Sunteți pe pagina 1din 11

Patriarhul Avraam - părinte al multor neamuri

Avraam este un drept patriarh din Vechiul Testament, considerat strămoșul poporului
evreu. Biserica Ortodoxă face prăznuirea lui, împreună cu Dreptul Lot, nepotul său pe 9
octombrie, dar și în Duminica Sfinților Strămoși (duminica dinaintea praznicului Nașterii
Domnului), dimpreună cu ceilalți strămoși ai Domnului Iisus Hristos.
Numele de Avraam are două etimologii posibile:
 în babiloniană: "cel care iubește pe tatăl"
 în aramaică: "tatăl [Dumnezeu] este înălțat"

Viața
Originar din Haran, în Mesopotamia, sau din Ur, în Caldeea, Avraam a trăit către
secolul al XIX-lea î.Hr. Viața sa este povestită de Moise în Cartea Facerii 12-35.

Personalitatea lui Avraam domină întreaga Biblie, în așa măsură încât unul din numele
lui Dumnezeu este "Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov" (Ieș. 3, 6; Matei 22,
32; Marcu 12, 26; Luca 20, 37; Fapte 3, 13, 25).

În Noul Testament și în tradiția Bisericii în general, Avraam este un model al credinței


față de Dumnezeu, pe care le-a dovedit în mai multe ocazii, cum ar fi părăsirea țării lui pentru
a merge într-o țară pe care nu o cunoștea (Evrei 11, 8) sau disponibilitatea de a jertfi pe Isaac,
fiul său. (Isaac nu este jertfit, îngerul Domnului oprește această jertfă, spunându-i lui Avraam
să nu facă vreun rău copilului și face să apară un berbec care este jertfit.(Fac22.1-18)
Întâmplarea este o încercare a credinței lui Avraam. Oricum la evrei sacrificiile umane erau
interzise, fiind considerate un mare păcat, caracteristic unor popoare ale vremii-Lev18.21,
Lev20.1-5, Deut12.29-32, Deut18.10, Ier7.31, Ier.32.35, 2Împ17.17, 2Împ23.10, 2Cron33.6,
Ezec20.24-31, 2Regi3.26-27 (Facere 15, 6; 22, 1-19; Evrei 11, 17, 19; Iacov 2, 21).

Avraam este un model de credință și ascultare, de primire a străinilor.

Avraam este "prietenul lui Dumnezeu" (Isaia 41, 8; Iacov 2, 23), tatăl credincioșilor și
al tuturor neamurilor (Matei 3, 9; Luca 3, 8; Ioan 8, 33-39; Romani 3, 27 - 4, 25; Galateni 3,
6-29).

Pentru lumea monahismului, patriarhul Avraam este un model de credință, ascultare,


lepădare de voia proprie și înstrăinare (gr. xeniteia)[1].
Avraam a fost al unsprezecelea patriarh de la Sem, fiul lui Noe. El a avut trei femei,
prin pronia lu Dumnezeu, care prin ele să unească toate cele trei grupe de popoare care se trag
din seminţia lui Noe.
Astfel, prin Sarra, care era din neamul lui Sem, se trage seminţia evreilor, adică
semiţii. Din Hetoria, care este din neamul lui Iafet, al doilea fiu al lui Noe, se trag popoarele
Asiei şi Europei, adică iafetiţii. Iar din a treia femeie, Agar slujnica, care este din neamul lui
Ham, al treilea fiu al lui Noe, se trage seminţia agarenilor sau arabilor, numiţi şi hamiţi.
Deci, prin cele trei femei, Avraam a devenit părinte al tuturor seminţiilor pământului,
adică al semiţilor (evreilor), al iafetiţilor, adică al creştinilor (indo-europenilor), şi al
hamiţilor, adică al arabilor. Când toate aceste trei seminţii vor crede în Hristos, atunci se vor
unii toate popoarele şi va fi o turmă şi un păstor.
Noi, creştinii, suntem fiii lui Avraam prin credinţa lui Isaac, care simboliza jertfa lui
Hristos, şi prin femeia lui, Heturia. Semeţii sunt fiii lui Avraam prin Sarra, iar hameţii (arabii)
sunt fiii lui Avraam, prin Agar slujnica. Dar noi, creştinii, suntem fiii lui Dumnezeu prin
credinţa în Iisus Hristos, care este mult mai de preţ decât a fi fiul lui Avraam prin sânge, cum
sunt evreii şi arabii.
Cartea Facerii prezintă diferite trăsături de caracter ale lui Avraam: un om drept, total
dedicat Dumnezeului său; paşnic (pune capăt unei dispute asupra graniţelor cu nepotul său,
Lot), milos (i se opune lui Dumnezeu şi negociază cu El, pentru a-l convinge să-i cruţe pe
locuitorii Sodomei şi Gomorei) şi ospitalier (îi primeşte cu bucurie pe cei trei îngeri care vin
la el). Pe de altă parte, este descris şi ca războinic cu reacţii rapide (îi salvează pe Lot şi
familia sa dintr-o ambuscadă) şi ca un mincinos fără scrupule (ca să-şi salveze viaţa, nu ezită
să o prezinte pe Sarra ca fiind sora lui şi nu se opune ca ea să fie luată şi dusă în haremul
faraonului egiptean). Este, astfel, zugrăvit atât ca un om cu un spirit foarte profund, cât şi ca o
persoană cu slăbiciuni şi nevoi obişnuite. Totuşi, el a primit mesaje de la Dumnezeu, nu în
somn sau în viziuni, ci transmise ca de la om la om.
Creştinii l-au considerat întotdeauna părintele tuturor credincioşilor (Romani 4:11).
Fidelitatea lui, dorinţa de a crede în Dumnezeu au fost modelul tuturor sfinţilor din epocile ce
au urmat (Evrei 11) şi „i s-a socotit lui ca dreptate” (Romani, 4:3), ca baza justificării sale în
faţa lui Dumnezeu, fie prin credinţă fără fapte (Romani 3), fie prin credinţă şi fapte (Iacov 2).
Ascultarea de care a dat dovadă prin faptul că nu a ezitat să-l sacrifice pe Isaac l-a făcut pe
Avraam, în termenii lui Soren Kierkegaard, „cavalerul nesfârşitei resemnări”, şi a fost
interpretat ca profeţia tipologică a lui „El, Care pe însuşi Fiul Său nu L-a cruţat, ci L-a dat
morţii, pentru noi toţi” (Romani 8:32).
Sfântul Prooroc Moise (4 septembrie)

