CONSIDERAŢII PRIVIND DREPTURILE

ŞI LIBERTĂŢILE COPILULUI

ÎN CONTEXTUL INTEGRĂRII EUROPENE

Porumbescu Alexandra
 CUPRINS

I. Aspecte introductive........................................................ pag. 3

II. Prevederi interne...............................................................pag. 7

II 1) Garantii constitutionale............................................ pag. 7

II 2) Cadrul legislativ national.........................................pag. 9

III. Drepturile si libertatile fundamentale ale copilului din

perspectiva reglementarilor europene............................ pag. 15

Bibliografie......................................................................pag. 23

2
 I. Aspecte introductive

O definiţie a drepturilor omului este dificil de formulat, ca şi în cazul altor valori

fundamentale - binele, adevărul, dreptatea. În sens juridic, un drept este o revendicare
pe care suntem îndreptăţiţi să o cerem. Un drept al omului este o revendicare atribuită
prin simpla condiţie de a fi fiinţă umană. La baza drepturilor omului stau valorile
fundamentale: demnitatea umană, egalitatea, existenţă interpersonală şi interstatală în
mod practic. De exemplu: libertatea, respectul pentru celălalt, nediscriminarea,
toleranţa, dreptatea, responsabilitatea.

Problematica drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale copilului este reglementată

de dreptul constituţional în plan intern şi este în acelaşi timp obiect al reglementărilor
de drept internaţional public. Drepturile fundamentale sunt acele drepturi subiective
ale cetăţenilor, in speta ale copiilor, esenţiale pentru viata, libertatea si demnitatea
acestora, indispensabile pentru libera dezvoltare a personalităţii umane, drepturi
stabilite şi garantate prin Constituţie şi legi1.

Colocviul de la Aix din 1981 a considerat că, prin noţiunea de drepturi fundamentale
individuale trebuie să se înţeleagă „ ansamblul drepturilor şi libertăţilor recunoscute
atât persoanelor fizice cât şi persoanelor juridice (de drept privat şi de drept public) în
virtutea Constituţiei, dar şi a textelor internaţionale, şi protejate atât contra puterii
executive, cât şi contra puterii legislative de către judecătorul constituţional (sau de
către judecătorul internaţional)”2.

Drepturile omului trebuie înţelese şi exercitate în strânsă corelaţie cu responsabilităţile

