Reglementările instituției adopției în România comparativ cu

reglementările instituției adopției în Franța

1. Introducere
Adopția este astăzi un fenomen social și juridic internațional prin care se
asigură copilului lipsit de părinți sau lipsit de o îngrijire corespunzătoare din partea
acestora, integrarea într-o familie, cu un climat de iubire și înțelegere, in care
acesta să trăiască fără probleme.

Noțiunea de adopție este folosită în legislație, în literatura de specialitate și în

practica juridică în mai multe accepțiuni :

1. ea desemnează instituția adopției ca fiind totalitatea normelor juridice

referitoare la încheierea adopției si la efectele acesteia, desfacerea si
desființarea ei;
2. ea reprezintă actul juridic în sine;
3. noțiunea desemnează raportul juridic al adopției.
În România, Legea nr. 273/2004 reglementează regimul juridic al adopției și
definește adopția ca pe o operațiune juridical, prin care se creează legătura de
filiație între adoptator si adoptat , precum și legături de rudenie între adoptat si
rudele adoptatorului.

Într-o definiție complexă, adopția reprezintă “un act juridic sui generic,
esentialmente civil si solemn, în care se regăsesc corespunzător elemente ale
actului juridic administrativ și judiciar în temeiul căruia, pe de o parte, încetează
legătura de filiație civilă între adoptat si adoptatori, precum și legături de rudenie
între adoptat si descendenții acestora, pe de o parte, și rudele adoptatorilor pe de
altă parte”.
 Franţa este o ţară care a ratificat Convenţia de la Haga asupra protecţiei
copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale, în anul 1998. În Franţa
coexistă adopţia de tip parţial şi adopţia totală. Structurile responsabile privind
domeniul adopţiei sunt: la nivel local departamentele sau autoritatea locală şi
organizaţii private, la nivel central Misiunea de adopţii internaţionale din cadrul
Ministerului Afacerilor Externe din Franţa şi la nivel judiciar Tribunalul suprem.

A. Condiţii de fond cu privire la adoptator

Persoanele/familiile care vor să adopte un copil trebuie să îndeplinească anumite

criterii:
 Diferenţa de vârstă dintre copil şi potenţialii adoptator
România: - această condiţie este în scopul adopţiei şi anume acela de a se forma
relaţii familiale între adoptator şi adoptat. Conform vechii legii 25/1995 şi celei
noi, diferenţa este de cel pţin 18 ani însă există şi excepţii conform art. 5 al. 2 din
25/1997 şi anume în cazul în care există motive întemeiate (ex: minoră căsătorită )
Franţa: - diferenţa de vârstă dintre adoptator şi adoptat trebuie să fie de 15 ani.
- în cazul în care soţul adoptă copilul celuilalt soţ, diferenţa este de 10
ani; adopţia se poate încuviinţa, pentru motive temeinice, chiar dacă
diferenţa de vârstă este mai mică decât cea prevazută mai sus.

 Statutul civil
România : - în legislaţie nu se face referire la acest aspect
Franţa: Pot adopta:
- persoane singure
- persoane căsătorite (familie)
- soţul poate adopta copilului celuilalt soţ în următoarele condiţii:
○ nu mai este obligatorie vârsta de 28 de ani, iar diferenţa faţă de copilul adoptat
este de 10 ani.
○ când copilul are filiaţia stabilită, numai faţă de soţul adoptatorului
○ când celuilalt părinte, decât soţul adoptatorului i-a fost retrasă în totalitate
autoritatea parentală
○ când celălalt părinte a decedat şi nu a avut ascendenţi de gradul I sau când
aceştia şi-au manifestat dezinteresul faţă de copil
- rude de gradul 6 inclusiv

