UNITATEA DE ÎNVĂȚARE VIII

REGIMURI MATRIMONIALE SECUNDARE. MODIFICAREA REGIMURILOR

MATRIMONIALE

CUPRINS GENERAL

CAPITOLUL 1 Regimuri matrimoniale convenţionale

CAPITOLUL 2 Modificarea regimului matrimonial

Scopul acestei unități de învățare este de a înțelege mecanismele de funcționare a diverselor

regimuri matrimoniale convenționale, ca tipare patrimoniale care au propriile reguli de
constituire a activului și a pasivului, de gestiune și de lichidare. De asemenea, prin modificarea
regimului matrimonial, fie convențională, fie judiciară, se asigură dinamica acestuia în timp și
adaptarea noilor nevoi și aspirații ale soților.

Bibliografie
1.M. Avram, „Drept civil.Familia”, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2016 (p. 337-362);
2.M. Avram, C. Nicolescu, „Regimuri matrimoniale”, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010 (p. 303-
362);
3.C. Nicolescu, „Regimurile matrimoniale convenţionale în sistemul noului Cod civil român”,
Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012 (p. 140-167; 181-230; 258-274; 331-343);
4.Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coordonatori), „Noul Cod civil.
Comentariu pe articole”, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2012 (p. 381-398);
5.D. Lupaşcu, C. M. Crăciunescu, „Dreptul familiei”, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012 (p.
167-181).

1
PARTEA TEORETICĂ (SINTEZA)

2
 CAPITOLUL 1
Regimuri matrimoniale convenţionale

Secţiunea 1 Preliminarii

Codul civil reglementează ca regimuri matrimoniale convenţionale regimul comunităţii

convenţionale (art. 366-368) şi regimul separaţiei de bunuri (art. 360-365) .
Regimul participării la achiziţii nu a fost expres reglementat printre modelele
alternative la regimul legal al comunităţii, fiind considerat un regim complicat, lipsit de orice
tradiţie în România şi care nu ar fi de natură să înregistreze un interes deosebit, chiar dacă în
varianta din 2000 a proiectului Noului Cod civil se propunea reglementarea şi a acestui tip de
regim matrimonial. Cu toate acestea, alin. (2) al art. 360, introdus prin Legea nr. 71/2011 pentru
punerea în aplicare a Codului civil permite adoptarea acestui regim matrimonial, grevat pe
regimul separaţiei de bunuri.

Secţiunea a-2-a Regimul comunităţii convenţionale

2.1. Reglementare

Reglementat de art. 366-368 C.civ., regimul comunităţii convenţionale poate fi ales de

viitorii soţi sau de soţi prin încheierea unei convenţii matrimoniale.
Art. 367 prevede o listă a clauzelor posibile, enumerarea având carater limitative, astfel
cum rezultă din cuprinsul art. 366 C.civ., potrivit căruia că derogările de la regimul legal sunt
permise „în condiţiile şi limitele prevăzute în prezenta secţiune”.
În funcţie de interesele concrete, opţiunea soţilor poate viza una sau mai multe dintre
clauzele prevăzute la art. 367 lit. a)-e), fiind permisă aşadar cumularea lor.
Clauzele unei comunităţi convenţionale permise de art. 367, (desigur sub rezerva
respectării dispoziţiilor de ordine publică din structura regimului primar imperativ), vizează
compoziţia comunităţii, gestiunea, precum şi lichidarea şi partajul bunurilor commune.
Toate aspectele care nu au făcut obiectul unor derogări convenţionale vor fi supuse
dispoziţiilor privind regimul comunităţii legale de bunuri, care se aplică în completarea
comunităţii convenţionale.

2.2. Clauze referitoare la compoziţia comunităţii

În funcţie de interesele patrimoniale concrete, de aspiraţiile, mentalităţile ori alte

circumstanţe particulare, soţii pot opta pentru o comunitate de bunuri mai extinsă sau mai
restrânsă decât cea legală.

3
 2.2.1. Comunitatea extinsă

Potrivit art. 367 lit. a), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 71/2011, convenţia
matrimonială poate viza includerea în comunitate, în tot sau în parte a unor bunuri proprii
dobândite sau a datoriilor născute înainte sau după încheierea căsătoriei, cu excepţia celor
prevăzute la art. 340 lit. b) şi c).
În ceea ce priveşte compoziţia activului matrimonial, pe lângă bunurile considerate
comune (în devălmăşie) sub imperiul regimului legal, în structura activului se vor regăsi acele
bunuri dobândite înainte sau după încheierea căsătoriei care în regimul comunităţii legale de
bunuri ar fi bunuri proprii. Extinderea comunităţii legale de bunuri se poate realiza partial sau
total, până la o comunitate universală de bunuri.
Cu toate acestea, îşi vor păstra caracterul de bunuri proprii acelea prevăzute de art. 340
lit. b) şi c), respective bunurile de uz personal, precum şi bunurile destinate exercitării
profesiei unuia dintre soţi. Conservarea acestor categorii de bunuri proprii se justifică, inclusiv
în cadrul unei comunităţi universale de bunuri, prin aceea că asigură o minimă independenţă
patrimonială a soţilor, ca şi garanţie a independenţei lor personale.
Prin urmare, soţii au deplina libertate de a decide includerea în activul comunitar a unor
bunuri care sub imperiul regimului legal sunt calificate bunuri proprii: spre exemplu, drepturile
patrimoniale de proprietate intelectuală [art. 340 lit. d)], sumele de bani ori valorile care
înlocuiesc un bun propriu [art. 340 lit. g)], fructele bunurilor proprii [art. 340 lit. h)] etc.
În cazul liberalităţilor nu vor putea face parte din activul comunitar, (independent de
cele stipulate în cuprinsul convenţiei matrimoniale), acele bunuri cu privire la care donatorul
ori testatorul a prevăzut expres că vor fi proprietatea exclusivă a soţului gratificat. Deşi nu
există o dispoziţie în acest sens, apreciem că soluţia se impune pentru a respecta astfel voinţa
dispunătorului, fiind îndeobşte cunoscut că liberalităţile sunt acte juridice intuitu personae,
făcute în considerarea persoanei gratificate.
Referitor la pasivul comunitar – corelativul şi totodată dimensiunea negativă a
activului matrimonial – s-a prevăzut expres posibilitatea extinderii acestuia prin convenţie
matrimonială. Cu toate acestea, dacă prin convenţia matrimonială nu se prevede nimic în ceea
ce priveşte pasivul, atunci datoriile comune ale soţilor vor fi doar cele prevăzute de art. 351
C.civ. în materia comunităţii legale de bunuri.

2.1.3. Comunitatea restrânsă

Art. 367 lit. b) C.civ. permite soţilor stipularea unor clauze convenţionale vizând
restrângerea comunităţii la bunurile sau datoriile anume determinate în convenţia
matrimonială, indiferent dacă sunt dobândite înainte sau în timpul căsătoriei, cu excepţia
obligaţiilor prevăzute la art. 351 lit. c).
Este un regim matrimonial care asigură un grad mai pronunţat de coeziune patrimonială
decât regimul separaţiei de bunuri, dar şi o mai mare libertate prin raportare la regimul
comunităţii legale ori acela al comunităţii extinse.
În cuprinsul convenţiei matrimoniale este necesar ca bunurile ce vor intra în structura
activului comunitar, potrivit voinţei soţilor, să fie foarte clar determinate: în cazul bunurilor
prezente, prin descrierea elementelor relevante de individualizare a lor; pentru bunurile
viitoare, prin precizarea criteriilor generice care să permită identificarea acestora, evident, la
momentul dobândirii (spre exemplu, soţii pot stipula intra¬rea în comunitate a unui fond de
comerţ care nu există la momentul instituirii clauzei).
Un rol important revine notarului care autentifică actul, menirea lui fiind aceea de a
surprinde fidel intenţia soţilor şi de a configura în mod corespunzător toate aceste clauze.

4
 În ceea ce priveşte pasivul comunitar, soţii pot restrânge sfera datoriilor comune, fără
însă a putea înlătura caracterul comun al obligaţiilor asumate de oricare dintre ei pentru
acoperirea cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei.

