MENIU

Art. 957 Noul cod civil

Capacitatea de a mo
moşşteni
Condi
Condiţţiile generale ale
dreptului de a mo
moşşteni
Categorie: Noul Cod Civil actualizat 2019 -
Legea 287/2009

Obține Banii Fără Efort

Ai sume între 1.000 şi 4.000 de lei și rate 3xe
săptămânale. Fără garanții.
Provident Deschideți

Comentarii 7

CAPITOLUL II
Condi
Condiţţiile generale ale dreptului de a
mo
moşşteni

Art. 957

Capacitatea de a mo
moşşteni

(1) O persoană poate moşteni dacă există la

momentul deschiderii moştenirii. Dispoziţiile art.
36, 53 şi 208 sunt aplicabile.

(2) Dacă, în cazul morţii mai multor persoane, nu

se poate stabili că una a supravieţuit alteia,
acestea nu au capacitatea de a se moşteni una pe
alta.

Art. 958 Noul cod

← Art. 956 Noul civil
cod civil Actele Nedemnitatea de
juridice asupra drept Condi
Condiţţiile...
mo
moşştenirii... →

Obține Banii Fără Efort

Alege creditul potrivit planurilor tale. Aplică online
și te sunăm în 30 de minute.
Provident Deschideți

Vezi ş i alte articole din aceea

aceeaşşi
lege:

Art. 953 Noul cod civil Noţiune Dispoziţii

generale
Art. 954 Noul cod civil Deschiderea
moştenirii Dispoziţii generale
Art. 955 Noul cod civil Felurile moştenirii
Dispoziţii generale
Art. 956 Noul cod civil Actele juridice asupra
moştenirii nedeschise Dispoziţii generale
Art. 957 Noul cod civil Capacitatea de a
moşteni Condiţiile generale ale dreptului de
a moşteni
Art. 958 Noul cod civil Nedemnitatea de
drept Condiţiile generale ale dreptului de a
moşteni
Art. 959 Noul cod civil Nedemnitatea
judiciară Condiţiile generale ale dreptului
de a moşteni
Art. 960 Noul cod civil Efectele nedemnităţii
Condiţiile generale ale dreptului de a
moşteni
Art. 961 Noul cod civil Înlăturarea efectelor
nedemnităţii Condiţiile generale ale
dreptului de a moşteni

Comentarii despre Art. 957 Noul cod

civil Capacitatea de a mo
moşşteni
Condi
Condiţţiile generale ale dreptului de a
mo
moşşteni

Nume

Email

Scrie un comentariu...

Anunţă-mă dacă apar comentarii noi

Comenteaz
Comenteazăă

Laslau Daniela 29 Octombrie 2018

Buna ziua. Avem de dezbatut o mostenire a
bunicului meu, cu urmasi: mama mea
Serban Maria (eu fiind singura fiica Laslau Daniela)
si Petre V. Ion, cu urmasi in nr. de 8 asupra unui
teren agricol. Avocata verisoarei mele care inaintat
dezbaterea succesiunii mi-a comunicat sa aduc la
actele prezentate si Anexa 24 privind drepturile
tatalui meu, Serban Gheorge, care este decedat din
1980, deci nu este trecut pe titlul de proprietate si
nici in alte acte. M-am interesat la primaria sect. 3,
unde a decedat, si mi s-a spus ca nu este nevoie de
alte acte fata de cele prezentate avocatei. V-as ruga
sa-mi spuneti daca este bine sau mai am nevoie de
acea anexa. Va multumesc. Sper ca s-a inteles din
punct de vedere juridic ceea ce am scris.
Răspunde

Jurisprudenta 6 August 2015

1. Moştenirea prin retransmitere are
aplicare ori de câte ori persoana care o
invocă dovedeşte capacitatea succesorală, în
sensul art. 654 C. civ. 1864, a autorului său, în
momentul deschiderii primei moşteniri, precum şi
propriile drepturi succesorale asupra moştenirii
acestuia din urmă. în speţă, potrivit dispoziţiilor
Legii nr. 10/2001, moartea proprietarului tabular al
imobilului solicitat a avut loc la 26 octombrie 1978,
iar moartea fiului acestuia în iunie 1992. în
consecinţă, s-a apreciat că soţia supravieţuitoare a
fiului, moştenitoarea legală a acestuia, are
beneficiul retransmiterii părţii din moştenirea
socrului său. Sub raportul termenului de prescripţie
a dreptului de opţiune succesorală, s-a constatat că
aceasta beneficiază şi de prevederile Legii nr.
10/2001, fiind de necontestat că din patrimoniul
retransmis face parte şi acest drept de opţiune
(I.C.C.J., s. civ. şi de propr. int., dec. nr. 5647/2004,
www.scj.ro).