care decurg din ele. Exercitarea fiecărui drept presupune în acelaşi timp manifestarea
unei anumite responsabilităţi. De exemplu: dreptul la libertatea expresiei presupune şi
responsabilitatea de a nu insulta sau calomnia nici o persoană. Recunoaşterea demnităţii
şi a drepturilor egale, inegalabile constituie fundamentul libertăţii, dreptăţii şi păcii în
lume.
Drepturile omului nu constituie doar un sistem de norme juridice naţionale, ci şi un
ansamblu complex de relaţii morale în interiorul societăţii. În viziunea UNESCO,
noţiunea de drepturi ale omului comportă două aspecte fundamentale : aceste drepturi
morale decurg din simplul fapt că fiecare individ este o fiinţă umană - aceste drepturi
garantează demnitatea fiecăruia. Există drepturi legale, instituite conform regulilor
juridice în societate, atât pe plan naţional cât şi internaţional 3. Pe scurt, există drepturi
1
Ioan Muraru, Drept constituţional şi institutii politice, Editura Actami, Bucuresti, 1998.,p165
2
Manual de educatie pentru drepturile omului cu tineri
3
Nicolae Purdă, Protecţia drepturilor omului, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p.26,27
3
protejate prin lege şi drepturi relative de codurile etice stabilite între persoane în cadrul
societăţii.
Drepturile omului reprezintă principalele condiţii care permit fiecărei persoane să-şi
dezvolte şi să-şi folosească cât mai eficient calităţile: fizice ,intelectuale, socio-afective,
morale şi spirituale. Ele decurg din aspiraţia – tot mai mare -a omenirii la o viaţă în care
demnitatea şi valoarea fiecăruia este respectată şi protejată .Drepturile omului au un
caracter universal: ele se referă la toate fiinţele umane de pe tot globul. Declaraţia
Universală A Drepturilor Omului spune că toţi oamenii, indiferent cine sunt şi unde
locuiesc, trebuie să fie capabili să trăiască în linişte, libertate şi pace . Încălcarea
drepturilor omului a constituit sursa unor tragedii personale şi a unor mari conflicte
sociale şi politice, a violentelor dintre naţiuni şi în interiorul acestora4 .
În 1945 a luat sfârşit cel de-al doilea război mondial. Milioane de copii din Europa
mureau de frig, de foame sau seceraţi de boli. Atunci Organizaţia Naţiunilor Unite a
creat UNICEF (United Nations International Children`s Emergency Fund). Acesta are
drept scop principal ajutorarea şi protejarea vieţii copiilor, asigurarea dezvoltării lor
depline.
Secolul XX a fost marcat de înţelegerea faptului că şi copilul este subiect ce necesită
protecţie şi ocrotire deosebita, ca rezultat al imaturităţii sale fizice şi psihice. Treptat
problema devine o preocupare a comunităţii internaţionale, găsindu-şi o amplă
reflectare. Problematica protecţiei drepturilor şi libertatilor copilului a evoluat de la
unele reglementări pe plan naţional spre nivel internaţional – aceasta reprezentînd o
reacţie întîrziată la abuzurile flagrante şi persistente asupra copilului5.
De-a lungul secolelor copiii au fost trataţi şi consideraţi ca o prelungire a părinţilor,
fără a deţine drepturi, familia (tatăl) avînd drepturi absolute asupra lor. Astfel, unele
reglementări cu privire la situaţia copilului născut în căsătorie le găsim în Codex
Hammurapi: copilul, a cărui mamă este liberă, are calitatea de om liber, cel născut dintr-
o mamă sclavă şi tată liber capătă calitatea de dezrobit deplin la moartea tatălui său, iar
cînd este procreat din părinţi sclavi are calitatea tot de sclav. Anterior Legii lui
Hammurabi, copilul putea fi izgonit fără nici o formalitate; Codul lui Hammurabi
limitează acest drept doar la cazuri grave şi numai cu aprobarea judecătorului.
La greci căsătoria era o sursă a puterii părinteşti. La început, autoritatea părintească a
tatălui era foarte mare, el avînd drept de viaţă şi de moarte asupra copiilor, drept de a-şi
vinde copiii în sclavie. După epoca lui Solon, puterea tatălui scade, ramînînd doar
dreptul de a recunoaşte sau nu paternitatea şi de a-l dezmoşteni în anumite cazuri6.
La romani căsătoria monogamă apare ca o forma de subjugare a femeii de către
bărbat. Şeful familiei este numit, în scrierile timpului, pater familias, noţiune care evoca
ideea de putere. În epoca veche aceasta putere era nelimitata: pater familias putea să-i
pedepsească, să-i vîndă, să-i alunge din casa familiala, să-i abandoneze ca pe nişte
lucruri nefolositoare, să-i căsătoreasca fără a-i întreba şi chiar să-i omoare după ce, în
prealabil, se consulta cu rudele mai apropiate, al căror aviz, însă, nu era pentru el
4
Ibidem, p. 51
5
Ion Filipescu, Adoptia si protectia copilului aflat in dificultate, ed, All 1997, p. 18.
6
Bulzan Carmen, Dragotoiu Florentina, Stamatescu Mihai - Educaţia pentru drepturile omului şi pace, p. 22.
4
obligatoriu. Pater familias este singurul proprietar al patrimoniului familial, unicul
judecător şi preot suprem al cultului familial ancestral. Copiii născuţi din concubinaj
erau consideraţi nelegitimi. Pe vremea lui Iustinian situaţia acestor copii se
îmbunătăţeşte, ei dobîndind dreptul la alimente şi la moştenire7.
Nu se schimba, practic, situaţia copiilor în Evul Mediu. Ei se găseau în puterea
paternă: tatăl sau mama (ca o reminiscenţă a matriarhatului) puteau să-şi omoare copilul
îndată după naştere dacă existau motive temeinice în această privinţă. În timp acest
obicei dispare. Copiii se găseau permanent sub puterea părinteasca şi numai căsătoria
ducea la desfacerea acesteia. În caz de moarte a tatălui copiii treceau sub tutela mamei
sau a unei persoane fixate de tata. Sub tutelă copiii rămîneau pînă la 15 ani pentru băieţi
şi pînă la 12 ani pentru fete. Situaţia copiilor ilegali era complicată, recunoaşterea lor se
interzicea sau era legată de anumite limitări în drepturi8.
Primele reglementări care încearcă să acorde copiilor un tratament special sînt legate
de pedepsele pentru cei ce au comis infracţiuni. Ideea unor limite de vîrstă, care să
diferenţieze pe minorul delincvent de infractorul adult este relevată în legiuirile mai
multor state începînd cu Evul Mediu. Primele legiuiri româneşti care se refera la minori
tratează minoritatea printre cauzele ce apără de pedeapsă sau micşorează pedeapsa; de
pilda, Pravila lui Matei Basarab (1652, Ţara Româneasca) prevedea: ”coconii de tot şi
cu totul se iartă, orice greşeală ar greşi”) – cocon însemnînd copilul pînă la al şaptelea
an de vîrstă; de la 7 ani şi pînă la pubertate (14 ani băieţii şi 12 fetele), minorilor li se
aplicau pedepse mai uşoare.
Dimpotrivă, în Manualul juridic al lui Andronache Donici (1814, Moldova) se arată că
minorii, învinuiţi de omor, nu erau scutiţi de pedeapsa capitala, căci „cel ce de buna
voie e ucigaş, după lege, se pedepseşte cu pedeapsa de cap, orice vîrstă ar fi”.
Sistemului penal englez, în privinţa faptelor comise de minori, i-a fost caracteristică
de-a lungul timpului severitatea excesivă. După vîrsta de 8 ani minorii erau consideraţi
infractori adulţi, fiind trimişi la aceleaşi închisori înainte de proces, judecaţi de aceleaşi
instanţe şi condamnaţi la aceleaşi pedepse, inclusiv cu moartea, deportarea sau
închisoarea ca şi adulţii9.
Din timpul romanilor şi pînă în Evul Mediu tîrziu copiii au fost abandonaţi în număr
mare, în întreaga Europă, de către părinţi din toate categoriile sociale. La sfîrşitul sec. al
XVIII-lea copiii încă mai puteau fi vînduţi de către părinţii lor, iar un copil de 7 ani
putea fi executat pentru furt. Din punctul de vedere al grijii şi ocrotirii istoria copilăriei
este un coşmar din care abia am început să ne trezim. Cu cît ne întoarcem mai mult în
istorie, cu atît este mai scăzut nivelul de îngrijire acordat copilului, cu atît mai mare este
probabilitatea ca aceştia au fost ucişi, abandonaţi, maltrataţi şi abuzaţi sexual.
Înţelegerea copilăriei, cel puţin după vîrsta de 7 ani, ca perioadă ce necesită grijă şi
asistenţă speciale, a apărut treptat în Europa, începînd cu sec. al XVII-lea, ca expresie a
raţionalismului şi umanismului epocii moderne. O contribuţie importantă, în acest sens,
au avuto: filozoful englez John Locke, cu lucrarea Cîteva cugetări asupra educaţiei,
7
Emanuel Gutan, Drept Roman, Editura Universitatii Lucian Blaga Sibiu, 2004, p. 96.
8
Irina Moroianu Zlotescu, Radu Demetrescu - Din istoria drepturilor omului, IRDO, Bucureşti, p. 36.
9
Ibidem, p. 24.
5
Francois Fenelon, cu lucrarea Aventurile lui Telemaque şi tratatul Despre educaţia
fetelor; umanistul şi pedagogul ceh Amos Komensky, autor al monumentalei lucrări
Opera didactica omnia10. În lucrările citate au fost dezvoltate o serie de idei şi concepţii
noi cu privire la copil, la metodele de disciplină educativă, au fost condamnate abuzul
în materie de sancţiuni corporale.
La începutul sec. al XIX-lea apar primele reglementari legislative cu privire la
sancţionarea juridică a părinţilor, care, prin maltratare, ajung să-şi omoare propriii copii.
Totodată, capătă extindere ideea protecţiei copiilor bătuţi, abandonaţi şi delincvenţi11.
În anul 1959, Adunarea Generală a ONU a adoptat în unanimitate Declaraţia
Drepturilor Copilului. Comunitatea internaţională are responsabilitatea apărării
drepturilor copiilor. Viitorul omenirii depinde de modul în care copilul este pregătit
pentru a avea o viaţă individuală potrivit cu idealurile proclamate în Cartea Naţiunilor
Unite. În 1990, la New York, 71 de şefi de state şi guverne au semnat Convenţia
Naţiunilor Unite privind drepturile copilului. Acest din urmă document internaţional
cuprinde în articolele sale o serie de prevederi referitoare la protecţia copiilor, la
respectarea drepturilor acestora. Nici unul din articolele Declaraţiei Universale nu
acoperă în amănunt drepturile copiilor. Copiii necesită o protecţie şi o grijă specială
după naştere datorită imaturităţii lor fizice şi psihice. România a ratificat convenţia la
25 septembrie 1990. Convenţia cuprinde principiile generale care reglementează
drepturile copilului, precum şi principalele drepturi pe care statele semnatare s-au
angajat să le respecte. Printre acestea, amintim: non-discriminarea, supravieţuirea şi
dezvoltarea, dreptul de a avea un nume, la naştere, şi de a i se asigura o cetăţenie,
libertatea de expresie şi de opinie a copilului, libertatea gândirii, conştiinţei, religiei,
libertatea de asociere, accesul la in formare corespunzătoare, securitatea socială, dreptul
la sănătate deplină şi accesul la servicii sanitare şi medicale, interzicerea torturii,
tratamentului sau pedepselor crude, pedepsei capitale, detenţiei pe viaţă şi arestării sau
privării de libertate în mod ilegal. Numeroase organisme internaţionale s-au constituit şi
acţionează pentru respectarea şi apărarea drepturilor copiilor12.
Statele semnatare ale Convenţiei ONU cu privire la Drepturile Copilului se confruntă
în continuare cu dificultăţi serioase privind prevederile de îngrijire a copiilor, incluzând
protecţia acestora de către rude, plasamentul familial formal sau informal, adopţia sau
facilităţile de tip rezidenţial. Convenţia cu privire la Drepturile Copilului conţine un
număr de articole care au ca scop clarificarea obligaţiilor Statelor de a sprijini familiile
în rolul lor şi de a retrage copiii din îngrijirea părinţilor numai dacă sunt întrunite
anumite condiţii. Pe de altă parte, Convenţia solicită de asemenea Statelor Semnatare să
asigure îngrijire substitutivă corespunzătoare pentru toţi copiii lipsiţi din orice motiv de
îngrijirea părinţilor.
În ciuda atenţiei deosebite acordată acestui subiect în cadrul Convenţiei şi a existenţei
anumitor instrumente suplimentare care oferă mai multă îndrumare, Comitetul pentru

10
Emanuel Gutan, Istoria gandirii juridice europene, note de curs.
11
Ion Filipescu, op. cit., p. 21.
12
Adrian Năstase, Drepturile omului, religie a sfârşitului de secol, I.R.D.O. Bucureşti, 1992, p.18
6
Drepturile Copilului a făcut apel în 2004 pentru dezvoltarea "Recomandărilor
Naţiunilor Unite privind protecţia copiilor lipsiţi de îngrijirea părinţilor".
Copiii au drepturi oriunde s-ar afla - acasa la parintii naturali, în familii substitutive, în
institutii de îngrijire sau la scoala. Parintii si familiile, grupurile profesionale care
lucreaza cu copiii, dar si orice cetatean responsabil ar trebui sa stie de existenta acestor
drepturi. Drepturile copilului se regasesc intr-o serie de documente internationale care
definesc drepturile si principiile dezvoltarii normale a unui copil. Statul are rolul de a fi
garantul acestor drepturi si de a asigura respectarea lor. Acest lucru contrazice perceptia
majoritara potrivit careia statul poate înlocui parintii, din moment ce poate asigura
copilului adapost si mîncare.

II Prevederi interne

II 1) Garantii constitutionale

Apropierea unui sau altui stat de idealul statului de drept este determinata, în primul
rînd, de asumarea de către acesta a responsabilităţii faţă de drepturile şi libertăţile
fundamentale ale omului şi cetăţeanului, concretizată în consfinţirea constituţionala a
drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi în garantarea juridică a exercitării efective a
acestora. Astfel, problematica protecţiei drepturilor omului, în special ale copilului,
prezintă pentru societatea contemporana o importanţă majora atît din punct de vedere
teoretico-ştiinţific, cît şi practic. Protectia drepturilor copilului a luat o amplare
deosebita, dupa evenimentele din decembrie 1989, atat datorita instaurarii unui regim
democratic, fapt ce a permis alinierea Romaniei la reglementarile internationale
existente in acest domeniu, cat si datorita necesitatii existentei unui sistem real de
protectie a drepturilor copilului13.

