Dr.

Fereydoon Batmanghelidj

APA ŞI SAREA,
TĂMĂDUITORII DIN LĂUNTRU
Prefaţa autorului

Zorii unei noi ordini medicale

Numai atunci când începi să suferi de o problemă de sănătate ce ar putea în final să-ţi aducă
moartea vei începe să cauţi în sus şi în jos o explicaţie şi o soluţie pentru necazul tău. Până
atunci nu poţi să-ţi dai seama ce zdrobitor impact emoţional are asupra vieţii şi sufletului unei
alte persoane o vizită la doctor şi anunţarea unor descoperiri grave. Să nădăjduim că nici dvs.
nici cineva dintre cei dragi nu se va confrunta vreodată cu o asemenea situaţie – cu care mii
de oameni se confruntă zilnic. Pricina pentru care astăzi avem o criză a sănătăţii în America şi
Marea Britanie este faptul că multe boli distrug prematur şi ucid milioane de oameni. În
acelaşi timp, criza sănătăţii ne costă cam 1,2 triliarde de dolari în 2001, şi se prevede că acest
cost va creşte cu 11% în fiecare an. Statisticile guvernamentale din Anglia arată că cheltuielile
totale pentru sănătate în acelaşi an au fost de 75,014 milioane lire sterline, costurile crescând
de asemenea în mod constant.
Este adevărat că Statele Unite sânt cea mai avansată naţiune din lume din punct de vedere
ştiinţific şi cheltuieşte anual miliarde de dolari pentru cercetări medicale. Dar dacă te uiţi în
orice manual de medicină recent publicat, vezi pagini întregi de explicaţii despre boli care
ucid, însă când autorii manualelor ajung în punctul când trebuie să facă lumină asupra cauzei
bolii, mărturisesc: „etiologie necunoscută”. Aceasta înseamnă că majoritatea medicilor nu
cunosc cauza bolilor celor mai importante ale corpului omenesc, deşi societatea le-a dat
dreptul să prescrie tot felul de tratamente care adeseori nu sânt de folos pacienţilor, ci pot să îi
ucidă în mod lent şi prematur. Vestea cea bună este că acest drept e pe cale de a le fi retras.
Ceea ce urmează să citiţi este un nou tip de cunoaştere şi reprezintă o nouă perspectivă în
ştiinţa fiziologiei; nu o formă de ştiinţă folosită de fabricanţii de medicamente, ci acea
disciplină ştiinţifică ce defineşte felul cum lucrează în mod natural ţesuturile vii şi organele
din corp. Cartea de faţă se ocupă cu unele dintre cele mai importante probleme de sănătate şi
cu cauza şi corectarea naturală – tratamentul – acestor probleme. Când cauza şi tratamentul
oricărei probleme de sănătate devine limpede, nu mai este nevoie de folosirea unui limbaj
complicat şi a unui jargon cu care ţi se încurcă limba. Ceea ce veţi citi acì se întemeiază pe o
cercetare clinică şi ştiinţifică cuprinzătoare. Am cercetat şi studiat informaţiile din această
carte şi am scris despre ele vreme de peste douăzeci şi doi de ani, în paralel cu pregătirea mea
medicală ce a început în 1950, când am intrat la Şcoala Medicală a Spitalului Sf. Maria de pe
lângă Universitatea din Londra.
Voi discuta aici despre ramificaţiile fiziologice şi complicaţiile metabolice ale deshidratării
cronice involuntare ca principală cauză a multor boli grave. După părerea unora, aceasta este
cea mai mare cotitură din medicina modernă.
Această prezentare simplă a unora dintre problemele de sănătate de astăzi este o
introducere la o eventuală transformare a medicinei din întreaga lume, întemeiată ştiinţific şi
logic. Ea a fost pregătită având în minte nevoile imediate ale societăţii, în special ale
milioanelor de copii astmatici din Statele Unite şi Marea Britanie ai căror părinţi trebuie să
înţeleagă urgent cauza acestei boli şi simpla şi necostisitoarea ei prevenire, precum şi
tratamentul ce poate să salveze vieţi.
 NOTĂ IMPORTANTĂ

Informaţiile şi recomandările despre consumarea apei prezentate în această carte se

întemeiază pe practică, experienţă personală şi cercetări foarte amănunţite, ca şi pe alte
publicaţii ale autorului pe tema metabolismului apei în corp. Autorul acestei cărţi nu scuteşte
pe nimeni de consultarea medicului şi nici nu prescrie folosirea sau întreruperea vreunei
medicaţii sau a vreunei forme de tratament fără avizul medicului personal al pacientului, fie
direct sau indirect. Intenţia autorului, întemeiată pe cele mai recente cunoştinţe de
microanatomie şi fiziologie moleculară, este doar aceea de a oferi informaţii despre
importanţa apei pentru o bună stare de sănătate şi a ajuta la informarea publicului asupra
efectelor vătămătoare pentru corp ale deshidratării cronice din copilărie până la bătrâneţe.
Cartea nu intenţionează să înlocuiască consultaţia medicală serioasă din partea unui medic.
Dimpotrivă, dorim din toată inima ca informaţia cuprinsă în cartea de faţă să fie împărtăşită
cu medicul curant al pacientului. Aplicarea informaţiei şi recomandărilor descrise aici se face
pe proprie răspundere. Adoptarea acestor informaţii trebuie să se facă în strictă conformitate
cu instrucţiunile date aici. Nici un cititor, şi mai ales cei cu un trecut de boli grave şi aflaţi sub
supraveghere medicală, sau cei cu bol renale grave, nu trebuie să facă uz de informaţiile
cuprinse aici fără supravegherea medicului curant.