2. Potrivit art. 654 alin. (1) C. civ. 1864, pentru a

succede trebuie neapărat ca persoana ce succede
să existe în momentul deschiderii succesiunii.
Reclamantele aveau 5 şi respectiv 7 ani la data
deschiderii succesiunii pretinsului lor unchi. Tatăl
acestor reclamante era în viaţă la acea dată, astfel
cum rezultă din copia certificatului său de deces.
Aserţiunile cuprinse în declaraţiile extrajudiciare şi
în copia certificatului de moştenitor, conform
cărora reclamanţii ar fi acceptat tacit succesiunea,
în timp ce tatăl lor ar fi străin de succesiune prin
neacceptare în termen, sunt contrare oricărei logici,
contravenind celor mai elementare reguli de drept
succesoral. Astfel, conform art. 660 C. civ. 1864,
proximitatea rudeniei se stabileşte prin numărul
generaţiilor.

fiecare generaţie numără un grad, iar în interiorul

clasei a ll-a de moştenitori legali principiul
proximităţii impune concluzia că fraţii şi surorile
defunctului înlătură de la moştenire pe nepoţii de
frate. Pe de altă parte, potrivit art. 687 C. civ. 1864
(astfel cum a fost modificat prin Decretul nr.
185/1949), minorii şi interzişii nu pot face valabilă
acceptarea unei moşteniri decât conform
dispoziţiilor titlului de la minoritate şi tutelă. Or, în
speţă, reclamantele erau minore la data deschiderii
succesiunii şi nu s-a făcut dovada respectării
acestor formalităţi impuse de lege. Pe de altă parte,
cuprinsul copiei depuse la dosar a certificatului de
moştenitor eliberat la peste trei ani de la
declanşarea procesului contravine chiar afirmaţiilor
pe care reclamanţii le-au făcut prin acţiune, şi
anume că cei doi unchi au fost moşteniţi de tatăl lor,
pe care ei însuşi l-au succedat. Reclamanţii nu au
reuşit să probeze cu înscrisurile depuse la dosar la
introducerea acţiunii legătura lor de rudenie cu
foştii proprietari ai bunurilor revendicate, ceea ce a
determinat invocarea de către partea adversă a
excepţiei lipsei calităţii procesuale active. Ulterior
ridicării acestei excepţii, reclamanţii au depus la
dosar o copie simplă a unui înscris autentic, care
atestă nişte împrejurări bazate doar pe declaraţiile
părţilor (reclamanţii din proces). Un atare act,
întocmit după ce un terţ contestase calitatea
procesuală activă într-un proces pe rol, iese din
sfera procedurii amiabile, necontencioase. De
aceea, dacă terţii (în speţă, pârâta şi intervenienţii)
pretind că actul a fost întocmit în vederea fraudării
intereselor lor, ei nu trebuie să se înscrie în fals,
deoarece nu contestă constatările personale ale
agentului instrumentator, ci fondul (conţinutul)
actului. în consecinţă, terţii pot face dovada
contrară prin orice m!loc de probă. în speţă, dovada
contrară s-a făcut prin ansamblul probelor
administrate (copii ale actelor de stare civilă, ale
proceselor-verbale de carte funciară, răspunsuri la
interogatoriu) [C.S.J., s. civ., dec. nr. 329/2003,
nepublicatâ).

3. Nu se poate susţine că reclamanta nu este fiica

defunctului şi deci nu este succesoarea acestuia,
pe motivul că mama reclamantei a trăit despărţită în
fapt de tatăl acesteia în timpul concepţiei şi pentru
că în actul de naştere a fost declarată de bunica sa
ca fiind născută din tată necunoscut, atât timp cât
paternitatea nu a fost tăgăduită de către tată în
condiţiile şi termenul stabilit de lege (Trib. Argeş,
dec. nr. 881/1958, cu notă de A. Popescu, în L.P. nr.
7/1959. p. 118).

