Regimul separatiei de bunuri

Momentul casatoriei este asteptat cu entuziasm, insa trebuie sa fim

atenti la exact cum dorim sa ne creionam viitorul alaturi de o alta persoana

Pana acum in Romania exista regimul comunitatii legale. Prin acesta bunurile
dobandite in timpul casatoriei de oricare dintre parteneri era un bun comun al ambilor
soti.

Regimul separaţiei de bunuri este, comparativ cu alte regimuri matrimoniale, cel care
oferă cea mai mare independenţă patrimonială soţilor. S-a afirmat despre el că ar fi cel mai
simplu dintre toate regimurile matrimoniale, întrucât fiecare soţ păstrează proprietatea,
folosinţa şi administraţia tuturor bunurilor sale, având instituită doar obligaţia de a contribui
la sarcinile căsătoriei. Totodată, regimul separaţiei de bunuri era, în sistemul vechiului Cod
civil, regimul matrimonial în care femeia avea cea mai mare independenţă şi libertate în ceea
ce privea averea sa, bărbatul neavând niciun drept de proprietate, de folosinţă sau de
administrare asupra vreunei părţi din averea femeii. Acest regim corespundea cel mai bine
tendinţelor moderne de completă emancipare şi independenţă a femeii.

Un alt aspect important pe care trebuie sa il avem in vedere este ca bunurile

dobandite impreuna de cei doi soti vor apartine acestor in proprietate comuna pe
cote-parti. O cota-parte reprezinta o fractiune a dreptului de proprietate comuna
asupra unui bun.

In ce caz devine extrem de util regimul separatiei de bunuri? Atunci cand unul dintre
soti are un credit restant si banca il va executa silit, bunurile celuilalt sot sunt
protejate prin lege. Creditorii vor putea sa aplice masurile de recuperare a
prejudiciului doar in cazul sotului cu sume restante, nu si pentru bunurile care apartin
celuilalt sot.

Dovada bunurilor- inventarul bunurilor mobile

Separaţia patrimoniilor soţilor implică unele probleme legate de dovada bunurilor,
soluţia propusă de legiuitor fiind aceea a întocmirii de către notarul public a unui inventar al
bunurilor mobile proprii. În temeiul art. 361 alin. (1) Cod civil la adoptarea regimului
separaţiei de bunuri, notarul public întocmeşte un inventar al bunurilor mobile proprii,
indiferent de modul lor de dobândire. Inventarul poate fi întocmit, conform art. 361 alin. (2)
Cod civil şi pentru bunurile mobile dobândite în timpul separaţiei de bunuri. Inventarul se
întocmeşte de către notarul public, care în condiţiile art. 330 Cod civil, autentifică convenţia
matrimonială. Această idee rezultă din prevederile art. 361 alin (3) Cod civil care statuează că
pentru opozabilitate faţă de terţi, inventarul se anexează la convenţia matrimonială
supunându-se aceloraşi formalităţi de publicitate ca şi convenţia matrimonială
Folosinţa bunurilor celuilalt soţ Potrivit art. 363 alin (1) Cod civil soţul care se
foloseşte de bunurile celuilalt soţ fără împotrivirea acestuia din urmă are obligaţiile unui
uzufructuar cu excepţia celor prevăzute de art. 723 (obligaţia de inventariere a bunurilor) art.
726 (obligaţia constituirii garanţiei pentru îndeplinirea obligaţiilor
 Prin urmare, în cazul în care un soţ foloseşte un bun al celuilalt soţ fără ca acesta din
urmă să se opună soţul care foloseşte bunul va avea următoarele obligaţii: - să respecte
destinaţia dată bunului de către soţul proprietar, cu excepţia cazului în care se asigură o
creştere a valorii bunului sau cel puţin nu se prejudiciază în niciun fel interesele
proprietarului; - să îl despăgubească pe soţul proprietar pentru orice prejudiciu cauzat prin
folosirea necorespunzătoare a bunului; - să efectueze reparaţiile de întreţinere a bunui,
reparaţiile mari revenind soţului proprietar; - să suporte sarcinile şi să plătească cheltuielile
ocazionate de litigiile privitoare la folosinţa bunului, culegerea fructelor ori încasarea
veniturilor; - să plătească primele de asigurare dacă bunul este asigurat; - să-l încunoştinţeze
pe soţul proprietar cu privire la orice uzurpare a fondului şi la orice contestare a dreptului de
proprietate; - să restituie pieile sau valoarea lor, în cazul pieirii în întregime a unei turme din
cauze neimputabile soţului care o foloseşte, respectiv de înlocuire a animalelor pierite cu cele
de prăsilă dacă turma nu a dispărut în întregime. Teza finală a aceluiaşi articol prevede că
soţul care se foloseşte de bunurile celuilalt soţ fără împotrivirea acestuia din urmă este dator
să restituie numai fructele existente la data solicitării lor de către celălalt soţ sau, după caz, la
data încetării ori schimbării regimului matrimonial.
Dacă unul dintre soţi încheie singur un act prin care dobândeşte un bun folosindu-se,
în tot sau în parte, de bunuri aparţinând celuilalt soţ art. 363 alin. (2) Cod civil conferă
acestuia din urmă posibilitatea ca, în proporţia bunurilor proprii folosite fără acordul său să
aleagă între: - a reclama pentru sine proprietatea bunului achiziţionat şi - a pretinde daune –
interese de la soţul dobânditor.
Separaţia patrimonială a soţilor nu este însă absolută. Astfel, privitor la anumite bunuri
chiar proprietate exclusivă a unuia dintre soţi legiuitorul consacră regula cogestiunii instituind
anumite limitări ale exerciţiului dreptului de proprietate din raţiuni ce ţin de protejarea
intereselor familiei. În acest sens sunt prevederile 322 alin. (1) şi (2) Cod civil care stabileşte
că fără consimţământul scris al celuilalt soţ niciunul dintre ei, chiar dacă este proprietar
exclusiv, nu poate dispune de drepturile asupra locuinţei familiei, nu poate încheia acte prin
care ar fi afectată folosinţa acesteia, nu poate deplasa din locuinţă bunurile ce mobilează sau
decorează locuinţa familiei şi nu poate dispune de acestea.

