UNIVERSITATEA CONSTANTIN BRANCOVEANU PITESTI

Facultatea de Ştiinţe Juridice, Administrative şi ale Comunicării

-Aspecte juridice privind căsătoria în

legislația României-

POPA FLORINA-CRISTINA
ANUL 1
FORMA DE INVATAMANT : ZI
 Căsătoria –aspecte juridice in legislatia României

Căsătoria - notiune, natura juridica, caractere juridice

1. Noţiunea de „căsătorie”
- reprezintă actul juridic prin care viitori soţi  îşi manifestă voinţa, de a se
căsători, în condiţiile şi în termenele impuse de lege.
Acesta este înţelesul: „familia are la bază căsătoria liber consimţită între soţi”;

- termenul de „căsătorie” desemnează situaţia juridică dobândită prin încheierea

actului juridic şi care subzistă pe toată durata: „Soţii sunt obligaţi să poarte în
timpul căsătoriei numele comun declarat”.

- prin căsătorie, se înţelege instituţia juridică, alcătuită din ansamblul normelor

juridice care reglementează actul juridic de căsătorie şi statutul juridic al soţilor;
desemnează şi ceremonia care are loc atunci când se încheie actul juridic de
căsătorie– celebrarea căsătoriei – procedura încheierii căsătoriei de către ofiţerul
stării civile.

Definiţia căsătoriei
Căsătoria este uniunea liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie, încheiată
în scopul întemeierii unei familii şi cu respectarea dispoziţiilor legale .

Caractere juridice
Căsătoria se distinge prin următoarele caractere juridice:

a) Căsătoria este o alianţă între două persoane de sex opus, o uniune dintre un
bărbat şi o femeie.
 Căsătoria, ca uniune, intră sub incidenţa normelor juridice. Prin
cosimţământul exprimat la încheierea căsătoriei, viitorii soţi situează uniunea
dintre ei sub incidenţa normelor juridice imperative.

  Căsătoria nu se poate încheia decât între un bărbat şi o femeie, în sensul

persoanelor de sex opus.
În situaţia în care o persoană îşi schimbă sexul printr-o intervenţie
chirurgicală (transsexual), se poate căsători în mod valabil, numai după ce
schimbarea de sex a fost înregistrată la serviciul de stare civilă. (art. 44 litera i
din Legea 119/1996 – schimbarea sexului se face prin menţiune pe actul de stare
civilă, iar certificatul de naştere se eliberează în baza hotărârii judecătoreşti
definitivă şi irevocabilă).
b) Căsătoria este liber consimţită.
Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi.
Consimţământul viitorilor soţi trebuie să fie liber exprimat şi nu viciat. Aceste
reglementări sunt cuprinse şi în acte internaţionale: Declaraţia Universală a
drepturilor omului, Convenţia O.N.U. cu privire la consimţământul la căsătorie,
vârsta minimă pentru căsătorie şi înregistrarea căsătorie încheiată la New York
la data de 10 decembrie 1992 şi ratificată de România prin Legea 116/1992,
Convenţia europeană a drepturilor omului ratificată de ţara noastră prin Legea
nr. 30/1994.

c) Căsătoria este monogamă.

Se bazează pe fundamentul căsătoriei şi anume existenţa unor sentimente de
afecţiune reciprocă între soţi, care implică monogamia. Alte dispoziţii legale
incriminează bigamia (art. 303 Cod Penal).
d) Căsătoria este în principiu o uniune pe viaţă (caracterul perpetuu).
Căsătoria încetează prin moartea sau prin declararea judecătorească a morţii
unuia dintre soţi şi se poate desface prin divorţ. Ca o consecinţă a acestui
caracter legiuitorul a prevăzut şi situaţiile în care se acoperă cazurile de nulitate
absolută. Acest caracter nu este stipulat expres, dar decurge din rigurozitatea cu
care a reglementat încheierea, desfacerea sau desfiinţarea nulităţii, numai pe cale
judiciară, în baza unor proceduri derogatorii de la dreptul comun.

e) Căsătoria se întemeiază pe egalitatea deplină în drepturi dintre bărbat şi

femeie – este un principiu constituţional.
f) Căsătoria se încheie în scopul întemeierii unei familii
Cauza actului juridic al căsătoriei constă în întemeiere unei familii. Căsătoria
încheiată din alte considerente, de către unul dintre soţi (sau ambii) poate fi
desfiinţată. Este vorba despre căsătoria fictivă care poate fi probată prin orice
mijloc de probă. Nulitatea absolută a unei căsătorii încheiate în scopul de a
obţine anumite avantaje poate fi acoperită dacă între soţi se stabilesc relaţii
conjugale reale.

g) Caracterul laic/ civil al căsătoriei.

