UNIVERSITATEA CREȘTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”

FACULTATEA DE DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE – DREPT –

BUCUREȘTI

IFR

DISCIPLINA: DREPT CIVIL: SUCCESIUNI

TEMA: DREPTURILE SUCCESORALE
ALE SOȚULUI SUPRAVIEȚUITOR

Cadru didactic titular

PROF. UNIV. DR. CRISTIAN JORA

Student: PETRESCU M. IONUT EUGEN

Anul III, Drept

Nr. matricol: 20416

Forma de învățământ: IFR

Grupa: 2205

-2021-

1
 1. Noţiuni introductive.
De-a lungul timpului, drepturilor succesorale ale soţului supravieţuitor au fost
reglementate, începând cu Codul civil de la 1864 astfel: dispoziţiile inechitabile ale art. 679 şi
681-684 din Codul civil de la 1864, potrivit cărora soţul supravieţuitor putea culege moştenirea
numai după ultimul colateral de gradul al XII-lea; aceste dispoziţii au fost abrogate, însă, în 1921
Legea asupra impozitului progresiv pe succesiuni, prin care aceste exigenţe au fost atenuate,
soţul supravieţuitor culegând moştenirea după ultimul colateral de gradul al IV-lea. Ulterior, prin
adoptarea Legii nr. 319/1944, aceste exigenţe au fost înlăturate, soţul supravieţuitor beneficind
de un regim juridic echitabil poate veni la moştenire în concurs cu oricare dintre clasele de
moştenitori şi, în plus de ceilaţi moştenitori, are, în anumite condiţii, şi alte drepturi succesorale
precum: dreptul special asupra mobilelor, obiectelor aparţinând gospodăriei casnice şi darurilor
de nuntă şi dreptul de abitaţie asupra casei de locuit.
Astfel, în lumina noului Cod civil, soţul supravieţuitor beneficiază de următoarele
drepturi succesorale:
a) un drept de moştenire, în concurs cu oricare dintre clasele de moştenitori sau, în lipsa
acestora, un drept de moştenire exclusiv (art. 971);
b) un drept temporar de abitaţie asupra casei de locuit (art. 973);
c) un drept de moştenire special, asupra mobilierului şi obiectelor de uz casnic care au
fost afectate folosinţei comune a soţilor (art. 974).
Noul Cod civil, în cadrul Cărţii a IVa, Despre moştenire şi liberalităţi, Titlul II -
Moştenirea legală, Capitolul III - Moştenitorii legali, Secţiunea I - Soţul supravieţuitor, la art.
970-974, reformează sub anumite aspecte problematica drepturilor succesorale ale soţului
supravieţuitor. Astfel, noua reglementare în materie succesorală păstrează din reglementarea
anterioară elementele care corespund noilor realităţi sociale şi asupra justeţei cărora literatura şi
practica de specialitate s-au pronunţat şi, de asemenea, adaugă elemente a căror absenţă din
cuprinsul Legii nr. 319/1944 a fost reclamată în timp, de către cei implicaţi în înfăptuirea actului
de justiţie.
Abordarea comparativă a celor două reglementări în materie succesorală prezintă utilitate
întrucât, potrivit art. 91 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009
privind Codul civil, „moştenirile deschise înainte de intrarea în vigoare a Codului civil sunt

2
supuse legii în vigoare la data deschiderii moştenirii”, astfel că dispoziţiile anterioare datei de 1
octombrie 2011 rămân, în continuare, aplicabile.

