Aspecte juridice legate de identitatea personală a copilului

1. Noțiunea de copil, ca subiect de protecție

Potrivit art. 4 lit. a) din Legea nr. 272/2004, prin copil se înțelege
„persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani și nu a dobândit capacitatea
deplină de exercițiu, în condițiile legii.1

Legea cu privire la drepturile copilului nu arată, însă, din ce moment

beneficiază copilul de protecție. Rezultă că, în principiu, el beneficiază de
protecție de la naștere. În România, ca și în alte sisteme de drept, nu există
încă dispoziții speciale având ca scop protejarea copilului înainte de
naștere, deși în practica și doctrina de drept comparat s-au ridicat
probleme de drep privind avortul, de dreptul de a realiza investigații
medicale asupra fătului sau de răspunderea părinților sau a terților pentru
prejudicii cauzate copilului înainte de naștere. Neexistând dispoziții legale
speciale în acest sens, aceste situații urmează a fi soluționate potrivit
principiilor dreptului și a reglementărilor generale.

Copilul, în calitate sa de ființă umană, este titularul drepturilor fundamentale

garantate de Constituția României și de actele internaționale la care statul
român este parte. Legea cu privire la protecția și promovarea drepturilor
copilului consacră numai aspecte particulare rezultate din situația specială
a copilului, determinată de vârsta sa fragedă.

Legea nr. 272/2004 garantează copilului următoarele drepturi :

- dreptul la identitate;
- dreptul la relații personale cu familia sa;
- dreptul copilului la protejarea imaginii sale publice, a vieții intime,
private și de familie;
- dreptul copilului capabil de discernământ de a-și exprima opinia
asupra oricărei probleme care îl privește;
1 M. Tomescu, Dreptul familiei.Protecția copilului, Ed. All Beck, București, 2005, p.210.

3
 - libertatea la gândire, de conștiință și de religie;
- libertatea de asociere în structuri formale și informale, libertatea de
întrunire pașnică, în limitele prevăzute de lege;
- dreptul la identitate al copilului aparținând unei minorități;
- dreptul la respectarea individualității și personalității;
- dreptul la sănătate;
- dreptul copilului la un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa
fizică, mentală, spirituală, morală și socială;
- dreptul de a beneficia de asistență socială și de asigurări sociale;
- drepturi speciale ale copiilor cu handicap;
- dreptul la educație;
- dreptul la odihnă și vacanță;
- alte drepturi ale copilului;

2. Aspecte juridice privitoare la dreptul copilului la identitate

Prin identitatea persoanei fizice se înțelege „individualizarea acesteia în

raporturile juridice, deci determinarea poziției sale în viața juridică”.2

Identificarea persoanei este o instituție complexă, interesând toate

raporturile juridice în care persoana apare ca titulară de drepturi și obligații.
Rezultă că este greu de realizat o definiție a identității.

De aceea art. 8 alin. 1 din Convenția O.N.U. cu privire la drepturile

copilului pune un accent deosebit pe trei elemente ale identității copilului, și
anume: numele, cetățenia și relațiile de familie și arată că statele părți se
obligă să respecte drepturile copilului de a-și păstra identitatea, inclusiv
cetățenia, numele și relațiile familiale, astfel cum sunt recunoscute de lege
fără nicio discriminare. În cazul în care un copil este lipsit în mod ilegal de
toate sau de o parte din elementele constitutive ale identității sale, statele
părți vor asigura asistența și protecția corespunzătoare pentru ca
identitatea acestuia sa fie restabilită cât mai repede posibil.

2
M. Tomescu, Dreptul familiei.Protecția copilului, Ed. All Beck, București, 2005, p.213.

4
 Articolul 8 și următoarele din Legea nr. 272/2004 prevăd expres dreptul
copilului de a fi înregistrat imediat după nașterea sa. Înregistrarea imediat
după naștere prezintă o importanță deosebită pentru copil deoarece
reprezintă prima recunoștere de către societate a existenței sale. Din acest
moment autoritățile iau cunoștință de existența lui, este recunoscut de către
stat și i se creează un statut legal. Până la înregistrare el nu există, nu
poate fi titular de drepturi în societate.

Lipsa înregistrării este un motiv de discriminare. Practic, prin înregistrare

copilul are acces la asistență medicală, educație, și alte drepturi.