În România, încheierea şi înregistrarea căsătoriei este de competenţa
autorităţilor de stat – se recunosc numai căsătoriile încheiate în faţa ofiţerului de
stare civilă şi nu poate fi dovedită decât prin certificatul de căsătorie, eliberat pe
baza actului întocmit în registrul de stare civilă.

Căsătoria religioasă nu produce efecte juridice.

Există legislaţii în care viitorii soţi pot opta între căsătoria religioasă şi cea
civilă (Italia, Spania, S.U.A., Finlanda, Danemarca, Brazilia, India) sau legislaţii
în care se recunosc efectele juridice numai căsătoriilor religioase (ţări
musulmane, Grecia).

h) Căsătoria este un act juridic solemn.

Simplul acord de voinţă al viitorilor soţi nu este suficient pentru încheierea
căsătoriei; pentru a fi valabil , el trebuie exprimat cu respectarea solemnităţilor
impuse de lege: în faţa ofiţerului de stare civilă, la sediul primăriei în a cărei
rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa oricare dintre viitorii soţi;
consimţămâmtul trebuie exprimat personal şi public, în faţa a doi martori.

i) Căsătoria este un act juridic bilateral.

Consimţământul, ca o condiţie de fond, este de esnţa căsătoriei în sensul că
numai prin acord de voinţă se poate încheia actul juridic de căsătorie, în sens
de negotium iuris.
j) Din punct de vedere al rolului voinţei părţilor în determinarea
conţinutului actului juridic, căsătoria este un act juridic de  condiţie. Viitorii soţi,
prin consimţământul exprimat la încheierea căsătoriei, acceptă aplicarea unui
regim judiciar de la care nu pot deroga şi nici nu îl pot modifica.

3. Natura juridică a căsătoriei

Natura juridică a dat naştere  la discuţii în literatura de specialitate. Astfel au
fost exprimate opinii diferite care pot fi grupate pe mai multe teze:

1) Căsătoria este o instituţie civilă diferită de instituţia contractului.

Argumentele invocate în susţinerea acestei teorii au fost:
- părţile nu pot stabili clauzele uniunii dintre ei

- există un regim juridic diferit din punct de vedere al  capacităţii părţilor,
consimţământului şi viciilor de consimţământ, obiectului şi cauzei

- regim juridic diferit în materia nulităţilor

- principiile fundamentale care stau la baza încheierii actelor juridice civile:

principiul consensualismului (mutuus consensus, mutuus dissensus) şi principiul
forţei obligatorii nu se regăsesc şi în materia căsătoriei (căsătoria se desface sau
desfiinţează numai pe cale judiciară).

- efectele căsătoriei sunt diferite de efectele actului juridic civil

2) Căsătoria este un contract
- raportul juridic dintre soţi ia naştere în baza acordului de voinţă liber exprimat

- în baza acestui acord de voinţă se nasc drepturi şi obligaţii între soţi.

Acest contract de căsătorie este diferit de convenţia matrimonială, care are

un caracter  accesoriu şi facultativ şi reglementează raporturile patrimoniale.
Analizând aceste argumente, putem desprinde o serie de asemănări şi deosebiri
între  căsătorie şi contract.

Asemănări
1) Căsătoria şi contractul sunt acte juridice bilaterale

2) participanţii la raporturile judiciare născute din căsătorie sau contract se  află
într-o poziţie de egalitate juridică.

Deosebiri
1) principiul libertăţii de voinţă a părţilor care conferă posibilitatea de a
determina efectele actului juridic încheiat este lipsit de eficenţă în materia
căsătoriei. Căsătoria este un act juridic condiţie, în timp ce majoritatea
contractelor sunt acte juridice subiective. Se apropie de contractul de adeziune.

2) contractul încheiat prin voinţa părţilor (mutuus consensus) poate înceta tot
prin acord de voinţă (mutuus dissensus), căsătoria poate fi desfăcută prin acordul
soţilor, dar numai în condiţiile legii (art.38, aliniat 2 Codul familiei, art.298 –
302 Proiect cod civil) şi  numai pe clae judiciară (art. 1020 – 1021 Cod civil).
3)  în cazul contractului, fiecare parte are un scop diferit de cel cocontractantului
său, în timp ce prin încheierea căsătoriei viitori soţi urmăresc acelaşă scop, al
întemeierii unei familii.

