4.

Regimurile matrimoniale

Natura juridică a regimului matrimonial: o modalitate a patrimoniului fiecărui soţ.

Principii

 principiul egalităţii în drepturi dintre soţi

 principiul libertăţii alegerii şi al modificării regimului matrimonial .

Alegerea de către viitorii soţi a regimului matrimonial concret se realizează prin încheierea unei
convenţii matrimoniale. În concepţia Cod civil, libertatea de opţiune este limitată, în sensul că,
în conformitate cu art. 312 alin. (1) „Viitorii soţi pot alege ca regim matrimonial: comunitatea
legală, separaţia de bunuri sau comunitatea convenţională + această libertate nu este
absolută, ci limitată de instituirea unui corp de norme imperative de la care nu se poate deroga
prin convenţie matrimonială şi care alcătuieşte regimul matrimonial primar.

În cazul în care, prin convenţie matrimonială, nu s-a ales un regim matrimonial concret, prin
lege este indicat regimul matrimonial aplicabil soţilor, care constituie astfel regimul matrimonial
legal.

 principiul subordărnării regimului matrimonial scopului căsătoriei

Întinderea în timp a regimului matrimonial

Potrivit art. 313 alin. (1) C.civ., între soți regimul matrimonial produce efecte numai din ziua
încheierii căsătoriei. De aseemenea, art. 319 alin. (1) C.civ. prevede că regimul matrimonial
încetează prin constatarea nulității, anularea, desfacerea sau încetarea căsătoriei.

În cazul divorţului, potrivit art. 385, în raporturile dintre soţi, regimul matrimonial încetează între
soţi la data introducerii cererii de divorţ. Cu toate acestea, oricare dintre soţi sau amândoi,
împreună, în cazul divorţului prin acordul lor, pot cere instanţei de divorţ să constate că regimul
matrimonial a încetat de la data separaţiei în fapt. Aceste dispoziţii sunt aplicabile şi în cazul
divorţului prin acordul soţilor constatat pe cale administrativă sau notarială.

În ceea ce priveşte opozabilitatea faţă de terţi : hotărârea judecătorească prin care s-a pronunţat
divorţul şi, după caz, certificatul de divorţ prevăzut la art. 375 sunt opozabile faţă de terţi, în
condiţiile legii.

Aceasta înseamnă că se vor aplica în mod corespunzător dispoziţiile art. 99 alin. (3) din Noul Cod
civil potrivit cărora hotărârea judecătorească dată cu privire la starea civilă a unei persoane este
opozabilă oricărei alte persoane cât timp nu s-a stabilit contrariul, precum şi cele ale art. 101 C.civ.
privind publicitatea pe marginea actului de căsătorie despre desfacerea căsătoriei şi încetarea
regimului matrimonial. Totodată, vor trebui îndeplinite formalităţile privind publicitatea în Registrul
naţional notarial al regimurilor matrimoniale prevăzut de art. 334, prin aplicarea corespunzătoare a
art. 291. În lumina art. 335, divorţul nu va putea fi opus terţilor cu privire la actele încheiate de
aceştia cu unul dintre soţi decât dacă au fost îndeplinite formalităţile de publicitate prevăzute la art.
334 sau dacă terţii l-au cunoscut pe altă cale.

În ceea ce priveşte desfiinţarea căsătoriei lovite de nulitate absolută sau relativă, în principiu,
întrucât nulitatea căsătoriei produce efecte retroactive se consideră că nu a existat niciodată regim
matrimonial. Excepţia de la acest principiu o constituie căsătoria putativă, adică acea căsătorie
lovită de nulitate absolută sau relativă, la încheierea căreia cel puţin unul dintre soţi a fost de bună-
credinţă.
De asemenea, potrivit art. 306 alin. (1), hotărârea judecătorească de constatare a nulităţii sau de
anulare a căsătoriei este opozabilă terţelor persoane, în condiţiile legii, fiind aplicabile în mod
corespunzător prevederile codului referitoare la publicitatea încetării regimului matrimonial prin
menţiune pe marginea actului de căsătorie, precum şi cele privind publicitatea în Registrul naţional al
regimurilor matrimoniale.

Cu toate acestea, nulitatea căsătoriei nu poate fi opusă unei terţe persoane împotriva unui act
încheiat anterior de aceasta cu unul dintre soţi, afară de cazul în care au fost îndeplinite formalităţile
de publicitate prevăzute de lege cu privire la acţiunea în nulitate ori anulabilitate sau terţul a
cunoscut, pe altă cale, înainte de încheierea actului, cauza de nulitate a căsătoriei.

Referitor la bunurile dobândite de soţi în timpul separaţiei lor în fapt, aceasta nu conduce de plano
la încetarea regimului matrimonial.

Cu toate acestea, separaţia în fapt a soţilor prezintă interes în ceea ce priveşte contribuţia fiecărui
soţ la dobândirea bunurilor comune în cadrul regimurilor comunitare.

Astfel, dacă soţul rămas în locuinţa comună, după despărţirea în fapt, a suportat sarcinile
gospodăriei şi a dobândit anumite bunuri comune, fără contribuţia celuilalt soţ, se va putea
constata – pe baza probelor administrate – că, astfel, cota lui de contribuţie la dobândirea şi
conservarea bunurilor comune este mai mare decât a celuilalt soţ. Tot astfel, în jurisprudenţă s-a
decis că, în cazul bunurilor cumpărate cu plata preţului în rate, valoarea bunului proporţionalcu
ratele plătite doar de unul dintre soţi după separaţia în fapt nu constituie bun propriu, ci doar
măreşte contribuţia acelui soţ la dobândirea bunurilor comune .

Convenţia matrimonială
- actul prin care viitorii soţi stabilesc regimul matrimonial aplicabil în principiu pentru toată durata
căsătoriei

- natură juridică : act bilateral, contract. Poate să conţină şi dispoziţii de altă natură decât cele prin
care se reglementează raporturi patrimoniale decurgând din căsătorie, precum donaţii reciproce
între viitorii soţi sau donaţii făcute de alte persoane (de exemplu, părinţi) viitorilor soţi sau unuia
dintre aceştia ori alte dispoziţii care nu au nicio legătură cu regimul matrimonial, precum
recunoaşterea unui copil (care este un act unilateral).

Încheiere

1. Condiţii de fond

Capacitatea -minorul care a împlinit vârsta matrimonială poate încheia o

convenţie matrimonială : persoana care împlinit 18 ani precum
şi minorul de 16 ani (cu încuviinţarea ocrotitorului legal şi
autorizarea instanţei de tutelă).
- minorul emancipat poate încheia singur convenţia
matrimonială.
Nu s-ar putea admite ca minorul de 14 sau 15 ani împliniţi, care
potrivit dreptului comun are capacitate de exerciţiu restrânsă, să
încheie o convenţie matrimonială în vederea unei căsătorii pe
care n-ar putea s-o încheie decât după ce împlineşte vârsta
matrimonială, deoarece îi lipseşte însăşi capacitatea
matrimonială şi, prin urmare, nu are nici capacitatea de folosinţă
pentru a încheia o convenţie matrimonială.
Vârsta matrimonială trebuie să existe la data încheierii
convenţiei matrimoniale, iar nu la data celebrării căsătoriei.

Consimţământ - consimţământul tuturor părţilor, exprimat personal sau prin

mandatar cu procură autentică, specială şi având conţinut
predeterminat
- viciile de consimţământ sunt cele din dreptul comun al
contractelor şi nu au regimul special din materia căsătoriei
Obiect - regimul matrimonial pe care îl aleg soţii
Limite:
- limita generală din materia contractelor, potrivit căreia nu se
poate deroga de la dispoziţiile imperative ale legii şi de la bunele
moravuri. Ca şi aplicaţii ale ordinii publice în materia convenţiilor
matrimoniale, art. 332 alin. (2) C.civ. prevede că nu se poate
aduce atingere egalităţii dintre soţi, autorităţii părinteşti sau
devoluţiunii succesorale legale.
- limite speciale
1. Libertatea de a alege sau de a crea un regim matrimonial.
- dreptul de opţiune este limitat la regimurile alternative
prevăzute expres de lege (comunitatea legală, separaţia de
bunuri sau comunitatea convenţională )
2. Libertatea de a aduce modificări conţinutului regimului
matrimonial ales – 2 categorii de limite
- regimul primar imperativ- care se aplică de drept şi de la care
 nu se poate deroga
-limitele intrinseci regimului matrimonial ales
Cauza intenţia viitorilor soţi de a stabili între ei raporturi patrimoniale
de natură să asigure cadrul necesar realizării vieţii de familie,
convenţia matrimonială repezentând o veritabilă „cartă
patrimonială a familiei”
Data încheierii De regulă, convenţia matrimonială se încheie înainte de
celebrarea căsătoriei dar produce efecte numai la data încheierii
căsătoriei.
Convenţia matrimonială poate fi încheiată chiar în ziua căsătoriei,
dar mai înainte de celebrarea ei, după cum poate fi poate fi
încheiată şi în timpul căsătoriei, când are efectul unei convenţii
prin care se modifică regimul matrimonial

Condiţii de formă: este un act solement pt care se cere „ad validitatem” forma autentică notarială

- poate fi încheiată şi prin mandar, însă procura trebuie să fie autentică (principiul simetriei
consacrat de art. 2013 alin. 2 C.civ.), specială şi având conţinut predeterminat, adică să să
cuprindă în detaliu ansamblul clauzelor proiectului de convenţie matrimonială.
Întrucât convenţia matrimonială se încheie înainte de căsătorie, dar produce efecte numai de la
data încheierii căsătoriei, înseamnă că, până la momentul celebrării căsătoriei poate fi modificată,
cu respectarea aceloraşi condiţii de formă.

Desfiinţarea şi ineficacitatea convenţiei matrimoniale

Cauze de nulitate

1. Nulitate absolută

 lipsa consimţământului
 nerespectarea condiţiilor privind limitele de ordine publică ale convenţiei
 lipsa formei autentice notariale
 lipsa procurii autentice şi speciale, atunci când convenţia se încheie prin mandatar.

Regimul juridic al nulităţii absolute : cel de drept compun, sensul că nulitatea poate fi invocată de
orice persoană interesată, pe cale de acţiune sau de excepţie, instanţa fiind obligată s-o invoce din
oficiu. Contractul nu este susceptibil de confirmare, nulitatea putând fi invocată oricând, fie pe cale
de acţiune, fie pe cale de excepţie.

2. Nulitatea relativă

Încălcarea dispoziţiilor privind - în lipsa încuviinţării ocrotitorului legal sau a autorizării

capacitatea matrimonială instanţei de tutelă, convenţia încheiată de minorul care nu a
împlinit vârsta de 16 ani poate fi anulată în condiţiile art. 46

- incapacitatea” minorului care a împlinit vârsta de 16 ani şi a

Vicii de consimţământ
încheiat convenţia matrimonială fără respectarea formelor de
abilitare nu poate fi opusă minorului de persoanele capabile
de a contracta;
- acţiunea în anulare poate fi formulată chiar de minorul care a
încheiat convenţia matrimonială sau de ocrotitorul legal
(chemat să încuviinţeze actul).
- dacă instanţa de tutelă constată existenţa unei convenţii
matrimoniale încheiate fără propria autorizare, va sesiza
procurorul în vederea exercitării acţiunii în anulare, deoarece
instanţa nu se poate învesti din oficiu cu o acţiune în anulare.
Dacă avem în vedere faptul că, pentru încheierea valabilă a
convenţiei matrimoniale, legea instituie condiţia capacităţii
matrimoniale, s-ar putea considera că sancţiunea ar trebui să
fie nulitatea absolută, atât pentru încheierea căsătoriei de
minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani, cât şi pentru
încheierea unei convenţii matrimoniale cu încălcarea condiţiei
privind vârsta matrimonială.
se aplică dreptul comun

Efectele nulităţii:

Convenţia matrimonială lovită de nulitate este considerată ca şi inexistentă şi este desfiinţată cu efect
retroactiv.

Potrivit art. 338 C.civ., în cazul în care convenţia matrimonială este lovită de nulitate, între soţi se aplică
regimul comunităţii legale, fără a fi afectate drepturile dobândite de terţii de bună-credinţă.

Prin urmare, soţii vor fi consideraţi căsătoriţi sub imperiul regimului matrimonial legal, ca şi cum nu ar fi
încheiat o convenţie matrimonială.

Nulitatea convenţiei matrimoniale nu atrage nulitatea căsătoriei

Caducitatea convenţiei matrimoniale

- dacă, după încheierea convenţiei matrimoniale, căsătoria nu se încheie, atunci convenţia matrimonială
devine caducă, deoarece în absenţa căsătoriei ea nu are raţiune şi nu poate produce efecte decât de la
data încheierii căsătoriei. Convenţia matrimonială este însă caducă numai atunci când părţile au
renunţat la căsătoria proiectată.

Cu toate acestea, vor supravieţui şi vor produce efecte actele juridice independente de regimul
matrimonial cuprinse într-o convenţie matrimonială şi pe care părţile nu le-au subordonat încheierii
căsătoriei. De exemplu, va deveni caducă orice donaţie făcută în vederea căsătoriei ( propter
nuptias), dacă aceasta din urmă nu se celebrează, dar va produce efecte o recunoaştere de filiaţie.

