Sunteți pe pagina 1din 12

MEDICINA HOLISTICA,  

dr. Lidia Mandru


Frica micsoreaza diametrul vaselor de sange, ca urmare a unei varsari excesive de adrenalina
in sange. Acest fapt duce la o subalimentare a tuturor organelor, ceea ce cauzeaza boli
organice, cum ar fi boala coronariana (ischemia), hepatita, impotenta si frigiditatea sexuala,
boli de piele, nevroze si psihoze.
 Gelozia, de regula, provoaca scaderea vederii, auzului, scleroza in placi, traumatismele
capului, diabet, inflamatii articulare. Daca gelozia este grevata de trufie, atunci este de doua ori
mai periculoasa. Cand cineva te jigneste, nu te razbuna pe el, nu-l uri si nu te supara pe el,
intrucat aceasta jignire este un dar de la Dumnezeu. Daca n-o accepti, urmeaza ca purificarea
sufletului sa se infaptuiasca prin boli si nenorociri, iar daca nu esti pregatit nici pentru aceasta,
ea vine prin moarte
Aceasta forma de purificare ne este data prin intermediul celor apropiati, de aceea in masura in
care reusim sa-i iertam, in aceeasi masura sunt posibile schimbari interioare de profunzime. Se
cuvine sa iertam nu numai in gand, ci si cu sufletul.
 Cel mai mult ne leaga de trecut supararile neiertate.
Dependenta naste frica, indoiala, depresia si supararea.
  Nu cautati plata, nici lauda si nici o rasplata, orice ati face. Savarsind ceva bun noi pretindem
imediat recompensa. Aceste dorinte aduc ca rezultat suferinta. Cu cat veti intensifica dorintele
omenesti cu atat va creste nivelul de agresivitate si se va intari programul de autodistrugere..
 Orice dorinta cand se agata de tine devine stapanul tau. Cand esti manios, mania devine
stapanul tau, te acapareaza complect. Astfel mania ta, in aceasta stare, va face lucruri pe care
mai tarziu le vei regreta.    
  Sa nu vorbiti despre nenorocirile traite, pentru ca ele pot prelungi durata lor. Cand nu ii
vorbim cuiva despre problemele noastre, noi ne indepartam de ele. Indepartarea de ele este
primul pas pentru depasirea acestora. Esential este cand vorbiti despre problemele si emotiile
dvs. sa nu cautati mila sau compatimiri.
Tantarii si furnicile apar cand este prezenta trufia. Cand tantarul va inteapa este o umilinta
pentru dvs. El este de mii de ori mai mic decat dvs. si reuseste sa va intepe simtitor. In aceasta
situatie daca nu va enervati trufia descreste. Deci tantarii ne pot ajuta la ameliorarea destinului si
micsorarea trufiei.
  Nu trebuie sa avem in casa icoane facute de hoti, puscariasi si oameni preponderent negativi,
pentru ca energia stocata in aceste  obiecte de cult ne ataca sistemul imunitar, ca si hainele
cumparate de la second-hand, purtate de alti oameni.
Hainele, simbolul campului energetic, memoreaza si pastreaza campul energetic al stapanului.
De aceea nu este bine sa daruim altor persoane hainele noastre, ci sa le ardem.
Daca aveti o mare suparare sau tristete incercati sa nu aduceti sentimente acasa. Iesiti in strada
- cu deosebire in locurile inverzite – si plimbati-va.
Nu faceti din casa dvs.. o groapa de gunoi energetic. Daca locuiti de cativa ani si ati saturat
spatiul cu regrete, suparari si spaime, amintiti-va momentele in care v-ati certat si suparat,
asezati-va in acel loc, iertati, anulati agresivitatea fata de iubire, rugati-va.  
  Daca vorbim la telefonul mobil in primele 30 de secunde energia organismului blocheaza
influentele negative, ulterior incepe sa cedeze lent.  O convorbire telefonica ce dureaza mai mult
de un minut se poate rasfrange negativ asupra sanatatii. De altfel, oricat ar parea de straniu, cel
mai puternic patimeste nu zona capului, ci zona sistemului genito-urinar. Dupa o convorbire de
trei minute are loc deformarea campului in zona capului, in zona sternului (adica are loc slabirea
sistemului imunitar) si, de asemenea, in zona primei chakre. O convorbire telefonica care
depaseste un minut este de nedorit.
  Mancatul este un serviciu divin si, ca atare, nu trebuie sa se desfasoare intr-o atmosfera
apasatoare. Mancarea ne poate da energii superioare daca este binecuvantata de Dumnezeu si
este gatita cu devotament spiritual. Cea mai buna mancare, cel mai sanatos meniu natural, se
transforma in otrava in corpul dvs. daca atmosfera in care gatiti (gandurile si sentimentele) si
mancati este tensionata.
  Munca nu trebuie sa ne omoare, ci sa ne dezvolte. Inseamna ca supraincarcarile nu trebuie
sa fie permanente si in fiecare ocupatie sa gasim placerea. Daca nu exista placere, orice
activitate se poate transforma intr-o suprasolicitare si va dauna sanatatii.  
 Daca un om fura si insela pe altii o viata intreaga, el va fi pedepsit sa suporte si pagubele pe
care le-a facut altora. In concluzie, cel care a facut bine va recolta binele, iar cel care a facut un
rau fizic sau spiritual va recolta raul fizic sau spiritual.  
 Atasament inseamna alipirea sufletului de ceva sau cineva (parinti, persoana iubita, copii,
profesie, obiecte, daruri etc). Atasamentul fata de cele pamantesti produce un urias rau lucrului
de care ne atasam, in acelasi timp sufera si cel ce se ataseaza. Daca omul se ataseaza sufleteste