Regimul separaţiei de bunuri prezintă şi astăzi mai multe avantaje, dar şi dezavantaje.
Avantajele constau în faptul că prin el se conferă soţilor o independenţă patrimonială deplină;
el protejează soţii în cazul unui pasiv important, împiedicându-se astfel ivirea situaţiei în care
unul dintre soţi ar putea fi obligat să plătească datorii contractate în timpul căsătoriei de către
celalalt soţ; lichidarea este mult mai simplă, de cele mai multe ori, lipsind masa bunurilor
comune, nu există nici partaj, fiecare dintre soţi conservând proprietatea şi gestiunea bunurilor
sale proprii. Astfel, el este regimul cel mai practic pentru ţările unde divorţul este foarte
răspândit.

Dezavantajele constau în faptul că nu se stabileşte o comunitate de interese între soţi,

fiind în contradicţie cu scopul ideal şi moral al căsătoriei, soţii fiind nevoiţi ca, în permanenţă,
să îşi ţină evidenţa bunurilor achiziţionate şi a datoriilor contractate între ei, lipsa acestora
putând produce confuzii în cadrul patrimoniilor lor. De asemenea, regimul separaţiei de
bunuri este adesea injust, mai ales în privinţa soţiei care nu exercită o activitate profesională,
însă se ocupă de menaj şi de creşterea copiilor. în cazul în care ea rămâne văduvă şi a fost
căsătorită sub acest regim, va beneficia de mai puţine bunuri decât dacă ar fi fost căsătorită în
regimul comunităţii, iar, în cazul unui divorţ, situaţia acesteia poate deveni destul de precară,
cu atât mai mult atunci când divorţul se produce după mulţi ani de căsătorie, în care femeia nu
a fost încadrată în câmpul muncii. Este nedrept să se ajungă la o asemenea situaţie, femeia
fiind evident defavorizată, deoarece, faptic, şi ea a muncit şi a contribuit la prosperitatea
gospodăriei, dar, cu toate acestea, riscă să nu poată beneficia de bunurile agonisite de soţul
său.

În doctrină au existat păreri controversate referitoare la regimul separaţiei de bunuri. în

viziunea unor autori, regimul separaţiei de bunuri apare ca un regim al neîncrederii şi
egoismului, fiecare soţ urmărind să îşi sporească singur patrimoniul, fără ca celălalt soţ să se
poată atinge de el, deosebindu-se astfel de regimul de tip comunitar, în care soţii muncesc
împreună pentru dezvoltarea patrimoniului comun. Totuşi, acestora li se aduce o notă
atenuantă, în sensul că, ducând o viaţă comună, soţii sunt nevoiţi să folosească o parte din
bugetul lor în comun, pentru nevoile gospodăriei, să achiziţioneze în comun unele lucruri sau
chiar să îşi deschidă conturi comune.