De asemenea, desfiinţarea căsătoriei pentru o cauză de nulitate atrage caducitatea, iar nu însăşi
nulitatea convenţiei matrimoniale, având în vedere faptul că nu există un raport de
accesorialitate, iar convenţia matrimonială nu poate fi anulată dacă a fost încheiată cu
respectarea tuturor condiţiilor de valabilitate. Cu toate acestea, în cazul căsătoriei putative devin
sunt aplicabile prevederile art. 304 alin. (2) C.civ., potrivit cărora raporturile patrimoniale dintre
foştii soţi sunt supuse, prin asemănare, dispoziţiilor privitoare la divorţ, ceea ce presupune că, până
la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a desfiinţat căsătoria, convenţia matrimonială a
produs efecte, efectele acesteia încetând doar „ex nunc”, de la această dată.

Opozatbilitatea convenţiei matrimoniale. Formalităţi de publicitate

- formalităţi generale, legate de căătorie

- formalităţi speciale, pt anumite categorii de persoane (profesionişti) sau bunuri (publicitae

imobiliară sau mobiliară).

Potrivit art. 313 alin. (2), faţă de terţi, regimul matrimonial este opozabil de la data îndeplinirii
formalităţilor de publicitate prevăzute de lege, afară de cazul în care aceştia l-au cunoscut pe altă
cale. Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că neîndeplinirea formalităţilor de publicitate face ca soţii
să fie consideraţi, în raport cu terţii de bună-credinţă, ca fiind căsătoriţi sub regimul matrimonial
al comunităţii legale.

- publicitatea prezintă interes practic în cazul regimurilor convenţionale, pt că în lumina art. 313
alin. (3) C.civ., neîndeplinirea formalităţilor de publicitate face oricum aplicabil regimul matrimonial
al comunităţii legale, în raport cu terţii.

Formalităţi generale

1. Menţiunea pe actul de căsătorie : ofiţerul de stare civilă face de îndată menţiunea pe actul de
căsătorie şi comunică o copie notarului public care a autentificat convenţia matrimonială. ;enţiunea
se face în toate cazurile, chiar şi atunci când nu s-a încheiat o convenţie matrimonială, părţile
optând pentru regimul comunităţii legale de bunuri.

Dacă însă convenţia matrimonială se încheie în timpul căsătoriei, după autentificarea acesteia,
notarul public expediază din oficiu un exemplar al convenţiei matrimoniale la serviciul de stare civilă
competent pentru a se face menţiune pe actul de căsătorie.

2. Înscriere în Registrul Notarial al regimurilor matrimoniale : înscrierea convenţiei matrimoniale

se face din oficiu de către notarul public care expediază din oficiu un exemplar la RNNRM. În cazul în
care convenţia matrimonială s-a încheiat înainte de căsătorie, înscrierea în RNNRM se face după
celebrarea căsătoriei şi primirea unei copii de pe actul de căsătorie de la serviciul de stare civilă
competent unde s-a încheiat căsătoria. Atunci când convenţia matrimonială s-a încheiat în timpul
căsătoriei, notarul public care a autentificat-o trimite câte un exemplar al convenţiei la RNNRM,
precum şi la serviciul de stare civilă competent, pentru a se face menţiune pe actul de căsătorie.

- în RNNRM se înscriu atât convenţia matrimonială, cât şi orice act prin care aceasta se modifică,
se revocă4 sau se anulează

Oricare dintre soţi poate însă solicita îndeplinirea formalităţilor de publicitate, caz în care cererea
de înscriere poate fi adresată notarului public, camerei notarilor publici sau direct registrului.

În cazul în care, la încheierea căsătoriei soţii au optat pentru regimul comunităţii legale de bunuri,
înscrierea acestuia în RNNRM se face pe baza comunicării unei copii de pe actul de căsătorie de
către ofiţerul de stare civilă care a celebrat căsătoria

-Rectificarea sau anularea unei înscrieri se face la cererea notarului public, a camerei notarilor
publici, a oricărei persoane interesate sau din oficiu.

Concursul între formalităţi

- opozabilitatea faţă de terţi este asigurată prin publicitatea în RNNRM, publicitatea prin
menţiunea pe actul de căsătorie având doar un rol de informare.
Aceasta înseamnă că, deşi s-a făcut menţiune pe actul de căsătorie, dacă nu s-a realizat şi
înscrierea în acest registru, convenţia matrimonială nu este opozabilă terţilor (afară de cazul în
care ei au cunoscut-o pe altă cale, una dintre situaţii putând fi chiar prin luarea la cunoştinţă a
menţiunii de pe actul de căsătorie).
Invers, dacă s-a făcut înscrierea în registrul special, dar nu s-a făcut menţiune pe actul de căsătorie
din cauza unei omisiuni a ofiţerului de stare civilă, convenţia matrimonială este opozabilă terţilor.

Consultarea registrelor : orice persoană, fără a fi ţinută să justifice vreun interes, poate cerceta
registrul special al regimurilor matrimoniale şi poate solicita, în condiţiile legii, eliberarea de extrase
certificate.

Formalităţi speciale de publicitate

Potrivit art. 334 alin. (4) C.civ., ţinând seama de natura bunurilor, convenţiile matrimoniale se vor
nota în cartea funciară, se vor înscrie în registrul comerţului, precum şi în alte registre de publicitate
prevăzute de lege. În toate aceste cazuri, neîndeplinirea formalităţilor de publicitate speciale nu
poate fi acoperită prin înscrierea făcută în registrul RNNRM, ca şi aplicaţie a principiului consacrat în
art. 22 C.civ. privind concursul dintre formele de publicitate pentru opozabilitate faţă de terţi.

A.Publicitatea în registrul comerţului

- în registrul comerţului se înscriu menţiuni referitoare la convenţia matrimonială, încheiată înaintea

sau în timpul căsătoriei, inclusiv modificarea acesteia, hotărârea judecătorească privind modificarea
judiciară a regimului matrimonial, acţiunea sau hotărârea în constatarea ori declararea nulităţii
căsătoriei, acţiunea sau hotărârea de constatare ori declarare a nulităţii convenţiei matrimoniale,
precum şi acţiunea sau hotărârea de divorţ pronunţate în cursul exercitării activităţii economice.
B. Publicitatea imobiliară

- dacă convenţia matrimonială nu este notată în cartea funciară, deşi s-a făcut publicitatea în
RNNRM ea nu va fi opozabilă terţilor care sunt îndreptăţiţi să se bazeze doar pe înscrierile şi
notările în cartea funciară atunci când contractează cu unul din soţi. De exemplu, dacă soţii sunt
căsătoriţi sub imperiul unei comunităţi lărgite de bunuri, care presupune că sunt bunuri comune şi
cele dobândite în timpul căsătoriei de unul dintre soţi prin moştenire, iar în cartea funciară imobilul
este înscris doar pe numele soţului moştenitor, fără a fi notată convenţia matrimonială (sau măcar
calitatea de bun comun), terţul contractant este îndreptăţit să considere că numai soţul înscris în
cartea funciară este proprietar asupra bunului. Tot astfel, dacă, prin convenţie matrimonială, soţii
au inclus în comunitate şi bunurile dobândite înainte de căsătorie, dar nu au notat convenţia
matrimonială în cartea funciară, faţă de terţi va fi considerat proprietar exclusiv doar soţul pe
numele căruia este înscris dreptul în cartea funciară.

Chiar în lipsa notării convenţiei matrimoniale în cartea funciară, opozabilitatea faţă de terţi poate
fi asigurată în condiţiile art. 902 alin. (1), dacă se dovedeşte că terţul a cunoscut existenţa
convenţiei matrimoniale, respectiv a regimului matrimonial pe altă cale.

Sancţiuniea neîndeplinirii formalităţilor de publicitate : inopozabilitatea faţă de terţi a regimului

matrimonial instituit prin convenţia matrimonială.

Lipsa formalităţilor de publicitate nu poate fi invocată decât de terţi faţă de soţi, iar nu de către
un soţ faţă de celălalt soţ sau de către soţi în contra terţilor.

Textul are în vedere pe terţii de bună-credinţă, care nu au cunoscut existenţa, pe altă cale, a
convenţiei matrimoniale.

- în ceea ce priveşte regimul comunităţii legale, publicitatea acestuia în RNNRM se face doar în
scop de informare. Prin urmare, chiar dacă, printr-o omisiune a ofiţerului de stare civilă, nu se
transmite la RNNRM o copie de pe actul de căsătorie şi nu face înscrierea regimului comunităţii
legale de bunuri, acesta oricum este aplicabil ca şi regim matrimonial legal şi este opozabil terţilor.

Pe de altă parte, chiar şi atunci când sunt îndeplinite formalităţile de publicitate, convenţia
matrimonială nu poate fi opusă creditorilor unuia dintre soţi, cu privire la actele încheiate înainte de
căsătorie. Gajul general al creditorilor chirografari ai fiecăruia dintre soţi, pentru creanţele născute
înainte de căsătorie nu poate fi, aşadar, restrâns prin convenţie matrimonială, ei fiind îndreptăţiţi să
urmărească bunurile soţului debitor, indiferent de natura pe care aceste bunuri o dobândesc prin
efectul convenţiei matrimoniale.

Sancţiunea pentru simulaţia convenţiei matrimoniale este inopozabilitatea

În esenţă, mecanismul simulaţiei are în vedere ipoteza în care părţile încheie public (aparent) o
convenţie matrimonială şi aleg un regim matrimonial, îndeplinind totodată formalităţile de
publicitate în vederea opozabilităţii faţă de terţi, iar, pe de altă parte (concomitent sau anterior) se
înţeleg ca, în realitate, între ele să se aplice un alt regim matrimonial (secret). Soluţia este aceea din
dreptul comun, în sensul că regimul matrimonial secret va produce efecte doar între soţi,
neputând fi opus terţilor de bună-credinţă, faţă de care produce efecte doar regimul matrimonial
pentru care au fost îndeplinite formalităţile de publicitate.

Efectele convenţiilor matrimoniale

Efectul specific al convenţiei matrimoniale, ca operaţiune juridică, este identic tipului de regim
matrimonial ales, în condiţiile legii.

Dincolo de efectul substanţial, convenţia matrimonială, ca instrumentum, produce şi efecte

probatorii, actul fiind valorificat ca mijloc de probă a regimului matrimonial aplicabil între soţi.

În ceea ce priveşte încetarea efectelor convenţiei matrimoniale, încetarea regimului matrimonial,

prin încetarea, desfacerea sau desfiinţarea căsătoriei atrage şi încetarea efectelor convenţiei
matrimoniale.
Cu toate acestea, convenţia matrimonială poate să-şi înceteze efectele şi prin cauze independente
de încetarea regimului matrimonial, de exemplu, prin revocarea acesteia (mutuus dissensus), fie
înainte de căsătorie, fie în timpul căsătoriei (când are efectul unei modificări a regimului
matrimonial.

Regimul primar imperativ

Primar - Este aplicabil înaintea oricăror altor reguli, fiind un efect legal al
căsătoriei
- Este comun tuturor regimurilor matrimoniale și constituie baza
acestora

Imperativ - adică se aplică obligatoriu,normele juridice care-l reprezintă

fiind de ordine publică

Regimul matrimonial secundar este cel ales de viitorii soți

Interdependența vieții de familie

1. Locuința familiei- nu se confundă cu domiciliul comun al soților. Legea instituie obligația soților de a
locui împreună, iar nu de a avea un domiciliu comun.

- Pot exista sitații în care soții să aibă domicilii separate, dar și o locuință comună, aceasta din
urmă fiind supusă regimului special de protecție.
- Locuința familiei este o noțiune de fapt nu de drept și desemnează locuința unde familia
locuiește efectiv. Este aleasă de soți în comun
- Bunul poate fi deținut cu orice titlu: proprietate pe cote-părți a soților (este permisă indifferent
de regimul matrimonial cf art 362), contract de comodat, închiriere, usufruct.
 - art 322 nu instituie o insesizabilitate a locuinței familie, astfel încât aceasta ar putea fi urmărită
de un creditor al unuia dintre soți, dacă potrivit regimului matrimonial concret aplicabil acesta
face parte din masa bunurilor urmăribile

Pentru opozabilitatea față de terți, fiecare dintre soți poate cere notarea în cartea funciară a unui
imobil ca locuință a familiei, chiar dacă nu este proprietarul imobilului.

- în cazul în care locuinţa este deţinută în temeiul unui contract de închiriere, fiecare soţ are un
drept locativ propriu, chiar dacă numai unul dintre ei este titularul contractului ori contractul este
încheiat înainte de căsătorie
-
Regimul juridic al locuinţei familiei
- presupune limitarea dreptului unuia dintre soţi de a dispune singur, fără consimţământul
expres al celuilalt soţ, prin acte juridice, de locuinţa familiei, chiar şi atunci când regimul
matrimonial concret i-ar conferi acest drept

Obiectul actelor juridice - necesitatea consimţământului ambilor soţi vizează actele

interzise unuia dintre soţi
juridice prin care s-ar dispune de drepturile asupra locuinţei
familiei sau asupra folosinţei acesteia.
- nu are importanţă natura dreptului (real sau de creanţă)
asupra locuinţei familiei: drept de proprietate, uzufruct,
abitaţie, drept de creanţă în baza unui contract de
închiriere etc
În cazul în care locuinţa este deţinută în proprietate, nu
are importanţă dacă soţul care doreşte să dispună de
aceasta este proprietar exclusiv sau dacă locuinţa este
bun comun, în funcţie de regimul matrimonial concret
aplicabil soţilor

Natura juridică a actelor În general, sunt avute în vedere actele de dispoziţie inter
interzise vivos, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, precum vânzare,
schimb, aportul la o societate comercială, donaţie,
ipotecă, rezilierea unui contract de închiriere etc., precum
şi unele acte preparatorii (spre exemplu, mandatul de a
vinde dat unui agent imobiliar).