2. Drepturile soţului supravieţuitor în concurs cu fiecare dintre clasele de

moştenitori legali şi dreptul de moştenire exclusiv al acestuia.
Odată determinată masa succesorală a soţului defunct, se impune să se stabilească cota
succesorală la care are dreptul soţul supravieţuitor, cotă a cărei întindere variază în funcţie de
clasa de moştenitori legali cu care vine în concurs. Soţul supravieţuitor nu face parte din nicio
clasă de moştenitori legali, dar concurează cu oricare clasă chemată la moştenire. Înseamnă că el
nu este înlăturat de la moştenire, dar nici nu înlătură de la moştenire rudele defunctului,
indiferent din ce clasă fac ele parte. Noua reglementare în materie civilă păstrează viziunea Legii
nr. 319/1944 (art. 1 din lege) privind întinderea drepturilor succesorale ale soţului supravieţuitor
în concurs cu clasele de moştenitori, astfel că, sub acest aspect, noul Cod civil preia întocmai
regimul juridic echitabil consacrat anterior, prin dispoziţiile art. 972 alin. 1, care prevede:
- în concurs cu clasa I de moştenitori legali (descendenţii defunctului, indiferent de
numărul lor), soţul supravieţuitor are dreptul la ¼ din moştenire;
- în concurs cu întreaga clasă a II-a (ascendenţi privilegiaţi şi colaterali privilegiaţi), soţul
supravieţuitor va culege 1/3 din moştenire; dacă acesta vine la moştenire în concurs numai cu
ascendenţii privilegiaţi sau numai cu colateralii privilegiaţi, indiferent de numărul lor, îi va
reveni ½ din moştenire;
- în concurs cu clasa a III-a sau cu clasa a IV-a de moştenitori, cota-parte ce i se cuvine
este de ¾ din moştenire.
Stabilirea cotei care se cuvine soţului supravieţuitor are întâietate faţă de stabilirea cotelor
celorlalţi moştenitori, atunci când vine în concurs cu oricare dintre clasele de moştenitori, ceea ce
înseamnă că partea cuvenită soţului supravieţuitor se impută asupra părţii celorlalţi moştenitori
legali ai defunctului. În consecinţă, partea cuvenită celorlalţi moştenitori se micşorează cu cota
soţului supravieţuitor fără nicio excepţie, cotă pentru stabilirea căreia se ţine seama de
moştenitorii care vin efectiv la moştenire. Observăm că, deşi regula imputării cotei soţului
supravieţuitor asupra masei succesorale prezintă utilitate practică, legiuitorul omite să
reglementeze acest aspect asupra căruia s-a pronunţat literatura de specialitate. În legătură cu
drepturile soţului supravieţuitor în concurs cu diferite clase de moştenitori legali se pun două

3
probleme speciale, ale căror soluţii avansate ca propuneri de lege ferenda de către doctrinari au
fost preluate întocmai de noul Cod civil, fiind reglementate de o manieră expresă la art. 972 alin.
2 şi 3.
Astfel, în ipoteza în care soţul supravieţuitor concurează cu două clase (subclase) de
moştenitori - posibilă numai în caz de exheredare a unor moştenitori legali rezervatari -,
doctrina majoritară şi practica judiciară au apreciat că soluţia stabilirii cotei cuvenite soţului
supravieţuitor în raport cu moştenitorii din clasa cea mai apropiată cu care concurează este
preferabilă mediei aritmetice. Această soluţie a fost preluată şi de art. 972 alin. 2 NCC, potrivit
căruia „cota soţului supravieţuitor în concurs cu moştenitori legali aparţinând unor clase diferite
se stabileşte ca şi când acesta ar fi venit în concurs numai cu cea mai apropiată dintre ele”.
O altă ipoteză de natură a ridica probleme a fost aceea a existenţei a două sau mai multe
persoane care pretind drepturi succesorale în calitate de soţi supravieţuitori (bigamie, poligamie),
caz în care moştenirea lăsată de defunctul bigam sau cota-parte din această moştenire prevăzută
de lege în favoarea soţului supravieţuitor, în concurs cu diferitele clase de moştenitori legali, se
împarte în mod egal între soţul din căsătoria valabilă şi soţul inocent din căsătoria nulă. Noul
Cod civil a preluat, la art. 972 alin. 3, această soluţie oferită în doctrină acestei situaţii speciale,
având la bază raţiunea protecţiei bunei-credinţe a soţului din căsătoria putativă, care păstrează
situaţia unui soţ dintr-o căsătorie valabilă (cu condiţia ca hotărârea judecătorească definitivă prin
care s-a constatat nulitatea sau s-a pronunţat anularea să fi intervenit după decesului soţului
bigam - art. 304 alin. 1 NCC).
În ceea ce priveşte caracterele juridice ale dreptului la moştenire al soţului
supravieţuitor, cu titlu de noutate, Legea nr. 287/2009 reţine printre moştenitorii sezinari şi soţul
supravieţuitor (art. 1126 alin.1 NCC), dat fiind faptul că soţul supravieţuitor este, de cele mai
multe ori persoana cea mai apropiată defunctului, susţinându-l pe acesta în tot ceea ce
întreprinde, determinând prin actele sale de dispoziţie şi compunerea ulterioară a masei
succesorale. Aşadar, acesta beneficiază, mai înainte de atestarea calităţii de moştenitor prin
certificatul de moştenitor sau prin hotărârea judecătorească, atât de stăpânirea de fapt a
patrimoniului succesoral, cât şi de dreptul de a administra acest patrimoniu şi de a exercita
drepturile şi acţiunile defunctului.
De altfel, din dispoziţiile Codului civil, rezultă următoarele caractere juridice comune
ambelor reglementări, „ante-” şi „post-” 1 octombrie 2011: soţul supravieţuitor poate veni la

