Regimul primar imperativ

Primar

- Este aplicabil înaintea oricăror altor reguli, fiind un efect legal al căsătoriei
- Este comun tuturor regimurilor matrimoniale și constituie baza acestora

Imperativ- adică se aplică obligatoriu,normele juridice care-l reprezintă fiind de ordine publică

- Regimul matrimonial secundar este cel ales de viitorii soți

Interdependența vieții de familie

Locuința familiei- nu se confundă cu domiciliul comun al soților. Legea instituie obligația soților de a
locui împreună, iar nu de a avea un domiciliu comun.

- Pot exista sitații în care soții să aibă domicilii separate, dar și o locuință comună, aceasta din
urmă fiind supusă regimului special de protecție.
- Locuința familiei este o noțiune de fapt nu de drept și desemnează locuința unde familia
locuiește efectiv.
- Este aleasă de soți în comun

Pentru opozabilitatea față de terți, fiecare dintre soți poate cere notarea în cartea funciară a unui
imobil ca locuință a familiei, chiar dacă nu este proprietarul imobilului.

- Art. 902- în lipsa notării locuinței familiei în CF, soțul care nu și-a dat acordul la încheierea
actului nu poate cere anularea acestuia ci numai daune-interese de la celălalt soț, cu excepția
cazului în care terțul dobânditora cunoscut, pe altă cale, calitatea de locuință a familiei.
- Bunul poate fi deținut cu orice titlu: proprietate pe cote-părți a soților (este permisă
indifferent de regimul matrimonial cf art 362), contract de comodat, închiriere, usufruct.
- Art. 322 interzice unuia dintre soți să facă singur, fără consimțământul scris expres al celuilalt
soț acte prin care se dispune de drepturile asupra locuinței familiei, și acte prin care ar putea
afecta folosința.
- Locuința familiei – locuința comună a soților sau, în lipsă, a soților la care se află copiii.
- Forma autentică a declarației pentru notarea în CF a imobilului cu destinația de locuință a
familiei nu este o cerință ad validitatem ci ad probationem+ trebuie să se facă dovada
destinației imobilului
- Radierea notării: în baza hot. Jud prin care s-a pronunțat divorțul și încredințarea copiilor+ în
timpul căsătoriei pe baza declarației autentice (trebuie neapărat a soțului neproprietar, a
celui proprietar nu este obligatorie pt că îi profit). Dacă imobilul este bun comun al soților,
supuși unui regim de comunitate legală sau convențională se aplică prevederile art. 345-
schimbarea destinației bunului comun se poate face doar prin acordul ambilor soți.+dacă o
terță persoană cere radierea este necesar consimțământul ambilor soți.

Dreptul soților asupra locuinței commune

- Potrivit art. 323 în cazul în care locuința este deținută în temeiul unui contract de închiriere,
fiecare soț are un drept locativ propriu, chiar dacă numai unul dintre ei este titularul
contractului ori contractual este încheiat înainte de căsătorie, iar în caz de deces al unuia
 dintre soți, soțul supraviețuitor continua exercitarea dreptului său locativ, dacă nu renunță în
mod expres la acesta în termenul prevăzut de art 1834 (30 de zile).

Regimul juridic al locuinței familie

- Presupune limitarea dreptului unuia dintre soți de a dispune singur, fără consimțământul
expres al celuilalt soț, prin acte juridice, de locuința familiei, chiar și atunci când regimul
matrimonial concret i-ar conferi acest drept.
Având în vedere principiul libertății exercitării profesiei, consacrat la art 327 care se
circumscribe tot regimului primar imperative în component sa patrimonială, în cazul în care
locuința este deținută în baza unui contract de închiriere care este accesoriu contractului de
muncă, soțul salariat ăși poate da demisia.
+ art 322 nu instituie o insesizabilitate a locuinței familie, astfel încât aceasta ar putea fi
rumărită de un creditor al unuia dintre soți, dacă potrivit regimului matrimonial concret
aplicabil acesta face parte din masa bunurilor urmăribile.

