Succesiuni C

Succesiuni C1 24.02.
2020
Partea I
BIBLIOGRAFIE
Site: www.dreptroman.ro — aici se regăsește bibliografia care se împarte în 3 categorii:
http://dreptroman.ro/?page_id=2191.
A. Obligatorie pentru examen și se regăsesc imagini cu ele în link.
– Bob, M.D., Drept civil. Moșteniri și liberalități – suport de curs, 2020 partea I partea a-II-a
partea-a-III-a partea-a-IV-a.
– Deak, Fr., Popescu, R., Tratat de drept succesoral, 3 vol., București 2019.
B. extinsă (opțională, pentru a intra în detalii legislative, teoretice și practice):

– Bob, M.D., Probleme de moșteniri în vechiul și în noul cod civil, București 2012
– Bob, M.D. (coord.), Familie și moștenire în România, București 2016
– Bocșan, M.D., Practica testamentară. Jurisprudență română 1862-2002, București 2003
– Popa, I., Drept civil. Moșteniri și liberalități, București 2013
– Popa, I.F., Moise, A. (coord), Legea notarilor publici. Comentariu pe articole, București 2016
C. pentru a merge mai departe (facultativă, pentru doritorii de a aprofunda problematica)

– Alexandresco, D., Explicațiunea teoretică și practică a dreptului civil român, vol. III/2, IV/1 și IV/
2, București 1912-1913 (reeditate anastatic 2018)
– Cantacuzino, M.B., Elementele dreptului civil, Craiova 1921 (reeditat Beck 1998)
– Chirică, D., Tratat de drept civil. Succesiuni și liberalități, București 2017
– Eliescu, M., Moștenirea și devoluțiunea ei în dreptul RSR, București 1966
– Eliescu, M., Transmisiunea și împărțeala moștenirii în dreptul RSR, București 1966 – Hamangiu,
C., Rosetti-Bălănescu, I., Băicoianu, Al., Tratat de drept civil român. Vol. III.
Regimurile matrimoniale. Succesiuni. Liberalități, București 1929 (reeditat 1999 et seq.)
– Rosetti-Bălănescu, I., Băicoianu, Al.,
– Macovei, C., Dobrilă, M.C., Cartea a IV-a, in Baias, Chelaru, Constantinovici, Macovei, Noul cod
civil. Comentariu pe articole, București 2014
EXAMEN: http://dreptroman.ro/?page_id=2122
TEMATICA:
1. Devoluțiunea legală a moștenirii
2. Rezerva succesorală
3. Formalismul testamentar
4. Substituția fideicomisară
5. Opțiunea succesorală
• BIBLIOGRAFIA minimală:
Bob, Probleme de moşteniri în vechiul şi în noul cod civil, Universul juridic, 2012
Bob (coord.), Familie și moștenire în România, Universul juridic, 2017 Deak,
Popescu, vol. I-III, Universul juridic, 2013-2014
• Desfășurarea examenului:
Probă scrisă, durata de 1 oră, grile și un subiect practic (întrebare cu spațiu de răspuns, ex: cum ați
formula un legat dacă ați fi notar public?).
"1 /171"
Succesiuni C1 24.02.2020
Nu se dă parțial, dar seminaristele pot propune la un moment dat o „verificare pe

parcurs„ la seminar la care se pot obține maxim 2 puncte care fac parte din nota finală, adică
cine nu are acele 2 puncte pornește de la nota 8 în examen.
Cum lucrăm?
Pe site găsim tematica cursurilor (http://dreptroman.ro/?page_id=2198), respectiv tematica
seminarelor (http://dreptroman.ro/?page_id=2201) unde aflăm din ce trebuie să ne pregătim, iar în
dreptul fiecărui curs cu portocaliu un document cu spețele pe care vom discuta. Vom discuta și pe
altele, dar de la cele din document pornim discuția. Vom discuta pe spețe și mai ales pe practica
notarială deoarece conform statisticilor CSM-ului din 2016 în materie succesorală 85% din
procedurile succesorale se desfășoara în procedura necontencioasă notarială.
În 1953 de când s-au luat de la instanță atribuțiile în materie de proceduri succesorale
grațioase (necontencioase) pentru a degreva rolul instanțelor și s-au dat către ceea ce s-a numit
atunci „Notariatul de stat” și care din 1995 încoace se numește „Notariatul public”.
Domeniul succesiunilor face parte din dreptul civil, dar e foarte diferit de restul civilului
deoarece caracterul mortis causa al transmisiunii schimbă noțiuni pe care le cunoaștem precum
prescripția, actul unilateral, revocarea etc.
Admiterea în profesie
În programa actuală e dată materia privind procedura succesorală la admiterea în avocatură
și partial unele chestiuni de la rezerva succesorală. Primele patru cursuri sunt dedicate succesiunii
legale pentru că indiferent de profesia la care se susține examenul, această materie intră.
Seminare
Vă rog să citiți conform programului de pe site, pentru că la fiecare seminar se va respecta
tematica indicată acolo. Paginile indicate sunt din ediția din 2019 a columelor lui Deak care pe fond
nu e diferită de cea din 2014 (dacă cumva nu o găsiți pe cea din 2019), dar am dat indicațiile cu
aceste pagini pentru că se referă la ultima ediție, însă vă puteți lua după indicarea textelor pe care
am dat-o acolo și dacă nu o aveși pe cea din 2019. Diferența e că domnul profesor Popescu a
adăugat practică suplimentară de pe diferite site-uri unde este expusă jurisprudența instanțelor
(SITACT, INDACO etc.).
Cursuri
Ar fi bine să vă uitați peste texte așa cum sunt indicate în suportul de curs pentru că vom
porni discuțiile de la spețe.
Art. 1088 NCC: Întinderea rezervei succesorale

Rezerva succesorală a fiecărui moștenitor rezervatar este de jumătate din cota succesorală care, în
absența liberalităților sau dezmoștenirilor, i s-ar fi cuvenit ca moștenitor legal.
Dacă nu stii pe de rost cotele din moștenirea legală, nu ai cum să determini rezerva. Și
atunci vine speța la examen și dacă într-un loc în loc de 1/3 pui 1/2 s-a dus toată speța.
Problemele care au apărut în practică
Speța 1: Este o speță din 1997. S-au prezentat clienții la notar cu intenția de a vinde un teren din
localitatea Feleacu. Problema a fost că în cazul terenului respectiv, în momentul în care notarul cere
extrasul de informare de la CF, în extras reiese că terenul respectiv era trecut pe antecesorul de
acum 4 generații. Era vorba de cineva care decedase cu 4 generații înainte și peste 4 generații nu se
"2 /171"
dezbătuse succesiunea. Problema a fost: Vânzătorul se înțelege cu cumpărătorul, dar cumpărătorul

trebuie să se intabuleze în CF împotriva proprietarui din CF, adică a antecesorului care era decedat.
Legea 71/2011 art. 91: Succesiunile care s-au deschis înainte de intrarea în vigoare a
noului Cod civil vor rămâne să fie gestionate de vechiul Cod. Înseamnă că cel puțin până în 2030
vom avea de-a face cu moșteniri dezbătute pe vechiul Cod. Vom încerca să aveți la dispoziție și
prevederile vechiului Cod ca să vă puteți descurca când dați peste o astfel de speță. Definiția
moștenirii
Articolul 953 Noţiune. Moştenirea este art. 31 civ. - Patrimoniul. (1) Orice persoană fizică […] este titulara
transmiterea patrimoniului unei persoane unui patrimoniu care cuprinde toate drepturile şi datoriile care pot fi
fizice decedate către una sau mai multe evaluate în bani şi aparţin acesteia. art. 644 c.c. Proprietatea bunurilor
persoane în fiinţă. se dobândeşte şi se transmite prin succesiune, prin legate, prin
convenţie şi prin tradiţiune.
art. 557 civ. - Dobândirea dreptului de proprietate. Dreptul de
proprietate se poate dobândi, în condiţiile legii, prin convenţie,
testament, moştenire legală, accesiune, uzucapiune, ca efect al posesiei
de bună-credinţă în cazul bunurilor mobile şi al fructelor, prin
ocupaţiune, tradiţiune, precum şi prin hotărâre judecătorească, atunci
când ea este translativă de proprietate prin ea însăşi.
art. 887 alin. 1 şi 3 civ. - Dobândirea unor drepturi reale fără
înscriere. Drepturile reale se dobândesc fără înscriere în cartea funciară
când provin din moştenire, accesiune naturală, vânzare silită,
expropriere pentru cauză de utilitate publică, precum şi în alte cazuri
expres prevăzute de lege. […] În cazurile prevăzute la alin. (1), titularul
drepturilor astfel dobândite nu va putea însă dispune de ele prin cartea
funciară decât după ce s-a făcut înscrierea.
art. 1747 alin. 1 civ. - Vânzarea moştenirii. În sensul prezentei secţiuni,
prin moştenire se înţelege dreptul de a culege o moştenire deschisă sau
o cotă din aceasta.
civ. = NCC
c.c. = VCC
Ambele Coduri plasează moștenirea legală și moștenirea testamentară. Ne interesează în
special art. 887 alin. 1 şi 3 din VCC care vorbește despre proprietatea extratabulară. Asta înseamnă
că în speță cel care venise la notar și a spus că dorește să vândă este proprietar pentru că în ambele
Coduri dobândirea prin succesiune, indiferent că este legală sau testamentară, este un mod de
dobândire fără înscriere în CF => acel client care a venit să ceară să vândă are tot dreptul să o facă
deoarece în CF deși e trecut străbunicul el în momentul deschiderii moștenirii a devenit
proprietar.
Art. 1114 alin. (1) NCC - Efectele acceptării

(1) Acceptarea consolidează transmisiunea moştenirii realizată de plin drept la data decesului (data deschiderii
moștenirii).
În speță, chiar dacă aveam un decedat în 1907, mai aveam unul prin 1930 și încă unul prin
1948, respectiv ultimul decedat în 1996, toți aceștia dacă au acceptat moștenirea, de la data
dechiderii moștenirii ei au devenit extratabular (fără a fi nevoie să se noteze în CF) proprietari. Deci
pretenția ultimului în această linie de succesiune este întemeiată.
art. 1747 NCC - vânzarea moștenirii
În sensul prezentei secţiuni, prin moştenire se înţelege dreptul de a culege o moştenire
deschisă sau o cotă din aceasta.
Exemplu: Fratele meu și eu o moștenim pe mama noastră. Eu am nevoie de bani mai repede și nu
vreau să stau până la partaj. Eu pot să vând cota mea parte din moștenire de 1/2. Sunt moștenitor cu
fratele meu în calitate de descendenți, clasa I de moștenitori și fiecare avem dreptul la o cotă de 1/2
"3 /171"
în calitate de coindivizari. Dreptul de a culege o moștenire deschisă sau o cotă din aceasta înseamnă
o moștenire pe care o pot vinde.
Exemplu 2: Cel mai important bun din întreaga moștenire este un imobil de o oarecare valoare pe
care unicul succesor dorește să-l vândă și atunci se gândește așa: dacă vând imobilul voi fi taxat la o
anumită valoare. Nu vând imobilul, ci vând cota parte și în felul ăsta fraudez fiscul.
Acest lucru se întâmplă deoarece clienții care merg la notar declară ce bunuri doresc ei să
declare că intră în masa succesorală. Nu face toată lumea inventar succesoral, în mod normal
notarul întreabă ce bunuri sunt în masa succesorală, dar nu e polițist urmărească ce bunuri mai sunt
iar părțile declară ce au interesul să declare. Pentru că în măsura în care după emiterea unui
certificat de moștenitor se mai descoperă și alte bunuri, notarul poate face un certificat suplimentar
(1/5/10 etc certificate). Certificatul inițial de moștenitor se anulează numai în măsura în care se
descoperă un alt moștenitor, dar dacă nu se întâmplă acest lucru, ci doar se descoperă alte bunuri,
NCC VCC
Articolul 954 - Deschiderea art. 651 c.c.: Succesiunile se deschid prin moarte.
moştenirii art. 52 civ. Data prezumată a morţii celui dispărut
(1) Cel declarat mort este socotit că a încetat din viaţă la data pe care hotărârea
(1) Moştenirea unei persoane se rămasă definitivă a stabilit-o ca fiind aceea a morţii. Dacă hotărârea nu arată şi ora morţii,
se socoteşte că cel declarat mort a încetat din viaţă în ultima oră a zilei stabilite ca fiind
deschide în momentul decesului
aceea a morţii.
acesteia. (2) În lipsa unor indicii îndestulătoare, se va stabili că cel declarat mort a încetat din
viaţă în ultima oră a celei din urmă zile a termenului prevăzut de art. 49 sau 50, după caz.
(3) Instanţa judecătorească poate rectifica data morţii stabilită potrivit dispoziţiilor
alin. (1) şi (2), dacă se dovedeşte că nu era posibil ca persoana declarată moartă să fi
decedat la acea dată. În acest caz, data morţii este cea stabilită prin hotărârea de rectificare.
art. 423 alin. 2, 3 şi 5 civ. Regimul juridic al acţiunii în stabilirea maternităţii. Acţiunea
poate să fie pornită sau, după caz, continuată şi de moştenitorii copilului, în condiţiile legii.
Acţiunea poate fi introdusă şi împotriva moştenitorilor pretinsei mame. […] Dacă însă
copilul a decedat înainte de a introduce acţiunea, moştenitorii săi pot să o introducă în
termen de un an de la data decesului. art. 425 alin. 2 civ. Acţiunea în stabilirea
paternităţii. Ea poate fi pornită sau, după caz, continuată şi de moştenitorii copilului, în
condiţiile legii. art. 430 alin. 3 civ. Tăgada paternităţii de către soţul mamei. Dacă soţul
a murit înainte de împlinirea termenului menţionat la alin. (1), fără a porni acţiunea,
aceasta poate fi pornită de către moştenitori în termen de un an de la data decesului. art.
432 alin. 2 civ. Tăgada paternităţii de către pretinsul tată biologic. Dreptul la acţiune
nu se prescrie în timpul vieţii tatălui biologic. Dacă acesta a decedat, acţiunea poate fi
formulată de moştenitorii săi în termen de cel mult un an de la data decesului. art. 1114
alin. 1 civ.
doar se suplimentează.
1. Cauza deschiderii succesiunii — decesul unei persoane
2. Data deschiderii succesiunii
Importanța datei deschiderii moștenirii:

- raportat la art. 1114 NCC deducem că se naște un drept de opțiune succesorală în virtutea căruia
poți să devii moștenitor.
- raportat la art. 1100 NCC - prin succesibil se înțelege persoana care are vocația eventuală să vină la
moștenire (tot „tribul”, până la ultimul văr), dar care trebuie să își însușească această calitate prin
"4 /171"
acceptarea despre care se discută la art. 1114 NCC și care face ca succesibilul să se transforme în
succesor.
- în speță e importantă din perspectiva legii aplicabile succesiunii: Legea succesorală aplicabilă,
în principiu, este legea statului pe teritoriul căruia defunctul a avut la data decesului reședința
obișnuită.
Art. 2634 (1), (3) NCC — O persoană poate să aleagă o altă lege succesorală aplicabilă, dar
în dreptul nostru și în cel european prin Regulamentul 650/2012 intrat în vigoare în 17 iunie 2015,
eu pot pe calea actului autentic notarial sau testament să-mi aleg numai legea cetățeniei, nu o
altă lege succesorală aplicabilă.
Aproximativ 450.000 de succesiuni cu elemente de extraneitate există la nivel european
actualmente. Eu trebuie să identific legea aplicabilă raportat la data deschiderii succesiunii care este
data decesului.
Sunt foarte mulți cetățeni, mai ales cei din țările nordice, cu dare de mână care se satură de
atmosfera depresivă (știți că acolo e cea mai mare rată a sinuciderilor) și atunci respectivii cetățeni
după ce se penționează își cumpără proprietăți în Franța și Italia, se retrag acolo la pensie și acolo și
decedează. Și atunci reședința lor obișnuită în sensul articolului 2633 NCC fiind stare de fapt, este
fie în Franța, fie în Italia, ceea ce înseamnă că legea Italiană va fi incidentă în succesiunile
respective. Având în vedere că cetățenia este o legătură strânsă între persoana fizică și statul său de
origine, persoana își poate alege o altă lege succesorală aplicabilă. Și asta se întâmplă în practică,
prin testament sau prin act autentic își aleg legea lor de baștină, de exemplu legea cetățeniei pe care
ei o dețin, dar numai acea lege, nu o altă lege succesorală aplicabilă.
- În materie testamentară în funcție de data deschiderii moștenirii se poate determina care este
ultima voință a defunctului.
- Data deschiderii succesiunii
E stabilită prin certificatul de deces, fie după constatarea fizică a morții și completarea
datelor în certificat după datele din cartea de identitate, fie dacă nu există deces fizic constatat, pot
să am o hotărâre judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă după care se va completa
certificatul deces.
În funcție de data deschiderii moștenirii determin cine este moștenitorul pretinsei mame și
cum poate fi continuată respectiva acțiune. — art. 423 NCC
3. Locul deschiderii succesiunii

Se deschide la ultimul domiciliu al defunctului. Dar dacă vă uitați în paralel, art. 2633 civ.
ne spune că deschiderea moștenirii este supusă legii statului de la reședința obișnuită pentru că (veți
vedea, în materie de internațional privat) a trebuit să adaptăm textele la limbile care există în UE,
ori noțiunea de domiciliu în sistemul de common law are o altă semnificație decât cel pe care îl are
în Europa continentală.
Domiciliul și reședința sunt stări de fapt care s epot proba cu orice mijloc de probă.
Ultimul domiciliu se poate proba cu certificatul de deces eliberat în urma morții constatate
fizic sau pronunțate judecătorește prin hotărâre judecătorească declarativă de moarte rămasă
definitivă.
Speță 2: Notarul nu poate deschide procedura succesorală fără să aibă certificatul de deces.
"5 /171"
Defunctul avusese două prietene și s-a căsătorit cu cea care a născut prima, problema a fost că la
data decesului când familia celei căsătorite cu defunctul a declanșat procedura a venit și cealaltă
fiică care a avut ghinionul să se nască o lună mai târziu, pentru că în materie de filiație copiii din
(2) Moştenirea se deschide la ultimul art. 95 c.c.: Domiciliul unei succesiuni este domiciliul cel din urmă
al defunctului. art. 92 LPA: Dispoziţiile art. 954 alin. 3 şi 4 din
domiciliu al defunctului. Dovada ultimului Codul civil se aplică numai procedurilor succesorale notariale sau
domiciliu se face cu certificatul de deces judiciare începute după intrarea în vigoare a Codului civil.
sau, după caz, cu hotărârea judecătorească Art. 66 L. 105/1992: Moştenirea este supusă:
a) în ce priveşte bunurile mobile, oriunde acestea s-ar afla, legii
declarativă de moarte rămasă definitivă. naţionale pe care persoana decedată o avea la data morţii;
(3) Dacă ultimul domiciliu al b) în ce priveşte bunurile imobile şi fondul de comerţ, legii locului
defunctului nu este cunoscut sau nu se află unde fiecare din aceste bunuri este situat. art. 68 alin. 1 L. 105/1992:
Testatorul poate supune transmiterea prin moştenire a bunurilor sale
pe teritoriul României, moştenirea se
altei legi decît cea arătată în art. 66, fără a avea dreptul să înlăture
deschide la locul din ţară aflat în dispoziţiile ei imperative. art. 2633 civ. Legea aplicabilă. Moştenirea
circumscripţia notarului public celui dintâi este supusă legii statului pe teritoriul căruia defunctul a avut, la data
sesizat, cu condiţia ca în această morţii, reşedinţa obişnuită. art. 2634 alin. 1 şi 3 civ. Alegerea legii
circumscripţie să existe cel puţin un bun aplicabile. O persoană poate să aleagă, ca lege aplicabilă
imobil al celui care lasă moştenirea. În cazul moştenirii în ansamblul ei, legea statului a cărui cetăţenie o are.
în care în patrimoniul succesoral nu există […] Declaraţia de alegere a legii aplicabile trebuie să
bunuri imobile, locul deschiderii moştenirii îndeplinească, în ceea ce priveşte forma, condiţiile unei dispoziţii
este în circumscripţia notarului public celui pentru cauză de moarte. Tot astfel, modificarea sau revocarea de
dintâi sesizat, cu condiţia ca în această către testator a unei asemenea desemnări a legii aplicabile trebuie
circumscripţie să se afle bunuri mobile ale să îndeplinească, în ceea ce priveşte forma, condiţiile de
celui ce lasă moştenirea. Atunci când în modificare sau de revocare a unei dispoziţii pentru cauză de
patrimoniul succesoral nu există bunuri moarte.
situate în România, locul deschiderii art. 236 Reg. (1) Dovada decesului şi a ultimului domiciliu se face cu
moştenirii este în circumscripţia notarului certificatul de deces. În cazul hotărârilor judecătoreşti declarative de
public celui dintâi sesizat. moarte, rămase definitive, dovada se face cu certificatul de deces
eliberat în condiţiile Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare
civilă, republicată.
(2) Certificatul de deces al unui cetăţean român, eliberat de o
autoritate străină, necesar la dezbaterea procedurii succesorale, va fi
transcris în registrul de stare civilă din România în condiţiile Legii nr.
119/1996, republicată.
(3) Certificatul de deces eliberat de o autoritate străină se
apostilează sau, după caz, se supralegalizează, cu excepţia cazurilor în
care a fost emis de autoritatea competentă a unui stat cu care România
are convenţie sau tratat de recunoaştere reciprocă a actelor de stare
civilă. (4) Pentru a fi înregistrat în evidenţele succesorale ale Camerei şi
Uniunii, certificatul de deces trebuie să cuprindă cel puţin următoarele
menţiuni; numele şi prenumele defunctului, data decesului, zi/lună/an,
codul numeric personal sau data naşterii, ultimul domiciliu ori, după caz,
reşedinţa obişnuită a defunctului.
(5) Dacă la rubrica ultimul domiciliu sau ultima reşedinţă obişnuită a
defunctului este menţionat numai numele ţării, fără a se preciza şi
localitatea, în aplicarea art. 954 alin. (3) din Codul civil, cauza
succesorală se înscrie în RNNES şi, ulterior, în Registrul de evidenţă a
procedurilor succesorale ţinut de Camera în a cărei circumscripţie îşi
desfăşoară activitatea notarul public care soluţionează succesiunea.
căsătorie sunt tratați egal d.p.d.v. juridic cu cei din afara căsătoriei. Fiica din afara căsătoriei a vrut
să deschidă succesiunea pentru că avea și ea 1/8 din moștenire, dar ceilalți nu i-au dat certificatul de
deces.
"6 /171"
Trebuie făcută diferența între

• deschiderea succesiunii — la momentul decesului defunctului
• deschiderea procedurii succesorale — la momentul efectuării actelor procedurale de către
notar.
Procedura notarială este necontencioasă. În momentul în care apar litigii între moștenitori
notarul este obligat să dea o încheiere de suspendare a procedurii și să-i îndrume către instanță.
Dacă ultimul domiciliu al defunctului nu este cunoscut sau nu se află pe teritoriul României
- VCC - va fi competent notarul/instanța de la locul unde se află bunurile succesorale cele mai
importante (prevedere vagă)
- NCC - deoarece sintagma „bunurile succesorale cele mai importante” este neclară intervine alin.
(3) al art. 954 oferă variante: n-am domiciliu, n-am bunuri imobile, am doar mobile etc.
Veți vedea că sunt în practică situații în care unii oameni se duc direct la instanță pentru că
așa li se pare lor mai bine/mai sigur. Alții se duc pentru că sunt obligați pentru că vom vedea că
alin.
(3) se aplică în mod corespunzător când primul organ sesizat este instanța judecătorească, dar art.
108 alin. 1 LNP prevede că dacă situația e litigioasă merg neapărat la instanță, iar dacă e
(4) Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod art. 108 alin. 1 LNP: Succesibilul sau altă persoană interesată poate sesiza
corespunzător atunci când primul organ sesizat direct instanţa judecătorească în vederea dezbaterii unei succesiuni. art.
în vederea desfăşurării procedurii succesorale 233 Reg.: În funcţie de natura sa litigioasă sau nelitigioasă, procedura
este instanţa judecătorească. succesorală este numai de competenţa instanţei de judecată sau a notarului
public. art. 234 alin. 1 Reg.: La cererea moştenitorilor sau a altor
persoane interesate, notarul public deschide procedura succesorală
notarială, instrumentează şi soluţionează cauza succesorală şi eliberează
certificatul de moştenitor.
nelitigioasă pot să merg la notar sau direct la instanță.

Problema este că Codul nostru de procedură civilă nu este corelat aici. Dacă te duci direct la
instanță. judecătorul nu-ți dă direct certificat de moștenitor, ci îți dă o hotărâre care rămâne
definitivă și irevocabilă.
Speță 3: Când s-a deschis procedura succesorală juridiară au declarat că sunt 3 copii, deși în
realitate erau 4. Erau 4 imobile în succesiune, nu exista niciun litigiu, s-au înțeles să-l lase pe cel
deal patrulea să locuiască în imobil și nu și-au pus problema. Au avut alte interese să declare numai
ei 3. S-a soluționat cauza, s-a dat o hotărâre definitivă și irevocabilă, după care cel de-al patrulea a
vrut să vândă. În CF figura părintele celor 4 și atunci în momentul în care, dacă sunt notar, uit/las
pe dinafară un moștenitor/se descoperă ulterior un moștenitor, anulez certificatul inițial și dau
un certificat nou. Pe când o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă n-ai cum s-o
anulezi. Nu am nici măcar cale extraordinară de atac în această materie. Și notarul s-a trezit cu cei 4
care i-au spus: „Da, noi știm că ăsta e fratele nostru, am știut de la bun început și acum ce facem
doamna notar?”. Prin urmare a făcut o tranzacție pe muchie de cuțit în care au zis: „Noi știm că
suntem 4 și că X e al patrulea, știm că dacă s-ar fi făcut procedura succesorală cu toți 4 imobilul ar
fi căzut în lotul său la partaj, noi nu avem nimic împotrivă și îl recunoaștem ca atare. Și pe baza
acestei tranzacții l-a intabulat pe cel de-al patrulea care a putut să vândă.
S-ar putea repara situația asta dacă judecătorul ar trimite hotărârea judecătorească la notar,
chiar și după o succesiune litigioasă, care să dea un certificat de moștenitor. Dar nu se face asta,
"7 /171"
judecătorul trimite direct la CF și îi intabulează pe moștenitori pe baza hotărârii judecătorești care

are valoare de act autentic.
Am discutat cauza, data și locul deschiderii moștenirii. Acestea sunt elementele de pornire.
Ca să finalizăm speța cu care am început:
Speța 1: Este o speță din 1997. S-au prezentat clienții la notar cu intenția de a vinde un teren din
localitatea Feleacu. Problema a fost că în cazul terenului respectiv, în momentul în care notarul cere
extrasul de informare de la CF, în extras reiese că terenul respectiv era trecut pe antecesorul de
acum 4 generații. Era vorba de cineva care decedase cu 4 generații înainte și peste 4 generații nu se
dezbătuse succesiunea. Problema a fost: Vânzătorul se înțelege cu cumpărătorul, dar cumpărătorul
trebuie să se intabuleze în CF împotriva proprietarui din CF, adică a antecesorului care era decedat.
Au fost 4 decese, primul în 1907. Prima problemă a fost legea aplicabilă succesiunii. În
1907 în Ardeal, datorită evoluției istorice din principatul Transilvania devenit ulterior parte a
Ungariei, apoi parte a imperiului Austo-Ungar, Transilvania s-a prezentat până la unificarea
legislației civile ca un puzzle de tot felul de legislații, unele conduse de Codul civil austriac, altele
de cutumele regale maghiare. Prima dificultate a notarului a fost să determine dacă la 1907 în
Feleac se aplicau cutumele regale maghiare sau Codul civil austriac. La succesiunea din anii 30
întrebarea era aceeași pentru că legislația civilă a fost extinsă în două etape: 1943 + 1947. La
cel care a fost decedat la începutul anilor `40 s-a pus problema ce lege era în vigoare deoarece în
momentul în care s-a făcut cedarea Ardealului după Dictatul de la Viena din `40 granița a trecut
direct pe Feleac (dacă știți unde e sensul giratoriu, unde a fost înainte postul de control). Și atunci a
trebuit să meargă la fața locului să constate: casa e în stânga sau în dreapta fostei granițe dintre
Ardealul de Nord cedat și ce a fost între `40-`44? Și în funcție de asta s-a determinat. După 23
August 1940 în Ardealul de Nord s-au instaurat numai cutumele regale maghiare, Codul civil
austriac fiind total dat deoparte până în 1944 când a venit armata română care a reintrodus vechiul
regim care a fost până la 12 iulie 1947 tot dualitatea între cele 2 reglementări. Ori dacă era dincolo
de graniță și ar fi rămas în România Mare ar fi fost extinderea prin Decretul 389 din 1943 și din
1943 s-ar fi aplicat vechiul Cod civil al lui Cuza. În practică trebuie să vezi care-i legea aplicabilă și
e puțin mai dificil, de aceea v-am redat în capitolul introductiv succesiunea în timp a legilor
succesorale și, desigur, în 1996 Codul civil al lui Cuza care s-a aplicat ca atare. În funcție de acestea
s-a decis și s-a dat o soluție concretă.
Partea a II-a
Domeniul succesiunilor e un domeniu mult mai liniștit din perspectiva evoluției legislative.
De la 1 decembrie 1865 și până la ora actuală singurul mare „cutremur” în materia succesorală a
fost generat de Legea 319 din 1944 privind drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor și ce am
discutat acum cu egalitatea de filiație din 1 februarie 1954 de la Codul familiei filiația din căsătorie
este egală cu filiația din afara căsătoriei, deci și drepturile succesorale sunt identice.
Cel mai important text din toată cartea:
Articolul 955 - Felurile moştenirii
(1) Patrimoniul defunctului se art. 650 c.c. – Succesiunea se deferă prin lege sau după
transmite prin moştenire legală, în voinţa omului, prin testament.
măsura în care cel care lasă
moştenirea nu a dispus altfel prin
testament.
"8 /171"
(2) O parte din patrimoniul

defunctului se poate transmite prin
moştenire testamentară, iar cealaltă
parte prin moştenire legală.
Traducerea: în dreptul nostru succesoral moștenirea legală e regula, moștenirea testamentară

e excepția. Aceasta este cea mai importantă dispoziție de la care pornește tot ceea ce se întâmplă în
cartea a IV-a referitor la moșteniri și liberalități.
Art. 1037 NCC - În sarcina legatarului cade dovada existenței testamentului produs în instanță/în fața
notarului.
În momentul în care se deschide o moștenire, dreptul succesoral comun este moștenirea
legală. Prin urmare, cel care pretinde că este legatar, deci are drepturi succesorale pe baza unei
vocații testamentare trebuie el să dovedească acest lucru. În sarcina lui cade proba existenței și
validității testamentului.
Speța 4: A rămas celebră de la Curtea de Apel din Paris din 1930 - testatorul și-a tatuat pe piept
testamentul. În momentul în care legatara beneficiară a dizpozițiilor testamentare a ajuns în instanță
și și-a revendicat drepturile a trebuit să dovedească existența testamentului și valabilitatea
testamentului.
Sarcina probei este pentru legatar pentru că art. 955 alin. (1) NCC spune: regula este
succesiunea legală, excepția este succesiunea testamentară. În concluzie, cine se manifestă în
excepție trebuie să o facă în mod expres și în mod legal. Deci dacă testatorul a redactat un testament
prin care a schimbat regulile succesiunii legale, el trebuie să o facă printr-un testament care trebuie
să fie produs în instanță de către legatari sau în fața notarului, după caz, și care trebuie să fie valid
d.p.d.v. juridic. Și atunci în speța mea instanța a dat o ordonanță de exhumare pentru a se face
prelevarea originalului testamentului și l-au dezgropat pe de cuius, au făcut prelevare și l-au produs
în instanță.
Fără originalul testamentului nimeni nu discută cu tine. Și la notar nu te poți duce cu o copie
după testament sau să vină vecinul să spună:„Da, l-am văzut când a făcut testamentul”. În principiu
trebuie să produci originalul testamentului pentru că succesiunea testamentară este excepția.
Art. 1086 NCC: Noțiunea de rezervă succesorală

Rezerva succesorală este partea din bunurile moștenirii la care moștenitorii rezervatari au dreptul în virtutea legii,
chiar împotriva voinței defunctului, manifestată prin liberalități ori dezmoșteniri .
Acest articol ne spune ce este rezerva succesorală. Este parte din bunurile unei moșteniri de
care nu se poate dispune nici prin liberalități inter vivos (donații) sau mortis causa (testamente), nici
prin dezmoșteniri.
Regula: moștenirea legală
Excepție: moștenirea testamentară -> în principiu, dacă fac un testament valid, pot să înfrâng
regulile moștenirii legale
Excepție de la excepție: în privința anumitor categorii, care sunt enumerate la art. 1087 NCC, eu nu
pot să înfrâng total regulile moștenirii legale, deci nu pot să procedez la o dezmoștenire totală a
moștenitorilor rezervatari. Asta în anumite sisteme de drept, în general, din Europa continentală.
Vom vedea că, chiar și pe continent (în principal în sistemul de common law), în principiu,
nu am rezervă succesorală și libertatea testamentară este totală. Însă și această discuție este
"9 /171"
consecința textului pe care-l avem aici și care spune că regula este moștenirea legală. În dreptul
roman și în common law regula este moștenirea testamentară.
Societatea europeană continentală este o societate mai paternalistă, iar dacă vă uitați în
dreptul nostru observați că părinții dumneavoastră, până când dumneavoastră împliniți 26 de ani, au
obligația de întreținere legală, cu condiția să urmați o formă de învățământ superior. În Statele
Unite nu se face așa. La 14 ani te angajezi la McDonald`s și te descurci. Dacă mergi la facultate ai
taxe de școlarizare între 30.000 - 60.000 $ anual => îți iei un credit pe care-l vei plăti atunci când
vei lucra, dacă vei lucra. Deci acolo mai repede ești lăsat să îți dezvolți aripile și devii independent
față de familie. Consecința în plan succesoral este că atunci când vor deceda părinții vor spune:
„Păi, i-am dat drumul, în rest fac de vreau cu bunurile mele.” Deci am o libertate testamentară mai
mare decât într-o societate paternalistă, unde afectațiunea familială a bunurilor este mai importantă
și această afectațiune familială justifică ceea ce noi numim rezerva succesorală.
Atunci aici vine toată balanța între care e regula și care este excepția. Depinde cum concepe
respectiva societate lucrurile.
Alineatul secund al art. 955 NCC care ne spune că moștenirea legală și cea testamentară nu
sunt incompatibile. În dreptul roman nu puteai să fii moștenit și testamentar și legal, iar dacă se
facea un testament prin care se dispunea de jumătate din avere, se considera că de fapt, prin
analogie, el s-ar referi la toată averea. În dreptul actual este posibil să se transmită o parte din
patrimoniu prin moștenire testamentară, iar cealaltă prin moștenire legală. Vom vedea în concret
cum se întaâmplă acest lucru, fie în caz de ineficacitate parțială a testamentului, fie în cazul în care
defunctul a dispus de anumite bunuri și ulterior au apărut și altele necuprinse în testament etc.
Vedeți, în vechiul Cod civil (partea din dreapta tabelului) textul era mai sumar, a fost o
diferență de traducere, vom discuta despre ea la master.
NCC VCC
Articolul 956 - Actele juridice asupra art. 702 c.c.: Nici chiar prin contractul căsătoriei
moştenirii nedeschise nu se poate renunța la succesiunea unui om în
viață, nici nu se pot înstrăina drepturile eventuale
Dacă prin lege nu se prevede altfel, sunt
ce s-ar putea dobândi asupra succesiunii. art. 965
lovite de nulitate absolută actele juridice
alin. 2 c.c.: Nu se poate face renunțare la o
având ca obiect drepturi eventuale asupra
succesiune ce nu este deschisă, nici nu se pot face
unei moşteniri nedeschise încă, precum
învoiri asupra unei astfel de succesiuni, chiar de s-
actele prin care se acceptă moştenirea sau se
ar da consimțământul celui a cărui succesiune este
renunţă la aceasta, înainte de deschiderea ei,
în chestiune.
ori actele prin care se înstrăinează sau se
promite înstrăinarea unor drepturi care s-ar
putea dobândi la deschiderea moştenirii.
"10 /171"
Așa-numita interdicție a actelor juridice asupra moștenirii nedeschise. O să fac o axă care
ne va ajuta și pe viitor când ne vom ocupa de opțiunea succesorală pentru că ne plasează temporal
toată discuția. Se pune întrebarea: Ce înseamnă moștenire deschisă? Sunt în perioada dinainte de
deschiderea moștenirii. Vedeți cât de importantă este data deschiderii moștenirii. Dacă n-am data,
nam ce discuta.
Regula: Este lovit de nulitate absolută orice act juridic care se referă la un drept eventual asupra
unei moșteniri nedeschise încă.
Exemplu: eu știu că la un moment dat unul dintre părinții mei va deceda și având nevoie de
lichidități (părintele fiind încă în viată), îmi vând de acum cota mea parte din moștenire. În speță am
un frate, fiind doi descendenți, îmi vând cota mea de 1/2. Un astfel de act este lovit de nulitate.
D = momentul decesului
s = succesibil S
= succesor
Enumerarea legală nu este una limitativă, ci una exemplificativă: „actele prin care se
acceptă moştenirea sau se renunţă la aceasta, înainte de deschiderea ei, ori actele prin care se
înstrăinează sau se promite înstrăinarea unor drepturi care s-ar putea dobândi la deschiderea
moştenirii.” Deci discuția pornește de la faptul că până la deschiderea moștenirii prezumtivii
succesibili (cei care eventual vor moșteni), în speșă fratele meu și cu mine, nu au nici un drept
actual. La asta se referă noțiunea de succesiune nedeschisă. Este o simplă speranță care nu poate fi
negociată pentru că dă naștere la acte speculative. De acolo am interzicerea actelor juridice asupra
moștenirilor nedeschise cuprinsă la art. 956 NCC, care în VCC era cuprinsă în două texte: (1) în
materia regimurilor matrimoniale art. 702, respectiv (2) fostul art. 965 alin. (2).
Până în acest moment, oricare ar fi acest moment, pun un minus (-), viitorii succesibili (s)/
succesori (S) nu au nici măcar o simplă speranță valorificabilă juridic de a moșteni. Din momentul
decesului și până la concretizarea opțiunii succesorale (aleg să devin S) — art. 1103 alin. (1)
NCC: acceptarea sau renunțarea la moștenire trebuie să se facă în termen de un an de la deschiderea
acesteia —. În această perioadă am calitatea de la art. 1100 alin. (2) NCC, calitatea de succesibil
(s), adică o persoană a cărei vocație devine actuală la momentul deschiderii moștenirii, dar care
vocație se concretizează prin acceptare și prin regulile de concurs, iar după ce s-a finalizat perioada
de opțiune succesorală și s-a clarificat situația, din succesibil devine succesor (S). I se poate elibera
certificatul de moștenitor.
"11 /
"15
Aveți documentul „Speță 1” de pe site. Iată, secția civilă a fostului Tribunal Suprem, fostul
nume al actualei Înalte Curți de Casație și Justiție, cum s-a numit în perioada comunistă și până în
1993 când s-a reformat procedura civilă.
Ipoteza: Donația făcută de moștenitorul celui declarat mort, înainte de rămânerea definitivă
a hotrărârii, dar după data stabilită ca fiind aceea a morții, nu este un pact asupra unei succesiuni
viitoare și nici o donație de bunuri viitoare.
Speța era așa: Am un presupus defunct și un presupus moștenitor. Sunt în perioada
dinaintea decesului de pe axă deoarece nu am stabilit încă data decesului până am hotărârea
declarativă de moarte.
Înainte de a se da această hotărâre, acel presupus moștenitor, unul care are o simplă
expectativă a donat un bun succesoral. Vedeți, donația este făcută de moștenitorul celui declarat
mort, înainte de rămânerea definitivă a hotârârii judecătorești declarative de moarte care stabilește
data morții D, dar după data stabilită ca fiind aceea a morții. Ea este valabilă pentru că dacă în speță
el a avut norocul să facă donația după data aceea stabilită, chiar ulterior, atunci practic i s-a validat
donația respectivă, deci nu este un pact asupra unei moșteniri nedeschise.
S: Numai la donație funcționează interdicția sau la orice metode de înstrăinare?

P: La orice. De exemplu îmi vând cota mea parte. Fac o vânzare de moștenire, deși persoana n-a
fost încă declarată moartă. Dar dacă am noroc ca momentul în care se dă hotărârea definitivă să fie
înainte de vânzarea mea e ok. Pentru că textul de la art. 956 NCC este o enumerare exmplificativă,
nu limitativă, aplicându-se la orice fel de înstrăinare (oneroasă, gratuită, promisiune/ pact asupra
unei moșteniri nedeschise: eu mă oblig de acum să renunț la moștenirea care se va deschide când va
muri cel în cauză — aici nu pot spune că e cu titlu oneros/gratuit => nulitate absolută).
Există 4 excepții de la acest text care contrazic ideea de nulitate:

1. Partajul de ascendent — un act care se poate face fie prin donație, fie prin testament, prin care
încă din timpul vieții îmi împart bunurile între moștenitorii mei rezervatari. Și atunci, dacă se
face prin donație, acest partaj de ascendent este o situație în care legea prevede altfel — art.
1141 NCC.
2. Substituția fideicomisară — este o instituție care vine din dreptul roman postclasic care a fost
foarte importantă în Evul Mediu european și care a reînviat în Codul civil actual.
"12 /171"
De cuius (D) face un testament și zice așa: „Las toată averea fiului meu (A) care nu
are voie să înstrăineze niciunul din bunurile respective, ci la moartea sa să lase toată
averea moștenire nepotului meu (B)”.
În Evul Mediu asta era modalitatea de menținere a rangului nobiliar, pentru că
fundamntul titlului nobiliar era pământul pe care-l aveai îl lăsai primul născut (duce,
conte, principe etc).
Problema este că această dispoziție realizează o indisponibilizare în patrimniul
instituitului, care este obligat să nu înstrăineze bunurile respective, pentru ca la moartea sa
să meargă mai departe la substituit (beneficiarul substituției fideicomisare).
Încă din timpul vieții lui A îi reglez succesiunea, ceea ce înseamnă că este o excepție de la
interdicția actelor juridice asupra moștenirilor nedeschise.
3. 1190 (4) NCC

4. 845 NCC
CONDIȚIILE GENERALE PENTRU A PUTEA MOȘTENI

Aceste 3 condiții trebuie îndeplinite în orice fel de cauză succesorală.
"13 /171"
Articolul 957 - Capacitatea de a art. 654 c.c.: Pentru a succede trebuie neapărat ca
moşteni persoana ce succede sa existe în momentul deschiderii
succesiunii. Copilul conceput este considerat că există.
(1) O persoană poate moşteni dacă
Copilul născut mort este considerat că nu există.
există la momentul deschiderii
art. 7 alin. 2 Decr. 31/1954: Drepturile copilului sunt
moştenirii. Dispoziţiile art. 36, 53 şi
recunoscute, de la concepţiune, însă numai dacă el se naşte
208 sunt aplicabile.
viu.
art. 36 civ. Drepturile copilului conceput. Drepturile
copilului sunt recunoscute de la concepţiune, însă numai
dacă el se naşte viu. Dispoziţiile art. 412 referitoare la
timpul legal al concepţiunii sunt aplicabile. art. 19 Decr.
31/1954: Cel dispărut este socotit a fi în viaţă dacă nu a
intervenit o hotărâre declarativă de moarte, rămasă
definitivă. art.53 civ. Prezumţie. Cel dispărut este socotit
a fi în viaţă, dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de
moarte rămasă definitivă. art. 208 civ. Capacitatea de a
primi liberalităţi. Prin excepţie de la prevederile art. 205
alin. (3) şi dacă prin lege nu se dispune altfel, orice
persoană juridică poate primi liberalităţi în condiţiile
dreptului comun, de la data actului de înfiinţare sau, în
cazul fundaţiilor testamentare, din momentul deschiderii
moştenirii testatorului, chiar şi în cazul în care
liberalităţile nu sunt necesare pentru ca persoana juridică
să ia fiinţă în mod legal. art. 19 alin. 3 OG 26/2000: Dacă
fundaţia dobândeşte personalitate juridică după decesul
fondatorului, efectele liberalităţilor făcute în favoarea
fundaţiei anterior constituirii ei se vor produce de la data
actului constitutiv, pentru fundaţiile înfiinţate prin acte
între vii, iar pentru fundaţiile înfiinţate prin testament, de
la data morţii testatorului.
(2) Dacă, în cazul morţii mai multor art. 21 Decr. 31/1954: În cazul în care mai multe persoane
persoane, nu se poate stabili că una a au murit în aceeaşi împrejurare, fără să se poată stabili
supravieţuit alteia, acestea nu au dacă una a supravieţuit alteia, ele sunt socotite că au murit
capacitatea de a se moşteni una pe deodată. art. 49-57 civ.
alta.
1. Capacitatea succesorală (de a moșteni) - art. 957 NCC

Alin. (1): o persoană poate moșteni dacă există la data deschiderii moștenirii. Deci prin
noțiunea de „capacitate” nu mă refer la capacitatea ca și condiție de validitate a actului juridic civil,
ci înțeleg o chestiune specială în materie de moșteniri, de unde și denumirea de capacitate
succesorală.
Deci voi spune: are capacitatea (posibilitatea) de a avea pretenții în masa succesorală cine
există la momentul deschiderii moștenirii.
"14 /171"
Exemplu: Avem un copil care la momentul decesului nu era născt și n-avea capacitate de folosință,
el se naște ulterior, la câteva luni. Având în vedere că interesul superior al copilului este un
principiu fundamental al dreptului familiei, art. 36 NCC spune că drepturile copilului sunt
recunoscute de la concepție, numai dacă el se naște viu.
Art. 208 NCC: …dacă prin lege nu se dispune altfel, orice persoană juridică poate primi
liberalităţi în condiţiile dreptului comun, de la data actului de înfiinţare sau, în cazul fundaţiilor
testamentare, din momentul deschiderii moştenirii testatorului, chiar şi în cazul în care
liberalităţile nu sunt necesare pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod legal.
În anul 1 la persoane am învățar că persoana juridică are așa-numita capacitate de folosință
anticipată => eu pot primi bunuri în măsura în care am nevoie de ele pentru ca persoana juridică să
se înființeze. Însă, legiuitorul a manifestat aici întotdeauna, încă din vechea reglementare — Legea
21/1924 — urmată de ordonanța actuală — Ordonanța 26/2008 privind asociațiile și fundațiile —,
o atitudine de favorizare pentru activitățile de mercenar, implicit pentru activitățile fundaționale.
Ateneul Român a fost fondat în 1885 printr-o donație făcută de regele Carol I și de doi
parlamentari, dar această donație nu beneficia de niciuna dintre aceste reglementări. La momentul
respectiv Ateneul Român ca persoană juridică nu exista, dar respectivele acte de donație/testamente
ce s-au redactat ulterior trebuiau totuși să primească validitate.
Art. 19 alin. (3) OG 26/2000: Dacă fundaţia dobândeşte personalitate juridică după decesul
fondatorului, efectele liberalităţilor făcute în favoarea fundaţiei anterior constituirii ei se vor
produce de la data actului constitutiv, pentru fundaţiile înfiinţate prin acte între vii, iar pentru
fundaţiile înfiinţate prin testament, de la data morţii testatorului.
Deci de la data actului respectiv ele sunt valabile pentru că altfel ele ar fi făcute unei
persoane inexistente.
2. Vocația succesorală — Art. 957 alin. (2) NCC

Problema codecesului și a comorienței
Exemplu: Tatăl și fiul merg pe autostrada București - Pitești și merg cu 200 km/h și întâmplarea
nefericitp face ca cei doi să decedeze.
Tatăl și fiul, în principiu, au vocație succesorală reciprocă (chemarea unuia la moștenirea
celuilalt). Au murit deodată în accident auto. Sunteți notar, trebuie să deschideți succesiunea tatălui.
Ce problemă aveți în față? Vine soția cu certificatul de deces. Care-i problema față de copil? Nu
mai există, deci nu mai are capacitate. Deci prezumția de comoriență are menirea de a salva
situațiile în care nu poți să determini cine față de cine are capacitate succesorală. Pentru situația în
care ei au murit deodată și n-am cum să determin cine a supraviețuit cui.
Prezumția de comoriență: art. 957 alin. (2) NCC și art. 21 Decr. 31/1954
Deci în speță, dacă vine mama cu certificatul de deces și aveau un singur copil care a și
decedat, ea va fi unica moștenitoare. Ea nu va fi concurată de fiul care nu avea capacitate
succesorală, aceasta este prezumția care funcționează și mă ajută să determin ordinea deceselor
când nu pot în concret să o determin.
Exemplu: Curtea de Apel București într-o Decizie din 2002 în materie de comoriență spune — se
realizează în conformitate cu art. 957 alin. (2) NCC — când mai multe persoane au murit în același
timp, fără să se poată determina dacă una a supraviețuit celeilalte, se socotește că au murit deodată
în baza probelor administrate de instanță.
Speță 5: Deși soții au decedat la aceeași dată ca urmare a accidentului suferit, locul decesului astfel
cum rezultă din certificatul de deces și din fișele de observație medicală este diferit. Ei au decedat
"15 /171"
ca urmare a accidentului auto, dar prin probele administrate de instanță (deci prezumția de
comoriență este neapărat una relativă) a rezultat că soția a decedat pe drum spre spital, pentru că
locul decesului pentru soț a fost consemnat la locul accidentului, pe când locul de deces al soției
este diferit. Prin urmare, nu putea fi diferit decât ulterior.
Speță soluționată de Curtea de Casație franceză 6: Au fost doi soți care au murit în accident de
elicopter. Inițial i-au declarat comorienți, după care înscă, la autopsie, în plămânii soției s-a găsit un
gaz, care dn expertiza tehnică rezulta că s-a declanșat la câteva minute de la prăbușirea
elicopterului. S-a constatat că dacă ea n-ar fi fost în viață, n-ar fi putut inhala acel gaz. Așa s-a
dovedit că nu era comorienți, soțul decedând în timpul exploziei produse în aer, soția supraviețuind
un anumit interval de timp prăbușirii, pentru că altfel nu ar fi putut să inhaleze gazul toxic respectiv.
Problema a fost că în unele situații nu se poate stabili precis.

Exemplu: În aceeași zi tatăl decedează în accident auto, fiul decedează în accident aviatic. Dar
datorită circumstanțelor de fapt, nu s-a putut stabili care a decedat primul. Pe vechiul text din
Decretul 31/1954 Deak spunea că putem extinde prezumția de comoriență. Veți vedea în suportul
de curs că profesorul Chirică a adus un argument pertinent și a arătat că nu este așa, prin urmare
textul nou este mult mai larg.
În concluzie, la momentul de față alin. (2) al art. 957 NCC nu se mai referă numai la
comoriență, ci la orice situație de codeces. Altfel spus, în cazul morții mai multor persoane, nu
mai spune cum zicea art. 21 „în aceeași împrejurare”, ci pot deceda și în împrejurări diferite.
Dacă au murit în aceeași dată, dar nu se poate stabili ordinea deceselor aplic prezumția de codeces.
D.p.d.v. practic această situație nu a fost foarte frecventă. Până în anul 2000 a fost
scufundarea catastrofală a barjei de la Sulia în 1987 când 200 de persoane s-au înecat pe loc. În
1995 a fost accidentul aviatic de la Balotești, o înscenare pentru a da foc unor dosare care nu
trebuiau văzute și s-a simulat un accident aviatic, sigur, pe spatele nefericiților care erau în avionul
resctiv.
Dar vedeți, situațiile acestea se înmulțesc. Avem cataclismele naturale datorită schimbărilor
climatice, atentatele teroriste, accidentele auto.
Aceste texte au beneficiat mai mult de discuții doctrinare până prin anul 2000. Din 2000
încoace circumstanțele devin și vor fi tot mai aplicabile.
3. Să nu fie nedemn —
Curs 2 Succesiuni seria I.

În cuprinsul articolului avem
Art. 1100 – Noțiunile de opțiune succesorală și de succesibil
(2) Prin succesibil se înțelege persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a
putea moșteni, dar care nu și-a exercitat încă dreptul de opțiune succesorală.
unde nota marginală este noțiunea de opțiune și noțiunea de succesibil. Privind succesibilul
am văzut săptămâna trecută. Se înțelege persoana care îndeplinește condițiile prevazute de lege
pentru a moșteni, dar care nu și- a exercitat încă dr de opțiune succesorală. Deci făcusem noi acea
schemă temporală cu marcatul momentului dat de momentul decesului, care am spus că este
"16 /171"
momentul central al întregii noastre discuții, date deschiderii de succesiunii și am spus că tot ce se
întâmplă în stânga acestui moment pe axa timpului, deci înainte de deschiderea sucesiunii, nu este
interesant pentru noi, pentru că, până în acel moment tu nu ești nici măcar succesibil ăn sensul lui
1100 alin (2). Ai o simplă speranță, o expectativă de a moșteni.
Iar, văzusem 956, textul anterior acestuia
Art. 956 - Actele juridice asupra moştenirii nedeschise
Dacă prin lege nu se prevede altfel, sunt lovite de nulitate absolută actele juridice având ca obiect
drepturi eventuale asupra unei moşteniri nedeschise încă, precum actele prin care se acceptă
moştenirea sau se renunţă la aceasta, înainte de deschiderea ei, ori actele prin care se înstrăinează
sau se promite înstrăinarea unor drepturi care s-ar putea dobândi la deschiderea moştenirii.
Prohibea orice act asupra unei succesiuni nedeschise. Ce se întâmplă după aceea? Deschide ceea ce
spune 1100 alin (2). Deci în principiu, de la momentul deschiderii moștenirii, toți cei care pot să își
invoce o chemare oarecare, o vocație succesorală legală sau testamentară , devin succesibili. Ei în
primul rând trebuie să opeze și asta vom vedea în detaliu cu privire la cum te transformi din
succesibil în succesor, dar lucrul nu se termină aici. Faptul că tu ai spus da, eu doresc să valorific
vocația mea succesorală sau cea testamentară, dacă am fost instituit ca legatar în testament nu
însemnă că voi și mosteni în concret. De ce?
Cum poate am spus și data trecută, vă dați seama că dacă este cineva cu o familie numeroasă, din
punct de vedere economic este un dezastru să împarți toată averea între toți cei care pot invoca o
legătură oarecare de rudenie, deci care pot invoca o vocație succesorală legală. De asemenea, din
punct de vedere al testamentelor. Și acolo trebuie făcută o ordine pentru a discerne care este ultima
dorință a defunctului, adică a lui de cuius. Și atunci, această idee de ordine, cum am spus, merge
mai departe de textul pe care l-am studiat, 1100 alin (2). Deci faptul că din succesibil devi succesor
în acel an de zile prevăzut în
1103 alin (1) – Termenul de opțiune succesorală
(1) Dreptul de opţiune succesorală se exercită în termen de un an de la data deschiderii moştenirii.
nu înseamnă că vei și culege în concret. Am un exemplu, erau niște rude ale defunctului care au
venit la instanță pentru a participa la dezbaterea moștenirii, însă nu s-au ales cu nimic. Înseamnă că
prin eventuala opțiune succesorală, vom vedea că poate fi expresă sau tacită, își asumau calitatea
de succesor, dar nu însemnă că și veneau în concret la moștenire. Și atunci ceea ce vom face și
săptămâna asta și săptămâna viitoare la moștenirea legală, trebuie să vedem de la general la special,
vom vedea care sunt regulile prin care codul civil va face ordine între succesorii legali. Adică nu îi
lasă pe toți să fărmițeze averea încât să nu mai aibă nicio semnificație ca valoare economică. Și
atunci, regulile acestea cum am spus sunt odată reguli generale.
"17 /171"
Dacă vă uitați în cod la structura codului, ne întoarcem la art. 955 și la urmatoarele. Ne uităm la
structura codului, căci codul ne lămurește cum concepe aceste reguli de ordonare pe care tocmai le-
am menționat.
Art. 955
Felurile moştenirii
(1) Patrimoniul defunctului se transmite prin moştenire legală, în măsura în care cel care lasă
moştenirea nu a dispus altfel prin testament.
(2) O parte din patrimoniul defunctului se poate transmite prin moştenire testamentară, iar cealaltă
Deci avem art. 955 care spunea care sunt felurile moștenirii și am reținut că dreptul comun este
devoluțiunea legală, transmisiunea legală, pe care vrem să o discutăm acuma, după care observați
înainte de art.957 titlul capitolului ”Condițiile generale ale dreptului de a moșteni”, ceea ce
înseamnă că am niște condiții de cea mai mare generalitate. Și vedeți, nu îmi spune de a moșteni
legal sau de a moșteni testamentar. Deci de aici trag concluzia că se aplică ambelor tipuri de
vocație: și la chemarea succesorală testamentară și la cea legală.
După aceea dacă mă duc mai departe observați înainte de art 963, deja se intră în titlul II al
cărții a patra: „Moștenirea legală”, al cărui prim capitol sunt dispozițiile generale în materie de
moștenire legală. De ce vă spun acest lucru?
Codul aici seamănă cu un curs. Mai ales în partea de moștenire legală, nici nu ar trebui să
fie mare nevoie de cursuri. Dacă citiți cu atenție din cod și mergeți din text în text, așa a fost făcut
încât să lămurească pe oricine are putin bun simț și un pic de răbdare. Bun simț succesoral mă refer,
adică trebuie să fii în materie. Și atunci vom explica puțin aceste texte și de aceea vă și arăt
structura, ca să întelegeți logica lui.
În concluzie, de la art. 957 până la art. 962 inclusiv sunt condiții care se aplică și pentru
moștenitorii legali și pentru cei testamentari. În ce sens? În sensul de a vedea care dintre succesori,
adică dintre succesibilii care au acceptat, vor și veni în concret la moștenire, atât legală, cât și
testamentară.
După care ne vom apuca în a doua oră de art. 963 unde am condiții tot generale, dar
generale aplicate exlusiv moștenirii legale. Astea sunt chestiunile pe care doresc să le discutăm
astăzi și respectiv vom continua săptămâna viitoare să terminăm cu moștenirea legală.
Și atunci, ce am facut săptămâna trecută? De la condițiile generale ale dreptului de a
moșteni, am făcut capacitatea de a moșteni. Avem
Art. 957 – Capacitatea de a mosteni
(1) O persoană poate moşteni dacă există la momentul deschiderii moştenirii. Dispoziţiile art. 36,
53 şi 208 sunt aplicabile.
"18 /171"
(2) Dacă, în cazul morţii mai multor persoane, nu se poate stabili că una a supravieţuit alteia,
acestea nu au capacitatea de a se moşteni una pe alta.
care este o condiție generică și diferită față de noțiunea generală de capacitate, atât de
folosință cât și de exercițiu. Este vorba de condiția foarte clar expusă de alin (1), a existenței, deci
să fie în viață cel care o moștenește. Le-am enumerat săptămâna trecută.
A doua conție pe care vreau să o studiem acum, când începem de la art. 958, este una negativă.
Condiția de a nu fi nedemn. Prima este o condiție pozitivă.
A treia condiție vă rog să vedeți la articolul 962. Deci la art. 958, art. 961 avem condiția negativă: a
nu fi nedemn sau a nu fi lovit de nedemnitate. Și la 962 avem vocația la moștenire care se mai
numște si vocative/chemarea succesorală (puterea de absorbție a fiecărui moștenitor). Ce-mi spune
art.962?
Art. 962 – Vocația la moștenire
Pentru a putea moşteni, o persoană trebuie să aibă calitatea cerută de lege sau să fi fost desemnată
de către defunct prin testament.
vedeți se leagă, clar decurge din 962 de textul acela de care v-am spus că este cel mai important în
materie de succesiuni art 955 alin (1).
Art. 955 – Felurile moștenirii
uitați- vă la legătura directă. Patrimoniul defunctului se transmite prin moștenire legală în

măsura în care cel care lasă moștenirea, adică prietenul nostru de cuius, nu a dispus altfel prin
testament. Consecința este art. 962. Ca să poți moșteni nu este suficient să fii capabil, adică să
exiști la data deschiderii succesiunii cum spune art.957. Vom vedea în acelși timp nu e suficient să
nu fii lovit de nedemnitate, dar trebuie să ai și calitatea cerută de lege, deci să ai chemare
succesorală legală sau să am chemare testamentară, adică să fi fost desemnat de către defunct prin
testament.
Vedem și aici, regula este succesiunea legală. Prin excepție, dacă defunctul instituie o altă
ordine de chemare se poate dezbate pe succesiune testamentară. Și vom vedea la momentul potrivit,
peste vreo două, trei săptămâni, care sunt limitele acesteia.
"19 /171"
Deci capacitetea am analizat-o, vocația tocmai am discutat. Să ne ocupăm putin de nedemnitate. Să