2.3. Clauze de modificare a gestiunii bunurilor

Potrivit art. 367 lit. c) teza I, în cuprinsul convenţiei matrimoniale se poate stipula
obligativitatea acordului ambilor soţi pentru încheierea anumitor acte de administrare.
Trebuie menţionat că administrarea conjunctă poate avea ca obiect numai bunurile care
fac parte din activul comunitar, fiind interzise acele clauze privind administrarea comună a
bunurilor proprii ale unuia dintre soţi. Art. 342, plasat în cadrul secţiunii „Regimul comunităţii
legale”, dispune că „fiecare soţ poate folosi, administra şi dispune liber de bunurile sale
proprii”; această regulă fiind de ordine publică, nu sunt admise derogări pe cale convenţională.
Semnificaţia textului este aceea de a permite soţilor ca prin voinţa lor să sustragă din
câmpul de aplicare a mecanismului gestiunii paralele o serie de acte juridice, condiţionând
astfel validitatea acestor acte de existenţa consimţământului expres al ambilor. În opinia
noastră, pentru a fi valabilă, o asemenea stipulaţie trebuie să fie concretă, respectiv să se refere
la anumite acte juridice şi la anumite bunuri. Prin urmare, nu va fi valabilă o clauză generală,
prin care soţii să înlăture total mecanismul gestiunii paralele instituit de legiuitor în privinţa
actelor de administrare, întrucât o asemenea stipulaţie ar intra sub incidenţa art. 366 coroborat
cu art. 359 C.civ., fiind o convenţie contrară comunităţii legale de bunuri, deci lovită de nulitate
absolută.
Considerăm că prin noţiunea de „administrare”, textul are în vedere sensul larg al
acesteia, iar nu cel tehnic, în sensul că sunt avute în vedere atât actele de administrare propriu-
zisă, cât şi actele de dispoziţie. De altfel, dacă se permite o derogare convenţională referitoare
la actele de administrare propriu-zisă, a fortiori soluţia ar trebui admisă şi în privinţa actelor
de dispoziţie, în cazul lor raţiunile putând fi mult mai puternice.
În situaţia în care unul dintre soţi nesocoteşte această exigenţă de sorginte
convenţională, sancţiunea care intervine este nulitatea relativă, soluţia în acest sens rezultând
din coroborarea dispoziţiilor art. 368, care trimite în completare la regimul comunităţii legale
de bunuri, cu cele ale art. 347 care instituie sancţiunea nulităţii relative în cazul în care actul
este încheiat de un soţ fără consimţământul expres al celuilalt soţ, atunci când acesta este
necesar.
În sfârşit, potrivit art. 367 lit. c) teza a II-a, „dacă unul dintre soţi se află în
imposibilitate de a-şi exprima voinţa sau se opune în mod abuziv, celălalt soţ poate să încheie
singur actul, însă numai cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de tutelă”. În ce priveşte
noţiunea de „imposibilitate de a-şi exprima voinţa” pot fi concepute două tipuri de situaţii,
imposibilitatea putând fi de natură fizică (ipoteza în care voinţa unuia dintre soţi nu se poate
forma în mod valabil: spre exemplu, alienaţie, debilitate mintală, comă etc.) sau de natură
socială (absenţă îndelungată, dispariţie – caz în care voinţa celuilalt soţ nu poate fi cunoscută).
Nu este necesar ca aceste cauze să fie absolute: important este ca impedimentul să fie constatat
la momentul la care consimţământul unuia dintre soţi este necesar a fi exprimat.
Această ipoteză se deosebeşte de aceea reglementată la art. 315 (mandatul judiciar),
deoarece, în măsura în care instanţa acordă încuviinţarea, actul se încheie de soţul care a
solicitat încuviinţarea singur, iar nu în temeiul unui mandat judiciar, ceea ce înseamnă practic
revenirea la regula gestiunii paralele, în condiţiile în care gestiunea comună convenită de părţi
nu poate funcţiona din motive obiective (imposibilitatea unuia dintre soţi de a-şi exprima
voinţa) sau subiective (opunerea abuzivă).

2.4. Clauze privind lichidarea şi partajul comunităţii

5
 2.4.1. Preliminarii

Alături de stabilirea compoziţiei patrimoniului fiecărui soţ şi de gestiunea bunurilor

care intră în structura activului comunitar, o a treia problemă importantă a oricărui regim
matrimonial, în special a celor de tip comunitar, vizează lichidarea şi partajul comunităţii de
bunuri (fie ea legală sau convenţională). Lichidarea regimului matrimonial are loc după
încetarea sa ori, în unele cazuri, odată cu aceasta şi constă în evaluarea şi împărţirea bunurilor
soţilor. Conform art. 320 teza I C.civ., în caz de încetare sau de schimbare, regimul
matrimonial se lichidează potrivit legii, prin bună învoială sau, în caz de neînţelegere, pe cale
judiciară.
În ceea ce priveşte soarta bunurilor comune după dizolvarea regimului matrimonial,
soţii pot hotărî inserarea în cuprinsul convenţiei matrimoniale a clauzei de preciput, fiindu-le
totodată permis să stabilească în acelaşi tipar juridic şi o serie de modalităţi privind lichidarea
comunităţii convenţionale.

2.4.2. Clauza de preciput

2.4.2.1. Reglementare. Clauza de preciput este reglementată de art. 333 alin. (1) C.civ.,
astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 71/2011, ca fiind clauza în temeiul căreia soţului
supravieţuitor are dreptul de a prelua, fără contrapartidă şi înainte de partajul moştenirii, unul
sau mai multe din bunurile comune, deţinute în devălmăşie sau în coproprietate.

2.4.2.2.Obiect. În privinţa bunurilor care pot face obiectul clauzei, clauza de preciput
nu poate viza decât bunuri privite ut singuli, iar nu ut universi, ceea ce presupune necesitatea
individualizării acestor bunuri în cuprinsul convenţiei matrimoniale sau cel puţin precizarea
criteriilor generice care să permită identificarea lor. În sistemele de drept care reglementează
clauza de preciput, în practică cel mai adesea obiectul ei este reprezentat de: locuinţa comună
a soţilor, un fond de comerţ pe care aceştia îl exploatau împreună în timpul vieţii sau diverse
alte bunuri care de multe ori au mai mult o valoare sentimentală, decât una materială. Atunci
când poartă asupra locuinţei, clauza de preciput oferă un grad sporit de protecţie soţului
supravieţuitor, prin raportare la beneficiile minimale pe care acesta le poate extrage din
exercitarea dreptului de abitaţie consacrat de art. 973 C.civ..

2.4.2.3. Beneficiar. Preciputul prezintă un pronunţat caracter personal, putând fi

stipulată numai în favoarea soţului supravieţuitor, fie bilateral (în favoarea fiecăruia dintre
soţi), fie unilateral (în favoarea unuia dintre ei). Astfel, clauza va fi activată şi preciputul va
produce efecte numai în caz de încetare a căsătoriei prin decesul unuia dintre soţi, eveniment
care ope legis conduce la încetarea regimului comunităţii convenţionale.

2.4.2.4. Caducitatea. Potrivit art. 333 alin. (4) C.civ., clauza de preciput devine caducă
atunci când:
1.comunitatea încetează în timpul vieţii soţilor (prin constatarea nulităţii, anularea ori
desfacerea căsătoriei, precum şi în situaţia în care regimul comunităţii convenţionale îşi
epuizează efectele în timpul căsătoriei, spre exemplu, prin înlocuirea sa cu regimul
convenţional al separaţiei de bunuri);
2.soţul beneficiar a decedat înaintea soţului dispunător;
3. soţii au decedat în acelaşi timp. Fiind vorba de comorienţi ori de codecedaţi
funcţionează o prezumţie a morţii concomitente, astfel că, deşi soţii au vocaţie succesorală
reciprocă, în situaţia specială analizată niciunul nu va putea moşteni în urma celuilalt, (neavând

6
aşadar calitatea de soţ supravieţuitor), întrucât nu se poate dovedi „existenţa”, deci capacitatea
succesorală a vreunuia dintre ei în momentul morţii celuilalt soţ;
3.bunurile care au făcut obiectul ei au fost vândute la cererea creditorilor comuni.

2.4.2.5. Efectele preciputului. Potrivit art. 333 alin. (1), soţul beneficiar (supravieţuitor)
preia, fără contrapartidă şi înainte de partajul moştenirii, bunurile enunţate în cuprinsul clauzei,
după care se va proceda la lichidarea efectivă a comunităţii de bunuri între soţul supravieţuitor
şi moştenitorii soţului decedat. De notat că în practică cele două operaţiuni la care am făcut
referire, respectiv prelevarea şi partajul moştenirii, pot avea loc la o distanţă temporală
apreciabilă. Întrucât legea nu prevede un termen pentru exercitarea preciputului, apare utilă
stipularea unui astfel de termen în cuprinsul convenţiei matrimoniale.
Neîndoielnic, clauza de preciput este susceptibilă de a procura soţului supravieţuitor un
avantaj, prin raportare la situaţia care ar rezulta din aplicarea regulilor regimului comunităţii
legale combinate cu cele ale dreptului succesoral, protejându-l în principiu de rezultatele
inechitabile pe care efectul aleatoriu al partajului le-ar putea produce.
Preocupat de ocrotirea intereselor moştenitorilor rezervatari, (în special în cazul
căsătoriilor subsecvente), legiuitorul a prevăzut expres că această clauză este supusă
reducţiunii, în condiţiile legii, (nu însă şi raportului donaţiilor) – ori de câte ori se depăşeşte
cotitatea disponibilă în limita căreia defunctul putea dispune în mod discreţionar. Prin urmare,
atunci când soţul supravieţuitor vine în concurs cu moştenitori a căror rezervă succesorală este
încălcată, clauza de preciput este asimilată parţial unei liberalităţi, pentru restul ipotezelor ea
având natura juridică a unui act cu titlu oneros.

2.4.2.6. Executarea clauzei de preciput. Preciputul nu poartă decât asupra activului net
al comunităţii, aşa cum rezultă şi din cuprinsul art. 367 lit. d), ceea ce înseamnă că el nu se
execută decât după satisfacerea creanţelor creditorilor comunitari, aceştia conservând dreptul
de a urmări bunurile ce fac obiectul clauzei, în conformitate cu art. 333 alin. (3), potrivit căruia
clauza de preciput nu adduce nicio atingere dreptului creditorilor comuni de a urmări, chiar
înainte de încetarea comunităţii, bunurile care fac obiectul clauzei.
Potrivit art. 333 alin. (5) executarea clauzei de preciput se face în natură sau, dacă acest
lucru nu este posibil, în echivalent.