Reglementarea interna a oricarui stat de drept intr-o anumita materie porneste de la

prevederile constitutionale. In acest sens este esentiala analiza referirilor la protectia
speciala care este acordata drepturilor copiilor si tinerilor prin chiar Constitutia
Romaniei. Pentru Guvernul României, a garanta şi a respecta drepturile copiilor, pe
care le plasează într-o zonă de interes special reprezintă o prioritate naţională. Pornind
de la premisa politică majoră a continuării şi aprofundării reformei în domeniu, prin
valorificarea experienţei şi a rezultatelor pozitive obţinute până în prezent, noua
strategie în acest domeniu sensibil reprezintă o revizuire şi o îmbunătăţire situaţiei
anterioare.

13
Cristina Otovescu, op. cit., p.140-144.
7
 România a ratificat Convenţia O.N.U. cu privire la drepturile copilului încă din anul
1990. O dată cu intrarea în vigoare a Constituţiei, în anul 1991, un principiu important
impus de Convenţie a fost inclus şi printre principiile constituţionale care garantează
libera dezvoltare a personalităţii umane; se stipulează: "Copiii se bucură de un regim
special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor". Pentru ratificarea
Convenţiei asupra protecţiei copiilor şi a cooperării în privinţa adopţiei internaţionale,
încheiată la Haga la 29 mai 1993, Parlamentul României a adoptat o lege specială.

In Constitutia Romaniei, in dispozitiile sale referitoare la drepturile, indatoririle si

libertatile fundamentale ale cetatenilor se fac urmatoarele precizari: in caz de
neconcordanta intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale
omului la care Romania este parte si legile interne, au prioritate reglementarile
internationale. De asemenea, se precizeaza ca tratatele ratificate de parlamentul
Romaniei fac parte din dreptul intern. Superioritatea dreptului international public este
consacrata si in tratatele comunitare, iar Conventia asupra tratatelor, din 1969,
stabileste ca un stat nu poate invoca dreptul sau intern pentru neexecutarea unui tratat
la care este parte (art. 27)14.

Art. 1 alin 2 din legea relevanta in domeniu prevede ca <autoritatile publice,

organismele private autorizate, precum si persoanele fizice si persoanele juridice
responsabile de protectia copilului sunt obligate sa respecte, sa promoveze si sa
garanteze drepturile copilului stabilite prin Constitutie si prin lege, in concordanta cu
prevederile Conventiei Organizatiei Natiunilor Unite cu privire la drepturile copilului,
ratificata prin legea nr. 18/1990, republicata, si ale celorlalte acte internationale in
materie la care Romania este parte>.

Respectarea si garantarea drepturilor copilului, stipulate in Constitutia Romaniei

modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr.
429/200315 - se realizeaza conform urmatoarelor principii16:
• respectarea si promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;
• egalitatea sanselor si nediscriminarea;
• responsabilizarea parintilor cu privire la exercitarea drepturilor si indeplinirea
obligatiilor parintesti;
• primordialitatea responsabilitatii parintilor cu privire la respectarea si garantarea
drepturilor copilului;
• descentralizarea serviciilor de protectie a copilului, interventia multisectoriala si
parteneriatul dintre institutiile publice si organismele private autorizate;
• asigurarea unei ingrijiri individualizate si personalizate pentru fiecare copil;
• respectarea demnitatii copilului;

14
Martian I. Niciu, Drept international public, Ed. Servosat,Arad, 1999, pag.14
15
http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?id=339
16
http://www.birouldeconsiliere.ro/detaliu.aspx?eID=81&t=Articole
8
 • ascultarea opiniei copilului si luarea in considerare a acesteia, tinand cont de
varsta si de gradul sau de maturitate;
• asigurarea stabilitatii si continuitatii in ingrijirea, cresterea si educarea copilului,
tinand cont de originea sa etnica, religioasa, culturala si lingvistica, in cazul luarii unei
masuri de protectie;
• celeritate in luarea oricarei decizii cu privire la copil;
• asigurarea protectiei impotriva abuzului si exploatarii copilului;
• interpretarea fiecarei norme juridice referitoare la drepturile copilului in corelatie
cu ansamblul reglementarilor din aceasta materie.

II 2) Cadrul legislativ national

Promovarea si apararea drepturilor copilului in Romania se realizeaza sub patronajul

statului si prin Autoritatea Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului (ANPDC),
constituita in baza prevederilor Hotararii de Guvern nr. 1432/2004 care se organizeaza
si functioneaza ca organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu
personalitate juridica, in subordinea Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si
Familiei17.
La jumătatea lunii iunie 2004, Parlamentul român a adoptat proiectul de lege privind
înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Român pentru Adopţii, proiectul de
modificare a OUG 12/2001 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia
Drepturilor Copilului şi Adopţie, Legea privind regimul juridic al adopţiei18 precum şi
legea referitoare la protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Noua lege pentru
drepturile copilului stabileste foarte clar, pentru prima data, ca principala
responsabilitate de a creste un copil revine mai intai de toate parintilor naturali ai
acestuia. Legea obliga de asemenea comunitatea locala sa sprijine copilul si familia.
Legea 272/200419 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului are un
pronunţat caracter social, centrându-se pe prevenirea separării copilului de familia sa;
legea urmăreşte sprijinirea familiei şi comunităţii care există în jurul fiecărui copil,
încercând să le ofere sprijin în procesul atît de complex care este creşterea unui copil.
Acest act normativ stipuleaza, inca de la inceputul ei ca orice reglementare adoptata
in domeniu se subordoneaza cu prioritate principiului interesului superior al
copilului(art. 2 ).Acest principiu este impus in legatura cu drepturile si obligatiile ce
revin parintilor copilului, altor reprezentanti legali ai sai precum si oricaror persoane
carora acesta le-a fost plasat in mod legal. Principiul interesului superior al copilului
va prevala in toate demersurile si deciziile care privesc copiii, intreprinse de
autoritatile publice si de organismele private autorizate, precum si in cauzele
solutionate de instantele de judecata.

17
Hotărâre nr. 1432/2004 din 02/09/2004 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 868 din 23/09/2004
18
Lege nr. 273/2004 din 21/06/2004 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 557 din 23/06/2004 privind
regimul juridic al adoptiei
19
Legea nr. 272/21 iunie 2004 a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 557 din 23/06/2004
9
 Asigurarea respectarii acestor drepturi revine parintilor, ce sunt raspunzatori pentru
cresterea si asigurarea dezvoltarii copilului. In subsidiar, raspunderea revine
colectivitatii locale din care face parte copilul si familia sa , statul, prin organismele
sale, avand obligatia de a sprijini parintii sau alt reprezentant legal al copilului in
realizarea obligatiilor ce le revin cu privire la copil.
Principiul interesului superior al copilului, de la care porneste legea romana in
reglementarea drepturilor fundamentale ale copilului, este enuntat si de Conventia cu
privire la drepturile copilului, adoptata de Adunarea generala a Organizatiei Natiunilor
Unite la 29 noiembrie 1989 si intrata in vigoare la 2 septembrie 199020.
Mai mult, legea privind regimul juridic al adopţiei, elaborată în colaborare cu experţi
europeni independenţi recomandaţi de Comisia Europeană, este guvernată de principiul
interesului superior al copilului. Noile reglementări cu privire la adopţie respectă
prevederile convenţiilor internaţionale la care România este parte şi oferă baza legală
pentru aplicarea unor proceduri similare cu cele existente în ţările Uniunii Europene.
Răspunderea pentru creşterea copilului şi asigurarea dezvoltării sale le revine în primul
rând părinţilor sau, după caz, reprezentanţilor legali. Autorităţile au obligaţia de a
acorda ajutor corespunzător parinţilor şi reprezentanţilor legali ai copilului în
exercitarea răspunderii care le revine în creşterea şi îngrijirea copilul.
Potrivit unor experţi europeni, printre care şi autori ai Convenţiei de la Haga, Legea
adopţiei a fost elaborată în spiritul respectivei convenţii privind drepturile copiilor. Tot
în scopul protejării copilului au fost înfiinţate Tribunalele pentru Minori, care vor
judeca diversele cauze în care aceştia sunt parte21.
Protecţia şi promovarea drepturilor copilului este unul din indicatorii cei mai sensibili
ai sănătăţii unei societăţi. Este una dintre temele preferate ale ştiinţelor socio-umane.
Studiile de sociologie a copilăriei realizate în ultimile decenii ale secolului trecut au pus
în evidenţă dinamica contradictorie a proceselor care modelează copilăria împreună cu
rolul familiei ca mediu protector natural şi instituţie de socializare a copilului22.
Statisticile releva faptul ca in urma programului de reformare a sistemului de protecţie a
copilului, numărul copiilor aflaţi în instituţii a scăzut, în timp ce numărul copiilor
plasaţi în familii substitut înregistrează o creştere constantă. Cele mai bune veşti se
referă la numărul în continuă scădere, de la an la an, al copiilor părăsiţi în spitale.
Schimbările rezultate în urma programelor de reformă a sistemului de protecţie a
copilului sunt evidente în toate domeniile acestui sector. De-a lungul anilor, au fost
dezvoltate servicii alternative care oferă servicii de bază familiilor care întâmpină
dificultăţi în a rămâne împreună şi în a îşi păstra copiii în sânul familiei. Au fost
înfiinţate tipuri noi de centre rezidenţiale ca urmare a închiderii multora dintre vechile
instituţii. Impactul reformei din sistemul de protecţie a copilului este evident în datele