de: hrana, placeri sexuale, casa, avere, bani etc. sufletul lui este cuprins de lacomie, de ura si
frustrare. In aceasta situatie el trebuie sa piarda toate bunurile pentru a-si purifica sufletul. Omul
stie foarte bine ca nu va lua nimic cu sine in mormant.
 Cu cat suntem mai atasati de stabilitate cu atat mai greu suportam schimbarile vremii si suntem
mai bolnaviciosi. Atasamentul fata de dorinte duce la destramarea relatiilor familiare si a
acelora din afara familiei.
In dragostea omeneasca trebuie intotdeauna sa existe o detasare de omul iubit. Cu cat aveti mai
multe pretentii, iritari si nemultumiri fata de omul apropiat cu atat mai mult creste dependenta de
el. Dependenta de valorile umane ne va omori incetul cu incetul si spiritul si sufletul.
Cand casatoria este bazata numai pe sentimente sexuale, ea nu poate fi indelungata. Cand
sentimentele slabesc intervine inselarea, iar casnicia se destrama. Familiile care sunt intemeiate
in primul rand pe prietenie si respect sunt fericite si dureaza mult.
Un sot trebuie sa evite sa o transforme pe sotie intr-o copie fidela a sa.. Fiecare om are
personalitatea lui proprie si astfel de tentative sunt impotriva firii, ducand in timp la destramarea
cuplului. Nu-l considerati pe celalalt ca fiind un obiect destinat sa va serveasca, ci ca pe o fiinta
divina, cu individualitate si cerinte proprii.
Violenta in familie vine din nevoia de a-l controla si domina pe celalalt. Fiecare incearca astfel
sa aiba controlul si sa ramana deasupra intregii situatii. Cind controlezi o alta fiinta ii iei energia,
iti faci plinul pe socoteala altuia. Astfel devii vampir energetic. Ori de cate ori cadem in acest
prost obicei ne deconectam de la sursa si intram in suferinta.. Racirea relatiilor dintre doi
parteneri se datoreaza cresterii nivelului de agresivitate interioara. Lipsa de compatibilitate duce
la lipsa de comunicare. Lipsa de comunicare duce la dezastru. Lipsa de comunicare prin iubire
duce la ura.
  O agresivitate subconstienta fata de barbati / femei se transforma intr-un program de
autodistrugere. Daca doi parteneri abuzeaza fizic sau emotional unul de celalalt, atunci ei nu
merita sa ramana impreuna...
  Femeile din viata ta sunt doar inceputul experientei tale cu ele. Daca te parasesc, ia-le asa cum
sunt si multumeste-le ca te-au parasit.
  Casatoria trebuie studiata intai cu ochiul, apoi cu microscopul si in sfarsit cu telescopul.
  Cu cat ne concentram launtric asupra vietii imbatranim si ne despartim repede de viata. Atunci
cand sotia este geloasa, isi critica in permanenta sotul si e nemultumita de acesta, atunci ea
amplifica brusc in propria persoana si in copiii sai posibilitatea aparitiei unor afectiuni. Gelozia
si supararea unei femei genereaza tocmai acele afectiuni care ne scurteaza viata, apropiind
batranetea.
Uneori la femeie gelozia,  supararile si pretentiile pot fi atat de profunde, incat sotul poate muri
sau se poate imbolnavi grav.
Barbatii gelosi si femeile geloase nici nu banuiesc ca ei mutileaza in primul rand sufletele
copiilor lor si ca omoara copiii care inca nu au aparut pe lume. Pentru ca sa se nasca un copil
armonios barbatul si femeia trebuie sa se iubeasca unul pe celalalt.
  Femeia geloasa si suparacioasa ataca in plan subtil pe sotul sau. In aceasta situatie, sotul fie se
va imbolnavi in permanenta, fie va deveni alcoolic, fie va divorta.
  Daca sunteti gelos si va amplificati sentimentele agresive de profunzime, atunci puteti avea
probleme cu orice animal, veti putea avea si alergie si boli contactate de la ele. De asemenea, veti
putea deveni obiectul agresiunii din partea animalelor.
  Dependenta naste agresivitatea. Iar agresivitatea produce boala. Boala purifica sufletul omului
si ii fortifica sistemul imunitar. Dependenta de dorinte, frica, depresia si supararea atrag gelozia..
Cu cat este mai puternica dependenta de persoana iubita, cu atat mai numeroase sunt pretentiile
noastre fata de ea.    
  Cearta, mania, nerabdarea emit in tacere o mare forta distructiva.
 Numai prin iubire poate seca izvorul rautatilor.
 Este mai bine sa plangeti decat sa urati. Daca n-ati reusit sa va invingeti pe dvs. insiva,
agresiunea se acumuleaza in mod inevitabil. Atunci cand plangeti, agresiunea aparuta se
distruge.  
Dragostea are o mare putere de vindecare fizica, mentala, emotionala si spirituala.
Placerea de a barfi, mintii si rani alti oameni provoaca efecte karmice devastatoare pentru
sufletul care critica. El se condamna singur sa traiasca in inchisoarea nelinistii interioare.
Iertand un om care ne-a jignit sau ne-a suparat ne putem vindeca de o boala grava.
Roaga-te in permanenta ca toti cei din jurul tau sa fie fericiti, sanatosi si intreaga lume sa fie
binecuvantata. Aceasta rugaciune va iradia atat de multa iubire catre intreaga lume, incat iubirea
se va intoarce la tine din belsug. Cum daruiesti asa primesti.
Razbunandu-te, te faci egal cu adversarul. Iertandu-l, te arati superior. Iertand ne eliberam
pentru a ne putea inalta. Sa fim constienti ca iertand ii eliberam pe cei care ne-au gresit, deci