Capitolul 1

Unde greşeşte medicina modernă?

După părerea mea, cea mai mare tragedie din istoria medicinei este afirmaţia că gura uscată
este singurul semn al nevoii de apă a corpului. Întemeindu-se pe această afirmaţie greşită,
medicina modernă a făcut alte trei greşeli care au adâncit confuzia şi au costat scump
societatea. Să examinăm aceste patru afirmaţii greşite.

1. Întreaga structură a medicinei moderne e construită pe premiza jalnic de şubredă că gura

uscată este singurul semn al deshidratării. Această premisă falsă este răspunzătoare pentru
lipsa de înţelegere a tot felul de dureroase probleme de sănătate ce duc la moartea prematură a
milioane de oameni. Ei suferă fiindcă nu ştiu că sânt foarte însetaţi. Medicina „ştiinţifică”
modernă e structurată pe greşala simplei guri uscate, greşală stabilită cu mulţi ani în urmă. În
1764, un german, Albrecht von Haller, a proclamat cel dintâi că gura uscată este semnul setei.
În 1918, un medic englez, Walter Bradford Cannon, a confirmat părerile lui Haller; fiind o
persoană cu influenţă, părerile sale au ajuns la modă şi se reflectă în literatura ştiinţifică
acceptată până în ziua de azi.
Însă francezul Moritz Schiff a afirmat în 1867 că setea este o senzaţie generală: „Ea nu este
o senzaţie locală, cum nu este nici foamea”. Ştim acum că Haller şi Cannon s-au înşelat; dar
întrucât părerile lor sânt cele ce s-au înrădăcinat în infrastructura medicinei, aceeaşi greşală a
trecut de la o generaţie la alta de studenţi în medicină până în ziua de azi. Această slăbiciune
tradiţională în înţelegerea ştiinţifică a reglării apei în corpul omenesc a deviat calea medicinei.
Schiff a înţeles mai bine corpul uman.
De fapt, gura uscată nu este un semn pe care să te poţi baza. Corpul omului foloseşte o
logică diferită: pentru a putea să mestece şi să înghită hrana, şi pentru a facilita şi a lubrifia
această funcţie, se produce o mare cantitate de salivă chiar dacă restul corpului duce lipsă de
apă. În orice caz, apa este prea importantă pentru corp, ca el să semnaleze împuţinarea ei
numai prin experienţa gurii uscate. Corpul omenesc are multe alte semnale mai sofisticate
pentru a indica când îi lipseşte apa. Corpul poate suferi de o profundă deshidratare fără a
prezenta gură uscată. Deshidratarea produce simptome grave, până acolo încât pricinuieşte
crize ce pun în primejdie viaţa. Medicina modernă a confundat aceste simptome de uscăciune
internă, localizată, şi le-a identificat ca diferite boli. Ca urmare, se prescriu medicaţii toxice
spre a trata „boli” în loc de a trata deshidratarea.
Gura uscată este unul dintre ultimele indicatoare ale deshidratării corpului. Atunci când
gura uscată devine un indicator al împuţinării apei, multe funcţii delicate ale corpului sânt
deja întrerupte şi gata de a fi eliminate. Exact aşa se instalează procesul de îmbătrânire – prin
pierderea funcţiilor enzimatice (de fermentare). Un corp deshidratat îşi pierde experienţa şi
adaptabilitatea. Un exemplu sânt diabetele juvenile, în care celulele producătoare de insulină
ale pancreasului sânt sacrificate ca urmare a deshidratării persistente.

2. A doua mare greşală în ştiinţa fundamentală a medicinei este concepţia că apa este o
simplă substanţă ce nu face decât să dizolve şi să transporte diferite lucruri. Apa nu este o
simplă substanţă inertă. Ea are în corp două proprietăţi principale. Prima este proprietatea de a
susţine viaţa. Celălalt rol al apei, mai important, este funcţia de a da viaţă. Medicina modernă
recunoaşte doar proprietatea apei de a susţine viaţa. Iată de ce deshidratarea cronică neinten-
ţionată este în ultimă instanţă un proces nerecunoscut ce pune în pericol viaţa.

3. A treia gravă eroare din medicină este premisa că corpul omenesc îşi poate regla în mod
eficient aportul de apă de-a lungul întregii durate a vieţii unei persoane. Pe măsură ce
îmbătrânim ne pierdem percepţia setei şi nu mai reuşim să bem suficient, până când celulele
în formă de prună din organele vitale devin ca nişte prune uscate şi nu mai pot menţine viaţa.
Trebuie să recunoaştem începuturile deshidratării şi manifestările ei, pentru a preveni stadiile
ireversibile ale acestui proces.

