Regimul comunitatii legale

Regimul comunității legale
Bunurile comune

Art. 339. -
Bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți sunt,
de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților.
Bunurile proprii

Art. 340. -
Nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soț:
a) bunurile dobândite prin moștenire legală, legat sau donație, cu excepția cazului în
care dispunătorul a prevăzut, în mod expres, că ele vor fi comune;
b) bunurile de uz personal;
c) bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soți, dacă nu sunt elemente ale
unui fond de comerț care face parte din comunitatea de bunuri;
d) drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală asupra creațiilor sale și asupra
semnelor distinctive pe care le-a înregistrat;
e) bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele științifice sau
literare, schițele și proiectele artistice, proiectele de invenții și alte asemenea bunuri;
f) indemnizația de asigurare și despăgubirile pentru orice prejudiciu material sau
moral adus unuia dintre soți;
g) bunurile, sumele de bani sau orice valori care înlocuiesc un bun propriu, precum și
bunul dobândit în schimbul acestora;
h) fructele bunurilor proprii.
Veniturile din muncă și cele asimilate acestora

Art. 341. -
Veniturile din muncă, sumele de bani cuvenite cu titlu de pensie în cadrul asigurărilor
sociale și altele asemenea, precum și veniturile cuvenite în temeiul unui drept de
proprietate intelectuală sunt bunuri comune, indiferent de data dobândirii lor, însă
numai în cazul în care creanța privind încasarea lor devine scadentă în timpul
comunității.
Regimul juridic al bunurilor proprii

Art. 342. -
Fiecare soț poate folosi, administra și dispune liber de bunurile sale proprii, în
condițiile legii.
 Dovada bunurilor soților

Art. 343. -
(1) Calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită.
(2) Dovada că un bun este propriu se poate face între soți prin orice mijloc de probă.
În cazul prevăzut la art. 340 lit. a), dovada se face în condițiile legii.
(3) Pentru bunurile mobile dobândite anterior căsătoriei, înainte de încheierea
acesteia se întocmește un inventar de către notarul public sau sub semnătură
privată, dacă părțile convin astfel. În lipsa inventarului, se prezumă, până la proba
contrară, că bunurile sunt comune.
Formalitățile de publicitate

Art. 344. -
Oricare dintre soți poate cere să se facă mențiune în cartea funciară ori, după caz, în
alte registre de publicitate prevăzute de lege despre apartenența unui bun la
comunitate.
Actele de conservare, de folosință și de administrare

Art. 345. -
(1) Fiecare soț are dreptul de a folosi bunul comun fără consimțământul expres al
celuilalt soț. Cu toate acestea, schimbarea destinației bunului comun nu se poate
face decât prin acordul soților.
(2) De asemenea, fiecare soț poate încheia singur acte de conservare, acte de
administrare cu privire la oricare dintre bunurile comune, precum și acte de
dobândire a bunurilor comune.
(3) Dispozițiile art. 322 rămân aplicabile.
(4) În măsura în care interesele sale legate de comunitatea de bunuri au fost
prejudiciate printr-un act juridic, soțul care nu a participat la încheierea actului nu
poate pretinde decât daune-interese de la celălalt soț, fără a fi afectate drepturile
dobândite de terții de bună-credință.
Actele de înstrăinare și de grevare

Art. 346. -
(1) Actele de înstrăinare sau de grevare cu drepturi reale având ca obiect bunurile
comune nu pot fi încheiate decât cu acordul ambilor soți.
(2) Cu toate acestea, oricare dintre soți poate dispune singur, cu titlu oneros, de
bunurile mobile comune a căror înstrăinare nu este supusă, potrivit legii, anumitor
formalități de publicitate. Dispozițiile art. 345 alin. (4) rămân aplicabile.
(3) Sunt, de asemenea, exceptate de la prevederile alin. (1) darurile obișnuite.
 Nulitatea relativă

Art. 347. -
(1) Actul încheiat fără consimțământul expres al celuilalt soț, atunci când el este
necesar potrivit legii, este anulabil.
(2) Terțul dobânditor care a depus diligența necesară pentru a se informa cu privire
la natura bunului este apărat de efectele nulității. Dispozițiile art. 345 alin. (4) rămân
aplicabile.
Aportul de bunuri comune

