CURS NR 4 Starea civila

REGIMURI MATRIMONIALE

Potrivit art. 312 noul C. civ., „ (1) Viitorii soţi pot alege ca regim
matrimonial: comunitatea legală, separaţia de bunuri sau comunitatea
convenţională. (2) Indiferent de regimul matrimonial ales, nu se poate deroga de la
dispoziţiile prezentei secţiuni, dacă prin lege nu se prevede altfel”.
Din dispoziţiile art. 312 alin. (1) noul C. civ. rezultă că viitorii soţi pot alege
ca regim matrimonial comunitatea legală, separaţia de bunuri sau comunitatea
convenţională.Prin dispoziţiile art. 312 noul C. civ. se instituie un regim legal, şi
anume regimul comunităţii de bunuri, şi două tipuri de regimuri convenţionale:
regimul separaţiei de bunuri şi regimul comunităţii convenţionale (acesta din urmă
cuprinde derogări convenţionale de la regimul comunităţii de bunuri).
Potrivit art. 312 alin. (1) noul C. civ., viitorii soţi au posibilitatea de a opta pentru
alegerea regimului comunităţii convenţionale între mai multe regimuri
matrimoniale, răspunzând astfel necesităţii permanente de adaptare a legislaţiei
actuale la necesităţile social-economice şi la tendinţa manifestată în acest domeniu
pe plan european.
Regimul primar imperativ
Alineatul (2) al art. 312 noul C. civ. dispune că, indiferent de regimul matrimonial
ales, nu se poate deroga de la dispoziţiile acestei secţiuni. Regimul primar se poate
defini ca fiind totalitatea normelor juridice care reglementează raporturile stabilite
între soţi sau între unul sau ambii soţi, pe de o parte, şi terţe persoane, pe de altă
parte, raporturi ce au drept obiect bunuri existente în momentul încheierii
căsătoriei, dobândite pe parcursul acesteia, precum şi obligaţiile contractate în
legătură cu aceste bunuri sau în vederea îndeplinirii sarcinilor căsătoriei şi care se
aplică tuturor căsătoriilor, indiferent de regimul matrimonial căruia îi sunt supuşi
soţii.
Regimul primar imperativ prezintă următoarele trăsături:
a) este primar în dublu sens:
– în primul sens, este aplicabil înaintea oricăror alte reguli, dispoziţiile care îl
compun fiind aplicabile înaintea altor prevederi legale în materie sau stipulaţii din
cuprinsul convenţiilor matrimoniale. Explicaţia acestui caracter rezidă în aceea că
regimul primar este un efect legal al căsătoriei, aplicându-se automat soţilor pe
data încheierii căsătoriei, independent de regimul matrimonial aplicabil in
concreto;
– în al doilea sens, este comun tuturor regimurilor matrimoniale şi constituie baza
acestora, cuprinzând drepturile şi libertăţile fundamentale valabile în toate
raporturile patrimoniale dintre soţi;
b) este imperativ, adică se aplică în mod obligatoriu, normele juridice care îl
reprezintă fiind deci de ordine publică, cu excepţia cazurilor în care legea permite
părţilor să deroge prin convenţia lor.
Regimul primar nu poate fi considerat un tip anume de regim matrimonial care să
organizeze raporturile patrimoniale dintre soţi sau dintre aceştia şi terţi, ci el
reglementează în principal regulile elementare care guvernează aceste raporturi, la
modul general şi obligatoriu, ca efect al încheierii căsătoriei sub incidenţa legii
unui stat care a stabilit aceste reguli.
Regimului primar i se mai spune şi regim primar imperativ, deoarece normelor lui
generale sunt obligaţi să se supună ambii soţi, ca simplu efect al căsătoriei. Soţii ar
trebui să conformeze normelor general obligatorii ale regimului primar orice
convenţie matrimonială ar încheia, prin care şi-ar reglementa în mod corect modul
de organizare a raporturilor patrimoniale dintre ei sau raporturile cu terţii.