4
moştenire numai în nume propriu (nu poate veni prin reprezentare şi nici nu poate fi reprezentat);
soţul supravieţuitor este moştenitor rezervatar; soţul supravieţuitor este obligat să raporteze la
masa succesorală donaţiile primite de la soţul decedat, atunci când vine în concurs cu
descendenţii.
3. Dreptul special al soţului supravieţuitor asupra mobilierului şi obiectelor de uz
casnic.
Noul Cod civil reglementează dreptul special de moştenire al soţului supravieţuitor
asupra mobilierului şi obiectelor de uz casnic, folosind o terminologie actuală, preferabilă, din
punctul de vedere al legiuitorului, celei de „mobile” şi „bunuri ale gospodăriei casnice”, păstrând
esenţa articolului 5 din Legea nr. 319/1944. Astfel, în temeiul art. 974 NCC, în ipoteza în care
soţul supravieţuitor nu vine în concurs cu descendenţii defunctului, acesta moşteneşte, pe lângă
cota stabilită potrivit art. 972, mobilierul şi obiectele de uz casnic care au fost afectate folosinţei
comune a soţilor.
Din textul legal, se desprind două condiţii speciale ce trebuie a fi îndeplinite pentru ca
soţul supravieţuitor să culeagă aceste bunuri, respectiv: soţul supravieţuitor să nu vină la
moştenire în concurs cu descendenţii defunctului (ci numai în concurs cu clasele II-IV de
moştenitori, când aceste bunuri i se cuvin lui în totalitate şi în mod exclusiv) şi soţul decedat să
nu fi dispus de partea sa din aceste bunuri prin liberalităţi inter vivos sau mortis causa, în
favoarea unor terţe persoane sau în favoarea tuturor moştenitorilor săi. De menţionat că
liberalităţile făcute de către defunct sunt valabile şi nu vor fi supuse reducţiunii, soţul
supravieţuitor nefiind rezervatar în privinţa acestor bunuri, ci numai în privinţa dreptului de
moştenire ordinar.
Soţul supravieţuitor va fi lipsit de acest drept numai în ipoteza în care soţul său
predecedat a dispus prin liberalităţi de întreaga sa parte din această categorie de bunuri, întrucât
prevederile legale au avut în vedere exclusiv acele bunuri aparţinând gospodăriei casnice care
constituiau partea cuvenită soţului defunct din bunurile comune ale soţilor, precum şi bunurile
proprii ale defunctului.
Soţul supravieţuitor are un drept de proprietate asupra unei părţi din bunurile care au fost
comune în timpul căsătoriei şi care, prin natura şi afectaţiunea lor, sunt destinate să servească în
cadrul menajului casnic şi sunt folosite în comun, corespunzător nivelului obişnuit de trai al
soţilor, sau care serveau la mobilarea locuinţei soţilor. De asemenea, bunurile proprii ale soţului

