INSTITUTUL TEOLOGIC ADVENTIST

FACULTATEA DE TEOLOGIE ADVENTISTĂ

Raport de lectură: Cea mai mare nevoie a

adventismului
RON E. M. CLOUZET

Profesor: Student:

Sălăgean Emanuel Ștețco Cătălin Iulian

 Cea mai mare nevoie a adventismului

Cartea Cea mai mare nevoie a adventismului de Ron E. M. Clouzet prezintă o temă de
interes general, ea răspunzând la nevoile noastre actuale, dar și vechi, și anume o redeșteptare a
familiei și a bisericii. Autorul prezintă atât partea noastră, care poate să constea din pocăință,
redeșteptare sau rugăciune; dar și partea pe care Dumnezeu o îndeplinește pentru noi; răspunsul
că în această lume în care trăim toate lucrurile sunt conduse de Cineva, iar biserica și familia
noastră au amândouă o direcție bine definită.

Prin faptul că există o mare categorie de oameni care au o imagine greșită a Duhului
Sfânt, a modului Său de lucru pe acest pământ, autorul vrea să aducă lumină și să clarifice
această imagine greșită pe care unii oameni o fac. Imaginea cărții este una cuprinzătoare și prin
faptul că ne sunt prezentate mai multe fațete ale lucrării lui Dumnezeu în viețile noastre.

Imaginea transformării vieții noastre este următoarea: pleacă de la un simțământ că viața

e cu tine și ajunge la concluzia că viața e în tine.

Una dintre ideile care m-a marcat este aceea că destul de des avem ocazia să privim
păcatul în față, suntem conștienți de faptul că el este păcat, și totuși continuăm să îl facem.
Pocăința noastră este determinată de faptul că noi recunoaștem că suntem păcătoși, însă ea vine
când vedem o anumită demostrație a dragostei lui Dumnezeu în viața noastră.

O altă idee importantă se referă la modul în care îl tratăm noi pe Duhul Sfânt. Dacă în
mintea noastră avem o imagine a ceva neînsuflețit, o simplă emanație sau influență lipsită de
personalitate și de voință, ne va fi destul de ușor să nu-i ascultăm glasul, să nu ne lăsam în
mâinile Lui pentru transformare, iar ca fariseii din vechime atingem punctul culminant atunci
când suntem tentați să-L respingem pe Acela pe care Duhul Sfânt ni l-a descoperit.

O a treia idee ar fi cea că în creștinătate se trece printr-o schimbare de paradigmă majoră,

o schimbare de la credință la sentimente, de la realitate la fantezie, de la rațiune la revelație.
Forma și funcția bisericii sunt radical rearanjate, încât chiar și lumea seculară a observat acest
lucru.
 Unul dintre lucrurile care mi-au plăcut a fost acela că avem prezentat un model practic a
felului în care să trăim în puterea învierii Lui, dar și o descriere concretă a procesului de
asemănare cu moartea Lui. Concluzia acestei imagini ar fi aceea că păcatul nu ar putea să fie
oprit și nici înfrânt fără o a treia Persoană a Dumnezeirii, care urma să vină nu cu o putere
schimbată, ci în o anumită putere a plinătății dumnezeiești.

Originalitatea acestei cărți poate fi exprimată prin răspunsul la următoarea întrebare: Care
sunt dovezile obligatorii ale primirii Duhului în viața ta? Posibil ca această întrebare să fie
greșită. Posibil să ne dorim ceva palpabil pe langă ceea ce oferă Biblia. Oferta Duhului este o
viață asemănătoare cu cea a lui Hristos, având roada și darurile Duhului, dar și misiunea lui Isus
Hristos. Ceea ce ar trebui să facem noi nu constă în a analiza miraculosul sau minunile de pe
acest pământ, ci modul în care roadele Duhului au o aplicație practică în viața noastră.

Unul dintre momentele de oportunitate a acestei cărți este faptul că cei care sunt creștini
ar putea da deoparte neînțelegerile lor, problemele sau gândurile rele pe care le au cu privire la
celelalte persoane, și să aleagă să se predea pentru mântuirea sufletului lor, dar și pentru salvarea
celor pierduți. Atenția noastră este ocupată de lucruri mărunte, iar puterea necesară pentru
creșterea bisericii și pentru bunul mers al ei ar aduce prosperitate, dar și celelalte binecuvântări
care lipsesc.

Subiectul principal al acestei cărți este unul de actualitate prin faptul că Dumnezeu
intenționează să-și arate îndurarea Sa față de poporul Său, iar primul lucru pe care El îl face
pentru ei constă în ai pune la rugăciune. Acest lucru este exact ce s-a întâmplat și înainte de
Cinzecime.

Un lucru interesant mi s-a părut faptul că numitorul comun al tuturor zeilor păgâni
întotdeauna a fost puterea. Conceptul că un Dumnezeu care ar avea puterea de a crea lumea se
lasă umilit pe o cruce pare pentru unii oameni necreștini putin cam exagerat.

În concluzie minunile nu au rolul de face pe cineva să creadă, ele doar întăresc credința.
Când vine vorba de religie oamenii vor da de multe minuni, poate că unii așteaptă ca Isus să scrie
pe cer ca să creadă, însă ar fi mult mai ușor și mai rapid să studiez Biblia, să ma rog, să ma
gândesc la felul cum este El și care este voia Lui pentru mine.