POSTUL ALES
DE
DUMNEZEU

Arthur Wallis

Traducere din engleză de Simion Motz

1
 

CUPRINS

1. De ce să postim?
2. Postul normal
3. Postul absolut
4. Postul parţial
5. Când-Nu dacă
6. Acum este timpul
7. Posturile regulate şi posturile publice
8. Postul pentru Dumnezeu
9. Pentru sfinţirea personală
10. Să se audă sus
11. Să-l facă pe Dumnezeu să se răzgândească
12. Să elibereze pe captivi
13. Ei au postit pentru eliberare
14. Pentru revelaţie
15. Oalele cu carne din Egipt
16. Să ţinem trupul în stăpânire
17. Ce-i cu ascetismul?
18. Postul şi trupul
19. Pentru sănătate şi vindecare
20. Cum să începem
21. Cum să întrerupem postul
22. Jurnalul unui post
23. În ultimele zile
Apendice
Index biblic

2
 

PREFAŢĂ

Într-un mare oraş, am cerut să mi se indice toate librăriile de literatură

creştină unde aş putea găsi vreo publicaţie despre post. Nu mi s-a putut da nici măcar 
un singur titlu. Puţine zile după aceea, într-o alimentară dietetică din acelaşi oraş am
găsit o carte despre postul medical. Curând am descoperit că s-a scris mai mult
despre aspectul fizic al problemei de către reformiştii în alimentaţie, decât despre
aspectul spiritual în tratarea scriitorilor creştini. Ulterior am fost satisfăcut să dau
 peste cartea lui Gordon Cove: Trezire prin rugăciune şi post şi o cărticică de David
Smith, intitulată Unele lămuriri asupra postului, conţinând învăţături şi sfaturi
ajutătoare.În afară de două sau trei publicaţii americane, se pare că nu s-a mai tipărit
nimic în această privinţă.
Experimentând personal marea valoare şi binecuvântare a postului, de-a
lungul multor ani, am fost îngrijorat să constat că atâţia credincioşi serioşi, după câte
se pare, nu au făcut niciodată din post subiectul unor cugetări serioase. Îngrijorarea
mea a devenit o constrângere de a împărtăşi cu cei flămânzi după tot ce are
Dumnezeu mai bun tot ce are Biblia de spus despre acest exerciţiu spiritual. Scopul
meu a fost acela de a pune la îndemâna oricui o carte care, nu numai să se ocupe de
 principalele pasaje din Scriptură care ating acest subiect inclusiv un index biblic, ci
care să se ocupe, pe cât posibil, şi de urmările practice implicate în el.
În secţiunea cărţii care se ocupă cu latura fizică şi practică s-a acordat
mai mult spaţiu postului de lungă durată, deoarece o înţelegere adecvată a aspectului
fizic este foartte importantă aici. Aceasta nu trebuie să-l conducă pe cititor la
 presupunerea că oricine este chemat să întreprindă un post lung, prin faptul că postul
mai scurt este comparativ de o valoare mai mică. În nici un caz nu aceasta este
situaţia. Totuşi este de folos şi pentru aceia care practică numai postul de scurtă
durată să înţeleagă cum se comportă trupul în postul de lungă durată.
Sigur, discutarea acestei părţi fizice constituie domeniul de specialitate
al medicului, mai curând decât al unui cercetător al Bibliei. Aici trebuie să
consemnez îndatorarea mea faţă de scrierile lui Dr. Otto Buchingher din Germania şi
Dr. Herbert Shelten din San Antonio, Texas, amândoi experţi în domeniul postului
terapeutic, precum şi faţă de acei prieteni, medici de profesie, care, cu bunăvoinţă,
au citit manuscrisul şi cu multă atenţie au verificat tot ce am scris în această privinţă.
Le sunt recunoscător lor şi altora care mi-au oferit multe sugestii utile. În fine, sunt
de asemenea îndatorat profesorului James Orr pentru articolul său despre ascetism
din The Protestant Dictionary şi autorul articolului despre post din The Hastings
 Encyclopaediaof Religion and Ethics.

3
 

Neglijarea unui adevăr, urmată de redescoperirea lui, adesea rezultă într-o

subliniere exagerată a acestui adevăr. Am fost conştient de această tendinţă în
legătură cu subiectul acesta şi, prin urmare, am încercat să dau temei importanţa pe
care i-o dă Scriptura. Adevărul este ca un portret. Căruia dacă îi exagerezi o trăsătură
se trensformă în caricatură. Cei care dau postului o importanţă mult peste cea care îi
este acordată în Scriptură oferă o caricatură a adevărului, având drept rezultat
abaterea oamenilor cu o gândire sănătoasă de la acest mijloc al harului instituit chiar 
de Dumnezeu, ca şi când postul ar fi bun numai pentru scrântiţi şi fanatici.
Cu toate acestea postul este important- mai important decît mulţi dintre noi
şi-au închipuit; aşa cum cred că va dovedi această carte. Totuşi el nu este o doctrină
 biblică majoră, o piatră fundamentală a credinţei sau un leac universal pentru orice
 boală spirituală. Dar atunci când este practicat dintr-o inimă curată şi un motiv bun,
 postul ne poate oferi o cheie pentru a deschide uşi care n-au putut fi deschise cu alte
chei; o fereastră care ne deschide noi orizonturi în lumea nevăzută; o armă spirituală
dăruită de Dumnezeu, „puternică pentru a surpa întăriturile”. Fie ca Dumnezeu să
folosească această carte pentru trezirea multora din poporul Său la toate posibilităţile
latente cuprinse în postul pe care Dumnezeu l-a ales.

4
 

1
DE CE SĂ POSTIM?

De aproape un secol şi jumătate încoace, postul nu mai e la modă-cel

 puţin în bisericile din apus! Chiar ideea că cineva mai posteşte astăzi pare foarte
ciudată pentru majoritatea creştinilor din secolul douăzeci. Ei asociază postul cu
creştinismul medieval ori poate cu practcile Înaltei Biserici.
Ei îşi vor aminti poate că unii conducători politici, ca Matahma Ghandi, au
folosit postul ca o armă de rezistenţă pasivă. Ca exerciţiu spiritual însă el se
limitează, după părerea lor, la credincioşii care par puţin fanatici sau extremişti.
Există alţii a căror interpretare este greşită în privinţa aspectului practic.
Pentru ei postul şi foamea sunt termeni sinonimi şi ei se tem că acesta va avea
rezultate dăunătoare. Pe motivul că, „Nici un om nu şi-a urât vreodată trupul, ci îl
hrăneşte şi-l îngrijeşte” (Efeseni 5:29), ei se opun postului aproape instinctiv. „Ai
grijă, spun ei, îţi poţi zdruncina sănătatea. Cu o viaţă atât de ocupată ca a ta, nu-ţi
 poţi permit să slăbeşti.”
De ce luăm asemenea atitudini în faţa unei practici evident spirituale? Un
răspuns este acela că postul a fost una din trăsăturile dominante ale unui ascetism
care a început să apară în perioada post-apostolică şi a devenit extremă ca formă
foarte larg răspândită cu influenţă în Evul Mediu. Apoi pendulul a oscilat în cealaltă
 parte, pe măsură ce oamenii au început să se revolte împotriva a tot ce aduce a
ascetism. Biserica de azi încă mai suferă de această reacţie. Noi încă nu am
redobândit echilibrul spiritual al creştinismului nou-testamental.
Autorul a audiat o cuvântare menită să provoace la gândire, ţinută de un
învăţător capabil al Bibliei, asupra răspunsului dat de Domnul nostru unei întrebări
legate de post. Era acea ocazie în care El a spus că nuntaşii nu vor posti până ce
Mirele nu va fi luat de la ei. Tot ce a spus vorbitorul a fost cât se poate de folositor,
dar el nici măcar o dată nu a atins subiectul postului şi nici nu a lăsat să se înţeleagă
faptul că ar avea vreun loc în economia vieţii creştine de astăzi.
Când minţile noastre sunt condiţionate de prejudecăţi sau paralizate de
vederi tradiţionale, se poate uneori să stăm în faţa unui adevăr din Scriptură vreme
îndelungată fără ca el să ne afecteze. Inhibiţia noastră spirituală cu privire la acel
adevăr ne permite să-l vedem, dar nu şi să-l percepem. Adevărul zace latent
înlăuntru, înţeles cu mintea, dar neaplicat din punct de vedere spiritual Acest lucru
este deosebit de adevărat în legătură cu postul.
Când totuşi un astfel de adevăr este pentru ptima dată aprins de scânteia
Duhului Sfânt, se produce imediat un conflict în inimile celor mai mulţi oameni.

5
 

Adevărul Bibliei a devenit dintr-o dată „viu şi puternic” şi are loc un asalt asupra
atitudinii şi prejudecăţilor noastre tradiţionale.
Rezultatul luptei va confirma dacă suntem sau nu gata să primim şi să
ascultăm de lumina clară de la Dumnezeu, pentru ca astfel să creştem în cunoştinţa
adevărului. Această carte are drept scop să ne pună în faţa unei întrebări:dacă suntem
 pregătiţi a trece atitudinea noastră faţă de post ( ori lipsa unei atitudini) prin proba
acidă a Cuvântului lui Dumnezeu, pentru ca apoi „Să trăim după Scriptură” ( I
Corinteni 4:6 ).
Cele mai multe trimiteri din Biblie privitoare la post sunt tratate în
cuprinsul acestei cărţi. Poate îl va surprinde pe cititor, aşa cum aceasta s-a întâmplat
oarecum cu autorul, să afle că Scriptura are aşa de mult să ne înveţe prin exemplele şi
 preceptele ei despre valoarea acestei practici. Există de asemenea avertizări, pentru
că postul îşi are primejdiile sale şi noi ne-am străduit să le scoatem în evidenţă.
Printre marii sfinţi din Biblie care au postit au fost: legiuitorul Moise,
regele David, proorocul Ilie şi vizionarul Daniel. În Noul Testament avem exemplul
Domnului nostru, precum şi cel al apostolilor Săi. În mod clar el şi-a avut locul în
viaţa primelor biserici. Dar această practică biblică nu se limitează doar la bărbaţi,
deoarece găsim numele Anei din Vechiul Testament în rândurile mijlocitorilor care
au postit şi s-au rugat.
Unii din marii sfinţi ai istoriei bisericii au practicat şi ei postul şi au
mărturisti despre valoarea lui, între care îi găsim pe marii reformatori: Luther, Calvin
şi Knox. Obiceiul însă nu s-a limitat doar la o singură şcoalaă teologică, ci îl găsim
 pe Johathan Edwards, calvinistul, dând mâna cu John Wesley, arminianul; şi pe
David Breinerd având părtăşie cu Charles Finney.
Aceste nume reprezintă mari savanţi, predicatori, slujitori şi misionari,
oameni ai trezirilor şi evanghelişti. Vom putea găsi pe lista celor care au postit
numele lui Pastor Hsi, din China şi Pastor Blumhard din Germania, Pe care
Dumnezue i-a folosit în sferele lor respective acum un secol, pentru eliberarea celor 
eliberaţi de Satan. Nu ne-ar ajunge timpul să menţionăm numărul crescând de
oameni pe care Dumnezeu îi ridică şi îi foloseşte în aceeaşi slujbă astăzi, prin
rugăciune şi post.
Faptele celor mari cu greu pot fi ascunse. Nici nu s-au răcit bine
mormintele lor că biografii au şi început să scoată la iveală jurnalele lor intime şi
însemnările lor. Dar numai înregistrările care se vor deschide în ziua aceea, în ceruri,
vor descoperi numărul sfinţilor anonimi, care nu au vut nici un jurnal şi nici un
 biograf, dar care s-au rugat cu post lui Dumnezeu, Cel care vede în ascuns. Cu
siguranţă şi ei vor străluci printre galaxia acestor sfinţi iluştri, „ ca şi stelele în veci
de veci.”
În timpurile Noului Testament postul era un canal al puterii. Odată cu
declinul spiritualităţii şi înflorirea „lumescului” în biserici, puterea şi darurile

6
 

Duhului Sfânt s-au retras. Pierzând puterea lăuntrică, oamenii n-au mai putut face
altceva decît să se agaţe de ceea ce a ami rămas, de învelişul din afară. Tot mai mult
s-a pus accentul pe actul din afara postului, deşi lipsit de spiritul lăuntric, singurul
care poate da valoarea lui . Astetismul devine astfelsemnul pietăţii şi a spiritualităţii.
Predica lui Pavel despre „ forma de evlavie care tăgăduieşte puterea” ( II Timoteu
3:5 ) s-a împlinit astfel.
Dar Dumnezeu fie lăudat, apar zorile unei zile noi şi o nouă sete
duhovnicească înceoe să se facă simţită în sânul Bisericii adormite. Este o zi de
reînoire spirituală. Există căutări, teme principale şi dorinţe peste tot. Din inima
Bisericii se înalţă un strigăt către cer. Duhul lui Dumnezeu se mişcă. Ce sunt toate
acestea dacă nu primele chinuri ale noii epoci ce urmează să se nască în curând.
Dumnezeu e hotărât să aibă o biserică glorioasă, fără pată sau zbârcitură,
o mireasă potrivită pentru iubitul Său Fiu. Este convingerea autorului că, în chinurile
ce aduc naşterea vom redescoperi unul din secretele pierdute ale primei biserici-
 puterea care se degajă printr-o practicare cu adevărat biblică a postului pentru
Dumnezeu.

7
 

2
POSTUL NORMAL

„ El a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi şi după aceea a

flămânzit” ( Matei 4:2 )

Când oamenilor nu le place semnificaţia textuală clară a vreunui lucru

din Biblie, sunt tentaţi să o spiritualizeze, jefuind-o astfel de potenţialul ei. Odată ce
adevărul a devenit nebulos, el încetează să mai aibă vreo aplicaţie practică. I-au tocit
ascuţişul; el nu mai poate tăia. În principal asta au încercat să facă biserica declarată
şi evanghelicii în general, în ce priveşte învăţătura biblică despre post.
„ A posti ni se spune, nu înseamnă neapărat a ne ţine de la mâncare, ci de
la tot ce împiedică comuniunea noastră cu Dumnezeu.” „ Or, mai zic ei, postul e
acţiunea prin care ne lipsim de un anumit lucru, cu alte cuvinte practicarea lepădării
de sine.” Nu avem decât să lărgim suficient sensul şi tăişul nu mai e!
Într-adevăr, există multe lucruri, în afară de mâncare, ce pot împiedica
comuniunea noastră cu Dumnezeu. Este adevărat că e nevoie să practicăm lepădarea
de sine în general. Faptul rămâne însă că „ a posti” înseamnă în primul rând „ a nu
mânca” 1) Vom vedea că postul a luat trei forme principale în timpurile Bibliei, dar 
fiecare implică abstinenţă ad literam. Dacă din când în când cuvântul poate fi extins
 pentru a include şi alte forme de lepădare de sine, aceasta nu schimbă cu nimic
realitatea sensului său principal.
Pentru simplificare, să numim această primă formă de post , şi cea mai
obişnuită, postul normal. Ce implică aceasta este clar de la prima menţiune a
 postului în Noul Testament: „Isus a postit... şi după aceea El a flămânzit.” A fost
vorba de la abţinere de la orice formă da mâncare în stare solidă sau lichidă, dar nu
şi de la apă. Reiese clar din amănuntele date că postul Domnului nostru a fost de
acest tip.
Ni se spune că El „ nu a mâncat nimic” ( Luca 4:2 ) dar nu şi aceea că nu
a băut nimic. După aceea, ni se spune că că „El a flămânzit”, dar nu se spune că I-a
fost sete. Deşi chinurile setei sunt mai intense decât acelea ale foamei, Satan L-a
ispitit să mănânce nu să bea. Toate acestea sugerează faptul că postul era o abţinere
de la mâncare, dar nu şi de la apă. De fapt trupul omenesc nu poate supravieţui
 patruzeci de zile fără apă, decât dacă ste întreţinut în chip supranatural.
Nu există nimic care să sugereze că adevăratul post implică şi abţinerea
de la somn. Dumnezeu ne poate chema uneori să facem aceasta pentru perioade
scurte de timp, cum ar fi renunţarea la somnul unei nopţi. Pavel vorbeşte despre

8
 

„priveghieri” ca fiind distincte faţă de „posturi” ( II Corinteni 6:5; 11:27 ). Dacă

abţinerea de la somn ar fi esenţială pentru post, nici un post de lungă durată nu ar fi
 posibil, decât printr-o intervenţie supranaturală. Trupul solicită somnul chiar înaintea
apei şi va sucomba negreşit, mai curând sau mai târziu, iar postul va trebui să fie
întrerupt în mod involuntar.
Există o puternică deducţie din I Corinteni 7:3-5 că Adevăratul post
 pentru persoanele căsătorite include de asemenea abţinerea de la relaţiile conjugale,
dar aceasta trebuie să fie printr-un consimţământ reciproc. Noi nu putem fi dogmatici
aici, întrucât se pare că în mod sigur includerea cuvântului „post” ( versetul 5 ) din
textul versiunii Autorizate, King James, este o observaţie marginală, şi nu o parte din
original.
Totuşi ideea postului este prezentă acolo.
Astel postul normal implică abţinerea de la toate formele de mâncare, dar 
nu de la apă şi trebuie să fie distins de celelalte două forme, postul absolut şi postul
 parţial, care urmează să le analizăm acum.

1) Grecescul „nesteo” de la ne, un prefix negativ , şi „esthio”, a mânca.

2) Vezi Anexa 1)

9
 

3
POSTUL ABSOLUT

„Trei zile ...nici nu a mâncat, nici nu a băut.” ( Fapte 9:9 )

Avem câteva exemple în Scriptură a ceea ce am numit postul absolut,

care este abţinerea de la băutură, precum şi de la mâncare. Normal acesta nu a durat
niciodată mai mult de trei zile, probabil din cauză că o perioadă mai lungă ar fi putut
 produce pagube fizice. Trupul poate rezista perioade lungi fără mâncare şi să
 beneficieze de un folos fizic, dar numai foarte puţin timp fără apă.
Citim despre Ezra că „ a petrecut noaptea fără să mănânce pâine şi fără să
 bea apă, pentru că deplângea necredincioşia exilaţilor.” ( Ezra 10:6 ). El era copleşit
de mâhnire şi uimire pentru compromisul ruşinos al poporului, la care preoţii, leviţii
şi slujbaşii oficiali au dat tonul. El zice, „Mi-am sfâşiat hainele şi mantaua. Mi-am
smuls părul din cap şi din barbă şi m-am îngrozit” ( Ezra 9:3). O îngrijorare
copleşitoare l-a dus la post, o abstinenţă de la hrană şi apă.
Regina Estera l-a instruit pe Mardoheu, „ să ţineţi un post în spijinul meu
şi nici unul să nu mănânce şi să nu bea trei zile, nici noaptea, nici ziua. Eu şi
cameristele mele de asemenea vom posti, aşa cum faceţi şi voi” ( Estera 4:16 ). O
criză de cea mai mare gravitate ameninţa întregul neam al iudeilor cu exterminarea.
 Nici chiar Estera însăşi nu se putea aştepta la vreo imunitate datorită faptului că era
regină. Ea a declarat atunci un post absolut, deoarece situaţii disperate necesită
măsuri disperate.
Saul din Tars a sosit în Damasc, uluit şi orbit de întâlnirea sa cu Christos
cel înviat, „ şi trei zile nici nu a mâncat, nici nu a băut” ( Fapte 9:9 ) Revoluţia
spirituală care avea loc în inima tânărului fariseu avea nu numai să schimbe întregul
curs al vieţii sale, ci şi să dea formă istoriei bisericii creştine. E posibil ca tulburarea
să fi fost atât de mare încât nici nu i-a mai trecut prin cap să mănânce sau să bea.
Există exemple în Scriptură de posturi absolute, care trebuie să fi fost
supranaturale în caracter, datorită duratei lor foarte lungi. În două perioade separate,
de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, Moise a fost în prezenţa lui Dumnezeu, fără
să mănânce şi fără să bea ( Deut. 9:9, 18; Exod 34:28 ). Prima ocazie a fost atunci
când a primit cele zece porunci de la Dumnezeu. A doua a urmat imediat după ce a
descoperit că poporul se închina la viţelul de aur, călcând astfel legea, chiar mai
înainte să o fi primit în mod oficial. Aceste posturi au fost ţinute în mod virtual, fără

10
 

întrerupere şi, luate împreună, constituie ceea ce este desigur cel mai lung post din
Biblie-optzeci de zile fără mâncare şi fără apă.
Apoi călătoria lui Ilie la Horeb psare să fi fost întreprinsă în timpul unui
 post absolut. Dacă este aşa, lucrul acesta trebuie să fi fost supranatural. Sub ienupăr,
unde dormea, după ce a scăpat de Isabela, el a fost trezit de un înger care i-a oferit o
turtă proaspăt coaptă şi un ulcior cu apă. De două ori i-a spus să mănânce şi să bea şi
apoi el „ a mers în puterea acestei mâncări patrezeci de zile şi patruzeci de nopţi,
 până la muntele lui Dumnezeu, Horeb.” ( I Regi 19:8).
O călătorie de asemenea durată, prin deşertul fierbinte, după ce aceasta a
fost terminată, aşa cum dă Sacriptura de înţeles, fără a se mai fi hrănit ulterior,
constituie un post cu totul absolut, tot aşa de supranatural ca cel al lui Moise. Dacă
aşa stau lucrurile, atunci avem o altă paralelă izbitoare între aceşti doi reprezentanţi
 principali ai Vechiului Legământ; Moise, dătătorul legii, şi Ilie, restauratorul ei
( Mal. 4:4-6; Marcu 9:12 ), pentru că amândoi au avut un sfârşit supranatural al
cursului vieţii lor pământeştiprecum şi o reapariţie supranaturală cu Christos pe
muntele sfânt.
Lăsând la o parte astfel de posturi speciale şi supranaturale, noi
conchidem că postul absolut este o măsură excepţională, pentru o situaţie
excepţională. De obicei este un lucru rezervat pentru cazuri spirituale neprevăzute.
Se cunosc cazuri extreme de nevoi, care n-au cedat la rugăciunea şi postul normal,
dar care au primit răspuns atunci când mijlocitorul a fost condus de Dumnezeu la un
 post absolut. Faptul acesta e îndeosebi valabil în cazurile unei puternice stăpâniri a
duhurilor rele. Trebuie să fim foarte siguri de călăuzirea lui Dumnezeu la
întreprinderea unui astfel de post pentru orice perioadă mai lungă de trei zile.