5
supravieţuitor care au această natură şi au fost folosite în comun îi aparţin cu titlu de proprietate
şi nu fac parte din masa succesorală.
În tăcerea legii, definirea bunurilor care alcătuiesc mobilierul şi obiectele de uz casnic a
fost în sarcina doctrinei şi a jurisprudenţei, care au considerat că intră în această categorie
bunurile destinate mobilării locuinţei soţilor şi covoarele, televizorul, obiectele de menaj,
aragazul, frigiderul etc., dar şi bunurile mobile necorporale, cum ar fi, de pildă, creanţa în
despăgubire pentru stricăciuni cauzate acestor bunuri1.
Nu fac obiectul acestui drept special de moştenire, potrivit literaturii de specialitate,
următoarele categorii de bunuri:
a. bunurile care, potrivit naturii lor, nu pot fi folosite în menajul casnic propriu-zis:
automobilul, pianul, bunurile destinate exercitării profesiei defunctului, obiectele care, prin
valoarea lor, depăşesc înţelesul obişnuit al noţiunii de obiecte de uz casnic etc.;
b. bunurile cărora, în pofida naturii lor susceptibile a fi folosite în menajul casnic, nu li s-
a dat această afectaţiune, fiind procurate în alt scop (spre exemplu, pentru a face investiţii sau
pentru a fi donate) sau care au fost destinate uzului personal şi exclusiv al defunctului;
c. bunurile aparţinând gospodăriei ţărăneşti (animale, unelte etc.).
Atribuirea acestui drept special are la bază criteriul afectaţiunii concrete a bunurilor în
discuţie, folosinţei comune în cadrul gospodăriei casnice. Astfel, se impune o menţiune specială:
în cazul căsătoriei putative (din cauză de bigamie), soţul din căsătoria valabilă şi soţul inocent
din căsătoria putativă au un drept de moştenire asupra mobilelor şi obiectelor menajului casnic în
funcţie de afectaţiunea lor concretă în gospodăria casnică, fiecare culegând bunurile pe care le-a
folosit în menajul comun cu defunctul. Aceste bunuri vor fi împărţite, în mod egal între cei doi
soţi supravieţuitori, numai în cazul excepţional în care acestea au fost afectate folosinţei comune
în ambele gospodării.
Distinct faţă de vechea reglementare, noul Cod civil nu menţine dispoziţiile art. 5 din
Legea nr. 319/1944, referitoare la darurile de nuntă, al căror regim juridic era identic cu acela al
mobilelor şi obiectelor aparţinând gospodăriei casnice pe care l-am înfăţişat anterior. Astfel,
legiuitorul nu mai înţelege să reglementeze dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor asupra
darurilor de nuntă, ca drept special de moştenire al acestuia. Prin darurile de nuntă înţelegem
acele daruri manuale, făcute soţilor cu ocazia nunţii, fără a se distinge dacă donatorul este un terţ
sau chiar soţul defunct. Prin prevederile art. 5 s-a considerat că Legea nr. 319/1944 a avut în