Art. 348. -
Bunurile comune pot face obiectul unui aport la societăți, asociații sau fundații, în
condițiile legii.
Regimul aporturilor

Art. 349. -
(1) Sub sancțiunea prevăzută la art. 347, niciunul dintre soți nu poate singur, fără
consimțământul scris al celuilalt soț, să dispună de bunurile comune ca aport la o
societate sau pentru dobândirea de părți sociale ori, după caz, de acțiuni. În cazul
societăților reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și
completările ulterioare ale căror acțiuni sunt tranzacționate pe o piață reglementată,
soțul care nu și-a dat consimțământul scris la întrebuințarea bunurilor comune nu
poate pretinde decât daune-interese de la celălalt soț, fără a fi afectate drepturile
dobândite de terți.15/02/2013 - alineatul a fost modificat prin Lege 71/2011
(2) În cazul prevăzut la alin. (1), calitatea de asociat este recunoscută soțului care a
aportat bunul comun, dar părțile sociale sau acțiunile sunt bunuri comune. Soțul
asociat exercită singur drepturile ce decurg din această calitate și poate realiza singur
transferul părților sociale ori, după caz, al acțiunilor deținute.
(3) Calitatea de asociat poate fi recunoscută și celuilalt soț, dacă acesta și-a exprimat
voința în acest sens. În acest caz, fiecare dintre soți are calitatea de asociat pentru
părțile sociale sau acțiunile atribuite în schimbul a jumătate din valoarea bunului,
dacă, prin convenție, soții nu au stipulat alte cote-părți. Părțile sociale sau acțiunile
ce revin fiecăruia dintre soți sunt bunuri proprii.
Dispoziții testamentare

Art. 350. -
Fiecare soț poate dispune prin legat de partea ce i s-ar cuveni, la încetarea căsătoriei,
din comunitatea de bunuri.
Datoriile comune ale soților

Art. 351. -
Soții răspund cu bunurile comune pentru:
a) obligațiile născute în legătură cu conservarea, administrarea sau dobândirea
bunurilor comune;
b) obligațiile pe care le-au contractat împreună;
c) obligațiile asumate de oricare dintre soți pentru acoperirea cheltuielilor obișnuite
ale căsătoriei;
d) repararea prejudiciului cauzat prin însușirea, de către unul dintre soți, a bunurilor
aparținând unui terț, în măsura în care, prin aceasta, au sporit bunurile comune ale
soților.
Răspunderea subsidiară pentru datoriile comune

Art. 352. -
(1) În măsura în care obligațiile comune nu au fost acoperite prin urmărirea bunurilor
comune, soții răspund solidar, cu bunurile proprii. În acest caz, cel care a plătit
datoria comună se subrogă în drepturile creditorului pentru ceea ce a suportat peste
cota-parte ce i-ar reveni din comunitate dacă lichidarea s-ar face la data plății
datoriei.
(2) Soțul care a plătit datoria comună în condițiile alin. (1) are un drept de retenție
asupra bunurilor celuilalt soț până la acoperirea integrală a creanțelor pe care acesta
i le datorează.
Urmărirea bunurilor comune

Art. 353. -Legislație conexă

(1) Bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soți.
(2) Cu toate acestea, după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor, creditorul
său personal poate cere partajul bunurilor comune, însă numai în măsura necesară
pentru acoperirea creanței sale.
(3) Bunurile astfel împărțite devin bunuri proprii.
Urmărirea veniturilor din profesie

Art. 354. -
Veniturile din muncă ale unui soț, precum și cele asimilate acestora nu pot fi
urmărite pentru datoriile comune asumate de către celălalt soț, cu excepția celor
prevăzute la art. 351 lit. c).
Lichidarea regimului comunității

Art. 355. -
(1) La încetarea comunității, aceasta se lichidează prin hotărâre judecătorească sau
act autentic notarial.
(2) Până la finalizarea lichidării, comunitatea subzistă atât în privința bunurilor, cât și
în privința obligațiilor.
(3) Când comunitatea încetează prin decesul unuia dintre soți, lichidarea se face între
soțul supraviețuitor și moștenitorii soțului decedat. În acest caz, obligațiile soțului
decedat se divid între moștenitori proporțional cu cotele ce le revin din moștenire.
Efectele încetării regimului comunității

