Cărțile Regilor - Rezumat

Dumnezeu pedepseşte casa judecătorului şi preotului Eli pentru nesocotirea, de către fiii săi,
din lăcomie, a darurilor Domnului şi pentru desfrânarea lor, dar şi pe Eli, pentru că nu i-a
oprit pe aceştia, ci i-a cinstit pe fiii săi mai mult ca pe Dumnezeu. Fiii cei răi mor în lupta cu
filistenii, împlinind proorocia Domnului. Eli moare la 98 de ani dintr-o căzătură, când află că
filistenii au luat chivotul Domnului. Locul lui este luat de Samuel, fiul credincioasei Ana şi a
dreptului Elcana.
Prooroc, preot şi ,,judecător peste Israel până la sfârşitul vieţii sale’’, Samuel îşi conduce cu
credinţă şi dreptate poporul, reuşind chiar să-l convingă să scoată din mijlocul lui idolii şi să
slujească numai Domnului şi respinge atacurile filistenilor. Spre sfârşitul vieţii, acesta îi pune
pe fiii săi să judece peste Israel, dar aceştia nu calcă ,,pe urmele sale’’, ci se dedau la lăcomie,
iau mită şi calcă dreptatea, aşa că bătrânii lui Israel îi cer lui Samuel întronarea unui împărat,
ca să îi judece, cum au toate neamurile. Dumnezeu îi spune lui Samuel să le îndeplinească
cererea, dar să le facă cunoscut şi dreptul împăratului.
Samuel îl unge pe Saul împărat, "tânăr şi frumos, mai frumos decât oricare dintre copiii lui
Israel", care îi "întrecea pe toţi în înălţime de la umăr în sus" şi care a domnit doi ani peste
Israel. El a repurtat unele victorii contra filistenilor, amaleciţilor, moabiţilor, edomiţilor, dar a
şi păcătuit împotriva Domnului prin aducerea unei jertfe în locul lui Samuel, care întârzia să
apară înaintea unei lupte, precum şi prin cruţarea lui Agag, împăratul amaleciţilor, şi a celei
mai bune părţi din pradă, de teama poporului, în pofida poruncii Domnului de a nimici cu
totul pe amaleciţi. Aceştia trebuiau pedepsiţi prin ştergerea pomenirii lor de sub ceruri, pentru
că au astupaseră ieşirea israeliţilor din Egipt, aruncându-se asupra poporului lui Israel ,,pe
dinapoi, asupra tuturor celor care se târau la coadă’’, când Israelul era ,,obosit şi sleit de
puteri’’ I Regi 15,2-33, Deuteronom 25,17-19.
Deşi Saul îşi recunoaşte păcatul şi se căieşte, Samuel îi spune că Domnul îl leapădă ca
împărat, pentru că şi el a lepădat cuvântul Domnului, şi că va da domnia lui unuia mai bun ca
el, căci ,,tăria lui Israel nu minte (Saul minţise că păstrase dobitoacele pentru jertfe) şi nu se
căieşte, căci nu este om să-i pară rău”. Şi Domnul îi trimite un duh rău să-l muncească.
Samuel îl unge împărat al lui Israel pe fiul lui Isai, David, un păstor sărac, cu părul bălai şi
chipeş. Acesta este chemat la curtea lui Saul pentru a-i cânta din harfă, ajutându-l să fie uşurat
prin îndepărtarea temporară a duhului celui rău trimis peste el. Lui Saul îi place acest tânăr
cântăreţ care vorbea bine şi, pentru că era şi un războinic, om ,,tare şi voinic’’, îl face
purtătorul lui de arme.
Când Goliat, un filistean uriaş care ocăreşte pe Israel şi pe Dumnezeul lor şi care-i provoacă
să tranşeze lupta trimiţând un războinic să lupte cu el, David, motivat şi de marea
recompensă, se prezintă la Saul, şi, spunându-i că el obişnuia să omoare leii şi urşii care-i
atacau oile, cere să fie lăsat să lupte. Saul acceptă şi David îl doboară pe uriaşul filistean
trăgându-i cu praştia în frunte şi apoi îl ucide.
Saul îl pune pe David mai mare peste oştile sale, dar, speriat de popularitatea pe care o
căpătase acesta (vizibilă şi din cântarea de biruinţă a femeilor) începe să-l privească cu ochi
răi, îl îndepărtează de la curte şi îl lasă conducător doar peste o mie de oameni. Temându-se
tot mai mult de faima lui David, care îl făcuse chiar pe fiul său, Ionatan, să se împrietenească
la cataramă cu el, Saul încearcă de câteva ori să-l omoare personal, apoi prin şiretlic, şi
văzând că nu reuşeşte, porneşte o lungă prigoană după acesta. David scapă mereu şi evită să-l
omoare pe cel care era încă unsul Domnului. Domnul îl opreşte pe David, prin intermediul
înţeleptei Abigail să omoare pe Nabal (şi casa sa), un om bogat, rău şi aspru, care-l ocărâse,
adică să se răzbune singur vărsând sânge degeaba.
Saul recunoaşte că David i-a răspuns la rău cu bine, cruţându-i viaţa de două ori, şi îi promite
că-l va lăsa în pace. David se pune totuşi în slujba lui Achiş, împăratul Gatului, care-i oferă
ţinutul Ţiclagului, unde repurtează victorii numeroase, între care şi una contra amaleciţilor, şi
câştigă încrederea şi admiraţia împăratului.
În faţa filistenilor, părăsit de Dumnezeu care nu-i răspunde nici prin prooroci, nici prin prin
vise, Saul apelează la o ghicitoare, căreia îi cere să-l cheme din morţi pe Samuel. Acesta îi
întăreşte că Domnul a rupt împărăţia din mâna lui şi a dat-o unuia mai bun la el pentru că nu a
ascultat glasul Domnului şi nu a făcut pe amaleciţi să simtă aprinderea mâniei Lui şi îl anunţă
că va muri împreună cu fiii săi şi că filistenii vor câştiga lupta. Fiii săi cad în luptă, el este
rănit greu de un arcaş, şi, de teamă să nu cadă în mâinile filistenilor şi să fie batjocorit de cei
netăiaţi împrejur, îi cere slujitorului său să îl omoare, care, de teama, refuză, aşa că Saul se
sinucide aruncându-se în propria sabie, slujitorul său făcând apoi la fel.

Prezentare detaliată
Judecătorul Eli

Dumnezeu pedepseşte casa judecătorului Eli

Fiii judecătorului şi preotului Eli, Hofni şi Fineas, care erau ,,preoţi ai Domnului’’(1.3),
erau ,,oameni răi’’, care ,,nu cunoşteau pe Domnul’’(2.12); ei ,,se făceau vinovaţi de un foarte
mare păcat’’, care consta în ,,nesocotirea darurilor Domnului’’(2.17): uneori luau pur şi
simplu cu o furculiţă tot ce apucau din carnea de jertfă care fierbea, aflată în cazan, căldare,
tigaie sau oală, (2.13-14), încălcând astfel prescripţiile ce prevedeau acordarea doar a spatei şi
a pieptului preoţilor ca un drept cuvenit din jertfa de mulţumire (Lev7.34, 10.14); alteori, ei
luau carnea crudă a jertfelor samavolnic, şi, la nevoie, prin silă, fără a permite arderea
grăsimii din jertfă (2.15-17), care aparţinea Domnului şi trebuia, deci, arsă (Lev, cap 3). În
plus, Eli, care era foarte bătrân, aflase de la popor că ei se şi desfrânau cu femeile care slujeau
afară la uşa cortului întâlnirii şi îi mustră, spunându-le că prin aceasta ei păcătuiau împotriva
lui Dumnezeu şi făceau şi poporul să păcătuiască, dar ei nu ascultă de glasul tatălui lor.(2.22-
26).
Un om al lui Dumnezeu îl anunţă pe Eli că, pentru că i-a cinstit mai mult pe fiii săi decât pe
Dumnezeu (2.29), pe care ,,nu i-a oprit’’ (3.13), pentru că au călcat în picioare jertfele şi
darurile Domnului şi s-au îngrăşat cu cel dintâi roade luate din darurile poporului Israel
(2.29), casa sa urma să fie pedepsită. Pedeapsa lor va fi următoarea: 1) nu va mai fi niciodată
niciun bătrân în casa lui Eli, 2) acesta va vedea un potrivnic de-al său în lăcaşul Domnului, în
timp ce Israel va fi copleşit de bunătăţi de Domnul, 3) la altar va fi lăsat numai unul dintr-ai
lui Eli, pentru ca să i se topească ochii de durere şi să i se întristeze sufletul 4) fiii săi vor muri
în aceeaşi zi, 5) Dumnezeu îşi va pune un preot credincios (Samuel), care va lucra după inima
şi sufletul Domnului şi 6) oricine va mai rămânea din casa lui Eli se va arunca cu faţa la
pământ în faţa lui şi îl va ruga să-i dea o slujbă de preoţie pentru o bucată de pâine (2.27-36).
În lupta cu filistenii, fiii lui Eli, care se făcuseră ,,vrednici de lepădat(3.13) mor, după
cuvântul Domnului, şi chivotul, adus de la Silo, este luat de filisteni (4.1-11). Eli, judecător în
Israel timp de 40 de ani, moare, la vârsta de 98 de ani, căci, bătrân şi greu, el cade de pe scaun
pe spate şi îşi rupe ceafa, când aude că filistenii au pus mâna pe chivotul Domnului şi că fiii
lui au murit (4.12-18).

Judecătorul Samuel

Judecătorul Samuel, un preot credincios, drept şi bineplăcut lui Dumnezeu

Samuel (Dumnezeu a ascultat) (1.20), cel ,,împrumutat Domnului”(1.28, 2.20), este fiul
dreptului Elcana şi al Anei, cea stearpă care, înţepată şi întristată adeseori, din acest motiv, de
Penina, cealaltă soţie a lui Elcana, capătă rod în urma rugăminţilor fierbinţi către Dumnezeu şi
a binecuvântării primite de la preotul Eli (cap1.1-19).
Samuel se află întâi în slujba Domnului (2.18), apoi devine prooroc al Domnului (3.1-20-21)
şi judecător peste Israel (7.6, 7.15). Preot credincios şi drept, îşi convinge poporul să scoată
din mijlocul lui idolii, să slujească numai Domnului şi, rugându-se pentru poporul pocăit,
capătă îndurare de la Dumnezeu (căci Dumnezeu nu lăsa să cadă la pământ nici unul din
cuvintele sale-3.19) şi filistenii sunt alungaţi şi smeriţi ( 7.1-14), după ce chivotul făcuse
ravagii prin locurile pe unde trecuse (cap 5,6).
Samuel rămâne judecător peste Israel până la sfârşitul vieţii, fiind un judecător drept, care nu
a furat, nu a năpăstuit , nu a apăsat şi nu a primit mită de la nimeni (12.1-5) El le arată o
minune a Domnului sub ochii lor, pentru a le arăta ce rău au făcut când au cerut împărat:
Samuel strigă către Domnul şi Domnul trimite chiar în ziua aceea tunete şi ploaie, ceea ce
face pe popor să aibă o mare frică de Domnul şi de Samuel (12.16-18).

Lăcomia şi nedreptatea fiilor lui Samuel determină cererea de către Israel a unui
împărat

Fiii lui Samuel, Ioel şi Abia, puşi de acesta să judece spre sfârşitul vieţii sale, n-au ,,călcat pe
urmele sale’’, ci ,,se dedau la lăcomie, luau mită şi călcau dreptatea” (8.3,5), aşa că bătrânii
lui Israel îi cer lui Samuel întronarea unui împărat, ca să îi judece, cum au toate neamurile
(8.4-6). Dumnezeu îi spune lui Samuel să le asculte glasul, lămurindu-l că această dorinţă
însemna nu lepădarea sa ca judecător, ci lepădarea lui Dumnezeu şi a domniei Lui, care era,
de fapt, Împăratul lor (8.7-8, 10.19, 12.12).
Dumnezeu îi mai spune să le facă cunoscut şi dreptul împăratului. Împăratul îi va lua pe fiii
lor şi-i va pune la carele sale şi între călăreţii lui ca să alerge înaintea carului său, îi va pune
căpetenii peste o mie şi peste cincizeci şi-i va întrebuinţa la aratul pământurilor lui, la
seceratul bucatelor lui, la facerea armelor lui de război şi a a uneltelor carelor lui; fetele vor
trebui să facă miresme, mâncare şi pâine pentru curte; împăratul va lua cea mai bună parte din
câmpiile, viile, măsliniii lor şi o va da slujitorilor lui, va lua zeciuială din rodul seminţelor şi
viilor lor, şi o va da slujitorilor lui, va lua pe robii şi roabele lor, cei mai buni boi şi măgari ai
lor, şi -i va întrebuinţa la lucrările lui, va lua zeciuială din oile lor, şi ei înşişi vor fi slugile lui.
Dumnezeu le prooroceşte că vor striga împotriva împăratului pe care -l vor alege, dar Domnul
nu îi va asculta. Poporul nu ascultă de glasul lui Samuel şi persistă în dorinţa lor de a avea un
împărat ca toate neamurile, care să-i judece, să meargă în fruntea lor şi să-i cârmuiască în
războaie (8.9-22).

