UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV

FACULTATEA DE DREPT
PROGRAMUL DE STUDIU DREPT ZI

Regimul comunității legale

Regimuri matrimoniale – Dreptul familiei

PROFESOR COORDONATOR : AUTOR :

Spîrchez Georgeta-Bianca Milea Alexandra-Cristina
Anul I, Drept ZI, Master DPA

BRAŞOV 2018
 CUPRINS

I. Noțiunea de regim al comunității legale................................................3

II. Principiile regimului comunității legale................................................3
III. Trăsăturile regimului comunității legale..............................................4
IV. Patrimoniul soților în regimul comunității legale...............................5
V. Datoriile soților.......................................................................................7
VI Gestiunea bunurilor…………….………………………………..……..…..8
VII. Încetarea și lichidarea comunității………………..………..……………9
VII. Bibliografie…………………………………………………………………12
Regimul comunității legale

1. Noțiunea de regim al comunității legale

La baza relațiilor patrimoniale dintre soți rămâne ca regim matrimonial
regimul comunității legale care cuprinde bunurile dobândite de fiecare dintre
soți în timpul căsătoriei, cu excepția bunurilor prevăzute de lege,ce
constituie bunurile proprii ale fiecăruia dintre soți.
Acestui regim i s-au adus o serie de îmbunătățiri. De exemplu, s-a
prevăzut expres că soții, împreună sau asociați cu alte persoane, pot
constitui societăți, asociații sau fundații, în condițiile legii, aducând ca aport
bunuri comune, dar cu acordul ambilor soți.
Reglementarea acestui regim matrimonial se regăsește în art. 339-359 Cod
civil. Alegerea soților privind regimul comunității legale se poate face prin
încheierea unei convenții matrimoniale în acest sens. Potrivit art. 329 Cod
civil alegerea unui alt regim matrimonial decât cel al comunității legale se
face prin încheierea unei convenții matrimoniale. Aceasta înseamnă că în
ipoteza în care soții nu își manifesta opțiunea vizând alegerea regimului
separației de bunuri sau a comunității convenționale, li se va aplica regimul
comunității legale. „Din acest punct de vedere putem spune că regimul
comunității legale reprezintă regimul de drept comun, care se va aplica
soților care nu au încheiat o convenție matrimonială privind alegerea unui
regim matrimonial”.1
2. Principiile regimului comunității legale
La baza regimului comunității legale stau următoarele principii:
a) Principiul egalității dintre soți, consacrat de art. 308 Noul Cod civil și
care presupune:
- bunurile soților sunt comune sau proprii, fără a deosebi după cum au
fost dobăndite de bărbat sau de femeie;
- administrarea, folosința și dispoziția asupra bunurilor comune sunt
reglementate astfel încât ficăruia dintre soți să i se confere practic
aceleași puteri asupra bunurilor comune;
- la desfacerea căsătoriei prin divorț, în cazul desfințării sau la încetarea
căsătoriei, când se pune problema lichidării regimului matrimonial și
împărțirii bunurilor comune nu se poate face nicio discriminare bazată
1
I. Nicolae, Dreptul familiei, Ed. Hamangiu, București, 2015, p.112.
 pe sex. Aceasta nu înseamnă însă ca bunurile se vor împărți
întotdeauna în cote egale deoarece criteriul în raport cu care se va
determina cota de proprietate a fiecărui soț din bunurile comune este
contribuția efectivă pe care fiecare a avut-o la dobândirea și
conservarea acestor bunuri;
b) principiul subordonării raporturilor patrimoniale dintre soți raporturilor
personale dintre soți:
- astfel, comunitatea de bunuri a fost reglementată ca o masă de bunuri
afectată realizării sarcinilor căsătoriei;
c) principiul recunoșterii muncii oricăruia dintre soți în gospodărie:
-potrivit acestui principiu așa cum reiese din dispozițiile art. 326 Noul
Cod civil, munca oricăruia dintre soți în gospodărie constituie o
contrbuție la dobândirea bunurilor comune;
d) principiul exercitării drepturilor și al îndeplinirii obligațiilor părintești
față de copiii lor:
- Drepturile și îndatoririle părintești sunt recunoscute privitor la persoana
copilului precum și privitor la patrimoniul acestuia. Potrivit acestui
principiu se poate stabili contribuția financiară a fiecărui soț la creșterea
și educarea copiilor.

