Studiul de caz nr.

2.1. Prezentarea faptei penale comisă de către minor

Minorul V. M. A a fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt și tâlhărie, în urma

plângerii depusă la poliție de către victimă. Minorul, în vârstă de 17 ani, are antecedente
penale, acesta având întocmit un dosar pentru infracțiunea de lovire. Acesta recunoaște faptul
că ideea și inițiativa i-au aparținut în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii însă susține
spontaneitatea acțiunii negând orice premeditare. Minorul nu recunoaște însă acțiunile
violente asupra victimei și se constată din partea acestuia tendința de minimalizare a gravității
faptelor, precum și a propriei implicări infracționale. Minorul a mai comis la vârsta de 14 ani
sub influența grupului de prieteni care aveau preocupări infracționale. Drept urmare, instanța
a solicitat Serviciului de Probațiune de pe lângă tribunal întocmirea unui referat de evaluare
psihosocială privind pe inculpatul minor.

2.2. Identificarea factorilor de risc delincvențional din mediul familial

Conform referatului de evaluare, minorul este în vârstă de 17 ani și provine dintr-o familie
monoparentală, tatăl fiind decedat, uterior mama recăsătorindu-se. Minorul locuiște împreună
cu mama, tatăl vitreg și bunica maternă a minorului într-un apartament proprietate personală
în condiții propice traiului. Veniturile lunare ale familiei sunt constituite din activitățile
comerciale pe care mama le desfășoară împreună cu actualul soț la București, fiind
considerate sufieciente pentru un trai decent, mama susținând deasemenea faptul că mereu i-a
oferit bani copilului și nu i-a lipsit nimic.

Minorul a început să manifeste tulburări de comportament atunci când părinții săi au decis
să divorțeze, în urmă cu 4 ani pe fondul conduitei violente ale tatălui, a consumului de alcool
și a neimplicării acestuia în acoperirea nevoilor materiale ale familiei. Deasemenea mama
minorului relatează faptul că după separare tatăl minorului a manifestat atitudinea de hărțuire
ceea ce a impus intervenția organelor de poliție. Din informațiile relatate reiese faptul că tatăl
minorului a executat o pedeapsă privativă de libertate, pentru o infracțiune săvârșită cu
violență. Mai mult alte două rude pe linie paternă se află în penitenciar, un verișor, pentru
trafic de droguri și un unchi pentru trafic de persoane. Așadar observam faptul că de la
divorțul părinților, pe fondul diminuării autorității și supravegherii din partea mamei, precum
și participarea copilului la abuzurile care au transformat-o pe mama în victima violenței
domestice, acesta fiind victimă indirectă, tânărul a început să adopte manifestări atitudinal-
comportamentale cu aspecte deviante precum asocierea de la vârsta de 14 ani cu un grup de
prieteni cu preocupări infracționale, repetenția clasei I, a IV-a și a VII-a. Astfel putem
observa ca efect imediat modul în care, atitudinea violentă a tatălui a influențat
comportamentul minorului. În familia actuală, relațiile dintre mama minorului și actualul soț
sunt în general bune, bazat pe sprijin afectiv. Cele mai frecvente tensiuni apar pe fondul
manifestării autorității soțului față de minor deoarece mama nu susține autoritatea menționând
faptul că nu dorește ca fiul ei să fie pedepsit de o altă persoană, motiv pentru care ea este
singura care îi administrează pedepsele. În ceea ce privește relația dintre minor și soțul mamei
sale sunt tensionate, minorul nefiind receptiv la regulile impuse de acesta.

Minorul afirmă faptul că după divorțul părinților a păstrat o legătră constantă cu tatăl său
natural, fiind atras și de anumite beneficii materiale pe care le avea, un aspect necunoascut de
mama minorului.

Minorul prezintă o anumită impulsivitate, recurgând la comportamente agresive în situații

de provocare. Drept urmare se poate concluziona cu privire la influența faptelor penale ale
tatălui că acestea au marcat comportamentul tânărului prin următoarele aspecte:

 Existența unui climat familial încărcat cu violență- manifestată sub forma violenței
domestice, copilul fiind victimă indirectă- pe o perioadă îndelungată de timp, mama
necesitând și spitalizare pe fondul abzului fizic( o dată mi-a rupt maxilaru, afirmă mama)
 Prezența abuzului asupra copilului – în mod indirect în momentele în care asista la
scenele de violență asupra mamei, precum și neglijarea afectivă din partea tatălui
 Sentimente ambivalente în relația cu părinții săi – pune la îndoială puterea
atașamentului mamei față de el precum și incertitudinea și nesiguranța afecțiunii din partea
tatălui atunci când acesta era în viață
 Existența unei frustrări afectiv-comunicaționale în relația cu mama și cu tatăl vitreg
asociat cu nevoia tânărului de a-și găsi prieteni implicându-se într-un anturaj cu preocupări
infracționale
 Agresivitatea comportamental –verbală a minorului în societate
 Manifestarea unui fals atașament față de tată condiționat de beneficiile materiale
 Existența unui pattern infracțional în familia extinsă pe linie paternă pentru diferite
fapte cu caracter penal
 Internalizarea comportamentului violent cu accent impulsiv în momente de provocare.
 2.3. Mediul școlar în care este înscris tânărul

