Regimurile matrimoniale

NOTE DE CURS

1. Noţiunea de regim matrimonial

Noţiunea de regim matrimonial, în sens restrâns, desemnează ansamblul regulilor ce cârmuiesc

chestiunile de ordin patrimonial ce se nasc din uniunea soţilor prin căsătorie.Noţiunea de regim
matrimonial, în sens larg, include nu numai relaţiile dintre soţi cu privire la bunurile acestora, ci şi
raporturile dintre soţi şi terţi cu privire la aceste bunuri.
La baza regimului matrimonial stă căsătoria, astfel, potrivit art. 313 alin. (1) C. civ., între soţi,
regimul matrimonial produce efecte numai din ziua încheierii căsătoriei, iar potrivit art. 319 alin. (1)
C. civ., regimul matrimonial încetează prin constatarea nulităţii, anularea, desfacerea sau încetarea
căsătoriei.
În ceea ce priveşte producerea efectelor regimului matrimonial faţă de terţi, menţionăm că acesta
este opozabil de la data îndeplinirii formalităţilor de publicitate impuse de lege, în afara cazului în care
aceştia au luat cunoştinţă de acesta pe altă cale. Aşadar, momentul de la care convenţia matrimonială
este opozabilă terţilor este dat de înscrierea în Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale.
Până la efectuarea acestei înregistrări, în raporturile cu terţii de bună-credinţă, soţii sunt consideraţi a
fi căsătoriţi sub regimul comunităţii legale, oricare ar fi regimul matrimonial ales prin convenţia
matrimonială dintre ei, dar în privinţa căreia nu s-au efectuat formalităţile de înscriere în registrul
menţionat.

2. Principiile regimurilor matrimoniale

Indiferent dacă este vorba despre regimul comunităţii de bunuri, de regimul separaţiei de bunuri
sau de regimul comunităţii convenţionale, există un corp de principii aplicabile tuturor regimurilor.
a. Principiul subordonării regimului matrimonial scopului căsătoriei
b. Principiul egalităţii în drepturi dintre soţi
c. Principiul libertăţii alegerii regimului matrimonială
d. Principiul libertăţii modificării regimului matrimonial

3. Modificarea regimului matrimonial

Modificarea regimului matrimonial poate fi făcută pe cale convenţională sau pe cale judiciară.
 3.1 Modificarea convenţională

În ceea ce priveşte modificarea convenţională a regimului matrimonial, arătăm că înainte de

încheierea căsătoriei soţii pot schimba regimul matrimonial, întrucât acesta îşi produce efectele doar
de la data încheierii căsătoriei, la fel cum şi în timpul căsătoriei soţii pot înlocui sau modifica regimul
matrimonial ales.
Condiţiile cerute pentru a putea modifica regimul matrimonial în timpul căsătoriei sunt prevăzute
de art. 369 C. civ. şi sunt următoarele:
– să fi trecut cel puţin un an de la încheierea căsătoriei;
– să fie îndeplinite condiţiile de fond, de formă şi de publicitate prevăzute pentru convenţia
matrimonială.

3.2. Modificarea judiciară

Modificarea judiciară a regimului matrimonial este reglementată în art. 370-372 C. civ. Potrivit
art. 370 C. civ., dacă regimul matrimonial al soţilor este cel al comunităţii legale sau convenţionale,
instanţa, la cererea unuia dintre soţi, poate pronunţa separaţia de bunuri, atunci când celălalt soţ încheie
acte care pun în pericol interesele patrimoniale ale familiei.

4. Încetarea şi lichidarea regimului matrimonial

Regimul matrimonial încetează în caz de desfiinţare a căsătoriei – nulitate absolută sau nulitate
relativă a căsătoriei –, de desfacere a căsătoriei prin divorţ sau ca urmare a încetării căsătoriei prin
decesul unuia dintre soţi. Lichidarea regimului matrimonial este diferită în funcţie de regimul
matrimonial ales de părţi. Lichidarea se poate realiza prin buna învoială sau, în caz de neînţelegere, pe
cale judiciară.
În privinţa regimului comunităţii legale, lichidarea se face potrivit art. 355-358 C. civ.; în cazul
regimului comunităţii convenţionale lichidarea este cârmuită de prevederile art. 367 lit. e) C. civ., care
se completează cu cele ale lichidării regimului comunităţii legale. În privinţa separaţiei de bunuri,
lichidarea se face potrivit art. 360 alin. (2) şi art. 365 C. civ.
 5. Convenţia matrimonială

