CODUL CIVIL

Secţiunea a 4-a

Proprietatea comună în devălmăşie

Articolul 667

Proprietatea comună în devălmăşie

Există proprietate în devălmăşie atunci când, prin efectul legii sau în temeiul unui act juridic,
dreptul de proprietate aparţine concomitent mai multor persoane fără ca vreuna dintre acestea să
fie titularul unei cote-părţi determinate din dreptul de proprietate asupra bunului sau bunurilor
comune.

Articolul 668

Regulile aplicabile proprietăţii devălmaşe

(1) Dacă se naşte prin efectul legii, proprietatea în devălmăşie este supusă dispoziţiilor acelei legi
care se completează, în mod corespunzător, cu cele privind regimul comunităţii legale.
(2) În cazul în care izvorul proprietăţii în devălmăşie este un act juridic, dispoziţiile privitoare la
regimul comunităţii legale se aplică în mod corespunzător.

Secţiunea a 2-a

Regimul comunităţii legale

Articolul 339

Bunurile comune

Bunurile dobândite în timpul regimului comunităţii legale de oricare dintre soţi sunt, de la data
dobândirii lor, bunuri comune în devălmăşie ale soţilor.

Articolul 340

Bunurile proprii

Nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soţ:

a) bunurile dobândite prin moştenire legală, legat sau donaţie, cu excepţia cazului în care
dispunătorul a prevăzut, în mod expres, că ele vor fi comune;
b) bunurile de uz personal;
c) bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi, dacă nu sunt elemente ale unui fond
de comerţ care face parte din comunitatea de bunuri;
d) drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală asupra creaţiilor sale şi asupra semnelor
distinctive pe care le-a înregistrat;
e) bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele ştiinţifice sau literare,
schiţele şi proiectele artistice, proiectele de invenţii şi alte asemenea bunuri;
f) indemnizaţia de asigurare şi despăgubirile pentru orice prejudiciu material sau moral adus
unuia dintre soţi;
g) bunurile, sumele de bani sau orice valori care înlocuiesc un bun propriu, precum şi bunul
dobândit în schimbul acestora;
h) fructele bunurilor proprii.

Articolul 341

Veniturile din muncă şi cele asimilate acestora

Veniturile din muncă, sumele de bani cuvenite cu titlu de pensie în cadrul asigurărilor sociale şi
altele asemenea, precum şi veniturile cuvenite în temeiul unui drept de proprietate intelectuală
sunt bunuri comune, indiferent de data dobândirii lor, însă numai în cazul în care creanţa privind
încasarea lor devine scadentă în timpul comunităţii.

Articolul 342

Regimul juridic al bunurilor proprii

Fiecare soţ poate folosi, administra şi dispune liber de bunurile sale proprii, în condiţiile legii.

Articolul 343

Dovada bunurilor soţilor

(1) Calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită.

(2) Dovada că un bun este propriu se poate face între soţi prin orice mijloc de probă. În cazul
prevăzut la art. 340 lit. a), dovada se face în condiţiile legii.
(3) Pentru bunurile mobile dobândite anterior căsătoriei, înainte de încheierea acesteia se
întocmeşte un inventar de către notarul public sau sub semnătură privată, dacă părţile convin
astfel. În lipsa inventarului, se prezumă, până la proba contrară, că bunurile sunt comune.

Articolul 344

Formalităţile de publicitate

Oricare dintre soţi poate cere să se facă menţiune în cartea funciară ori, după caz, în alte registre
de publicitate prevăzute de lege despre apartenenţa unui bun la comunitate.

Articolul 356
Efectele încetării regimului comunităţii

Dacă regimul comunităţii de bunuri încetează prin desfacerea căsătoriei, foştii soţi rămân
coproprietari în devălmăşie asupra bunurilor comune până la stabilirea cotei-părţi ce revine
fiecăruia.

Articolul 357

Lichidarea comunităţii. Partajul

(1) În cadrul lichidării comunităţii, fiecare dintre soţi preia bunurile sale proprii, după care se va
proceda la partajul bunurilor comune şi la regularizarea datoriilor.
(2) În acest scop, se determină mai întâi cota-parte ce revine fiecărui soţ, pe baza contribuţiei sale
atât la dobândirea bunurilor comune, cât şi la îndeplinirea obligaţiilor comune. Până la proba
contrară, se prezumă că soţii au avut o contribuţie egală.
(3) Dispoziţiile art. 364 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

Proprietatea comună

Secţiunea 1

Dispoziţii generale

Articolul 631

Noţiune

Dispoziţiile prezentului capitol se aplică ori de câte ori, în temeiul unui act juridic sau al altui
mod de dobândire prevăzut de lege, dreptul de proprietate privată are 2 sau mai mulţi titulari.

Articolul 632

Formele proprietăţii comune

(1) Formele proprietăţii comune sunt următoarele:

a) proprietatea pe cote-părţi (coproprietatea);
b) proprietatea în devălmăşie (devălmăşia).
(2) Coproprietatea poate fi obişnuită sau forţată.
(3) Coproprietatea forţată nu poate înceta prin partaj judiciar.