11
 

4
POSTUL PARŢIAL
  „ Eu nu am mâncat nici delicatese, nici carne, nici nu am băut vin...”
( Daniel 10:3 )
Accentul cade aici pe restricţia unui regim, mai degrabă decât pe
abţinerea completă. La începutul cărţii lui Daniel facem cunoştinţă cu acest tânăr şi
cu cei trei tovarăşi ai săi. Ei fuseseră aleşi dintre evreii exilaţi din cauza viţei lor 
nobile şi a aptitudinilor lor intelectuale, precum a li se da o instruire deosebită în
vederea slujirii în prezenţa regelui Babilonului.
Aceşti oameni au hotărât să nu se spurce cu mâncarea bogată a regelui,
nici cu vinul pe care-l bea acesta, întrucât lucrurile acestea fuseseră închinate în
 prealabil zeilor Babilonului. În locul lor ei au cerut legume ca hrană iar ca băutură,
doar apă. Administratorul care răspundea de ei a fost de acord să încerce efectul
acestui regim pe o perioadă de zece zile. La sfârşitul acestei perioade, ei „ arătau mai
 bine la înfăţişare şi aveau o greutate mai mare decât toţi tinerii care au mâncat hrana
 bogată a regelui” ( Daniel 1:15 ).
E greu să spunem dacă aici a fost vreo intervenţie supranaturală sau nu
dar este un fapt de comun acceptat al dieteticii, că o dietă simplă şi sănătoasă este
mult mai binefăcătoare decât una bogată şi gătită cu minuţiozitate. Acei care trăiesc
într-un cerc unde se benchetuieşte şi se bea în permanenţă adesea sunt copleşiţi de
tulburări cauzate de exces, incuzând tromboza. Pe de altă parte, toate formele de post
sunt binefăcătoare din punct de vedere fizic şi mulţi din afara cercurilor creştine
 postesc doar din motive de sănătate.
Totuşi valoarea postului parţial nu se limitează la cea de leac, doar la
 partea fizică. Mai târziu în cartea Daniel, citim cum acest profet a primit o revelaţie
de la Dumnezeu cu privire la viitorul poporului său, Israel. El descrie cum a căutat pe
Domnul pentru înţelegerea acestei viziuni: „În acela zile, eu, Daniel, am fost în jale
trei săptămâni. Nu am mâncat nici o delicatesă şi nici carne, şi nici vin mu au intrat
în gura mea, nici nu m-am uns, până nu s-au împlinit cele trei săptămâni” (Daniel
10:2-3 ).
Nu ni se spune de ce nu s-a angajat într-un post normal, aşa cum îl găsim
făcând în capitolul precedent. Probabil că probleme de stat ori alte împrejurări l-au
împiedicat de la ceasta sau probabil, pur şi simplu, Dumnezeu l-a călăuzit într-un fel.
Fără îndoială avem parte de o valoare spirituală deosebită, într-o perioadă specială

12
 

de căutare a lui Dumnezeu, cu o astfel de dietă restrictivă. Pentru Daniel, aceasta a

rezultat într-o mare victorie spirituală asupra puterilor întunericului, precum şi
revelaţia viziunii printr-un mesager ceresc.
Ceva înrudit cu un post parţial se vede şi în perioada de pregătire
spirituală a lui Ilie. La pârâul Cherit, corbii îi aduceau pâine şi carne, dimineaţa şi
seara, iar el bea apă din pârâu. Mai târziu în casa văduvei din Sarepta, a fost
întreţinut cu turte simple făcute din făină şi ulei ( I Regi 17 ).
Asemenea instruirii acestui om în lepădarea de sine, un element
indispensabil unuia care este îmbrăcat cu putere spirituală, era potrivit ca și regimul 
alimentar al slujitorului lui Dumnezeu să fie cât se poate de simplu, în acea perioadă,
când în ţară domnea foametea şi mulţi dintre concetăţenii săi mureau de foame.
Pentru a sluji eficace celor care sunt în nevoi, trebuie să ne identificăm cu nevoia lor 
şi să stăm pe poziţia lor.
O credincioasă rusă a produs o impresie adâncă asupra unui cuplu creştin
atunci când a venit să stea la ferma lor. Convertită în chip miraculos, ea a primit
chemarea din partea Domnului să lucreze pentru El într-un lagăr de refugiaţi din
Austria.Cu multă gingăşie, ea refuza crema de Cronwall care îşi făcea apariţia la
aproape fiecare masă şi nu-şi permitea decât regimul alimentar cel mai
simplu,explicând că nu putea face altfel, atâta timp cât fraţii şi surorile ei şi ceilalţi
refugiaţi în mijlocul cărora lucra îndurau greutăţi atât de mari. Dumnezeu nu va uita
niciodată să onoreze o astfel de lepădare de sine!
Omologul lui Ilie din Noul testament a fost Ioan Botezătorul. Aflăm din
relatările evangheliilor că pe lângă post adesea el menţinea cea mai simplă dietă,
compusă din lăcuste şi miere sălbatică. Postul parţial permite o mulţime mare de
varietăţi, care au fost încercate cu multă binecuvântare şi folos, de mulţi. Există o
metodă de trai exclusiv cu un anumit tip de mâncare pe toată durata postului. În
timpul primelor sale zile în Georgia, John Wesley a adoptat un regim alimentar al
 pâinii, trăind exclusiv cu pâine uscată. Asta a fost în legătură cu ceea ce credea el că
e un caz de posesiune demonică.
1) Alţii au postit parţial prin omiterea în fiecare zi a unei mese, limitându-se
astfel foarte strict la cantitatea de hrană consumată. Aflăm din biografia
sa, că Rees Howeels a adoptat acest plan într-o perioadă când Dumnezeu
îl pregătea pentru o nouă lucrare. „El nu a luat masa de seară multe
zile...ci petrecea ora aceea cu Dumnezeu.”
2) Este nevoie de atenţie mare ca nu cumva să mărim însă cantitatea de
hrană a celorlalte mese!
Postul parţial are o mare valoare, în special acolo unde împrejurările fac
imposibilă sau incomodă ţinerea unui post normal. Desigur acesta nu cere o mai mică
disciplinare din parte a noastră .Este cel mai indicat pentru persoanele în vârstă , ori
 pentru cei cu o constituţie slabă, care nu ar putea ţine un post normal. El poate fi

13
 

folosit ca un mijloc de a ajunge la postul normal, pentru cei care nu au postit mai
înainte, Unul din marile lui avantaje este acela că deşi e ţinut pe o perioadă lungă,
hrănirea normală poate fi reluată aproape imediat după întreruperea postului, ceea ce
nu e la fel cu celelalte două feluri de post.
Mai târziu vom observa că pe lângă aceste trei posturi principale pe care
le-am studiat până acum, postul biblic mai poate fi şi public, şi individual, obişnuit,
sau ocazional, involuntar, sau voluntar. Vom analiza de asemenea diferite nevoi şi
împrejurări care au mişcat oamenii, îndemnându-i să postească precum şi aplicaţia
lor pentru noi, cei de azi. Dar mai întâi să analizăm cele două afirmaţii cheie ale
Domnului nostru despre post, pentru că acestea trebuie să determine atitudinea
noastră faţă de întreg subiectul postului.

1) N.Churnuck, Jurnalele lui Wesley, Vol 1

2) Ed Norman Grubb, Reese Howells Mijlocitor.

14
 

5
CÂND-NU DACĂ!

  „Când faceţi milostenie...când vă rugaţi...când postiţi...”

( Matei 6:2,5,16)
În marea însărcinare dată de Christos apostolilor săi, El le-a poruncit:
„ Faceţi ucenici din toate neamurile...învăţându-i să păzească tot ce v-am poruncit „
( Matei 28:19, 20 ).De mai bine de un secol încoace există tendinţa de a accentua şi a
înălşa învăţătura epistolelor, sugerându-se astfel că acestea ar înlocui învăţătura lui
Christos aşa cum o avem în evanghelii.
Unii au afirmat chiar că învăţătura din Predica de pe munte nu ar avea
nici o aplicaţie directă pentru credincioşii de azi, că este fundamental mesianică şi
iudaică, urmând a fi împlinită într-o epocă a mileniului. Aceasta e o serioasă eroare şi
e în directă contradicţie cu însărcinarea dată de Christos pe care am citit-o mai sus.
Desigur, dacă aceste cuvinte au vreun sens, atunci desigur acela este că tot ce Isus i-a
învăţat pe ucenicii Săi urma să fie predat fiecărei generaţii succesive de ucenici şi
 păzit chiar până la împlinirea timpurilor ( Vezi I Timotei 6:3, 4a ).
Ce i-a învăţat Domnul pe ucenici cu privire la post? Aceasta trebuie să
fie negreşit regula conduitei noastre de acum. Citatul de mai sus este primul dintre
cele două afirmaţii capitale asupra acestui subiect.
Vorbind despre dărnicie, rugăciune şi post, Isus i-a înştiinţat pe
ascultătorii săi de inutilitatea practicării evlaviei lor înaintea oamenilor ca să fie
văzuţi de ei ( Matei 6:1-18 ).El nu a spus, „ dacă faceţi milostenie,” ci „ când faceţi
milostenie.” El a considerat că generaţiile de ucenici care vor urma vor recunoaşte de
la sine obligaţia lor de a face milostenie. El nu a zis: „dacă te rogi,” ca şi când
rugăciunea ar fi facultativă, ci „ când te rogi,” considerând că ei vor recunoaşte
nevoia vitală de a se ruga.
Niciodată Isus nu a zis: „dacă posteşti”, ca şi când postul ar fi un lucru
 pe care ucenicii puteau sau nu să-l facă ori ca ceva care s-ar aplica la câţiva apostoli
selecţi sau profeţi, sau predicatori , sau conducători. El a declarat în mod clar şi
răspicat , maselor de ucenici ai Săi, „ Când postiţi...” El nu ne-a lăsat nici o îndoială
asupra faptului că se aştepta ca ucenicii Săi să exercite de la sine ascultarea de
călăuzirea Duhului şi în privinţa aceasta, ca în rugăciune şi dărnicie, atunci când o
cereau ocaziile.

15
 

Este semnificativ faptul ca Domnul s-a ocupat de post ca exerciţiu

spiritual deosebit de rugăciune. Deşi postul şi rugăciunea sunt adesea legate între ele,
în Scriptură şi în experienţă, aceasta nu e neaparat întotdeauna aşa. Nu trebuie să ne
gândim la post ca la o casă semidetaşată, totdeauna legată de rugăciune. Din contră,
el îşi are propriul său temei şi poate ocazional servi un scop spiritual de sine stătător.
Exact aşa după cum pot fi rugăciuni fără post, tot astfel poate exista
uneori post cu adevărat acceptat de Dumnezeu fără rugăciune, cel puţin în sensul
mijlocirii. Nu există nici o menţiune că rugăciunea ar însoţi întotdeauna postul despre
care citim în Estera. În postul proorocilor şi al învăţătorilor din Antiohia, ei s-au
dăruit mai mult închinării, decât rugăciunii.
Din cauză că cineva nu este în stare să se dăruiască rugăciunii în tot
timpul postului, aceasta nu înseamnă că perioada în care nu s-a rugat este lipsită de
valoare spirituală. Postul, aşa cum vom observa mai târziu are mai multe scopuri, pe
lângă cel foarte important al facilitării mijlocirii.
 

16
 

6
ACUM ESTE TIMPUL

„Când va fi luat mirele de la ei...atunci vor posti”(Matei 9:15)

Această a doua declaraţie importantă a Domnului Isus vine ca răspuns la

întrebarea ucenicilor lui Ioan Botezătorul. „ De ce, au întrebat ei, noi şi fariseii
 postim, iar ucenicii tăi nu postesc.” Răspunsul lui Christos este foarte strâns legat de
întrebarea care se ridică în zilele noastre dacă şi creştinii din zilele noastre mai
trebuie să postească. El a zis: „Pot nuntaşii să jelească atâta timp cât mirele este cu
ei? Vor veni zilele când Mirele va fi luat de la ei, şi atunci vor posti.”
Deşi au fost timpuri când Isus şi ucenicii Săi au umblat flămânzi ori
când, datorită cerinţelor lucrării, nu au avut suficient timp să mănânce, nu există nici
o dovadă că El sau ei ar fi întreprins un post voluntar defivitiv, altul decât cel de
 patruzeci de zile din pustie al Domnului nostru, la începutul slujbei Sale publice. Aici
El dă temeiul: Mirele era încă cu nuntaţii. Era un timp de sărbătoare, nu de post, de
 bucurie, nu de jale.
O nouă zi răsărise. Împărăţia lui Dumnezeu se apropiase. Vechea
rânduială, cu ritualurile şi ceremoniile ei, cu robia legii, s-au dus pentru totdeauna.
Chiar când Mirele avea să fie luat de la El, nu avea să mai fie nici o reîntoarcere la
legalismul şi ascetismul vechii ordini. Deşi ucenicii urmau să postescă din nou,
aceasta urma să fie pentru alte temeiuri şi într-un alt spirit, faţă de acela care a
caracterizat postul fariseilor sau chiar faţă de cel al lui Ioan Botezătorul. Aşa cum
Isus a explicat în continuare, burdufurile vechi deveniseră iudaistice, nu se mai
 potriveau la noul vin al Domnului.
„ Vor veni zilele când Mirele va fi luat de la ei şi atunci vor posti ei.”
Aceasta est probabil cea mai crucialădeclarqaţie din Noul Testament cu privire la
 post. La care perioadă de timp s-a referit Isus? Să se fi referit oare la perioada foarte
scurtă ce a urmat de la arestarea Lui până la reapariţia Sa în dimineaţa Învierii?
„ Peste puţină vreme nu mă veţi mai vedea; apoi , iarăşi peste puţină vreme mă veţi
vedea... adevărat, adevărat vă spun că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, dar lumea se
va bucura. Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie.” ) Ioan
16:16, 20 ). S-a emis următoarea opinie:

17
 

El a fost luat de la ei şi ei au postit şi s-au întristat în acele zile de întunecime; dar El

s-a întors şi, stând pe panta muntelui Măslinilor a zis: „ Iată, Eu sunt cu voi
întotdeauna.” Atunci nu mai există loc pentru jale; nici pentru trista faţă a agoniei; ci
este loc pentru veselie, pentru bucurie şi pentru desfătare.
Conform acestei păreri, zilele de absenţă ale Mirelui erau limitate la trei
sau cel mult patru. Odată cu Învierea lui Isus şi reapariţia Sa, perioada de post a
trecut.
Deşi poate părea foarte plăcută, această concepţie est foarte discutabilă şi
asta din mai multe motive: mai întâi, perioada actuală nu este una de bucurie
neîntreruptă. Sunt bucurii, nimic de zis, dar nu arareori ele sunt amestecate cu
tristeţe. Nu poate să nu fie întristare şi jale în inimile noastre atâta timp cât păcatul şi
conflictul ne înconjoară. „ Prin multe necazuri trebuie să intrăm în împărăţia lui
Dumnezeu.
Pe lângă toate acestea, cum poate fi aici bucurie fără nor, în timp ce
Domnul şi Stăpânul nostru iubit încă aşteaptă să-ţă primească împărăţia şi să-şi vadă
rodul muncii sufletului Său şi să fie satisfăcut? Desigur, propriile Sale cuvinte.
„Binecuvântaţi sunt cei ce plâng” trebuie să aibă aplicaţie la această perioadă în care
trăim.
Apoi, din nou cuvintele Domnului subliniază numai două perioade de
timp. A fost timpul bucuriei „ cât Mirele era cu ei” care se împlinea chiar atunci. Şi a
fost timpul tristeţii, care urma să vină: „ Vor veni zilele când Mirele va fi luat de la
ei”. Dar această interpretare pune accentul pe o a treia fază, când Mirele se va
întoarce la ei- o perioadă de timp care nu este inclusă în această declaraţie a
Domnului.
În analogia Domnului nostru, nuntaşii se bucură datorită faptului că
Mirele este cu ei. Festivităţile odată încheiate, Mirele pleacă şi oaspeţii se întristează
fiindcă nu ştiu când îl vor vedea din nou. „Vor veni zilele când Mirele va fi luat de la
ei” sugerează o absenţă de durată nespecificată, dar desigur mai lungă decât scurtul
răstimp al festivităţilor. Timpul bucuriei şi al sărbătorii reprezintă clar anii misiunii
Domnului pe pământ. Este oare posibil ca timpul de jale şi post să fi fost în puţinele
zile de absenţă dintre moartea şi Învierea Sa? Şi apoi, unde este dovada că ei au
 postit în aceste trei zile? Când el li s-a arătat în odaia de sus şi i-a întrebat dacă au
ceva de mâncare, ei au fost în stare să-I aducă o bucată de peşte gata fript ( Luca
24:41-42 ).
Aşadar suntem constrânşi să plasăm zilele Sale de absenţă înperioada
epocii actuale, de la înălţarea Sa la Tatăl până la întoarcerea Sa viitoare pe norii
cerului. Este evident că aşa au înţeles apostolii, deoarece numai după Înălţarea Sa la
Tatăl citim despre ei că au postit (Fapte 13:2,3 ).
Înainte de a-i părăsi, Mirele le-a promis că va veni din nou, să-i primeasă
la Sine. Biserica aşteaptă în continuare strigătul de la miezul nopţii, „ Iată Mirele,

18
 

ieşiţi-i în întâmpinare” ( Matei 25:6 ). Tocmai această epocă a Bisericii reprezintă

 perioada de absenţă a Mirelui. La epoca Bisericii s-a referit Domnul când a zis:
„Atunci ei vor posti”. Pentru noi timpul este Acum.
Aceste cuvinte ale lui Isus au fost profetice. Primii creştini le-au împlinit.
Şi tot aşa au făcut mulţi sfinţi, bărbaţi şi femei, care s-au succedat după aceea. Unde
sunt aceea care să le împlinească şi astăzi? Vai, ce puţini sunt şi ce greu este să dai de
ei! Sunt mai degrabă o excepţie, decât o reguă, spre marea pagubă a Bisericii.
O nouă generaşie se ridică totuşi. Există interes în inimile multora pentru
redescoperirea puterii apostolilor. Dar cum putem descoperi puterea lor, atât timp cât
neglijă, practica lor? Cum ne putem aştepta să se reverse puterea, dacă nu pregătim
canalele? Postul este mijlocul stabilit de Dumnezeu pentru revărsarea harului şi
 puterii Sale, pe care nu ne mai putem permite să-a nesocotim de azi înainte. Postul
din vremea noastră nu este doar un act de jale,pricinuit de absenţa lui Christos, ci un
act de pregătire pentru întoarcerea Sa. Fie ca acele cuvinte profetice, „ Atunci ei vor 
 posti” să se împlinească în cele din urmă, în timpul actualei generaţii! Doar o biserică
a rugăciunii şi a postului va auzi emoţionatul strigăt:! Iată Mirele”. Lacrimile îi vor fi
şterse şi postul va fi urmat de sărbătoarea cinei nunţii Mielului.
„Şi Duhul şi Mireasa zic: Vino!”
„Negreşit, Eu vin curând”
„Amin! Vino, Doamne Isuse!”
Apocalipsa 22:17, 20

1) G. Campbell, Morgan, Evanghelia după Matei, Oliphants Ltd/Fleming H. Revell Co.

 

19
 

7
POSTURILE REGULATE ŞI POSTURILE PUBLICE

„După spusele mele... cuvintele Domnului citeşte-le în auzul

poporului, în ziua postului...”(Ieremia 36:6)

  „ Vestiţi un post, chemaţi o adunare de sărbătoare!” (Ioel 2:5)

Am observat deja că postul normal este întreprins ocazional, după cum se
ivesc nevoile şi că aceasta este o problemă personală între om şi Dumnezeu.
Posturile regulate şi cele publice, despre care Scriptura ne dă mai multe exemple,
sunt, evident, excepţii. Exeistă o legătură între aceste două, prin aceea căaproape
toate posaturile regulate din Biblie au fost de asemenea publice, dar nu toate cele
 publice au fost neaparat şi regulate.
Ziua ispăşirii, în care Dumnezeu a zis că fiecare izraelit trebuie să se
mâhnească ( Levitic 23:27; Psalmul 35:13, Isaia 58:5 etc.) era singurul post obişnuit
 prescris de legea mozaică. Din Fapte 27:9 aflăm că acest post în timpul lui Ieremia-
cum reiese din citatul de mai sus- găsim la Zaharia 8:19 patru posturi obişnuite
comemorând patru evenimente principale, în legătură cu distrugerea Ierusalimului .
1) Pe timpul lui Christos, fariseii dezvoltaseră această practică a postului
oboşnuit, transformând-o, cum au făcut cu orice alt lucru spiritual de care s-au atins,
într-o robie a legii. Astfel, Chrostos ne prezintă tabloul fariseului tipic: un om care se
laudă în rugăciune” eu postesc de două ori pe săptămână” ( Luca 18:11, 12 ). În al
doilea ţi în al treilea veac după Christos, miercurea şi vinerea,în fiecare săptămână,
au devenit recunoscute ca zile regulate de post. John Wesley a reînviat acest obicei
 printre primii metodişti.
Există întotdeauna primejdia ca orice exerciţiu spiritual, dacă e făcut din
simpla obişnuinţă, să devină o formă goală, un ritual lipsit de orice conţinut spiritual.
Dar noi nu putem respinge practica postului obişnuit doar fiincă există această
 primejdie. Tot aşa, nu putem renunţa la rugăciunea şi dărnicia obişnuită, doar pentru
că fariseii au abuzat de acestea. Postul regulat nu trebuie să devină ritualistic, după
cum nici rugăciunea nu trebuie să devină o simplă obişnuinţă.
E nevoie să subliniem că postul, fie el cel regulat, fie cel ocazional este o
 problemă între individ şi Dumnezeu. Lecţiile istoriei ne vor învăţa să ne opunem,
oricărei tendinţe de a îngădui ca postul oboşnuit, individual să devină un obicei al

20
 

 bisericii. Doar un mic pas şi obiceiul bisericii a şi devenit o regulă a bisericii, la care
credinciosul va fi obligat să adere şi iată cum am pus încă un jug pe grumazul
ucenicilor, jug pe care nici părinţii Bisericii, nici succesorii lor nu au fost în stare să-l
 poarte. Vom vorbi mai târziu despre aceasta în capitolul referitor la ascetism.
Există o valoare reală a postului obişnuit, ţinut cu regularitate, numai să
veghem asupra acestor primejdii şi anume ca obiceiul să nu devină o formă goală,
lipsită de duh şi de viață. Să avem grijă ca nu cumva să încercăm să impunem cu 
forţa un exerciţiu persoanl al inimii noastre asupra altora. Nu numai că acesta ne
înzestrează cu prilejul obişnuit de a ne cerceta şi a ne reorienta spiritual, dar mai este
şi un minunat mijloc de conservare a acelui tot mai rar întâlnit articol numit timp. Un
 post obişnuit de o zi pe săptămână poate însemna că timpul cheltuit cu trei sau patru
mese , să zicem de două ore, este răscumpărat din programul ocupaţiilor noastre
zilnice şi investit mai concret în împărăţia lui Dumnezeu, în special în marea slujbă a
rugăciunii.Iată un tonic săptămânal atât pentru suflet, cât şi pentru trup, tonic ce mai
 poate fi un instrument pentru binecuvântarea altora.
Printre aceia care şi-au permis să se lase în voia acestui lux am putea
aminti pe Patriarhul Fraţilor sinceri ( Open Brethren), Robert Chapman din
Barnstaple (1803-1902 ). Obiceiul lui era să petreacă fiecare sâmbătă în post. Nu
 primea vizite în această zi, ci se închidea în atelierul său, doar cu Dumnezeu şi
strungul său. Un timp de recreaţie, comuniune şi pregătire a sufletului său pentru ziua
Domnului ce urma. Se relatează că cineva care a făcut o vizită neaşteptată la atelierul
său într-o zi de sâmbătă a zis:” Faţa îi strălucea ca a unui înger”
2) Cine poate spune cât de mult a contribuit această practică la atingerea
staturii spirituale a acelui Robert Chepman şi la rara sa intimitate în umblarea cu
Dumnezeu? Mulţi ar dori să ajungă la sfinţirea inimii şi a vieţii acestui om fără să fie
gat de a păşi pe cărarea bătătorită de el. „ De ce nu suntem mai sfinţi?”a întrebat John
Wesley, un alt om care a postit cu regularitate adresându-se predicatorilor săi.”
Principala cauză este că suntem entuziaşti, căutând finalul fără mijloacele necesare”.
Posturile regulate ale Vechiului Testament mai erau şi naţionale şi
 publice, dar erau de asemenea posturi publice care nu erau regulate, ci se mărgineau
la perioade de nevoi special neprevăzute. Regele Iosafat a chemat naţiunea la post
când Iuda a fost invadată ( II Cronici 20:1-4 ), iar Ezra i-a îndemnat pe exilaţii care
se întorceau, înainte de a porni în primejdioasa lor călătorie spre Ierusalim, ducând
cu ei lucruri de mare valoare pentru templu ( Ezra 8:21-23 ). Cel mai spectaculos
dintre toate a fost postul public ţinut de cetatea Ninive, ca urmare a propovăduirii lui
Iona, post pe care îl vom studia într-un alt capitol.
Acestea şi alte exemple dovedesc că postul public a fost declarat în
 perioade de crize naţionale sau spirituale, ca în timpul celui de-al doilea război
mondial, când regele Marii Britanii şi-a chemat poporul la o zi de rugăciune. Cu
două veacuri mai înainte, aceeaşi naţiune a fost chemată la „ o zi solemnă de post şi

21
 

rugăciune”, în faţa pericolului unei invazii de către francezi. Într-o vineri, de 6

februarie1756, Wesley înregistreză în jurnalele sale:
 „ Ziua de post a fost o zi glorioasă, aşa cum Londra rar a mai văzut de la Restaurare
încoace. Fiecare biserică din oraş a fost arhiplină. Şi o seriozitate solemnă se putea
vedea pe feţele tuturor. Negreşit, Dumnezeu a auzit rugăciunea şi va urma o nouă
 perioadă de pace pentru noi.”
  O notă de subsol ne informează: ”Smerenia a fost transformată într-o
 bucurie naţională, deoarece ameninţarea invaziei franceze a fost înlăturată.”
Oriunde citim în Scriptură de evenimente neaşteptate, însoţite de post,
descoperim fără excepţie că Dumnezue a răspuns prin izbăvire. Deoarece grave crize
naţionale şi internaţionale stau gata să se abată asupra noastră, ar fi bine ca şi noi să
ne reamintim aceste practici biblice vechi ale vestirii unui post public. Chiar dacă
numai cei evlavioşi din cadrul naţiunii vor fi gata să răspundă, vor constata că
 promisiunea lui Dumnezeu rămâne în picioare: „ Eu vă voi auzi din cer şi voi ierta
 păcatul lor şi voi vindeca ţara lor” ( II Cronici 7:14 ).
Dacă există o biserică locală ameninţată cu discordie sau dezbinare, dacă
viaţa spirituală scade şi lucrurile lumeşti cresc, dacă convertirile sunt puţine iar 
decăderile frecvente, oare nu e acesta timpul când conducătorii ar trebui să cheme
 biserica la post şi rugăciune?
Înainte de a părăsi această secţiune, von observa că postul se mai poate
referi în Scriptură la abţinerea de la mâncare în mod involuntar. Cele două feluri de
 post involuntar sunt acolo unde nu există nici o dorinţă după mâncare, din cauza
neliniştii, tristeţii ori mâhnirii intelectuale ( Daniel 6:18 . Şi acolo unde nu este hrană
( Matei 15:32 ). Evident, Pavel cunoştea o bună parte din aceste posturi din urmă.
Unii comentatori iau menţiunea lui despre post din II Corinteni 6:5, 11- 27 ca o
referire la acest fel de greutăţi involuntare, aşa cum traduce Ediţia Revised Standard
Version.
Evident, Pavel nu avea nici o greutate când era să împace asemenea
experienţe de lipsuri cu promisiunea „ Dumnezeul meu va purta de grijă fiecărei
nevoi a voastre”. El ştia că experienţa de a se găsi temporar fără mâncare şi mijloace
de a o procura era o încercare necesară a credinţei, îngăduită de Dumnezeu pentru
 binecuvântarea finală. Chiar în contextul minunatei promisiuni el zice:” Am învăţat
ca în orice stare mă aflu să fiu mulţumit. Ştiu să fiu în lipsuri şi ştiu să fiu în belşug.
În toate împrejurările, am înfruntat secretul înfruntării belşugului şi al foamei, al
abundenţei şi al lipsei” ( Filipeni 4:11-12 ).
Dacă Dumnezeu ne va chema vreodată şi pe noi să umblăm o clipă pe
„cărarea nevoilor” şi ne vom găsi într-un post care nu este ales de noi, să nu ne fie
frică- El va transforma captivitatea noastră şi va binecuvânta partea noastră de la
urmă mai mult decât cea de la început.