2.4.3. Modalităţi privind lichidarea comunităţii convenţionale

Potrivit art. 367 lit. e) C.civ., convenţia matrimonială poate să cuprindă modalităţi
privind lichidarea comunităţii convenţionale.
Potrivit art. 320 teza I, „În caz de încetare sau de schimbare, regimul matrimonial se
lichidează potrivit legii, prin bună învoială sau, în caz de neînţelegere, pe cale judiciară”. (s.n.)
Rezultă, aşadar, că normele juridice în materia lichidării regimului matrimonial nu au caracter
de ordine publică, fiind permisă, aşa cum prevede şi art. 367 lit. e), stipularea în cuprinsul
convenţiei matrimoniale a modalităţii concrete în care soţii înţeleg să procedeze la lichidarea
comunităţii convenţionale.
Paleta de opţiuni posibile este largă, prin convenţie putând fi stipulate clauze privind:
- partajarea bunurilor comune în cote egale, indiferent de contribuţia fiecăruia la dobândirea
bunurilor comune şi la îndeplinirea obligaţiilor comune;
- unul dintre soţi să primească nuda proprietate, iar celălalt uzufructul;
- stabilirea unor cote inegale potrivit cărora ar urma să se partajeze bunurile comune (spre
exemplu, ¼ şi ¾); apreciem că stipularea unei asemenea clauze nu aduce atingere principiului
egalităţii soţilor, din moment ce chiar criteriul legal de determinare a cotei-părţi ce revine
fiecărui soţ, consacrat de art. 357 alin. (2) din Noul Cod, are în vedere contribuţia efectivă a

7
fiecăruia dintre ei, care prin ipoteză poate fi diferită. Prin adoptarea acestei clauze de partaj
inegal soţii pot viza, spre exemplu, restabilirea echilibrului patrimonial rupt de o inegalitate a
aporturilor în comunitate. Drept urmare, considerăm că o asemenea clauză este în principiu
valabilă, cu excepţia situaţiei în care poate fi dovedită intenţia frauduloasă a soţilor.
- clauza de prelevare, la partaj, a unor bunuri, prin derogare de la regulile privind atribuirea
bunurilor.
Utilitatea practică a stipulării unor astfel de clauze este evidentă, fiind îndeobşte cunoscut că
în general procesele de partajare a bunurilor comune ale soţilor sunt complexe, costisitoare şi
de durată.

Secţiunea a 3-a Regimul separaţiei de bunuri

3.1. Caracterizare generală

Regimul separaţiei de bunuri se situează la antipodul regimurilor comunitare.

Comparativ cu alte regimuri matrimoniale, regimul separaţiei de bunuri are vocaţia de a realiza
o completă disociere a intereselor soţilor, oferind acestora cea mai mare independenţă
patrimonială.
Regimul separaţiei de bunuri prezintă multiple avantaje, care pot fi sintetizate astfel:
independenţă si simplitate.
Regimul separaţiei conferă soţilor o independenţă patrimonială deplină.
Un alt avantaj al regimului separaţiei este acela că protejează soţii în cazul unui pasiv
foarte important. Spre exemplu, dacă unul dintre soţi este comerciant lansat într-o activitate ce
implică un mare risc profesional, se recomandă în acest caz opţiunea pentru regimul separaţiei
de bunuri, soţul necomerciant fiind protejat astfel de riscul unei eventuale insolvabilităţi.
Spre deosebire de regimurile de tip comunitar, regimul separaţiei nu conduce la
formarea unei mase de bunuri comune. Totuşi, raporturile patrimoniale dintre soţi au o
configuraţie specifică, nefiind indentice acelora dintre persoanele care trăiesc în uniuni libere.
Simplificarea gestionării bunurilor este evidentă, întrucât, în condiţiile disocierii
intereselor patrimoniale ale soţilor, nu există în timpul căsătoriei acea întrepătrundere a
puterilor fiecăruia dintre ei care se manifestă în cazul regimurilor de tip comunitar, conducând
de multe ori la complicaţii atât în relaţiile dintre soţi, cât şi în raporturile cu terţii.
Simplificată este de asemenea (cel puţin în aparenţă) şi procedura de lichidare, căci
neexistând bunuri comune nu există partaj, fiecare din soţi conservând proprietatea şi gestiunea
bunurilor sale proprii.
Această perspectivă simplistă asupra separaţiei de bunuri se poate dovedi însă de multe
ori iluzorie, având în vedere că în mod inevitabil comunitatea de viaţă generează o anume
comunitate de interese şi chiar o confuziune parţială a acestora. Cum subliniau în mod judicios
unii autori, atunci când soţii nu au, fiecare în parte, o anumită vocaţie pentru individualism şi
administrare meticuloasă care să-i ajute să conserve probele tuturor operaţiunilor juridice cu
caracter patrimonial în care sunt implicaţi, situaţia devine mai puţin simplă şi clară. Şi astfel,
inconvenientele regimului separaţiei încep să prindă contur.
Separaţia de bunuri este adesea injustă, în special în privinţa soţului care nu exercită o
activitate profesională, ocupându-se de menaj şi de creşterea copiilor; (de cele mai multe ori
femeia este cea care se află într-o asemenea situaţie, în zilele noastre însă tendinţa fiind aceea
de bilateralizare).
Totodată, pentru a preîntâmpina producerea unor confuzii în cadrul patrimoniilor lor,
soţii sunt nevoiţi ca în permanenţă să ţină o evidenţă strictă a bunurilor achiziţionate şi a

8
datoriilor contractate. Numai că în raporturile dintre soţi contabilitatea nu este poate una dintre
valorile care ar trebui cultivate.
De asemenea, la disoluţia căsătoriei, nu de puţine ori operaţiunea de lichidare se poate
dovedi în practică mult mai complicată şi mai nesigură decât în cazul comunităţii de bunuri.
În esenţa sa, regimul separaţiei de bunuri este caracterizat de unii autori drept un regim
al neîncrederii şi al egoismului, în care fiecare dintre soţi agoniseşte doar pentru el, patrimoniul
său fiind ferit de orice atingere din partea partenerului de viaţă.
Dincolo de aceste inconveniente, separaţia de bunuri se poate dovedi un regim just dacă
există o egalitate economică între soţi şi aceştia intră în căsnicie cu averi sensibil egale.
În statele în care acest regim este reglementat s-a constatat că alegerea lui este
preponderentă în cadrul anumitor categorii socio-profesionale care implică asumarea unor
riscuri financiare (în domeniul afacerilor, profesiilor liberale etc.) sau în situaţii matrimoniale
speciale (spre exemplu, recăsătorire în prezenţa unor copii rezultaţi dintr-o căsă¬torie
anterioară).

3.2. Reglementare. Fundament

Regimul separaţiei de bunuri este reglementat de art. 360-365 C.civ.

El este în principal un regim convenţional, în sensul că izvorul său este convenţia
matrimonială, spre deosebire de reglementarea aplicabilă sub imperiul Codului civil de la 1864,
în lumina căreia regimul separaţiei de bunuri era considerat ca fiind regimul matrimonial legal.
Temeiul regimului separaţiei de bunuri îl poate însă constitui şi hotărârea
judecătorească prin care instanţa, la cererea unuia dintre soţi, pronunţă separaţia de bunuri,
„atunci când celălalt soţ încheie acte care pun în pericol interesele patrimoniale ale familiei”,
in sensul art. art. 370 alin. (1).
Indiferent de sorgintea convenţională sau judiciară, efectele produse sunt aceleaşi.

3.3. Separaţia patrimoniilor

3.3.1. Separaţia activului

Potrivit art. 360, „Fiecare dintre soţi este proprietar exclusiv în privinţa bunurilor
dobândite înainte de încheierea căsătoriei, precum şi a celor pe care le dobândeşte în nume
propriu după această dată”.
Dacă soţii sunt căsătoriţi sub imperiul separaţiei de bunuri, în cadrul patrimoniului
fiecăruia dintre ei nu se mai constituie aşadar acea masă de bunuri comune, specifică
regimurilor de tip comunitar: orice bun dobândit de unul dintre soţi alimentează exclusiv
patrimoniul respectivului soţ, nici data dobândirii (anterioară sau posterioară încheierii
căsătoriei) şi nici caracterul oneros sau gratuit neavând vreo relevanţă cu privire la
determinarea naturii juridice a bunului în cauză.
Cu unele excepţii, în relaţiile patrimoniale dintre soţii aflaţi sub regimul separaţiei de
bunuri sunt aplicabile în principiu dispoziţiile dreptului comun (regulile privitoare la accesiune,
mandat, îmbogăţirea fără justă cauză etc.).
În ipoteza în care unul dintre soţi dobândeşte un bun utilizând fonduri/bunuri
aparţinând celuilalt soţ, fără acordul acestuia din urmă, se pune problema determinării naturii
juridice a bunului dobândit în asemenea condiţii.
Soluţia este oferită de dispoziţiile art. 363 alin. (2) C.civ., potrivit cărora în proporţia
bunurilor proprii folosite fără acordul său, soţul proprietar al bunurilor/fondurilor utilizate
poate alege între a reclama pentru sine proprietatea bunului achiziţionat şi a pretinde daune-
interese de la soţul dobânditor. Dar cum această soluţie, fără niciun fel de circumstanţiere, ar

9
fi fost de natură să pericliteze securitatea circuitului civil, afectând drepturile/interesele terţilor
de bună-credinţă, teza a II-a a aceluiaşi text prevede că proprietatea nu poate fi însă reclamată
decât înainte ca soţul dobânditor să dispună de bunul dobândit, cu excepţia cazului în care terţul
dobânditor a cunoscut că bunul a fost achiziţionat de către soţul vânzător prin valorificarea
bunurilor celuilalt soţ.
Pentru ipoteza în care unul dintre soţi dobândeşte un bun utilizând bunuri puse la
dispoziţie de celălalt soţ, apelul la dispoziţiile art. 363 alin. (2) nu este de natură să clarifice
natura juridică a bunului dobândit în asemenea condiţii. În tăcerea legii, urmează a fi aplicate
dispoziţiile dreptului comun: considerăm că nu poate fi pusă în discuţie calitatea de proprietar
a soţului pe numele căruia s-a făcut achiziţia, intenţia soţului proprietar al bunurilor folosite
neprezentând nicio relevanţă pentru această calificare.
O precizare se impune totuşi: dacă remiterea bunurilor respective s-a făcut cu titlu
gratuit, devin incidente dispoziţiile privind regimul juridic al donaţiilor între soţi, caracterizat
de principiul revocabilităţii în timpul căsătoriei (art. 1031) şi de sancţiunea nulităţii în cazul
donaţiilor simulate (art. 1033 din Noul Cod).
Separaţia patrimoniilor celor doi soţi nu este însă absolută, în condiţiile în care destul
de frecvent soţii pot adopta o atitudine comunitară: procedează la achiziţionarea unor bunuri
proprietate comună (de o importanţă/valoare pecuniară deosebită), deschid conturi comune
etc., acte licite, dar contrare spiritului acestui regim matrimonial.
În anumite cazuri, starea de indiviziune le poate fi „impusă” soţilor: spre exemplu,
situaţia bunului dobândit în baza unui act juridic cu titlu gratuit, voinţa donatorului fiind aceea
de a-i gratifica pe ambii soţi. În toate aceste ipoteze devin aplicabile regulile din dreptul comun
privitoare la indiviziune, art. 362 alin. (1) C.civ. prevăzând că „Bunurile dobândite împreună
de soţi aparţin acestora în proprietate comună pe cote-părţi, în condiţiile legii”.
În ceea ce priveşte dovada coproprietăţii, alin. (2) al art. 362 C.civ. prevede că sunt
aplicabile în mod corespunzător prevederile art. 361 C.civ.. Este vorba de inventarul care poate
fi întocmit pentru bunurile mobile dobândite în timpul separaţiei de bunuri. Considerăm că
trimiterea vizează în principal alin. (4) al art. 361, ceea ce înseamnă că, în lipsa inventarului,
se prezumă, până la proba contrară, existenţa coproprietăţii în cazul unei posesii comune şi
împrejurarea că, în cazul bunului dobândit printr-un act juridic supus unei anumite forme de
validitate sau condiţii de publicitate, dreptul de proprietate comună nu se poate dovedi decât
prin înscrisul care îndeplineşte formele cerute de lege.