4. Stabilirea calităţii de comorienţi se realizează în

conformitate cu dispoziţiile art. 21 din Decretul nr.
31/1954, potrivit cărora, în cazul când mai multe
persoane au murit în acelaşi timp, fără să se poată
stabili dacă una a supravieţuit celeilalte, se
socoteşte că au murit deodată, în baza probelor
administrate de instanţă. în speţă, deşi soţii au
decedat la aceeaşi dată, ca urmare a accidentului
suferit, locul decesului - astfel cum rezultă din
certificatele de deces şi fişa de observaţie medicală
- este diferit, putându-se astfel stabili că soţia a
supravieţuit soţului (C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ.,
dec. nr. 1106/2002, în P.J.civ. 2001-2002, p. 302).

Răspunde

Ion Filimon 6 August 2015

Reglementarea anterioară:
► C. civ. 1864: „Art. 654. (1) Pentru a
succede trebuie neapărat ca persoana ce succede
să existe în momentul deschiderii succesiunii";
► Decretul nr. 31/1954: „Art. 21. în cazul în care mai
multe persoane au murit în aceeaşi împrejurare, fără
să se poată stabili dacă una a supravieţuit alteia, ele
sunt socotite că au murit deodată".
Răspunde

Ion Filimon 6 August 2015

1. Calitatea persoanei de a exista în
momentul deschiderii moştenirii trebuie
raportată şi la dobândirea, tot prin naştere, a
„personalităţii", respectiv a capacităţii civile
recunoscute tuturor persoanelor, aşa cum arăta art.
4 din Decretul nr. 31/1954 [art. 28 alin. (1) NCC, n.n.).
La rândul său, personalitatea se exprimă sub forma
capacităţii depline cu care persoana este înzestrată
din naştere; conform art. 7 din Decretul nr. 31/1954
[art. 35 NCC, n.n.), aceasta este „capacitatea de
folosinţă care începe de la naşterea persoanei şi
încetează odată cu moartea acesteia" (R. Petrescu,
Drept succesoral, p. 22).

2. Orice persoană care există în momentul

deschiderii moştenirii are capacitatea de a moşteni,
deci de a dobândi succesiunea. Noţiunea de
„capacitate succesorală" se referă la existenţa în
viaţă la momentul deschiderii succesiunii a
persoanei chemate la moştenirea celui decedat,
fiind socotită diferit de capacitatea de folosinţă şi
de capacitatea de exerciţiu a persoanei.
Capacitatea de folosinţă este aptitudinea generală
de a avea drepturi şi obligaţii, în timp ce capacitatea
succesorală este o aptitudine de a dobândi drepturi
şi obligaţii specifice, care se referă la o succesiune
(D. Chirică, Succesiuni, 1996, p. 16-18).

3. Au capacitate succesorală următoarele categorii

de persoane: persoanele fizice în viaţă la data
deschiderii succesiunii, persoanele dispărute,
persoanele concepute, dar nenăscute la data
deschiderii succesiunii, persoanele juridice în fiinţă
la data deschiderii succesiunii (D. Chirică,
Succesiuni, 1996, p. 16-18).

4. Sunt consideraţi astfel că există la data

deschiderii succesiunii: copilul conceput dacă se
naşte viu (art. 36 NCC); cel dispărut, dacă nu a
intervenit o hotărâre judecătorească declarativă de
moarte rămasă definitivă (art. 53 NCC); persoana
juridică, de la data actului de înfiinţare, şi fundaţiile
testamentare, de la data deschiderii moştenirii (art.
208 NCC), prin excepţie de la regula dobândirii
capacităţii de la data actului de înfiinţare, însă
numai în măsura necesară ca persoana juridică să ia
fiinţă în mod valabil, potrivit prevederilor art. 205
alin. (3) NCC (îndrumar notarial, voi. I, p. 327-328).

5. Oricât de puţin supravieţuieşte o persoană unei

alte persoane la a cărei moştenire are vocaţie, ea
întruneşte condiţia legii de a fi în viaţă la data
deschiderii succesiunii şi, drept urmare, are
capacitate succesorală (D. Chirică, Succesiuni,
1996, p. 16-18).