22
 

1) A zecea lună, la începutul asediului, II Regi 25:1; a patra lună, căderea cetăţii, Ieremia39:2; a cincea lună,
distrugerea cetăţii şi a templului, II regi 25:8,9; a şaptea lună, uciderea lui Ghedalia, II Regi 25:25.
2) Frank Holmes, Brother Indeed, Editura Victoria.

23
 

8
POSTUL PENTRU DUMNEZEU

„ Când aţi postit...oare pentru Mine aţi postit?” ( Zaharia 7:5 )

„ Ei au slujit Domnului şi-au postit” (Fapte 13:2 )

„ Astăzi să mai posteşti? Dar ce câştigi prin aceasta?” este întrebarea

neîncrezătoare a multor creştini. Dacă prin asta ei înţeleg „care este câştigul personal
al postului?” atunci există multe răspunsuri care pot fi date şi vor fi date în această
carte, dar există o întrebare mai importantă la care vom răspunde mai întâi.
O mare parte din gândirea noastră este dominată de acel principiu
egocentric, „ Cu ce mă aleg eu din asta?” Chiar în dorinţele şi aspiraţiile spirituale
ale unora vom descoperi că tot eul este pe tron. Dacă vrem ca viaţa să fie centrată în
Dumnezeu, crucea trebuie să-şi facă lucrarea în noi. Numai astfel motivarea noastră
spirituală poate fi radical schimbată pentru a fi orientată spre Christos, şi nu spre eul
nostru. El a murit pentru toţi, pentru ca toţi cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei,
ci pentru Cel ce a murit pentru ei, ( II Corinteni5:15).
Chiar în cercurile unde postul este acceptat ca exerciţiu spiritual normal,
se pune adesea atât de mult accent pe postul personal, pentru înzestrarea cu putere a
cuiva, pentru daruri spirituale, pentru însănătoşirea fizică, pentru răspunsuri speciale
la rugăciune, încât celălalt aspect este dat uitării. Nu spunem că nu e bine să căutăm
aceste lucruri, dar motivele noastre de bază trebuie în primul rând să fie corecte.
Este foarte semnificativ faptul că în prima expunere a subiectului despre post din
 Noul Testament, Isus s-a ocupat de problema motivaţiei postului ( Matei 6:18-19)
 Nici un alt aspect al subiectului nu este mai important decât acesta.
Dumnezeu nu este interesat numai de ceea ce facem noi, ci şi de motivul
 pentru care facem un anumit lucru. Un act bun poate fi deposedat de valoarea lui în
ochii lui Dumnezeu dacă este făcut dintr-un motiv greşit. Primejdia aceasta este acută
în domeniul exerciţiilor religioase exterioare. „De ce am postit noi şi Tu nu ai văzut
aceasta?” întrebă religioşii din zilele lui Isaia. Răspunsul cerului a fost prompt, „Iată,
în ziua postului vostru voi căutaţi propria voastră plăcere” ( Isaia 58:3). Posturile pe
care le ţineau ei, cu toată parada de pioşenie, erau motivsate de un interes egoist şi de
o căutare egoistă. Nu e de mirare că Dumnezeu i-a întrebat indignat, „ Este oare
acesta postul pe care Eu l-am ales?” (versetul 5).

24
 

Acelaşi egocentrism, ascuns sub masca pietăţii, s-a vazut în toată

ipocrizia lui ruşinoasă în postul fariseilor. Şi împotriva acestuia şi-a ridicat Isus
glasul în Predica de pe Munte, spunând urmaşilor Săi că atunci când postesc nu
trebuie să fie la fel ca ipocriţii. Fariseii făceau paradă de pietatea lor, pentru a câştiga
aplauzele oamenilor, având grijă ca aceştia să ştie că ei postesc. Ei nu erau slujitorii
lui Dumnezeu, ci ai mândriei inimii lor. Mai târziu, când Isus a descris pe fariseu
rugându-se în Templu şi zicând,” Doamne îţi mulţumesc că eu nu sunt la fel ca
ceilalţi oameni... eu postesc de două ori pe săptămână...”El a avut grijă să ne
informeze că...s-a rugat asrfwl cu el însuşi”( Luca 18:11,12).
Postul trebuie să fie făcut pentru Dumnezeu, chiar înaintea ochilor 
Tatălui, care vede în ascuns. În timp ce evităm această îngâmfare neruşinată a
fariseului şi dorinţa de a dobândi cuvinte de laudă din partea oamenilor, mai putem
totuşi aţiona din motive egoiste pentru satisfacerea unoe dorinţe şi ambiţii personale,
fără ca motivul de bază să fie gloria lui Dumnezeu.
În Isaia 58, clasicul subiect all postului din Scriptură, Dumnezeu
aminteşte poporului Său că postul acceptabil este acela pe care El l-a ales. Postul, ca
de altfel rugăciunea, trebuie să fie iniţiat de Dumnezeu, dacă dorim să aibă un efect.
Rugăciunea superioară începe cu Dumnezeu. El pune pe inima noastră sarcina, Prin
Duhul iar noi răspundem la această sarcină. Rugăciunea care începe cu Dumnezeu se
întoarce la Dumnezeu. Tot aşa este cu postul:Dumnezeu a ales postul nostru. El nu
va mai fi nevoit să-şi întrebe poporul, cu mult timp în urmă: „ Când aţi postit...aţi
 postit măcar puţin şi pentru Mine?” (Zaharia 7:5).
Toate acestea fireşte, nu fac altceva decât să scoată în relief 
responsabilitatea noastră.
Din partea noastră se cere o recunoaştere a justeţii şi nevoii de a posti.
Trebuie să fim pregătiţi pentru autodisciplină, care este implicată aici în post, şi
 pentru exerciţiul inimii înaintea lui Dumnezeu; dar în ultimă analiză, iniţiativa este a
Lui. Când postim, cât de mult postim? Care e natura postului nostru? Obiectivele
spirituale pe care le avem în vedere- toate sunt alegerea lui Dumnezeu, la care
ucenicul ascultător va răspunde voios.
Principiul se aplică chiar la postul regulat, să zicem de o zi pe săptămână.
Trebuie să fim siguri că Dumnezeu ne conduce la acesta. Chiar şi în acest caz, pot fi
timpuri când acesta va fi incomod de realizat, ori vom fi călăuziţi să nu-l ţinem în
felul acesta; ori poate va veni un timp când vom fi călăuziţi să întrerupem practica.
 Nu trebuie să fim legaţi de reguli, chiar dacp acestea sunt spirituale, „ dacă sunteţi
călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu nu mai sunteţi sub lege” ( Galateni 5:18).
Când Ioel a strigat: „Vestiţi un post!” el a vrut săspună: „Puneţi-l
deoparte pe Dumnezeu”. Acest lucru e absolut fundamental dacă vrem ca postul
nostru să-I fie acceptabil. Apoi vor fi cazuri când vom uita problema folosului nostru
 personal, când vom fi surprinşi de uimire, dragoste şi laudă în postul nostru pentru

25
 

Dumnezeu. Ne vom găsi la fel ca Ana, proorociţa, „închinându-ne cu post” ( Luca 2:

37). Ori, la fel ca acei conducători din biserica din Antiohia, care au slujit Domnului
şi au postit ( Fapte 13:2, RV,AV ), închinându-se Domnului ( RSV ). Este desigur 
cea mai nobilă concepţie, să faci din post o închinare, o slujire lui Dumnezeu, o
 predare a noastră noi înşine Lui şi doar secundar un mijloc de a ne asigura anumite
ţeluri spirituale.
În final, nu putem să facem ceva mai bun decât să cităm din faimoasa
 predică despre post a lui John Wesley: 1)
„ Mai întâi, lăsaţi ca acesta să fie făcut numai pentru Domnul, cu ochiul nostru
aţintit asupra Lui. Fie ca intenţia noastră aici să fie aceasta, şi numai aceasta: de a
glorifica pe Tatăl nostru care este în ceruri; de a exprima părerea noastră de rău şi
ruşinea pentru multele noastre încălcări ale legii Sale sfinte; de a aştepta o creştere a
harului purificator, conducând afecţiunile noastre la lucrurile de sus; de a adăuga
seriozitate şi râvnă la rugăciunile noastre; de a abate mânia lui Dumnezeu şi de a
obţine toate promisiunile mari şi preţioase pe care El ni le-a dat în Isus Christos; să
ne ferim de a ne închipui că avem vreun merit la Dumnezeu prin faptul că postim. În
acest sens nu ne vor ajunge niciodată avertizările, deoarece o dorinţă de a stabili
 propria noastră neprihănire, de a obţine scăparea de la datorie, şi nu harul, este adânc
înfiptă în inimile noastre ale tuturor. Postul este numai o cale rânduită de Dumnezeu,
 prin care aşteptăm îndurarea Lui nemeritată; şi prin care fără vreun merit al nostru,
El a promis să ne dea binecuvântarea Sa fără nici o plată.”
  Astfel, postul ales al lui Dumnezeu este acela pe care El l-a instituit; acela
care este pus deoparte pentru El, pentru a-I sluji Lui, de a-l onora şi a-l glorifica pe
El; acela care este desemnat să împlinească voia Lui suverană. Atunci vom descoperi
ca o reflecţie ulterioară a cerului , că postul pentru Dumnezeu abundă în
 binecuvântări revărsate peste capetele noastre şi Dumnezeu, care vede în ascuns, este
 plin de bunăvoinţă şi-I face plăcere să ne răsplătească ci mână largă. În felul acesta,
suntem salvaţi de la pericolul de a permite binecuvântărilor să însemne mai mult
 pentru noi decât Cel care binecuvintează. „ Din El, prin El şi pentru El sunt toate
lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin! ( Pomani 11:36 ).
1) John Wesley, Predica 27 ( Discursul 7 asupra Predicii de pe Munte. Matei 6:16-18)

26
 

9
PENTRU SFINŢIREA PERSONALĂ

  „Eu mi-am smerit sufeltul cu post” ( Psalmul 69:10 )

„Binecuvântaţi sunt cei ce plâng” ( Matei 5:4 )

Am văzut acum ce este postul. Am stabilit că este o practică biblică şi că
e destinat şi pentru zilele noastre. Am remarcat diferitele tipuri de post şi am văzut
cât de esenţial este ca motivele noastre să fie sănătoase, să postim pentru Dumnezeu.
Acum vom cerceta din Scriptură scopurile postului. Iată primul răspuns la întrebarea,
„Ce rost are el?” Este un preţios ajutor pentru sfinţirea personală.

Dacă smerenia este ingredientul de bază al adevăratei sfinţenii, solul în

care înfloresc harurile, este oare necesar ca din cânc în când şi noi să dorim, la fel ca
David, să ne smerim sufletul cu post? În spatele multora din păcatele şi căderile
 personale care ne împresoară, în spatele multor boli care infectează părtăşia bisericii
noastre şi astupă canalele slujirii creştine- a conflictelor dintre temperamente şi
 personalităţi, a certurilor şi desbinărilor- se află acea insidioasă mândrie a inimii
omeneşti.
Cum ne poate postul ajuta aici? Din punct de vedere negativ, mândria şi
un stomac prea încărcat sunt fraţi de cruce binecunoscuţi. Care a fost păcatul
Sodomei? În primul rând, nu acea formă crasă de imoralitate cunoscută în vechime
sub numele de sodomie, azi homosexualitate. Biblia spune: „aceasta a fost vina sorei
tale Sodoma... mândria, excesul de mâncare şi prosperitate tihnită” ( Ezechiel 16:49 )
Când privim naţiunile din Vest, astăzi, când acest păcat al Sodomei este excesiv,
 putem observa că la bază cunt aceleaşi cauze. Istoria nu face altceva decât să se
repete. Daţi aceleaşi condiţii şi aceleaşi boli inevitabile vor urma.
Dumnezeu a prevăzut că mândria şi belşugul de hrană vor fi unele din
cursele poporului Israel, la intrarea lui în Ţara Făgăduinţei.
„Dumnezeu te-a condus aceşti patruzeci de ani prin pustie” le reaminteşte
Moise. „El te-a smerit şi te-a lăsat să flămânzeşti...” ( Deuteronom 8:2,3 ). Acum
acele zile de disciplină au trecut şi ţara belşugului, în a cărui posesie erau gata să
intre, le prezenta noi tentaţii. Aşa că Moise a trebuit să îi avertizeze:

27
 

„ Ia seama... ca nu cumva când vei mânca şi te vei sătura...inima să ţi se

îngâmfe” ( versetele 11-14 ). Osea ne spune că exact aceasta s-a întâmplat ( Osea
13:6 ), în ciuda prevenirii.
Postul, prin urmare, est un element corectiv, divin, pentru mândria inimii
omeneşti. Este o disciplină a trupului, cu tendinţa de smerire a sufletului
„Eu am vestit un post, acolo, la râul Ahava, ca noi să ne putem smeri
înaintea lui Dumnezeu” relatează Ezra 8 cap.8:21; Isaia 58:3).
Atunci, dacă pentru israelitul credincios postul însemna o umilire, el mai
însemna şi mâhnire. De fapt, în zilele Vechiului Testament postul era practicat ca
unn semn de jale, pentru cel plecat, aproape ca o parte integrantă a ritualurilor 
funerare ( I Samuel 31:13 etc.). El este asociat cu sfâşierea hainelor şi cu o îmbrăcare
ăn sac şi cenuşă ( Ezra 9:5 etc.). în Matei 9:15 am văzut cum Domnul nostru a tratat
„ jalea şi postul” ca termeni sinonimi.
Există o succesiune naturală, pe măsură ce trecem de la smerenia de sine
la întristarea căinţei şi a pocăinţei Israrel a postit cu căinţă în timpul lu Samuel şi tot
astfel au făcut cei întorşi din exil în timpul lui Neemia (I Samuel 7:6; Neemia 9:1,2 ).
Întristarea pentru păcatul şi decăderea personală este un stadiu indispensabil în
 procesul sfinţirii şi este facilitat de post.
Oricum, Dumnezeu doreşte să ne ducă dincolo de starea în care nu
 plângem decât pentru păcatele noastre la starea în care să fim mişcaţi de Duhul
 pentru a plânge pentru păcatele Bisericii, ale naţiunii şi chiar ale lumii. Este
 preocuparea adâncă a lui Dumnezeu să găsească pe aceea care să împărtăşească
simţirile Sale pentru situaţia spirituală aşa cum o vedem astăzi peste tot.
Lui Ezechiel i-a fost dată o viziune a judecăţii lu Dumnezeu venind
asupra Ierusalimului din cauza stricăciunii lui. Înainte de a li se fi permis călăilor 
cereşti să nimicească pe locuitorii cetăţii, a fost trimis înainte un om care a avut
sarcina să pună un semn pe frunţile oamenilor care suspinau şi gemeau din pricina
lucrurilor urâte pe care le săvârşeau locuitorii Ierusalimului. Apoi călăii au primit
 porunca să iasă şi să înjunghie fără îndurare pe toţi cei ce nu aveau semnul şi să
înceapă de la casa lui Dumnezeu ( Ezechiel 9:4-6).
Cerul îi observă pe acei oameni care simt cum Dumnezeu pentru păcatele
care Îi frâng şi Îi întorc faţa de la noi. Aceleaşi urâciuni sunt comise în continuare
atât în sanctuar, cât şi în oraş. Dacă ar fi ca Dumnezeu să pună astăzi un semn pe
aceia care suspină şi gem din pricina aceasta şi ar trimite apoi călăii Săi să-i
nimicească pe toţi aceia care nu au semnul Lui, oare noi am scăpa de la măcel?
Va realiza o astfel de întristare ceva? Într-adevăr, aceasta poate fi exact
un remediu, atât în sfera colectivă, cât şi în cea personală. E adevărat că în viziunea
lui Ezechiel păcatul poporului atinsese culmea de la care nu se mai putea întoarce,
făcând astfel judecata să fie inevitabilă, dar asta nu înseamnă că întotdeauna aşa stau

28
 

lucrurile. Mai este nădejde întotdeauna, că se vor declanşa forţe spirituale, care vor 
lucra la pocăinţă şi revenire.
Ochii Domnului încă cercetează pământul, căutând pe acei „Ezra”, care
vor mărturisi păcatele unei rămăşiţe credincioase, plângând şi aruncându-se cu faţa la
 pământ înaintea Domnului, ori ca Neemia, care vor plânge şi se vor mâhni pentru
zidurile dărâmate şi porţile distruse de foc. Dacă restaurarea şi reînoirea e să vină de
la Domnul- şi ce nădejde mai putem avea fără ele- atunci se vor găsi oare oameni
care să poată fi folosiţi de Dumnezeu pentru a schimba cursul lucrurilor?
În postul pentru sfinţirea personală trebuie să cuprindem şi aspectul
 pozitiv al consacrării pentru Domnul. Poate că cel mai bun exemplu pentru aceasta
este postul de patruzeci de zile al Domnului, înaintea slujbei Sale publice. Botezul
Său în Iordan a fost dedicarea Sa pentru moarte, în anticiparea crucii. Deşi El a
 primit Duhul Sfânt atunci în deplină măsură, puterea nu a fost operativă până când
s-a întors în pustie, de-acum pe deplin încercat. Acceptând cele şase săptămâni de
 post, El a reafirmat hotărârea Sa de a face voia Tatălui Său din cer, chiar până la
capăt. Aceasta era pregătirea Sa finală şi consacrarea pentru misiunea cerească.
Întorcându-se în Galileea, în puterea Duhului Sfânt, lucrările lui Dumnezeu au fost
manifestate prin El.
Un lucru ca acesta se găseşte în punerea deoparte a lui Barnaba şi Pavel
 penru slujirea lor apostolică,
„ Atunci, după ce au postit şi s-au rugat, au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să
 plece” (fapte 13:3 ). Nu o petrecere a fost scena trimiterii primilor misionari, ci o
consacrare a credincioşilor prin post şi rugăciune. Mai târziu îinvedem pe aceşti
oameni numind presbiteri în fiecare biserică, cu rugăciune şi post ( Fapte 14:23).
Astfel erau consacraţi conducotorii locali pentru slujirea lor sfântă. Unde sunt
 bisericile de azi, unde sunt conducătorii care să fie puşu deoparte printr-un timp
solemn de rugăciune şi post? Poate aici este motivul penru care slujba din biserică
este adesea luată atât de uşor, fiind foarte slabă şi gata de pus deoparte, ori de câte ori
se ivesc greutăţi sau dezbinări. Nici nu e de mirare că ducem o acută lipsă e
conducători spirituali puterenici, că turma tinde să se rătăcească.
Dacă aţi căzut cumva adânc prinr-o înfrângere personală; dacă este vreo
chemare în sufletul vostru pentru o sfinţire mai adâncă, pentru consacrare reînoită;
dacă există îndemn pentru o nouă sarcină, pentru care vă simţiţi slab echipaţi- atunci
e timpul să-l întrebaţi pe Dumnezeu dacă nu cumva ar dori să vă vadă puşi deoparte
 pentru El prin post.

29
 

10

SĂ SE AUDĂ SUS!

  „ Astfel noi am postit şi am implorat pe Domnul nostru pentru

aceasta şi El a ascultat rugăciunea noastră stăruitoare” ( Ezra 8:23 )

Isus trăise într-o vreme când formalismul şi ipocrizia au transformat acest

exerciţiu religios al postului într-un lucru nesuferit pentru Dumnezeu. Dar, e nevoie
să amintim că aceasta era tot atât de adevărat cu privire la jertfele, rugăciunile şi
închinarea lor ( Isaia 1:15). În acel remarcabil tratat despre post, capitolul 58 din
Isaia, Dumnezeu ne-a descoperit nu numai o căutare egoistă şi o plăcere personală
care se ascundea îndărătul unei pietăţi aparente, ci şi caracterul postului pe care El l-a
ales, binecuvântarea pe care o poate aduce acesta altora şi nouă personal.
Postul este pus aici în corelaţie cu căutarea după Dumnezeu, apropierea
noastră de El, învingerea noastră cu Dumnezeu. Aceste ţeluri nu au fost însă
realizate, din cauză că motivul pentru care posteau ei nu a fost bun. Dumnezeu a
trebuit să le spună, “ Asemenea post ca al vostru, din această zi, nu va face să se audă
glasul vostru sus” (Isaia 58:4). Ori, ţelul postului este în mod clar tocmai acesta:”Să
se audă sus”. Deoarece Dumnezeu, descriind postul ales de El, continuă spunând:”
atunci voi veţi chema şi Domnul vă va răspunde” ( Isaia 58:9 ).
Postul este menit să facă rugăciunea să capete aripi de vultur. El are drept
scop să-l introducă pe credinciosul care se roagă direct în camera Regelui, pentru ca
acolo să i se întindă sceptrul Lui de aur. Postul poate alunga puterile apăsătoare ale
întunericului, eliberând ţelul rugăciunii din strânsoarea lor. El are menirea să dea un
avânt deosebit mijlocirii unui om şi putere cererilor sale. Cerul e gata să-şi plece
urechea să asculte când cineva se roagă cu post.
De câte ori ne-am rugat cu stăruinţă Domnului pentru vreo nevoie
imperioasă, cu asigurarea că aceea era voia lui Dumnezeu şi nu a venit nici un
răspuns din partea cerului! De ce ? Pentru că aşa cum se întâmplă adesea, nu am
făcut cum ne spune Dumnezeu, „când mă veţi căuta din toată inima, Eu voi fi
găsit de voi” (Ieremia 29:13-14). Când un om e dispus să pună deoparte dorinţele
legitime ale trupului pentru a se consacra lucrării rugăciunii, el demonstrează în mod

30
 

serios şi caută din toată inima, nelăsându-l pe Dumnezeu până când El nu îi va

răspunde.
 

