Perseverenta sfintilor

R. C. Sproul

Cu mai multi ani in urma am petrecut mult timp impreuna cu conducerea organizatiei
pentru tineret Young Life si am predat la Institutul Young Life din Colorado Springs. Imi
aduc aminte din acele zile ca una din intrebarile puse frecvent de liderii de la Young Life
era: "Cum sa rezolvam aceasta problema a 'navigarii printre cataracte'?" Cei de la Young
Life nu se refereau la o excursie intr-o barca pneumatica pe apele involburate ale raului
Colorado. Prin aceasta expresie ei descriau o situatie mult prea frecvent intalnita in
cluburile Young Life, in care tinerii se implicau in organizatia Young Life in ultimii ani
de liceu, erau foarte activi in grupul lor, cantau impreuna cu ceilalti, se rugau, participau
la intalniri, si asa mai departe. Dar apoi, dupa ce ajungeau la facultate, nu numai ca se
retrageau din organizatia Young Life dar abandonau si credinta crestina. De aceea,
intrebarea pe care mi-o puneau era: "Poate o persoana sa fie convertita cu adevarat si
totusi sa-si piarda mantuirea?" "Poate o astfel de persoana sa renunte pentru totdeauna, sa
isi arunce credinta 'la canal'?" Desigur, pozitia pe care o prezentam inaintea organizatiei
Young Life si pe care o sustin si astazi este ca, cei convertiti cu adevarat nu vor ajunge
niciodata "la canal", nu isi vor pierde mantuirea, pentru ca noi credem ca odata ce o ai, nu
o mai pierzi niciodata. Iar daca o pierzi, nu ai avut-o niciodata. Asa cum spunea Ioan: "Ei
au iesit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai nostri."

Asta nu exclude posibilitatea ca unii oameni sa faca o marturisire emotionanta de

credinta, sa se implice adanc in viata Bisericii sau intr-o organizatie crestina, ca mai
tarziu sa paraseasca Biserica, sa-si renege credinta crestina si sa ramana in aceasta stare
pana la sfarsitul vietii. Pentru ca e foarte usor pentru unii sa se converteasca la o institutie
si sa nu aiba parte de o convertire autentica la Hristos. De fapt, obisnuiam sa le spun celor
de la Young Life: "Stiti, punctul vostru forte este in acelasi timp punctul vostru slab." Nu
cunosc nici o organizatie de pe fata pamantului care sa fi fost mai eficienta decat
organizatia Young Life in aducerea tinerilor la Evanghelia lui Hristos. Le-am spus: "Ati
facut o stiinta din prezentarea Evangheliei intr-un mod atractiv. Acesta e punctul vostru
forte. Dar e in acelasi timp si punctul vostru slab. Pentru ca prezentati crestinismul intr-un
mod atat de atractiv incat tinerii pot intra in cluburile voastre si pot imbratisa aceasta
credinta fara sa se confrunte vreodata cu pacatul lor, fara sa se intalneasca de fapt cu
Hristos."

Stim ca asa-numita doctrina a "perseverentei sfintilor" raspunde direct acestei intrebari:

"Ne putem pierde mantuirea?" Va amintesc ca in romano-catolicismul istoric, raspunsul
dat de Biserica Romano-Catolica acestei intrebari a fost: "Da, oamenii isi pot pierde
mantuirea. De fapt, oamenii isi pierd intr-adevar mantuirea." Apoi am privit la doctrina
indreptatirii si am vazut ca instrumentul indispensabil pentru indreptatire, conform
Romei, este in prima instanta botezul, prin care o persoana primeste harul indreptatirii,
dar ca acel har poate fi pierdut in urma pacatului de moarte. Si, daca va mai amintiti,
pacatul de moarte e definit de Roma ca fiind mortal pentru ca el ucide sau distruge harul
indreptatitor care exista in suflet, facand necesar ca acea persoana sa fie indreptatita din
nou, Biserica asigurand in acest scop un sacrament cu totul nou, si anume sacramentul
penitentei, al ispasirii, pe care eu l-am definit, asa cum a facut-o si Roma, ca fiind a doua
scandura spre indreptatire pentru cei ce au naufragiat in credinta lor. Astfel, ei recunosc
capacitatea oamenilor de a naufragia fara sa mai fie restabiliti vreodata. Acestia pot
comite pacatul de moarte si, chiar dupa ce au fost botezati, si-au marturisit credinta si au
fost intr-o stare de har, totusi ei pot ajunge in iad. Isi pot pierde mantuirea. Chiar si in
multe cercuri semi-pelagiene de azi persista ideea ca oamenii isi pot pierde intr-adevar
mantuirea.