6. întrucât, potrivit art. 19 din Decretul nr. 31/1954

(art. 53 NCC, n.n.]: „cel dispărut este socotit a fi în
viaţă dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de
moarte rămasă definitivă", înseamnă că persoanele
dispărute au capacitate succesorală. Capacitatea
succesorală

15 a persoanelor dispărute subzistă, cel puţin în

aparenţă, până la rămânerea definitivă a hotărârii
judecătoreşti prin care se stabileşte şi data morţii
prezumate [art. 18 din Decretul nr. 31/1954 - art. 52
NCC, n.n.J. în raport de această dată urmează a se
stabili momentul până la care persoana dispărută a
avut capacitate succesorală (D. Chiricâ, Succesiuni,
1996, p. 16-18).

7. Capacitatea succesorală (provizorie) a

dispărutului se desfiinţează cu efect retroactiv dacă
se constată, fizic sau prin hotărâre judecătorească
definitivă declarativă de moarte, că acesta
(persoana dispărutului) nu mai exista la data morţii
celui care lasă moştenirea, fiind, în această situaţie,
predecedat lui de cuius, ipoteză în care se apreciază
că persoana dispărută nu a avut capacitate
succesorală şi deci bunurile ce s-au primit drept
moştenire în numele acesteia trebuie restituite,
adică aduse la masa succesorală (sporind cotele
celorlalţi comoştenitori, dacă este cazul) (G. Boroi,
L. Stănciulescu, Instituţii, p. 523).

8. Prin persoană în fiinţă se înţelege acea persoană

care se află în viaţă la momentul deschiderii
succesiunii, categorie în care intră şi copilul
conceput, dar nenăscut la momentul deschiderii
moştenirii, conform adagiului roman infans
conceptus pro nato hobetur quoties de commodis
eius agitur (copilul conceput trebuie să fie socotit
ca fiind născut ori de câte ori aceasta este în
interesul său), cu condiţia să se nască viu.

9. Adagiul roman infans conceptus pro nato hobetur

quoties de commodis eius agitur este preluat şi în
materia succesiunilor, conform căruia copilul
conceput este considerat că există cu condiţia să
se nască viu, întrucât acela născut mort este
considerat că nu există. Concepţia copilului fiind o
problemă de fapt, poate fi dovedită prin orice m!loc
de probă (D. Chiricâ, Succesiuni, 1996, p. 16-18).

10. Articolul 61 C. fam. [art. 412 alin. (1) NCC, n.n.]

conţine o dispoziţie privind dovada concepţiunii,
care spune: „timpul cuprins între a treia sută şi a o
sută optzecea zi dinaintea naşterii copilului este
timpul legal al concepţiunii". Această prezumţie a
fost stabilită pentru dovada filiaţiei, dar în lipsa unei
dispoziţii privind dovada concepţiunii în materie
succesorală, îşi găseşte aplicabilitatea şi în cazul
capacităţii succesorale (V. Stoica, Dreptul la
moştenire, p. 42).

11. Persoanele asupra cărora există incertitudine cu

privire la existenţa lor la data deschiderii
succesiunii şi cei ce nu pot succede sunt:
comorienţii, absenţii, dispăruţii şi copiii născuţi
morţi (/?. Petrescu, Drept succesoral, p. 23).

12. Persoanele juridice în fiinţă la data deschiderii

succesiunii pot dobândi şi ele prin testament, toată
sau o parte din moştenirea lăsată de cel despre a
cărui moştenire este vorba, în condiţiile legii, de la
data dobândirii personalităţii juridice. La fel ca
persoanele fizice, şi persoanele juridice au
capacitate succesorală de la data înfiinţării lor (V.
Stoica, Dreptul la moştenire, p. 43).

13. Caracteristic persoanelor juridice este faptul că

pot dobândi moştenirea, însă exclusiv prin legat
cuprins în testament (deci exclusiv prin moştenire
testamentară) (G. Boroi, L. Stănciulescu, Instituţii,
p. 525).

14. Comorienţii sunt persoane decedate în aceeaşi

împrejurare şi în condiţii de natură a nu se putea
stabili dacă una a supravieţuit altora. Codecedaţii
sunt persoane decedate în împrejurări diferite, de
natură a nu se putea stabili care a supravieţuit
celeilalte. Astfel, sfera mai largă a codecedaţilor
cuprinde şi categoria (mai restrânsă) a
comorienţilor.