Lege privind protecția și promovarea drepturilor copilului prevede obligații

speciale în sarcina anumitor subiecte de drept (unitățile sanitare, organele
de poliție, direcția generală de asistență socială și protecția copilului,
unitățile de protecție socială) care trebuie să ia măsurile necesare pentru
înregistrarea copilului cât mai curând posibil.

Dreptul la identitate mai cuprinde dreptul la un nume, dreptul de a dobândi

o cetațenie și dacă este posibil, de a-și cunoaște părinții și de a fi îngrijit,
crescut și educat de aceștia. Deoarece dreptul la identitate prezintă o
necesitate permanentă, este garantat și dreptul la păstrarea identității.

3. Cetățenia

Raportându-ne la legislația în vigoare în România, se poate aprecia că

cetățenia este una dintre condițiile dobândirii depline a drepturilor și a
asumării obligațiilor reglementate de Constituție și de alte legi și acte
normative. Importanța și semnificația acestei instituții în materia protecției
drepturilor copilului este esențială, ea condiționând dobândirea și exercițiul
efectiv al tuturor drepturilor civile, politice, sociale, culturale, economice ale
copilului.

Modurile de dobândire a cetățeniei române

Legea organică stabilește, de asemenea, modurile de dobândire a

cetățeniei romăne. Conform art. 4 din Legea nr. 192/1999 pentru
modificarea și completarea legii cetațeniei române, cetățenia română se
dobândește prin: naștere, adopție, acordare la cerere.

5
Dobândirea cetățeniei prin naștere

Regula generală instituită de legiutorul român, conform principiului just

sanguinis, prevede că cetățenia se dobândește prin naștere. Orice copil
născut pe teritoriul Romăniei sau în străinătate dobândește cetățenia
română dacă ambii părinți sau numai unul dintre ei este cetățean român. În
întărirea acestui principiu, și, în același timp, pentru a răspunde exigențelor
formulate de documntele internaționale în materia drepturilor omului, art. 27
din Legea nr. 192/1999 pentru modificarea Legii cetațeniei introduce un al
doilea alineat care prevede că „Cetățenia română nu poate fi retrasă celui
care a dobândit-o prin naștere”. Declarația Universală a drepturilor omului
prevede în art. 15 că: „Orice persoană are dreptul la o cetățenie” iar art. 24
alin. 3 din Pactul internațional asupra drepturilor civile și politice stipulează
că „Orice copil are dreptul de a dobândi o cetățenie”.

Dobândirea cetățeniei prin adopție

Legea cetățeniei prevede în art. 6 alin 1. „că cetățenia română se

dobândește de către copilul cetățean străin sau fără cetățenie prin adopție,
dacă adoptatorii sunt cetățeni români iar adoptatul nu a împlinit vârsta de
18 ani”.

Dacă numai unul dintre adoptatori este cetățean român, cetățenia

adoptatului va fi stabilită de comun acord. Dacă copilul a împlinit 14 ani,
este necesar consimțământul acestuia. Dacă adopția se face de către o
singură persoană, iar aceasta este cetățean român, adoptatul va dobândi
cetățenia adoptatorului.

Dobândirea cetățeniei la cerere

Conform art. 9 din Legea nr. 21/1991 modificată prin legea nr. 192/1999,
„cetațenia română se poate acorda, la cerere, persoanei fără cetațenie sau
cetățeanului străin dacă îndeplinește următoarele condiții:

1. s-a născut sau domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României, sau

deși nu s-a născut pe acest teritoriu, locuiește în mod legal, continuu
și statornic pe teritoriul statului român de cel puțin 7 ani sau, în cazul
în care este căsătorit cu un cetățean român, de cel puțin 5 ani;

6
 2. dovedește prin comportarea și atitudinea sa, loialitate față de statul și
poporul român;
3. a împlit vârsta de 18 ani;
4. are asigurate mijloace legale de existență;
5. este cunoscut cu o bună comportare și nu a fost condamnat în tară
sau în străinătate pentru o infracțiune care îl face nedemn de a fi
cetațean român;
6. cunoaște limba romănă și posedă noțiuni elementare de cultură și
civilizație românească, în masură suficientă pentru a se intregra în
viața sociala;
7. cunoaște prevederile Constituței României;

Pierderea cetățeniei române

Pierderea cetățeniei se poate face numai prin efectul unui act jurudic.

Art. 24 din Legea cetățeniei modificată și completată prin Legea nr.