6
vedere atât darurile de nuntă făcute ambilor soţi sau unuia dintre ei, cât şi cele pe care soţii şi le-
au făcut reciproc cu acel prilej, indiferent de afectarea lor folosinţei în gospodăria comună.
Bunurile dăruite de terţe persoane ori de către soţul predecedat numai soţului supravieţuitor,
precum şi partea sa din darurile comune nu făceau obiectul dreptului special de moştenire
aparţinând soţului supravieţuitor, la fel ca şi mobilele şi obiectele aparţinând gospodăriei casnice
care sunt ale soţului supravieţuitor.
Problema darurilor de nuntă a fost o problemă viu discutată în literatura juridică,
ajungându-se la concluzia că aceste bunuri vor fi comune dacă este vorba despre darurile
obişnuite ce se fac cu această ocazie în executarea unei convenţii sociale, ele, prin destinaţia lor,
servind la ajutarea tinerilor căsătoriţi în a-şi constitui viaţa de familie şi comunitatea de bunuri a
soţilor. Dacă, însă, este vorba despre sume mari de bani sau bunuri deosebit de valoroase, donate
din partea unuia dintre soţi, aceste daruri vor fi proprii, afară de cazul în care dispunătorul
prevede expres că ele vor fi comune. Aceste distincţii sunt oportune, întrucât în funcţie de
acestea, darurile de nuntă vor face parte sau nu din masa succesorală a soţului defunct, ce
urmează a se împărţi între moştenitorii legali, care au vocaţie succesorală concretă, potrivit cu
cotele legale ce le revin. Aşadar, soţul supravieţuitor nu mai beneficiază de un drept de moştenire
special asupra darurilor de nuntă, acestea (darurile proprii ale soţului defunct şi partea din
darurile de nuntă comune) revenindu-i în temeiul dreptului de moştenire ordinar.
4. Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor
Legea nr. 287/2009 conferă, prin art. 973, un drept de abitaţie al soţului supravieţuitor,
care operează indiferent de clasa cu care acesta vine în concurs la moştenire. Astfel, noul Cod
civil prevede că „soţul supravieţuitor, care nu este titular al niciunui drept real de a folosi o altă
locuinţă corespunzătoare nevoilor sale, beneficiază de un drept de abitaţie asupra casei în care a
locuit până la data deschiderii moştenirii, dacă această casă face parte din bunurile moştenirii”.
Soţul supravieţuitor dobândeşte, din momentul deschiderii succesiunii, un drept de abitaţie, dacă
sunt îndeplinite cumulative următoarele condiţii, ce rezultă din textul legal ce recunoaşte acest
drept soţului supravieţuitor:
- să fi locuit până la data deschiderii moştenirii în casa care formează obiectul dreptului
de abitaţie (deşi Legea nr. 319/1944 nu reţinea această condiţie, ea fusese propusă în literatura de
specialitate, fiind preluată ulterior de noul Cod civil);

7
 - să nu fie titular al niciunui drept real de a folosi o altă locuinţă corespunzătoare nevoilor
sale (spre deosebire de vechea reglementare în materie civilă, care folosea exprimarea „nu are o
altă locuinţă proprie”, în sensul dreptului de proprietate asupra unei locuinţe, în noul Cod civil,
legiuitorul se referă la necesitatea de a nu fi titularul niciunui drept real asupra unei locuinţe,
incluzând drept de uz, de uzufruct, de abitaţie etc.);
- să nu devină prin moştenire proprietarul exclusiv al locuinţei (în cazul în care soţul
supravieţuitor este unicul moştenitor al defunctului, în calitate de proprietar nu poate avea, în
plus, şi un dezmembrământ al dreptului de proprietate neminem res sua servit);
- locuinţa să facă parte din masa succesorală (şi în lumina noii reglementări rămâne
neclarificată situaţia necesităţii proprietăţii exclusive a soţului defunct asupra locuinţei sau
deţinerea acesteia în proprietate comună a soţilor sau cu alte persoane);
- defunctul să nu fi dispus altfel, întrucât soţul supravieţuitor nu este moştenitor
rezervatar în ceea ce priveşte casa.
Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor se caracterizează prin următoarele: este un
drept real, ce are ca obiect casa de locuit, însă titularul dreptului se va putea servi şi de terenul
aferent sau de părţile comune ale imobilului cu mai multe locuinţe, în măsura necesară folosirii
locuinţei; este un drept temporar, care durează până la ieşirea din indiviziune (dar cel puţin un an
de la deschiderea moştenirii) sau până la recăsătorirea soţului supravieţuitor, chiar înainte de
trecerea termenului de 1 an. Prin aceasta observăm noutatea adusă de noua reglementare (art. 973
alin. 4 NCC) faţă de Legea nr. 319/1944, care menţinea dreptul de abitaţie, în orice caz (inclusiv
în ipoteza recăsătoririi), cel puţin timp de un an de la încetarea din viaţă a soţului său. În situaţia
în care soţul supravieţuitor va continua să folosească locuinţa şi după încetarea dreptului de
abitaţie - dacă locuinţa nu a căzut în lotul său prin împărţeală sau dacă nu s-a făcut împărţeala,
dar s-a recăsătorit -, el va fi obligat la plata chiriei dacă foloseşte mai mult decât cota sa parte din
dreptul de proprietate asupra locuinţei. În cazul în care locuinţa a fost dobândită exclusiv de
comoştenitori, aceştia au posibilitatea de a-l evacua pe soţul supravieţuitor în condiţiile
contractului de închiriere a locuinţei.
Potrivit art. 973 alin. 3 NCC, „oricare dintre moştenitori poate cere fie restrângerea
dreptului de abitaţie, dacă locuinţa nu este necesară în întregime soţului supravieţuitor, fie
schimbarea obiectului abitaţiei, dacă pune la dispoziţia soţului supravieţuitor o altă locuinţă
corespunzătoare”. Aşadar, cu scopul de a asigura soţului supravieţuitor o protecţie suplimentară,