Persoanele care au decedat, dar cu privire la care

„nu se poate stabili că una a supravieţuit alteia"
(indiferent că sunt „codecedaţi" sau „comorienţi") nu
se vor putea moşteni, deoarece, nesupravieţuind
una alteia, niciuna nu dobândeşte capacitate
succesorală (chiar dacă au vocaţie succesorală
reciprocă). Soluţia de mai sus a fost consfinţită prin
dispoziţiile art. 957 alin. (2) NCC, care nu face
distincţie, sub acest aspect, între comorienţi şi
codecedaţi. în concluzie, codecedaţii (comorienţii)
sunt: două sau mai multe persoane cu vocaţie
succesorală reciprocă; decedate în împrejurări
asemănătoare (comorienţi) sau diferite
(codecedaţi); în imposibilitate de a se stabili ordinea
deceselor (6. Boroi, L. Stănciulescu, Instituţii, p.
524-525).

15. Dovada „existenţei" în momentul deschiderii

moştenirii incumbă aceluia care pretinde drepturi
asupra moştenirii (şi care poate să fie moştenitorul
în cauză sau succesorii săi în drepturi). Moştenitorul
poate face dovada în mod direct sau prin succesorii
săi în drepturi (în această din urmă ipoteză,
dobândirea moştenirii are loc prin „retransmitere"
(moşteniri succesive), care nu trebuie să fie
confundată cu moştenirea în „nume propriu" sau
prin „reprezentare"). Dovada vizează atât „existenţa"
persoanei în momentul deschiderii moştenirii, cât şi
„corelaţia" ei cu momentul morţii celui care lasă
moştenirea (6. Boroi, L. Stănciulescu, Instituţii, p.
525).

16.0 asemenea dovadă se va face cu actele de stare

civilă. Tot astfel, dovada se va putea face şi cu
certificatul de deces sau cu hotărârea
judecătorească definitivă de declarare a morţii, din
care reiese că decesul moştenitorului a survenit
ulterior deschiderii succesiunii. Persoanele fizice în
viaţă la data deschiderii succesiunii au capacitate
succesorală, fără deosebire de rasă, de
naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie,
de sex, de opinie de apartenenţă politică, de avere
sau de origine socială (V. Stoica, Dreptul la
moştenire, p. 40).

17. Persoanele interesate pot dovedi contrariul prin

orice m!loace de dovadă admise de lege (G. Boroi,
L. Stănciulescu, Instituţii, p. 522).
Răspunde

Dokou 9 August 2013

Comorienţa. Alineatul secund al art. 957
noul Cod Civil tranşează o controversă
doctrinară asupra art. 21 din Decretul nr. 31/1954, pe
care îl absoarbe în cuprinsul codului. Problema
comorienţei a fost o raritate în practica notarială şi
judiciară de după al doilea război mondial, iar
dezbaterea ei prea aprinsă friza uneori pedanteria.
Notabilele excepţii au fost cutremurul din 4 martie
1977 şi accidentul aviatic de la Baloteşti din 31
martie 1995. Situaţiile potenţial generatoare de
decese colective par însă a se multiplica în ultima
vreme: atacuri teroriste, dezastre naturale generate
de schimbările climatice, catastrofe legate de
m!loacele moderne de transport în comun,
accidente industriale etc. Prin urmare, disputa
lansată în literatura de specialitate asupra sferei de
aplicare a textului din 1954 merită totuşi atenţie (O
autoare riscă aici, afirmând reducţionist şi fără
ezitare că „nu reprezintă o noutate legislativă faptul
că dispoziţiile art. 957 alin. 2 C. civ. au în vedere în
mod expres şi situaţia codecedaţilor [...], deoarece
în doctrină deja situaţia codecedaţilor fusese
asimilată cu cea a comorienţilor" v. Croitoru, op. cit,
p. 35).

Profesorul Deak considera posibilă reţinerea

comorienţei, chiar şi înainte de 1 octombrie 2011,
pentru persoanele care nu îndeplinesc condiţia
identităţii de împrejurare. Moştenitorii interesaţi nu
ar putea face dovada că antecesorul lor a decedat
ulterior celeilalte persoane, astfel că fiecare
decuius va fi moştenit numai de proprii săi
succesori. Aşa cum just s-a arătat de către
profesorul Chirică, „soluţia nu rezultă însă din
prezumţia de deces concomitent - care, fiind de
excepţie, este de strictă interpretare - ci din
neadministrarea probei uneia dintre condiţiile
necesare pentru a putea moşteni, şi anume, a
capacităţii succesorale”.