4. Al patrulea cui în sicriul medicinei de azi este concepţia că orice lichid poate înlocui
nevoile de apă ale corpului. Este o problemă majoră în prezent. Unele dintre băuturile
fabricate folosite în mod curent nu funcţionează în corp ca apa naturală. Când începi să
înţelegi motivul natural pentru care anumite plante fabrică cofeină sau chiar cocaină, vei
recunoaşte unde este problema.

Informaţiile din această carte se referă la una dintre cele mai mari descoperiri din lume în
domeniul sănătăţii, căci dă la iveală o mare tragedie din istoria medicinei – afirmaţia eronată
că starea de „gură uscată” este singurul semn al nevoii de apă a corpului. Simplu spus, noua
concepţie ştiinţifică susţine că deshidratarea cronică neintenţionată în corpul omenesc se
poate manifesta în tot atâtea moduri câte boli am descoperit noi în medicină. Noi am creat
condiţiile ca industria medicamentelor să prospere şi am dat naştere sistemului medical curent
de „tratare a bolnavilor,” cu scump plătitul preţ al vieţilor şi mijloacelor materiale ale
oamenilor. Sistemul de tratare a bolnavilor supravieţuieşte şi prosperă atunci când omenii sânt
mereu bolnavi. Este exact ceea ce se întâmplă în prezent.
Tragic este faptul că noutatea medicală despre deshidratare ca origine a majorităţii
problemelor de sănătate nu ajunge la public prin sistemele de menţinere a sănătăţii din această
ţară, orientate spre comerţ. Dacă ar fi fost aşa, aceasta ar fi însemnat rapida dispariţie a
sistemelor respective. Totuşi nu este ceva normal ca zeci de milioane de oameni din societatea
noastră să fie supuşi medicaţiei, atunci când ei nu suferă de altceva decât de deshidratare.
Afirmaţiile din acest capitol introductiv nu au intenţia de a face reproşuri personalului
profund dedicat ce lucrează în sistemul de sănătate, care aduce zilnic servicii pline de
compasiune nefericiţilor bolnavi. Ei nu sânt vinovaţi de greşelile fundamentale din
protocoalele de tratament standard din medicină. Blamul se îndreaptă către profesioniştii
medicinei aflaţi în posturi de răspundere şi către instituţiile medicale naţionale ce au puterea
de a îndrepta problema, dar s-au arătat reticente să facă acest lucru.
Medicina oficială şi ramificaţiile ei ce aduc fonduri nu vor abandona de bună voie
medicina farmaceutică. De ce? Aceştia nu doresc ca soluţiile naturale la problemele de
sănătate ale societăţii să obţină cale liberă şi să ajungă la public. (…)
Soluţia la problemele de sănătate ale societăţii, create de către oameni şi protejate de către
industria farmaceutică, poate fi doar una întemeiată pe fiziologie. Înţelegerea fiziologiei
moleculare a deshidratării va restructura viitorul practicii medicinei clinice şi va pricinui o
fundamentală schimbare de paradigmă în ştiinţa medicală. Prin arătarea căii de intensificare a
puterilor naturale de vindecare ale corpului în cadrul disciplinei fiziologiei, abordarea
farmaceutică a problemelor noastre de sănătate actuale va fi complet înlocuită. Principala ţintă
a medicinei va deveni prevenirea bolilor, în locul protocoalelor de tratare îndelungate,
costisitoare şi invazive.