ne uitam în primul rând la texte ce ne spun că:
Art. 958 – Nedemnitatea de drept
(1) Este de drept nedemnă de a moşteni:
a) persoana condamnată penal pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe cel
care lasă moştenirea;
b) persoana condamnată penal pentru săvârşirea, înainte de deschiderea moştenirii, a unei
infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe un alt succesibil care, dacă moştenirea ar fi fost deschisă la
data săvârşirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi restrâns vocaţia la moştenire a făptuitorului.
(2) În cazul în care condamnarea pentru faptele menţionate la alin. (1) este împiedicată prin
decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescripţia răspunderii penale, nedemnitatea
operează dacă acele fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă definitivă.
(3) Nedemnitatea de drept poate fi constatată oricând, la cererea oricărei persoane interesate sau
din oficiu de către instanţa de judecată ori de către notarul public, pe baza hotărârii judecătoreşti
din care rezultă nedemnitatea.
problema nedemnității este o chestiune care o dată că vine din dreptul roman unde avea o
semnificație, a intrat în codul nostru inspirație din... Deci a trecut prin Codul Napoleon de unde a
intrat în Codul lui Cuza, însă rămăsese în urmă. Dacă ne uităm la art.655 VCC:
Despre calităţile cerute pentru a succede
Art. 655
Sînt nedemni de a succede şi prin urmare excluşi de la succesiune:
1. Condamnatul pentru că a omorît sau a încercat să omoare pe defunct.
2. Acela care a făcut în contra defunctului o acuzaţie capitală , declarată de judecată
calomnioasă.
3. Moştenitorul major care, avînd cunoştinţă de omorul defunctului, nu a denunţat aceasta
justiţiei.
„condamnatul pentru că a omorât sau pentru că a încercat să omoare pe defunct”. Ne
uităm în stânga, art. 958 NCC alin (1) pct. a) care corespunde. Deci este un caz care a fost păstrat
din Vechiul Cod Civil, indiferent că este un caz de nedemnitate trecut pe vechiul sau pe Noul Cod
Civil, acesta corespunde.
Dar dificultățiile practice pâna la 1 octombrie 2011 și pentru toate succesiunile care fuseseră
deschise pe vechiul cod, si pe care le veți mai întâlni deschise pe vechiul cod, vom indica
următoarele două puncte de la art.655 pct.2 din Codul lui Cuza: „cel care a făcut în contra
defunctului o acuzație capitală declarată de către judecător calomnioasă.” Acuzație capitală
înseamnă o acuzație pentru care cel acuzat, adică defunctul, putea să sufere pedeapsa cu moartea,
"20 /171"
pedeapsa capitală. Problema a fost că acest text era defect de la început, pentru că nici măcar pe
vremea lui Cuza nu exista pedeapsă capitală la momentul respectiv în fostul nostru drept penal.
Pedeapsa capitală a fost introdusă în materie militară prin 1923 și după care a fost introdusă în
general prin codul din 1969. Și atunci, până în momentul respectiv, textul respectiv rămânea cumva
în aer. Ca urmare, a fost de la început lovit de desuetudine, respectiv după 1990 s-a discutat dacă
mai funcționează, căci în 1990 prin decretul Fondului de Salvare Națională (F.S.N.) a fost abrogat.
Art.655 alineatul (3) VCC – “mostenitorul major care a a avut cunoștiință de omorul defunctului,
nu a denunțat aceasta justiției.” Acest text nu avea nicio aplicare practică a lui. Și atunci a fost
lăsat deoparte cel puțin în acest moment.
Vedeți, în primul cod (NCC) avem primul caz. Art.958 alin.(1) lit. a) “Persoana
condamnată penal pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenția de a-l ucide pe de cuius.”
Respectiv art.958 NCC alin. (1) lit. b), pentru săvârșirea evidentă anterior deschiderii moștenirii a
unei infractiuni cu intenție. De a ucide pe cine? Pe concurentul din masa succesorală. Adică să
presupunem că sunt moștenitor al unui ascendent de al meu, nu contează ca-i părinte, bunic și am
intenția să moștenesc numai eu. Văd că am un frate sau un alt concurent în altă ramură. Dacă eu îmi
fac socoteala și nu mai vreau sa împart, îl ucid pe respectivul și sunt condamnat penal pentru o
infracțiune intenționată de a-mi elimina concurența.
Deci ce e de reținut aici la art. 958 NCC este că aceste cazuri de nedemnitate se bazează pe
fapte intenționate. Cu intenția de a-mi deschide mai repede succesiunea sau cu intenția de a-mi
face drumul liber, de a rămâne eu cât mai singur când se va deschide succesiunea sau dacă se va
deschide. Sursa lor de inspirație a fost Codul Civil Quebec, dar și, vedeți mai jos, texte din vechiul
cod chiar la mijloc pe coloana din drepta art. 841 din proiectul de cod civil din 1971: “este
îndepărtat de la moștenire ca nevrednic... este nevrednic la data data deschiderii acesteia cel care
a fost condamnat penal pentru că a săvârșit cu intenție o faptă împotriva vieții persoanei care lasă
moștenirea” actualul pct. a) de la alin. (1) art.958 NCC “sau împotriva vieții celui care înlătura sau
restrângea chemarea la moștenire a făptuitorului”, deci a celui care urma să fie succesibil.
Și atunci, pornind de la acest text, coroborând cu ce este în Codul Quebecului și în Codul Francez,
s-a pus la punct acest art. 958 NCC. Unde a fost inspirația principală din CCQ? Faptul că față de
textul de la art.655 din VCC am două tipuri de nedemnitate.Art. 655 nu făcea diferență. Punea alea
trei cazuri care se aplicau la orice fel de nedemnitate. Dar în codul CCQ, în reforma sa din 1894, au
spus: avem două tipuri de nedemnități în funcție de intenția făptuitorului, deci în funcție de
gravitatea finală a faptei. Și anume, nedemnitatea de drept, pe care o pot numi și absolută, deci
nedemnitatea de drept sau absolută, pe care o avem reglementată la art. 958 NCC:
Art. 958
Nedemnitatea de drept
"21 /171"
(1) Este de drept nedemnă de a moşteni:

a) persoana condamnată penal pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe cel
care lasă moştenirea;
b) persoana condamnată penal pentru săvârşirea, înainte de deschiderea moştenirii, a unei
infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe un alt succesibil care, dacă moştenirea ar fi fost deschisă la
data săvârşirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi restrâns vocaţia la moştenire a făptuitorului.
(2) În cazul în care condamnarea pentru faptele menţionate la alin. (1) este împiedicată prin
decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescripţia răspunderii penale, nedemnitatea
operează dacă acele fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă definitivă.
(3) Nedemnitatea de drept poate fi constatată oricând, la cererea oricărei persoane interesate sau
din oficiu de către instanţa de judecată ori de către notarul public, pe baza hotărârii judecătoreşti
din care rezultă nedemnitatea.
Vom analiza, următoarea nedemnitate, nedemnitatea de fapt sau judiciară. Deci o
nulitate mai puțin gravă in punct de vedere al faptelor care sunt încadrate aici.
Deocamdată, la nedemnitatea de drept alin. (2) art. 958 NCC, este un text important de ce?
Ne uităm la textul art.655 VCC, în vechiul cod nu avem alte dispoziții referitoare la cazurile de
nedemnitate, nu aveam precizări suplimentare.Aveți pe pagina de internet, la cursurile voastre, este
rezumatul deciziei care a survenit înainte de a se lucra în faza finală a codului nostru civil, decizia
Velcea si Mazăre c. România. O decizie care a survenit într-un caz particular: soțul avea niste pitici
pe creier, a venit acasă si a asasinat-o și pe soacră și pe soție. După care, cuprins de remușcări s-a
trezit din nebunia momentană și s-a dus într-un alt loc din oraș, a lăsat o scrisoare în care îsi
recunoștea fapta și că regretă și s-a sinucis, asta la vreo două ore după asasinarea celor două.
S-a pus problema, la deschiderea procedurii succesorale, după soție, au venit desigur
părinții acesteia, și frații ei, dar a ridicat pretenții și fratele defunctului. Mă încadrez atât pe codul
vechi, că suntem pe codul vechi cu această speță, dar și pe codul nou, la art. 958 alin (1). lit. a)
„omorârea lui de cuius”, cel despre a cărui moștenire este vorba. Omorârea lui de cuius, a fostei
soții în această speță, a fost făcută de către soțul ei, care nu a mai apucat să mai fie condamnat
penal. Și art. 655 VCC, și art. 958 alin. (1) punctul a) zice, „persoana condamnată penal pentru
uciderea intenționată”.Nemaifiind condamnat, pe vechiul cod, la art.655 VCC nu mai spune nimic,
doar să fie condamnat penal. Omul s-a sinucis, iar acțiunea penală nu poate fi începută, prin urmare,
în speța respectivă, succesorii soției, rudele părinții și fratele ei, au contestat posibilitatea vreunui
succesor din partea fostului soț, sau a ucigașului de a invoca drepturi succesorale. Și au reusit să
câstige la CEDO această decizie. Acestă decizie a fost dată înainte de a se începe în martie 2010
lucrările finale la NCC, prin coincidență fericită, încă din forma 2006-2008 a codului, publicată în
2009 a existat alin. (2) art.958 NCC În cazul în care condamnarea pentru faptele menţionate la
"22 /171"
alin. (1) este împiedicată prin decesul autorului faptei, (exact speța noastră) prin amnistie sau prin
prescripţia răspunderii penale, nedemnitatea operează dacă acele fapte au fost constatate printr-o
hotărâre judecătorească civilă definitivă. Deci chiar dacă procesul penal nu mai începe, merg pe
latura civilă și rețin nedemnitatea. Curtea a reținut că soluția din vechiul cod era anormală,
excesivă, pentru că, gândiți-vă, celelalte condiții erau îndeplinite: soțul avea capacitate la momentul
deschiderii succesiunii soției, de asemenea avea vocație succesorală, dar problema este dacă era sau
nu era lovit de nedemnitate, astfel că acest alin. (2) art. 958 NCC repară ceea ce lipsea la art. 655
VCC.
Ce înseamnă nedemnitate de drept? Ne lămurește alin.(3) art. 958 NCC „Nedemnitatea de
drept poate fi constatată oricând, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu de către
instanţa de judecată ori de către notarul public, pe baza hotărârii judecătoreşti din care rezultă
nedemnitatea.” Care este regimul juridic, ceea ce o deosebește de cea de fapt sau judiciară?
Vedeți, ea poate fi constatată oricând, la cererea oricui, sau din oficiu de către instanță sau de
către notarul public. La art. 958 NCC alin. (1), ultima chestiune „(1) Este de drept nedemnă de a
moşteni” corelat cu alin (3) „poate fi constatată” , deci când e vorba de nedemnitate de drept, cu
asta nu trebuie să îl trimiți neapărat la instanță dacă ești notar. Am spus că procedura ssuccesorală
notarială este una necontencioasă, și atunci notarul poate constata dacă i se aduce hotărârea penală
de condamnare sau hotărârea civilă definitivă despre care se discută la alin. (2) notarul public poate
si el în procedura succesorală notarială să constate survenirea nedemnității. Ceea ce nu este însă
cazul la nedemnitatea judiciară.
Art. 959 Nedemnitatea judiciară
(1) Poate fi declarată nedemnă de a moşteni:
a) persoana condamnată penal pentru săvârşirea, cu intenţie, împotriva celui care lasă
moştenirea a unor fapte grave de violenţă, fizică sau morală, ori, după caz, a unor fapte care au
avut ca urmare moartea victimei;
b) persoana care, cu rea-credinţă, a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat testamentul
defunctului;
c) persoana care, prin doi sau violenţă, l-a împiedicat pe cel care lasă moştenirea să
întocmească, să modifice sau să revoce testamentul.
(2) Sub sancţiunea decăderii, orice succesibil poate cere instanţei judecătoreşti să declare
nedemnitatea în termen de un an de la data deschiderii moştenirii. Introducerea acţiunii constituie
un act de acceptare tacită a moştenirii de către succesibilul reclamant.
(3) Dacă hotărârea de condamnare pentru faptele prevăzute la alin. (1) lit. a) se pronunţă
ulterior datei deschiderii moştenirii, termenul de un an se calculează de la data rămânerii
definitive a hotărârii de condamnare.
"23 /171"
(4) Atunci când condamnarea pentru faptele menţionate la alin. (1) lit. a) este împiedicată
prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescripţia răspunderii penale, nedemnitatea
se poate declara dacă acele fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă
definitivă. În acest caz, termenul de un an curge de la apariţia cauzei de împiedicare a
condamnării, dacă aceasta a intervenit după deschiderea moştenirii.
(5) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c), termenul de un an curge de la data când
succesibilul a cunoscut motivul de nedemnitate, dacă această dată este ulterioară deschiderii
moştenirii.
(6) Comuna, orașul sau, după caz, municipiul în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la
data deschiderii moștenirii poate introduce acțiunea prevăzută la alin. (2), în cazul în care, cu
excepția autorului uneia dintre faptele prevăzute la alin. (1), nu mai există alți succesibili.
Dispozițiile alin. (2)-(5) se aplică în mod corespunzător.
La alin. (1) “poate fi declarată nedemnă de a mosteni”, ceea ce înseamnă că notarul public
dacă se întâlneste cu asa ceva, trebuie să suspende procedura succesorală până când vine hotărârea
care decalară o persoană nedemnă.
Există 3 cazuri:
a)„Persoana condamnată pentru săvârsirea intenționată împotriva lui de cuius a unor fapte
grave de violență sau care au avut ca urmare moartea vicitmei”. Deci tot o faptă intenționată dar
mai puțin gravă decât cea prevăzută la art.958 NCC alin. (1) lit. a).
Punctele b) și c) art. 959 NCC sunt absolut noutăți, neexistând echivalent în VCC.
Și atunci, observați, punctul b) intră în materie testamentară, deci am spus că în acest capitol, până
la art. 962 NCC sunt condiții generale care fac ordinea atât în succesiunea legală si în cea
testamentară.
b) persoana care, cu rea-credinţă, a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat testamentul
defunctului; și
c) persoana care, prin doi sau violenţă, l-a împiedicat pe cel care lasă moştenirea să
întocmească, să modifice sau să revoce testamentul.
Deci orice împiedicare, legată de posibilitatea de a-si întocmisau de a-și modifica
testamentul poate fi catalogată o cauză care să ducă la nedemnitatea judiciară, și este o chestiune
care trebuie să fie declarată de către instanță. Acestea sunt cazurile de nedemnitate judiciară.
Testamentele sunt tot mai frecvente în ultimii 10-15 ani, iar lucrurile se schimbă. Dacă vreți
să vedeți practica judiciară uitați-vă la Bibliografia opțională din 2003.
Regimul juridic al nedemnității judiciare este atenuat față de cel de la cea de drept. La
alin. (2) sancțiunea decăderii „orice succesibil poate cere instanței să declare nedemnitatea dar
cel mult într-un an de la data deschiderii.” Este foarte importantă data deschiderii mostenirii, în
"24 /171"
permanență ne raportăm la acest moment. Si atunci calculând de acolo, orice succesibil, deci nu
neapărat trebuie să fie acceptat.
Mergem mai departe „Introducerea acţiunii constituie un act de acceptare tacită a
moştenirii de către succesibilul reclamant” Asta ce înseamnă? Să ne uităm la art. 1108-1110 NCC
unde se vorbește despre felurile acceptării în materie de opțiune succesorală.
Acceptarea moştenirii
Art. 1108
Felurile acceptării
(1) Acceptarea poate fi expresă sau tacită.
(2) Acceptarea este expresă când succesibilul îşi însuşeşte explicit titlul sau calitatea de
moştenitor printr-un înscris autentic sau sub semnătură privată.
(3) Acceptarea este tacită când succesibilul face un act sau fapt pe care nu ar putea să îl
facă decât în calitate de moştenitor.
Art. 1108 alin. (1) “acceptarea unei mosteniri poate să fie expresă sau tacită”, iar alin. (3)
“acceptarea este tacită când succesibilul face un act sau fapt, pe care nu ar putea să o facă decât
în calitate de moștenitor”, deci nu e ca alin.(2) unde mă duc și fac o declarație autentică notarială în
sensul că accept expres moștenirea, ci fac orice alt act pe care nu-l puteam face decât în calitate de
moștenitor. Asta înseamnă acceptare tacită.
Art. 1110
Actele cu valoare de acceptare tacită
(1) Actele de dispoziţie juridică privind o parte sau totalitatea drepturilor asupra moştenirii
atrag acceptarea tacită a acesteia. Sunt astfel de acte:
a) înstrăinarea, cu titlu gratuit sau oneros, de către succesibil a drepturilor asupra
moştenirii;
b) renunţarea, chiar gratuită, în folosul unuia sau mai multor moştenitori determinaţi;
c) renunţarea la moştenire, cu titlu oneros, chiar în favoarea tuturor comostenitorilor sau
moştenitorilor subsecvenţi.
(2) De asemenea, pot avea valoare de acceptare tacită a moştenirii actele de dispoziţie,
administrare definitivă ori folosinţă a unor bunuri din moştenire.
(3) Actele de conservare, supraveghere şi de administrare provizorie nu valorează
acceptare, dacă din împrejurările în care acestea s-au efectuat nu rezultă că succesibilul şi-a
însuşit prin ele calitatea de moştenitor.
(4) Sunt considerate a fi de administrare provizorie actele de natură urgentă a căror
îndeplinire este necesară pentru normala punere în valoare, pe termen scurt, a bunurilor moştenirii
"25 /171"
La art.1110 NCC este o enumerare exemplificativă, a ceea ce se poate încadra la actele de

acceptare tacită. Si atunci revenind la art. 959 NCC alin. (2), zice “esti decăzut din posibilitatea de a
cere declararea nedemnității judiciare, pe care trebuie să o ceri instanței, dacă nu o faci în termen de
un an de zile de la data dechiderii moștenirii.”
Art. 959
Nedemnitatea judiciară
(2) Sub sancțiunea decăderii, orice succesibil poate cere instanței judecătorești să declare
nedemnitatea în termen de un an de la data deschiderii moștenirii. Introducerea acțiunii constituie
un act de acceptare tacită a moștenirii de către succesibilul reclamant.
De asemenea, zice “ introducerea acțiunii constituie act de acceptare” de ce? Pentru că
vorbește la alin. (2) de „succesibil”, deci de cel care încă nu si-a manifestat opțiunea în sensul
pozitiv al acceptări acestuia cum spune art. 1108 NCC și deocamdată (29:48-51). Când ai cerut
instanței să declare nedemnitatea judiciară, înseamnă că deja ai făcut un gest de acceptare tacită în
sensul pe care l-am citit din textul de la opțiune. Asta este un caz, alin. (2), după care se detaliază.
Art. 959 NCC alin. (3) ce se întâmplă cu hotărârea de condamnare pentru faptele de la lit. a)
? Se pronunță ulterior datei deschiderii moștenirii, evident că nu ai de unde să știi și poate să curgă
termenul de 1 an, ca urmare, el se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de
condamnare.
Aceeași poveste ca și la nedemnitatea de drept, alin. (4):
Art. 959
(4) Atunci când condamnarea pentru faptele menționate la alin. (1) lit. a) este împiedicată
prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescripția răspunderii penale, nedemnitatea
se poate declara dacă acele fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă
definitivă. În acest caz, termenul de un an curge de la apariția cauzei de împiedicare a
condamnării, dacă aceasta a intervenit după deschiderea moștenirii.
Tot așa, alin. 5 lit. b) și c) :
Art. 959
(5) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) și c), termenul de un an curge de la data când
succesibilul a cunoscut motivul de nedemnitate, dacă această dată este ulterioară deschiderii
moștenirii.
Este vorba de obicei de testamentul olograf, și atunci e mai greu să aflii existența
testamentului olograf, termenul curge de la data când succesibilul a cunoscut motivul de
nedemnitate. Se poate întâmpla ca testamentul respectiv, cum s-a întâmplat și în speța din
"26 /171"
cinematografie pe care v-am dat-o (era vorba despre o doamnă care murise și îi lăsase unei prietene
casa ei printr-un testament, pe care rudele defunctei l-au distrus). Testamentul a fost distrus de
către ceilalți după deschiderea moștenirii și atunci trebuie să acoperi toate aceste cazuri pentru a
ajunge la o soluție. În fine, o chestiune nouă:
Art. 959
(6) Comuna, orașul sau, după caz, municipiul în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la
data deschiderii moștenirii poate introduce acțiunea prevăzută la alin. (2), în cazul în care, cu
excepția autorului uneia dintre faptele prevăzute la alin. (1), nu mai există alți succesibili.
Dispozițiile alin. (2) - (5) se aplică în mod corespunzător.
Textul de la art. 553 NCC unde se discută despre moștenirile vacante.
Art. 553
Proprietatea privată
(2) Moștenirile vacante se constată prin certificat de vacanță succesorală și intră în
domeniul privat al comunei, orașului sau municipiului, după caz, fără înscriere în cartea funciară.
Imobilele cu privire la care s-a renunțat la dreptul de proprietate conform art. 562 alin. (2) se
dobândesc, fără înscriere în cartea funciară, de comună, oraș sau municipiu, după caz, și intră în
domeniul privat al acestora prin hotărârea consiliului local. (3) Moștenirile vacante și imobilele
menționate la alin. (2), aflate în străinătate, se cuvin statului român.
Prin moștenire vacantă vom vedea când studiem mai încolo că se înțelege moștenirea la
care nu se prezintă sau nu se poate prezenta datorită unei nedemnități niciun moștenitor nici
legal nici testamentar, deci bunurile care rămân fără stăpân, atunci moștenirea este vacantă și ea se
cuvine unității administrativ teritoriale de la locul deschiderii succesiunii. În acest sens la
nedemnitate spune că, acest U.A.T. care are vocație la moștenirea vacantă, poate el să introducă
acțiunea de la alin. (2), adică să ceară declararea nedemnității viciale în cazul în care nu există alt
succesibil. Am terminat cu acest tip de nedemnitate.
Este foarte important că nedemnitatea s-a reglementat și în materie testamentară. Erau
discuții pe vechiul cod între profesorul Deal și profesorul Chirică. Deak spunea: cazurile de
nedemnitate nu se aplică decât în materie de succesiune legală, și asta era poziția întregii practici.
Dacă vă uitați în structura vechiului cod cam așa ar fi rezultat, dar profesorul Chirică spunea că ar
trebui aplicat și în materie testamentală pentru că și în vechiul cod art. 655 tot în secțiunea de
condiții generale era. Însă totuși s-a mers pe ideea că nedemnitatea se aplică numai în caz de
succesiune legală.
Însă, în noul cod se aplică și la succesiunea testamentară în condițiile pe care le-am analizat.
Bun, să vedem efectele nedemnității.
"27 /171"
Art. 960
Efectele nedemnității
(1) Nedemnul este înlăturat atât de la moştenirea legală, cât şi de la cea testamentară.
(2) Posesia exercitată de nedemn asupra bunurilor moştenirii este considerată posesie de
rea-credinţă.
(3) Actele de conservare, precum şi actele de administrare, în măsura în care profită
moştenitorilor, încheiate între nedemn şi terţi, sunt valabile. De asemenea, se menţin şi actele de
dispoziţie cu titlu oneros încheiate între nedemn şi terţii dobânditori de bună-credinţă, regulile din
materia cărţii funciare fiind însă aplicabile.
Art. 960 NCC alin. (1) este foarte clar și sprijină punctul de vedere cu aplicare în ambele
succesiuni. Vedeți, este înlăturat nedemnul atât de la moștenirea legală, cât și de la moștenirea
testamentală. Art. 658 VCC era puțin mai detaliat dar tot cam în aceeași direcție mergea.
La alin. (2) până se constată nedemnitatea succesorul respectiv poate să își exercite sau să se
comporte exact ca un moștenitor. Nedemnitatea intră practic retroactiv de la data desciderii
succesiuni și îl scoate din această calitate. Pentru tot ce a făcut el până la acel punct până când a fost
constatată sau declarată nedemnitatea sa, codul îl trimite la tratamentul posesorului de rea-credință.
Ultima chestiune, alin. (3). Vorbește despre ceea ce a făcut persoana declarată sau constatată
ulterior nedemnă.Orce act de conservare și administrare în măsura în care este profitabil
succesiunii, implicit moștenitorilor, rămâne valabil. La fel chiar și actele de dispoziție cu titlu
oneros, cu aplicarea regulilr de carte funciară. Este o aplicare concretă la problema nedemnității.
Avem art. 961 NCC care este nou față de vechiul cod
Art. 961
Înlăturarea efectelor nedemnităţii
(1) Efectele nedemnităţii de drept sau judiciare pot fi înlăturate expres prin testament sau
printr-un act autentic notarial de către cel care lasă moştenirea. Fără o declaraţie expresă, nu
constituie înlăturare a efectelor nedemnităţii legatul lăsat nedemnului după săvârşirea faptei care
atrage nedemnitatea.
(2) Efectele nedemnităţii nu pot fi înlăturate prin reabilitarea nedemnului, amnistie
intervenită după condamnare, graţiere sau prin prescripţia executării pedepsei penale.
La alin. (1) pe scurt, putem spune iertarea nedemnului, despre asta este vorba. În sistemul
dreptului francez actual, prin reformele din 2001 și 2006 simpla instituire ca legatar, simpla
gratificare prin testament a unui nedemn semnifică iertarea acestuia fără să fie nevoie de mențiunea
expresă. Vedeți Codul din 1940 și dacă vă uitați comparativ și alin. (1) din 961 cere expres să fie
iertat. Vedeți ce spune teza a doua de la art. 962 NCC alin.1 ”fără o declarație expresă nu poți fi
"28 /171"
inlăturat de la efectele nedemnității după săvârșirea faptei care atrage nedemnitatea”. Să rețineți
că de cuius trebuia să fii cunoscut fapta care atrage nedemnitatea și în al doilea rând, iertarea
trebuie să fie expresă, nu poate fi implicită prin simpla instituire, asta spune textul de la art. 961
NCC. Acest tip de prevedere nu exista pe vechiul cod. Iertarea funcționează si pentru
nedemnitatea de drept și pentru nedemnitatea judiciară, deci nu am nicio deosebire din acest
punct de vedere.
Întrebare coleg:
-Dacă este un caz de nedemnitate judiciară, notarul e obligat să suspende și să trimită în
instanță?
Răspuns profesor:
-Da, pentru că procedura notarială este necontencioasă. Nedemnitatea judiciară trebuie să fie
declarată de către instanță, nu poate notarul să declare, el poate doar să constate nulitatea de drept,
absolută.
Partea a 2 a:
Să vedem în primul rând în principiu cine sunt succesibilii respectiv succesorii.
Art 963
Moştenitorii legali
(1) Moştenirea se cuvine, în ordinea şi după regulile stabilite în prezentul titlu, soţului
supravieţuitor şi rudelor defunctului, şi anume descendenţilor, ascendenţilor şi colateralilor
acestuia, după caz.
(2) Descendenţii şi ascendenţii au vocaţie la moştenire indiferent de gradul de rudenie cu
defunctul, iar colateralii numai până la gradul al patrulea inclusiv.
(3) În lipsa moştenitorilor legali sau testamentari, patrimoniul defunctului se transmite
comunei, oraşului sau, după caz, municipiului în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data
deschiderii moştenirii.
Spune art. 963 NCC la un nivel pur principial, vocația la moștenire au în ordine și după
regulile stabilite în prezentul titlu (anunță ideea că vom face o selecție) soțul supraviețuitor rudele
defunctului și anume, cine sunt rudele? Descendenți, ascendenții și colateralii acestuia, după caz,
deci depinde cine vine la moștenire, cine acceptă moștenirea. Asta vrea să spună acest text cu
valoare principială.
Dacă mă uit în dreapta la vechiul cod, în varianta să inițială era foarte diferit, legea
reglementează ordinea succesiunilor între moștenitorii legitimi, adică numai copiii din căsătorie,
"29 /171"
descendenții și alte rude din căsătorie, deci relațiile stabilite prin căsătorie nu și copiii naturali sau
cum doriți să-i numim. De aceea spunea, cel puțin codul nostu, copiii naturali aveau dreptul doar la
succesiunea mamei, doar drepturi parțiale.
Art. 658 VCC, vedeți mai jos, sunt acordate, copiilor, descendenților, ascendenților, rudelor
colaterale așa cum îmi spune și mie partea a doua a aliniatului 1, în ordinea și cu regulile de mai jos
determinate, dar zice art. 679 numai când nu va există nicio rudă în grad succesibil, deci niciun
moștenitor de sânge, atunci mergea la soțul în viață nedespărțit. Altfel spus, în felul în care au fost
concepute codurile civile europene în secolul al XIX -lea începând cu codul francez apoi cu cel
austriac, elvețian și german, principalele 4 coduri din spațiul democratic, s-a pus accentul pe
păstrarea bunurilor în familia de sânge, asta era un aspect foarte important, pentru că de aici
pornește discuția și la ceea ce numim rezervă succesorală. Deci principiul care a fost aplicat în
materie de succesiune legală este că nu scot bunurile din familia de sânge, dar desigur fac ordine în
cadrul ei, căci vedeți și art. 659 VCC că sunt date în ordinea și părerilor mai mulți determinate sau
cum spune codul actual moștenirea se cuvine în ordinea și după regulile stabilite în prezentul titlu.
Vedeți, că un argument la ce am spus săptămână trecută, acordul la succesiuni, nu putem
vorbi neapărat de un nou cod civil, ci de un cod revizuit, căci vedeți și exprimarea este similară.
Însă pe fond sunt mari diferențe, de ce? Pentru că a venit art 1 din acest Decret Lege 319 din 10
iunie 1944, prin care s-a spus, „soțul moștenește din averea celuilalt soț după cum urmează ‘ și
vom vedea săptămâna viitoare cum îl urmează și la ce s-a referit. Esențial este că din 10 iunie 1944,
în acest sistem succesoral legal, proiectat pe ideea de rudenie de sânge a fost implementat un
actor nou fundamental, soțul supraviețuitor, care moștenește din averea celuilalt, deci în concurs
cu toți ceilalți. Așa se explică că la art. 963 când sunt enumerați în principiu, primul enumerat este
soțul supraviețuitor. Este un personaj exotic, exotic prin faptul că nu este rudă de sânge, deci în
concepția care, în alte țări, deci la noi în `44 s-a făcut foarte repede în 1944, în Franța uitați-vă,
condamnarea statului Francez prin decizia Mazereque din 1999 prin reforma din 2001 s-au dat
drepturi succesorale soțului supraviețuitor.
În alte țari tot așa, foarte greu a acceptat în vestul Europei și cei din partea de nord a Europei
să se dea drepturi succesorale soțului supraviețuitor. Cei care veți veni la master vom discuta, prin
studii aprofundate, să vedem care este tendință, pentru că, fară a intra în detalii, tendința este că
centru de greutate să se mute către, nu spun soț supraviețuitor, către partener de viață, nu neapărat
căsătorit, nu neapărat legat prin contract de căsătorie ci și prin ceea ce se numește parteneriat civil
sau uniune civilă și aici la noi peiorativ se numește concubinaj. Deci, prin diverse relații, într-acolo
se deplasează bunurile, dar ceea ce avem în codul nostru este că în continuare am accentul pe rudele
de sânge, însă în fata lor în concurs cu toți, vom vedea, din `44 încoace este pus soțul
supraviețuitor. De fapt, vom observa săptămâna viitoare Nuocosim nu a făcut decât să absoarbă
"30 /171"
acest Decret din `44 în Codul civil, ca idee, deci la eliminat că legislație specială și la integrat în
cod, dar nu a făcut nicio schimbare față de 10 iunie 1944.
Deocamdată însă ne ocupam de moștenitorii legali, de rudele de sânge ne ocupăm astăzi,
săptămână viitoare vom vedea ce face soțul supraviețuitor și cum se bagă peste ei de fapt în
succesiunea legală, într-un mod foarte legitim, foarte justificat.
Deci ăsta e textul de principiu, după care aici în dreapta aveți toate textele care au legătură
cu problema de principiu de la art. 963. Ne-am uitat peste vechiul cod, ne-am uitat peste ce spunea
Decretul din `44, că să determin cine sunt acești moștenitori, moștenitori legali, descendenți,
ascendenți, coraterali să pornim de la o speță : la o doamnă notar din Târgoviște, acum un an și
jumătate, s-a ivit următoarea problemă, era vorba despre o persoană născută în anii `50, 1951, ne
uitam imediat la certificatul de naștere, care a decedat în 2018 și la succesiunea căreia ridicau
pretenții, o sora și un frate, dar o sora și un frate vitreg, deci ea fusese adoptată, iar sora și fratele
care erau copiii buni, copiii biologici ai părinților adoptivi, deci erau drepturi în moștenirea
persoanei decedate, a defunctei. Acum să vedem aici certificatul de naștere, pardon, de adopție
prima dată. Uitați-vă, defuncta avea certificatul de adopție de la momentul de la care a fost făcut,
da, cum era atunci, nu erau județe, erau raioane, satul popular al raionului Nicolae Bălcescu era,
acum unul dintre sectoarele actuale ale Bucureștiului, numele și prenumele defunctei, fiica lui
cutare și cutare, născută în `40, dar care a fost adoptată, uitați-vă, de soții Dumitru, care vedeți aici
pe certificatul de adopție și după adopție și-a schimbat numele din Matei în Dumitru Elena, deci din
Matei Elena în Dumitru Elena. A fost adoptată, observați mai jos, în 1951 așa cum spuneam
anterior, atunci fiind un notar cu experiență am zis stai un pic că avem o problema de succesiune a
textelor în timp, pentru că se pune întrebarea, vedeți în speța mea, vin fratele și sora vitregi
amândoi, copiii buni ai adoptatorului, soții Dumitru, care pretind drepturi succesorale, deci spun că
au vocație în succesiunea surorii lor adoptive. Și atunci se pune întrebarea, ce fel de adopție era
aici în 1951 cu efecte restrânse sau cu efecte depline? Știți foarte bine că în ziua de azi nu mai
avem decât efecte depline. Dar, dacă mergem dincoace, a cerut pentru aceasta un extras de la
starea civilă din registrul de naștere ca să vadă ce fel de adopție era la momentul respectiv. Nu s-a
apucat să consulte textele, notarul este grăbit, nu întotdeauna are timp de așa ceva. Scrie mai jos, la
mențiuni adoptată de soții Maria și Andra Dumitru conform Cărții judecată civilă (era un tip de
decizie la nivel de instanță inferioară la judecătorie) și au specificat la starea civilă, până în 1954
prin Decretul 32 din acel an a intrat în vigoare ceea ce a fost Codul familiei s-a schimbat. Deci
până în 1954 aveam numai adopții cu efecte restrânse, din 1954 s-au reglementat ambele
variante de adopție. Ca urmare, în speța noastră a fost respinsă cererea celor doi frați și surori
vitregi, pentru că ei nu aveau vocație succesorală.
"31 /171"
Ne uităm la texte, art. 313 din Vechiul cod civil unde spunea adoptatul va rămâne în familia
sa firească în care va păstra toate drepturile sale dar nu va dobândi (art. 315, textul următor) niciun
drept de moștenire asupra bunurilor rudelor adoptatorului, vă amintiți adopția cu efecte restrânse,
rămâne rudă cu toate rudele firești și va fi rudă numai cu adoptatorii nu și cu fratele și sora
care sunt copiii adoptatorilor, ca urmare aceia nu au vocație succesorală. În Codul familiei nu îi
mai spunea adopție, îi spunea înfiere pe model sovietic. Dar avem texte care ne arată. cu cine este
rudă și cu cine nu este.
Prin art. 1 alin.(4) OUG 25/1997 nu spune că se abrogă dar zice că „în momentul stabilirii filiaţiei
prin adopţie, deci orice fel de adopție, filiaţia dintre copil şi părinţii săi naturali încetează’’ și prin
aceasta i-a dat în cap la adopția cu efecte restrânse. Și codul civil actual păstrează aceste chestiuni,
prin art. 470 C.civ efectele asupra rudeniei le știți de la familiei nu mai insist aici.
Repet, în speța mea, notarul a trebuit să respingă cererea pentru că, cei doi sora și fratele vitregi nu
aveau vocație succesorală pentru că defuncta Dumitru Elena era adoptată cu efecte restrânse.
Prin umare, în acest fel determin ce îmi spune aici la art. 963 alin. (1) NCC cine sunt
descendenții, cine sunt colateralii, și respectiv ascendenții în sensul de rude succesibile, cu
vocație la moștenire ai defunctului.
Art 963
De asemenea, trebuie să intru în fiecare categorie, vedeți spune alin. (2) de la art. 963,
banuiesc că le-ați făcut la familiei cum se stabilește această vocație, această chemare la moștenire.
La descendenți și ascendenți e foarte simplu, vocația merge la infinit, până când ne
permite biologia, dacă e și străbunicul și strănepotul de față cu atât mai bine, bravo lor.
Actualmente, desigur e mai puțin probabil să se ducă pe patru grade, să se întâlnească biologic în
viață, mai demult desigur era posibil și acest lucru, depinde de la caz la caz.
Însă , vedeți partea a doua, colateralii numai până la gradul 4 inclusiv. În partea din
dreapta, aveați textul din vechiul cod, printr-o lege din 1921 Nicolae Titulescu era atunci ministru
de finanțe, legea impozitului progresiv pe succesiuni, s-a redus vocația în linie colaterală până la
gradul 4, înainte era până în gradul al 12 lea. Și atunci vă dați seama, textul pe care l-am văzut mai
sus la art. 679, ca să vedeți ce importantă a fost reforma din 1944, art. 679 spunea când defunctul nu
are nicio rude în gradul succesibil, [nici copii naturali,] atunci bunurile succesiunii trec la soţul
"32 /171"
supraviețuitor. Deci, vă dați seama pănâ în 10 iunie 1944 numai dacă nu gaseai o rudă până în
gradul 12 în linie colaterală, numai atunci venea soțul la moștenire. Practic, soțul supraviețuitor nu
avea niciun drept succesoral realizabil practic. În 1921 s-a redus vocația așa cum spune Codul civil
actual până la gradul 4. Alin. (2) a rămas neschimbat din 1921 încoace și în felul acesta a crescut
speranța de a moșteni a soției sau a soțului supraviețuitor după caz. Dar din 1944 lucrurile s-au
concretizat și nu a mai avut atâta importanță. Ce rețin însă de aici este că în linie dreaptă ascendentă
sau descendentă indiferent unde mă uit, vocația este infinită, dar când merg în linie colaterală
adică frați, surori, nepoți de frate, nepoți de soră, strănepoți de frate, strănepoți de soră,
respectiv unchi, veri mătuși, acolo vocația se oprește la gradul 4, vocația este limitată, cum
spune alin. (2).
Dacă nu am nici moștenitori legali în rang succesibil, nu am nici testamentari, atunci

patrimoniul defunctului se transmite celui care este îndreptățit să culeagă succesiunea
vacantă, adică unitatea administrativ teritorială în a cărei rază teritorială se aflau bunurile la
data deschiderii moștenirii.
Și în dreapta aveți textele incidente, cum se formulează acțiunea în caz de moștenire vacantă
art. 439 NCC la problemele de filiație, art. 553 NCC proprietatea privată, definiția pe care am
văzut-o anterior, textul care mă interesa era alin. (9).
În aplicare, aici a venit și ne-a spus cine moștenește și acuma spune cum se moștenește,
deci v-am spus trebuie să facem ordine. Deci art. 963 NCC a spus că „rudele succesibile’, nu orice
fel de rudă, deja colateralii de gradul 5 nu mai este rudă în sens succesibil.
Art. 964
Principiile generale ale devoluţiunii legale a moştenirii
(1) Rudele defunctului vin la moştenire în următoarea ordine:
a) clasa întâi: descendenţii;
b) clasa a doua: ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi;
c) clasa a treia: ascendenţii ordinari;
d) clasa a patra: colateralii ordinari.
"33 /171"
(2) Dacă în urma dezmoştenirii rudele defunctului din clasa cea mai apropiată nu pot
culege întreaga moştenire, atunci partea rămasă se atribuie rudelor din clasa subsecventă care
îndeplinesc condiţiile pentru a moşteni.
(3) Înăuntrul fiecărei clase, rudele de gradul cel mai apropiat cu defunctul înlătură de la
moştenire rudele de grad mai îndepărtat, cu excepţia cazurilor pentru care legea dispune altfel.
(4) Între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad, moştenirea se împarte în mod egal,
dacă legea nu prevede altfel.
Rudele succesibile vin la moștenire în următoarea ordine.., deci este vorba aici de cine? De
cei care au fost succesibili, prin opțiunea succesorală în sensul acceptării au devenit succesori, nu
sunt loviți de nedemnitate, și acuma nu putem primi și pe copii și pe părinți și pe surori și pe
verișori și facem ordine între ei. Și codul îmi spune ordinea este aceasta, deci practic la art. 964
alin. (1) se stabilește ceea ce se numește principiul priorității clasei de moștenitori, altfel spus
clasa I înlătură clasa a IIa, clasa a II a înlătură clasa a III a, a III a înlătură a IV a, codul îmi
spune că se vine în următoarea ordine. Altfel spus, dacă am următoarea ipoteză practică: la moartea
lui de cuius, am un copil pe care îl notez cu C, în fața notarului se prezintă și moștenirea este
acceptată expres de către copilul C și de către tatăl T (formulez o speță), art. 964 alin (1) spune că
nu pot să-i dau și copilului și tatălui, ci copilul în virtutea priorității claselor de moștenitori, ei vom
vedea, că cei din clasa I, descendenții, înlătură pe tatăl care este clasa a II a, ascendent privilegiat.
Și tot așa, o să mai completez pe schemă, un ascendent ordinar, de exemplu bunicul din partea
tatălui, un colateral ordinar, de exemplu, verișorul defunctului. Și atunci, v-am spus, acesta este
primul principiu.
Un text care vine cu o noutate, este alin. (2) care consacră o problemă foarte controversată
anterior. Care este ipoteza? Rămân la această speță, la moartea lui de cuius, succesiunea este
acceptată de copilul C și de tatăl T, dar vine tatăl care aduce un testament olograf, sau notarul
consultă imediat în Registrul Naţional Notarial de Evidenţă a Liberalităţilor (R.N.N.E.L.) să
vadă dacă nu este înregistrat în acest registru național, un testament autentic. Și acum în speța
noastră, se spune că se găsește un testament fie olograf fie găsit de către notarul public în registrul
național, care spune în felul următor, „copilul nostru să nu moștenescă nimic”, pentru că de
exemplu „nu m-a îngrijit, m-a înjurat, s-a comportat urât cu mine etc...”. Pe scurt, copilul să nu
primească nimic, dar nu spune cine să primească. Acesta este un testament care conține o
dezmoștenire în sensul art. 1074 și art. 1077 NCC, dar nu îmi spune cine să moștenească, deci este
fără instituire de legatar.
Art. 1087
"34 /171"
Moştenitorii rezervatari
Sunt moştenitori rezervatari soţul supravieţuitor, descendenţii şi ascendenţii privilegiaţi ai
defunctului.
Dezmoştenirea
Art. 1074
Noţiune
(1) Dezmoştenirea este dispoziţia testamentară prin care testatorul îi înlătură de la
moştenire, în tot sau în parte, pe unul sau mai mulţi dintre moştenitorii săi legali.
(2) Dezmoştenirea este directă atunci când testatorul dispune prin testament înlăturarea de
la moştenire a unuia sau mai multor moştenitori legali şi indirectă atunci când testatorul instituie
unul sau mai mulţi legatari.
Ce voi vedea aici? Dacă mă uit la art.1087 NCC, uitați-vă la cine are calitatea de rezervatari,
să ne uităm și art.1074 NCC unde vedem ce însemnă dezmoștenire. La alin. (1) „este dispoziția
testamentară prin care testatorul înlătură de la moștenire total sau parțial pe unul sau mai mulți
dintre moștenitorii legali”. Este posibil acest text? Da, pentru că noi am văzut la art. 955 NCC că
patrimoul defunctului se transmite prin moștenire, dacă nu cumva s-a dispus altfel prin testament,
cum poate să dispună altfel prin testament? Foarte simplu, în speța mea a avut loc o dezmoștenire
totală „copilul meu să nu primească nimic”, dar aceasta dezmoștenire nu poate fi chiar totală,
pentru că mergem la art. 1086 unde avem rezerva succesorală.
Art. 1086
Noţiunea de rezervă succesorală
Rezerva succesorală este partea din bunurile moştenirii la care moştenitorii rezervatari au
dreptul în virtutea legii, chiar împotriva voinţei defunctului, manifestată prin liberalităţi ori
dezmoşteniri.
Avem aici definiția rezervei. Deci coroborând art. 955 NCC cu cu art. 1074 alin. (1) și cu
art.1086 pe care tocmai l-am citit, rezultă că da, tu poți să frângi ordinea succesorală legală, care ar
fi 1/1 copilul și 0 părintele, prin testamentul pe care îl faci, da poți să dispui astefel încât copilul să
nu primească nimic și să se transmită bunurile către tată, dar nu pot să dezmoștenesc total.
Art. 1087
Moştenitorii rezervatari
Sunt moştenitori rezervatari soţul supravieţuitor, descendenţii şi ascendenţii privilegiaţi ai
defunctului.
"35 /171"
Art. 1087 NCC spune că sunt rezervatari soțul supraviețuitor, descendenții, iată copilul C
din speță este rezervatar, și ascendenții privilegiați ai defunctului deci și tatăl ar fi rezervatar. Și
atunci se pune întrebarea, în situația în care copilul este dezmoștenit, cât va fi cota de rezervă?
Art. 1088
Întinderea rezervei succesorale
Rezerva succesorală a fiecărui moştenitor rezervatar este de jumătate din cota succesorală
care, în absenţa liberalităţilor sau dezmoştenirilor, i s-ar fi cuvenit ca moştenitor legal.
Art. 1088 NCC, „rezerva succesorală a fiecărui rezervatar este jumătate din cota
succesorală care în absența dezmoștenirilor i s-ar fi cuvenit conform legii”. Art. 964 alin (1) spune
clasa I are prioritate față de clasa a II a , deci într-o succesiune legală copilului i-aș fi dat 1/1.
Având în vedere că a fost dezmoștenit eu îi voi da cu titlu de rezervă succesorală ½.
Acum în mod evident, deoarece copilul a fost dezmoștenit, cealaltă jumătate se duce la tată.
Întrebarea care se pune pe vechiul cod și aici este problema care se pune pe art. 964 alin. (2),
întrebare pe vechiul cod, în absența unui asemenea text care este alin. (2) cu ce titlu va culege
tatăl? Pentru că repet, dacă succesiunea ar fi fost legală, tatăl nu ar lua nimic.Totul se ducea cu titlu
de succesiune legală la copil. Copilul cu titlu de rezervă, deci cu titlul de parte din succesiunea
legală, art. 1086 NCC , este partea care nu cedează în fața dezmoștenirilor sau a liberalităților, el
primește deci cu titlul de succesor legal ½ rezervă.
Se pune întrebarea ce înseamnă ½ restul, este tot o parte din moștenirea legală sau este o
instituire implicită în calitate de legatar? Pentru că vom vedea, ca regim juridic, nu e totuna
dacă ești succesor testamentar sau succesor legal. Succesorii legali sunt sezinari, în posesia
moștenirii, mostenitorii testamentari trebuie trimiși în posesesia moștenirii prin certificat de
moștenitor sau prin hotărâre judecătorească.
Art. 1126
Moştenitorii sezinari
Sunt moştenitori sezinari soţul supravieţuitor, descendenţii şi ascendenţii privilegiaţi.
Întrebarea mea este deci, cu ce titlu culege tatăl? Cu titlu de moștenitor legal sau
testamentar? Și atunci copiind soluțiile din Franța, unde discuția a fost și acolo ezitantă, toată
practica noastră și toți autorii mergeau, cu excepția lui Deak, că tatăl culege cu titlu de succesor
testamentar implicit instituit. Deci deși testamentul spusese „copilul meu să nu primescă nimic”,
fără să spună că toată averea mea să mergă la tata, tatăl care este în clasa a II a, din moment ce clasa
I este înlăturată, va primi cu titlu de moșstenitor testamentar. Însă a venit Deak și a spus, opinie care
a fost preluată de cei care au conceput NCC prin alin. (2), dacă va dezmoșteni, rudele defunctului
din clasa cea mai apropiată, din speța mea copilul, nu va culege întreaga moștenire (culege doar
rezerva sa de ½ ), atunci partea rămasă, acel ½ de care discutăm acum, se atribuie rudelor din clasa
"36 /171"
subsecventă care îndeplinesc condițiile pentru a moșteni, deci cu titlu de moștenitor legal. Ceea ce
trebuie să rețineți este că cei care beneficiază de dezmoșteniri, din clasa subsecventă, culeg cu
titlu de moștenitori legali. Întrebarea este de ce? Pentru că nu există instituire implicită, și Deak
are dreptate aici, pentru că mă întorc la art. 955 alin (1) care spune așa:
Art. 955
(1) Patrimoniul defunctului se transmite prin moştenire legală, în măsura în care cel care
lasă moştenirea nu a dispus altfel prin testament.
Deci noi cum am traduce acest text? Este un principiu esențial al dreptului nostru succesoral.
Succesiunea legală este regula, succesiunea testamentară este excepția. Noi știm de la civil, cine
se maifestă în excepție trebuie să o facă în mod expres. Deci dacă succesiunea testamentară este
excepția, nu există instituire implicită de legatar,. Când a spus, „copilul să nu primească nimic”,
partea asta de ½ nu înseamnă că am instituit implicit pe tată sau pe bunic sau cine o fi fost
moștenitor subsecvent. Ci din moment ce instituirea nu poate să fie implicită, trebuie să fie expresă,
însemnă că tatăl culege această parte cu titlu de moștenitor legal.
Tot ce calculăm de la art. 1075 până la art.1077 se bazează pe această chestiune, și veți
vedea și aici în succesiunea legală, mereu revine referirea la art. 964 alin. (2).
Dacă testamentul spunea, „copilul meu să nu primească nimic, restul să meargă la tată”,
asta este altceva. Dacă spune „copilul meu să nu primească nimic,” asta înseamnă că tatăl va culege
cu titlu de moștenitor legal, acesta este sensul alin. (2).
Deci până acum am stabilit, clasa I este prioritară față de clasa a II a, cea de-a doua față de a
treia, și tot așa.
Art. 964
3), în interiorul fiecărei clase, rudele de grad cel mai apropiat cu defunctul, înlătură de la
moștenire rudele de grad cel mai îndepărtat., cu excepția situației în care legea prevede altfel.
Avem la alin. (3). De cuius are doi copii, C1 și C2, are nepoți și într-o parte și în alta, dacă
toți acceptă moștenirea, sunt în clasa I care înlătură eventualii părinți, T și M (tatăl și mama), toate
aceste personaje au vocație în sensul art. 957 NCC, ei sunt liberi să accepte, dar veți vedea în
practică, dacă sunt copii, celelalte rude renunță, mai vine soția supraviețuitoare și descendenții. Dar,
nu vin toți descendenții, nimeni nu îl împiedică pe N1 (nepot) să meargă la notar, și să declare
expres acceptarea moștenirii, care declarație, este încrisă de notar în Registrul național de opțiuni
succesorale. Dar înscrierea respectivă nu înseamnă că el va primi complet, pentru că vine și enunță
alin. (3) principiul proximității gradului de rudenie între rudele din aceeași clasă. Acesta spune
că N1 și N2 (nepoții) nu vor mai fi moștenitori, doar C1 și C2 (copiii).
"37 /171"
Art. 964
(4) Între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad, moştenirea se împarte în mod egal,
dacă legea nu prevede altfel.
După care trebuie să facem diferență și între C1 și C2 așa că mergem la alin. (4), care pune
întrebarea da, ei vor culege dar cum vor culege? Principiul este că între rudele din aceeași clasă,
clasa I aici, și de același grad, moștenirea se împarte în mod egal, cu excepția situației în care
legea prevede altfel, adică în caz de reprezentare succesorală. Acest alin. (4) de la art. 964
instituie principiul împărțirii pe capete, între rudele din aceeași clasă și de același grad.
Vedeți, este foarte logic și ușor de reținut, pornesc de la general spre special. Cel mai general,
principiul priorității claselor de moștenitori (clasa I înlătură clasa a II a ), merg mai departe, intru
în terenul clasei câștigătoare, clasa I, se iau rude mai apropiate cu defunctul, adică copiii față de
nepoți. Iar între copiii pe care i-am determinat că ei sunt câștigători în față nepoților propriilor lor
copii, a nepoților de fii și fiice ai defunctului, se împarte în principiu în mod egal, se împarte pe
capete.
Aici a fost cauza Răscoalei țărănești de la 1907. Va mai amintiți spatamana trecută ( nu
înțeleg 30:00), ce s-a întâmplat? A primit reforma lui Kogălniceanu de la 1863 – prima reforma
agrară. Ipoteza: unui țăran simplu i s-au dat 10 hectare de pământ, dar trebuie să ne gândim că în
secolul 19 țăranul român avea între 10-15 copii, vine Codul civil din 1864 care spune că „între
rudele din aceeași clasa și același grad se împarte pe capete” deci alea 10 ha devin câte un hectar
prin moștenirea legală. După ce decedează și copiii și acel hectar se împarte în 10. Asta a dus la
fărâmițarea averii țărănești. Nu e totuna dacă lucrezi 1 ha sau o zecime de ha (100 de arii), pentru că
ai și tu copii și nu îți poți întreține familia cu 100 de arii. Și asta a dus la sărăcirea clasei țărănești și
în final la eșecul reformei agrare a lui Kogălniceanu. De aceea în mediul rural, noi vorbim acum de
vechiul cod care a intrat în vigoare teoretic la 1 decembrie, dar a ajuns să fie aplicat în toată țară
abia după Primul Război Mondial, a fost litera moartă până în 1920, în condițiile în care să nu
uităm că la sfârșit de secol XIX, început de secol XX, 90% din populația României era populație
rurală. Așadar, Vechiul cod era aplicabil de la 1 decembrie pentru moșieri, bancheri, locuitorii
mediului urban, industriași și câteva litigii de muncă incipiente, neavând legislație în domeniul
muncii până la 1880. Restul codului nu s-a aplicat pentru că se ajungea la astfel de consecințe.
Acesta este principiul împărțirii pe capete și consecințele sale concrete. Reprezentarea o
vom face săptămâna viitoare. Acum ne vom ocupă de clasele de moștenitori, că să terminăm
acesta schemă.
Mergem la descendenți, clasa prioritară: copiii defunctului și urmașii acestora, până la
în lini dreaptă infinit. (așa cum am spus, în linie dreaptă ascendenții și descendenții au vocație
"38 /171"
până la infinit). Puteți să va faceți schemă voastră că să înțelegeți mai bine, eu va propun schemă
pe care am făcut-o eu când eram student în anul 3, dar e o simplă propunere. Aveți și în Deak o
schemă în plan. Trebuie reținută această schemă pentru că avem niște cote de concurență. În clasa I
nu e atât de complicat, dar vine clasa a II-a unde avem rude de gradul 1 și rude de gradul 2 care nu
se înlătura între ei, iar dacă greșesc componentă am greșit toată speță. Așa începe fiecare speță,
dacă am greșit componentă sau o cota din una dintre clase, am compromis rezultatul speței până la
final.
Așadar, avem clasa I de moștenitori despre care codul spune că sunt copiii și urmașii
lor până la nesfârșit. Asta înseamnă că toți au vocație eventuală, dar vocație concretă o au abia
conform regulilor pe care le-am discutat: prioritate, proximitate, împărțire pe capete.
În aplicarea art. 963 NCC alin. (2), „descendenții înlătura moștenitorii din celelalte”clase:
părinții, frați, surori, și „vin la moștenire în ordinea proximității gradului de rudenie.” Vedeți,
aplicarea art. 963 alin. (3) și (4) pe care le-am discutat mai sus.
Art. 963 NCC, Mostenirea legala:
(1) Moștenirea se cuvine, în ordinea și după regulile stabilite în prezentul titlu, soțului
supraviețuitor și rudelor defunctului, și anume descendenților, ascendenților și colateralilor
(2) Descendenții și ascendenții au vocație la moștenire indiferent de gradul de rudenie cu
(3) În lipsa moștenitorilor legali sau testamentari, patrimoniul defunctului se transmite comunei,
orașului sau, după caz, municipiului în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii
moștenirii.
„Moștenirea sau partea din moștenire care se cuvine descendenților se împarte în mod egal
când vin în nume propriu.” Cum e în cazul meu ( D defunctul) C1 și C2(copiii lui D) nu sunt
nedemni, acceptă moștenirea, vin în nume propriu, fiecare primește ½ din moștenire și îi înlătura pe
nepoți sau moștenirea se împarte pe tulpini când vin prin reprezentare, dar asta o să vedeți
săptămâna viitoare.
La clasa a II-a lucrurile se complică, aceștia sunt: ascendențîi privilegiați și colateralii
privilegiați. Ascendenții sunt tata și mama defunctului, respectiv, colateralii sunt frații și
surorile defunctului, precum și descendenții lor până la gradul 4 inclusiv (strănepot de
frate/sora). Strănepotul de soră/frate este ultimul care are vocație. Cu asta se închide clasa a II-a,
nu mai e o mulțime deschisă că ăla clsa I, pentru că nu mai am alți ascendenți decât mama și tată, și
nu mai am alți colaterali decât până la gradul 4 inclusiv.Fiți atenți la distincția nepot de copil sau
nepot de frate, nu e același lucru, sunt în clase diferită, iar nepotul de fiu îl înlătura pe nepotul de
frate/sora de la moștenire.
"39 /171"
Problema practică care se poate ivi aici e următoarea, la mama și tată. Dacă avem o adopție
cu efecte restrânse avem și mama naturală și mama adoptivă, și tată natural și tată adoptiv.
Dacă avem următoarea situatie: la moștenire vin tatăl natural, tatăl adoptiv și mama adoptivă, se
pune problema cum împărțim în categoria ascendenților privilegiați. Unii notari sau judecători au
spus că dau câte o treime la fiecare, alțîi au spus că dau ½ la cei doi tati și mama ia restul, aceasta a
fost soluția reținută în final. Se pune problema de a introduce pe fiecare pe poziția lui. Pe poziția
tatălui, dacă avem adopție cu efecte restrânse, am 2 personaje. Deci în categoria ascendenților
privilegiați se face o împărțire mamă- tată la doi, și la fel fiecare parte încă o dată la doi.
Astfel, dacă am 2 tați fiecare ia ¼, iar dacă am 2 mame ia la fel fiecare câte ¼. Mereu se iau cele 2
poziti, niciodată nu împart la 3 sau la 4 că și cum ar fi 4 poziții. Aveți text în acest sens în coloana
din dreapta.
Ce spune alin. (3) de la art. 976 NCC?
Art 976 NCC