Primul împărat, Saul

Personalitatea şi domnia

Este întronat Saul, fiul lui Chis, din mica seminţie a lui Beniamin (9.20-21, 13.1), aflat la
vârsta de 30 de ani (13.1), ,,tânăr şi frumos, mai frumos decât oricare dintre copiii lui Israel”,
care îi ,,întrecea pe toţi în înălţime de la umăr în sus” (9.1-2), prin tragere la sorţi (10.17-24); a
domnit doi ani (13.1). Saul este iertător, căci îi iartă pe unii oameni răi care îl grăiesc de rău, îl
dispreţuiesc şi nu-i aduc niciun dar (10.25-27, 11.12-13) şi omenos, căci le spune cheniţilor,
care se arătaseră binevoitori faţă de tatăl lui, să fugă din rândul amaleciţilor pentru a nu fi
omorâţi fără vină(15.6).
Saul, căruia ,,Dumnezeu i-a dat o altă inimă” (10.9), care este prefăcut în alt om prin
pogorârea Duhului Domnului peste el, care îl face să şi proorocească (10.5-13) a repurtat
numeroase victorii în războaiele contra amoniţilor lui Nahas (care aruncă ocara asupra
întregului Israel, propunându-le un legământ cu condiţia ca locuitorilor Iabesului din Galaad
să le fie scos ochiul drept) (11.1-11, 14.47), filistenilor (14.1-23, 14.47), amaleciţilor (15.1-9),
moabiţilor, edomiţilor (14.47).
Când află de jurământul pe care Saul îl făcuse cu poporul, potrivit căruia nimeni nu avea voie
să mănânce miere, şi în urma căruia va fi blestemat cel care îl încalcă, Ionatan, fiul lui Saul,
care mâncase deja miere fără să ştie, sfidează jurământul şi spune că tatăl său a tulburat
poporul, şi că înfrângerea filistenilor ar fi fost mai mare dacă poporul ar fi mâncat atunci din
prada pe care a găsit-o la vrăjmaşii lui. Saul este gata să aplice legea şi vrea să-l pedepsească
cu moartea pentru sfidarea blestemului, dar poporul îl scăpă pe viteazul Ionatan, care adusese
o mare izbăvire lui Israel prin înfrângerea filistenilor (14.24-46).

Păcatele lui Saul şi lepădarea sa ca împărat

Totuşi, înaintea unei lupte cu filistenii, Saul ,,lucrează ca un nebun şi nu păzeşte porunca
Domnului” căci, văzând că Samuel întârzie şi că poporul se împrăştie de lângă el, îndrăzneşte
să aducă el arderea de tot, ceea ce echivala cu uzurparea preoţiei (13.8-14). Domnul îl anunţă
prin vocea lui Samuel că domnia lui nu va dăinui şi că ,,Domnul Şi-a ales un om după inima
Lui’’ să fie căpetenia lui Israel (13.14). Pe lângă asta, după ce îi învinge pe amaleciţi, nu
respectă porunca Domnului de a-i nimici cu desăvârşire pe aceştia (pentru păcatul de a-i fi
,,astupat’’ lui Israel ieşirea din Egipt, când, fără teamă de Dumnezeu, s-a aruncat asupra
poporului lui Israel ,,pe dinapoi, asupra tuturor celor care se târau la coadă’’, când Israelul
era ,,obosit şi sleit de puteri’’, 15.2, Deut25.17-19; acest păcat a dus la porunca Domnului ca,
atunci când Dumnezeu va da odihnă poporului lui Israel de toţi vrăjmaşii care îl înconjoară,
amaleciţilor să le fie ştearsă pomenirea de sub ceruri-Deut 25.19), ci îl păstrează viu pe Agag,
împăratul lui Amalec (15.8) şi, fiindcă se temea de popor, îi ascultă glasul (15.24) şi se aruncă
asupra prăzii, cruţând dobitoacele cele mai bune (15.19), pretextând mincinos că poporul le-ar
fi luat pentru a fi aduse ca jertfă (15.15,21). Samuel îi reaminteşte că pe când era mic în ochii
lui a fost uns împărat al lui Israel (15.16-17) şi îi spune că ascultarea de cuvântul Domnului
face mai mult ca jertfele, că neascultarea e tot atât de vinovată ca ghicirea şi împotrivirea nu
este mai puţin vinovată ca închinarea la idoli şi terafimi (15.22,23).
Deşi îşi recunoaşte păcatul şi se căieşte, Samuel îi spune că Domnul îl leapădă ca împărat,
pentru că şi el a lepădat cuvântul Domnului (15.23, 26), ca rupe domnia lui Israel deasupra lui
(15.28) şi va da domnia unuia mai bun ca el (15.28), căci ,,tăria lui Israel nu minte(Saul
minţise că păstrase dobitoacele pentru jertfe) şi nu se căieşte, căci nu este om să-i pară rău”.
(15.29). Samuel însuşi îl ucide cu sabia pe Agag pentru păcatul său de a fi lăsat femei fără
copii. (15.32-33)

David este uns împărat al lui Israel

David, fiu al lui Isai, Betleemitul, păstor ,,cu păr bălai, cu ochi frumoşi şi faţă frumoasă
(16.11-12, 17.42), ,,sărac şi de puţină însemnătate’’ după propria mărturisire (18.23), a fost
uns împărat al Israelului de către Samuel, şi Duhul Domnului s-a pogorât peste el din acel
moment (16.13).

David, cântăreţ din harfă îndepărta temporar duhul rău care-l muncea pe Saul

Regele David cu harpa-Gentile da Fabriano, 1423, acum în Uffizi

Fiindcă Duhul Domnului se îndepărtase de la Saul şi acesta era muncit de un duh rău trimis de
Domnul, este adus la palat un tânăr păstor cântăreţ din harfă, acelaşi David, care urma ca,
atunci când duhul venea peste Saul, prin muzica sa să-i uşureze suferinţa. Într-adevăr,
cântările lui David îl făceau pe Saul să răsufle mai uşor şi să se simtă uşurat, căci duhul rău
pleca de la dânsul. David, un om ,,tare şi voinic, un războinic ce vorbea bine", a plăcut lui
Saul şi a fost pus să-i poarte armele (16.14-23).

David îl învinge pe filisteanul hulitor Goliat

David îl decapitează pe Goliat- Caravaggio, sec al XVII-lea

Aflând că uriaşul filistean de şase coţi şi o palmă,(17.4), Goliat din Gat, om ,,războinic din
tinereţea lui’’ (17.33) ocărăşte pe Israel (17.25,26,36,43,45), propunând ca lupta să fie decisă
printr-o luptă individuală (17.8-9), David, motivat şi de recompensa promisă celui care-l va
învinge pe filistean (bogăţii, fiica împăratului de nevastă şi scutirea de dări pentru casa sa
(17.25,27) cere voie împăratului Saul să pedepsească pe cel ce batjocoreşte numele
Dumnezeului lui Israel, spunându-i împăratului că el chiar omora urşii şi leii ce-i furau oile
17.34-35). Saul acceptă, îl îmbracă în armură, dar David îşi dă seama că nu e obişnuit cu
armura, se duce la un pârâu de unde ia 5 pietre netede pe care şi le pune în buzunar şi traistă.
David se înfăţişează înaintea lui Goliat cu o praştie şi un toiag. Văzându-l pe ,,copilul’’ David,
Goliat râde de el , adăugând ironic că nu e câine să vină la el cu toiege. La început David fuge
înaintea lui, iar apoi îi trage cu praştia drept în frunte, prăbuşindu-l pe uriaşul filistean. Îi ia
apoi sabia, îl omoară cu ea şi îi taie capul. Filistenii înspăimântaţi o iau la fugă, cu bărbaţii lui
Israel şi Iuda în urmărirea lor. David ia capul filisteanului şi-l duce la Ierusalim iar armele sale
sunt puse în cortul său (17.38-58).

Saul prigoneşte pe David

David este oprit de Saul la curtea sa şi trimis în diverse războaie, din care iese mereu
învingător (18.5). Saul îl pune în fruntea oamenilor de război(18.5). Totuşi, speriat de
popularitatea şi admiraţia poporului, vizibile şi din cântarea de biruinţa a femeilor(care-i
acordau lui Saul mii şi lui David zeci de mii de învinşi) începe să se teamă că va pierde
împărăţia în faţa lui David şi începe să privească cu invidie pe David (18.6-16). Saul îl
îndepărtează pe David de lângă el şi îl pune căpetenie doar peste o mie de oameni (18.13).
El purcede la o prigoană neîncetată a lui David, (18.29), pe care-l ,,caută ca pe un purice şi-l
urmăreşte ca pe o potârniche în munţi”, aşa cum se exprimă însuşi David (26.20). El încearcă
personal, fiind apucat de duhul cel rău, să-l omoare, dar fără succes (18.10,11, 19.9,10). Apoi
îi întinde o cursă spunându-i că i-o va da pe Mical, a doua sa fată, care-l iubea pe David,
(18.20) cu condiţia să-i fie aduse o sută de prepuţuri de la filisteni. David le aduce şi Saul se
vede nevoit să i-o dea pe Mical, (după ce îl amăgise prima oară, spunându-i că i-o va da pe
Mereb, care este dată altcuiva de soţie) (18.17-30). Altădată Mical îl scăpă pe David de la
moarte (19.8-17), altădată Saul ordonă uciderea a 85 preoţi şi a cetăţii preoţeşti Nob, ai cărui
oameni îl ajutaseră pe David (21.1-9, 22.6-19); alteori o năvălire a filistenilor îl scăpă pe
David (cap.23).
David se fereşte în două rânduri să-l ucidă pe cel care încă era unsul Domnului (24.1-7, 26.7-
12). Saul se căieşte de mai multe ori pentru păcatele sale, recunoscând că David e mai bun ca
el pentru că a răspuns cu bine la rău (24.8-17-22, 26.16-25) şi că i-a cruţat viaţa şi îl lasă în
pace (26.25). Saul îi spune lui David că ştie că el va domni în locul său şi îl pune să jure că
nu-i va nimici sămânţa şi nu-i va şterge numele din casa tatălui lui, iar David jură că nu face
aşa ceva (24.20-22)

Domnul îl opreşte pe David, prin intermediul înţeleptei Abigail, să se răzbune singur

vărsând sânge degeaba

Nabal (care se tălmăceşte ,,Nebun’’), un om foarte bogat din Maon, a cărui avere era în
Carmel, adică 3000 de oi şi 1000 de capre, ,,aspru şi rău în faptele lui’’, căsătorit cu o ,,femeie
cu judecată şi frumoasă la chip’’, pe nume Abigail, îşi tundea oile alături de păstorii lui David.
Acesta îl întreabă de sănătate, îi urează pace şi îi spune că păstorii lui nu i-au ocărât pe ai lui,
nu le-au luat ceva şi că aşteaptă să-i dea ce îl lasă inima. Nabal, când aude cererea lui David
se întreabă retoric ,,cine e David, fiul lui Isai?’’, adăugând că ,,astăzi sunt mulţi slujitori care
fug de la stăpâni, apoi întrebându-se dacă ,,să-mi iau eu pînea, apa, şi vitele mele, pe cari le-
am tăiat pentru tunzătorii mei, şi să le dau unor oameni cari sînt de nu ştiu unde?``. La auzul
acestei ocări (25.39), David îşi pune vitejii să-şi încingă sabia, hotărât să omoare pe toţi
bărbaţii din casa lui Nabal (25.13,34), revoltat de faptul că Nabal i-a întors rău pentru
bine(25.21).
Un slujitor al lui Nabal îi spune toată povestea lui Abigail, căci Nabal ,,era aşa de rău încât
nimeni nu îndrăzneşte să-i vorbească, iar aceasta, încărcată de daruri, pleacă, fără ştiinţa
soţului, înaintea lui David. Abigail îi spune lui David să nu-şi pună mintea cu omul rău Nabal,
căci este plin de nebunie, aşa cum îi arată şi numele, adăugând că Domnul l-a oprit să verse
sânge şi să se ajute cu mâna sa. Ea îl roagă să primească darurile sale şi să ierte vina roabei
sale, pentru că el va purta războaiele Domnului şi niciodată nu va fi răutate în el, iar atunci
când va face Dumnezeu tot binele pe care l-a făgăduit acestuia şi îl va pune mai mare peste
Israel, atunci el nu va avea ,,mustrări de cuget" şi nici nu-l va durea inima că a vărsat sânge
degeaba şi că s-a răzbunat singur’’. David binecuvântează pe Domnul că a trimis-o pe Abigail
înaintea lui, binecuvântează judecata ei şi pe ea care i-a oprit mâna de la vărsare de sânge.
Abigail se întoarce acasă, unde îl găseşte pe Nabal beat şi vesel benchetuind. În dimineaţa
următoare Abigail îi spune toată povestea şi inima lui Nabal primeşte o lovitură de moarte.
Cam după 10 zile Domnul loveşte pe Nabal şi acesta moare. David îl binecuvântează pe
Dumnezeu că i-a apărat pricina în ocara pe care i-a făcut-o Nabal şi a împiedicat pe robul Său,
adică pe el, să facă rău (25.34,39) şi adaugă că Domnul a făcut ca răutatea lui Nabal să se
întoarcă asupra capului lui. David o cere de nevastă pe Abigail şi aceasta, smerindu-se,
acceptă, ea devenind a treia nevastă a lui David, alături de Mical şi Ahinoam.