Credinta Reformata afirma nu doar perseverenta sfintilor ca o consecinta logica a

doctrinei alegerii (asa cum si este intr-adevar). Daca Dumnezeu ii alege pe oameni din
vesnicie, atunci cu siguranta cei alesi vor ramane alesi pentru totdeauna. Dar, desigur, se
ridica intrebarea: "Poate o persoana, care nu a fost aleasa, sa ajunga intr-o stare de
credinta?" Reformatorii raspund ca nu, doar cei alesi pot veni la credinta. Astfel, ca un
corolar al doctrinei alegerii avem doctrina perseverentei. Totusi, dupa parerea mea e un
lucru periculos sa construiesti o teologie doar pe baza unor deductii logice sau a unor
concluzii trase dintr-o alta doctrina, construind apoi un intreg sistem in felul acesta. Vrem
sa vedem daca Scriptura are ceva de spus in aceasta privinta. In acest punct insa mesajul
Scripturii pare sa fie confuz pentru multi oameni.

Pe de o parte, Pavel scrie in Epistola sa catre Filipeni (as vrea sa deschideti acolo pentru o
clipa), in chiar primul capitol al Epistolei sale catre Filipeni, Pavel spune: "Multumesc
Dumnezeului meu pentru toata aducerea aminte pe care o pastrez despre voi. In toate
rugaciunile mele ma rog pentru voi toti, cu bucurie pentru partea pe care o luati la
Evanghelie, din cea dintai zi pana acum. Sunt incredintat ca Acela care a inceput in voi
aceasta buna lucrare, o va ispravi pana in ziua lui Isus Hristos." Aici Pavel isi exprima
increderea sa apostolica, spunand ca ce Hristos a inceput, Hristos va duce la bun sfarsit.
El e numit Autorul si Desavarsitorul. Noi suntem lucrarea mainilor Lui. Iar, ca sa vorbim
pe fata, fara ocolisuri, Hristos nu face rebuturi. Atunci cand Hristos modeleaza o
persoana, facand-o asemenea chipului Sau, El nu e nevoit sa arunce produsul finit dupa
ce a terminat de lucrat la el.

Exista insa pasaje in Scriptura care par sa indice, cel putin la prima vedere, ca oamenii isi
pot pierde mantuirea. Insasi Pavel a spus ca se poarta aspru cu trupul sau si-l tine in
stapanire, ca nu cumva, dupa ce a castigat pe altii, el sa fie lepadat. Dar cel mai important
text din Scriptura legat de aceasta problema a posibilitatii de pierdere a mantuirii este
pasajul foarte controversat si complex din capitolul sase al cartii Evrei. Capitolul sase din
Evrei incepe cu aceste cuvinte. Un indemn la crestere.

"De aceea, sa lasam adevarurile incepatoare ale lui Hristos, si sa mergem spre cele
desavarsite, fara sa mai punem din nou temelia pocaintei de faptele moarte, si a credintei
in Dumnezeu, invatatura despre botezuri, despre punerea mainilor, despre invierea
mortilor si despre judecata vesnica.
Si vom face lucrul acesta, daca va voi Dumnezeu. (Acum ascultati ce urmeaza) Caci cei
ce au fost luminati odata, si au gustat darul ceresc, si s-au facut partasi Duhului Sfant, si
au gustat Cuvantul cel bun al lui Dumnezeu si puterile veacului viitor - si care totusi au
cazut, este cu neputinta sa fie innoiti iarasi, si adusi la pocainta, fiindca ei rastignesc din
nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, si-L dau sa fie batjocorit."

Avem aici un avertisment foarte serios si solemn care ne spune ca e imposibil ca oamenii
ce L-au rastignit inca o data pe Hristos sa fie adusi a doua oara la mantuire. Aceste
cuvinte, asa cum am spus, au provocat nu putina consternare, pentru ca ceea ce invatam
in acest al saselea capitol din Evrei pare sa fie contrar esentei intregii invataturi din Noul
Testament, care ne incredinteaza ca Dumnezeu ne va pastra si va desavarsi lucrarea
noastra de rascumparare in ceruri. Au fost tot felul de incercari de explicare a acestui
capitol. De exemplu, multi cred ca persoana descrisa de autor aici nu e o persoana
regenerata cu adevarat. Mai degraba e vorba de un simplu membru al Bisericii. Amintiti-
va ca Isus vorbeste despre Biserica Sa ca fiind un loc in care exista din belsug atat grau
cat si neghina. E un amestec. Si mai stim si ca oamenii pot deveni membri ai Bisericii iar
apoi pot parasi Biserica fara sa mai revina vreodata, asa cum am vazut mai devreme in
cazul organizatiei Young Life. In acest sens ei devin apostati; ei cad de la credinta pe care
au marturisit-o la inceput. Dar intrebarea e, a fost acea marturisire autentica sau vorbim
aici doar de niste oameni care sunt parte a comunitatii vizibile a legamantului, membri ai
Bisericii, dar nu au fost convertiti niciodata?
Ascultati cum sunt descrisi acesti oameni. "Caci cei ce au fost luminati odata..." Ne
intrebam, in ce masura au fost luminati ei? Cand cineva vine la Biserica in fiecare
duminica dimineata si asculta Evanghelia, aude citindu-se din Scriptura, se poate spune
despre acea persoana ca a fost luminata. Nu a fost in mod necesar convertita, dar cel putin
a vazut lumina Evangheliei. "...si au gustat darul ceresc, si s-au facut partasi Duhului
Sfant, si au gustat Cuvantul cel bun al lui Dumnezeu..." Putem spune despre toti cei
prezenti in Biserica duminica dimineata ca au gustat. Au participat la sacramente. Au
gustat literalmente din sacramente, au auzit Cuvantul lui Dumnezeu si au fost cufundati,
ca sa spunem asa, in ceea ce inseamna credinta crestina. Aceste lucruri ii puteau descrie
si pe cei ce erau membri ai poporului legamantului in Vechiul Testament dar nu au fost
niciodata convertiti. Despre astfel de oameni se spune ca, daca au cazut, e cu neputinta sa
fie innoiti iarasi si adusi la pocainta.