Vocația la moștenire a ascendenților privilegiați și a colateralilor privilegiați
(1) Ascendenții privilegiați sunt tatăl și mama defunctului.
(2) Colateralii privilegiați sunt frații și surorile defunctului, precum și descendenții acestora, până
la al patrulea grad inclusiv cu defunctul.
(3) Ascendenții privilegiați și colateralii privilegiați vin la moștenire dacă descendenții nu
îndeplinesc condițiile necesare pentru a moșteni. Dispozițiile art. 963 NCC alin. (2) se aplică în
mod corespunzător.
Cei din clasa a II-a vin la moștenire dacă cei din clasa I nu îndeplinesc condițiile pentru a
moșteni sau dacă se aplică situatia de la art. 964 alin (2). Dacă prin testament defunctul spune că
descendenții lui nu moștenesc, le dau jumătate descendentiilor pentru că sunt rezervatari, iar
cealaltă jumătate le revine celor din clasa a ÎI-a cu titlul de succesiune legală.
Acum cum ajung la clasa a II sau cum împart între cei din clasa a II-a? Ajung cand nu
am pe nimeni din clasa I. Art. 978 NCC, moștenirea sau partea din moștenirea cuvenită celor din
clasa a II-a se împarte celor care vin la moștenire. Și aici vă spuneam că trebuie reținute cotele.
Dacă la moștenire vine un singur părinte, atunci în dau ¼, iar restul de ¾ se împarte între colaterali.
Mai departe îmi spune pct. b), când la moștenire vin ambii părinți, ei culeg împreună
jumătate ½, adică fiecare câte un sfert 1/4., iar cealaltă jumătate se împarte între colateralii
privilagiati indiferent de numărul acestora. Această este o excepție de la art. 963 NCC alin. (3) care
prevede regulile după care se împarte moștenirea.
„Înăuntrul fiecărei clase, rudele de grad cel mai apropiat,” în speță mama și tata, „ar
înlătura de la moștenire rudele de grad mai îndepărtat”, adică fratele și sora care sunt rude cel
"40 /171"
mult de gradul 2, cu excepția cazurilor prevăzute de lege, unul dintre aceste fiind cel de la art.
978.
Fiind o excepție de la principiul proximității gradului de rudenie vom spune că clasa a II-a
este o clasa mixtă, am moștenitori de gradul 1 care nu înlătura moștenitori de gradul 2, 3 și 4.
Art. 978 NCC Împărțirea moștenirii între ascendenții privilegiați și colateralii privilegiați
Moștenirea sau partea din moștenire cuvenită ascendenților privilegiați și colateralilor privilegiați
se împarte între aceștia în funcție de numărul ascendenților privilegiați care vin la moștenire, după
cum urmează:
a) în cazul în care la moștenire vine un singur părinte, acesta va culege un sfert, iar colateralii
privilegiați, indiferent de numărul lor, vor culege trei sferturi;
b) în cazul în care la moștenire vin 2 părinți, aceștia vor culege împreună o jumătate, iar
colateralii privilegiați, indiferent de numărul lor, vor culege cealaltă jumătate.
Dacă nu am ascendenți privilegiați sau sunt ei renuntatori sau sunt ei loviți de nedemnitate,
deci dacă nu îndeplinesc condițiile necesare pentru a moșteni atunci, partea lor de moștenire se duce
la colateralii privilegiați.
La ascendenti am văzut că se împarte în mod egal. La colaterali se împarte în mod
egal. Dacă vin prin reprezentare vom vedea săptămâna următoare cum se face.
Alineatul (3) are o aplicare specifică: dacă am colaterali privilegiați care sunt rude pe linii
colaterale diferite de exemplu: sora este sora după ambii părinți cu defunctul, iar fratele este frate
vitreg cu defunctul, doar după mama. Asta înseamnă atunci când sunt rude pe linii colaterale
diferite. În cazul acesta se împarte moștenirea pe linie maternă și pe linie paternă în mod egal, iar pe
fiecare linie se aplică alineatele (1) și (2). Adică cum vom proceda?
Ipoteza mea este că vine tatăl, vine mama, sora este sora bună, iar fratele este numai după mama.
Trebuie să contruiesc 2 linii și merg în ordinea textului. Dacă vine un părinte rimește numai el.
Astfel, dacă vin ambii părinți, primesc împreună ½ din moștenire (așsa spune art. 968 li.t b).
Fiecare dintre ei, adică atât mama, cât și tatăl, va primii ¼ din moștenire. Este foarte important să
fac diferența, pentru că dacă uităm de rest se compromite toată speță. Prin urmare rămâne ½ din
moștenire pentru categoria colateralilor privilegiați. Și atunci eu ce observ aiici? Sora este sora bună
cu defunctul, prin ambii părinți, iar fratele este frate numai după mama. Și ne spune alineatul (3) :
când sunt rude pe linii diferite, moștenirea se imparte în mod egal pe linii, deci eu trebuie să
stabilesc cine culege pe linie maternă și cine culege pe linie paternă. Și atunci, după mama vom
observa că culege fratele F și sora S, după tată va culege doar sora S. Este foarte important și la
examen să faceți schema, pentru voi, că să nu uitați pe cineva.
După ce am construit în sensul alin. (3) linia maternă și linia paternă, determin pe fiecare
linie, cât primesc colateralii privilegiați? Am rămas cu un rest de ½ după ce am dat un sfert de
"41 /171"
mostenire ascendenților din acest ½ avem două linii, deci impart incă o dată la 2, că sunt in linia
maternă, iar in cadrul liniei materne fac impărțire pe capete intre mostenitorii din aceeași categorie.
Repet speța: Cum am rezolvat speța? M-am uitat in ce clasă sunt moștenirea a fost acceptată
numai de rudele de clasa a II a, copiii nu contează, nu au capacitate, contează ca nu sunt acolo. Cum
impart in clasa a doua? Am văzut ca ne spunea art. 963 NCC că în clasa a doua se imparte intre
cele două categorii mixte, am văzut și art. 975 îmi zicea că în primul rând dau ascendenților
privilegiați, care dacă e unul primește un sfert, iar dacă sunt doi, alin. (2) spunea că primesc o
doime ½. Asta înseamnă că toată categoria ascendenților privilegiați primesc o doime. Având în
vedere că sunt doi în această speță, se împarte pe capete. Impărțit la 2 înseamnă că fiecare primește
un sfert. Deci tatăl va avea dreptul la ¼ din moștenirea legală, mama va avea dreptul la ¼ din
moștenirea legală.
Art. 963
Art. 975
Dreptul de moştenire al descendenţilor
(1) Descendenţii sunt copiii defunctului şi urmaşii lor în linie dreaptă la nesfârşit.
(2) Descendenţii defunctului înlătură moştenitorii din celelalte clase şi vin la moştenire în ordinea
proximităţii gradului de rudenie. Dispoziţiile art. 964 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
(3) În concurs cu soţul supravieţuitor, descendenţii defunctului, indiferent de numărul lor, culeg
împreună trei sferturi din moştenire.
(4) Moştenirea sau partea din moştenire care li se cuvine descendenţilor se împarte între aceştia în
mod egal, când vin la moştenire în nume propriu, ori pe tulpină, când vin la moştenire prin
reprezentare succesorală.
Am terminat cu ascendenții privilegiați, ceea ce-mi rămâne, merg pe texte, imi rămâne o
doime. Din intreg scad ½ rămâne ½ care se combină cu I, în ansamblu de privilegiați si atunci imi
"42 /171"
spune aliniatul (3), dacă ar fi rude pe acceiasi linie nu ar fi problemă, as da câte un sfert la sora si
un sfert la frate. În ipoteza asta nu pot să dau un sfert la sora si un sfert la frate pentru că fratele este
rudă cu defunctul numai pe linie maternă, iar sora este pe ambele linii si atunci este clar că are
dreptul la mai mult. Prin urmare văzând alineatul (3) eu trebuie să construiesc cele două.
Am construit linia maternă, am construit linia paternă. Si cine are vocație pe linia maternă?
Sora, care este rudă cu mama, fratele si el e rudă cu mama. Cine are vocație pe linia paternă?
Numai sora, că fratele este numai frate matern, nu are legatură pe linie cu tatăl. Așa am făcut speța.
Și atunci cum determin? Colateralii au dreptul la ½, având in vedere ca sunt două linii, împart la
doi, in linia materal am două bucăți, impărțire pe capete. Deci fiecare va primi 1/8 din linia
maternă. În linie paternă cum fac? ½ din ansamblul colateralilor privilegiați.
În concluzie, când trag linia in speță: tatăl primeste un sfert, mama primeste un sfert, sora
conform alin. (4) ea primeste de la ambele linii partea din mostenire care i se cuvine, deci (1/8
+1/4= 3/8) , iar in ceea ce-l priveste pe frate el culege numai in linie maternă deci primeste 1/8 o
optime.
Aici am terminat speța si este foarte important să iasă 1/1!
Completăm schema: am bunicul din partea tatălui cu bunica din partea tatâlui, bunicul din
partea mamei, bunica din partea mamei ca să fie schema completă. Ce pot avea aici? Fratele tatălui
este singurul, fiul lui M este vărul, punem o mătusă si o verisoară, fiica matusii. Atunci număr in
linie colaterală 1,2,3,4 deci clar a 4-a o inchid aici. Clasa a 3-a este infintă teoretic, si aici este
clasa a 4-a.
Tatăl si mama desi sunt de gradul 1 in linie direct ,nu inlătură prin excepție la proximitate
colaralii care sunt toți la gradul 4. Dacă mă uit vărul de gradul 1, popular vorbind verișor de al-2-
lea, acesta nu are vocați succesorală si nu are nici prohibiție la căsătorie.
Si astea sunt clasele de mostenitori.
Curs 3 succesiuni, seria I (predat de către Pop Cristina)
Clasa a II a de moștenitori. Soțul supraviețuitor.
Partea de astăzi din materie conține două excepții de la principiile devolutiunii legale.
Discutăm despre clasa a II a de moștenitori și despre soțul supraviețuitor. Vă rog să găsiți în cod
articolele care acoperă partea materiei de astăzi. După cum observați, în cod în primul rând este
tratat soțul supraviețuitor, urmând articolele pentru clasele de moștenitori. Lucrul acesta are o
motivație foarte puternică deoarece în momentul în care soțul supraviețuitor intervine, în orice
succesiune, în concurs cu celelalte clase, se dau peste cap toate calculele și toate cotele care ar
"43 /171"
exista în lipsa acestuia. Că să vă fie vouă mai ușor din punct de vedere teoretic, vom trata mai întâi
clasa a II a de moștenitori și ulterior îl introducem pe soț, ca să vedem cum se strică povestea.
De la ce principii este clasa a II a o excepție în ceea ce privește devoluțiunea legală? O altă
întrebare: Câte principii există pentru devolutiunea legală în sistemul juridic românesc?
Răspuns corect: 4 principii- unul pentru vocația generală și 3 pentru vocația concretă.
Principii pentru vocația concrectă la succesiune:
1. principiul prioritățîi claselor de moștenitori, e primul principiu, sau chemarea la moștenire în
ordinea claselor;
2. princiul proximitățîi gradului de rudenie ;
3. împărțirea egală.
Deci am fi spus că ar fi o excepție pentru al doilea principiu. Membrii clasei a II a ar fi o
excepție pentru al doilea principiu, adică pentru principiul proximității. De ce?
Răspuns coleg: -Pentru că părinții, mama și tata nu înlătură sora și fratele de la moștenire cum în
mod normal ei sunt rude de gradul I, ar trebui să înlăture rudele de gradul al doilea.
Profesor: -Reformulează altfel că să fie pozitiv, nu că nu înlătură, ci...? Fiindcă în clasa a II a de
succesori, nu avem proximitatea gradului de rudenie, ci, la succesiunea defunctului vin atât rude de
gradul 1, și coleteralii de grad 2, 3 și 4. Deci îl avem pe defunct , avem mama și tatăl acestuia, un
frate/o sora, nepot de sora/frate și strănepot de sora/frate.(1,2,3,4). Deci clasa a II a de moștenitori
este formată din ascendenții defunctului și din colateralii privilegiați. Acești colaterali privilegiați
sunt mai mulți: frați, nepoții din frați și strănepoții de frați, deci se merge până în gradul 4 inclusiv.
Deci primul principiu de la care este excepție de la clasa a II a, este principiul al 2 lea
(principiul proximității). Deoarece avem rude de gradul 1, care moștenesc deodată cu rude de
gradul 2, sau poate rude de gradul 3, sau poate rude de gradul 4, raportat la defunct. Pe voi aici vă
interesează defunctul.
Și mai este un principiu de la care putem vorbi de excepție în ceea ce privește clasa a II a
. Principiul împărțirii egale a succesiunii. Principul acesta are legătură cu rudele de același grad,
(ascendențîi și colateralii nu sunt rude de același grad), fiindcă dacă vin în tablou doar ascendenții,
ei întodeauna vor moștenii doar egal. În primul rând, clasa a II a presupune inclusiv posibilitatea
împărțirii pe linii a succesiunii. Și mai e ceva.
Cum poate fi dobândită succesiunea? În nume propriu, prin reprezentare și
retransmitere.Vorbim despre reprezentare în cadrul clasei a II a de succesori, în ceea ce îi privește
pe colaterali. Iar această reprezentare, duce la devolutiunea succesiunii pe tulpini .Deci în clasa a II
a de succesori putem avea preluarea de succesiuni în nume propriu, prin reprezentare. Deci
împărțirea în mod egal, împărțirea pe tulpini și împărțirea pe linii. Acum pe tulpini și pe linii
"44 /171"
au legături numai cu colateralii privilegiați., nu cu ascendenții. Ascendenții privilegiați vin la

succesiune doar în nume propriu.
Ascendenții privilegiați:
Vom vorbi despre ascendenții privilegiați ai defunctului. Există și ascendenți ordinari,
respectiv colaterali ordinari, care fac parte din alte clase de moștenitori.
Acești părinți ai defunctului pot fi de mai multe feluri. Pot fi firești, din căsătorie și firești
din afară căsătoriei. Pentru ascendenții naturali din afară căsătoriei este foarte important că
recunoașterea să fie făcută cu scopul de al ajută pe cel recunoscut, nu cu scopul de a dobândi
vocație generală, concretă. Dacă nu, filiația va fi desfăcută. Recunoașterea respectivă va putea fi
anulată. Și mai pot fi acești ascendenți privilegiați obținuți prin adopție. În cadrul succesiunilor,
pentru cei care nu știți, adopția este de două feluri:
 Adopție cu efecte depline, așa cum ați învățat la familiei, prin care persoana adoptată
pierde orice legătură de rudenie cu rudele firești și devine rudă cu adoptatorul și cu
rudele acestuia
 Ascendenții privilegiați pot fi și obținuți prin adopție cu efecte restrânse, n-ați învățat la
familiei însă foarte pe scurt, presupune faptul că cel adoptat și descendenții lui păstrează
toate legăturile firești cu familia naturală și devine rudă cu adoptatorul, doar cu
adoptatorul. Asta înseamnă adopție cu efecte restrânse.
O situație specială în acest caz ar fi aceea în care soțul adoptă cu efecte depline sau restânse
copilul adoptiv sau natural al celuilalt soț,. În ambele situații, se creează vocație succesorală
reciprocă.
Să vă spun la această adopție cu efecte restrânse ce e amuzant. Avem un dreptunghi. Avem o

mamă firească, un tată firesc, un tată adoptator și mamă adoptatoare. Punem și R ca să știți că e cu
efecte restrânse.
În opinia voastră de sfârșit de an III, cum credeți că vor veni la succesiune cele 4 persoane,
dacă ar exista?
S: Fiecare moștenește jumătate din moștenire și se împarte între ei?
P: Fiecare?
S: Nu. Împreună iau jumătate din moștenirea defunctului și ea se împarte între ei.
"45 /171"
P: Nu. Haideți să luăm cel mai simplu caz. Avem un defunct, părinți firești, părinți adoptatori cu
efecte restrânse. Lăsați cotele, încă nu pe cote, imediat. Pentru seminar, cotele. Am un defunct și au
rămas în viață aceste rude. Cum ați împărți succesiunea defunctului între părinți, având în vedere că
v-am explicat ce înseamnă adopție cu efecte restrânse?
S: Vin împreună la moștenire.
P: Ok, vin împreună, deci concurează. Adică părinții firești vin în concurs cu părinții adoptatori
cu efecte restrânse la succesiunea defunctului. Aici cazul este simplu fiindcă dacă vin în concurs,
înseamnă că vor fi toți de același grad. Sunt cu toții de același grad? Da, vor moșteni cote egale.
Cât va primi fiecare dintre ei? Câte 1/4.
Caracterstici
Alte chestiuni de teorie în ceea ce îi privește pe ascendenții privilegiați:
 Ei vin doar în nume propriu la succesiunea defunctului, ei nu pot veni prin reprezentare
fiindcă nu există ascendenți privilegiați pe grad mai îndepărtat decât primii. Ascendenții
privilegiați vin la succesiunea defunctului doar în nume propriu.
 Sunt rezervatari, adică în cazul în care sunt dezmoșteniți de către defunct prin
testament, legiuitorul le stabilește o cotă de jumătate din ceea ce ar fi obținut dacă ar fi
venit la succesiunea legală. Asta înseamnă să fie rezervatari, pentru toți moștenitorii
rezervatari. Legiuitorul garantează o cotă de jumătate din cota legală, dacă respectivul ar fi
venit la succesiune
 În același timp, ascendenții privilegiați sunt sezinari, adică au drept de sezină. Art. 1125.
NCC. Este un drept special de administrare a patrimoniului pe care legiuitorul tot așa îl
atribuie anumitor moștenitori ai defunctului.
Art. 1125
Noţiune
Pe lângă stăpânirea de fapt exercitată asupra patrimoniului succesoral, sezina le conferă
moştenitorilor sezinari şi dreptul de a administra acest patrimoniu şi de a exercita drepturile şi
acţiunile defunctului.
 Nu sunt obligați să raporteze la succesiune (o să ajungem la succesiunea testamentară și
o să vă prindeți un pic de noțiuni, sunt cele mai grele părți) donațiile pe care le-au primit în
timpul vieții din partea defunctului. Adică valoarea donațiilor pe care le-au primit în timpul
vieții din partea defunctului. Asta înseamnă a raporta, a aduce la masa succesorală ceea ce
ai primit din patrimoniul unei persoane cât aceasta era în viață.
"46 /171"
Împărțirea moștenirii între ascendenții privilegiați, respectiv clasa a II a:
Cum se împarte moștenirea atunci când există ascendenți privilegiați, respectiv și colaterali? Cea
mai simplă speță ar fi: mamă, tată, defunct. Împreună iau tot patrimoniul, care se împarte la 2
conform principiului al treilea. Hai să vedem ce se întâmplă dacă, am doi părinți firești și un părinte
adoptator cu efecte restrânse?
S: Părinții firești vor primi jumătate din moștenire și cel adoptator cealaltă jumătate.
S: Se împarte în 3, egal.
P: Câte linii materne și câte linii paterne există? Știu că săptămâna trecută ați discutat puțin pe
împărțirea pe linii. O să reluam că știu că n-ați înțeles. Câte linii materne și câte linii paterne există
în cazul acesta?
S: Dacă mama e cea adoptatoare...
P: Complicat, așa-i? În niciun caz nu se împarte câte 1/3 pentru fiecare. Vă rămâne temă de gândire.
Am terminat cu partea în care vin doar ascendenți la succesiune. Ce se întâmplă când vin
ascendenți împreună cu colaterali, indiferent de numărul colateralilor? Există două posibilități:
1) Să am un singur ascendent și colaterali, indiferent de numărul lor. Ascendentul va primi o

cotă de ¼ din succesiune, restul de ¾ va merge către colaterali. Acest ¼ se împarte în mod
egal dacă am tată firesc, respectiv mamă adoptatoare cu efecte restrânse. V-am dat răspunsul
și la întrebarea anterioară.
2) Trăiesc ambii părinții și colateralii privilegiați. Legiuitorul stabilește cota de ½ din întreaga
succesiune ambilor părinți împreună. Restul de ½ împărțindu-se între colateralii care există.
S: ( min 32.00 întrebare din sală, dar e prea încet să se poată auzi clar ce spune)
P: Când există 2 ascendenți, li se atribuie cota de 1/2 împreună. Restul de 1/2 între colaterali. Deci
când există ascendenți, adică poți să am și ascendenți firesti și ascendenți adoptatori cu efecte
restrânse și colaterali, toți ascendenții o să aibă 1/2 în timp ce colateralii vor avea 1/2.
Dacă sunt dezmoșteniți, ce se întâmplă în cazul în care ascendenții privilegiați sunt dezmoșteniți?
Din nou avem mai multe situații:
1). Prima situație simplă, când vin singură la succesiune cât primesc? Primesc jumătate din întreg,
din tot patrimoniul.
2). Dacă am un ascendent care vine la succesiune și este dezmoștenit plus colaterali, cât primește
ascendentul? Deci, am ascendent privilegiat și colaterali; ascendentul este dezmoștenit. Răspuns:
1/8, adică jumătate din cota legală.
"47 /171"
3).Dacă ar fi 2 ascendenți privilegiați dezmoșteniți plus colaterali, atunci ar primi ¼

Și o să intervină soțul supraviețuitor și o să vă dea peste cap toate calculele, dar să le știți așa,
simplu, fără soț supraviețuitor, fără nimic altceva.
Colateralii privilegiați:
Așa cum v-am spus la începutul acestui curs, respectiva parte din clasa a II a de moștenitori este
formată din frați, surori, nepoți de frați/surori, strănepoți de frați/s, asta înseamnă colateral
privilegiat, care poate apărea prin căsătoria ascendenților, din afara căsătoriei ascendenților și
doar prin adopția cu efecte depline.
Foarte pe scurt următoarea speță: Aveți un părinte care are un fiu adoptat cu efecte restrânse,
o fiică firească și un fiu adoptat cu efecte depline. X - firesc, Y- adoptat cu efecte restrânse și Z -
adoptat cu efecte depline. Vă rog să îmi stabiliți vocația concretă la succesiune între toți, luați-i
permutări de n luate câte 4 să stabiliți care are la care vocație. E foarte important să cunoașteți
gradele de rudenie, clasele, vocațiile.
a) Hai să începem cu părintele, să presupunem că a decedat părintele. Cine are vocația la
succesiunea lui? Toți.
b) Dacă decedează cel adoptat cu efecte depline (Z), cine are vocația la succesiunea lui?
Suntem la clasa a II a de succesori. Clasa a II a este formată din ascendenții privilegiați
care vin de-odată cu frații. Deci în clasa a II a de succesori nu există o ordine, o
înteietate că dacă am parinți și frați, întâi vin părinții și apoi frații, îi luați de-odată și așa
îi aduceți la moștenire. Ca și o cafea cu lapte. Nu mai puteți să scoateți laptele din cafea,
cam așa ceva e clasa a II a de moștenitori la succesiune. Reiau, cine ar veni la
succesiunea lui Z? Avem mai multe variante, deja e drăguț. Dacă cel cu efecte depline
devine rudă cu adoptatorul și cu toate rudele acestuia, cu excepția celor cu efecte
restrânse. Deci la succesiunea lui Z va veni părintele și fratele firesc. Aceeași situație
avem pentru X.
c) Bun, decedează Y, cine vine la succesiunea lui? Doar părintele, cotă de 1/1.
Caracteristici
 Colateralii privilegiați, toți acestia, nu sunt rezervatari Deci, ei dacă sunt desmoșteniți
zboară de tot din calcul.
 nu sunt sezinari
 și nu sunt obligați să raporteze donațiile.
"48 /171"
 Însă, au 2 modalități de culegere a succesiunii și vă rog frumos să îmi spuneți voi. (1)
Cum pot veni la succesiune colateralii privilegiați? În nume propriu. (2) Cine poate veni
doar în nume propriu la succesiunea defunctului în calitate de colateral privilegiat? Deci
doar colateralii de gradul întâi pot veni în nume propriu. În timp ce ceilalți, pot veni și prin
reperezentare. Deci și prin reprezentare. Atenție! Există renunțătorul care nu este
reprezentat, dar urmașul lui poate veni în nume propriu.
Întoarce-ți-vă puțin la cotele de moștenire ale ascendenților privilegiați și vă rog să îmi spuneți ce
cote obțin colateralii privilegiați. Jumătate din ambii părinți, ambii ascendenți, ambele tipuri de
ascendenți matern și patern, colateralii, oricâți sunt ei, moștenesc jumătate. În timp ce,
colateralii în concurs cu un singur ascendent sau cu o singură linie de ascendent, adică paternă,
respectiv maternă, vor obține cât? 3/4. Pentru cine nu înțelege, am să explic de ce dacă scazi din 1/4
din 1 îți dă 3/4.
Ce mai trebuie să înțelegeți, dacă există colaterali privilegiați de gradul 2, numai ei vin la
succesiune chiar dacă există și de gradul 3 și de gradul 4, chiar dacă frații au copii. Pe ramura
colateralilor privilegiați, voi nu îi luați de-o dată. În cazul colateralilor privilegiați aplicați ce
principiu? Proximități gradului de rudenie. Și în același timp, al împărțirii pe capete. În primul
rând, termin cu colateralii. Apoi, dacă nu am colaterali privilegiați de gradul 2, deci dacă lipsește
E sau S – sunt predecedați, să zicem și el a decedat al 3 lea, se poate aplica reprezentarea
succesorală, când descendenții și urmașii colateralului pot veni prin reprezentarea la succesiunea
defunctului, dacă sunt îndeplinite toate condițiile. Dacă vorbim de reprezentarea, împărțirea
succesiunii se va face pe tulpini. Și dacă aici ar exista și o (45:38 – nu se înțelege, posibil să fie
ceva schițat pe tablă) partea lui E se va împăărți între FF și NN. Despre reprezentare veți discuta
săptămâna viitoare, însă e bine să vă fac o introducere ca să nu vă speriați foarte tare.
Am vorbit despre împărțirea pe capete, împărțirea pe căi de reprezentare, ce ne-a mai rămas? Ce nu
ați înțeles voi săptămâna trecută la curs? Împărțirea pe linii. În situația în care, în speță, există atât
colaterali consagvini, adică din aceeași părinți, cât și colaterali din părinți diferiți – materni,
respectiv paterni. Împărțirea pe linii se calculează în felul următor: întotdeauna și întotdeauna știți
că împărțiți pe linii când, în speță, pentru defunct există cel puțin un frate din aceeași căsătorie a
părinților și un frate din afara căsătoriei. Cel puțin, da? Că pot exista, așa cum v-am spus la
seminar, și frați materni și frați paterni. Și care e regula stabilită de doctrina juridică și așa mai
departe în această situație? Știți că există astfel de caz când ați luat patrimoniul și instant, primul
lucru l-ați împărțit la doi pe linie maternă și linie paternă. E primul lucru pe care îl faceți la o
speță de genul acesta.
"49 /171"
Vă dau cel mai simplu exemplu: aveți un tată și o mamă care sunt predecedați, din căsătoria
lor a rezultat defunctul nostru. Tatăl avea un fiu din afara căsătoriei X, mama avea din afara
căsătoriei – Y, și defunctul are un frate comun E.
Partea a 2 a.
Întotdeauna când pe speță pentru defunct aveți frați din aceeași părinți și frați din părinți
diferiți, primul lucru este să împărțiți patrimoniul defunctului pe linie maternă și pe linie paternă.
Împărțirea se face la doi deoarece linii sunt, linie maternă și line paternă. Acesta e primul pas.
Pasul 2: pe lina maternă cine vine la succesiunea lui D? Răspuns din sală: E și Y. E și Y ,
părinții sunt predecedați îi scoatem din joc, da? Pe linie maternă am E și Y. Cât moștenesc
împreună E și Y? ½ . Fiind doi succesori din același grad, E va avea jumătate din jumătate, adică ¼
și Y idem.
Pasul 3, pe linie paternă avem pe E și X care împreună au tot așa ½ și de aici ne rezultă că E
va fi egal cu X va fi egal cu 1/4. Cine nu a înțeles până aici? E clar pentru toată lumea? Întrebare S:
nu înțeleg de ce numai ½ s-a dus din prima la E și la Y de ce nu a mers mai mult? Răspuns P: fiind
că împărțim pe linii. E modalitatea de împărțire a succesiuni care se aplică de doctrină.
Pasul 4, vedem cât primește fiecare. Și îi luăm în ordine X cât are? 1/4, E cât primește? Are
¼ după mamă și ¼ după tată adică jumătate și Y? ¼ după mamă. Ultimul pas este să verificați dacă
toate cotele vă dau 1/1 sau suma pe care o aveți stabilită în speță pentru patrimoniu.
Pasul 5, avem așa X+E+Y=¼ + ½ + ¼ = 1.
În speță pot interveni părinți, care nu sunt predecedați, următoarea variantă de speță pe linii.
Liniile nu sunt paralele liniile se intersectează. În cazul acesta pe linia maternă cine va domina
succesiunea defunctului? Răspuns: E și Y. Pe linie paternă? Știți care e chestia interesantă? Că la
calcule nu separăm părinții de frați. Deci primul lucru când aveți o astfel de speță luați cota
părinților în concurs cu frații ulterior împărțiți pe linie. Dacă am doi ascendenți privilegiați și
ascendenți colaterali câți or fi ei cât primesc? Primesc ½ amândoi prin succesiune înseamnă că tatăl
o să primească ¼ și mama ¼ . și colateralii adică X+E+Y vor avea împreună cealaltă jumătate.
Următorul pas care credeți că ar fi? Linia maternă și linia paternă pentru frați. Și lina maternă
este formată din Y și E în timp ce linia după tată este formată din X și E. Știți de la speța anterioară
că ceea ce rămâne pentru colaterali pe linii împărțiți pe câte linii sunt. Linia maternă va avea
jumâtate din jumâtate adică ¼ și la fel linia paternă. Y o sa aibă 1/8 adica jumătate din ¼ , X o să
aibă 1/8 și E va avea 1/8 după mamă + 1/8 după tată adică ¼ .
Următorul pas, avem așa, un tată o mamă un X un E și un Y. Tata căt are? ¼ mama? ¼ X
căt primește? 1/8 E are ¼ și Y are 1/8 calculați? Va dat 1? Răspuns: da.
A treia variantă de speță pe care o s-o facem este atunci când defunctul are și un soț
supraviețuitor. Puteți să luați toate variantele.
"50 /171"
Soțul supraviețuitor
Vorbim despre soțul supraviețuitor fiind că asta ne-a mai rămas.
Să-mi spuneți de la ce principii este excepție soțul supraviețuitor ca mostenitor al unui defunct. Ce
ne spune oare soțul supraviețuitor pe principiul reciprocității vocației la succesiune? In primul
rând, căsătoria putativă, în al doilea rând, procesul de divorț continuat de moștenitorii
reclamantului care se termină cu stabilirea ca unic vinovat a pârâtului.
Soțul supraviețuitor, atunci când a intervenit în sistemul juridic românesc, așa cum este
astăzi, în primul rând a venit în concurs cu toate clasele de moștenitori existente.
Caracteristici
 Deci dobândește o cotă-parte din succesiunea defunctului în concurs cu toate clasele de
moștenitori.
 Nu înlătură de la succesiune pe nimeni și nu este înlăturat de către ceilalți moștenitori.
 Existența unui soț supraviețuitor în speță presupune întotdeauna imputarea cu întâietate a
cotei lui din patrimoniul defunctului. Deci trebuie să știți cotele soțului supraviețuitor în
concurs cu toate clasele. În speța anterioară, dacă ar fi existat soțul, dați cota soțului. După
ce dați cota soțului, cât rămâne din întreg împărțiți între celelalte clase de moștenitori.
 În al doilea rând, soțul este excepție de la celelalte principii deoarece, pe lângă această cotă
obținută în concurs cu toate clasele de moștenitori, cotă diferită, mai are două categorii de
drepturi: dreptul de abitație asupra casei în care a locuit anterior decesului defunctului
plus celelalte condiții de îndeplinit aici (art. 973 NCC) și dreptul asupra mobilierului și
obiectele de uz casnic. O să vedeți că e o întreagă discuție în doctrină care sunt obiectele de
uz casnic, care nu sunt. Nu se împart pe cote.
Art. 973 NCC

Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor
(1) Soţul supravieţuitor care nu este titular al niciunui drept real de a folosi o altă locuinţă
corespunzătoare nevoilor sale beneficiază de un drept de abitaţie asupra casei în care a locuit
până la data deschiderii moştenirii, dacă această casă face parte din bunurile moştenirii.
(2) Dreptul de abitaţie este gratuit, inalienabil şi insesizabil.
(3) Oricare dintre moştenitori poate cere fie restrângerea dreptului de abitaţie, dacă
locuinţa nu este necesară în întregime soţului supravieţuitor, fie schimbarea obiectului abitaţiei,
dacă pune la dispoziţia soţului supravieţuitor o altă locuinţă corespunzătoare.
"51 /171"
(4) Dreptul de abitaţie se stinge la partaj, dar nu mai devreme de un an de la data

deschiderii moştenirii. Acest drept încetează, chiar înainte de împlinirea termenului de un an, în
caz de recăsătorire a soţului supravieţuitor.
(5) Toate litigiile cu privire la dreptul de abitaţie reglementat prin prezentul articol se
soluţionează de către instanţa competentă să judece partajul moştenirii, care va hotărî de urgenţă,
în camera de consiliu.
Deci până acum asta are excepțional soțul supraviețuitor. Cele mai excepționale sunt cotele.
Cu ce clase poate veni în concurs soțul supraviețuitor? Toate clasele. În primul rând, poate veni
și singur la moștenire. Când e singur, moștenește tot. Să le luăm pe rând.
1). Dacă vine doar cu descendenții, soțul supraviețuitor are o cotă legală de 1/4. La art.
972 alin. (1) NCC vă spune exact care sunt clasele de moștenitori și cotele pe care e primește soțul
în concurs cu aceștia.
Art. 972 NCC
Cota succesorală a soţului supravieţuitor
(1) Cota soţului supravieţuitor este de:
a) un sfert din moştenire, dacă vine în concurs cu descendenţii defunctului;
b) o treime din moştenire, dacă vine în concurs atât cu ascendenţi privilegiaţi, cât şi cu
colaterali privilegiaţi ai defunctului;
c) o jumătate din moştenire, dacă vine în concurs fie numai cu ascendenţi privilegiaţi, fie
numai cu colaterali privilegiaţi ai defunctului;
d) trei sferturi din moştenire, dacă vine în concurs fie cu ascendenţi ordinari, fie cu
colaterali ordinari ai defunctului.
(2) Cota soţului supravieţuitor în concurs cu moştenitori legali aparţinând unor clase
diferite se stabileşte ca şi când acesta ar fi venit în concurs numai cu cea mai apropiată dintre ele.
(3) Dacă, în urma căsătoriei putative, două sau mai multe persoane au situaţia unui soţ
supravieţuitor, cota stabilită potrivit alin. (1) şi (2) se împarte în mod egal între acestea.
Deci cu descendenții primește 1/4.
2). Mai departe, nu avem descendenți, avem doar clasa a II a. Întotdeauna la clasa a doua avem
posibilități, acel “depinde”. Avem soțul supraviețuitor în concurs cu clasa a doua completă. Ce
cotă primește soțul supraviețuitor în concurs cu toată clasa a doua? 1/3.
3). Dacă am numai un ascendent și colaterali privilegiați, cât primește soțul? 1/2. O
jumătate din moștenire dacă vine în concurs fie numai cu ascendenți privilegiați, fie numai cu
colaterali privilegiați ai defunctului.
"52 /171"
4). Mai departe, dacă există clasa a III și clasa a IVa, 3/4. Art. 972 alin. (2) NCC vă spune
că: (2) Cota soţului supravieţuitor în concurs cu moştenitori legali aparţinând unor clase diferite se
stabileşte ca şi când acesta ar fi venit în concurs numai cu cea mai apropiată dintre ele. Deci
întotdeauna, pentru a fi cazul alineatului (2) de la art. 972 NCC, este nevoie să existe moștenitori
rezervatari dezmoșteniți prin testament, să am un soț supraviețuitor și să fie în viață și rude
din alte clase subsecvente moștenitorilor rezervatari.
Î S: De ce trebuie să fie dezmoșteniți?
R P: Pentru că dacă nu ar fi fost dezmoșteniți ar fi primit totul în concurs cu soțul
moștenitor. Dacă sunt dezmoșteniți, primesc numai rezerva. Deci am soț supraviețuitor, am
testament prin care descendenții sunt dezmoșteniți și am o rudă din clasa a doua. Descendenții dacă
sunt dezmoșteniți primesc drept moștenire rezerva, fiindcă descendenții sunt moștenitori
rezervatari. Deci descendenții își iau rezerva, soțul își va lua în primă fază cota din moștenire în
concurs cu descendenții.
În cazul în care moștenitorii din clasa a II a acceptă în termen de opțiune succesorală
moștenirea, restul de patrimoniu, după ce am imputat cota soțului, în concurs cu rezerva
descendenților, va reveni celor din clasa a doua. Soț supraviețuitor + descendenți rezervatari
dezmoșteniți + clasa a doua. Cota soțului supraviețuitor se va calcula în concurs cu clasa cea mai
apropiată. Ce cotă are soțul cu descendenții? 1/4. Soțul supraviețuitor va lua 1/4 din patrimoniu.
Am dat cota soțului, cât rămâne din patrimoniu? În acest ¾ noi includem descendenții rezervatari
și clasa a II a.
Care ar fi cota legală a descendenților dacă ar veni în concurs la succesiunea legală? Cât e
cota legală a descendenților în concurs cu soțul supraviețuitor? Dacă avem descendenți
dezmoșteniți însemnă că aplicăm rezerva. Cât este rezerva din cota legală? Jumătate.
Soțul supraviețuitor are ¼ din întregul patrimoniu, descendenții rezervatari au 3/8 ca rezervă din
întregul patrimoniu, însemnă că soțul supraviețuitor + descendenții în această speță au 1/4 +3/8 =
2+ 3/8 =5/8. Revenind, avem așa, patrimoniul întreg minus soț supraviețuitor plus descendenți (1-
5/8 = 3/8) Acest 3/8 aparține clasei a II a cu condiția să accepte moștenirea în termenul de opțiune
succesorală, în caz contrar, restul, după ce dăm rezerva, revine soțului supraviețuitor.
Deci avem soțul supraviețuitor care primește ¼, descendenții cât primesc? ¼ +3/8+3/8 cât vă
dă? 1. Asta este practica alin. (2) de la art. 972 NCC.
Și aici în clasa aceasta a II a de 3/8 imaginați-vă numai ascendenți, doi ascendenți plus
colaterali, un ascendent plus colateral. Pentru 2 Asc. (ascendenți) + Col. (colaterali) avem cota
ascendeților plus cota aceasta (face referire pe desen), și speța poate continua... Bun. Clasa a II a are
cota de 3/8 în speță, din cine ar putea fi formată clasa a 2 a? Și aveți așa:
a) 2 Ascendenți.+ Colaterali.
"53 /171"
b) 1 Ascendent + Colateral.
c) Ascendent simplu sau Colaterali.
Acesta este întregul pentru clasa a II a, deci dacă ați avea doi ascendenți, ar avea ½ din 3/8
adică 3/16. Și poate și pe ascendeți i-a dezmoștenit, și sunt rezervatari. Cel mai important este să
aveți rezorvarea făcută pe pași a spețelor, și să vă fie clar, întotdeauna să verificați. Ca să vă iasă
fracțiile bine, trebuie să știți cotele și mai bine. De aceea, tabelul cu cote trebuie învățat.
Alin (3) art. 972 NCC Dacă, în urma căsătoriei putative, două sau mai multe persoane au
situaţia unui soţ supravieţuitor, cota stabilită potrivit alin. (1) şi (2) se împarte în mod egal între
acestea.
Adică un caz de bigamie sau poligamie, înseamnă că am cota soțului, adică ¼ în concurs cu
descendenții și ar fi existat patru soți. Acel ¼ îl împărțiți la 4, nu o să am ¼ pentru soțul din Bacău,
¼ pentru soțul din Cluj, nu! Am soțul luat ca instituție în sine, cum este de exemplu președintele
țării, și acea cotă a instituției o împărțiți la câți membri are.
Mai este important, coroborat cu dreptul familiei, clauza de preciput. Este aplicabilă în materia
succesiunilor și presupune că i se dă dreptul soțului supraviețuitor anterior partajului ( partajul
se face după emiterea certificatului de moștenitor) să preia din succesiune anumite bunuri
individuale.
Pentru căsătoria putativă, soțul de bună credință îl moștenește pe cel de rea credință, invers
nu, dacă intervine decesul până la hotărârea de nulitate sau de anulare a căsătoriei. În situația
divorțului, depinde dacă acesta este făcut pe cale contencioasă adică judiciară, respectiv dacă este
pe cale administrativă sau notarială. În situația unui divorț care a fost deschis în instanță, și prin
cererea de chemare în judecată se solicită pronunțarea divorțului din vina pârâtului, iar reclamantul
decedează anterior rămânerii definitive a hotărârii, prin care se desface căsătoria, moștenitorii
reclamantlui pot duce mai departe procesulde divorț numai dacă au vocație concretă la
moștenirea reclamantului decedat.
În cazul în care prin hotărâre este vinovat exclusiv pârâtul, se consideră că a încetat căsătoria
de la data introducerii cereii de divorț.
Pe partea istorică, să știți că până în anul 1944 condiția soțului supraviețuitor era cea oarecum
asemănătoare de pe vremea lui Iustinian, venea la succesiune după rudele de gradul 12. Numai în
situația în care văduva sau văduvul rămas în viață erau săraci puteau să moștenească în uzufruct în
concurs cu descendenții respectiv să primească ¼ din moștenire în concurs cu celelalte clase. Mai
este important decretul lege 319/1944 pentru că prin respectivul decret s-au introdus drepturile
succesorale ale soțului supraviețuitor așa cum sunt astăzi.
"54 /171"
Curs 4 Succesiuni seria I.
Reprezentarea. Moștenirea vacantă.
Fac o scurtă recapitulare, să vedem ce am făcut până acum.

Am văzut definiția moștenirii care am zis că este ceea ce studiem la această materie, adică
efectele pecuniare ale decesului unei persoane, bazându-ne pe dispoziția articolului pe care o vedeți,
art. 953 NCC.
Art. 953
Noţiune
Moştenirea este transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai
multe persoane în fiinţă.
Ne-am ocupat la primul curs de aspectele cele mai generale, și am pus accentul pe ceea ce
vedem la aceste articole, art. 957-962 NCC, unde am văzut că indiferent, cine, unde, cum
moștenește, trebuie să fie capabil, să nu fie nedemn, respectiv să aibă chemare la moștenire,
adică fie vocație legală fie testamentară.
După care, la cursurile 2 și 3 ne-am ocupat în detaliu de Titlul II – Moștenirea legală. Am
văzut care sunt moștenitorii legali, pornind de la enunțul de la art. 963 NCC unde sunt descrise niște
categorii de moștenitori care sunt ordonate. Am pornit însă de la text care am spus că este cel mai
important din toată Cartea aceasta a IV a Despre moșteniri și liberalități în care se spune că regula
este trasmiterea legală a moștenirii, iar excepția este moștenirea testamentară.
Art. 963
(2) Descendenţii şi ascendenţii au vocaţie la moştenire indiferent de gradl de rudenie cu
"55 /171"
Codul pornește bazându-se pe acest text cu art. 963 NCC unde enumeră care sunt
moștenitorii legali, după care îi ordonează, pentru că nu pot veni toți buluc la moștenire pentru că
asta ar duce la o fărămițare excesivă a patrimoniului succesoral.
Și ultima dată v-ați ocupat special dintre moștenitorii legali de soțul supraviețuitor de la art.
970 NCC și următoarele unde ați văzut impactul acestuia după Legea 319/1944 absorbită la
Octombie 2011 în Cod, asupra unei ordini succesorale, unde vă spuneam la precedentele înâlniri,
pornise de la ideea de a nu scoate bunurile din familia de sânge. Și ați văzut cum soțul
spraviețuitor iese în fața tuturor, concurează cu fiecare clasă având drepturi oarecum
prioritare față de aceștia și drepturi cu atât mai mari cu cât se îndepărtează moștenitrii de
sânge ca grad de apropriere al claselor față de de cuius.
Pentru astăzi am propus să discutăm despre două excepții de la principiile devoluțiunii
succesorale legale, apoi ne vom ocupa de reprezentarea succesorală, respectiv ne vom ocupa și de
moștenirea vacantă.
Asta pentru că problema reprezentării succesorale este una care a ridicat o serie de dificultăți
și Codul civil a încercat să vină în întâmpinarea acestor dificultăți. Când ne-am ocuat de clasele de
moștenitori am văzut că de la principiile pe care le-am desprins din modul de funcționare a
moștenirii legale au rezultat niște reguli care suportă niște excepții. Și anume, ne-am ocupat de
Principiul împărțirii pe capete între moștenitorii din aceeași clasă și de același grad, dar când am
analizat la diversele clase de moștenitori pe care îi avem în capitolul de moștenitori legali, am
observat că în clasa I respectiv în categoria colateralilor privilegiați din clasa a II a, acest principiu
menționat suportă o excepție pe care o vom analiza și la nivelul proximității gradului de rudenie.
Și ca să înțelegem la ce ne referim vă propun să pornim de la un exemplu
În speța mea îl am pe de cuius care are doi copii, pe A și B, la rândul lor, la data deschiderii
succesiunii sunt în viață copiii acestora A1, A2, B1. Și am mers pe ideea de a discerne pe această
speță cine are chemare concretă la moștenire, pentru că vocație au toți, dar chemarea concretă se
determină aplicând regulile pe care le-am analizat săptămânile trecute. Și sper că știți A și B sunt
"56 /171"
rude de gradul 1 și vor înlătura pe A1 A2 și B1 care nu vor avea vocație concretă la moștenire și
moștenirea se va împărți între A și B pe capete, fiind rude din aceeași clasă și de același grad, deci
½ lui A și ½ lui B. Foarte simplu.
Ne imaginăm în acestă speță ipoteza în care A a decedat anterior deschiderii succesiunii lui
D, sau A este renunțător la moștenire, sau este lovit de un caz de nedemnitate. Și atunci observăm
că B ar rămâne singur în gradul său, A1 și A2 față de unchiul lor B sunt rude de grad mai îndepărtat
și atunci în conformitate cu principiile pe care le-ați studiat ar trebui să fie îndepărtați. Atunci vine
codul cu reprezentarea succesorală să îndrepte această inechitate. De ce spun inechitate? Pentru
că în concepția codului civil am spus.Codul civil actual dorește să se mențină egalitatea între
tulpini, adică averea lui de cuius în momentul în care ajunge la nivelul clasei I care, este clasă
prioritară, se împarte pe tulipinile pe care le-a deschis prin descendența sa directă adoptivă sau
firească.
Și atunci să vedem definiția reprezentării raportat la speța pe care am discutat-o,
reprezentare permite moștenitorilor de grad mai îndepărtat adică este vorba de A1 și A2 pe care îi
numesc reprezentanți, să urce în virtutea legii în drepturile ascendentului lor predecedat, cel
reprezentat adică A care poate fi fie nedemn, fie predecedat spune textul pentru a culege partea
de moștenire care i s-ar fi cuvenit dacă nu ar fi fost nedemn sau predecedat la data deschiderii
moștenirii. Acest beneficiu legal comportă niște precizări care soluționează exact speța noastră.
Deci pe A fie l-am făcut predecedat, fie l-am făcut nedemn, atunci A1 și A2 nu mai sunt înlăturați
de la moștenire din cauza faptului că sunt rude de grad mai îndepărtat, ci intră în locul
ascendentului lor predecedat/ nedemn. Dacă vă uitați în coloana din dreapta atabelului, este textul
din vechiul cod civil care este o traducere fidelă a textului din codul lui Napoleon și care spunea că
reprezetarea este o ficțiune a legii. Observați că noul cod civil nu mai merge să definească
repezentarea ci explică doar despre ce este vorba. Prin reprezentare spune că se întâmplă
cutare...
Cum v-am spus, când în dreptul roman s-a inventat instituția reprezentării s-a mers pe ideea
că moștenirea trebuie să fie împărțită egal pe tulpini și atunci în speța pe care o discutăm acum A1
și A2 vin în locul lui A pentru a culege ce acesta ar fi cules dacă nu era predecedat sau nedemn, în
virtutea faptului că ei sunt componenții primei tulpini pe care o vedem în speța noastră, fiind
componenții acestei tulpini și dorind să mențină echilibrul acesteia nu pot să las decesul accidental
al lui A să compromită dreptul la moștenire al descendenților săi A1 și A2., astfel că îi aduc în locul
ascendentului predecedat/ nedemn/ renunțător (ultimul în dreptul roman).
Reprezentarea succesorală
Art. 967
Condiţii
"57 /171"
(1) Poate fi reprezentată persoana lipsită de capacitatea de a moşteni, precum şi nedemnul,

chiar aflat în viaţă la data deschiderii moştenirii.
(2) Pentru a veni prin reprezentare succesorală la moştenirea defunctului, reprezentantul
trebuie să îndeplinească toate condiţiile generale pentru a-l moşteni pe acesta.
(3) Reprezentarea operează chiar dacă reprezentantul este nedemn faţă de reprezentat sau
a renunţat la moştenirea lăsată de acesta ori a fost dezmoştenit de el.
Față de vechiul cod civil care spunea că eredele renunțător nu poate fi reprezentat
niciodată, noul cod civil spune în art. 967 NCC alin. (1) Poate fi reprezentată persoana lipsită de
capacitatea de a moşteni, precum şi nedemnul, chiar aflat în viaţă la data deschiderii moştenirii,
rezultă că până la 1 Octombrie 2011 nu puteam să reprezint decât doar pe cel predecedat. De
ce s-a făcut acestă reformă? S-a făcut dintr-un motiv pragmatic, în sensul că ce este nedmnitatea?
O sancțiune civilă. Ea afectează personal pe cel nedemn. În speța dată, dacă A este lovit de
nedemnitate , până la 1 Octombire 2011 A1 și A2 nu puteau veni în locul său, ori dacă este o
sancțiune civilă, de ce să-i lase pe A1 și A2 fără moștenire? Ei nu au nicio vină! Din acest motiv în
noul cod s-a reglementat să poată fi reprezentat și nedemnul. Asta putem vedea și în art. 965 NCC,
pentru că urcă în locul ascendentului să ia partea care i s-ar fi cuvenit.
În al doilea rând, tot la art. 967 NCC poate fi reprezentată persoana lipsită de capacitatea
de a moșteni. Această formulare largă îmi arată că și comorientul poate fi reprezentat. Trebuie
să rețineți că reprezentarea se adresează în primul rând predecedatului (A moare înainte de D)
dar în același timp, se adresează de la 1 Oct. 2011 și descendeților nedemnului și descendenților
comorientului. Avem aici ipoteza în care A și de cuius D au decedat în aceeași împrejurare sau nu,
dar în orice caz nu se poate stabili succesiunea (ordinea) deceselor, astfel că ei nu au vocație unul la
altul, pentru că vor fi codecedați sau comorienți după caz, dar A1 și A2 pot urca prin reprezentare
în locul lui A pentru culege ceea ce lui A i s-ar fi cuvenit. Aceasta este soluția care decurge din alin
(1) de la art. 967 NCC unde se vorbește de persoana care nu are capacitate de a moșteni, adică cel
care are calitatea de comorient sau codecedat nu îl poate moșteni pe de cuius D, pentru că nu se
poate spune că a decedat anterior sau ulterior acestuia.
În etapa 2008-2010 s-a discutat despre posibilitatea renunțătorului de a fi reprezentat,
dar s-a ținut seama de un argument, și anume că problemele se vor îngreuna în practică. Adică în
ipoteza în care A este renunțător, A1 și A2 s-ar găsi în situația în care ar fi aduși la moștenire deși A
în mod expres a renunțat la acesta. Problema practică este că nu întotdeauna succesorii își exprimă
opțiunea, și a fost o chestiune foarte dificilă de decis ce mă fac cu A dacă el nu renunță expres la
moștenire, ignoră doar situația. Atunci el nu merge să facă o declarație expresă la notar cum că
renunță. Deci de asta s-a spus să nu se admită reprezentarea renunțătorului. Pe de altă parte, o
problemă tot de ordin practic a fost sunt familii care au mai mulți copii, și atunci părinții spun că pe
"58 /171"
copilul A îl dăm la facultate, depunem efortul financiar să îl susținem. Înțelegerea familială este că
din moment ce pe A îl susținem financiar, el nu va mai avea pretenții în moștenirea părinților săi
când vor deceda. Ori, dacă noi permitem reprezentarea renunțătorului și să zicem fiul A este cel
ajutat de familie iar fiul B este cel care a rămas acasă. Dacă fiul A respectă înțelegerea, vine codul
și spune că dacă A1 și A2 acceptă moștenirea, ei urcă în virtutea legii prin reprezentare și practic ar
strica echilibrul patrimonial și ar contraveni însăși ideei de echilibru între tulpini.
S- Nouă ni s-a spus la seminar că dacă de cuius și fiul său sunt comorienți, nepoții nu mai
vin la moștenirea bunicului.
P- Tocmai asta vă spuneam, faptul că au dreptul să meargă prin reprezentare. Art. 967 NCC
alin (1), pot fi reprezentați persoanele care nu au capacitate de a moșteni.
Art. 966
Domeniul de aplicare
(1) Pot veni la moştenire prin reprezentare succesorală numai descendenţii copiilor
defunctului şi descendenţii fraţilor sau surorilor defunctului.
(2) În limitele prevăzute la alin. (1) şi dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 967,
reprezentarea operează în toate cazurile, fără a deosebi după cum reprezentanţii sunt rude de
acelaşi grad ori de grade diferite în raport cu defunctul
Am văzut condițiile, mă întorc puțin la art. 966 NCC alin (1) care spunea că reprezentarea
operează în clasa I și în categoria colateralilor privilegiați clasa a II a. Schema pe care am
făcut-o mai sus este una simplă, dar aș fi putut reprezenta și copiii lui A1 și A2 și dacă sunt
îndeplinite condițiile în toate cazurie, pot merge la infinit în categoria descendenților, respectiv
până în gradul IV în categoria colateralilor privilegiați după cât ne permite vocația. De aceea,
spunem că reprezentarea operează în toate cazurile fără deosebiri, la fel, indiferent că sunt
grude de același grad sau de grad diferit cu defunctul. În speța mea, A1 și A2 respectiv B1 ca
reprezentanți sunt toți rude de gradul 2, dacă îl considerăm pe A1 predecedat și ar figura 3
descendenți ai lui, și aceștia au dreptul să vină prin reprezentare la moștenire și să urce două
grade în locul ascendentului lor A predecedat/nedemn/comorient după caz.
La art. 967 alin. (2) spune că pentru a veni prin reprezentare, reprezentantul trebuie să
îndeplinească toate condițiile generale pentru a-l moșteni pe acesta (pe defunct), evident în afară
de proximitatea gradului de rudenie.
Și de asemenea, alineatul (3) operează chiar dacă reprezentantul este nedemn față de
reprezentat. În speță, să zicem că A1 este condamnat definitiv pentru omor împotriva lui A.
Înainte cu o lună de decesul lui D, ( acest exemplu este greșit, dn-ul profesor spune asta ulterior,
mai jos) A1 l-a omorât pe A și ulterior are și hotărâre de condamnare definitivă. A1 este nedemn
"59 /171"
față de A, dar pe mine mă interesează uitâdu-mă la definiția reprezentării, care spune că un

moștenitor de un grad mai depărtat adică A1 reprezentantul, urcă în virtutea legii în locul
reprezentatului pentru a culege partea de moștenire ce i s-ar fi cuvenit dacă n-ar fi fost decedat la
data deschiderii moștenirii. Deci în speța mea, A1 chiar dacă este nedemn față de A, pe mine nu mă
interesează acest lucru, pentru că el urcă în locul lui A pentru a culege partea de ½ din speță ce i s-
ar fi cuvenit lui A din succesiunea lui de cuius D dacă nu ar fi fost decedat la data deschiderii
succesiunii. Așa se explică dispoziția de la alin. (3) care spune vedeți că reprezentarea oprează chiar
dacă reprezentantul deci A1 ar fi nedemn față de reprezentat sau chiar dacă el a renunțat la
moștenirea lăsată față de acesta sau a fost dezmoștenit de acesta. Pe scurt, dacă ar fi să rezum acest
alin. (3) de la art. 967 NCC spune că nu mă interesează ce poziție are A1 față de A, pe mine mă
interesează alin. (2), ca A1 să îndeplinească toate condițiile față de de cuius, iar alin. (3) ne
spune că A1 nu contează că este nedemn sau a renunțat la succesiunea lui A, pentru că el se
adresează către partea de succesiune a lui D, deci el se adresează succesiunii lui D față de care el
nu trebuie sa fie nedemn sau renunțător, pe care A ar fi cules-o dacă ar fi fost in viață. Aceasta
este explicația soluției de la acest text.
Efectul general al reprezentarii.
Deci deocamdată ce am analizat? Ce este reprezentarea, care este utilitatea ei, apoi, pe speța
noastra am observat cine poate beneficia de reprezentare și care sunt condițiile reprezentării, dupa
care vine art. 968 NCC si ne arată cum funcționează, care este efectul general al reprezentarii.
Art. 968
Efectul general al reprezentării succesorale
(1) În cazurile în care operează reprezentarea succesorală, moştenirea se împarte pe
tulpină.
(2) Prin tulpină se înţelege:
- înăuntrul clasei întâi, descendentul de gradul întâi care culege moştenirea sau este
reprezentat la moştenire;
- înăuntrul clasei a doua, colateralul privilegiat de gradul al doilea care culege moştenirea
sau este reprezentat la moştenire.
(3) Dacă aceeaşi tulpină a produs mai multe ramuri, în cadrul fiecărei ramuri subdivizarea
se face tot pe tulpină, partea cuvenită descendenţilor de acelaşi grad din aceeaşi ramură
împărţindu-se între ei în mod egal.
În coloana din dreapta, textul din vechiul cod ne spunea ca în toate cazurile în care
reprezentarea este permisă, împărțirea, partajul, se face pe tulpină. În vechiul cod era în textul legal
"60 /171"
în paranteza termenul în franceza. Daca aceeași tulpina a produs mai multe ramuri,
subdiviziunea se face atunci iar pe tulpină, pe fiecare ramură. Aici daca A1 s-a divizat în A
prim, A secund, A terț, mergem mai departe, facem diviziunea.
S: la exemplul dinainte, A1 ucigandu-l pe A, nu înlătura un concurent la succesiunea lui D
astfel devenind nedemn de drept fata de D?
P: Va gândiți la cazul de nulitate relativa...
S: Sau chiar de drept pe a doua varianta. Adica ma gândesc că ar opera reprezentarea daca D
l-ar ierta expres pe A1.
Prof: Pe codul vechi, nu, nu aveam acest caz de înlăturare a persoanelor care ar avea vocație
concurentă. Da. Pe codul nou, într-adevăr. Bună observație. Pe Codul vechi nu funcționează acest
caz de nedemnitate dar pe noul cod da. Deci da, am greșit.
Deci ne-am ocupat de art. 968 NCC, la efectul general. Ce spune la alin. (1) ? Exact ce
spuneam de art. 667 de codul vechi. În cazul în care funcționează reprezentarea succesorală,
moștenirea se împarte pe tulpină. Deci probleme pe care le-am enunțat, cum ați văzut. Aici avem
A si B dacă A este predecedat sau este nedemn atunci A1, A2 vor culege porțiunea care lui i se
cuvine. Deci nu fac o împărțire pe capete, A1, A2 B fiecare câte o treime ci jumătatea lui A se va
împărți pe capete intre A1 si A2 care vin in locul lui A, și vor culege partea de mostenire
care îi s-ar fi cuvenit daca nu ar fi nedemn sau predecedat. Atunci îmi explică aliniatul (2). La
alin (2), ce înțeleg prin tulpină? În clasa 1 un descedent care culege moștenirea sau este
reprezentat la moștenire, deci o tulpină este tulpina lui A, respectiv în clasa a doua avem un
colateral privilegiat de gradul 2 care culege moștenirea sau este reprezentat la moștenire. Nu are
rost să insist cu o reprezentare completă si repet, dacă această tulpina a produs mai mai multe
ramuri în cadrul fiecărei ramuri reprezentarea se face tot pe tulpină, descendenți de același grad, pe
aceeași ramură, împărțindu-se între ei in mod egal. Acesta este efectul general al reprezentării
succesorale, cea mai simpla chestiune in speță mea.
Repet, dacă A și B ar îndeplini toate condițiile pentru a moșteni, aveau vocație concretă, ar
fi împărțit pe din două. Deci, eu ce fac de fapt, ca să fie mai simplu, când îmi fac schema asta, pun
într-o paranteza A, cât ar fi primit daca ar fost în viață ar fi primit 1/2. Și atunci aici e simplu, am
doar A1 și A2, fac împărțire pe capete. Însă mă interesează că nu e tot una dacă îi dau lui B o doime
sau o treime sau A1 si A2 urcă in gradul ascendentului predecedat dar ei nu pot culege decât ce i s-
ar fi cuvenit lui. Nu pot culege decât ceea ce el ar fi cules. Nu pot să tai din cota parte a lui B care
este moștenitor de gradul 1, deci este prioritar. În felul acesta funcționează reprezentarea și nu cred
că ar trebui sa ridice dificultăți.
"61 /171"
Acuma depinde și câți moștenitori am acolo. Pot să-l omor și pe B de exemplu și merg pe
tulpina lui B și iau parte lui integral de ½. Dacă merg mai departe, atât A cât și B ar fi generatori de
tulpină.
Ce probleme s-au mai pus aici? Să zicem că nu numai pe tulpina lui A funcționează
reprezentarea ci și pe tulpina lui B. A este precedat, B este lovit de nedemnitate. În aceasta situație,
ce voi face? Trebuie să îmi pun întrebarea cu ce titlu vin la moștenire A1, A2 respectiv B1?
Pentru că în ipoteza anterioară ce am văzut? A1 și A2 trebuie să fie ajutați de reprezentare pentru că
altfel B, dacă nu ar fi fost lovit de nedemnitate, fiind rudă de gradul 1 i-ar fi înlăturat de la
moștenire în baza principiului proximitatii, gradul de rudenie între rude din acceași clasă.
Acum, situația este diferită. Moștenirea se acceptă numai de A1, A2 și B1. A nu avea
capacitate succesorală, B este lovit de nedemnitate, prin urmare nu am rude în grad prioritar care să
ne înlăture pe A1 A2 și B1. Mai avem nevoie de reprezentare? Trebuie să vedem care este miza
concretă. Și atunci speță noastră trebuie să o diversificăm puțin. În timpul vieții, de cuius l-a
gratificat pe A cu o donație. Vom vedea, când ne ocupăm de probleme legate de reductiune și
raport, la liberalități vom vedea că, în principiu o donație este nescutita de raport.
Raportul donațiilor - Noțiune
Art 1146 NCC
(1) Raportul donațiilor este obligația pe care o au între ei soțul supraviețuitor și descendenții
defunctului care vin efectiv și împreună la moștenirea legală de a readuce la moștenire bunurile
care le-au fost donate fără scutire de raport de către cel ce lasă moștenirea.
(2) În lipsă de stipulație contrară din partea donatorului, cei menționați la alin. (1) sunt obligați la
raport numai dacă ar fi avut vocație concretă la moștenirea defunctului în cazul în care aceasta s-
ar fi deschis la data donației.
Definiția o găsim în N. Codul Civil la art. 1146, Raportul donațiilor.
Alin. (1), unde definește raportul că este obligația pe care o au între ei soțul
supraviețuitor și descendenții defunctului, deci exact situația din speță, când sunt în clasa 1, care
vin efectiv și împreună la moștenirea legală. Ce obligație? De a readuce la moștenire bunurile
care au fost donate fără scutire de raport de către cel care lasă moștenire.
Că să înțelegem acest text pe care îl vom analiza mai încolo. La ce se referă obligația
raportului? Vine din franceză din raporte, înseamnă a readuce. Este o chestiune care vine din
dreptul roman clasic și care merge pe următorul raționament. Am zis că în succesiunea legală nu
scot bunurile din familie, adică din familia de sânge + soțul supraviețuitor. Am unii moștenitori
foarte apropiați, descedentii și soțul, care au drepturi mai puternice decât ceilalți moștenitori legali,
"62 /171"
și care nu pot fi păgubiți în totalitate prin donație, nu pot fi pagubiți în totalitate de patrimoniul
familiar.
În speța mea, dacă în timpul vieții pe A l-am gratificat cu o donație, o situație foarte
frecventă, de exemplu A este fiica lui de cuius, de exemplu la căsătorie fac un efort și îi dau un
apartament. Această donație este în principiu nescutita de raport. Adică la momentul deschiderii
succesiunii având în vedere că vine în concurs cu cel puțin un descedent sau cu soțul supraviețuitor,
fiica A va trebuie să readucă valoric la moștenire donația care a fost făcută. Asta înseamnă o
donație făcută fără scutire de raport. Reiau aliniatul (1) de la art. 1146 NCC. Este obligația pe
care soțul, nu am în speță soțul, cel puțin un descedent, să fie măcar doi ai defunctului, care vin
efectiv și împreună, în speța mea, vin A și B la moștenirea legală de a readuce la moștenire
bunurile care le-au fost donate fără scutire de raport de către cel ce lasă moștenirea. Scutirea
de raport trebuie să fie expresă. Vom vedea când studiem raportul în detaliu.
Atunci, în speța mea ce am zis? În timpul vieții de cuius a gratificat-o pe fiica sa A cu o
donație. Nu e scutită de raport. A predecedeaza sau e lovită de nedemnitate, se declanșează tehnică
reprezentării succesorale. B și el predecedeaza și a declanșat și el. Dar am pus problema, din
moment ce A1, A2 și B1 sunt toți rude de gradul 2, nu se concurează în privința proximității
gradului, de ce se mai folosim reprezentarea? De ce să nu vină în nume propriu?
Răspunsul e că interesul discuției se leagă pe această chestiune cu raportul donatilor.
Dacă A1 și A2 vin în nume propriu pe ei nu îi interesează că mama lor a fost gratificată de bunicul
lor D, pe când dacă vin prin reprezentare venind în locul și gradul ascendentei lor predecedate. Deci
vin la moștenire purtând masca antecesoarei lor, înseamnă că vor trebui să respecte obligația
acesteia de a raporta la moștenirea lui de cuius bunurile pe care le primise. Deci va trebui să
restabilească această egalitate formală cu tulpina cealaltă deschisă de către B. Acesta este
motivul pentru care este importantă discuția pe care o purtăm aici.
Revin la textul codului unde am văzut ce se întâmplă cu tulpinile și alte chestiuni.
Dacă A1 A2 și B2 sunt singurii care vin la moștenire, pentru că A este predecedat și B este
nedemn, concluzia este că trebuie să spun că reprezentarea operează și în această ipoteză. Deci
chiar dacă nu am moștenitor în rang prioritar în tulpina concurentă, deci chiar dacă A1 și A2 nu vor
fi înlăturați de către B căci și B este nedemn, și sunt de același grad cu B1, reprezentarea operează.
Argumentul de text se găsește în definiția reprezentării la art. 965 NCC unde spune că ei urcă în
virtutea legii, deci ei urcă ope legis, adică reprezentarea nu este opțională. În momentul în care
sunt tulpini concurente reprezentarea trebuie să opereze.
Art. 965
Noţiune
"63 /171"
Prin reprezentare succesorală, un moştenitor legal de un grad mai îndepărtat, numit

reprezentant, urcă, în virtutea legii, în drepturile ascendentului său, numit reprezentat, pentru a
culege partea din moştenire ce i s-ar fi cuvenit acestuia dacă nu ar fi fost nedemn faţă de defunct
sau decedat la data deschiderii moştenirii.
Sinteză, ce trebuie să reținem aici, din ceea ce am discutat pe această speță modificată în
care l-am făcut pe B nedemn/predecedat (nu contează exact) și pe A predecedată: reprezentarea
operează chiar dacă nu am rudă proximă în tulpina concurentă, aceasta ar fi sinteza. Deci
chiar dacă și B este lovit de nedemnitate și noi A1 și A2, suntem de același grad cu B1 care nu ne
înlătură, pentru a menține egalitatea între tulpini, legea spune că automat operează
reprezentarea. Și am văzut justificarea, această soluție este echitabilă pentru că dacă în timpul
vieții A fusese gratificată, am dat noi exemplu, cu o donație nescutită de raport, deci pe care
trebuia să o readucă la masa succesorală, atunci apar probleme. În ce sens? Dacă spun că A1 și
A2 vin în nume propriu, ei nu mai trebuie să raporteze donațiile, și atunci B1 practic ca
reprezentant în tulpina deschisă de B va fi păgubit de acele bunuri. Este ca și cum aș avea un tort
din care am luat o felie care a plecat fără contraechivalent, dacă e donație înseamnă că nu se
subrogă nicio valoare în locul celei plecate, prin donație, și fără această felie împart restul tortului,
sub numele de masă succesorală, în mod egal ca și A cum n-ar fi fost deja gratificată, ceea ce nu
este echitabil, nu este corect. Aceasta este problema care se discută aici. Și pe codul vechi, după
mai multe discuții în contradictoriu s-a ajuns la concluzia că așa este cel mai bine și am văzut care
este justificarea legală.
Mai avem efectul particular al reprezentării, pe care aș vrea să-l discutăm în detaliu puțin
mai încolo.
Partea a 2 a
Aceasta este speța de lucru, ca să exersăm ce am discutat până acum și să vedeți ce s-a
întamplat în practică, a fost o decizie de la Curtea de Apel București prin 2010 a 4 a Civilă, în care
aveam de cuius, moștenirea a fost acceptată de fiica B a defunctului, de către soția lui A, care era
predecedat și de către copilul lor comun A1, copil rezultat din căsătoria fiului A predecedat cu soția
sa S.
Curtea de Apel București zice că este un caz de reprezentare, în fond chiar dacă era, din
2010 decizia nu se schimbă căci soluția este identică pe vechiul și pe noul cod civil. Deci Curtea
zice așa: face o împărțire pe tulpini, este efectul general, împărțirea pe tulpini, nu pe capete. În
tulpina deschisă de A și în tulpina deschisă de B, (în tulpina deschisă de B nu aveam probleme).
Jumătate îi dau lui B, jumătatea lui A o împart, un sfert(1/4) la soție și trei sferuti(3/4) la
descendentul A1. Au spus că, în fond succesiunea lui A atunci când a fost deschisă înainte de
decesul lui decuius a fost împărțită în conformitate cu moștenirea legală, un sfert la soție și trei
"64 /171"
sferturi la copil și atunci și drepturile lui A care s-ar fi convenit în succesiunea lui D, al tatălui său,
la noră îi dăm un sfert și trei sferturi la A1, deci trei sferturi din jumătatea rămasă.
O decizie rizibilă în final, dar o decizie care arată că instanțele sunt sesizitate din motivul pe
care l-am indicat, datorită dispozițiilor deficiente de competență materială, dincolo de procedură
civilă nu ajung suficiente cauze succesorale la instanță. Mai mult decât atât, datorită faptului că din
punct de vedere al taxelor de timbru e mai ieftin să mergi la procedura notarială decât în procedura
judiciară, majoritatea succesiunilor, în măsura în care nu sunt litigioase, se dezbat în fața notarului
public și atunci judecătorii nu ajung la ele. Și așa se explică astfel de decizii care sunt absolut
eronate. În speța noastră, nu poți să dai un sfert la soție, soția nu are nicio vocație succesorală
în succesiunea lui de cuius.
Deci de exemplu dacă mă duc la text, art. 967 NCC, vedeți ce îmi spune la condiții în codul
actual la alineatul (2), că trebuie să îndeplinească toate condițiile.
Art. 967
Condiţii
(1) Poate fi reprezentată persoana lipsită de capacitatea de a moşteni, precum şi nedemnul,
chiar aflat în viaţă la data deschiderii moştenirii.
(3) Reprezentarea operează chiar dacă reprezentantul este nedemn faţă de reprezentat sau
a renunţat la moştenirea lăsată de acesta ori a fost dezmoştenit de el.
În speță soția S nu are vocație la succesiunea socrului ei, lui de cuius, deci eroarea era
evidentă și soluția era exact aceeași și pe vechiul cod. Asta îmi arată ezitările instanțelor cauzate de
lipsa de practică și lipsa de obișnuință, de rutină în materie succesorală. De aceea și insist pe ele și
să fie cunoscute să putem să discutăm.
Aceasta a fost speța pe care vreau să o discutăm, speța din documentul 4.
De la minutul 3:39 până la minutul 4:00 nu se mai aude.
Tribunalul Suprem, fosta instanță supremă s-a confruntat și în anii `60 și în anii `80 cu astfel
de probleme și a reținut în 1968 în conformitate cu art. 665 VCC, actualul art. 965 NCC, că
reprezentarea are loc la infinit în linie descendentă, legea limitând instituția reprezentării la
descendenții direcți și descendenții anumitor colaterali, instanțele stabilind că și soțul supraviețuitor
al fiicei predecedate, în speță, fiu predecedat al defunctului, vine la succesiunea acestuia prin
reprezentarea soției sale, au nesocotit dispozițiile legale enunțate, acesta neavând niciun drept în
succesiunea socrului său sau socrului ei, după caz.
20 de ani mai târziu, același Tribunal Suprem, Secția Civilă spunea: fiind de strictă
interpretare, reprezentarea constituie o excepție și o ficțiune a legii, asta pe codul vechi,
"65 /171"
actualmente nu mai este o ficțiune, este o realitate, deci vine în virtutea dreptului propriu,
reprezentantul. Reprezentarea trebuie mărginită în limitele strict prevăzute de aceasta, deci făcând
excepție de pasajul cu ficțiunea legii, este corectă afirmația.
Ce am văzut? Reprezentarea este o excepție de la principiul proximității gradului de
rudenie și principiul împărțirii pe capete sub aspectul efectelor. Și atunci orice excepție este
de strictă interpretare.
Textele citate, art. 965 NCC și următoarele, nerecunoscând soțului supraviețuitor
posibilitatea dobândirii unor drepturi succesorale prin reprezentare, în mod nelegal s-ar reține
de unele instanțe calitatea soției supraviețuitoare de succesoare prin reprezentarea soțului ei
predecedat, fiul defunctului.
Aveți aici două jurisprudențe care ne arată problema pe care am analizat-o.
Am văzut că avem temeiul legal în alin. (2) de la art. 967 NCC care spune foarte clar că
reprezentantul trebuie să îndeplinească toate condițiile pentru a-l moșteni, toate în afară de
proximitatea gradului de rudenie pe care nu o poate îndeplini.
Art. 967
Condiţii
Am văzut care este efectul general al reprezentării și am văzut că împărțirea se face pe
tulpini și contrazice împărțirea pe capete, deci merg pe locul celor care au fost loviți de
nedemnitate sau care au decedat anterior deschiderii succesiunii.
Efectul particular al reprezentării succesorale.