4) nulitatea în materia căsătoriei au particularităţi faţă de nulitatea actelor

juridice, în general.
5) contractul poate fi susceptibil de modalităţi: termen, condiţie, sarcină, pe când
căsătoria nu poate fi afectată de nici una dintre ele

6) contractul poate fi încheiat prin reprezentare, în timp ce căsătoria este un act

juridic personal

7) în ceea ce priveşte efectele, părţile contractante pot stabili, de comun acord,

întinderea drepturilor şi obligaţiilor ce le revin, în timp ce soţii prin acordul lor
exprimat la încheierea căsătoriei se supun unui regim legal şi imperativ cu
anumite drepturi şi obligaţii.

4. Căsătoria şi concubinajul.
Concubinajul este o uniune de fapt cu caracter de stabilizare şi nu intră sub
incidenţa reglementărilor legale.

Starea de concubinaj se caracterizează prin următoarele:

a) uniune de viaţă în comun

b) aparenţa exterioară a unui menaj

c) libertatea juridică de a se căsători

În ceea ce priveşte concubinajul, este exclusă aplicarea prin analogie a

dispoziţiilor din codul familiei privitoare la relaţiile dintre soţi.

Efectele concubinajului
Starea de concubinaj dă naştere la o serie de efecte.

1) Regimul juridic al bunurilor dobândite în timpul concubinajului

Regimul juridic al comunităţii de bunuri, aplicat soţilor, nu se extinde şi asupra
bunurilor concubinilor. Nu se aplică prezumţia legală  de bunuri comune
bunurilor dobândite de concubini în perioada cocncubinajului. Concubinii pot
dobândi bunuri aspra cărora să aibă fiecare un drept de propietate pe cote-părţi,
în raport cu contribuţia  fiecăruia la dobândirea lor. Contribuţia concubinilor este
o chestiune de fapt, lăsată la aprecierea instanţelor judecătoreşti, pe baza
probatorului administrat.

2) Regimul juridic al construcţiilor  ridicate de concubini diferă după

aceştia au ridicat o construcţie pe terenul proprietatea celuilalt, când incidente
sunt dispoziţiile art.494 cod civil – fără consimţământul proprietarului terenului,
construcţia devine proprietatea concubinului proprietar al terenului,
constructorul concubin având dreptul la o creanţă egală cu valoarea contribuţiei
sale.
Dacă starea de fapt se transformă într-o acţiune juridică, bunurile concubinilor
vor avea regimuri juridice diferite:

 - bunuri dobândite separat – bunuri proprii fiecăruia dintre soţi

- bunuri dobîndite împreună - bunuri asupra cărora au o cotă-parte potrivit

regulilor care guvernează proprietatea pe cote-părţi

- bunuri dobândite după încheierea căsătoriei – sunt supuse regimului

proprietăţii devălmaşe.

- Actele juridice menite a determina  pe una dintre prţile contractante să înceapă

sau să menţină o relaţie de concubinaj sunt lovite de nulitate absolută pentru
cauză imorală şi ilicită. Donaţia între concubini, cu cauză imorală, devine
valabilă cu încheierea căsătoriei.

- Răspunderea civilă delictuală – concubina are de suferit un prejudiciu în urma

decesului susţinătorului, dacă relaţia de concubinaj are caracter de stabilitate.

- În privinţa copiilor rezultaţi din relaţii de concubinaj, nu operează prezumţia