David la Ţiglag

Gândindu-se că Saul tot îl va omorî într-o zi, David se decide să scape din mâna lui Saul
fugind la filisteni. Astfel, el se duce la Achiş, împăratul Gatului şi Saul, aflând asta, renunţă
să-l mai caute. David, cu cei 600 de oameni şi cu două dintre nevestele sale, îi cere
împăratului Achiş un ţinut, iar acesta îi dă ţinutul Ţiglag, rămas împăraţilor lui Iuda până în
zilele noastre. Aici el poartă lupte împotriva ghesuriţilor, ghirziţilor, amaleciţilor, căci aceste
neamuri locuiau din vremuri vechi în ţinutul acela.
În războiul dintre filisteni şi israeliţi, Achiş îl solicită pe David să fie ,,păzitorul capului său’’.
Filistenii nu acceptă însă ca David să fie prezent în luptă de frică ca nu cumva acesta să vrea
să se facă plăcut lui Saul cu capetele lor, în pofida asigurărilor repetate ale lui Achiş că David
este de încredere, lui negreşindu-i nici măcar în cele mai mici lucruri.
David se întoarce la Ţiglag, unde amaleciţii năvăliseră şi, fără să omoare pe nimeni, luaseră
multă pradă şi toate femeile şi copiii pe care-i găsiseră, inclusiv pe soţiile lui, iar poporul
vorbea să-l ucidă cu pietre pe împărat din pricina amărăciunii pierderii celor dragi. David
întreabă pe Domnul dacă să pornească la luptă şi Domnul răspunde afirmativ. David,
beneficiind de îndrumarea unui băiat egiptean aflat în slujba unui amalecit, dar părăsit din
cauza faptului că era bolnav, îi învinge pe amaleciţi, reuşind să aducă înapoi totul, toţi copiii
şi toate femeile şi toată prada. David se împotriveşte propunerii unor oameni răi şi de nimic
care doreau ca două sute de oameni care, fiind obosiţi, nu mai trecuseră râul Besor, să nu
primească nimic din pradă.(lucrul rămas de atunci ca lege). În plus, David se arată
recunoscător şi generos faţă de toate cetăţile străbătute de oamenii săi şi le trimite daruri din
prada luată de la amaleciţi. (27-30)

Ultimele păcate ale lui Saul: chemarea morţilor şi sinuciderea

Pus în faţa filistenilor, Saul, cuprins de frică şi de un mare tremur ce-i apucase
inima(28.5) şi fiind părăsit de Dumnezeu care nu-i răspunde nici prin prooroci, nici prin Urim,
nici prin vise (28.6), el îi cere sfatul lui Samuel, chemat din morţi de o ghicitoare (deşi tot
Saul fusese acela care îndepărtase din ţară pe cei ce chemau morţii şi pe cei ce ghiceau-
28.3,9). Acesta îi întăreşte că Dumnezeu i-a rupt împărăţia din mâinile lui şi i-a dat-o lui
David, îi spune că ceea ce i se întâmplă se datorează faptului că nu a ascultat glasul Domnului
şi nu a făcut pe Amalec să simtă aprinderea mâniei Domnului, îi prezice moartea sa şi a fiilor
săi şi pierderea războiului(28.7-25)
În lupta cu filistenii, fiii săi cad în luptă, iar el este rănit greu de aceştia. Saul îl roagă pe
purtătorul său de arme să-l ucidă pentru a nu fi batjocorit de cei netăiaţi împrejur (adică de cei
necircumcişi, de cei care nu erau evrei), dar acesta, de teamă, refuză. Atunci Saul se sinucide,
aruncându-se în propria sabie şi slujitorul lui face la fel (31.1-6). Filistenii i-au tăiat capul,
trupul a fost atârnat pe zidurile Bet-Sanului- de unde a fost recuperat de locuitorii Iabesului
din Galaad, împreună cu trupurile fiilor lui. Acestea au fost arse, şi oasele îngropate sub
stejarul din Iabes (31.9-13).

Rezumat
A doua carte a lui Samuel evocă domnia de 40 de ani a păstorului David, pe care Dumnezeu l-
a însoțit pretutindeni, căruia i-a nimicit toți vrăjmașii(filisteni, amaleciți, Hadadezer, sirieni,
edomiți, moabiti), ,,ca să nu mai fie tulburat, ca să nu -l mai apese cei răi ca mai înainte’’ și ca
pe vremea judecătorilor, făcându-l faimos și dându-i odihnă prin izbăvirea de vrăjmași. Iar în
interior, cartea surprinde declinul casei lui Saul (Iș-Boșet) și înfrângerea rebeliunii fiului lui
David, Absalom.

Fermecat de frumusețea lui Batșeba, nevasta lui Urie hetitul, care se îmbăia, David, proaspăt
sculat dintr-un somn de după-amiază, se culcă cu aceasta și, aflând că aceasta are un copil,
încearcă să-și acopere păcatul trimițându-l pe Urie acasă. La refuzul repetat al acestuia,
ordonă comandantului său de oști, Ioab, să-l pună pe Urie în cel mai greu loc al luptei cu
amoniții și apoi să-l părăsească acolo, ca să fie omorât. Deși Ioab nu aplică ordinul, ba
dimpotrivă, îl pune pe Urie într-un loc apărat de viteji, acesta moare. Natan, proorocul, îl
acuză pe David de preacurvie și de faptul că a ucis pe Urie ,, cu sabia fiilor lui Amon’’ (căci
intenția de a-l ucide echivala tot cu o ucidere, în același mod în care Iisus va spune că a te uita
la o femeie poftind-o înseamnă că respectivul a și preacurvit în inima sa- Mt5.28). Dumnezeu
îl pedepsește prin promisiunea nedepărtării sabiei din casa lui, prin luarea și necinstirea
nevestelor sale în văzul tuturor (ceea ce va face Absalom) și, pentru că a făcut pe vrăjmașii
Domnului să-L hulească, prin moartea fiului.
Cartea conține și tragică poveste a unui viol incestuos. Chinuit și îmbolnăvit de iubire,
Amnon, fiul lui David, o siluiește pe frumoasă sa sora vitregă, Tamar, ajungând s-o urască
mai mult decât a iubit-o ; apoi o izgonește. Pentru acesta mișelie, Absalom, fratele Tamarei, îl
ucide pe Amnon.

Cartea aduce în prim-plan pe foarte bogatul și înțeleptul Barzilai, Galaaditul, pe blasfematorul

împăratului, Șimei, pe crudul Ioab (care-i ucide fără rost pe Abner și Amasa), pe Mical care l-
a disprețuit în inima ei pe David, soțul ei, pentru că, la aducerea chivotului, jucând, s-a
descoperit înaintea slujnicelor supușilor lui, ,,cum s-ar descoperi un om... de nimic!``, pe
răzvrătitul Absalom, vestit pentru frumusețea sa.

Prezentare detaliată
Dumnezeu izbăvește pe poporul lui Israel de vrăjmași prin David

A doua carte a lui Samuel evocă domnia lui David. ,,Scaunul de domnie al lui David va fi
ridicat peste Israel și peste Iuda, de la Dan până la Beer-Seba’’ (3.10). Bătrânii lui Israel îl
ung pe David împărat peste Israel, la vârsta de 30 de ani; el a domnit 40 de ani; la Hebron a
domnit șapte ani și șase luni și la Ierusalim a domnit 33 de ani peste tot Israelul și Iuda (5.2-
5). Prin mâna lui David Dumnezeu izbăvește pe poporul lui Israel din mâna filistenilor și din
mâna tuturor vrăjmașilor lui’’ (3.18, 7.9). Dumnezeu i-a făcut numele mare ca numele celor
mari de pe pământ (7.9, 5.10). Dumnezeu a dat un loc poporului Lui, Israel, și l-a sădit ca să
locuiască în el și să nu mai fie tulburat, ca să nu-l mai apese cei răi ca mai înainte și ca pe
vremea când pusese judecători peste popor. Și i-a dat odihnă izbăvindu-l de toți vrăjmașii săi
(7.9-11). Domnul ocrotea pe David oriunde se ducea (8.2,14,7.9). David îi învinge pe filisteni
(5.17-25, 8.1), moabiti,(8.2), Hadadezer, împăratul din Toba (8.3), sirieni (8.5-6, 10.6, 10.13-
19), edomiți (8,14), amoniții (10,12.26-31), oamenii din Tob (10.6). Obosit, David este la un
pas de moarte și bătrânii lui Israel îi cer să nu mai iasă cu ei în luptă, ca să nu stingă ,,lumina
lui Israel’’ (21.15-17), după ce mai fusese rugat o dată să nu mai iasă la luptă.(18.3-4)

Păcatul lui David- preacurvie și ucidere

Pe vremea când porneau împărații la război, David a trimes pe Ioab, cu slujitorii lui și tot
Israelul, să pustiască țara lui Amon și să împresoare Raba. Dar David a rămas la Ierusalim, de
parcă el n-ar fi fost împărat. Și, într-o după-amiază spre seară, pe când se plimba pe acoperișul
casei sale, David, proaspăt sculat din somn, zărește o femeie care se scălda și care era foarte
frumoasă la chip. David întreabă cine este și i se spune că este Batșeba, fata lui Eliam și
nevasta lui Urie, Hetitul. El trimite niște oameni s-o aducă, ea vine și se culcă cu ea. După ce
se curăță de necurăția ei, ea pleacă acasă. Batșeba rămâne însărcinată și îi trimite vorbă lui
David despre acest lucru. Atunci David îl cheamă pe Urie, pe care îl întreabă de starea lui
Ioab, despre starea poporului, despre mersul războiului și îi spune să se pogoare acasă și să-și
spele picioarele, cu intenția vădită de a-și acoperi astfel păcatul. Urie iese din casa
împărătească urmat de un dar din partea împăratului, dar se culcă la poarta casei împărătești,
cu toți slujitorii stăpânului lui, refuzând să se pogoare acasă. Aflând acest lucru, David îl
cheamă din nou la el și îl întreabă de ce nu s-a pogorât acasă. Urie îi răspunde că nu poate
face asta atâta vreme cât ,,chivotul și Israel și Iuda locuiesc în corturi iar căpetenia Ioab și
slujitorii săi au tabăra pe câmp’’. David îi spune atunci să mai rămână și în acea zi cu el și îi
dă să mănânce și mai ales să bea, ca să-l îmbete. Deși beat, Urie iese și se culcă tot cu
slujitorii stăpânului său, refuzând să se pogoare acasă. Atunci David îi scrie o scrisoare lui
Ioab în care îi ordonă să-l pună pe Urie în cel mai greu loc al luptei iar apoi să se tragă înapoi
de acolo, pentru a fi lovit și a muri, scrisoare pe care o trimite prin însuși Urie. Deși Ioab nu
dă curs poruncilor lui David, ci, dimpotrivă, îl pune într-un loc sigur, apărat de viteji, acesta
moare în toiul luptei. Batșeba află de moartea soțului său pe care îl plânge, iar după trecerea
zilelor de jale, David trimite s-o ia pe Batșeba și aceasta devine nevasta lui.(cap 11)