Art. 969
Efectul particular al reprezentării succesorale
(1) Copiii nedemnului concepuţi înainte de deschiderea moştenirii de la care nedemnul a
fost exclus vor raporta la moştenirea acestuia din urmă bunurile pe care le-au moştenit prin
reprezentarea nedemnului, dacă vin la moştenirea lui în concurs cu alţi copii ai săi, concepuţi după
deschiderea moştenirii de la care a fost înlăturat nedemnul. Raportul se face numai în cazul şi în
măsura în care valoarea bunurilor primite prin reprezentarea nedemnului a depăşit valoarea
pasivului succesoral pe care reprezentantul a trebuit să îl suporte ca urmare a reprezentării.
(2) Raportul se face potrivit dispoziţiilor prevăzute în secţiunea a 2-a a cap. IV din titlul IV
al prezentei cărţi.
"66 /171"
Avem art. 969. Acest text a fost luat după art.754 alin.(2) din codul francez.
La alin. (1) zice așa: copiii nedemnului concepuți înainte de deschiderea moștenirii de la
care nedemnul a fost exclus, deci mergem la speță, l-am făcut pe B nedemn, să zicem că la
momentul la care dezbat succesiunea lui de cuius am speța așa cum o vedem aici, B1 care urcă prin
reprezentarea lui B, eventual lovit de nedemnitate și atunci B1 este cel care, în calitate de
reprezentant, a beneficiat de reprezentare și a cules ceea ce B ar fi putut culege dacă nu ar fi fost
nedemn.
Revin la text: copiii nedemnului concepuți înainte de deschiderea moștenirii de la care
nedemnul a fost exclus, adică B1, pentru că el era în viață, avea capacitate pentru că este conceput
înainte de deschiderea succesiunii lui de cuius, vor raporta, adică vor readuce la moștenirea
acestuia din urmă, bunurile pe care le-au moștenit prin reprezentarea nedemnului, dacă vin la
moștenirea lui în concurs cu alți copii ai săi, concepuți după deschiderea moștenirii de la care a
fost înlăturat nedemnul.
Deci ipoteza care este? La momentul la care s-a deschis succesiunea lui de cuius, a primului
decedat, cota de 1/2 care i-ar fi revenit lui B dacă nu ar fi fost lovit de nedemnitate, i-a revenit lui
B1 prin reprezentare. Însă B fiind nedemn, el este în viață și ulterior soluționării succesiunii tatălui
său D, i s-a mai născut un copil, B2. Acest B2 are o problemă pentru că la momentul la care
decedează D, în succesiunea lui B se vor găsi bunurile care sunt ale lui, dar nu și cota de moștenire,
de ½ pe care ar fi avut-o la succesiunea tatălui său, D, față de care fusese nedemn. Această cotă de
moștenire unde este? Este deja în patrimoniul lui B1. Și atunci legiutorul francez aici a mers pe o
soluție în echitate, și a zis așa: copii nedemnului concepuți înainte de deschiderea moștenirii de la
care nedemnul a fost exclus, adică B1, trebuie să raporteze la moștenirea lui B, deci când
decedează B, nedemnul la rândul său, căci nimeni nu este nemuritor, B1 va trebui să raporteze la
succesiunea lui B bunurile pe care le-a moștenit prin reprezentarea nedemnului. Deci acea parte
de ½ pe care am văzut că a cules-o din succesiunea lui D, dacă vine la moștenire în concurs cu alți
copii a lui B, a nedemnului, concepuți după deschiderea moștenirii de la care a fost înlăturat
nedemnul.
În ipoteza mea, dacă adăugați aici lângă B1 încă un B2, când se deschide succesiunea lui
D, la moștenirea sa se vor raporta, se vor readuce bunurile în cota de ½ din succesiunea bunicului
lui B1 și a lui B2, și în felul ăsta se restabilește egalitatea. Am văzut din art.1146 NCC alin. (1)
scopul raportului este să stabilească egalitatea între anumite rude, adică între descendenți sau
între cel puțin un descendent și soțul supraviețuitor.
Raportul donaţiilor
Art. 1146
Noţiune
"67 /171"
(1) Raportul donaţiilor este obligaţia pe care o au între ei soţul supravieţuitor şi

descendenţii defunctului care vin efectiv şi împreună la moştenirea legală de a readuce la
moştenire bunurile care le-au fost donate fără scutire de raport de către cel ce lasă moştenirea.
Foarte frumos, foarte interesant. Însă vă spun la momentul respectiv a fost reținută în
proiectul care a fost prezentat parlamentului în 2004, comisia care a reluat lucrările în 2006-2008 a
menținut soluția și ca urmare o vedeți aici la art. 969 NCC alin. (1).
Art. 969
La ora actuală însă aș scoate-o urgent afară, pentru că, mă uit la speță, la momentul la care
de cuius a decedat se pune întrebarea: cine avea capacitate succesorală? Nu avea decât B1, să
urce prin reprezentare, tocmai am discutat la textul de mai sus la alin. (2) am zis că reprezentantul
trebuie să îndeplinescă toate condițiile generale pentru a opera reprezentarea, deci condițiile
generale pentru a-l moșteni pe D ori B2 la data la care s-a dechis succesiunea lui D, nu avea
capacitate succesorală. Altfel spus, acest text, art. 969 NCC instituie o excepție de la regula
capacității succesorale, o excepție în echitate. Eu la ora actuală n-aș reține-o, regret sincer fapta
dar e prea târziu.
Ceilalți colegi din țară spun că nu, este în regulă de aceea a și fost reținută în final în text
așa cum a fost formulat în 2002-2003, pentru că este o soluție în echitate și punct.
Nu putem trece peste regula capacității care este esențială, pentru că altfel ne tot jucăm,
se mai naște unul, se mai găsește unul care cine știe o fi copil din altă căsătorie, o fi unul nedeclarat
și numai se complică lucrurile. În concluzie, o rețineți ca atare.
Ce înseamnă efectul particular?
Efectul general este că în speța pe care o avem noi, împărțirea se face pe tulpini și B1
este beneficiarul tulpinii lui B, adică a cotei de ½ în această speță, dar dacă ulterior lui B i se naște
un copil până la decesul său evident, acel B2 va avea dreptul, va duce ope legis la obligarea lui B1
de a readuce la masa succesorală cota asta de ½ pe care a dobăndit-o prin reprezentare din
succesiunea bunicului lor comun D. Asta este soluția excepțională, deci asta e excepție de la
capacitatea succesorală de la art. 957, instituită de art. 969 alin. (1).
"68 /171"
Cum funcționează? Că nici asta nu merge la infinit, uitați-vă la teza a-2-a de la alin. (1),
raportul se face, deci obligația de a readuce acele bunuri pe care le-a obținut prin reprezentare B1,
se face numai în cazul și în măsura în care valoarea bunurilor primite prin reprezentarea
nedemnului a depășit valoarea pasivului succesoral, pe care reprezentantul va trebuie să-l
suporte ca urmare a reprezentării.
Ce înseamnă acest lucru? Mă duc puțin la codul civil ca să vedem o chestiune. La art.
1114 NCC. Efectul acceptării, observați sunt în materie de opțiune succesorală, la transmisiunea
moștenirii vedeți, un text foarte important. Alin. (2) mă interesează, moștenitorii legali și legatarii
universali sau cu titlu universal răspund pentru datorii și sarcinile moștenirii, pe scurt pentru pasiv,
numai cu bunurile din patrimoniul succesoral proporțional cu cota fiecăruia.
Transmisiunea moştenirii
SECŢIUNEA a 2-a
Art. 1114
Efectele acceptării
(1) Acceptarea consolidează transmisiunea moştenirii realizată de plin drept la data
decesului.
(2) Moştenitorii legali şi legatarii universali sau cu titlu universal răspund pentru datoriile
şi sarcinile moştenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporţional cu cota
fiecăruia.
(3) Legatarul cu titlu particular nu este obligat să suporte datoriile şi sarcinile moştenirii.
Prin excepţie, el răspunde pentru pasivul moştenirii, însă numai cu bunul sau bunurile ce formează
obiectul legatului, dacă:
a) testatorul a dispus în mod expres în acest sens;
b) dreptul lăsat prin legat are ca obiect o universalitate, cum ar fi o moştenire culeasă de
către testator şi nelichidată încă; în acest caz, legatarul răspunde pentru pasivul acelei
universalităţi;
c) celelalte bunuri ale moştenirii sunt insuficiente pentru plata datoriilor şi sarcinilor
moştenirii.
(4) În cazul înstrăinării bunurilor moştenirii după deschiderea acesteia, bunurile intrate în
patrimoniul succesoral prin efectul subrogaţiei pot fi afectate stingerii datoriilor şi sarcinilor
moştenirii.
Altfel spus, din momentul în care se deschide moștenirea, în primul rând se face
lichidarea pasivului succesoral. Deci nu se produce o confuziune a patrimoniilor, acceptarea nu
este pură și simplă, patrimoniul moștenitorului nu se confundă cu patrimoniul lui de cuius,
"69 /171"
pentru că de cuius s-ar putea să fi avut niște credite de care nimeni nu știe și ajung într-un
patrimoniu solvabil. Atunci pentru a-l proteja pe moștenitorul legal și pe legatarii universali și cu
titlu universal, datoriile și sarcinile moștenirii sunt limitate la activul succesoral. În primul rând
se plătesc creditorii, asta înseamnă să lichidezi pasivul succesoral, după care lor le dau în
conformitate cu cotele astea de ½ , 1/3 cât o fi, numai ceea ce rămâne dacă mai ramâne ceva.
Acesta este principiul care guvernează efectele acceptării.
Mă întorc la textul meu, obligația de a readuce bunurile care le-a primit, în valoare de ½
din succesiunea bunicului D, este obligat să o facă numai în cazul și măsura în care valoarea
bunurilor primite prin reprezentarea nedemnului B a depășit valoarea pasivului succesoral pe care
reprezentantul va trebui să-l suporte ca urmare a reprezentării. Deci în speța mea, dacă cumva
succesiunea lui D a fost insolvabilă, înseamnă că B1 degeaba a urcat prin reprezentare pentru că el
n-a cules nimic din activul succesoral. Revin la art. 1114 NCC , moștenitorii răspund pentru pasiv
numai cu patrimoniul succesoral, deci dacă din bunurile acelea din masa succesorală s-a plătit
pasivul care a depășit activul, beneficiul, monumentul este zero.
Și așa se explică faptul că da, efectul particular al reprezentării este că B1 trebuie să
aducă la masa succesorală ce a primit, pe scurt dacă a primit, asta înseamnă teza a-2-a, dacă a rămas
cu ceva dacă nu cumva patrimoniul fusese insolvabil și nu a avut niciun beneficiu, dacă nu a avut
atunci ce să mai împartă cu B2. Este o soluție justă și echitabilă dacă accepți teza întai.
Cum se face raportul pe alin. (2)? Asta vom vedea mai apoi, nu ne ocupăm acum pentru
că nu ne interesează. Și cam astea sunt problemele legate de reprezentare, aici urmează soțul
supraviețuitor pe care l-am discutat deja.
Am zis așa: moare de cuius (D) și el va fi moștenit de A și B, de A nu mă interesează,
este predecedat, B este nedemn. Ca urmare, la momentul deschiderii succesiunii a lui D ( bunicul
lui B1) în viață este doar B1, adică în sensul art. 957 NCC, capacitate succesorală are numai B1. B2
nu există, el s-a născut după deschiderea succesiunii lui D, nici nu mă interesează că asta a fost
dezbătută sau nu, să zicea că la cel puțin 10-12 luni după ce a decedat de cuius s-a născut acest B2,
prin urmare dacă înțeleg bine ați întrebat: acel B2 când ar fi trebui să fi fost conceput ? După
deschiderea succesiunii bunicului lor D. Și atunci la momentul la care se deschide succesiunea lui
B, al tatălui lor care fusese nedemn, la acest moment se pune problema aplicării art. 969 NCC alin.
(1), care spune, B2 care nu era nici măcar conceput la data deschiderii succesiunii lui D, are
dreptul să îi fie readus de către B1 care a beneficiat de reprezentare, acele bunuri de care B1 a
beneficiat, deci a existat un activ pozitiv.
Art. 969
"70 /171"

Dacă B2 s-ar naște după decesul lui B, n-ar mai avea capacitate. B1 n-ar mai avea cui
raporta. Când B decedează, în succesiunea lui se află toate bunurile lui minus cota aia de ½ din
succesiunea tatălui, pe care a luat-o prin reprezentare fiul/fiica lui, adică B1. Și atunci codul civil la
art. 969 alin. (1) spune: dacă B n-ar fi fost lovit de nedemnitate, în succesiunea lui s-ar fi găsit și
acea cotă de ½ de care a beneficiat numai B1 ceea ce nu e echitabil. Atunci le dăm amândurora,
B1 și B2 dacă la decesul lui B, sunt în viață atât B1 cât și B2. Deci B2 îl poate moștenii pe B numai
dacă există la momentul deschiderii succesiunii. Dacă B2 era predecedat lui B, atunci nici nu mai
ajung să discut de art. 969 NCC, o soluționez simplu pe art. 957 NCC.
Condiţiile generale ale dreptului de a moşteni
Art. 957
Capacitatea de a moşteni
(1) O persoană poate moşteni dacă există la momentul deschiderii moştenirii. Dispoziţiile
art. 36, 53 şi 208 sunt aplicabile.
(2) Dacă, în cazul morţii mai multor persoane, nu se poate stabili că una a supravieţuit
alteia, acestea nu au capacitatea de a se moşteni una pe alta.
E ca și cum te duci la o expoziție și te uiți la un tablou, nu te uiți numai din față, te plimbi puțin în
dreapta, în stânga. Cam așa este dreptul.
P: Dacă se poate cu codul la examen? Da se poate.
Succesiunea vacantă.
Acum începem să vorbim despre succesiunea vacantă.
Începem cu o speță, în 2009 sau 2010 am fost la București o doamnă foarte în vârstă care
locuia într-un bloc din București, în care a decedat, nu avea niciun fel de rudă, nici apropriate nici
îndepărtate iar soțul era de mult reposat. În astfel de situații se naște banuiala de succesiune vacantă
și notarul se duce să facă un inventar nefiind moștenitori, pentru că în mod normal, dacă ne uitam
pe legea 36/1995 Legea notarilor publici și Regulamentul său de aplicare din 2013, prevăd situația
în care am moștenitori care vin la notar, deschid procedura succesorala și ei declara bunurile. Deci
nu ești obligat sa faci inventar decât dacă iți cer moștenitorii, iar daca unele bunuri nu sunt
declarate sau descoperite ulterior poți să suplimentezi certificatul de moștenitor.
"71 /171"
Însă, în această ipoteză pe care v-am relatat-o acum, defuncta, neavând niciun fel de rude,
notarul s-a dus să facă inventarul în prezența a doi martori, de obicei sunt vecinii persoanei
decedate. În urma inventarului, doamna notar a găsit bunuri de valoare, colecție de tablouri, aur,
argint, bijuterii.. Notarul, care se ocupa și cu cămătarie, a intrebat toate băncile dacă defuncta avea
depozite, rezultând că nu avea, cu excepția Raiffeisen Bank care a refuzat să dea informații cu
privire la depozitele clientului.
Trebuie să vedem când moștenirea este vacantă și să vedem ce se poate întâmpla în caz
de moștenire vacantă. Această speță ne arată că bunurile pot fi foarte variate, situațiile pot fi
variate și să nu credeți că nu sunt frecvente, în practică, ipotezele de moștenire vacantă.
Ce înseamnă, de fapt, moștenire vacantă? Art. 1135 N. Cod Civil ne spune că dacă nu
sunt moștenitori legali sau testamentari moștenirea este vacantă. În același timp, la noțiunea de
vacantă intra și alin. (2) care ne spune că dacă prin legat s-a atribuit numai o parte a moștenirii și
nu există moștenitori legali, sau vocația acestora a fost restrânsă ca efect al testamentului lăsat de
defunct, atunci parte de moștenire neatribuită este vacantă.
Art. 1135 NCC
Moștenirea vacantă.
Noțiune.
(1) Dacă nu sunt moștenitori legali sau testamentari, moștenirea este vacantă.
(2) Dacă prin legat s-a atribuit numai o parte a moștenirii și nu există moștenitori legali ori
vocația acestora a fost restrânsă ca efect al testamentului lăsat de defunct, partea din
moștenire rămasă neatribuită este vacantă.
Ceea ce vreau să rețineți este faptul că, noțiunea de vacanță succesorala, sau altfel spus,
moștenire vacantă, este una care poate acoperi mai multe realități.
Sigur, cea mai simplă ipoteză este cea pe care v-am exemplificat-o în speța anterioară, nu
am niciun moștenitor legal sau testamentar și toată moștenirea este vacantă, tebuie să se facă
un inventar complet.
Dar pot să am și ipoteza în care am moștenirori legali sau testamentari și ei să fie
renunțători sau să fie loviți de nedemnitate, sau așa cum ne spune alin. (2) art. 1135 NCC, să am
un testament care spune ”las jumătate din moștenire primariei orașului meu natal”, de cealaltă
moștenire nu am dispus și dacă nu are cine să o accepte, aceasta va fi vacantă.
Alt exemplu, am o dezmoștenire prin care X declară că nu vrea ca fratele său să primescă
ceva din casa lui. Când se deschide moștenirea se descoperă că pe lângă casă, X mai are și o
mașină. Atunci, fratele lui nefiind moștenitor rezervatar, așa cum ne arată art. 1087 N. Cod Civil, în
legătură cu casa el va fi exheredat.
"72 /171"
Art. 1087
Moștenitorii rezervatari
Sunt moștenitori rezervatari soțul supraviețuitor, descendenții și ascendenții privilegiați ai
defunctului.
Fratele va putea dezbate, ca și succesor legal, numai mașina sau celelalte bunuri ale
defunctului, dar în ceea ce privește casa, ea va fi inclusă în noțiunea de vacanță succesorală. La
asta se referă alin. (2) când completează alin. (1) care se referă la situația cea mai clară,
radicală.
Această problemă a vacanței succesorale era reglementată in vechiul cod la art. 680 unde
spunea că în lipsă de succesori legali sau testamentari bunurile lăsate de defunct trec în
proprietatea statului.
Despre succesiunile neregulate
Sectiunea II
Despre succesiunea sotului supravietuitor si despre a statului
Art. 680 VCC
În lipsa de mostenitori legali sau testamentari, bunurile lasate de defunct trec in
proprietatea statului.
Lucrurile se completează cu art. 1138 N Cod Civil și cu legea notarilor publici. În acest
text (art. 1138) ni se arată cine culege moștenirea vacantă.
Art. 1138
Dreptul de a culege moştenirea vacantă
Moştenirile vacante revin comunei, oraşului sau, după caz, municipiului în a cărui rază
teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moştenirii şi intră în domeniul lor privat. Este
considerată nescrisă orice dispoziţie testamentară care, fără a stipula transmiterea bunurilor
moştenirii, urmăreşte să înlăture această regulă.
Acum să vedem folosul textului de la art. 1136 N.Cod Civil.
Art. 1136
Administrarea provizorie a bunurilor moştenirii
(1) Cât timp moştenirea nu a fost acceptată sau dacă succesibilul nu este cunoscut, notarul
public competent poate să numească un curator special al moştenirii, pentru apărarea drepturilor
moştenitorului eventual, având drepturile şi îndatoririle de administrare prevăzute la Art. 1117
alin. (3)-(5).
(2) În cazurile prevăzute la alin. (1), acţiunile împotriva moştenirii se vor îndrepta
împotriva unui curator special, numit de notarul public competent, la cererea reclamantului.
"73 /171"
(3) Dacă există indicii că moştenirea urmează a fi declarată vacantă, notarul public
competent încunoştinţează şi organul care reprezintă comuna, oraşul sau, după caz, municipiul.
Poate știți sau poate nu, în 2011 a avut loc un accident grav pe valea Prahovei, când un
prezentator Tv a accidentat mortal o pereche formată dintr-un cetățean roman dar de origine greacă
și o româncă. Cuplul mergea liniștit cu un logan pe valea Prahovei iar prezentatorul, mergând
excesiv a omorât cei doi pasageri din logan care circulau regulamentar si veneau din celălalt sens.
Cei doi, decedați, nu erau căsătoriți dar cei doi erau asociați într-o intreprindere destul de prospera
de import de mașini de ambalaje din Brașov. În această intreprindere, administratorul societății
respective era grecul care deținea 10% iar doamna deținea 90%.
Problema care s-a pus acolo a fost, din punct de vedere practic, să se identifice succesorii, ei
nu aveau copii iar alte rude în țară nu aveau. În Grecia serviciul militarar este obligatoriu, așa că
notarul a trimis o interogare, pentru ca prin ambasada este foarte greu, la el acasa, el locuise pe
lângă insula Creta, prin intermediul Ministerului Apărării la comisariatul local, ca să vadă dacă mai
sunt în evidență și alte rude. Așa a reușit să identifice un colateral de gradul 4 care ulterior s-a
dovedit a fi decedat, mai era un colateral de gradul 5, deci practic, nu mai avea pe nimeni pentru că
cei de gradul 5 nu au vocație succesorală.
Prin urmare, această moștenire se încadra la noțiunea de vacanță succesorală de la art. 1135
N.Cod Civil. Asta a fost prima etapă, cea de identificare a succesorilor. O etapă destul de grea și
importantă. Vom avea și la alte cursuri, spețe cu astfel de cetățeni și pentru care se ridică probleme
de ordin patrimonial.
În această speță, primă problema a fost să identificăm moștenitorii în contextul în care el
plecase din țara de origine. Aici a avut noroc că era bărbat și că la ei serviciul militar este
obligatoriu dar, în alte țări in UE nu este obligatoriu și atunci ce faci cu dosarul, se reprimă într-un
final și nu poți să soluționezi dosarul succesoral.
Am trecut de această etapă, am văzut ca succesiunea e vacantă. Succesiunea fiind vacantă,
acea societate comercială pe care o aveau in Brașov și in care el era administrator avea de închis o
linie de credit la Banca Transilvania. Problema era că acționarul majoritar, adică doamna, era
decedată și comorientă, iar administratorul era și el decedat și comorient. Deci, eram in
imposibilitate, sunt la teza din codul civil actual care spune că cei care au decedat în aceeași
împrejurare sau nu neaprat în aceeași împrejurare pentru că noul cod nu mai precizează, nu o să se
mai moștenescă unul pe altul. Pentru a se închide linia de credit cu Banca era nevoie să am un
administrator, dar acesta era decedat. În acestă situație s-a apelat la art. 1136 NCC și art 1137 NCC,
texte care mă ajută să soluționez astfel de probleme.
Art. 1136
Administrarea provizorie a bunurilor moştenirii
"74 /171"
(1) Cât timp moştenirea nu a fost acceptată sau dacă succesibilul nu este cunoscut, notarul
public competent poate să numească un curator special al moştenirii, pentru apărarea drepturilor
moştenitorului eventual, având drepturile şi îndatoririle de administrare prevăzute la Art. 1117
alin. (3)-(5).
(2) În cazurile prevăzute la alin. (1), acţiunile împotriva moştenirii se vor îndrepta
împotriva unui curator special, numit de notarul public competent, la cererea reclamantului.
(3) Dacă există indicii că moştenirea urmează a fi declarată vacantă, notarul public
competent încunoştinţează şi organul care reprezintă comuna, oraşul sau, după caz, municipiul.
Art. 1137
Somarea succesibililor
(1) Dacă în termen de un an şi 6 luni de la deschiderea moştenirii nu s-a înfăţişat niciun
succesibil, notarul, la cererea oricărei persoane interesate, îi va soma pe toţi succesibilii, printr-o
publicaţie făcută la locul deschiderii moştenirii, la locul unde se află imobilele din patrimoniul
succesoral, precum şi într-un ziar de largă circulaţie, pe cheltuiala moştenirii, să se înfăţişeze la
biroul său în termen de cel mult două luni de la publicare.
(2) Dacă niciun succesibil nu se prezintă în termenul fixat în publicaţie, notarul va constata
că moştenirea este vacantă.
La art. 1136 N. Cod civil este vorba despre administrarea provizorie a bunurilor
moștenirii. La alineatul (1) spune că atât timp cât moștenirea nu a fost acceptată sau dacă
succeptibilul nu este cunoscut, notarul public competent, notarul din Brașov care a dezbătut
succesiunea, a numit un curator special al moștenirii pentru apărarea drepturilor moștenitorului
eventual care are drepturile și îndatoririle prevăzute la art 1117 alin. (3) și (5).
Acest text a fost inspirat din Codul civil din 1940 și, din câte știu eu, prima aplicare a avut
loc în speța pe care v-am relatat-o, speța este din noiembrie 2011, iar codul intrase de o lună în
vigoare. A fost pentru prima data când notarul public competent a numit un curator special care s-a
dus la Adunarea generală a actionarilor, unde s-a ales un nou administrator care a tratat cu banca
pentru a închide linia de credit.
Din speța pe care v-am relatat-o, se vede utilitatea acestui text care este gândit pentru
perioada intermediară, de la deschiderea moștenirii și până la identificarea eventualilor
succesori, respectiv identificarea tuturor bunurilor implicate în masa succesorală. De ce? Am
nevoie de administrarea provizorie atât timp cât moștenirea nu a fost acceptată sau dacă
succesibilul nu este cunoscut, exact problema cu care am pornit în speță. Nu ai de unde să știi dacă
nu îl gasești, în speță ghinionul a fost că nu a găsit decât un moștenitor collateral de gradul 5 care
nu avea vocație,.Dar puteai să gasești, și succesibilul poate să apară ulterior, iar in perioada asta
"75 /171"
de incertitudine sunt probleme care trebuie rezolvate pentru că circuitul civil nu stă pe loc,
aceasta este rațiunea art. 1136 NCC.
În alin. (2), in cazurile de la alin. (1), când numesc un curator special, toate acțiunile
împotriva moștenirii se vor îndrepta împotriva acestui curator numit de notarul public la
cererea reclamantului.
În alin. (3) spune că dacă există indicii că moștenirea urmează a fi declarată vacantă,
notarul public competent încunoștiințează și organul care reprezintă comuna, orașul sau
municipiul, după caz. De ce? Vedeți art. 106 alin. (4) din Legea notarilor publici spune același
lucru, el citează autoritatea pentru că aceasta este cea care va beneficia de vacanța
succesorală. În regulamentul de aplicare spune că notarul citează persoanele cu vocație la
moștenirea legală dacă are pe cine, legatari și executor testamentari dacă are pe cine. În caz de
vacanță succesorală, cum a fost și în speță, citează autoritatea administrației publice locale
competente.
Notarul mai poate să someze succesibilul. În practică nu se întâmplă foarte des somarea
succesibilului, pentru că trebuie să știi pe cine să somezi. De exemplu, la Cluj sunt succesiuni care
sunt lăsate câte 3 ani pentru a se vedea dacă apare cineva, și după se citează autoritatea, sau aceasta
cere să îi fie eliberat certificatul de vacanță succesorală.
La art. 1137 N.Cod civil spune că dacă in termen de un an și 6 luni de la deschiderea
succesiunii nu s-a prezentat niciun succesibil, notarul la cererea oricui este interesat ii va scoate
pe succesibili printr-o publicație facută la locul deschiderii moștenirii, de obicei pe ușa camerei și
intr-un ziar de circulație, pe cheltuiala moștenirii. (Textul este inspitat din art. 775 din V. Codul
civil din vremea lui Carol al II-lea, termenele erau diferite, dar ideea este aceeași.) După care dacă
succesibilul nu se prezintă, se constată că moștenirea este vacantă și se eliberează un
certificat de vacanță succesorală, nu se eliberează certificat de moștenitor.
Art. 1137
Somarea succesibililor
(1) Dacă în termen de un an şi 6 luni de la deschiderea moştenirii nu s-a înfăţişat niciun
succesibil, notarul, la cererea oricărei persoane interesate, îi va soma pe toţi succesibilii, printr-o
publicaţie făcută la locul deschiderii moştenirii, la locul unde se află imobilele din patrimoniul
succesoral, precum şi într-un ziar de largă circulaţie, pe cheltuiala moştenirii, să se înfăţişeze la
biroul său în termen de cel mult două luni de la publicare.
Cui eliberează? În art. 1138 N. Cod civil, care este o noutate față de vechiul cod ,deoarece
in vechiul cod beneficiarul moștenirilor vacante era Ministerul de Finanțe, moștenirea intră in
domeniul privat al UAT, al comunei, orașului sau municipiului pe raza caruia se aflau
bunurile la data deschiderii moștenirii.
"76 /171"
Art. 1138
Dreptul de a culege moştenirea vacantă
Moştenirile vacante revin comunei, oraşului sau, după caz, municipiului în a cărui rază
teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moştenirii şi intră în domeniul lor privat.
Este considerată nescrisă orice dispoziţie testamentară care, fără a stipula transmiterea
bunurilor moştenirii, urmăreşte să înlăture această regulă.
În art. 55 din Legea de punere in aplicare a NCC spune că având in vedere că până la 1
octombrie 2011 Ministerul de Finanțe beneficia de toate moștenirile deschise inainte de
octombrie 2011, intră in domeniul privat al UAT doar moștenirile deschide după intrarea in
vigoare a noului cod civil.
Un lucru pe care trebuie să il știți e că dacă am bunuri în străinătate, acele bunuri vor
putea fi revendicate tot de Ministerul de Finanțe. Deci competența UAT este pentru bunurile
din moștenirile care se găsesc pe teritoriul național. Pentru ce este în afara țării Ministerul de
Finanțe are calitate procesuală activă de a solicita constatarea vacanței succesorale, deci să i se
atribuie respectivele bunuri ale unei eventuale succesiuni vacante a unui cetățean român.
Problema legată de succesiunea vacantă mai este importantă din încă o perspectivă, și
anume că UAT intră in stăpânirea de fapt a moștenirii de îndată ce ceilalți au renunțat sau s-a
implinit termenul de somație de la art. 1137 Cod civil. Potrivit alin. (2), comuna, orașul sau
municipiul suportă pasivul succesoral numai în limita bunurilor din patrimoniului succesoral,
exact ca și orice alt moștenitor, care, potrivit art. 1114 alin. (2) , dobândește bunurile în măsura
in care au fost plătiți creditori, adică in măsura in care activul succesoral rămăne pozitiv după
plata creditorilor.
Art. 1114 NCC
Efectele acceptării
(2) Moştenitorii legali şi legatarii universali sau cu titlu universal răspund pentru datoriile
şi sarcinile moştenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporţional cu cota
fiecăruia.
Discuția a fost importantă pentru că au fost litigii in care înainte de venirea la succesiune, în
timpul vieții, de exemplu doamna de care v-am relatat in speță, incheiase o promisiune bilaterală
de vânzare, in care ea era promitent-vânzător, dar până să se ducă să facă actul authentic de vânzare
ea a decedat.
Atunci s-a pus problema, era inainte de 1989, că această obligație ce izvorăște din
promisiunea bilaterală de vânzare mai trebuie să fie suportată de către stat in succesiunea
vacantă? Răspunsul a fost că nu trebuie să suporte deoarece oamenii muncii nu trebuie să suporte
"77 /171"
obligațiile contractate de către de cuius. A fost un adevărat efort doctrinar și jurisprudențial

prin care să se arate că ceea ce a primit statul, primește sub benefiuciu de inventar, adică
suportă pasivul numai în limita activului. Altfel spus și dacă defuncta și-a asumat acea obligație
printr-un act de vânzare-cumpărare, această obligație va fi satisfacută din activ dacă mai este ceva
in activ la data deschiderii moștenirii, deci oamenii muncii nu ar fi avut nimic de suferit. Din acest
motiv, in noul cod, s-a specificat pentru a nu mai fi discuții acest lucru și anume că statul va
suporta pasivul in limita activului.
Curs 5 Succesiuni, seria I.
Succesiunea testamentară.
Aș dori să discutăm niște probleme organizatorice legat de ceea ce am primit de la

reprezentanții voștri de serie. Prima dintre ele legat de grupele care fac cu domnișoara asistentă
Cristina Pop. Am vorbit cu ea, i-am transmit intenția dumneavoastră de a organiza online. S-a
rezolvat problema? ( răspuns da). Al doilea aspect este legat de examen. Într-adevăr, cum s-a trecut
la predarea online, un parțial este mai greu de realizat. De asemenea, și intervențiile dumneavoastră
la seminare nu mai pot fi atât de operaționale. La sugestia unei colege, voi modifica, daca sunteți de
acord, pe site-ul de drept roman, acolo unde e stabilit modul de desfășurare, în sensul că acele doua
puncte care ar fi fost pentru seminar să intre cu mai multe subiecte la examen. O să fie un număr
mai mare de subiecte, astfel încât nota din examen să meargă până în nota 10. Daca cineva are o
alta idee, sunt deschis.
-S: se vor mai putea lua, pe parcurs, la seminare, puncte pe activitate?
-P: m-a mai întrebat o colegă ce vor face cei care au obținut puncte. Deci se vă putea obține
nota 10 fără puncte la seminare. Eu așa m-am gândit. Atunci vom merge pe ideea că așa
cum am făcut și la roman și cu anii trecuți, daca un coleg e mai hiperactiv și are răspunsuri
bune și colegele mele remarcă, poate avea un punct în plus pe lângă ceea ce se obține la
examen. Acestea ar fi chestiunile organizatorice.
Astăzi vom începe un domeniu care mie îmi place foarte mult, domeniul testamentului. Aveți și
bibliografie „Legea de practica testamentară”, pe care acum o actualizez, pe care am publicat-o în
"78 /171"
2003. Materia testamentului, pe lângă faptul că este o aplecare personala, este și o chestiune care
devine tot mai mult de actualitate. Daca ar fi să ne uitam, statistic 90% din dosare succesorale sunt
succesiuni legale. De aceea și la examenele de admitere în profesii aveți mai degrabă chestiuni
legate de succesiunea legala. Mi se pare că la avocatura și notariat aveți și probleme legate de
rezerva, dar în rest de succesiunea legala. Din punct de vedere practic tot mai multe testamente
apar. În ultimii 10 ani, acel procent de 90% este în descreștere. Estimarea mea personala este că vă
creste numărul de succesiuni, să zicem, testamentare sau, în orice caz, complicații testamentare, pe
măsură ce ajung să decedeze și oamenii care după 1990 au început să facă averi. Sociologic privind
problema, e normal că pentru teza mea de doctorat am fost motivat de jurisprudență de dinainte de
1948 pentru că după marile naționalizări făcute prin instaurarea regimului comunist la sfârșitul
anilor 1940, începutul anilor 1950, oamenii au rămas fără averi. Atunci de ce să dispui sau cu
privire la ce să dispui prin testament daca ai rama sfara nimic? Pe când, după 1990, de o maniera
sau alta ( nu sunt lucruri pe care să le discutam aici) s-au constituit averi consistente și mai ales în
capitala, dar și în orașe mai mari, Cluj, Timișoara, Iași etc se constata, mai ales în practica
notarială, o recrudescență a cazurilor de succesiuni testamentare. Aceasta este importanta materiei
testamentului.
Astăzi vom face o chestiune introductiva.
La art. 955 NCC, noi văzusem sub aspect general la felurile moștenirii că regula este succesiunea
legala și excepția este succesiunea testamentara, dar așa cum probabil deja ați fost avertizați, iau
un exemplu aleatoriu, în anul 2 sau în anul 1 când ați discutat despre diverse clasificări de acte
juridice, sau în anul 3 la contracte despre principiul consensualismului, că vânzarea este în
principiu consensuală, iar excepția este caracterul solemn al acesteia, dar excepțiile sunt atât de
numeroase și de importante încât trebuie să iei seama și să analizezi cu grija excepția. Asta este și la
noi. Ne spune aliniatul (2) că o parte din patrimoniul defunctului se poate transmite prin moștenire
testamentara, iar cealaltă parte prin moștenire legala. Deci nici măcar nu este nevoie că
testamentul să acopere toată masa succesorala pentru a avea nevoie de chestiuni legate de
succesiunea testamentară.
Art. 955
"79 /171"
Ajungem la Titlul III, la Liberalități. În documentul pe care vi l-am pus la dispoziție, în

suportul de curs, am pus în coloana din dreapta textele care mai guvernează încă succesiunile
deschise pe vechiul cod civil, respectiv textele de inspirație pentru actualele articole din codul civil
și alte texte importante din codul civil care se leagă de textele ce le analizam în coloana din stânga.
Cu ce pornește codul? Cu clarificarea noțiunii și categoria aceasta a liberalităților.
Dumneavoastră v-ați ciocnit cu ea în anul 1 și de atunci nu cred că v-ați mai văzut la clasificarea
actelor cu titlu oneros și cu titlu gratuit, iar la cele cu titlu gratuit aveam actele dezinteresate
(contractul de comodat), respectiv avem liberalitățile.
Liberalitățile sunt definite la art. 984 (1) NCC – unde spune că liberalitatea este actul
juridic prin care o persoana dispune cu titlu gratuit de bunurile sale (mai corect ar fi fost de averea
să), în tot sau în parte, în favoarea unei alte persoane. Vreau să disecăm puțin acest text pentru că
el îmi arată argumentul pe care vi l-am înfățișat așa pe bună credință, dar acum și probez acel
argument, și anume că succesiunea este un colt particular a civilului unde judecam uneori cu o
altă logica.
În primul rând, ca bază de reglementare, și art. 984 NCC și celelalte texte încadrate la
acest capitol (în dispoziții comune din codul civil, din Titlu III) sunt moderate după reforma
franceza din 2006. ( atât pentru structurare, cât și pentru formulare).
Art. 984
Noțiune și categorii
(1) Liberalitatea este actul juridic prin care o persoană dispune cu titlu gratuit de bunurile sale, în
tot sau în parte, în favoarea unei alte persoane.
(2) Nu se pot face liberalități decât prin donație sau prin legat cuprins în testament.
De aceea avem textele din dreapta, pentru a ne orienta după modelul original. De aceea e
important să cunoști textul de origine. (pentru că aceasta a fost o problema principala pe vechiul
cod. Comisia lui Cuza a redactat în secolul cincizeci și noi la peste 150 de ani distanta ajunsesem să
nu mai înțelegem neapărat ce vrea să spună și de aceea era foarte util să vezi care a fost textul
tradus pentru a-ți da seama ce vrea să spună). Un material de genul acesta îl puteți folosi până la
"80 /171"
pensie pentru că aveți toată intenția legiuitorului astfel descrisă. Avem textul art.893 (1), forma
actuala a Codului Civil francez, care vedem că a inspirat alin. (1) din textul nostru.
Ce vreau să rețineți este că aceasta definiție a liberalității este o definiție legala, dar nu
este o definiție completa daca o iau sub aspectul doctrinar, să zicem. Daca mă întreabă cineva
ce este liberalitatea, eu trebuie să pun în evidenta încă un aspect ce nu apare în alin. (1). Deci ce-mi
spune aici textul- este actul prin care dispunătorul dispune gratuit de bunurile sale. Deci aici este
descris numai aspectul obiectiv, aspectul dispoziției cu titlu gratuit. Așadar, ce trebuie să
rețineți este că pentru a defini liberalitatea trebuie să avem în vedere două elemente –
elementul obiectiv care este ce spune alin. 1 de la 984 și pe de alta parte trebuie să am în vedere
elementul subiectiv care este intenția liberară sau intenția de a gratifica adică intenția de a
oferi cu titlu gratuit. Eu mă însărăcesc și se îmbogățește patrimoniul celui gratificat ( donatar,
legatar- beneficiar al dispoziției testamentare).
Deci, repet: am un element obiectiv, care constă în dispoziția cu titlu gratuit în sine, dar
redată de art. 984 alin (1) “Liberalitatea este actul juridic prin care o persoană dispune cu titlu
gratuit de bunurile sale, în tot sau în parte, în favoarea unei alte persoane”. și un element
subiectiv, care este intenția de a-l gratifica și pe care legiutorul nici francez, nici român nu au
considerat să-l dea în detaliu, este un element pe care eu trebuie să îl știu. Asta este important
deoarece și comodatul este unul cu titlu gratuit, dar la comodat îl numesc act dezinteresat și îl voi
deosebi de liberalitate prin faptul că lipsește intenția liberală. Exemplu : eu dau in folosință
mașina fratelui meu, nu o dau cu intenția de a-l gratifica pentru că în patrimonial meu nici sub
aspectul obiectiv nu am o însărăcire. În fond, i l-am dat și trebuie să mi-l restituie și o fac
dezinteresat într-un mod temporar de aceea îl și numesc act dezinteresat. Si atunci aceste două
elemente, obiectiv și subiectiv, îmi permit să identific când este vorba de o liberalitate. De ce
este important acest aspect? Mă duc puțin la art. 1086 NCC.
Art. 1086
Noţiunea de rezervă succesorală
Rezerva succesorală este partea din bunurile moştenirii la care moştenitorii rezervatari au
dreptul în virtutea legii, chiar împotriva voinţei defunctului, manifestată prin liberalităţi ori
dezmoşteniri.
Altfel spus, închipuiți-vă că masa succesorală este un fel de pizza din care la un moment dat
am facut o donaţie sau cu efect de la deschiderea succesiunii fac un testament, asta înseamnă că o
"81 /171"
felie din ea, deci o valoare pleacă cu titlu gratuit către destinatarul ei, donator și nu are loc o
subrogație reală cu titlu particular sau universal, deoarece e vorba de o însaracire fară
contraechivalent și eu asta trebuie să identitfic, pentru că rezerva succesorală apară aceste însaraciri
fară contra echivalent, altfel spus identific liberalitatea. Dispozițiile de la art. 1086 NCC- art.
1089 NCC nu intră în funcțiune decât dacă am de-a face cu o liberalitate, la comodat nu se
pune o astfel de problemă. Mașina pe care am dat-o în comodat fratelui meu 1 an și să zicem că eu
decedez după 6 luni se va reîntoarce în masa succesorală, pentru că nici nu a plecat din ea, doar sub
aspect faptic pentru că în drept mașina se află încă în activul meu succesoral. Revenind, acesta
este unul dintre interesele principale ale (min 17.55) de liberalitate.
Dacă e să ne referim la dreptul comparat, în practică generația noastra se lovește de multe

ori cu elemente în care sunt implicate dispoziții legale străine (ex. compatrioții nostri care sunt
plecaţi în diverse ţări au bunuri în diverse părţi fac testamente în Italia, Spania etc și atunci vă veți
ciocni de situații în care trebuie să aplicati dreptul străin,în care dispozițiile nu sunt neaparat la fel.
Deși în Europa continentală aceasta este miza discuție,cea pe care v-am descris-o până acum.
Vom vedea puţin mai jos că donația, testamentul și legatul sunt reglementate împreună în
Codurile civile de tradiție continental europeană, deoarece atât legatul cât și donația, ca tipuri de
liberalitati, declanşează chestiunile referitoare la îngrădirea libertăţii prin rezervă.
Art. 984
Noţiune şi categorii
(1) Liberalitatea este actul juridic prin care o persoană dispune cu titlu gratuit de bunurile
sale, în tot sau în parte, în favoarea unei alte persoane.
(2) Nu se pot face liberalităţi decât prin donaţie sau prin legat cuprins în testament.
Art. 984 NCC alin. (2) “Nu se pot face liberalităţi decât prin donație sau prin legat cuprins
în testament.”vrea să spună în traducere, că actul cu titlu gratuit pe care eu îl încadrez în
categoria liberalităţii, este un act cu caracter exceptional faţă de restul actelor juridice civile,
prin urmare el beneficiază de un tratament special.
În principiu, voinţa se exprimă consensual în actele noastre juridice, dar dimpotrivă în

materia aceasta în care am rezerva care face ca succesiunea să aiba o afectare, destinație familială,
și să nu scot bunurile din familie păgubind pe toţi moştenitorii care au anumite drepturi, înseamnă
"82 /171"
că actele cu titlu gratuit pe care le numesc liberalitaţi trebuie să fie îmbrăcate într-o formă
solemnă, la asta se referă.
Pe de o parte nu există alte liberalităţi decât cele făcute prin forma donaţiei sau forma
testamentară , adică a legatului cuprins în testament. Aceasta este sensul alin. (2), o limitare ce
ţine seama de necesitatea de a proteja patrimoniul familial, care rezultă cum am vazut şi în cealalta
parte, în instituirea rezervei succesorale . Aceste acte de însaracire fară contra echivalent sunt
constrânse să se faca fie prin donaţie, adică liberalitate inter vivos, fie prin legat adică liberalitate
pentru cauză de moarte.
Nu s-a schimbat faţă de Codul lui Napoleon, care spunea Nu se va putea dispune de bunurile
sale cu titlu gratuit decât prin donaţie sau testament în formele aici stabilite. Legiutorul francez era
mult mai clar. Ce sens are liberalitatea? Și în actualul Cod, donaţia şi legatul cuprins in
testament sunt moduri de dobandire, respectiv de transmitere a propietătii.
Avem art.15 alin. (1) din Ordonanta 26/2000, referitoare la Asociații si fundații „Fundația
este subiectul de drept înființat de una sau mai multe persoane care, pe baza unui act juridic între
vii ori pentru cauză de moarte, constituie un patrimoniu afectat, în mod permanent și irevocabil,
realizării unui scop de interes general sau, după caz, al unor colectivități.”. Observaţi şi fundaţia
se poate constitui și este şi ea un act juridic, dar cum o constitui? Prin act juridic între vii, deci
practic printr-o donatie către persoana juridică pe care o constitui , afectez scopul patrimoniului
caritabil respective sau prin legatul cuprins in testament. Pot spune că fundatia este o a treia
formă de liberalitate dar ea tot este cuprinsă într-o donaţie sau într-un legat. Acestea sunt
chestiuni generale la noțiune si categoriile liberalitatilor .
Mi-a spus art. 984 NCC că liberalitatea se poate face prin donatie sau prin testament și
acum să vedem ce sunt legatul si donatia cuprinse în testament. Art. 985
Donaţia
Donaţia este contractul prin care, cu intenţia de a gratifica, o parte, numită donator,
dispune în mod irevocabil de un bun în favoarea celeilalte părţi, numită donatar.
Faptul că donatia este definită în calitate de contract nu trebuie să vă deruteze. Comisia a

avut aici intentia când a inclus-o la contract în special de aceea o si studiem la succesiunii pentru că
ce este esential este caracterul ei de liberalitate si faptul că declanşează rezerva succesorală deci
"83 /171"
ajunge la o îngradire a libertaţii de a dispune. Atunci caracterul contractual a fost menţionat de

comisie numai pentru a putea face o mai buna diferenţă între donatie si legatul cuprins în
testament, adică să se vadă caracterul bilateral al donatiei care este un contract unilateral la
rândul său si caracterul de act juridic unilateral al legatului care face parte din testament.
Vedeti, art. 801 din vechiul cod civil nu menţionează caracterul contractual, deoarece e evident.
Art. 801 VCC
Donatiunea este un act de liberalitate prin care donatorele da irevocabil un lucru

donatarul.
Art. 986 NCC
Legatul
Legatul este dispoziţia testamentară prin care testatorul stipulează ca, la decesul său, unul
sau mai mulţi legatari să dobândească întregul său patrimoniu, o fracţiune din acesta sau anumite
bunuri determinate.
Ne uităm la art. 986 NCC. Vechiul cod nu definea legatul, definea testamentul.
Art. 984
Dacă urcăm mai sus la art. 984 NCC (2) ,, prin legat curprins în testament,, deduc chiar
daca nu stiu ce e legatul, că am un act, testamentul, iar legatul face parte din acesta. Raportul
dintre ele, revenind la art. 802 din vechiul cod ,,testamentul este un act revocabil prin care
testatorul dispune, pentru timpul încetării sale din viață, de tot sau parte din avutul său,,.
În practică, s-a observat că există testament care nu conţine neaparat dispoziţii referitoare la
averea persoanelor respective. De exemplu: recunosc că Gicu de la etajul doi este fiul meu, pentru
că în momentul în care doamnul era în delegație eu m-am aventurat pâna acolo și iată ce am făcut.
Acum regret fapta, dar având în vedere că am decedat și nimeni nu imi mai face nimic, mi-e foarte
convenabil să spun în testament. Bine, eu am dramatizat un pic, dar acesta este mesajul.
Altfel spus, noi juridic îl calificăm că este o recunoaștere testamentară, care după cum știți
din anii anteriori, își produce efectele indiferent de ce se întâmplă ulterior cu testamentul, și efectul
este imediat, dacă descoperă, evident,testamentul, deci nici măcar nu trebuie să aștepți decesul
testatorului. De obicei, nu se descoperă pentru că testamentul este secret. Însă, această recunoaștere
de copil, observați, nu este o dispoziție despre avutul persoanei, deci s-a observant, și asta a fost
"84 /171"
marea discuție înainte de 1 octombrie 2011, că definiția la art. 802 VCC nu era corectă. Definiția
care era acolo era defapt cea a legatului, așa cum o avem astăzi, va uitați în stânga la art. 986
NCC,
Art. 986
Legatul
bunuri determinate
(Vom vedea că sunt tipurile de legat.) Deci, în testamentul pe care l-am identificat eu practic
anterior, nu mai spun nimic altceva „copilul de la etajul 2 e copilul meu din afară copilăriei.” Atât.
Atunci, chiar dacă am dispus, acela tot este un testament, pentru că așa cum spune Iustinian în
Instituțiile sale, etimologic, cuvântul testament vine de la testamentum, o mărturisire a intenției
testatorului. Această intenție poate fi una patrimonială, dar în sens larg, prin testament înțeleg
orice dispoziție pentru cauza de moarte chiar dacă nu are o semnificație patrimonială, deci
este un tipar juridic că să spun așa.
Și atunci, definiția aia era greșită pentru că nu fuseseră atenți comisia lui Cuza, nu au
observant că a fost o chestiune politică și istorică din Codul Francez care i-a făcut pe ei să spună la
1895 că testamentul este… si să definească defapt legatul. Și atunci ce vreau să rețineți de aici,
când aveți o succesiune pe vechiul cod civil și trebuie să aplicați, mă duc la definiția
testamentului la art. 802 VCC, atunci concluzia doctrine jurisprundeței noastre a fost că definiția
de la art. 802 VCC se referă la testament în sens restrâns, în sensul de legat, adică are în
vedere numa dispozițiile patrimoniale ce pot apărea într-un testament, pe când definiția largă
a testamentului, este cea care o vom vedea un pic mai târziu când vom studia articolele 1034-
1035 NCC. Deci, repet, art. 802 din vechiul cod civil, pentru când mă întâlnesc în practică cu
succesiune pe vehiul cod civil, se referă la testament în sens restrains, adică este mai degrabă
echivalentul definiției de la art. 986 NCC, pe care îl aplic pentru succesiune deschisă după 1
octombrie 2011. Și acum totuși vedem definiția legatului. Acestea sunt problemele legate de art.
986 NCC, și acesta este elemental de noutate adus de noul cod, care iată, definește chestiunile care
mă interesează din testament.
Acuma sigur că putem să luăm toată problema asta la bani mărunți, ca să nu lăsăm lucrurile
în acest stadiu. Pot spune păi bun, dacă eu am recunoscut că Gicu de la etajul 2 este fiul meu din
afară căsătoriei, înseamnă că eu am inclus un personaj nou într-o succesiune care ar fi chiar
legală, chiar dacă nu aș avea altă dispoziție patrimonială testamentară. De exemplul, dacă eu din
căsătorie am doi copii, averea mea nu se va mai împărți un sfert la soție si câte 3 optimi la cei doi
copii, ci va fi 3 doisprezecimi la fiecare din cei 3 copii, deoarece filiația din căsătorie este
"85 /171"
echivalentă cu filiația din afară căsătoriei. Eu practic modific ordinea succesorală legală în
momentul în care am făcut o recunoaștere de copil testamentară. Da, însă din punct de vedere
testamentar, ce mă interesează? Mă interesează prioritar legatele pentru că sunt dispozițîi
patrimoniale, iar faptul că există un copil nu înseamnă că am lăsat ceva prin testament, doar s-a
modificat ordinea succesoral legală, din punct de vedere al testamentului discuția nu se schimbă.
Legatul este dispoziția testamentară și testamentul în general rămâne un tipar. A, că pentru pe mine
mă interesează consecințele pecuniare? Da, adevărat, dar testamentul tot un tipar este, or prin
testament, săptămâna viitoare va voi aduce testamentul Mariei Tănase, și veți vedea că practic acolo
nu are niciun legat, nicio discuție testamentară. Un testament autentic, redactat cum era în anii 60,
în față notarului de stat, cântăreața, când și-a făcut testamentul, nu a pus decât o serie de
recomandări și câteva dispoziții, altele decât cele cu semnificație patrimonială. Ceea ce nu îi
răpește în niciun caz caracterul de act testamentar, dacă zic că nu e testament înseamnă că
notarul nu ar avea competență să îl facă , ceea ce nu se poate susține.
Și atunci, asta am vrut să spun aici, faptul că trebuie să accept că unul este testamentul, care
vom vedea , este un cadru general și altul este legatul, așa cum este definit la art. 986 NCC, unde
este definit în calitatea sa de specie de liberalitate, cum au fost ele definite la rândul lor, la art.
984 NCC alin. (1) și (2).
Art. 984
(1) Liberalitatea este actul juridic prin care o persoană dispune cu titlu gratuit de bunurile
sale, în tot sau în parte, în favoarea unei alte persoane.
Acestea sunt problemele legate de definiții, de asemenea, vreau să și vedeți aici în dreapta,
am marcat acuma definiția testamentului pe care o vom studia tot astăzi, pentru că este strâns legată
de chestiunea legatului.
Bun, cam astea sunt problemele legate de definiție, aici aveți câteva explicații...
Capacitatea este o problema pe care nu mai știu, mi se pare că nu mi-am propus să o
studiem astăzi, da am lăsat-o pentru seminar. Deci art. 987 NCC și art. 988 NCC, în principiu va
veți duce cu ele la seminar, sunt referitoare la capacitatea dispoziție în materie de liberalitati, sau
unde aveți textile, aveți aici suportul de curs și pentru seminar, textele din cod la care fac referire
problemele pe care le discutăm.
Și mergem la art. 989 NCC, o problema foarte importantă și o problema care nu era
reglementată în codul vechi.
Capacitatea în materie de liberalităţi
Art. 989
"86 /171"
Desemnarea beneficiarului liberalităţii