iertand oferim libertate. Sa alegi calea iertarii, pentru ca numai ea desface rana inclestata in
timp. Ca de nu iertati voi, nici Tatal vostru nu va va ierta voua greselile
Adevarata cauza a narcomaniei si alcoolismului este un nivel scazut de iubire. Aceasta apare din
cauza unor puternice frustrari, a reprimarii dragostei fata de oameni. Omul trebuie sa inceteze sa
mai poarte suparare pe lumea din jur, sa intre in armonie cu ea.
 Gandirea noastra dispune de cea mai puternica forta creatoare din intregul univers. Gandul este
cel care aduce pacea si linistea in sufletul nostru. Gandul este cel care atrage binele sau raul in
existenta noastra. Toate gandurile emise plutesc in aer ca niste mine amenintatoare pentru a lovi
pe cel ce le-a produs.
O gandire sau o actiune negativa este resimtita dureros de mii de organisme. De aceea exista o
lege a naturii si a stiintei conform careia raul pricinuit altora ne face rau si noua insine. De
aceea straduinta de a ierta dusmanii si de a indrepta spre ei numai ganduri de pace si iubire
constituie un act protector pentru noi.
 Potrivit legii bumerangului, tot ceea ce emitem in atmosfera, din punct de vedere vibratoriu:
ganduri, vorbe, dorinte, fapte, sentimente  etc. se intorc la noi producand efecte perturbatoare in
campul nostru energetic. De aceea nimeni nu poate face rau altuia fara sa plateasca. De aceea
oricand aveti ganduri negative despre o persoana sa va rugati in permanenta pentru sanatatea ei.
 Cand ne gandim la cineva se creeaza instantaneu o punte energetica intre noi si omul la care ne
gandim. De aceea, orice  gand rau reprezinta un atac  energetic care aduce un prejudiciu omului
respectiv. Astfel ne atacam si ne omoram unul pe altul in mod inconstient, de multe ori fara sa ne
dam seama de acest lucru. Orice expresie dura, afirmata pe un ton categoric poate provoca un rau
atat siesi cat si unui alt om.
 Imaginatia are puterea de a crea realitatea.
 Campul parintilor incepe sa distruga campul copilului si acesta se va naste bolnavicios, fricos,
obsedat.
Faptele mamei si comportamentul in timpul sarcinii determina soarta si sanatatea viitorului
copil. Parintii le transmit copiilor o informatie complecta a comportamentului lor si al
stramosilor lor. Aceasta informatie sta la baza formarii destinului copilului, a corpului,
caracterului si spiritului acestuia.
 Principala informatie ereditara se transmite nu numai genetic, dar si prin intermediul campului.
Mama este indisolubil legata prin camp de copilul sau si, de aceea,  trairile emotionale ale mamei
il influenteaza activ pe acesta. Daca este vorba de ura, de separare de omul iubit, acest lucru va
insemna o adevarata catastrofa pentru copil. Structura negativa a campului femeii determina
multe din viitoarele nenorociri ale copilului. O ura puternica, nutrita in timpul sarcinii
actioneaza asupra copilului care se va naste suparacios sau pot aparea tulburari ale vederii sau
auzului.
 Daca o femeie isi reprima sentimentele de iubire fata de sotul ei, acest lucru se va rasfrange
neintarziat asupra copilului. Sa nu uitati ca atunci cand ucideti iubirea infaptuiti o crima.
  Supararea este una din cele mai raspandite incalcari ale legilor universului, care poate
determina diferite neplaceri in viata, atat a celui pe care te superi, cat si in propria ta viata.
Supararea copilului pe parintii sai, a parintilor pe copii creeaza ruperea si deformarea celor mai
fine structuri energetice, cu consecinte din cele mai grave.  
Pentru ca sa se nasca un copil armonios barbatul si femeia trebuie sa se iubeasca unul pe
celalalt.
In timpul sarcinii femeia trebuie sa fie linistita si rabdatoare si nu trebuie sa se supere sau sa
traiasca sentimente negative... Ea trebuie sa accepte cu seninatate realitatea, asa cum este si sa nu
admita parerile de rau in legatura cu trecutul sau sa grabeasca viitorul.
Femeile gravide sa nu vizioneze filme care raspandesc violenta, intrucat agresivitatea lor
subconstienta devine necontrolabila, cu efecte devastatoare asupra psihicului si trupului
viitorului copil. De aceea oamenii adulti si copiii ar trebui sa vizioneze numai opere de arta, al
caror nivel de agresiune subconstienta este negativ.
 Nasterea cu picioarele inainte si prin cezariana reprezinta o trufie ridicata a mamei copilului.
Nasterea prematura inseamna umilirea mandriei. Copiii nascuti prematur sunt deosebit de slabi si
bolnaviciosi, iar aceasta inseamna aceasi blocare a mandriei.
Cand parintii aleg numele copilului acesta se fixeaza in karma copilului si ii influenteaza
structurile campului. Numele se intipareste in campul bioenergetic si depinde de karma celui al
carui nume il poarta copilul. Inainte, nu intamplator, copiilor li se dadeau nume de sfinti. Karma
luminoasa, pura a sfintilor se unea cu karma copilului, il proteja si actiona in favoarea lui.
Dandu-i copilului numele unei rude riscam, deoarece greselile si viciile sale va trebui sa le
ispaseasca cel care a luat odata cu numele si o parte din karma, adica copilul.  