Puţine persoane sfinte, descrise în paginile Sfintei Scripturi, se bucură de renumele


imens pe care îl are marele Profet MOISE – omul prin care Dumnezeu a vorbit poporului ales
şi tuturor oamenilor, vestindu-le voia Sa. Marelui Moise îi datorăm primele cinci cărţi ale
Bibliei, el fiind astfel primul om care a fixat în scris, pentru totdeauna, revelaţia
dumnezeiască. A fost un mare profet, un om sfânt, un conducător strălucit al poporului lui
Dumnezeu, un mare preot, un teolog, un mare cărturar, un organizator de excepţie al primei
mari religii monoteiste, pe care a rânduit-o aşa cum i-a fost revelată direct de Dumnezeu.
Biserica îl cinsteşte pe acest mare om al credinţei în ziua de 4 septembrie.

Din paginile Scripturii ştim că s-a născut în Egipt şi că era din neamul lui Levi. A trăit
între secolele XIV –XIII î.Hs, conform cronologiilor întocmite de cei care au studiat viaţa sa.
În vremea naşterii sale, evreii erau aspru prigoniţi de către Faraon, care vedea în ei un mare
pericol, pe care dorea să-l stârpească, omorând pruncii de parte bărbătească din familiile
evreilor. Mama lui Moise, dorind să-şi scape pruncul, l-a lăsat pe apa Nilului, într-un coş,
aproape de locul unde se scălda fiica faraonului. Aşa a ajuns acesta să fie adoptat în familia
faraonului, primind o educaţie şi o creştere aleasă. Însuşi numele său este de origine
egipteană, însemnând “scos (salvat) din apă” (mo = apă şi sese = mântuit, salvat). În urma
unei întâmplări tragice, dintr-un privilegiat la palatul faraonului, Moise ajunge un om simplu,
un anonim refugiat în deşertul Arabiei, un om care a trăit ani de zile departe de oameni,
păscându-şi turmele în deşert. De aici a fost chemat de Dumnezeu – “Cel ce este” (YAHVE)
la cea mai sfântă misiune, aceea de trimis al lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor, al poporului
ales Israel, pe care l-a scos din robia egipteană, conducându-l vreme de 40 de ani prin deşert,
pănă la pământul făgăduinţei – Canaanul, pe care aveau să-l stăpânească evreii până în ziua de
azi.