(1) Sub sancţiunea nulităţii absolute, dispunătorul trebuie să îl determine pe beneficiarul
liberalităţii ori cel puţin să prevadă criteriile pe baza cărora acest beneficiar să poată fi determinat
la data la care liberalitatea produce efecte juridice.
(2) Persoana care nu există la data întocmirii liberalităţii poate beneficia de o liberalitate
dacă aceasta este făcută în favoarea unei persoane capabile, cu sarcina pentru aceasta din urmă
de a transmite beneficiarului obiectul liberalităţii îndată ce va fi posibil.
(3) Sub sancţiunea nulităţii absolute, dispunătorul nu poate lăsa unui terţ dreptul de a-l
desemna pe beneficiarul liberalităţii sau de a stabili obiectul acesteia. Cu toate acestea,
repartizarea bunurilor transmise prin legat unor persoane desemnate de testator poate fi lăsată la
aprecierea unui terţ.
(4) Este valabilă liberalitatea făcută unei persoane desemnate de dispunător, cu o sarcină
în favoarea unei persoane alese fie de gratificat, fie de un terţ desemnat, la rândul său, tot de către
dispunător.
(Urmează o parte de istoric destul de greu de urmărit). Că să înțelegem, pornim de la o
speță. Cunoașteți cu toții clădirea Ateneului Român, o clădire importantă din București! Ea trebuie
să știți că a fost înființată prin subscripție publică, în penultimul deceniul al sec al XIX-lea, pornind
de la 3 sume donate de regele Carol și de doi parlamentari de atunci. Însă, pentru a înțelege cum s-a
ajuns la ceea ce vedem noi astăzi în Bucuresti, trebuie să ne uităm la dispozițiile pe care vi le-am
redat aici, ale vechiului codului civil, ne uităm în coloana din dreapta. De ce? Pentru că repet,
regele Carol și cei doi parlamentari au alocat niște sume importante, după care s-au alaturat și alte
personalități ale vieții publice și artistice din Regatul României de atunci.
Ce s-a făcut? S-a făcut defapt o fundație, o fundație prin intermediul donației, apropo de ce
am discutat puțin mai sus, când am analizat art. 15 din OG 26/2000. Dar vedeți în coloana din
dreapta, noi nu aveam în codul civil o reglementare a fundației. Că asta a fost din punct de vedere
jurdic, o fundație. Ce aveam în codul civil? Aveam art. 811 VCC, care spunea că dispozițiile între
vii sau prin testament, (adică donațiile sau legatele) făcute în favoarea ospicilor (spitalelor),
săracilor dintr-o comună sau stabilimentelor de utilitate publice, (adică persoanelor juridice de
utilitate publică am spune astăzi) nu pot avea efect decât dacă sunt autorizate (prin am spune noi
azi hotărâre de govern) în urma unui aviz al Consiliului de Stat era atunci.
În orice caz, pe modelul codului civil francez ai nostrii făcuseră încă o gafă. Se
manifestaseră ostil față de orice activitate fără scop lucrativ, deci în general față de asociații fără
scop lucrative sau făță fundații, de ce? Codul civil francez, istoric vorbind era provenit din
atmosfera revoluționară de după 1789, când prin revoluția din 1789 a fost moment crucial în
"87 /171"
evoluția Europei, în care, știți foarte bine, a fost revoluția anticatolică și antifeudala, li s-au înlăturat
privilegiile. Or, fosta nobilime franceză, pentru a-și salva privilegiile bazate pe anumite averi, au
constiuit o serie de fundații și asociații fără scop lucrativ cărora le-au transferat patrimoniile lor și
care fundații tot ei le gestionau, în ideea că după ce trece furtuna revoluționară, să își recupereze
averile, si să scape de expropiere. Și atunci codul civil nu le-a reglementat tocmai pentru a bloca
astfel de maniere de a fraudă cursul politic al evenimentelor, singura dispoziție și noi am preluat
fără să ne gândim, s-au apucat și au copiat doar acest text din codul francez, și nu au ținut seama că
în tradiția vechiului nostru drept românesc, înainte de 1 decembrie 1865, activitatea caritabilă și
activitatea fundaționala era o chestiune larg practicată și nu avea nicio implicație politică, nu era
nimic conspirativ, spitalele erau înființate astfel etc, era o tradiție care a fost călcată în picioare.
Nu aveam decât acest art. 811 NCC, care spunea că orice donații sau legat făcut în scop
caritabil trebuie să fie aprobat de autoritatea centrală pe scurt. Și atunci, vedeți, următoarea
regelementare nu a intervenit decât în 1924, deci înființarea ateneului orman s-a făcut ad-hoc,
pentru că nu a existat nici ordonanță domnească avizată de Consiliul de Stat. Regele Carol și ceilalți
doi au pornit și pur și simplu au zis că este o chestiune de utilitate publică, o instituie de cultură și
inființăm ateneul, ceea ce au și făcut. Abia după vreo 3 ani a venit hotărârea guvernului avizată de
ceea ce înseamnă atunci Consiliul de minștrii, care au dat personalitate juridică Ateneului Român
Abia în 1924 a intervenit Legea nr. 21 privind asociațiile și fundațiile unde se reiau, vedeți
la art. 10 ce spunea art. 811 vechiul cod civil și se da un regim liber și coerent fundațiilor și
asociațiilor fără scop lucrativ. Respectiv, avem acum art. 17 alin (1) care defapt reia ordonanța
126/2000 a reluat și actualizat legea din 1924 unde spune că fundația dobândește personalitate
juridică prin înscrierea în registru specializat care se află la greva judecătoriei în a cărei
circumscripție teritorială își are sediul.
Ce mă interesează pe mine în materie de testament? Vedem art. 71 din fosta lege, Legea
21/1924, și o să vedem și textele actuale, zice dacă fundația între vii sau testamentară era
recunoscută persoană juridică după moartea fondatorului (deci am un testament prin care spun că
las toată averea mea pentru consolidarea Ateneului Român, dau un exemplu, sau săracilor din
comună mea natală) nu există nicio personalitate juridică pentru protejarea săracilor din comună
mea natală, dar zice textul, efectele liberalităților făcute anterior recunoașterii se vor produce
pentru fundația între vii de la dată actului autentic de fundație sau pentru cele testamentar cum
este cel exemplificat, de la dată morții, de la dată deschiderii succesiunilor. Același efect îl au și
liberalitatile făcute în timpul vieții, anterior recunoașterii calității de persoană juridical, deci la ce
se referă aici? Capacitatea anticipată de folosință a persoanei juridice o am de când am pornit
toate demersurile, dar cu aia pot doar să rezolv cheltuieli și să închei acte juridice care privesc
constituirea persoanei juridice, pe când iată, legiuitorul nostru încă din 1924 și a continuat așa cum
"88 /171"
vom vedea prin ordonanță din anul 2000 și prin codul civil actual, au urmărit să încurajeze această
activitate fundationala, sau activitatea în general fără scop lucrative, și a spus donația sau legatul
prin care se face o fundație între vii sau mortis causa este valabilă și produce efecte de la data
donației, respectiv de la data deschiderii succesiunii, chiar dacă încă respectiva persoană juridică
nu exista, deci se face o excepție de la incapacitate, este dincolo de capacitatea de folosință
limitată a persoanei juridical. Vedeți, în acest sens este art. 19 alin (3) din OG 26/2000. Dacă
fundația dobândește personalitate după decesul fondatorului, efectele facute liberalităților, care au
fost făcute în favoarea fundației înainte de constituirea ei, se produc de la dată expirării actului
constitutiv pentru fundațiile donative și de la dată morții testatorului pentru fundațiile
testamentare, deci art. 19 nu face decât să preia art. 71 din Legea din 1924, mondernizandu-l un
pic. Aceste chestiuni se completează și cu art. 208 care l-am redat aici la sfârșit, și cu acesta închei
problema aceasta, unde spune că prin excepție de la regulile de capacitate de la 205 alin 3, adică
acea capacitate de folosință anticipate despre care vorbeam la persoanele juridice, orice personae
juridice pot primi liberalitati în condițiile normale ale dreptului comun, de când? de la data
actului de înființare la fundațiile donative sau, în cazul fundațiilor testamentare, din momentul
deschiderii moștenirii testatorului, chiar dacă liberalitățile nu sunt necesare pentru ca persoana să
ia ființă în mod legal. Aceeași idee de a încuraja activitatea fundațională. În concluzie, care a fost
evoluția legislativă care a condus la art. 989 NCC?
Art. 989 NCC

(2) Persoana care nu există la data întocmirii liberalităţii poate beneficia de o liberalitate dacă
aceasta este făcută în favoarea unei persoane capabile, cu sarcina pentru aceasta din urmă de a
transmite beneficiarului obiectul liberalităţii îndată ce va fi posibil.
(3) Sub sancţiunea nulităţii absolute, dispunătorul nu poate lăsa unui terţ dreptul de a-l desemna pe
beneficiarul liberalităţii sau de a stabili obiectul acesteia. Cu toate acestea, repartizarea bunurilor
transmise prin legat unor persoane desemnate de testator poate fi lăsată la aprecierea unui terţ.
(4) Este valabilă liberalitatea făcută unei persoane desemnate de dispunător, cu o sarcină în
favoarea unei persoane alese fie de gratificat, fie de un terţ desemnat, la rândul său, tot de către
dispunător.
"89 /171"
(Concluzie parte istoric) Ai noștrii, când au creat Codul civil au preluat o chestiune politică
de ostilitate pentru orice activitate caritabilă, o activitate fără scop lucrativ din Codul Civil francez.
Au preluat-o prost, dar practica a trecut peste această interdicție și vom mai vedea pe parcurs alte
exemple, acum v-am dat doar cel cu Ateneul. Pentru a valida această practică s-a dat în 1924 o
reglementare care apoi astăzi a fost preluată în proporție de 80% în reglementarea actuală,
OG.26/2000 privind asociațiile și fundațiile, care spune că pe de-o parte e bine și valabil juridic să
faci fundații prin donații sau testament, mai mult decât atât, chiar dacă persoana juridică pe
care vrei să o înființezi și căreia vrei să i te adresezi, (fundație donativă sau testamentară) nu
există la data actului de fondare, efectele se produc retroactiv de la data donației sau de la
data deschiderii succesiunii pentru că numai atunci își produce efect testamentul. Aceasta este
orientarea legiuitorului favorabilă pentru liberalități.
Observați, problema aici este de a desena beneficiarul liberalității și la asta se referă art. 989
NCC. Nu intru în analiza lui, dar problema pe care trebuie să o rețineți aici este următoarea: din
punct de vedere practic apar dificultăți mai ales pentru notari. De ce? Eu ca notar trebuie să fac
certificatul de moștenitor (pentru moștenire legală), de legatar (pentru moștenire testamentară) sau
certificat și de moștenitor și de legatar (pentru ambele). Să zicem că am un testament în care doar
atât spune să se înființeze o fundație pentru ajutorarea săracilor din comuna mea natală și atunci
vin aceste texte cum este art.19 alin. (3) OG.26/2000 respectiv art.208 din Codul Civil, care am
văzut că în esență îmi zice fundația respectivă va avea ființă chiar dacă ea nu există la decesul
meu ca testator, dar ea va avea fiină de la acea dată retroactiv pentru a favoriza ideea de activitate
fundaționala.
OG. 26/2000
Art. 19
(3) Dacă fundația dobândește personalitate juridică după decesul fondatorului, efectele
liberalităților făcute de acesta în favoarea fundației, anterior constituirii ei, se vor produce de la
data actului constitutiv, pentru fundațiile înființate prin acte între vii, și de la data morții
testatorului, pentru fundațiile înființate prin testament.
Art. 208 NCC.
Prin excepție de la prevederile art. 205 alin. (3) și dacă prin lege nu se dispune altfel, orice
persoană juridică poate primi liberalități în condițiile dreptului comun, de la data actului de
înființare sau, în cazul fundațiilor testamentare, din momentul deschiderii moștenirii testatorului,
chiar și în cazul în care liberalitățile nu sunt necesare pentru ca persoana juridică să ia ființă în
mod legal.
"90 /171"
Dacă n-ar avea ființă ați zice „bun păi a fost făcută fundația în favoarea unei persoane
inexistente, nu, persoana există pentru că prin lege se prevede așa ceva”. Problema mea cea mai
mare este ce trec eu în certificatul de legatar? La data la care eu fac certificatul, fundația nu este
înființată nu pot spune că retroactivează și atunci acolo eu nu pot să trec ceva ce încă nu există. Da,
în momentul în care va exista se va considera că ea de fapt există de la data deschiderii succesiunii
și atunci din punct de vedere practic singura cale pentru notar este să facă un certificat de
moștenitor fără fundația asta că n-are cum să prevada ceva ce nu există încă, și când se va înființa
eventual să anuleze certificatul inițial pentru că apare un nou moștenitor, fundația, și să facă un nou
certificat în care se constată că de la data deschiderii succesiunii fundația era ceea ce era. Până
atunci fie dă o vacanță succesorală ceea ce n-ar fi bine deloc, fie dă un certificat de moștenitor pe
moștenitori ilegali, care ar primi bunurile fiindcă fundația nu există și lucrurile după accea le
reglează. Vedeți, aici este o incongruență și din punct de vedere practic lucrurile nu sunt chiar atât
de roz cum par când fac descrierea idealistă a intenției legiuitorului.
Observați cum se complică lucrurile. De ce? Pentru că sunt probleme de specificitate, actele
funcționează altfel. Observați caracterul ăsta pentru cauză de moarte și caracterul gratuit pe care l-
am suprapus acum cu liberalitățile schimbă modul în care privesc problema și atunci ajung la
dificultăți de genul celor enunțate.
Să ne uităm puțin peste un testament. Îl găsiți în culegerea cu practică testamentară din

2003. A fost făcut în 1876 de unul dintre cei mai bogați oameni din Romănia, Ștefan Filipescu. A
făcut vâlvă în epocă și a ajuns până la Curtea de Casație și marchează problema pe care am
discutat-o apropos de fundațiile testamentare. Iată că așa cum vedeți titlul, era denumirea alternativă
folosită pt testamente înainte de 1 dec 1865 (diată) și limbajul din secolul XIX. Observați legatele
care sunt dispozițiile patrimoniale cuprinse în testament în sensul art. 984 NCC și următoarele. Pe
primul îl vom categorisi la legatele cu titlu universal, este legatul tuturor bunurilor mobile. I-a
lăsat proprietatea tuturor bunurilor mobile și uzufructul tuturor bunurilor imobile cu dispensă
formală de garanție în calitatea ei de uzufructuară. Spune ce va putea să facă la alin. (3) observați că
este de fapt nu este un legat, este o clauză testamentară, o prevedere cuprinsă in testsament, dar el
nu dispune cu privire la bunuri, ceea ce însă nu-i poate nega caracterul său testamentar. El instituie
ca sfătuitor, nu e o chestie nici măcar obligatorie, să-i ia pe cei doi, Cămpineanu și Kalinderu.
Exprimarea testatului „doresc si rog” aici este o chestiune interesantă de ordin sociologic când
discutăm de interpretarea testamentului. Când citesc un testament și vreau să elucidez dorința
testatorului. Sigur principala dificultate este faptul că nu este în viață și în stadiul actual al științei o
ședință de spiritism nu poate să-mi justifice juridic interpretarea unui testament . Atunci mă pot
lega numai de conținutul testamentului, acesta este și unul dintre motivele pentru care observați
"91 /171"
testamentul, ca și donația ca liberalitate, ca acte importante au fost supuse solemnităților, să am o

garanție că eu pot să cunosc voionța testamentara. O pot cunoaște numai din ceea ce s-a scris, deci
de acolo solemnitățile. Este obligatoriu? Teoretic nu este obligatoriu, dar practic trebuie să te uiți
cine a fost testatorul, din ce mediu social provine si poți s-o dovedești cu martori, cum obișnuia
în cotidian să se exprime. Un om cu școala si cât de cât o educație nu spune vreau ci cu aș dori,
atunci ținând seama de asemenea repere pot să-mi dau seama de caracterul obligatoriu sau de
recomandare al unor dispoziții testamentare. Doamna nu avea cunoștințe juridice și atunci i-a
dat 2 juriști care să o ajute și mai apoi să administreze fondul cu privire la care dispune la articolul
(4).
La punctul 4 a fost mărul discordiei, dosarul cu care s-a ajuns până la ÎCCJ a pornit de la
acest articol care spune că până la decesul soției ea este proprietarul deplin al bunurilor mobile și
uzufructuara bunurilor imobile, dar după ce ea va deceda toata averea atât mobila cât și imobilă
va fi afectată la o fundație testamentară în traducere juridică. O școală pentru fete sărace, care să
fie educate în spiritul vremii, desigur astea erau criteriile de educație și spune că li se va da zestre
când se vor căsători. Problema care s-a pus și pe care testatorul probabil sub influența celor doi
sfătuitori și-a pus-o și el, pentru că nici el nu era jurist a fost în fond cine e moștenitor până la
înființarea fundației? Testamentul este din 1876, el a decedat in 1889 si la mometul respectiv nu
aveam nicio dispoziție care să reglementeze fundația. Mai mult decât atât legatarul nu există,
problema desemnării legatarului pe care o vom analiza dupa această speță pe Codul Civil actual.
Legatul nr. (7) este o dispoziție fermă, nu este numai o simplă recomandare, acesta este
modul în care se adresa testatorul și va fi privit ca fiind făcut direct unuia dintre cei doi avocați.
Care a fost intenția testatorului? Cu averea mobilă nu avem problem că am lasat-o deplină
proprietară pe soția mea desigur sub termenul extinctive al decesului ei, dar problema este la averea
imobilă că până la decesul ei ea este numai uzufructuară și atunci se pune întrebarea cine este nudul
proprietar? El a spus că dacă cineva ar face scandal că am lasat averea la o persoană care nu există
pentru că fundația nu există decât după moartea soției, deci că legatul averii mele imobile pe care
fac acest institut care se va crea este nul, fie că e făcut unei persoane juridice care nu există, fie
pentru că nu avea existență la momentul încetării mele din viață fie pentru orice alt motiv. Atunci el
și-a creat o supapă, a zis că dacă cineva îl contestă atunci se consideră că legatul ar fi făcut nu
uzufruct soției, ci în întregime lui Kalinderu, care are sarcina de a afecta acele bunuri înființării
acelui institut.
Într-un vid legislativ în care efectul acesta retroactive al fundației nu era reglementat,
testatorii își luau precauții pentru a evita contestații din partea succesorilor legali. De ce? Veți
vedea că lucrurile nu s-au schimbat. În practică, în momentul în care există un testament, imediat
"92 /171"
tăbărăsc moștenitorii legali și urmaresc să îl desființeze. Motivele cele mai frecvente sunt vicii de
consimțământ, dacă nu merge cu ele oricum ca petit alternativ se cere constatarea lipsei de
discernământului a testatorului, nu doar ca i s-a viciat consimțământul, dar el nici nu a existat mai
ales dacă era un testator mai în vârstă care a făcut greșeala să decedeze în spital direct, se merge pe
direcția asta. Pe lângă aceasta încearcă orice mijloc prin care evident moștenitorii legali, mai ales
nerezervatarii sa-și tragă de partea lor averea, să nu lase către terța persoana (fundație) față de
familie.
Și atunci testatorul și-a luat măsuri de precauție. Aici aveți, mă rog, tot textul testamentului,
vedeți, am scos un extras din decizia pronunțată de Sectia a 2-a civilă a Curții de Apel București, în
1890, respectiv aveți și decizia Curții de Casație din 1892 care a decis asupra problemelor esențiale.
Aveți și niște noțiuni cu legate universale care încă nu le-am studiat, dar văuitați în cod și vă dați
seama despre ce e vorba, nu e dificil. Vă las să vă uitați singuri peste ea, și dacă vă duceți la
culegerea mea de practică testamentară și vedeți în detaliu de ce. Speța a fost foarte interesantă
pentru că pe vremea aceea juriștii noștri și, nu mă refer cei mai importanți din facultăți, și avocații
marea lor majoritate aveau studiile făcute la Facultatea de Drept din Paris, care până în 1930 era
considerată cea mai importantă facultate de drept din lume, deci erau juriști cu școală adevărată, nu
făcuți pe la Focșani și pe la alte localități apărute la noi după 90, și când aveau astfel de dosare
grele, era vorba de moșii cu zeci de mii de hectare și terenuri petrolifere și alte chestiuni au fost în
masa succesorală, când aveau astfel de succesiuni importante scriau foștilor profesori de la Paris și
cereau consultații. Și uitați, am redat o parte din aceste consultații, și consultația dată de Nicolae
Titulescu care, voi îl știți în calitate de diplomat dar el a fost profesor de drept civil la Iași în anii
20-30, la Iași și apoi la București, scuzați-mă, mai ales la București a fost, deci consultații date de
personalități în această problemă. Toată această mișcare, vedeți, de favorizare, de salvare a
fundațiilor testamentare a dus la reglemetările pe care vi le-am descris înainte de pauză. Însă, repet,
din punct de vedere practic problema rămâne ce face notarul în momentul în care face certificatul
de moștenitor? De ce rămâne această problemă? Când s-a redactat codul, și degeaba am spus, că
nimeni nu m-a ascultat, nu s-a ținut seama că toate aceste raționamente făcute prin Legea din 1924
și care au fost preluate prin Ordonanța din 2000, s-au făcut în contextul în care nu exista notariat.
Notariatul a primit competența de a se ocupa de problemele succesorale necontencioase numai din
1950 respectiv prin detaliu legislativ din 1953 prin Decretul 40. Atunci chestiunea de eliberare a
certificatului de moștenitor nu se punea, și nu puteai rezolva chestia aia cu efect retroactiv. Dar
acum v-am explicat de ce. Eu ca notar când fac certificatul de moștenitor nu pot să îl fac certificat
de legatar pe fundația testamentară, dacă acea testamentară nu a fost încă înființată. Și de aceea cred
că din punct de vedere practic, singura soluție ar fi să fac certificatul ce este uneori chiar și de
succesiune vacantă după care nu am decât să anulez când se înființează fundația, și retroactiv să
"93 /171"
consider cum spune legea, cum spune și Codul Civil la 208 și următoarele, că a retroactivat efectul.
Repet, uitați-vă la speță, este foarte frumos, foarte interesant dacă aveți răbdare să parcurgeți
limbajul acesta un pic cam mai vechiuț, ca să zic așa, veți vedea că sunt lucruri frumoase în felul în
care este prezentat. Dacă este vreo întrebare până aici, să nu greșim.
Dacă nu este nici o întrebare, atunci toate aceste probleme pe care vi le-am prezentat pe
textele din coloana din dreapta este speța pe care v-am înfățișat-o și pe cea cu Ateneul cu care am
pornit. Se referă, observați, la problema generală de la art. 989 NCC, de aceea vine art. 989 NCC
coroborat cu celelalte chestiuni de capacitate pe care le-am văzut în Ordonanța 26/2000 și textul din
față de la persoane de la fundație. Esența este: da, am liberalitate că-i ea donație, că e legat făcut
prin testament, dar trebuie sa desemnez cine este beneficiarul intenției liberale. De aceea se
numește nota marginală, vedeți la art. 989 NCC desemnarea beneficiarului liberalității. Și aliniatul
(1) începe foarte clar în acest sens:
Capacitatea în materie de liberalităţi
Art. 989
(2) Persoana care nu există la data întocmirii liberalităţii poate beneficia de o liberalitate
dacă aceasta este făcută în favoarea unei persoane capabile, cu sarcina pentru aceasta din urmă
de a transmite beneficiarului obiectul liberalităţii îndată ce va fi posibil.
(3) Sub sancţiunea nulităţii absolute, dispunătorul nu poate lăsa unui terţ dreptul de a-l
desemna pe beneficiarul liberalităţii sau de a stabili obiectul acesteia. Cu toate acestea,
repartizarea bunurilor transmise prin legat unor persoane desemnate de testator poate fi lăsată la
aprecierea unui terţ.
(4) Este valabilă liberalitatea făcută unei persoane desemnate de dispunător, cu o sarcină
în favoarea unei persoane alese fie de gratificat, fie de un terţ desemnat, la rândul său, tot de către
dispunător.
În traducere, cum aș rezuma aliniatul (1) de la art.989 NCC? Beneficiarul liberalității
trebuie să fie determinat sau cel puțin determinabil prin voința dispunătorului, deci nu printr-
o voință exterioară, prin ce scrie în testament sau în actul de donație. Așa aș rezuma eu aliniatul 1.
Sigur, la donație e mai ușor de determinat, ca acolo ai nevoie de acceptarea donatarului.
Discuția pornește din dreptul roman, unde dacă vă duceți în manualul de anul 1 puteți vedea
alternative. Problema practică s-a pus în felul următor: ce se întâmplă cu un testament care spune
"94 /171"
așa: las toată averea celui care va veni primul la înmormântarea mea. Deci îl gratific testamentar
în calitate de legatar universal, deci are vocație la integralitatea patrimoniului succesoral pe cel care
va ajunge primul la înmormântarea mea. Și Gaius și Modestin, jurisconsulții clasici îmi spun că
astfel de testament este nul, deoarece nu este determinat suficient beneficiarul liberalității. Dar în
dreptul roman, această motivație, această soluție se justifica prin faptul că aveam nevoie de un nou
pater familias care să ducă mai departe cultul privat al familiei, să fie șeful familiei etc,etc.
Chestiune care chiar și în societatea romană s-a pierdut în decursul secolelor, mă rog, ei mai țineau
cont de ea și în dreptul clasic, la noi nu mai contează chestia asta, nu trebuie să fie nimeni preotul
familiei. Dacă vrea el să își facă biserică singur, dar asta nu este de datoria familială succesorală. Și
atunci, în speța pe care am dat-o, dacă aș avea în ziua de astăzi un testament care să spună, las toata
averea celui care va veni primul la înmormântarea mea, ma încadrez la aliniatul (1) de la art. 989
NCC, și atunci de aceea s-a și introdus acest text în cod. Vedeți, să fie cel puțin prevăzute
criteriile pe baza cărora beneficiarul să fie determinat, la data la care liberalitatea produce
efecte juridice. Care este această dată? Evident data deschiderii moștenirii.
S: Am eu o întrebare. Și în situația asta, ce criterii ar trebui să existe ca să fie suficient
determinată în speța pe care ne-ați relatat-o?
P: E suficient cât am spus. Cine va veni primul la îmnormântarea mea. Se poate administra
proba cu martori, să se vadă cine a ajuns primul acolo în cursa declanșată de testator. Din păcate
trebuie să înțelegeți așa cum spune colegul Podaru, în drept nimic nu este alb și nu este negru.
Vă dau un alt exemplu. A fost celebră speța noastră, o găsiți și în tratatul lui Deak, o speță
din anii ’80 la noi, la secția civilă a fostului Tribunal Suprem, în care testatorul și-a lăsat toată
averea persoanei care avea grijă de pisica preferată. Și vine secția civilă a fostului Tribunal Suprem
si anulează testamentul, și spune că beneficiarul liberalității nu este determinat. Sau mai precis este
nul pentru că nu se poate lăsa averea unei pisici. Ulterior, cel puțin la începutul anilor `90, literatura
noastră de specialitate a arătat că decizia Tribunalului Suprem este evident eronată. Pentru că repet,
testatorul nu a spus că lasă toată averea pisicii, ci lasă toată averea persoanei care avea grijă de
pisicuța preferată. Și atunci în concret, eu ce trebuie să fac? Am criterii suficiente pe baza cărora să
pot determina beneficiarul? Și trebuie să caut, de ce? Pentru că, vom vedea la interpretarea
testamentului, da, testamentul este o excepție, de la ordinea succesorală care cea de drept
comun este cea legală. Cine se manifestă ca excepție prin urmare trebuie să o facă expres și
clar, dar dacă te-ai manifestat înseamnă că ai făcut un act juridic care este testamentul, care este
valabil și atunci regulile de interpretare din anul 1 pe care le vom gasi săptămâna viitoare, și aici la
testament spun că atunci când am un act juridic pe care trebuie să îl interpretez în sensul că este
valid sau este invalid, cum e în speța mea acest testament cu pisica. Eu trebuie să fac
interpretarea în sensul în care produce efecte actul juridic, nu în sensul în care nu produce.
"95 /171"
Vă amintiți din anul 1 când se discuta treaba asta, reguli de interpretare tot de la jurisconsulții
clasici romani. Și atunci, în această speță sigur că testatorul, dacă o luăm așa, a vrut să asigure un
comfort patrimonial și o viață remarcabilă pisicii lui preferate. Dar asta nu înseamnă că eu ca jurist
nu încerc să salvez testamentul. De ce? Pentru că dacă el a făcut un testament valid formal eu
trebuie să îl interpretez în sensul în care produce efecte, nu să-l desființez cum a făcut fostul
Tribunal Suprem. Și atunci voi spune, ce zice testamentul? Persoanei care va avea grijă. Deci eu
nu trebuie să mă gândesc că el a vrut să lase pisicii. Ci el a alocat toată averea persoanei care va
folosi averea pentru a comforta patrimonial și va ține în puf pe pisica respectivă. Deci legatarul este
o persoană, deci legatarul este determinat, deci se consideră unanim în perioada actuală în
jurisprudența noastră că un astfel de legat este valabil. Observați că este ciudat așa, și aici este un
element vag, persoanei care, asta se va determina concret cine e persoana respectivă.
Nu știu în ce măsură ați avut ocazia succesorală de a participa la înmormântări. Dar uitați-vă
la noi la cimitirul central când mai vin, vedeți că sunt restaurantele astea în jur organizate lângă
pompele funebre. Când se vine la masa de după, uitați-vă cu atenție și veți vedea un grup care de
fapt nu fac parte din alaiul de înmormântare. Sunt câțiva, nu știu cum să le spun, sunt cam aceiași,
și care se lipesc la orice înmormântare, mai ales când văd că e o înmormântare la care defunctul
avea bani mai mulți. Și se lipesc de ei ca să ia și ei o masă pe gratis. Eu nu râd de ei, ci relatez o
chestiune. Și atunci efectiv că este situația un pic ciudată, că primul care va veni la înmormântarea
mea, adică unul din ăsta care e prezent toată ziua acolo, face planton în cimitir numai pentru a se
lipi în scopuri culinare, va putea ajunge într-o astfel de speță să fie moștenitor. Însă este acceptabilă,
de ce? Pentru că în fond este testamentul un mod de a dispune de dreptul de proprietate. Și atunci
dacă eu am dispoziția liberă inter vivos și mortis causa căci așa garantează Constituția României și
Codul Civil, înseamnă că n-am decât să fac ce vor mușchii mei cu bunurile mele. Dacă eu vreau să
îi las la ăla de pândește acolo o masă liberă și iată pică norocul pe capul lui și primește o succesiune
întreagă care e problema? Nimeni nu se poate opune la acest lucru. Am pus problema.
Poate fi primit un testament în care să am o dispoziție care poate părea neserioasă în fond?
Răspunsul este eu trebuie să mă uit ce este testamentul, cum funcționează, și care sunt condițiile
sale de validitate. Atunci ce este testamentul? Testamentul este un act care cuprinde legate,
adică dispoziții pentru cauze referitoare la întreaga parte sau o parte din averea mea. Aceste
legate sunt în sensul Codului Civil moduri de dobândire, respectiv de transmitere a proprietății.
Transmiterea proprietății se face prin act de dispoziție, care dispoziție eu știu din anul 1 că este
liberă, prin urmare eu n-am decât să respect voința testatorului în măsura în care aceasta respectă
condițiile de fond și de formă. Și atunci dacă testamentul prin care se lasă unei persoane care a venit
prima la înmormântarea mea este formal corect, eu n-am decât să respect această voință. Și asta îmi
arată forța testamentului, importanța testamentului ca act de dispoziție.
"96 /171"
Vedeți, gândiți-vă la orice act de dispoziție pe care l-ați studiat la contracte semestrul trecut, sunt în
general acte inter vivos, chiar dacă unele efecte ale contractului pot fi eșalonate și pentru cauză de
moarte, spre exemplu, o parte se platește după decesul vânzătorului. Nu contează, actul în esență
este unul inter vivos, și efectele sale sunt guvernate inter vivos.
Uitați-vă la testament, oricare dintre noi dispunem prin testament și efectele se produc după ce
noi nu mai suntem aici să le supraveghem. Cu toate acestea, testamentul beneficiază de suficientă
autoritate socială și implicit reflectată această autoritate în lege, pentru a fi pus în executare, și eu
din perspectiva aceasta gândesc lucrurile și asa trebuie să văd si art. 989 NCC (1) pe care l-am
discutat.
Beneficiarul terbuie să fie determinat sau cel puțin determinabil, pentru că dacă testamentul este
valid făcut, trebuie să mă țin de el, trebuie să îl respect ca atare. Acestea sunt problemele generice.
Sigur că vom vedea, dificultatea practică este proba testamentului, pentru că trebuie să am ce
interpreta, adică să am ceva în față, adică să existe. Asta vom vedea săptămâna cealaltă.
Deocamdată văd problema generală legată de beneficiarul liberalității, atât la donație, cât și la legat.
Dacă mai aveti vreo intrebare pana in acest punct pe spețele pe care le-am discutat?
Vedeți faptul că la instanța supremă, nici ea nu e scutită de greșeală, vom mai vedea și alte decizii,
vom analiza una și mai grosolană decât asta cu pisica. Mai mult decât atât, am zis la un moment dat
când eram in State, la institutul de cercetare acum ceva vreme, sunt state americane în SUA care
permit să lasi averea animalului de companie, am văzut testament care a lăsat averea păianjenului
preferat. Dacă omul așa a vrut, și prin lege, în funcțiile de particularitățile societății așa cum ea a
evoluat în statul respectiv, se consideră că e fezabil așa ceva, care e problema? Deci totul este și o
chestiune de politică legislativă, de opțiune a legiuitorului. În funcție de ce cred oamenii într-o
anumită comunitate, se poate sau nu se poate ceva, de aceea v-am și dat exemplul, ca să vedeți
importanta contextului social și a mentalității atunci când discut de testament.
Pe vremea romanilor, cand aveam nevoie neaparat de un continuitor al defunctului, în sens de șef al
familiei, chestia asta era de ordine publică dacă vreți să o traducem în termenii actuali, atunci nu
puteam accepta testamentul acesta cu primul care vine la înmormântarea mea, dar în momentul de
față, când nu mai am nevoie de asa ceva, pot să accept cu criteriile pe care le am aici la art.989
NCC (1), în felul acesta privesc problema din punct de vedere al istoricului și al dreptului comparat.
Asta, depinde, repet, în ce sistem, în ce legislație te afli.
Apropo de spețele discutate, revenim la alineatul (2) de la art. 989 NCC, persoana care nu există la
data întocmirii liberalității, ca și acel institut de educație a fetelor care a fost în testament, poate
beneficia de liberalitate, dacă aceasta e făcută în favoarea unei persoane capabile. Dacă cineva
contestă, atunci las lui Calideru, care el să înființeze, deci poate beneficia de o liberalitate, dacă
"97 /171"
aceasta e făcută în favoarea unei persoane capabile, cu sarcina pentru aceasta din urmă de a
transmite beneficiarului obiectul liberalității, îndată ce va fi posibil.
Un alt exemplu echivalent, decât acel cu fundația aceea din 1876, foarte frecvent în practică veți
vedea că sunt bunicii care vor să testeze în favoarea nepoților care încă nu sunt născuți. Bunicii
observă că fiica lor, astea sunt situațiile pe care le-am văzut în practică notarială cel mai frecvent, s-
a căsătorit cu un ginere pe care ei nu-l agreează, nu vor să ajungă averea la fiică pentru ca
„șmecherul” să beneficieze de ea, îmi cer scuze că relatez așa direct, dar așa se întâmplă în practică,
nu are rost să ne ascundem dupa cuvinte. Și atunci ei ce fac, au mai multe căi, dar una dintre ele
este cea de la art. 989 alin. (2), care de fapt nu a făcut decât să valorifice această experiență
practică, adică nepotul meu, eu ca bunic vreau să las la cineva rudă de sânge, nu-i las fiicei mele, nu
că nu o iubesc, dar mă gândesc că ajunge pe mâna ginerelui pe care eu nu il agreez, iar atunci eu
vreau ca nepotul/nepoata mea să beneficieze. Să zicem că nepotul/nepoata mea nu este născută
încă, eu nu pot să las unui incapabil pentru că eu nu am determinat beneficiarul. Alineatul (1) îmi
permite să enunt criteriile pe baza cărora voi determina, și alineatul (2) imi spune că persoana care
nu există poate beneficia de liberalitate. Vedeți, la persoanele juridice, la fundații, nu am treabă, că
acolo retroactivează efectul prin efectul art. 19 (3) pe care îl văd aici, dar la persoane fizice, cum v-
am dat acum exemplul cu copilul, poate beneficia de liberalitate dacă este făcută în favoarea unei
persoane capabile, vedeți, eu fac în favoarea fiicei mele, viitoarea mamă a copilului, care de fapt nu
va beneficia de nimic din ce e acolo, ea va fi un simplu vehicul, practic, al voinței mele
testamentare, ea are sarcina de a primi bunurile și de a transmite beneficiarului obiectul liberalității
îndată ce va fi posibil.
Art. 989
(2) Persoana care nu există la data întocmirii liberalităţii poate beneficia de o liberalitate dacă
aceasta este făcută în favoarea unei persoane capabile, cu sarcina pentru aceasta din urmă de a
transmite beneficiarului obiectul liberalităţii îndată ce va fi posibil.
(3) Sub sancţiunea nulităţii absolute, dispunătorul nu poate lăsa unui terţ dreptul de a-l desemna pe
beneficiarul liberalităţii sau de a stabili obiectul acesteia. Cu toate acestea, repartizarea bunurilor
transmise prin legat unor persoane desemnate de testator poate fi lăsată la aprecierea unui terţ.
(4) Este valabilă liberalitatea făcută unei persoane desemnate de dispunător, cu o sarcină în
favoarea unei persoane alese fie de gratificat, fie de un terţ desemnat, la rândul său, tot de către
dispunător.
"98 /171"
Acesta este mecanismul pe care îl instituie art. 989 alin. (2) pentru a veni in întâmpinarea unor
astfel de probleme de ordin practic. Sigur că acest mecanism poate fi folosit și cu ajutorul
substituției fideicomisare, nu intru în detalii și nu vă voi cere la examen despre substituția
fideicomisară nu pentru că nu există in practică, ea există, dar e o instituție rău văzută de practicieni
în general, mă refer in primul rând la notari, din cauza dificultăților pe care le ridică.
La masterat la studiile aprofundate vom intra mai mult în detalii, acesta a fost și unul, dacă vă
uitați în deciziile pe care vi le-am redat, de fond, de apel si de recurs la succesiunea lui Otetelisanu,
acesta a fost și unul dintre capetele de acuzare aduse de către moștenitorii legali, că de fapt ascunde
o substituție fideicomisară interzisă, și că de fapt Calideru cel care primeste nu e un beneficiar real,
beneficiar real e fundația care nu există, deci este nulă liberalitatea. Tocmai de aceea vine si art. 989
alin. (2), care spune că pot să las și persoanelor care nu există.
Pot să am un beneficiar care nu există nici la data testamentului, nici la data deschiderii
succesiunii, dar dacă el se naște ulterior, atunci am sarcina pentru persoana căreia i-am lăsat să
afecteze bunurile copilului care se va naște. Acestea sunt chestiunile legate de desemnarea
beneficiarului liberalității, dacă există întrebari până în acest punct.
S: Dacă fiica testatorului, în speță, nu va naste niciun copil, testamentul devine astfel caduc, mă
gândesc, și atunci se aplică regulile de la moștenirea legală. Dar când devine caduc? Când ea nu ar
mai avea posibilitatea să facă copii din cauza vârstei, de exemplu, sau?
P: Bună intrebare, pentru că ,da, întorc condiția și o întorc într-una negativă. Deci testamentul spune
așa „las fiicei mele cu sarcina de a lăsa nepotilor care se vor naște”, acum, în certificatul de
moștenitor care se eliberează la dezbaterea succesiunii așa cum este, indiferent dacă s-au născut,
adică nu, nu sunt nici măcar concepuți nepoții să zicem, moștenitoare este fiica, moștenitoare
testamentară, să presupunem că n-are alte surori să nu mai complicăm lucrurile, ar putea avea, și
atunci ar interveni concurența pe rezervă ,dar nu mai complicăm, dar ar putea și alte clase de
moștenitori dacă ea nu acceptă decât pe bază testamentară. Și atunci, în momentul în care se nasc
nepoții se împlinește respectiva condiție, deci trebuie executată sarcina, dumneavoastră puneți
condiția cum constat dacă se îndeplinește sau nu sarcina, nu?
S: Da, adică de când trebuie dezbătută moștenirea legală într-o asemenea ipoteză?
P: Oricând, și vom vedea că se poate dezbate și înainte de a expira termenul de opțiune succesorală
deoarece până la indeplinirea, până la nașterea copiilor, moștenitoare sub condiția rezolutorie a
nașterii copiilor este fiica. Ea are sarcina de a da mai departe, dar dacă ei nu se mai nasc și condiția
nu se mai îndeplinește, atunci ea rămâne moștenitoare pură și simplă, deci voi constata că condiția
rezolutorie nu se mai împlinește. Întrebarea la care vă referiți dumneavoastră e „cum constat eu că
nu se va mai împlini?”. Asta nu prezintă interes, nu văd cum ar prezenta interes, pentru că cine ar
putea cere acest lucru? Ar putea fi moștenitorii legali concurenți care ar zice că ea nu este de fapt
"99 /171"
gratificată, ea este numai un vehicul al voinței, dar lucrul acesta trebuie văzut până la sfârșit, deci
nu poți să lași, adică nu poți să îl grăbești, pentru că vedeți că în stadiul actual al medicinei, nu știu
dacă știți, dar acum vreo 20 de ani la noi a fost un scandal cu o doamnă foarte în vârstă care prin
diverse procedee medicale a născut o fetiță. Și atunci dacă, făcând abstracție de aceasta, hai să
mergem in extremis, mă gândesc acum în situația în care fiica ajunge la 70 de ani și presupunem că
nu va face astfel de tratamente performante. Lucrurile sunt practic deja prea avansate ca cineva să
se mai intereseze de asta. Cine ar putea fi? Ar putea fi o soră de exemplu, daca există, lucrurile sunt
de obicei reglate prin testament, deci iarăși nu se ajunge practic la așa ceva. De aceea nu cred că se
pune problema. Problema s-a pus în speța pe care am văzut-o inițial cu institutul acela de educație a
tinerelor fete, pentru că acolo legatara testamentară nu era fiica, nu era din moștenitorii apropiați și
prioritari. Ci era un terț față de familie. Și acolo moștenitorii legali năvălesc și au interese. Dar în
speța mea nu cred că se pune problema în acest sens.
S: Și atunci practic moștenirea se acceptă și dacă, de exemplu, ar avea o soră. Le acceptă
conform cotelor și condițiilor de la moștenirea legală și sub condiție rezolutorie?
P: Da. Pentru fiică, aceasta este sub condiție rezolutorie. De ce? Să presupunem că are o
soră. În această ipoteză, vom vedea la opțiunea succesorală. Avem art. 1100 alin. (1) N. Cod civil
„Cel chemat la moștenire în temeiul legii sau al voinței defunctului (deci pe temei legal sau
testamentar) poate accepta moștenirea sau poate renunța la ea.”. Altfel spus, o succesiune poate să
fie acceptată de un moștenitor care să aibă vocație pe ambele temeiuri și poate accepta pe ambele
sau numai pe unul dintre ele. Pentru că iată avem art. 1102 N. Cod civ., vocația multiplă la
moștenire, vedeți că este fiica din exemplul meu. „Moștenitorul care în baza legii sau a
testamentului cumulează mai multe vocații are, pentru fiecare dintre ele, un drept de opțiune
distinct.”. În ipoteza mea, dacă fiica și cu sora ei, cealaltă fiică a testatorului sau testatoarei, acceptă
moștenirea și pe temei legal, respectiv fiica legatară și pe temei testamentar, atunci trebuie
construite chestiuni referitoare la rezervă, jumătate din moștenire intră în partea rezervată și ce se
lasă nepoatei testatorului se referă doar la cotitatea disponibilă, adică la restul de 1/2. Și aceea este
sub imperiul sarcinii care este în sarcina fiicei legatare. În același timp fiica legatară poate să nu
accepte pe temei legal. Să accepte prin art. 1102 N Cod civ. numai pe temei testamentar. Nimeni nu
o împiedică. Depinde de înțelegerea familială. Dacă se înțelege cu sora ei, uite te las pe tine să iei
mai mult, ca iei jumătate din moștenire cu titlu de rezervă de cealaltă soră negratificată, eu mă
mulțumesc cu ceea ce am și oricum voi lăsa copiilor mei. Și atunci lucrurile merg și așa. Deci totul
depinde de înțelegerea în concret, care de obicei se reglează în acest sens, de aceea am mers cu
exemplul mai departe. Altfel, strict teoretic vorbind, ce se întâmplă n-aș putea spune, numai
mergând pe exemple concrete și de aceea v-am dat aceste exemple ca să vedeți la ce mă gândesc.
Nu trebuie să fiți de acord cu mine, eu aici vă propun un punct de vedere.
"100 /171"
Art. 1100
Noţiunile de opţiune succesorală şi de succesibil
(1) Cel chemat la moştenire în temeiul legii sau al voinţei defunctului poate accepta moştenirea sau
poate renunţa la ea.
(2) Prin succesibil se înţelege persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a
putea moşteni, dar care nu şi-a exercitat încă dreptul de opţiune succesorală.
Art. 1102
Vocaţia multiplă la moştenire
(1) Moştenitorul care, în baza legii sau a testamentului, cumulează mai multe vocaţii la moştenire
are, pentru fiecare dintre ele, un drept de opţiune distinct.
(2) Legatarul chemat la moştenire şi ca moştenitor legal îşi va putea exercita opţiunea în oricare
dintre aceste calităţi. Dacă, deşi nu a fost încălcată rezerva, din testament rezultă că defunctul a
dorit să diminueze cota ce i s-ar fi cuvenit legatarului ca moştenitor legal, acesta din urmă poate
opta doar ca legatar.
S.: Am înțeles, mulțumesc.
Vă mai gândiți oricum, pentru că vedeți câte dificultăți ridică spețele astea. Foarte bine pusă
întrebarea de colegul vostru ce fac în concret. În materie testamentară, tot din dreptul roman îmi
vine în minte, apropo de ce zicea colegul, o chestiune în paralel. Legatul sub condiția care spune în
felul următor: las toată averea lui X, cu condiția de a nu frecventa cursurile școlii filosofice de la
Atena. Atunci evident moștenitorii legali sunt interesați să demonstreze că legatarul a intrat și s-a
interesat de cursurile școlii filosofice de la Atena pentru a desființa testamentul. Este o condiție
rezolutorie, dar care este o condiție negativă. Atunci cum dovedești o condiție negativă? În
dreptul roman chestiunea aceasta se compensa, era așa numita cauție muciană, adică era o garanție.
Jurisconsultul Quintus Mucius a inventat garanția muciană, în sensul că cel care era legatarul era
obilgat să dea o sumă de bani cu titlu de garanție, să o pună la dispoziția moștenitorilor legali, ca
dacă cumva își încalcă obligația de a nu frecventa și între timp risipește averea, ei măcar să rămână
cu garanția. În felul acesta se asigura problema pe care a spus-o colegul vostru. La ora actuală nu
mai avem garanția muciană, ea a fost eliminată din legislația în vigoare și astfel de testamente sunt
destul de rare. De exemplu ce am văzut, găsiți în culegerea mea de practică testamentară, prin 1924
în fața secției I civilă a Curții noastre de Casație a ajuns un testament în care spunea în felul
următor: testatoarea, în vârstă de 82 de ani, zicea „las toată averea soțului meu, cu condiția de a nu
se recăsători”. Condiția de a nu se recăsători este o îngrădire a capacității de folosință. Deci,
teoretic vorbind, o astfel de dispoziție într-un act inter vivos este lovită de nulitate, anulabilă. Dar în
"101 /171"
ceea ce privește testamentul, aici Curtea de Casație a validat-o. De ce? Pentru că a studiat cazul
concret. De aceea vă spuneam și în speța anterioară, trebuie să te duci la cazul concret, nu poți
generaliza pentru toate cazurile în problema aceasta. Teoretic colegul vostru are dreptate, ceva
scârțâie, dar de fapt lucrurile trebuie văzute concret și atunci în concret îți dai seama că le poți
rezolva. Și aici în speța mea „ las toată averea soțului meu (ea avea 82 de ani, el avea vreo 85 de
ani) cu condiția de a nu se recăsători”. În speță, judecătorii au studiat problemele și au văzut care
este starea de fapt și au tras concluzia că testatoarea spusese așa pentru că știa că soțul ei era mare
crai de felul lui și atunci s-a pus problema în felul următor: îi las toată averea, ea avea o avere
consistentă, el era cam cartofor și se agață de el o șmecheră care îl îngroapă și se lăfăie după aia în
averea mea. Și asta a fost motivația. Deci judecătorii Curții noastre de Casație au reținut că
testamentul sub această condiție a nerecăsătoririi este totuși valabil, deoarece, în concret, testatoarea
nu a dorit să-i impieteze asupra capacității de folosință a legatarului, ci a dorit în mod rezonabil să
asigure destinația pe care a dorit-o ea pentru propria sa avere. Și a validat testamentul. Vedeți, o
chestiune de aplicare în fapt. Că altfel ai zice că e nulitate, că nu îl las să se căsătorească, fiindcă are
dreptul să se căsătorească.
Tot așa a fost o speță din anii '30, pe care am cuprins-o în culegerea mea de practică, în care
zicea în felul următor: las toată averea mea lui cutare, cu condiția de a nu vinde la evrei și a fost
validată. În ziua de azi un astfel de testament nu ar putea fi validat pentru că ar fi o chestiune care
vizează antisemitismul și în mod just ar fi declarată ca invalidă. Dar în 1930 aveau o altă concepție
și încă nu avusese loc tragica experiență a Holocaustului din timpul celui de-al Doilea Război
Mondial, astfel că, nu se gândeau la așa ceva și atunci puteau să spună că nu las la turci, evrei etc.
Și a fost validată de Curtea de Casație în ideea că testatorul decide cum dorește cu privire la
bunurile sale. Observați și aici o chestiune de aplicare în concret și de aplicare într-o societate și
într-un anumit moment istoric. Ceea ce e valabil astăzi poate nu va mai fi valabil peste 20 de ani.
Sau nu va fi valabil 200 de km mai încolo, unde probabil am o altă experiență socială care a generat
alte regului sau/și interdicții. În sensul acesta trebuie văzută și chestiunea care s-a pus anterior pe
speța pe care am discutat-o.
S: Am o întrebare referitoare la prima speță, cea cu institutul. Prin testament la fel se poate
transmite dreptul de proprietate ca efect constitutiv. Și atunci, cât timp poți ca testator să dispui de
dreptul tău de proprietate în condițiile în care tu lași toată averea soției care va deveni proprietară,
în schimb tot tu decizi asupra averii și după ce moare ea? În sensul în care dacă soția va dori să facă
un testament pe averea fostului soț, intrând în proprietatea averii, se va anula un testament cu altul
sau cum se procedează?
"102 /171"
P: Nu. Aici este o chestiune legată de substituțiile fideicomisare. Deci, dacă bine am înțeles,
problema este formulată în felul următor: cum se poate accepta ce spune la legatele 1 și 2 față de
legatul 4 (erau puse pe ecran)? Adică îi las ei, dar ea practic trebuie să țină bunurile și după
încetarea mea din viață să le dea mai departe. Aceasta e o substituție fideicomisară. Ce înseamnă
substituție fiedicomisară?
Substituţiile fideicomisare
Art. 993
Noţiune
Dispoziţia prin care o persoană, denumită instituit, este însărcinată să administreze bunul
sau bunurile care constituie obiectul liberalităţii şi să le transmită unui terţ, denumit substituit,
desemnat de dispunător, nu produce efecte decât în cazul în care este permisă de lege.
Să mergem la art. 993 N Cod civ. pentru că răspunsul este mai complex pentru a se putea
înțelege toată problema. „Dispoziția prin care o persoană (asta e substituția în general definită),
denumită instituit (cum este soția), este însărcinată să administreze bunul sau bunurile care
constituie obiectul liberalității și să le transmită unui terț (cum este institutul), denumit substituit,
desemnat de dispunător, nu produce efecte decât în cazul în care este permisă de lege.”. Textul
acesta este nou. În vechiul Cod civil aveam art. 803 care spunea că o astfel de dispoziție este nulă
absolut.
Art. 803 (vechiul Cod civil)
Substituțiile sau fideicomisele sînt prohibite; orice dispozitii prin care donatarul, eredele instituit
sau legatarul va fi însărcinat de a conserva și a remite la o a treia persoană, va fi nulă, chiar în
privirea donatarului, a eredelui numit sau a legatarului (C. civ. 804, 805, 812, 941).
Era importată din Codul civil francez o interdicție care a fost văzută ca fiind foarte
restrictivă și împotriva tradiției vechiului nostru drept românesc. De aceea a și apărut testamentul pe
care l-am observat aici. Aceasta a fost discuția, moștenitorii legali au venit și au spus: păi stai puțin,
ca asta e o substituție fideicomisară, care era interzisă atunci de art. 803 vechiul Cod civil. Adică nu
aveai voie să lași soției care să n-aibă voie decât să folosească, să administreze bunurile, dar nu și
să dispună de ele, pentru că ea în virtutea voinței soțului, a dispunătorului, trebuia să le transmită
mai departe. Nici măcar în virtutea voinței ei. Aici testamentul a fost salvat pentru ce motiv? Vedeți
la legatul 4: „După încetarea din viață a soției mele, întreaga avere va servi...”. Deci testatorul nu a
spus că soția trebuie să conserve bunurile și să nu cheltuiască nimic din ele. A zis ”îi las averea
mobilă, uzufructul averii imobile și averea care rămâne după încetarea din viață a soției mele va
"103 /171"
servi la facerea institutului”. Aceasta a fost interpretarea dată de Curtea noastră de Casație. Și atunci
nu se punea problema că în mâna ei bunurile au fost indisponibilizate și că prin voința
dispunătorului s-a transmis mai departe. Acesta e un aspect.
Cel de-al doilea aspect se leagă de textul din cod pe care l-am văzut. În momentul de față
este posibil să las fiului meu toată averea cu obligația să păstreze, să nu vândă imobilele, de
exemplu, și tot ce rămâne să transmită nepotului meu, adică copilului lui. Deci asta este posibil în
gradul I, veți vedea că mai departe nu merge în continuare, dar este posibil.
Al treilea argument la întrebarea care s-a formulat, revin la textele de la opțiunea

succesorală, art. 1100 și 1106 Cod civil mă interesează în problema pe care o discutăm. Alin. (1),
cel chemat la moștenire în temeiul legii sau al voinței defunctului (deci soția din exemplul meu)
poate să accepte sau să renunțe la moștenire. De ce? Pentru că vine art. 1106 N Cod civil și îmi
instituie libertatea acceptării. Nimeni nu poate fi obligat să accepte o moștenire care i se cuvine.
Deci soției dacă nu îi convine că soțul îi dă ordin ce să facă cu bunurile și cui să le lase, să nu le
cheltuie, mai bine să nu accepte moștenirea. Că îi soția, că îi altcineva, nu mă interesează cine este,
că vedeți că în testament scrie că dacă se contestă legatul, o să fie considerat făcut lui Kalinderu, nu
soției. Deci un terț față de familie.
Art. 1100
(1) Cel chemat la moştenire în temeiul legii sau al voinţei defunctului poate accepta moştenirea sau
poate renunţa la ea.
(2) Prin succesibil se înţelege persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a
putea moşteni, dar care nu şi-a exercitat încă dreptul de opţiune succesorală.
Art. 1106
Libertatea acceptării moştenirii
Nimeni nu poate fi obligat să accepte o moştenire ce i se cuvine.
În concluzie, un rezumat la ce s-a întrebat aici, nu este nicio problemă să institui o sarcină
de indisponibilizare cu transmiterea mai departe în virtutea voinței dispunătorului. Pentru că
opțiunea este liberă. Dacă nu îmi convine, n-am decât să nu accept. Nimeni nu mă obligă să accept.
N-am decât să culeg pe temei legal, dacă sunt moștenitor legal sau să nu culeg deloc dacă nu-mi
convine ceea ce mi s-a dat. Acesta ar fi răspunsul la ce m-ați întrebat dumneavoastră.
"104 /171"
Sper că v-am atras atenția cu ele și ați văzut că sunt chestiuni ce țin de un grad de
telenovelism evident, dar în același timp sunt strâns legate de concepția unei societăți. Adică foarte
interesant este faptul că studiind testamentele poți să-ți dai seama ce moravuri aveau oamenii și ce
credeau în vremea respectivă. La Institutul Max Planck din Frankfurt, un institut pentru istoria
dreptului din Frankfurt am Main, am găsit o teză de doctorat elvețiană care studia testamentele din
regiunea Konstanz din secolul XIV, apropo de pandemia pe care o traversăm acuma. În primul sfert
al secolului XIV, în jur de 1320-1325 a fost una dintre cele mai mari ciume din Europa continetală,
un sfert din populația Europei s-a dus cu succesiunea deschisă în urma acelei ciume și doctorandul
în teza aceea de doctorat asta arăta, studiind arhiva testamentelor din secolul XIV, faptul că până la
izbucnirea epidemiei, testamentele erau în favoarea camaradului cu care a făcut armata, în favoarea
soției, în favoarea copiilor etc. Când a izbucnit epidemia 80% din testamente au început pentru
salvarea sufletului, pentru omenire, pentru salvarea de boli. Deci îți arată de ce erau preocupați
oamenii, ce îi durea pe oameni la momentul respectiv și cum gândeau lucrurile și asta ați văzut și în
testamentul pe care vi l-am redat. Puteți să vă uitați și în culegerea mea de practică la această speță.
Vă pot spune finalul. În final nu s-a ales nimic de testamentul lui Otetelișanu. De ce? Au
reușit să câștige în toate gradele de jurisdicție, vedeți că v-am redat și decizia Curții de Casație din
1892, însă în momentul când au vrut să pună în executare testamentul, la 4 ani de la decesul lui
Otetelișanu, au reușit pe baza unor dispoziții care nu mai există acuma, dar care existau atunci în
Codul de procedură civilă, moștenitorii legali au reușit iarăși să blocheze executarea. Atunci
Kalinderu, executorul testamentar, ajuns la disperare, s-a săturat și a zis „nu-i nimic, donez totul
Academiei Române”. Și a donat toată averea Academiei Române pentru a se ocupa ea și a beneficia
de acele bunuri și să execute sarcina. Academia Română nu a facut absolut nimic. Deci în final
moștenitorii legali, în fapt, nu în drept, s-au bucurat de toată moșia respectivă, mă rog cât s-a
bucurat a fost soția, dar în rest moștenitorii legali s-au băgat pe fir, verișorii lui Otetelișanu și tot
testamentul s-a prăbușit. Dar în fapt, nu în drept. Asta este și nu poți întotdeauna să guvernezi tot ce
se întâmplă în practică.
Vom relua săptămâna viitoare definiția testamentului.
Curs 6, Succesiuni seria I.
Succesiunea testamentară. Chestiuni generale.
"105 /171"
Astăzi mergem mai departe cu problemele noastre de moșteniri. Mai întâi aș vrea să
discutăm niște chestiuni organizatorice întrucât azi am avut ședință de consiliu. Se pare că, în
contextul în care se va prelungi starea de urgență, în cel mai optimist caz, chiar dacă se va renunța
la aceste limitări, este foarte slabă speranța că ne vom întâlni fizic la examen clasic, la grilă.
Concluzia consiliului a fost că toate examenele se vor face online, oral. Încă nu sunt detalii. Vreau
să vă spun de acum să vă pregătiți. Pe site nu o să schimb, o să las așa pentru că deocamdată nu
știm nimic sigur. Altă problemă este legată de prezența la seminar. Sunt foarte puțini care participă
și asta e o problemă. Voi intra și eu la seminar de acum să verific activitatea.
Definiția testamentului.
Astăzi mergem mai departe pe partea de testamente. Ne-am propus să ne ocupăm de

aspectele generale, cum este și pe site. Ce ne-a rămas de data trecută, ne-am întins cu poveștile și
foarte bine am făcut pentru că am răspuns la întrebari și am clarificat niște lucruri, să analizăm și
problematica definiției testamentului pe care colateral am discutat-o. În cuprins, în cele două
articole, art. 1034 – art. 1035 NCC.
Art. 1034
Noţiune
Testamentul este actul unilateral, personal şi revocabil prin care o persoană, numită
testator, dispune, în una dintre formele cerute de lege, pentru timpul când nu va mai fi în viaţă.
Art. 1035
Conţinutul testamentului
Testamentul conţine dispoziţii referitoare la patrimoniul succesoral sau la bunurile ce fac

parte din acesta, precum şi la desemnarea directă sau indirectă a legatarului. Alături de aceste
dispoziţii sau chiar şi în lipsa unor asemenea dispoziţii, testamentul poate să conţină dispoziţii
referitoare la partaj, revocarea dispoziţiilor testamentare anterioare, dezmoştenire, numirea de
executori testamentari, sarcini impuse legatarilor sau moştenitorilor legali şi alte dispoziţii care
produc efecte după decesul testatorului.
Pentru abordarea lor aș dori să pornim de la un caz practic, un caz care este celebru în
jurisprudența noastră. Este o decizie celebră și prin faptul că a fost preluată și de alți profesori de
drept. Să vedem ce s-a întâmplat și cum analizăm pentru că această decizie a fost una particulară în
contextual practicii noastre judiciare, o decizie a Curții de Apel București din 1923, iar pe această
decizie se bazează toată jurisprudența noastră ulterioară și, evident, opine doctrinară într-o
chestiune legată de probațiunea testamentului despre care vom vedea astăzi că este una din
"106 /171"
problemele centrale în ceea ce privește succesiunea testamentară: să probez existența și

validitatea testamentului.
Această speță a fost determinantă în sensul că, în codul civil, art. 1037 al. (1) și (2) au vrut
să repare inexistența în codul civil vechi a unui text similar.
Art. 1037
Proba testamentului
(1) Orice persoană care pretinde un drept ce se întemeiază pe un testament trebuie să

dovedească existenţa şi conţinutul lui în una dintre formele prevăzute de lege.
(2) Dacă testamentul a dispărut printr-un caz fortuit sau de forţă majoră ori prin fapta unui
terţ, fie după moartea testatorului, fie în timpul vieţii sale, însă fără ca acesta să îi fi cunoscut
dispariţia, valabilitatea formei şi cuprinsul testamentului vor putea fi dovedite prin orice mijloc de
probă.
Vom vedea că în speța aceasta, judecătorii au fost nevoiți să facă jurisprudență creatoare. Să
vedem mai întâi starea de fapt și după să analizăm problemele de drept. La Iași era un industriaș
foarte bogat, Nicolae Amira, care în perioada 1885-1902 a făcut 8 testamente successive. El nu
avea copii și nici rude proiectate la succesiune din primele două clase de moștenitori, avea rude din
clasele a treia și a patra cu care era certat și cărora nu voia să le lase nimic din consistenta sa avere.
La decesul său, în 1919 s-au găsit mai multe testament din aceste 7 sau 8 și ”caietul secret”, jurnalul
său. După citirea acestui jurnal, s-au găsit și pasaje referitoare la testamentele sale și la cum a
procedat cu privire la ele. Problema a fost următoarea: testamentul, sau mai bine zis ultimul
testament nu s-a mai găsit. De ce? Testatorul, știind că este certat cu rudele și pentru a știi sigur că
testamentul său nu este rătacit, vom studia săptămâna viitoare și vom vedea că sunt mai multe
posibilități sub aspectul formei de testare, inițial făcuse un oloraf ori asta în seamnă că a scris de
mână o hârtie, a semnat, a datat și a pus-o într-un sertar. Pericolul este că vin rudele, îl fac
pierdut și nu va produce efecte niciodată. Chiar dacă este o formă accesibilă, este una perisabilă.
Atunci el ce a făcut? Și-a depus testamentul la o bancă importantă din Iași. Necazul a fost că în
1916 când România a intrat în Primul Război Mondial, tezaurul, la sfatul aliaților, a fost evacuat în
Rusia Țaristă, unde a fost oprit după schimbarea regimului în 1917. Odată cu evacuarea tezaurului,
au fost evacuate și seifurile principlelor bănci din țară, printre care și banca din Iași. Astfel,
testamentul lui Amira se găsește și azi la Moscova, undeva, nimeni nu știe unde. Când a decedat el
în 1919 se spera că testmentul încă va reveni. Nimeni nu știa că în anul 2020 mare parte din tezaur
nici acum nu a revenit. După deces, în 1919, legatarii, era vorba despre azilul Elena Doamna din
Iași, dar și alte asociații caritabile din Iași, n-au mai putut proba acel testament. Legatarii, când
"107 /171"
au venit să solicite averea, în fața moștenitorilor legali, nu au mai putut face proba. Aici vine
dificultatea. Cum reușesc să probez un testament, care fără culpa testatorului - el neavând de
unde să bănuiască faptul că testamentul său nu avea să se mai întoarcă - și fără nicio implicare din
partea altor succesibili sau prezumtibili succesori, nu mai putea fi adus în original în fața
instanței. Atunci ca să înțelegem soluția speței, trebuie să vedem cum conduc raționamentul. De
ce? Am vazut textul de la art. 955 din NCC care spune că dreptul comun este succesiunea legală.
Art. 955
(1) Patrimoniul defunctului se transmite prin moştenire legală, în măsura în care cel care
lasă moştenirea nu a dispus altfel prin testament.
(2) O parte din patrimoniul defunctului se poate transmite prin moştenire testamentară, iar
cealaltă parte prin moştenire legală.
Prin excepție, averea defunctului poate fi împărțită prin testament. Ce spusesem la