O bunica in anii sai de tinerete a iubit un om, insa nu a dorit copilul si a facut avort. Pentru
uciderea iubirii si a copilului a trebuit sa plateasca fiica si nepoata, adica urmasii ei.  In cazul
unei lovituri cu pumnul sufera unul singur – vinovatul, in cazul lovirii bioenergetice – intrucat
omul este la nivelul biocampurilor, intr-o conexiune directa cu toate rudele sale, cu copii sai –
lovitura traverseaza intregul lant de rudenie. Si, ca recul, vine pedeapsa impotriva agresorului si
a familiei acestuia.
O femeie si-a sfatuit prietena sa faca un avort, la randul lui barbatul a insistat ca sotia sa
avorteze. Aceasta dorinta exprimata in cuvinte sau in gand de a nimici viitorul copil este o
incalcare a legilor pentru care omul plateste cu sanatatea si cu soarta sa.  
O femeia s-a abandonat copilul in spital. Prin aceasta ea a savarsit o crima atat de mare incat
nimeni n-o putea absorbi de pedeapsa. Dragostea fata de copii face parte din cele mai inalte legi
ale universului si de aceea orice forma de incalcare a acestei iubiri, exprimata prin renegarea
copilului, refuzul de a avea copii sau de a purta o sarcina, ne mai vorbind de avort, in special in
fazele inaintate, renegarea omului iubit si nu numai cu faptele, cu vorba, ci chiar si cu gandul,
poate duce la urmari din cele mai grave.
Sub nici un motiv sa nu spui unui copil: esti lenes, nu esti bun de nimic, esti prost etc. fiindca
aceasta creeaza in el cusurul ce i se reproseaza.
Mama care spune copilului: uite daca ai sa fii cuminte, daca ai sa inveti bine iti cumpar cutare
lucru face din copilul sau un sclav al carui stapan va fi lucrul promis. Daca parintele indeplineste
toate capriciile copilului si incepe sa depinda de acesta, copilul se transforma intr-un tiran si
poate muri.
Daca copilul este ocrotit in permanenta el se va deprinde a nu se mai pazi singur si in acest mod
isi va pregati primejdii in viitor. Mamele care se sacrifica pana la umilinta pentru binele copiilor
lor sfarsesc intr-o mare amaraciune. La fel si copiii, de a caror nastere parintii nu s-au bucurat,
sunt profund nenorociti, intrucat traiesc intr-un chin spiritual.
Copiii tratati cu asprime nu devin buni. Ei vor vedea in parintii lor adevarati dusmani, cand
acestia intrebuinteaza continuu pedepse si amenintari.
Egoismul, cruzimea inchid canalele energetice de legatura cu Dumnezeu si omul respectiv nu
mai primeste energia necesara intretinerii vietii. In aceasta situatie el este nevoit sa ia energia de
la alti oameni, devenind vampir energetic. Acest lucru distruge sistemul de protectie al copiilor
sai. Copii incep sa fie bolnavi, pot avea tulburari psihice si alte probleme.
Cand simtiti ca cineva va fura energia, rugati-va ca aceluia sa-i fie daruita iubirea divina si
energia care-l va schimba, ii va purifica sufletul si-L va uni cu Dumnezeu.
Raul nimicitor si total vine atunci cand copiii majori si capabili de munca continua sa traiasca
langa mama lor, sa se bazeze pe ea, iar ea, la randul ei, permitand sa fie exploatata din toate
punctele de vedere. In acest mod strazile se umplu in permanenta de copii neajutorati, incapabili
de a se ingriji pe ei insasi.
Sa multumesti parintilor ceea ce esti tu astazi, iar copiii tai tie iti vor multumi pentru ceea ce
vor fi ei maine .
Egoismul si interesul personal ne izoleaza de restul oamenilor si acest simt al separarii ii face pe
oameni insensibili la nevoile altora.  
O persoana egoista manifesta un atasament excesiv pentru ea insasi, este o plaga sociala. Egoistii
au foarte putini prieteni. Cateva cunostinte si relatii superficiale le umplu viata. Contactele cu
ceilalti sunt limitate. Prin felul de a gandi se inchid in lumea lor stramta. Prin gandurile voastre
puteti sa schimbati un egoist facandu-l generos. Sa se emita spre el numai vibratii de
generozitate si bunavointa.
Dispretul fata de noi si profunda nemultumire fata de sine constituie o agresiune fata de
Dumnezeu.
Dispretul si blamarea omoara inainte de toate iubirea fata de un alt om. Orice ticalosie ar
comite un om impotriva noastra noi nu avem dreptul sa respingem iubirea fata de el.
Barbatul care dispretuieste femeia se degradeaza spiritual, incepe sa sufere de diferite boli si
imbatraneste mai repede ca de obicei. Trebuie sa va schimbati atitudinea fata de femei si fata de
situatiile legate de ele..  
Trufia si dispretul fata de oameni genereaza lipsa vointei de a trai, sentimentul pierderii sensului
vietii.
Ura este o forta care te leaga de persoana pe care o  urasti...
Ancorarea de intelepciune da nastere dispretului. Acesta incepe de la cap. De aceea se blocheaza
biocampul in regiunea capului. In curand dispretul se intoarce impotriva propriei persoane. De
aceea, se deterioreaza campul in jurul rinichilor si apare distrugerea acestora.
Nimeni nu poate strange bani daca-i dispretuieste. Zgarcenia si economia aduc boala si
dezastre.  
Multumesc Doamne pentru Tot ceea ce imi daruiesti!
"Invatatura din constrangere nu este facuta sa ramana, dar cea care patrunde in suflet
prin dragoste si bunavointa, aceea ramane acolo pentru totdeauna" Sfantul Ioan Gura de
Aur