Convenţia matrimonială reprezintă actul juridic solemn prin care viitorii soţi sau soţii aleg sau
modifică regimul matrimonial aplicabil pe durata căsătoriei lor
Încheierea unei convenţii matrimoniale este obligatorie doar dacă soţii îşi aleg un alt regim
matrimonial decât cel al comunităţii legale sau dacă înţeleg să deroge sub anumite aspecte de la regimul
legal. Potrivit art. 329 C. civ., alegerea unui alt regim matrimonial decât cel al comunităţii legale se
face prin încheierea unei convenţii matrimoniale, iar potrivit art. 312 C. civ., opţiunea soţilor cu privire
la regimul matrimonial cuprinde următoarele posibilităţi: comunitatea legală, comunitatea
convenţională sau separaţia de bunuri.

5.1. Caracterele generale ale convenţiei matrimoniale

– convenţia matrimonială reprezintă un tipar juridic în care pot fi înglobate atât aspecte de natură
patrimonială decurgând din căsătorie, cât şi dispoziţii de altă natură, ca, de exemplu, donaţii reciproce
între soţi ori donaţii făcute de terţi soţilor în vederea căsătoriei sau, de exemplu, recunoaşterea unui
copil;
– convenţia matrimonială este un act juridic sinalagmatic care creează drepturi şi obligaţii în
sarcina ambelor părţi contractante;
– convenţia matrimonială este un act solemn – potrivit art. 330 C. civ., sub sancţiunea nulităţii
absolute, convenţia matrimonială se încheie prin înscris autentificat de notarul public, cu
consimţământul tuturor părţilor, exprimat personal sau prin mandatar cu procură autentică, specială şi
având conţinut predeterminat;
– convenţia matrimonială are caracter accesoriu căsătoriei.;
– convenţia matrimonială este un act juridic patrimonial;
– convenţia matrimonială este supusă unor forme de publicitate speciale pentru a fi opozabilă
terţilor – art. 334 C. civ. arată că, pentru a fi opozabile terţilor, convenţiile matrimoniale se înscriu în
Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale, organizat potrivit legii.
– convenţia matrimonială are caracter facultativ şi subsidiar. Acest caracter înseamnă că soţii nu
sunt obligaţi să încheie convenţie matrimonială, pentru că, dacă nu o fac, se aplică în mod automat
regimul comunităţii legale. Dar, deşi ei nu au obligaţia de a încheia convenţia matrimonială, totuşi
aceasta constituie un drept al părţilor de care pot uza, dacă doresc.
 5.2. Condiţiile de fond şi de formă ale convenţiei matrimoniale

Condiţiile de fond ale convenţiei matrimoniale vizează consimţământul, capacitatea, obiectul şi

cauza.
Consimţământul trebuie să îndeplinească condiţiile generale de validate pentru încheierea
actelor juridice în general.
În privinţa viciilor de consimţământ sunt cele din dreptul comun, şi nu cele din materia căsătoriei.
Pe lângă eroare, dol şi violenţă se apreciază că poate fi incident şi viciul de consimţământ al leziunii,
în condiţiile art. 1221-1224 C. civ., având în vedere că în noua reglementare a Codului civil leziunea
poate viza şi persoanele majore.
În ceea ce priveşte capacitatea de a încheia convenţia matrimonială, regula este că orice persoană
care se poate căsători poate încheia o convenţie matrimonială. Aşadar, începând cu vârsta de 18 ani,
orice persoană poate încheia convenţie matrimonială. Potrivit art. 337 alin. (1) C. civ., minorul care a
împlinit vârsta matrimonială poate încheia sau modifica o convenţie matrimonială numai cu
încuviinţarea ocrotitorului său legal şi cu autorizarea instanţei de tutelă. Întrucât şi minorul între 16 şi
18 ani se poate căsători, în condiţiile legii, înseamnă că şi acesta poate încheia convenţie matrimonială.
În cazul acestuia trebuie respectate prevederile art. 337 alin. (1) C. civ., respectiv încuviinţarea
reprezentantului său legal şi autorizarea instanţei de tutelă.
Obiectul convenţiei matrimoniale îl reprezintă regimul matrimonial ales de soţi.
Cauza convenţiei matrimoniale este intenţia viitorilor soţi de a se supune unui regim
matrimonial, apt să asigure cadrul necesar realizării vieţii de familie.