20
Romania a ratificat Conventia prin Legea nr. 109 din 18 septembrie 1990 publicata in Monitorul Oficial nr. 199
din 28/09/1990
21
ROMANIA – FOCUS, ed. Redacţia Publicaţiilor pentru Străinătate
22
Cristina Otovescu, Protectia juridica a drepturilor omului, ed. Scrisul Romanesc, 2006, p.72.
10
statistice anuale care indică o scădere semnificativă a numărului de copii abandonaţi,
cât şi scăderea mortalităţii infantile23.
Copiii trebuie sa beneficieze de drepturile generale ale omului, la care suntem toti
indreptatiti inca din momentul nasterii. Din acest punct de vedere, drepturile copilului
pot fi grupate in trei categorii:
1. drepturile de protectie – se refera la protectia impotriva oricarei forme de abuz
fizic sau emotional, precum si impotriva oricarei forme de exploatare;
2. drepturile de dezvoltare – se refera la disponibilitatea si accesul la toate tipurile
de servicii de baza, precum educatia si serviciile de ingrijire medicala’
3. drepturile de participare – se refera la dreptul copilului de a fi implicat in
deciziile care il privesc.

Majoritatea drepturilor copilului au un caracter protectiv . Copii trebuie protejati

impotriva unonr situatii de risc, precum transferul ilegal in strainatate, violenta, abuz
sau neglijare din partea parintilor sau a ingrijitorilor sai. In plus, trebuie protejate
relatiile copilului cu familia. Copii au dreptul sa isi cunoasca parintii, sa fie ingrijiti de
parinti si nu pot fi separati de acestia decat in conditii strict definite. Daca are totusi loc
o astfel de separare, copii au dreptul sa mentina relatii personale si sa fie in contact
direct cu parintii chiar si atunci cand locuiesc in tari diferite.
Este necesara intelegerea protectiei deosebite care se acorda drepturilor si libertatilor
copilului fata de anumite abuzuri, in special pentru copii aflati in situatii vulnerabile:

Protectia copilului impotriva exploatarii economice

Copilul are dreptul de a fi protejat impotriva exploatarii si nu poate fi constrans
la o munca ce comporta un risc potential sau care este susceptibila sa ii compromita
educatia ori sa ii dauneze sanatatii sau dezvoltarii sale fizice, mentale, spirituale,
morale ori sociale. Este interzisa orice practica prin intermediul careia un copil este
dat de unul sau de ambii parinti ori de reprezentantul lui legal in schimbul unei
recompense sau nu, in scopul exploatarii copilului sau a muncii acestuia.
In situatiile in care copiii de varsta scolara se sustrag procesului de invatamant,
desfasurand munci cu nerespectarea legii, unitatile de invatamant sunt obligate sa
sesizeze de indata serviciul public de asistenta sociala. In cazul unor asemenea
constatari, serviciul public de asistenta sociala impreuna cu inspectoratele scolare
judetene si cu celelalte institutii publice competente sunt obligate sa ia masuri in
vederea reintegrarii scolare a copilului.

Protectia copilului impotriva consumului de droguri

Copilul are dreptul de a fi protejat impotriva folosirii ilicite de stupefiante si
substante psihotrope. Este interzisa vanzarea de solventi copiilor, fara acordul
parintelui ori al altui reprezentant legal.

23
http://www.anpdc.ro/content.aspx?id=55
11
 Agentia Nationala Antidrog, in colaborare cu Autoritatea Nationala pentru
Protectia Drepturilor Copiilor, si, dupa caz, cu alte autoritati sau organe de specialitate
ale administratiei publice centrale, are obligatia de a lua masurile corespunzatoare
pentru:
• prevenirea folosirii copiilor la productia si traficul ilicit al acestor substante;
• constientizarea publicului larg si, in mod particular, a copiilor cu privire la
aceasta problematica, inclusiv prin intermediul sistemului de invatamant si, dupa caz,
prin introducerea acestui subiect in programa scolara;
• sprijinirea copiilor si familiilor acestora, prin consiliere si indrumare - daca
este necesar, de natura confidentiala, dar si prin elaborarea de politici si strategii care
sa garanteze recuperarea fizica si psihica si reintegrarea sociala a copiilor dependenti
de droguri, inclusiv prin dezvoltarea in acest scop de metode de interventie alternativa
la institutiile psihiatrice traditionale;
• dezvoltarea suplimentara a sistemelor pentru adunarea unor date reale asupra
aparitiei consumului de droguri la copii, ca si asupra implicarii acestora in productia si
traficul ilicit de droguri; evaluarea permanenta a acestor situatii, a progreselor
realizate, a dificultatilor intampinate si, respectiv, a obiectivelor propuse pentru
viitor;
• dezvoltarea unui sistem de informare publica care sa reduca toleranta in ceea
ce priveste consumul de droguri si sa ajute la recunoasterea primelor simptome de
consum de droguri, mai ales in randul copiilor.

Protectia copilului impotriva abuzului sau neglijentei

Prin abuz asupra copilului se intelege orice actiune voluntara a unei persoane care
se afla intr-o relatie de raspundere, incredere sau de autoritate fata de acesta, prin care
este periclitata viata, dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala,
integritatea corporala, sanatatea fizica sau psihica a copilului.
Prin neglijarea copilului se intelege omisiunea, voluntara sau involuntara, a unei
persoane care are responsabilitatea cresterii, ingrijirii sau educarii copilului de a lua
orice masura subordonata acestei responsabilitati, fapt care pune in pericol viata,
dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala, integritatea corporala,
sanatatea fizica sau psihica a copilului.
Sunt interzise aplicarea pedepselor fizice sub orice forma, precum si privarea
copilului de drepturile sale de natura sa puna in pericol viata, dezvoltarea fizica,
mentala, spirituala, morala sau sociala, integritatea corporala, sanatatea fizica sau
psihica a copilului, atat in familie cat si in orice institutie care asigura protectia,
ingrijirea si educarea copiilor.
Orice persoana care, prin natura profesiei sau ocupatiei sale, lucreaza direct cu
un copil si are suspiciuni in legatura cu existenta unei situatii de abuz sau de neglijare
a acestuia este obligata sa sesizeze serviciul public de asistenta sociala sau directia
generala de asistenta sociala si protectia copilului in a carei raza teritoriala a fost
identificat cazul respectiv.
12
Protectia copilului impotriva rapirii sau oricaror forme de traficare
Ministerul Administratiei si Internelor si Autoritatea Nationala pentru Protectia
Drepturilor Copilului, in colaborare cu Ministerul Educatiei si Cercetarii, vor efectua
demersurile necesare pentru adoptarea tuturor masurilor legislative, administrative si
educative destinate asigurarii protectiei efective impotriva oricaror forme de trafic
intern sau international al copiilor, in orice scop sau sub orice forma, inclusiv de catre
propriii parinti. In acest scop, autoritatile publice au responsabilitatea elaborarii unei
strategii la nivel national pentru prevenirea si combaterea acestui fenomen, inclusiv a
unui mecanism intern de coordonare si monitorizare a activitatilor intreprinse.