Ce ma face sa cred ca autorul cartii Evrei nu descrie aici simpli membri ai Bisericii ci
credinciosi reali este faptul ca o persoana care se pocaieste cu adevarat este o persoana
regenerata. Mai exista si falsa pocainta, asa cum a fost pocainta lui Esau. Intelegem acest
lucru. Dar pocainta autentica, cea care aduce dupa ea o innoire autentica este un rod al
regenerarii. Deci, daca apostolul spune aici ca e imposibil ca acesti oameni sa fie innoiti
iarasi si adusi la pocainta, avem un indiciu clar ca a existat o vreme cand ei au fost innoiti
prin pocainta. De aceea eu cred, si nu exista nici o indoiala in mintea mea, ca aici e vorba
de credinciosi.
Daca adopt aceasta pozitie, oare nu demolez astfel doctrina perseverentei sfintilor? Nu
cred, din doua motive. Prima intrebare la care as vrea sa raspund este: De ce vine autorul
cu acest avertisment solemn? Una din problemele pe care le avem in legatura cu cartea
Evrei este ca, in primul rand, nu stim cine a scris-o, in al doilea rand, nu stim sigur cui a
fost scrisa, iar in al treilea rand, si in acest caz prezinta o mai mare importanta, nu stim de
ce a fost scrisa. Stim ca in mod evident aceasta congregatie se confrunta cu o problema
serioasa. Invatatii au speculat ca era vorba de persecutie. Tot ei spun ca oamenii se
lepadau de Hristos ca sa nu fie persecutati sau executati pentru credinta lor. E posibil.
Mai stim ca poate cea mai raspandita erezie cu care a trebuit sa se confrunte Biserica in
primul veac a fost erezia iudaizatorilor, care a sfasiat Biserica primara. Intreaga scrisoare
a lui Pavel catre galateni trateaza aceasta problema. Si alte carti din Noul Testament se
ocupa de ea. Iudaizatorii erau cei ce insistau ca persoanele dintre neamuri convertite la
crestinism sa imbratiseze intregul iudaism al Vechiului Testament, inclusiv circumcizia
ca un semn sacru. De aceea Pavel spune, in scrisoarea sa catre galateni, ca daca ai fost
rascumparat de sub blestemul Legii si apoi te intorci si te supui din nou acestui blestem al
Legii prin faptul ca accepti circumcizia ca un ritual religios, tu, de fapt, respingi crucea.
Pentru ca Hristos a indeplinit blestemul Legii. El a fost circumcis in locul nostru pe
cruce, e ce ne spune Pavel in Galateni. Daca credeti acest lucru, de ce v-ati intoarce
atunci sa va supuneti aceleeasi datorii pe care o aveati inainte de cruce?