ARTICOLE SOCANTE

28 Martie 2009
Pâna nu de mult, am crezut cu totii ca microbii cauzeaza boli infectioase. Aceasta conceptie
parea corecta având în vedere faptul ca microbii sunt prezenti în toate infectiile. În realitate, nu
este adevarat.
Teoria bolilor în citate.

"Pâna nu de mult, am crezut cu totii ca microbii cauzeaza boli infectioase. Aceasta conceptie
parea corecta având în vedere faptul ca microbii sunt prezenti în toate infectiile. În realitate, nu
este adevarat. Intregul sistem imun este o "fata morgana" construit pe ipoteze! In cazul bolilor
preventibile uitam sau trecem cu vederea prima faza as bolii, faza de conflict activ. Surprinzator
este ca abia dupa aceasta prima faza de conflict activ microbii devin activi! In realitate ei sunt
activati si directionati de creier. (vezi A.Bechamp - microzimele) . Microbii nu sunt inamicii
nostrii ; ei ne ajuta si actioneaza la comanda organismului nostru. Fiind "comandati" de catre
creier, ei ajuta la eliminarea tumorilor, la eliminarea tesuturilor bolnave sau necrozate. Ei sunt
slujitorii nostrii credinciosi, muncitorii ospeti ai nostrii. Conceptul sistemului imun, al acelei
armate care lupta împotriva microbilor, este pur si simplu gresit!!"
Extras dintr-un interviu cu Dr. Ryke Geerd Hamer, creatorul "Noii medicini germanice"
"A sosti vremea sa dam uitarii ideea ca germenii "sar" asupra oamenilor si le cauzeaza boli!"
Emanuel Cheraskin M.D.

"Microbii, cum ar fi fungiile bacteriile si virusurile, sunt activi numai an faza de vindecare a
bolii, iar maniera în care acestia actioneaza este în deplina concordanta cu logica evolutiei.
Bacteria tuberculara, de exemplu, populeaza numai tesuturile controlate "old-brain". Functia lor
în faza reparatorie este sa decompenseze tumorile care au devenit inutile cum ar fi cele de
plamani, colon, rinichi prostata, uter de glanda mamara, melanoam si mezothelioma. Bacteria
tuberculara este esentiala în procesul de "stopare" a proliferarii celulelor "inutile", care
prolifereaza, dintr-un motiv biologic oarecare, în timpul fazei de conflict activ al bolii. Daca
aceste bacterii nu sunt prezente, ca urmare a vaccinarilor, abuzului de antibiotice sau
chemoterapiei, tuomrile nu pot fi dezintegrate!
În timp ce bacteriile stopeaza si distrug tumorile celulare care nu mai sunt necesare, virusurile
par a fi implicate in procesul de vindecare al tesuturilor controlate de cortexul cerebral (de ex.
bronhiile, membrana naszala, stomacul, bila si epiderma). Hepatita, pneumonia, herpesul, gripa
siinfectia stomacala indica faptul ca un proces "virulent" de vindecare se afla în plina
desfasurare. În ceea ce privesc virusurile, Dr Hamer prefera sa vorbeasca despre "virusuri
ipotetici", deoarece însasi existenta virusurilor este pusa sub semnul întrebarii. Dilema în care se
afla medicina alopata este aceea ca nu recunoaste tiparul "în doua etape" al oricarei boli, si mai
exact faptul ca prima faza, cea de conflict activ este complect trecuta cu vederea. Medicina
alopata este atat de obsedant fixata asupra simptomelor (care apar de-abea în etapa a doua a
bolii) încât nu da nici o atentie primei etape, ba chiar o ignora total. Având în vedere ca microbii
sunt activi numai în a doua etapa, cea de vindecare (în care apar simptomele deranjante, care sunt
de fapt reactia fireasca a corpului la boala) si mai ales având în vedere faptul ca activitatea
acestora este îndeobste legata de reactii precum febra, transpiratie abundenta, dureri, frisoane,
etc. microbii sunt considerati a fi daunatori si provocatori de boala. Adevarul este însa tocmai
invers, si anume ca nu ei creaza boala. Pur si simplu este organismul nostru cel care dau ordin
microbilor sa intervina in solutionarea problemei. Microbii desigu ca pot fi transmisi de la o
persoana la alta, dar ei ramân în "adormire" pâna când persoana respectiva este ea însasi în faza
de vindecare a unei boli de acelasi tip."
Din "Dr. Hamer’s Medical Paradigm" by Caroline Markolin, Ph.D.