3. Trăsăturile regimului comunității legale

Regimul comunității legale prezintă următoarele trăsături juridice:
- este un regim de comunitate parțială deoarece în ceea ce privește
bunurile, soții au, potrivit Noului Cod civil, două categorii de bunuri:
comune și bunuri proprii. Regula este că bunurile sunt comune iar
excepția că anumite categorii de bunuri sunt proprii. Este deci un
regim precumpănitor de comuniate în care separația de bunuri are un
caracter limitat, subsidiar. Soții au două categorii de datorii: datorii
comune și datorii proprii.
- este un regim legal – caracterul legal al regimului comunității legale
trebuie înțeles în contextul în care viitorii soți sau soții în timpul
căsătoriei au posibilitatea de a opta pentru un anumit regim
matrimonial. Astfel, potrivit art. 312 alin.(1) Noul Cod civil „Viitorii soți
pot alege ca regim matrimonial comunitatea legală, separația de
bunuri sau comunitatea convențională.”
 - este un regim mutabil și flexibil – regimul comunității legale poate fi
schimbat în timpul căsătoriei prin convenție matrimonială cu un alt
regim matrimonial în anumite condiții și anumite limite. Potrivit art. 359
Noul Cod civil, orice convenție contrară dispozițiilor prezentei secțiuni
(regimul comunității legale) este lovită de nulitate absolută.
- este un regim imperativ limitat – astfel că prin convenție matrimonială
nu se poate deroga, sub sancțiunea nulității absolute, de la dispozițiile
legale privind regimul matrimonial ales decât în cazurile anume
prevăzute de lege rezultă că o convenție matrimonială prin care s-ar
opta pentru un alt regim matrimonial decât cel prezăvut de lege este
lovită de nulitate. „ De exemplu, viitorii soți sau soții nu ar putea
optapentru regimul participării la achiziții. Totuși, prin convenție
matrimonială, soții pot lărgi sau restrânge comunitatea legală de
bunuri, pot institui oblligativitatea acordului ambilor soți pentru
încheierea anumitor acte de administrare, pot să covină includerea
unei clauze de preciput sau să stabilească modalitatea de lichidarea
comunitătii conevenționale”2.
Caracterul imperativ al regimului comunității legale este limitat de faptul că
viitorii soți sau soții au posibilitatea de a reglementa prin convenție
matrimonială, anumite aspecte derogatorii de la dispozițiile regimului
comunității legale.
4. Patrimoniul soților în regimul comunității legale
„Proprietatea soților asupra bunurilor comune este o proprietate comună în
devălmășie.”3
In privinta bunurilor, in patrimoniul fiecarui soț exista două categorii: o
masă de bunuri comune și o masă de bunuri proprii.
Bunurile comune - Art. 339 stabilește ca și bunuri comune in devălmașie ale
soților, de la data dobandirii lor, bunurile dobândite în timpul comunității
legale de către oricare dintre soți.
Rezultă din enunțul legal cuprins în art. 339 Noul Cod civil, pentru
calificarea unui bun ca fiind comun al ambilor soți, se cere ca dobândirea
bunului să se plaseze în timpul regimului matrimonial al comunității legale;
în sensul apartenenței la comunitate a unui bun nu este suficient să
cunoaștem faptul că soților li se aplică sau li s-a aplicat regimul comunității
legale, ci trebuie sa ne asigurăm că momentul dobândirii acelui bun, se
2
N. C. Aniței, Regimuri matrimoniale potrivit noului Cod civil, Ed. Hamangiu, București, 2012, p.102.

3
M. Tomescu, Dreptul familiei.Protecția copilului, Ed. All Beck, București, 2005, p.74.
situează în timpul regimului comunității. De exemplu, asupra bunurilor
cumpărate cu plata prețului în rate, proprietatea se dobândește la
momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare (iar nu la data
achitării integrale a prețului), astfel că bunul cumpărat înainte ca regimul
comunitatii legale să-și fi „intrat in drepturi” inainte de casatorie.