Naşterea unui nou adevăr ştiinţific în medicină

Istoria ne spune că, din când în când, unele descoperiri fundamentale ale tehnicilor aplicate
ale naturii au făcut posibile importante salturi ale progresului. Datorită acestor pure întâmplări
şi străfulgerări ale intuiţiei omenirea a descoperit multe din tainele folosite la crearea ei.
O astfel de întâmplare pare să se fi dezvăluit de la sine în 1979. Devenisem prizonier
politic al revoluţionarilor islamici şi eram deţinut în închisoarea iraniană din Evin. Confruntat
cu posibilitatea execuţiei, am descoperit într’o noapte târzie că două pahare de apă pot alina
chiar şi cea mai severă durere abdominală asociată cu ulcerul digestiv.
Un deţinut avea nevoie de medicamente pentru groaznica durere datorată ulcerului care-l
făcea să se chircească, nemaiputând să meargă singur. Doi prieteni îl sprijineau. Gardienii nu
răspunseseră la repetatele sale cereri de a fi dus la spitalul închisorii. Era trecut de unsprezece
noaptea când a fost adus la mine. Eram şi eu un deţinut şi nu aveam medicamente ca să le dau
acestui om, aflat cu adevărat în agonie. I-am explicat că nu am medicamente să-i dau. Chipul
său a devenit şi mai îndurerat decât înainte.
În loc de medicamente i-am dat două pahare cu apă. În câteva minute durerea sa de ulcer s-
a diminuat. Peste opt minute ea a dispărut complet. Aceasta mi-a confirmat efectul calmant al
apei asupra durerilor abdominale în starea de „boală”. (Eu însumi îmi alinasem durerea
abdominală cu apă în timpul unei perioade de încarcerare solitară, când refuzasem mâncarea
timp de câteva zile.) I-am îndemnat rând pe rând şi pe ceilalţi colegi ce aveau aceeaşi durere
clasică, să ia apă în loc de medicamentele ce se puteau procura din când în când.
În următorii doi ani şi jumătate de închisoare am tratat cu succes peste trei mii de cazuri de
ulcere digestive, datorate stresului, numai cu apă de la robinet. Mi-a devenit cât se poate de
evident că aceşti oameni erau cu adevărat însetaţi, şi-atât. Deshidratarea lor se prezenta sub
forma unei situaţii de criză dureroasă pe care noi în medicină o clasificasem ca stare de
„boală”. Ca ultimă apărare la procesul meu – după vreo cincisprezece luni de închisoare – am
prezentat un articol ştiinţific care să fie dat publicităţii. I-am spus judecătorului că chiar dacă
va pune să fiu împuşcat, să aibă bunăvoinţa ca informaţia să nu se piardă. „Este cea mai mare
descoperire medicală din istorie”, i-am spus. Pe atunci tratasem deja câteva sute de tovarăşi de
prizonierat din aripa izolată a închisorii unde eram cazat.
Mai apoi judecătorul a venit la mine şi a spus: „Ai făcut o descoperire uluitoare; îţi doresc
succes în viitor”. Era primul semn că aveam un viitor şi puteam să-mi continui munca.
 Ca recunoaştere a descoperirii mele nu am fost executat, ci am fost condamnat la trei ani
de închisoare. Însă toate bunurile mele personale au fost confiscate. După douăzeci şi trei de
luni, directorul închisorii mi-a spus că autorităţile descoperiseră că nu eram „un om aşa de rău
cum au fost lăsate să creadă” şi se gândeau la o eliberare anticipată. I-am mulţumit, dar am
spus că aş vrea să mai stau puţin în închisoare. Eram la mijlocul observaţiilor clinice asupra
efectului apei ca remediu la feluritele probleme de sănătate induse de stres, inclusiv stările de
ulcer digestiv hemoragic. I-am explicat că închisoarea Evin era ceva unic în materie de
laborator de stres. Nu mai e nevoie să spun că directorul a fost foarte surprins. Socotea că-mi
face o mare favoare dorind să mă elibereze înainte de termen. Totuşi a fost de acord că munca
mea era importantă şi că trebuie să mi se dea prilejul să termin ceea ce făceam. Începusem să
cred că venirea mea la închisoare nu era ceva întâmplător. Fusesem destinat să fac
descoperirea că corpul uman are sofisticate crize de cerere de apă atunci când este stresat şi
ajunge să fie deshidratat. Am stat în închisoare încă patru luni şi am ajuns la anumite
concluzii clinice ce aveau nevoie acum de o explicare ştiinţifică. După doi ani şi şapte luni de
închisoare am fost eliberat, cu o recunoaştere oficială a descoperiri mele.
În timpul închisorii am dobândit o nouă şi substanţială înţelegere a efectelor fiziologice ale
apei şi a legăturii sale cu multe boli. Totul a început de la durerile abdominale. Am publicat
primul anunţ despre descoperirea mea în Jurnalul Asociaţiei Medicilor Iranieni pe când eram
încă în închisoare. O traducere a articolului a fost trimisă în America, fiind în final
restructurată pentru publicare ca editorial în Journal of Clinical Gastroenterology din Iunie,
1983.

Paşii necesari pentru conturarea unei medicine a zilelor noastre

Explicaţiile ce urmează se bazează pe observaţii clinice făcute într’unul dintre cele mai dure
„laboratoare” de stres din lume. Aceste observaţii au dat naştere unei noi explicaţii, întemeiate
pe fiziologie, a felului cum apar bolile în corp. Descoperirile mele au fost prezentate la câteva
reuniuni internaţionale ale oamenilor de ştiinţă. Au fost publicate de asemenea explicaţiile
ştiinţifice amănunţite ce vin în sprijinul descoperirilor mele.
Nu e nevoie de o cunoaştere ştiinţifică amănunţită spre a înţelege că trebuie folosită apa
spre a preveni şi a trata anumite stări patologice produse prin deshidratare. De asemenea,
folosirea apei ca „medicament” nu are nevoie de aprobarea Ministerului Sănătăţii. Apa este
principala sursă a vieţii, lucru ştiut de toată lumea. Însă există o ruşinoasă ignoranţă asupra
primejdiilor la care ne expunem corpul atunci când nu bem destulă apă. Din fericire corpul
omului înţelege rolul apei în menţinerea bunăstării sale fizice şi fiziologice, chiar dacă
medicina oficială nu o face. Se pare că noi, medicii, nu am fost prea bine informaţi despre
diferitele relaţii funcţionale ale apei în corpul uman. Astfel am ajuns într’o situaţie foarte
stânjenitoare. Încă nu ştim când anume corpul uman este cu adevărat însetat. Nu înţelegem ce
se întâmplă atunci când corpul nu primeşte apă suficientă în mod regulat.
Practica curentă a medicinei clinice se bazează pe aplicarea chimiei farmacologice la
corpul uman. În şcolile de medicină sânt alocate mai mult de şase sute de ore de curs folosirii
produselor farmaceutice. Însă instrucţiunilor despre dietă şi hrană le sânt alocate doar câteva
ore.
Necazul este că produsele farmaceutice sau chimice nu vindecă cele mai multe stări de
boală. Pe deasupra, cele mai multe produse de acest fel nu sunt sigure atunci când se folosesc
pe termen lung. Ele doar maschează temporar şi potolesc manifestările exterioare ale
problemei. Indiferent cât de ştiinţifice, sofisticate şi atrăgătoare par justificările folosirii lor,
de multe ori produsele chimice nu înlătură problema medicală – cu excepţia antibioticelor
folosite în infecţii. Oamenii cu hipertensiune care încep tratamentul cu diuretice sau alte
produse chimice, nu se vindecă. Li se spune că trebuie să continue tratamentul tot restul vieţii.
Adesea ei trebuie să mai folosească simultan şi alte tipuri de medicamente, pe lângă diuretice.
Oamenii cu artrite reumatice nu sânt definitiv vindecaţi de nici unul dintre multele analgezice
de pe piaţă. Ei trebuie să folosească o medicaţie analgezică tot restul vieţii lor pline de dureri.
Nici un diabetic nu se vindecă; nici un om cu myasthenia gravis nu se vindecă; nici un om cu
distrofie musculară nu se vindecă. Cum este posibil ca, în ciuda atâtor cercetări, să nu se
găsească nici un tratament pentru stări atât de răspândite ca arsurile la stomac, dispepsia,
durerile de spate, artritele reumatice, migrena sau astma?