cursurile anterioare, când am analizat ce sunt libertățile, de câte feluri sunt, ce implicare au? Acolo
am precizat prin altele că: testamentul fiind o excepție de la modul de transmisiune a
patrimoniului a unui defunct, excepțiile sunt de strictă interpretare. Mai mult decât atât cine
procedează în excepție, știm asta din anul I, trebuie să o facă în mod expres și implicit.
Beneficiarii acestui mod de transmitere, trebuie și ei să își probeze, deci trebuie să văd în primul
rând ce este și cum funcționează testamentul, vă dați seama de ce spun acum, ca să pot înțelege
soluția speței dificilă pe care am relatat-o. Atunci să mergem puțin la Codul civil să vedem ce este
testamentul, după care să ne ocupăm – vedeți ce am propus astăzi art. 1035 NCC ține tot de
conținutul testamentului și chestiunile legate de dispozițiile generale, ceea ce am putea numi un
regim general testamentar. Asta vreau să studiem astăzi.
Le luăm pe rând, cu ce a rămas de data trecută, o definiție cuprinzătoare a testamentului „este actul
unilateral, personal și irevocabil, prin care o persoană pe care o numim testator dispune într-una
din formele cerute de lege pentru timpul când nu va mai fi în viață”.
Mă duc la suportul de curs unde aveți această definiție pentru că văd în comparație, așa cum
arătam și săptămâna trecută, pot vedea în tandem definiția pe care o dădea vechiul cod. Ce am spus
săptămâna trecută? Faptul că definiția de la art. 802 V.c.c. definește defapt legatul, nu
testamentul, a fost o greșeală a redactorului vechiului nostru Cod civil și concluzionasem - tot așa
săptămâna trecută - în sensul următor: până la 1 octombrie 2011 toată literatura de specialitate
și practica judiciară era de acord să spună că definiția de la art. 802 V.c.c. este definiția în
sens restrâns, adică în sens de legat a testamentul, de dispoziție cu caracter patrimonial, pe când
"108 /171"
definiția corectă în sens larg nu era cuprinsă în Codul civil V., căci testamentul putea
cuprinde mai mult decât simplele dispoziții patrimoniale.
Caracterele testamentului.
Ceea ce spune acum actualul Cod civil. Am văzut textul, l-am lecturat, îl revedem aici. Este
un act unilateral, aici nu am ce comenta. Cu caracter strict personal pentru că nu poate fi încheiat
prin reprezentare, evident. Este esențialmente revocabil – acesta este caracterul care depinde, în
fond, de funcționalului tip pe care îl vedem puțin mai jos prin care o persoană numită testator, nu
testatar, așa cum veți auzi mai ales în practica notarială (mulți notari spun testatar, nu e nimeni
testatar, este o denumire care a intervenit din neant, este testator – spune codul în mod direct,
expres). Deci dispoziție revocabilă pe care o persoană numită testator, dispune într-una din
formele cerute de lege, și aici partea cea mai importantă, pentru timpul când nu va mai fi în viață.
Partea aceasta finală de la testament este probabil cea mai importantă din toată definiția. Chestiunea
pe care am mai subliniat-o și care acum vreau să o mai dataliez pentru a ne înțelege foarte bine cu
privire la funcționarea testmentului.
Vă amintiți că tot făceam pe tablă acea schemă în care făceam o axă a timpului în care
arătam notat cu T - momentul testării, cu D - momentul decesului, mai la dreapta, respectiv
marcam după momentul decesului și termenul acela de 1 an de opțiune succesorală. Și atunci,
caracterul acesta revocabil despre care discutam anterior, decurge din partea finală, din
caracterul său pentru cauza de moarte. Eu la momentul T am dispus prin testament dar
testamentul intră în circuitul civil fără a produce efecte.
Altfel spus, (și aici asta trebuie reținut) capacitatea testatorului în actul juridic
testamentar, cauza actului juridic testamentar, consimțământul, deci valabilitatea voinței
exprimate de testator prin acel testament se apreciază la momentul T - adică la momentul în care
fiind în viață testatorul a dispus, a redactat (sau, dacă vreți, a întocmit testamentul). Însă, cea de a
patra condiție generală pentru validitatea oricărui act juridic, și anume obiectul acela, vom vedea
că îl apreciem la momentul deschiderii moștenirii. De ce? Tocmai datorită caracterul său pentru
cauză de moarte. Adică a fi pentru cauză de moarte, înseamnă că testamentul rămâne undeva
suspendat și își așteaptă rândul. Astăzi mi-am redactat testamentul, el intră în circuitul civil – deci
eu astăzi trebuia să exprim consimțământul valabil, să fiu capabil și cauza mea să fie licită și
morală, dar efectul său – deci implicit și funcționarea sa, obiectul său – se produce numai la
momentul la care testatorul, autorul actului juridic, dispare. Și observați aici este diferențierea clară
despre care vorbeam și săptămânile trecute, diferețierea clară între testament și toate celelalte acte
juridice din dreptul nostru civil (nu-i nici un act juridic la fel ca testamentul datorită acestui caracter
pentru cazul de moarte), deci este, vreau să rețineți de aici – că este esența testamentului – ca
efectele sale să se producă numai după decesul testatorului.
"109 /171"
De ce insist asupra acestui aspect? Veți vedea în practică că sunt o serie de testamente care
spun în felul următor: „las fiicei mele, de exemplu, pentru că știu că mă va îngriji și îmi va procura
cele necesare vieții, până la moarte, după care mă va înmormânta creștinește, etc, etc”. Și mai
găsiți că în astfel de testamente mai și semnează fiica „da, de acord!”. Ceea ce vă dați seama că nu
este câtuși de puțin în regulă deoarece acest caracter pentru cauză de moare este esențial. În ce se
traduce acest caracter în problema pe care o prezentăm aici? În faptul că, la momentul redactării
testamentului nici o obligație actuală nu se naște în sarcina destinatarului, voinței mele
liberale, deci în sarcina legatarului. Faptul că am spus că fiica mea mă va îngriji, nu înseamă că
prin asta am declanșat niște raporturi care, haideți să facem o analogie, pot viza conractul de
întreținere. Deci de ce este important pentru ce se întâmplă? După ce se deschide succesiunea
începe scandalul. Întodeauna când sunt testamente, în majoritatea cazurilor începe „circul” și atunci
vin moștenitorii legali sau ceilalți moștenori legali (aici am dat exemplul cu legatara fiică) care zic
„stai un pic!” poate și reușesc să probeze că fiica nu l-a întreținut și nici nu a dat bani pentru
înmormântare, nici nu i-a făcut slujbe de pomenire, nimic din tot ce a povestit el acolo. Ori ideea
este foarte clară. Nu poți desființa testamentul, aceasta este practica (veți vedea constantă) nu poți
desființa testamentul, nu poți să răpești calitatea legatară a fiicei pe ideea că nu și-a îndeplinit
obligațiile care figurează în testament deoarece, repet, testamentul, fiind pentru cauză de
moarte, el nu poate produce nici un efect în timpul vieții.
Cel mult se poate merge pe ideea că da, faptul pe care l-a spus atunci este cauza, motivația,
pentru care a testat respectivul testator, dar nu pot merge pe ideea... - adică aș asemăna un testament
cu un contract de întreținere. Eu las lui „cutare” pentru că știu că se va purta, s-a purtat frumos cu
mine sau m-a îngrijit până acum, mă va îngriji și de acum încolo (uite! Fiica – așa se întâmplă –
fiica sau unul dintre fii îi îngrijește pe părinți, ceilalți mai puțin interesați, se fac că plouă, și atunci
de acolo iese scandalul, că de ce ceilalți nu au primit nimic? Își amintesc și ei după ce moare
părintele că le trebuie și lor ceva). Asta este bazat pe un exemplu ca să observați importanța
caracterului pentru cauză de moarte.
De acestea spuneam că se leagă și caracterul revocabil al actului testamentar. Vedeți?
Din faptul că eu - da! am intrat cu testamentul în circuitul civil dar încă el nu a produs nici un
efect. Se leagă caracterul revocabil. În ce sens? În sensul că nu pot niciodată să spun că cineva -
așa ca în speța noastră, ca acest Amira care nu și-a făcut unul, ci opt sau optzeci de testamente - nu
poți spune despre el că a comis un abuz de drept. În fond, nu a jenat pe nimeni. Abuz de drept în
sensul în care și N. Codul civil (art. 25, dacă nu mă înșel reglementează), se referă la o conduită
prin care de fapt jenezi drepturile celorlalți prin modul în care tu îți exerciți drepturile tale, or din
moment ce testamentul este, cum spuneam, suspendat undeva, își așteaptă – stă și el în „raiul”
actelor juridice – și își așteaptă momentul în care să își producă efectele. Din moment ce este
"110 /171"
suspendat pe cine jenează? Deci eu dacă mă răzgândesc, așa cum a făcut industriașul din speța mea,
dacă mă răsgândesc pot ori de câte ori în mod liber fără a fi acuzat de abuz de drept să-mi shimb
ultima mea voință. De aceea se și numește ultima voință.
De aceea spuneam că trebuie să reținem chiar mai mult, mai puternic, mai pregnant decât
spune art. 1034 NCC, că este esențialmente revocabil. Aceste definiții ale art. 1034 NCC trebuie
știute. Deși pare banal. Da, știu că e unilateral. Da, îmi dau seama că e personal că doar cine face
testamentul prin mandatar sau pe povești, însă aceste caractere trebuie bine stabilite pentru că
amintiți-vă cum ați avut și la contracte. La fiecare contracte în parte bănuiesc că vi s-a spus care
sunt caracterele principale, esențiale ale acelui contract, că vânzarea este un contract sinalagmatic,
un contract consenusal în principiu, translativ de proprietate, etc. etc. Așa și aici despre testament.
Trebuie să rețin de ce? Pentru că exact ca și la contracte, caracterele acestea principale care sunt
enumerate la art. 1034 NCC, determină întregul regim juridic al testametului. De exemplu, când
vom discuta la revocare, vom discuta ce se întâmplă în testament, în care un legat de diverse tipuri
sau succesive care au legate de diverse tipuri. Speța cea mai frecvent întâlnită este aceea care spune:
las toată averea mea lui A; după care într-un testament interior spune: las toată averea mea lui B;
sau într-un alt testament spune: las mașina lui B. Supraviețuiesc concomitent cele două testamente?
Pentru că dispozițiile lor nu sunt identice și nu este neapărat să se întâmple ca în speța mea, cu care
speță mai simplă relativ, pe care o discutăm azi, în care fiecare din cele 7 testamente ulterioare au
revocat pe cel anterior. Ci sunt situații foarte practice în care azi spun o chestie, mâine spun o altă
chestie, fără să revoc neapărat pe cel anterior și atunci se pune problema coexistenței și atunci
această problemă, vom vedea când discutăm la revocare, că se leagă esențialmente de caracterul
mortis causa, adică caracterul de ultimă voință a testametului, vom vedea atunci cum. Dar este
important să le știți, să le înțelegeți, să le rețineți, pentru că nu ai cum să soluționezi mai departe
probleme de genul celei pe care am enunțat-o. Această este deci definiția testamentului. Se leagă
în fond de definiția liberalității și cea a legatului, pe care le-am analizat săptămâna trecută.
Intervine art. 1035 NCC.
Art. 1035

"111 /171"
Un articol complex care nu exista câtuși de puțin în vechiul cod și care a venit să corecteze
absența unei definiții corecte a testamentului la fostul art. 802 VCC, și anume îmi arată aici – dacă
ar fi să sintetizez acest text – îmi arată aici faptul că – și asta trebuie reținut – testamentul este un
tipar juridic, adică nu este un act juridic, este un tipar. De ce? Pe mine, în fond, din punct de
vedere succesoral mă interesează în primul rând dispoziția patrimonială, adică legatele, adică art.
986 C. Civ.
Art. 986
Legatul
bunuri determinate.
Dar legatele sunt conținute formal într-un testament. Atunci trebuie să văd ce este
testamentul. Și nu confund, cum spune codul, testamentul cu legatele. Deoarece testamentul este
cadrul, este tiparul în care pot apărea și legate – asta se vede și din art. 1035 NCC vedeți spune
aici „testamenul conține dispoziții referitoare la patrimoniul succesoral sau la bunurile care fac
parte din acesta, de dispozițiile cu caracter pecuniar, caracter patrimonial, precum și la
desemnarea directă sau indirectă a legatarului”. Dar iată! Teza a II-a de la art. 1035 NCC, alături
de aceste dispoziții sau chiar și în lipsa acestora, testamentul poate să conțină și alte dispoziții – nici
măcar nu am nevoie de legate în sens succesoral pentru a avea un testament. Cum am spus
etimologic, Iustinian scria: testamentul vine de la testamentis = mărturisirea intenției testatorului.
Care nu neapărat are cunoștință patrimonială, cum vom vedea și săptămâna viitoare, cum v-am
promis că vă aduc o serie de testamente concrete să vedeți cum și ce au dispus, și atunci, alături de
legate și chiar și în absența unor legate, a unor dipoziții patrimoniale, urmează o enumerare care
observați că este exemplificativă, nu limitativă, deci reținem aici că partea, teza a II-a, partea finală,
art. 1035 NCC conține o enumerare exemplificativă care spune că testamentul poate să conțină
dispoziții referitoare la: partaj, revocarea unor dispoziții anterioare, desmoșteniri, numiri de
executori, diverse sarcini impuse succesorilor fie legalie fie testamentari, precum și alte dipoziții
care produc efecte după decesul testatatorului. Pun acolo sarcini, de exemplu să mi se ridice statuie
în centrul Clujului și toți studenții să vină să se închine la statuia mea, asta este o sarcină de care
vom vedea când vom discuta despre conținutul testamentului, poate sau nu să fie executată și de
asemenea dacă trebuie executată. Vă dați seama că pot să scriu orice, uitați-vă în culegere și veți
vedea detalii, Amira în testamentul său spunea în felul următor: „Las o parte din avere comunei
Frunzărești, actualul sector Ilfov de lângă București să se schimbe în numele meu și în fiecare an
să fie publicat în Monitorul Oficial”, ceea ce evident că nu s-a întâmplat, dar o încadrez la ce spune
"112 /171"
codul: sarcininile care sunt impuse legatarilor sau moștenitorilor legali. Păi de unde până unde să se
publice în fiecare an testamentul în M.O.? De către cine? De către legatari dacă acceptă legatul cu
aceste sarcini. Eu dacă m-am născut în Cluj nu înseamnă că se poate schimba după moartea mea
Clujul în numele meu de familie. Sunt chestiuni pe care, vom vedea, le putem executa sau nu când
vine vorba de conținutul testamentului. Pot să scriu asta în testament, punct și inclusiv acela va fi un
testament în sensul legii. E adevărat, din punct de vedere succesoral strict, dacă studiem
consecințele pecuniare pe care le cauzează moartea unei persoane, evident ne interesează
componenta patrimonială în partea de legat. Asta înseamnă, tradus art. 1035 NCC că este un tipar
juridic, nu un act juridic. Actul juridic este legatul.
Dispoziţii generale
Art. 1035

Atunci, dacă enumerarea asta, după cum am spus, este una exemplificativă, nu una
limitativă, deci îmi permite să includ și altceva pentru a veni în ajutorul vostru, în coloana din
dreapta am introdus toate articolele din cod care pot veni în ajutorul vostru în sensul lui art. 1035
NCC teza a II-a. Și aceasta este o enumerare exemplificativă, nu înseamnă că în practică nu pot
apărea și alte situații.
Avem art. 80 NCC.
Respectul datorat persoanei şi după decesul său
Art. 80
Respectarea voinţei persoanei decedate
(1) Orice persoană poate determina felul propriilor funeralii şi poate dispune cu privire la
corpul său după moarte. În cazul celor lipsiţi de capacitate de exerciţiu sau al celor cu capacitate
de exerciţiu restrânsă este necesar şi consimţământul scris al părinţilor sau, după caz, al tutorelui.
(2) În lipsa unei opţiuni exprese a persoanei decedate, va fi respectată, în ordine, voinţa
soţului, părinţilor, descendenţilor, rudelor în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv,
legatarilor universali sau cu titlu universal ori dispoziţia primarului comunei, oraşului,
"113 /171"
municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti în a cărui rază teritorială a avut loc decesul.
În toate cazurile se va ţine seama de apartenenţa confesională a persoanei decedate
Acest articol are o importanță practică foarte mare, poate vă amintiți, acum 5 ani a fost mare
scandal și s-a discutat despre posibilitatea de încinerare. Știți că a fost mare circ, unii pro, altii
contra, deci asta este o dispoziție importantă care poate apărea în testament, intră și pe art.1035
NCC nota finală - dispozițiile pe care le poate conține testamentul. Art. 81, iarăși, o chestie de mare
actualitate.
Respectul datorat persoanei şi după decesul său
Art. 81
Prelevarea de la persoanele decedate
Prelevarea de organe, ţesuturi şi celule umane, în scop terapeutic sau ştiinţific, de la
persoanele decedate se efectuează numai în condiţiile prevăzute de lege, cu acordul scris, exprimat
în timpul vieţii, al persoanei decedate sau, în lipsa acestuia, cu acordul scris, liber, prealabil şi
expres dat, în ordine, de soţul supravieţuitor, de părinţi, de descendenţi ori, în sfârşit, de rudele în
linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv.
Din păcate mai puțin practicată în țara noastră, dar de la Viena încolo o chestiune extrem de
practicată. Organe, țesuturi și celule, inclusiv prin testament. Mai ales în universități, în facultățile
de medicină, mulți dintre cei care se află la catedrele de anatomie, desigur nu toți, și-au făcut incă
din timpul vieții testamente prin care își lasă corpul în scopuri științifice sau didactice. Observați că
enumerarea este limitativă, nu în orice scop, la alte scopuri deja ne apropiem de codul penal. De
aceea se spune: în cazurile prevăzute de lege și cu acordul scris. Asta ne interesează, vedeți, o
astfel de dispoziție, cum este și cea cu determinarea felului propriilor funerarii, nu au scop
patrimonial, nu este o împărțire a bunurilor. Desigur că funerariile costă, dar nu este o împărțire a
bunurilor, ci este o obligație care se prescrie celui care acceptă testamentul.
(În practică, așa ca o paranteză, veți vedea că primăria acordă un ajutor de înmormântare, cel
puțin la Cluj și este ultrasuficient, de obicei depășește cheltuielile de înmormântare. Atunci, nu se
pune problema de a suporta cheltuielile funerariilor și după cum articolul 80 N. cod civil spune, se
poate determina felul funerariilor). Art. 113 NCC: cine nu poate fi numit tutore?
Tutorele
Art. 113
Persoanele care nu pot fi numite tutore
(1) Nu poate fi tutore:
a) minorul, persoana pusă sub interdicţie judecătorească sau cel pus sub curatelă;
"114 /171"
b) cel decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti sau declarat incapabil de a fi tutore;
c) cel căruia i s-a restrâns exerciţiul unor drepturi civile, fie în temeiul legii, fie prin hotărâre
judecătorească, precum şi cel cu rele purtări reţinute ca atare de către o instanţă judecătorească;
d) cel care, exercitând o tutelă, a fost îndepărtat din aceasta în condiţiile art. 158;
e) cel aflat în stare de insolvabilitate;
f) cel care, din cauza intereselor potrivnice cu cele ale minorului, nu ar putea îndeplini sarcina
tutelei;
g) cel înlăturat prin înscris autentic sau prin testament de către părintele care exercita singur, în
momentul morţii, autoritatea părintească.
(2) Dacă una dintre împrejurările prevăzute la alin. (1) survine sau este descoperită în timpul
tutelei, tutorele va fi îndepărtat, respectându-se aceeaşi procedură ca şi la numirea lui.
Tutorele
Art. 114
Desemnarea tutorelui de către părinte
(1) Părintele poate desemna, prin act unilateral sau prin contract de mandat, încheiate în formă
autentică, ori, după caz, prin testament, persoana care urmează a fi numită tutore al copiilor săi.
(2) Desemnarea făcută de părintele care în momentul morţii era decăzut din drepturile părinteşti
sau pus sub interdicţie judecătorească este lipsită de efecte.
(3) Desemnarea făcută în condiţiile prezentului articol poate fi revocată oricând de către părinte,
chiar şi printr-un înscris sub semnătură privată.
(4) Înscrisul prin care se revocă persoana desemnată pentru a fi numită tutore se va înscrie în
registrul prevăzut la Art. 1046 sau la Art. 2033, după caz.
(5) Notarul public sau instanţa de tutelă, după caz, are obligaţia să verifice la registrele prevăzute
la alin. (4) dacă persoana desemnată pentru a fi tutore nu a fost revocată.
Știți că am discutat ora trecută despre fundația testamentară, care poate fi înființată de
una sau mai multe persoane pe baza unui act inter vivos sau pentru cauză de moarte.
Recunoașterea de paternitate poate fi făcută chiar și prin testament, vedeți finalul art. 114 N.
cod civil, art 229 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a legii notarilor publici.
Legea notarilor publici
Art.. 229
"115 /171"
(2) Notarul public este obligat ca, în cel mult 10 zile de la autentificarea unui testament sau a altui
înscris prin care se recunoaște un copil din afara căsătoriei, să comunice oficiului de stare civilă
de la locul naşterii copilului un exemplar al înscrisului sau, după caz, partea de testament, în
extras, referitoare la recunoaştere.
Vă amintiți ce v-am zis data trecută și vă gândiți la caracterul pentru cauză de moarte a
testamentului. Testamentul nu produce nici un efect în timpul vieții testatorului, dar având în vedere
că în testament pot figura și alte dispoziții decât cele patrimoniale, pot avea o recunoaștere de
copil din afara căsătoriei, care observați, cel care autentifică un testament este automat obligat să
o comunice pentru că este interesul superior al copilului să aibă filiația stabilită, și atunci această
recunoaștere de copil își produce efectele, am spus și data trecută, chiar dacă testamentul ar fi
lovit de o cauză de ineficacitate. Chiar și dacă ar fi revocat sau caduc prin neacceptare,
recunoașterea de copil produce efecte de la data redactării testamentului, din motivele pe care
le-am descris. Prin testament se poate stipula, observați art. 627 NCC, o clauză de inalienabilitate.
Limite convenţionale
Art. 627
Clauza de inalienabilitate. Condiţii. Domeniu de aplicare
(1) Prin convenţie sau testament se poate interzice înstrăinarea unui bun, însă numai pentru o
durată de cel mult 49 de ani şi dacă există un interes serios şi legitim. Termenul începe să curgă de
la data dobândirii bunului.
(2) Dobânditorul poate fi autorizat de către instanţă să dispună de bun dacă interesul care a
justificat clauza de inalienabilitate a bunului a dispărut sau dacă un interes superior o impune.
(3) Nulitatea clauzei de inalienabilitate stipulate într-un contract atrage nulitatea întregului
contract dacă a fost determinantă la încheierea acestuia. În contractele cu titlu oneros, caracterul
determinant se prezumă, până la proba contrară.
(4) Clauza de inalienabilitate este subînţeleasă în convenţiile din care se naşte obligaţia de a
transmite în viitor proprietatea către o persoană determinată sau determinabilă.
(5) Transmiterea bunului pe cale de succesiune nu poate fi oprită prin stipularea inalienabilităţii.
Prin legat pot împuternici o persoană, de asemenea. Evident, legatul trebuie acceptat.
Chestiunea de la primul curs: alegerea legii aplicabile. Ce spune art. 2634 NCC?
Moştenirea
Art. 2634
Alegerea legii aplicabile
(1) O persoană poate să aleagă, ca lege aplicabilă moştenirii în ansamblul ei, legea statului a
cărui cetăţenie o are.
"116 /171"
(2) Existenţa şi validitatea consimţământului exprimat prin declaraţia de alegere a legii aplicabile
sunt supuse legii alese pentru a cârmui moştenirea.
(3) Declaraţia de alegere a legii aplicabile trebuie să îndeplinească, în ceea ce priveşte forma,
condiţiile unei dispoziţii pentru cauză de moarte. Tot astfel, modificarea sau revocarea de către
testator a unei asemenea desemnări a legii aplicabile trebuie să îndeplinească, în ceea ce priveşte
forma, condiţiile de modificare sau de revocare a unei dispoziţii pentru cauză de moarte.
Eu pot să aleg legea moștenirii, numai cea a cetățeniei, dar și printr-un testament, după
alin (3). Deci eu pot și prin act autentic, dar și prin testament, alternativ, aveți aici dispoziții care
pot intra în conținutul testamentului ca tipar juridic. Aveți explicațiile necesare.
S: În cazul în care printr-un testament se recunoaște un copil, dar dat fiind faptul că
testamentul este revocabil, de 4 ori să spunem că recunoaște, de 4 ori nu recunoaște și își revocă
testamentul. Când va produce efecte această recunoaștere?
P: Uitați-vă că la persoane, în anul I, s-a învățat că recunoașterea este irevocabilă, adică
odată ce am recunoscut nici măcar nu este necesar un alt testament. Haideți să o luăm practic, nu
teoretic, să ne uităm un pic la cod la art. 1040 NCC.
Formele testamentului
Art. 1040
Formele testamentului ordinar
Testamentul ordinar poate fi olograf sau autentic.
Ordinar în sensul că e un testament de drept comun. Testamentul, deci formele normale

nu cele excepționale, sunt forma olografică și forma autentică. Atunci, dacă recunoașterea se face
prin formă olografică (înscris datat, semnat de mâna testatatorului), poate fi făcut și în felul
ăsta, cel mai banal posibil. În prima etapă, nimeni nu știe de el pentru că este un act privat, dar mai
multe când analizăm felurile testamentului. Nu înseamnă că nu este o formă solemnă, pentru că noi
am văzut, mă întorc la definiția testamentului, art. 1034 NCC ce înseamnă.
Art. 1034
Noţiune
„(...)dispune în una din formele cerute de lege”, aceasta este o chestiune esențială, deci testamentul,
spre deosebire de vânzare care în principiu este un act consensual, testamentul intră automat și ca
regulă indisolubilă în categoria actelor solemne datorită acestui text de lege. Este normal să fie
"117 /171"
așa, pentru că fiind un act pentru cauză de moarte, testatatorul nu mai e acolo, înseamnă că am
nevoie de formă solemnă ca să am o garanție a voinței testatorului.
Testamentul olograf este valabil doar după deschiderea succesiunii, este un act privat. Dacă
este autentic, făcut de un notar public sau alți oficiali ai statului, care sunt foarte puțini, vom
vedea, notarul nu poate să divulge conținutul testamentului, chiar dacă e cunoscut nu este public,
nici măcar rudelor testatorului, însă tocmai de aceea vine textul pe care l-am studiat noi aici, care-l
obligă pe notar să publice filiația astfel stabilită și atunci, odată comunicată, înseamnă că filiația
este stabilită. Odată ce este stabilită, ea nu poate fi decât tăgăduită. Eu pot să scriu ce vreau în
testament, dar din punct de vedere juridic este superflu pentru că filiația este deja stabilită, eu nu pot
să-mi revoc această dispoziție, pentru că observați îmi clarifică caracterul de tipar juridic al
testamentului., pentru că spune că alături de dispozițiile patrimoniale pot să am și altele, care
vedeți nu au același regim juridic ca legatele, se vede chiar din această întrebare soluția că are alt
regim juridic, pentru că dacă eu spun las casa fratelui meu, și după aceea la testamentul meu nu-i
mai las nimic fratelui meu, că m-am certat cu el, las surorii, în mod evident, testamentul anterior va
fi revocat. Dar dacă în testamentul ulterior spun ăsta îi un nesimțit și jumătate nu mai vreau să-l
recunosc de fiu, e egal cu zero, trebuie să mergem pe tăgăduirea paternității, nu pot merge pe
anulare, la recunoșterea filiației nu există așa ceva, pot eventual să spun că am fost sub imperiul
băuturilor alcoolice și altele.
Ce am văzut până aici? Ce este testamentul? Am reținut asupra faptului că testamentul este un act
care provine de la o singură persoană, unilateral și personal. Este un act solemn, întrucât numai
într-una dintre formele prevăzute de lege pe care le analizăm în detaliu săptămâna viitoare și în
același timp, e un act revocabil, pentru că este pentru cauză de moarte (mortis causa). Ați văzut că
în principiu manifestările de voință pentru a produce efecte, trebuie să fie bilaterale, nu unilaterale,
să fie deci acceptate de cineva, aici datorită caracterului mortis cauza, vine acceptarea legatarului
după ce a decedat testatorul, ca să își producă efectele sale, dar aceea acceptare n-are nicio legătură
cu validitatea testamentului. Tastamentul este valabil prin simpla sa redactare într-una dintre
formele reținute de lege. Sigur că pentru a funcționa, trebuie să-l accepte cineva, că degeaba las
eu casa fratelui meu, dacă el refuză moștenirea pe temei testamentar, tot o succesiune legală se va
dezbate, dar nu înseamnă că testamentul nu-i valabil, în sensul că nu mă voi duce la anularea, ci mă
voi duce la o cauză de caducitate.
Legatul
Art. 1071
Caducitatea legatului
Orice legat devine caduc atunci când:
a) legatarul nu mai este în viaţă la data deschiderii moştenirii;
"118 /171"
b) legatarul este incapabil de a primi legatul la data deschiderii moştenirii;

c) legatarul este nedemn;
d) legatarul renunţă la legat;
e) legatarul decedează înaintea împlinirii condiţiei suspensive ce afectează legatul, dacă aceasta
avea un caracter pur personal;
f) bunul ce formează obiectul legatului cu titlu particular a pierit în totalitate din motive care nu ţin
de voinţa testatorului, în timpul vieţii testatorului sau înaintea împlinirii condiţiei suspensive ce
afectează legatul.
Vom vedea la 1071 din N. Codul civil, ca vom spune dacă legatarul nu acceptă testamentul,
atunci se va deschide moștenirea legală, pentru că testamentul va fi caduc. De aceea caracterul
revocabil este legat implicit de caracterul pentru o cauză de moarte, pot să revoc oricând în timpul
vieții mele, fiind un act pentru cauză de moarte produce efecte numai la dechiderea moștenirii
și este un act unilateral, pentru că nu are nevoie de niciun fel de asentiment sau acceptare din
partea nimănui, pentru ca el la momentul testării să intre în circuitul civil. Aa, că pentru
producerea efectelor trebui să-l accepte destinatarul, asta e o altă poveste. El a fost și rămâne un
act valabil dacă au fost îndeplinite condițiile de forma și celelalte condiții de fond.
Testamentul conjuctiv/reciproc.
Art. 1036
Testamentul reciproc
Sub sancţiunea nulităţii absolute a testamentului, două sau mai multe persoane nu pot
dispune, prin acelaşi testament, una în favoarea celeilalte sau în favoarea unui terţ.
Art. 1036 NCC., articol care reglementează un incident problematic, testamentul reciproc.
Dacă vă uitați în tratatul profesorului Deak, denumirea sa marginală de testament reciproc este
improprie, pentru că textul spune sub sanțiunea nulității absolute două sau mai multe persoane nu
pot să dispune prin acelasi testament una în favoarea celeilalte sau în favoarea unui terț. În practică
unde întâlnești așa ceva? Până în 2011 nu-i spuneam testament reciproc ci testament conjuctiv. În
practică întâlnesc în situația soților, de obicei când am soți de o anumită vechime în căsătorie și sunt
persoane vârstnice ei urmăresc să se conforteze patrimonial reciproc, adică să nu rămână unul pe
drumuri după ce moare celălalt și atunci fac un testament de acest gen. Problema e că ei nu pot
dispune prin același testament una în favoarea alteia, astfel eu îți las ție toată averea dacă decedez
eu primul și tu, soția mea îmi lași mie toată averea dacă decedezi tu prima, ca să nu rămânem
niciunul pe drumuri și să fim liniștiți. Dar nimic nu îi împiedică ca să dispună unul în favoarea uni
"119 /171"
terț, noi soții dispunem în favoarea nepotului nostru, nu vrem să-i lăsam ficei noastre care s-a
căsătorit cu o persoană pe care noi nu o agreăm, atunci lăsăm nepotului, amândoi testăm în acest
sens, sau reciproc. Ori, unde e reciroc? Reciproc înseamnă că lăsăm unul altuia, spune cuvântul prin
definiție. Profesorul Popescu în tratat ocolește explicația, el practic nu răspunde direct la această
atitudine administrată. Îl luăm ca atare. De ce se numește reciproc și nu conjunctiv? Cu asta
ocolește explicația. Pentru că direcția din 2006-2008 au motivat să nu se facă confuzia între
testamentul conjunctiv și legatul conjunctiv. Peste 2 săptămâni când ne vom ocupa de legatele
conjuctive veți vedea ce înseamnă asta. Deocamdată rețineți că mai corect ar fi testament conjuctiv,
ce spune textul din cod oricum nu le leagă, cu asta se și strecoară profesorul Popescu că denumirea
marginală nu te leagă. Nu, nu te leagă, dar e greșită.
S: Deci problema legată acest articol este faptul că ei dispun prin același testament? N-ar fi
nicio problemă dacă ar dispune prin testamente diferite unul în favoarea celuilalt?
P: Nu, nu ar fi! Vedem după pauză care este domeniul de aplicabilitate al acestui text, și veți
vedea că este foarte restrâns.
Partea a 2 a.
S: Dacă avem un testament autentic, prin care se face recunoașterea paternității, notarul are obligația
ca în termen de 10 zile să trimită oficiului de stare civilă. În 10 zile de la moarte sau de la înregistrarea
testamentului?
P: De la autentificarea testamentului, de la data de la care a fost făcută în mod valabil.
S: Si atunci produce efecte din acel moment sau dupa moarte?
P: În materie de recunoaștere de copil produce efecte de la data la care a fost facut în mod
valabil.
S: Deci deși e testament, nu produce efecte după moartea lui recunoașterea chiar dacă chiar
dacă recunoasterea e conținutul testamentului?
P: Da. Aici e legat de faptul că testamentul este un tipar juridic. El de principiu își produce
efectele pentru cauză de moarte, dar el poate să conțină și alte dispoziții, decât cele pentru cauză de
moarte, cum este recunoașterea unui copil. Pe dumneavostră vă deranjează că deși testamentul este
act pentru cauză de moarte, această dispoziție produce efecte din timpul vieții. Această
dispoziție își produce efect din timpul vieții, pentru că aici e o coliziune între actul testamentar și
principiul interesului superior al copilului. Acest principiu spune că filiația trebuie sa fie stabilită.
Dacă nu ar fi așa, atunci și-ar produce efect de la decesul testatorului, dar practc dacă mă gândesc nu
este altă dispoziție care să intre în tiparul juridic care este actul testamentar și care să-și producă
efectele înainte de moartea testatorului.
"120 /171"
Cum spuneam, acest testament reciproc/conjuctiv, în practică apare în testamentele între soți, teoretic
pot fi și în alte situații, dvs. și cu mine putem face un testament conjunctiv. Dar rar se întâlnește așa
ceva. Dificultatea apare, repet, preocuparea soților este să nu se diminueze gradul de viață al celuilalt
după ce unul decedează. De obicei, se întâlnește la cei care au mulți ani de căsătorie în spate, și au
ajuns la o vârstă la care să fie mai prevăzători. Se procedează în felul următor, se găsește o hârtie, de
obicei e un testament olograf, autentic-acolo notarul având obligație de consiliere, îi avertizează- să
nu facă așa, la cel olograf ei fac acolo uun înscris prin care conseamnează eu îți las ție toată averea
dacă decedez eu primul și tu, soția mea îmi lași mie toată averea dacă decedezi tu prima, după acest
text comun, urmează semnăturile și data. Atunci formal, conform art. 1045 NCC. testamentul e
valabil, că e scris de mâna testatorilor, semnat și datat de aceștia. Este actul lor personal, eunilateral,
deoarece nu au făcut niciun contract cu prestații reciproce etc.
Art. 1045
Autentificarea în situaţii particulare
(1) În cazul acelora care, din pricina infirmităţii, a bolii sau din orice alte cauze, nu pot semna,
notarul public, îndeplinind actul, va face menţiune despre această împrejurare în încheierea pe care
o întocmeşte, menţiunea astfel făcută ţinând loc de semnătură. Menţiunea va fi citită testatorului de
către notar, în prezenţa a 2 martori, această formalitate suplinind absenţa semnăturii testatorului.
(2) Declaraţia de voinţă a surdului, mutului sau surdomutului, ştiutori de carte, se va da în scris în
faţa notarului public, prin înscrierea de către parte, înaintea semnăturii, a menţiunii consimt la
prezentul act, pe care l-am citit.
(3) Dacă surdul, mutul sau surdomutul este, din orice motiv, în imposibilitate de a scrie, declaraţia
de voinţă se va lua prin interpret, dispoziţiile alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător.
(4) Pentru a lua consimţământul unui nevăzător, notarul public va întreba dacă a auzit bine când i
s-a citit cuprinsul testamentului, consemnând aceasta în încheierea de autentificare.
Problema este că înainte ca unul să decedeze, unul dintre ei se răzgândeș-te, atunci își revocă
testamentul, conform art. 1034 NCC testamentul este revocabil și atunci se pune întrebarea că ce se
întâmplă cu cel al soției? Că defapt, testamentul nu-i unul singur, ci cuprinde două voințe acolo, cu
un text unic și două semnături, iar juridic eu trebuie să-l iau și ca negotium și ca instrumentum îl iau
ca fiind unul singur, îl iau că defapt a revocat și testamentul soțului celălalt, ceea ce nu e acceptabil.
În spețele pentru astăzi aveți repartizate o decizie a ÎCCJ din 1930 secția civilă, publicată în revista
Pandectele Române din 1930, unde se analizează fundamentarea acestei nulități a testamentului
conjuctiv. Să vedem ce natură are această interdicție și să înțelegem unde se aplică această interdicție.
Care acest gen de testament reciproc e interzis? În primul rând, Interdicția se află în caractereul de
act unilateral de vointă a testamentului și este preocupată de asigurarea legiutorului de a se
"121 /171"
asigura aplicabilitatea dispozițiilor testamentare. Pentru că, prin admiterea testamentului

conjunctiv se dă posibilitatea ca testamentul să nu mai fie opera voinței unice a testatorului.
Această voință e supusă sugestiei celorlalți testatori, rațiunea e în caracterul unilateral de voință, ca
să nu transform testamentul într-un contract, pentru că dacă se admite testamentul conjunctiv, se dă
posibilitatea ca testamentul să nu mai fie opera voinței unice a testatorului ci să fie supusă
capriciilor celorlalți. Se leagă de posibilitatea de a desființa prin nulitate absolută a testamentelor
reciproce, astfel încât se apăr caracterul unilateral, ca să nu-l transform într-un contract.
Partea a două a motivației, din cauza interdependenței, dispozițiile testamemtare se pot
naște discuții și controverse asupra efectelor pe care le-ar produce revocarea dispozițiilor
testamentare numai de către o parte dintre testatori. Dacă prima parte se referea la fond, când
transform testamentul din unilateral în contract, partea a doua se referă la formă, având în vedere
ca voințele sunt puse într-un singur text, cu semnăturile după acest singur text, atunci se întâmplă
ceea ce v-am spus în speta anterioară, anume soțul se răzgândește, dar se produc efecte si asupra
voinței celuilalt, ceea ce nu este în regulă.
În realitate, prohibiția testamentului conjuctiv nu este o condiție de fond, nu este nicio treabă
cu caracterul unilateral, sau bilateral, ci este o condiție de formă, iar dacă ne uităm la fostul cod civil,
art. 856, ne arată de această interdicția, acuma am pus în condițiile de formă testamentul. Acuma a
fost trecut în Codul civil la dispozițiile generale în materie testamentară nu a mai rămas la forme, în
secțiunea a doua, și dacă va uitați în tratatul lui Deak, cam derutant explicat. Vreau să rețineți aici,
întorcându-mă la spetă, partea adoua a fundamentării este cea care e valabilă. Asta vreau să rețineți.
Ce este interdicția testamentului conjunctiv? Este o condiție de formă a testamentului, formal
nu pot în aceiași frază sa testez unul în favoarea altuia și apoi să semnez. Eu pot să iau aceeași
foaie și să scriu aici eu soțul las soției, dacă îmi va supraviețui, dată, semnătură, după care imediat în
rândul următor spune soția eu soția las soțului dacă eu voi muri prima și el va supraviețui, dată,
semnătură. Atunci am două acte care formal sunt separate. Însă dacă formal le pun împreună și
semnăturile validează concomitent, atunci este singura situație care este lovită de interzicerea din
articolul studiat. Deci nu prima parte, nu are nicio legătură cu caracterul contractual, veți vedea
că toți autorii îi dau înainte cu caracterul contractual pe baza a acestei practici eronate a instanței
noastre supreme, dinainte de 2011 care, și atunci când prof. Chirică a publicat una dintre edițiile
cursului său de succesiuni în 2003, a arătat foarte clar că fundamentul interdicției este o
problemă de formă. Formal nu pui două după dispoziții deasupra la două semnături luate împreună,
poți să pui două dispoziții formal separate, dar formal să nu fie puse în această formulă. Atunci
mergând cu concluziile mai departe, aria testamentului conjunctiv prohibit de lege este foarte
restrânsă.Nu trebuie să rețineți de aici că soții nu își pot face testamentul unul în favoarea celuilalt, o
pot face și pe aceeași foaie, dar să nu fie în același text semnat împreună. Atunci cât de cât, dacă
"122 /171"
notarul e treaz și are cunoștințe rezonabile de succesiuni nu le va pune în vedere interdicția. Unde
poate apărea? Numai la testamentul olograf. Aria de practică, și să știți că este frecventă, este
redusă la situație pe care a spus-o. Același text cu două semnături, numai în testamentele olografe.
La cele autentice nu ar trebui să lase să facă așa ceva.
Aveți textul din codul civil al lui Napoleon care nu a fost schimbat în Codul Civil Francez, de
unde s-a inspirat legiuitorul nostru. Aceea practică a Curții de Casație este inspirată tot din
controverse, adică din practica existentă pe aceeași temă, însă în Franța. Aveți textul de la art. 857
VCC care a inclus clar în condițiile de formă și nu are nicio discuție. Problema a fost la Comisie
care in 2010 / 2011 când s-au finalizat toate corecturile, problema, și am spus-o foarte clar în
ședința de constituire, ministrul Predoiu a spus: da faceți ce corecturi vreți, dar ne-a zis să nu
schimbăm ordinea textelor, numerotarea, atunci oportun asta a fost ideea, am vrut să o mutăm la
condițiile de formă, unde fusese în vechiul cod, dar nu schimbă soluția, era doar mai clar.
În final, aici v-am redat concluzia lui Alexandrescu, ce a vrut să legiuitorul a vrut să curme
din rădăcină dificultățile instanțelor care erau în divergență, practica controversată pe care v-am
evocat-o. Pentru că dacă testamentele conjunctive ar fi permise astăzi, înțelegând prin test
conjunctiv situația clară pe care am detaliat-o, nu s-ar putea știi dacă revocarea unuia dintre ele
aduce ca și consecință neapărată revocarea celuilalt. Dacă soțul își revocă testamentul făcut în
mod conjunctiv și interzis de lege, din moment ce ele formal sunt împreună, semnătura, nu ai de
unde să știi, și atunci trebuie să fie totul clar. Testamentul fiind ultimă voință e greu să clarific după
ce s-a întâmplat. Mai ales, după cum am spus, succesiunile în practică nu se dezbat imediat, mai
ales la tară, decedează soțul, soția, abia după ce decedează unul dintre copiii lor ajung să-și dezbată
succesiunea, că vor să-și împartă pământurile și ce o mai fi pe acolo. Între timp omul a construit pe
terenul unde era casa părintească, cine? Unul dintre copii care a îngrijit părinții și a stat acolo. De
acolo încep distracțiile. Succesiunile nefiind dezbătute, nu mai ai de unde știi ce au vrut să facă.
Când revocă unul a vrut și celălalt să-și revoce? De aceea este prohibit testamentul conjunctiv,
interdicția de la art. 1036 NCC, aveți explicații pe scurt în suportul de curs.
Bun, ne apropiem de soluția speței pe care v-am propus-o la început. Până acum am văzut
ce este testamentul din perspectiva definiției sale. Rezumând: este un act de ultimă voință, pe
care îl fac de câte ori vreau eu, pentru că este esențialmente revocabil, și toate acestea le
corelez în contextul general care spune că testamentul este o excepție de la transmisiunea
moștenirii în conformitate cu regulile moștenirii legale. Și atunci ajungem de unde am început, de
la speța pe care v-am propus-o la început.
Proba testamentului.
"123 /171"
Proba testamentului: asta era problema! El își făcuse testamentul, ultima sa voință fusese
depusă în casa de fier, (seiful băncii respective), care a plecat și se află și astăzi acolo, la Moscova.
Testatorul deși știa că în 1916 testamentul său plecase la Moscova nu și-a mai modificat și nu a mai
intervenit. Asta pentru că fusese o circumstanță particulară. Ultima sa voință și-a redactat-o în 1902,
pentru că și-a pierdut vederea și nu avea încredere, la momentul respectiv nu exista notariat, te
duceai la grefa instanței, nu avea încredere. După ce și-a pierdut vederea nu și-a mai făcut altul.
După 1916, deși știa că testamentul său a fost evacuat cu tot tezaurul, nu s-a gândi nicio clipă că
testamentul său nu se va mai întoarce. Atunci în mod neculpabil nu s-a preocupat să aibă un
testament care să fie actual, să fie în mână. Asta este o chestiune comună genului uman, nimeni nu
se gândește că va deceda a doua zi. Sunt mulți oameni în practică care spun da, voi face testament,
mâine, mâine până îți dai seama că nu ai făcut ce ai vrut să faci. Nu s-a gândit că testamentul nu se
va mai întoarce și neputând testa, pentru că nu mai vedea, s-a bazat pe acea ultimă formă. Problema
a fost acea de probă a testamentului.
Art. 1037
Proba testamentului
(1) Orice persoană care pretinde un drept ce se întemeiază pe un testament trebuie să dovedească
existenţa şi conţinutul lui în una dintre formele prevăzute de lege.
(2) Dacă testamentul a dispărut printr-un caz fortuit sau de forţă majoră ori prin fapta unui terţ, fie
după moartea testatorului, fie în timpul vieţii sale, însă fără ca acesta să îi fi cunoscut dispariţia,
valabilitatea formei şi cuprinsul testamentului vor putea fi dovedite prin orice mijloc de probă.
Să vedem alin. (1) art. 1037 NCC, Existența și conținutul său în una din formele prevăzute de
lege. Asta este foarte important pentru dovedirea testamentului. Regula este moștenirea legală,
excepția cea testamentară. Cine o face trebuie să menționeze în mod expres, nu există testament
tacit, dar această exprimare trebuie să fie dovedită, de aceea am aici problema probei testamentului
care spune că legatarii, (aceia sunt cei care pretind un drept întemeiat pe un testament) trebuie să
dovedească 2 chestiuni: că există o voință care înfrânge ordinea succesorală legală și care este
conținutul acestei dispoziții testamentare.
Cred că am discutat deja la curs, un exemplu paralel, speță rezolvată la curtea din Paris, în 1930,
testatorul își testase testamentul pe propriul piept. Problema fost exact problema de la art. 1037 (1)
NCC proba, moștenitorii legali contestă existența și validitatea testamentului. Ca legatar, având în
vedere că succesiunea testamentară este excepțională, proba existenței testamentului îți
"124 /171"
aparține. Tu trebuie să dovedești că ai actul care contrazice regimul de drept comun prevăzut de
codul civil. Atunci tu trebuie să dovedești (precum spune acest text care nu exista în VCC) faptul
că există un testament, iar acest lucru îl poți face doar aducând originalul testamentului în
fața notarului / judecătorului, și în felul acesta se poate analiza și conținutul testamentului.
În speța cu testamentul pe piept, s-a pus problema ce fac?!. Sigur, toată lumea știa, erau martori
care spuneau, dar vedeți textul din VCC acum e în Codul de Procedură Civilă Dovada actelor
juridice, incident în speța cu Amira, al cărui obiect are valoare ce depășește suma de 250 lei nu se
poate face decât prin act autentic / act sub semnătură privată. Ca urmare, în alineatul (2) scrie Nu
se va primi niciodată dovada martori în contra conținutul actului. Dacă se știe că și-a tatuat pe
piept, se știe că Amira testează testamentul că am găsit în jurnalul lui că-și făcuse testamentul, nu
este suficient pentru că testamentul – și legatul - sunt acte juridice, prin urmare este inadmisibilă
proba cu martori peste conținutul actului. Nu s-a schimbat nici astăzi, avem art. 309 CPC.
Probele
Art. 309 NCPC
Admisibilitatea probei
(1) Proba cu martori este admisibilă în toate cazurile în care legea nu dispune altfel.
(2) Niciun act juridic nu poate fi dovedit cu martori, dacă valoarea obiectului său este mai
mare de 250 lei. Cu toate acestea, se poate face dovada cu martori, contra unui profesionist, a
oricărui act juridic, indiferent de valoarea lui, dacă a fost făcut de acesta în exerciţiul activităţii
sale profesionale, în afară de cazul în care legea specială cere probă scrisă.
(3) În cazul în care legea cere forma scrisă pentru validitatea unui act juridic, acesta nu poate
fi dovedit cu martori.
(4) De asemenea, este inadmisibilă proba cu martori dacă pentru dovedirea unui act juridic
legea cere forma scrisă, în afară de cazurile în care:
1. partea s-a aflat în imposibilitate materială sau morală de a-şi întocmi un înscris pentru
dovedirea actului juridic;
2. există un început de dovadă scrisă, potrivit prevederilor art. 310;
3. partea a pierdut înscrisul doveditor din pricina unui caz fortuit sau de forţă majoră;
4. părţile convin, fie şi tacit, să folosească această probă, însă numai privitor la drepturile de
care ele pot să dispună;
"125 /171"
5. actul juridic este atacat pentru fraudă, eroare, dol, violenţă ori este lovit de nulitate absolută
pentru cauză ilicită sau imorală, după caz;
Regula este că nu pot dovedi peste conținutul unui înscris cu martori dacă este vorba de un
act juridic. Testamentul fiind un act juridic trebuie adus originalul în fața instanței.
În speța cu testamentul scris pe piept, s-a dat o ordonanță de exhumare, s-a adus testamentul în
instanță, norocul a fost că nu se deteriorase încă actul testamentar. La fel și în speța noastră asta a
fost problema. Industriașul, Amira, își depusese testamentul în casa de fier, care plecase la
Moscova. La momentul respectiv testamentul ia-l de unde nu-i, deci existența testamentului nu
putea fi probată. Să vedem ce a făcut instanța, a făcut o operă pretoriană pentru că a făcut apel la
1198 VCC. Până aici am văzut că nu pot primi proba cu martori oricât de bine ar suna, da, știm de
la testator că el și știm după aceea și din jurnal că el își depune testamentul acolo, dar mărturia lor
nu putea fi primită peste conținutul actului. Pe de altă parte citind acolo, căutând prin casa de fier s-
au găsit proiectele testamentului și s-au găsit și testamentele anterioare care fuseseră retrase din
seiful băncii, și care au fost păstrate de testator era el ordonat. Proiectele de testament pot fi
folosite cel mult ca început de dovadă scrisă și atunci nu pot să mă leg de această chestiune, iar
testamentele care au fost revocate anterior au fost revocate , deci nu mă pot lega nici de ele.
Vedeți cum spune și Codul Civil actual la Admisibilitatea probei art. 309 NCPC: „nu poate fi
dovedit nici un act juridic cu martori dacă valoarea obiectului sau este mai mare de 250 de lei„
ceea ce este și cazul în speță. Pe de altă parte, alin (3) spune că atunci când legea cere formă
scrisă atunci nu poate fi dovedit cu martori.
După cum spunea și Codul Civil Vechi: „ este inadmisibilă proba cu martori pentru dovedirea
unui act juridic la care legea cere formă scrisă”, cum este și testamentul, dar aici a venit instanța și
a spus așa în speță: testamentul a fost evacuat la Moscova, toată lumea speră și va dați seama că la
dată la care a fost dată hotărârea în 1923 nu-și închipuia nimeni că vom ajunge în sec. XXI și nu se
va întoarce de acolo. Prin urmare, vedeți că în 1998 spunea că regula această de probațiune, adică
interzicerea probei cu martori peste conținutul unui act juridic nu funcționează și proba cu martori
este admisibilă când creditorul a pierdut titlul ce îi servea de dovadă scrisă din cauza de forță
majoră.
La fel, Codul de Procedura Civilă actual spune că este inadmisibilă proba cu martori dacă
pentru dovedirea unui act juridic legea cere formă scrisă cu excepția situației în care partea a
pierdut înscrisul din pricina unui caz fortuit sau a unui caz de forță majoră .În Noul Cod de
Procedura Civilă s-a renovat limbajul deficitar din fostul articol. Atunci intrebarea din fața instanței
a fost următoarea: evacuarea testamentului la Moscova poate fi asimilată unui caz de forță majoră?
"126 /171"
Răspunsul a fost da pentru că altfel nu se putea salva testamentul, iar în rezumatul deciziei se spune
că „reținerea titlutilor evacuate la Moscova în timpul războiului echivalează cu pierderea lor din
cauza de forță majoră. Un testament evacuat la Moscova împreună cu tezaurul țării este un
testament pierdut” și pe această baza au putut ei să valideze și să reconstituie testamentul pentru că
reconstituirea unui testament pierdut în acest caz se face cu martori și cu prezumții, iar la
nevoie chiar și numai prin prezumții.
Legatarul particular, au fost și legatari instituiti, nu este ținut să reconstituie conținutul

întregului testament , ci numai legatul care i se cuvine. El trebuie să probeze regularitatea
testamentului, că este valid formal și pe fond, iar această proba se poate face prin martori și
prezumții a căror valoare atârna de suverana apreciere a judecătorului, dar nu există nici o
diferențiere între martori și prezumții.
Că urmare, reține Curtea de Apel București „un testament poate fi reconstituit prin aceste probe
chiar dacă a pierit în timpul vieții testatorului” deci a dispărut prin evacuare la Moscova, „este
suficient că testatorul să nu fi cunoscut”, să nu fi știut că de fapt evacuarea a fost definitivă „și
pierderea să nu fi fost din culpă sa”. În decizia aceasta judecătorii îmi spun că în mod normal dacă
testamentul dispare după moartea testatorului nu am probleme, pot să îl reconstitui, dar se pune
întrebarea dacă pot să îl asimilez cu un caz de forță majoră și astfel să admit reconstituirea lui
prin martori și prezumții dacă a dispărut în timpul vieți testatorului și acesta nu l-a
refăcut? Răspunsul este da pentru că dacă a dispărut testamentul din forță majoră, adică fără vină
testatorului, sau dacă a știut, nu a fost din vina lui că nu și l-a refăcut pentru că el nu avea de unde
să știe că nu va reveni de la Moscova și că el va muri între timp, atunci se admite dovadă cu
martori și cu prezumții. În acesta speță, evacuarea testamentului la Moscova a echivalat cu un caz
de forță majoră .
Vedeți cum acest artificiu a fost necesar să fie făcut, pentru că în Vechiul Cod Civil în art.
1191 nu aveam o dispoziție în acest sens, insă iată că acum avem și în Codul de Procedura Civilă
unde vorbește de forță majoră și avem și în Codul Civil, articol care a fost introdus datorită acestei
soluții din speță și care spune că dacă testamentul a dispărut printr-un caz de forță majoră caz
fortuit sau prin fapta unui terț, fie după moartea testatorului, dar chiar și în timpul viețîi sale, însă
fără că acesta să fi cunoscut dispariția, valabilitatea formei și cuprinsul dispoziției vor putea fi
dovedite prin orice mijloc de proba, deci și prin martori sau prezumții. Puteți să va uitați în
culegerea de practică testamentară în care sunt evidențiate foarte interesante detalii. A fost o
adevărată muncă de poliție să reconstitui conținutul testamentului, deci aici rețin că pentru proba
testamentului orice legatar trebuie să dovedească: că a există un testament , deci trebuie să
mergi în față instanței sau a notarului cu originalul, și trebuie să dovedească conținutul
"127 /171"
testamentului, deci practic trebuie să dovedească acea clauză testamentară, acel legat care îi
da lui dreptul pe care îl pretinde.
În al doilea rând, trebuie să dovedească dificultățile la probațiune. Dacă se spune că a

dispărut prin caz fortuit, forță majoră sau datorită intervenției unui terț, fără să conteze dacă a
dispărut în timpul vieții testatorului sau după decesul acestuia, cu condiția ca testatorul să nu fie
implicat, deci testatorului să nu fi cunoscut dispariția, după cum a spus și judecătorul în cauza
respectivă, unde a precizat că faptul că testamentul a fost dus la Moscova și că cel care a întocmit
testamentul credea în mod legitim că se va întoarce, este echivalent cu o necunoaștere a dispariției,
pentru că nu avea de unde să știe că nu se va mai întoarce și atunci, în acesta ipoteză, compensăm
acesta necunoaștere neculpabila cu ideea că permitem dovadă peste unui act juridic cu
martori și cu prezumții și acesta s-a întâmplat și în speță. Au studiat proiectul de testament, ce
și-a notat în jurnal, ce au mai zis servitorii și au dedus conținutul testamentului și l-au validat că
atare.
Acesta chestiune este foarte importantă, de exemplu vom vedea și la testamentul olograf
cât este de dificilă uneori probațiunea și de aceea este important acest text și s-a considerat că el
să fie introdus la proba testamentului la art. 1037 NCC.
Art. 1037
Proba testamentului
(1) Orice persoană care pretinde un drept ce se întemeiază pe un testament trebuie să

dovedească existenţa şi conţinutul lui în una dintre formele prevăzute de lege.
(2) Dacă testamentul a dispărut printr-un caz fortuit sau de forţă majoră ori prin fapta unui
terţ, fie după moartea testatorului, fie în timpul vieţii sale, însă fără ca acesta să îi fi cunoscut
dispariţia, valabilitatea formei şi cuprinsul testamentului vor putea fi dovedite prin orice mijloc de
probă.
Avem art. 1038 NCC.
Art. 1038
"128 /171"
Consimţământul testatorului
(1) Testamentul este valabil numai dacă testatorul a avut discernământ şi consimţământul
său nu a fost viciat.
(2) Dolul poate atrage anularea testamentului chiar dacă manoperele dolosive nu au fost
săvârşite de beneficiarul dispoziţiilor testamentare şi nici nu au fost cunoscute de către acesta.
Toate aceste texte sunt noi, deoarece Codul Vechi traducând în proporție de 99,9% la
succesiuni din codul francez al lui Napoleon a urmat și partea bună și partea rea, că nici Codul
Napoleon nu a fost fără greșeală, și atunci în Codul Vechi nu aveam teorie generală a actului juridic
civil cum avem în Codul Nou și toate chestiunile legate de exemplu, de obligații le găsim în partea
de contracte și de la contracte deduceai toate obligațiile. Așa era și la testament, unde nu era așa
detaliat cum e în codul actual unde avem dispoziții generale în materie testamentară , ci toate
chestiunile legate de aceste probleme pe care asta le discutăm, de exemplu consimțământul
testamentului, interpretarea testamentului, toate le făceai prin analogie cu chestiunile legate de
interpretarea contractelor, de consimțământul în materie de contracte, de proba contractelor.
Testamentul e un act juridic, dar are un alt tratament în multe privințe care îl deosebesc în
multe privințe de contract și aici era dificultatea pentru practician, deoarece era greu să aplice prin
analogie dispozițiile din materie contractuală și de aceea s-a resimțit nevoia încă din anul 2002-
2003 să se includă în codul civil dispoziții de acestea generale, care să particularizeze teoria actului
juridic civil la materia testamentului. În acest sens vine și art. 1038 NCC care ne vorbește de
consimțământ. În acest articol se precizează că dolul poate atrage anularea testamentului chiar
dacă manoperele dolosive nu au fost săvârșite de beneficiarul dispozițiilor testamentare și nici nu
au fost cunoscute de către acesta. Știți foarte bine de la teoria dolului, care este viciu de
consimțământ , că dolul poate proveni în principiu de la cocontractant, dar poate proveni și de la un
terț, iată că aici dolul provine întodeauna de la un terț pentru că testamentul este un act
unilateral și nu am un cocontractant. Dolul respectiv nici nu trebuie să fie cunoscut de terțul
beneficiar, de legatar, de cel care beneficiază de un testament emanat de la un testator al cărui
consimțământ a fost viciat prin dol.
Vedeți cum se merge mai departe decât dolul din materie contractuală, și vreau să va
evidențiez acest lucru printr-o speță soluționată de Curtea de Apel București din 1902. A fost o
speță în care testatar a fost o femeie în vârstă, la sfârșit de sec. XIX, într-o perioada în care nivelul
credințelor religioase și mentalitatea era altă decât e acuma, priveau altfel lucrurile, iar această
femeie făcea parte dintr-o altfel de generație. Problema care a fost în cazul testatoarei? Femeia
"129 /171"
locuia singură, nu avea copii, soțul era decedat și avea niște rude mai îndepărtate. Profitând de acest
context și știind de educație ei religioasă profundă s-a infiltrat la un moment dat un călugăr, care s-a
prezentat că fiind un călugăr de la muntele Athos care s-a dovedit mai apoi că nu a fost niciodată
călugăr, și a început să îi spună testatoarei că el e un om sfânt. A profitat de circumstanțe și de
faptul că acele rude erau niște colaterali ordinari, veri și copii de-ai verilor, care mai veneau pe la ea
prin vizită și îi mai aduceau una alta. La un moment dat în casă a fost o tentativă de furt și profitând
de acesta tentativă de furt, călugărul i-a spus că acesta tentativă de furt a fost orchestrată de aceste
rude care voiau să îi ia averea și să o lase pe nicăieri acuma la bătrânețe. El s-a prezentat că este un
fel de interpus care o păzește de atacul acestor persoane. Martorul Alexandrescu arată că abia dacă
a putut să intre în casă ei deoarece ușa îi era zăvorita și i-a spus că are ea omul ei sfânt și că
numai cu acesta poate să trateze.
Vedeți în fragmentul următor, depoziția martorei Maria Chiriacescu că pretinsul călugăr,

prin manoperele sale dolosive, a face pe testatari să creadă că este un sfânt, încât, oridecâteori
intra ea în cameră, cădea în genunchi la picioare și din cauza altor doi popi care ședeau la ea,
printre care și Protopopescu, nimeni nu putea pătrunde în locuința ei. Când această atmosferă rea
favorizată de către intimat, de către călugăr, i se exaltase sentimentul religios până la absurd și
credea că cutiile de rahat (de rahat dulce este vorba) conțineau Duhul Sfânt. Iar alt martor atestă că
o făcuse să creadă că niște mânecuțe aduse de călugăr sunt acelea pe care le purtase Sfântul
Spiridon. Sfânt care, știți foarte bine, este extrem de celebrat, de respectat la București. Sechestrarea
și izolarea de rude și restul lumii operată de călugăr și de colaboratorii săi este probată. În esență,
cum spune puțin mai jos, a început să îi spună „uite, ăștia au vrut să te fure, nu le lăsa nimica, dar
ia lasă tu bisericii și la Muntel Athos, de la care vin eu - biserică care este grecească – numai
biserica grecească îți asigură mântuirea, Biserica Ortodoxă Română nu îți asigură mântuirea”. Și
alte bazaconii îi tot băgase în cap, profitând de influența ce-a dobândit-o asupra ei.
Și atunci, considerând toate aceste chestiuni, ce a făcut instanța? A desființat testamentul.