Acest gând al postului ca expresie a dorinţei izvorâte din adâncul inimii se desprinde
clar din chemarea lui Ioel către naţiune:
  „ Dar chiar acum, zice Domnul, întoarceţi-vă la mine cu toată inima
voastră, cu post...” ( Ioel 2:12).
Andrew Murray spune: Postul ne ajută să ne exprimăm, să adâncim şi să
confirmâm hotărârea luată de noi că suntem gata să sacrificăm orice, să ne jertfim
chiar pe noi înşine pentru a obţine ceea ce căutăm, pentru împărăţia lui Dumnezeu.”
●Strâns înrudit cu aceasta este ideea postului care dă putere unei cereri,
făcând presiuni în sprijinul acestei cereri. Există un vechi obicei irlandez „ de a posti
 pentru capitularea unei persoane”, respectiv să stai la uşa unui datornic sau a unei
 persoane care nu vrea să îşi satisfacă o cerere legală, fără să mănânci sau să bei până
când acea persoană va ceda.
●În afară de domeniul spiritual, lucrul acesta s-a vazut în posturile unor 
 politicieni, prizonieri ori alte persoane care au făcut presiuni asupra autorităţilor 
 pentru a obţine scopurile urmărite.
Fără îndoială, este un aspect important al postului cu rugăciune. Dar nu
trebuie să considerăm postul ca pe o grevă a foamei, menit să forţeze mâna lui
Dumnezeu şi să ni se facă nouă voia! Rugăciunea este cu mult mai complexă decât o
simplă cerere făcută unui tată iubitor, pentru ca acesta să împlinească nevoile
copilului său. Rugăciunea este o luptă, o încăierare. Există forţe care se opun, curente
spirituale contrarii. Când ne pledăm cazul la tribunalul cerului, când strigăm către
Judecătorul întregului pământ „ apără-mă împotriva adversrului meu” ( Luca 18: 3),
adversarul acela este şi el repretentat la tribunal ( Iov 1:6;2:1, Zaharia 3:1). Nu este
destul că judecătorul şi-a exprimat voinţa. Există o opoziţie, care trebuie învinsă.
Este un domeniu de un mister adânc. Scriptura arată clar faptele, dar nu
le explică. Insistenţa e necesară aici, în domeniul spiritual. Deseori trebuie să se
menţină presiunea, pentru ca apoi să putem avea parte de o destindere. Sunt situaţii
care necesită „ oameni ai violenţei”, care i-au împărăţia prin forţă ( Matei 11:12). Şi
toate acestea nu ne împiedică să vedem bunăvoinţa cerului Preaînalt de a împlini
dorinţele celor ce se tem de El. Postul este menit să aducă o notă de urgenţă şi
insistenţă în rugăciunile noastre şi să dea putere de convingere pledoariei noastre în
faţa tribunalului cerului.
Omul care se roagă cu post are avizul cerului că e cu adevărat serios; că
nu renunţă nici nu se lasă până când Dumnezeu nu va da binecuvântarea Sa; că nu
semulţumeşte cu răspunsul „nu”. Mai mult, el exprimă zelul său într-un fel divin

31
 

stabilit. El foloseşte un mijloc pe care Dumnezeu l-a ales, pentru ca vocea lui să se
audă sus.
Postul a fost de multe ori punctul culminant al ardorii şi rugăciunii
fierbinţi. Când cerurile au rămas neclintite ca arama,, în ciuda seriozităţii şi
rugăciunii persistente, oamenii au fost îndemnaţi de multe ori, în disperarea lor, să
 postească, aceasta rămânând singura soluţie. Beniamiţii au comis o crimă oribilă şi
Dumnezeu a spus celorlalte seminţii să pornească la atac împotriva lor. Şi celelalte
seminţii au făcut acelaşi lucru, şi ei au fost înfrânţi de două ori, foarte greu,deşi s-au
rugat şi au plâns înaintea Domnului. Pentru a treia oară au postit şi Dumnezeu le-a
dat atunci o mare biruinţă ( Jud. 20 ). Ce putere de la Dumnezeu de a schimba cursul
lucrurilor are rugăciunea însoţită de post!
Mereu observăm cum israeliţii au postit în evenimente naţionale
neprevăzute, care păreau a fi un dezastru. Izbăvirea a urmat întotdeauna. Dar oare azi
nu mai sunt ocazii când moartea sau primejdiile să ne ameninţe? Oare acxesta să fie
motivul pentru care atât de rar întrebuinţăm acest mijloc al harului? Când Ezra a
transportat o mare cantitate de aur şi argint la templul din Ierusalim, pe un drum
 bântuit de bandiţi, el relatează: „ am vestit un post...ca să ne putem umili înaintea lui
Dumnezeu, pentru a cere de la El un drum uşor, pentru noi, copiii noştri şi toate
 bunurile noastre” ( Ezra 8:21, 23,31 ).Ce minunat a răspuns Dumnezeu! Nu
înfruntăm niciodată situaţii cruciale, care necesită o călăuzire sau protecţie divină,
care să ne determine şi pe noi să facem ce a făcut Ezra?
Daniel a căutat pe Dumnezeu cu post, pentru împlşinirea promisiunii de
restaurare a Ierusalimului ( Ieremia 29:10-13 ) şi a primit prin îngerul Gabriel o
minunată dezvăluire a planului lui Dumnezeupentru Israel (Daniel 9 ). Dacă l-am
căutat pe Dumnezeu degeaba pentru împlinirea unei promisiuni, s-ar putea ca El să
aştepte de la noi să ne smerim şi să îl căutăm aşa cum a făcut Daniel.
Saul din Tars, după convertirtea sa de pe drumul Damascului, orbit încă
de slava acelei lumini,a postit trei zile fără mâncare sau băutură. Inima sa a fost
 pregătită pentru celelalte binecuvântări pe care Dumnezeu avea să i le dea. Apoi un
ucenic numit Anania a fost trimis să-şi pună mâinile peste el , ca să-şi recapete
vederea şi să fie umplut cu Duhul Sfânt ( Fapte 9:10-18 ). Este vreun semn de
însănătoşire pe care l-am căutat cumva în zadar, în ciuda asigurării promisiunii Sale?
Oare noi mai căutăm umplerea cu Duhul Sfânt şi ne mai mirăm că rugăciunile
noastre nu sunt auzite? Noi credem că aşteptăm cerul, dar cerul ne aşteaptă pe noi!
Când cerul poate să arate cu degetul pe cel care cere cu post şi să declare: „ Uite, el
se roagă” răspunsul va fi negreşit chiar la uşă.
Dându-ne privilegiul de a posti şi a ne ruga, Dumnezeu a adăugat o
 puternică armă la arsenalul nostru spiritual. În nepriceperea şi ignoranţa ei, biserica,
în mare parte, a considerat postul drept ceva perimat şi învechit, aruncându-l într-un

32
 

colţ întunecos să ruginească, unde mai zace încă, uitat de veacuri. Un ceas de
iminentă criză pentru biserică şi lume reclamă însă redescoperirea postului.
1) Anrew Murray, With Christ in the School of Prayer, Oliphants Ltd./Fleming H.Revell Co
2) The Shorter Oxford Dictionary, Oxford University Press

11

SĂ-L FACĂ PE DUMNEZEU

SĂ SE
RĂZGÂNDEASCĂ

„ Oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu; ei au proclamat un

post... Când Dumnezeu a văzut ce făceau ei...Dumnezeu s-a căit de răul pe care
spusese că-l va face.” ( Iona 3:5,10 )

Puterea de a învinge cu Dumnezeu nu a fost niciodată demonstrată mai

clar în timpurile Bibliei decît atunci când o vestire a judecăţii divine a fost înlăturată
sau suspendată prin rugăciune şi post. „ Încă patruzeci de zile şi Ninive va fi
nimicită!” a strigat proorocul evreu. Regele orşului Ninive a proclamat atunci un post
absolut pentru oameni şi animale, în vreme ce poporul striga cu glas tare către
Dumnezeu şi se întorcea din calea lui cea rea. „ Cine ştie, se răspândea proclamaţia
regală, poate Dumnezeu se va întoarce din cumplita Sa mânie, să nu pierim!” Şi nuci
nu au fost ninivenii dezamăgiţi în aşteptarea lor, fiindcă într-adevăr Dumnezeu s-a
căit de răul pe care spusese că-l va aduce la împlinire şi nu l-a adus peste ei.
 
Pocăinţa lor, exprimată prin rugăciune şi post, l-a făcut pe Dumnezeu să-
şi schimbe decretul de judecată pe care îl pronunţase împotriva lor. Această acţiune
din partea lui Dumnezeu ne pune într-o dilemă teologică. Dumnzeu este relevat ca
atotştiutor, ca Unul care vede sfârşitul de la început. Cunoştinţa Lui de mai înainte
este completă şi infailibilă. Caracterul Lui şi planurile Sale sunt imuabile. „ Eu,
Domnul, nu mă schimb” ( Maleahi 3:6 ). Toată Scriptura afirmă că acestea sunt
atributele Celui Atotputernic şi bunul simţ ne spune că fără acestea Dumnezeu n-ar 
mai fi Dumnezeu. De ce atunci atât de multe texte din Vechiul Testament afirmă că „
Domnul s-a căit” ori că „s-a răzgândit”? Desigur, Dumnezeu ştia atunci când l-a
trimis pe Iona că Ninive se va pocăi şi că nimicirea va fi înlăturată. Acesta a fost
scopul pentru care l-a trimis Dumnezeu pe Iona, ca el să-şi poată întinde îndurarea Sa

33
 

asupra acestui popor. Mesajul lui Iona, menit să abată judecata, era aşadar 
condiţional, deşi acest lucru nu i s-a relevat pe deplin lui Iona şi nu lis-a comunicat
ninivenilor.
Dumnezeu are legi inflexibile, în relaţiile Sale cu oamenii. Păcatul este
întâmpinat cu judecată iar pocăin-a cu îndurare. Dumnezeu s-a exprimat din acest
 punct de vedere în termenii cei mai clari:
„Dacă am declarat vreodată cu privire la o naţiune sau împărăţie că o voi
smulge, ruina şi distruge, ş dacă acea naţiune despre care am vorbit se va întoarce de
la răul ei, Eu mă voi căi de răul pe care intenţionam să-l fac acesteia” ( Ieremia
18:7,8 ).
Prin urmare această căinţă a lui Dumnezeu nu implică un capriciu din
 partea Sa, ci este cu totul în acord cu intenţia Sa declarată în prealabil. Pentru că
omul se căieşte de păcat, Dumnezeu se căieşte sau se răzgândeşte cu privire la
 judecata pe care urma s-o aducă asupra lui. Astfel, strict vorbind, nu Dumnezeu se
schimbă, de fapt, ci omul- schimbarea inimii lui face moral posibil ca Dumnezeu să
acţioneze diferit faţă de el, şi totuşi să rămână consecvent caracterului şi principiilor 
Sale sfinte.
De ce atunci, Scriptura zice că Dumnezeu s-a căit, ori s-a răzgândit? Este
un mod figurat de a vorbi în Scripturile evreieşti, prin care personalitatea lui
Dumnezeu şi raţiunea Sa sunt văzute din punct de vedere omenesc. Putem spune că
Duhul Sfânt se foloseşte de limbajul nostru limitat, pentru a se coborî la înţelegerea
noastră mărginită. În ce priveşte intenţiile Sale declarate, putem spune că Dumnezeu
s-a căit, pentru că acestea erau condiţionate; dar în ce priveşte caracterul şi principiile
Sale, „ Dumnezeu nu este un om care să se schimbe” ( Numeri 23:19 ).
După uciderea lui Nabot şi luarea viei sale cu forţa de către Ahab,
Dumnzeu l-a trimis pe Ilie să vestească judecata divină asupra lui. Când a auzit Ahab
de osânda care urma să se abată asupra lui, şi-a sfâşiat hainele, s-a îmbrăcat în sac şi
cenuşă şi a postit. Atunci Dumnezeu a declarat:! Pentru că s-a smerit înaintea mea nu
voi aduce răul în timpul vieţii sale, ci în timpul vieţii fiului său” ( i Regi 21:27-29).
Judecata a fost amânată numai pentru faptul că până şi un om ca Ahab a fost gata să-
şi smerească sufletul prin post. Ce mare este îndurarea lui Dumnezeu! Cât de mare
este puterea postului pentru a chema această putere!
David a înţeles în mod evident acest fapt cu privire ala post şi rugăciune.
Din pricina amarnicului său păcat în cazul lui Urie, Dumnezeu a spus despre
copilaşul său născut din Batşeba că va muri. Când s-a îmbolnăvit copilul David a
ştiut că dacă ceva mai putea schimba încă decretul judecăţii atunci asta era
rugăciunea şi postul. „Aşadar David a implorat pe Dumnezeu, pentru copil; şi David
a postit şi a stat toată noaptea culcat la pământ” După moartea copilului David a
explicat:
„Câtă vreme copilul era încă în viaţă, am postit şi am plâns; pentru

34
 

Că mi-am zis: Cine ştie dacă nu cumva Dumnezeu va avea milă de mine
Şi copilul va trăi!”
II Samuel 12:16-12
La popoarele din vest asistăm tot mai mult la un curent de lepădare de
Dumnezeu şi creştere a fărădelegii, similar cu cel care a culminat prin distrugerea
completă a civilizaţiei în urma potopului. Păcatele care au făcut să se pogoare foc şi
 pucioasă din cer peste Sodoma şi Gomora sunt acceptate tot mai mult în cadrul
societăţii de azi. Cei care ar trebui să fie vestitorii neprihănirii şi susţinătorii legii lui
Dumnezeu iau apărarea pe faţă aşa- zisei „ noi moralităţi”. Cu siguranţă, mâna aceea
care a scris odată pe perete a apărut din nou. Ameninţarea judecăţi care se apropie
este destul de clară pentru cei care au urechi să audă.
Chiar dacă cerul a emis decretul şi roţile au fost puse în mişcare, mai
există încă o puternică armă la care putem recurge.
„ Da, chiar acum, zice Domnul, întoarceţi-vă la Mine cu toată inima, cu
 post, cu plânset şi bocet şi sfâşiaţi-vă inimile, nu hainele”, după care proorocul
adaugă, în chip de explicaţie, „ cine ştie dacă El nu se va întoarce şi nu se va căi,
lăsând în urma Lui binecuvântare?...” ( Ioel 2:12-14).
Reiese clar din Scripturile profetice că judecat va trebui să cadă asupra
naţiunilor care au respins pe Christos. Chiar Ninive, până la urmă, a fost nimicită.
Dar dacă Dumnezeu îi va găsi pe aceia care să stea la spărtură, chiar în acest ceas al
unsprezecelea- cei cae se vor smeri prin rugăciune şi post- cine ştie, poate va veni o
 prelungire a vremii liniştite pentru noi. Dumnezeu poate încă să se întoarcă de la
mânia Sa, aducând în schimb o binecuvântare, îndurare în locul mâniei, trezire în
locul judecăţii. O asemenea amânare a zilei rele poate însemna salvarea mulţimilor,
dar nu e nici un timp de pierdut.
1) Un antropomorfism, care atribuie lui Dumnezeu forma şi atributele Sale.

35
 

12

SĂ ELIBEREZE PE CAPTIVI

  „ Nu este acesta postul pe care Eu l-am ales? Să deslege legăturile

răutăţii,să desfacă jugul robiei? Să elibereze pe cei apăsaţi şi să frângă orice
 jug?”
(Isaia58:6)
 

„ În ziua postului vostru... oprimaţi toţi muncitorii voştri” ( Isaia 58:3 ),

ori „ Stoarceţi pe toţi lucrătorii voştri”, a mai declarat Dumnezeu prin Isaia. Cu mulţi
ani mai târziu, Christos spune despre cărturari şi farisei, „ei fixează sarcini grele de
 purtat şi le pun pe umerii oamenilor” ( Matei 23:4 ) şi aceasta în ciuda faptului că
erau atât de atenţi să respecte posturile lor săptămânale.
În acest minunat verset care este tema capitolului nostru, Dumnezeu
descoperă prin Isaia că natura postului pe care l-a ales El este chiar reversul. El nu
este menit să-i aducă pe oameni în robie , ci să-i deslege de ea; nu să fie un
instrument de opresiune, ci de eliberare. Dacă acest cuvânt nu are aplicare literală
 pentru noi cei care trăim în ţări unde se văd puţine forme flagrante de nedreptate
socială, aceasta are desigur o aplicare în domeniul spiritual. Oamenii sunt legaţi nu în
lanşuri de oţel, ci în cătuşele nevăzute ale răului. Ei luptă împotriva orimării care nu
este socială, ci spirituală, chiar satanică.
În aceste zile când Duhul lui Dumnezeu se mişcă şi puterea lui
Dumnezeu este lansată, forţele răului care zac latente în inimile oamenilor de ani de
zile sunt constrânse să arunce camuflajul şi să-şi arate adevărata faţă.Ochiul care
discerne poate recunoaşte că mulţi din cei pe care-i întâlnim pe cărarea vieţii sunt
apăsaţi de cel rău, tulburaţi de demoni, legaţi cu forţe pe care ei nu le înţeleg şi de
care nu pot scăpa. În multe cazuri, le e scârbă de ei înşişi pentru acţiunile lor, plâng

36
 

cu lacrimi de frustrare penrtu propria lor neputinţă de a rupe lanţurile şi se roagă cum
ştiu ei mai bine pentru eliberare.
O proporţie tot mai mare din generaţia tânără este într-o robie
desnădăjduită a nicotinei, alcoolului, drogurilor, dorinţelor sexuale şi febrei jocurilor 
de noroc. Alţii sunt amăgiţi şi prinşi în mrejele unor societăţi şi culte de inspiraţie
satanică, de felurite forme de magie neagră, vrăjitorie şi spiritism. Ce e şi mai rău e
faptul că există credincioşi robiţi de frică, resentimente, invidie şi necurăţie, care ştiu
 prea bine că sunt în sine o totală contradicţie faţă de Evanghelia eliberatoare pe care
o predică_ dar cum vor putea scăpa de robia lor? Încearcă din răsputeri să se roage,
să creadă, să ceară şi totuşi să rămână robiţi.
„ Sugeraţi cumva, va spune cineva, că Evanghelia pe care o predicăm nu
este de ajuns pentru asemenea nevoi?” Într-adevăr, Evanghelia este de ajuns, dar nu
neaparat evanghelia predicată de unii, deoarece prea adesea predicăm o evanghelie
deficientă. Iertarea prin moartea lui Christos, deşi vitală, nu este întreaga Evanghelie.
Adesea, un om aflat sub stăpânirea Satanei este incapabil să răspundă la acest mesaj.
Ori, dacă răspunde totuşi, se poate întâmpla să aibă păcatele iertate, fără ai fi
descătuşată fiinţa. Este salvat fără a fi eliberat.
Simon din Samaria a vrut să procure cu bani puterea de a pune mâinile
 pentru primirea Duhului Sfânt ( Fapte:8:9-24 ). De obicei, întrucât acest caz este
destul de dificil, se obişnuieşte să se treacă uşor peste el , Spunându-se că Simon nu a
fost născut din nou. Dar faptele reale vorbesc toate împotriva acestui lucru şi ar fi
imposibil să vedem lecţia pe care ne-o poate învăţa această întâmplare din Scriptură
dacă am susţine şi noi aceeaşi părere greşită. Duhul Sfânt ne spune că Simon „ a
crezut”, „a fost botezat” şi „ a rămas cu Filip” ( Fapte 8:13 ). Găsim tot aici aceleaşi
dovezi care însoţesc convertirea: credinţă, botez şi rămânerea în credinţă, dovezi ce
au marcat pe primii convertiţi în Ziua Rusaliilor ( Fapte 2:41, 42 ).
Când Petru i-a spus lui Simon, „ Tu nu ai nici parte nici sorţ la aceasta”
el nu s-a referit la mântuirea lui Simon, nici chiar la primirea Duhului Sfânt, ci la
 puterea de a-şi pune mâinile peste credincioşi pentru primirea DuhuluiSfânt. Inima
lui nu era curată înaintea lui Dumnezeu în privinţa acestei dorinţe a sa după acest dar 
şi în privinţa mijloacelor cu care dorea să-l obţină.
Petru nu l-a îndemnat să se pocăiască de păcatele sale în general, „ci de
această răutate a ta.”
Cum a ajuns Simon în aceste lanţuri ale fărădelegii? Înainte de
convertirea sa, el a suferit de grandomanie şi, prein magia neagră, a făcut alianţă cu
 puteri ale întunericului pentru a-şi împlini scopurile sale. Nici un om care s-a bălăcit
înspiritism, vrăjitorie, clarviziune, chiromanţie, ghicitorie şi alte asemenea păcate nu
va putea să se desprindă atît de uşor din ghiarele Satanei. Astfel, la Simon era această
moştenire din viaţa trecută, de care avea nevoie să fie eliberat. Ce mulţi credincioşi
recunoscuţi de azi sunt la fel ca el!

37
 

Iertarea a fost doar un aspect al mesajului lui Christos. Iată în propriile

sale cuvinte, termenii de referinţă: „ M-a uns să predic Evanghelia săracilor. M-a
trimis să vestesc eliberare captivilor iar orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor 
apăsaţi” ( Luca 4: 18 ). Aceste cuvinte au fost exprimate la începutul slujbei Sale.
După terminarea ei, Petru i-a descris sutaşului roman, „cum Dumnezeu a uns pe Isus
din Nazaret cu Duhul Sfânt şi cu putere; cum El a făcut bine şi a vindecat pe toţi cei
apăsaţi de cel rău” ( Fapte 12:38 ).
Când Domnul nostru a ajuns faţă în faţă cu un om posedat de demoni,
tânjind după eliberare, El nu i-a zis: „ iertate să-ţi fie păcatele.” El a scos demonii cu
un cuvânt. Când a întâlnit o femeie în sinagogă ce fusese legată de Satana de
optsrezece ani, neputându-şi îndrepta trupul, El nu i-a zis „credinţa ta tea mântuit,
mergi în pace, ci şi-a pus mâinile peste ea şi i-a zis, „ Femeie, eşti eliberată de
neputinţa ta” ( Luca 13:12). Azi, pe bărbaţi îi trimitem la psihiatru , iar pe femei la
fizioterapie stând rădăcina răului lor este de natură satanică, oare cum pot fi ei
vindecaţi prin tratarea simptomelor lor fizice sau mintale?
Christos şi-a trimis ucenicii nu numai să predice Evanghelia, ci şi să
vindece pe bolnavi şi să scoată demoni ( Luca 9:1, 2 ). Cei şaptezeci au raportat,
„ Doamne, până şi demonii ni se supun în Numele Tău!” ( Luca 10:17 ). În această
mult educată şi sofisticată epocă în care trăim, am înlăturat, ca fiind demodate, aceste
noţiuni. În societatea lumească cel rău a făcut pe oameni să spună că el nu există şi
să-l ia în râs. Printre creştinii mărturisiţi, a fi posedat de demoni este privit ca fiind o
caracteristică a timpurilor Bibliei, ori a societăţilor primitive, sau în cel mai rar caz
 pentru societatea noastră modernă. Cel rău îşi freacă mâinile de bucurie văzând
orbirea noastră.
Ce mare nevoie este astăzi de darul discernerii acestor duhuri şi de
credinţa şi autoritatea de a le scoate afară. Fără îndoială, mulţi din zilele noastre
tânjesc în instituţii de boli mintale nu după medicamente ,ori tratament cu şoc
electric, ci după eliberarea în Numele Celui Atotînvingător. Mulţi din bisericile
noastre sunt crunt apăsaţi şi tulburaţi de cel rău, având nevoie de slujba acelora care
ştiu să elibereze pe captivi. Mulţi din afara bisericilor, aflaţi pe căile lăturalnice ale
vieţii, împinşi de cel rău, aşteaptă ca cineva să vină şi la ei cu un mesaj de mijlocire
şi eliberare.
Ce vom face cu atâţia care astăzi au căzut între tâlhari? Îi vom lăsa oare
să zacă în continuare în şanţ? Să se zvârcolească în sângele lor? Să-i ocolim oare
trecând pe cealaltă parte? Neîndoios cătrebuie să căutăm să obţinem ungerea
cerească pentru o astfel de slujbă. Noi avem nevoie să fim echipaţi cu darurile
Duhului Sfânt pentru a discerne şi elibera. Dar aceasta nu e totul. Postul este o
 puternică armă ajutătoare, stabilită de Dumnezeu pentru a frânge strânsoarea
inamicului.