Deshidratarea cauzează în final pierderea anumitor funcţii şi produce daune (patologie).

Feluritele semne şi simptome produse în timpul unei grave şi persistente deshidratări au fost
interpretate de medici ca felurite stări patologice de origine necunoscută. Însă este vorba de un
semnal al lipsei de apă şi vătămarea locală se datorează lipsei apei. Fiindcă medicii nu
recunosc deshidratarea cronică drept cauza originară, stările de „boală” primesc tot felul de
explicaţii şi clasificări, spunându-se că au o origine necunoscută. Aceasta este greşala
fundamentală ce a distorsionat adevărul în medicină şi a distrus oameni ce aveau nevoie de un
sfat avizat şi de îndrumare pentru problemele lor de sănătate. Aceasta este fisura prin care au
eşuat toate cercetările trecute despre originea unor stări patologice.

Capitolul 2

Apa – bizară şi simplă

Corpul uman are cam 75% apă şi 25% materie solidă. Se spune că creierul are 85% apă şi
este extrem de sensibil la orice deshidratare sau epuizare a conţinutului său de apă. Creierul
este scăldat permanent de fluidul sărat cerebro-spinal. Conţinutul de apă al corpului se
numeşte solvent iar materia solidă ce este dizolvată se numeşte solubil. Concepţia chimică
asupra corpului uman a dus la o concentrare aproape totală a cercetărilor asupra amănunţitei
compoziţii moleculare şi a minusculelor fluctuaţii ale materiei solide a corpului. S’a conturat
astfel o percepţie chimico-farmaceutică a corpului uman, ceea ce a dus la dezvoltarea
„sistemului medical industrial”. Adoptarea concepţiei că mai cu seamă compoziţia solidă a
corpului guvernează toate funcţiile sale a produs multe erori şi a contribuit la prezenta stare de
haos a medicinei.
Defectul acestei abordări a înţelegerii corpului stă în faptul că, cu toate cunoştinţele
acumulate, corpul uman este încă o structură aproape necunoscută. Nu ştim mai mult de zece
la sută din felul cum funcţionează corpul şi cum este alcătuit din punct de vedere chimic.
Practica medicinei clinice de astăzi este în beneficiul ramurilor industriale şi comerciale ale
sistemului de sănătate. Deşi cunoaşterea fiziologiei corpului uman este destul de avansată,
practica medicinei clinice nu beneficiază de progresul acestei discipline ştiinţifice.