Regimul comunităţii legale
La baza relaţiilor patrimoniale dintre soţi rămâne ca regim matrimonial regimul
comunităţii legale, care cuprinde bunurile dobândite de fiecare dintre soţi în timpul
căsătoriei, cu excepţia celor prevăzute de lege ce constituie bunurile proprii ale
fiecăruia dintre soţi. Acestui regim i s-au adus o serie de îmbunătăţiri. De exemplu,
s-a prevăzut expres că soţii, împreună sau asociaţi cu alte persoane, pot constitui
societăţi, asociaţii sau fundaţii, în condiţiile legii, aducând ca aport bunuri comune,
da, cu acordul ambilor soţi.
La baza regimului comunităţii legale stau următoarele principii:
a) principiul egalităţii dintre soţi, care este consacrat de art. 308 noul C. civ. şi
presupune următoarele:
– bunurile soţilor sunt comune sau proprii fără a deosebi după cum au fost
dobândite de bărbat sau de femeie;
– administrarea, folosinţa şi dispoziţia asupra bunurilor comune sunt reglementate
astfel încât fiecăruia dintre soţi să i se confere practic aceleaşi puteri asupra
bunurilor comune;
– la desfacerea căsătoriei prin divorţ, în cazul desfiinţării sau la încetarea
căsătoriei, când se pune problema lichidării regimului matrimonial şi împărţirii
bunurilor comune, nu se poate face nicio discriminare bazată pe sex. Aceasta nu
înseamnă însă că bunurile se vor împărţi întotdeauna în cote egale, deoarece
criteriul în raport cu care se va determina cota de proprietate a fiecărui soţ din
bunurile comune este contribuţia efectivă pe care fiecare a avut-o la dobândirea şi
conservarea acestor bunuri;
b) principiul subordonării raporturilor patrimoniale dintre soţi raporturilor
personale dintre soţi. Astfel, comunitatea de bunuri a fost reglementată ca o masă
de bunuri afectată realizării sarcinilor căsătoriei;
c) principiul recunoaşterii muncii oricăruia dintre soţi în gospodărie. Potrivit
acestui principiu, aşa cum reiese din dispoziţiile art. 326 noul C. civ., munca
oricăruia dintre soţi în gospodărie constituie o contribuţie la dobândirea bunurilor
comune;
d) principiul exercitării drepturilor şi al îndeplinirii obligaţiilor părinteşti faţă de
copiii lor. Drepturile şi îndatoririle părinteşti sunt recunoscute privitor la persoana
copilului, precum şi privitor la patrimoniul acestuia. Potrivit acestui principiu, se
poate stabili contribuţia financiară a fiecărui soţ la creşterea şi educarea copiilor.
Regimul comunităţii legale prezintă următoarele trăsături juridice:
a) este un regim de comunitate parţială, deoarece:
– în ceea ce priveşte bunurile, soţii au, potrivit noului Cod civil, două categorii de
bunuri: bunuri comune (art. 339) şi bunuri proprii (art. 340). Regula este că
bunurile sunt comune, iar excepţia că anumite categorii de bunuri sunt proprii. Este
deci un regim precumpănitor de comunitate, în care separaţia de bunuri are un
caracter limitat, subsidiar;
– soţii au două categorii de datorii: datorii comune (art. 351) şi datorii proprii (art.