legală de paternitate. Convieţuirea în fapt a mamei cu pretinsul tată sau prestarea
unei întreţineri produce efecte asupra cursului prescripţiei extinctive: dreptul la
actiune în stabilirea paternităţii copilului începe să curgă de la încetarea
convenţiei sau prestării întreţinerii.
- Dacă  soţii sunt despărţiţi în fapt şi din relaţia de concubinaj a mamei cu alt
bărbat ia naştere un copil, acesta are ca tată pe soţul mamei, iar paternitatea
biologică poate deveni legală numai în urma tăgăduirii paternităţii de către soţul
mamei sau recunoaşterii sau admiterii acţiunii în stabilirea paternităţii faţă de
tatăl biologic.
Căsătoria se încheie in formele cerute de lege.
Ea are deci un caracter solemn. Acest caracter se exprimă, printre
altele, că se încheie într-un anumit loc, în fața unei autorități de stat, într-o
zi dinainte fixată și in prezenta efectivă si concomitentă a ambilor viitori
soti, cu posibilitatea pentru public de a asista.
Încheierea si înregistrarea căsătoriei sunt de competenta exclusivă
autoritătii de stat. Potrivit dispozitiilor constitutionale care garantează
tuturor cetătenilor libertatea constiintei si libertatea cultului religios,
posibilitatea să procedeze si la celebrarea religioasa, a căsătoriei, dar
aceasta numai după încheierea căsătoriei în fata autoritătii de stat
(Constitutia României, art. 44, pct. 3). Această celebrare religioasă nu
produce niciun efect juridic. Tot asa, uniunea încheiata numai religios nu
are valoare juridică.
Căsătoria se încheie pe viata.
În principiu, legătura căsătoriei este menită sa dăinuiască între soti pe
tot timpul vietii lor. Căsătoria nu se poate desface prin consimtământul
mutual al sotilor si cu atât mai putin numai cu consimtământul unuia dintre
ei. Căsătoria se poate desface numai prin divort si este ocrotita prin lege
deoarece constituie baza familiei.
Căsătoria se încheie în termen de 10 zile de la data declara iei de căsătoriei.ț
Dacă unul dintre soti a făcut declaratia la alt serviciu de stare civilă decât
cel unde urmează a se oficia căsătoria, termenul începe să curgă de la data
primirii ambelor declara ii de serviciul de stare civilă competent.
 Uneori, dar numai în cazuri exceptionale, căsătoria se încheie si înainte de
acest termen, dar numai cu încuviintarea primarului localitătii sau sectorului
municipiului Bucuresti daca
.
- Viitoarea sotie este gravidă, copilul fiind conceput cu viitorul sot , iar
nasterea urmează a avea loc in termenul de 10 zile;
- Viitorul sot este militar s i are permisie pe o perioadă mai mică decât
termenul de 10 zile; â
* Mircea Banciu, Dreptul Familiei, Editura Argonaut, 1998, Cluj-Napoca, p. 43.
Viitorul sot urmează a pleca la studii sau în misiune în străinătate în
termenul de 10 zile;
În perioada cuprinsă între data depunerii declaratiei de căsătorie
momentul încheierii căsătoriei, orice persoana poate face opozitie la
căsătorie, dacă există o situatie de fapt sau de drept care împiedică
încheierea ei.
Delegatul de stare civilă este obligat să verifice toate opozitiile făcute.

În privinta formalitătilor premergătoare la căsătorie, viitorii soti trebuie sa

depună, personal, în scris, la serviciul de stare civilă la care urmează să se
încheie căsătoria, declaratia de căsătorie. Dacă unul dintre acestia nu se afla
în localitate, declaratia de căsătorie se va putea face la serviciul de stare
civilă din localitatea unde se află, care o va transmite, din oficiu si fără
întârziere, serviciului de stare civilă competent a oficia căsătoria.
În cazul în care unul dintre viitorii soti este cetătean străin, el trebuie să
depună, în vederea încheierii căsătoriei, următoarele acte:
Certificatul de nastere;
Actul de identitate;
Certificatul medical privind starea sănătătii sale;
 Dovezi eliberate de misiunea diplomatică sau oficiul consular al tării
al cărei cetătean este, din care să rezulte că sunt îndeplinite conditiile de
fond prevăzute de legea natională, pentru încheierea căsătoriei;
Dacă viitorul sot, cetătean străin, nu cunoaste limba română, va fi folosit un
interpret, autorizat, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.
Rudenia în linie dreaptă sau colaterală
Rudenia este în linie dreaptă în cazul descendenţei unei persoane dintr-o altă
persoană şi poate fi ascendentă sau descendentă.
Rudenia este în linie colaterală atunci când rezultă din faptul că mai multe
persoane au un ascendent comun.
 Gradul de rudenie se stabileşte astfel:
a) în linie dreaptă, după numărul naşterilor: astfel, copiii şi părinţii sunt rude de
gradul întâi, nepoţii şi bunicii sunt rude de gradul al doilea;

b) în linie colaterală, după numărul naşterilor, urcând de la una dintre rude până
la ascendentul comun şi coborând de la acesta până la cealaltă rudă; astfel, fraţii
sunt rude de gradul al doilea, unchiul sau mătuşa şi nepotul, de gradul al treilea,
verii primari, de gradul al patrulea.