Minorul a absolvit clasele I-IV la o școală generală din raza cartierului în care acesta
locuiește, înregistrând o repetenție în clasa I și o repetențe în clasa a IV-a și a VII-a. Ulterior,
în clasa a V-a, minorul a fost înscris în cadrul unei alte unități de învățământ însă a înregistrat
o repetenție și acolo. Mama minorului își exprima intenția de a-l susțin pe fiul său în
constinuarea studiilor iar minorul își exprimă această intenție fără a cunoaște însă maturitatea
motivației sale. Așadar tânărul nu a reușit să se focuseze suficient pe situația sa școlară dat
fiind faptul că în familie existau numeroase conflicte, acest fapt afectândul situația școlară.

Identificarea fatorilor de risc delincvențional din grupul de egali

Minorul face parte dintr-un anturaj cu preocupări infracționale. Acesta sa integrat în acest
grup după divorțul părinților, la aprox 14 [Link] a simțit că se integrează mai bine și mai
ușor într-un astfel de anturaj deoarece ,,poate fi înțeles mai ușor”. Însăodată cu aderaraea la
acest grup, conduita minorului a început să alunece pe panta infracționalității. Inculpatul a
început să fie motivat de câștigurile materiale asiggurate de actele infracționale, cnsolidându-
și un pattern infracțional.

2.4. Factori favorizanți ai comportamentului infracțional

Minorul conștientizează consecințele negative ale faptei prin prisma efectelor asupra
propriei persoane. El recunoaște fapta și faptul că ideea și inițiativa i-au aparținut. Totodată
comportamentul minorului poate fi influențat și de antecedentele infracționale structurate în
multiple patternuri, în familia pe linie paternă. Mai mult minorul prezintă un risc crescut de a
comite noi infracțiuni, un risc mediu scăzut pentru siguranța publică și un risc mediu pentru
propria persoană.

2.5. Analiza și sinteza factorilor psihosociali ai conduitei generale

Analiza și sinteza factorilor psihosociali în cadrul referatului de evaluare presentențial,

sunt impărțite biparțial sub forma factorilor psihosociali pozitivi ai conduitei generale, cei
care contravin comiterii de infracțiuni precum și existența factorilor negativi ai conduitei, și-
anume cei care facilitează comportamentul delincvențional:
  Manifestarea intenției de a renunța la conduita infracțională, faptul că tânărul dorește
să renunțe la acest aspect evidențiază existența caraceristicilor personale pentru
disponibilitatea manifestată către schimbarea atitudinal-comportamentală în sensul controlului
agresivității
 Suport emoțional din partea mamei precum și din partea tatălui și a bunicii
 Valorizarea activităților prosociale
 Dorința de a fi reintegrat într-o formă de învățământ adecvată și dezvoltarea unor
abilități practice constructive și învățarea unei meserii.
 Dezvoltarea motivației pentru schimbare
 Existența problemelor de comunicare între tatăl vitreg și minor precum și sustragerea
acestia de la autoritatea părintească
 Stilul de viață lipsit de utilitate socială corelat cu lipsa urmării unor cursuri școlare
 Consolidarea unui pattern infracțional
 Predispoziția spre impulsivitate, agresivitate
 Lipsa emaptiei față de victimă asociată cu reacții de etichetare și respingere a acesteia.

Potrivit celor menționate în cazul factorilor precipitatori și inhibatori ai care influențează

conduita generală a minorului se poate estima un risc crescut de a comite infracțiuni de același
tip și un risc mediu pentru siguranța publică.