5.3. Natura juridică a convenţiei matrimoniale

Convenţia matrimonială se încadrează în categoria contractelor, a actelor bilaterale, cărora li se

aplică dispoziţiile speciale în materie, iar în completare dispoziţiile dreptului comun în materie de
contracte, potrivit art. 1167 C. civ. Convenţia matrimonială este neîndoielnic un contract, însă nu este
un contract obişnuit, întrucât acesteia i se aplică dispoziţiile speciale din materie, dar şi dispoziţiile
generale din materia contractelor în general.

5.4. Condiţiile de formă ale convenţiei matrimoniale

Condiţiile de formă ale convenţiei matrimoniale se pot împărţi în condiţii de validitate şi condiţii
pentru opozabilitate.
 În ce priveşte condiţiile de validitatea ale convenţiei matrimoniale, în primul rând este vizată
forma solemnă a acesteia. Potrivit art. 330 alin. (1) C. civ., sub sancţiunea nulităţii absolute, convenţia
matrimonială se încheie prin înscris autentificat de notarul public, cu consimţământul tuturor părţilor,
exprimat personal sau prin mandatar cu procură autentică, specială şi având conţinut predeterminat.

5.5. Clauza de preciput

Potrivit art. 333 alin. (1) C. civ., prin convenţie matrimonială se poate stipula ca soţul
supravieţuitor să preia fără plată, înainte de partajul moştenirii, unul sau mai multe dintre bunurile
comune, deţinute în devălmăşie sau în coproprietate. Clauza de preciput poate fi stipulată în beneficiul
fiecăruia dintre soţi sau numai în favoarea unuia dintre ei.
Potrivit art. 333 alin. (2) C. civ., clauza de preciput nu este supusă raportului donaţiilor, ci numai
reducţiunii, în condiţiile art. 1096 alin. (1) şi (2) C. civ.
Clauza de preciput nu aduce nicio atingere dreptului creditorilor comuni de a urmări, chiar înainte
de încetarea comunităţii, bunurile ce fac obiectul clauzei respective, potrivit art. 333 alin. (3) C. civ.
Potrivit art. 333 alin. (4) C. civ. clauza de preciput devine caducă atunci când comunitatea
încetează în timpul vieţii soţilor, când soţul beneficiar a decedat înaintea soţului dispunător ori când
aceştia au decedat în acelaşi timp sau când bunurile care au făcut obiectul ei au fost vândute la cererea
creditorilor comuni.
Potrivit art. 333 alin. (5) C. civ., executarea clauzei de preciput se face în natură sau, dacă acest
lucru nu este posibil, prin echivalent.

5.6. Publicitatea convenţiei matrimoniale

Pentru a proteja terţii care intră în raporturi juridice cu soţii, sau cu vreunul dintre ei, legea a
instituit în cadrul condiţiilor de formă pentru opozabilitatea convenţiei matrimoniale atât forme de
publicitate generale, cât şi forme speciale.
Formalităţile de publicitate generale sunt în legătură directă cu căsătoria, în vreme ce
formalităţile de publicitate speciale vizează anumite categorii de bunuri – înscrierea în cartea funciară,
înscrierea la registrul comerţului sau la alte registre prevăzute de lege – sau o anumită categorie de
persoane – ca, de exemplu, în cazul profesioniştilor. Este important de reţinut că ambele categorii de
formalităţi de publicitate, atât cele generale, cât şi cele speciale, se îndeplinesc împreună. Astfel,
înscrierea în Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale nu suplineşte obligaţia de
îndeplinire a cerinţelor de publicitate specială, după cum nici îndeplinirea formalităţilor speciale nu
acoperă îndeplinirea celor generale.
 Potrivit art. 313 alin. (2) C. civ., faţă de terţi, regimul matrimonial este opozabil de la data
îndeplinirii formalităţilor de publicitate prevăzute de lege, afară de cazul în care aceştia l-au cunoscut
pe altă cale. Înscrierea convenţiilor matrimoniale în Registrul naţional notarial al regimurilor
matrimoniale asigură opozabilitatea faţă de terţi, fiind indiferent regimul matrimonial ales de soţi.
Publicitatea regimului matrimonial se realizează atât în Registrul naţional notarial al regimurilor
matrimoniale, cât şi pe actul de căsătorie al soţilor. Ambele formalităţi se îndeplinesc cumulativ.