Sântem încă dependenţi de apă

Rolul apei în corpurile tuturor speciilor vii, inclusiv cea umană, nu s’a schimbat de la crearea
timpurie a vieţii în apă.
Când viaţa pe uscat a devenit un obiectiv – stresanta aventură dincolo de hotarele cunoscute şi
de vecinătatea imediată a rezervelor de hrană din apă – a trebuit să fie creat un tot mai rafinat
sistem de prezervare a apei din corp şi a unui sistem de control al uscăciunii. Cu alte cuvinte,
corpul a început să se adapteze la o deshidratare tranzitorie. Cu timpul, acest proces de control
al uscăciunii a devenit permanent – şi există îndeobşte în corpul oamenilor de azi.
Chiar şi acum, când oamenii sânt supuşi stresului sau se confruntă cu situaţii ce pot fi
percepute ca stresante, traducerea fiziologică a acelui stres reflectă un proces de reglare a
apei. Ca şi cum nimic nu s’ar fi schimbat din momentul când speciile ce locuiau în apă s’au
aventurat dincolo de rezerva lor de apă. Există un sistem complex al corpului care are în
sarcină un proces similar de raţionalizare a rezervelor de apă şi a unui anticipat aport limitat
de apă în viitor. Acest proces multi-sistemic de distribuire a apei rămâne operativ până când
corpul primeşte semnale clare că are din nou acces la un aport de apă adecvat.
Unul dintre procesele inevitabile în faza de raţionalizare a apei din corp este monitorizarea
neîndurătoare a funcţiilor corpului. Nici o structură nu primeşte mai mult decât raţia sa
prestabilită de apă, întemeiată pe importanţa sa funcţională. Creierul are prioritate absolută
asupra tuturor celorlalte sisteme.
Ideea că ceaiul, cafeaua, alcoolul şi băuturile răcoritoare sintetice pot înlocui nevoile
corpului de apă naturală pură este o greşală elementară, mai ales în cazul unui corp supus
stresului problemelor zilnice cu care se confruntă. E drept că aceste băuturi conţin apă, dar
majoritatea conţin şi substanţe deshidratante, precum cofeina. Aceste substanţe lipsesc corpul
de apa în care sânt dizolvate, ca şi de altă cantitate de apă din rezervele corpului. Când bem
cafea, ceai sau chiar bere, corpul pierde mai multă apă decât este conţinută în băutură. Dacă se
măsoară volumul de urină după consumarea unei băuturi, se vede că s’a eliminat mai multă
urină decât volumul de băutură. Transpiraţia este o altă modalitate prin care corpul pierde apă
prin porii pielii după ce se beau băuturi fierbinţi, pentru a răcori corpul ce a fost încălzit din
lăuntru.
Principiul economiei este acelaşi în corp ca şi în societate. Legea cererii şi ofertei
domneşte în chip absolut. Când apare o relativă împuţinare a unei substanţe necesare, piaţa
corpului este reglată cu mână de fier de un strict sistem de raţionalizare.
Când corpul uman este deshidratat, el redistribuie şi reglementează cantitatea de apă
disponibilă. În corp apar semnale de alarmă care arată că în zonele respective alimentarea
scade, la fel ca semnalul luminos de la maşină ce se aprinde atunci când scade cantitatea de
benzină sau ulei. Apa disponibilă este raţionalizată şi folosită acolo unde este necesar.
Prezenţa apei va reglementa în final mecanismele de producţie dintr’o zonă a corpului lovită
de secetă.
Când deshidratarea cronică începe să se instaleze, până la un anumit nivel încetarea
funcţiilor dependente de apă este discretă, fiindcă există o capacitate de rezervă pentru
rezistenţă. Însă cu trecerea timpului, corpul deshidratându-se tot mai mult, se ajunge la un
prag în care sistemul devine inadecvat pentru responsabilităţile încredinţate uneia sau alteia
dintre funcţiile corpului. În funcţie de tipul de cerinţă, organul sau organele din linia întâi de
activitate încep să indice un anumit semnal de inadecvare.
Feluritele semnale produse de distribuitorii de apă şi mecanismele de control ale uscăciunii
indică o sete şi uscăciune locală a corpului ce poate fi în mod simplu şi natural rezolvată
printr’un aport sporit de apă. Însă adeseori aceste semnale sânt tratate în mod impropriu şi
ignorant cu produse chimice foarte puternice. Întrucât mulţi medici nu sânt educaţi să
perceapă simptomele deshidratării şi importanţa lichidului în corp, adeseori diagnostichează
problema incorect. Mulţi medici confundă deshidratarea cu o boală sau alta şi tratează
simptomele cu medicamente în loc de apă. Rezultatul: companiile farmaceutice se
îmbogăţesc, pacienţii nu se vindecă, iar medicii sânt neputincioşi în faţa stărilor de boală ale
corpului ce revin mereu.
Reducerea la tăcere a diferitelor sisteme de semnalizare a reducerii apei din corp cu
produse chimice poate dăuna nemijlocit celulelor corpului pacientului, inclusiv aparatului
genetic. Deshidratarea cronică poate avea un impact dăunător permanent asupra descen-