Articolul 633

Prezumţia de coproprietate

Dacă bunul este stăpânit în comun, coproprietatea se prezumă, până la proba contrară.
 COMENTARIU

Proprietatea în devălmăşie (devălmăşia) – când titularii acestui drept nu au determinată

nicio cotă-parte, caz în care nici dreptul de proprietate, nici bunul în materialitatea sa nu sunt
divizate, ceea ce presupune că partea fiecărui proprietar nu este determinată, cunoscută, bunul
aparţinând proprietarilor comuni, fără cote-părţi.
Art. 667-668 C.civ. reglementează proprietatea comună în devălmăşie ca modalitate a
dreptului de proprietate, ce presupune că acesta aparţine concomitent mai multor persoane, fără
ca vreuna dintre ele să fie titularul unei cote-părţi determinate din dreptul de proprietate asupra
bunului sau bunurilor comune. Potrivit art. 667 C.civ., proprietatea în devălmăşie se naşte prin
efectul legii sau în temeiul unui act juridic. Proprietatea devălmaşă a soţilor are ca izvor legea,
care leagă de efectul căsătoriei regimul matrimonial al comunităţii, ca regim legal.
În ceea ce priveşte regimul juridic al proprietăţii devălmaşe, art. 668 C.civ. prevede că,
dacă aceasta se naşte prin efectul legii, este supusă dispoziţiilor acelei legi care se completează,
în mod corespunzător, cu cele privind regimul comunităţii legale. În cazul în care izvorul
proprietăţii în devălmăşie este un act juridic, dispoziţiile privitoare la regimul comunităţii legale
se aplică în mod corespunzător.
În timpul căsătoriei, proprietatea în devălmăşie a soţilor este supusă regulilor specifice
regimului matrimonial al comunităţii legale. Din interpretarea art. 312 alin. (1) şi a art. 329 C.civ.
rezultă că regimul comunităţii legale devine aplicabil dacă viitori soţi nu au încheiat o convenţie
matrimonială ori, în situaţia în care au ales regimul comunităţii convenţionale ori pe cel al
separaţiei de bunuri, convenţia matrimonială nu produce efecte juridice, iind lovită de nulitate.
Elementul de noutate adus de Codul civil este
stabilirea regimului comunităţii legale a soţilor ca regim de drept comun în materia proprietăţii d
evălmaşe.
Într-o asemenea situaţie, regimul juridic al bunurilor dobândite de soţi este reglementat de
prevederile art. 339-359 C.civ., cu menţiunea că, potrivit dispoziţiilor art. 37 din Legea nr.
71/2011, „dispoziţiile art. 369 din Codul civil privind modiicarea convenţională a regimului
matrimonial sunt aplicabile şi căsătoriilor în iinţă la data intrării în vigoare a Codului civil”.
Art. 667-668 C.civ. trebuie coroborate cu art. 339 C.civ., care instituie prezumţia că
bunurile dobândite, în timpul regimului comunităţii legale, de către oricare dintre soţi sunt, de la
data dobândirii lor, bunuri comune în devălmăşie ale soţilor. Art. 339 C.civ. are ca obiect de
reglementare bunurile dobândite, în timpul regimului comunităţii legale, de către oricare dintre
soţi, textul legal prevăzând în mod expres că proprietatea comună a soţilor este în devălmăşie de
la data dobândirii bunurilor.

Este de reținut că art. 343 alin. (1) NCC instituie prezumţia de comunitate
privitoare la bunurile dobândite de oricare dintre soţi în timpul căsătoriei, deoarece,
potrivit acestui text, calitatea de bun comun nu trebuie dovedită. Cât priveşte actele de
folosinţă privitoare la bunurile comune, art. 345 NCC prevede că fiecare soţ are dreptul
de a folosi oricare dintre bunurile comune fără consimţământul expres al celuilalt soţ, dar
schimbarea destinaţiei unui bun comun nu se poate face decât prin acordul soţilor. În
privinţa actelor juridice, textul dispune că fiecare soţ poate încheia singur acte de
conservare şi de administrare a bunurilor comune, precum şi acte de dobândire a unor
asemenea bunuri. Totuşi, în măsura în care interesele sale legate de comunitatea de
bunuri au fost prejudiciate printr-un act juridic, soţul care nu a participat la încheierea
acelui act nu va putea pretinde decât despăgubiri de la celălalt soţ, fără a putea fi afectate
drepturile dobândite de terţii de bună-credinţă cu care a fost încheiat un asemenea act.
Dimpotrivă, potrivit art. 346 NCC, actele de înstrăinare sau de grevare cu drepturi reale
ce au ca obiect bunurile comune nu pot fi încheiate decât cu acordul ambilor soţi, cu
excepţia „darurilor obişnuite”. De asemenea, oricare dintre soţi poate dispune singur, cu
titlu oneros, de bunurile mobile comune a căror înstrăinare nu este supusă, potrivit legii,
anumitor formalităţi de publicitate. Actul juridic încheiat fără consimţământul expres
prevăzut de lege al celuilalt soţ va fi lovit de nulitate relativă (art. 347 NCC).
Dacă regimul comunităţii de bunuri încetează prin desfacerea căsătoriei, foştii soţi
rămân coproprietari în devălmăşie asupra bunurilor comune până la stabilirea cotei-părţi
din bunuri ce revine fiecăruia dintre ei (art. 356 NCC).