192/1999, prevede în art. 24 următoarele modalități de pierdere a
cetățeniei române:

1. retragerea cetațeniei;
2. aprobarea renunțării la cetățeniei;
3. alte cazuri prevăzute de lege (adopția copilului minor cetațean român
de către un cetățean străin; pierderea cetațeniei române de către
copilul minor ca urmare a renunțării la cetățenia română de către
ambii parinți; stabilirea filiației față de părinții cetățeni străini ai
copilului găsit pe teritoriul statului român).

7
Drepturile și obligațiile care se nasc în temeiul cetățeniei române

Cetățenia română dă naștere la drepturi și obligații specifice.

„Unele drepturi și îndatoriri prevăzute în Constituței și în alte legi, îndeosebi

în Legea cetățeniei române, aparțin în exclusivitate cetățenilor români"3:

1) În considerarea apartenenței persoanei la statul român acesteia îi

aparțin în exclusivitate:
- dreptul de vot și dreptul de a fi ales în organele reprezentative ale
statului;
- dreptul de a nu fi extrădat sau expulzat;
- dreptul la liberă circulație pe teritoriul statului român;
- dreptul la protectie diplomatică;
- dreptul de a ocupa unele funcții sau de a dobândi demnitați politice;
- dreptul de a avea acces la orice informație de interes public;
- dreptul de a avea cetățenia română și de a păstra acestă cetațenie;
- dreptul de a dobândi în proprietate terenuri;

2) De asemenea, în considerarea apartenenței persoanei la statul român,

acesteia îi revin următoarele obligații:

- fidelitatea și loialitatea față de țară;

- respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor;

- apărarea țării;

4. Dreptul de identitate. Naționalitatea

Apartenența la o minoritate națională sau la un grup indigen contribuie, în

strânsă legătură cu celelalte elemente menționate, la asigurarea dreptului
la identitate.

3
D. Balahur, Protecția drepturilor copilului ca principiu al asitenței sociale, Ed. All Beck, București, 2001,
p. 137.

8
 Persoanele și copiii aparținând minorităților naționale, etnice, lingvistice,
religioase, se bucură de protecție specială a dreptului la identitate,
reglementat atât de legislația universală, cât și de cea europeană în
materia drepturilor omului. În sistemul Națiunilor Unite acest drept este
reglementat, de exemplu, de Convenția cu privire la drepturile copilului în
art. 30, de Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice în art.
27. În sistemul european al drepturilor omului, a fost elaborat un document
special, menit să protejeze dreptul la identitate al minorităților naționale:
Convenția-cadru pentru Protecția minorităților naționale, adoptată la
Strasbourg, în 1995. „Conevnția-cadru prevede în art. 5 alin. 1
angajamentul părinților să promoveze condițiile de natură să permită
persoanelor aparținând minorităților naționale să îsi mentină și să își
dezvolte cultura, precum și să își păstreze elementele esențiale ale
identității lor, respectiv religia, limba, tradițiile și patrimoniul lor cultural”.4

Constituția României reglementează în art. 6 dreptul la identitate al

minorităților naționale, precizând, în alin. 1 că Statul recunoaște și
grantează persoanelor aparținând minorităților naționale, dreptul la
păstrarea, la dezvoltarea și la exprimarea identităților lor etnice, culturale,
lingvistice și religioase. Dispozițiile constituționale sunt completate de acte
normative speciale menite să contribuie la asigurarea și garantarea
dreptului la identitate al minorităților naționale, cum ar fi Legea
învățământului, Legea administrașiei publice locale.

Identitatea persoanei este legată, cum observăm mai sus, de valorificarea

unui ansamblu de drepturi: la viață, la demnitate, onoare, nume, domiciliu,
stare civilă care contribuie la individualizarea și identificarea persoanei în
societate. Toate aceste drepturi fac parte din categoria drepturilor
subiective civile, personal nepatrimoniale. Exercițiul efectiv al acestor
drepturi civile presupune o precondiție necesară, recunoașterea persoanei
ca subiect de drept, a personalității sale juridice, respectiv a capacitații sale
juridice de a deține drepturi și de a-ți asuma obligații sale.

4
D. Balahur, Protecția drepturilor copilului ca principiu al asitenței sociale, Ed. All Beck, București, 2001,
p. 138.

9
5. Dreptul la nume

Copilul este înregistrat imediat după nașterea sa și are de la această dată

dreptul la un nume.