Nu pot adopta:
- cuplurile de acelaşi sex

 Obţinerea atestatului pentru adopţie

Persoanele/familiile care vor să adopte sunt atestate în urma unei anchete

realizate de către autorităţiile statului competente.
Procesul de evaluare cuprinde: evaluare socială, evaluarea psihologică şi
pregătirea în vederea asumării în cunoştinţă de cauză a rolului de părinte.
Evaluarea este un proces complex, planificat, prin care se urmăreşte istoricul
persoanei/familiei, evoluţia, dinamica şi funcţionarea acesteia în timp,
interacţiunile din
cadrul familiei şi în comunitate, starea de sănătate, motivaţia pentru adopţie,
expectaţiile şi pregătirea parentală, dar şi situaţia financiară a adoptatorului

România: - oficiul de adopţii şi DGASPC decide în termen de 60 de zile dacă

familia care a făcut cererea de evaluare obţine acest atestat
- acest atestat este valabil o perioadă de un an de la data eliberării
(273/2004 cap IX, art 71)
Franţa: - atestatul e valabil 5 ani, trebuie reînnoit în fiecare an şi se referă la
adopţia unuia sau a mai multor copii.
 - în vederea obţinerii atestatului, solicitanţii participă odată pe luna la o
reuniune de informare referitoare la procedura de atestare şi la procedura adopţiei
din Franţa sau străinătate.
- decizia finală este luată de către Directorul direcţiei de solidaritate şi
acţiune socială în baza delegaţiei date de preşedintele consiliului general

 Capacitatea deplină de exerciţiu

România : - art.5 al.1 din ord. nr 25/1997 prevede că “ nu pot adopta decat
persoanele care au capacitate deplină de exerciţiu” reia condiţia pe care o regăsim
în art 68 al 1 din Codul familiei ( abrogat astăzi)

B. Proceduri şi condiţii prevăzute pentru declararea adoptabilităţii copilului

 Capacitatea deplină de exerciţiu

România : - conform legi 273/2004 poate fi adoptată orice persoană fizică până la
împlinirea vârstei de 18 ani (vârstă considerată de specialişti ca capacitate deplină
de exerciţiu)
- există şi o excepţie şi anume în cazul în care persoana care este
adoptată a trecut de această vârstă, poate fii adoptată doar de familia sau persoana
care a crescut-o ( deoare există situaţi în care adopţia este doar o formă legală ,
copilul fiind deja ca şi unul adoptat)
Franţa : - pentru încuviinţarea unei adopţii depline copilul trebuie să nu fi
împlinit
vârsta de 15 ani
- pentru adopţia simplă, copilul solicitat trebuie să aiba cel puţin 15 ani
împliniţi şi să fi fost plasat de cel puţin 6 luni la familia/persoana
solicitantă
  Condiţia de adoptabilitate

a) încadrarea copiilor în lista copiilor adoptibili

România : - nu pot fi adoptaţi decât copii care sunt înscrişi în evidenţa Comitetului
Român pentru Adopţii.
Aceştii copii fac parte din categoria :
- au părinţi decedaţi sau cărora le este interzis accesul sau au fost
decăzuţi din drepturile părinteşti
- copii abandonaţi ai căror părinţi sunt necunoscuţi
- unul dintre părinţi este într-o situaţie de mai sus şi celălalt este deacord
cu adopţia din motiv că nu are posibilitatea de a-l întreţine
- ambi părinţi sunt deacord cu adopţia
- copilul este declarat abandonat ( nr 47/93)
Din definiţia legi intră şi acei copii( la categoria aflaţi în dificultate) a căror
dezvoltare, securitate ori integritate fizică şi morală este periclitată din două
motive:
- părinţi lipsă
- părinţi neglijenţi
Franţa: - prevederi clare cu privire la copilul care poate deveni adoptabil:
- copii pentru care părinţii sau consiliul de familie şi-au exprimat în mod valabil
consimţămâtul la adopţie
- copii aflaţi în grija statului (pupile)
- copiii declaraţi abandonaţi în condiţiile art.350
- copii ai căror părinţi au fost decăzuţi din drepturile părinteşti
- copiii fără filiaţie stabilită (născuţi în secret)

b) Consimţământ:

Romania: - persoanele care trebuie să consimtă la adoţie sunt:

- parinţii naturali sau tutorele copilului,indiferent care este el
- copilul care a împlinit vârsta de 10 ani
- adoptatorul sau familia adoptatoare
- reprezentantul legal ( obligatoriu)
- părinţii care au fost decăzuţi din drepturile părinteşti
- consimţământul poate fi revocat în timp de 30 de zile de la data
exprimării lui în baza legii
Franţa: - trebuie să consimtă la deschiderea procedurii la adopţie :
- copilul dacă are peste 13 ani, el trebuie sa consimtă la adoptie
- ambii parinţi, dacă filiaţia este stabilită faţă de amândoi
- este suficient consimţământul unui dintre parinţi în situaţia în care celălalt
părinte e mort, în imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa sau şi-a pierdut drepturile
părinteşti
- consimţământul e dat de consiliul de familie cu acordul persoanei care îngrijeşte
în fapt copilul când ambii părinţi sunt decedaţi, în imposibilitatea de a-şi manifesta
voinţa sau şi-au pierdut drepturile părintesti. La fel şi în situaţia în care nu este
stabilită filiaţia copilului (cu părinţi necunoscuţi).
- dacă copilul are sub 2 ani, consimţământul la adoptie poate fi dat de parintii
biologici numai daca acesta a fost plasat de Serviciul social sau la un organism
autorizat. Face excepţie situaţia în care există o legătura de rudenie sau de alianţă
până la gradul 6 inclusiv între copil şi adoptatori
- consimţământul la adopţie poate fi revocat în timp de 60 de zile de la data
exprimării acestuia

c) Modalităţi de potrivire a copilului şi familiei/persoanei potenţial adoptatoare

România: - determinarea compatibilităţii se realizează luându-se în calcul nevoile

copilului, dorinţele şi opiniile exprimate de acesta , acordându-le importanţa
cuvenită
- se pune problema unui bun părinte pentru copil nu a unui copil ideal
pentru părinte
Franţa : - alegerea adoptatorului în cazul în care copilul se află în grija serviciului
social sau unui organism autorizat pentru adopţie se face de către tutore, cu
acordul consiliului de familie pentru copiii din grija statului (pupile) sau de către
consiliul de familie de tutelă organizat la iniţiativa organismului autorizat pentru
adopţie.
- alegerea se face în funcţie de istoricul copilului, dar şi de vechimea
atestatutui adoptatorilor. În celelalte cazuri, adoptatorii îşi pot găsi copilul.

C. Concluzii
Adopţia, în ambele țări, este un „aranjament” complex şi de succes al familiei,
un mod pozitiv de a crea sau a extinde familia, dar, în egală măsură, este un proces
pe viaţă de confruntare cu probleme diferite, comparativ cu cele care apar atunci
când o anumită persoană este născută în familia respectivă.
Având în vedere faptul că România, cât și Franța, sunt state participante la
Conferința de la Haga din 29.05.1993, actele juridice prin care este reglementată
instituția adopției în cele 2 state sunt asemănătoare, acestea concentrându-se ca
procedura și finalitatea adopției să fie în interesul minorului, cu respectarea
drepturilor fundamentale ale acestuia, însă ținându-se cont de măsurile de siguranță
necesare evitării vânzării, răpirii sau traficarea copiilor.
O altă component asemănătoare a instituțiilor adopției din Franța și România, ar
fi dreptul copilului în cauză de a-și exprima deschis opinia, urmărindu-se în ambele
reglementări interesul minorului/adoptatului.

BIBLIOGRAFIE:

1. Legea 273/ 21 iunie 2004 privind regimul juridic al adopţiei

2. O. Mihaila, Adoptia, Ed. Universul juridic, Bucuresti, 2010.
3. Legea Franţei nr. 2005-744 din 4 iulie 2005 privind reforma adopţiei,
numită şi Legea adopţiei. Loi n 2005-744 du 4 juillet 2005 portant
réforme de l'adoption (1). La loi sur l‟Adoption du 4 juillet 2005
4. E. Florian, Protectia drepturilor copilul, Ed C.H. Beck, Bucuresti, 2007