352);
b) este un regim legal. Caracterul legal a regimului comunităţii legale trebuie
înţeles în contextul în care viitorii soţi sau soţii în timpul căsătoriei au posibilitatea
de a opta pentru un anumit regim matrimonial. Astfel, potrivit art. 312 alin. (1)
noul C. civ., „Viitorii soţi pot alege ca regim matrimonial: comunitatea legală,
separaţia de bunuri sau comunitatea convenţională”. Cu toate acestea, aplicarea
regimului legal nu este, din punct de vedere juridic, un efect al opţiunii viitorilor
soţi (un fel de convenţie matrimonială tacită), astfel cum lasă să se creadă art. 312
alin. (1), ci este o consecinţă legală a căsătoriei, în lipsa unei convenţii
matrimoniale;
c) este un regim mutabil şi flexibil. Regimul comunităţii legale poate fi schimbat în
timpul căsătoriei prin convenţie matrimonială cu un alt regim matrimonial, în
anumite condiţii şi în anumite limite. Potrivit art. 359 noul C. civ., orice convenţie
contrară dispoziţiilor prezentei secţiuni (este vorba de regimul comunităţii legale)
este lovită de nulitate absolută, în măsura în acre nu este compatibilă cu regimul
comunităţii convenţionale. Acest articol trebuie privit în corelaţie cu art. 366-368
din noul Cod civil, care permit să se deroge de la regimul comunităţii legale în
anumite condiţii şi în anumite limite.
d) este un regim imperativ limitat. Din coroborarea art. 312 alin. (1) cu art. 332
alin. (1) noul C. civ., potrivit căruia „Prin convenţie matrimonială nu se poate
deroga, sub sancţiunea nulităţii absolute, de la dispoziţiile legale privind regimul
matrimonial ales decât în cazurile anume prevăzute de lege”, rezultă că o convenţie
matrimonială prin care s-ar opta pentru un alt regim matrimonial decât cel prevăzut
de lege este lovită de nulitate. De exemplu, viitorii soţi sau soţii nu ar putea opta
pentru regimul participării la achiziţii. Totuşi, prin convenţie matrimonială, soţii
pot lărgi sau restrânge comunitatea legală de bunuri, pot institui obligativitatea
acordului ambilor soţi pentru încheierea anumitor acte de administrare, pot să
convină includerea unei clauze de preciput sau să stabilească modalitatea de
lichidare a comunităţii convenţionale. Deci caracterul imperativ al regimului
comunităţii legale este limitat de faptul că viitorii soţi sau soţii au posibilitatea de a
reglementa, prin convenţie matrimonială, anumite aspecte derogatorii de la
dispoziţiile regimului comunităţii legale.
Regimul comunităţii convenţionale
Regimul comunităţii convenţionale este aplicabil atunci când prin convenţie
matrimonială se derogă de la dispoziţiile privind regimul comunităţii legale, iar
convenţia matrimonială încheiată în acest caz poate restrânge sau lărgi comunitatea
de bunuri. Pentru alegerea regimului comunităţii convenţionale, soţii trebuie să
încheie o convenţie matrimonială fie înainte de căsătorie [art. 312 alin. (2) NCC],
fie în timpul căsătoriei, după cel puţin un an de la încheierea căsătoriei [art. 369
alin. (1) NCC]. Regimul comunităţii convenţionale poate fi ales de viitorii soţi sau
de soţi prin încheierea unei convenţii matrimoniale. Prin dispoziţiile art. 367 NCC,
cu denumirea marginală „Obiectul convenţiei matrimoniale”, sunt prevăzute o
serie de drepturi şi obligaţii ale soţilor care au caracter limitativ, deoarece, potrivit
art. 366 NCC, derogările de la regimul comunităţii legale sunt permise „în
condiţiile şi limítele prevăzute în prezenta secţiune”. Prin această tehnică de
reglementare, libertatea de acţiune a soţilor este îngrădită, stipulaţiile
convenţionale trebuind să se circumscrie perimetrului îngust trastrasat de legiuitor.