Unul din lucrurile pe care comunitatea apostolica le-a facut bine a fost ca a adus disputa
la un nivel personal. Nu in sensul ca a atacat persoana in locul argumentului, ci disputa
clasica la nivel personal insemna sa adopti pozitia oponentului tau si sa o duci pana la
concluzia sa logica. Insemna sa presupui ca adevarate premisele oponentului tau si sa
demonstrezi ca, daca ai accepta acele premise, ele te-ar conduce catre o absurditate.
Daca, de exemplu, erezia avuta in vedere aici in Evrei este erezia iudaizatorilor, parca il
vad pe autorul cartii Evrei scriindu-le: "Ce se intampla cu voi, oameni buni? Nu intelegeti
ce inseamna ce faceti voi aici? Nu intelegeti ca, daca va intoarceti la taierea imprejur,
atunci, in realitate, voi respingeti lucrarea terminata a lui Hristos? Iar daca ati acceptat
acest lucru si ati respins de fapt lucrarea terminata a lui Hristos, atunci cum mai puteti fi
mantuiti? Nu mai exista nici o cale ca sa fiti mantuiti. Pentru ca, dupa ce ati fost luminati,
dupa ce ati gustat darul ceresc, daca va intoarceti acum din nou in Egipt si adoptati din
nou vechile obiceiuri, nu mai exista nici o cale prin care voi sa mai puteti fi adusi inapoi
vreodata. Asta atat timp cat adoptati aceasta pozitie. Pentru ca voi ati respins de fapt
insasi esenta mantuirii."
Deci, eu cred ca Apostolul vine aici cu acest gen de argumentatie, spunand: Iata
concluzia logica la care va duce acest mod de gandire. De aceea el spune: "Daca credeti
in felul acesta, va veti pierde mantuirea." Inseamna oare aceste cuvinte ca cineva isi poate
pierde mantuirea? Nu cred. Haideti sa privim la ce se spune imediat mai jos in text.

"Macar ca vorbim astfel (sau in felul acesta), prea iubitilor, totusi de la voi asteptam
lucruri mai bune si care insotesc mantuirea."

O, ce usurare pentru minte sa aud asta, pentru ca aici Apostolul arata foarte clar ca ce a
spus mai devreme despre oamenii care isi pierd mantuirea este "un fel de a vorbi, un mod
de exprimare". Dar el revine cu incredere si spune, in ultima instanta: "De la voi insa
asteptam lucruri mai bune, lucruri care insotesc mantuirea..." Iar ceea ce insoteste
mantuirea e perseverenta.
Vedem acelasi lucru si in alt loc, pe care eu il consider important. Luati doua persoane
din Noul Testament, amandoua avand parte de o cadere serioasa si radicala. Fiecare
crestin e capabil de caderi atat de serioase si de radicale cum a fost cea a lui David.
Intrebarea de aici este daca putem avea o cadere completa si finala. Iuda a fost un
membru al comunitatii apostolice. El a fost cu Domnul nostru in timpul slujirii Sale
pamantesti. Dar Iuda L-a tradat pe Hristos pentru treizeci de arginti, apoi s-a dus si s-a
spanzurat. Scriptura ne spune despre Iuda ca a fost un drac inca de la inceput. Isus a
prezis ca Iuda va face ce a facut. Si i-a spus: "Ce ai sa faci, fa repede." In aceeasi
intalnire, la aceeasi masa, El i-a spus lui Simon Petru ca se va lepada de Domnul lui de
trei ori. Petru a protestat vehement, spunand: "Nu voi face niciodata asa ceva, Doamne."
Isus l-a privit si a spus: "Simone, Simone, Satana v-a cerut sa va cearna ca graul. (Voi
sunteti un fleac in mainile lui Satan). Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca sa nu se piarda
credinta ta; si dupa ce te vei intoarce la Dumnezeu, sa intaresti pe fratii tai." Lui Iuda nu
i-a spus aceleasi cuvinte. Lui Simon insa i le-a spus. Nici nu a spus: "Simone, daca te vei
intoarce... daca te vei pocai..." Ci: "Dupa ce te vei intoarce, sa intaresti pe fratii tai."
Pentru ca Simon Ii apartinea lui Hristos si el a cazut intr-un mod dramatic si radical. Insa
lucrarea de mijlocire a lui Hristos a avut ca efect faptul ca Simon nu a fost pierdut.

Din nou, in aceeasi camera de sus in care citim rugaciunea de Mare Preot a lui Isus, in
care Isus se roaga pentru ucenicii Sai, El nu se roaga doar pentru ei, ci pentru toti cei ce
vor crede ca rezultat al marturiei lor (aici suntem inclusi si noi), ca acestia sa nu se
piarda. De aceea, increderea noastra in perseverenta sfintilor nu este o incredere bazata pe
firea pamanteasca, in care sa privim la noi insine si sa spunem: "Ei bine, eu nu voi cadea
niciodata. Sunt mult prea dedicat." Suna intocmai ca Simon Petru in camera de sus. De
fapt, mie nici macar nu-mi place termenul "perseverenta". Imi place mai mult "pastrare".
Singurul motiv pentru care perseveram, singurul motiv pentru care putem persevera este
pentru ca Dumnezeu ne pastreaza. Daca am fi lasati singuri, am putea cadea in orice
moment. Satan ne-ar putea cerne ca pe grau. Dar increderea noastra, in capitolul final al
mantuirii noastre, se bazeaza pe promisiunile lui Dumnezeu ca El va duce pana la capat
ce a inceput si se bazeaza pe eficacitatea Marelui nostru Preot care mijloceste pentru noi
zi de zi. El ne va pastra.

Tradus de Florin Vidu