"La fel ca si Bechamp si Rife înaintea lui, Gaston Maessens a stabilit fara urma de îndoiala ca
germenii nu sunt cauzatorii bolii, ci dimpotriva, sunt provocati de catre aceasta".
Citat din "The Amaizing Wonders of Gaston Naessens" de Steven R. Elswick.

"Rife a demonstrat ca în cazul în care intervin modificari de mediu sau nutritie, bacterii benigne
cum ar fi bacilus colon se pot transforma în bacterii "patogene". Rife a observat de asemenea ca
bacilus coli se poate modifica în timp în agenti bacterieni asociati cu tifosul, proces care poate fi
si reversibil. Rife sustinea ca ..."în realitate, nu bacteria este cea care produce boala, ci
dezechilibrul la nivelul metabolismului celular. Daca metabolismul corpului uman este într-un
echilibru perfect, bolile nu apar." Aceste afirmatii sunt confirmate si de cercetarile mai vechi ale
lui Alexis Carrel, efectuate la Institutul Rockefeller, prin care a fost posibila controlarea ratei de
îmbolnavire si mortalitatii provocate infectios în cadrul experimentelor efectuate pe soareci. Într-
o dieta alimentara standard, rata de mortalitate era de 52%. Prin efectuarea anumitor îmbunatatiri
ale dietei, s-a obtinut o scadere a mortalitatii de pâna la 32&, apoi 14% si în final de pâna la
0.45%!"
Dr. Raymond Obomsawin

"Protagonistii si practicienii medicinei scolastice au nevoie de paralizarea, prostirea si teama


destructiva indusa de fantoma virusurilor ca baza centrala pentru desfasurarea activitatii lor
profesionale:
- în primul rând pentru a aduce prejudicii cât mai multor oameni prin vaccinari, cu scopul de a-si
crea o clientela cu afectiuni cronice (deci permanent rentabile);
- în al doilea rând pentru a nu fi nevoiti sa admita adevarul ca medicina alopata a esuat total în
încercarea de a terpia afectiunile cronice si , în acelasi timp, a facut mai multe victime decât toate
razboaiele luate la un loc. Fiecare practician al medicinei alopate este constient de aceste fapte,
dar din pacate doar foarte putini îndraznesc sa discute aceasta tema. De altminteri nici nu este de
mirare ca dintre toate categoriile profesionale, cea a medicilor se afla pe primul loc în topul
sinuciderilor. Medicina scolastica este cel mai important sâlp de sprijin al formelor dicatoriale de
guvernare (daca ar fi aici sa amintim doar de experimentele naziste din lagarele de concentrare
sau profitabilele afaceri facute de Rockefeller si Carnagie cu concernul german Faber înainte, în
timpul dar si dupa cel de-al doilea razboi monial). Astfel poate se si explica cum de medicinei
scolastice îi este permis aproape orice si nu este practic niciodata supusa unui control. Daca nu
vom reusi sa scapam de aceasta medicina alopata, va reusi ea sa ne extermine pe toti."
Dintr-un interviu cu Stefan Lanka asupra gripei aviare – 27.10.2005

"În conditii favorabile, bacteriile îsi pot dizola membrana si se pot transforma în "forme celulare
membrano-deficitare " amorfe, mici puternic pleomorfice. Si tot în conditii favorabile
microplasma se poate capata proportii gigantice ("large bodies") asemanatoare ca forma
fungiilor sau sporilor. Este esential sa cunosti aceste lucruri si sa recunosti astfel de forme
neobisnuite si greu de detectat în tesuturile microscopice deoarece, dupa experienta mea, aceasta
forma microplasmala este forma pe care o iau microbii de cancer în interiorul corpului în cazul
afectiunilor umane. Datorita formei sale mici, microbacteria constituie o punte între bacterie
(mare) si virus (mic). Microbiologii îndragesc separarea acestora în virusuri, bacterii,
microplasma si fungii, ca unitati distincte. În fapt, este vorba de o interactiune între aceste forme.
Este binecunoscut faptul ca bacteriile pot fi infectate de virusuri. Oricum, oamenii de stiinta se
pare ca nu pot întelege cum un microb se poate metamorfoza în ceva asemanator unui virus, unei
microplasme sau unui fungi."
Citat din "Bacteria: The Ultimate Cause of Cancer?" By Alan Cantwell 2003

"Bacteriile nu ataca organismele sanatoase, dar marea majoritate a medicilor isi fac probleme din
cauza bacteriilor. Eu nu tratez bacterii, eu tratez organisme.”"
H. H. Robertson, D.V.M.