Se impune totuşi precizarea că, în funcţie de interesele concrete, opţiunea soţilor
poate viza una sau mai multe dintre clauzele prevăzute la art. 367 lit. a)-e), fiind
permisă, aşadar, cumularea lor, după cum rezultă expres din partea introductivă a
acelui articol. În timpul căsătoriei, regimul comunităţii convenţionale poate fi
schimbat cu un alt regim matrimonial, prin act autentic notarial şi cu respectarea
condiţiilor prevăzute pentru încheierea convenţiilor matrimoniale. Toate aspectele
care nu au făcut obiectul unor derogări convenţionale vor fi supuse dispoziţiilor
privind regimul comunităţii legale de bunuri. În funcţie de interesele patrimoniale
concrete, de aspiraţiile, mentalităţile ori alte circumstanţe particulare, soţii pot opta
pentru o comunitate de bunuri mai extinsă sau mai restrânsă decât cea legală. Soţii
pot combina, în limitele art. 367 NCC, clauzele comunităţii convenţionale, dar cu
respectarea anumitor dispoziţii (cele referitoare la ordinea publică din structura
regimului primar imperativ, care vizează compoziţia comunităţii convenţionale,
gestiunea comunităţii convenţionale, lichidarea şi partajul regimului matrimonial
convenţional).
Regimul separaţiei de bunuri
Regimul separaţiei de bunuri este caracterizat prin aceea că fiecare dintre soţi este
proprietar exclusiv atât al bunurilor sale prezente, cât şi al celor pe care le
dobândeşte singur după încheierea căsătoriei, la adoptarea acestui regim soţii fiind
obligaţi să întocmească un inventar al bunurilor mobile ce aparţin fiecăruia la data
încheierii căsătoriei. Regimul separaţiei de bunuri se situează la antipodul
regimurilor comunitare, este un regim separatist, cel mai individualist şi care oferă
cea mai mare independenţă patrimonială soţilor, tinzând să realizeze cea mai
completă disociere a intereselor acestora. Deşi principiul separatist, care stă la baza
acestui regim, este în sine a priori o negaţie a oricărui regim matrimonial, este
adevărat că raporturile pecuniare dintre soţii aflaţi sub regimul separaţiei de bunuri
sunt cu totul diferite decât cele dintre două persoane străine una faţă de alta.
În cadrul regimului separaţiei de bunuri, fiecare dintre soţi păstrează administrarea
independentă şi proprietatea exclusivă asupra bunurilor sale, putând dispune
discreţionar de acestea.

Modificarea (mutabilitatea) regimului matrimonial

Libertatea alegerii regimului matrimonial implică, în principiu, şi posibilitatea
soţilor de a-l modifica în timpul căsătoriei. Astfel, soţii au posibilitatea de a
modifica regimul matrimonial aplicabil lor, în mod concret atunci când relaţiile de
familie o cer. De obicei, această schimbare este supravegheată de către instanţă,
care trebuie să o încuviinţeze sau omologheze ulterior actului juridic de
transformare a regimului matrimonial. Modificarea regimului matrimonial se
efectuează printr-o convenţie matrimonială, cu respectarea condiţiilor de fond, de
formă şi de publicitate cerute de lege la adoptarea regimului matrimonial iniţial.
Efectele regimului matrimonial
Din analiza alin. (1) al art. 313 noul C. civ. rezultă că efectele oricărui regim
matrimonial – fie că este vorba de regimul matrimonial legal, regimul matrimonial
al comunităţii convenţionale sau regimul matrimonial al separaţiei de bunuri – se
produc doar de la data încheierii căsătoriei şi se întind în timp până la data
încetării, desfacerii sau desfiinţării căsătoriei, neputând supravieţui acesteia.
Analizând alin. (2) al art. 313 noul C. civ., observăm că, în situaţia în care intervine
o modificare a regimului matrimonial în timpul căsătoriei, faţă de terţi modificările
se vor produce de la data la care se îndeplinesc formele de publicitate legală cerute
pentru astfel de situaţii.