Art. 356. -
Dacă regimul comunității de bunuri încetează prin desfacerea căsătoriei, foștii soți
rămân coproprietari în devălmășie asupra bunurilor comune până la stabilirea cotei-
părți ce revine fiecăruia.
Lichidarea comunității. Partajul

Art. 357. -
(1) În cadrul lichidării comunității, fiecare dintre soți preia bunurile sale proprii, după
care se va proceda la partajul bunurilor comune și la regularizarea datoriilor.
(2) În acest scop, se determină mai întâi cota-parte ce revine fiecărui soț, pe baza
contribuției sale atât la dobândirea bunurilor comune, cât și la îndeplinirea
obligațiilor comune. Până la proba contrară, se prezumă că soții au avut o contribuție
egală.
(3) Dispozițiile art. 364 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
Partajul în timpul regimului comunității

Art. 358. -Legislație conexă

(1) În timpul regimului comunității, bunurile comune pot fi împărțite, în tot sau în
parte, prin act încheiat în formă autentică notarială, în caz de bună învoială, ori pe
cale judecătorească, în caz de neînțelegere.
(2) Prevederile art. 357 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
(3) Bunurile atribuite fiecărui soț prin partaj devin bunuri proprii, iar bunurile
neîmpărțite rămân bunuri comune.
(4) Regimul comunității nu încetează decât în condițiile legii, chiar dacă toate
bunurile comune au fost împărțite potrivit acestui articol.
Convențiile contrare regimului comunității legale

Art. 359. -
Orice convenție contrară dispozițiilor prezentei secțiuni este lovită de nulitate
absolută, în măsura în care nu este compatibilă cu regimul comunității
convenționale.
REGIMUL COMUNITĂŢII LEGALE • Bunurile soţilor: bunuri comune şi bunuri proprii. • Datoriile
soţilor.

REGIMUL COMUNITĂŢII LEGALE • Gestiunea bunurilor soţilor: - gestiunea paralelă (concurentă) ; -

gestiunea comună (cogestiunea); - gestiunea exclusivă.

REGIMUL COMUNITĂŢII LEGALE • Încetarea regimului matrimonial: - prin schimbarea regimului

matrimonial in timpul căsătoriei; - prin încetarea, desfacerea, anularea sau constatarea nulităţii
căsătoriei. • Lichidarea regimului matrimonial: - Formă – hotărâre judecătorească sau act autentic
notarial. - Efecte: comunitatea subzistă până la stabilirea cotelor – părţi.

Regimul comunitatii legale

Regimul comunitatii legale este inca cel mai intalnit in Romania si presupune
detinerea bunurilor dobandite de soti in devalmasie - forma de coproprietate fara
precizarea cotelor parti ce revin fiecarui coproprietar.

In noua reglementare in cadrul regimului comunitatii legale coexista trei patrimonii:

 patrimoniul comun, alcatuit dintr-o latura activa (drepturi si bunuri dobandite

de soti in timpul casatoriei) si o latura pasiva (datorii calificate de lege ca fiind
datorii comune ale sotilor).
 patrimoniul propriu al sotului, alcatuit din drepturi si obligatii calificate de lege
ca fiind proprii;
 patrimoniul propriu al sotiei, de asemenea alcatuit din drepturi si datorii
proprii;

Bunurile proprii ale fiecarui sot, conform art. 340 Cod Civil, sunt:

a. bunurile dobandite prin mostenire legala, legat sau donatie, cu exceptia

cazului in care dispunatorul a prevazut, in mod expres, ca ele vor fi comune;
b. bunurile de uz personal;
c. bunurile destinate exercitarii profesiei unuia dintre soti, daca nu sunt elemente
ale unui fond de comert care face parte din comunitatea de bunuri;
d. drepturile patrimoniale de proprietate intelectuala asupra creatiilor sale si
asupra semnelor distinctive pe care le-a inregistrat;
e. bunurile dobandite cu titlu de premiu sau recompensa, manuscrisele stiintifice
sau literare, schitele si proiectele artistice, proiectele de inventii si alte
asemenea bunuri;
f. indemnizatia de asigurare si despagubirile pentru orice prejudiciu material sau
moral adus unuia dintre soti;
g. bunurile, sumele de bani sau orice valori care inlocuiesc un bun propriu,
precum si bunul dobandit in schimbul acestora;
h. fructele bunurilor proprii.
 i. Sintagma “regimuri matrimoniale” desemneaza raporturile dintre
soti, precum si raporturile dintre acestia si tertele persoane.