"Teoria microbiana a bolii este o nutiune incredibil de stupida! E ca si cum ai spune ca pompierii
creaza incendiul! Nu se mira nimeni de ce oare medicii nu sunt în stare sa "captureze" chestiile
astea? În peste 30 de ani de practica clinica nu am întâlnit înca nici un caz de hepatita infectioasa
care sa se fi transmis la un alt membru al familiei din care face parte bolnavul si credeti-maca
într-adevar am cautat peste tot un astfel de caz. Iar daca cumva am sa descopar un astfel de caz,
voi cauta imediat sursa otricii sau toxinei, si nicidecum un germen sau un virus. Propaganda
bolilor infectioase provocate de germeni este foarte eficace, caci astfel se tine sub control peste
85% di populatia educata."
Dr. Daniel H. Duffy Sr DC Geneva, Ohio.

"Singura terapie a bolilor degenerative care a confirmat este cea cu vitamine, minerale sau
alimente esentiale. Nici o medicamentatie NU a vindecat nici macar o singura boala
degenerativa. Faptul ca antibioticele distrug bacteriile din organism nu înseamna ca bacteriile
sunt CAUZA bolii si nici ca antibioticele suntcel mai bun mod de a terapia o afectiune. Klenner
(MD) a demonstrat prin anii cinzeci prin studii efectuate în spitale (Southern Medical Journal) ca
vitamina C administrata intravenos în supradoze distruge absolut orice focar de infectie (inclusiv
tetanusul trismus) fara a provoca nici un fel de efecte secundare. Ceea ce a fost tratat prin
administrarea de antibiotice este....
SIMPTOMUL si nicidecum boala însasi. A spune ca bacteriile cauzeaza boala este ca si cum ai
spune ca pompieriii cauzeaza incendiul numai în baza faptului ca la locul incendiului se afla.....
pompierii. Bacteriile sunte EFECTUL si nicidecum CAUZA unei boli!!
Dr. Daniel H. Duffy Sr DC Geneva, Ohio.

"Medicamentele moderne si vaccinurile s-au dovedit a fi o gluma proasta în mentinerea sau


recuperarea sanatatii. Medicamentele au produs numai sperante desarte. Sapunul si apa, Slava
Domnului, sunt , oricum, mult mai adecvate pentru mentinerea sanatatii. Suntem deja în stare sa
întelegem destul de bine cum functioneaza sistemu imun si cum cu ajutorul unei nutritii
adecvate, putem obtine un nivel de sanatate optimal, atât ca adulti cît si pentru copii, doar cu
ajutorul celulelor noastre albe si al imunoglobulinei. "
Dr. Lendon Smith, M.D.

"Virusurile si bacteriile nu sunt singura cauza a unei boli infectioase, ci sunt cu totul altceva."
Rene Dubois, Professor of Microbiology.

"Daca as putea sa-mi mai traiesc înca o data viata, mi-asi darui-o demonstrarii faptului ca
germenii cauta doar habitatul lor normal, tesuturile bolnave, si nicidecum nu provoaca o boala.
Ei se straduie si apar acolo unde este deja un tesut bolnav, doar pentru ca acesta le ofera un
"mediu" prielnic lor."
R. Virchown (reputat reprezentant al teoriei germenilor, fiind chiar considerat parintele
acesteia).
Si aici v-asi ruga sa mentionati pe lânga curajul unei astfel de afirmatii, si regretul si adânca
tristete a unui om care si-a irosit viata, si de acest lucru este constient, cautând ceva ce nu exista.

"Ideea bolilor contagioase are la baza teoria germenilor ca si cauza a bolilor, si anume ca bacterii
si virusuri specifice provoaca boli specifice. Aceasta teorie a fost în mod repetat demonstrata ca
fiind stiintific incorecta, lucru care a fost admis în final de catre însusi Pasteur. Oricum însa, este
dificil astazi sa anulezi aceasta conceptie deoarece, pe de o parte aproape toate mintile au fost
"infectate" de aceasta teorie iar pe de alta parte exista o uriasa opozitie din parte industriei de
"mentinere a sanatatii" (citeste concernele farmaceutice) care au un interes fundamental (citeste
finaciar) în existenta bolilor, suferintelor si conceptiilor eronate despre boala. În esenta populatia
crede ceea ce doreste corpul medical. Aceste teorii false mentin dependenta de medicamente, de
spitale si de medicii practicieni, si nu este de mirare ca tocmai ei sunt singurii care sustin si ne
învata ca starea de sanatate poate fi recuperata prin administrarea de medicamente "otravitoare" .
Daca germenii joaca vreun rol în boli, acesta nu este în nici un caz un rol principal, ci doar unul
secundar în comparatie cu adevaratele cauze ale unei boli."
A. Baker M.A.

"Îi acuz pe medici ca au încurajat cu buna stiinta superstitiile si excrocheriile din teoria bolilor
provocate de germeni. Nu contest existenta unei cantitati infime de microorganisme, dar acestea
sunt rezultatul si nicidecum cauza bolii. Ele sunt "hienele", adica mâncatorii de cadavre, iar
sarcina lor legitima este de a curata locul, de a asigura "canalizarea" organismului.
Microorganismele sunt ajutoare benefice si importante pentru corpul nostru."
Dr Alexander Ross, FRS, FCPS, Professor of Hygiene and Sanitation.