Protectia copilului impotriva altor forme de exploatare

Copilul are dreptul la protectie impotriva oricarei forme de exploatare.
Institutiile si autoritatile publice, potrivit atributiilor lor, adopta reglementari specifice
si aplica masuri corespunzatoare pentru prevenirea, intre altele:
• transferului ilicit si a nereturnarii copilului;
• incheierii adoptiilor, nationale ori internationale, in alte scopuri decat interesul
superior al copilului;
• exploatarii sexuale si a violentei sexuale;
• rapirii si traficarii de copii in orice scop si sub orice forma;
• implicarii copiilor in conflicte armate;
• dezvoltarii fortate a talentelor copiilor in dauna dezvoltarii lor armonioase, fizice
si mentale;
• exploatarii copilului de catre mass-media;
• exploatarii copilului in cadrul unor cercetari ori experimente stiintifice.

Tuturor copiilor trebuie sa li se asigure satisfacerea nevoilor de baza, prin respectarea

drepturilor de dezvoltare, nu numai pentru supravietuire si protectie, ci si pentru a-si
dezvolta personalitatea, talentele, abilitatile mentale si fizice. Ei au nevoie de tot ceea ce
ii poate ajuta sa creasca si sa se dezvolte. De exemplu, au nevoie de prieteni si de
familie, de dragoste si de distractie, au nevoie de un mediu curat si de locuri de joaca,
de povesti si de muzica, de scoli si biblioteci, precum si de toate lucrurile care le
stimuleaza mintea si ii ajuta sa creasca si sa se dezvolte.
Prin urmare, copii au drepturi de dezvoltare, precum dreptul la educatie, dreptul la
ingrijiri medicale, dreptul la asistenta sociale, etc.
Drepturile de participare le permit copiilor sa opineze in ceea ce priveste vietile lor.
Acestea le ofera copiilor posibilitatea de a-si exprima parerile, de a discuta problemele
pe care ei le considera importante, precum si de a cauta si a primi informatii relevante
pentru ei24. In unele cazuri, legislatia romaneasca permite in mod explicit copiilor sa
aiba un cuvant de spus dupa o anumita varsta: de exemplu, copii pot sa-si aleaga propria

24
Florian Emese , Protectia Drepturilor Copilului, Editia 2, Ed. CH Beck, 2007, p. 92.

13
religie la varsta de 16 ani, insa religia lor nu poate fi schimbata fara consimtamantul lor
nici inainte de varsta de 14 ani.
Drepturile de participare ale copilului sunt totusi limitate in sensul ca, pentru a si le
exercita, copii trebuie sa fie capabili sa-si formeze propriile pareri. Chiar si copii mai
mici beneficiaza de drepturile de participare, intrucat si ei au nevoi si capacitate
participative. In conformita cu legislatia romaneasca in vigoare, copilul in varsta de
peste 10 ani trebuie sa fie ascultat in toate procedurile juridice si administrative care il
privesc. Si copii cu varsta mai mica pot fi audiati, iar daca autoritatea competenta
considera de cuviinta, parerile copilului vor fi luate in considerare in functie de varsta
si gradul de maturitate ale copilului. In concluzie, cu cat copilul avanseaza in varsta, cu
atat mai multe nevoi participative va avea, si cu atat mai capabil va fi sa-si formeze
propriile pareri. Corelativ dreptului de a-si exprima orice punct de vedere sta dreptul
copilului de a fi ascultat. Dreptul copilului de a fi ascultat confera copilului posibilitatea
de a cere si de a primi orice informatie, pertinent, de a fi consultat, de a-si exprima
opinia si de a fi informat asupra consecintelor pe care le poate avea opinia sa, daca este
respectata, precum si asupra consecintelor oricarei decizii care il priveste
Esentiala in reglementarea coordonarea interna a mijloacelor de protectie si
promovare a drepturilor si libertatilor copilului este adoptarea Strategiei Naţionale în
domeniul protecţiei drepturilor copilului 2008-2013. Implementarea acestei Strategii va
asigura creşterea calităţii vieţii copilului, întrucât toate serviciile pentru copii vor
respecta standarde minime prevăzute prin reglementări legale şi vor fi verificate
periodic printr-un sistem competent, coerent şi unitar. Strategia reglementează aspecte
care ţin de drepturile copiilor în general, dar şi de egalizarea şanselor pentru realizarea
acestor drepturi pentru grupuri vulnerabile de copii şi tineri care necesită o atenţie
sporită: copiii aflaţi la risc de separare de părinţi, copiii separaţi de părinţi, copiii
părăsiţi în unităţi sanitare, tinerii beneficiari ai unei măsuri de protecţie, copiii abuzaţi,
neglijaţi sau supuşi exploatării, copiii delincvenţi, copiii cu dizabilităţi, infectaţi hiv sau
bolnavi sida şi boli cronice grave, copiii cu tulburări de comportament, copiii
aparţinând minorităţilor etnice. Strategia se adresează şi părinţilor, atât în calitate de
beneficiari direcţi ai serviciilor sociale, alături de copii, cât şi în vederea responsalizării
lor în creşterea, îngrijirea şi educarea propriilor copii. Totodată, Strategia are în vedere
profesioniştii care interacţionează cu copiii, precum şi comunitatea locală25.
Principalii parteneri in implementarea Strategiei sunt reprezentantii societatii civile,
prin intermediul organizatiilor neguvernamentale, universitati si alte institutii de
invatamant, institute de cercetare. Unii din partenerii importanti din domeniul protectiei
copilului sunt Biserica Ortodoxa Romana si cultele religioase recunoscute de lege.
Evaluarea implementarii Strategiei se va realiza in mod periodic, anual si la incheierea
perioadelor de implementare ale planurilor operationale. Monitorizarea se va realiza in
mod sistematic de catre persoane desemnate din cadrul Autoritatii Nationale pentru
Protectia Drepturilor Copilului.

25
http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/articles%7CdisplayArticle/articleID_14489/Guvernul-a-aprobat-
Strategia-Nationala-in-domeniul-protectiei-drepturilor-copilului-2008-2013.html
14
 Insasi prin definirea lor, organizatiile non-guvernamentale reprezinta o alternativa la
institutiile care apartin statului. Ele reprezinta aspectul comunitar al asocierii indivizilor
in vederea realizarii unor obiective colective. Este o certitudine faptul ca si statul, prin
institutiile pe care le0a dezvoltat, urmareste atingerea unor obiective colective, dar
practicile sociale au o forma institutionala, plecand de la interesul general manifestat in
perpetuarea si conservarea sistemului social. Si in domeniul protectiei copilului, poate
mai pronuntat decat in alte domenii, organizatiile non-guvernamentale au participat la
schimbarea practicilor sociale. Mai mult, chiar directiile judetene pentru protectia
copilului au functionat o perioada pe modelul unor organizatii non-guvernamentale, iar
acum ele constituie structuri institutionale ale autoritatii publice locale26. In Romania in
prezent exista numeroase ONG-uri si fundatii pentru apararea si promovarea drepturilor
copilului dintre care se evidentiaza: Unicef, Salvati copii, World Vision,etc, care
deruleaza programe in sprijinul copiilor.