8
noul Cod civil prevede obligaţia moştenitorilor defunctului de a pune la dispoziţia soţului
supravieţuitor o locuinţă corespunzătoare, asupra căreia acesta să aibă un drept de abitaţie, iar nu
orice alt titlu precar (spre exemplu, închiriere sau comodat).
Toate litigiile cu privire la dreptul de abitaţie se soluţionează de către instanţa competentă
să judece partajul moştenirii, care va hotărî de urgenţă, în camera de consiliu (art. 973 alin. 5
NCC).
5. Concluzii
Având în vedere cele expuse anterior, apreciem că preocuparea noului Cod civil de a
asigura o reglementare cât mai completă a materiei drepturilor succesorale ale soţului
supravieţuitor s-a materializat prin actualizarea terminologiei juridice, preluarea soluţiilor oferite
de literatura de specialitate, datorită justeţei lor, fără a aduce noutăţi majore, în general.
Deşi opţiunea noii reglementări a drepturilor succesorale ale soţului supravieţuitor a fost
aceea de a proteja drepturile la moştenire ale acestuia în concurs cu celelalte clase de moştenitori,
prin recunoaşterea unui drept de abitaţie a soţului supravieţuitor şi prin constituirea unui drept
special de moştenire asupra mobilierului de uz casnic, legiuitorul a ales să renunţe la dreptul
special de moştenire asupra darurilor de nuntă, cu toate că raţiunea dreptului special al soţului
supravieţuitor asupra mobilierului şi obiectelor de uz casnic – aceea de a nu-l priva de lucrurile
pe care le-a folosit împreună cu soţul decedat – putea fi, la fel de bine, extinsă asupra darurilor de
nuntă. De asemenea, în considerarea că legiuitorul acordă soţului supravieţuitor un regim juridic
„privilegiat” ca succesor al soţului defunct, apreciem că ar fi fost justă recunoaşterea unui drept
special la moştenire al soţului supravieţuitor asupra amintirilor de familie, atunci când acesta nu
vine la moştenire în concurs cu moştenitorii legali din clasa I, acele bunuri având, dacă nu o
utilitate practică, în mod sigur o mare încărcătură afectivă, fiind legate de trecutul comun al
soţilor (şi al descendenţilor) şi asigurând o continuitate a vieţii spirituale a soţului supravieţuitor.
Amintirile de familie constituie, potrivit art. 1141 alin. 1 NCC, bunurile ce au aparţinut
membrilor familiei şi stau mărturie istoriei acesteia, fiind incluse în această categorie
corespondenţa purtată de membrii familiei, arhivele familiei, decoraţiile, armele de colecţie,
portretele de familie, documentele, precum şi orice alte bunuri cu semnificaţie morală deosebită
(art. 1141 alin. 2 NCC).
Întrucât amintirile de familie au o semnificaţie deosebită pentru membrii familiei, în sens
restrâns cu precădere (familia nucleară), indiferent de valoarea acestor bunuri, nu se justifică