denţilor unei persoane. Deşi corpul uman este cu totul dependent de multele şi complicatele
funcţii ale apei pentru supravieţuirea sa, totuşi el nu şi-a dezvoltat un sistem de depozitare a
apei le fel cum îşi depozitează grăsimea. Pierderea eficienţei corpului produsă de deshidratare
şi, ca urmare, pierderea abilităţilor şi funcţiilor chimice la o generaţie, se poate proiecta asupra
generaţiei următoare. Dacă cauza originară a unei stări de boală este deshidratarea, sistemele
defectuoase de semnalizare ale unui individ se pot moşteni de către unii dintre urmaşi.
Iată de ce astma, alergiile şi arsurile stomacale sânt stări extrem de grave ce trebuie
prevenite prin hidratare completă în orice ocazie. Este esenţial să dobândim o educaţie asupra
funcţiilor apei în corp la toate vârstele. Numai aşa se pot preveni bolile unor persoane şi ale
urmaşilor din generaţia următoare.
Trebuie să învăţăm să recunoaştem simptomele deshidratării şi să înţelegem că tratamentul
este simplu: apa. Este un lucru vital pentru sănătatea noastră.
Într’un articol din New England Journal of Medicine, din 20 Sept., 1984, Dr. Paddy
Phillips şi şapte colaboratori au arătat că oamenii în vârstă erau mult mai puţin capabili să-şi
recunoască setea corpului decât oamenii mai tineri din acelaşi lot experimental. Bătrânii
deshidrataţi nu păreau să se simtă însetaţi. Chiar când analizele de sânge arătau o evidentă
scădere a apei din corp, şi chiar când apa era le era la îndemână, unele dintre persoanele
testate nu păreau să dorească să bea. Rămâneau deshidrataţi. Editorialul publicaţiei The
Lancet din 3 Noiembrie, 1984, discutând rezultatele experimentale ale lui Phillips şi ale
colegilor săi menţiona şi alte descoperiri ce vin în sprijinul concluziei că la oamenii vârstnici
mecanismul setei se pierde treptat. În numărul din 12 Ianuarie, 1985 al publicaţiei The
Lancet, Steen, Lundgren şi Isaksson au raportat că după observaţii pe termen lung au
descoperit semnificative pierderi de apă din corp la cei vârstnici – de la 3,5 la 6 litri în zece
ani. Este o pierdere mare de fluid corporal – în cea mai mare parte din interiorul celulelor.
Pentru a oferi şi mai mult sprijin ştiinţific noii paradigme vom menţiona pe scurt doar un
singur element foarte semnificativ dintr’un articol ştiinţific al lui Ephraim Katchalski-Katzir
de la Weizmann Institute. Lucrul cel mai important în acea descoperire este faptul că
proteinele şi enzimele funcţionează mult mai eficient în soluţii cu vâscozitate mai mică. Ele
au nevoie de suficientă apă în imediata apropiere spre a se putea „propaga” şi a lucra în mod
eficient. Cu alte cuvinte, în soluţii cu vâscozitate mai mare – produse prin pierderea apei din
conţinutul celulei – sistemul enzimatic din celulă devine mai puţin eficient. Prin analogie,
oare ar putea un înnotător de performanţă să aibă suficient spaţiu să se antreneze într’un bazin
plin de copii? Evident că nu. Aceeaşi logică pare să se aplice şi enzimelor din celulele
corpului care „înnoată în apa din celulă” spre a-şi contacta partenerii chimici şi a produce
rezultatele dorite.
Trebuie deci să acceptăm că există o treptată pierdere a senzaţiilor din corp ce cuprinde
toate aspectele mecanismelor senzoriale. Pe măsură ce îmbătrânim ne pierdem treptat
acuitatea vizuală şi ajungem dependenţi de ochelari. Ne pierdem apetitul sexual. Capacitatea
de a auzi anumite sunete se pierde treptat. Simţurile devin mai puţin sensibile şi îşi pierd
agerimea; stimularea emoţională se toceşte şi e mai puţin satisfăcătoare. Acestea sânt
aparentele manifestări exterioare ale treptatei pierderi a capacităţii de a diferenţia şi a
răspunde la stimularea simţurilor într’un moment sau altul al vieţii oricărui individ.
Deşi nu ştim când şi cum începe tocirea simţurilor în corp, interpretarea logică a
experimentelor ştiinţifice de mai sus, ca şi observaţiile mele personale m’au făcut să cred că
problema de bază este încrederea în simţul nostru al setei şi faptul de a aştepta să simţim setea
înainte de a bea apă. Cea mai semnificativă şi majoră complicaţie a deshidratării este
pierderea unui număr de aminoacizi esenţiali ce sânt folosiţi la fabricarea neurotrans-
miţătorilor.
Marele avantaj ascuns al unei hidratări adecvate pare a fi sporirea eficacităţii multor mii de
proteine şi enzime ale căror responsabilităţi fiziologice nu sânt încă recunoscute. Ele vor fi de
asemenea mai eficient sintetizate, datorită faptului că sânt supuse influenţei apei libere din
mediul lor. Deci o hidratare adecvată a corpului poate fi cea mai bună asigurare împotriva
îmbătrânirii premature şi a unei pierderi timpurii a diferitelor noastre sistemele senzoriale.