Aceste forme de publicitate se realizează de regulă ulterior momentului în care
schimbarea regimului matrimonial a devenit efectivă între soţi. Din acest motiv,
regimul matrimonial va putea produce efecte cu începere de la două momente
diferite, după cum este vorba de raporturile dintre soţi sau relaţiile dintre aceştia şi
terţi. Ca excepţie de la alin. (1) şi (2) ale art. 313 noul C. civ., în cazul în care nu
sunt îndeplinite formalităţile de publicitate privind modificarea regimului
matrimonial respectiv, soţii vor fi consideraţi, în raport cu terţii de bună-credinţă,
ca fiind căsătoriţi sub regimul matrimonial al comunităţii legale.
Încetarea regimului matrimonial
Din momentul epuizării efectelor căsătoriei, indiferent de cauzele concrete: divorţ,
nulitate, moartea unui soţ etc., regimul matrimonial îşi va înceta efectele la data la
care se consideră căsătoria desfăcută, desfiinţată sau încetată. Ca efect al decesului
unuia dintre soţi comunitatea încetează, deoarece şi căsătoria încetează. Ca efect al
divorţului, art. 385 noul C. civ. prevede încetarea regimului matrimonial. Ca
urmare, hotărârea judecătorească de divorţ produce efecte începând cu data
introducerii cererii de divorţ, însă, faţă de terţi, potrivit art. 387 noul C. civ.,
hotărârea de divorţ produce efecte de la data îndeplinirii formelor de publicitate
prevăzute de lege prin art. 291, art. 334 şi art. 335 din acelaşi cod.
Lichidarea regimului matrimonial
În caz de încetare sau de schimbare, regimul matrimonial se lichidează prin
următoarele modalităţi:
– prin bună învoială, prin înscris autentic notarial;
– pe cale judecătorească, hotărârea judecătorească definitivă constituind actul de
lichidare.
Când comunitatea încetează prin decesul unuia dintre soţi, lichidarea se face între
soţul supravieţuitor şi moştenitorii soţului decedat. Ca atare, potrivit alin. (3) al art.
355 noul C. civ., obligaţiile soţului decedat se divid între moştenitori proporţional
cu cotele ce le revin din moştenire. Lichidarea comunităţii începe cu stabilirea
masei de împărţit, vor fi evaluate bunurile şi urmează a se atribui copartajanţilor,
iar, ca ultimă etapă, se va face împărţirea propriu-zisă a activului, cât şi a pasivului
proporţional. În cazul anulării căsătoriei, regimul matrimonial fiind inexistent, va fi
o lichidare între soţi de facto, şi nu de iure, după regulile unei indiviziuni sau
societăţi de fapt între terţi. În cazul căsătoriei putative, când ambii soţi au fost de
bună-credinţă, la lichidare se aplică regulile de la divorţ. Între aceştia, data încetării
comunităţii este cea a introducerii acţiunii în anulare. Când doar unul dintre soţi
este considerat de bună-credinţă, doar acesta se va prevala de efectele regimului
matrimonial şi de o lichidare a comunităţii după regulile de la divorţ.
Convenţia matrimoniala
Noţiunea de convenţie matrimoniala . Conventia matrimonial este actul juridic
solemn prin care viitorii soti sau sotii, în timpul casatoriei isi aleg regimul
matrimonial aplicabil in timpul casatoriei.