Natura juridică a actelor interzise unuia dintre soți: actele de dispoziție inter vivos cu titlu
oneros sau gratuit, precum vânzare, schimb, aportul la o societate comercială, donație,
ipotecă

Consimțământul expres al ambilor soți

1. Natură juridică: dacă locuința este proprietate exclusive a unuia dintre soți, acordul
celuilalt are valoarea unui consimțământ de împotrivire (autorizare irevocabilă), fără ca
soțul neproprietar să devină parte în contract. Dacă însă imobilul care constituie locuința
conjugală face parte din categoria bunurilor commune, consimțământul ambilor soți este
impus și de regula cogestiunii din materia comunității legale, consacrată de art 346, ceea
ce înseamnă că ambii soți trebuie să aibă calitatea de parte în actul juridic. Tot astel, dacă
imobilul este proprietate pe cote-părți, devin aplicabile dispoz. Art 641 care instituie
regula unanimității
2. Forma: scrisă, ad probationionem, însă fiind vorba de un imobil supus înscrierii în CF –
dacă ambii soți sunt proprietari consimțământul trebuie să îmbrace forma autentică ad
validitatem ,
3. Limite: în cazul în care consumțământul este refuzat, celălalt soț se poate adresa
instanței de tutelă pt a autoriza încheierea actlui.
4. Protecția durează atât timp cât durează căsătoria, vocația conjugală a locuinței putând
subzista chiar și în perioada în care soții sunt separati în fapt sau se află în curs de divorț.

Sancțiunea: nulitatea relative-poate fi invocate în termen de un un an de când celălalt soț a luat

cunoștință despre acesta dar nu mai târziu de un an de la data încetării regimului matrimonial
(consecutive încetării căsătoriei).

- Fiind vorba de o nulitate relative ea poate fi acoperită prin confirmarea expresă sau tacită de
către soțul a cărui consimțământ a fost nesocotit
- Dacă imobilul este un bun comun și celălalt soț nu și-a dat acordul se poate aplica și regimul
comun al nulității relative –art 347- prescripție în 3 ani.
 - În cazul proprietății pe cote parti a soților operează în mod corespunzător un cumul între
acțiunea în anulare prevăzută de art 322 și acțiunea posesorie prevăzută de art 642 –
inopozabilitatea.

Bunurile mobile care servesc locuinței familiei

- Un soț nu poate deplasa din locuință bunurile ce mobilează sau decorează locuința familiei
- Regula este aplicată cu prioritate față de regimul secundar. În cazul comunității legale se
derogă de la regula potrivit căreia un soț poate dispune singur cu titlu oneros asupra
bunurilor comune

Cheltuielile căsătoriei

- Art. 325 soții sunt obligați să contribuie, în raport cu mijloacele fiecăruia la cheltuielile
căsătoriei, dacă prin convenție martimonială nu s-a prevăzut altfel
- Orice convenție care prevede că suportarea cheltuielilor căsătoriei este făcută doar de un soț
ete considerate nescrisă
- Art 326 munca fiecăruia dintre soți în gospodărie și pt creșterea copiilor reprezintă o
contribuție la cheltuielile căsătoriei
- Character succesiv și permanent
- Obligația poate fi asigurată și prin constrângere juridică

Independența economică și socială reciprocă a soților

- Independența profesională- fiecare soț este liber să își exercite o profesie și să dispuună de
veniturile încasate, cu respectarea obligațiilor ce îi revin. Această putere nu poate fi
anihilată sau limitată prin așa numitele clause de administrare coniunctă.
- 328- participarea unuia dintre soți la exercitarea profesiei celuilalt – poate obține o
compensație în măsura îmbogățirii acestuia- pe principiul îmbogățirii fără justă cauză. Soțul
nu are dreptul la compensație dacă participarea se înscrie în cadrul îndatoririi generale de
sprijin reciproc.

Independența patrimonială a soților

Încheierea de acte juridice

- Art 317* dacă prin lege nu se prevede altfel, fiecare soț poate să încheie orice acte jridice
cu celălalt soț sau cu terți.
- Depozite bancare – fiecare soț poate să facă singur, fără consimțământul celuilalt depozite
bancare+orice operațiuni. În raport cu societatea bancară, soțul titular are, chiar și după
desfacerea sau încetarea căsătorie, dreptul de a dispune de fondurile depuse, dacă prin
hot. Jud executorie nu s-a dispus altfel (se poate pune însă proprire asigurătorie pt sumele
de bani din cont pt împărțirea bunurilor comune). Nu sunt avute în vedere contractual de
credit sau descoperitul bancar