2.6. Conturarea perspectivelor de reinserție socială

În ceea ce privește șansele de reintegrare socială în cazul minorului., acestea pot fi majorate
prin intervenția care trebuie să aibă în calzul concomitent latura educațională, cea de control
precum și cea medicală. Obiectivele supravegherii trebuie să fie axate pe:
 Continuarea școlii
 Dezvoltarea unor abilități practice constructive și învățarea unei meserii
 Destructurarea patternlui infracțional
 Valorizarea în activități prosociale
 Devoltareamotivației pentru schimbare

De asemenea, în cazul minorului este considerat necesar ca acesta să fie înscris în

programe de asistență pahosocială axate pe schimbarea comportamentală care să se finalizeze
prin atingerea următarelor obiective:

 Dezvoltarea unor strategii specifice de evitare a situațiilor de risc

  Dezvoltarea capacității de gândi înainte de a acționa
 Reducerea gradului de agresivitate
 Dezvoltarea capacității de autocontrol
 Identificarea unor modalități de petrecere a timului liber în mod constructiv
 Includerea în programe socio-educative care să facilieze dezvoltarea abilităților
sociale în concordanță c planurile de viitor a tânărului

Planul de asistență și consiliere în cazul minorului constă în identificarea problemei și

nevoilor sale criminogene pentru o bună reintegrare socială și inserție profesională.

Folosind modelul logic, ca tehnică de analiză a cazului observăm o înlănțuire complexă

de evenimente. Astfel se poate observa o potrivire între evenimentele observate empiric cu
evenimentle prezise teoretic. În primul rând minorul a prezentat inițial un comportment
obișnuit încadrat în limite sociale normale. Mai apoi odata cu izbucnirea problemelor în
cadrul familiei acesta a început să alunece pe panta infracționalității, mai întâi prin asocierea
într-un grup cu preocupări infracționalle iar mai apoi, fiind cercetat penal pentru infracțiunea
de furt calificat și tâlhărie. Se poate observa cum pattern infracțional pe linie paternă există și
la un nivel apropiat în ceea ce îl privește pe tatăl minorului cât și în familia lărgită, respectiv
unchiul și verișorul, ambii aflați în penitenciar. Modelele infracționale primite în copilărie
corelate cu infracțiunea săvârțită întărește ipoteza de la care am demarat și-anume faptul că
minorii care comit acte delincvente, provin dintr-un mediu familial dezorganizat, carențial,
dezechilibrat (familie monoparentală, părinți plecați la muncă în străinătate, existența unui
pattern infracțional).

Minorul a trecut în prima copilărie prin diverse evenimente care i-au marcat mai apoi
traseul evolutiv psiho-social. Aceste evenimente au fost privite prin prisma violenței
domestice și a infracțiunilor comise de către tatăl acestuia percum și privarea de libertate care,
a contribuit la dezorgaizarea structurii familiale existente iar mama a fost nevoită să preia
toate responsabilitățile părintești. Totodată odata cu privarea de liberatte a tatălui a scăzut
supravegherea minorului, mama nefiind în măsură să-i asigure toată atenția de care avea
nevoie. Conform teoriei etichetării, prezentate în capitolul I, care susține faptul că delicvența
nu reprezintă o caracteristică intrinsecă a actului sau acțiunii unui individ, ci mai degrabă, o
consistență a aplicării unei „etichete” de către societate, minorul s-a simțit marginalizat din
prisma faptului că tatăl său se află în penitenciar. Așadar, putem afirma faptul că persoana
căreia i s-a aplicat o astfel de etichetă de catre ceilalti (societate, grupuri etc.) devine deviantă
și se comportă ca atare. Minorul în cauză s-a alăturat unui grup cu preocupări deviante
imediat după divorțul părinților, începând astfel să simtă asupra sa presiunile existe în familie.
Deși mama a susținut și a încercat să fie un model comportamental pentru copil, acesta prin
relațiile avute cu tatăl său, s-a sustras de la autoritatea mamei. Actele cu caracter penal
înfăptuite de minor au fost punctul culminat dintre o serie de frustrări afective și emoționale
existente în viața sa. Din perspectiva biologică, comportamentul violent la care a apelat
tânărul reprezintă un factor genetic, fiind moștenit de la tată. Tatăl nu a reușit să reprezinte
pentru copil un model comportamental viabil, dimpotrivă, i-a indus stări pline de confuzie și
frustrări psiho-afective datorită etichetării la care a fost supus.

Datorită implicării mamei în viața tânărului și dorinței acesteia de a-l susține în

continuarea studiilor precum și dorința tânărului de a adopta un comportament prosocial îl pot
ajuta pe minor să se reabiliteze. Astfel minorul cu ajutorul mamei, prin implicarea acesteia în
programele de consiliere și supravheghere și datorită supravegherii și consilierii oferite în
cadrul Serviciului de Probațiune, tânărul prezintă șanse pentru reintegrare socială și un risc
scăzut de a recidiva. Consider că este foarte importantă și participarea tatălui vitreg în
educația minorului pentru o mai strictă spraveghere a minorului drept urmare ședințele de
consiliere și educare parentală ar trebui inscluse în cadrul Serviciului de Probațiune pe
perioada supravegherii minorului.