3.3.2. Dovada bunurilor

Necesitatea delimitării patrimoniilor soţilor ridică unele probleme de dovadă în două

categorii de situaţii: în raporturile dintre soţi (spre exemplu, la momentul partajului cu ocazia
lichidării regimului), precum şi faţă de creditorii fiecăruia dintre soţi, în scopul delimitării
bunurilor pe care aceştia au dreptul să le urmărească.
Dacă în privinţa bunurilor imobile proprietatea este mai uşor de dovedit, unele
dificultăţi pot apărea în materie de bunuri mobile corporale, în condiţiile în care comunitatea
de viaţă determină adesea o confuziune parţială a elementelor mobiliare din patrimoniile
soţilor, iar de multe ori probele scrise nu sunt păstrate.
Soluţia legislativă instituită pentru preîntâmpinarea acestor situaţii delicate şi complexe
este aceea a întocmirii de către notarul public (chemat să autentifice convenţia matrimonială)
a unui inventar al bunurilor mobile , indiferent de modul lor de dobândire – art. 361 alin. (1)
C.civ..
Pentru opozabilitate faţă de terţi, inventarul va fi anexat convenţiei matrimoniale, fiind
supus aceloraşi formalităţi de publicitate ca şi aceasta – alin. (3) al art. 361. Astfel, în privinţa
bunurilor mobile existente la momentul adoptării regimului separaţiei confuzia ar putea fi

10
evitată dacă inventarul este riguros întocmit, pe baza declaraţiilor soţilor şi mai ales a
mijloacelor de probă pe care aceştia le pot furniza. Neîndoielnic, utilitatea acestui inventar este
mai pregnantă în cazul soţilor ale căror patrimonii conţin elemente consistente de natură
mobiliară.
Dacă inventarul nu se întocmeşte, lipsind astfel persoana interesată de un mijloc de
probă eficient în dovedirea naturii juridice de bun propriu, conform alin. (4) al art. 361, până
la proba contrară se prezumă că dreptul de proprietate exclusivă aparţine soţului posesor.
Dar cum viaţa în comun generează inevitabil o confuziune inclusiv în privinţa posesiei
bunurilor mobile corporale, de multe ori posesia nu ar putea servi drept mijloc de probă, fiind
viciată prin caracterul său echivoc. În această situaţie, dovada contrară poate fi făcută prin orice
mijloc de probă: registre de familie, documente de bancă, facturi, martori, indicii etc., cu
excepţia ipotezei în care „bunul a fost dobândit printr-un act juridic supus, potrivit legii, unei
condiţii de formă pentru validitate ori unor cerinţe de publicitate”, când „dreptul de proprietate
exclusivă nu se poate dovedi decât prin înscrisul care îndeplineşte formele cerute de lege” –
alin. (5) al art. 361.
Spre deosebire de alte sisteme de drept, C.civ. nu a consacrat expres prezumţia legală
de indiviziune, de o incontestabilă utilitate practică, potrivit căreia bunurile asupra cărora
niciunul dintre soţi nu poate justifica o proprietate exclusivă sunt considerate că le aparţin în
indiviziune, fiecare pentru jumătate.
Această aparentă lacună de reglementare este suplinită însă prin apelul la dispoziţiile
art. 362 alin. (1) C.civ., care statuează în sensul că „aparţin acestora în proprietate comună pe
cote-părţi, în condiţiile legii.”
De asemenea, se poate considera că o asemenea prezumţie este instituită implicit prin
trimiterea pe care o face art. 362 alin. (2) C.civ. la art. 361.
Acest text instituie prezumţia potrivit căreia, în lipsa inventarului, până la proba
contrară, dreptul de proprietate aparţine soţului posesor, de unde rezultă că, în măsura în care
posesia este comună, se prezumă că bunurile sunt în coproprietate, aplicându-se prevederile
art. 633, potrivit cărora „Dacă bunul este stăpânit în comun, coproprietatea se prezumă, până
la proba contrară.”, cotele-părţi fiind prezumate egale, conform art. 634 alin. (2). Desigur,
această prezumţie nu poate opera în cazul în care bunul a fost dobândit printr-un act juridic,
suspus, potrivit legii, unei condiţii de formă pentru validitate ori unor cerinţe de publicitate,
când dreptul de proprietate exclusivă, respectiv de coproprietate trebuie să rezulte din înscrisul
care îndeplineşte formele cerute de lege.

3.3.3. Separaţia pasivului

Independenţa patrimonială a soţilor se manifestă şi în privinţa laturii pasive, în principiu

neexistând decât datorii personale ale fiecărui soţ. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 364 alin. (1),
„Niciunul dintre soţi nu poate fi ţinut de obligaţiile născute din acte săvârşite de celălalt soţ.”
Aşadar, datoriile care grevau patrimoniul fiecărui soţ în momentul încheierii căsătoriei,
precum şi acelea asumate de el în timpul căsătoriei rămân personale ale soţului respectiv,
(indiferent dacă sunt de natură contractuală sau delictuală) şi vor fi guvernate de dreptul comun
al obligaţiilor.
Principiul independenţei patrimoniale la nivelul laturii pasive comportă însă anumite
limite.
După cum se prevede expres în cuprinsul alin. (2) al art. 364, „soţii răspund solidar
pentru obligaţiile asumate de oricare dintre ei pen¬tru acoperirea cheltuielilor obişnuite ale
căsătoriei şi a celor legate de creşterea şi educarea copiilor.” În lipsă de convenţie contrară,
fiecare din soţi este ţinut să contribuie la cheltuielile căsătoriei proporţional cu mijloacele de
care dispune, fiind posibil ca unul din soţi să contracteze datorii pentru care se va angaja

11
răspunderea solidară a soţilor, cu excepţia situaţiilor în care soţul interesat face dovada
caracterului inutil ori excesiv al cheltuielilor făcute de celălalt. Caracterul solidar al obligaţiei
reprezintă, fără îndoială, o formă de protecţie a terţilor de bună-credinţă care intră în relaţii
patrimoniale cu unul dintre soţi.
Răspunderea solidară a soţilor poate avea însă şi o sursă convenţională, nu doar una
legală. Astfel, soţii pot decide ca pentru anumite obligaţii asumate împreună sau doar de unul
din ei să fie ţinuţi solidar; întrucât în dreptul comun, solidaritatea nu se prezumă, persoana
interesată (creditorul, unul din soţi etc.) va trebui să facă dovada caracterului solidar al
obligaţiei.

3.3.4. Gestiunea bunurilor

Independenţa soţilor – trăsătura esenţială a regimului separaţiei – se manifestă şi în

privinţa gestiunii bunurilor. Astfel, sub rezerva de a-şi îndeplini obligaţia privind contribuţia la
cheltuielile căsătoriei, fiecare soţ administrează, foloseşte şi dispune în mod discreţionar de
bunurile proprietate exclusivă, fără nicio ingerinţă din partea celuilalt. Principiul enunţat
comportă însă o serie de limitări, dictate în special de imperativul protejării intereselor familiei.
Afectarea principiului independenţei soţilor în gestiunea bunurilor proprietate exclusivă
se produce în primul rând prin acţiunea unor norme juridice din structura regimului primar
imperativ, prin care se instituie un mecanism de cogestiune a anumitor bunuri, similar celui din
materia regimului comunitar pentru actele cele mai grave.
Astfel, potrivit art. 322, valabilitatea oricăror acte juridice având ca obiect drepturile
asupra locuinţei familiei sau bunurile ce mobilează/decorează această locuinţă este
condiţionată de exprimarea consimţământului scris al celuilalt soţ, chiar şi în ipoteza în care
locuinţa este proprietate exclusivă a unuia dintre soţi.
De asemenea, în condiţiile art. 316, dacă unul dintre soţi încheie acte de dispoziţie care
pun în pericol grav interesele familiei, pe cale judiciară se poate limita dreptul soţului titular
de a dispune singur de anumite bunuri, principiul independenţei patrimoniale fiind astfel
limitat.
O a doua categorie de limite survine în cazul imixtiunii unuia dintre soţi în gestiunea
bunurilor personale ale celuilalt. În principiu, se aplică dispoziţiile dreptului comun, în funcţie
de calificarea concretă pe care intervenţia unuia dintre soţi o poate primi: de regulă, mandat
expres sau tacit ori gestiune de afaceri.
O dispoziţie specială, reglementată de art. 363 alin. (1), vizează situaţia în care unul
dintre soţi se foloseşte de bunurile celuilalt soţ fără împotrivirea acestuia din urmă; obligaţiile
care se nasc în sarcina soţului beneficiar al folosinţei sunt cele ale unui uzufructuar, cu excepţia
celor prevăzute de art. 723, 726 şi 727 C.civ., vizând inventarierea bunurilor, constituirea
garanţiei pentru îndeplinirea obligaţiilor, respectiv numirea administratorului.
În privinţa fructelor pe care acest soţ le datorează titularului, art. 363 alin. (1) teza a II-
a statuează în sensul că soţul respectiv este ţinut să restituie „numai fructele existente la data
solicitării lor de către celălalt soţ sau, după caz, la data încetării ori schimbării regimului
matrimonial”.