Încheierea convenţiei matrimoniale
De regulă, convenţia matrimonială se încheie înainte de celebrarea căsătoriei. Ea
poate fi încheiată chiar în ziua căsătoriei, după cum poate fi încheiată şi în timpul
căsătoriei, când are efectul unei convenţii prin care se modifică regimul
matrimonial. La încheierea convenţiei matrimoniale de către minor trebuie avute în
vedere următoarele aspecte: minorul care a împlinit vârsta de 16 ani şi care, pentru
motive temeinice, având avizul medical şi acordul ocrotitorului legal, se poate
căsători, poate încheia sau modifica o convenţie matrimonială numai cu
încuviinţarea ocrotitorului său legal şi cu autorizarea instanţei de tutelă; în lipsa
încuviinţării sau a autorizării, convenţia încheiată de minor poate fi anulată în
condiţiile prevăzute de lege; acţiunea în anulare nu poate fi formulată dacă a trecut
un an de la încheierea căsătoriei. În privința restricţiilor privind încheierea
convenţiei matrimoniale literatura de specialitate precizează pot fi amalizate sub
două aspecte: unul general, trasat prin dispoziţiile art. 312 alin. (2) NCC, şi celălalt
special, desprins din dispoziţiile art. 329-333 NCC. Altfel spus, soţii se pot bucura
de libertatea alegerii regimului matrimonial în sensul general, principal, alegând
unul dintre regimurile matrimoniale alternative prevăzute de art. 312 alin. (1)
NCC, iar în mod special încheind o convenţie matrimonială, conform art. 330
NCC, prin care îşi vor reglementa concret modul în care înţeleg să îşi guverneze
raporturile lor cu privire la bunuri, atunci când aleg regimul separaţiei de bunuri ori
regimul comunităţii convenţionale.
Clauza de preciput
Clauza de preciputeste, prin urmare, un acord de voinţe al soţilor, respectiv al
viitorilor soţi, acord prin care aceştia convin ca, la data decesului unuia dintre ei,
soţul supravieţuitor să preia unul sau mai multe bunuri determinate, înainte de
partajul moştenirii, fără a fi ţinut la plata vreunui echivalent către masa
succesorală. Părţile clauzei de preciput sunt: viitorii soţi, în cazul în care convenţia
matrimonială în care este stipulată clauza de preciput precede căsătoria; soţii, în
cazul în care clauza de preciput este cuprinsă într-un act autentic notarial, încheiat
ulterior încheierii căsătoriei, în vederea schimbării regimului matrimonial sau în
cazul în care soţii decid asupra stipulării unei clauze de preciput ulterior semnării
convenţiei matrimoniale şi încheierii căsătoriei.
Obiectul clauzei de preciput constă în dreptul soţului supravieţuitor de a
prelua fără plată anumite bunuri determinate, bunuri făcând parte din comunitatea
de bunuri a soţilor. În privința naturii juridice a clauzei de preciput literatura
juridică considera clauza de preciput ca fiind o liberalitate, pentru că, prin aceasta,
asemănător donaţiei, se creează o creştere patrimonială în partea soţului
supravieţuitor, fără a datora soţului predecedat o prestaţie echivalentă prin
diminuarea patrimoniului (sau, mai bine zis, a masei succesorale cuvenite
moştenitorilor acestuia). Natura de liberalitate se poate afirma şi pentru că
preciputul, similar donaţiei sau legatului, se încheie intuitu personae. Tocmai din
acest motiv, clauza de preciput devine caducă în caz de divorţ al soţilor, când
„comunitatea încetează în timpul vieţii soţilor” potrivit art. 333 alin. (4) NCC,
situaţie în care nu s-ar putea imagina că soţii ar mai dori să se gratifice reciproc
pentru cazul morţii unuia dintre ei. Caracterele juridice ale clauzei de preciput sunt:
a) caracter de convenţie cu titlu gratuit, aşa cum rezultă din art. 333 alin. (1) NCC;
b). caracter de liberalitate afectată de modalităţi (dublu condiţionată), deoarece,
pentru a se realiza, clauza de preciput ţine de un eveniment viitor şi nesigur, şi
anume predecesul unuia dintre soţ; c) caracter aleatoriu în ceea ce priveşte
persoana beneficiarului, deoarece nu se cunoaşte în momentul stipulării care dintre
soţi va deceda primul; d) caracter specific raporturilor patrimoniale de familie,
întrucât numai soţii sau viitorii soţi pot stipula o asemenea clauză; e) caracter
special derogator de la liberalităţile de drept comun, deoarece nu se poate identifica
nici cu donaţia, nici cu testamentul ca liberalităţi de drept comun, ci este privită ca
o liberalitate specială care izvorăşte numai dintr-o convenţie matrimonială, f)
caracter translativ de proprietate, astfel, ceea ce se transmite este cota-parte de
proprietate asupra bunului obiect al clauzei, şi nu întreg bunul, deoarece soţul
supravieţuitor are deja partea sa de proprietate asupra bunului, potrivit art. 333 alin.