Consimţământul expres al Dacă locuinţa este proprietate exclusivă a unuia dintre

ambilor soţi soţi, acordul celuilalt are valoarea unui „consimţământ
de neîmpotrivire”, fără ca soţul neproprietar să devină
parte în contract. De exemplu, în ipoteza vânzării
 imobilului, preţul va intra numai în patrimoniul soţului
proprietar exclusiv, întrucât numai puterea de a dispune,
iar nu însăşi proprietatea este partajată. În această
ipoteză, consimţământul soţului neproprietar are natura
juridică a unui act unilateral permisiv, a unei autorizări .

Dacă însă imobilul care constituie locuinţa conjugală face

parte din categoria bunurilor comune, consimţământul
ambilor soţi este impus chiar de regula cogestiunii din
materia comunităţii de bunuri, astfel încât ambii soţi
trebuie să aibă calitatea de parte în actul juridic,
beneficiind de drepturile, respectiv fiind ţinuţi de
obligaţiile izvorâte din act.
Altfel spus, consimţământul ambilor soţi are o dublă
semnificaţie juridică: este necesar atât pentru că imobilul
are destinaţia de locuinţă a familiei, cât şi pentru că
imobilul este proprietate comună.
Forma: scrisă, ad probationem. Nerespectarea acestei
cerinţe atrage sancţiunea imposibilităţii existenţei
consimţământului cu alt mijloc de probă.

Cu toate acestea, fiind vorba de un imobil supus înscrierii

în cartea funciară, devin incidente şi prevederile art. 1244
din Noul Cod civil, potrivit cărora, sub sancţiunea nulităţii
absolute, convenţiile care strămută sau constituie
drepturi reale care urmează a fi înscrise în cartea funciară
trebuie încheiate prin înscris autentic.

Prin urmare, dacă locuinţa este bun comun sau

proprietate pe cote-părţi, având în vedere că fiecare soţ
devine parte în actul de dispoziţie, consimţământul
ambilor soţi fiind cerut şi în calitate de coproprietari,
acesta trebuie să îmbrace chiar forma autentică cerută
ad validitatem de art. 1244 C.civ.
- dacă locuinţa este proprietatea exclusivă a unuia dintre
soţi, actul prin care soţul neproprietar îşi exprimă
consimţământul nu trebuie să fie autentic.

Limite În cazul în care consimţământul este refuzat fără un motiv

legitim, celălalt soţ poate să sesizeze instanţa de tutelă,
pentru ca aceasta să autorizeze încheierea actului”
 Durata căsătoriei Protecţia specială prevăzută de art. 322 C.civ. există atâta
timp cât durează căsătoria, (chiar dacă ar interveni o
schimbare a regimului matrimonial în timpul căsătoriei),
vocaţia conjugală a locuinţei putând subzista chiar şi în
perioada în care soţii sunt separaţi în fapt sau se află în
curs de divorţ.

Sancţiunea Actul de dispoziţie încheiat fără consimţământul celuilalt

soţ este lovit de nulitate relativă.
Soţul care nu şi-a dat consimţământul la încheierea
actului poate cere anularea lui în termen de un an de la
data la care a luat cunoştinţă despre acesta, dar nu mai
târziu de un an de la data încetării regimului
matrimonial.
- În lipsa notării locuinţei familiei în cartea funciară, soţul
care nu şi-a dat consimţământul nu poate cere anularea
actului, ci numai daune-interese de la celălalt soţ, cu
excepţia cazului în care terţul dobânditor a cunoscut, pe
altă cale, calitatea de locuinţă a familiei
Nulitatea poate fi acoperită prin confirmare expresă sau
tacită de către soţul al cărui consimţământ a fost
nesocotit la încheierea actului.
- „încetarea regimului matrimonial” trebuie înţeleasă
încetarea regimului matrimonial consecutivă desfacerii,
încetării, constatării nulităţii sau anulării căsătoriei, iar nu
şi modificarea regimului matrimonial în timpul căsătoriei.

- Radierea notării: în baza hot. Jud prin care s-a pronunțat divorțul și încredințarea copiilor+ în
timpul căsătoriei pe baza declarației autentice (trebuie neapărat a soțului neproprietar, a celui
proprietar nu este obligatorie pt că îi profit). Dacă imobilul este bun comun al soților, supuși
unui regim de comunitate legală sau convențională se aplică prevederile art. 345- schimbarea
destinației bunului comun se poate face doar prin acordul ambilor soți.+dacă o terță persoană
cere radierea este necesar consimțământul ambilor soți.

2. Bunurile mobile care servesc locuinței familiei

- Un soț nu poate deplasa din locuință bunurile ce mobilează sau decorează locuința familiei
- Regula este aplicată cu prioritate față de regimul secundar. În cazul comunității legale se derogă
de la regula potrivit căreia un soț poate dispune singur cu titlu oneros asupra bunurilor comune
 - Sancţiunea : soţul care nu şi-a dat consimţământul la deplasarea bunurilor mobile poate
cere daune-interese de la celălalt soţ. De asemenea, în cazul actelor de înstrăinare, soţul
care nu şi-a dat consimţământul la încheierea actului nu poate cere anularea actului decât
dacă terţul dobânditor a fost de rea-credinţă, respectiv a cunoscut calitatea bunului mobil
de bun care mobilează sau decorează locuinţa familiei. Dacă terţul dobânditor nu a cunoscut
calitatea/destinaţia bunurilor în cauză şi nici împotrivirea celuilalt soţ, fiind deci de buna-
credinţă, nu se poate solicita anularea actului juridic, soţul al cărui consimţământ nu a fost
obţinut putând pretinde numai daune-interese de la soţul dispunător

Cheltuielile căsătoriei

- Art. 325 soții sunt obligați să contribuie, în raport cu mijloacele fiecăruia la cheltuielile căsătoriei,
dacă prin convenție martimonială nu s-a prevăzut altfel
- Orice convenție care prevede că suportarea cheltuielilor căsătoriei este făcută doar de un soț
ete considerate nescrisă
- Art 326 munca fiecăruia dintre soți în gospodărie și pt creșterea copiilor reprezintă o contribuție
la cheltuielile căsătoriei
- obligaţia de a contribui la sarcinile căsătoriei are un caracter succesiv şi permanent c aracter
succesiv și permanent
- Fiind un efect legal al căsătoriei, această obligaţie nu implică în mod necesar o comunitate
de viaţă a soţilor, contribuţia datorându-se, în principiu, şi în situaţia în care soţii sunt
despărţiţi în fapt, precum şi în timpul procesului de divorţ.
- Obligația poate fi asigurată și prin constrângere juridică

Independența economică și socială reciprocă a soților

- Independența profesională- fiecare soț este liber să își exercite o profesie și să dispuună de
veniturile încasate, cu respectarea obligațiilor ce îi revin. Această putere nu poate fi anihilată sau
limitată prin așa numitele clauze de administrare coniunctă.
- 328- participarea unuia dintre soți la exercitarea profesiei celuilalt – poate obține o
compensație în măsura îmbogățirii acestuia- pe principiul îmbogățirii fără justă cauză. Soțul nu
are dreptul la compensație dacă participarea se înscrie în cadrul îndatoririi generale de sprijin
reciproc.

Libertatea fiecărui soţ de a dispune de veniturile obţinute din exercitarea profesiei. În

categoria „veniturilor încasate” intră toate acele venituri profesionale ale unui soţ, oricare ar fi
originea şi natura: nu doar salariul, stricto sensu, ci şi ansamblul accesoriilor acestuia
(indemnizaţii, prime etc.), precum şi sumele de bani încasate cu titlu de substitut al salariului
(compensaţia acordată în cazul desfacerii contractului individual de muncă, pensiile etc.). De
asemenea, trebuie incluse în sfera acestei noţiuni şi veniturile profesionale rezultate din
desfăşurarea unei activităţi care nu are caracter salarial (onorarii, drepturi de autor şi altele
asemenea).
 - libertatea nu este absolută, exercitându-se în condiţiile legii

- natura juridică a salariului depinde de regimul matrimonial.

Independența patrimonială a soților

Încheierea de acte juridice

- Art 317* dacă prin lege nu se prevede altfel, fiecare soț poate să încheie orice acte jridice cu
celălalt soț sau cu terți.

Depozite bancare – fiecare soț poate să facă singur, fără consimțământul celuilalt depozite
bancare+orice operațiuni. În raport cu societatea bancară, soțul titular are, chiar și după desfacerea sau
încetarea căsătorie, dreptul de a dispune de fondurile depuse, dacă prin hot. Jud executorie nu s-a
dispus altfel (se poate pune însă proprire asigurătorie pt sumele de bani din cont pt împărțirea bunurilor
comune). Nu sunt avute în vedere contractual de credit sau descoperitul bancar.

- norma are caracter imperativ

Dreptul la informare : Fiecare soţ poate să îi ceară celuilalt să îl informeze cu privire la

bunurile, veniturile şi datoriile sale, iar în caz de refuz nejustificat, se poate adresa instanţei de
tutelă – art 318.

Considerăm însă că acţiunea unuia dintre soţi, întemeiată pe dispoziţiile art. 318, poate fi admisă
numai dacă soţul reclamant justifică un interes legitim şi nu acţionează doar din spirit de şicană ori
simplă curiozitate.
Adaptarea regimului matrimonial în situaţia de criză

Extinderea judiciară a puterilor unuia dintre soţi: intervine în anumite situaţii în care, în
interesul familiei, unul dintre soţi este abilitat de justiţie, în mod excepţional, să exercite drepturile
pe care le are celălalt soţ potrivit regimului matrimonial.

art 315 : În cazul în care unul dintre soţi se află în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa, celălalt soţ
poate cere instanţei de tutelă încuviinţarea de a-l reprezenta pentru exercitarea drepturilor pe care
le are potrivit regimului matrimonial. Prin hotărârea pronunţată se stabilesc condiţiile, limitele şi
perioada de valabilitate a acestui mandat.

Natuta juridică : mandat judiciar

Cauze : este aplicabil în situaţiile în care unul dintre soţi se află în imposibilitate de a-şi manifesta
voinţa.

-imposibilitate de a-şi manifesta voinţa” acoperă două tipuri de situaţii, imposibilitatea putând fi de
natură fizică (ipoteza în care voinţa unuia dintre soţi nu se poate forma în mod valabil, spre
exemplu, alienaţie, debilitate mintală, paralizie, comă etc.) sau de natură socială (absenţă
îndelungată, dispariţie, prizonierat – caz în care voinţa celuilalt soţ nu poate fi cunoscută).

Nu este necesar ca aceste cauze, care legitimează acordarea mandatului judiciar, să fie absolute:
important este ca impedimentul să fie constatat la momentul la care consimţământul unuia dintre
soţi este necesar a fi exprimat.
De asemenea, faţă de cele mai sus arătate, nu poate fi considerat că se află în imposibilitate de a-
şi manifesta voinţa soţul care se opune la îndeplinirea unui act de către celălalt, deoarece soţul
care se opune, prin ipoteză, nu este în imposibilitate de a-şi exprima voinţa, dimpotrivă el şi-o
exprimă, dar în sens negativ.

Art. 315 alin. (1) prevede posibilitatea pentru soţul mandatar de a-l reprezenta pe celălalt soţ în
„exercitarea drepturilor pe care le are potrivit regimului matrimonial”. Dispoziţia este aplicabilă
indiferent de regimul matrimonialcăruia soţii îi sunt supuşi şi vizează ansamblul bunurilor soţilor
(proprietate exclusivă, comune sau proprii) şi toate puterile de ordin patrimonial.

Astfel, în temeiul acestui text un soţ poate primi abilitare judiciară, chiar dacă nu este titularul
niciunui drept cu privire la bunurile respective, actele preconizate având ca obiect bunuri
proprietate exclusivă a celuilalt soţ (în cadrul separaţiei de bunuri) sau bunuri proprii ale soţului
reprezentat (în cadrul comunităţii de bunuri). De asemenea, textul este aplicabil şi în cazul bunurilor
asupra cărora soţii au un drept de proprietate pe cote-părţi.

Cu privire la comunitatea legală, pentru situaţiile în care legea impune consimţământul ambilor soţi,
(spre exemplu, actele de dispoziţie grave cu privire la imobile), s-ar putea obţine un asemenea
mandat judiciar, dacă unul dintre soţi se află în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa. Dacă un soţ
încheie singur asemenea acte, fără a avea încuviinţarea instanţei, actul este lovit de nulitate
relativă.