Principiul ocrotirii căsătoriei şi familiei

Principiul ocrotirii căsătoriei şi familiei, este prevăzut atât în acte

internaţionale (art. 16 pct. 3 din Declaraţia universală a drepturilor omului, art.
23 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice), cât şi
în acte normative interne [art. 26 alin. (1) din Constituţie, art. 258 alin. (2) C.
civ.] şi are două componente: ocrotirea căsătoriei şi ocrotirea familiei.
A. Preocuparea legiuitorului pentru ocrotirea căsătoriei rezultă din
reglementarea riguroasă a condiţiilor de încheiere, de desfacere şi de desfiinţare
a ei, reglementare care, potrivit Constituţiei [art. 48 alin. (2)], este de domeniul
legii (aceste condiţii se regăsesc detaliate în Codul civil);
B. A doua componentă a acestui principiu - ocrotirea familiei - se realizează prin
reglementarea relaţiilor dintre soţi, a drepturilor şi îndatoririlor lor reciproce, pe
calea sprijinului pe care statul îl acordă, prin măsuri economice şi sociale,
dezvoltării şi consolidării familiei [art. 258 alin. (3) C. civ.], dar şi prin normele
care vizează ocrotirea copiilor şi a drepturilor lor, fie ele cuprinse în Codul civil
sau în legi speciale, cum sunt Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi
promovarea drepturilor copilului sau Legea nr. 273/2004 privind procedura
adopţiei.
Potrivit art. 258 alin. (2) C. civ., familia are dreptul la ocrotire din partea
societăţii şi a statului, iar alin. (3) prevede că statul este obligat să sprijine, prin
măsuri economice şi sociale, încheierea căsătoriei, precum şi dezvoltarea şi
consolidarea familiei.
S-ar putea considera că textul are corespondent în prevederile art. 1 alin. (1)
C. fam., potrivit cărora „statul ocroteşte căsătoria şi familia; el sprijină, prin
măsuri economice şi sociale, dezvoltarea şi consolidarea familiei". Textul din
Codul civil conţine însă o nuanţă nouă: consacră dreptul familiei la ocrotire din
partea societăţii şi a statului.