– nu va fi comun chiar daca ratele în contul prețului s-ar plati din bunuri
comune ambilor soți, din salariul oricaruia dintre soti, de exemplu. 4
Fac parte din categoria bunurilor comune și veniturile din muncă și cele
asimilate indiferent de data dobândirii, cu condiția ca creanta privind
încasarea lor sa fie scadenta în timpul comunității.
Asupra bunurilor comune astfel dobândite, soții sunt devălmași, nefiind nici
unul dintre ei titularul vreunei cote părti. Cu toate acestea partajul bunurilor
comune în timpul comunității legale se poate face fără nicio restrictie,
oricând, prin bună-învoială (în formă autentică) sau prin hotărare
judecătorească în caz de neințelegere, bunurile împarțite în urma partajului
devenind bunuri proprii iar cele neimparțite rămânând bunuri comune. Prin
partaj se stabilește cota-parte cuvenită fiecăruia, potrivit contribuției aduse
de fiecare la dobândirea bunurilor comune și la îndeplinirea obligațiilor
comune (până la proba contrară prezumându-se contribuții egale).
Bunurile proprii – Art. 340 lit. a-h enumeră limitativ categoriile de bunuri
proprii:
- bunurile dobândite prin moștenire legala, legat sau donație, cu exceptia
cazului în care dispunătorul a prevazut, în mod expres, ca ele vor fi
comune;
- bunurile de uz personal;
- bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soți, dacă nu sunt
elemente ale unui fond de comerț care face parte din comunitatea de
bunuri;
- drepturile patrimoniale de proprietate intelectuala asupra creațiilor sale și
asupra semnelor distinctive pe care le-a înregistrat;
- bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele
științifice sau literare, schițele și proiectele artistice, proiectele de invenții și
alte asemenea bunuri;
4
Emese Florian, Marius Floare, Suport de curs Regimuri matrimoniale, București, 2015, p. 36.
- indemnizatia de asigurare și despăgubirile pentru orice prejudiciu material
sau moral adus unuia dintre soți;
- bunurile, sumele de bani sau orice valori care înlocuiesc un bun propriu,
precum și bunul dobândit în schimbul acestora;
- fructele bunurilor proprii.
Caracteristic acestor bunuri este faptul că în cazul lor operează subrogația
reală în sensul că ceeea ce înlocuiește un bun propriu, intră în patrimoniu
în principiu tot ca și bun propriu.
5. Datoriile sotilor
Spre deosebire de prezumția de comunitate în privința bunurilor
dobândite în timpul comunității legale, datoriile vor fi comune numai în
masura în care fac parte dintre cele prevăzute expres și limitativ de art. 351
Cod civ. acestea fiind:
- obligațiile născute în legatură cu conservarea, administrarea sau
dobândirea bunurilor comune;
- obligațiile pe care le-au contractat împreună;
- obligațiile asumate de oricare dintre soți pentru acoperirea cheltuielilor
obișnuite ale casătoriei;
- repararea prejudiciului cauzat prin însușirea, de către unul dintre soți, a
bunurilor aparținând unui terț, în măsura în care, prin aceasta, au sporit
bunurile comune ale soților.
Restul datoriilor vor fi prezumate ca și proprii soțului care le-a contractat.
Departajarea prezintă o deosebită importanță din pricina regimului juridic