j. Regimul matrimonial are in vedere numai relatiile pecuniare care isi

au izvorul direct in casatorie, astfel ca, unele raporturi, tot
patrimoniale, raman in afara ariei de interes.

k. Lato sensu, notiunea de “regim” desemneaza un ansamblu de norme

juridice, in timp ce termenul “matrimonial” desemneaza casatoria.

FUNDAMENTUL REGIMULUI MATRIMONIAL

Casatoria este izvorul regimului matrimonial.

Pe cale de consecinta, nu exista regim matrimonial fara casatorie,

existand o legatura indisolubila, de accesorialitate, dintre regimul
matrimonial si casatorie.

Conform art. 313 alineatul 1 din Codul civil, intre soti, regimul
matrimonial produce efecte numai din ziua incheierii casatoriei, iar
art. 319 alineatul 1 precizeaza faptul ca regimul matrimonial inceteaza
prin nulitatea, anularea, desfacerea sau incetarea casatoriei.

CAPITOLUL
VIProtecția copilului împotriva abuzului, neglijării, exploatării și a oricărei 
forme de violență
Art. 89. -A se vedea și Hotărâre din 03/10/2017.
(1) Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva abuzului, neglijării, exploatării,
traficului, migrației ilegale, răpirii, violenței, pornografiei prin internet,
precum și a oricăror forme de violență, indiferent de mediul în care acesta se află:
familie, instituții de învățământ, medicale, de protecție,
medii de cercetare a infracțiunilor și de reabilitare/detenție, internet, mass-media,
locuri de muncă, medii sportive, comunitate etc.
(2) Orice persoană fizică sau juridică, precum și copilul pot sesiza direcția generală de
asistență socială și protecția copilului din județul/sectorul de domiciliu să ia măsurile
corespunzătoare pentru a-l proteja împotriva oricăror forme de violență, inclusiv
violență sexuală, vătămare sau de abuz fizic sau mental, de rele tratamente sau de
exploatare, de abandon sau neglijență.
(3) Angajații instituțiilor publice sau private care, prin natura profesiei, intră în
contact cu copilul și au suspiciuni asupra unui posibil caz de abuz, neglijare sau rele
tratamente au obligația de a sesiza de urgență direcția generală de asistență socială
și protecția copilului.

Art. 90. -
(1) Părinții copilului sau, după caz, alt reprezentant legal al acestuia, autoritățile
publice și organismele private au obligația să ia toate măsurile corespunzătoare
pentru a facilita readaptarea fizică și psihologică și reintegrarea socială a oricărui
copil care a fost victima oricărei forme de neglijență, exploatare sau abuz, de tortură
sau pedeapsă ori tratamente crude, inumane sau degradante.
(2) Persoanele menționate la alin. (1) vor asigura condițiile necesare pentru ca
readaptarea și reintegrarea să favorizeze sănătatea, respectul de sine și demnitatea
copilului.
TITLUL IVAutoritatea părinteascăLegislație conexă
A se vedea și Decizie 1378/2011.

CAPITOLUL IDispoziții generale

Autoritatea părintească

Art. 483. -
(1) Autoritatea părintească este ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât
persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți.
(2) Părinții exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu
respectul datorat persoanei acestuia, și îl asociază pe copil la toate deciziile care îl
privesc, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate.
(3) Ambii părinți răspund pentru creșterea copiilor lor minori.
Durata autorității părintești

Art. 484. -
Autoritatea părintească se exercită până la data când copilul dobândește capacitatea
deplină de exercițiu.
Îndatorirea de respect

Art. 485. -
Copilul datorează respect părinților săi indiferent de vârsta sa.
Neînțelegerile dintre părinți