Mustrarea lui Dumnezeu și pedepsele pentru păcatul lui David

Fapta lui David nu place lui Dumnezeu care îl mustră pe David prin Natan, care-i spune o
poveste cu tâlc. Un bogat ce avea foarte multe oi și foarte mulți boi nu se îndura să sacrifice
unul din multe sale animale, ci sacrifică singura mielușa a unui sărac, pe care acesta o
cumpărase, o hrănise, o crescuse împreună cu copiii lui, mâncând și bând alături de el, pentru
a o găti unui călător. David se revoltă zicând că e vrednic de moarte un asemenea om și că e
dator să restituie 4 oi în schimbul celei tăiate. Natan îi spune că el este omul acela și
Dumnezeu îi spune – prin gura lui Natan - că El l-a uns împărat al lui Israel și L-a scăpat de
mâna lui Saul, că El l-a făcut stăpân peste casa stăpânului său și a pus la sânul său nevestele
stăpânului său și El i-a dat casa lui Israel și Iuda. Iar el ,,a disprețuit cuvântul Domnului
făcând ce este rău înaintea Lui’’ și s-a culcat cu nevasta lui Urie și pe acesta ,,l-a ucis cu sabia
fiilor lui Amon ‘’(căci intenția de a-l ucide, chiar dacă acesta a murit în toiul luptei, echivala
tot cu o ucidere, una de natură spirituală, în același mod în care Iisus va spune că a te uita la o
femeie poftind-o înseamnă că respectivul a și preacurvit în inima sa[3]). Natan îi aduce la
cunoștință pedeapsa lui Dumnezeu: sabia nu se va mai depărta din casa sa, care se va ridica
chiar din casa sa(revolta lui Absalom - 2Sam15.1-13 este doar începutul luptelor din familia
sa), iar, pentru că a lucrat pe ascuns, nevestele sale vor fi date altuia, care se va culca cu ele în
fața soarelui și a întregului Israel (lucru împlinit de fiul său, Absalom - 16.20-23). David își
recunoaște păcatul, Natan îi spune că Dumnezeu îi iartă păcatul și că nu va muri, dar pentru că
a făcut pe vrăjmașii Domnului să-L hulească, fiul care i s-a născut va muri (12.1-14).
Proorocia se împlinește în pofida rugăciunilor făcute de David și a postului ținut de acesta
(2Sam12.16-23)

Solomon, iubitul Domnului

Când David vrea să-I facă Domnului o casă, i se răspunde că i se va ridica un urmaș după el,
ieșit din trupul lui, căruia îi va fi întărită împărăția. și acesta va zidi numelui lui Dumnezeu o
casă, Dumnezeu îi va fi tată și el va fi fiu. Iar dacă va face răul, va fi pedepsit cu o nuia
omenească și cu lovituri omenești, dar harul Domnului nu se va depărta de la el, cum a fost
îndepărtat de la Saul. Dumnezeu va întări pe vecie scaunul lui de domnie.(cap7) După
pedepsirea cu moartea a copilului, David a mângâiat pe nevastă-sa Batșeba și a intrat la ea și
și s-a culcat cu ea. Ea a născut un fiu, pe care l-a numit Solomon (pace) și care a fost iubit de
Domnul. David l-a încredințat în mâinile lui Natan și Natan i-a pus numele Iedidia (Iubitul
Domnului) pentru Domnul.(12.24-25)

O mișelie: Amnon o siluiește pe sora sa, Tamar

Amnon, fiul lui David, o iubea într-atât de mult pe sora sa, frumoasă fecioară Tamar, încât,
chinuit, cade bolnav. La sugestia vicleanului Ionadab (fiul lui Șimea, fratele lui David),
Amnon reușește, prefăcându-se bolnav și solicitând ajutorul soră-sii, să ajungă în preajma
Tamarei. Amnon o siluiește, deși ea îl roagă să meargă la împărat pentru încuviințare cu
cererea lui, și el ajunge s-o urască mai mult decât o iubise. După ce a făcut această mișelie,
Amnon o izgonește, în pofida rugăminților fetei de a nu mări astfel răul făcut. Tamar își
presară cenușă în cap, își sfâșie haina pestriță(pe care o purtau fetele împăratului cât erau
fecioare) și pleacă țipând. Fratele său, Absalom, o ia la el acasă pe nemângâiata Tamar, și
începe să-l urască pe Amnon, pe care îl și ucide mai târziu, după care fuge la Talmai,
împăratul Ghesurului (cap13).

Personajele importante

Barzilai, Galaaditul, care era foarte bătrân, având aproape 80 de ani, și care, fiind foarte
bogat, se îngrijise de împărat în timpul șederii la Mahanaim, s-a pogorât din Roghelim și a
trecut Iordanul împreună cu împăratul David. Acesta îi propune să vină cu el la Ierusalim.
Acesta îi dă un răspuns emoționant

34Dar Barzilai a răspuns împăratului: ,,Câți ani voi mai trăi, ca să mă sui cu împăratul
la Ierusalim?
35Eu sînt astăzi în vîrstă de optzeci de ani. Pot eu să mai cunosc ce este bun și ce este
rău? Poate robul tău să mai aibă vreun gust pentru ce mănîncă și bea? Pot eu să mai
aud glasul cîntăreților și cîntărețelor? Și pentru ce să mai fie robul tău o povară pentru
domnul meu, împăratul?
36Robul tău va merge puțin dincolo de Iordan cu împăratul. Dealtfel, pentru ce mi-ar
face împăratul această binefacere?
37Să se întoarcă robul tău, și să mor în cetatea mea, lîngă mormîntul tatălui meu și
mamei mele! Totuși Barzilai îl trimite pe Chimham în locul lui la curtea împăratului.
(19.31-40)

Șimei, fiul lui Ghera, aparținând familiei și casei lui Saul, îl blesteamă aruncând cu pietre
după David și după toți slujitorii împăratului. El îl acuză pe David că este un om al sângelui și
un om rău, adăugând că Dumnezeu face să cadă asupra lui pedeapsa pentru tot sângele casei
lui Saul, al cărui scaun de domnie l-ar fi luat, prin darea împărăției în mâna lui Absalom.
Abișai, slujitorul lui David îi cere permisiunea împăratului să aplice legea și să-l omoare pe
Șimei. David refuză, spunând că până și fiul său, Absalom, s-a răzvrătit împotriva lui și vrea
să-i ia viața și amână pedepsirea lui Simei.(16.5-14). Când însă David urma să se întoarcă în
Israel ca împărat, Șimei iese înaintea lui și îl roagă să nu țină seama și să uite nelegiuirea lui,
care în mod obișnuit se pedepsea cu moartea. David spune: Astăzi să se omoare oare vreun
om în Israel? Nu știu eu că împărățesc azi peste Israel?`` (2Sam 19.16-23). David îi va lăsa lui
Solomon sarcina de a aplica legea și de a-l ucide pe Simei.(1Imparati 2.36-46)

Văzându-l pe David cum, încins cu efodul de in subțire, juca din răsputeri, la aducerea
chivotului la Ierusalim, Mical, una din soțiile sale, l-a disprețuit în inima ei și ieșindu-i
înainte, i-a spus ironic: ,, ,,Cu cîtă cinste s'a purtat azi împăratul lui Israel descoperindu-se
înaintea slujnicelor supușilor lui, cum s'ar descoperi un om... de nimic!``David îi răspunde că
în fața Domnului s-a descoperit , adăugând că s-ar înjosi chiar și mai mult în fața Lui și că va
fi în cinste la slujnicele de care vorbește ea. Și Mical, fata lui Saul, n-a avut copii până în ziua
morții ei(6.12-23). Mical, soția lui David, pe care o obținuse de la Saul după o victorie asupra
filistenilor (1Sam18.25-28), este cerută de David înapoi. Între timp, ea se căsătorise cu Paltiel,
fiul lui Lais, care renunță cu greu la ea, acesta mergând plângând după ea până la Bahurim și
plecând doar la ordinul lui Abner.(3.13-16)
Ioab

Din pricina faptului că Iș-Boșet, împăratul Israelului, fiul lui Saul, îi reproșează lui Abner,
conducătorul oștirii, că a intrat la țiitoarea lui Saul, Rițpa, acesta își oferă sprijinul lui David.
Împăratul Iudei acceptă sprijinul (cu condiția aducerii nevestei sale, Mical), dar Ioab se arată
nemulțumit și îi spune că acesta a venit să-l înșele, să-i pândească pașii și să știe ce face. Ioab
și Abișai îl ucid in timp de pace pe Abner (3.26-27) pentru că, în timpul războiului, acesta
ucisese pe fratele său, Asael (2.19-23). David se declară nevinovat în fața Domnului de
sângele lui Abner și se roagă la Dumnezeu ca ,,Sîngele acesta să cadă asupra lui Ioab și asupra
întregei case a tatălui său! Totdeauna să fie în casa lui Ioab cineva, atins de o scurgere de
sămînță sau de lepră, sau care să se razime în cîrjă, sau să cadă ucis de sabie, sau să ducă lipsă
de pîne!``(3.29). El mărturisește în fața slujitorilor săi că el este slab în raport cu fiii Țeruiei
(Abișai și Ioab) care sunt prea puternici pentru el. David se roagă ca ,,Domnul să răsplătească
după răutatea lui celui ce a făcut răul!`` (3.39), ceea ce va face Solomon (1Regi 2.5,6, 28-35).
Ioab îl ucide și pe Absalom, fiul răzvrătit al lui David, în pofida poruncii împăratului de a-l
trata cu blândețe pe tânărul Absalom. (18.5-17). Când David îl jelește pe Absalom
acoperindu-și fața, Ioab îl mustră și îl amenință pe David cu aceste cuvinte:

,,Tu acoperi azi de rușine fața tuturor slujitorilor tăi, cari au scăpat azi viața ta, a fiilor
tăi și a fetelor tale, a nevestelor tale și a țiitoarelor tale.
6Tu iubești pe cei ce te urăsc, și urăști pe ceice te iubesc, căci arăți azi că pentru tine
nu sînt nici căpetenii nici slujitori; și văd acum că, dacă ar trăi Absalom și noi toți am
fi murit în ziua aceasta, lucrul acesta ți-ar fi plăcut.
7Scoală-te dar, ieși și vorbește după inima slujitorilor tăi! Căci jur pe Domnul că, dacă
nu ieși să te arăți, nu va rămînea un om cu tine în noaptea aceasta; și aceasta va fi o
nenorocire mai rea pentru tine decît toate nenorocirile cari ți s'au întîmplat din tinereță
pînă acum.``

Ioab îl ucide și pe Amasa, căruia David îi propusese preluarea conducerii oștirii (19.13, 8-13),
care fusese șeful oștirii lui Absalom (17.25)

Absalom

Absalom, fiul lui David și al Maachei(3.3), a căpătat ură pe Amnon, fratele său vitreg (fiul lui
David și al lui Ahinoam) care o necinstise (violase) și o izgonise apoi pe frumoasa lui soră,
Tamar (13.20,21) și îl ucide pe acesta (13. 28-29-39) iar apoi fuge la Talmai, împăratul
Ghesurului, fiind conștient că fapta sa poate fi pedepsită cu moartea (14.32). Ioab îl convinge
pe David să-l cheme înapoi pe tânărul Absalom (14.1-20); totuși acestuia nu i se permite la
început să vadă fața împăratului dar David acceptă după un timp, dându-i o sărutare ca semn
de iertare (14.33) Totuși, Absalom despre care știm că ,,nu era om în tot Israelul așa de vestit
ca Absalom în privința frumuseței lui; din talpa piciorului pînă în creștetul capului, n'avea
niciun cusur’’ și că avea un păr care, tăiat la un an, cântarea ,,două sute de sicli, după
greutatea împăratului’’, se răzvrătește împotriva împăratului. Astfel, el câștiga inima
oamenilor lui Israel în felul următor: stătea la poarta casei împărătești și când cineva se
prezenta la curte pentru judecată cu vreo neînțelegere, acesta îi spunea că ,,pricina lui este
bună și dreaptă, dar că ,,nimeni din partea împăratului nu îl va asculta’’, adăugând că dacă el
ar fi judecător în țară, ar face dreptate, iar ,, când se apropia cineva să se închine înaintea lui,
el își întindea mâna, îl apuca, și -l săruta’’ (15.5). După ce îl izgonește pe David, Absalom
ascultă de sfatul lui Ahitofel care îl sfătuiește să intre (să se culce cu) la țiitoarele pe care le-a
lăsat tatăl său pentru paza casei, astfel, tot Israelul va ști că s-a făcut urît tatălui său, și mînile
tuturor... celor ce sînt cu tine se vor întări.`` (16.20-23), împlinind astfel pedeapsa anunțată de
Domnul lui David că nevestele sale vor fi luate de altul care le va necinsti în văzul tuturor
(16.20-23). David îl învinge mai târziu pe Absalom care, rămas cu capul prins în crengile unui
stejar, este ucis de Ioab (18.14-15).