diferit al celor două categorii de datorii: creditorii comuni, adica aceia față
de care soții au o datorie calificată de lege ca fiind comuna, își pot acoperi
creanța prin urmarirea bunurilor comune și, în masura în care rămâne un
rest de creanță rămas neacoperit, creditorul își poate continua nestingherit
urmărirea asupra bunurilor proprii ale oricăruia dintre soți; în schimb,
creditorul personal nu poate urmări decât bunurile proprii ale soțului debitor
al sau, iar în subsidiar, în cazul în care a epuizat bunurile proprii ale soțului
dar a ramas un rest de creanță, creditorul este nevoit să ceară partajul
bunurilor comune în masura necesara pentru acoperirea a ceea ce a ramas
din creanța sa (art. 352, 353 NCC). Atât în cazul creditorului comunitar cât
și a creditorului personal ordinea de urmarire a bunurilor soților are caracter
imperativ.5
6. Gestiunea bunurilor
În privința gestiunii bunurilor se face diferențiere de asemenea în funcție de
categoria de bunuri comune sau bunuri proprii.
Doctrina a consacrat trei tipuri de gestiuni a bunurilor comune și
anume: gestiunea paralela, gestiunea comună și gestiunea exclusivă.
Gestiunea paralelă presupune ca fiecare soț să poată încheia singur
fără consimțământul celuilalt o serie de acte juridice ce acoperă: actele de
folosință, de conservare, de administrare asupra oricăruia dintre bunurile
comune, mobile sau imobile, precum și actele de dobândire a bunurilor
comune; actele de dispoziție cu titlu oneros având ca obiect bunuri mobile
comune a căror înstrainare nu este supusă, potrivit legii, anumitor
formalități de publicitate și, de asemenea, actele de dispoziție cu titlu gratuit
inter vivos de mică valoare, adică darurile obișnuite.
Gestiunea comuna prin derogare de la regula gestiunii paralele
presupune ca unele acte juridice privind bunurile comune, să nu poata fi
încheiate dâcat cu acordul ambilor soți, aceste acte fiind: - schimbarea
destinației bunului comun ; actele de înstrainare sau de grevare cu drepturi
reale având ca obiect un bun comun imobil sau un bun mobil, în aceast din
urmă caz însă numai dacă respectivul bun mobil este supus unei formalități
de publicitate art. 346 alin. (1) și (2) NCC; actele de dispoziție cu titlu gratuit
inter vivos, cu excepția darurilor obisnuite – rezultă din prevederile art. 346
NCC; actele de dispoziție cu privire la bunuri comune în constituirea
aportului la o societate sau pentru dobândirea de părți sociale sau, după
caz, de acțiuni (art. 349 NCC);
În lipsa acordului expres al soțului, actul juridic încheiat de celalalt
este anulabil numai dacă terțul dobânditor a fost de rea-credință; dacă terțul
a fost de bună-credință, adică a depus diligența necesară pentru a se
informa cu privire la natura bunului, actul nu poate fi desființat, însă soțul
„omis”, dacă prin încheierea acelui act a fost prejudiciat în interesele sale
legate de comunitate, are drept la daune-interese din partea consortului
sau.6
Gestiunea exclusivă presupune ca unele acte nu pot fi incheiate decât
de un singur soț. Este cazul dispozițiilor testamentare (act juridic
5
Emese Florian, Marius Floare, Suport de curs Regimuri matrimoniale, 2015, p. 41