(1) NCC. Studiind literatura de specialitate și articolele NCC putem concluziona că
este compatibilă clauza de preciput cu toate cele trei tipuri de regimuri atrimoniale,
cu precizarea că, în acest caz, poate fi inserată clauza de preciput numai într-o
convenţie post maritală de modificare a regimului matrimonial. Regulile cu privire
la executarea clauzei de preciput sunt inserate în art. 333 alin. (5) NCC, Se observă
că legiuitorul lămureşte în mod limpede că regimul bunurilor comune, ce fac
obiectul clauzei în timpul vieţii soţilor, este identic cu cel al tuturor celorlalte
bunuri comune, adică exclude orice idee de eventuală indisponibilizare
Modificarea convenţiei matrimoniale
În privinţa modificării convenţiei matrimoniale, va trebui să distingem
întremodificarea convenţiei încheiate înaintea încheierii căsătoriei şi modificarea
celei încheiate în timpul căsătoriei. Modificarea convenţiei matrimoniale înainte de
căsătorie poate să aibă ca obiect chiar înlocuirea regimului matrimonial iniţial ales
de soţi, după cum poate să privească anumite modificări în cadrul aceluiaşi regim
matrimonial (de exemplu, în cadrul regimului comunităţii convenţionale viitorii
soţi adaugă sau, după caz, elimină clauza de preciput). În schimb, modificarea se
realizează în timpul căsătoriei după ce regimul matrimonial ales la încheierea
căsătoriei şi-a produs efecte. Şi aceasta presupune încheierea unei convenţii, care
trebuie să îndeplinească toate condiţiile convenţiei matrimoniale. Modificarea
convenţională a regimului matrimonial se va putea efectua după cel puţin un an de
la încheierea căsătoriei, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege pentru
convenţiile matrimoniale. Modificarea judiciară a regimului matrimonial se va
efectua pe cale judiciară prin trecerea de la regimul comunităţii de bunuri la
regimul separaţiei de bunuri, la cererea unuia dintre soţi, dacă, prin actele
încheiate, celălalt soţ pune în pericol interesele patrimoniale ale familiei.
Publicitatea ale convenţiei matrimoniale
Pentru a produce efecte faţă de terţi, de regulă, convenţiile matrimoniale sunt
supuse unor condiţiilor de publicitate prescrise de lege.
Formalităţile de publicitate se clasifică în două categorii: formalităţi generale, care
sunt direct legate de căsătorie; formalităţi speciale, pentru anumite categorii de
persoane (comercianţi) sau bunuri. Nerespectarea acestor formalităţi atrage
inopozabilitatea, potrivit art. 335 NCC.
Potrivit dispoziţiilor noului Cod civil, atât publicitatea regimului matrimonial, cât
şi publicitatea convenţiilor matrimoniale se realizează prin menţiune pe actul de
căsătorie, cât şi prin înscriere în Registrul naţional notarial al regimurilor
matrimoniale. În privinţa convenţiilor matrimoniale, pe lângă publicitatea pe
marginea actului de căsătorie, noul Cod civil instituie un sistem de publicitate şi
prin registrul special. Formalităţi speciale sunt prevăzute pentru comercianţi, prin
menţiune în registrul comerţului cu privire la regimul matrimonial ales. Astfel, o
persoană căsătorită care devine comerciant trebuie să ceară înscrierea în registrul
comerţului a menţiunilor privind regimul său matrimonial. De asemenea,
publicitatea convenţiei matrimoniale un exclude respectarea şi a celorlalte
formalităţi de publicítate imobiliară sau mobiliară, dacă este cazul.