"Bolile, factori patogeni sunt peste tot în jurul nostru, dar nu devin activi decât atunci când
casesc terenul fertil pentru aceasta."
Claude Bernard.

"Ca si medic practician cu o experienta de cincizeci de ani, am ajuns la trei concluzii în privinta
aparitiei unei boli precum si pentru eliminarea ei. Prima concluzie este ca bolile nu sunt cauzate
de germeni. Mai degraba cred ca o boala este provocata de o toxemie care afecteaza nivelul
celular, pregatind astfel terenul prielnic multiplicarii germenilor. A doua concluzie este ca
folosirea medicamentelor este daunatoare în aproape toate cazurile. Medicamentele cauzeaza
deseori efecte secundare secere si nu de putine ori duc chiar la crearea de noi boli. Singurul
beneficiu, daca-l putem numi asa, este ca pacientul se va simti, pentru o scuta perioada de timp,
mai bine, dar aceasta doar datorita faptului ca au fost atenuate nuste simptome, si nicidecum
pentru ca a fost eradicata o boala. Cantitatea de medicamente de pe piata creste anual în
proportie geometrica. Sunt în prezent atât de multe, încât rareori se paoate întâlni un medica care
sa cunoasca toate aceste medicamente împreuna cu efectele lor secundare si pericolele pe care le
pot aduce pacientului. Cea de a treia concluzie la care am ajuns este ca bolile pot fi vindecate
printr-o nutritie corecta. Aceasta afirmatie poate parea simplista, dar este întrutotul adevarata. Si
nu aduce desigur nici un beneficiu financiar concernelor farmaceutice. Concluziile mele se
bazeaza pe rezultatele experientelor si observatiilor facute de-a lungul acestor cincizeci de ani,
precum si a numarului de pacienti pe cre am reusit sa-l tratez cu succes. Ocazional am apelat la
medicamentatie chimica doar în cazuri de urgenta, dar astfel de situatii au fost foarte rare. În rest
am recomandat întotdeauna pacientilor mei antidoturi pe care Natura ni le-a pus la dispozitie."
Henry Bieler, M.D. "Food is your best Medicine" 1965

"Bolile sunt crize de purificare, de dezintoxicare" .


Hippocrate. Stiti Dumneavoastra care. Acela cu juramântul.

"Aceste microorganisme se hranesc cu paterialul toxic(otravitor) pe care îl gasesc în orghanismul


bolnav, pregatindu-l pentru eliminare. Aceste minuscule organisme sunt derivate din alte
organisme si mai mici denumite microzime. Aceste microzime sunt prezente în tesuturile si
sângele tuturor organismelor vii unde ramân "în adormire" si inofensive. În momentul în care
sanatatea organismului este afectata de un material daunator, are loc o transformare a acestor
microzime. Ele se transforma în bacterii sau virusuri care se pun de îndata pe lucru si încep
munca de eliminare a acestui material daunator. Dupa care, în momentul în care misiunea a fost
îndeplinita, respectivii "sanitari" revin automat la starea anterioara, de microzime."
Antoine Bechamp. Si pe acesta îl stiti Dumneavoastra. Este cel de la care a plagiat Pasteur fara
rusine.

"Exista o singura cauza care provoaca bolile, si anume toxemia, mare parte a ei provocata în
organism de catre conditii necorespunzatoare de viata si de o eliminare deficitara a toxinelor din
organism".
Sir A. Lane. Afirmatie facuta cu 80 de ani în urma!

"Teoria germenilor provine de la Louis Pasteur, un chimist, despre care s-a dovedit ca a plagiat
de la Profesorul Antoine Bechamp (care datorita faptului ca a fost "furat" de catre Pasteur, a fost
sters din cartile de istorie) un geniu contemporan cu Pateur care a descoperit adevarata cauza a
bolilor. Însusi Pateur pe patul de moarte a recunoscut ca "Germenii nu sunt nimic, totul este
terenul fertil lor." Este o tragedie pentru omul de pe strada faptul ca teoria lui Pasteur a devenit o
"dogma". Dar în acelasi timp este o mana cereasca si o mina de aur pentru concernelefarmaceut
ice si pentru breasla medicilor, care de atunci se ocupa permanent de îndoctrinarea si prostirea
omului simplu. Pentru ca o persoana sa creada ca o boala apare pur si simplu doar pentru ca un
organism este "vizitat" de câtiva germeni sau virusuri calatori si pentru a accepta ca într-un astfel
de caz sa te lasi otravit cu tot felul de medicamente sintetizate chimic (în realitate otravuri), este
nevoie de o mare doza de naivitate si superstitie. "
Dr. D. Phillips

"Am tratat cu ajutorul igienei naturale timp de peste 16 ani o multime de pacienti bolnavi de tot
felul de forme de tifos, febra tifoida, pneumonie, variola si dezinterie, si nu am pierdut nici
macar un singur pacient. Acelasi lucru este valabil pentru scarlatina si alte forme de febra. Si nu
am recomandat niciodata medicamente. "
Dr. Trall, 1860.

S-ar putea să vă placă și