David se arată bun față de casa lui Saul

David îi pedepsește cu moartea pe Baaana și Recab care-l uciseseră pe Iș-Boșet, fiul lui Saul,
sperând că vor intra astfel în grațiile lui David.(4.1-12). El vrea să-i facă bine casei lui Saul
din pricina lui Ionatan (9.1,7), prietenul său, ucis în lupta de filisteni, și să se poarte ,,cu o
bunătate ca bunătatea lui Dumnezeu’’. Astfel el îl găsește pe Mefiboșet, fiul lui Ionatan, care
era olog de picioare și îi spune că îi dă înapoi toate pământurile lui Saul, Țiba, slujitorul lui
Saul, urmând a munci, împreună cu casa lui, pentru Mefiboșet. În plus, acesta urma să
mănânce la masa împăratului.(9.7-13)

Înalții slujbași

Ioab- mai mare peste oștire

Iosafat- mai mare peste scriitori

Țadoc și Ahimelec-preoți

Seraia- logofăt

Benaia- căpetenia cheretiților și a peletiților

Fiii lui David- mari dregători

Dumnezeu pedepsește cu ciumă pe Israel pentru numărătoarea lui David

David este stârnit de Dumnezeu pentru că Dumnezeu se aprinsese împotriva lui Israel,
pe care vroia să-l pedepsească. Astfel David este lăsat să greșească: el inițiază o numărătoare
a poporului- în urma căreia ies 800 000+ 500 000 bărbați din Israel, respectiv Iuda, în stare să
scoată sabia. David a simțit cum îi bătea inima după ce făcuse numărătoarea poporului, își dă
seama de marele păcat făcut, de faptul că a lucrat ca un nebun și imploră iertarea Domnului.
Gaad, văzătorul Domnului îl lasă pe David să aleagă una dintre următoarele trei nenorociri 1)
șapte ani de foamete 2)să fugă 3 luni înaintea vrăjmașilor săi 3) să bântuie ciuma trei zile în
țară. David alege îndurările Domnului decât să cadă în mâinile oamenilor și alege a treia
variantă. 70 000 de oameni mor iar, pe când îngerul se pregătea să nimicească Israelul,
Domnul s-a îndurat și a poruncit îngerului să-și tragă mâna. David insistă ca el trebuie să fie
pedepsit pentru că el a greșit. Gad îi poruncește să zidească un altar Domnului pe moșia lui
Aravna, Iebusitul (în locul unde era îngerul când lui Dumnezeu I s-a făcut milă de Ierusalim)
iar acesta se conformează, cumpărând moșia acestuia și ridică un altar Domnului unde îi
aduce arderi de tot și jertfe de mulțumire (2Sam24).

Cartea a treia a Regilor (rezumat)

Domnia lui Solomon

Dreptatea lui Solomon

Solomon îl pedepseşte cu moartea, potrivit legii, pe uzurpatorul tronului care recidivează,

Adonia, pe ucigaşul Ioab (care vărsase sânge fără temei, omorând pe Abner, căpetenia oştirii
lui Israel şi pe Amasa, căpetenia oştirii lui Iuda, în timp de pace) şi pe Şimei, care rostise mari
blesteme împotriva lui David (infracţiune pentru care era prevăzută pedeapsa cu moartea) şi
care nesocoteşte jurământul făcut de el Domnului şi porunca lui Solomon de a nu părăsi
cetatea.

Darurile lui Solomon

,,Cartea I a Regilor” începe cu evocarea domniei faimoase, tihnite şi prospere, de 40 de ani, a

lui Solomon (ce se tâlcuieşte ,,pace’’), care, cerând de la Dumnezeu înţelepciune pentru a-şi
conduce poporul, primeşte ,,o minte înţeleaptă şi pricepută” cum n-a avut nimeni înainte de el,
şi cum nu va avea nimeni după el (3.10-12). Solomon rosteşte trei mii de pilde (care
alcătuiesc cea mai mare parte a cărţii Pildele lui Solomon (Proverbele lui Solomon) şi a
alcătuit o mie cinci cântări (4.32), a vorbit despre copaci, de la cedrul de Liban până la isopul
ce creşte pe zid, despre dobitoace, despre păsări, despre târâtoare şi despre peşti (4.33),
fiindcă Dumnezeu îi dăduse, alături de înţelepciune şi pricepere, şi ,,cunoştinţe multe ca
nisipul mării’’ (4.29). Faima înţelepciunii sale devenise aşa de mare încât veneau oameni din
toate colţurile lumii (10.24-25), inclusiv cei trimişi de împăraţii pământului (4.34) ca să audă
înţelepciunea pe care o pusese Dumnezeu în inima lui. El rezolvă magistral încurcata
problemă a celor două prostituate. Pe deasupra, Dumnezeu îi dă şi ceea ce n-a cerut, adică îi
dăruieşte bogăţii şi slavă, aşa încât în timpul vieţii lui nu va mai fi niciun împărat ca el.
Dumnezeu îi mai promite că, dacă va păzi poruncile Domnului, îi va lungi şi zilele (3.13). În
privinţa slavei, locuitorii Israelului şi Iudei ,,care mâncau, beau şi se veseleau” ajunseseră
ca ,,nisipul de pe ţărmul mării” iar Solomon stăpânea peste toţi împăraţii de dincoace de Râu,
care îi aduceau daruri şi i-au fost supuşi tot timpul vieţii lui.

Zidirea Templului

Fiindcă Domnul i-a dat odihnă din toate părţile, el neavând nici potrivnic, nici nenorociri(5.4),
Solomon zideşte o casă Numelui Domnului. precum l-a anunţat însuşi Dumnezeu pe David
(5.4, 2Sam 7.13) şi o face în al 480-lea an de la ieşirea copiilor lui Israel din ţara Egiptului, în
al patrulea an al domniei lui peste Israel, în luna a doua. Templul a fost construit în 7 ani,
isprăvit în anul al 11-lea, în a opta lună. (6.1,37,38).

Păcatul lui Solomon

Deşi Solomon, ,,omul odihnei’’ ,, iubea pe Domnul şi se ţinea de obiceiurile tatălui său,
David, el se lasă ,,târât de iubire’ şi se ,,alipeşte’’ de unele neamuri interzise de Dumnezeu
împăraţilor Israelului, având de neveste, în afară de fata lui Faraon (probabil faraonul Siamon,
dinastia a XXI-a), 700 de crăiese împărăteşti (moabite, amonite, edomite, sidoniene şi hetite)
şi 300 de ţiitoare. La bătrâneţe, nevestele iubite ,,i-au abătut inima’’ şi ,,i-au plecat inima spre
dumnezei străini" astfel că nu a mai rămas ,,cu totul a lui Dumnezeu, cum fusese inima tatălui
său David’’, aşa cum prevăzuse Domnul că se va întâmpla cu acei împăraţi care se vor
încuscri cu vreunul din cele 7 popoare mai puternice decât Israelul. Dumnezeu îl pedepseşte
pe Solomon cu ruperea împărăţiei de la el din mâna fiului său, Roboam, şi oferirea a 10
seminţii slujitorului său, Ieroboam I, cu lăsarea unei seminţii fiului său (11.11-13). Dumnezeu
îi mai ridică şi doi vrăjmaşi pe Hadad, Edomitul(11.14-22) şi pe Rezon, fiul lui Eliada,
împărat al Siriei(11.23-25)

Succesorii

Cartea continuă cu evocarea domniilor succesorilor săi, în general nelegiuiţi şi idolatri (Israel-
Ieroboam I, Nadab, Baeşa, Ela, Zimri, Omri, Ahab şi Ahazia; Iuda- Roboam, Abia; cei mai răi
dintre ei fiind Ahab şi apoi Omri-16.25,30) cu câteva excepţii notabile (Iuda-Asa şi fiul său,
Iosafat).

Profetul Ilie în luptă cu Ahab şi Izabela

Ultima parte a cărţii aduce în prim-plan pe profetul Ilie, făcător de minuni (învie fiul unei
văduve, face ca untdelemnul şi făina acesteia să nu se împuţineze), aducător şi opritor de
ploaie şi conflictul său cu idolatrul împărat Ahab, care a făcut ,,ce este rău mai mult decât toţi
cei ce fuseseră înaintea lui’’. Ilie îl lămureşte pe idolatrul Ahab, în faţa întregului popor, că
Dumnezeul lui Israel este adevăratul Dumnezeu şi poporul se întoarce la adevărata credinţă.
Ahab se face ucigaş şi hoţ pentru o vie (consimţind la o judecată mârşavă, cu martori
mincinoşi, pusă la cale de Izabela, soţia sa, judecată în urma căreia Nabot, proprietarul viei,
este condamnat la moarte pentru blasfemie; iar via pe care acesta nu vroia s-o vândă pentru că
era moştenire de familie revine împăratului). Astfel acuzat de Ilie, Ahab se smereşte înaintea
lui Dumnezeu: îşi rupe hainele, îşi pune un sac pe trup, în care doarme, posteşte, şi în care
merge încet în timpul zilei. Dumnezeu ţine cont de smerirea lui Ahab şi îi spune că
nenorocirea va cădea peste regatul său nu în timpul vieţii sale, ci în timpul vieţii fiului său.

Cartea a treia a regilor

Domnia lui Solomon

Dreptatea lui Solomon

Uzurpatorul Adonia recidivează şi este pedepsit cu moartea

Fiul lui David pe care acesta ,,nu-l mustrase niciodată", Adonia, fiul Haghitei, ,,frumos la
chip’’, s-a sumeţit şi s-a răzvrătit , împreună cu Ioab şi cu preotul Abiatar, împotriva
propriului tată, făcându-se pe sine împărat (1.5-10). La sugestia proorocului Natan, Batşeba îi
aminteşte foarte bătrânului David că i-a jurat că Solomon va sta pe scaunul de domnie(1.17),
îi spune că Adonia s-a proclamat împărat(1.18-20) şi îi spune că după moartea sa ea şi
Solomon vor fi priviţi ca vinovaţi(1.21). Bătrânul David ordonă ca Solomon să fie uns
împărat de preotul Ţadoc şi proorocul Natan la Ghihon(1.32-40). Auzind de înscăunarea lui
Solomon, toţi cei poftiţi la ospăţul de cinstire a ,,împăratului Adonia’’, s-au umplut de spaimă,
s-au sculat şi au plecat care încotro. Adonia însuşi, temându-se de Solomon, fuge şi se apucă
de coarnele altarului, implorând ca împăratul să-i jure că îi va cruţa viaţa(1.49-50). Solomon îi
mai dă o şansă (legea îi dădea dreptul să-l pedepsească cu moartea pentru uzurparea tronului)
şi îi promite că, dacă va fi cinstit, un fir de păr nu-i va cădea, dar dacă se va găsi răutate în el,
va muri. Adonia se închina noului împărat şi Solomon îi spune să meargă acasă(1.52-53).
Totuşi, Adonia o roagă pe Batşeba, să ceară de la Solomon pe Abişag-Sunamita(2.13-18),
fecioară tânără şi frumoasă pusă să slujească şi să-i încălzească patul lui David, care nu se
împreunase cu împăratul(1.1-4). Întrucât gestul era un prim pas spre o nouă revendicare a
tronului, o nouă tentativă de uzurpare a tronului(2.22), Solomon ordonă uciderea lui Adonia,
după promisiunea făcută (2.22-25).(nota S2).Abiatar este scos din slujbă şi trimis la moşiile
lui din Anatot(2.26-27) şi înlocuit cu preotul Ţadoc.