Libertatea matrimonială, căsătoria are la bază libertatea viitorilor soţi de a

încheia o căsătorie. Principiul libertăţii încheierii căsătoriei este prevăzut de o
serie de acte internaţionale (art. 16 pct. 1 din Declaraţia universală a drepturilor
omului; art. 23 pct. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi
politice; CEDO consacră, în art. 12,
dreptul fundamental al bărbatului şi al femeii de a se căsători, în condiţiile legii).
în
dreptul intern, principiul este de ordine publică şi are o valoare constituţională:
potrivit art. 48 alin. (1) din Constituţie, familia se întemeiază pe căsătoria liber
consimţită între soţi, iar potrivit alin. (2) condiţiile de încheiere a căsătoriei se
stabilesc prin lege.
Tot astfel, art. 259 alin. (2) C. civ. prevede că bărbatul şi femeia au dreptul de a
se căsători în scopul de a întemeia o familie.
Libertatea matrimonială presupune:
- dreptul persoanei de a se căsători;
- dreptul de a-şi alege în mod liber viitorul soţ;
- dreptul de a nu se căsători.
Limite legale privind dreptul persoanei de a se căsători
Nicio autoritate administrativă sau judiciară nu poate aduce atingere
dreptului persoanei de a se căsători, în afara condiţiilor expres prevăzute de lege.
Potrivit art. 12 din CEDO. începând cu vârsta stabilită prin lege, bărbatul şi
femeia au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie, conform legilor
naţionale ce reglementează exercitarea acestui drept.
Pronunţându-se cu privire la exercitarea dreptului persoanei de a se căsători,
într-o cauză împotriva Elveţiei, Curtea de la Strasbourg a decis că:
- art. 12 ocroteşte deopotrivă dreptul de a încheia o căsătorie, precum şi dreptul
persoanei de a se recăsători după divorţ;
- limitările pe care le pot aduce statele acestui drept, prin impunerea unor
condiţii pentru încheierea căsătoriei, nu trebuie să-l restrângă încât să atingă
substanţa lui. în speţă, Curtea a hotărât că art. 150 C. civ. elv. era contrar art. 12
din CEDO, deoarece prevedea că, pronunţând divorţul, judecătorul fixează un
termen de cel puţin un an şi cel mult doi ani, chiar trei ani pentru adulter, în care
partea vinovată nu putea să se recăsătorească.
Tot astfel, s-a considerat că o astfel de atingere ar putea fi dată de
interdicţia încheierii unei căsătorii civile şi impunerea celebrării ei, spre a fi
valabilă, numai în formă religioasă.
Astfel, un resortisant cipriot turc, de confesiune musulmană, a informat
printr-o scrisoare primăria din Nicosia despre intenţia sa de a se căsători cu o
 resortisantă română, cerând a i se fixa procedura, data şi locul căsătoriei.
Autorităţile administrative competente i-au răspuns că, potrivit legii cipriote, un
cipriot turc de confesiune musulmană nu are dreptul să încheie o căsătorie civilă,
fiind obligat să încheie o căsătorie religioasă. Pe de altă parte, potrivit art. 19 din
Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internaţional
privat, căsătoria unui cetăţean român aflat în străinătate poate fi încheiată în faţa
autorităţii locale de stat competente sau în faţa agentului diplomatic sau
funcţionarului consular fie al României, fie al statutului celuilalt viitor soţ. în
aceste condiţii, reclamantul s-a căsătorit în România, apoi s-a stabilit cu soţia în
Cipru. în faţa instanţei europene, el a invocat încălcarea dreptului său la
căsătorie, garantat de art. 12 din CEDO. Curtea a declarat admisibilă cererea, dar
a luat act de soluţionarea litigiului pe cale amiabilă. Ulterior, însă, guvernul
cipriot a modificat legea şi a instituit căsătoria civilă pentru toţi cetăţenii ciprioţi,
indiferent de confesiunea religioasă.
Statele pot, totuşi, impune anumite limitări exercitării unor drepturi, în funcţie
de statutul de persoană căsătorită, fără ca prin aceasta să se aducă atingere
dreptului la căsătorie.
Astfel, s-a decis că pierderea pensiei de invalidate prevăzută de lege, în
cazul căsătoriei titularului ei, nu reprezintă o ingerinţă în exercitarea dreptului la
căsătorie; de asemenea, s-a decis că o legislaţie care prevede impozite mai mari
pentru un cuplu căsătorit decât pentru un cuplu care trăieşte în concubinaj nu
constituie o ingerinţă în dreptul de a încheia o căsătorie.

Principiul liberului consimţământ la căsătorie

Principiul liberului consimţământ la căsătorie, toate actele internaţionale din

domeniul drepturilor omului consacră acest principiu:
 art. 16 pct. 2 din Declaraţia universală a drepturilor omului;
 art. 23 pct. 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice;
 art. 10 pct. 1 teza a II-a din Pactul internaţional cu privire la drepturile
economice, sociale şi culturale.
El se regăseşte şi în legislaţia internă, atât la nivel constituţional [art. 48 alin. (1)
din Constituţie], cât şi la nivel legal (art. 258 alin. (1) şi art. 259 alin. (1) C.
civ.]. Trebuie subliniat că în Codul civil se găsesc o serie de norme referitoare la
procedura încheierii căsătoriei, menite să asigure - prin fixarea unor reguli
procedurale stricte - garanţiile necesare respectării acestui principiu.
Reglementările interne sunt în concordanţă cu prevederile Convenţiei ONU
privind consimţământul la căsătorie, vârsta minimă pentru căsătorie şi
înregistrarea căsătoriilor, ratificată de România prin Legea nr. 116/1992, şi care,
în art. 1, postulează că nicio căsătorie nu se va putea încheia legal fără liberul şi
deplinul consimţământ al ambelor părţi.
Libertatea consimţământului la căsătorie presupune că manifestarea de voinţă a
viitorilor soţi în sensul întemeierii unei familii este condiţia indispensabilă la
încheierea căsătoriei.
BIBLIOGRAFIE

 LEGEAZ.NET
 LEGE5.RO
 DREPTUL FAMILIEI,ED.3.DR. VALENTINA CEBOTARI ,
CHISINAU 2014
 TRATAT DE DREPTUL FAMILIEI ,EDITURA DIDACTICA
PEDAGOGICA – TUDOR POPESCU
 CONSULANT AVOCAT.RO