„Dacă legatarul particular participă în calitate de complice la manoperele dolosive întrebuințate
de legatarul universal, pentru a-i capta voința testatoarei spre a o sechestra în casă și a o ține
izolată de rude, legatul particular urmează a se anula, ca și legatul universal, pentru viciul de
dol.” Deci, vedeți, aici e meritul judecătorilor. Judecătorii de la Curtea de Apel București au sesizat
o chestiune – așa, când te uiți la prima vedere, și din perspectiva lor, la început de secol XX. mai
ales acum, în secolul XXI, un om care crede că într-o cutie de rahat se află Duhul Sfânt și că o
pereche de mâneci vechi au fost purtate de Sfântul Spiridon, cu siguranță, nu e cu toți boii acasă.
Însă asta a arătat judecătorul. Nu e adevărat. Nu este lipsită de disernământ. Testatoarea avea
discernământ, problema este – consimțământul ei a fost viciat. Deci, în contextul dat, a rezultat din
"130 /171"
tot probatoriul administrat că, prin intervenția legatarilor, și chiar prin intervenția terților, care nu
fuseseră neapărat gratificați prin testament, gratificată a fost, de fapt, mănăstirea, nu călugărul
neapărat. Deci el, practic, a influențat-o pe testatară să dispună în favoarea unei terțe persoane
beneficiare, care, de fapt, nici nu era implicată în toată problema. În fond, nici nu exista în final, s-a
dovedit. În această situație, prin aceste manopere ilegale, a fost modificată percepția
testatoarei și a fost convinsă să testeze altfel decât ar fi vrut sau a fost convinsă să testeze în
condițiile în care nu ar fi vrut, poate, să lase rudelor. Și atunci, a fost convinsă să testeze altfel
decât a vrut. De aceea, aici, în materie de testament – aici este textul pe care l-am examinat, la
alineatul (2) – nu spune Codul Civil, dar sunt două date pe care trebuie să le rețineți: dolul în
materie testamentară poartă numele de captație și sugestie.
Observați, pe de-o parte, am sugestia. Deci, i-am sugerat „nu lăsa rudelor, nu lăsa
moștenire legală, nu fă testament în favoarea rudelor tale de sânge, în favoarea moștenitorului
legal pentru că ăia au fost cei care vor să te fure.” Pe de altă parte, după ce s-au sugerat aceste
chestiuni, s-a captat voința unde? Fie înspre mine, fie înspre cel spre care vreau să o dirijez.
Aceste chestiuni – captație și sugestie – nu le găsiți, după cum observați, în Codul Civil. Și nu au
fost reglementate nici în Codul Vechi. Ele au fost creația juriprudențială. Judecătorii sunt cei
care au pus la punct, au preluat judecătorii francezi, l-au preluat și ai noștri, oricum viza și vechile
drepturi, înainte de Codurile Civile moderne. Și ele ce fac? Ele sunt două noțiuni create
juriprudențial, fără a fi reglementate, pentru că ajută, în concret, în identificarea dolului în
materie testamentară. De ce? Pentru că el se particularizează prin ceea ce spune art. 1038 alin. (2)
NCC.
Art. 1038
Consimţământul testatorului
(2) Dolul poate atrage anularea testamentului chiar dacă manoperele dolosive nu au fost
săvârşite de beneficiarul dispoziţiilor testamentare şi nici nu au fost cunoscute de către acesta.
Manoperele au fost săvârșite nu neapărat de beneficiarul dispozițiilor testamentare și

nu neapărat au fost cunoscute de către acesta. Vedeți, datorită particularităților actului
testamentar, datorită unor circumstanțe concrete precum cele pe care vi le-am relatat în speța
"131 /171"
descrisă, cu care am continuat astăzi la curs, la testament e mai complicat decât la convenție. Așa
că nu te poți raporta la dolul așa cum este reglementat dolul în materie convențională, cum
este reglementat în materie obligațională în general, care provine de la cocontractant sau poate
proveni și de la un terț. Și trebuie să mergem mai departe, art. 1038 (2) NCC, care nu face decât să
deschidă poarta, iar noi vom vorbi aici de captație și sugestie.
Totul, în final, e evident, este o chestiune de constatare a faptei. De asta v-am și prezentat
această speță și v-am și dat atâtea detalii cuprinse în documentul care va rămâne pe site și pe care îl
veți putea analiza acolo voi, sigur, în detaliu. Ca să vedeți că totul a depins de o demonstrație în
fapt, de o probațiune, așa cum am văzut și la testamentul anterior. A trebuit să probăm că el ținea
jurnalul în care pomenea despre testament, de unde a tras o prezumție și am tras concluzia cu
privire la existența testamentului și conținutul său. Am văzut proiectele testament, care dovedea că
acestea au fost desființate, și iarăși am dedus că există un alt testament. Deci totul depinde de
circumstanțele de fapt.
În concluzie, ce trebuie reținut aici? Faptul că, în materie testamentară, observați, am

reglementarea aceasta cu consimțământul testatorului, în paralel cu ce noțiuni de consimțământ am
la obligații și la contracte. Textul îmi reia, evident, alineatul (1), care îmi vorbește de discernământ
și de vicierea consimțământului. Nu e nimic în plus, în fond, față de ce am avut la dol în general.
Dar, la alineatul (1), îmi arată că dolul acesta poate să meargă mai departe. Și am precizat
noțiunile de captație și sugestie ca să mergem mai departe. Până unde mergem mai departe?
Astea sunt problemele care trebuie reținute la acest aspect.
Vedeți, când le vedeți spuneți „O, ce spețe vechi!”. Acuma, pentru mine nu-s vechi, că față
de romanii noștrii, acum 2000 ani, mi se par chiar recente că zic 1902. Vi se par vechi. Asta ce ne
arată? Da, sunt vechi, fără îndoială. Din punct de vedere al civilistului, sunt spețe vechi. Dar asta vă
arată că ceea ce am enunțat încă de la prima noastră întâlnire a stabilizat acest domeniu. Aici, la
succesiuni, fiind chestiuni legate de intim de viața fiecărui testator, nu se schimbă așa repede. Sunt
chestiuni cu valoare de perenitate. Este, ceea ce se numește la nivel european, nucleul dur al
dreptului civil european, succesiunile și familia. Aici nu vii și operezi cu toporul, că înseamnă că
umbli ca elefantul printre bibelouri. Atunci, așa se explică vechimea și actualitatea acestor spețe.
Ultima chestiune pe care vreau să o observăm art. 1039 NCC.
Art. 1039
"132 /171"
Interpretarea testamentului
(1) Regulile de interpretare a contractelor sunt aplicabile şi testamentului, în măsura în care sunt
compatibile cu caracterele juridice ale acestuia.
(2) Elementele extrinseci înscrisului testamentar pot fi folosite numai în măsura în care se sprijină
pe cele intrinseci.
(3) Legatul în favoarea creditorului nu este prezumat a fi făcut în compensaţia creanţei sale.
Un text în care nu vom intra în foarte multe detalii pentru că va trebui să îl reulăm
săptămâna viitoare, dar să vedem în general. Așa cum am zis și la consimțământ, alin. (1) -
Regulile de interpretare a contractelor sunt aplicabile și testamentului, în măsura în care sunt
compatibile cu caracterele juridice ale acestuia. Nici alin. (1) nu exista, dar era o chestie de bun
simț. Alin. (2) este o dispoziție nouă față de vechiul cod. Spune așa - Elementele extrinseci
înscrisului testamentar pot fi folosite numai în măsura în care se sprijină pe cele intrinseci. Vedeți
caracterul său pentru cauză de moarte. Testamentul trebuie să fie solemn, că altfel nu am o
garanție să pot descoperi voința testatorului după ce acesta a decedat. Și atunci, această
solemnitate este întărită prin faptul că eu încerc să nu ies din ce este scris în testament.
Testamentul trebuie să fie neapărat scris și, atunci, nu părăsesc înscrisul.
Dacă încerc să mă leg de elemente din exterior, așa cum am văzut când am încercat să
reconstituim testamentul lui Amira. Elementele extrinseci pot fi folosite numai în măsura în care
se bazează pe cele intrinseci. De aceea fost problema acolo să admit că nu am originalul
testamentului și pot totuși să îl validez. În speța cu testamentul tatuat, a trebuit să aduc testamentul
în instanță. Altfel, nu puteau legatarii să își dovedească drepturile. Eu trebuie să mă leg de ceea ce
scrie în testament și e foarte important, de aceea, să am testamentul. Pe acest alineat (2), vom vedea
săptămâna viitoare, a fost o speță celebră din 1959 cu un testament făcut pe o carte poștală. Veți
vedea că de acolo vine alin. (2) din 1039 NCC. El este important în continuarea circumstanțelor
regimului juridic pe care tocmai l-am descris. Alin. (3) rămas din vechiul cod (nu mai există în
actualul Cod Civil francez) - Legatul în favoarea creditorului nu este prezumat a fi făcut în
compensația creanței sale. De exemplu, eu am împrumutat 10.000 euro de la vecinul. Fac un
testament și spun „las vecinului 10.000 euro”. Până la proba contrară, nu este prezumat a fi
făcut în compensația creanței sale și vecinul poate să se înscrie pe lista creditorilor succesorali
la pasiv. Că eu îi datorez, am un credit pe care mi l-a făcut mie de 10.000 euro, dar în același timp
se înscrie și în calitate de creditor și pe baza calității de legatar. Și îi revine 20.000 euro de la
succesiune, deoarece este beneficiarul legal cu titlu particular în valoarea sumei pe care am
"133 /171"
prezentat-o. De ce? Pentru că trebui să spună expres „Eu las acest legat pentru a-mi plăti datoria.”
Dacă nu, legiuitorul nostru a considerat că legatul făcut în favoarea creditorului nu se
prezumă a fi făcut în compensația creanței sale.
Textul a dispărut din Codul Civil francez, la noi l-a lăsat de ce? S-a considerat că un
justițiabil nu are același nivel de cultură juridică și nu înțelege. Dispozițiile trebuie să fie clare, așa
cum am văzut și la un alt text. Au mai spus „chestiunea această este discutabilă, nu neapărat este
așa.” Există ca atare, îl luăm ca atare. Acestea sunt problemele pe care am vrut să le analizăm în
întâlnirea de astăzi. Voi veni și eu la seminar, așa cum v-am spus. Cu examenul va fi dificil pentru
că vom vedea cum vom reuși să ne descurcăm. Vă rog să faceți minimul efort de a citi pentru
seminarii, pentru că va fi greu la examnen în situația de față. Pentru examen, mă gândisem la un
moment dat să fac o chestie alternativă, că nu mai sunteți anul 1 să trebuiască să fiți duși de mână.
Mă gândisem să fac un examen alternativ, în sensul că – să dau o chestiune generală, un eseu și o
speță. Și atunci, cine vrea, vine la examenul clasic, cine nu, răspune la eseu și pe riscul lui.
Problema e cu copiatul, nu pot să vă pun pe toți într-o sală și să vă supravhegez. În principiu,
examenul va fi oral, așa că vă rog să vă pregătiți din timp pentru asta.
Curs 7 Succesiuni, seria I.

Forma testamentului.
Azi vom discuta niste probleme extrem de practice si de interesate legate de forma
testamentului, ati vazut si dvs. daca v-ati uitat conform programarii, astazi zi de 13 ne vom ocupa
de aceste texte din codul civil. Povestim pe spete ce solutii sunt indicate. Sunt solutii de practica
judiciara pe care le vom discuta pe rand.
Care este aplicarea practica a ceea ce povestim noi astazi? Mult mai redusa decat
succesiunea legala, cel putin la ora actuala. In sensul ca statistica notariala arata ca in procedurile
succesorale nelitigioase dezbatute in fata notarului public, cam 90% sunt succesiuni legale. 10%
sunt succesiuni testamentare. Dar aceasta statistica este in schimbare pentru ca in ultimii 5-10 ani
numarul testamentelor a crescut. Ai testament cand ai ce sa lasi prin actele testamentare. Acuma
sunt 30 de ani de la revolutie si s-au constituit averi. Problemele de testament reintra si sunt de
perspectiva pt cel care se specializeaza ca avocat sau judecatori in civil.
"134 /171"
Doresc astazi sa analizam aceste texte de la art. 1040-1050 NCC, cele incadrate in sectiunea
a II a din capitolul Despre liberalitati pe care l-am inaugurat acum 2 saptamani in care vom vorbi
care sunt formele de drept comun, ale testamentului ordinar art. 1040-1045 NCC, apoi cum se
înregistreaza testamentul autenic art. 1046 NCC, respectiv art. 1047 NCC text referitor la formele
exceptionale asa-numitele forme privilegiate, care nu credeam ca vreodata vom ajunge să îl
discutam. Avea si echivalentele sale in VCC , dar aplicarea era una exceptionala. In vremurile in
care traversam, din pacate trebuie sa constatam posibila reintrare in actualitate a textului de la art.
1047 cand alin. (1) pct. a) in caz de epidemii, in fata unui functionar competent al autoritatii civile
locale se poate intocmi un testament privilegiat, ne situam la pct. d) in fata directorului, medicului
sef al institutiei sanitare sau medicului sef al serviciului, sau in lipsa acestora in fata medicului de
garda.
Art. 1047
Testamentele privilegiate
(1) Se poate întocmi în mod valabil un testament în următoarele situaţii speciale:
a) în faţa unui funcţionar competent al autorităţii civile locale, în caz de epidemii,

catastrofe, războaie sau alte asemenea împrejurări excepţionale;
b) în faţa comandantului vasului sau a celui care îl înlocuieşte, dacă testatorul se află la
bordul unui vas sub pavilionul României, în cursul unei călătorii maritime sau fluviale.
Testamentul întocmit la bordul unei aeronave este supus aceloraşi condiţii;
c) în fata comandantului unităţii militare ori a celui care îl înlocuieşte, dacă testatorul este
militar sau, fără a avea această calitate, este salariat ori prestează servicii în cadrul forţelor
armate ale României şi nu se poate adresa unui notar public;
d) în faţa directorului, medicului şef al instituţiei sanitare sau a medicului şef al serviciului
ori, în lipsa acestora, în faţa medicului de gardă, cât timp dispunătorul este internat într-o instituţie
sanitară în care notarul public nu are acces.
(2) În toate cazurile prevăzute la alin. (1) este obligatoriu ca testamentul să se întocmească
în prezenţa a 2 martori.
(3) Testamentul privilegiat se semnează de testator, de agentul instrumentator şi de cei 2

martori. Dacă testatorul sau unul dintre martori nu poate semna, se va face menţiune despre cauza
care l-a împiedicat să semneze.
"135 /171"
(4) Dispoziţiile alin. (3) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute.
Cat timp dispunatorul este internat intr-o institutie sanitara in care notarul public nu are
access. Notarul public se poate deplasa, se face cerere daca este o persoană în varsta sau
nedeplasabila, se face o programare speciala si ia ultima vointa deci face testamentul la domiciliu
sau unde se gaseste, la spital dupa caz. Acuma nu ar avea notarul access in institutia sanitara. Este
nevoie de 2 martori si trebuie sa fie semnat de testator, de agentul instrumentator indicat la pct d , si
respectiv de cei 2 martori. Sau sa se mentioneze despre imposibilitatea de semnare. Nu insist foarte
mult, ce trebuie doar sa stiti este ca aceste testamente privilegiate sunt lovite de caducitate in
sensul de la art. 1040 NCC. Deci ele au o viata temporară, in 15 zile daca sa zicem testatorul
este externat, si daca ar fi putut sa testeze intr-una din formele ordinare, testamentul privilegiat va
fi lovit de drept de caducitate.
Apropos de intrebarea formulata la cursul trecut, recunoasterea unui copil este expres
exceptata de la caducitate. V-am spus si atunci, avand in vedere principiul superior al
interesului copilului care in cazul de fata se manifesta in sensul ca are nevoie sa aiba filiatia
stabilita, recunoasterea de copil ramane in picioare chiar daca testamentul este lovit de o cauza de
invalidare, ca e nul ca e este revocat sau caduc ca in situatia de fata, iata si in cazul testamentelor
privilegiate legiuitorul a tinut express a mentioneze ca o recunoastere facuta in conditiile de
pandemie in fata medicului sef sau de garda, aceasta ramane valabila chiar daca se implinesc
conditiile pe care le-am studiat acuma la alin1.
Acestea sunt testamentele privilegiate si am atins punctul care este fierbinte in momentul de
fata.
Formele testamentului ordinar.
Noi ne vom ocupa in detaliu de formele testemantului ordinar, pentru ca daca este sa fac un
inventar al practicii succesorale trebuie sa stiti ca pana in 1948 testamentele erau raspandite, asa
cum sunt si la ora actuala in occidentul European, si in Franta, modelul nostru legislativ etern din
ultimii 200 de ani si dintre formele testamentare era cel olograf de la 1841. Însa dupa 1948, in
conditiile nationalizarilor oamenii au ramas fara bunuri importante, testamentul a devenit mult
mai putin practicat si sub aspectul formei s-a produs o mutatie sociologica foarte interesanta.
Am discutat cu notari în meserie de minim 25 de ani, și au spus că daca in 2 decenii au vazut 2 cel
mult 3 testamente olografe. Singura concluzie pe care o pot trage, este ca dupa 1948 in conditile de
teroare politica, de neincredere cand oamenii se denuntau intre ei erau inchisi pentru orice, teribilii
ani ”50, s-a generat o atmosfera de neincredere in actele private cum este testamentul olograf. S-a
mentinut si la ora actuala, majoritatea testamentelor sunt cele autentice, se prefera un act care ar
"136 /171"
parea ca este mai sigur. Este intemeiata aceasta tendinta in practica? Ca vezi doamne e mai bine
autenticul. Juridic vorbind este justificata? Vom incerca sa dam un raspuns mergand pe practica.
Sa ne uitam putin pe textul codului, foarte scurt, pe art. 1040 NCC care spune ca formele de
drept comun ale testamentului sunt cea olografa si cea autentica. Acest text vine in continuarea
a ceea ce am vazut noi saptamana trecuta la definitia testamentului, la art. 1034 NCC subliniasem
ca testatorul dispune intr-una din formele cerute de lege.
Art. 1034
Noţiune
Am accentuat atunci cand am aratat care sunt caracteristicile testamentului bazat pe

definitia legala de la art. 1034 NCC, am accentuat caracterul său solemn si l-am legat cum am
legat si revocabilitatea de partea finala , pentru timpul cand nu va mai fi in viata. Altfel spus, pe
ce se fundamenteaza art. 1040 NCC ? – solemnitatea ad validitatem , nu pentru opozabilitate, ci cu
scop de conditie de validitate esentiala, solemnitatea testamenutlui este esentiala pentru ca
altfel nu am nicio certitudine reala asupra existentei si continutului testamentului.
Fiind un act pentru cauza de moarte, asa cum am aratat data trecuta, isi produce efectele
numai la decesul autorului sau. Inseamna ca am nevoie din punct de vedere practic de o
certitudine, asigurata de solemnitate. Veti vedea care motiveaza solemnitatea si formalismul
testamentului si prin nevoia de a atrage atentia testatorului asupra a ceea ce ar dispune, asta
este o motivatie improprie. Acuma sa ne intelegem, pentru cei care sunt incapabili exista tutela ,
curatela deci dreptul civil nu este facut sa duca testatorul de mana indiferent de cat de multa cultura
juridica are sau nu. Dreptul civil cand prevede masuri de ocrotire sa ii atraga atentia sunt tutela si
curatela.
Testatorul nu este un incapabil, prin urmare solemnitatea nu este facuta in primul rand
pentru a atrage atentia ca vezi ca faci un act grav prin care iti ordonezi averea pentru ca el stie
foarte bine ca dispune. Cu ce e mai grav testamentul decat vanzarea, care e o instrainare actuala,
testamentul nici macar nu este o instrainare actuala. Asta doresc sa retineti, ca aceste solemnitati
sunt prevazute , au ca scop asigurarea certitudinii utlimei vointe. Sa pot sa dovedesc existenta
si continutul testamentului asa cum am povestit saptămâna trecuta. Pornind de la art. 1034 NCC,
"137 /171"
asa se justifica art. 1040 NCC, care in primul rand reglementeaza formele testamentului si sa
mergem la text. Il avem in suportul de curs pe care l-ati putut descarca.
Art. 1040
Formele testamentului ordinar
Art. 1040 NCC nu difera foarte mult in coloana din dreapta observ fostul art. 858 din Codul
civil a lui Cuza. Ce este diferit este ca a disparut testamentul mistic. În vechea reglementare mai
aveam inca o solemnitate care a disparut. Justificarea o gasiti in suportul de curs, nu mai insist
asupra ei. A fost o greseala, dar asa a ramas. Din moment ce oricum testamentul are doar doua cai
deschise, doua cai solemne extrem de restrictive pentru a putea testa de ce sa o tai si pe a treia?
Doar pentru a nu era practicata? Asta nu e motiv, nu era nicio problema cu el. Trecem peste, oricum
trebuie sa stim ca un testament mistic, facand aplicarea legii civile in timp, redactat inainte de
1 oct. 2011 e valabil. Daca a fost redactat ulterior evident nu indeplineste conditiile de forma, nu
este valabil. Prin urmare, nu mai avem forma mistica de testare.
Reguli generale pentru forma testamentelor
Art. 864 VCC
Cind testatorul va voi sa faca un testament mistic sau secret, trebuie neaparat sa-l
iscaleasca, sau ca l-a scris el insusi, sau ca a pus pe altul a-l scrie.
Hirtia in care s-au scris dispozitiile testatorului sau hirtia care serveste de plic, de va fi, se
va stringe si se va sigila.
Testatorul va prezenta judecatoriei competente testamentul strins si pecetluit, precum s-a

zis, sau il va stringe si-l va pecetlui inaintea judecatoriei.
Testatorul va declara ca dispozitiile din acea hirtie este testamentul sau, scris si iscalit de el
insusi, sau scris de altul si iscalit de testator.
Cind testatorul, din cauza de boala, va fi in neposibilitate fizica de a se prezenta inaintea

judecatoriei, atunci prezentarea testamentului, pecetluirea lui si declaratia susmentionata, se vor
face inaintea judecatorului, numit de judecatorie pentru acest sfirsit.
"138 /171"
Judecatoria, sau judecatorul numit, va face actul de subscriptie*) pe hirtia in care s-a scris
testamentul, sau pe hirtia care serveste de plic.
Acest act se va subscrie atit de testator, cit si de judecatorie sau judecator.
Toata lucrarea de mai sus nu va putea fi intrerupta de nici o alta operatie; cind testatorul,
din o cauza posterioara subsemnarii testamentului, va declara ca nu poate subsemna subscriptia*),
aceasta declaratie se va trece in subscriptie.
Avem art. 864 VCC in forma in care aparea in vechiul cod, care arata cum se facea
testamentul mistic sa stiti ca nu e adevarat. Sa stiti ca nu este adevarat, daca veniti la master o sa va
arat o serie de testamente mistice, nici Alexandrescu nici Deak, cand scriau ca ele nu se practicau,
concluzia mea este cu tot respectul că ei nu știau ce vorbesc. Deci nu a fost justificat să excludă
această formă din noul cod.
Testamentul ologarf.
Începem cu testamentul olograf. Aveți întrebări până aici?
S- Legat de confirmarea nulității unui legat de către un moștenitor legal. Am citit că nu
poate să-i afecteze pe ceilalți moștenitori legali.
Prof: N-am prea înțeles situația. Am înțeles că ar fi vorba de un moștenitor legal care în sensul
art. 1010 C.civ. confirmă un legat informal? Sau ce?
Art. 1010 C.civ. Confirmarea liberalitătilor
Confirmarea unei liberalităti de către moştenitorii universali ori cu titlu universal ai dispunătorului
atrage renunţarea la dreptul de a opune viciile de formă sau orice alte motive de nulitate, fără ca
prin această renunţare să se prejudicieze drepturile terţilor.
Student: Da și de exemplu, să zicem că legatul respectiv sună în felul următor: că X
primește un anumit imobil, numai cota moștenitorului legal ar fi mult prea mică încât să acopere
legatul respectiv. Eu aici nu înțeleg.
Prof: Nu s-ar executa din partea lui ziceți?
Student: Da. Și citeam în carte că nu pot fi afectați prin confirmarea legatului ceilalți
moștenitori legali. Și atunci înseamnă că strict din cota celui care confirmă, cumva legatarul își va
lua ce îi revine prin legat? Cota moștenitorului legal este prea mică ca să acopere ?
Prof: Primește atât cât poate primi, adică, încerc să sintetizez. Să zicem, un testament este
nul pentru că (o să vedem acum când discutăm de testamentul olograf) nu a fost semnat de testator.
În toate acestea, din cei 5 copii ai defunctului, unul zice: eu sunt de acord, știu că asta a fost voința
tatălui meu, deci eu sunt dispus să execut acel legat prin care ați zis dvs. că se lasă acel imobil. Să
presupunem că acel imobil este singurul bun din masa succesorală, pentru că veți vedea în materia
de succesiune legală, cam astea sunt marea majoritate a succesiunilor în practică, imobil dobândit în
"139 /171"
timpul căsătoriei de defunct/a cu soțul sau soția și o mașina sau chiar două. Cam astea sunt masele
succesorale cele mai comune. Și atunci bunul cel mai important acoperă, dacă nu toată succesiunea,
marea majoritate a valorii masei succesorale. Dvs. spuneți că, bun, dar dacă numai al cincilea copil
spune sunt de acord cu voința tatălui/mamei mele și ceilalți patru invocă nulitatea pe motiv de
testament informal, deci confirmarea de la art 1010 C.civ. funcționează numai pentru unul dintre ei.
Întrebarea este ce primește în concret, nu? Păi primește atât cât poate primi din cotitatea disponibilă
raportată la acel moștenitor. Deci ei sunt 5, în mod normal fiecare ar primi 1/5, dacă testamentul ar
fi confirmat de către toată lumea ar însemna că, vom vedea, art 1088 C.civ. zice că rezerva
succesorală a descendenților este jumătate din cât ar fi primit în succesiunea legală, deci legatarul,
acceptând că imobilul este cel mai important bun, ar fi primit jumătate din masa succesorală,
cotitatea disponibilă.
Art. 1088 C.civ. Întinderea rezervei succesorale
Rezerva succesorală a fiecărui moştenitor rezervatar este de jumătate din cota succesorală care, în
absenţa liberalităţilor sau dezmoştenirilor, i s-ar fi cuvenit ca moştenitor legal.
Dar această cotitate disponibilă nu este virtual numai a celui care a confirmat, ci este a lor. Și
atunci, dacă numai acesta a confirmat, înseamnă că legatul se va putea întinde cel mult pe 1/5 din
cotitatea disponibilă, deci va primi cel mult 1/10 din valoarea masei succesorale, în acest exemplu.
Student: Am înțeles, mulțumesc. Aici nu înțelegeam, cât de departe să meargă cumva confirmarea,
dacă nu este disponibil imobilul respectiv în întregime.
Prof: Atâta va merge. Eu am dat exemplu cu rezervatari. Putem da exemplu când cei cinci
nu sunt copiii defunctului ci sunt frații defunctului. Atunci, ei nefiind rezervatari, înseamnă că
legatarul va putea primi 1/5, raportat la întreg. Am particularizat ca să vedeți cum gândesc pentru că
mă gândesc că și dvs. v-ați pus problema în felul acesta că practic, această confirmare, această
renunțare la opunerea viciilor, cum spune aici și textul din Codul civil, nu poate să fie impusă și
celorlalți, care nu renunță.
Dacă sunt alte întrebări? Vom urma astăzi să discutăm, dar nici o problema dacă s-a întrebat pentru
că v-am spus să citiți pentru astăzi. Bun, dacă nu sunt alte întrebări, haideți să mergem la un
exemplu. V-am adus aici testamentul lui Traian Pop. Nu știu în ce măsură știți că peste drum de
facultate, nu chiar imobilul de peste drum dar următorul, la nr. 16, aceea a fost în întregime casa lui
Traian Pop. Traian Pop, din păcate, după 1948 când universitatea a fost împărțită în două și s-a
instalat o conducere pro-sovietică, a fost dat afară din învățământ. Prin Decretul 92/1950 și acel
imobil și un apartament pe care îl mai avea, vom vedea imediat în testament, în București, a fost
naționalizat, el a fost declarat dușman al poporului. Traian Pop a fost unul dintre cei mai mari
profesori din facultatea noastră, de aceea și amfiteatrul 2 a fost botezat după numele sau, tratatul
său de criminologie din 1925 este și astăzi un punct de referință în literatura de specialitate... Și
"140 /171"
atunci el în 1960, în 1961 a decedat, fusese dat afară și din învățământ, cum v-am spus, a făcut acest
testament, pe care îl voi traduce că vedeți că scrie foarte urât. Vedeți, în stânga sus, viza aplicată de
Notariatul de stat și vedeți scrie acolo vizat 23, nu știu ce lună este acolo, 1961, pentru că vom
vedea, conform art 1042 C.civ. actual, care reia de fapt textul din Codul civil a lui Cuza, în
momentul în care se deschide moștenirea, testamentul olograf trebuie să fie vizat spre neschimbare.
Art. 1042 C.civ. Deschiderea testamentului olograf
(1) Înainte de a fi executat, testamentul olograf se va prezenta unui notar public pentru a fi vizat
spre neschimbare.
(2) În cadrul procedurii succesorale, notarul public procedează, în condiţiile legii speciale, la
deschiderea şi validarea testamentului olograf şi îl depune în dosarul succesoral. Deschiderea
testamentului şi starea în care se găseşte se constată prin proces-verbal.
(3) Cei interesaţi pot primi, după vizarea spre neschimbare, pe cheltuiala lor, copii legalizate ale
testamentului olograf.
(4) După finalizarea procedurii succesorale, originalul testamentului se predă legatarilor, potrivit
înţelegerii dintre ei, iar în lipsa acesteia, persoanei desemnate prin hotărâre judecătorească.
Deci se prezintă notarului care ia act de aspectul și conținutul testamentului și vizează spre
neschimbare. Vedeți că e acolo vizat, data, semnează și aplică ștampila.
Și să vedem ce scrie Traian Pop și apoi să analizăm ce este și cum funcționează testamentul
olograf, pe acest exemplu concret. Testament privitor la averea imobilelor și-l intitulează el,
"subsemnatul Traian Pop, profesor universitar pensionat, domiciliat în Cluj-Napoca, str. Avram
Iancu nr. 16, în deplinătatea facultăților mintale și din liberă voință, fac prin acest testament
dispozițiile de mai jos, pentru cauză de moarte". Observați, din felul în care redactez testamentul
este întotdeauna și un document de epocă, adică din felul cum e formulat îți dai seama cam cine
este cel care a scris, care este nivelul său de educație, care este nivelul său de informare. La master
analizăm mai multe cazuri practice de testament, în care din diverse categorii sociale și cu diverse
niveluri de pregătire fiecare exprimă în felul în care știe să o facă. Sigur, el era penalist, dar asta nu
însemnă că nu avea cunoștințe juridice, ceea ce se și vede.
Merg mai departe. El aici construiește mai multe ipoteze. Ipoteza 1: "în ipoteza că se scot de sub
naționalizare și se restituie în întregime casa din Cluj și apartamentul din București, dispun precum
urmează". Deci el, încă în 1960, mai speră în mod ușuratic, că i se restituie bunurile. Și dispune de
fiecare, ce s-ar întâmpla dacă ar reveni, pentru că vedeți, în momentul în care dispune, de 10 ani îi
fuseseră expropriate. "Casa mea din Cluj, str. Avram Iancu, care a fost înscrisă - și da datele de
carte funciară - în CF nr. topografic X, o las ca proprietate în părți egale, în indiviziune" și el
enumeră aici mai multe persoane. Sunt nepoții săi, sunt 6 nepoți care erau unii la Cluj, alții la
București, pe care ii enumeră aici pe fiecare pe rând. După ce a terminat cu enumerarea lor, spune:
"141 /171"
"dacă oricare dintre acești 6 moștenitori ar avea oriunde un drept de proprietate, la vreo casă sau
parte de casă, la vreun apartament sau parte dintr-un apartament, nu mai moștenește partea pe care
am destinat-o mai sus, din casa mea, ci partea lui trece asupra tuturor celorlalți. Dacă oricare din
moștenitorii sus amintiți, ar muri înaintea mea, partea lui trece de asemenea asupra celorlalți". Deci
iată, cu testamentul poți să te joci. Practic cu testamentul, după cum spune art 955 N C.civ., deși
succesiunea legală este regula, cu el practic poți schimba ordinea succesorală, în măsură în care
evident, te lasă dispozițiile referitoare la rezervă.
Art. 955 C.civ. Felurile moştenirii
Și această schimbare îți permite să jonglezi cu cât și ce le lași moștenitorilor. El a spus aici în mod
egal, indivizat, le dau la cei 6 nepoți ai mei, pe care i-a identificat în concret, deci a determinat
destinatarul liberalității, în sensul în care am studiat acum 2 săptămâni.
După care, precizează că, dacă vreunul dintre ei nu vrea sau nu poate, vedeți, este
predecedat, ori unul dintre ei are alte proprietăți sau parte dintr-o proprietate oarecare, nu contează,
atunci nu va mai avea vocație testamentară la averea pe care el le-o lasă. Deci face aici ceea ce noi
numim un legat alternativ, adică spune dacă cutare nu vrea, nu poate sau nu îndeplinește
anumite condiții, atunci vor primi ceilalți și partea lor va crește, o dispoziție care este
permisă, deci eu mă pot juca cu vocația succesorala, fac ce vreau. Repet, doar în limitele ordinii
publice și a bunelor moravuri - rezerva ține de ordinea publică. După care dispune de apartament:
"apartamentul din București, str. ... - spune aici în paranteză - bineînțeles, în ipoteza că mi se
restituie, las ca proprietate nepoatei mele, una dintre nepoate... iar dacă ar muri înaintea mea,
atunci apartamentul îl las copiilor săi.." Și tot așa, vedeți, ipoteza a doua, ipoteza a treia, deci el își
organizează succesiunea printr-o serie de ipoteze concrete, care să îi valideze voința testamentară.
Această este ultima pagină, aici este ipoteza a patra, nu mai insist asupra a ce face, în final dispune
și de casa părintească din Șinca Veche, dispune ce se întâmplă cu ea și aici, la final, spune "orice
testament anterior, privitor la averea mea imobilă se anulează" - aici se vede că e penalist, nu se
anulează ci se revocă, de fapt îl declari că nu mai produce efecte, nu îl anulez, dar exprimarea este
echivalentă și atunci eu prin interpretare, interpretez sensul real al voinței părților, nu sensul
declarat, voința reală nu voința declarată - cunoaștem de la actele juridice acest principiu de
interpretare. Și spune în final "prezentul testament l-am făcut din liberă voință și l-am scris și
subscris și l-am datat mână proprie".
"142 /171"
De ce v-am arătat acest testament? Pentru a vedea ce înseamnă un testament olograf. Și

haideți să mergem la textul legal pentru a vedea în concret. În primul rând ce îmi spunea primul
citat din documentul de spețe? E un profesor de la Iași, unul dintre cei mai mari civiliști din
perioada clasică a dreptului civil român. Scria "forma olografă - pe care noi am examinat-o în
testamentul lui Traian Pop - care constă în scrierea în întregime, datarea și semnarea cu mâna
testatorului - după cum ați văzut în ce am observat în acel document - este forma cea mai simplă și
totodată cea mai personală în care omul își poate manifesta ultima sa voință, cea în care gândul
testatorului se împlinește în chip mai original și mai neatârnat". Deci, Cantacuzino caracterizează
aici, ceea ce am reținut din acest citat, foarte bine testamentul olograf astfel cum îl reglementează
Codul civil. Și să vedem cum reglementează Codul civil acest testament. La art 1041 C.civ., exact
ce am văzut, sub sancțiunea nulității absolute, testamentul olograf trebuie să fie scris în
întregime, datat și semnat de mâna testatorului. Ce doresc să reținem deci până aici? Faptul că
legea, art 1040 C.civ. am văzut că îmi instituie obligativitatea de a dispune fie în formă olografă, fie
în formă autentică, pentru a satisface solemnitatea impusă testamentului de art 1034 C.civ. Deci
forma este esențială, însă, solemnitatea unui act juridic civil nu este neapărat sinonimă cu
autenticitatea. Da, în principiu, în dreptul nostru, actul solemn este actul autentic.
Art. 1040 C.civ. Formele testamentului ordinar
Art. 1041 C.civ. Testamentul olograf
Sub sancţiunea nulităţii absolute, testamentul olograf trebuie scris în întregime, datat şi semnat de
mâna testatorului.
Art. 1034 C.civ. Notiune
Testamentul este actul unilateral, personal şi revocabil prin care o persoană, numită testator,
dispune, în una dintre formele cerute de lege, pentru timpul când nu va mai fi în viaţă.
Actul solemn este actul autentic și atunci, în principiu, mă adresez notarului public pentru a
face formalitățile de autentificare. Însă iată că testamentul olograf este cel mai bun exemplu de act
privat care este în același timp solemn, deci observăm că solemnitatea nu constă în autenticitatea
înscrisului. Solemnitatea constă în prezența celor trei cerințe pe care le vedem foarte clar,
laconic enumerate la articolul 1.041 NCC.
Art. 1041. NCC Testamentul olograf

Sub sancţiunea nulităţii absolute, testamentul olograf trebuie scris în întregime, datat şi
semnat de mâna testatorului.
"143 /171"
Atunci ceea ce trebuie să rețineți este că, pentru ca un testament olograf să fie valabil are
nevoie de trei chestii: scriere, semnătură și dată. Care toate trebuie să fie făcute cu mâna proprie a
dispunătorului. Mă uit la articolul 859 VCC și văd că de fapt textul nu este schimbat.
Art. 859 VCC
Testamentul olograf nu este valabil decît cînd este scris în tot, datat și subsemnat de mîna
testatorului.
Doar s-a renovat sub aspect lingvistic. Nici în Codul Francez reformele din 2001/2006 nu au
schimbat nimic cu privire la formularea textului. VCC la articolul 886 avea acest text în care spunea
că formalitățile respective sunt observate sub sancțiunea nulității absolute.
Art. 886 VCC
Formalităţile la care sunt supuse deosebitele testamente prin dispoziţiile prezentei secţiuni şi
acelea ale secţiunii precedente se vor observa sub pedeapsa de nulitate
De ce v-am dat aici o serie de texte? Vedeți 1.002 din Codul Civil Carol al doilea din 1940
care nu a mai intrat în vigoare, forma din Codul Civil Italian, din Codul Civil Elvețian respectiv din
Codul Civil Quebek. Am dat aceste forme ca să observați că indiferent de cum plasez, în partea mai
civilizată sau mai puțin civilizată a continentului european, forma testamentului olograf este
aceeași în sensul că deși suntem în secolul informatizării și am uitat să scriem de mână, cu toate
acestea textul acesta care are o vechime de 200 de ani. El a rămas neschimbat în toate codurile
civile chiar și renovate și asta vreau să vedem acum, cum se explică această fosilă a formalismului
în materia actelor juridice și vom vedea discutând pe niște exemple practice.
Să vedem ce este această înscriere, am spus că este solemn dar solemitățile sunt de fapt
private. Acestea pot fi îndeplinite de oricine, aceasta înseamnă că și dumneavoastră puteți lua un
instrument de scris, oricare ar fi acesta, și să vă faceți testamentul în formula olograf. Trebuie doar
să scrieți, însemnați și datați. Din punct de vedere legal testamentul olograf este valabil în orice
condiții de redactare cât timp îndeplinește condițiile de la 1.041. Că în final nu va putea fi
probat este o altă problemă. Și aici este de fapt slăbiciunea testamentului olograf, faptul că fiind
un act privat nu am aceleași condiții, aceleași garanții de subzistență a lui până la decesul
testatorului astfel încât să îl pot pune în valoare când se deschide succesiunea dispunătorului. În
Franța la ora actuală este cea mai practicată formă, la fel și în Germania, la fel era și la noi până în
1948 când se schimba mentalitatea justițiarului și la ora actuală cea mai practicată formă este
testamentul autentic. Vedeți la articolul 265 aveți definiția din CPC ce este înscrisul.
Art. 265 CPC Noţiune

"144 /171"
Înscrisul este orice scriere sau altă consemnare care cuprinde date despre un act sau fapt juridic,
indiferent de suportul ei material ori de modalitatea de conservare şi stocare.
Mai mult, în procedura civilă poți să îl faci pe suport informatic. Apoi la art. 268 vedeți
alineatul 1 teza întâi CPC care e rolul semnăturii.
Art. 268 CPC Rolul semnăturii
(1) Semnătura unui înscris face deplină credinţă, până la proba contrară, despre existenţa
consimţământului părţii care l-a semnat cu privire la conţinutul acestuia. Dacă semnătura aparţine
unui funcţionar public, ea conferă autenticitate acelui înscris, în condiţiile legii.
(2) Când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în
condiţiile prevăzute de lege.
Semnătura e deplină credință până la proba contrară asupra existenței consimțământului

părții care la semnat cu privire la conținutul acestuia și atunci în materie testamentară rețin că
semnătura are rolul de a ne arăta că testatorul și-a însușit ca proprie ultimă voință ceea ce a
scris până acolo. Am spus că testamentul este înscris sub semnătură privată. Vedem la articolul
272 CPC ce este înscrisul sub semnătură privată.
Art. 272 CPC Noţiune
Înscrisul sub semnătură privată este acela care poartă semnătura părţilor, indiferent de suportul
său material. El nu este supus niciunei alte formalităţi, în afara excepţiilor anume prevăzute de
lege.
Este acela care poartă semnătura părților indiferent de suportul său material, el nu
este supus nici unei alte formalități, cu excepția situațiilor prevăzute de lege și excepția
prevăzute de lege, este exact 1.041. Deci ca să am un înscris sub semnătură privată este suficient
în sensul lui 272 Cod Procedură Civilă să fie semnat de către testator indiferent pe ce suport, dar în
plus în materie testamentară datorită caracterului mortis causa 1.041 iată spune că trebuie să fie
înscris, datat și semnat. Nu e suficient să fie semnat, un înscris sub semnătură privată poate fi de
altfel tehnoredactat. Iată facem o promisiune de a contracta, o putem tehnoredacta, o printăm și o
semnăm de mână, avem înscris sub semnătură privată. La testamentul olograf nu este suficient,
trebuie să scriem de mână și datăm de mână, așa se corelează cu dispozițiile din procedura civilă.
Articolul 273 CPC ceea ce vorbeam, puterea doveditoare, înscrisul sub semnătură privată
recunoscut de cel căruia este opus, adică de către moștenitorii legali căci lor li se opune, face
dovada între părţi până la proba contrară. Asta se și întâmplă în practică, notarul când deschide
testamentul să îl vizeze spre reschimbare îi Întreabă pe moștenitorii legali dacă recunosc scrierea
"145 /171"
testatorului și se consemnează în încheiere că moștenitori legali au recunoscut scrierea atestatului și

că aceasta este ultima voință, că este testamentul antecesorul lor. La asta se referă puterea
doveditoare.
Art. 273 CPC Putere doveditoare
(1) Înscrisul sub semnătură privată, recunoscut de cel căruia îi este opus sau, după caz, socotit de
lege ca recunoscut, face dovadă între părţi până la proba contrară.
(2) Menţiunile din înscris care sunt în directă legătură cu raportul juridic al părţilor fac, de
asemenea, dovadă până la proba contrară, iar celelalte menţiuni, străine de cuprinsul acestui
raport, pot servi doar ca început de dovadă scrisă.
Data certă, asta înseamnă că testamentul este opozabil terților numai dacă data devine certă.
Când devine data certa? Din ziua decesului sau din ziua neputinței fizice de a scrie a
testatorului.
Apar probleme în practică, ce se întâmplă dacă nu e tot testamentul scris de mâna

testatorului? Este o decizie a Curții de Apel din Quebec din 1999 și ce îmi spune Curtea de Apel,
faptul că testamentul olograf trebuie să fie scris de către testator este o condiție esențială cerută de
forma sa, iar un document care este scris de către un terț nu satisface aspectele sale esențiale,
scrierea este esențială pentru validitate este ad validitatem zice textul. Trebuie să fie scris de mâna
testatorului și atunci vedeți Curtea de Apel din Quebec în 1999 a respins un testament în care fusese
scris de către un terț și numai semnat de către testator și datat de către acesta.
Ce a spus Curtea de Apel București într-o decizie din 2010 secția civilă a fost expertizat un
testament din 11 iunie 2007 și a rezultat din expertiză că a fost scris, datat și semnat de către
testator. Faptul că textul efectiv și data au fost inserate cu ajutorul indigoului iar semnătura
executată în original, direct cu instrumentul scriptural indică posibilitatea ca titularul să fi copiat
unul dintre exemplare în momentul semnării se poate ca testatorul să fi vrut să aibă mai multe
exemplare care să fie toate ca și testarea originală. Care a fost situația, de fapt în instanță nu s-a
prezentat hârtia cu care a scris cu pix, stilou, creion ci s-a prezentat un alt exemplar. Și asta spunea
Curtea de Apel, faptul că este scris cu indigo-ul și este semnat doar la sfârșit, dar semnat cu pixul,
de exemplu, cu care se scrise pe primul exemplar, nu îi răpește validitatea, pentru că prin
administrarea probatoriului din expertiza care a fost făcută în dosarul repectiv s-a dovedit că
intenția testatorului a fost să aibă mai multe exemplare originale. Acuma că intre timp a scos
indigoul și a scris cu mâna, adică a semnat cu mâna, asta nu afectează faptul că intreg testamentul
este scris de către el cu propria sa mână. Asta vrea să spună Curtea de Apel.
"146 /171"
Art. 1041
Testamentul olograf
Deci vedeți, între cerința de la art. 1041 NCC, fostul art. 859 VCC, când s-a dat decizia asta
în 2010 vă dați seama, din 2007 era incident art. 859 VCC, care am văzut este identic. Faptul că
am această dispoziție restrictivă care spune că trebuie să fie scris de mâna testatorului, nu
trebuie să o interpretez orbește, deci nu trebuie să am ochelari de cal. Ci trebuie în cazul concret
să văd care este scopul scrierii, apropo și de decizia curții de apel din Quebec. Scopul scrierii este
să văd că testamentul emană de la testator, asta trebuie reținut. Deci trebuie să mă uit, da
domnule, codul civil mi-a instituit o formalitate, dar formalitatea aia nu este o chestiune oarbă, deci
nu este o chestiune pe care trebuie să o respect așa ca pe o dogmă, ci trebuie să înțeleg care a fost
rațiunea legală. Și rațiunea a fost să fiu sigur că testamentul care este un act pentru cauză de
moarte, pentru că de aia am pornit cu chestia asta, provine de la testator. Prin urmare, de aceea la
art. 859 VCC, actualul art. 1041 din codurile noastre civile succesive, s-a instituit cerința
manuscrierii. Deși trăim în secolul vitezei, cum a fost secolul XX și acum în secolul XXI, această
cerință nu este deloc desuetă. Numai ea imi garantează certitudinea că testamentul provine de
la testatorul de la care se pretinde că provine. Și atunci prin scriere verific acest lucru pentru că
scrierea este singrul lucru care-mi garantează o notă personală. Fac expertiză criminalistică a
scrisului și dovedesc.
Prin semnătură ce fac? Am spus că scopul semnăturii este să-mi însușesc conținutul
testamentului, dar deocamdată asta este ideea la scriere. Este singura dovadă palpabilă avută în
vedere de legiuitor că testamentul chiar provine de la testatorul de la care se pretinde că ar proveni
În concret, apropos și de întrebările puse. Ce s-a întâmplat? Într-o speță semnată tot de Curte
de Apel din Quebec, testatoarea era foarte slăbită. Atunci ea nu putea să scrie, dar știa ce vrea să
scrie. Și atunci mâna sa a fost susținută, a fost ghidată de cineva din personalul spitalui ca să-și
poată redacta testamentul olograf. Și curtea de apel, față de contestațiile moștenitorilor legali, a
reținut că ghidarea mâinii testatoarei nu pune în pericol caracterul liber și voluntar al
semnăturii acesteia, căci ea era bolnavă și întâmpina dificultăți în scriere. Deci observați și aici
modalitatea de interpretare logică și în funcție de rațiunea legii. Scrierea am spus că trebuie să
asigure faptul că am o notă personală care să-mi permită să expertizez în caz de contestare
testamentul că provine de la testator , dar faptul că mâna a fost ghidată nu înseamnă că a fost
"147 /171"
neapărat forțată. Dar în mod normal nu trebuie să-mi ghideze cineva mâna când îmi scriu
testamentul. Însă dacă mi-a fost ghidată doar pentru a mi-o susține, nu pentru a mi-o îndruma, deci
nu pentru a mă face să scriu ce nu vreau să scriu, atunci nu am probleme. Și asta a reținut curtea,
testatoarea era în deplinătatea facultăților mintale, avea doar o slăbiciune la nivelul mâinilor și nu
putea în felul ăsta să scrie dacă nu-i era susținută mâna. Era bolnavă, dar nu psihic, prin urmare,
ghidarea ei nu a pus în pericol caracterul liber și voluntar al semnaturii acesteia. Concluzia aceasta
evident că a reieșit din probe, din probatoriul administrat.
În schimb, într-o speță soluționată de secția întâi civilă a Curții de Casație Franceze, în
2008, a fost o altă situație. Era o fică și tatăl ce a făcut? El scrisese cu creionul textul testamentului
și a pus-o pe ea să scrie peste acele litere cu pixul și să semneze în final. Îs aici într-o situație
diferită, tocmai de aceea le-am pus una langă alta ca să se înțeleagă. Vedeți, testatoarea era o
persoană puțin debilă mintal din naștere, deci cu un retard congenital și având capacități mintale
limitate, chiar dacă înțelegea scopul unui testament (și aici s-a facut expertiză psihiatrică și s-a
văzut că ea întelegea ce înseamnă testamentul) nu era capabilă să ia inițiativa de a testa. Deci astfel
spus voința de a testa, de a dispune de o cauză de moarte nu a venit de la ea pentru că avea acel
retard mintal, deci nu avusese nici inițiativa de a testa, nici capacitatea de a-i concepe continutul si
de a-l scrie singură. Deci Curtea Supremă din Franța a decis că este nul actul în care
testatoarea scrisese cu pixul peste textul deja scris cu creionul de către tatăl ei. Observați că
voința nu mai provine de la testatoare, ci de la o persoană care a fost forțată să urmeze conturul
unor litere, care chiar dacă înțelegea ce înseamnă un testament nu voise și nici nu putea să fie în
stare să conceapă o voință testamentară. Acesta este sensul deciziei pe care pe care curtea a dat-o
aici.
Partea a 2 a.
S- În cazul testamentelor privilegiate, pot și să nu fie scrise de mâna testatorului ca în cazul

celor autentice?
P- Da. Pentru că sunt făcute în condiții speciale, de exemplu de către un soldat pe front.
Ce s-a întâmplat în practica noastră? În anii 20-30, în perioada interbelică, urmând o

tendință din practica instanțelor franceze pe care atunci o copiam copios, s-a pus intrebarea: s-a
inventat mașina de scris, oare un testament dactilografiat nu tine loc dacă e dactilografiat de
testator , de testament scris de mână?. Aceeași discuție e și la ora actuală. Noi nici nu mai scriem
de mână, de ce să mă chinui dacă testamentul olograf e făcut ca un act cât mai simplu, prin care eu
să pot să îmi înregistrez ultima voință. Păi haideți să-l facem cât mai simplu. Cel mai simplu imi e
mie să scriu pe telefon sau să scriu pe computer și să trag la imprimantă eventual.
"148 /171"
Art. 1041
Testamentul olograf
Aici observați critica unui avocat din baroul București, la o decizie tradusă a Curții de Apel
franceze, din 1932, în care el spunea: art. 859 VCC, actualul art. 1041, nu limitează
instrumentele de scriere. Iar printr-o expertiză s-ar putea stabilii dacă testatorul cunoștea
dactilografia și s-ar putea identifica autorul dupa cum apăsa la mașină (mai puernic sau mai încet).
Trebuie să știți ca înainte de 1989 dacă aveai mașină de scris, trebuia la începutul fiecarui an să
depui la miliție un specimen de scriere, pentru ca se temeau că vei trimite scrisori la Radio Europa
Liberă si la Radio Vocea Americii și astea de obicei le dactilografai ca să nu-ți recunoască scrierea.
Și într-adevăr, dacă mă duc la textul din cod art. 859 în vechiul cod spunea că testamentul
trebuia scris în întegime, nu spunea să fie scris de mâna testatorului, doar să fie semnat de mâna
testatorului. Cinstind vorbind, partea finală ”de mâna testaroului” se referă la toate trei, dar
interpretat avocățește, spune că trebuie să fie scris în întegime, datat să fie doar subsemnat de mâna
testatorului.
La fel spune și codul nostru. Să fie scris în întregime, să fie datat și semnat de mână deci nu
s- a schimbat nimica. Deci discuția ar fi la prima vedere și astăzi. Însă, în realitate practica și în
Franța și la noi și în literatura de specialitate s-a stabilizat în sensul ca nu poți să accept un
testament care nu este integral scris de mâna testatorului.
De unde a ponit această stabilizare? De o lucrare scrisă de un profesor de la Paris care care a
fost si doctor honoris causa al universității noastre in 1933, care a publicat în un articol intitulat
”Înțelegeri de solemnizare a liberalităților” unde discuta tendintele astea legate de de faptul că
donația se transformă mai degrabă în dar manual, nu mai e nevoie de formă autentică și iată și în
materie testamentară, la testametul olograf nu mai țin atâta seama de necesitatea scrierii de mână ci
pot să o substituie prin prin dactilografiere, asta la nivelul discuției de atunci. Și vedeți, atunci el a
spus foarte clar, motivația sa influențează jurisprudența curții de casație si s-a transmis și la noi,
motivele rămânând valabile până în prezent. Și el concluzionează: „într-o astfel de materie,
libertatea extremă, adică să admit orice altă scriere decât cea manuscrisă, ar însemna de fapt
oblinarea libertății. Ușurința de a testa nu trebuie să devină ușurința de a frauda. ”
"149 /171"
Ca să luam chestiuni mai recente, în practica noastră după ce s-a dat legea fondului funciar,
Legea nr. 18/1991 au apărut o mulțime de testamente prin care persoanele care prin care diversele
persoane care își făceau cereri de reconstiruire a dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole
și pădurilor, își justificau pretențiile. Dar au fost testamente false, deci au fost unii care s-au lansat
de la această fabricare de testamente false și am mai discutat așa și cu experți criminaliști care mi-
au spus foarte clar. Avem zeci, sute de testamente false prin care s-au dat pământuri și care unele
ulterior s-au dovedit, altele nu s-au dovedit că sunt false. Vom discuta și vom vedea și astăzi dacă
avem timp căteva, insă la asta se referă aici autorul francez, adică el spune că dacă pemit ca un
testament să fie dactilografiat, zicem astăzi tehnoredactat, înseamnă că îmi răpesc unica
posibilitate viabilă de a identifica dacă într-adevăr testamentul respectiv provinde de la
testator sau este un fals. Atunci pornind de la această chestiune, Curtea de Casașie de la Paris și
cea de la București au mers în acceași idee și iată vedeți aici o decizie Curții Supreme de Justiție,
actuala ICCJ în care arată foarte clar că înscrisurile analizate n- au nici valoarea unui act de ultimă
voință a defunctului, adică a unui testament deoarece pentru a a fi valabil trebuia să
îndeplinească cumulativ condițiile de la art. 859 VCC, art. 1041 actual, proprii testamentului
olograf. Și anume: să fie scris, datat și semnat de mâna testatorului, autorul actului. Înscrisurile
din dosarul respectiv ce a ajuns la instanța supremă erau dactilografiate, inclusiv data, și poartă doar
semnătura defunctului care probabil îi aparține, dar care este insuficientă în lipsa scrierii și a datării
de către autoare pentru ca actul să constituie un testament valabil.
Deci vedeți, a fost practic după disputa asta din anii 20-30, cam de la mijlocul anilor 30 a
secolului trecut, jurisprudența s-a stabilizat în sensul de a nu accepta testamentul în cazul în
care nu este scris integral de măna testatorului. Adică să nu accepte un testament redactat cu alte
mijloace tehnice decât manuscrierea.
Atunci, discutia apropro de întrebarea pusă, a mers mai departe in sensul ca, sa va arat o
problema, avem textele din dreptul comparat, referitor la testamentul olograf, in codul civil al
Quebec-ului textul scrie in felul urmator, “testamentul olograf trebuie sa fie integral scris si semnat
de catre testator, altfel decat printr-un mijloc tehnic”. Deci, in codul civil al Quebec-ului ei nu cer
data, este o influenta a dreptului englez asupra dreptului de inspiratie franceza din Quebec, dar in
acelasi timp el precizeaza, in niciun caz prin mijloc tehnic, deci legiuitorul Quebec-ul si-a exprimat
clar optiunea in acest sens, dar ce s-a intamplat, si la ei din 2001 au avut o discutie similara cu ce
avem noi cu privire art. 266 din codul de procedura civila, cu privire la probe, în sesnsul ca toate
probele au fost echivalate, cele informatice cu cele clasice, avand in vedere progresul
tehnologic.
Probele
"150 /171"
Art. 266 CPC
Înscrisurile pe suport informatic
Înscrisul pe suport informatic este admis ca probă în aceleaşi condiţii ca înscrisul pe

suport hârtie, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege.
Si atunci intr-o speta s-a intamplat urmatoarea situatie: pretinsa legatara a venit cu o
discheta pe care era pusa o eticheta, etichetă pe care era semnatura testatoarei si pe discheta se afla
un document word in care se spunea ca lasa toata averea celei care prezentase discheta in instanta,
litigiu cu mostenitorii legali. Legatarul a spus in felul urmator, “da, nu este scris de mana de catre
testator, dar avand in vedere ca toate probele informatice sunt echivalate cu probele clasice in
masura in care exista corespondenta, avand in vedere ca acest document word provine de la testator
(aceste detalii putand fi verificate în properties, data si cine l-a modificat) si in acelasi timp chiar
daca nu este semnat in document, el este semnat pe discheta. Prin urmare, ar fi un testament olograf
valabil. De ce? Pentru ca în practica s-a mai intamplat sau s-a mai pus acesta problema, daca
semnatura trebuie sa faca sau nu corp comun cu testamentul olograf . A fost un testamen
celebru, al unui arab bogat de cetatenie franceza, fiind la hotelul Ritz, unde a si decedat, el a trimis
o scrisoare (prin intermediul hotelului) in care a mentionat printer altele faptul ca se va intampla cu
averea lui, fiind bolnav si aflandu se la tratament la Paris, nu a semnat scrisoarea si a facut asa cum
obisnuia el sa faca, a pus hartia intr-un plic, hartie cu antetul hotelului, plic cu antetul hotelului, a
inchis plicul si a semnat pe plicul inchis. Instanta, Curtea de Casatie, Sectia Civila a validat acest
testament pentru ca a spus ca semnatura trebuie sa faca corp comun cu testamentul, sa fie
subsemnata textului testamentului, in speta avand in vedere ca in perioada respectiva se stie ca
testatorul a stat la Ritz, la hotel, avand in vedere ca scrisoarea expediata era pe hartia hotelului cu
antet, pe plicul hotelului cu antet, s-a dovedit unitatea conceptuala a hartiei cu semntaura pusa
pe plic.
Si atunci, avand in vedere ca in aceasta speta s-a validat o semnatura care nu era pusa pe
hartia unde era scris testamentul, a spus legatara noastră care era cu discheta, „atunci si aici,
discheta mea este suportul, pe ea este documentul unde pot identifica data si ca provine din
computerul tastatarei, prin urmare, daca a semnat pe discheta e ca si cum a semnat pe plic, de ce sa
nu o validam? ‘ Însa, Curtea de Apel din Quebec a dat o solutie de invalidare a testamentului,
testamentul informatic nu este valid, deoarece se spune foarte clar ca trebuie sa fie redactat altfel
decat printr-un mijloc tehnic si a reiterate motivele de incertitudine a probei in materie de
testament, nu am de unde sa stiu ca acest document provine de la testator, ca provine din
computerul lui, poate avea oricine acces la el, mai ales ca legatara din speța, mi se pare ca era cea
care facea curatenie in casa testatoarei. Ea a crezut ca fusese gratificata pentru ca facuse de
"151 /171"
mancare, curatenie ani de zile cat timp aceasta a fost bolnava, boala din cauza careia a si decedat.
Trecand peste chestiile legate de incapacitate, acesta fost validat ca si informal deoarece nu asigura
nicio certitudine.
În codul nostru nu exista o astfel de dispozitie care sa spuna “altfel decat prin mijloc
tehnic”, dar motivatia pe care instanta din Quebec a adoptat-o este admisibila.
Ca urmare, decizia aceasta pe care am redat-o, a sectiei civile, ramane si este considerate
deocamdata actuala, nu pot sa ma înregistrez, nu pot sa ma filmez, nu pot sa tehnoredactez,
pentru ca in stadiul actual al stiintei si tehnicii nu este acceptat practic ca fiind testament
olograf. Niciun notar nu o sa accepte un testament pe o discheta sau pe o înregistare pentru ca nu ai
cum sa dovedesti ca nu este o frauda. Dacă mergi în instantă trebuie dovedit că moștenitorii legali
au recunoscut, confirmat, ei trebuie să recunoască că asta a fost voința testatorului, iar asta nu se
prea întâmplă în practică, vedeți art. 1010 NCC.
Dispoziţii speciale
Art. 1010
Confirmarea liberalitătilor
Confirmarea unei liberalităti de către moştenitorii universali ori cu titlu universal ai