5.7. Simulaţia convenţiei matrimoniale

Art. 331 C. civ. prevede că actul secret, prin care se alege un alt regim matrimonial sau se
modifică regimul matrimonial pentru care sunt îndeplinite formalităţile de publicitate prevăzute de
lege, produce efecte numai între soţi şi nu poate fi opus terţilor de bună-credinţă.

5.8. Nulitatea convenţiei matrimoniale

Convenţia matrimonială poate fi lovită de nulitate absolută sau de nulitate relativă. Sancţiunea
nulităţii absolute a convenţiei matrimoniale intervine dacă:
– lipseşte consimţământul;
– lipseşte forma autentică;
– lipseşte procura autentică şi specială cu conţinut predeterminat în cazul reprezentării prin
mandatar, sau
– dacă nu sunt respectate limitele de ordine publică la încheierea convenţiei matrimoniale.
În ceea ce priveşte nulitatea relativă a convenţiei matrimoniale, aceasta intervine:
– în situaţia în care au fost încălcate dispoziţiile legale referitoare la capacitatea de exerciţiu;
– în ipoteza vicierii consimţământului unei dintre părţi, sau
– în alte cazuri prevăzute de lege.

6. Regimul primar imperativ

6.1. Noţiune, natură juridică şi trăsături

Regimul primar imperativ a fost calificat ca fiind constituţia regimurilor matrimoniale.

Regulile regimului primar imperativ se găsesc în Capitolul VI al Titlului II, Cartea a II-a din
Codul civil, în secţiunea 1, denumită Dispoziţii comune.
 Regimul primar imperativ cuprinde mai multe categorii de reguli, şi anume:
– reguli referitoare la coeziunea patrimonială a soţilor, ca, de exemplu, locuinţa familiei şi
cheltuielile comune;
– reguli vizând gestionarea patrimoniului soţilor, adică drepturile soţilor privind administrarea,
folosinţa sau dispoziţia asupra bunurilor comune sau proprii;
– reguli referitoare la independenţa soţilor cu ocazia încheierii actelor juridice, în privinţa
desfăşurării activităţii profesionale etc.

6.2. Locuinţa familiei

Potrivit art. 321 C. civ., locuinţa familiei este locuinţa comună a soţilor, sau în lipsă, locuinţa
soţului la care se află copiii.
Pentru a se asigura opozabilitatea acesteia terţilor, potrivit art. 321 alin. (2) C. civ., oricare dintre
soţi poate cere notarea în cartea funciară, în condiţiile legii, a unui imobil ca locuinţă a familiei, chiar
dacă nu este proprietarul imobilului. Publicitatea locuinţei familiei în cartea funciară are raţiunea în
aceea că imobilul care constituie locuinţa familiei se bucură, potrivit regimului primar imperativ, de o
protecţie specială, ce trebuie adusă la cunoştinţa terţilor. În ipoteza în care proprietarul imobilului
locuinţă a familiei este un terţ, arătăm că acesta nu se poate opune notării în cartea funciară a locuinţei
familiei, întrucât aceasta rezultă din lege, nu din voinţa soţilor.
Regimul juridic al locuinţei familiei presupune că aceasta este supusă unor reguli de protecţie
specială. Astfel, potrivit art. 322 alin. (1) C. civ., fără consimţământul scris al celuilalt soţ, niciunul
dintre soţi, chiar dacă este proprietar exclusiv, nu poate dispune de drepturile asupra locuinţei familiei
şi nici nu poate încheia acte prin care ar fi afectată folosinţa acesteia. Raţiunea instituirii acestor
restricţii este aceea de a proteja interesele familiei, de a pune la adăpost locuinţa soţilor, care în
majoritatea cazurilor este bunul cel mai de preţ al familiei.
Potrivit art. 322 alin. (2) C. civ., un soţ nu poate deplasa din locuinţă bunurile ce mobilează sau
decorează locuinţa familiei şi nu poate dispune de acestea fără consimţământul scris al celuilalt soţ.
În ce priveşte sancţiunea incidentă, când lipseşte consimţământul, art. 322 alin. (5) C. civ. arată
că, în lipsa notării locuinţei în cartea funciară, soţul care nu şi-a dat consimţământul nu poate cere
anularea actului, ci numai daune-interese de la celălalt soţ, cu excepţia cazului în care terţul dobânditor
a cunoscut, pe altă cale, calitatea de locuinţă a familiei. Dacă terţul este de bună-credinţă, nu se poate
solicita anularea actului, respectiv dacă acesta nu a cunoscut destinaţia specială a bunurilor şi
împotrivirea celuilalt soţ. Dacă terţul este de rea-credinţă, se poate solicita anularea actului. Aşadar,
Codul civil prevede două mijloace procesuale prin care soţul neparticipant îşi protejează interesele.
 Potrivit art. 322 alin. (4) C. civ., soţul care nu şi-a dat consimţământul la încheierea actului poate
cere anularea lui în termen de un an de la data la care a luat cunoştinţă despre acesta, dar nu mai târziu
de un an de la data încetării regimului matrimonial.