6
Emese Florian, Regimuri matrimoniale, Editura Ch. Beck, Bucuresti, 2015, p.134
esențialmente personal); gestiunea sumelor de bani sau a titlurilor aflate în
conturile/depozitele deschise/constituite la bănci sau alte instituții de credit
pe numele unuia dintre soți, precum si faptul ca soțul asociat exercită singur
drepturile care decurg din această calitate în privința părtilor sociale sau,
după caz, a acțiunilor bun comun conform art. 349 alin(2) Noului Cod civ.
Gestiunea bunurilor proprii este consacrată de dispozițiile art. 342
care prevede că fiecare soț poate administra și dispune liber de bunurile
sale proprii, în condițiile legii, asigurând independența soților în materia
gestiunii bunurilor proprii cu limitările date de caracterul imperativ al
normelor ce protejează locuința familiei.
7. Încetarea și lichidarea comunității
Analizând dispozițiile art. 319 Noul Cod civil referitoare la încetarea
regimului matrimonial, observăm că, fie că este vorba de regimul
matrimonial legal, regimul matrimonial al comunității conevenționale sau
regimul matrimonial al separației de bunuri, oricare dintre ele încetează
prin:
- moartea unuia sau a ambilor soți;
- divorț;
- contstarea nulității sau pronunțarea anulării căsătoriei;
- modificarea regimului comunității legale, în condițiile legii, în timpul
căsătoriei.
Din momentul epuizării efectelor căsătoriei, indiferent de cauzele
concrete: divorț, nulitate, moartea unui soț, regimul matrimonial își va
înceta efectele la data la care se consideră căsătoria desfăcută,
desființată sau încetată.
Ca efect al decesului unuia dintre soți, comunitatea încetează deoarece
și căsăstoria încetează.
Ca efect al divorțului, art. 385 Noul Cod civil prevede încetarea regimului
matrimonial. Totuși oricare dintre soți sau amândoi, împreună, pot cere
instanței de divorț să constate că regimul matrimonial a încetat de la
data separației in fapt.
„În caz de încetare sau de schimbare, regimul matrimonial se
lichidează potrivit legii, prin bună învoială sau, în caz de neînțelegere, pe
cale judiciară. Hotărârea judecătorească definitivă sau, după caz,
înscrisul întocmit în formă autentică notarială constituie act de lichidare.
 La încetarea comunității, aceasta se lichidează prin hotărâre
judecătorească sau act autentic notarial.”7
Condiția actului notarial poate fi considerată excesivă, având în vedere
faptul că, în materia partajului, Noul Cod civil nu impune o asemenea
condiție. Astfel, art. 670 prevede doar că partajul poate fi făcut prin bună
învoială sau prin hotărâre judecătorească, în condițiile legii.
Actul de partaj trebuie sa îmbrace forma autentică numai în cazul
imobilelor, potrivit art. 680 alin.(2).
În cadrul lichidării comunității, fiecare dintre soți preia bunurile sale
proprii, după care se va proceda la partajul bunurilor comune. În acest
scop, se determină mai întâi cota-parte ce revine fiecărui soț, pe baza
contrbuției sale atât la dobândirea bunurilor comune, cât și la
îndeplinirea obligațiilor comune. Până la proba contrară se prezumă ca
soții au avut o contribuție egală, potrivit art. 357.
Aceste dispoziții speciale se completează cu prevederile generale din
materia partajului art. 669-685 care sunt aplicabile bunurilor aflate în
coproprietate, indiferent de izvorul lor, precum și celor aflate în
devălmășie.
Ca regulă, partajul bunurilor comune se face în natură, proporțional cu
cota parte a fiecărui coproprietar.
Dacă bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură, partajul
se va face în unul dintre următoarele moduri:
- atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unuia ori
a mai multor coproprietari, la cedrerea acestora;
- vânzarea bunului în modul stabilit de coproprietari ori, în caz de
neînțelegere, la licitație publică, în condițiile legii, și distribuirea
prețului către coproprietari proporțional cu cota-parte a fiecăruia dintre
ei.
În ceea ce privește efectele partajului, în concepția Noului Cod Civil
împărțeala bunurilor aflate în coproprietate produce efect constitutiv, adică
numai pentru viitor, ținând totodată cont de efectul constitutiv al cărții
funciare.
Lichidarea, indiferent de cauză presupune preluarea de către soți a
bunurilor proprii, partajarea bunurilor comune (devălmașe) și regularizarea
7
S. P. Gavrilă, Dreptul familiei, Еdițiа а II-а, Ed. Universității "Dunărea de Jos" din Galați, 2012, p. 116.
datoriilor. Pană la finalizarea lichidării, comunitatea subzista prevede art.
355 alin(2) Cod civil. In cazul incetarii casatoriei, lichidarea se face intre
soțul supraviețuitor și ceilalți moștenitori ai defunctului. Așa cum am
precizat și în cazul partajului bunurilor comune, lichidarea se poate realiza
prin acordul părților (sub forma înscrisului autentic) sau prin hotărâre
judecătorescă, bunurile atribuite soților în urma partajului devenind bunuri
proprii ale acestora.

BIBLIOGRAFIE

I. Cursuri:
 Nicolae I., Dreptul familiei, Ed. Hamangiu, București, 2014.
 Aniței N. C., Regimuri matrimoniale potrivit noului Cod civil, Ed.
Hamangiu, București, 2012.
 Tomescu M., Dreptul familiei.Protecția copilului, Ed. All Beck,
București, 2005.
 Emese F., Floare M., Suport de curs Regimuri matrimoniale,
București, 2015.
 Emese F., Regimuri matrimoniale, Editura Ch. Beck, București, 2015.
 Gavrilă S. P., Dreptul familiei, Еdițiа а II-а, Ed. Universității "Dunărea
de Jos" din Galați, 2012.
 Noul Cod Civil.