3.3.5. Lichidarea regimului

În condiţiile în care patrimoniile celor doi soţi sunt complet separate, neexistând în
principiu decât bunuri proprietate exclusivă, în cazul regimului separaţiei dizolvarea nu ar
trebui să implice o lichidare propriu-zisă.

12
 Cu toate acestea, viaţa în comun determină o coeziune patrimonială mai mult sau mai
puţin pronunţată chiar şi în cazul acestui regim individualist, astfel că dizolvarea regimului
reclamă cel mai adesea o clarificare a legăturilor patrimoniale care au luat naştere între soţi.
Neexistând dispoziţii speciale în materie, operaţiunea de lichidare va fi guvernată de
regulile dreptului comun privitoare la partaj, îmbogăţire fără justă cauză, compensaţie etc.
Astfel, în baza acestor prevederi va fi efectuat partajul bunurilor pe care soţii le-au
dobândit în indiviziune şi tot dreptului comun (al obligaţiilor) va fi supus regimul juridic al
creanţelor existente între soţi.
Precizăm faptul că şi în materia separaţiei de bunuri îşi găseşte aplicabilitate clauza de
preciput, având în vedere că, potrivit art. 333 alin. (1) aceasta poate avea ca obiect unul sau
mai multe dintre bunurile comune deţinute în coproprietate.
Pentru a înlătura orice posibilă interpretare echivocă, legiuitorul a prevăzut expres în
art. 365 că „La încetarea regimului separaţiei de bunuri, fiecare dintre soţi are un drept de
retenţie asupra bunurilor celuilalt până la acoperirea integrală a datoriilor pe care le au unul
faţă de celălalt”. În cazul soţilor, fizionomia dreptului de retenţie pare a fi una specială, cu o
sferă de cuprindere mai întinsă faţă de cea conturată de dispoziţiile dreptului comun: nu mai
este vorba neapărat de un debitum cum re iunctum, deci de o conexiune a datoriei cu lucrul,
(condiţie esenţială pentru invocarea dreptului de retenţie), ci de orice datorii pe care soţii le au
unul faţă de celălalt, chiar fără legătură cu lucrul reţinut.

Secţiunea a 4-a Participarea la achiziţii

Regimul participării la achiziţii este un regim mixt dat fiind că îmbină principiul
separatist, care se manifestă în timpul căsătoriei, cu un principiu comunitar, aplicabil în cazul
lichidării regimului matrimonial.
Astfel, în timpul căsătoriei, bunurile dobândite de oricare dintre soţi sunt bunuri proprietate
exclusivă a soţului dobânditor, după cum datoriile asumate de oricare dintre soţi sunt datorii
personale. În mod corespunzător, fiecare dintre soţi are puteri depline asupra bunurilor dobân-
dite.
În momentul lichidării, pentru a restabili echilibrul patrimonial dintre soţi, intră în funcţiune
noţiunea de „achiziţii”, fiecare dintre soţi având vocaţia de a participa, sub forma unei creanţe
la achiziţiile realizate de celălalt soţ.
Spre deosebire însă de regimurile comunitare, noţiunea de „achiziţii” nu are în vedere
bunurile dobândite de soţi în timpul căsătoriei, în materialitatea lor, nepunându-se problema
împărţirii bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, ci reprezintă expresia valorică a sporului pe
care l-a înregistrat în timpul căsătoriei patrimoniul fiecăruia dintre soţi. În acest sens,
operaţiunea de lichidare a acestui regim matrimonial este una complexă, deoarece presupune
efectuarea mai multor calcule:
- se stabileşte valoric patrimoniul iniţial sau originar al fiecăruia dintre soţi. Acesta este
compus din bunurile pe care fiecare dintre soţi le-a avut la data încheierii căsătoriei, precum şi
din bunurile proprii dobândite în timpul căsătoriei, determinate după regulile comunităţii de
bunuri.
- se stabileşte valoric patrimoniul final al fiecăruia dintre soţi. Acesta se compune din
bunurile dobândite în timpul căsătoriei, existente la data lichidării regimului matrimonial.
- se stabileşte valoarea netă, atât a patrimoniului iniţial, cât şi a patrimoniului final, după
scăderea valorii datoriilor;
- se scade din patrimoniul final al fiecărui soţ, patrimoniul iniţial, astfel încât se obţine o
valoare, care reprezintă partea sa de participare la achiziţii;

13
 - se scade partea cea mai mică de participare din partea cea mai mare, iar diferenţa se împarte
la doi şi reprezintă creanţa de participare la achiziţii. Creditor al acestei creanţe este soţul care
a avut o parte mai mică de participare la realizarea achiziţiilor. Dacă patrimoniile sunt egale
valoric, nu se datorează nimic; la fel dacă patrimoniile finale sunt pasive. Plata creanţei se face
în bani, potrivit dreptului comun.
Codul civil nu reglementează regimul participării la achiziţii, ca regim convenţional.
Totuşi, pentru a permite adoptarea acestui regim, grevat pe separaţia de bunuri, alin. (2)
al art. 360, introdus prin Legea nr. 71/2011 prevede că “Prin convenţie matrimonială, părţile
pot stipula clauze privind lichidarea acestui regim în funcţie de masa de bunuri achiziţionate
de fiecare dintre soţi în timpul căsătoriei, în baza căreia se va calcula creanţa de participare.
Dacă părţile nu au convenit altfel, creanţa de participare reprezintă jumătate din diferenţa
valorică dintre cele două mase de achiziţii nete şi va fi datorată de către soţul a cărui masă de
achiziţii nete este mai mare, putând fi plătită în bani sau în natură.”
Rezultă, aşadar, că practic, prin această dispoziţie legală, Codul civil oferă posibilitatea
indirecta a adoptării acestui regim, ca modalitate de lichidare a regimului separaţiei de bunuri.

CAPITOLUL 2
Modificarea regimului matrimonial

Secţiunea 1. Reglementare

Codul face distincţie între modificarea convenţională (art. 369) şi cea judiciară a
regimului matrimonial (art. 370-art. 372).
Art. 369 prevede posibilitatea modificării regimului matrimonial după cel puţin un an
de la încheierea căsătoriei, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege pentru convenţiile
matrimoniale. Aceasta este o modificare convenţională.
Modificarea judiciară are în vedere trecerea pe cale judiciară de la regimul comunităţii
de bunuri la regimul separaţiei de bunuri, la cererea unuia dintre soţi, dacă, prin actele încheiate,
celălalt soţ pune în pericol interesele patrimoniale ale familiei.

Secţiunea a-2-a Modificarea convenţională

2.1. Delimitări conceptuale

Codul civil, favorabil pluralismului şi flexibilităţii, permite modificarea regimului

matrimonial în timpul căsătoriei pe calea convenţiei matrimoniale.
Este necesar să se facă distincţie între modificarea convenţiei matrimoniale înainte de
căsătorie şi modificarea regimului matrimonial în timpul căsătoriei.
Astfel, potrivit art. 336 C.civ., convenţia matrimonială poate fi modificată înainte de
încheierea căsătoriei, cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 330 (înscris autentificat de
notarul public, cu consimţământul tuturor părţilor, exprimat personal sau prin mandatar cu
procură autentică, specială şi având conţinut predeterminat) şi art. 332 (prin convenţia
matrimonială nu se poate deroga, sub sancţiunea nulităţii absolute, de la dispoziţiile legale
privind regimul matrimonial ales decât în cazurile anume prevăzute de lege.
De asemenea, convenţia matrimonială nu poate aduce atingere egalităţii dintre soţi,
autorităţii părinteşti sau devoluţiunii succesorale legale.)

14
 Totodată, pentru opozabilitate faţă de terţi, trebuie respectate condiţiile de publicitate
prevăzute de art. 334 şi 335 pentru orice convenţie matrimonială.
Modificarea convenţiei matrimoniale înainte de căsătorie poate să aibă ca obiect chiar
înlocuirea regimului matrimonial iniţial ales de soţi, după cum poate să privească doar anumite
modificări în cadrul aceluiaşi regim matrimonial (de exemplu, în cadrul regimului comunităţii
convenţionale viitorii soţi adaugă sau, după caz, elimină clauza de preciput).
Modificarea convenţiei matrimoniale înainte de căsătorie se realizează cu acordul
tuturor persoanelor care au participat la încheierea ei.
În schimb, modificarea regimului matrimonial se realizează în timpul căsătoriei, după
ce regimul matrimonial ales la încheierea căsătoriei şi-a produs efecte. Şi aceasta presupune
încheierea unei convenţii, care trebuie să îndeplinească toate condiţiile convenţiei
matrimoniale.
Deosebirea dintre cele două ipoteze constă, aşadar, în faptul că, înainte de încheierea
căsătoriei vorbim de modificarea convenţiei matrimoniale (pentru că nu există încă un regim
matrimonial aplicabil), pe când în timpul căsătoriei se modifică însuşi regimul matrimonial.
Modificarea convenţiei matrimoniale înainte de căsătorie presupune prezenţa tuturor
celor care au participat la încheierea ei (a viitorilor soţi, dar şi, după caz, a terţilor care au făcut
donaţii, potrivit principiului simetriei actelor juridice), în timp ce modificarea regimului
matrimonial în timpul căsătoriei se realizează doar cu acordul soţilor.