III. Drepturile si libertatile fundamentale ale copilului din perspectiva

reglementarilor europene

"Cetatenia europeana” a fost definita prin Tratatul asupra Uniunii Europene, semnat
in 1992 la Maastricht. Incluzind drepturi, obligatii si participarea la viata politica,
cetatenia europeana vizeaza consolidarea imaginii si a identitatii Uniunii Europene si
implicarea mai profunda a cetateanului in procesul de integrare europeana.
Este cetatean al Uniunii Europene orice persoana avand nationalitatea unuia dintre
statele membre, conform legilor in vigoare in statul respectiv. Cetatenia Uniunii
Europene vine in completarea cetateniei nationale, facand posibila exercitarea unora
dintre drepturile cetateanului Uniunii pe teritoriul statului membru in care locuieste (si
nu numai in tara din care provine, asa cum se intampla inainte). In plus, cetatenia
europeana are la baza principiile comune ale statelor membre,
incluse in Tratatul de la Amsterdam: principiul libertatii, principiul democratiei,
principiul respectarii drepturilor omului si al libertatilor fundamentale si principiul
statului de drept, si decurge din drepturile fundamentale ale omului si drepturile
specifice acordate cetateanului european (drepturi de libera circulatie si drepturi
civice), descrise in Tratat. Tratatul de la Amsterdam, intrat in vigoare la 1 mai 1999,
intareste protectia drepturilor fundamentale, condamna orice forma de discriminare si
recunoaste dreptul la informatie si protectia consumatorilor27.
26
Holt Romania, Ghiduri de buna practica in asistenta sociala a copilului si familiei, ed. Lumen, 2002, p. 13.
27
Bianca Predescu, Drept Instituţional Comunitar note de curs universitar,Craiova 2006
15
 Drepturile fundamentale si valorile democratice sunt respectate in statele membre
ale Uniunii Europene, acestea fiind semnatare ale unor texte precum Conventia
Europeanã a Drepturilor Omului (1950), Declaraþia universalã a drepturilor omului
(1948), Carta Sociala Europeanã (1962) sau Carta comunitarã a drepturilor sociale
fundamentale ale lucrãtorilor (1996). Uniunea si statele sale membre sunt deci
obligate sa respecte aceste valori, organismele care vegheaza la respectarea lor fiind
tribunalele nationale si Curtea Europeana de Justitie28. Daca un stat membru incalca
drepturile fundamentale si valorile democratice in mod flagrant si sistematic, Uniunea
poate sa ii impuna sanctiuni politice sau economice. Una dintre conditiile care trebuie
indeplinite pentru aderarea la Uniunea Europeana este respectarea acestor drepturi
fundamentale. Comisia Europeana, avind rolul de a veghea la respectarea Tratatului,
supravegheaza aplicarea prevederilor legate de cetatenia europeana si elaboreaza
rapoarte periodice asupra progreselor realizate si asupra dificultatilor intalnite.

Angajamentul Uniunii a fost reafirmat, in mod oficial, in decembrie 2001, cand a fost
proclamata Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Acest document este
structurat in 6 capitole – Demnitatea, Libertatile, Egalitatea, Solidaritatea, Cetatenia si
Justitia – cuprinzand in total 54 de articole care definesc valorile fundamentale ale
Uniunii Europene si drepturile civile, politice, economice si sociale ale cetateanului
european.
Datorita extinderii relatiilor intre state, au aparut anumite categorii de persoane care
trebuie sa fie protejate la nivel mondial, asa cum sunt copii. Toate statele membre ale
comunitatii internationale s-au angajat sa depuna toata eforturile pentru a indeplini
anumite deziderate. Astfel, prin mintermediul invatamantului, tineretul sa fie educat in
spiritual respectarii demnitatii umane, al egalitatii pentru toti oamenii si toate
popoarele, fara deosebire de rasa, culoare, de limba, sex sau religie. Se urmareste
adoptarea masurilor corespunzatoare in scopul pregatirii tineretului pentru viata in
societate, stimulandu-i interesul pentru problemele unei lumi in schimbare si
asigurandu-i un rol din ce in ce mai mare si mai active in viata si in evolutia societatii.
Statele s-au angajat sa orienteze sis a in incurajeze in toata masura posibila utilizarea
mijloacelor de informare pentru o mai buna cunoastere a aspiratiilor umane, in scopul
promovarii in cadrul tineretului a unei difuziuni largi de idei si cunostinte care se
intemeiaza pe o informatie obiectiva, pe o discutie libera, ca o conditie esentiala
pentru intarirea respectului fata de demnitatea umana si fata de diversitatea
culturilor29.
In viziunea Uniunii Europene, punctul de vedere asupra principalelor drepturi civile
ale copilului pleaca de la ideea ca aceste drepturi sunt o institutie complexa, care
imbina elemente legislative realizate in dreptul international si in dreptul intern.
Copilul are dreptul sa fie informat asupra drepturilor sale precum si asupra
modalitatilor de exercitare a acestora.

28
Andresan-Grigoriu Beatrice, Stefan Tudorel , Drept comunitar , ed. ALL Beck , 2007, p. 456.
29
Cristina Otovescu, op. cit., p. 145.
16
 Reperul fundamental al tuturor instrumentelor, al celorlalte documente pertinente
precum si al oricaror reglementari interne dintr-un stat de drept european il reprezinta
interesul major al copilului. Toate normele care privesc conditia copilului ( juridic
vorbind a minorului) trebuie interpretate in interesul acestuia.
Aceasta presupune doua premise. Prima este vulnerabilitatea copilului, generata de
imaturitatea fizica si intelectuala, ce reclama sprijin special de care el are nevoie
pentru a se bucura de drepturile acordate prin lege. A doua consta in caracterul deplin
al drepturilor copiilor – orice stirbire fiind exclusa – si in egalitatea completa a
acestora, intre ei sau in raporturile cu majorii30.
O astfel de abordare ilustreaza ideea pretioasa ca prin copilarie nu se intelege doar o
simpla perioada de tranzitie catre viata matura, copilaria avand o valoare de sine
statatoare, ca o anumita epoca din viata omului, in care el trebuie sa se bucure de
drepturile si obligatiile specifice acestei varste.
Problematica drepturilor copilului si ale tanarului s-a aflat in permanenta in atentia
organismelor internationale, inca de la adoptarea, la 10 decembrie 1948 a Declaratiei
Universale a Drepturilor Omului.
Diferite calitativ de cele ale adultilor, drepturile copilului fac obiectul a numeroase
documente, cu sau fara forta juridica, cu caracter universal sau regional, ce enunta
principiile , standardele si normele ce trebuie respectate de state in raporturile cu cei
mai tineri cetateni sau resortisanti ai sai.
La nivelul Uniunii Europene, orientările din domeniul drepturilor copilului joacă
rolul de cadru regional solid pentru activitatea UE în promovarea şi protecţia
drepturilor copilului în cadrul politicii externe globale a UE în domeniul drepturilor
omului, precum şi în privinţa drepturilor copiilor. Pentru a consolida drepturile
copilului, Uniunea Europeană s-a angajat, de mulţi ani, în acţiuni multidimensionale
ce cuprind, în special, următoarele elemente:
• punerea în aplicare a Orientărilor Consiliului UE din 2003 privind copiii şi
conflictele armate;
• discutarea drepturilor copilului în relaţia cu ţările terţe, în special în cadrul
dialogului politic;
• finanţarea, în special prin intermediul Iniţiativei europeană pentru democraţie
şi drepturile omului (IEDDO), a proiectelor de promovare şi protecţie a drepturilor
copiilor;
• pe parcursul procesului de extindere, monitorizarea progreselor înregistrate în
ceea ce priveşte promovarea drepturilor copilului şi sprijinirea reformei protecţiei
copilului în ţările candidate şi potenţial candidate;
• în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, Uniunea Europeană, alături de statele
latino-americane, propune şi susţine anual o rezoluţie privind „drepturile copilului” şi
solicită periodic statelor să semneze, să ratifice şi să pună în aplicare Convenţia cu
privire la Drepturile Copilului şi protocoalele opţionale ale acesteia. Statele parti la
30
Irina M. Zlatescu, Drepturile copilului si tanarului, Ed. Institutul roman pentru drepturile omului, Bucuresti,
2003, pag. 3
17
aceasta Conventie se angajeaza sa asigure copilului protectia si ingrijirile necesare
pentru bunastarea sa, tinand cont de drepturile si obligatiile parintilor sai, ale tutorilor
sai, ale altor persoane responsabile legal pentru el si vor lua in acest scop toate
masurile legislative si administrative corespunzatoare. Pentru aceasta, in toate
deciziile care ii privesc pe copii, fie ca sunt luate de institutii publice sau private de
ocrotiri sociale, de catre tribunale, autoritati administrative sau de organe legislative,
interesele superioare ale copilului trebuie sa fie luate in considerare cu prioritate.
• sprijin pentru activitatea actorilor internaţionali şi regionali relevanţi în
domeniul drepturilor copilului, în special Secretarul General al ONU, Consiliul de
Securitate al ONU, organismele tratatelor ONU, în special Comitetul pentru drepturile
copilului, procedurile speciale şi mecanismele ONU, precum şi sprijin pentru
organizaţiile corespunzătoare din cadrul ONU, în special UNICEF, OHCHR, OIM,
OMS şi UNFPA şi mecanismele regionale, în special Consiliul Europei, OSCE,
reţeaua europeană de Ombudsman pentru copii şi organizaţiile societăţii civile.
"Avocatul copilului" este o institutie de sorginte europeana, care a depasit apoi
granitele Europei, existand in momentul de fata atat o tendinta de generalizare a
institutiei in tot mai multe tari si regiuni din lume, cat si o tendinta de unificare la
nivel international31.
Experienta pozitiva a tarilor care au adoptat aceasta institutie reprezinta nu
doar un progres incontestabil in domeniul monitorizarii, apararii si promovarii
drepturilor si intereselor copilului, ci si un factor indispensabil, in lipsa caruia nu se
poate realiza bunastarea generala a copilului. Specializarea pe domenii a institutiei
"Avocatul poporului" si crearea mai multor institutii la nivelul unei tari este tendinta
actuala ce deriva din constatarea faptului ca reprezentarea si apararea drepturilor si
intereselor diverselor grupuri sau categorii sociale este tot mai dificila intr-un cadru
general, cum este cel al "Avocatului poporului" la nivel national, astfel ca se impune o
specializare, in acest context aparand si "Avocatul Copilului" sau departamentul care
sa apere si sa promoveze drepturile si interesele copilului.Mare parte din actualele
probleme din domeniul implementarii drepturilor copilului sunt datorate si faptului ca
nu exista o institutie care sa reprezinte copilul si drepturile acestuia in relatia cu
principala autoritate decizionala, Guvernul Romaniei. Exista deja suficiente exemple
de state care au creat institutia Avocatului Copilului si fac in mod clar progrese in
privinta protectiei minorilor. Recomandarea 1286 a Adunarii Parlamentare asupra unei
strategii europene pentru copii a urgentat puternic crearea unor asemenea posturi la
nivel national, cu garantarea independentei si profesionalismului necesar pentru o
imbunatatire reala in situatia copiilor32.
La 13 decembrie 2007, liderii Uniunii Europene au semnat Tratatul de la
Lisabona, încheind astfel mai mulţi ani de negocieri pe tema aspectelor instituţionale.
S-a promovat astfel o Europă a drepturilor, valorilor, libertăţii, solidarităţii şi
siguranţei, care promovează valorile Uniunii, introduce Carta drepturilor