Bătălia mea cu sistemul medical oficial

Deşi ne aflăm la începutul secolului XXI, am senzaţia că practica medicală se află în tot mai
mare regres. Da, oamenii au învăţat că e mult mai bine dacă nu aşteaptă să fie însetaţi şi dacă
iau măsuri de prevenire a deshidratării corpului. Au învăţat că astfel se simt mai bine şi au
mai multă energie. Îşi iau cu ei apă când pleacă de acasă; îşi iau apă când fac mişcare; tot mai
mulţi preferă să bea apă în locul băuturilor răcoritoare sintetice şi al celor alcoolice; şcolile au
început să-şi dea seama de efectul dăunător al băuturilor carbo-gazoase asupra copiilor şi scot
afară automatele pentru vânzarea lor. Acest fapt este deja obligatoriu în California, şi alte
state încep şi ele să facă la fel. Unii cercetători au descoperit că performanţele şcolare ale
copiilor cresc în mod spectaculos atunci când aceştia beau apă în locul băuturilor carbo-
gazoase pe care obişnuiau să le bea.
Totuşi, dintr’o dată, un profesor emerit de la Dartmouth Medical School publică un articol
în American Journal of Physiology, unde spune că n’a găsit nici un temei ştiinţific pentru
care oamenii trebuie să bea apă înainte de a le fi sete. Partea interesantă a întregii poveşti este
aceea că articolul fusese pus pe Internet şi trimis agenţiilor de ştiri pentru a fi distribuit cu
rapiditate înainte de a se publica versiunea tipărită în revistă.
Dându-mi seama că această părere, dacă e lăsată în picioare, poate să vatăme milioane de
oameni de bună credinţă din întreaga lume, am scris o scurtă combatere ştiinţifică a opiniilor
publicate şi am început să o răspândesc. Am publicat articolul pe Internet şi poate fi acum
recenzat de alţii. Aştept încă reacţiile revistelor medicale care au primit răspunsul meu.
Articolul meu este întemeiat pe noile descoperiri din fiziologia moleculară a deshidratării pe
care acum o înţelegeţi.

Capitolul 3

Temeiurile noii medicine a următoarelor milenii

Patruzeci şi şase de motive pentru care corpul dvs. are nevoie zilnic de apă

Există multe motive pentru care trebuie să dăm o serioasă atenţie aportului zilnic de apă. Iată
câteva dintre ele:

1. Nimic nu trăieşte fără apă.

2. Relativa împuţinare a apei mai întâi suprimă, iar în final ucide unele aspecte ale corpului.
3. Apa este principala sursă de energie – este „circuitul financiar” al corpului.
4. Apa generează energie electrică şi magnetică în interiorul fiecărei celule a corpului, dând
energia vitală.
5. În alcătuirea arhitecturală a celulei apa este adezivul care leagă.
6. Apa previne deteriorarea ADN-ului şi face mai eficiente mecanismele sale de refacere.
7.

Water increases greatly the efficiency of the immune system in the bone marrow, where the
immune system is formed (all its mechanisms) – including its efficiency against cancer.
Water is the main solvent for all foods, vitamins, and minerals. It is used in the breakdown of
food into smaller particles and their eventual metabolism and assimilation.

Water energizes food, and food particles are then able to supply the body with this energy
during digestion. This is why food without water has absolutely no energy value for the body.

Water increases the body’s rate of absorption of essential substances in food.

Water is used to transport all substances inside the body.

Water increases the efficiency of red blood cells in collecting oxygen in the lungs.

When water reaches a cell, it brings the cell oxygen and takes the waste gases to the lungs for
disposal.

Water clears toxic waste from different parts of the body and takes it to the liver and kidneys
for disposal.

Water is the main lubricant in the joint spaces and helps prevents arthritis and back pain.

Water is used in the spinal discs to make them ‘shock-absorbing water cushions’.

Water is the best lubricating laxative and prevents constipation.

Water helps reduce the risk of heart attacks and strokes.

Water prevents clogging of arteries in the heart and the brain.

Water is essential for the body’s cooling (sweat) and heating (electrical) systems.

Water gives us power and electrical energy for all brain functions, most particularly thinking.

Water is directly needed for the efficient manufacture of all neurotransmitters, including
serotonin.

Water is directly needed for the production of all hormones made by the brain, including
melatonin.

Water can help prevent attention deficit disorder in children and adults.

Water increases efficiency at work; it expands your attention span.

Water is a better pick-me-up than any other beverage in the world – and it has no side-effects.

Water helps reduce stress, anxiety, and depression.

Water restores normal sleep rhythms.

Water helps reduce fatigue – it gives us the energy of youth.

Water makes the skin smoother and helps decrease the effects of ageing.

Water gives lustre and shine to the eyes.

Water helps prevent glaucoma.

Water normalizes the blood-manufacturing systems in the bone marrow – it helps prevent
leukaemia and lymphoma.

Water is absolutely vital for making the immune system more efficient in different regions to
fight infections and cancer cells where they are formed.

Water dilutes the blood and prevents it from clotting during circulation.

Water decreases premenstrual pains and hot flushes.

Water and heartbeats create the dilution and waves that keep things from sedimenting in the
bloodstream.

The human body has no stored water to draw on during dehydration. This is why you must
drink regularly and throughout the day.

Dehydration prevents sex hormone production – one of the primary causes of impotence and
loss of libido.

Drinking water separates the sensations of thirst and hunger.

To lose weight, water is the best way to go – drink water on time and lose weight without
much dieting. Also, you will not eat excessively when you feel hungry but are in fact only
thirsty for water.

Dehydration causes deposits of toxic sediments in the tissue spaces, joints, kidneys, liver,
brain, and skin. Water will clear these deposits.

Water reduces the incidence of morning sickness in pregnancy.

Water integrates mind and body functions. It increases ability to realize goals and purpose.

Water helps prevent the loss of memory as we age. It helps reduce the risk of Alzheimer’s
disease, multiple sclerosis, Parkinson's disease and Lou Gehrig’s disease (motor neurone
disease).

Water helps reverses addictive urges, including those for caffeine, alcohol and some drugs.