2.2. Condiţii de fond

Din cuprinsul art. 369 alin. (1) C.civ., rezultă că modificarea directă a regimului
matrimonial presupune încheierea unei convenţii matrimoniale, prin care fie se înlocuieşte
regimul matrimonial sub imperiul căruia soţii s-au căsătorit, fie, după caz, soţii aduc anumite
modificări în cadrul aceluiaşi regim matrimonial.
Convenţia matrimonială prin care se modifică regimul matrimonial trebuie să
îndeplinească unele condiţii generale de validitate ale contractelor, precum şi unele condiţii
speciale.
Astfel modificarea regimului matrimonial presupune consimţământul liber şi neviciat
al soţilor.
Chiar dacă la încheierea convenţiei matrimoniale iniţiale au fost părţi şi alte persoane
decât viitorii soţi, consimţământul acestor persoane nu este necesar la modificarea convenţiei
matrimoniale în timpul căsătoriei, spre deosebire de situaţia în care convenţia matrimonială se
modifică înainte de celebrarea căsătoriei.
Astfel, art. 369 alin. (1) C.civ. se referă expres la soţii care pot să modifice regimul
matrimonial în timpul căsătoriei, de unde rezultă că, deşi la încheierea convenţiei matrimoniale
au participat şi alte persoane, raţiune pentru care, potrivit art. 330 alin. (1), convenţia
matrimonială se încheie „cu consimţământul tuturor părţilor”, pentru modificarea regimului
matrimonial nu se cere şi consimţământul acestora.
În ceea ce priveşte capacitatea, întrucât minorul care s-a căsătorit dobândeşte capacitate deplină
de exerciţiu, poate să încheie singur o asemenea convenţie matrimonială de modificare a
regimului matrimonial.
Ca şi condiţie specială, art. 369 alin. (1) C. civ. instituie condiţia ca de la data încheierii
căsătoriei să fi trecut cel puţin un an. După împlinirea acestui termen, soţii pot modifica regimul
matrimonial ori de câte ori doresc.
În sfârşit, la modificarea regimului matrimonial trebuie să se ţină seama de limitele
impuse convenţiei matrimoniale. Astfel, în ceea ce priveşte obiectul convenţiei matrimoniale
modificatoare, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 332 alin. (1) care statuează că „Prin
convenţia matrimonială nu se poate deroga, sub sancţiunea nulităţii absolute, de la dispoziţiile

15
legale privind regimul matrimonial ales decât în cazurile anume prevăzute de lege” şi, de
asemenea, prevederile art. 312 alin. (2), potrivit cărora, „Indiferent de regimul matrimonial
ales, nu se poate deroga de la dispoziţiile prezentei secţiuni, dacă prin lege nu se prevede altfel.”

2.3.Condiţii de formă şi măsuri de publicitate

Pentru încheierea convenţiei modificatoare a regimului matrimonial, este cerută ad

validitatem forma autentică notarială, ca şi pentru încheierea convenţiei matrimoniale.
Pentru opozabilitate faţă de terţi, potrivit art. 369 alin. (2) C.civ., modificarea regimului
matrimonial este supusă măsurilor de publicitate.
Astfel, despre modificarea convenţiei matrimoniale se face menţiune în actul de
căsătorie, iar, dacă unul dintre soţi este comerciant, şi în registrul comerţului.
De asemenea, sunt aplicabile dispoziţiile privind publicitatea convenţiei matrimoniale,
astfel încât modificarea convenţională a regimului matrimonial trebuie să fie înscrisă în
Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale, pentru opozabilitate faţă de terţi.
În plus, pentru a fi opozabilă terţilor, este necesar ca prin modificarea regimului
matrimonial soţii să nu fi urmărit fraudarea intereselor terţilor. Potrivit art. 369 alin. (3), chiar
dacă s-au îndeplinit formalităţile de publicitate, modificarea regimului matrimonial nu este
opozabilă terţilor, dacă modificarea s-a făcut în frauda intereselor lor.
În acest sens, conform art. 369 alin. (4) C.civ. creditorii prejudiciaţi prin schimbarea
sau lichidarea regimului matrimonial pot formula acţiunea revocatorie în termen de un an de la
data la care au fost îndeplinite formalităţile de publicitate sau, după caz, de când au luat
cunoştinţă mai înainte de aceste împrejurări pe altă cale. Ei pot invoca oricând, pe cale de
excepţie, inopozabilitatea modificării sau lichidării regimului matrimonial făcute în frauda
intereselor lor.

2.4. Efectele modificării convenţionale a regimului matrimonial

Între soţi, modificarea produce efecte, în principiu, de la data încheierii convenţiei în

forma autentică notarială.
Faţă de terţi, efectele se produc de la data îndeplinirii formalităţilor de publicitate.
În funcţie de întinderea sau amploarea modificărilor, rezultatul poate să fie o înlocuire
a regimului matrimonial cu un altul sau modificarea regimului existent.
Astfel, soţii pot opta pentru o schimbare totală a regimului matrimonial, de exemplu,
pot trece de la regimul de comunitate la un regim de separaţie de bunuri sau invers. În acest
caz, abandonarea unui regim matrimonial în favoarea altuia, de alt tip, implică încetarea şi,
după caz, lichidarea regimului matrimonial anterior. De exemplu, dacă se trece de la regimul
comunităţii la regimul separaţiei de bunuri, încetarea regimului comunităţii de bunuri va fi
urmată de lichidarea acestuia, în special de împărţeala bunurilor comune, fără însă ca legea să
impună soţilor ca împărţeala să se facă odată cu schimbarea regimului sau într-un anumit
termen de la data schimbării.
Sub acest aspect, trebuie remarcat faptul că nu atât modificarea în sine a regimului
matrimonial ar putea să aducă atingere creditorilor, cât eventualul partaj fraudulos al bunurilor
comune, prin care, de exemplu, soţii convin ca anumite bunuri să fie atribuite unuia dintre soţi,
pentru a frauda pe creditorii celuilalt soţ, prin micşorarea dreptului de gaj general al creditorilor
chirografari. În acest caz, însă, creditorul are la îndemână acţiunea revocatorie împotriva
actului de împărţeală făcut în frauda lui, potrivit art. 369 alin. (3).
În cazul în care se trece de la un regim de separaţie de bunuri la un regim de comunitate,
de regulă nu se ridică asemenea probleme compli¬cate legate de lichidarea regimului

16
matrimonial, deşi nu este exclusă nici în cadrul separaţiei existenţa unor bunuri în
coproprietate, care pot fi supuse împărţelii.
Cu atât mai mult, dacă se menţine regimul comunităţii, dar se modifică doar întinderea
comunităţii – în sensul restrângerii sau al extinderii – nu este necesară lichidarea regimului
matrimonial anterior.
Pe de altă parte, soţii pot opta pentru o schimbare parţială a regimului matrimonial, în
sensul că pot să modifice doar regimul unuia sau al anumitor bunuri ori regulile referitoare la
gestiunea bunurilor sau cele care privesc lichidarea regimului matrimonial, în condiţiile art.
367.
Una dintre cele mai controversate probleme este aceea de a stabili în ce măsură donaţiile
făcute prin convenţie matrimonială sunt afectate de modificarea ulterioară a regimului
matrimonial.
În acest sens, se disting două ipoteze:
- donaţiile făcute între viitorii soţi sau între soţi cu ocazia încheierii convenţiei matrimoniale.
În general, se poate considera că aceste donaţii nu sunt ipso facto afectate prin schimbarea
regimului matrimonial, fiind astfel necesară o prevedere specială în convenţia modificatoare.
De altfel, este aplicabilă regula potrivit căreia donaţiile dintre soţi sunt revocabile;
- donaţiile făcute de un terţ soţilor. Acestea nu sunt revocabile prin schimbarea regimului
matrimonial.
Tot astfel, se poate discuta dacă donaţia făcută de un terţ se mai menţine, în condiţiile
în care acesta a făcut donaţia în considerarea unui anumit regim matrimonial, pe care ulterior
soţii îl înlocuiesc cu un altul. De exemplu, donaţia a fost făcută femeii, în considerarea faptului
că regimul matrimonial ales iniţial era cel al separaţiei de bunuri, iar soţia fiind casnică, în
eventualitatea desfacerii căsătoriei nu ar fi rămas cu nimic. Dacă ulterior soţii trec la un regim
comunitar, care ar permite femeii, pe calea împărţelii bunurilor comune, să obţină o parte din
bunurile dobândite în timpul căsătoriei, atunci se poate discuta dacă, după modificarea
regimului, se mai justifică menţinerea donaţiei, având în vedere mobilul acestei donaţii.

Secţiunea a-4-a Modificarea judiciară a regimului comunităţii de bunuri

4.1. Condiţii

Potrivit art. 370 alin. (1) C.civ., „Dacă regimul matrimonial al soţilor este cel al comunităţii
legale sau convenţionale, instanţa, la cererea unuia dintre soţi, poate pronunţa separaţia de
bunuri, atunci când celălalt soţ încheie acte care pun în pericol interesele patrimoniale ale
familiei.”
Se reglementează, astfel, posibilitatea unei modificări judiciare a regimului comunităţii,
indiferent că este o comunitate legală sau convenţională, la cererea unuia dintre soţi, constând
în instituirea unui regim de separaţie de bunuri, care îşi va avea temeiul în hotărârea
judecătorească.
Noţiunea de „interese patrimoniale ale familiei” este una de fapt, al cărei conţinut se
determină de instanţa de judecată de la caz la caz.
Instanţa trebuie să stabilească existenţa unei legături de cauzalitate între actele săvârşite
de unul dintre soţi şi „starea de pericol” pe care aceste acte o generează.
Potrivit alin. (2) al art. 370, instanţa va face aplicarea dispoziţiilor art. 357, ceea ce
înseamnă că instituirea judiciară a regimului separaţiei de bunuri este precedată de lichidarea
regimului comunităţii de bunuri.
Prin aceasta, modificarea judiciară a comunităţii de bunuri se deosebeşte de simpla
împărţeală judiciară a bunurilor în timpul căsătoriei, care potrivit art. 358 alin. (4) nu implică
şi modificarea regimului matrimonial.