Numele este definit în literatura de specialitate ca acel atribut de

identificare a persoanei fizice care constă în dreptul său de a fi
individualizată, în familie și societate, prin cuvinte stabilite în condițiile legii
cu această semnificație.

6. Dreptul la prenume

Prenumele este reprezentat de cuvântul sau cuvintele care în unitate cu

numele de familie contribuie la individualizarea și identificarea persoanei
fizice atât în familie, cât și în societate.

El se stabilește la data înregistrării nașterii, pe baza declarației de naștere

făcută de cel care declară nașterea sau, în cazul copiilor găsiți sau
abandonați de către primăria locului unde se înregistrează nașterea.
Părinții sau cei care stabilesc prenumele copilului găsit sau abandonat sunt
liberi să aleagă, neexistând, în acest sens, nici o restricție. Prenumele, spre
deosebire de numele de familie nu este supus modificării. El este însă
supus schimbării pe cale administrativă și retranscrierii.

7. Dreptul la pseudonim

Pseudonimul a fost definit în literatura civilă drept „denumirea liber aleasă,

alta decât numele, sub care o persoană își ascunde adevarata identitate,
folosită în mod norotiu, în desfășurarea unei anumite activități, de obicei
artististice sau literare. De aceea, pseudonimul, spre deosebire de nume,
fiind doar un drept nu și o obligație, nu presupune nici un fel de procedură
specială pentru înregistrare”.5 Simpla sa folosire este suficientă pentru a
crea dreptul asupra lui. Pseudonimul este un drept personal nepatrimonial
și se bucură de întreagă protecție legală asigurată acestor drepturi.

5 D. Balahur, Protecția drepturilor copilului ca principiu al asitenței sociale, Ed. All Beck, București, 2001,
p. 161.

10
 8. Dreptul la identitate. Domiciliul

Domiciliul are, pentru analiza noastră, o dublă relevanță. Pe de-o

parte, domiciliul reprezintă un important element care, împreună cu
cetățenia, personalitatea juridică, numele, starea civilă contribuie la
individualizarea și identificarea persoanei în societate și familie. Pe de
altă parte, având în vedere faptul că domiciliul este strâns legat de o
locuință, el devine semnificativ și pentru asigurarea altor drepturi
reglementate de Convenția pentru drepturile copilului, cum ar fi cele la
un standard de viață decent, cărora le corespund obligații corelative din
partea statelor parți, de a oferi copilului, în caz de nevoie asitență
materială și programe de sprijin, în special în ce privește alimentația,
îmbrăcămintea și locuința.

9. Dreptul la Reședință

Este definită în litaratură ca „acel atribut de identificare, în spațiu, al

persoanei fizice, prin indicarea locuinței vremelnice ori temporare.
Dreptul la reședință este consacrat în pactul internațional cu privire la
drepturile civile și politice în art. 12 alin. 1 care prevede că orice
persoană care se află în mod legal pe teritoriul unui stat are dreptul de a
circula liber și de a-și alege liber reședința. Acest drept este prevăzut și
de art. 24 alin. 1 din Legea nr. 105/1996 conform căruia cetățenii
români cu domiciliul în România au dreptul să-și stabilească sau să-și
schimbe domiciliul ori reședința în orice localitate din țară, în condițiile
legii.”6

10. Dreptul la identitate. Starea civilă

Definiție. Caracterizare

Dreptul la identitate se realizează printr-un ansamblu de instituții

juridice, fiecare contribuind, în modalități specifice, la individualizarea și
identificarea persoanei fizice în societate. Între acestea un rol esențial îl
are starea civilă.

6 F.Emese, Protecția drepturilor copilului, Ed. C.H. Beck, București, 2006, p. 271.

11
 În doctrină se apreciază că „starea civilă stabilește identitatea juridică
a persoanei, numele permite să o recunoaștem și să o desemnăm, iar
domiciliul ne indică locul unde ea poate fi gasită. Starea civilă a
persoanei este o noțiune de sinteză: ea cuprinde toate elementele care
contribuie la determinarea calitații de subiect de drept a omului. Starea
civilă a persoanei cuprinde elemente variate și complexe: interesează
cetățenia și filiație persoanei dar alături de acestea, interesează și alte
elemente intervenite în cursul vieții unei persoane prin care este precizat
statutul sau juridic, cum ar fi căsătoria, divorțul, adopția”.7

Caracterele juridice ale stării civile

Din definiția și caracterizarea stării civile ca sinteză a elementelor

juridice care individualizează persoana fizică rezultă și trăsăturile sale,
respectiv, indivizibilitatea și indisponibilitatea. Indivizibilitatea reflectă
natura sintetică a acestei instituții, faptul că un întreg ansamblu de
determinări juridice, în unitatea lor, indică starea civilă a persoanei, fără
a putea face abstracție de una sau alta dintre aceste trăsături: din
căsătorie, din afara casătoriei, nascut din părinți necunoscuți, adoptat,
căsătorit, necăsătorit, divorțat, văduv, recăsătorit, sexul – bărbat sau
femeie – cetățean sau apatrid.