Limite : sunt fixate prin hotărârea judecătorească

Reprezentarea poate fi generală (pentru exercitarea tuturor drepturilor/puterilor

soţului reprezentat, dar, ca şi în dreptul comun, numai în ceea ce priveşte actele
de administrare) ori poate fi specială (limitată la un act particular, fie de
administrare, fie de dispoziţie, având ca obiect bunuri determinate).
Condiţiile reprezentării trebuie să rezulte expres din cuprinsul hotărârii
judecătoreşti, fiind fixate sau cel puţin trasate repere cu privire la condiţiile
esenţiale ale actelor juridice.
Perioada de valabilitate a mandatului judiciar este, de asemenea, fixată de
judecător.
Efecte : Soţul care a primit abilitarea judiciară acţionează ca un mandatar, consecinţa fiind aceea
că efectele actului juridic încheiat se produc exclusiv în persoana şi în patrimoniul soţului
reprezentat. Numai în cazul bunurilor comune, dacă legea impune consimţământul ambilor soţi,
atunci actul va fi încheiat de soţul reprezentant în dublă calitate: în nume propriu şi în numele
soţului pe care-l reprezintă.

Încetare : În afara altor cazuri prevăzute de lege, mandatul încetează atunci când soţul reprezentat
nu se mai află în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa sau când este numit un tutore ori, după caz,
un curator.

Limitarea judiciară a puterilor unuia dintre soţi

Potrivit art. 316 din Noul Cod civil, „(1) În mod excepţional, dacă unul dintre soţi încheie acte
juridice prin care pune în pericol grav interesele familiei, celălalt soţ poate cere instanţei de tutelă
ca, pentru o durată determinată, dreptul de a dispune de anumite bunuri să poată fi exercitat
numai cu consimţământul său expres. Durata acestei măsuri poate fi prelungită, fără însă a se
depăşi în total 2 ani. Hotărârea de încuviinţare a măsurii se comunică în vederea efectuării
formalităţilor de publicitate imobiliară sau mobiliară, după caz. (2) Actele încheiate cu
nerespectarea hotărârii judecătoreşti sunt lovite de nulitate relativă. Dreptul la acţiune se prescrie
în termen de un an, care începe să curgă de la data când soţul vătămat a luat cunoştinţă de
existenţa actului.

Natura măsurii : limită cu caracter judiciar a dreptului unuia dintre soţi de a dispune singur de
anumite bunuri, chiar şi în situaţia în care regimul matrimonial concret aplicabil i-ar conferi acest
drept. Astfel, în cadrul regimurilor comunitare se extinde practic domeniul de aplicare a regulii
cogestiunii bunurilor comune (spre exemplu, dacă în situaţie normală unul dintre soţi ar fi putut
dispune singur de un bun mobil comun, prin aplicarea acestei măsuri se condiţionează valabilitatea
actului juridic de dispoziţie având ca obiect respectivul bun de existenţa consimţământului ambilor
soţi).

-măsura trebuie să privească anumite bunuri, nefiind de conceput luarea unei măsuri generale, prin
care să se limiteze dreptul unui soţ de a dispune de toate bunurile asupra cărora are putere potrivit
regimului matrimonial.

- Pentru a putea fi dispusă, este necesar a fi întrunite cumulativ cerinţele prevăzute de alin. (1) al
art. 316: încheierea de către unul din soţi a unor acte juridice (a) prin care pune în pericol grav (b)
interesele familiei (c). Îndeplinirea acestor condiţii este lăsată la aprecierea instanţei de judecată.

Caracterele măsurii

 excepţională
 provizorie, precară -în sensul că măsura poate fi modificată sau ridicată şi înainte de
împlinirea termenului, dacă intervine o schimbare esenţială a împrejurărilor care au
legitimat-o.

Sancţiunea : nulitarea relativă. Termenul special de prescripţie prevăzut de lege este de un

an care începe să curgă de la un moment subiectiv, respectiv data la care soţul care nu şi-a dat
consimţământul a luat cunoştinţă de existenţa actului.
- pentru opozabilitate faţă de terţi hotărea se comunică în vederea efectuării formalităţilor de
publicitae imobiliară sau mobiliară.

Regimul comunităţii legale

Trăsături

 regim de comunitate parţială : soţii au 2 categorii de bunuri /datorii: comune şi proprii. Asupra
bunurilor comune soţii au un drept de proprietate în devălmăşie.
 regim legal – se aplică în temeiul legii, ca efect al căsătoriei
 regim imperativ - atunci când viitorii soţi sau soţii optează pentru regimul comunităţii
convenţionale, ei nu pot reglementa prin convenţia lor matrimonială decât anumite
aspecte, pentru toate celelalte aspecte urmând a se aplica regimul comunităţii legale
 regim mutabil. * poate fi modificat pe cale convenţională sau judiciară

Bunuri comune ale soţilor

- potrivit art. 339 C.civ., „Bunurile dobândite în timpul regimului comunităţii legale de oricare dintre
soţi sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmăşie ale soţilor.

Noţiunea de bunuri : bunuri corporale dar şi incorporale (drepturi reale şi de creanţă, precum şi
acţiunile cu caracter patrimonial).

Precizăm că noţiunea de bunuri comune este mai cuprinzătoare decât aceea de proprietate
comună a soţilor, deoarece bunurile comune nu se referă doar la dreptul de proprietate comună
a soţilor, ci şi la celelalte drepturi reale, precum şi la drepturile de creanţă. Mai mult, se consideră
că în sfera bunurilor comune trebuie cuprinsă nu numai dobândirea unui drept, ci şi dobândirea
posesiunii asupra unui bun, cu titlul unei aşa-zise „comunităţi de fapt”

Noţiunea de dobândire

Bunurile devin comune fără a deosebi, în principiu, între modurile de dobândire, cu excepţia
bunurilor dobândite prin moştenire legală şi a bunurilor dobândite prin donaţie sau testament, care
sunt bunuri proprii, afară de cazul în care dispunătorul a prevăzut că sunt comune. Prin urmare, în
ceea ce priveşte drepturile reale, bunul devine comun fie că a fost dobândit printr-un mod originar
(accesiunea, uzucapiunea, dobândirea bunurilor mobile prin posesiunea de bună-credinţă), fie
printr-un mod derivat (contractul, hotărârea judecătorească constitutivă de drepturi). Tot astfel, în
ceea ce priveşte drepturile de creanţă, nu interesează, în principiu, modul lor concret de dobândire
(contractul sau actul unilateral, faptul juridic licit sau ilicit).
În ceea ce priveşte uzucapiunea : momentul dobândirii este momentul înregistrării cererii de
înscriere a uzucapiunii în cartea funciară pentru uzucapiunea extratabulară şi momentul
înregistrării cererii de înscriere a titlului nevalid (care se consilidează prin trecerea timpului) în
cazul uzucapiunii tabulare.

Data dobândirii bunurilor

-bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale sunt bunuri comune de la data dobândirii
lor, adică de la data la care oricare dintre soţi devine titularul dreptului real sau de creanţă. În cazul
drepturilor reale, nu interesează data la care unul dintre soţi intră în posesia bunului, ci data
dobândirii dreptului real.

Contractul de construire a unei Dreptul de proprietate asupra construcţiei nu se

locuinţe cu credit dobândeşte pe data încheierii contractului de construire,
deoarece, fiind vorba de un bun viitor, construcţia nu există
încă. În temeiul contractului de construire se dobândeşte
un drept de creanţă care îndreptăţeşte la transmiterea
proprietăţii asupra construcţiei; dreptul de proprietate se
dobândeşte ulterior, pe data procesului-verbal de predare-
primire a construcţiei. Prin urmare, dacă se încheie
contractul de construire înainte de căsătorie, dar predarea-
primirea locuinţei are loc în timpul căsătoriei, dreptul de
creanţă este bun propriu, dar dreptul de proprietate asupra
construcţiei este bun comun, afară de cazul în care preţul a
fost achitat integral înainte de căsătorie, când dreptul de
proprietate va fi bun propriu, chiar dacă predarea-primirea
se face în timpul căsătoriei.
înainte de căsătorie se încheie un În temeiul antecontractului de vânzare-cumpărare se
antecontract de vânzare- dobândeşte un drept de creanţă care îndreptăţeşte la
cumpărare, urmat de încheierea în transmiterea dreptului de proprietate. Dreptul de creanţă
timpul căsătoriei a contractului de este bun propriu, dar, întrucât transmiterea proprietăţii se
vânzare cumpărare realizează în timpul căsătoriei, bunul va fi considerat
comun.

Cazul bunurilor dobândite cu plata
preţului în rate
data dobândirii bunului cumpărat este data încheierii
contractului, în funcţie de care se stabileşte dacă bunul este
propriu (dacă data dobândirii este înaintea căsătoriei) sau
comun (dacă data dobândirii este în timpul căsătoriei) .
Perioada plăţii ratelor nu are deci importanţă pentru
determinarea naturii bunului. Cu toate acestea, plata
ratelor nu este lipsită de orice consecinţă:
 a) dacă bunul este dobândit înainte de căsătorie, iar o parte
din rate sunt plătite în timpul căsătoriei, bunul rămâne
propriu, dar plata ratelor de către soţul proprietar poate
influenţa
contribuţia sa la dobândirea bunurilor comune în ansamblul
lor, în sensul diminuării acestei contribuţii;
b) dacă bunul este dobândit în timpul căsătoriei, dar ratele
nu au fost integral plătite înainte de desfacerea acesteia,
bunul este comun, iar la partaj obligaţia de plată a restului
ratelor va fi inclusă în pasivul masei de împărţit.
Rezolvarea problemei este similară şi în cazul imobilelor
construite cu credit, când predarea construcţiei – bun viitor
– are loc ulterior încheierii contractului de credit. Într-o
asemenea ipoteză, interesează data procesului-verbal de
predare-primire, dată la care se dobândeşte dreptul de
proprietate asupra imobilului
Cazul bunurilor dobândite prin - în cazul termenului, bunul dobândit în timpul căsătoriei
actele juridice afectate de printr-o convenţie afectată de termen este bun comun,
modalităţi, respectiv termen şi deoarece termenul nu afectează însăşi existenţa dreptului;
condiţie tot astfel, bunul comun înstrăinat de soţi printr-o convenţie
afectată de termen nu mai face parte din comunitatea de
bunuri
În cazul condiţiei suspensive, bunul nu se consideră
dobândit până nu se realizează condiţia, dar – o dată
îndeplinită condiţia, chiar după desfacerea sau încetarea
căsătoriei – bunul va fi comun din momentul încheierii
contractului, dat fiind efectul retroactiv al condiţiei.
În cazul condiţiei rezolutorii, bunul astfel dobândit este bun
comun de la data contractului, însă dacă s-a împlinit
condiţia rezolutorie, dreptul de proprietate comună a
soţilor este desfiinţat cu efect retroactiv; bunul comun al
soţilor înstrăinat sub condiţie rezolutorie nu mai face parte
din comunitatea de bunuri, însă dacă se realizează condiţia,
contractul se desfiinţează cu efect retroactiv şi se va
considera că bunul nu a ieşit niciodată din comunitatea de
bunuri a soţilor

Dovada bunurilor comune : prezumţia de comunitate - Calitatea de bun comun nu trebuie să fie
dovedită. Prezumţia este relativă.

Bunurile proprii ale soţilor- sunt expres prevăzute de lege

În practica judecătorească s-a decis că

a bunurile dobândite prin moştenire legală, bunul dobândit de un soţ de la tatăl său, în
legat sau donaţie, cu excepţia cazului în care temeiul unui contract de vânzare-cumpărare
dispunătorul a prevăzut, în mod expres, că ele
vor fi comune;
b) bunurile de uz personal
c) bunurile destinate exercitării profesiei unuia
dintre soţi, dacă nu sunt elemente ale unui fond
de comerţ care face parte din comunitatea de
bunuri;
prin care tatăl îşi rezervă dreptul de uzufruct
este bun propriu, în temeiul prezumţiei de
donaţie instituită de art. art. 1091 alin. (4)
C.civ.
- Donaţiile între soţi sunt permise, fiind însă
esenţialmente revocabile
În legătură cu darurile de nuntă , se consideră
că indiferent dacă sunt făcute de părinţii
unuia dintre soţi sau de alte persoane sunt
bunuri comune, deoarece, din împrejurările în
care sunt făcute, şi anume cu ocazia serbării
nunţii, şi având în vedere că scopul lor îl
constituie formarea începutului de
patrimoniu comun al soţilor, se poate
prezuma intenţia dispunătorului de a-i
gratifica pe ambii soţi. Trebuie însă menţionat
faptul că darul de nuntă trebuie înţeles ca dar
obişnuit, prin care se respectă un obicei social.
De aceea, se consideră că donaţiile făcute cu
ocazia nunţii, în special de părinţii unuia
dintre soţi, în măsura în care constau în sume
mari de bani sau bunuri de valoare nu devin
bunuri comune, ci sunt bunuri proprii ale
soţului ai cărui părinţi au făcut donaţia, afară
de cazul în care aceştia ar face precizarea
expresă că au înţeles să-i gratifice pe ambii soţi
– Bunurile de lux nu sunt proprii ci comune dacă
au valoare ridicată, în raport cu veniturile
soţilor şi nivelul lor de viaţă şi au fost dobândite
în scopul investirii economiilor soţilor .
Chiar dacă un soţ exercită mai multe profesii,
bunurile destinate fiecăreia dintre acestea sunt
bunuri proprii.
În cazul în care un soţ a exercitat succesiv mai
multe profesii, bunurile care au servit
exercitării oricăreia dintre acestea sunt proprii
şi atunci când profesia anterioară a fost
definitiv părăsită, căci odată ce bunul a devenit
propriu nu există niciun temei juridic pentru a
considera că, după încetarea sau întreruperea
exercitării acelei profesii, bunul devine comun.
 - dacă soţii au aceeaşi profesie, bunurile pe
care le folosesc pentru exercitarea profesiei
lor nu sunt comune în sensul art. 339 C. civ., ci
soţii au asupra lor un drept de proprietate
comună pe cote-părţi, iar cota-parte ideală şi
abstractă a fiecăruia din dreptul de proprietate
asupra bunurilor respective este bun propriu
d) drepturile patrimoniale de proprietate se distinge de bunurile de art 341- veniturile
intelectuală asupra creaţiilor sale şi asupra cuvinte în temeiul unui drept de proprietate
semnelor distinctive pe care le-a înregistrat; intelectuală, care sunt considerate bunuri
comune.
Prin urmare, deşi aceste drepturi patrimoniale
sunt bunuri proprii, veniturile încasate din
exploatarea operei sunt bunuri comune,
urmând regimul asemănător salariului.