31
Martian I. Niciu, op.cit., pag.14
32
http://www.coe.int/T/TransversalProjects/Children/other%20langauges/Booklet_Romanian.pdf
18
fundamentale în dreptul primar european, prevede noi mecanisme de solidaritate şi
asigură o mai bună protecţie a cetăţenilor europeni. Tratatul de la Lisabona menţine
drepturile existente şi introduce altele noi. În mod special, garantează libertăţile şi
principiile înscrise în Carta drepturilor fundamentale şi conferă dispoziţiilor acesteia
forţă juridică obligatorie.
Pentru a completa acţiunea sa globală în lupta împotriva tuturor formelor
de violenţă asupra copiilor cu măsuri specifice pentru fiecare ţară, Uniunea
Europeană, luând în considerare formele predominante de violenţă în diferitele ţări şi
regiuni ale lumii şi abordând, în acelaşi timp, aspectele legate de sex ale violenţei
asupra copiilor, va elabora strategii naţionale pentru acţiuni precise în ţările terţe.
Pentru elaborarea strategiilor şi ca o bază pentru acestea, Uniunea Europeană va
efectua, într-o primă etapă, o evaluare cuprinzătoare a situaţiei din diferitele ţări în
ceea ce priveşte violenţa asupra copiilor. O astfel de evaluare ar trebui să se bazeze, pe
cât este posibil, pe materialele existente, în special pe cele de la UNICEF, de la
mecanismele speciale ale ONU, de la sursele guvernamentale şi de la actorii relevanţi
din societatea civilă.
La nivelul Consiliului Europei s-a elaborat un program intitulat “Construirea
Unei Europe Cu Şi Pentru Copii”, care isi propune ca principale scopuri garantarea
respectării drepturilor copilului peste tot şi de către toţi în Europa, eradicarea tuturor
formelor de violenţă asupra copiilor prin protecţia copiilor, prevenirea violenţei,
urmărirea delicvenţilor şi participarea copiilor. Printre altele trebuie acordată o atenţie
specială celor mai vulnerabili copii: celor cu disabilităţi, celor care trăiesc în sărăcie şi
celor care nu sunt întreţinuţi de părinţii lor. Programul „Construirea unei Europe cu şi
pentru copii” va milita împotriva tuturor formelor de violenţă asupra copiilor,
dedicându-se în special: sensibilizării, educării, pregătirii şi dezvoltării unor
competenţe pentru promovarea unei culturi a non-violenţei şi pentru a atinge nivelul
de toleranţă zero. Va ajuta statele să stabilească strategii de prevenire a violenţei
asupra copiilor. El va viza ameliorarea sistemelor care facilitează semnalarea cazurilor
de violenţă prin intermediul serviciilor pentru copii, a măsurilor de sprijinire a
familiei, reperării precoce şi a constatării profesioniste a cazurilor de maltratare. Va
contribui, de asemenea, oferind autorităţilor şi profesioniştilor capacitatea de a
răspunde rapid şi adecvat, cazurilor de violenţă semnalate. Se urmareste ajutarea
statelor să consolideze şi să dezvolte strategiile naţionale destinate protejării
drepturilor copilului, să conceapă un cadru juridic complet, coerent şi accesibil si va
propune modele eficiente pentru cadrul instituţional şi încurajand lansarea unor
procese participative pentru elaborarea şi aplicarea politicilor naţionale. Programul
„Construirea unei Europe cu şi pentru copii” intenţioneaza să mobilizeze toate
sectoarele societăţii, să le sensibilizeze asupra responsabilităţilor lor specifice şi să le
consolideze capacitatea de a preveni violenţa şi de a proteja copiii. El va ameliora
accesul copiilor la informaţii şi va dezvolta metode şi instrumente care să permită
asigurarea unei participări reuşite a copiilor la toate nivelurile: local, regional şi
naţional. Acest program va beneficia pe deplin de cooperarea internaţională
19
combinand instrumente importante, cum ar fi stabilirea normelor, proceselor de
monitorizare, elaborarea politicilor, asistenţa tehnică şi sensibilizarea şi le va pune în
serviciul drepturilor copilului. El va acţiona în parteneriat cu alţi actori importanţi din
Europa, cum ar fi Uniunea Europeană şi UNICEF şi va asigura o continuare adecvată
recomandărilor formulate de studiul Naţiunilor Unite privind violenţa asupra
copiilor33.
În cadrul politicii de dezvoltare a Uniunii Europene, „Consensul european
privind Dezvoltarea” include respectarea drepturilor copilului în statele membre ale
UE prin trimitere la principalele cadre internaţionale în domeniul drepturilor omului şi
la Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului. Prin elaborarea documentului intitulat
„orientări ale Uniunii Europene pentru promovarea şi protecţia drepturilor copilului”,
Uniunea Europeană subliniază importanţa principalelor instrumente juridice, norme şi
standarde europene şi internaţionale în domeniul drepturilor omului, precum şi a
angajamentelor politice relevante în domeniul promovării şi protecţiei drepturilor
copilului, în special a Declaraţiei universale a drepturilor omului, a Declaraţiei
drepturilor copilului, a pactelor internaţionale privind drepturile omului, a Convenţiei
cu privire la Drepturile Copilului şi a celor două protocoale opţionale ale acesteia, a
Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
a Statutului Curţii Penale Internaţionale, precum şi a Declaraţiei de Dezvoltare a
Mileniului şi a Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, a declaraţiei şi a planului de
acţiune „O lume demnă pentru copii” adoptate de Adunarea Generala a Natiunilor
Unite în 2002, precum şi a altor instrumente şi standarde relevante în domeniul
drepturilor copilului, astfel cum sunt menţionate în Anexa II. Uniunea Europeană îşi
reafirmă hotărârea de a urmări cu prioritate, în cadrul politicii sale externe privind
drepturile omului, promovarea şi protecţia tuturor drepturilor copilului, respectiv
persoanelor cu vârsta mai mică de 18 ani, ţinând seama de interesele copilului şi de
dreptul acestuia la protecţie împotriva discriminării precum şi de a participa la
procesele de luare a deciziilor, bazate pe principiile democraţiei, egalităţii,
nediscriminării, păcii şi dreptăţii sociale şi pe universalitatea, indivizibilitatea,
interdependenţa şi strânsa corelare a tuturor drepturilor omului, inclusiv dreptul la
dezvoltare.
1 Pentru a atinge aceste obiective, Uniunea Europeană va promova măsuri generale
precum cele conţinute în orientări, precum şi acţiuni specifice în domenii prioritare,
bazate pe strategii de punere în aplicare ce vor fi stabilite separa34.
În cazul CE, există o abordare pe trei căi în privinţa copiilor, ce priveşte: aspecte
specifice cum ar fi violenţa împotriva copiilor, copiii afectaţi de conflicte armate,
traficul de copii etc.; drepturile şi necesităţile copiilor prin teme specifice cum ar fi
educaţia şi sănătatea, precum şi o mai bună integrare a drepturilor copiilor ca unul
dintre aspectele transversale de luat în considerare în toate programele şi proiectele
finanţate de CE.