38
 

„ Nu este oare acesta postul pe care Eu l-am ales”, zice Domnul, „ să

desfaca legaturile răutăţii... să dezlege jugul robiei...să elibereze pe cei apăsaţi şi să
sfarme orice jug?” postul joacă un rol vital în această luptă a eliberării. Aceasta este
o luptă în domeniul „ domniilor şi al stăpânirilor” Satana este un duşman înverşunat
şi nu va renunţa la prinşii săi decât dacă va fi constrâns s-o facă. Postul pare să
asigure acea constrângere.
În eliberarea unuia care este în puterea lui Satan, un proces de „înmuiere”
 prin rugăciune este necesar. Un post întreprins sub călăuzirea lui Dumnezeu va întări
 pe mijlocitor să menţină presiunea până când inamicul va fi constrâns să-l lase pe
captiv din strânsoarea sa. Apoi, postul, de asemenea, dă autoritate atunci când vine
momentul lui Dumnezeu, pentru a rosti cuvântul poruncitor care efectuează
eliberarea. Acesta este unul din secretele descoperite în spatele unei slujbe de
eliberare de sub puterea lui Satan, aşa cum o vom ilustra îndată.
 

39
 

13
EI AU POSTIT PENTRU ELIBERARE

„ Poate să fie luată prada de la cel puternic, ori captivii unui tiran să
fie scăpaţi? Sigur, astfel zice Domnul: Chiar captivii celui puternic vor fi luaţi şi
prada tiranului va fi eliberată, pentru că Eu voi lupta cu cei ce luptă cu tine.”
Isaia 49:24, 25
Pastor Hsi a fost desigur unul dintre cei mari mari sfinti pe care i-a dat
China. Dr. Martin Lloyd Jones, în prefaţa biografiei sale spune următoarele:
●„ El a fost cu adevărat un om a lui Dumnezeu, în adevăratul sens al
cuvântului. Simpla lui credinţă de copil- o credinţă puternică, de nezguduit- era
uimitoare. El a luat Noul Testament aşa cum era şi l-a pus în practică fără nici o
ezitare sau rezervă.”
Eliberat la timpul convertirii sale de groaznica tiranie a opiumului, acest
om a fost folosit de Dumnezeu în slujba de eliberare a sute şi sute de concetăţeni ai
săi din robia opiumului şi posesiunea demonică. Mulţi au fost vindecaţi prin punerea
mâinilor sale. Inimile mulţimilor au fost astfel deschise la Evanghelie iar bisericile au
început să răsară peste tot. La întoarcerea sa la Dumnezeu el şi-a luat numele de
Sheng-mo, care înseamnă „ cuceritor al demonilor”, ca şi cum printr-o ciudată
intuiţie el ar fi ştiut că aceasta era lucrarea pentru care îl ridicase Dumnezeu.
La câteva luni după propria sa eliberare a venit prima mare încercare.
Soţia, vădit influenţată de întoarcerea lui la Dumnezeu, a intrat în stăpânirea
demonilor. A intrat într-o acută deprimare şi o chinuitoare tulburare mintală iar când
venea vremea închinăciunii zilnice era cuprinsă de o furie de nestăpânit. Sătenii,
 până la unul, credeau că stăpânirea deminică a soţiei sale era judecata adusă de zei
asupra lui Hsi pentru păcatul comis de acesta împotriva lor. „Faimosul cuceritor de
demoni”, ziceau ei. „ Să vedem ce poate credinţa lui acum!
Pastorul Hsi învăţase deja puterea rugăciunii, unită cu post în lupta cu Satana.

40
 

● „El a început un post de trei zile şi trei nopţi în casa sa, dedicându-se
rugăciunii. Cu o constituţie slabă, dar o credinţă puternică, el a apucat promisiunile
lui Dumnezeu şi a cerut eliberare deplină pentru soţia sa. Apoi s-a apropiat de soţia
sa, chinuită de duhuri rele, şi-a pus mâinile peste ea şi fără nici o şovăială a poruncit
duhurilor, în Numele lui Isus să o părăsească şi să n-o mai chinuiască.”
Doamna Hsi a fost eliberată numaidecât şi definitiv, declarându-se
imediat credincioasă. A devenit apoi tovarăşul capabil şi devotat al pastorului Hsi în
lucrarea lui Dumnezeu.
Astfel a început o slujbă care a fost pe bună dreptate numită „ apostolică”.
S-a caracterizat prin grozave conflicte cu puterile întunericului. Mare era puterea lui
Satan desfăşurată împotriva lui, dar şi mai mare era puterea lui Dumnezeu de a-l
salva, vindeca şi elibera pe pastorul Hsi. Pentru orice situaţie care se ivea- călăuzire
în vederea luării unei decizii importante, înţelepciune în relaţiile cu persoane dificile,
eliberare de patima opiumului, ori de stăpânire demonică, persecuţii ori împotriviri-
Hsi nu avea decât un singur remediu: El se dăruia postului şi rugăciunii. Ce victorii şi
eliberări a lucrat Dumnezeu pentru el şi prin el!
Pe vremea când Hsi era încă un învăţat confucianist, robit de patima
opiumului, Dumnezeu a ridicat un eliberator în Germania, un alt „om apostolic”, care
a fost folosit în mod similar pentru eliberarea multora de stăpânirea duhurilor rele.
Andrew Murray scrie despre acest slujitor astfel:
●„ În perioada când Blumhardt trecea prin teribilul săi conflict cu duhurile
rele din cei posedaţi, căutând să-i elibereze prin rugăciune, el se întreba adesea ce
anume împiedică sosirea răspunsului. Într-o zi, un prieten, căruia îi mărturisise
necazul său, i-a îndreptat atenţia asupra cuvintelor Domnului despre post. Blumhardt
s-a hotărât să se consacre postului, uneori pe o perioadă ce depăşea treizeci de ore.”
Efectul acestui exerciţiu-divin stabilit este relatat în propriile sale cuvinte:
● „ În măsura în care postul este înaintea lui Dumnezeu o dovadă practică
 potrivit căreia lucrul pe care îl cerem pentru noi este cu adevărat o chestiune de
interes presant, şi în măsura în care într-un grad mai mare El măreşte intensitatea şi
 puterea rugăciunii, devenind neîncetata expresie practică a rugăciunii fără cuvinte, eu
nu pot să cred că va rămâne fără efect. Personal l-am încercat, fără să spun cuiva , şi
într-adevăr conflictul ulterior a fost extraordinar de mult uşurat datorită postului. Am
 putut vorbi cu mai multă linişte şi hotărâre. Nu mai ceream să fiu de faţă cu cel
 bolnav atât de mult, simţind că pot să-l influenţez şi de la distanţă.”
Astfel, slujba pastorului german a crescut în putere şi eficienţă pe măsură
ce el a început să postească pentru eliberare.
Sunt oare astazi dintre aceia care să fie folosiţi de Dumnezeu într-o
asemenea slujbă? Da, într-adevăr există un număr tot mai mare. O femeie a
rugăciunii din nordul Angliei, pe care autorul o cunoaşte personal, relatează
următarele:

41
 

● „ Am primit o scrisoare de la o doamnă pe care n-o cunoşteam,

anunţându-mă că fiica ei este bolnavă. Am invitat-o la mine şi mi-a povestit cum
fiica ei, în vârstă de 37 de ani, a făcut o mărturisire de credinţă pe când era foarte
tânără şi a fost botezată la 14 ani. S-a făcut infirmieră şi a apucat-o pe un drum greşit.
A avut un copil şi această tragedie se părea că a readus-o la Domnul pentru o vreme.
Apoi s-a depărtat din nou, zicând:” Dumnezeu n-a făcut nimic pentru mine şi vreau
acum să văd ce va face cel rău.” A ajuns într-un spital de nervi şi, când părinţii ei o
vizitau arunca cu struguri în ei. Tatălui ei îi striga că este „Hitler”, iar mamei sale îi
spunea „regina Maria”. Apoi cădea din nou pe pernă şi zicea: „Duhuri rele! Duhuri
rele!”
Inima mi-a fost mişcată de plânsul acestei mame şi i-am promis să
 postesc şi să mă rog pentru fata ei. În a treia zi a postului am simţit un îndemn să
scot afară demonii din această fată, în numele Domnului Isus. Am primit o scrisoare
de la mama ei, în care aceasta anunţa că rugăciunile mele au fost ascultate. Fata ei a
fost găsită în stare de inconştienţă, în baie. Când şi-a revenit din fire, a fost vindecată
deşi slăbise foarte mult. Curând a fost lăsată să plece acasă.”
Există multe asemenea nevoi în jurul nostru. Ne temem să le înfruntăm
din cauză că ne cunoaştem neputinţa şi teama de puterea celui rău? Mulţi dintre noi
suntem destul de sinceri să recunoştem că, puşi în faţa unor asemenea cazuri, nu am
şti ce să facem. Am prefera mai degrabă să chemăm un psihiatru, decât să ne
angajăm într-o problemă pentru care nu ne ştim echipaţi. Cel puţin fuga noastră evită
stânjeneala şi umilinţa falimentului, a acelei situaţii în care să fim nevoiţi să-l
întrebăm pe Domnul:”Noi de ce nu am putut să scoatem aceşti demoni?” Dar oare
suntem noi mulţumiţi de această situaţie? Sau, punând o întrebare şi mai potrivită...
Este El mulţumit de noi?”
Desigur, Domnul doreşte ca noi să cunoaştem adânca Sa compasiune
 pentru aceste suflete chinuite. El ne-a dat autoritatea să le eliberăm: „În numele Meu,
ei vor scoate demoni.” ( Marcu 16:17) Ne interesează oare situaţie lor în suficientă
măsură ca să postim şi să ne rugăm pentru eliberarea lor?
Este adevărat că eliberarea este rareori posibilă fără ca cei robiţi să
dorească din totă inima acest lucru şi să fie gata să se pocăiască prin pocăinţă şi
mărturisirea oricărui păcat care a deschis uşa lui Satan. Lucrul acesta este mai cu
seama valabil în cazul credincioşilor declaraţi. Însă de atâtea ori există o dorinţă
adâncă din partea celor apăsaţi, fără să existe cineva spre care să se poată îndrepta,
un om care să folosească autoritatea dată de Dumnezeu pentru a plăti preţul
rugăciunii şi al postului, aducând în schimb eliberare. Dumnezeu să ne dea viziunea
şi credinţa de care avem nevoie în acest ceas critic!
1) Mrs. Howard Taylor, Pastor Hsi, Confucian Scholar and Christian , C.I.M.
2) Andrew Murray, With Christ in the School of Prayer , Olimphants Ltd.-Fleming Revell Co.

42
 

14

PENTRU REVELAŢIE

  „ Daniel... mi-am întors faţa spre Domnul, căutându-l cu rugăciune,

cereri fierbinţi şi cu post...Gabriel...mi-a spus, O, Daniel, eu acum am venit să-ţi
dau înţelepciune şi pricepere.”
Daniel 9:2,3,21,22.

Deşi adesea s-a presupus că viziunile, revelaţiile şi visurile inspirate au

trecut odată cu timpurile Bibliei, Scriptura niciodată nu a afirmat lucrul acesta iar 
istoria bisericii ne oferă o sumedenie de revelaţii contrare. E posibil ca astfel de
mijloace prin care Dumnezeu ne descoperă voia Sa să nu fie tocmai cele mai
obişnuite, dar tot aşa a fost şi în vremurile biblice. Faptul rămâne că Dumnezeu poate
şi acum să vorbească oamenilor pe căi neobişnuite dacă doreşte.
În zilele trezirii, sub revărsarea Duhului, Biserica era martora împlinirii
 parţiale a profeţiei lui Ioel:
„Fiii şi fiicele voastre vor prooroci, tinerii vostri vor avea vedenii şi
 bătrânii voştri vor visa visuri” ( Fapte 2: 17, citat din Ioel 2: 28 ).
Se simte o nouă suflare a Duhului peste tot pământul. Dumnezeu îşi arată
din nou îndurarea , manifestându-şi prezenţa şi comunicând gândurile Sale în exact
aceleaşi feluri în care a prezis Ioel. Poata că El întotdeauna a fost gata, dar noi nu am
fost.
Dar oare nu există primejdia unei înşelaciuni, sau chiar a fanatismului?
Ba da, dar această primejdie a fost prezentă întotdeauna şi nu e mai mare decât în
timpurile Bibliei, când Dumnezeu se manifesta în aceste feluri. Dacă noi nu putem
vorbi, în felul oamenilor, întrucât Dumnezeu a fost gata să-şi asume riscurile atunci
de ce n-ar face El acelaşi lucru din nou? Cel rău era ocupat în zilele lui Ieremia cu
imitarea adevăratei lucrări a Duhului, pentru că El vorbeşte despre cei care rostesc o
viziune mincinoasă, o prezicere de nimic şi o amăgire a propriei lor minţi” ( Ieremia
13: 6,7).

43
 

Faptul că există monedă falsă pusă în circulaţie nu face decât să

dovedească existenţa celei veritabile. Satana nu-şi pierde timpul falsificând ceva
inexistent.Pentru fiecare prooroc fals ca Zedechia Dumnezeu are un Mica al Său a9
aaaaaaaaaai aregi 22). Pentru fiecare Hanania El are un Ieremia ( Ieremia 28) A ne
întoarce spatele relităţii din cauza fricii de falsificare- o atitudine mult prea frecventă
în rândurile credincioşilor evanghelici de astăzi- înseamnă să ne socotim mai
înţelepţi decât Cel Atotputernic şi astfel să cădem în mâna celui rău. Frica este una
dintre cele mai eficace arme ale lui împotriva adevăratei lucrări a Duhului.
Odată spuse toate acestea trebuie adăugat că e nevoie de multă atenţie. Nu ne
 putem permite să nesocotim avertizăriel Scripturii. Să credem în aceste lucruri din
cauză că aşa ne învaţă Cuvântul, dar fie ca întotdeauna să le încercăm prin Cuvânt.
Din când în când, John Wesley vedea supranaturalul la lucru în slujba sa şi-l
recunoştea ca fiind de la Dumnezeu. Avertizarea sa este cu atât mai mult şi mai la
timp vrednică de primit:
“Nu atribuiţi lui Dumnezeu ceea ce nu este al Lui. Nu presupuneţi cu uşurinţă
că visurile, vocile, impresiile, vedeniile şi revelaţiile sunt de la Dumnezeu, decât
atunci când aveţi dovezi sigure în sprijinul acestei păreri. Ele pot fi cu totul naturale
sau de-a dreptul diabolice. Prin urmare amintiţi-vă de avertizarea apostolului:
Preaiubiţilor nu daţi crezare oricărui duh, ci încercaţi duhurile dacă sunt de la
Dumnezeu. Încercaţi toate lucrurile prin Cuvântul scris şi lăsaţi ca totul să se plece
înaintea Lui.”
Fără îndoială există o strânsă legătură între practica postului şi primirea
revelaţiei spirituale. Multe din religiile necreştine, ca de pildă budismul, hinduismul,
confucianismul,mahomedanismul practică postul deoarece cunosc puterea lui de a
detaşa mintea cuiva de sensul lumii şi de a trezi sensibilitatea cuiva la lumea
spiritelor. ,,Abţinerea de la mâncare este şi acum o doctrină importantă a
spiritismului, după cum era şi pe vremea lui Pavel,, (1Timotei 4:1-3)
În primul capitol din Daniel ni se face cunoştinţă cu patru tineri evrei care au
refuzat să se întineze cu hrana bogată a regelui şi cu vinul pe care îl bea acesta
întrucât fuseseră oferite mai întâi zeităţilor păgâne. În locul lor ei au preferat “legume
 pentru mâncare şi apă pentru băut”. Rezultatul a fost acela că Dumnezeu le-a dat
învăţătură şi pricepere în toate scrierile şi înţelepciunea, iar Daniel avea înţelegere
 pentru toate vedeniile şi visele (Daniel 1:12,17). Ei s-au dovedit a fi de zece ori mai
 buni decât toţi descântătorii şi vrăjitorii care se aflau în toată împărăşia regelui. Atfel,
Daniel care fusese instruit din tinereţe în viaţa de disciplină şi post (Daniel 9:2, 3;
10:1-3) a devenit cel mai mare văzător de vedenii din Vechiul Testament.
Noul Testament ilustreaza aceeeaşi idee. Când Petru a flămânzit şi a dorit să
mănânce ceva (Fapte 10:10) Dumnezeu i-a dat o vedenie care a condus la
deschiderea uşii credinţei pentru neamuri. După ce ne-a spus „că adesea postea”
( 2Corinteni 11:27), Pavel vorbeşte în continuare despre viziunile şi revelaţiile

44
 

 primite de la Domnul. Mesajul acesta îngeresc dat lui Pavel în toiul unei furtuni pe
Mediterană a venit după o lună de post (Fapte 27:21-14). Cu siguranţă prizonierul lui
Diocleţian din singurătatea Patmosului n-a trăit în huzur atunci când a fost “în ziua
Domnului” şi a primit revelaţia finală a lui Isus Cristos.
Nu am primit nimic găsit în Scriptură care să ne sugereze că trebuie să umblăm
după viziuni, visuri sau revelaţii supranaturale, dar ceea ce vrem să spunem este că
aceia care se dedică căutării lui Dumnezeu cu post vor putea uneori descoperi că
Dumnezeu ne răsplăteşte cu astfel de arătări ale prezenţei Sale. Dar acestea nu
constituie singurul şi nici cel mai important aspect al revelaţiei.
În permananţă avem nevoie de revelaţie cu privire la voia lui Dumnezeu la
vieţile noastre. Suntem confruntaţi cu situaţii care necesită înţelepciune şi înţelegere
divină. Pastorul Hsi a fost confruntat cu o serioasă criză în primele zile ale lucrării
sale printre opiomani, când aprovizionarea cu medicamente străine a încetat. Acestea
erau vitale pentru tratarea pacienţilor. În situaţia aceasta disperată i-a venit un gând
că poate Dumnezeu va folosi cunoştinţele sale în domeniul drogurilor medicale
locale pentr a obţine un medicament capabil să înlocuiască pe cel străin. L-a căutat
 pe Dumenzeu în rugăciune şi post pentru ca El să-i descopere ideile necesare.
Doamna Howard Taylor relatează ce s-a întâmplat apoi:
“ Pur şi simplu toate elementele necesare medicamentului i-au fost date minţii
sale. De altfel, toate se găseau în prăvălia sa şi, încă postind, a luat reţeta şi a compus
medicamentul întorcându-se repede la Casa de Ajutor. Urmarea a fost un adevărat
succes, care a schimbat radical starea lucrurilor în rândul opiomanilor.” 1)
De ce nu aplicăm şi noi acestă reţetă de veacuri a rugăciunii şi a postului
 pentru biruinţă în situaţii disperate?
În încheiere mai este şi problema revelaţiei asupra Cuvântului scris. Noi toţi
tindem să fim legaţi de anumite puncte de vedere tradiţionale. E nevoie mare ca
lumina caldă a Cuvântului Sfânt al lui Dumnezeu să se coboare asupra acestor 
subiecte atât de controversate cum ar fi: biserica –natura şi funcţia ei; lucrarea
Duhului Sfânt în viaţa credinciosului; scripturiel profetice şi programul de viitor al
lui Dumnezeu.
Noi putem cita şi studia, discuta şi argument, sau apăra un punct de vedere sau
altul, dar nevoia imperioasă a zilelor noastre ne provoacă la acel “ duh al
înţelepciunii şi al descoperirii” care mai este dat şi acum celor care caută pe
Dumnezeu cu rugăciune şi post. Daniel a făcut acest lucru şi mesagerul cerului a
venit la l zicând: “Eu acum am venit să îţi dau înţelepciune şi pricepere, prin urmare,
ia în consideraţie cuvîntul şi înţelege viziunea” (Daniel 9:22-23) E nevoie de lumină
şi ea ne va fi dată negreşit pentru aceste zile întunecate dacă o vom preţui îndeajuns
şi o vom căuta aşa cum a făcut Daniel.
Promisiunea dată cu mult timp în urmă acelora care ţin postul ales al lui
Dumnezeu este valabilă în continuare: “ Atunci lumina ta va răsări în întuneric şi

45
 

întunecimea ta va fi ca ziua la amiaz. Şi Domnul te va călăuzi neîncetat şi va împlini

dorinţele tale cu lucruri bune, şi va face toate oasele tale puternice: vei fi ca o grădină
udată, la fel ca un izvor de apă, ale cărui ape nu vor seca.” (Isaia58: 10,11)
1) Mrs. Howard Taylor. Pastor Hsi, Confucian Scholarand Christian C.I.M

15

OALELE CU CARNE DIN EGIPT

“Cum n-am murit noi prin mâna Domnului în ţara Egiptului, când stăteam
lângă oalele cu carne şi mâncam pâine până ne săturam.”
Exod 16:3

“S-a spus că cel mai rapid drum la inima bărbatului este prin stomacul lui.
Evident, Satan a ştiut că acesta este tot atât de adevărat pentru o femeie, căci Eva a
fost ispitită prin fructul interzis, astfel că “femeia a văzut că pomul era bun de
mâncat...ea a luat din fructul lui şi a mâncat; şi i-a dat şi bărbatului ei şi a mâncat şi
el” (Geneza 3:6) Atfel, printre alte lucruri, o tentaţie de a mânca a fost aceea care a
dus la ruinarea rasei umane. Strigătul stomacului omului a ajutat la înăbuşirea vocii
lui Dumnezeu în grădina Edenului.
Satana a aflat că poate apela la stomacul omului şi în mileniile următoare a
continuat pe această linie cu un evident succes. Chiar Noe, care a umblat cu
Dumnezeu, a căzut în cursa aceasta: “ El a sădit o vie, a băut din vin, s-a îmbătat şi
s-a descoperit în cortul său.” (Geneza 9:20,21)
La bătrâneţea sa îl găsim pe Isaac, patriarhul,în ciuda faptului că Dumnezeu i
s-a descoperit, favorizându-l pe Esau, pentru simplul motiv că el îi aducea hrana care
îi plăcea lui cel mai mult(Geneza 25:28) Esau în schimb a vândut dreptul său de întâi
născut pentru o singură mâncare şi pentru aceasta a pierdut la urmă binecuvântarea
de întâi născut (Evrei 12: 16-17). Cât de departe a mers carnalitatea lui Esau, fiindcă
tatăl său nu şi-a disciplinat propriile sale pofte! Este o problemă care merită toată
atenţia din partea părinţilor credincioşi.
Trista istorie a poporului lui Dumnezeu în călătoria lor prin pustie descoperă
continuarea efectului dezastruos al acestei slăbiciuni. Din pricina mâncării au cârtit
împotriva lui Dumnezeu, au plâns şi au poftit.
“Cum n-am murit noi prin mâna Domnului în ţara Egiptului, când stăteam
lângă oalele cu carne şi mâncam pâine până ne săturam.” (Exod 16:3)
“ Cine ne va da carne să mâncăm? Ne aducem aminte de peştii pe care-i
mâncam în Egipt pentru nimic, de castraveţi, de pepeni, de praz, ce ceapă, de
usturoi.” (Numeri 11:4,5)