În tradiţia biblică, Moise va rămâne pentru totdeauna văzătorul de Dumnezeu şi


dătătorul Legii Vechiului Testament. Să ne amintim poruncile Decalogului – pietrele de
temelie ale credinţei, în care se rezumă tot ceea ce omul trebuie să ştie şi să facă pentru a
urma calea lui Dumnezeu spre mântuire. Mântuitorul Însuşi a întărit importanţa lor, dându-le
o interpretare cât mai apropiată de voia lui Dumnezeu faţă de oameni:

Cele 10 porunci dumnezeieşti (Decalogul):


1. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău; să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.
2. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici altă asemanare a niciunui lucru din câte
sunt în cer şi pe pământ. Să nu te închini lor şi nici să le slujeşti.
3. Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert, căci nu va lăsa
nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui.
4. Adu-ţi aminte de ziua odihnei (ziua Domnului), ca s-o sfinţeşti pe ea.
5. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti mulţi
ani pe pământ.
6. Să nu ucizi.
7. Să nu fii desfrânat.
8. Să nu furi.
9. Să nu aduci mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău.
10. Să nu pofteşti nimic din ce este al aproapelui tău.

Paginile Scripturii ne dau mărturie despre faptele vieţii lui Moise şi despre tot ceea ce
el a făcut şi învăţat. Moise a murit la o vârstă înaintată (peste 120 de ani), dar fără să apuce să
vadă pământul făgăduinţei, de care s-a bucurat poporul pe care îl condusese cu înţelepciune.
Viaţa lui este considerată ca o icoană a vieţii duhovniceşti, a înaintării omului spre Dumnezeu
( Sf. Grigorie de Nyssa).
Iosif si fratii sai.

1. Iacob a locuit in tara unde traise ca strain parintele sau, in tara Canaanului.
Fc 35:27, Evr 11:9
2. Iata istoria urmasilor lui Iacob. Iosif era de saptesprezece ani - deci foarte tanar -
cand pastea oile impreuna cu fratii sai, cu feciorii Bilhai si cu feciorii Zilpei, femeile tatalui
sau; iar el, Iosif, aducea la cunostinta lui Israel, tatal lor, ceea ce se vorbea rau despre ei.
3. Israel il iubea pe Iosif mai mult decat pe toti ceilalti fii ai sai, pentru ca el era copilul
batranetelor sale, si-i facuse o tunica scumpa, cu maneci lungi 1.
4. Fratii lui, vazand ca tatal lor il iubea mai mult decat pe toti ceilalti fii ai sai, au fost
cuprinsi de ura si nu-i puteau vorbi cu prietenie.FA 7:9
5. Iosif a visat un vis si l-a povestit fratilor sai,
6. zicandu-le: "Ascultati visul pe care l-am visat:
7. Se facea ca noi legam snopi in tarina; si iata ca snopul meu s'a sculat si statea drept,
si iata ca snopii vostri s'au strans roata si i se inchinau snopului meu" 2.
8. Iar fratii sai i-au zis: "Nu cumva ai sa domnesti tu peste noi ca un rege si-ai sa ne
stapanesti ca un stapan?"... Si l-au urat inca si mai mult, din pricina viselor lui si din pricina
spuselor lui.
9. Si el a mai visat un alt vis si l-a povestit tatalui sau si fratilor sai, zicand: "Iata, am
visat si un alt vis: Soarele si luna si unsprezece stele mi se inchinau mie".
10. A povestit tatalui sau si fratilor sai, iar tatal sau l-a certat si i-a zis: "Ce'nseamna
visul acesta pe care l-ai visat? Nu cumva eu si mama ta si fratii tai vom veni si ne vom inchina
tie pana la pamant?"...
11. Fratii lui il invidiau, dar tatal sau punea la inima spusele.
Dn 7:28, Lc 2:19, Lc 2:51, FA 7:9
12. Acuma, fratii sai plecasera sa pasca oile tatalui lor la Sichem,
13. si Israel i-a zis lui Iosif: "Fratii tai, nu pasc ei oile la Sichem? Vino sa te trimit la
ei". Iar el a zis: "Iata-ma!"
14. Si i-a zis Israel: "Du-te si vezi daca fratii tai sunt sanatosi, ce fac oile, si sa-mi
aduci vesti!" Si l-a trimis din valea Hebronului, iar el s'a dus la Sichem.1Rg 17:18
15. In timp ce el ratacea pe camp, a dat peste el un om; si omul l-a intrebat: "Ce
cauti?"
16. Iar el a zis: "Pe fratii mei ii caut. Spune-mi, te rog, unde pasc ei oile?"
17. Omul i-a zis: "Au plecat de aici, caci i-am auzit spunand: Sa mergem la Dotan!" Si
s'a dus Iosif dupa fratii sai, si i-a gasit la Dotan.4Rg 6:13
18. Ei insa l-au vazut de departe si, inainte ca el sa li se apropie, au uneltit sa-l omoare,
19. zicand fiecare catre fratele sau: "Uite ca vine visatorul acela de vise!
20. Haideti dar acum sa-l omoram, sa-l aruncam intr'o fantana si sa spunem ca l-a
mancat o fiara salbatica; si-om vedea noi ce se va alege de visele lui!"...
21. Ruben insa a auzit si l-a scos din mainile lor 3 si a zis: "Sa nu-i ridicam viata!" Fc
42:22
22. Si le-a zis Ruben: "Nu varsati sange! Aruncati-l in fantana aceea din pustie, dar
mana sa n'o ridicati asupra-i!" Aceasta, ca sa-l scape din mana lor si sa i-l trimita tatalui sau.
Fc 42:22
23. Si a fost ca de'ndata ce Iosif a sosit la fratii sai, acestia l-au despuiat pe Iosif de
tunica scumpa, cu maneci lungi, care era pe el,
24. si l-au luat si l-au aruncat in fantana; dar fantana era goala, n'avea apa.
25. Apoi s'au asezat sa manance 4. Si daca si-au ridicat privirea, iata ca o caravana de
Ismaeliti venea de la Galaad, avandu-si ei camilele incarcate cu tamaie si balsam si smirna, pe
care mergeau sa le descarce in Egipt.
26. A zis atunci Iuda catre fratii sai: "Ce castigam noi daca ne vom ucide fratele si-i
vom ascunde sangele? Fc 4:10, Iov 16:18, Is 26:21
27. Haidem sa-l vindem acestor Ismaeliti, asa incat mana noastra sa nu fie asupra-i; ca
e fratele nostru si carnea noastra". Iar fratii sai l-au ascultat.1Rg 18:17
28. Si au trecut niste oameni madianiti 5, negustori, si l-au tras pe Iosif si l-au scos
afara din fantana. Si l-au vandut pe Iosif cu douazeci de arginti Ismaelitilor, care l-au dus pe
Iosif in Egipt. PS 104:17, Sol 10:13, FA 7:9
29. Dar daca Ruben s'a intors la fantana si nu l-a vazut pe Iosif in groapa, si-a sfasiat
hainele Fc 44:13, Nm 14:6
30. si, intorcandu-se spre fratii sai, a zis: "Baiatul nu mai este! Iar eu, incotro s'o apuc
eu acum?"...
31. Atunci ei au luat tunica lui Iosif, au injunghiat un ied si au muiat tunica in sange;
32. si au trimis tunica cea scumpa, cu maneci lungi, si i-au adus-o tatalui lor, spunand:
"Uite ce-am gasit!, vezi daca este tunica fiului tau, ori ba!" 6
33. Iar el a recunoscut-o si a zis: "Tunica fiului meu!... L-a mancat o fiara salbatica...,
o fiara l-a sfasiat pe Iosif!"...Fc 44:28
34. Atunci Iacob si-a sfasiat hainele, si-a incins coapsele cu sac 7si multe zile l-a plans
pe fiul sau.2Rg 3:31
35. Si toti fiii sai s'au adunat, si toate fiicele sale, si au venit sa-l mangaie; dar el nu
voia sa se mangaie, ci zicea: "Plangand ma voi pogori la fiul meu in locasul mortilor!" 8 Si
tatal sau il plangea, Fc 42:38, Fc 44:31
36. in timp ce Madianitii il vindeau pe Iosif in Egipt lui Putifar, famen 9 al lui Faraon
10 si mare camaras. 11 Fc 39:1, Ps 104:17
Iosif şi fraţii lui nemiloşi