17
 Potrivit alin. (3) al art. 370, dispoziţiile art. 361 se aplică în mod corespunzător. Aceasta
înseamnă că se va proceda la întocmirea inventarului bunurilor mobile proprii, care este supus
formalităţilor de publicitate a convenţiilor matrimoniale. Nu rezultă însă din text dacă, prin
aceeaşi hotărâre judecătorească, instanţa ia act şi de inventarul bunurilor mobile sau dacă
inventarul va fi întocmit separat de notarul public, la cererea soţilor. Evident, cea mai simplă
soluţie ar fi aceea ca, prin hotărârea judecătorească, instanţa să ia act şi de inventar.

4.2. Efectele schimbării judiciare a comunităţii de bunuri

4.2.1. Efectele între soţi

Potrivit art. 371 C.civ., separaţia de bunuri pronunţată de către instanţă face ca regimul
matrimonial anterior să înceteze, iar soţilor li se aplică regimul matrimonial prevăzut la art.
360-365.
Între soţi, efectele separaţiei se produc retroactiv, nu de la data hotărârii judecătoreşti,
ci de la data formulării cererii, cu excepţia cazului în care instanţa, la cererea oricăruia dintre
ei, dispune ca aceste efecte să li se aplice chiar de la data separaţiei în fapt.
Măsura trecerii la separaţia de bunuri este una definitivă, nefiind prevăzută posibilitatea
pentru soţi de a cere instanţei modificarea ulterioară a măsurii.
În acest context, se pune întrebarea dacă soţii pot modifica, ulterior, acest regim pe cale
convenţională, de exemplu, în vederea reinstituirii comunităţii de bunuri. Se pare că nu există
niciun impediment legal, dat fiind că art. 369 alin. (1) are în vedere înlocuirea convenţională a
„regimului matrimonial existent cu un alt regim”, fără să distingă după cum temeiul regimului
matrimonial înlocuit este legal, convenţional sau judiciar.

4.2.2. Efectele faţă de terţi

În primul rând, precizăm că potrivit art. 372 alin. (1), creditorii soţilor nu pot cere
separaţia de bunuri, dar pot interveni în cauză.
Într-adevăr, dreptul de a cere separaţia de bunuri este un drept personal al soţilor, dat
fiind şi caracterul motivelor care pot justifica o asemenea măsură (interesele familiei).
În al doilea rând, pentru opozabilitate faţă de terţi, alin. (3) al art. 370 prevede că se
aplică în mod corespunzător dispoziţiile:
- art. 291, ceea ce înseamnă că, despre această schimbare judiciară se va face menţiune pe actul
de căsătorie;
- art. 334 privind înscrierea acestei modificări în Registrul naţional notarial al regimurilor
matrimoniale, precum şi în celelalte registre pentru opozabilitate faţă de terţi;
- art. 335, potrivit căruia „(1) Convenţia matrimonială nu poate fi opusă terţilor cu privire la
actele încheiate de aceştia cu unul dintre soţi decât dacă au fost îndeplinite formalităţile de
publicitate prevăzute la art. 334 sau dacă terţii au cunoscut-o pe altă cale. (2) Convenţia
matrimonială nu poate fi opusă terţilor cu privire la actele încheiate de aceştia cu oricare
dintre soţi înainte de încheierea căsătoriei.”
Prin aplicarea „în mod corespunzător” a acestui text, înseamnă că hotărârea
judecătorească prin care s-a instituit regimul separaţiei de bunuri nu poate fi opusă terţilor decât
dacă au fost îndeplinite formalităţile de publicitate prevăzute la art. 334 sau dacă terţii au
cunoscut-o pe altă cale. De asemenea, separaţia de bunuri instituită prin hotărâre judecătorească
nu poate fi opusă terţilor cu privire la actele încheiate cu oricare dintre soţi înainte de
modificarea judiciară a regimului matrimonial.
În sfârşit, potrivit alin. (2) al art. 372, „Dispoziţiile art. 369 alin. (3) şi (4) se aplică în
mod corespunzător.” Aceasta înseamnă că, în măsura în care terţii au fost prejudiciaţi prin

18
instituirea regimului separaţiei de bunuri, ei au la îndemână acţiunea pauliană (revocatorie) în
termen de un an de la data la care au fost îndeplinite formalităţile de publicitate sau, după caz,
de la data la care au luat cunoştinţă mai înainte de hotărârea judecătorească prin care s-a instituit
separaţia de bunuri. De asemenea, ei pot, pe cale de excepţie, să invoce oricând inopozabilitatea
noului regim al separaţiei de bunuri, respectiv inopozabilitatea lichidării regimului comunităţii
de bunuri, dacă dovedesc că schimbarea sau lichidarea judiciară a regimului matrimonial s-a
făcut în frauda intereselor lor.

19
 PARTEA APLICATĂ

(FIȘE, MINISPETE, GRILE, INTREBĂRI RECAPITULATIVE )

20
 Fișa nr. 1
Comunitate legală și derogări convenționale

a) Derogări de la compoziția comunității legale

• extinderea până la o comunitate universală

Comunitate de bunuri și datorii;
convențională extinsă • excepție: bunurile de uz personal și cele
destinate exercitării unei profesii sunt proprii
[art. 367 lit. a)] chiar și într-o comunitate universală [art. 340
lit. b) și c)].

• seaplică ope legis în lipsa unei convenții

matrimoniale;
• bunuri comune (art. 339), bunuri proprii
Comunitate legală (art. 340), datorii comune (art. 351); datorii
personale;
• constituie reperul de la care se poate deroga
prin convenție matrimonială spre o
comunitate convențională.
Comunitate • restrângerea comunității la anumite bunuri
și datorii anume determinate prin convenție
convențională matrimonială;
• excepție: obligațiile asumate de oricare
restrânsă [art. 367 lit. dintre soți pentru acoperirea cheltuielilor
b)] obișnuite ale căsătoriei sunt comune [art.
351 lit. c)].

NB! Potrivit art. 367 lit. c) C. civ., este posibilă includerea clauzei de preciput. Aceasta nici nu extinde,
nici nu restrânge comunitatea legală, ci produce efecte la decesul soțului dispunător. Soțul beneficiar
preia, fără plată, înainte de partajul moștenirii, unul sau mai multe dintre bunurile comune sau deținute
în coproprietate.

21
b) Derogări convenționale de la mecanismul gestiunii paralele din cadrul comunității
legal

Comunitate legală
actele de
administrare pot fi
încheiate de fiecare
soț singur (gestiune
paralelă legală)

Prin convenție matrimonială se Comunitate

stabilește obligativitatea acordului convențională
ambilor soți pentru anumite acte de (clauză specială de
administrare. gestiune comună)

remediul la clauza specială de gestiune

Imposibilitatea comună: celălalt soț poate să încheie
unuia dintre soți de singur actul, însă numai cu
a-și exprima voința încuviințarea prealabilă a instanței de
tutelă.

22
c) Derogări privind lichidarea regimului matrimonial (Tablou comparativ al principalelor
clauze privind lichidarea regimului matrimonial)
clauza de
preciput
este expres reglementată de
art. 333 C. civ.
nu are natura juridică a unei
liberalităţi în raporturile juridice
dintre soţi.
instituie o modalitate de
lichidare (partaj) parţială a
regimului matrimonial, cu privire
la anumite categorii de bunuri
proprietate devălmaşă sau, după
caz, pe cote-părţi, prin care se
creează un avantaj patrimonial
soțului supraviețuitor
bunurile care fac obiectul
clauzei nu se includ în masa de
împărţit, ci se cuvin soţului
supravieţuitor cu prioritate şi
fără contrapartidă, urmând ca
acesta să vină în concurs cu
ceilalţi moştenitori ai soţului
decedat numai cu privire la
celelalte bunuri din masa
succesorală.
este compatibilă atât cu regimul
comunității convenționale, cât și
al separației de bunuri.
clauza de
partaj inegal
nu este expres reglementată
de Codul civil
stipularea unei asemenea clauze
nu aduce atingere principiului
egalităţii soţilor, din moment ce
însuşi criteriul legal de
determinare a cotei-părţi ce
revine fiecărui soţ, consacrat de
art. 357 alin. (2) C. civ., are în
vedere contribuţia efectivă a
fiecăruia dintre ei, care, prin
ipoteză, poate să fie diferită
stabilirea unor cote inegale
potrivit cărora ar urma să se
partajeze bunurile comune (spre
exemplu, 1/4 şi 3/4). Prin
adoptarea acestei clauze de
partaj inegal soţii pot viza, spre
exemplu, restabilirea
echilibrului patrimonial rupt de
o inegalitate a aporturilor în
comunitate. Drept urmare,
considerăm că o asemenea
clauză este în principiu valabilă,
cu excepţia situaţiei în care
poate fi dovedită intenţia
frauduloasă a soţilor
23
clauza de
prelevare
nu este expres reglementată
de Codul civil
nu se confundă cu clauza de
preciput
preluarea bunurilor ce constituie
obiectul clauzei nu se realizează
fără contrapartidă.
Conferă soţului supravieţuitor
doar un drept de preferinţă la
atribuirea bunurilor ce fac
obiectul clauzei, în
eventualitatea partajului
succesoral, ceea ce înseamnă că
bunul intră în masa succesorală
de împărţit, iar, dacă este cazul,
soţul supravieţuitor care îl preia
datorează sultă celorlalţi
moştenitori de la celelalte
bunuri din masa succesorală.
 Fișa nr. 2
Separație de bunuri simplă și participare la achiziții

Participare la achiziții
Separație de bunuri (separație combinată cu
(simplă) un principiu comunitar la
încetarea regimului:
creanța de participare)