33
http://www.coe.int/T/TransversalProjects/Children/other%20langauges/Booklet_Romanian.pdf
34
http://consilium.europa.eu/uedocs/cmsUpload/16031.ro07.pdf
20
 Notele orientative de punere în aplicare a acestor politici şi orientările CE privind
integrarea drepturilor copiilor la nivel de ţară solicită ca drepturile copiilor să fie
protejate în cadrul unei abordări bazate pe drepturi şi privite ca un aspect transversal.
Documentele politicilor sectoriale reprezintă instrumente suplimentare de acţiune.
În relaţiile sale cu ţările terţe, precum şi în cadrul forurilor internaţionale,
Uniunea Europeană acţioneaza, în special, în sensul promovării active a obiectivelor
sale privind promovarea şi protecţia drepturilor copilului ca parte integrantă a politicii
externe a Uniunii Europene în domeniul drepturilor omului, inclusiv în contexte legate
de dezvoltare, pace şi securitate, şi al promovării integrării acestor obiective în cadrul
altor politici externe, inclusiv prin dialog politic, cooperare în domeniul dezvoltării,
asistenţă umanitară şi proces de aderare. Se doreste urmăririea unei abordări bazate pe
drepturile omului în punerea în aplicare a acestor obiective în sensul principiilor
generale ale Convenţiei cu privire la Drepturile Copilului, respectiv nediscriminarea,
interesul copilului, participarea copilului precum şi supravieţuirea şi dezvoltarea
copilului, promovărea unei abordări globale, reafirmând astfel indivizibilitatea,
interdependenţa şi interacţionarea drepturilor copiilor, acordând în acelaşi timp o
atenţie specifică domeniilor prioritare în cauză. Prioritara este urmărirea promovării şi
protecţiei drepturilor copilului în deplină conformitate cu instrumentele şi standardele
internaţionale relevante, în special cu Convenţia cu privire la Drepturile Copilului,
prin adoptarea tuturor măsurilor legislative, administrative sau de altă natură necesare,
în special a măsurilor transversale identificate drept „măsuri generale de punere în
aplicare” de către Comitetul pentru drepturile copilului. Este vizata capacităţilor
„titularilor de obligaţii” (state şi guverne, pentru a îşi respecta obligaţiile), precum şi
ale „titularilor de drepturi” (copiii, pentru a beneficia şi a-şi invoca drepturile).
Aportul Uniunii Europene in reformarea sistemului de protectie a copilului din
Romania a fost semnificativ in ultimii ani. Cu sprijinul Comisiei Europene, în 1997 în
România a început o reformă profundă a sistemului de protecţie a copilului.
Schimbarea din temelii a acestui domeniu a devenit unul dintre criteriile politice
pentru aderarea României la Uniunea Europeană. Reformarea sistemului de protecţie a
copilului din România a fost coroborată cu o strategie de închidere a
instituţiilor/orfelinatelor de mare capacitate (peste 100 de locuri). Îngrijirea copiilor în
astfel de instituţii nu respecta principiile pedagogice, medicale sau educative, iar
drepturile copiilor nu puteau fi garantate. În ultimii ani, numărul instituţiilor cu mai
mult de 100 de locuri s-a redus de şapte ori. Accentul s-a mutat pe îngrijirea copiilor
în case şi apartamente care să le asigure un mediu cât mai apropiat de cel familial, in
concordanta cu recomandarile existente in domeniu la nivel international. În acest
sens au fost angajaţi mai mulţi asistenţi maternali profesionişti. Numărul acestora a
crescut de peste patru ori în ultimii ani. În paralel cu aceste acţiuni, au fost
implementate cu sprijinul Uniunii Europene şi al Băncii Mondiale programe de
reintegrare a copiilor în familia naturală şi de prevenire a abandonului. Autorităţile
române au fost susţinute în reformarea sistemului de protecţie a drepturilor
copilului de Uniunea Europeană, Banca Mondială şi alţi donatori internaţionali, care
21
au oferit sprijin financiar şi asistenţă tehnică. Cu sprijinul Uniunii Europene, au fost
implementate programe PHARE în valoare totală de 52,8 milioane euro, în perioada
1999-2006, care au avut drept scop reformarea sistemului de protecţie a copilului35.
România membră a Uniunii Europene este o lume în care fiecare copil trebuie să
fie tratat cu demnitate şi respect, să-şi poată exprima şi realiza liber propriile idei, să
participe în luarea deciziilor care îl afectează în familie, şcoală, comunitate, să
beneficieze de servicii care răspund nevoilor şi intereselor lui. Autorităţile publice sunt
principalii actori în promovarea interesului superior al copilului. O mai bună cunoaştere
a drepturilor copilului va conduce la respectarea acestora şi la o viaţă mai bună pentru
toţi copiii. De aceea, este foarte important ca din ce în ce mai multe persoane să aibă
cunoştinţe despre drepturile copilului. Înţelegând ce înseamnă în practică aceste
drepturi, cu toţii vom fi mai avizaţi despre felul în care trebuie să ne purtăm cu copiii.

35
http://x.gov.ro/presa/integrare/afis-doc.php?idpresa=57
22
 BIBLIOGRAFIE

CARTI SI PUBLICATII
1. Andresan-Grigoriu Beatrice, Stefan Tudorel , Drept comunitar , ed. ALL
Beck , 2007
2. Adrian Năstase, Drepturile omului, religie a sfârşitului de secol, I.R.D.O.
Bucureşti, 1992
3. Bianca Predescu, Drept Instituţional Comunitar note de curs
universitar,Craiova 2006
4. Bulzan Carmen, Dragotoiu Florentina, Stamatescu Mihai - Educaţia
pentru drepturile omului şi pace
5. Cristina Otovescu, Protectia juridica a drepturilor omului, ed. Scrisul
Romanesc, 2006
6. Emanuel Gutan, Drept Roman, Editura Universitatii Lucian Blaga Sibiu,
2004
7. Emanuel Gutan, Istoria gandirii juridice europene, note de curs.
8. Florian Emese , Protectia Drepturilor Copilului, Editia 2, Ed. CH Beck,
2007
9. Holt Romania, Ghiduri de buna practica in asistenta sociala a copilului si
familiei, ed. Lumen, 2002
10.Irina Moroianu Zlotescu, Radu Demetrescu - Din istoria drepturilor
omului, IRDO, Bucureşti
11.Irina M. Zlatescu, Drepturile copilului si tanarului, Ed. Institutul roman
pentru drepturile omului, Bucuresti, 2003
12.Ioan Muraru, Drept constituţional şi institutii politice, Editura Actami,
Bucuresti, 1998
13.Ion Filipescu, Adoptia si protectia copilului aflat in dificultate, ed, All
1997
14.Manual de educatie pentru drepturile omului cu tineri
15.Martian I. Niciu, Drept international public, Ed. Servosat,Arad, 1999
16. Nicolae Purdă, Protecţia drepturilor omului, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2001
17. ROMANIA – FOCUS, ed. Redacţia Publicaţiilor pentru Străinătate

23
 DOCUMENTE OFICIALE
1. Hotărâre nr. 1432/2004 din 02/09/2004 Publicat in Monitorul Oficial,
Partea I nr. 868 din 23/09/2004
2. Legea nr. 109 din 18 septembrie 1990 publicata in Monitorul Oficial nr.
199 din 28/09/1990
3. Legea nr. 272/21 iunie 2004 a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 557
din 23/06/2004
4. Lege nr. 273/2004 din 21/06/2004 Publicata in Monitorul Oficial, Partea I
nr. 557 din 23/06/2004 privind regimul juridic al adoptiei

III SITE-URI CONSULTATE

1. www.anpdc.ro
2. www.birouldeconsiliere.ro
3. www.cdep.ro
4. www.coe.int
5. www.consilium.europa.eu
6. www.euractiv.ro
7. www.x.gov.ro

24