Efectele convenţiei matrimoniale
Regimurile matrimoniale produc acelaşi efect, indiferent de sorgintea lor concretă.
Prin urmare, efectele convenţiei matrimoniale se vor concretiza într-un statut
patrimonial de comunitate sau de separaţie ori mixt între soţi. Pot fi însă şi situaţii
în care efectele convenţiei matrimoniale să fie diferite. Efectele în timp ale
convenţiei matrimoniale coincid cu întinderea în timp a regimului matrimonial.
Convenţia matrimonială încheiată înainte de încheierea căsătoriei va produce
efecte juridice între soţi de la data încheierii căsătoriei, iar faţă de terţi de la data
îndeplinirii formalităţilor de publicitate prevăzute de lege. Convenţia matrimonială
încheiată pe parcursul existenţei căsătoriei produce efecte juridice de la data
încheierii convenţiei. Încetarea aplicării respectivului regim matrimonial va avea
loc, între soţi, fie la data stabilită de părţi prin convenţia matrimonială care respectă
formalităţile de publicitate prevăzute de lege, fie de la data introducerii cererii de
divorţ ori de la data separării în fapt a soţilor, în condiţiile legii, fie de la data
anulării ori constatării nulităţii căsătoriei, fie de la data încetării căsătoriei prin
decesul unuia dintre soţi, fie la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti
prin care a fost dispusă modificarea judiciară a regimului matrimonial. Acesta nu
este însă şi momentul în care vor înceta efectele convenţiei matrimoniale, ele
producându-se în continuare, până la terminarea lichidării regimului matrimonial
aplicat.
Ca efect al încetării regimului matrimonial, acesta va intra, în mod logic, în
lichidare. Regulile de aplicat sunt cele convenţionale, stabilite de către părţi prin
convenţia lor matrimonială, de exemplu, prin clauza de preciput, iar în
situaţia în care soţii au omis să stipuleze asemenea clauze, se va aplica dreptul
comun în materie.
Sancţiunile aplicabile convenţiei matrimoniale
Sancţiunea generală care intervine în cazul încălcării condiţiilor de validitate a
convenţiei matrimoniale este nulitatea. Nulitatea convenţiei poate îmbrăca fie
forma nulităţii absolute, fie forma nulităţii relative. Cazurile de nulitate absolută
sunt: lipsa consimţământului; nerespectarea condiţiilor privind limitele de ordine
publică ale încheierii convenţiei matrimoniale; lipsa formei autentice notariale,
precum şi lipsa procurii autentice şi speciale, atunci când convenţia se încheie prin
mandatar. Nulitatea relativă intervine în cazul viciilor de consimţământ, precum şi
în cazul minorului care încheie convenţia matrimonială fără respectarea formelor
de abilitare prevăzute de lege (încuviinţarea părinţilor şi autorizarea instanţei de
tutelă). Nulitatea convenţiei matrimoniale nu se confundă cu caducitatea.
Convenţia matrimonială este însă caducă numai atunci când părţile au renunţat la
căsătoria proiectată,ceea ce este o chestiune de fapt.
În concluzie, noutatea legislativă a noului Cod civil român şi care a reformat
reglementarea din Codul familiei a raporturilor patrimoniale dintre soţi constă în
posibilitatea viitorilor soţi de a opta între mai multe regimuri matrimoniale,
răspunzând astfel necesităţii permanente de adaptare a legislaţiei actuale la
cerinţele social-economice şi la tendinţa manifestată în acest domeniu pe plan
european .

www.researchgate.net/publication/340435859 -Nadia Cerasala Anitei

Bibliografie
1. Emese Florian, Dreptul familiei, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2018
2. Ioan Dorel Romosan , Dreptul Familiei, Ed. Universul Juridic, București, 2014