24
 Fișa nr. 3
Modificarea regimului matrimonial secundar
modificare
convențională Condiții: după un an de la încheierea
căsătoriei, cu respectarea condițiilor
prevăzute pentru convenția matrimonială,
inclusiv a condițiilor privind publicitatea
regimului matrimonial.
NB! Nu este obligatorie lichidarea
regimului matrimonial anterior pentru a
deveni aplicabil noul regim. Lichidarea se
poate face oricând și ulterior.
Efecte: regimul matrimonial poate fi
înlocuit cu altul: comunitatea legală cu o
comunitate convențională sau separație,
separația cu o comunitate legală sau
convențională etc.
Regimul matrimonial existent poate să fie
doar modificat sub anumite aspecte.
NB! Creditorii prejudiciați pot ataca actul
pe calea acțiunii revocatorii sau pe cale de
excepție.
25
modificarea
judiciară prin
trecerea de la
comunitate la
separație de Condiții: la cererea unuia dintre soți, dacă
celălalt pune în pericol interesele
bunuri patrimoniale ale familiei. Sunt aplicabile
dispozițiile legale privind publicitatea
regimurilor matrimoniale.
NB! Instanța dispune și cu privire la
lichidarea regimului matrimonial de
comunitate.
Efecte: se realizează trecerea forțată la
regimul separației de bunuri care devine
aplicabil.
Între soți, efectele separației se produc de
la data cererii, dar instanța poate să
dispună, la solicitarea oricăruia dintre soți,
ca aceste efecte să se aplice de la data
separației în fapt.
NB! Creditorii prejudiciați se pot prevala în
mod corespunzător de art. 369 alin. (3) și
(4).
 SPEȚE

I. A şi B, căsătoriţi sub regimul separaţiei de bunuri, deschid la Banca X un cont comun,

destinat cu prioritate cheltuielilor menajere. Alimentarea periodică a acestui cont avea să fie
făcută în exclusivitate de către soţul A, din veniturile sale profesionale. Soţia B ridică din acest
cont o sumă de 5.000 Euro cu care achiziţionează un autoturism, doar ea figurând în contractul
de vânzare.
Pentru acoperirea cheltuielilor legate de efectuarea unei croaziere în Marea Mediterană
– „darul” promis soţiei B pentru aniversarea căsătoriei, soţul A încheie un contract de împrumut
cu terţul T, pentru o sumă de 3.000 Euro. Întrucât la scadenţă A nu îşi achită datoria, după
obţinerea titlului executoriu, terţul T trece la urmărirea silită a autoturismului.
1. Stabiliţi natura juridică a autoturismului.
2. În calitate de avocat al soţului A, la ce demers l-aţi sfătui pe clientul dvs. să re-
curgă?
3. Este îndreptăţit terţul T să solicite executarea silită asupra autoturismului?

II. 1. La data de 2 octombrie 2016 A şi B încheie o convenţie matrimonială la biroul notarial

„WS şi asociaţii”, în care stipulează următoarele clauze:
- regimul matrimonial pentru care optează este regimul comunităţii convenţionale, comunitatea
de bunuri urmând a fi alcătuită exclusiv din mobilele dobândite de unul sau ambii soţi indiferent
de data dobândirii; regimul devine aplicabil după 10 luni de la data încheierii căsătoriei, sub
condiţia ca până la acea dată să rezulte un copil din căsătorie;
- oricare dintre soţi, dacă va supravieţui celuilalt, va putea preleva fără plată, sub condiţia de a
nu se recăsători, sume de bani bunuri comune în valoare de 500.000 Euro şi autoturismul de
lux, bun achiziţionat de soţul A înainte de căsătorie;
Căsătoria dintre A şi B se încheie la data de 3 octombrie 2016, iar în ziua imediat
următoare cei doi se mută într-un imobil dobândit de soţia B înainte de căsătorie în baza unui
contract de vânzare. La data de 1 mai 2017 B dă naştere unui copil. Analizaţi, din punct de
vedere al normelor Codului civil, valabilitatea şi aplicabilitatea convenţiei matrimoniale
încheiate de A şi B.
2. La data de 4 octombrie 2017 A încheie cu banca X un contract prin care s-a prevăzut că dacă
bunul prieten al lui A nu îşi execută obligaţia faţă de bancă într-un anumit termen, banca poate
executa silit autoturismul de lux al lui A. A nu a primit vreo contraprestaţie pentru acest
angajament, de care soţia B nu a avut cunoştinţă. În calitate de avocat al lui B, vi se solicită
să verificaţi dacă există vreun temei pentru anularea contractului dintre A şi banca X.
3. Soţia B constituie ca aport la capitalul social al Societății Y S.A. imobilul de la pct. 1, fără
a-l fi consultat în prealabil pe A. În calitate de avocat al lui A, vi se solicită să verificaţi dacă
există vreun temei pentru desfiinţarea operaţiunii de aportare întreprinse de B.

26
 TESTE-GRILĂ

1. În cadrul regimului comunităţii convenţionale:

a) o clauză potrivit căreia, pentru încheierea oricărui act de conservare cu privire la bunurile
comune, este necesar acordul ambilor soţi, este susceptibilă de confirmare;
b) soţii pot conveni asupra unor cote diferite de lichidare a acestuia, faţă de contribuţiile lor
efective, în timpul comunităţii;
c) soţii pot restrȃnge activul comunitar cu privire la bunuri anume arătate.
Răspuns corect: b) și c)

2. În sistemul comunităţii convenţionale:

a) o clauză potrivit căreia lichidarea unui depozit bancar ar fi supusă cogestiunii nu este
valabilă;
b) o clauză de prelevare la partaj a unor bunuri de către celălalt soţ, prin derogare de la regulile
de atribuire a bunurilor, poartă numele de clauză de preciput;
c) clauza de preciput nu poate purta asupra activului brut al comunităţii.
Răspuns corect: a) și c)

3. Ȋn cazul regimului separaţiei de bunuri:

a) un soţ poate contracta un împrumut pentru care şi celălalt soţ să fie ţinut solidar;
b) dacă un soţ se foloseşte de bunurile celuilalt soţ, el este dator să îi restituie inclusiv fructele
pe care din neglijenţă sau rea-credinţă a omis să le perceapă;
c) în lipsa unui inventar cu privire la bunurile mobile, se prezumă că dreptul de proprietate
aparţine soţului posesor.
Răspuns corect: a) și c)

4. În timpul regimului separației de bunuri:

a) obligația contractată pentru acoperirea cheltuielilor obișnuite ale căsătoriei este comună;
b) obligația contractată pentru acoperirea cheltuielilor legate de creșterea și educarea copiilor
este solidară;
c) toate obligațiile asumate de oricare dintre soți sunt personale.
Răspuns corect: b) și c)

5. În cadrul comunităţii convenţionale, ar fi valabilă o clauză potrivit căreia:

a) pentru încheierea oricăror acte de conservare cu privire la imobilele dobândite de unul dintre
soţi anterior căsătoriei, prin donaţie, ar fi necesar acordul celuilalt soţ;
b) pentru încheierea anumitor acte de administrare cu privire la imobilele dobândite de unul
dintre soţi anterior căsătoriei, prin donaţie, ar fi necesar acordul celuilalt soţ;
c) partajul bunurilor comune se va realiza conform cotelor de 20% (soţul A), respectiv 80%
(soţul B).
Răspuns corect: c)

27
6. În cazul regimului separaţiei de bunuri:
a) bunurile dobândite împreună de soți pot fi și bunuri comune în devălmășie;
b) la încetarea acestuia, dreptul de retenţie pe care îl are fiecare dintre soţi asupra bunurilor
celuilalt soţ până la acoperirea datoriilor reciproce se supune tuturor condiţiilor de drept comun;
c) independenţa soţilor în gestiunea oricăror bunuri proprietate exclusivă nu este totală.
Răspuns corect: c)

7. Identificaţi afirmaţia/ţiile eronată/e:

a) în cazul participării la achiziţii, creanţa de participare poate fi plătită atât în bani, cât şi în
natură;
b) în cadrul regimului separaţiei de bunuri, un soţ care se foloseşte de bunurile celuilalt soţ are
toate obligaţiile unui uzufructuar;
c) imobilul notat ca locuinţă a familiei, în cazul în care este singurul bun imobil al soţilor, nu
va putea fi urmărit de creditori, prin raportare la obligaţia constituţională a statului de a ocroti
viaţa familială.
Răspuns corect: b) și c)

8. Dacă un soț încheie acte care pun în pericol interesele patrimoniale ale familiei, celălalt
soț poate să ceară pe cale judiciară:
a) înlocuirea comunității legale sau convenționale cu separația de bunuri;
b) înlocuirea separației de bunuri cu regimul comunității legale;
c) orice altă modificare a regimului matrimonial necesară restabilirii echilibrului patrimonial
dintre soți.
Răspuns corect: a)

9. Convenţia matrimonială încheiată la 12 decembrie 2014, în cazul în care căsătoria s-a

încheiat la 14 decembrie 2014:
a) nu poate fi modificată la 13 decembrie 2014;
b) nu poate fi modificată la 15 decembrie 2014;
c) nu poate fi modificată la 1 ianuarie 2016.
Răspuns corect: b)

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE

1. Care sunt categoriile de clauze care pot fi stipulate în cadrul comunității convenționale?
Este permisă comunitatea universală?
2. Care sunt elementele definitorii ale separației de bunuri?
3. În ce condiții se poate realiza modificarea convențională a regimului matrimonial? Dar
modificarea judiciară?
4. Care sunt cauzele încetării regimului matrimonial?
5. Care este deosebirea între modificarea convenției matrimoniale și modificarea regimului
matrimonial?
6. Modificarea convențională poate să producă efecte retroactive?
7. Este obligatorie lichidarea regimului matrimonial al comunității în cazul în care acesta
este înlocuit de un regim de separație?

28
29