46
 

De ce ne-ai scos din Egipt ca să murim în pustie? Pentru că aici nu este

mâncare, nici apă, şi noi ne-am scârbit de această mâncare nevrednică (de mână
 N.Tr)(Numeri 21:5)
Atitudinea lui Dumnezeu faţă de toate acesteaeste scoasă în evidenţă foarte viu
de psalmist:
“El le-a dat ce au poftit. Dar înainte de a-şi potoli foamea...Îngerul Domnului
s-a ridicat împotriva lor şi a ucis pe cei mai puternici dintre ei şi a doborât pe cei mici
din Israel” (Psalmul 78:29-31)
“El le-a dat ce au cerut dar a trimis o boală pustiitoare printre ei” (Psalmul
106:15)
Această poftă după mâncare, cultivată chiar de căpeteniile din Sanctuarul lui
Dumnezeu, a adus un blestem peste casa lui Eli. Dumenzeu a întrebat pe cel mai
vârstinc preot cu indignare: “De ce priveşti cu ochi lacomi la sacrificiile şi jertfele
Mele pe care le-am poruncit si onorezi pe fiii tăi mai mult decât pe Mine,
îngrăşându-vă cu părţile cele mai alese din fiecare jertfă a poporului meu Israel?”
(Samuel 2:29)
Deşi Dumnezeu ne-a dat trupuri înzestrate cu instincte de bază, care curpind şi
dorinţele trupului, noi suntem chemaţi să menţinem fizicul într-o stare de supunere
faţă de spirit. Trupul trebuie să fie servitorul nostru şi nu stăpânul nostru! Acea poftă
de mâncare ce a nemulţumit pe Israel în pustie se ţine scai şi de noi. Dar, aşa cum
spune Pavel, Dumnezeu nu şi-a găsit plăcerea în poporul Său care a poftit şi l-a
nimicit în pustie ( 1 Corinteni 10:5). Ce ne face să credem că va fi mulţumit de
 poporul Său care pofteşte azi?
Pentru fiecare credincios există trasată o linie fină între satisfacerea dorinţelor 
normale ale trupului şi satisfacerea acelei dorinţe lăuntrice care duce la o lăcomie ce
nu dispare doar prin faptul că încercăm să o camuflăm. Când nu putem spune nu la
încă o porţie de mâncare preferată deşi nu avem nevoie de ea; când veşnic mâncăm
între mesele obişnuite; când poftim mâncăruri speciale, ce stârnesc cerul gurii şi
ispitesc la dorinţe pretenţioase; într-un cuvânt când mâncarea este o permanentă
tentaţie la care cedăm în permanenţă – atunci este clar că ne aflăm în robie.
“Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate
lucrurile îmi sunt îngăduite, dar eu nu voi fi robit de nimic. Mâncarea este pentru
stomac şi stomacul pentru mâncare - şi Dumnezeu va distruge şi pe unul şi pe
celălalt.” (1 Corinteni 6:12-13)
“Căci fiecare este robul lucrului de care este biruit.” (2 Petru 2:19)
Pavel a avut de spus cuvinte grele credincioşilor nedisciplinaţi din Corint, unde
astfel de rele ca beţia şi ghiftuirea erau văzute la mesele lor de dragoste, aşa încât a
devenit imposibilă serbara Cinei Domnului. ( 1 Corinteni 11: 20-22) El le
reaminteşte de istoria poporului Israel din pustie:

47
 

“Acum aceste lucruri sunt înştiinţări pentru noi, ca să nu poftim cum au făcut
ei. Să nu fim închinători la idoli aşa cum au fost unii dintre ei, aşa cum este scris
“Poporul s-a aşezat să mănânce şi să bea...” ( 1 Corinteni 10:6-7)
A te aşeza pentru a mânca şi a bea este un lucru pe care Duhul Sfânt îl numeşte
idolatrie! Noi nu sugerăm că Duhul Sfânt care ne dă toate lucrurile din belşug să ne
 bucurăm de ele, nu va binecuvânta şi sărbătoarea noastră, aşa cum binecuvintează
 postul nostru. Dar faptul rămâne că Duhul Sfânt ne avertizează de pericolul ca actul
nostru de a ne aşeza jos pentru a mânca şi a bea să devină idolatrie – un act care
 poate fi săvârşit şi spre slava lui Dumnezeu. Datorită carenţelor mari în rândurile
credincioşilor la acest capitol am ajuns să considerăm că nu mai avem nevoie de
ordinul apostolic.
E un gând serios faptul că toate păcatele şi necazurile, bolile şi moartea din
lumea de azi au odrăslit la început din gustarea fructului interzis. Dar, fie Dumenzeu
lăudat, că la împlinirea vremii a păşit în arenă un alt om, ULTIMUL ADAM. El a
întâmpinat atacurile aceluiaşi ispititor nu în mediul unui paradis perfect, ci într-o
singurătate a pustiului. Nu bine hrănit prin darnicele provizii ale Edenului, ci cu un
trup slăbit de un post lung, cuprins de o foame intensă.
Ispittitorul a venit şi i-a zis: “Dacă tu eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte
acestor pietre să se facă pâini. Dar El a răspuns: Este scris , omul nu va trăi numai cu
 pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu... Atunci cel rău l-a lăsat.”
(Matei 4:3-11)
Dacă primul Adam a căzut, ultimul Adam a triumfat. Prin moartea şi învierea
Sa, El a restaurat pentru om paradisul pe care acesta l-a pierdut prin păcat. Ioan vede
la urmă pomul vieţii, de la care omul a fost alungat prin neascultarea sa, crescând pe
ambele maluri ale râului de cristal în cetatea lui Dumnezeu. El ne spune despre
 binecuvântăriel eterne ale celor care işi spală hainele pentru a avea dreptul la pomul
vieţii şi a intra pe porţi în cetate. (Apocalipsa 22) Omul izgonit din paradisul
Edenului este restaurat la urmă în paradisullui Dumnezeu prin ascultarea Omului Isus
Cristos.
Între timp noi avem de trăit într-un trup supus ispitelor. Prin expresia
„mâncând şi bând”, Cristos ne-a înştiinţat voind să marcheze zilele dinaintea venirii
Sale, exact aşa cum a fost în zilele lui Noe. El ne-a spus să veghem ca nu cumva
inimile noastre să fie surprinse de excese de mâncare şi băutură şi cu grijile acestei
vieţi şi ziua reîntoarcerii Sale să ne ia pe nepregătite.(Matei 24:37, 38; Luca
12:45,46;21:34)
Ucenicii Lui trebuie să spună nu iubirii de sine, să-şi ia crucea şi să-l urmeze
 pe El. Ce parte ocupă postul în disciplina sufletelor noastre? Iată problema pe care
trebuie să o luăm în consideraţie!

48
 

16

SĂ ŢINĂ TRUPUL ÎN STĂPÂNIRE

“Mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva după ce predic
altora eu însumi să fiu lepădat”
1 Corinteni 9:27

Sunt unii dintre aceia care pretind că sunt eliberaţi din robia stomacului.
Gândul că adevărata ucenicie implică o disciplină propriu-zisă în acest sens nu a
 pătruns în conştiinţa lor. Dorinţa şi capacitatea lor de a mânca este un mare jug
 pentru ei. “Eu nu pot rezista la orice fără să mă ispitească” zic ei. Alţii însă, se prefac
ca şi când ar fi uitat de robia lor şi de faptul că prin aceasta se scurge puterea lor 
spirituală. Ei interpretează greşit pofta care-i robeşte ca pe o dorinţă naturală şi
sănătoasă. Mulţi din cei care au postit vor admite că Dumnezeu i-a condus la această
reţinere de la mâncare. Aşa cum s-a exprimat Martin Luther, care era bine versat în
 post,”Carnea are obiceiul de a se văicări îngrozitor”.
În biografia lui, Rees Howells la care ne-am referit deja, Norman Grubb
relatează :
Dumnezeu la început s-a ocupat de slujitorul Său pe linia aceasta:
“ A fost un timp când el a avut o sarcină pe inimă pentru o adunare oarecare ce
fusese măcinată de atacurile vrăjmaşului. Domnul i-a chema la o zi de post şi
rugăciune – ceea ce era pentru el un lucru nou. Obişnuit cum era cu o casă
confortabilă şi patru mese pe zi, i- a venit foarte greu să înţeleagă ce însemna să nu ia
masa la prânz şi s-a tulburat în legătură cu aceasta. Şi asta numai o dată? Dar dacă
Dumnezeu avea să-i ceară renunţarea aceasta în fiecare zi? Când a venit amiaza, el
era în genunchi în dormitorul său, dar nu s-a rugat deloc timp de o oră. “Nu am ştiut
că este ascunsă în mine o poftă atât de mare”. “Agitaţia aceea era dovada acelei
stăpâniri care mă domina. Dacă acest lucru nu ar fi avut nici o putere asupra mea,
atunci de ce mă certam atâta cu mine însumi?”
La ora unu mama lui l-a chemat la masă dar el a răspuns că nu i-a masa. Ea l-a
chemat din nou, cum fac mamele, adăugând “ Nu te va ţine pe tine prea mult obiceiul
acesta!” Până la urmă mirosul îmbietor care venea de al bucătărie l-a făcut să cedeze

49
 

şi să coboare. Dar după ce a mâncat nu a mai putut să se întoarcă în prezenţa lui

Dumnezeu. A trebuit să recunoască neascultarea sa faţă de Duhul Sfânt.
“Am simţit că eram la fel ca omul din grădina Edenului. Am ieşit la plimbare
şi am umblat kilometri mulţi pe jos, blestemând acel om vechi din mine...” Multe zile
după aceea el nu a mai luat prânzul ci a petrecut ora aceea cu Dumnezeu. La urmă
s-a exprimat astfel:”Momentul în care am fost victorios nu a fost greu după un
anumit timp. Câtă vreme doriţi cu încăpătânare un anumit lucru nu-l veţi putea
alunga din mintea dumneavoastră. Dar atunci când aţi reuşit să vă ridicaţi deasupra
lui, s-ar putea ca Domnul să vi-l dea înapoi. Dar atunci s-ar putea ca să nu mai aveţi
nevoie de acel lucru.”
Dacă există o preocupare din partea cuiva de a se lupta cu pofta de mâncare,
viaţa va fi deschisă altor atacuri din alte privinţe. Legătura dintre suprasaturare şi
stimularea dorinţei sexuale este foarte cunoscută.. După cum am observat, păcatul
Sodomei era legat de “îmbuibarea cu mâncare”. Dumnezeu a spus Israelului: “Când
îi voi sătura din plin ei vor comite adulter” (Ieremia 5:7). Din tmp, El i-a înştiinţat
 prin Moise că luarea în stăpânire a ţării în care curge lapte şi miere, după o călătorie
lungă prin pustiu, va prezenta noi tentaţii – tentaţia de a se răzvrăti împotriva lui
Dumnezeu, de a-l părăsi, ducându-se după idoli. “Dar Israel s-a îngrăşat şi a azvârlit
din picior – te-ai îngrăşat, te-ai îngroşat şi te-ai lăţit ! Şi a părăsit pe Dumnezeu,
ziditorul lui. A nesocotit Stânca mântuirii lui. L-au întărâtat la gelozie prin dumnezei
străini.L-au mâniat prin urâciuni.” (Deuteronom 32: 15-16)
Pavel a insistat asupra importanţei disciplinei trupeşti zicând: “Şi nu purtaţi
grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziţi poftele” (Romani 13:14) referindu-se
la relaţiile conjugale, el face apel la perioade de abstinenţă “ să nu vă ispitească
Satana prin nestăpânirea voastră”. (1 Corinteni 7:5) În versetul de la începutul
capitolului nostru, făcând uz de figura de vorbire împrumutată din domeniul
educaţiei fizice, care era o parte importantă a fiecărei cetăţi greceşti, apostolul
descoperă ceva din propria sa disciplină lăuntrică:
“Fiecare atlet exersează o stăpânire de sine în toate lucrurile... Eu mă port
aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire ca nu cumva după ce predic la alţii eu însumi
să fiu lepădat”.(1 Corintei 9: 25-27)
În mintea apostolului nu era numai primejdia ispitei de a nu-şi ţine trupul în
stăpânire, ci şi pierderea puterii în marea competiţie a vieţii, exact aşa cum un atlet,
dacă nu se va antrena serios, va fi ruşinat în ziua concursului şi va pierde premiul.
Prin urmare el şi-a făcut o ocupaţiede căpetenie să-şi supună dorinţele trupeşti, dând
în schimb loc tot mai mult spiritului să se dezvolte. Cum ar fi putut el să se aştepte să
câştige coroana de biruitor dacă tot mereu ar fi rămas învins de pofte?
În zilele sale pe pământ, Domnul şi Mântuitorul nostru ştia că era un lucru
normal să fii flămând, să-ţi fie sete, să fii îmbrăcat, dar El totdeauna manifesta
stăpânirea de sine care este roada Duhului. Sosind în cetatea păgâna a Siharului

50
 

într-o zi, El i-a dat apă vie unei femei păcătoase, întimp ce ucenicii au ieşit să caute
de mâncare. Întorcându-se cu ce-ale mâncării, ei l-au îndemnat să mănânce, socotind
că trebuie să fi fost la fel de înfometat ca şi ei. Dar El le-a răspuns îndată: “Eu am de
mâncat o mâncare pe care voi n-o cunoaşteţi”. “Să fi venit cineva în absenţa noastră
şi să-i fi adus de mâncare?” s-au întrebat ei. El a explicat: “ Mâncarea mea este să fac
voia Celui ce m-a trimis şi să săvârşesc lucrările Lui.” (Ioan 4:8; 31-34)
Ce perfectă stăpânire a fizicului de către spirit! Dar oare nu postise 40 de zile
şi 40 de nopţi? Nu refuzase El atacurile ispititorului care îl îndemnase să tranforme
 pitrele în pâini? Omul nu este făcut pentru a trăi numai cu pâine, ci, câteodată poate
să trăiască numai prin Cuvântul lui Dumnezeu. Nu era viaţa Lui, a Aceluia care nu
şi-a plăcut Sieşi, o viaţă de continuă autodisciplinare? Oare nu ne cheamă El şi pe noi
să-L urmăm pe calea lepădării de sine şi a purtării crucii? Dar cum trebuie să fie
făcută aceasta?
E o problemă foarte simplă – a răspuns cineva. “Stăpînirea de sine este roada
Duhului. Lăsaţi ca Isus să trăiască viaţa Sa în voi şi rezultatul va fi negreşit această
roadă.” Într-adevăr aşa este dar nu e asta totul. Mai sunt şi alţi paşi de făcut, decât
forma exterioară, înainte ca să poată fi produsă în noi această roadă.
Negreşit trebuie să “ luăm pe Domnul Isus prin credinţă” dar tot aşa de
adevărat e că nu trebuie să purtăm de grijă firii ca să nu-i trezim poftele.(Romani
13:14) Este esenţial să ştim că “omul nostru cel vechi a fost crucificat împreună cu
El” (Romani 6:6) acum două mii de ani, dar cuiele crucii nu ne absolvă de
disciplinarea dorinţelor. Epistolele Noului Testament au grijă să ne scoată în evidenţă
acest ultim aspect, la fel de bine ca şi primul. “Fugi de poftele tinereţii “ (2 Tmotei
2:22), “renunţă la pasiunile lumeşti” ( Tit 2:12), “ feriţi-vă de poftele cărnii” ( 1 Petru
2:11), “ să nu vă ispitească satana prin nestăpânirea voastră.” ( 1 Corinteni 7:5)
Această idee a impunerii unei discipline proprii este baza întregii concepţii
 biblice a postului. Am observat deja că singurul post prescris în lege era cel din
“Ziua ispăşirii”. “Vă veţi mâhni” (Levitic 23:27) era modul descris de Dumnezeu.
Astfel, în postul nereuşit din Isaia 58, Israel a întrebat în mod obraznic: “De ce am
 postit noi şi Tu nu ai văzut? De ce ne-am smerit noi şi Tu nu ai luat în seamă?”
David spune şi el “M-am mâhnit cu post” (Psalmul 35:13)
Valoarea postului ca ajutor pentru supunerea trupului şi stăpânirea trupului a
fost recunoscută dintotdeauna. Biserica predicatorilor din Anglia (1562) sugerează că
 primul scop al postului este “ pedepsirea trupului întrucât acesta nu trebuie să fie
capricios, ci îmblânzit şi adus la supunerea spiritului.”
Principilul este bine ilustrat în viaţa primului predicator weslwyan William
Bramwel:
“El a văzut posibilitatea ca, după ce a predicat la alţii, el însuşi să poată fi
lepădat. Prin post, la care ajungea printr-o continuă veghere şi printr-o moderaţie

51
 

încetăţenită în toate lucrurile, el a ţinut trupul în supunere şi în felul acesta a

dezvoltat spiritualitatea şi puterea sa.”
Scriind unui prieten din Lieverpool, în anul 1869 el a zis:
“Motivul pentru care metodiştii în general nu trăiesc în această mântuire este
faptul că există prea mult somn, prea multă mâncare şi băutură, prea puţin post şi
lepădare de sine, prea multă conversaţie cu lumea, prea multă predicare şi auzire,
 prea puţină cercetare de sine şi rugăciune. “
Oricine poate să îşi imagineze foarte uşor că aceste cuvinte ar fi fost adresate
 bisericii evanghelice din a doua jumătate al secolului al douăzecilea. Oameni ca
Bramwel constituie o mustrarea pentru viaţa noastră uşoară şi îmbelşugată din epoca
actuală. Câtă nevoie este să ne rugăm şi să postim, dacă vrem să păstrăm trupurile
noastre în supunere, să ne menţinem forţa spirituală şi să câştigăm coroana biruinţei!
 
1) Norman Grubb, Rees Howells Intercessor Lutterworth Press C.L.C.U.S.A.
 

52
 

17

CE-I CU ASCETISMUL

  “De ce vă supuneţi la reguli cum ar fi nu lua, nu gusta, nu atinge... după

perceptele şi învăţăturile omeneşti? Acestea au în adevăr o aparenţă de
 înţelepciune în promovarea unei rigori a evlaviei şi a propriei umiliri şi
severităţi faţă de trup, dar ele nu sunt de nici o valoare în împiedicarea
satisfacerii dorinţelor trupului.”
Coloseni 2:20-23
Poate ne întrebăm dacă nu cumva toată această accentuare a postului şi
disciplinării trupului poate duce la un ascetism sau chiar la un fanatism. Este frica din
spatele multor atitudini tradiţionale faţă de post în majoritatea cercurilor evanghelice.
Este o reacţie împotriva extremismului. Ori cei mai mulţi dintre noi sunt ori
extremişti, ori reacţionari. Aplecându-se înapoi pentru a evita excesul extremiştilor,
reacţionarul cade în eroarea opusă devenind extremist în revers. Nu e uşor să găseşti
fericitul echilibru spiritual al Scripturii.
Ce este ascetismul? Cuvântul derivă din termenul grecesc care înseamnă
“practică ori instruire pentru atingerea unui ţel sau a unui ideal” şi se aplică la
soldaţi, atleţi, elevi, precum şi pentru virtute şi piozitate
Aceasta e în acord cu Noul Testament şi în acest sens Domnul Isus Însuşi,
apostolii şi fiecare credincios disciplinat ar putea fi denumit „ascet”. Ascetismul însă
curând a dezvoltat trăsături care erau eronate şi dăunătoare, fapt pentru care cuvântul
 poartă stigma unui extremism în minţile celor mai mulţi oameni. Lucrul acesta iese
chiar şi din definiţia dată de dicţionar cuvântului „ascet”, ca ceva care ţine de
exercitarea unei riguroase discipline personale, duse la extrem.
Putem distinge trei faze care au marcat desfăşurarea spiritului ascetic în
Biserica Creştină.

53
 

● Mai întâi există abţinerea periodică şi controlată de la satisfacerea dorinţelor 

legitime ale trupului. Acolo unde motivarea este bună şi metoda scripturală, acest
exerciţiu nu duce decât la bine şi postul pentru Dumnezeu este unul din exemplele
concludente în acest sens.
● Apoi există renunţarea la toate conforturile fizice şi la relaţiile sociale
normale, caz exemplificat prin existenţa pustnicilor şi a călugărilor.
●Faza finală este autopedepsirea prin diferite forme de tortură fizică cum ar fi
îmbrăcarea unui ciliciu ori a unei centuri cu cuie în interior.
Spiritul ascetic, inclusiv postul, nu este, fireşte, un caz particular al creştinătăţii
medievale. El se găseşte la cele mai primitive religii ale eschimoşilor din Alaska, la
indigenii şi maurii din Asia Australă, era deosebit de frecvent la religiile din Orient,
de pildă la fachirii şi asceţii goi ai hinduismului. În această fază de dezvolatare a
spiritului ascetic,fie în lumea creştină, fie în lumea păgână, putem discerne spiritul
superior al lui Satan, care caută să pervertească instinctele religioase ale omului.
În spatele practicilor eronate ale ascetismului medieval era o doctrină eronată.
Era o gândire falsă despre Dumnezeu,pe care medievalii Îl concepeau ca Unul care
şi-ar găsi plăcerea să vadă chin, suferinţă şi greutăţi.
 Nu sunt oare şi astăzi din aceia care presupun că voia lui Dumnezeu este ca
neaparat să ai o cărarea grea în viaţă? “Stăpâne, eu am ştiut că Tu eşti un om aspru”
(Matei 25:24) rezumă concepţia pe care o au mulţi despre Tatăl lor ceresc. Isus a
reamintit fariseilor că Dumnezeu voieşte milă, nu jertfe.
Apoi această concepţie mai presupune şi o părere greşită faţă de omul însuşi-
că el ar putea prin măsuri riguroase de autopedepsire să-şi ispăşească păcatele, sau să
îşi câştige vreun merit la Dumnezeu. Concepţia aceasta greşită a dus la doctrina
 penitenţei şi ispăşirii păcatului prin obţinerea unor presupuse merite. Aici se ascunde
 perfidia omului care se făleşte cu propria-i capacitate de a îmbrăţişa suferinţa, în loc
să slăvească crucea.Singura jertfă îndeajuns, desăvârşită şi deplină, singurul prinos şi
singura satisfacere pentru păcatul întregii lumi, crucea, nu mai are trebuinţă de nici o
suferinţă umană.
În fine, există o atitudine greşită faţă de trupul omenesc, concepţie rea,
incorigibilă şi nefastă. Astfel, s-a tras concluzia că pentru a elibera sufletul de orice
dependenţă de trup şi a-i asigura puritate e necesar ca trupul să fie supus unei
riguroase autodisciplinări.
Doreşte cumva trupul satisfacerea nevoii sexuale? Ei bine, lucrul acesta trebuie
suprimat de îndată, fără nici o cruţare, printr-un jurământ de celibat. Doreşte trupul
somn? Să fie înfrânată această dorinţă şi uite aşa am ajuns să avem mănăstirile cu
dangătul clopotelor în miez de noapte şi călugării care îşi târâie picioarele ieşind la
slujba de noapte. A strigat oare trupul după confortul vieţii? Să fie supus la tot felul
de greutăţi, ba chiar să fie torturat pentru multele sale păcate.

54
 

În sistemul monastic, care a început în jurul secolului al treilea al erei creştine,

vedem desfăşurarea acestor idei false. Există călugărul solitar, sau pustnicul şi există
călugărul social, care trăieşte într-o comunitate unde principiile ascetice sunt impuse
cu toată rigoarea. În unele comunităţi de călugări regula de viaţă era tăcerea absolută,
iar călugării dormeau în picioare, îmbrăcaţi în piei de capră fiindu-le interzis să se
spele. Postul a fost unul din primele lucruri care au intrat sub influenţa unui ascetism
rigid şi pretenţios în primele secoel ale erei creştine. Formalismul a fost fitilul din
carul cu pulbere cărui nu-i mai lipsea decât o măsură întreită de râvnă fără pricepere
 pentru a fi aprins. Nici Cristos, nici apostolii Săi nu au dat vreun fel de reguli pentru
 post. A fost o chestiune personală între ucenici şi Învăţătorul lor, în lumina nevoilor 
şi împrejurărilor. Odată cu declinul creştinismului vital s-a pus tot mai mult accentul
 pe latura exterioară mai degrabă decât pe cea interioară. Simpla formă de evlavie a
înlocuit puterea iar oamenii au încercat să fie mai înţelepţi decât Cel Atotputernic,
venind cu reguli pentru post pe care nu au reuşit să le găsească în Scriptură.
Un Post pe an în Ziua Ispăşirii a fost singurul post prescris de lege. Dar pe
vremea lui Zaharia existau deja cel puţin patru posturi pe an (Zaharia 8:19), iar când
Domnul nostru a intrat în scenă fariseii ţineau două posturi pe săptămână. Istoria
 bisericii demonstrează un curent similar. Ceea ce la început a fost o chestiune de
conştiinţă individuală, a devenit apoi un obicei ca de pildă practicarea postului
miercurea şi vinerea. De aici s-a trecut mai departe şi obiceiul a devenit obligaţie.
Manuale de instruire, bazate pe o presupusă autoritate apostolică au adus această
chestiune şi multe altele la nivel de lege .2) Creşterea stricteţii în post se poate
observa în mod special în secolul al paisprezecelea, în perioada consiliilor şi a
organizării care a fost posibilă prin încetarea persecuţiilor.4)
Astăzi trăim zile de confort egoist şi afluenţă tihnită. Ori de câte ori Dumnezeu
găseşte cu cale să producă o mişcare prin Duhul Său cel Sfânt există pericolul unei
reacţii ascuţite faţă de acest spirit de comoditate care ar putea duce imediat la un
ascetism nescriptural. Această tendinţă se găseşte în stare latentă în sânul omului şi
nu aşteaptă decât condiţile prielnice – o râvnă fără pricepere şi mândria unui
devotament superior – pentru a izbucni în flăcări.
În esenţă nu există nimic josnic sau murdar în corpul omenesc, căci Domnul
l-a creat cu dorinţele şi poftele sale. Nu este nimic rău în dorinţa unui om după o
masă copioasă, sau tânjirea unei soţii sănătoase după soţul ei, după copii şi un cămin
al ei. Calea Domnului nu este aceea de a înăbuşi aceste instincte naturale, ci de a le
stăpâni şi a le păstra în limitele prescrise de Dumnezeu. Noi nu avem nevoie să
stingem focul din sobă doar pentru a împiedica cărbunii să iasă afară şi să aprindă
întreaga casă. Fizicul nu trebuie suprimat fără milă, ci ferm, disciplinat şi subordonat
spiritului.
Când ascetismul devine un fel de formă impusă prin reguli făcute de om, el nu
mai e în stare să se ocupe în mod eficace de poftele trupului. Pe de altă parte,

55
 

stăpânirea de sine este o roadă a Duhului, izvorând din viaţa divină interioară
cultivată prin obiceiul unei vieţi disciplinate.
“ De ce vă supuneţi unor astfel de reguli cum ar fi: nu te atinge de cutare lucru,
nu gusta, nu mânca... reguli care se conformă unor doctrine şi percepte omeneşti?
Acestea au într-adevăr o înfăţişare de înţelepciune în promovarea rigorii în devoţiune
a înjosirii de sine şi a asprimii faţă de trup, dar eele nu sunt de absolut nici o valoare
când trebuie să îţi înfrânezi tendinţa de complacere a cărnii.”
 