e) bunurile dobândite cu titlu de premiu sau În practica judecătorească s-a decis că premiul,
recompensă, manuscrisele ştiinţifice sau
literare, schiţele şi proiectele artistice,
proiectele de invenţii şi alte asemenea bunuri;
f) indemnizaţia de asigurare şi despăgubirile - trebuie să fie vorba de o asigurare de
în sensul acestui text, nu cuprinde premiile
obţinute ca formă specială de salarizare
(premiile anuale, salariile de merit, stimulente
etc.), prevăzute de legislaţia muncii, ci numai
premiile pentru merite deosebite (premiile
pentru opere artistice sau ştiinţifice, pentru
prestaţii sportive de excepţie etc.).
Câştigurile realizate în timpul căsătoriei pe
librete de economii C.E.C. şi la diferite sisteme
de loterie, precum şi premiile în cadrul unor
jocuri de noroc nu sunt premii în sensul art.
340 lit. e). Din punct de vedere juridic, aceste
câştiguri sunt producte, deoarece nu au
caracter de periodicitate şi câştigul consumă
substanţa bunului (de exemplu, valoarea
biletului de participare). Aceste câştiguri sunt
bunuri comune sau proprii, după cum sumele
cu care s-a participat la joc aparţin uneia sau
alteia dintre aceste categorii.
- recompensele sunt plătite pentru activităţi
deosebite, cu caracter accidental (de exemplu,
recompensa pentru găsirea unui bun sau
pentru merite deosebite în realizarea unor
invenţii sau inovaţii). Nu intră, aşadar, în
această categorie a bunurilor proprii,
recompensele din cadrul sistemului de
salarizare
 pentru orice prejudiciu material sau moral adus
unuia dintre soţi;
g) bunurile, sumele de bani sau orice valori care
înlocuiesc un bun propriu, precum şi bunul
dobândit în schimbul acestora;
h) fructele bunurilor proprii.
Calificarea anumitor categorii de bunuri
Salariul
Sumele economisite şi depuse la bancă
Construcţiile efectuate de soţi
Sporul valorii imobilului bun propriu al unuia Dacă sporul de valoare se realizează cu mijloace
dintre soţi
persoane şi nu de bunuri. În cazul unei asigurări
de bunuri, indemnizaţia va fi bun propriu sau
comun în funcţie de natura juridică a bunului
asigurat, în temeiul subrogaţiei cu tilu
universal.
În cazul despăgubirilor, sunt bunuri proprii
atât dreptul de creanţă având ca obiect
despăgubirea, cât şi sumele încasate cu titlu
de despăgubiri. De asemenea, sunt bunuri
proprii şi despăgubirile acordate cu titlu de
daune morale pentru prejudiciul cauzat
persoanei. Aceste bunuri sunt proprii, deoarece
sunt strâns legate de persoana soţului
prejudiciat.
ca drept de creanţă, deşi este dobândit în timpul
căsătoriei nu este bun comun, ci bun propriu
iar suma dobândită este bun comun
Depunerea unor sume de bani nu schimbă natura
juridică a acestora, ceea ce înseamnă că sunt, după
caz, bunuri comune sau proprii, aşa cum au fost la
data depunerii
pot fi întâlnite mai multe situaţii, în funcţie de cine
este proprietarul terenului, de natura juridică a
mijloacelor folosite, de existenţa sau lipsa
consimţământului proprietarului terenului cu privire
la edificarea construcţiei.
- se aplică dispoziţiile din materia accesiunii
imobiliare art 577-597
care sunt bunuri proprii ale soţului proprietar, el va
fi bun propriu.
Dacă, însă, se realizează cu mijloace care sunt
bunuri comune, natura de bun propriu sau bun
comun a sporului de valoare depinde de
următoarele împrejurări de fapt:
 a) îmbunătăţirile sau reparaţiile efectuate în
timpul căsătoriei nu au dus la transformarea
esenţială a imobilului, ci doar la sporirea valorii lui,
caz în care imobilul rămâne bun propriu, dar sporul
de valoare este bun comun;
b) îmbunătăţirile sau reparaţiile au dus la
transformarea esenţială a imobilului, astfel încât
acesta a devenit un bun nou, caz în care acest bun
va fi comun.

Dovada bunurilor proprii

În doctrină şi în practica judecătorească s-a considerat că în cazurile în care calitatea de bun
propriu rezultă dintr-un act juridic încheiat de către un soţ cu un terţ, dacă soţul dobânditor
trebuie să facă dovada calităţii de bun propriu a bunului astfel dobândit în raporturile sale cu
celălalt soţ, întrucât se poate folosi de orice mijloc de probă, înseamnă că se derogă de la
dreptul comun în ceea ce priveşte forma cerută de lege ad probationem și data certă.
Aceasta înseamnă că, deşi este vorba de un bun propriu, dobândit de unul dintre soţi printr-un
act juridic, dovada între soţi se poate face cu orice mijloace de probă, chiar dacă, potrivit
dreptului comun, este necesar un înscris ad probationem.

De asemenea, deşi există un înscris în care figurează ambii soţi ca dobânditori ai bunului,
se poate face dovada contrară, în sensul că bunul nu este comun, ci propriu, preţul fiind
plătit mai înainte de către părinţii unuia dintre soţi, care au înţeles astfel să-l gratifice pe
copilul lor. Altfel spus, se poate face dovada peste un înscris, în sensul că, în realitate, s-a
plătit un preţ mai mare decât cel indicat în înscris.

De asemenea, alin. (3) al art. 343 instituie o regulă nouă în materia probaţiunii bunurilor
proprii, în sensul că, pentru bunurile mobile dobândite anterior căsătoriei, înainte de
încheierea acesteia se întocmeşte un inventar de către notarul public sau sub semnătură
privată, dacă părţile convin astfel. În lipsa inventarului, se prezumă, până la proba contrară,
că bunurile sunt comune.

Pasivul matrimonial

Pasivul patrimoniului fiecăruia dintre soţi cuprinde două categorii de datorii: datorii
personale şi datorii comune. În mod corespunzător, soţii au două categorii de creditori:
personali şi comuni.
- datoriile soţilor sunt prezumate că sunt personale, ale fiecăruia dintre ei, iar comune
sunt numai datoriile expres şi limitativ prevăzute de lege.

Datorii comune –art 351

a) obligaţiile născute în Datoria este comună, dacă sunt îndeplinite

legătură cu conservarea, următoarele condiţii:
administrarea sau dobândirea a) Obligația să fie asumată de unul dintre soți;
bunurilor comune; b) Să fie vorba de o obligație în legătură cu conservare,
administrarea sau dobândirea unui bun comun (debitum
cum re iunctum);
c) Cheltuiala să fie în legătură cu un bun comun
b) obligaţiile pe care le-au Condiţii
contractat împreună; a) obligaţia să fie asumată de soţi, fie prin contract, fie
prin act unilateral. Deşi textul se referă expres la
obligaţiile „contractate”, aceeaşi trebuie să fie soluţia şi
în cazul în care obligaţia este asumată de soţi printr-un
act unilateral (promisiune unilaterală sau promisiune
publică de recompensă).
b) obligaţia să fie asumată de soţi împreună. Formula
împreună trebuie înţeleasă în sens larg, astfel:
- obligaţia poate fi asumată concomitent sau succesiv;
- obligaţia poate fi asumată prin acelaşi act sau prin acte
separate;
- obligaţia poate fi asumată sub modalităţi diferite (de
exemplu, un soţ se obligă pur şi simplu, iar celălalt sub
termen sau condiţie);
- obligaţiile ambilor soţi pot fi principale sau accesorii ori
obligaţia unuia dintre ei este principală, iar cealaltă
accesorie;
- obligaţia este comună fără a deosebi după cum este
divizibilă, solidară sau indivizibilă.
- obligaţiile pot fi asumate fie direct, fie prin
reprezentare. Un soţ poate să îl reprezinte pe celălalt
soţ, în temeiul unui mandat.
c) obligaţiile asumate de Condiţii
oricare dintre soţi pentru Să fie vorba de obligaţii asumate, chiar dacă textul se
acoperirea cheltuielilor referă expres doar la contract, întrucât şi actul unilateral
obişnuite ale căsătoriei; poate fi izvor de obligaţii;
b) Obligaţia să fie asumată doar de unul dintre soţi;
c) Cauza obligaţiei să fie îndeplinirea nevoilor obişnuite
ale căsătoriei, în raport cu nivelul de viaţă al soţilor (de
exemplu, este comună în temeiul acestei dispoziţii legale
obligaţia contractată de unul dintre soţi pentru îngrijirea
cu medicamente a celuilalt soţ)
d) repararea prejudiciului Condiţii
cauzat prin însuşirea, de către a) prejudiciul să fie cauzat prin însuşirea ilicită a unui
unul dintre soţi, a bunurilor bun. Noţiunea de „însuşire ilicită” acoperă atât fapta
aparţinând unui terţ, în penală, cât şi delictul civil;
măsura în care, prin aceasta, b) chiar dacă textul se referă expres la „proprietate”, se
au sporit bunurile comune ale are în vedere nu numai bunul ca obiect al dreptului de
soţilor.” proprietate, ci şi al celorlalte drepturi, precum cele
corespunzătoare dreptului de proprietate publică
[dreptul de administrare, de concesiune sau de
folosinţă;
c) faptul însuşirii să fie săvârşit de unul dintre soţi;
d) bunurile comune să fi înregistrat o sporire. „Sporul”
trebuie înţeles în sens larg, atât ca achiziţionare de noi
bunuri sau mărirea valorii celor existente, cât şi în
sensul de evitare a scăderii valorii bunurilor comune.
e) existenţa unei legături de cauzalitate între însuşirea
săvârşită de unul dintre soţi şi sporirea valorii bunurilor
comune. Legătura de cauzalitate poate fi dovedită cu
orice mijloc de probă.
Datoria este comună doar în limita sporului de valoare,
pentru repararea prejudiciului integral răsâpunzând
soţul vinovat.
În limita sporului de valoare, creditorul va putea urmări
oricare dintre bunurile comune, iar nu numai bunurile
comune care au înregistrat un spor de valoare.
Soţul vinovat răspunde în temeiul art. 998- răspundere
pentru fapta proprie iar celălalt soţ răspunde în temeiul
îmbogăţirii fără justă cauză şi numai în măsura sporului
de valoare pe care l-a înregistrat partea sa din
comunitatea de bunuri.

Regimul juridic al datoriilor personale

- bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soţi. Cu toate
acestea, după urmărirea bunurilor proprii ale soţului debitor, creditorul său personal poate cere
partajul bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creanţei sale.
Bunurile astfel împărţite devin bunuri proprii, astfel încât se respectă regula potrivit căreia
creditorii personali nu pot urmări decât bunurile proprii.

- În ipoteza în care creditorii personali ai unui soţ urmăresc bunurile comune ale soţilor, celălalt
soţ poate invoca beneficiul de discuţiune, solicitând urmărirea prealabilă a bunurilor soţului
debitor. Dacă bunurile proprii ale acestuia nu sunt îndestulătoare, creditorii săi personali pot
cere împărţirea bunurilor comune prin hotărâre judecătorească, însă numai în măsura necesară
satisfacerii creanţei lor.

Întrucât textul interzice numai urmărirea bunurilor comune, iar nu şi indisponibilizarea lor,
creditorii personali pot cere luarea unor măsuri asiguratorii (sechestru asigurator, poprire
asigurătorie) asupra bunurilor comune.

Regimul juridic al datoriilor comune

 Potrivit art. 352 C.civ., în măsura în care obligaţiile comune nu au fost acoperite prin
urmărirea bunurilor comune, soţii răspund solidar, cu bunurile proprii. În acest caz, cel
care a plătit datoria comună se subrogă în drepturile creditorului pentru ceea ce a
suportat peste cota-parte ce i-ar reveni din comunitate dacă lichidarea s-ar face la data
plăţii datoriei.

De asemenea, soţul care a plătit datoria comună are un drept de retenţie asupra bunurilor
celuilalt soţ până la acoperirea integrală a creanţelor pe care acesta i le datorează.