9
moştenirea acestora de către moştenitorii legali din clasele a II-a, a III-a şi a IV-a, întrucât soţul
supravieţuitor şi descendenţii sunt cei care au cel mai mare interes în păstrarea acestora, fiind
persoanele cele mai apropiate defunctului.
Cu toate acestea, legiuitorul le-a conferit acestora un regim juridic special de partajare,
statuând că moştenitorii pot ieşi din indiviziune, cu privire la aceste bunuri, numai prin partaj
voluntar; în lipsa acestuia amintirile de familie rămân în indiviziune (art. 1142 alin. 1 şi 2 NCC).
Potrivit art. 1142 alin. 3 NCC, pe durata indiviziunii, prin acordul moştenitorilor sau, în
lipsa acestuia, prin hotărârea instanţei, amintirile de familie sunt depozitate în interesul familiei
la unul ori mai mulţi dintre moştenitori sau în locul convenit de ei, moştenitorul depozitar având
posibilitatea de a le revendica de la cel care le ţine fără drept şi, totodată, având interdicţia de a le
înstrăina, împrumuta sau da în locaţiune, fără acordul unanim al coindivizarilor. Ocrotirea
interesului familiei, în ceea ce priveşte amintirile de familie, ar fi, de la bun început, asigurată
prin consacrarea unui drept special de moştenire asupra acestora, similar cu dreptul special al
soţului supravieţuitor asupra mobilierului şi obiectelor de uz casnic.

BIBLIOGRAFIE
Bacaci, Al.; Dumitrache, V.-C.; Hageanu, C. C., Dreptul familiei în reglementarea
noului Cod civil, Ediţia 7, Ed. CH Beck, Bucureşti, 2012; Bacaci, Al.; Comăniţă, Gh., Drept
civil. Succesiunile, Ediţia 2, Ed. CH Beck, Bucureşti, 2006. Chirică, D., Drept civil. Succesiuni
şi testamente, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2003; Deak, Fr., Tratat de drept succesoral, Ediţia a II-a,
actualizată şi completată, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2002; Gavrilescu, A-Gh., Ionaşcu, T.,
Dreptul la moştenire al soţului supravieţuitor (I), Analele Universităţii Constantin Brâncuşi din
Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice, nr. 3/2013 Genoiu, I., Dreptul la moştenire în Noul Cod civil,
Ed. CH Beck, Bucureşti, 2012; Ricu, C. S., Moştenirea legală. Partajul succesoral. Practică
judiciară adnotată, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2009; Stănciulescu, L., Curs de drept civil.
Succesiuni, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012; Şerban, Ov. M., Convenţiile matrimoniale în lumina
noului Cod civil, în Codul civil adnotat de experţii caselor de avocatură de top din România, Vol.
I, Colecţia Lex Dex, Săptămâna financiară, Bucureşti, 2011; Codul civil adoptat prin Legea nr.
287/2009, publicată în M.Of. nr. 511/24.07.2009, cu modificările şi completările ulterioare;
Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil; Noul Cod
de procedură civilă (Legea nr. 134/2010, republicată în M. Of. nr. 545 din 3 august 2012, cu

10
modificările şi completările ulterioare); Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al
soţului supravieţuitor, publicată în M. Of. nr. 133 din 10 iunie 1944; Codul civil din 1864; Codul
familiei, publicat în M. Of. nr. 13 din 18.04.1956, ultima dată actualizat şi modificat prin Legea
nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor; Legea notarilor
publici nr. 36/1995, republicată în Monitorul Oficial nr. 72 din 4 februarie 2013.

11