Wesley spunea: “ Unii au preamărit postul religios dincolo de orice limite ale
Scripturii şi raţiunii , iar alţii l-au desconsiderat absolut complet.” Evitâd cu grijă pe
unul, să fim cu băgare de seamă să nu cădem în extrema celuilalt. Aberaţia mult mai
 prevalentă a zilelor noastre este atitudinea de toleranţă şi complacere în toate
 plăcerile care ne permit să răsfăţăm firea, în loc s-o „lovim cu pumnii”, să
 benchetuim şi să ne distrăm, când ar trebui să ne rugăm.

NOTĂ: Influenţa ascetismului timpuriu asupra textului Noului Testament este

sugerată şi prin includerea unor referiri la post în patru pasaje din Versiunea
Autorizată (King James) a Bibliei engleze, care sunt acum considerate interpolări.
Vezi anexa 1.
1) The Encyclopaedia Britannica
2) The Oxford English Dictionary, Oxford University Press
3) Grecescul astekes, din aceeași rădăcină cu „ascetic ”
4) J. Hastings, Encyclopaedia of Religion and Ethies, articol despre post
5) Book of Common Prayer, (Order of Holy Comunion)
6) Această poziție a sufletului și trupului este numită “dualism”.Observați cum revizuitorii textului biblic au  
schimbat textul de la Filipeni 3:21 din “trupul nostru josnic”în “trupul umilin ței nostre ”
7) John Wesley, Sermon 27 (Predica de pe munte, Matei 6:16-18)

56
 

18
POSTUL ŞI TRUPUL
“Trupul este... pentru Domnul...trupul vostru este Templul Duhului
Sfânt...Glorificaţi astfel pe Dumnezeu în trupul vostru”
1 Corinteni 6:13-20

În capitolul acesta şi în cele care vor urma ne vom ocupa în mod deosebit de
 postul de lungă durată şi de efectele sale asupra trupului, deşi trebuie să înţelegem
multe lucruri aici, chiar dacă niciodată nu vom posti mai mult decât o zi.
Nici unul din cei care sunt chemaţi să ţină un post de lungă durată nu trebuie să
se mire dacă rude bine inteţionate salută descoperirea sa cu o privire dezamăgită.
Este un mod obişnuit de a trata problema împreună cu încercările de a-l abate pe cel
care e gata sa postească de la presupusele consecinţe groaznice şi nefaste ale acestei
căi pe care ei o numesc nechibzuinţă! Uneori acest lucru poate fi o barieră mai
formidabilă decât descurajările inevitabile care vin dinlăuntru.
În spatele unei bune părţi din opoziţia manifestată pentru postul prelungit stau
concepţiile greşite potrivit cărora trebuie să mâncăm pentru ca să trăim, iar a posti
înseamnă a muri de foame şi e un lucru periculos pentru trupul omenesc. Aceste
temeri izvorăsc din ignoranţa în faţa unor fapte bine demonstrate privitoare la
activitatea corpului omenesc în timpul postului.
Desigur, hrana este esenţială pentru întreţinerea vieţii, dar aerul, apa şi somnul
cosntituie o necesitate mult mai mare. Trupul nu poate trăi mai mult decât câteva
minute făr aer, sau câteva zile fără apă şi somn, dar în condiţii normale el poate
exista destul de bine săptămâni de-a rândul fără hrană.

57
 

Tot aşa , după cum cămila a fost alcătuită să poarte în trupul ei o cisternă de
apă care îi dă posibilitatea să traverseze deşerturile aprinse, Dumnezeu a “echipat”
corpul omenesc cu “magazia sa interioară”.
Un trup sănătos şi bine hrănit poate rezista câteva săptămâni fără ca ceva să se
strice din lipsa hranei. În timpul unui post prelungit trupul trăieşte din surplusul de
grăsime şi în acelaşi timp funcţionează ca un fel de crematoriu intern care arde
ţesuturile moarte şi nefolositoare ale trupului. Numai atunci când acest proces de
rafinare s-a terminat începe trupul să consume celule vii, nealterate şi în acest
moment începe înfometarea.
Prin urmare când ştim că s-a atins acest punct critic? De obicei putem distinge
trei faze prin care trece trupul în timpul unui post prelungit, deşi ele nu sunt
întotdeauna foarte clar definite, ci tind să se întrepătrundă şi durata fiecăruia din ele
variază mult de la individ la individ.
Prima etapă este marcată printr-o dorinţă acută după hrană, care poate dura
câteva zile sau mai mult. Odată ce a trecut, chiar dacă putem avea o senzaţie plăcută
la gândul mâncării, nu există totuşi nici o dorinţă sau o ispită puternică.
A doua fază este marcată printr-un simţământ de slăbiciune, de leşin, care
 poate dura două sau trei zile, ba chiar mai mult. În acest punct fiecare mişcare a
trupului necesită un efort al voinţei. În mult ecazuri aceasta e partea cea mai grea a
 postului şi unii vor fi nevoiţi să se odihnească foarte mult. Dispariţia treptată a
acestei senzaţii de slăbiciune este un semnal că trupul a eliminat materiile
nefolositoare, sau otrăvurile din organism.
A treia fază şi cea mai uşoară este o fază de consolidare crescândă cu puţină
 preocupare sau nici un fel de preocupare pentru hrană şi spasme ocazionale, tot mai
rare, de slăbiciune. În această fază persoana care posteşte are adesea senzaţia că ar 
 putea posti la nesfârşit fără prea mult efort.
Terminarea acestei faze finale e marcată prin începutul junghiurilor provocare
de foame care indică încheierea acestui proces de eliminare, lăsând ca trupul să
înceapă să se hrănească din ţesuturile sale vii, sănătoase. Apariţia foamei este astfel
clopoţelul de avertizare care anunţă că trupul a început să înfometeze. În anumite
cazuri acest lucru poate avea loc chiar în ziua douăzeci şi una, dar de multe ori nu
apare decât în ziua patruzecea sau chiar mai târziu. Perioada de la începutul postului
 până la revenirea foamei este uneori numită postul complet. Citim că Domnul nostru
a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi şi după aceea a flămânzit (Matei 4:2)
E semnificativ faptul că Scriptura nu spune că a flămânzit în timpul postului de
 patruzeci de zile, ci la terminarea lui. Acest lucru e în perfectă concordanţă cu ceea
ce cunoaştem despre procesul postului şi constituie una din mărturiile Cuvântului.
Tocmai în acest moment are o confruntare şi este ispitit să schimbe pietrele în pâini.
E important pentru noi să distingem între o dorinţă sau poftă după hrană şi
foamea reală. E foarte îndoielnic dacă majoritatea oamenilor crescuţi în civilizaţia

58
 

noastră vestică atât de îmbelşugată cunosc ceva despre foamea autentică. Senzaţia de
gol, de slăbiciune, acel “mă roade la stomac”, precum şi alte simptome experimentate
la începutul postului rareori constituie foamea adevărată. Mai degrabă ele sunt o
dorinţă după hrană care rezultă din obiceiul nostru bine încetăţenit de a ne hrăni de
trei ori pe zi, fără pauză, de trei sute şaizeci şi cinci de zile pe an.
Când stomacului i se refuza deodată un lucru pe care l-a considerat ca legitim,
el începe să ţipe ca un copil răsfăţat căruia i s-a refuzat ciocolata de după amiază.
Pe de altă parte, foamea este un strigăt al întregului corp, care izvorăşte nu din
obişnuinţă, ci din nevoie. Am putea spune atunci că pofta se înrudeşte cu “lipsa”
imediată a stomacului, iar foamea adevărată cu nevoia reală a trupului.
E ciudat că unii care cred în revelaţia biblică pot să creadă despre o practică cu
atâtea temeiuri spirituale cum e postul că ar putea fi dăunătoare trupului, chiar dacă
el este ţinut în acord cu principiile Scripturii. Realitatea este că se întâmplă chiar 
reversul. Postul facilitează un proces de terapie fizică. El dă posibilitate deplină
trupului, cu propriul lui sistem de vindecare.
Lipsa poftei de mâncare –adesea primul semn de avertizare că se apropie o
 boală – e astfel nu numai un semnal de alarmă, ci şi un indicator al refacerii. De fpat
el spune:” Nu mai mânca , ci dă-I trupului posibilitatea să se refacă”.
Puterea curativă a postului a fost recunoscută şi aplicată încă din Antichitate.
Plutarch, renumitul biograf (circa 46-120) spunea: “În loc să întrebuinţezi
medicamente posteşte o zi.” În ultima perioadă persoane competente din Europa şi
din America au întreprins cercetări îndelugate în acest domeniu al terapiei naturale şi
au obţinut rezultate remarcabile în clinic unde se aplică ceea ce s-a numit “postul
curativ.”
Deşi aspectele spirituale ale acestui subiect sunt de o importanţă mare,
negreşit şi nevoile trupului, sănătatea şi bunăstarea lui, sunt chestiuni care ar trebui să
ne preocupe. Deseori condiţia noastră fizică poate influenţa viaţa noastră spiritual
mai mult decât ne dăm seama.
Întrucât trupurile credincioşilor sunt temple ale Duhului Sfânt, aşa cum ne
aminteşte apostolul şi, întrucât au fost cumpărate cu un preţ aşa de mare, noi trebuie
să slăvim în ele pe Dumnezeu. Este oare Dumnezeu slăvit atunci când ele sunt slăbite
sau bolnave, datorită neglijării legilor divine care guvernează buna lor funcţionare?
Este oare slăvit Dumnezeu atunci când cădem răpuşi în luptă datorită suprasolicitării,
supraalimentării sau subalimentării trupului nostrum şi refuzului nostrum de a-I
acorda odihnă şi relaxare? În veacul acesta de presiune în toate domeniile, de stress şi
un ritm atât de accelerat al vieţi, când crizele nervoase devin tot mai commune, chiar 
şi printre credincioşi, valoarea fizică a unui post ales de Dumnezeu devine o
chestiune de importanţă deosebită. Iată asigurarea divină pentru sănătate şi
vindecare, pentru reînnoirea minţii şi a trupului pe care o vom discuta în continuare.

59
 

19
PENTRU SĂNĂTATE ŞI VINDECARE
“Preaiubiţilor, mă rog ca să fiţi sănătoşi.”
III Ioan:2
“Vindecarea voastră va fi deodată.”
Isaia 58:8

Dumnezeu nu a făcut nici un fel de investiţii în boală şi infirmitate. Putem

spune că dorinţa Lui generală, întocmai ca a apostolului pentru prietenul său Gaius,
este ca poporul Său să se bucure de sănătate. Excepţiile de la aceasta nu neagă regula
generală. Dacă nu ar fi aşa, El nu ar fi echipat niciodată corpul omenesc cu
minunatele sale puteri vindecătoare, nici Biserica Sa cu misiunea de vindecare.
Printre multele rezultate binecuvântate ale postului ales de Dumnezeu este şi
 promisiunea :”Vindecarea ta va veni dintr-o data”. Este un caz de vindecare datorată
 postului, sau o vindecare supranaturală? Credem că promisiunea îmbrăţişează ambele
 posibilităţi.
Postul, aşa cum am subliniat, are un fel al său de a ne detaşa de lumea
materială, încât gândirea noastră primeşte o orientare corectă, concentrându-ne
asupra lui Dumnezeu şi a lumii nevăzute în care El este centrul. Acest lucru va
rezulta într-o declanşare a credinţei, care este asigurarea lucrurilor sperate,
convingerea despre lucrurile nevăzute.(Evrei 11:1)
Scriptura a consemnat câteva din măreţele lucrări pe care Dumnezeu le-a
înfăptuit cu oameni de rând care, cu toată îndrăzneala şi-au pus încrederea în El. Ei
au cucerit împărăţii, au primit promisiuni, au închis gurile leilor, au stins puterea
dogoritoare a focului şi au fost chiar martorii învierii din morţi. (Evrei 11:33-35) Prin

60
 

urmare, nu e de mirare că prin însufleţirea credinţei pe care o adduce postul

Dumenzeu adesea a împlinit în mod supranatural această promisiune de tămăduire.
Dar mai există şi o vindecare naturală şi o reîntinerire a trupului ce este
 posibilă prin post, despre care am vorbit în capitolul precedent. Iată aici un dar 
natural de care toţi cei care postesc o oarecare perioadă de timp pot profita.
Când David împreună cu luptătorii săi îi urmăreau pe amaleciţi, care jefuiseră
şi arseră Ticladul ei au dat peste un egiptean care zăcea pe camp.
Fiind sclavul unui amalecit, el se îmbolnăvise cu trei zile înainte şi stăpânul
lui îl abandonase pe drum, fără să-i pese că va muri. Trei zile şi trei nopţi el nu a băut
şi nu a mâncat nimic. După ce s-a întremat din nou, a reuşit să le povestească
întâmplarea lui şi chiar să-l conducă pe David în căutarea hoardeleo de amaleciţi.(1
Samuel 30:11-15)
S-ar părea că tocmai zilele acelea de post l-au salvat pe egiptean. Sigur, nimeni nu se
va îndoi că în ţările unde hrana este abundentă sunt mai mulţi oameni bolnavi
datorită îmbuibării decât din cauza subnutriţiei. Papirulul lui Edwin Smith estimat la
3700 de ani vechime, citează un doctor egiptean din Antichitate care spune: “ Omul
mănâncă prea mult, astfel, el trăieşte cu un sfert din ceea ce consumă. Pe de altă parte
doctorii trăiesc din cele trei pătrimi care mai rămân.”
Într-un articol din revista Christianity Today găsim următoarea declaraţie din
 partea lui James Morrison: “Există o sumedenie de boli care îşi au originea în belşug
şi ar putea fi vindecate prin post.’’
1) Fără îndoială, există tulburări care ar putea fi vindecate, sau chiar 
împiedicate şi am putea beneficia de o sănătate superioară, dacă am practica postul
conjugat cu obiceiuri noi de hrănire. Uitând acest lucru, omul continuă să-şi sape
singur mormântul cu cuţitul şi furculiţa.
Am vorbit mai înainte de acea purificare adâncă spirituală a consacrării.
Această activitate din domeniul spiritual este în acelaşi timp viu ilustrată, deşi uneori
neplăcut , în domeniul fizic. Epurarea sufletelor se reflectă în epurarea trupului.
Depozitarea surplusului de grăsime a materiei inutile şi a ţesuturilor în descompunere
este digerată şi eliminată. Pentru că nu există o nouă raţie de hrană, trupul nu se mai
 poate angaja în procesul de asimilare; prin urmare se va concentra asupra procesului
de eliminare. Deşi acest lucru poate fi mai marcant în fazele iniţiale ale postului
 prelungit, când are loc o scădere mai rapidă a greutăţii, procesul continuă pe tot
 parcusul postului.
Dr Buchinger, specialist german în postul medical foloseşte ilustraţia acelui
fermier din Alaska. La un moment dat, fiind înzăpezit şi având rezervele de
combustibil pe terminate, a început să caute mai întâi lemne de rezervă, apoi mobilă
vehe stricată, apoi cărţi şi reviste. Apoi a trebuit să cântărească pe care din ele să le
sacrifice în scopul încălzirii. Numai după ce toate lucrurile nefolositoare au fost arse,
a început el să pună pe foc mobila bună. Iată cum a aplicat el analogia respectivă:

61
 

“Cu cât materialul este mai inferior cu atât mai puţine vor fi scrupulele
fermierului de a-l arde. Treptat însă, după ce depunerile de grăsime, impurităţile şi
ţesuturile degenerate au fost consummate, s ubstanta proprie a trupului nu mai
 poate fi tratată cu uşurinţă… Mecanismul interior, atât de delicat, îşi va desfăşura
munca extrem de minuţioasă ca un chirurg care operează cu bisturiul. În această fază
sunt atacate cel mai mult depunerile periculoase care cedează mai greu. Numai dacă
coloanele ascunse au fost curăţite, organismul se va atinge de zonele sănătoase ale
cărnii ce a rămas, pentru a-şi menţine metabolismul în timpul postului.”
2) În acest punct, desigur, postul va fi întrerupt. Numai cineva care a
experimentat personal acest proces poate cu adevărat să-l înţeleagă pe David când
spune –,,m-am chinuit cu post,, (Ps. 35:13) Dar nu mică e consolarea când ne dăm
seama că durerile pe care suntem chemaţi să le îndurăm în fazele iniţiale ale postului
de lungă durată au drept rezultat o purificare de mare preţ a trupului nostru, fără să
mai amintim binefacerile spirituale. Acest lucru ar trebui să ne ajute atunci când
trecem prin apele învolburate să ajungem la ţărmul liniştit ce ne aşteaptă de cealaltă
 parte.
Porii pieleii, gurii, ai plămânilor şi ai rinichilor, precum şi cei ai ficatului,
împreună cu intestinele sunt implicate toate aici în această curăţenie fizică de
 primăvară, conform părerilor unor specialişti în medicină. Gustul neplăcut al gurii,
limba încinsă şi mirosul neplăcut fac parte toate din aacest proces.
Mai există şi obişnuita durere de cap, cauzată de cele mai multe ori de oprirea
 bruscă a consumului de ceai, ori cafea, precum şi un uşor simptom de retragere, pe
măsură ce trupul se obişnuieşte cu lipsa drogului cofeinei. Cei care nu întrebuinţează
aceste stimulente nu vor avea nici o problemă în privinţa aceasta. Durerile de cap pot
avea uneori şi alte cauze. Mai există şi tendinţa de insomnie, apoi crizele
abdominale, senzaţia de vomă şi, desigur starea de slăbiciune.
Nu putem fi de acord cu cei care ar dori să ne convingă cu faptul că postul este
uşor, sau plăcut pentru firea noastră.
Nici în Scriptură nu găsim nimic care să sugereze că Dumnezeu l-ar fi rânduit
astfel; mai degrabă situaţia e cu totul alta. Este un medicament fizic şi spiritual şi
verdictul nostru va fi întotdeauna indiferent cât de bine ar acoperi farmacistul pilula
cu zahăr.Nu e prea plăcut, dar îţi face bine!
Ce se poate spune despre foloasele lui fizice generale? Acest proces de curăţire
va produce de obicei, în urma unui post prelungit o strălucire a ochilor, o respiraţie
curată, o piele mai fină şi o senzaţie de prosperitate fizică. Sistemul digestiv trebuie
să fie acum ca nou.
Un lucător creştin care a postit numai cinci zile a declarat: “ Mă simt de parcă
aş avea un stomac nou nouţ.” O tulburare în aparatul digestiv pe care o avusese de
mai mulţi ani de zile a dispărut acum cu totul.

62
 

Facultăţile senzoriale ale trupului, îndeosebi grustul şi mirosul, vor avea

tendinţa de ascuţire şi reanimare, în timp ce puterile spirituale vor deveni deosebit de
clare şi active.
Indiferent care ar fi rezultatele fizice obţinute prin post, trebuie subliniat faptul
că, în măsura în care starea nostră iniţială de slăbiciune se datora unor deprinderi
dăunătoare de viaţă şi hrănire în general, acum trebuie să se producă o transformare
radicală în aceste domenii, deoarece altfel, riscăm să pierdem foloasele.
Fie că suntem sănătoşi fie că nu, e necesar să ne înarmăm cu gândirea lui
Dumnezeu înainte de a începe orice post în special cele prlungite. Mai mult chiar,
trebuie să definim foarte precis motivele şi să avem grijă ca indiferent ce vindecare
sau folos sperăm să obţinem, slava lui Dumnezeu şi problemele spirituale să fie şi ele
 puse în cântar ca o preocupare majoră din partea noastră.
 
1) Citat din articolul “A plea for fasting” (O pledoarie în favoarea postului) de J.H. Blackmore.
2) Otto H.F. Buchinger, About Fasting (Despre Post) A Royal Road to Healing ( O cale regală pentru
însănătoșire) Thorsona Publishers Ltd.

63
 

20
CUM SĂ ÎNCEPEM

“Dăruieşte-ne dorinţa să plăsmuim aşa cum simţim

Dăruieşte-ne tăria să muncim după cât ştim
şi dă-ne apoi un ţel, înarmat cu tăiş de oţel,
Pentru ca astfel întăriţi la luptă să pornim.”
John Drinkwater
Pentru cititorul care nu se mulţumeşte doar cu o înţelegere academică a acestui
subiect, sau cu simple cunoştinţe teoretice, ci crede că Dumnezeu doreşte ca el să
 pună în aplicare o parte din aceste cunoştinţe, vom oferi în acest capitol câteva sfaturi
simple. Există curse, atât în postire, cât şi în întreruperea postului, pe care trebuie să
le evităm. Nu ne vom ocupa de toate problemele practice care se ridică, în special în
cazul unui post de lungă durată. Am încercat să anticipăm şi să dăm răspuns acestora
în Apendicele II. Deocamdată, ceea ce ne interesează este să îl încurajăm şi să îl
călăuzim pe începător.
Dacă n-aţi mai postit până acum, să nu începeţi postul –aşa cum autorul a
întâlnit o dată pe cineva care a început un post de patruzeci de zile- până ce nu
sunteţi sigur, foarte sigur că Dumnezeu v-a călăuzit să faceţi lucrul acesta. Trupul
trebuie să se obişnuiască cu postirea în mod treptat şi de obicei Dumnezeu nu ne
cere să fugim înainte de a fi început, sau să umblăm, sau să ne târâm. Porniţi cu un
 post parţial (vezi capitolul 4) ori postiţi într-o zi doar cu ceai până la masa principală.
Data următoare extindeţi postul până seara, întrerupându-l doar cu o mâncare uşoară
sau fructe.
Când aţi reuşit să ţineţi o zi de post fără să vă fi simţit slăbiţi sau înfometaţi
(dar nu şi fără să fi simţit foamea) veţi fi gata pentru chemarea lui Dumnezeu la un
 post lung de trei, cinci sau şapte zile. Uneori există scopuri spirituale în ţinerea unui
 post lung, asupra cărora postul de scurtă durată nu a avut nici un efect. Dar la postul
de lungă durată trebuie să luaţi în considerare faptul că e absolut necesar să ştiţi în
mod sigur că Dumnezeu v-a călăuzit să-l întreprindeţi.