dispunătorului atrage renunţarea la dreptul de a opune viciile de formă sau orice alte motive de
nulitate, fără ca prin această renunţare să se prejudicieze drepturile terţilor.
În judetul Maramures abundă testamentele orale, ceea ce se numea testamentele cu limba

de moarte, adica cele de fata cu popa si 3,6,9 femei, batrani din sat, dispune ce se întampla cu
averea lui si aceste testamente verbal se spun, culmea, notarului si mostenitorii le executa, adica
merg pe art. 1010 din N. Codul Civil mostenitorul universal sau cu titlu universal, fie ca este vorba
de cel legal sau testamentar confirma liberalitatea “da domnule, stiu ce a dispus tata ca a chemat
pe popa si alte cateva din sat si le-a spus”. Înseamna ca prin această confirmare am renuntat la
dreptul de a opune viciu de forma, adica faptul ca nu este scris, nici in forma olografa, nici in
forma autentica, nici in vreo alta forma. Si atunci, asta se mai intampla, dar astfel un testament
tactilografiat sau tehnoredactat nu exista nicio decizie si niciun practician normal la cap nu ar
accepta asa ceva.
S- Ultima teză ”fără a prejudicial drepturile terților” s-ar putea referi la ipoteza în care
mostenitorul universal/ cu titlu universal ar fi debitorul unei creanțe și creditorul ar putea invoca
această prejudiciere?
"152 /171"
P- Vă referiți la o actțune pauliană?
S- Da.
P- Deci în frauda creditorilor, o renunțare în frauda lor. În situatia in care avem de a face
cu o renuntare in dauna creditorilor (actiunea pauliana). Știți care e problema aici? Pe de-o parte
practică. Da, eu am datorii și atunci văd că antecesorul meu prin testament a lăsat averea altcuiva.
Și eu zic, da este valabil. De ce fac asta? Ca să nu mă îmbogățesc eu primind mostenirea, si sa nu
am cu ce plati pe creditor, si de aceea ma gandeam la o speta care sa se refere la actiunea pauliana.
Practic vorbind, nu ajung pana acolo, pentru ca in astfel de situatii ei nu accepta si confirma
liberalitatea, ci pur si simplu renunta la mostenire sau nu accepta deloc.
Art. 1100
(1) Cel chemat la moştenire în temeiul legii sau al voinţei defunctului poate accepta
moştenirea sau poate renunţa la ea.
(2) Prin succesibil se înţelege persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege
pentru a putea moşteni, dar care nu şi-a exercitat încă dreptul de opţiune succesorală.
Art. 1106
Libertatea acceptării moştenirii
Nimeni nu poate fi obligat să accepte o moştenire ce i se cuvine.
De ce ? Pentru ca optiunea succesorala este libera in sensul lui art. 1100 alin.(1) NCC,
respectiv art. 1106 NCC care spune ca nimeni nu poate sa fie silit sa faca acceptarea mostenirii
care i se cuvine si atunci este cea mai putin riscanta cale de a-ti frauda creditorii , adica vom studia
la optiunea succesorala, este un drept potestativ, nimeni nu poate fi obligat sa faca ceva deoarece
codul civil la art. 1100 alin (1) si art. 1106 imi spune ca sunt liber si atunci renunt la mostenire, ca
in concret ma inteleg cu ceilalti asta e partea a doua, dar renunt la mostenire si nu ajung sa confirm
liberalitatea, sa confirm liberalitatea inseamna ca eu am acceptat mostenirea, dar cu privire la
testament sunt de accord ca si acesta sa isi produca efectul si atunci din punct de vedere practice
este raspunsul ca nu ajung pana acolo. Insa, daca ajung pana acolo si dupa ce accepta isi da seama
"153 /171"
ca are datorii sau dupa aceea are un testament, se poate intampla si asa ceva, atunci se poate merge
pe ideea ca au fost fraudati creditorii si de fapt a evitat o imbogatire pentru a-si agrava
insolvabilitatea si atunci raspunsul ar fi afirmativ.
Sunt multe casatorii facute in dauna creditorului, sotul are niste datorii, nu are importanta
de unde, si cand se apropie momentul adevarului si va veni urmarirea creditorilor face o schimbare
de regim matrimonial. Ca sa schimbe regimul matrimonial trebuie sa il lichideze pe cel existent, art.
320 NCC si urmatoarele, dupa care inchei noua conventie matrimoniala, indifferent care ar fi
aceasta. La lichidare ce facem? Declaram contributia mea ca sot de 0 sau 1% iar restul contributiilor
au fost ale sotiei si in felul acesta imi videz patrimonial pentru a-i frauda pe creditori.
Sigur, frauda asta pauliana trebuie dovedita, dar asta este paradoxul. Toata lumea striga
inainte de 2011 ca ne trebuie inapoi regimurile matrimoniale, iar acum in practica majoritatea
acestor conventii sunt incheiate nu pentru ca le trebuie regimul separatiei, ci doar cei cu averi
consistente merg pe separatia de bunuri, marea majoritate a romanilor merg pe comunitate legala,
însa cei care trec la comunitatea separatiei o fac in scopul pe care vi l-am indicat (in
fraudarea creditorului).
Confirmarea de la art. 1010 NCC ar fi susceptibila de revocare? Nu, odata ce ai

confirmat, mai ai doar viciile consimant sau lipsa de discernamant. Altfel nu, este un act unilateral
si acesta este in principiu irevocabil. Aceasta intrebare se pune la optiunea succesorala si vom
vedea in ce masura este irevocabila, dar aici sunt o serie de probleme si vom vedea cand le vom
discuta. Repet, confirmarea nu este susceptibila de revocare, este un act unilateral, odata intrat in
circuitul civil.
Uita-ti o decizie foarte veche, o decizie din 1814 a Sectiei de Recusuri, fosta sectie din
cadrul Curtii de Casatie Franceze, reiterate în 1970, uitați în 200 de ani respectarea și la noi, și peste
tot unde sunt coduri de influență franceză. Până acum am discutat despre scrierea, acum hai să
discutăm despre dată.
Ce se înțelege prin dată? Prin dată se înțelege o scriere care cuprinde indicarea zilei,
lunii și anului, nefiind necesară precizarea orei și locului testării. Asta a fost discuția în
practică, la 10 ani de la intrarea în vigoare a Codului Francez al lui Napoleon în 1814, și atunci a
revenit în practică decizia pe care v-am raportat-o.
Ce înseamnă dată? Vedeți că testamentul olograf este un act privat, un act simplist. S-a
găsit un caz, în județul Tulcea, în care un inginer la renovarea unei mănăstiri și-a făcut testamentul,
sculptandu-l pe grindă respectivei mănăstiri. După aceea, asta s-a întâmplat în anii 30, când s-a
renovat mănăstirea s-a acoperit inclusiv grindă cu un strat de tencuiala, nu s-a știut. Inginerul a
"154 /171"
decedat în anii 70. În 80 și ceva, când iar s-a renovat mănăstirea, s-a decapat inclusiv grindă, s-a
găsit testamentul, și și-au dat seama că succesiunea care a fost dezbătută că o moștenire legală de
către notarul de stat în anii 70 era de fapt una testamentară. Legatara decedase, astfel că succesorii
nu și-au bătut capul, dar în mod normal certificatul de moștenitor putea să fie anulat și succesiunea
dezbătută din nou. Ceea ce voiam să spun aici, era faptul că testamentul olograf îl poți face în
orice formă și pe orice suport, este o formă simplistă, prin urmare a trebuit să vină Curtea de
Casație și să disciplineze puțin. Adică, ce înseamnă dată? Fiindcă vedeți că în cod, dacă mă uit la
text, nu se precizează nimica. Textul îmi spune “Să fie datat”. Nu detaliază ce înseamnă dată.
Atunci au apărut tot felul de testamente curioase, vom vedea imediat. Unul zice de ziua Națională a
României, altul spune cu ocazia aniversării a 10 ani de căsătorie. Ce fac eu cu data?
Instanța a spus, trebuie să fie dată, ziua și anul. Nu este nevoie nici de ora, nici locul
testării, se poate pune dar nu este obligatoriu. Problema s-a pus, ce se întâmplă dacă lipsește
data? Iată, aveți decizia curții noastre de casație, Secția întâi civilă din 1905, în care s-a discutat ce
facem dacă lipsește data, un element esențial. Lipsa ei atrage de principiu nulitatea. O dată
greșită sau incompletă, nu echivalează cu lipsa datei. Atunci s-a pus problema: de ce am nevoie
de dată în testamentul olograf? “Data este o condiție de validitate”.
Dar care este rațiunea datei? Două aspecte: 1. să stabilească dacă testatorul a fost
capabil la dată testării și 2. în caz de pluralitate de testamente cu dispoziții care se contrazic
trebuie să știm care este ultima voință.
Și atunci în cazul în care, asta fiind tendința practicii noastre judiciare, au fost ipoteze în
care data nu a lipsit total, dar a fost incompletă sau greșită. În aceste cazuri, dacă o pot reconstitui,
sau dacă nu se pune problema că testatorul nu era capabil, sau că nu am mai multe testamente, de
ce să mă cramponez în dată? Vedeți, asta este desolemnizarea liberalităților despre care profesorul
francez vorbea . În practică judiciară, nu și cea notarială, s-a dezvoltat, încă de la începutul
secolului trecut, o tendința de a relaxa cerințele în materie de dată. Chiar dacă este o condiție de
validitate, dacă nimeni nu invocă lipsa capacității testatorului sau existența mai multor
testamente contradictorii, de ce să fie nul testamentul? Asta au zis judecătorii noștrii, și în acest
sens au fost validate anumite testamente.
În privința testamentului făcut de un militar pe front, atunci li se spunea să nu pună nici

dată nici locul testării, că în cazul interceptării corespondenței de inamic să nu se divulge date cu
privire la poziția strategică. Atunci s-a spus că nu era nevoie de dată, dar instanțele au zis că este de
fapt nevoie de dată, deoarece dacă voia să testeze în condiții speciale, nu avea decât să apeleze la
testamentul privilegiat. Însă din moment ce nimeni nu spunea că soldatul ar fi fost incapabil, și
nimeni nu spunea că ar există mai multe testamente contradictorii, acest testament a fost validat.
"155 /171"
După, au venit două testamente unde a fost mare distracție: în 1959, este vorba de
testamentul unui scriitor, este vorba de Anton Holban. Acesta în 1937 era internat în spital, unde a
și decedat. El a trimis o ilustrată, o carte poștală prietenei sale în care spunea că dacă I se întâmplă
ceva, îi lasă ei cutare bunuri din masă succesorală. A decedat, și când s-a dezbătut succesiunea în
față notarului, notarul a refuzat să facă succesiune în formă testamentară deoarece a spus că acea
carte poștală nu este datată. Care era problema? El scrisese “Joi, cu două zile înainte de operație”,
deci el nu punea nici ziua, nici anul. În speță s-a dovedit că de fapt este vorba de modul lui tipic
de a dată corespondență. Atunci tribunalul acesta a validat respectivul testament și a deschis
succesiunea testamentară, motivând că acea carte poștală purta și ștampila poștală datată la 5
ianuarie. Iată deci că Tribunalul a stabilit că data a putut fi determinată prin elemente de fapt
relevante, că urmare fiind valabil. Ce a făcut de fapt? A reconstituit data.
În schimb, uitați ce se zice în a două parte a deciziei: “Dacă judecătorul de fond constată
că data este inexactă din cauza neatenției sale, și se poate reconstitui din dispozițiile testamentare
sau fapte și probe chiar din afară testamentului, dar aflate în strânsă legătură cu testamentu atunci
nu anulăm testamentul”. Deci aici este o chestiune care nu există în Codul Civil, dar care acuma la
art. 1039 NCC, vedeți spune că “Elementele extrinseci înscrisului testamentar pot fi folosite
numai în măsura în care se sprijină pe cele intrinseci.”. Asta a spus și instanța. Vedeți în cartea
poștală spunea “Joi cu două zile înainte de operație”, și nu aveam altă dată. Dar uitându-mă la
ștampila poștei pusă pe testament, la registrul de operație, la certificatul de deces, eu pot să
reconstitui, corelând cu elementele intrinseci (“Joi cu două zile înainte de operație).
Art 1039: Interpretarea testamentului
(1) Regulile de interpretare a contractelor sunt aplicabile şi testamentului, în măsura în care sunt
compatibile cu caracterele juridice ale acestuia.
(2) Elementele extrinseci înscrisului testamentar pot fi folosite numai în măsura în care se sprijină
pe cele intrinseci.
Acestea sunt aspectele pe care am vrut să vii le indic. Problematica este foarte diversă la
testamentul olograf. În 1974 a fost un litigiu foarte interesant la București. O pictoriță celebra care
publică sub pseudonimul Valinina a decedat la un moment dat prin 1972, și s-a ajuns cu litigiul
până la fostul Tribunal Suprem, în sensul în care ea nu era căsătorită, nu avea copii, nu avea decât
rude colaterale, deci nerezervatari, și aproape de împlinirea termenului de opțiune succesorală, s-a
prezentat amantul cu un tablou pictat de aceasta, pe spatele căruia scria cu litere mari ”Las tot ce am
lui Vali” (adică lui) si s-a semnat cu pseudonimul respectiv. Oare era valabil testamentul acesteia
"156 /171"
scris cu litere de tipar? E testament olograf, se poate scrie oriunde. Și atunci s-a decis ” Nulitatea
relativă a testamentului pentru motiv de datare incompleteă se poate acoperi daca se demonstrează
că la data întocmirii lui nu au existat efecte care să contrazică scopul de ocrotire al testamentului.
Deci daca nu s-a contestat testamentul acesta rămâne valabil. Deci data va deveni pur și simplu
indiferentă.
P- Ce critică aduceți acestei decizii a Tribunalului Suprem?
S: Faptul că menţionează nulitatea relativă şi nu cea absolută.

P: Aşa este, sancţiunea pentru viciile de formă este nulitatea absolută şi nu cea relativă.
Când mă uit la această ordonanţă primul lucru care iese în evidenţă este nulitatea relativă, scopul de
ocrotire, care ocrotire? Pentru că întradevăr am văzut că art. 859 nu spunea nimic dar aveam art.
866 care spunea că toate aceste formalităţi sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii aboslute.
În al doilea rând ceea ce nu reiese de aici şi nu vă puteţi da seama, aici avem un fals
testamentar, dacă vă uitaţi în Tratatul lui Deak într-o notă de subsol (dacă se mai găseşte in varianta
actuală) face referire la un articol publicat în „ziarul Scânteia” care face referire la acestă
succesiune cu cântec a pictoriţei, şi acolo în reportaj, titlul era „un tablou care era lasat moştenitor
tabloul”. Cum v-am spus, în ultima clipă înainte de a se scurge termenul de opţiune succesorală a
venit fostul prieten al decedatei care a spus că el ia toată averea. Şi Tribunalul Suprem a a validat
testamentul. Vedeţi, pe lângă faptul că judecătorii nu ştiau că o condiţie de formă neîndeplinită este
sancţionată cu nulitatea absolută, nu s-a dispus expertiza tabloului, a scrieri de pe tablou, să se vadă
testamentul respectiv provenea sau nu de la testatoare. Ce a făcut prietenul pictoriţei? El a profitat
de faptul că testatoarea îşi semna toate tablourile, nu pe pânză, ci cu penelul şi cu litere de tipar
indicând pseudonimul ei artistic şi anul pe verso-ul tabloului, astfel că a luat tabloul şi a scris şi el
cu litere de tipar „las tot ce am prietenului meu”. Tribunalul Suprem, secţia civilă, în 1974 nu a
observat acest lucru din pură neglijenţă sau din diferite interese ce erau acolo. Însă ceea ce mă
interesează pe mine este că această decizie este reputată validând o dată incompletă, spunând că
este şi de-a dreptul indiferentă din moment ce nimeni nu a invocat incapacitatea sau
revocarea.
Ultima decizie este a Curţii de Apel Craiova din 2010 în care se spune că se pot administra
probe pentru a completa o dată incompletă sau involuntar eronată aplicată de testator pe
testament, dar nu se poate admite inexistenţa acestui element esenţial pentru validitatea actului.
Astfel, Curtea de Apel Craiova prin decizia din 2010 a revenit la concepţia anterioară mai
restrictivă potrivit căreia acceptai să completezi/rectifici o dată eronată dar nu şi să accepţi o dată
indiferentă/absentă. În speţă este vorba despre un testament olograf pe care defunctul nu l-a datat
dar erau prezenţi martori şi aceştia semnaseră şi dataseră ei şi susţinerea legatarului a fost că data
"157 /171"
pusă de martori a fost data testării dat fiind faptul că au fost de faţă. Însă Curtea de Apel Craiova a
adoptat o decizie mai rigidă şi a spus că nu se poate aşa ceva.
În concluzie, trebuie să reţinem că fără scriere „manuscrisă” , fără semnătură nu există
testament olograf ( nu cu mijloace tehnice, nu cu înregistrări, nu cu filmări, nu cu nimic altceva).
În privinţa datei, trebuie să ştiţi că în practica nostră, opiniile sunt împărţite. Adică, tendinţa
a fost, cu excepţiile prevăzute mai sus, de la decizia dată în 1905 a Curţii de Casaţie, să validez un
testament chiar şi fără dată indiferentă( deci data reconstituită o acceptă orice judecător, însă data
indiferentă/lipsa totală a datei uitaţi că sunt şi decizii care nu sunt atât de convinse). Asta însă spun
judecătorii pentru că dacă însă mergeţi la notari, niciun notar nu acceptă un testament olograf
incomplet datat. Deci doar la instanţă te poţi duce să completezi data sau să ignori necesitatea datei
într-un testament olograf.
Apropo de vizarea testamentului spre neschimbare, formalităţile la deschiderea
testemntului olograf nu erau atât de detaliate în Codul Vechi, ele au fost practic împrumutate din
legislaţia notarială şi incluse şi în cod, cele 3 alineate de la art. 1042 NCC.
Art. 1042
Deschiderea testamentului olograf
(1) Înainte de a fi executat, testamentul olograf se va prezenta unui notar public pentru a fi
vizat spre neschimbare.
(2) În cadrul procedurii succesorale, notarul public procedează, în condiţiile legii speciale,
la deschiderea şi validarea testamentului olograf şi îl depune în dosarul succesoral. Deschiderea
testamentului şi starea în care se găseşte se constată prin proces-verbal.
(3) Cei interesaţi pot primi, după vizarea spre neschimbare, pe cheltuiala lor, copii
legalizate ale testamentului olograf.
(4) După finalizarea procedurii succesorale, originalul testamentului se predă legatarilor,
potrivit înţelegerii dintre ei, iar în lipsa acesteia, persoanei desemnate prin hotărâre
judecătorească.
Probele
Art. 301 CPC
Recunoaşterea sau contestarea înscrisului sub semnătură privată
(1) Acela căruia i se opune un înscris sub semnătură privată este dator fie să recunoască,
fie să conteste scrierea ori semnătura. Contestarea scrierii sau semnăturii poate fi făcută, la primul
termen după depunerea înscrisului, sub sancţiunea decăderii.
(2) Moştenitorii sau succesorii în drepturi ai aceluia de la care se pretinde a fi înscrisul pot
declara că nu cunosc scrisul sau semnătura autorului lor.
"158 /171"
Art. 105 (Legea 36/1995)

(2) În cazul existenţei unui testament olograf, mistic sau privilegiat prezentat notarului
public sau găsit la inventar, acesta procedează la deschiderea şi vizarea lui spre neschimbare. La
termenul fixat pentru dezbatere se constată starea lui materială întocmindu-se un proces-verbal,
urmat de procedura validării.
(3)Procesul-verbal de validare a testamentului se întocmeşte de către notarul public în
prezenţa succesibililor legali înlăturaţi prin testament sau ale căror drepturi sunt afectate prin
acesta şi care vor fi citaţi în acest scop.
(4) Notarul public va dispune efectuarea unei expertize grafoscopice atunci când:
a)succesibilii înlăturaţi de la moştenire, deşi citaţi, nu se prezintă;
b)succesibilii declară că nu cunosc scriitura defunctului;
c)succesibilii contestă scriitura defunctului, aducând probe în acest sens;
d)defunctul nu are moştenitori legali.
(5) În cazul în care în expertiza grafoscopică se constată că scriitura nu aparţine
testatorului, notarul public va continua procedura succesorală.
Testamentul olograf este un act sub semnătură privată, un act eminamente privat şi atunci
are avantajul uşurinţei redactării, însă are şi două dezavantaje mari: 1. Se poate pierde sau poate
fi sustras foarte uşor( apropo de cel ce şi-a făcut testamentul pe grindă şi l-au găsit doar dupa 20
de ani după ce au refăcut grinda) 2. Nu ştii sigur dacă nu este un fals.
Când vom face rezerva, o să vedeţi că notarul trebuie să îi cheme şi pe succesibilii
înlăturaţi prin testament, când testamentul e olograf ca să îl recunoască, dacă e autentic
testametnul, nu îi mai cheamă ( pentru că deja forţa probantă este alta la testamentul autentic,
aici trebuie să cheme doar succesibilii rezervatari pentru ca ei să îşi poată apăra drepturile prin
invocarea reducţiunii). Aceasta este singura diferenţă procedurală.
După vacanţă, vom vorbi despre testamentul autentic, fiind unele probleme ce merită
discutate, fiind şi cea mai fracventă varietate , probleme ce se leagă de modificările aduse de NCC.
În esenţă, este vorba despre faptul că în practica notarială s-au constatat chestiuni de genul: vine
una dintre rudele lui de cuius şi spune haideţi repede domnule notar că tata e pe moarte şi vrea să-şi
facă testamentul. Pe când ajunge notarul acolo tatăl decedase şi se ajungea la înţelegeri de genul că
notarul pune mâna sub capul decedatului şi il intreabă „asa-i că îi laşi lui nu ştiu care?” şi mutând
capul defunctului zice „da”. Deci vedeţi era o practică în care în mod fraudulos se profita de aceste
circumstanţe.
"159 /171"
Veţi vedea că NCC, aduce anumite prevederi din Codul francez, pe care inainte nu le-au
preluat în codul nostru civil şi care au incercat să garanteze certitudinea provenienţei testamentului
de la testator. Astfel, acest lucru arată că testamentul olograf nu înseamnă că nu e bun, și
testamentul autentic nu este neapărat garanţia 100% a voinţei testamentare a dispunătorului.
Curs 8 succesiuni, seria I.

Testamentul autentic.
Aș vrea să ne ocupăm astăzi de testamentul autentic, pentru că așa cum v-am precizat din
punct de vedere practic, testamentul autentic este varietatea mai frecventă. V-am explicat acum
două săptămâni și de ce este așa și nu altfel. Trebuie să clarificăm ce avantaje și dezavantaje are.
Înaine de a merge mai departe, voi face un mic refresh in legătură cu testamentul olograf.
Ce am văzut la testamentul olograf? Plusuri și minusuri. Cel mai mare avantaj este faptul că e un
act privat-înseamnă rapiditate, ușurință în redactarea, întocmirea acestuia. Cel mai mare
dezavantaj este perisabilitatea lui, adică poate să nu știe nimeni de el, poate să fie distrus, nu
neapărat de persoane de rea credință, dar de obicei desigur ca mostenitorii sau nemulțumiții au grijă
să îl facă dispărut. Perisabilitatea generează o dificultate de probă, fiind un mijloc fragil.
Pe de alta parte, testamentul autentic prin prezența notarului imi garantează în primul
rând existența lui, dar și conținutul său. Veți găsi în literatura de specialitate niște considerații
cum că este mai la adăpost testamentul autentic decât cel olograf de captație și sugestie, pe care le-
am exemplificat data trecută, în calitate de vicii de consimțământ în materie testamentară. Aceasta
afirmație nu se poate susține, pentru că notarul nu e medic sau de altă specialitate, încât să constate
dacă cel din fața lui are sau nu are discernământ, iar dacă are, consimțământul său este viciat sau
nu. Capacitatea se prezumă, existența discernământului se prezumă, deci chiar dacă notarul constată
că testatorul pare să aibă discernământ, nimic nu îi împiedică pe cei nemulțumiți să ceară o
expertiză medico legală care să dovedească contrariul. De asemenea, viciile de consimțământ cu
atât mai puțin. Faptul că testatorul a fost adus prin violență in biroul ntarului public, un notar nu are
de unde să știe, dacă lucrurile nu ies la iveală intr-o manieră sau alta. Deci sub acest aspect nu aș
face diferență între ele. Dacă e vorba de forță probantă, ce trebuie reținut aici? La testamentul
olograf, forța sa probantă este egală cu cea a unui înscris sub formă privată. Am analizat data
trecută. În ceea ce privește testamentul autentic, forța sa probantă este până la înscrierea în
fals.
"160 /171"
Spun acum pe scurt- ceea ce a scris notarul, deci încheierea de autentificare, face forță
probantă deplină până la inscrierea în fals, ceea ce din punct de vedere practic este foarte puțin
probabil când vorbim de testamentul autentic.
În schimb, conținutul chiar dacă este în fond consemnat tot de către notar, la forța
probantă nu este cu nimic diferit de cel olograf, putând fi atacat pe orice motiv pe care poate
fi atacat și cel olograf . Singurul lucru care face credință deplină este că scrie notarul că `in fața lui
s-a prezentat cutare și a declarat ce reprezintă ultima sa voință`. Restul, declarația efectivă, adica
însuși testamentul si voința testamentară este la fel de atacabilă, indiferent de forma
testamentară.
Ca să discutăm în concret o să vă arăt un testament mai vechi și unul mai nou. Am adus
testamentul Mariei Tănase, cântareața de muzică populară a cărei înregistrări au fost distruse în
perioada comunistă, ulterior valoarea ei fiind iar recunoscută. Vă spun acestea pentru a putea
înțelege mai bine conținutul testamentul. Testamentele sunt importante nu numai sub aspectul
juridic. Codul civil intenționat le definește la art. 1035 NCC ca fiind un tipar, pentru că ele conțin
și alte dispoziții care ne arată contextul social, economic, personal, în care s-a desfășurat și a
dispus testatorul.
Art. 1035
Este o sursă de informații care pe noi, juriștii, ne ajută și să interpretăm testamentul
atunci când este nevoie. În partea de sus a testamentului vedeți ștampila, atunci era notariatul de
stat, este vorba de Republica Populară Română. După cum spuneam, în 1950 s-a înființat
notariatul în România. Prin Decretul nr. 40 din 1953, succesiunile și actele autentice au fost
scoase din competența judecătoriilor și date în competența notarilor de stat. De ce? Petru a degreva
rolul instanțelor, fiind delegate notariatului nou înființat.
Testamentul Mariei Tănase conține datele ei de identificare, cu cine era casatorită, ce rude
are. Ea era bolnavă, se afla în spital. Nu ești obligat să scrii in testamnet ce rude are testatorul, dar
ce veți observa aici și și în alte testamente este faptul că notarul este prudent. Adică, în legea
notarilor publici și în fostul Decret cu nr. 40 avem un text care instituie așa-numita obligație de
"161 /171"
consiliere a notarului, adică în temeiul legii, notarul este obligat să clarifice părților
raporturile juridice în care se află sau pe care le declașează. Astfel de texte nu veti gasi în toate,
dar în majoritatea veți găsi, aceste texte ale testamentelor autentice fiind rezultatul exercitării de
către notar a acestei colaborări, cosilieri a clientului.
Repet, dacă testatorul dorește nu este obligat să menționeze, poate spune doar `îi las lui
cutare `atât. Nu se întamplă așa în practică. Observați, se identifica, spune (Maria Tănase) `las
toată averea mea mobilă la data decesului surorii și soțului, cu același domiciliu, pe care îi rog sa
ia doar împreună hotărâri privind averea rămasă.` Vedeți ceea ce vorbeam noi la art. 1034 NCC,
art. 1035 NCC, testamentul este un tipar juridic pentru că în sensul lui art. 1035 alin. (1) NCC
el conține legate, dar partea a doua spune că pe lângă legate și chiar în absența acestora, poate
conține și alte dispoziții, deci nu neapărat dispoziții cu caracter patrimonial și pentru cauză de
moarte.
Art. 1034
Noţiune
Cum spune în acest testament “îi rog să ia doar împreună hotărâri privind averea rămasă”,
care nu are caracter patrimonial, dar este componentă a unui testament. Apoi lasă ceva
fratelui, spunând: ” dacă fratelui meu îi va face plăcere vreun obiect, indiferent de valoarea lui, rog
pe sora mea și soțul meu sa i-l dăruiasca spre caldă și duioasă amintire”. Analizând acest legat,
observați că legatul respectiv instituie beneficiarului legatului, fratele, pe care îl și
nominalizează, deși nu am niciun fel de îndoială cu privire la cine este destinatarul voinței pentru
cauză de moarte, însă nu precizează obiectul legatului, ci îi roagă pe principalii moștenitori
indicați la legatul anterior, să-i dăruiască ceea ce legatarul va alege. Testamentul legal cu
facultate de alegere îl vom analiza peste două săptămâni. Este o dispoziție testamentară perfect
posibilă pentru că eu pot din bunurile determinate ale succesiunii mele sa îi las opțiunea
legatarului de a primi de la moștenitorii cu vocație universală sa-și determine el aceste
bunuri. Ce se poate discuta și se discută practic, vin moștenitorii legali sau vin avocații primilor
doi legatari și spun că „rog pe sora mea și soțul meu” nu este o chestiune imperativă. Ei spun că
este o simplă rugăminte fără efecte juridice și îi dau ce vor ei, nu ce vrea el dacă vor ei. O astfel de
susținere se lovește de ceea ce numește interpretarea testamentului. Se mai spune: „ rog pe sora
mea și pe soțul meu să-i dăruiscă spre caldă și duioasă amintire” la astfel de ipoteze trebuie să te
uiți, cum spuneam, care este contextul, cine este testatoarea, cum se exprimă ea în mod curent, de
exemplu dacă e un om mai puțin educat sau mai direct ar spune “vreau’’, ’’dă-i’’ dar, Maria Tănase
"162 /171"
care era un om cu o cultură și care chiar dacă nu avea studii deosebite se învârtea în anumite cercuri
și astfel se exprimă în altă manieră. Ca urmare, din ceea ce se știa despre comportamentul, conduita
testatoarei ne dăm seama că este un legat, deci are valoare juridică de instituire a fratelui, Ștefan
Tănase, în calitate de legatar al bunurilor pe care și le va alege.
Vă amintiți că am vorbit despre interpretarea testamentului și aveam un text din cod care
spune că elementele intrinseci ale testamentului se pot corela cu cele extrinseci pentru
a lămuri un testament care nu este clar. Deci, chestiunile legate de cine era Maria Tănase și cum
se comportă ea, e un element extrinsec, și le pot folosi doar în măsură în care le corelez cu elemente
intrinseci. Astfel, s-a corelat cu felul în care s-a exprimat in această clauză. Aceasta e analiză care
poate fi făcută și se poate concluziona că acesta este un legat, deci este o dispoziție valida și fermă
de istituire a fratelui în calitate de beneficiar al bunurilor pe care el și le va alege cu permisiunea
evideta a celor doi care îl pot împiedica.
Art. 1039
Interpretarea testamentului
(1) Regulile de interpretare a contractelor sunt aplicabile şi testamentului, în măsura în
care sunt compatibile cu caracterele juridice ale acestuia.
(2) Elementele extrinseci înscrisului testamentar pot fi folosite numai în măsura în care se
sprijină pe cele intrinseci.
Mergând mai departe: ”Nepoților mei, celor trei copii ai fratelui meu și celor trei copii ai
sorei mele, le las toată dragostea mea de mama”- este o dispoziție conținută în testament ca tipar
juridic, dar nu este un legat propriu-zis. „Și îi rog să o iubească pe Minodora ca pe sora lor și să nu
se supere dacă îi rog să o ocrotească de va avea nevoie.” „Pe băieții fratelui meu și sorei mele
precum si pe soțul Ștefaniei îi implor cu cuvânt de moarte să nu fumeze și să-l iubească pe nenea
Cleryx cum m-au iubit pe mine și cum i-am iubit eu pe ei.’’- nu este un legat propriu-zis.
”Las ca cea mai aprigă dorința a mea, ca ritualul înmormântării să nu formeze obiectul vreunei
vulgare acțiuni, ci să fie sobru (apoi arată ce să se întâmple cu cadavrul ei,
cum să fie curățat și îmbrăcat) și îi rog să nu aducă la nimeni la cunoștință decesul meu
cu excepția oficialităților și în orice caz înmormântarea mea să fie anunțată cu o zi
mai târziu celor care m-au cunoscut , nu vreau nici mascaradă nici panorama. Să nu mi se facă
parastas decât la 6 săptămâni și să se închine cineva la cimitir timp de 6 săptămâni. Să nu vină
niciun preot la slujba religioasă, ci doar părintele X din localitatea în care era ea originară, că
"163 /171"
atunci când tatălui și mamei le era greu s-a oferit să le fie mamă și tată’’ Astfel, se poate observa
o motivare care este cauza legatului, a dispoziției testamentare. Ce se poate vedea aici? Este așa
numita dispoziție testamentară privind înmormântarea care nu este un legat, nu este o
dispoziție patrimonială. Sigur, sunt cheltuieli cu înmormântarea care vor intra în pasivul
succesoral, dar care în practică nici nu intră în pasivul succesoral fiindcă primăria oferă un ajutor
financiar în caz de deces pentru înmormântare și de obicei acela e suficient de
consistent încât să le rămână și bani moștenitorilor și astfel nu mai apucă să intre în pasivul
succesoral. Ca urmare, aici, nu mai este vorba de o dispoziție patrimonială, ci e vorba de
o rugăminte adresată, care poate sau nu să fie respectată, în realitate, se poate observa pe
Youtube că dorința ei nu a fost deloc respectată, ci din împotriva a fost o mulțime de persoane la
înmormântarea ei. Din punct de vedere moral nu trebuia încălcată, dar din punct de
vedere juridic nu e o problemă, deoarece nu e vorba de un legat, ci este vorba de
o obligație pur morală de a i se respecta dorința în privința ritualului înmormântării. Astfel,
doar aceasta este valoarea dispoziției testamentare atât cât poate să aibă ea valoare.
„Îi mulțumesc în veci, și așa mai departe, aici preotului pentru ținuta și omenia de care a
dat dovadă, cum se cuvenea, tot timpul vieții sale. Se va găsi cineva să-i răspundă la ritualul
slijbei.” Repet, nu a mai fost cazul fiindcă a fost o mare de oameni. Mai departe ce spune? „Aș vrea
ca mama să nu afle de decesul meu, să i se spună că sunt plecată undeva în străinătate pentru
tratament și din când în când să i se trimită o carte poștală. Nu va fi greu pentru că este
nevăzătoare.” Care e ideea? Ea a decedat de cancer pulmonar, cu toate că era faimoasă cu vocea,
era o fumătoare înrăită și a decedat în urma acestui obicei prost. Mama ei știa, adică era plauzibil că
era plecată în străinătate la tratament și în felul acesta a fost considerat un serviciu. Observați și aici
că nu estre vorba de un legat, ci este vorba de o cerere/rugăminte să nu afle mama ei, care nici
aceasta nu a fost respectată.
Merg mai departe. „Tot ce am hârtii, scrisori, culegeri să fie puse în sicriu. Așa aș vrea
dacă s-ar putea și nu jignesc pe nimeni din familie sau din conducerea țării cărora le port
recunoștință pe deplin.” Și aici intervine contextul pe care vi l-am descris la început. Observați cum
am spus la început, „dacă nu se supără cineva din familie sau din conducere”. Chiar dacă a fost
reabilitată la un moment dat, tot timpul a fost urmărită de securitate și tot timpul a fost ținută din
scurt, datorită recepțiilor la care participa, nici nu se putea altfel ,pentru că a fost implicată într-o
serie de evenimente politice și cu oaspeți de seamă. Chiar dacă i s-au dat decorații, de fapt nu făcea
ce voia, și atunci ce face aici testatorul? În acest context își pune problema să își salveze ultima
voință. Ca să-și salveze ultima voință, ea a crezut necesar să își ia niște măsuri de precauție, de
aceea și spune să se facă așa daca cei menționați nu se supără.
"164 /171"
În continuarea testamentului, „dacă se va putea și nu va fi greu aș vrea ca pe un pământ

secetos și dornic de apă să se facă o fântână, și în loc de acele parastase pe care le interzic, din
când în când să fie ajutat câte un student și o studentă cu plata cantinei sau a posibilităților de
masă ca să nu fie nimeni trist.” Vă dați seama, aici este un legat. Să se construiască o fântână, deci
practic eu ce fac aici, eu fac o fundație testamentară dacă se califică această dispoziție. O operă
de caritate înființată printr-un act de ultimă voință. Și pentru o fundație testamentară trebuie să aloci
niște fonduri. Nici această dispoziție nu a fost adusă niciodată la îndeplinire.
Ce se întâmplă, observați legatul din prima pagină, cel făcut surorii și soțului, se referea la
averea mobilă, pentru că la moartea ei când i s-a făcut inventarul nu avea bunuri imobile, pentru că
tot ceea ce câștiga dona la săraci, copii, le făcea cadou prietenilor. Toată viața și-a împărțit banii, a
făcut donații, opere de caritate, așa a înțeles ea să își manifeste problema din tinerețea ei, că nu a
putut avea copii. Așa se explică și dispozițiile referitoare la fântână, etc. Soțul era de-al treilea, un
grec care a avut grijă să îi cheltuiasacă toți banii. Așa se explică de ce nu prea avea bunuri.
Și închei cu testamentul, „le doresc viață lungă și sănătate tuturor acelor pe care i-am
cunoscut, chiar dacă unora le-am stat greu în drum și au considerat să mă cunoască după placul
lor și nu după caracterul și firea mea.” Vedeți, testatorul își exprimă convingerile sale pe care
nu și le-a exprimat în mod direct în timpul vieții. Această este o constantă în dreptul testamentar.
Dacă mă refer la antichitatea romană, nu riscai să spui în gura mare că Nero este un tiran, și riscai
să ți se confiște averea, iar varianta bună era să fii exilat. Varianta cea mai rea era să fii și
condamnat la moarte pentru trădare. Și atunci pentru a nu deveni un proscris, oamenii în testament
își exprimau convingerile. Așa face și Maria Tănase, dar sigur ea o face foarte gingaș. „Chiar dacă
le-am stat unora în drum și m-au cunsocut după cum au vrut ei și nu după cum am fost eu în
realitate.” Cam asta spune aici. Repet, e o exprimare foarte rafinată și elegantă. Alții au făcut-o
mai direct, dar nu mai intram in detalii, dar credeti-ma pe cuvant, istoria testamentelor e plina de
astfel de exemeple care iarasi ne arata contextul si ne arata ca testamentul este un tipar juridic.
„ Îmbratisez pe toti etc…” Ce face notarul, caci vedeti ca toate vointele au fost consemnate
de notar, scrie acolo: redactat si dictalogriafiat de catre notariatul de stat, astazi, la data
autentificarii, în 3 exemplare. Observati, semnătura olografa a testatoarei, o semnatura evitantă,
ce s-a intamplat aici cand notarul a mers in spital, pe patul de moarte din pacate, acolo a luat vointa
testatoarei a fost pusă sa semneze, a semnat si ea cum a putut, însa oricum, este semnatura olograf
si dedesubt foarte succint aveti incheierea de autentificare.
Închierea aceea de autentificare, unde vedeti este tara, notarul, numarul de incheiere
autentificare, data completa, datele de indentificare ale notarului care s-a deplasat însoțit de secretar
„ne-am deplasat la spitatul din Bucuresti, unde am gasit pe testatoare, cu domiciului asa, bolnava
netrasportabila”, altfel testatorul trebuie sa vina la sediul notarului, notarul nu se deplaseaza doar
"165 /171"
asa, el arata ca de ce si-a facut deplasarea la testatoarea bolnava netrasportabila. A identificat-o,

partea a consimțit la autentificarea inscrisului, deci arata ca acest act dactilografiat, observati,
contine ultimele dorinte asa cum a fost de acord testatoarea ca sunt intr-adevar ultimele ei dorinte,
s-a pus in vedere dispozitiile art. 843 VCC referitoare la rezerva
Sectiunea I
Despre partea disponibila a bunurilor
Art. 843 VCC
Liberalitatile, prin acte intre vii sau prin testament, nu pot trece peste jumatatea bunurilor,
daca in lipsa de descendenti, defunctul lasa tata si mama sau peste trei sferturi, daca lasa numai pe
unul din parinti.
Mama fiind în viață, s-a adus în discuție art. 843 VCC care reglementa rezerva
ascendentiilor privilegiati. Cum ati observat la început, enumerase cu cine este casatorita, cine sunt
rudele, mama, frate, sora, fara descendenti, deci nu au rezervatari clasa I, dupa care aici precizeaza
ca i-a pus in vedere faptul ca are o rezervatara, deci daca rezervatara se enerva (mama) si va cere
reductiunea, să fii știut testatara sa-si organizeze astfel incat sa prevină o astfel de situatie, n-a fost
cazul acestui testament, dar notarul, din prudenta, face acest lucru.
Și vedeți aici certificatul de mostenitor, unde observati numarul din 1963, care a fost
eliberat de notarul cutare, este dosarul succesoral care il vedeti in slide, care a fost solutionat în
1964, deci deschis in 1963, dar solutionat in 1964, termenul de optiune succesorala era de 6 luni, nu
de 1 an cum este acum. De obicei se lasa sa treaca termenul de optiune succesorala, dar vom
vedea ca nu este neaparat sa treaca acest termen, dar de obicei se lasa ca sa fii sigur de o
treaba.
Cererea înregistrata la numarul cand s-a deschis dosarul succesoral de catre succesorii legali,
notarul nu se autosesizeaza, ci trebuie sa fie sesizat de catre cineva, ca doar nu e politist. Încheierea
finala vedeti ca a fost data in urma dezbaterii succesorale la 27 februarie 1964 în conformitate cu
dispozitiile de atunci, ale decretului 40/53, asa cum v-am spus decretul acesta a fost practic reluat si
modernizat numai in legea 36/91995, baza este tot acolo.
Dupa care, ce se face in orice certificat de mostenitor? Se enumara in ce consta masa
succesorala, bunuri mobile, bunurile imobile, aici nu au fost cand s-a intocmit inventariul, ca nu a
fost nevoie. Bunurile sunt cele ce le declara succesorii, nu alte bunuri poate doar suplimentar, daca
se descopera sau daca se declara ulterior emiterii unui certificate daca se descopera se declara alte
bunuri.
Apoi, cine sunt mostenitorii? Ficare cu datele de identificare, dupa care se precizeaza
ce îi revine fiecaruia, aici notarul in acest certificat de mostenitor a facut si partajul, vom vedea
ca la ora actuala unul este certificatul de mostenitor, act autentic, si altul este actul de partaj,
"166 /171"
vom vedea datorita efectului schimbarii partajului, dar aici oamenii s-au inteles, nu erau obligati s-o
faca dar totusi au facut-o, ca urmare acest certificat de mostenitor este si act de partaj si
lichidare a comunitatii matrimoniale.
Vedeti aici, cotele sunt traduse in bunuri, astfel cum s-a facut si partajul, cota indiviziei se
lasa de 4/12 din drepturile de autor asupra compozitilor musicale si litarare, deci au fost partajate
celelalte bunuri raportate la cota ce i se cuvine sotului supravietuitor in concurs cu cei din clasa a
doua, dar i s-a făcut indiviză din drepturile de autor.
Ceilalti mostenitori Tanase Ana, Tanase Aurelia, cota de 3/12 care a fost lasata Aureliei deci
surorii, fratele care a fost desemnat in testament ca Frachois, dar notarul, ci alt notar Ioana, care nu
mai este acel Moldovean care a fost primul la testament la dezbaterea succesiunii, l-a identificat cu
nume de francez, cine stie ce scrie in actul de identitate, care primeste si el. Apoi se arata in
certificate cu ce titlu mostenesc mostenitorii, legală pentru mostenitorii: sotul, sora si nepotii
conform practic actualul art. 972 Cod Civil prezent, text din concurenta sotului cu clasa a II-a, si
este testamentara pentru cutare.
SECŢIUNEA 1
Soţul supravieţuitor
Art. 972
Cota succesorală a soţului supravieţuitor
(1) Cota soţului supravieţuitor este de:
a) un sfert din moştenire, dacă vine în concurs cu descendenţii defunctului;
b) o treime din moştenire, dacă vine în concurs atât cu ascendenţi privilegiaţi, cât şi cu
colaterali privilegiaţi ai defunctului;
c) o jumătate din moştenire, dacă vine în concurs fie numai cu ascendenţi privilegiaţi, fie
numai cu colaterali privilegiaţi ai defunctului;
d) trei sferturi din moştenire, dacă vine în concurs fie cu ascendenţi ordinari, fie cu
colaterali ordinari ai defunctului.
(2) Cota soţului supravieţuitor în concurs cu moştenitori legali aparţinând unor clase
diferite se stabileşte ca şi când acesta ar fi venit în concurs numai cu cea mai apropiată dintre ele.
(3) Dacă, în urma căsătoriei putative, două sau mai multe persoane au situaţia unui soţ
supravieţuitor, cota stabilită potrivit alin. (1) şi (2) se împarte în mod egal între acestea.
Deci cine dobandeste cu titlu testamentar conform art. 887 VCC, unde este vorba de natura
legatul pe care o sa o studiem data viitoare.
Despre institutia de mostenitori si despre legate in genere

"167 /171"
Art. 887 VCC

Se poate dispune prin testament de toata, sau de o fractiune din starea cuiva, sau de unul
sau mai multe obiecte determinate.
Semnatura si stampila notarului, taxa succesorala care a fost achitata cu timbre fiscale si
data la care a fost eliberat acest certificate de mostenitor, jos sunt semnaturile fratelui si surorii care
au primit cate un exemplar al certificatul de mostenitor si aici mai sus este tot asa, semnatura de
primire din partea sotului primul mostenitor identificat de catre certificat.
Acesta este testamentul Mariei Tanase. Dacă aveți dvs. ceva întrebări.
S: Oare ce a obtinut fratele nu era mostenire testamentara si nu legala?
Profesor: Certificatul asa spune, legala pentru mostenitori pentru ca a acceptat pe ambele
temeiuri, pe temei legal si temei testamentar. Ca exercitiu puteti intra in calcularea cotelor, vedeti
aici spune asa: mostenitorii, deci sotul domiciliat in calitate de sot, mostenitor legal îi revin
urmatoarele bunuri si cota de 4/12, celeilalte îi revine in calitate de mama Tanase Ana 2/12, notarul
asa a facut impartirea. Eu nu am mai calculate cotele. Vedeți că din moment ce s-a făcut și partajul,
în practica, lucrurile acestea legate de reductiune sau de cum vor mostenitorii sa le imparta, fie
vorba intre noi indiferent de ce zic cotele legale, se traduc prin faptul ca la partaj isi atribuie
bunurile cum doresc deci indifent ca acolo scrie 3/12, 4/12, cu un titlu sau cu un alt titlu, mostenitor
legal sau testamentar, la partaj ajung sa isi imparta lucrurile cum le convine. Dar incercati sa
calculati cotele sa vedeti cum ar iesi. Într-adevar la sfarsit spune ca este mostenire si legala si
testamentara in maniera cum au fost descrise. Alte amanunte, observati, certificatul de mostenitor
nu ofera.
Veti vedea si la reducțiuni si la rapoarte, daca ajungem pana acolo, daca nu la master, este
o materie prea putin stapanita si de judecatori si de notary, pentru ca nu sunt practicate, atunci
oamenii se inteleg si se relgeaza din partaj ceea ce nu se poate regla din cote. De aceea nu m-am
cramponat de cote si nu mi-am pus problema neaparat cu ce titlu mosteneste unul si celalalt, s-o fi
gandit asa pentru ca e vorba de sot si de mama care sunt rezervatari, atunci a avut in vedere
probabil calitatea lor de rezervatari, ca vedeti ca nu a precizat, ca nu a spus testamentar cat primesc
si probabil la asta s-a referit notarul. Oricum vom relua discutia in certificatul de mostenitor, aici
am vrut sa vedeti mai degraba testamentul dar le-am pus amandoua deodata ca sa observati si
continutul masei succesorale.
Să vedeti si un testament mai lung si apoi luam o pauză. V-am promis testamentul
subsemnatului, am vazut unul sub notariatul de stat, sa vedem si unul sub notariatul public,
testamentul este in scop didactic. Observati cu ce începe, duplicat, NCC a adus o schimbare, daca
testamentul Mariei Tanase era un act autentic în sine: observați textul testamentului, stamplia
notarului in dreapta sus, semnatura, incheiere de autentificare. Si pe testamentul
"168 /171"
subsemnatului, ar fi fost semnatura si vom vedea ca este încheierea de autentificare, dar el nu mai
este actul autentic original, ci este un duplicat. Una dintre modificarile aduse prin NCC si
incorporata prin modificarea legii notarilor publici si activitatea notariala prin Legea 73/2012, este
faptul ca în momentul în care ma duc sa-mi intocmeasca notarul un act autentic inclusiv
testamentul, originalul ramane in arhiva notarului public, este înregistrat in registrul special,
dar originalul ramane la notarul public si atunci de la acest original se fac duplicate, care
acelea indifierent câte se elibereaza testatorului respeciv, sau dacă este act autentic
vanzatorului, cumparatorului etc.
De aceea, vedeti este un duplicat, datele mele de identificare, cod numeric personal,
cardul de identitate a expirat intre timp asa ca nu mai conteaza data emiterii, atesta faptul, deci
notarul constat ca sunt in deplinatetea facultatilor mintale, dar aceasta chestiune oricand
poate fi contestata, dar notara pe mine m-a vazut si a zis: “Da domnule, pare normal omul.”, nu
inseamna neaparat ca eram normal, am un consimțământ în mod liber si nesilit de nimeni, „pentru
cazul încetarii mele de viata fac urmatoarea dispozitie testamentară.” Deci practic este ce declar eu
si notarul constata ca am declarat acest lucru, dar repet asta eu am declarat ca sunt sunt in regula si
că nu am nicio problemă si notarul s-a uitat la mine si a zis că nu pare sa am, ca daca nu era asa nu
ar fi stat de vorba cu mine si nu mi-ar fi facut testament. La fratele meu vedeti datele de identificare
pe care îl desemnez legatar universal in conformitate cu art. 1055 NCC toate bunuri mobile si
imobile din proprietatea mea.
Legatul
Art. 1055
Legatul universal
Legatul universal este dispoziţia testamentară care conferă uneia sau mai multor persoane
vocaţie la întreaga moştenire.
Vom vedea ca discutam despre tipurile de legate, aici exprimarea poate diferi, exprimarea
mea este exprimre clara, cea mai comună exprimare a vocatiei universale, vocatie la integritatea
masei succesorale. Pe romanește, am lasat toata averea fratelui meu.
Mai departe, in ideea de consiliere, declar ca la data intocmirii testamentului sunt
necasatorit, nu am copiii, mama este decedata si tatal meu este în viata, deci stiu ca am un
rezervatar, caci fratele meu nu este rezervatar si nici alti descendenți rezervatari nu am, dar tatal
meu este în viata deci de clar ca stiam acest lucru cand am lasat totul fratelui meu, deci sunt
constient de posibilitatea rezervatarului de a-si exercita actiunea prin reductiune. Am
cunostiinta de prevederile din NCC cu privire la rezerva, cine sunt rezervatarii si ca sa tinda la
rezerva succesorala, precum si art. 1089 NCC referitor la îtinderea cotitatii disponibile. Ca urmare,
totusi desi stiu acest lucru solicit autentificarea prezentului înscris astfel cum acesta a fost
"169 /171"
redactat la solicitarea expresă a subsemnatului.
Rezerva succesorală şi cotitatea disponibilă

Art. 1089
Noţiunea de cotitate disponibilă
Cotitatea disponibilă este partea din bunurile moştenirii care nu este rezervată prin lege şi
de care defunctul putea dispune în mod neîngrădit prin liberalităţi.
Vedem imediat procedura și ca să înțelegem ce vrea să spună notara cu această formulare.

Solicită autentificarea astfel cum aceasta a fost redactată la solicitarea expresă a subsemnatului.
„Declar că a fost întocmit cu respectarea formalităților de la art. 1044 NCC, ne uităm imediat în
cod, și este ultima mea voință. Declar toate următoarele, legatarul universal instituit prin prezentul
înscris nu a făcut niciun act deliberat prin care să-mi determine aceasta voință.” Nici asta nu este
obligatoriu. Notara cu care am discutat, ea așa propune ca tipar ca formular tipizat, autentic, dar
continutul se discută, deci eu ca testator nu eram obligat să se includă toate aceste clauze. Ea mi-a
spus că așa ar fi bine și dacă eu ascult de ea bine dacă nu la fel de bine și tot așa ea poate să accepte
sau nu ca eu să ascult de cum îmi recomand eu clienții, să ascult de cum recomandă ea să redactez
eu testamentul.
Art. 1044
Întocmirea testamentului autentic
(1) Testatorul îşi dictează dispoziţiile în faţa notarului, care se îngrijeşte de scrierea actului
şi apoi i-l citeşte sau, după caz, i-l dă să îl citească, menţionându-se expres îndeplinirea acestor
formalităţi. Dacă dispunătorul îşi redactase deja actul de ultimă voinţă, testamentul autentic îi va fi
citit de către notar.
(2) După citire, dispunătorul trebuie să declare că actul exprimă ultima sa voinţă.
(3) Testamentul este apoi semnat de către testator, iar încheierea de autentificare de către
notar.
„Prezentul testament se înregistrează pe cheltuiala subsemnatului, registrul national despre
care vă vorbeam, registrul național notarial de evidență a liberalităților, declar că notarul mi-a adus
la cunoștință faptul că este operator de date cu caracter personal. ” Știți care este isteria ultimilor ani
cu protecția datelor cu caracter personal. Și ceea ce vă spuneam. „Prezentul înscris a fost semnat de
parte într-un singur exemplar în original care se pastreaza în arhiva biroului și a fost redactat și
autentificat la biroul individual notarial Vișan Ioana, astăzi, data autentificării.” Și iată încheierea
și autentificarea, deci vedeți pe față a existat textul testamentului cu, aici este un legat unic,
"170 /171"
restul sunt poveștile care decurg din această instituire a unui moștenitor nerezervatar în
dauna unui rezervatar. Am încheierea de autentificare, numărul cutare, în care observați tot
așa, pornește de sus pornind cu antetul, observați exact, nu s-a schimbat nimica față de ceea ce se
cerea prin Decretul nr. 40 din `53, țara, datele de identificare ale notarului în cauză, chiar
încheiat mai complex decât era în antetul notariatului de stat, numărul încheierii de autentificare
respectiv ce s-a întâmplat,"În fața mea s-a prezentat", testamentul autentic este și el un act autentic
ca orice alt act autentic, deci am o încheiere normală de autentificare, nu e botezată altfel.
„Născut la data de, care după ce a citit personal testamentul care a fost redactat, vedeți cum se
spunea dincolo, a fost redactat după dictare de către testator a conținutului său. Testamentul ce a
fost întocmit cu respectarea și îndeplinirea formalităților prevăzute la art.1044 NCC a declarat că
cele scrise reprezintă voința sa, a consimțit la autentificare și a semnat unicul exemplar original care
se păstrează în arhiva notarului precum și cele, aici nu erau anexe, aici nu au existat anexe ale
testamentului.”Ca urmare în virtutea textului care e acum în vigoare din legea notarului publici se
declară autentic prezentul înscris.” Ceea ce vedeți la onorariu este un onorariu minim pentru
testamente, pornește de undeva de la 80 de lei dar poate ajunge și la 150 de lei, depinde unde ești și
peste ce consideră în fond, prețurile să concureze este liber și fiecare notar își stabilește acesta.
Doamna notar mi-a fost colegă și de liceu și de facultate și a avut amabilitatea să mă taxeze la
onorariu minim. S-au perceput de asemenea și tariful datorat registrului, deci pentru înscrierea în
registrul național notarial de evidență al liberalităților, care îl vedeți acolo, respectiv ultima
clauză pe care o observați și semnătură și ștampila notarei.
Deci iată, cam așa poate arata, deci nu este obligatoriu că toate testamentele autentice să
arate așa, pot fi mai complexe sau mai simple, dar așa arată. Aceasta este încheierea de
autentificare și ce e aici face dovadă deplină până la înscierea în fals, ce e dincolo în textul
testamentului are aceeași valoare probatorie, exact ca și un testament olograf, nu am nicio
diferență, asta am dorit să vă înfățișez.
Daca aveți ceva întrebări, ceva nelămuriri, până în acest punct? Vă stau la dispoziție. Nu
sunt. Propun să luăm o pauză, este fară 2 minute, căci am intrat puțin mai tărziu până la și 10 luăm
o pauză și continuăm. După aceea să terminăm și cu testamentul autentic poate începem puțin și
clasificarea legatelor. Luăm o pauză atunci.
(Partea a 2 a și a 3 a lipsesc, nu au fost recuperate înregistrările).
"171 /171"

Succesiuni C

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Succesiuni C

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Succesiuni C1 24.02.

B. extinsă (opțională, pentru a intra în detalii legislative, teoretice și practice):

C. pentru a merge mai departe (facultativă, pentru doritorii de a aprofunda problematica)

Nu se dă parțial, dar seminaristele pot propune la un moment dat o „verificare pe

Art. 1088 NCC: Întinderea rezervei succesorale

Problemele care au apărut în practică

dezbătuse succesiunea. Problema a fost: Vânzătorul se înțelege cu cumpărătorul, dar cumpărătorul

Art. 1114 alin. (1) NCC - Efectele acceptării

1. Cauza deschiderii succesiunii — decesul unei persoane

2. Data deschiderii succesiunii

Importanța datei deschiderii moștenirii:

3. Locul deschiderii succesiunii

Trebuie făcută diferența între

nelitigioasă pot să merg la notar sau direct la instanță.

judecătorul trimite direct la CF și îi intabulează pe moștenitori pe baza hotărârii judecătorești care

(2) O parte din patrimoniul

Traducerea: în dreptul nostru succesoral moștenirea legală e regula, moștenirea testamentară

Art. 1086 NCC: Noțiunea de rezervă succesorală

S: Numai la donație funcționează interdicția sau la orice metode de înstrăinare?

Există 4 excepții de la acest text care contrazic ideea de nulitate:

3. 1190 (4) NCC

CONDIȚIILE GENERALE PENTRU A PUTEA MOȘTENI

1. Capacitatea succesorală (de a moșteni) - art. 957 NCC

2. Vocația succesorală — Art. 957 alin. (2) NCC

Problema a fost că în unele situații nu se poate stabili precis.

Curs 2 Succesiuni seria I.

uitați- vă la legătura directă. Patrimoniul defunctului se transmite prin moștenire legală în

Deci capacitetea am analizat-o, vocația tocmai am discutat. Să ne ocupăm putin de nedemnitate. Să

(1) Este de drept nedemnă de a moşteni:

La art.1110 NCC este o enumerare exemplificativă, a ceea ce se poate încadra la actele de

Dacă nu am nici moștenitori legali în rang succesibil, nu am nici testamentari, atunci

Principiile generale ale devoluţiunii legale a moştenirii

(1) Rudele defunctului vin la moştenire în următoarea ordine:

a) clasa întâi: descendenţii;

b) clasa a doua: ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi;

c) clasa a treia: ascendenţii ordinari;

d) clasa a patra: colateralii ordinari.

Art 976 NCC

Clasa a II a de moștenitori. Soțul supraviețuitor.

au legături numai cu colateralii privilegiați., nu cu ascendenții. Ascendenții privilegiați vin la

Să vă spun la această adopție cu efecte restrânse ce e amuzant. Avem un dreptunghi. Avem o

S: Fiecare moștenește jumătate din moștenire și se împarte între ei?

S: Vin împreună la moștenire.

Alte chestiuni de teorie în ceea ce îi privește pe ascendenții privilegiați:

Împărțirea moștenirii între ascendenții privilegiați, respectiv clasa a II a:

S: Dacă mama e cea adoptatoare...

1) Să am un singur ascendent și colaterali, indiferent de numărul lor. Ascendentul va primi o

3).Dacă ar fi 2 ascendenți privilegiați dezmoșteniți plus colaterali, atunci ar primi ¼

Art. 973 NCC

(4) Dreptul de abitaţie se stinge la partaj, dar nu mai devreme de un an de la data

c) Ascendent simplu sau Colaterali.

Curs 4 Succesiuni seria I.

Reprezentarea. Moștenirea vacantă.

Fac o scurtă recapitulare, să vedem ce am făcut până acum.

(1) Poate fi reprezentată persoana lipsită de capacitatea de a moşteni, precum şi nedemnul,

față de A, dar pe mine mă interesează uitâdu-mă la definiția reprezentării, care spune că un

Efectul general al reprezentarii.

Raportul donațiilor - Noțiune

Art 1146 NCC

Prin reprezentare succesorală, un moştenitor legal de un grad mai îndepărtat, numit

Efectul particular al reprezentării succesorale.

(1) Raportul donaţiilor este obligaţia pe care o au între ei soţul supravieţuitor şi

(1) Copiii nedemnului concepuţi înainte de deschiderea moştenirii de la care nedemnul a