Ca modalitate sintetică de individualizare a persoanei fizice în societate,

starea civilă este indisponibilă, în sensul că nu poate face obiectul unor
tranzacții sau înstrăinări în temeiul unui act juridic.

11. Posesia de stat

Folosirea în fapt a unei anumite stări civile se numește posesie de stat.

Efectul principal al acestei posesii îl constituie prezumția că ea

corespunde realității. Posesia de stat – folosința stării civile – unită cu
actul de stare civilă poate conduce la o prezumție absolută de existență
legală a stării civile folosite de persoană.

7D. Balahur, Protecția drepturilor copilului ca principiu al asitenței sociale, Ed. All Beck, București,
2001,p. 166.

12
 Copilul nu poate reclama o stare civilă contrară aceleia care rezultă din
certificatul de naștere si folosirea stării civile conforme cu acest
certificat. De asemenea, nimeni nu poate contesta starea civilă a
copilului care are folosința unei stări civile conforme cu certificatul său
de naștere.

12. Furtul de identitate

Trebuie să se asigure o protecție practică și eficientă împotriva furtului

de identitate a copiilor.

Furtul de identitate se referă la situațiile în care numele unui copil este

utilizat fără cunoștința acestuia.

„furtul de identitate a fost abordat de CEDO în temeiul articolului 8 din

Convenție, care reglementează dreptul la respectarea vieții private și de
familie. Curtea a susținut că statele au obligația de a le asigura copiilor
o protecție practică și eficientă împotriva furtului de identitate, statele
trebuie să ia măsuri eficace pentru identificarea și trimiterea în judecată
a autorilor faptei”.8

Exemplu: „ În cauza K.U./Finlanda130, pe un site de întâlniri s-a plasat

un anunț în numele unui băiat de 12 ani, fără cunoștința acestuia.
Anunțul preciza vârsta și numărul de telefon al băiatului și conținea
o descriere fizică a acestuia și un link către o pagină web pe care era
afișată poza lui. Anunțul era de natură sexuală, sugerând că băiatul
căuta să întrețină relații intime cu un băiat de vârsta lui sau mai mare,
ceea ce îl transforma într-o țintă pentru pedofili. Identitatea persoanei
care plasase anunțul nu a putut fi obținută de la furnizorul de servicii de
internet din cauza legislației în vigoare. CEDO a susținut că obligația
pozitivă prevăzută la articolul 8 din Convenție, conform căreia nu trebuie
doar să fie incriminate actele respective, ci trebuie ca autorii să fie
anchetați efectiv și trimiși în judecată, devine și mai importantă atunci
când este amenințată bunăstarea fizică și morală a unui copil. În acest
caz, Curtea a constatat că, prin expunerea copilului la abordările

8
Manual de drept european privind drepturile copilului, Luxemburg: Oficiul pentru Publicații al Uniunii
Europene, 2015, p. 70.

13
 pedofililor pe internet, bunăstarea sa fizică și morală a fost amenințată.
Prin urmare, Curtea a constatat încălcarea articolului 8 din Convenție”9.

9Manual de drept european privind drepturile copilului, Luxemburg: Oficiul pentru Publicații al Uniunii
Europene, 2015, p. 70. CEDO, K.U./Finlanda, nr. 2872/02, 2 decembrie 2008.

14
 BIBLIOGRAFIE

I. Cursuri:
 Balahur D., Protecția drepturilor copilului ca principiu al asistenței
sociale, Ed. All Beck, București, 2001.
 Tomescu M., Dreptul familiei.Protecția copilului, Ed. All Beck,
București, 2005.
 Emese F., Protecția drepturilor copilului, Ed. Ch. Beck, București,
2006.
 Manual de drept european privind drepturile copilului, Luxemburg,
Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, 2015.
 Constituția României.

15