Potrivit art. 354 veniturile din muncă ale unui soţ, precum şi cele asimilate acestora nu pot
fi urmărite pentru datoriile comune asumate de către celălalt soţ, cu excepţia obligaţiilor
asumate pentru acoperirea cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei.

Funcţionrea regimului comunităţii comune

1. Gestiunea paralelă
Potrivit art 345 Fiecare soţ are dreptul de a folosi bunul comun fără consimţământul expres
al celuilalt soţ. Cu toate acestea, schimbarea destinaţiei bunului comun nu se poate face
decât prin acordul soţilor. (2) De asemenea, fiecare soţ poate încheia singur acte de
conservare, acte de administrare cu privire la oricare dintre bunurile comune, precum şi acte
de dobândire a bunurilor comune.

Sunt supuse gesiunii paralele

 actele de conservare asupra bunurilor mobile şi imobile
 actele de folosinţă asupra bunurilor mobile şi imobile
 actele de administrare asupra bunurilor mobile şi imobile
 actele de dispoziţie cu titlu oneros asupra bunurilor mobile care, potrivit legii, nu
sunt supuse unor formalităţi de publicitate
 darurile obişnuite
 actele de dobândire a bunurilor comune

Soţul care, prin actele pe care le-a încheiat singur, a prejudiciat interesele celuilalt soţ legate de
comunitatea de bunuri, răspunde pentru prejudiciul cauzat. Actul rămâne valabil, astfel încât
drepturile terţilor nu pot fi afectate (desfiinţate), dar soţul care a încheiat singur actul poate fi
obligat la despăgubiri faţă de celălalt soţ. Natura juridică a acestei răspunderi : răspundere civilă
delictuală.

Potrivit art. 386 actele cu titlu oneros asupra bunurilor mobile a căror înstrăinare nu este supusă,
potrivit legii, anumitor formalităţi de publicitate, precum şi actele din care se nasc obligaţii în
sarcina comunităţii, încheiate de unul dintre soţi după data introducerii cererii de divorţ, sunt
lovite de nulitate relativă, dacă au fost făcute în frauda celuilalt soţ.
Cogestiunea – presupune consimţământul expres al ambilor soţi

Acte supuse cogestiunii

- actele de dispoziţie cu titlu De exemplu, intră sub incidenţa acestui text şi nu pot fi
oneros asupra imobilelor bunuri făcute decât cu consimţământul expres al ambilor soţi,
comune; vânzarea sau schimbul având ca obiect un teren sau o
construcţie bun comun, grevarea unui teren bun comun cu o
servitute ori constituirea unei ipoteci asupra unui astfel de
bun.
De asemenea, regula se aplică numai actelor de dispoziţie
între vii, iar nu şi actelelor din cauză de moarte.
- textul se referă numai la înstrăinarea bunurilor imobile,
iar nu şi la dobândirea de bunuri imobile. Deci, un soţ poate
să cumpere singur un imobil , dar nu poate, ulterior, să
vândă acel imobil decât dacă are consimţământul expres al
celuilalt soţ

În privinţa antecontractul de vânzare- cumpărare având ca

obiect un imobil, acesta este valabil încheiat de un soţ,
deoarece nu este un act de dispoziţie, dar în lipsa
consimţământului expres al celuilalt soţ nici nu este posibilă
perfectarea acestuia printr-o hotărâre judecătorească care să
ţină loc de contract.

În ceea ce priveşte pactul de opţiune este necesar acordul

-actele de dispoziţie cu titlu
oneros asupra bunurilor mobile
a căror înstrăinare este supusă
formelor de publicitate;
ambilor soţi, pentru însăşi validitatea pactului de opţiune.
În caz contrar, înseamnă că lipseşte una dintre condiţiile
esenţiale de validate ale pactului de opţiune, fiind evident că
nu se poate produce efectul prevăzut la art. 1278
Sunt avute în vedere unele bunuri mobile corporale (de
exemplu, nave, aeronave etc.),

- actele cu titlu gratuit între vii, - toate actele de înstrăinare având ca obiect bunuri comune
cu excepţia darurilor obişnuite; pot fi valabil încheiate numai cu acordul ambilor soţi.
+ acte dezinteresate (comodat)
- Schimbarea destinaţiei unui bun se poate realiza fie prin acte materiale, fie prin acte juridice,
comun caz în care, în lipsa consimţământului expres al ambilor soţi,
este afectată valabilitatea actului juridic.
De exemplu, închirierea pe o durată de 2 ani a unui imobil
bun comun, care are destinaţie de locuinţă poate fi făcută de
un singur soţ. Însă, în măsura în care, prin închiriere, se
schimbă şi destinaţia imobilului, care ar urma să fie utilizat ca
spaţiu comercial sau ca birou notarial, atunci este necesar
 consimţământul expres al ambilor soţi.

Modalităţi de exprimare a consimţământului

În primul rând, este impusă condiţia încheierii actului de comun acord.

Dacă însă iniţiativa încheierii actului aparţine doar unuia dintre soţi, acesta trebuie să aibă şi
consimţământul celuilalt soţ.

Sancţiuni :

1. nulitatea relativă şi totală ( deoarece nu se cunosc cotele-părţi ale soţilor pentru a se putea
considera că nulitatea loveşte actul doar în ceea ce priveşte partea din bun ce se cuvine soţului care
nu şi-a dat consimţământul).

2. Înstrăinarea nu devine valabilă după ce bunul respectiv este împărţit între soţi, având în vedere
efectul constitutive al partajului

În ceea ce priveşte efectele nulităţii faţă de terţul contractant , art. 347 alin. (2) C.civ. prevede că
terţul dobânditor care a depus diligenţa necesară pentru a se informa cu privire la natura bunului
este apărat de efectele nulităţii, iar, în această ipoteză, soţul lezat prin neexpri-marea
consimţământului putând pretinde doar daune-interese de la celălalt soţ.

De asemenea, prin excepţie, soţul care nu şi-a dat consimţământul ca celălalt soţ să întrebuinţeze
bunuri comune pentru a deveni singur acţionar la o societate comercială ale cărei acţiuni se
tranzacţionează pe o piaţă reglementată nu poate cere decât daune-interese de la celălalt soţ.

Dacă unul dintre soţi a înstrăinat un bun – mobil sau imobil – printr-un act cu titlu gratuit, fără
consimţământul celuilalt soţ, efectele nulităţii ar trebui să le suporte şi terţul dobânditor, chiar dacă
a fost de bună-credinţă şi a depus diligenţele necesare.

Exerciţiul acţiunilor comune

- cf art 643, Fiecare coproprietar poate sta singur în justiţie, indiferent de calitatea procesuală, în
orice acţiune privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul acţiunii în revendicare. (2) Hotărârile
judecătoreşti pronunţate în folosul coproprietăţii profită tuturor coproprietarilor. Hotărârile
judecătoreşti potrivnice unui coproprietar nu sunt opozabile celorlalţi coproprietari.

Gestiunea exclusivă - actele supuse acestui mecanism nu pot fi îndeplinite decât de unul dintre soţi,
în virtutea caracterului personal al actului săvârşit.

Intră în această categorie:

 legatul
 gestiunea sumelor de bani sau a titlurilor aflate în conturile deschis pe numele unuia
dintre soţi
  titluri de valoare - deşi sunt bunuri comune, soţul care este asociat exercită singur toate
drepturile ce decurg din această calitate

Gestiunea bunurilor prorii

- fiecare soţ poate folosi, administra şi dispune liber de bunurile sale proprii, în condiţiile legii.

Partajul bunurilor comune în timpul căsătoriei

Potrivit art. 358 C.civ., în timpul regimului comunităţii, bunurile comune pot fi împărţite, în tot sau
în parte, prin act încheiat în formă autentică notarială, în caz de bună-învoială, ori pe cale
judecătorească, în caz de neînţelegere.

Prin urmare, în timpul căsătoriei se poate face un partaj amiabil al bunurilor comune, prin act
notarial, sau, în caz de neînţelegere, pe cale judecătorească, fără însă ca legea să mai condiţioneze
admisibilitatea acţiunii de partaj de dovada unor motive temeinice.

- sunt permise convenţii referitoare la suspendarea partajului, cu respectarea condițiilor prevăzute

de art. 672 C.civ., respectiv să nu fie încheiate pentru o perioadă mai mare de 5 ani, iar în cazul
imobilelor să fie încheiate în formă autentică și supuse formalităților de publicitate prevăzute de
lege.

Împărțeala are ca obiect partajul bunurilor comune dobândite de soţi în timpul căsătoriei, în
întregime sau în parte, după cum prevede art. 358 alin.

Potrivit art. 358 alin. (2), la împărţirea bunurilor comune se aplică în mod corespunzător prevederile
art. 357 alin. (2), în sensul că se determină mai întâi cota-parte ce revine fiecărui soţ, pe baza
contribuţiei sale atât la dobândirea bunurilor comune, cât şi la îndeplinirea obligaţiilor comune.
Până la proba contrară, se prezumă că soţii au avut o contribuţie egală.

Efectele partajului

1. Partajul la cererea unui soţ

Bunurile atribuite fiecărui soţ prin partaj devin bunuri proprii.

Bunurile comune care nu au fost împărţite îşi păstrează, firesc, acest caracter, după cum bunurile
dobândite după partaj, în timpul căsătoriei, vor fi bunuri comune, dacă nu se încadrează în categoriile de
bunuri proprii. Cu alte cuvinte, comunitatea de bunuri nu încetează, ci rămâne în fiinţă atâta timp cât
va dura şi căsătoria.

Partajul bunurilor comune în timpul căsătoriei produce efecte numai pentru viitor.

2. Partajul la cererea creditorilor

Condiţii
a) creditorul personal al unuia dintre soţi să fi urmărit, în prealabil, bunurile proprii ale debitorului său,
ceea ce înseamnă că această acţiune are un caracter subsidiar;

b) bunurile proprii ale soţului debitor să se fi dovedit neîndestulătoare pentru acoperirea creanţei sale;

c) obiectul acţiunii creditorului să îl constituie bunurile comune ale soţilor, însă numai în măsura
acoperirii creanţei sale.

Creditorii exercită acţiunea în împărţirea bunurilor comune în nume propriu, iar nu pe calea
acţiunii oblice, în numele soţului debitor, condiţiile de exercitare a celor două acţiuni de partaj
fiind diferite.

Efecte: bunurile comune împărţite la cererea creditorului şi atribuite fiecărui soţ devin bunuri
proprii. Bunurile neîmpărţite, ca şi cele dobândite ulterior, vor fi bunuri comune, pentru că regimul
matrimonial al comunităţii de bunuri îşi continuă existenţa atâta timp cât va dura căsătoria.

Partajul pe cale incidentală

Este posibil ca un creditor personal al unuia dintre soţi să pornească executarea silită asupra
bunurilor comune. Desigur, celălalt soţ are posibilitatea să invoce beneficiul de discuţiune şi să
ceară ca acel creditor să urmărească mai întâi bunurile proprii ale soţului debitor. Dacă, din diverse
motive, nu are interes să ceară acest lucru (spre exemplu, în mod evident, celălalt soţ nu are bunuri
proprii care să poată fi urmărite), el poate formula contestaţie la executare potrivit art. 399 şi urm.
C. proc. civ. şi poate cere împărţeala bunurilor comune în cadrul contestaţiei, conform art. 400 1 C.
proc. civ., care dispune: „Împărţirea bunurilor proprietate comună poate fi hotărâtă, la cererea
părţii interesate, şi în cadrul judecării contestaţiei la executare”.

Acelaşi raţionament se aplică, mutatis mutandis, în cazul executării silite pornite de organele fiscale
asupra bunurilor comune ale soţilor pentru datoria fiscală a unuia dintre ei.

Bunurile şi datoriile soţilor în lumina legii societăţilor comerciale

- probleme privind: bunurile comune ca aport social, natura juridică a titlurilor de valoare, actele de
dispoziţie asupra titlurilor de valoare, natura juridică a datoriilor soţilor ca asociaţi.

Bunul comun ca aport social

Potrivit art. 349 alin. (1) C.civ., sub sancțiunea nulității prevăzută la art. 347, niciunul dintre soți nu
poate singur, fără consimțământul scris al celuilalt soț, să dispună de bunurile comune ca aport la
o societate sau pentru dobândirea de părți sociale ori, după caz, de acțiuni. În cazul societăților
comerciale ale căror acțiuni sunt tranzacționate pe o piață reglementată, soțul care nu și-a dat
consimțământul scris la întrebuințarea bunurilor comune nu poate pretinde decât daune-interese
de la celălalt soț, fără a fi afectate drepturile dobândite de terți.
Art. 349 alin. (1) C.civ. are în vedere ipoteza specială a societăţilor și instituie o regulă specială,
derogatorie, în sensul că instituie regula cogestiunii, atât pentru actele prin care un soţ dispune
aducerea unui bun comun ca aport la o societate (faza constituirii societăţii), cât şi pentru actele
de dobândire de părţi sociale sau de acţiuni cu bunuri comune (faza ulterioară constituirii
societăţii).