Ucigaşul Ioab este pedepsit cu moartea pentru două crime făcute în timp de pace

Ioab fuge şi el la coarnele altarului(2.28-30) şi Solomon ordonă uciderea lui pentru ca astfel
să fie luat de pe el şi de pe casa tatălui lui ,,sângele pe care l-a vărsat Ioab fără temei’’, pentru
că ,,a vărsat sânge de război în timp de pace’’(2.5). Domnul face astfel ca ,,sângele lui să cadă
asupra capului lui pentru că a lovit doi bărbaţi mai buni şi mai drepţi decât el’’, şi i-a ucis cu
sabia fără ştirea împăratului David: pe Abner, căpetenia oştirii lui Israel şi pe Amasa,
căpetenia oştirii lui Iuda, (2.31-34).(notaS1) Benaia este pus în locul lui Ioab(2.35)

Blasfematorul împăratului David, Şimei, greşeşte din nou şi este pedepsit cu moartea
de Solomon

Împăratul Solomon îl cheamă pe Şimei, care aparţinea familiei şi casei lui Saul, la el şi îi
spune să-şi construiască o casă la Ierusalim, avertizându-l că, în situaţia în care va trece pârâul
Chedron, va muri. Porunca avea menirea de a testa temeinicia fidelităţii faţă de noul împărat,
Solomon.(Acesta se făcuse vinovat de aducerea de mari blesteme împotriva împăratului
David, infracţiune care se pedepsea cu moartea. Astfel, într-un moment în care Absalom
preluase puterea şi David fugea de el, Şimei îl blestemase pe David şi aruncase cu pietre după
el şi după toţi slujitorii împăratului. Şimei, ca om din familia şi casa lui Saul, îi mai spusese că
este un om al sângelui şi un om rău, adăugând că Dumnezeu face să cadă asupra lui pedeapsa
pentru tot sângele casei lui Saul, al cărui scaun de domnie l-ar fi luat (acesta era un neadevăr)
prin darea împărăţiei în mâna lui Absalom. Abişai, slujitorul lui David, îi cere atunci
permisiunea de a aplica legea, adică de a-i tăia capul, dar David refuză spunând:

,,Ce aveţi voi cu mine, fiii Ţeruiei? Dacă bleastămă, înseamnă că Domnul i -a zis: ,Bleastămă
pe David!` Cine -i... va zice dar: ,Pentru ce faci aşa?`` Şi David a zis lui Abişai şi tuturor
slujitorilor săi: ,,Iată că fiul meu, care a ieşit din trupul meu, vrea să-mi ia viaţa; cu cât mai
mult Beniamitul acesta! Lăsaţi -l să blesteme, căci Domnul i -a zis. Poate că Domnul se va
uita la necazul meu, şi-mi va face bine în locul blestemelor de azi.`` (2Sam16.5-14). Când
David îşi recapătă tronul, acelaşi Şimei iese înaintea împăratului şi îl roagă să nu ţină seama şi
să uite nelegiuirea făcută. Acelaşi Abişai îl întreabă pe David dacă acesta nu trebuie pedepsit
cu moartea pentru că a blestemat pe unsul Domnului (aşa cum cerea legea). David îi
răspunde: ,,Ce am eu cu voi, fiii Ţeruiei, şi pentru ce vă arătaţi astăzi protivnicii mei? Astăzi
să se omoare oare vreun om în Israel? Nu ştiu eu că împărăţesc azi peste Israel?`` , spunând
aşadar că nu e momentul, şi îi jură lui Simei că nu-l va omorî. -2Sam19.15-21-23).

Şimei jură pe Domnul în faţa lui Solomon că aşa va face. După trei ani, doi slujitori de-ai săi
au fugit la Achiş, împăratul Gatului şi Şimei s-a dus după ei şi i-a adus înapoi. Pentru că a
nesocotit jurământul Domnului şi porunca lui Solomon, Şimei este pedepsit cu moartea. Aşa
cum constată însuşi Solomon, Dumnezeu a întors tot răul pe care i-l făcuse acesta împăratului
David asupra capului său. Şi astfel împărăţia s-a întărit în mâinile lui Solomon(2.36-46).

Darurile lui Solomon

 Darul primit de la Dumnezeu: cea mai mare înţelepciune posibilă

Dumnezeu îi apare în vis tânărului rege încuscrit cu Faraonul, la Gabaon (cea mai însemnată
înălţime), spunându-i să-i ceară ce vrea să-i dea. Solomon, „care iubea pe Domnul şi se ţinea
de obiceiurile tatălui său, David” îi răspunde că, fiind „tânăr şi neîncercat”, şi-ar dori „o minte
pricepută” pentru a putea împăraţi şi judeca acest popor numeros (poporul evreu), deosebind
binele de rău.[1]. Lui Dumnezeu îi place că tânărul rege n-a cerut pentru el, aşa cum ar fi făcut-
o alţii, nici viaţă lungă, nici bogăţii, nici moartea vrăjmaşilor, ci a cerut pricepere ca să facă
dreptate, şi îi dă „o minte înţeleaptă şi pricepută” cum n-a avut nimeni înainte de el, şi cum nu
va avea nimeni după el. [5]

Dumnezeu a dat lui Solomon şi foarte mare pricepere şi cunoştinţe multe ca nisipul mării.
Înţelepciunea sa întrecea înţelepciunea tuturor fiilor Răsăritului şi toată înţelepciunea
egiptenilor. El era mai înţelept decât orice om, mai mult decât Etan, Ezrahitul, mai mult decât
Heman, Calcol şi Darda, fiii lui Mahol[6]

Solomon a rostit trei mii de pilde şi a alcătuit o mie cinci cântări,[1] a vorbit despre copaci, de
la cedrul de Liban până la isopul ce creşte pe zid, despre dobitoace, despre păsări, despre
târâtoare şi despre peşti[7][1]

Faima înţelepciunii sale devenise aşa de mare încât veneau oameni din toate colţurile lumii,
inclusiv cei trimişi de împăraţii pământului ca să audă înţelepciunea pe care o pusese
Dumnezeu în mintea lui. Împărăteasa din Seba a venit să-l încerce prin întrebări grele iar
Solomon i-a răspuns la toate întrebările, aşa încât împărăteasa exclamă că „nici pe jumătate nu
i s-a spus” şi că are mai multă înţelepciune şi propăşire decât i se răspândise faima. [8][1]

Solomon rezolva o problemă încurcată

Căpătând darul cerut de la Dumnezeu, înţelepciunea, el rezolvă magistral încurcată problema

a copilului revendicat de două prostituate. Una o acuză pe cealaltă că şi-a omorât copilul
culcându-se din neglijenţa peste el, şi că l-ar fi schimbat cu al ei, în condiţiile în care ele trăiau
în aceeaşi casă, născuseră la trei zile distanţă şi nu era nimeni cu ele în casă. Solomon cere o
sabie şi spune să fie tăiat copilul în două şi sa le fie dat fiecăreia jumătate. Mamei adevărate i
se rupe inima pentru copil, aşa că îi spune lui Solomon să nu îl omoare ci să-i dea mai bine
celeilalte copilul, în timp ce cealaltă este de acord cu intenţia împăratului. Atunci Solomon îşi
dă seama al cui este copilul şi-l încredinţează acesteia. Tot Israelul a auzit de hotărârea pe care
o rostise împăratul. Şi oamenii s-au temut de împărat, căci au văzut că înţelepciunea lui
Dumnezeu era în el, povăţuind -l în judecăţile lui.(3.16-28)

Celelalte daruri: bogaţii şi slavă

Dumnezeu îi dă pe deasupra şi ceea ce n-a cerut, adică îi dăruieşte bogaţii şi slavă, aşa încât în
timpul vieţii lui nu va mai fi niciun împărat ca el. Dumnezeu îi mai promite că dacă va păzi
poruncile Domnului, îi va lungi şi zilele.[9] În privinţa slavei, Solomon stăpânea peste Iuda şi
Israel, unde locuitorii, care „mâncau, beau şi se veseleau” ajunseseră ca „nisipul de pe ţărmul
mării”. El stăpânea şi toate împărăţiile „de la Râu până în ţara filistenilor şi până la hotarul
Egiptului”, „stăpânea peste toată ţara de dincoace de Râu, de la Tisah până la Gaza, peste toţi
împăraţii de dincoace de Râu” iar supuşii săi „îi aduceau daruri, fiindu-i supuşi tot timpul
vieţii lui”. În plus, avea pace pretutindeni de jur împrejur.[3] În privinţa bogăţiei, împăratul
Solomon a întrecut pe toţi împăraţii pământului în bogăţii[10]

Dările

Greutatea aurului care venea pe an era uriaşă, cca 30 000 kg aur, „afară de ce scotea de la
negustorii cei mari şi din negoţul cu mărfuri, de la toţi împăraţii Arabiei şi de la dregătorii
ţării”, arată „Cartea întâi a împăraţilor”.

Scuturile

Împăratul Solomon a făcut două sute de scuturi mari de aur bătut, şi pentru fiecare din ele a
întrebuinţat şase sute de sicli de aur, adică 10 kg de aur (1 siclu de aur=16,36 gr; 600
sicli=9816gr, aprox 10kg) şi alte trei sute de scuturi mici de aur bătut, întrebuinţând trei mine
de aur, adică 2,5 kg aur.(1mină aur=818 grame, 3 min=2,5kg aur); şi împăratul le -a pus în
casa numită Pădurea Libanului.

Luxul curţii

„Cartea a III a Regilor” istoriseşte faptul că împăratul a făcut un mare scaun de domnie de
fildeş, şi l -a acoperit cu aur curat. Scaunul acesta de domnie avea „şase trepte, şi partea de sus
era rotunjită pe dinapoi, de fiecare parte a scaunului erau răzimători: lîngă răzimători stăteau
doi lei, şi pe cele şase trepte stăteau doisprezece lei de o parte şi de alta. Aşa ceva nu s'a făcut
pentru nici o împărăţie”.[3] La curtea sa-continuă cartea- toate paharele erau de aur şi toate
vasele din casa pădurii Libanului erau de aur curat, căci pe vremea lui Solomon „argintul nu
avea nicio trecere” fiind „tot atât de obişnuit ca pietrele, şi cedrii tot aşa de mulţi ca smochinii
din Egipt care cresc pe câmpie”. Corăbiile din Tars îi aduceau, la fiecare trei ani, aur şi argint,
fildeş, maimuţe şi păuni.

Caii

Cărţile istorice ale Vechiului Testament istorisesc că Solomon dispunea de 1400 de care şi 12
000 de călăreţi, 40 000 de iesle, caii şi carele fiind aduse din Egipt la un preţ hotărât(1car=600
de sicli, 1 cal=150 de sicli).[11]. Solomon aducea cai inclusiv pentru împăraţii Hitiţilor şi
pentru împăraţii Siriei[3]

Slujbaşii lui Solomon

Ţadoc şi Abiatar- preoţi

Benaia- căpetenia oştirii

Adoniram- mai mare peste dări

Asaria, Elihoref, Ahia- logofeţi

Azaria- mai mare peste îngrijitori

Zabud- slujbaş de stat, cirac al împăratului

Ahişar- mai mare peste casa împăratului

Iosafat- scriitor.[3]

Construcţiile

Construirea Templului

Solomon îi trimite vorbă lui Hiram, care „îl iubise totdeauna pe David” şi care-şi trimisese
slujitorii la el, spunându-i că tatăl său, David, n-a putut să zidească o casă Domnului,
Dumnezeului lui, din pricina războaielor cu care l-au înconjurat vrăjmaşii lui, dar că, acum
Domnul i-a dat lui odihnă din toate părţile, el neavând nici potrivnic, nici nenorociri, aşa că
are de gând să zidească o casă Numelui Domnului, precum l-a anunţat însuşi Dumnezeu pe
David [12] Cartea istoriseşte cum Solomon îi cere lui Hiram, împăratul Sidonului, să aducă
cedrii şi chiparoşi pentru construcţia Templului, ştiut fiind faptul că „nimeni nu se pricepe să
taie lemne ca sidonienii” şi îi promite simbria dorită de acesta. Hiram îi răspunde că cedrii vor
fi trimişi pe mare în plute până la locul dorit, iar Solomon îi trimite merinde, aşa cum i se
ceruse. Între Hiram şi Solomon a fost pace, şi au făcut legământ împreună. Totuşi, mai târziu,
apar neînţelegeri, căci Hiram este nemulţumit de cele 20 cetăţi oferite de Solomon, (numind
ţara în care se aflau Cabul, nume rămas până în zilele noastre) în schimbul lemnelor de cedru,
chiparos şi aurului(120 talanţi) pe care le livrase împăratului Israelului. Solomon- continuă
relatarea- ia 30 000 de oameni de corvoadă din Israel, şi-i trimite cu schimbul în Liban. Aceşti
oameni de corvoadă proveneau de la popoarele străine rămase în cetăţile cucerite de Solomon.
(amoriţi, hitiţi, fereziţi, heviţi, iebusiţi), nefăcând parte din copiii lui Israel.[13] Împaratul mai
avea 70 000 de purtători de poveri şi 80 000 tăietori de pietre în munţi, conduşi de 3300 de
căpetenii. Solomon a poruncit să se scoată pietre „mari şi măreţe”, cioplite pentru temeliile
casei. Lucrătorii lui Solomon, ai lui Hiram, şi Ghibliţii, le-au cioplit, şi au pregătit lemnele şi
pietrele pentru zidirea casei. Solomon a zidit casa Domnului, în al patru sute optzecilea an
după ieşirea copiilor lui Israel din ţara Egiptului, în al patrulea an al domniei lui peste Israel,
în luna Ziv, care este luna a doua. Templul a fost construit în 7 ani, isprăvit în anul al 11-lea,
în a opta lună.[14][3][1]. La cererea lui Solomon, Hiram a făcut şi doi stâlpi de aramă pe care i-a
pus în curtea Templului. S-au făcut şi uneltele pentru casa Domnului. Lucrarea de zidire a
Templului este descrisă amănunţit în capitolul 6 .