Art. 486. -Legislație conexă

Ori de câte ori există neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la
îndeplinirea îndatoririlor părintești, instanța de tutelă, după ce îi ascultă pe părinți și
luând în considerare concluziile raportului referitor la ancheta psihosocială,
hotărăște potrivit interesului superior al copilului. Ascultarea copilului este
obligatorie, dispozițiile art. 264 fiind aplicabile.
În situația în care ambii părinți exercită autoritatea părintească, dar nu locuiesc
împreună, deciziile importante, precum cele referitoare la alegerea felului
învățăturii sau pregătirii profesionale, tratamente medicale complexe sau
intervenții chirurgicale, reședința copilului sau administrarea bunurilor, se iau
numai cu acordul ambilor părinți.
(4) În situația în care, din orice motiv, un părinte nu își exprimă voința pentru luarea
deciziilor prevăzute la alin. (3), acestea se iau de către părintele cu care copilul
locuiește, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al
copilului.
(5) Ambii părinți, indiferent dacă exercită sau nu autoritatea părintească, au dreptul
de a solicita și de a primi informații despre copil din partea unităților școlare,
unităților sanitare sau a oricăror altor instituții ce intră în contact cu copilul.
(6) Un părinte nu poate renunța la autoritatea părintească, dar se poate înțelege cu
celălalt părinte cu privire la modalitatea de exercitare a autorității părintești, în
condițiile art. 506 din Codul civil.
(7) Se consideră motive întemeiate pentru ca instanța să decidă
ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala
psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, violența față de copil sau față de
celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de
droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, precum și orice
alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel
părinte a autorității părintești.
Protecția copilului împotriva abuzului sau neglijenței
Art. 94. -A se vedea și Hotărâre din 03/10/2017.
(1) Prin abuz asupra copilului se înțelege orice acțiune voluntară a unei persoane
care se află într-o relație de răspundere, încredere sau de autoritate față de acesta,
prin care sunt periclitate viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau
socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, și se clasifică
drept abuz fizic, emoțional, psihologic, sexual și economic.
(2) Prin neglijarea copilului se înțelege omisiunea, voluntară sau involuntară, a unei
persoane care are responsabilitatea creșterii, îngrijirii sau educării copilului de a lua
orice măsură pe care o presupune îndeplinirea acestei responsabilități, care pune în
pericol viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea
corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului și poate îmbrăca mai multe forme:
alimentară, vestimentară, neglijarea igienei, neglijarea medicală, neglijarea
educațională, neglijarea emoțională sau părăsirea copilului/abandonul de familie,
care reprezintă cea mai gravă formă de neglijare.

Art. 95. -A se vedea și Hotărâre din 03/10/2017.

Sunt interzise săvârșirea oricărui act de violență, precum și privarea copilului de
drepturile sale de natură să pună în pericol viața, dezvoltarea fizică, mentală,
spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a
copilului, atât în familie, cât și în instituțiile care asigură protecția, îngrijirea și
educarea copiilor, în unități sanitare, unități de învățământ, precum și în orice altă
instituție publică sau privată care furnizează servicii sau desfășoară activități cu copii.

Art. 96. -
(1) Orice persoană care, prin natura profesiei sau ocupației sale, lucrează direct cu un
copil și are suspiciuni în legătură cu existența unei situații de abuz sau de neglijare a
acestuia este obligată să sesizeze serviciul public de asistență socială sau direcția
generală de asistență socială și protecția copilului în a cărei rază teritorială a fost
identificat cazul respectiv.
(2) Pentru semnalarea cazurilor de abuz sau de neglijare a copilului, la nivelul fiecărei
direcții generale de asistență socială și protecția copilului se înființează obligatoriu
telefonul copilului, al cărui număr va fi adus la cunoștința publicului.

Art. 97. -
Părinții sau reprezentanții legali au obligația de a supraveghea copilul și de a lua
toate măsurile în vederea prevenirii înlesnirii sau practicării cerșetoriei de către copil.

Art. 98. -
În vederea asigurării respectării dreptului prevăzut la art. 89 alin. (1), direcția
generală de asistență socială și protecția copilului este obligată:
a) să verifice și să soluționeze toate sesizările privind posibilele cazuri de abuz,
neglijare, exploatare și orice formă de violență asupra copilului;
b) să asigure prestarea serviciilor prevăzute la art. 119, specializate pentru nevoile
copiilor, victime ale abuzului, neglijării, exploatării și oricărei forme de violență
asupra copilului.