Natura juridică a titlurilor de valoare

Calitatea de asociat este independentă de natura juridică a bunului aportat (comun sau propriu), în
sensul că natura comună a bunului care a fost aportat sau cu care au fost achiziţionate părţile
sociale sau acţiunile într-o societate comercială nu generează de plano calitatea de asociaţi sau
acţionari a ambilor soţi.

În schimb, natura juridică a bunului aportat determină calificarea corespunzătoare a titlurilor de

valoare, de unde rezultă că, atunci când aportul este bun comun, trebuie să se admită că şi părţile
sociale sau acţiunile sunt bunuri comune, iar valoarea lor, precum şi dividendele intră în masa
bunurilor comune. Prin urmare, nu este nicio contradicţie în faptul că, deşi asociat este doar unul
dintre soţi, aportul fiind bun comun, titlurile de valoare sunt tot bunuri comune.

1. Un singur soţ devine acţionar/asociat

- numai soţul asociat dobândeşte drepturile ce decurg din această calitate

- răspunderea acestui soţ pt datoriile societăţii este personală, dacă bunurile societăţii sunt
îndestulătoare

- părţile sociale /acţiunile sunt bunuri comune dar soţul asociat are gestiune exclusivă, inclusiv cu
privire la transferul părţilor sociale

- dividendele sunt bunuri comune

- în cazul lichidării comunităţii, părţile sociale/acţiunile intră în masa de împărţit, se atribuie soţului
asociat/acţionar care va fi obligat la plata unei sulte

2. Fiecare soţ devine acţionar/asociat

- soţii convin partajarea pe cote-părţi a bunului în vederea constituirii aportului (partaj ad hoc, fără
a fi necesară forma autentică). Cotele părţi sunt egale, dacă părţile nu hotărăsc altfel.

- fiecare soţ dobândeşte calitatea de asociat/acţionar corespunzătoare cotei-părţi din bunul

respectiv

- răspunderea fiecărui soţ este personală dacă bunurile societăţii sunt îndestulătoare

- părţile sociale/acţiunile dobândite de fiecare soţ în schimbul aportului sunt bunuri proprii.
Dividendele sunt bunuri proprii.
Încetarea şi lichidarea regimului comunităţii

1. Încetarea regimului comunităţii de bunuri :. prin constatarea nulităţii, anularea, desfacerea sau
încetarea căsătoriei

Însă, regimul comunității legale de bunuri poate să înceteze și în cazul în care, în timpul căsătoriei,
intervine modificarea regimului matrimonial, în condițiile art. 369-372 C.civ., de exemplu, prin
înlocuirea acestuia cu regimul separației de bunuri.

În ceea ce privește nulitatea căsătoriei, în cazul căsătoriei putative, dacă cel puțin unul dintre soți a
fost de bună credință, înseamnă că a existat comunitatea de bunuri, fiind aplicabile regulile din
materia divorțului (art. 304 alin. 2 C.civ.). Dacă însă ambii soţi au fost de rea-credinţă la încheierea
căsătoriei lovite de nulitate sau, după caz, anulată, atunci nulitatea produce efecte retroactive,
considerându-se că nu a existat niciodată nici căsătorie şi nici regim matrimonial. În acest caz, nu se
pune, aşadar, problema lichidării comunităţii de bunuri, aplicându-se regulile referitoare la bunurile
dobândite în timpul concubinajului.

În toate aceste cazuri, regimul matrimonial încetează la data la care s-a produs disoluţia căsătoriei,
în funcţie de cauzele de încetare, desfacere sau desfiinţare a căsătoriei, luând însă în considerare şi
unele dispoziţii speciale.

Efecte

- încetează pentru viitor aplicarea regulilor specifice acestui rem

- comunitatea de bunuri urmează să fie lichidată

Astfel, potrivit art. 355 alin. (1) „La încetarea comunităţii, aceasta se lichidează prin hotărâre
judecătorească sau act autentic notarial.”, iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol „Când
comunitatea încetează prin decesul unuia dintre soţi, lichidarea se face între soţul supravieţuitor şi
moştenitorii soţului decedat. În acest caz, obligaţiile soţului decedat se divid între moştenitori
proporţional cu cotele ce le revin din moştenire. ”

În cazul încetării regimului matrimonial prin constatarea nulităţii, anularea sau desfacerea căsătoriei
putative, lichidarea se face între soţi, după regulile din materia divorţului.

În cazul în care comunitatea încetează prin moartea unuia dintre soţi, lichidarea se face între soţul
supravieţuitor şi moştenitorii soţului decedat, în sensul că: mai întâi se stabileşte cota care revine
fiecăruia dintre soţi din comunitatea de bunuri; apoi cota din comunitate care revine soţului
decedat se include în masa succesorală.

Funcţionarea comunităţii post matrimoniale la desfacerea căsătoriei

La divorţ, regimul matrimonial încetează, însă comunitatea devălmaşă a soţilor poate continua să
supravieţuiască până la realizarea lichidării, respectiv a împărţelii bunurilor comune.
Art. 356 din Noul Cod civil prevede că „Dacă regimul comunităţii de bunuri încetează prin
desfacerea căsătoriei, foştii soţi rămân coproprietari în devălmăşie asupra bunurilor comune până
la stabilirea cotei-părţi ce revine fiecăruia.

Deşi textul se referă doar la desfacerea căsătoriei, el este aplicabil şi în cazul desfiinţării căsătoriei
putative, când se aplică prin asemănare dispoziţiile de la divorţ, potrivit art. 304 alin. (2).

Aceeaşi este soluţia şi în cazul în care se realizează modificarea regimului comunităţii legale prin
înlocuirea lui cu un regim de separaţie de bunuri (art. 369-370), deoarece şi în acest caz
comunitatea legală de bunuri încetează.

Dacă soţii nu au procedat la împărţirea bunurilor comune odată cu încetarea comunităţii de bunuri
(prin desfacerea căsătoriei, desfiinţarea căsătoriei putative sau înlocuirea comunităţii de bunuri cu
separaţia de bunuri), comunitatea de bunuri supravieţuieşte, iar proprietatea comună a soţilor va
avea în continuare natura juridică a unei proprietăţi devălmaşe.

Atunci când comunitatea de bunuri încetează odată cu încetarea regimului matrimonial (divorţ,
desfiinţarea căsătoriei putative), vor continua să se aplice doar prevederile legale din materia
comunităţii legale de bunuri care reflectă regimul proprietăţii devălmaşe (cum sunt cele
referitoare la gestiunea bunurilor), iar nu şi celelalte dispoziţii legale specifice regimurilor
matrimoniale (de exemplu, cele care ţin de regimul primar imperativ).

Bunurile dobândite după divorţ sau, în cazul căsătoriei putative, după desfiinţarea acesteia, sunt
proprietate exclusivă a fiecăruia dintre foştii soţi şi nu mai alimentează comunitatea de bunuri.

Tot astfel, nu mai sunt comune bunurile dobândite după înlocuirea comunităţii cu separaţia de
bunuri.

Lichidarea comunităţii de bunuri

În caz de încetare sau de schimbare, regimul matrimonial se lichidează potrivit legii, prin bună
învoială sau, în caz de neînţelegere, pe cale judiciară. Hotărârea judecătorească definitivă sau, după
caz, înscrisul întocmit în formă autentică notarială constituie act de lichidare.

Potrivit art. 357 C.civ. „(1) În cadrul lichidării comunităţii, fiecare dintre soţi preia bunurile sale
proprii, după care se va proceda la partajul bunurilor comune.
(2) În acest scop, se determină mai întâi cota-parte ce revine fiecărui soţ, pe baza contribuţiei sale
atât la dobândirea bunurilor comune, cât şi la îndeplinirea obligaţiilor comune. Până la proba
contrară, se prezumă că soţii au avut o contribuţie egală.

Soţii se pot însă învoi doar să transforme devălmăşia în indiviziune – caz în care nu este vorba de
partaj, ci doar de stabilirea contribuţiei fiecăruia la dobândirea bunurilor comune şi, pe cale de
consecinţă, a cotelor- părţi din dreptul de proprietate comună – sau să împartă bunurile în
materialitatea lor, realizând un partaj propriu-zis.
Dacă bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură, partajul se va face în unul dintre
următoarele moduri:

a) atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unuia ori a mai multor coproprietari,
la cererea acestora;

b) vânzarea bunului în modul stabilit de coproprietari ori, în caz de neînţelegere, la licitaţie publică,
în condiţiile legii, şi distribuirea preţului către coproprietari proporţional cu cota-parte a fiecăruia
dintre ei.

Partajul prin hotărâre judecătorească

- Dacă părţile ajung la o înţelegere cu privire la împărţirea bunurilor, instanţa va hotărî potrivit
învoielii lor (are natura unei hotărâri de expedient)

- dacă părţile nu se învoiesc, instanţa va stabili bunurile supuse împărţelii, calitatea de coproprietar,
cota-parte ce se cuvine fiecăruia şi creanţele născute din starea de proprietate comună pe care
coproprietarii le au unii faţă de alţi

- instanţa trebuie să stabilescă practic compunerea masei de împărţit în care intră numai bunurile
comune ale soţilor existente la data împărţelii.

De asemenea, instanţa este obligată să stabilească, pe baza susţinerilor părţilor şi a probelor

administrate în cauză, contribuţia fiecărui soţ la dobândirea bunurilor comune, pentru că, pe baza
acestei contribuţii, va stabili cotele-părţi conform cărora va dispune partajarea bunurilor.

- cotele de contribuţie se stabilesc raportat la totalitatea bunurilor comune, ca o masă

patrimonială, şi nu pentru bunuri privite izolat, individual determinate;
- din egalitatea soţilor, prevăzută de lege, se poate deduce o prezumţie simplă privind egalitatea
contribuţiei lor la dobândirea bunurilor comune, consacrată de art. 357 alin. (2);
- din probele administrate în cauză, pot să rezulte, însă, în mod concret, cote diferite de contribuţie
ale soţilor la dobândirea bunurilor comune, diferenţa putând să meargă până la o cotă de 100 %
pentru un soţ şi de 0% pentru celălalt. Pentru stabilirea cotelor, pot fi avute în vedere o serie de
împrejurări, după cum urmează: veniturile fiecăruia dintre soţi; munca efectivă a fiecărui soţ în
gospodărie şi pentru creşterea copiilor; separaţia în fapt a soţilor şi contribuţia singulară a unuia
dintre ei, pe perioada separaţiei, la dobândirea bunurilor comune.

- valoarea bunurilor proprii ale unui soţ nu are influenţă în privinţa determinării cotei sale de
contribuţie la dobândirea bunurilor comune;
- sumele plătite de unul dintre soţi, în timpul căsătoriei, cu titlu de obligaţie personală (cum ar fi
întreţinerea unui copil din altă căsătorie) vor fi avute în vedere la stabilirea cotelor de contribuţie.
Pentru dovada contribuţiei soţilor la dobândirea bunurilor comune pot fi administrate orice
mijloace de probă .

Dacă există pericolul înstrăinării sau deteriorării bunurilor comune, oricare dintre soţi poate cere
luarea unor măsuri asigurătorii (sechestrul judiciar, inventarierea bunurilor comune, potrivit
procedurii asigurării dovezilor).
În ceea ce priveşte valoarea avută în vedere la realizarea partajului, instanţa trebuie să aibă în
vedere valoarea de circulaţie a bunurilor.

Efectele partajului : efect constitutiv, numai pentru viitor, ţinând totodată cont de efectul
constitutiv al cărţii funciare
Regimuri convenţionale
1. Comunitatea extinsă
- includerea în comunitatea, în tot sau în parte a unor bunuri sau obligații născute înainte sau după
încheierea căsătoriei, cu excepția bunurilor de uz personal și celor destinate profesiei
- în schimb se pot include celelalte bunuri personale: drepturile de proprietate intelectuală, fructele
bunurilor propriii, sumele de bani care înlocuiesc bunurile proprii.
- cu privire la liberalități, nu se vor include în activ bunurile cu privire la care donatorul ori testatorul a
prevăzut expres că vor fi proprietatea exclusivă a soțului gratificat.
- se poate exstinde și pasivul prin convenția soților.

2. Comunitatea restrânsă
- pot fi restrânse bunurile și datoriile prin convenție, incident că au fost dobândite înainte sau după
căsătorie, cu excepția obligațiilor prevăzute la art. 351 lit c – obligațiile asumate de oricare dintre soți pt
acoperirea cheltuielilor comune ale căsătoriei.
- bunurile trebuie să fie individualizate f clar

3. Clauze de modificare a gestiunii bunurilor

- se poate stipula obligativitatea acordului ambilor soți pt încheierea anumitor acte de administrare
(doar cu privire la bunurile comune NU și proprii).
- pt a fi valabilă clauza trebuie să se refere la anumite bunuri și la anumite acte. Actele de administrare
se referă atât la cele de administrare propriu-zisă cât și la cele de dispoziție.
- sancțiunea care intervine pt nerespectarea acestor obligații convenționale este nulitatea relativă
Dacă unul dintre soți se află în imposibilitate de a-și exprima voința sau se opune abuziv, celălalt soț
poate să încheie singur actul, însă numai cu încuviințarea prealabilă a instanței. Această ipoteză se
deosebește de mandatul judiciar, deoarece în măsura în care instanța acordă încuviințarea, actul se
încheie de celălalt soț singur iar nu în temeiul unui mandat judiciar, ceea ce înseamnă revenirea la regula
gestiunii paralele.