Celelalte construcţii

În carte sunt menţionate şi alte construcţii

1. Casa sa, Milo şi casa din pădurea Libanului. Solomon şi-a zidit şi casa lui, pe care a
terminat-o în 13 ani; a zidit mai întâi casa din pădurea Libanului(100 lungime, lăţimea
de 50 şi înălţimea de 30).[15][3][1].Pentru adunări şi serbări de stat, era folosită „casa
Pădurii Libanului”, care-şi trage numele de la numeroasele coloane din lemn de cedru
libanez, care împodobeau încăperea. În această clădire se afla garda regală formată din
300 de ostaşi cu lănci şi scuturi de aur. (Alfred Hârlăoanu). Cea de-a doua reşedinţă
era pentru soţia sa, prinţesa egipteană şi suita sa numeroasă.[1]
2. Cetăţi zidite: Ghezer(cucerită de Faraon şi dată ca zestre fetei sale, nevasta lui
Solomon), Bet-Horonul de jos, Baalatul şi Tadmorul- magazii, pentru care şi călărime.
[1]

3. Zidurile Ierusalimului, Haţorului, Meghidoului, Ghezerului.

 4. Corăbii făcute la Etion-Gheber, lângă Elot, pe ţărmurile mării Roşii, în ţara Edomului.

Păcatul lui Solomon

Solomon târât de iubire se încuscreşte cu neamurile interzise

Deşi Dumnezeu interzisese încuscrirea cu 7 neamuri „mai mari la număr şi mai puternice”
decât cel israelian(hitiţi, ghirgasiţi, amoriţi, canaaniţi, fereviţi, heviţi, iebusiţi), aşa cum
relatează cartea Exodului şi Deuteronomului[16] pentru ca fiilor lui Israel să nu le fie întoarse
negreşit inimile către dumnezei străini, Solomon a nesocotit porunca Domnului. Cartea de
faţă relatează cum el s-a „alipit” de unele din aceste neamuri „târât de iubire”: a iubit, pe
lângă fata lui Faraon, 700 de crăiese împărăteşti moabite, amonite, edomite, sidoniene şi hetite
şi 300 ţiitoare. La bătrâneţe, femeile i-au abătut inima, i-au plecat inima spre alţi dumnezei,
după cuvântul Domnului, şi, astfel, inima „nu i-a rămas în totul a lui Dumnezeu, cum fusese
inima tatălui său, David”.[17][3][1]Sintagma biblică ,,inima lui nu i-a mai fost deloc întreagă la
Domnul Dumnezeul său ca inima lui David"(3Regi1.4) exprimă faptul că Solomon aducea
cinstirea sa în principal lui Dumnezeu, dar nu toată, având şi unele manifestări idolatre
marginale.

Pedepsele lui Dumnezeu cad asupra lui Solomon

Domnul s-a mâniat pe Solomon- continuă relatarea- pentru că el îşi abătuse inima de la
Domnul Dumnezeul lui Israel, care i se arătase de două ori, şi nu păzise poruncile Domnului
care-i spusese să nu meargă după alţi dumnezei. Dumnezeu îl pedepseşte cu ruperea domniei
de la el, din mâna fiului său (Roboam) şi darea acesteia slujitorului său (Ieroboam I), cu
lăsarea totuşi a unei seminţii fiului său.[18]Pe lângă asta, cartea relatează că, fiindcă era „tare şi
viteaz”, Ieroboam, slujitorul lui Solomon (fiul lui Nebat şi al văduvei Ţerua), primeşte de la
împărat „privegherea peste toţi oamenii de corvoadă din casa lui Iosif” şi se întâlneşte cu
proorocul Ahia din Silo, care îi prooroceşte stăpânirea asupra a zece din seminţiile împărăţiei
lui Solomon.[3] Solomon încearcă să-l omoare pe Ieroboam, dar acesta se refugiază în Egipt, la
faraonul Şisac, unde stă până la moartea urmăritorului său.[3]

Vrăjmaşii

Dumnezeu îi „ridică vrăjmaşi” lui Solomon pe Hadad, Edomitul,[3] pe Rezon, fiul lui Eliada,
împărat al Siriei dar şi pe Ieroboam. Hadad, edomitul, din neamul împărătesc al Edomului,
fugise în Egipt şi se încuscrise cu Faraon, căsătorindu-se cu sora împărătesei Tahpenses, şi
acum vroia să se reîntoarcă în ţara lui când aude că David şi cu Ioab muriseră. Rezon îi era şi
el vrăjmaş în această perioadă-continuă relatările- căci David ucisese oştile stăpânului său.
Solomon a domnit 40 de ani.

Succesorii

Ieroboam I, slujitorul lui Solomon, domnitor timp de 22 de ani peste Israel, ,,a făcut mai rău
decât toţi ce au fost înaintea lui prin idolatria sa’’, este cel care făureşte cei doi viţei de aur,
prilej de păcătuire pentru popor, pune preoţi care nu aparţineau casei lui Levi, faptă ce vă
atrage nimicirea şi ştergerea de pe faţa pământului a casei sale, instituie după bunul plac o
sărbătoare, aduce jertfe şi arde tămâie pe înălţimi. El va fi înjunghiat de Iosia, laolaltă cu
preoţii înălţimilor (căci idolatria se pedepsea cu moartea).
Roboam pierde domnia asupra Israelului căci, urmând sfatul tinerilor cu care crescuse, anunţă
o înăsprire a condiţiilor guvernării şi poporul se revoltă, chiar omorându-l pe Adoram, mai
marele peste biruri. Rămas stăpân doar peste Iuda, el încurajează idolatria şi îngăduie pe
sodomiţi; este înfrânt de Şişac care jefuieşte bogăţiile curţii şi ale Templului; poartă un război
neîntrerupt cu Ieroboam I .

Asa, domnitor timp de 41 de ani în Iuda, a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, ca tatăl său
David, inima sa fiind în totul a Domnului în tot timpul vieţii lui: a scos din ţară pe sodomiţi, a
îndepărtat idolii pe cari -i făcuseră părinţii lui (inclusiv idolul mamei sale), nereuşind totuşi să
facă să piară toate înălţimile; a îndepărtat-o pe mama sa de la conducerea ţării din pricina
idolatriei ei; a avut război permanent cu Baeşa.

Domn peste Iuda timp de 25 de ani, Iosafat a umblat în toată calea tatălui său, Asa, şi nu s-a
abătut deloc de la ea, făcând ce este plăcut înaintea Domnului: a scos din ţară pe sodomiţii
care mai rămăseseră de pe vremea tatălui său, Asa, dar nu a reuşit nici el să îndepărteze
înălţimile; a trăit în pace cu Ahab, împăratul lui Israel.

Profetul Ilie în luptă cu Ahab şi Izabela

Profetul Ilie opreşte ploaia

Ilie, Tişbitul, unul din locuitorii Galaadului, îl anunţa pe nelegiuitul rege Ahab că nu va ploua
decât după cuvântul lui(17.1).

Ilie face minuni

El este hrănit de către nişte corbi cu pâine şi carne lângă pârâul Cherit(17.2-7), apoi este
trimis la văduva Sarepta. Inimoasa văduva îi pregăteşte, aşa cum îi cere Ilie, o turtă din
ultimul pumn de faină şi puţinul untdelemn care-l mai avea pentru ea şi pentru fiul ei, după
masa aceasta ea fiind pregătită să moară de foame. Dar Dumnezeu face ca făina şi
untdelemnul să nu se împuţineze până la căderea ploii.(17.8-16). Ilie, prin rugăciunile sale,
învie pe fiul văduvei, care murise în urma unei boli cumplite, datorată, după spusele văduvei,
faptului că Ilie ar fi amintit Domnului de nelegiuirea ei.(17.17-24)

Ilie lămureşte pe Ahab şi popor cine este adevăratul Dumnezeu

Ilie pleacă şi se întâlneşte cu Ahab, şi arată poporului idolatru care este adevăratul Dumnezeu:
în timp ce preoţii lui Baal nu reuşesc nimic cu rugăciunile lor, rugăciunea sa face ca
Dumnezeu să pogoare foc peste junc şi peste şanţul cu apă care împrejmuia animalul.(18.1-
38). Văzând puterea lui Dumnezeu, poporul se întoarce cu inima spre El.(18.39). Ilie
împlineşte porunca lui Dumnezeu şi junghie pe toţi proroocii (profeţii) lui Baal(18.40)(căci
proorocii care îndemnau la răzvrătire împotriva lui Dumnezeu şi la slujirea altor dumnezei era
pedepsiţi cu moartea-Deut13.5,18.20, 4 Regi10.25). La cuvântul lui Ilie, ploaia cade în sfârşit
peste Israel.(18.41-46)

Izabela îl fugăreşte pe Ilie

Mâniată de nimicirea preoţimii care-l slujea pe Baal, Izabela, soţia lui Ahab jură răzbunare şi
porneşte să-l ucidă pe Ilie. Acesta, speriat, fuge şi ajunge în pustie, unde, aşezat sub un
ienupăr, îşi doreşte să moară: ,, Destul. Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun
decât părinţii mei”.(19.1-4). Un înger vine la el două zile la rând lăsându-i de fiecare dată
pâine şi apă, şi îl anunţă că are drum lung de făcut. Recăpătându-şi puterea, el merge 40 de
zile şi 40 de nopţi până la muntele lui Dumnezeu, Horeb.(19.5-8)

Ilie unge împăratul Siriei şi al Israelului şi lasă pe Elisei în locul său

Dumnezeu i se arată lui Ilie pe când stătea în peşteră şi îi spune ce să facă: să-l ungă pe
Hazael, împărat al Siriei, pe Iehu, împărat al lui Israel şi pe Elisei în locul său şi-l anunţă că va
lăsa în Israel 7000 de bărbaţi care nu s-au închinat lui Baal.(19.9-18). Elisei, un plugar, devine
ucenicul lui Ilie, care aruncă mantaua peste el.(19.19-21). Războaiele dintre Ahab şi Ben-
Hadad, ajutat de 32 de împăraţi se termină cu victoriile primului în pofida disproporţiei de
forţe în favoarea ultimului(cap20).

Ahab şi Izabela îl ucid pe Nabot pentru o vie

Ahab se face ucigaş şi hoţ pentru o vie (consimţind la o judecată mârşavă, cu martori
mincinoşi, pusă la cale de Izabela, soţia sa, judecată în urma căreia Nabot, proprietarul viei,
este condamnat la moarte pentru blasfemie; iar via pe care acesta nu vroia s-o vândă pentru că
era moştenire de familie revine împăratului). Ilie îl acuză că s-a vândut ca să facă ce este rău
înaintea Domnului, aţâţat de Isabela ca nimeni altul, făcându-se ucigaş şi hoţ(21)(căci
consimţirea de a-l ucide echivala tot cu o ucidere, în acelaşi mod în care proorocul Natan îi
spune lui David că acesta l-a ucis pe Urie cu sabia fiilor lui Amon, vezi Cartea II a Regilor şi
in acelaşi mod în care Iisus va spune că a te uita la o femeie poftind-o înseamnă că respectivul
a şi preacurvit în inima sa- Mt5.28) şi prezice moartea sa, a soţiei şi a cetăţii sale.