6.3. Drepturile soţilor asupra locuinţei închiriate

Potrivit art. 323 C. civ., în cazul în care locuinţa este deţinută în temeiul unui contract de
închiriere, fiecare soţ are un drept locativ propriu, chiar dacă numai unul dintre ei este titularul
contractului ori contractul este încheiat înainte de căsătorie.

6.4. Atribuirea beneficiului contractului de închiriere

Potrivit art. 324 C. civ., la desfacerea căsătoriei, dacă nu este posibilă folosirea locuinţei de către
ambii soţi şi aceştia nu se înţeleg, beneficiul contractului de închiriere poate fi atribuit unuia dintre soţi,
ţinând seama, în ordine, de interesul superior al copiilor minori, de culpa în desfacerea căsătoriei şi de
posibilităţile locative proprii ale foştilor soţi.
Potrivit art. 324 alin. (2) C. civ., soţul căruia i s-a atribuit beneficiul contractului de închiriere
este dator să plătească celuilalt soţ o indemnizaţie pentru acoperirea cheltuielilor de instalare într-o altă
locuinţă, cu excepţia cazului în care divorţul a fost pronunţat din culpa exclusivă a acestuia din urmă.
Dacă există bunuri comune, indemnizaţia se poate imputa, la partaj, asupra cotei cuvenite soţului căruia
i s-a atribuit beneficiul contractului de închiriere.

6.5. Cheltuielile căsătoriei

Potrivit art. 325 C. civ., soţii sunt obligaţi să îşi acorde sprijin material reciproc. Ei sunt obligaţi
să contribuie, în raport cu mijloacele fiecăruia, la cheltuielile căsătoriei, dacă prin convenţie
matrimonială nu s-a prevăzut altfel. Orice convenţie care prevede că suportarea cheltuielilor căsătoriei
revine doar unuia dintre soţi este considerată nescrisă.

6.6. Munca în gospodărie

Potrivit art. 326 C. civ., munca oricăruia dintre soţi în gospodărie şi pentru creşterea copiilor
reprezintă o contribuţie la cheltuielile căsătoriei.
 6.7. Veniturile din profesie

Art. 327 C. civ. prevede că fiecare soţ este liber să exercite o profesie şi să dispună, în condiţiile
legii, de veniturile încasate, cu respectarea obligaţiilor ce îi revin privind cheltuielile căsătoriei.

6.8. Dreptul la compensaţie

Potrivit art. 328 C. civ., soţul care a participat efectiv la activitatea profesională a celuilalt soţ
poate obţine o compensaţie, în măsura îmbogăţirii acestuia din urmă, dacă participarea sa a depăşit
limitele obligaţiei de sprijin material şi ale obligaţiei de a contribui la cheltuielile căsătoriei.