4. Clauza de preciput – poate viza doar bunuri ut singuli

- în temeiul acesteia soțul supraviețuitor poate prelua, fără contrapartidă și înainte de partajul
moștenirii, unul sau mai multe din bunurile comune, deținute în devălmășie sau în coproprietate.
- este compatibilă atât cu regimul comunității convenționale cât și cu regimul separației de bunuri.
- are caracter personal, putând fi stipulată doar în favoarea soțului supraviețuitor. Clauza va fi activată
doar în cazul decesului unuia dintre soți
Caducitatea clauzei:
 când comunitatea încetează în timpul vieții soților (prin anularea căsătoriei, desfacerea
căsătoriei sau prin înlocuirea regimului comunității convenționale cu un alt regim – ex. al
separației)
 când soțul beneficiar decedează înainte de soțul dispunător
 când soții decedează în același timp
 când bunurile care fac obiectul ei au fost vândute la cererea creditorilor.
Efecte: soțul supraviețuitor preia, fără plată și înainte de partajul moștenirii bunurile enunțate în
cuprinsul clauzei, după care se procedează la lichidarea efectivă a comunității.
- poate fi supusă reducțiunii dacă se încalcă rezerva succesorală
- nu poate fi revocată unilateral
- nu are natura juridică a unei liberalități
- nu aduce atingere creditorilor comuni care pot urmări bunurile care fac obiectul clauzei de preciput
- executarea clauzei se face în natură sau, dacă nu este posibil, în echivalent.

5. Modalități privind lichidarea comunității convenționale

- convenția poate cuprinde și modalități privind lichidarea comunității convenționale.
Se pot stipula clauze privind
 partajarea bunurilor comune în cote egale, indiferent de contribuția fiecăruia la dobândire și la
îndeplinireaa obligațiilor comune
 unul dintre soți să primească nuda proprietate celălalt uzufructul
 stabilirea unor cote inegale potrivit cărora ar urma să se partajeze bunurile comune (ex. ¼ și ¾).
O asemenea clauză este valabilă, cu excepția situației în care se poate dovedi intenția
frauduloasă a soților.
 clauza de prelevare la partaj (nu este reglementata expres) a unor bunuri, prin derogare de la
regulile privind atribuirea bunurilor. Clauza de prelevare nu se confundă cu clauza de preciput,
pt că prelvarea nu se realizează fără contrapartidă. Altfel spus, clauza de prelevare nu rupe
echilibrul instituit între moștenitori, ci conferă soțului supraviețuitor doar un drept de
preferință la atribuirea bunurilor ce fac obiectul clauzei, în eventualitatea partajului
succesoral, ceea ce înseamnă că bunul intră în masa succesorală de împărțit iar, dacă este
cazul, soțul supraviețuitor care îl preia datorează sultă celorlalți moștenitori. În cazul clauzei de
preciput, bunurile nu se includ în masa succesorală ci se cuvin soțului supraviețuitor cu prioritate
și fără contrapartidă.
(clauya de partaj inegal- nu este reglemenata expres c civ.- nu aduce atingere principiul egalitatii sotilor
– art. 357- contributia efectiva. Este in principiu valabila cu exceptia situatiei in care poate fi dovedita
fraudaerea terților)

Regimul separației
- este un regim convențional
- fiecare soț este proprietar exclusiv în privința bunurilor dobândite înainte de căsătoriei precum și a
celora dobândite în nume propriu după căsătorie.
- patrimoniul nu se împarte în cele două mase distincte: bunuri comune și proprii
- în cazul în care unul dintre soți dobândește bunuri folosind fondurile celuilalt soț, soțul proprietar
poate alege în a reclama pt sine proprietatea bunurilor dobândite sau a pretinde daune-interese.
Proprietatea nu poate fi însă reclamată decât înainte ca soțul dobânditor să dispună de bunul dobândit,
exceptând cazul în care terțul a cunoscut acest lucru.

- în cazul în care achiziționează bunuri comune, proprietatea este pe cote părți

- proprietatea devălmașă este incompatibilă cu regimul separației, astfel că dacă doresc ca un bun sau
anumite bunuri să aibă regimul unor bunuri în devălmășie, înseamnaă că trebuie să realizeze o
modificare a regimului matrimonial.

Dovada bunurilor

- notarul public va întocmi un inventar al bunurilor mobile care va fi anexat convenției

- în lipsa inventarului, până la proba contrarie, proprietatea aparține soțului posesor iar dacă bunurile
sunt stăpânite în comun se prezumă coproprietatea.

Separația pasivului
- obligațiile fiecărui soț sunt personale dar soții răspund solidar pt obligațiile asumate de fiecare pt
acoperirea cheltuielilor obișnuite ale căsătoriei și a celor legate de creșterea și educarea copiilor.

Gestiunea bunurilor

- sub rezerva respectării obligațiilor privind contribuția la cheltuielile căsătoriei, fiecare soț
administrează, folosește și dispune în mod dicreționar de bunurile proprietate exclusive.

Excepție: dispozițiile privind regimul primar imperativ – locuința familiei sa dacă un soț pune în pericol
grav interesele familiei

- art 363 – în cazul în care un soț se folosește de bunurile celuilalt soț, se nasc obligații de uzufructuar
cu excepția celor privind inventarierea, constituirea garantiei, numirea administratorului.

- în privința fructelor, soțul respectiv este ținut să restituie numai fructele existente la data solicitării de
către celălalt soț.

Lichidarea regimului

- se aplică dreptul comun cu privire la partajul bunurilor dobândite în indiviziune, îmbogățire fără justă
cauză.

- și în materia separației de bunuri poate fi aplicabilă clauza de preciput

- la încetarea regimului, fiecare soț are un drept de retenție asupra bunurilor celuilalt soț pt acoperirea
integral a datoriilor.

Regimul participării la achiziții

- regim mixt

- nu este reglementat expres

- este compatibil cu proprietatea comună pe cote părți dar incompatibil cu cu natura devălmașă a
bunurilor.

- în timpul căsătoriei, bunurile dobândite de fiecare dintre soți sunt bunuri proprietate exclusive, la fel și
datoriile. În momentul lichidării, fiecare dintre soț are vocația de a participa, sub forma unei creanțe la
achizițiile celuilalt soț

În acest sens, operaţiunea de lichidare a acestui regim matrimonial este una complexă, deoarece
presupune efectuarea mai multor calcule:

- se stabileşte valoric patrimoniul iniţial sau originar al fiecăruia dintre soţi. Acesta este compus din
bunurile pe care fiecare dintre soţi le-a avut la data încheierii căsătoriei, precum şi din bunurile proprii
dobândite în timpul căsătoriei, determinate după regulile comunităţii de bunuri.

- se stabileşte valoric patrimoniul final al fiecăruia dintre soţi. Acesta se compune din bunurile dobândite
în timpul căsătoriei, existente la data lichidării regimului matrimonial.
- se stabileşte valoarea netă, atât a patrimoniului iniţial, cât şi a patrimoniului final, după scăderea valorii
datoriilor;

- se scade din patrimoniul final al fiecărui soţ, patrimoniul iniţial, astfel încât se obţine o valoare, care
reprezintă partea sa de participare la achiziţii;

- se scade partea cea mai mică de participare din partea cea mai mare, iar diferenţa se împarte la
doi şi reprezintă creanţa de participare la achiziţii. Creditor al acestei creanţe este soţul care a avut
o parte mai mică de participare la realizarea achiziţiilor. Dacă patrimoniile sunt egale valoric, nu se
datorează nimic; la fel dacă patrimoniile finale sunt pasive. Plata creanţei se face în bani, potrivit
dreptului comun.
Modificarea convențională

- convenția matrimonială poate fi modificată înainte de încheierea căsătoriei, cu respectarea condițiilor

art 330 (înscris autentificat de notarul public, cu consimțământul tuturor părților, exprimat personal
sau prin mandatar cu procură specială și având conținut predeterminat) și ale art 332 : prin convenție
matrimonială nu se poate deroga, sub sancțiunea nulității absolute, de la dispozițiile legale privind
regimul matrimonial ales decât în cazurile anume prevăzute de lege. De asemenea, convenția
matrimonială nu poate adduce atingere egalității dintre soți, autorității părintești sau devoluțiunii
succesorale legale.

- pt opozabilitate față de terți, trebuie respetate condiiile de publicitate. Astfel, despre modificarea
convenţiei matrimoniale se face menţiune în actul de căsătorie, iar, dacă unul dintre soţi este
comerciant, şi în registrul comerţului
De asemenea, sunt aplicabile dispoziţiile privind publicitatea convenţiei matrimoniale, astfel încât
modificarea convenţională a regimului matrimonial trebuie să fie înscrisă în Registrul naţional notarial al
regimurilor matrimoniale, pentru opozabilitate faţă de terţi.

În plus, pentru a fi opozabilă terţilor, este necesar ca prin modificarea regimului matrimonial soţii să nu
fi urmărit fraudarea intereselor terţilor.

În acest sens, conform art. 369 alin. (4) C.civ. creditorii prejudiciaţi prin schimbarea sau lichidarea
regimului matrimonial pot formula acţiunea revocatorie în termen de un an de la data la care au
fost îndeplinite formalităţile de publicitate sau, după caz, de când au luat cunoştinţă mai înainte
de aceste împrejurări pe altă cale. Ei pot invoca oricând, pe cale de excepţie, inopozabilitatea
modificării sau lichidării regimului matrimonial făcute în frauda intereselor lor.

Efecte

-Între soţi, modificarea produce efecte, în principiu, de la data încheierii convenţiei în forma
autentică notarială.

Faţă de terţi, efectele se produc de la data îndeplinirii formalităţilor de publicitate.

-soţii pot opta pentru o schimbare totală a regimului matrimonial, de exemplu, pot trece de la
regimul de comunitate la un regim de separaţie de bunuri sau invers. În acest caz, abandonarea
unui regim matrimonial în favoarea altuia, de alt tip, implică încetarea şi, după caz, lichidarea
regimului matrimonial anterior.

Sub acest aspect, trebuie remarcat faptul că nu atât modificarea în sine a regimului matrimonial ar
putea să aducă atingere creditorilor, cât eventualul partaj fraudulos al bunurilor comune, prin care,
de exemplu, soţii convin ca anumite bunuri să fie atribuite unuia dintre soţi, pentru a frauda pe
creditorii celuilalt soţ, prin micşorarea dreptului de gaj general al creditorilor chirografari. În acest
caz, însă, creditorul are la îndemână acţiunea revocatorie împotriva actului de împărţeală făcut în
frauda lui.

- soţii pot opta pentru o schimbare parţială a regimului matrimonial, în sensul că pot să modifice
doar regimul unuia sau al anumitor bunuri ori regulile referitoare la gestiunea bunurilor sau cele
care privesc lichidarea regimului matrimonial
Una dintre cele mai controversate probleme este aceea de a stabili în ce măsură donaţiile făcute prin
convenţie matrimonială sunt afectate de modificarea ulterioară a regimului matrimonial.

În acest sens, se disting două ipoteze:

- donaţiile făcute între viitorii soţi sau între soţi cu ocazia încheierii convenţiei matrimoniale. În general,
se poate considera că aceste donaţii nu sunt ipso facto afectate prin schimbarea regimului matrimonial,
fiind astfel necesară o prevedere specială în convenţia modificatoare. De altfel, este aplicabilă regula
potrivit căreia donaţiile dintre soţi sunt revocabile;

- donaţiile făcute de un terţ soţilor. Acestea nu sunt revocabile prin schimbarea regimului matrimonial.

Modificarea judicaiară a regimului comunității

- dacă regimul matrimonial al soților este cel al comunității legale sau convenționale, instanța, la
cererea unuia dintre soți, poate pronunța separația de bunuri, atunci când celălalt soț încheie acte
care pun în pericol interesele patrimoniale ale familiei.

- instituriea judiciară a regimului separației de bunuri este precedată de lichidarea regimului

matrimonial.

- între soți efectele se produc retroactiv, de la data cererii, cu excepția cazului în care instanța, la cererea
oricăruia dintre el, dispune ca aceste efecte să se aplice chiar la data separației în fapt.

- măsura trecerii la separația de bunuri este definitivă, nefiind permisă posibilitatea de a cere instanței
modificarea ulterioară a măsurii însă se poate reveni printr-o altă convenție matrimonială.

- creditorii soților nu pot cere separația de bunuri, dar pot interveni în cauză.

- pentru opozabilitate faţă de terţi, trebuie îndeplinite formalităţile de publicitate.

- dacă terţii au fost prejudiciaţi prin aplicarea regimului separaţiei de bunuri ei au la îndemână
acţiunea pauliană (revocatorie) în termen de un an de la data la care au fost îndeplinite formalităţile
de publicitate sau, după caz, de la data la care au luat cunoştinţă mai înainte de hotărârea
judecătorească prin care s-a instituit separaţia de bunuri. De asemenea, ei pot, pe cale de excepţie, să
invoce oricând inopozabilitatea noului regim al separaţiei de bunuri, respectiv inopozabilitatea
lichidării regimului comunităţii de bunuri, dacă dovedesc că schimbarea sau lichidarea judiciară a
regimului matrimonial s-a făcut în frauda intereselor lor.