Ahab se smereşte mergând încet…

Ahab se smereşte: îşi rupe hainele, îşi pune un sac pe trup, în care şi doarme şi
posteşte, iar în timpul zilei merge încet. Dumnezeu ţine cont de smerirea lui Ahab şi îi spune
că nenorocirea va cădea peste regatul său nu în timpul vieţii sale ci în timpul vieţii fiului său.
(21.27-29). Ahab cade răpus de o săgeată rătăcită în lupta sa cu Iosafat (22.29-38).

Temele principale ale cărţii

Împăraţii lui Israel şi Iuda

Cartea a IV-a a regilor se concentrează pe evocarea împăraţilor lui Israel şi Iuda. (capitolele 1;
3; 8,7-25,30), continuând şi sfârşind seria succesorilor lui Solomon începută în Cartea III a
Regilor. Portretele majorităţii împăraţilor vor fi întregite în mod semnificativ în Cartea a II-a a
Cronicilor

Împăraţii sunt, în marea lor majoritate, idolatri şi răi, în frunte cu Manase (ucigaş, idolatru,
vrăjitor; totuşi el se smereşte şi se întoarce la credinţă), ceea ce îl face pe Dumnezeu să dea
poporul lui Iuda în mâinile jefuitorilor (asirieni), iar apoi să hotărască ,,curăţirea Ierusalimului
ca o farfurie care se curăţeşte şi se răstoarnă cu faţa în jos, după ce e curăţită”. Regii care plac
lui Dumnezeu sunt excepţii, două fiind notabile. Iezechia, împărat fără asemănare în raport cu
toţi împăraţii lui Iuda, nimicitorul idolatriei, învingătorul lui Sanherib; împăratul lui Iuda face
greşeala de a arăta solilor babilonieni locul tuturor lucrurilor de preţ, care vor fi toate luate de
împaratul Babilonului. Iosia, împăratul lui Iuda, s-a întors către Domnul din toată inima
întocmai după toată legea lui Moise ca niciun alt împărat; el este nimicitorul idolatriei şi
vrăjitoriei, cel care reuşeşte să întoarcă inima poporului spre Dumnezeu. Împăraţii sunt
asistaţi de Ilie şi Elisei, succesorul acestuia, care devine figura emblematică a cărţii, şi care
este înlocuit, după moarte, de profetul Isaia. Profetul Elisei este succesorul lui Ilie, de la care
cere, la investitură, o măsură îndoită din duhul său. Ilie spune că a cerut un lucru greu şi că
aceasta se va întâmpla doar dacă îl va vedea când va fi răpit la cer. Elisei vede cum un car de
foc şi nişte cai de foc apar şi Ilie se înălţă la cer într-un vârtej de vânt. Făcător de minuni
(desparte apele Iordanului cu mantaua lui Ilie, vindeca apele de la Ierihon, înmulţeşte
untdelemnul unei femei ajutând-o să nu-şi vândă copiii ca robi, înmulţeşte pâinile, loveşte cu
lepră pe Ghehazi, slujitorul său pentru iubirea sa de arginţi, învie pe fiul Sunamitei, oasele
sale îl învie pe un mort care se atinge de ele), vindecător (vindecă de lepră pe Naaman,
căpetenia oştirii împăratului Siriei), Elisei moare din pricina unei boli.

Profetul Elisei: prooroc, făcător de minuni, vindecător

Elisei se ţine după Ilie în Betel, Ierihon, până pe malurile Iordanului. Elisei este anunţat de fiii
proorocilor din Betel şi Ierihon că Ilie va fi ,,răpit deasupra capului său”. Ilie îşi face mantaua
sul, loveşte cu ea apele care se despart într-o parte şi în alta şi trec amândoi pe uscat. Ilie îi
spune lui Elisei să ceară ce vrea de la el. Elisei cere o măsură îndoită din duhul său. Ilie spune
că a cerut un lucru greu şi că numai dacă îl va vedea când va fi răpit la cer se va întâmpla
acest lucru. Un car de foc şi nişte cai de foc apar şi Ilie se înălţă la cer într-un vârtej de vânt
iar Elisei vede totul. Acesta îşi sfâşie hainele în două bucăţi, ia mantaua lui Ilie, loveşte apele
Iordanului, acestea se despart şi pleacă.(2,1-14)

Proorociile

Proorocie împotriva împăratului Moabului

Ioram, împăratul lui Israel, se aliază cu Iosafat, împăratul lui Iuda şi cu împăratul Edomului
pentru a lupta împotriva lui Meşa, împăratul Moabului. Acesta îi plătise până atunci bir
împăratului Israelului, Ahab o sută de mii de miei şi o sută de mii de berbeci cu lâna lor, dar
acum, când la conducere rămâne fiul său, Ioram, se răscoală împotriva acestuia. Rămaşi fără
apă pentru oştire şi pentru animale, Iosafat face apel la un prooroc al Domnului şi este chemat
Elisei. Acesta solicită un cântăreţ, acesta îi cântă din harfă şi mâna Domnului vine peste
Elisei. Acesta le spune să sape nişte gropi căci ele vor fi umplute de apă şi le prezice victoria.
Proorocia se împlineşte, împăratul Moabului este înfrânt. Acesta încearcă să-l omoare pe
împăratul Edomului, nu reuşeşte şi atunci îl omoară pe fiul acestuia, aducându-l ca ardere de
tot. Atunci Israel s-a îndepărtat de împăratul Moabului şi s-a întors în ţară. (cap.3)

Proorociile împotriva lui Ben-Hadad

Împăratul Siriei, Ben-Hadad, aflat în luptă cu împăratul lui Israel este tulburat din pricina
faptului că acesta cunoştea locul unde se ascundeau sirienii, fiind informat de proorocul
Elisei. Avertizat că proorocul îi dezvăluie mişcările, Ben-Hadad pleacă să-l omoare.
Înconjurat din toate părţile, Elisei se roagă lui Dumnezeu şi Acesta îi loveşte cu orbire, iar
proorocul le spune că îi va conduce la omul pe care-l caută şi îi predă împăratului lui Israel,
căruia îi spune să-i cruţe şi să-i dea stăpânului lor. Acesta îi ospătează şi le dă drumul. Şi
oştile asirienilor nu s-au mai întors pe ţinutul lui Israel.(6,8-23)

Proorocia unei inflaţii

Elisei prooroceşte că în ziua următoare, în Samaria, se va vinde o măsură de floare de faină cu
un siclu şi două măsuri de orz pe un siclu. Proorocul îi spune călăreţului care se îndoise că
proorocia se va împlini că el va vedea acest lucru, dar nu va mânca din ele. Sirienii fug la
auzul unui vuiet trimis de Domnul crezând că sunt hitiţii şi egiptenii tocmiţi de împăratul lui
Israel şi poporul, înştiinţat de 4 leproşi, pradă tabăra abandonată a sirienilor. Iar lucrurile
prădate încep să se vândă la preţuri mari fiindcă era foamete în cetate, împlinind profeţia lui
Elisei. În plus, călăreţului respectiv îi este încredinţată paza porţii de către împărat şi este
călcat în picioare de popor la poartă şi moare, împlinind profeţia aceluiaşi prooroc (cap.7)

Proorocia unei foamete de 7 ani

Elisei îi spune Sunamitei că Dumnezeu va trimite o foamete în ţară şapte ani şi îi spune să
plece din ţară împreună cu familia ei. Aceasta face întocmai după cuvântul omului lui
Dumnezeu şi pleacă în ţara filistenilor şapte ani. Sunamita se întoarce şi îşi recuperează casa
şi ogorul ei de la împărat, căruia Ghehazi îi povestise episodul învierii fiului ei ( cap. 8, 1-6).

Proorocia nelegiuirilor lui Hazael

Elisei îi prooroceşte lui Hazael că va ajunge împăratul Siriei şi plânge pentru că vede dinainte
răul pe care-l va face copiilor lui Israel: că va pune foc cetăţilor întărite ale lor, că va ucide cu
sabia pe tinerii lor, că va zdrobi pe pruncii lor şi că va spinteca pântecele femeilor
însărcinate(8.7-15). Elisei îi prooroceşte lui Ioas că va avea trei victorii asupra sirienilor
(13,14-19).

Minunile

Elisei vindecă apele de la Ierihon de moarte şi sterpăciune aruncând sare dintr-un blid nou la
izvorul apelor(2,19-22).

Elisei o ajută pe o nevastă a unui fiu de prooroc foarte credincios să nu-şi vândă copiii ca
robi- pentru a plăti o datorie- înmulţind untdelemnul pe care aceasta îl vindea (4,1-7).

Elisei înmulţeşte pâinile: din 20 de pâini de orz şi spice noi mănâncă 100 de oameni şi mai şi
rămâne (4,42-44).

Profetul îi dăruieşte un fiu unei femei bogate din cetatea Şunem, care stăruia ca Elisei să
mănânce şi la ea şi apoi chiar i-a făcut o cameră sus, în pod- căci ea nu avea fiu, iar bărbatul ei
era bătrân. Când acesta are o durere de cap şi moare, Elisei îi spune lui Ghehazi să pună
toiagul pe capul copilului dar copilul nu se trezeşte. Atunci vine la faţa locului, se roagă lui
Dumnezeu se pune cu trupul peste trupul copilului mort, cu gura pe gura lui, cu ochii pe ochii
lui, cu mâinile pe mâinile lui, trupul copilului se încălzeşte, apoi se mai pune o dată şi copilul
strănută de şapte ori, deschide ochii şi îşi revine(4,8-37).

Elisei loveşte cu lepră pe Ghehazi (slujitorul său) şi sămânţa lui pentru totdeauna, pentru că
acesta ceruse de la Naaman un talant de argint şi două haine de schimb chipurile pentru doi fii
de prooroci.(5,20-27).

Un om care urma să fie îngropat a fost aruncat, la vederea unei cete de moabiţi în mormântul
lui Elisei, care era mort de mai bine de un an. Omul s-a atins de oasele lui Elisei, a înviat şi s-
a sculat pe picioare(13,20-21). Acesta este unul din temeiurile biblice ale cultului sfintelor
moaşte, întemeiat pe credinţa că relicvele unor oameni ai lui Dumnezeu îşi păstrează puterea
de a face minuni.

Vindecarea lui Naaman

 Naaman, căpetenia oştirii împăratului Siriei, tare şi viteaz, care avea trecere la stăpânul
său şi era ţinut la mare vază (căci prin el izbăvise Domnul pe sirieni), suferea de lepră. O
fetiţă din Israel luată roabă şi fiind în slujba nevestei lui Naaman spune stăpânei sale că
proorocul din Samaria l-ar tămădui de lepra lui. Naaman a spus împăratului său acest lucru iar
împăratul îl trimite pe Naaman cu o scrisoare la împăratul Israelului cu rugămintea de a-l
scăpa de lepra sa. Când aude împăratul lui Israel îşi rupe hainele spunând că nu e Dumnezeu
să omoare şi să învie şi că nu poate să-l vindece pe Naaman, crezând că împăratul Siriei caută
un prilej de ceartă cu el. Elisei îi spune împăratului să-l lase să vină la el şi astfel va şti că este
un prooroc în Israel. Nişte soli din partea lui Elisei îi spun lui Naaman aflat la poarta casei
proorocului să se scalde de şapte ori în Iordan şi va fi sănătos. Naaman se umple de mânie
spunând că se aştepta ca să se înfăţişeze Elisei însuşi, să cheme Numele Dumnezeului lui, să
ducă mâna la locul rănii şi astfel să se vindece de lepră, adăugând că râurile din ţara lui sunt
mai bune decât toate apele lui Israel şi că el s-ar fi putut curăţi acolo. Slujitorii lui Elisei îi
spun că dacă ar fi făcut un lucru greu dacă i s-ar fi cerut, de ce să nu facă şi un lucru simplu.
Atunci Naaman s-a cufundat de şapte ori în Iordan şi s-a curăţit. Naaman se înfăţişează
înaintea lui Elisei şi îi spune că acuma cunoaşte că nu este Dumnezeu pe tot pământul decât în
Israel. Apoi vrea să-l răsplătească pe Elisei, dar acesta refuză. Naaman îi spune că îl roagă să-i
dea pământ cât pot duce doi catâri ca de atunci înainte să nu mai aducă arderi de tot şi jertfe
decât Domnului; şi îl mai roagă să-l ierte când se va închina zeităţii siriene alături de stăpânul
său.