Constatăm deci că legiuitorul a consacrat legislativ

în 2009 soluţia profesorului Francisc Deak, părere
care apreciem că nu putea fi legal susţinută în
reglementarea anterioară: din 1 octombrie 2011,
condiţia decesului în aceeaşi împrejurare nu mai
trebuie întrunită pentru a se reţine comorienţa.
Răspunde

Dokou 9 August 2013

Acest articol reglementează problema
capacităţii succesorale.

Alineatul 1 al art. 957 noul Cod Civil reproduce

soluţiile legislative existente înainte de 1 octombrie
2011: art. 654 C. civ. completat cu art. 7 alin. 2 şi art.
19 Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice
şi juridice, art. 808 alin. 1 C. civ. şi art. 19 alin. 3 OG
nr. 26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile.

Are deci capacitate de a moşteni orice persoană

existentă la data deschiderii succesiunii. în
continuarea unui adagiu roman peren (infans
conceptus pro iam nato habetur quotiens de eius
commodo agitur a fost desprins din textele
jurisconsulţilor romani clasici: Paulus, Dig. 1.5.7,
Iulian, Dig. 1.5.26, Celsus, Dig. 38.16.7. Pentru detalii,
v. Hanga, Adagii juridice latineşti, Lumina lex,
Bucureşti, 1998, p. 54; Ion Deleanu, Sergiu Deleanu,
Mică enciclopedie a dreptului. Adagii şi locuţiuni
latine în dreptul românesc, Dacia, Cluj-Napoca,
2000, p. 151-152) , se menţine recunoaşterea
capacităţii copilului conceput dar nenăscut, prin
trimiterea la prevederile art. 36 noul Cod Civil. Cel
declarat dispărut are capacitate succesorală până
la rămânerea definitivă a hotărârii declarative de
moarte (art. 53 noul Cod Civil).

Ne oprim în continuare asupra referirii din teza a

doua a alineatului întâi, ce trimite la art. 208 noul
Cod Civil.

ART. 208 - Capacitatea de a primi liberalităţi. Prin

excepţie de la prevederile art. 205 alin. 3 şi dacă prin
lege nu se dispune altfel, orice persoană juridică
poate primi liberalităţi în condiţiile dreptului comun,
de la data actului de înfiinţare sau, în cazul
fundaţiilor testamentare, din momentul deschiderii
moştenirii testatorului, chiar şi în cazul în care
liberalităţile nu sunt necesare pentru ca persoana
juridică să ia Fiinţă în mod legal.

Art. 208 noul Cod Civil reia parţial soluţia de validare

retroactivă a fundaţiilor testamentare (cuvântul
fundaţie este folosit aici în sensul său de liberalitate
- act juridic -, nu în cel de persoană morală), stabilită
de art. 71 alin. 1 Legea nr. 21/1924 şi preluată de
alineatul al treilea al art. 19 din OG nr. 26/2000.
Textul pare însă a omite referirea din cele două acte
normative anterioare la fundaţiile consimţite inter
vivos în favoarea unor persoane juridice înfiinţate
abia după decesul dispunătorului.

Trebuie să stăruim puţin asupra acestui articol,

deoarece în literatura noastră au apărut comentarii
care nu credem că pot fi primite ca atare. Astfel, pe
vechiul Cod civil, un autor citează practică franceză
în spr!inul admiterii jurisprudenţiale a validităţii
unui legat în favoarea unei persoane care are
capacitatea de a primi, cu sarcina de a transmite
adevăratului beneficiar când acest lucru va fi
posibil. Apoi susţine că prin art. 19 alin. 3 din OG nr.
26/2000 s-ar fi consacrat legislativ la noi validare
retroactivă a constituirii unei fundaţii testamentare.
Pe noul Cod, o autoare afirmă că art. 208 noul Cod
Civil ar fi o noutate legislativă, „spre deosebire de
vechea reglementare (art. 33 şi 34 din Decretul nr.