Art. 99. -
Pentru verificarea sesizărilor privind cazurile de abuz și neglijare a copilului,
reprezentanții direcției generale de asistență socială și protecția copilului au drept de
acces, în condițiile legii, în sediile persoanelor juridice, precum și la domiciliul
persoanelor fizice care au în îngrijire sau asigură protecția unui copil. Pentru
efectuarea acestor verificări, organele de poliție au obligația să sprijine
reprezentanții direcției generale de asistență socială și protecția copilului.

Art. 100. -
(1) Reprezentanții persoanelor juridice, precum și persoanele fizice care au în îngrijire
sau asigură protecția unui copil sunt obligați să colaboreze cu reprezentanții direcției
generale de asistență socială și protecția copilului și să ofere toate informațiile
necesare pentru soluționarea sesizărilor.
(2) În situația în care, în urma verificărilor efectuate, reprezentanții direcției generale
de asistență socială și protecția copilului stabilesc că există motive temeinice care să
susțină existența unei situații de pericol iminent pentru copil, datorată abuzului și
neglijării, și nu întâmpină opoziție din partea persoanelor prevăzute la alin. (1),
directorul direcției generale de asistență socială și protecția copilului instituie măsura
plasamentului în regim de urgență. Prevederile art. 62-64, art. 68 alin. (5) și ale art.
70 se aplică în mod corespunzător.
(3) În situația în care persoanele prevăzute la alin. (1) refuză sau împiedică în orice
mod efectuarea verificărilor de către reprezentanții direcției generale de asistență
socială și protecția copilului, iar aceștia stabilesc că există motive temeinice care să
susțină existența unei situații de pericol iminent pentru copil, datorată abuzului și
neglijării, direcția generală de asistență socială și protecția copilului sesizează
instanța judecătorească, solicitând emiterea unei ordonanțe președințiale de plasare
a copilului în regim de urgență la o persoană, la o familie, la un asistent maternal sau
într-un serviciu de tip rezidențial, licențiat în condițiile legii. Prevederile art. 62-64 și
ale art. 68 alin. (5) se aplică în mod corespunzător.
(4) În termen de 5 zile de la data executării ordonanței președințiale prin care s-a
dispus plasamentul în regim de urgență, direcția generală de asistență socială și
protecția copilului sesizează instanța judecătorească pentru a decide cu privire la:
înlocuirea plasamentului în regim de urgență cu măsura plasamentului, decăderea
din exercițiul drepturilor părintești, precum și cu privire la exercitarea drepturilor
părintești. Instanța se pronunță și cu privire la obligarea părinților copilului de a se
prezenta la ședințe de consiliere.

Art. 101. -
(1) În cadrul procesului prevăzut la art. 100 alin. (3) și (4), se poate administra, din
oficiu, ca probă, declarația scrisă a copilului referitoare la abuzul, neglijarea,
exploatarea și orice formă de violență asupra copilului la care a fost supus. Declarația
copilului poate fi înregistrată, potrivit legii, prin mijloace tehnice audio-video.
Înregistrările se realizează în mod obligatoriu cu asistența unui psiholog.
(2) Acordul copilului este obligatoriu pentru realizarea înregistrării declarației sale.
(3) Dacă instanța judecătorească apreciază necesar, aceasta îl poate chema pe copil
în fața ei, pentru a-l audia. Audierea are loc numai în camera de consiliu, în prezența
unui psiholog și numai după o prealabilă pregătire a copilului în acest sens.

Art. 102. -
În cazul în care abuzul, neglijarea, exploatarea și orice formă de violență asupra
copilului a fost săvârșită de către persoane care, în baza unui raport juridic de muncă
sau de altă natură, asigurau protecția, creșterea, îngrijirea sau educația copilului,
angajatorii au obligația să sesizeze de îndată organele de urmărire penală și să
dispună îndepărtarea persoanei respective de copiii aflați în grija sa.

Art. 103. -
În instituțiile publice sau private, precum și în serviciile de tip rezidențial, publice sau
private, care asigură protecția, creșterea, îngrijirea sau educarea copiilor, este
interzisă angajarea persoanei împotriva căreia a fost pronunțată o hotărâre
judecătorească definitivă pentru săvârșirea, cu intenție, a unei infracțiuni.