64
 

Păziţi-vă să îi imitaţi pe alţii şi de a face ce au făcut ei, oricât de duhovniceşti

ar fi. Vegheaţi să nu fiţi cuprinşi de un entuziasm firesc. “Păzeşte de asemenea pe
robul Tău de păcatele înfumurării.”trebuie să fie şi rugăciunea noastră permanentă.
 Nu uitaţi că ascetismul poate fi tot atât de firesc precum satisfacerea dorinţelor,
acesta e un păcat al trupului, iar cel dintâi este un păcat al duhului. Când a postit
fariseul, cerul şi-a întors privirile în altă parte.

Dacă postul va fi de câteva zile, există tentaţia ca pe măsură ce se apropie

 postul să mâncăm cât mai mult până mai putem să facem lucrul acesta. “E normal să
 procedăm astfel, ne vom spune, deoarece înainte de a veni cei şapte ani de foamete,
vacile albe au fost îngrăşate. În consecinţă, cu cât ne supunem dorinţelor noastre mai
mult înainte de luptă, bătălia va fi mai uşoară!”
Unii pledează în favoarea consumării unui meniu compus numai din fructe
înainte de postul de lungă durată. Dr. Buchinger, care susţine aceasta e de părere că
această zi de fructe face ca ultima mâncare rămasă în intestine să fie mai puţin
 putrezicioasă decât alte reziduri.
Este înţelept să nu mai consumăm deloc ceai sau cafea cu câteva zile înainte de
a începe postul şi astfel să depăşim efectul de retragere al cofeinei, însoţit de durerea
de cap, înainte de începerea postului. ( şi mai bine este să nu reluăm aceste obiceiuri
chiar după încetarea postului sau dacă vom continua să consumăm cafea sau ceai să
nu depăşim măsura.) Altfel,principala pregătire care se cere este cea a minţii şi a
inimii.
Este de o importanţă deosebită ca apropiindu-vă de acest exerciţiu spiritual să
aveţi mereu în vedere principiile expuse în primele capitole ale acestei cărţi şi
trăsăturile care caracterizează postul ales de Dumnezeu.
Următoarele întrebări vă vor putea fi de folos:
1) Sunt sigur că această dorinţă de a posti vine de la Dumnezeu? Doreşte
Dumnezeu să întreprind un post normal sau unul parţial?
“ Isus a fost dus de Duhul în pustie.”
2) Motivele mele sunt bune? Este oare vreo dorinţă ascunsă de a-i impresiona
 pe alţii?
“Tatăl vostru care este în ascuns vă va răsplăti!”
3) Care sunt obiecitvele mele spiritual în acest post? Sfinţirea personală, ori
consacrarea? Mijlocire? Sarcini speciale? Intervenţie divină, călăuzire,
 binecuvântare? Plinătate spirituală personală ori a altora?Eliberarea
captivilor? Oprirea mâniei divine şi producerea trezirii?
“Alerg spre ţintă.”
4) Obiectivele mele tind oare să fie egocentrice? Dorinţa mea pentru
 binecuvântare personal este echilibrată de un interes sincer pentru alţii?

65
 

“Fiecare să caute nu numai propriile sale interese, ci de asemenea interesele

altora.”
5) Sunt eu hotărât pe deasupra la toate să slujesc Domnului în acest post?
“Ei s-au închinat Domnului şi au postit”.
Trebuie să vă aşteptaţi ca în perioada de postire să fie şi pentru voi aşa cum a
fost pentru Stăpânul vostru un conflict spiritual cu puterile întunericului. Satan va
încerca adesea să profite de condiţia voastră fizică pentru a lansa un atac.

Descurajarea va fi una din armele sale. Împotriva acesteia vă veţi apăra printr-un duh
de rugăciune.
Citiţi în întregime capitolul 6 din Efeseni şi luaţi asupra voastră toată armătura
lui Dumnezeu, pentru ca să fiţi invulnerabili în faţa atacurilor Satanei. Folosiţi-vă în
special, de scutul credinţei pentru a stinge toate săgeţile lui arzătoare. În lupta corp la
corp folosiţi sabia Duhului şi spuneţi lui Satan ESTE SCRIS... Declaraţi victoria
Marelui vostru Căpitan asupra fiecărei domnii şi puteri. Să nu faceţi greşeala de a
 judeca eficacitatea mijlocirii voastre după simţirile pe care le aveţi. Adesea, în
 perioadele de rugăciune şi post, situaţii grele vor lua locul celor uşoare şi vi se va
 părea că nu prea aveţi libertate în duhul, contrar aşteptărilor voastre. Asta se întâmplă
mai cu seamă, când a trecut cea mai mare parte a postului.
Sunteţi angajaţi într-o luptă cerească. Căpitanul vostru nu v-a promis o
victorie uşoară, ci o luptă pentru care însă, v-a dat şi armele cu care puteţi s-o
câştigaţi. Adesea nu veţi vedea decât mai târziu rezultatele depline, dar promisiunea
este: “ Tatăl vostru care vede în ascuns, vă va răsplăti.”

“Merg din putere în putere

Mă-ncaier, mă lupt şi mă rog;
Calc peste toate puterile întunericului,
Să câştig cununa în acea zi.”
Charles Wesley
1) Otto H.F. Buchinger, About Fasting-A Royal Road to Healing. Thorsons Publishers Ltd.

66
 

21
CUM SĂ ÎNTRERUPEM POSTUL
“…I-au dat să mănânce pâine şi să bea apă şi i-au mai dat o legătură de
smochine şi două legături de stafide. După ce a mâncat i-au revenit iarăşi
puterile, căci nu mâncase şi nu băuse apă de trei zile şi trei nopți.”
1 Samuel 30:11,12

A întrerupe un post de numai o zi sau două nu prezintă nici o problemă. Este

mai important însă, să cunoaştem părţile bune şi părţile slabe ale întreruperii unui
 post lung şi astfel să evităm chinurile mari şi tulburările. Acest capitol, prin urmare,
se ocupă de partea practică a aîntreruperii unui post lung.
Biblia ne relatează puţin despre felul în care oamenii au intrerupt posturile lor,
 probabil deoarece aceste probleme erau în general cunoscute în vremurile biblice,
căci postirea era la ordinea zilei atât în cadrul celorlalte religii ebraice şi creşutine.
Totuşi, noi am rămas cu impresia că partea practică a postului şi întreruperea sa nu e
un lucru prea complicat. Prin urmare, trebuie să ne străduim să ţinem postul cât mai
natural şi mai simplu, aşa încât accentual să cadă pe partea spiritual.
Arta de a întrerupe un post constă în metoda de a aduce corpul înapoi la
 puterea sa obişnuită iar organelle digestive la capacitatea lor normal cât mai repede
 posibil. Cu trezirea foamei şi incapacitatea iniţială a trupului de a face faţă unor 
cantităţi normale de mâncare, este o necesitate vitală de a controla unele dorinţe
 până ce trupul este pregătit pentru o hrănire completă. Aceasta este o încercare tot
atât de mare a propriei disciplinări ca orice lucru întâmpinat în stadiul începător al
 postului, pentru că atunci pofta de mâncare descreşte cu fiecare zi ce trece; dar acum
aceasta creşte.
Din cauza dificultăţii acestui timp şi de asemenea din cauză că aproape
întotdeauna este necesar pentru individ, odată ce postul este complet, să se întoarcă la
lcurul său obişnuit, cât mai curând posibil, perioada de adaptare-cum se numeşte ea
uneori-nu trebuie prelungită peste măsură. Cu excepţia cazurilor în care după post e
nevoie să ţinem regim alimentar din motive de sănătate, de obicei, nu există nici un

67
 

motiv care să ne împiedice să facem faţă oricărui fel de hrană în primele 7-14 zile
după cel mai lung post şi o săptămână în cazul postului de până la 21 de zile, dar 
cantitatea de hrană trebuie să fie mai mică.
Din Biblie nu reiese că în urma postului biblic ar urma o perioadă prelungită
de regim alimentar, înainte ca viaţa normal să fie reluată; şi, cu siguranţă nu avem
nici o dovadă că perioada de adaptare ar fi echivalentă în durată cu postul propriu-
zis.

A insista asupra acestui lucru, aşa cum fac unii, ar însemna în mod inevitabil,
ca postul însuşi să fie scurtat în mod inutil pentru a face loc unei perioade echivalente
de reîntoarecere la hrănirea normal întrucât timpul total afectat e de obicei limitat.
Dr. Herbert Shelton care conduce de ani de zile propriul lui institut de post
medical din America, cu siguranţă este una din autorităţile cele mai mari în acest
subiect, azi. În ultimii patruzeci şi cinci de ani el a supravegheat treizeci de mii de
 posturi, de la câteve zile, până la nouăzeci de zile, în cazul unor persoane de toate
vârstele. El e convins că poate aduce o persoană cu sănătatea normală la hrănirea
deplină într-o săptămână pentru orice fel de post care trece de 21 de zile.
●Fie că perioada de adaptare este mai lungă, fie că este mai scurtă, toţi sunt de
acord că este nevoie de foarte mare atenţie. Asta datorită faptului că au avut loc
 procese în aparatul digestiv în timpul unui post prelungit. Mai întâi stomacul s-a
contractat în mod treptat, aşa încât,la sfârşitul postului el nu mai are capacitatea sa
iniţială şi până cea mai mică cantitate de hrană ne va face să ne simţim extrem de
sătui.
●În al doilea rând, organele trupului au profitat de vacanţa lor, intrând într-un
fel de hibernare care se accentueaza odată cu prelungirea postului.
Din cauza acestor două fapte trebuie avută o deosebită atenţie în ce priveşte
aceste trei chestiuni CÂT MÂNCAŢI, CE MÂNCAŢI ŞI CUM MÂNCAŢI.
Stomacului trebuie să I se dea timp să revină la mărimea normal, deşi aceasta poate fi
foarte bine să fie mai mică decât înainte de post. Organele digestive, de asemenea,
trebuie trezite treptat la activitatea lor normală. Evident, cu cât perioada de hibernare
este mai lungă,cu atât mai mare trebuie să fie procesul de revenire la normal.
Când trebuie intrerupt postul? Dumnezeu ne va da câteodată instrucţiuni
 precise despre aceasta la timpul când El ne cheamă să postim. Aceasta este
determinat de împrejurările noastre şi de încredinţări. Altminteri noi putem aştepta să
 primim instrucţiuni în timpul postului, ca în cazul relatat în capitolul următor. Odată
ce cunoaşteţi voia lui Dumnezeu în această problemă păziţi-vă de ispitele celui rău
folosite prin greutăţi şi descurajări pentru a întrerupe postul prematur. Există în
Scriptură un exemplu tragic al unui prooroc, pe care Dumnezeu l-a încredinţat cu o
misiune importantă şi i-a spus să postească până se va întoarce din aceasta, care a

68
 

fost ademenit de inamic la întreruperea postului înainte ca el să fi împlinit misiunea

şi a fost lovit cu dezastruoase consecinţe (1 Regi 13).
Cineva poate, dacă e necesar, să întrerupă un post cu aproape orice fel de
mâncare, dar evident, unele mâncări sunt mai potrivite decât altele.
Cei doi factori determinanţi sunt ca trupul să poată cât mai bine digera şi care produs
va face trupul cât mai adecvat şi cât mai repede în orice fază dată.
Aproape toţi sunt de acord că un post normal (numai cu apă) de oricare
lungime este cel mai bine întrerupt cu fructe ori legume zemoase, dacă este posibil
culese sau extrase de curând, mai degrabă decât conservate. Mulţi afirmă că fructele
citrice sunt cele mai bune. Acesta se poate aplica în ţările unde portocalele şi
grepfruturile sunt culese coapte. Acestea sunt amănunte importante, deoarece în
cazul fructului cules necopt, acesta are sucul prea acid pentru unele stomacuri.
Merele, roşiile ori mustul de struguri pot fi luate alternativ ori suc natural de citrice
conservat din fructe coapte la soare.
Porniţi la început cu o cantitate mică, să zicem cu o jumătate de pahar, diluat
dacă e necesar, luat la fiecare două ori trei ore ale primei zile. Cantitatea va fi sporita
în mod treptat şi apoi veţi fi pregătiţi pentru a lua fructul propriu-zis. În acest punct
 poate fi inclus laptele, în special sub formă de iaurt care poate fi luat cu fructe şi este
folositor în cel mai înalt grad.
Salatele proaspete (fără nici un alt adaus), supe vegetale (fără grăsime) făcute
în casă şi legume coapte pot fi incluse apoi în dietă totdeauna pornind cu puţin din
fiecare lucru nou şi crescând în mod treptat.
Puţină pâine uscată ori prăjită, întreaga pâine pentru mâncare unsă cu puţin
unt, poate urma să fie mâncată cu mîncarea, dar prăjiturile, pastele şi biscuiţii să fie
evitaţi. Luaţi-o foarte încet cu mâncărurile din paste făinoase în acest stadiu. Proteina
este cel mai bine introdusă sub formă de brânzeturi, ouă ori nuci, cu peşte şi carne la
urmă de tot. Felul în care dieta vostră creşte în cantitate şi varietate depinde de
lungimea postului vostru şi de felul în care trupul reuşeşte să facă faţă la mâncare.
Este de cea mai mare importanţă ca mâncarea să fie consumată încet şi astfel
mestecată, ca mâncarea să fie redusă la lichid înainte de a fi înghiţită. La prima
senzaţie de silă a stomacului trebuie să vă opriţi, chiar dacă nu aţi servit toată porţia.
Deranjul urmat după o mâncare trebuie privit ca un semnal la o mîncare mai uşoară
şi dacă e necesar, chiar să omiteţi masa următoare. Unde se întâmplă aceasta este
necesară disciplina proprie. Este aşa de important ca în această perioadă să ne
odihnim cât mai mult posibil, astfel ca trupul să se poată concentra supra ocupaţiei de
a digera şi asimila. Rezistaţi la tendinţa de a deveni activi prea devreme. În
Apendicele II sunt atinse câteva probleme relativ practice cu privire la întreruperea
 postului.
În final amintim câteva reguli de aur:
- Fiţi cu băgare de seama la cantitatea consumată;

69
 

- Mâncaţi încet şi mestecaţi bine;

- Opriţi-vă la primul semnal de avertizare;
- Odihniţi-vă cât mai mult posibil;
- Nu încercaţi să faceţi prea mult, prea curând.
Va fi bine dacă în această perioadă ne vom consacra cugetării şi rugăciunii
care să înlocuiască hrana şi obiceiurile de a mânca. Noi nu vom dori să ne întoarcem
la vechile căi ale unei vieţi nedisciplinate, ca de exemplu hrănirea peste măsură
(îmbuibarea), mâncăriţle între mese, ori de a mânca mâncări grele, cerute de poftă,
mai degrabă decât acelea care aduc un folos trupului. Fireşte, noi poate nu avem
nimic de zis în privinţa aceasta. Întrebarea este: ce voi face eu când am alegerea?
Într-un fel sunt mai mult eprobleme asupra cărora trebuie să veghem pe lângă ceea ce
mâncăm. Câteva recomandări sunt date în Apendicele III.
Nu ne putem permite să ne relaxăm spiritual, ci numai fizic. Trebuie să fie o
 permanentă vigilenţă pentru că “hoţul” dă târcoale încă. Feriţi-vă de a spune “postul
meu” şi nici nu spuneţi cât aţi postit ori experienţele pe care le-aţi avut în acest timp.
Astfel, postul vostru va fi făcut în ascuns, aşa cum a poruncit Domnul Isus Cristos.
Acesta trebuie să fie un timp de consolidare, când treceţi numai decât prin
rugăciune asupra problemelor pe care vi le-a descoperit Dumnezeu. Se prea poate să
aveţi experienţa unei mari eliberări pe care s-o cunoaşteţi chiar în timpul postului.
Trebuie să începeţi acum, dacă nu aţi început până acum să vedeţi roadele acestui
timp, consacrat pentru Dumnezeu cu binecuvântări ce încununează nu numai capul
vostru ci şi al celor pentru care aţi mijlocit.
Aceasta va fi o primăvară în sufletul vostru, tot aşa ca în trupul vostru. Acesta
e şi gândul spus de Preaiubitul nostru “Căci iată că a trecut iarna, a încetat ploaia, li
s-a dus. Se arată florile pe câmp, a venit vremea cântării”.
Acum credinţa, o nouă speranţă, o nouă dragoste pentru Dumnezeu şi pentru
oameni, o nouă hotărâre de a trăi numai şi numai pentru slava Sa-toate acestea
urmează acum să ardă pe altarul sufletului vostru, alimentate de focul mijlocirii.
Astfel, ca Domnul şi Stăpânul vostru, întorşi din postirea voastră din pustie, ÎN
PUTEREA DUHULUI, aşteptaţi ca lucrările lui Dumnezeu şi harurile lui Cristos să
fie manifestate prin El.
“Adevărat, adevărat vă spun, cine crede în Mine va face şi el de asemenea
lucrările pe care le-am făcut Eu, ba încă va face şi lucrări mai mari decât acestea, din
cauză că Eu mă duc la Tatăl. Orice veţi cere în Numele Meu, Eu voi face, ca Tatăl să
fie glorificat în Fiul”. (Ioan 14:12,13)

1) Herbert M. Shelton, Fasting Can Save Your Life Natural Hygiene Press.Inc

70
 

RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI PRACTICE DESPRE POST

1. CÂND NU ESTE RECOMANDAT POSTUL?

Există unele boli sau situaţii când postul nu este indicat?
În cazuri de serioasă subalimentaţie sau epuizare nervoasă postul nu este
recomandat decât pe perioade foarte scurte. El nu trebuie să fie întreprins de bolnavii
diabetici, în special când este folosită insulina. El nu este recomandat nici pentru
femeile gravide. Dacă există vreo îndoială în ce priveşte adecvarea la post, trebuie
cerut sfatul medicului.
 

2. POSTIREA ÎN TIMPUL LUCRULUI

Este practic să postim în timp ce suntem angajaţi la o lucrare?
Aceasta depinde de natura lucrului, de lungimea postului şi diferă în grad
 potrivit cu individul. Nu va fi nici o dificultate în întreprinderea unei zile de post,
oricare ar fi ocupaţia cuiva. Sunt cunoscute cazuri în care gospodine şi mame au
 beneficiat de pe urma unui post de trei zile sau mai lung în timp ce erau ocupate cu
treburile casei, cu gătitul, etc şi totodată având timp şi pentru rugăciune. Au fost
cunoscuţi muncitori manuali care au întreprins posturi lungi fără să cauzeze boală,
dar în mod normal aceasta nu este recomandat. Ideal este să fii cât mai liber posibil
 pentru a căuta pe Dumnezeu într-un timp ca acesta şi de a avea timp necesar de
odihnă.

3. POSTUL CÂND CINEVA ESTE SUB GREUTATEA NORMALĂ

Este nechibzuit să posteşti când greutatea e sub normal?
După Dr.H. Shelton, este obişnuit să constaţi că oameni cu greutatea mai mică
decât cea normală, după un post prelungit, redobândesc greutatea şi sănătatea

71
 

normală. Supraalimentaţia şi pierderea greutăţii adesea merg mână în mână. Cineva

 poate să mănânce atât de mult şi să asimileze atât de puţin, dacă puterile digestive
sunt slăbite. Postul adesea, va remedia aceasta, astfel că după aceea persoana poate
să mănânce puţin şi să asimileze mult, iar greutatea să-i revină la normal.

4. MEDIA DE PIERDERE A GREUTĂŢII

Care este media zilnică de slăbire în cazul unui post?

Aceasta diferă de la individ la individ. În prim afază a unui post prelungit
graficul zilnic de pierdere a greutăţii este mai pronunţat şi apoi începe să se niveleze.
Un kilogram pe zi descreştere pentru cineva poate fi o medie definitivă, dar oamenii
graşi pot pierde mai mult. Prevăzut cu suficientă odihnă, postul este cel mai sănătos,
cel mai eficient şi cel mai natural reducător de greutate.

5. POSTUL ŞI INTESTINELE

Trebuie să folosească cineva purgative sau clismă în timpul postului?

Intestinul, un tub întortocheat cam de 7,62 ca. Are nevoie aproximativ de 24 de
ore pentru a fi descărcat de conţinutul său. De obicei se va observa că după câteva
zile fără stimularea unei noi hrăniri să înceteze să mai funcţioneze. Unii au
recomandat sarea lui Glauber (2,4 gr. În 0,71 l de apă caldă) Purgativele nu sunt
recomandate odată ce postul a început. Dr. Shelton însă preferă să lăsăm natura să-şi
facă lucrarea, fără forţarea unui purgativ sau clisme. El are în vedere că dacă
intestinele au nevoie să opereze ele o vor face. Altfel ele pot fi câştigate printr- o
odihnă mai lungă. Acesta pare să fie cel mai simplu şi mai natural curs la care trebuie
să fi fost şi în timpurile Bibliei. Într-un post lung reziduurile de mâncare pot să
rămână în intestin mai mult de trei săptămâni, dar dacă nu este nici un consum de
mâncare nu va crea nici o problemă de constipaţie.
La întreruperea unui post lung pot trece câteva zile până ce intestinele vor 
începe să funcţioneze. Din nou, este înţelept să avem răbdare şi să le dăm timp.
Odată ce ele încep să funcţioneze vor funcţiona mai regulat şi mai eficient decât
înainte. Unii sunt ajutaţi dacă mai întâi, dimineaţa şi seara iau prune uscate ori
smochine şi o băutură zilnică de melasă.

72
 

6. POSTIREA ÎN TIMPUL IERNII

Este recomandabil să postim iarna?

În timpul postului căldura metabolismului fiind alimentată cu un mic grad de
combustibil, natural vă nu va genera căldura obişnuită. Trupul, prin urmare, tinde să
simtă frigul. Îngrijindu-ne să păstrăm căldura corpului, nu există nici un temei pentru
a nu posti iarna.

7. AMEŢEALA

Există vreo posibilitate de a evita ameţeala din timpul postului?

În mod obişnuit, acesta e un simptom temporar. Ea este provocată câteodată de
o schimbare bruscă a poziţiei corpului, în special când te ridici din poziţia culcat.
Remediul este, în acest caz, de a te ridica încet.

8. INSOMNIA

Se poate ceva cu privire la insomnie?

Aceasta se datoreşte faptului că mintea este prea activă. Este bine a evita orice
activitate concentrată a minţii înainte de culcare şi de a rezista tentaţiei de a te odihni
în timpul zilei.

9. RESPIRAŢIA GREA

Ce putem face referitor la respiraţia grea?

Este indicat să se procure o mică cantitate de mentol cristal şi dacă se poate
suporta să se dizolve pe limbă. Se va produce o uşurare.

10. APA DE BĂUT

Câtă apă trebuie să bea cineva în timpul unui post?

Unii au recomandat să se bea cât mai mult posibil, presupunând că aceasta
ajută la procesul de eliminare prin sistemul de spălare. Unii se îndoiesc că aşa stau
lucrurile. Mai bine să lăsăm dorinţa organismului să stabilească ce cantitate de apă
are nevoie. A bea câte puţină apă ajută la prevenirea poftei de mâncare şi a spasmelor 

73
 

de slăbiciune. Aceata poate fi băută caldă, rece, dar nu de la gheaţă, ori căldicică. O
felie de lămâie într-o cană de apă va înlătura gustul metalic.

11. MĂSURI PRACTICE

Ce alte puncte trebuie să aibă cineva în vedere în timpul postului?

Un duş zilnic, ori o baie cu apă caldă, dar nu prea caldă.
Respiraţia adâncă, concentrându-se asupra expirării cât mai mult posibil.
Exerciţii regulate, nu prea încordate cu excepţia unei slăbiciuni prea mari.

12.IMPRESII FALSE

 Nu e posibil ca o persoană în timpul postului să fie expusă la impresii sau voci care
nu sunt de la Dumnezeu?
Ba da. Postul îl face pe om mai sensibil la lumea spirituală, fie cea divină, fie
cea satanică. Numai dacă Satana are deja căi în viaţa unei persoane aceasta va
deveni expusă la impresiile satanice în timpul postului. Că aceste incursiuni trebuie
să devină evidente în acest fel este adesea primul pas pentru eliberarea persoanei
respective. Dacă nu sunt astfel de căi noi nu avem nimic de temut, cu condiţia să
rămânem smeriţi înainte lui Dumnezeu şi îmbrăcaţi în armura cerească. Dumnezeu
nu a desemnat postul ca să facă pe cineva vulnerabil din partea lui Satan.

74