Isaac, fiul lui Avraam, a avut doi fii: pe Isau şi pe Iacob. Lui Iacob i-a dăruit
Dumnezeu 12 fii şi o fată. Toţi feciorii lui erau voinici şi sănătoşi. Mergeau zilnic cu turmele
la păşune. Între fiii lui Iacob, cel mai aşezat şi mai cuminte era Iosif.
Iosif nu ieşea niciodată din voia părinţilor, vorbea numai prin cuvinte frumoase şi se
temea de Dumnezeu. Părinţii îl iubeau mult pe Iosif şi pentru a-l cunoaşte mai uşor între
ceilalţi fii, ei i-au făcut o haină lungă şi aleasă. Unii dintre fraţi însă nu-l iubeau pe Iosif,
întrucât acesta îi mustra adesea pentru faptele şi cuvintele lor cele urâte.
Într-o zi, Iosif a povestit fraţilor săi visul acesta: „Eram la câmp cu toţii şi legam snopi.
Snopii mei stăteau drept, iar ai voştri se plecau spre ai mei“. Într-o altă zi, el le-a mai spus un
alt vis, prin care „se părea că soarele, luna şi unsprezece stele se aplecau şi se închinau în faţa
mea“. Atunci fraţii s-au mâniat şi au strigat: „Cum! Să ajungi mai mare decât noi şi să ne
închinăm ţie? Asta nu se va întâmpla niciodată!“. Şi aşa, fraţii şi-au pus în gând să-l piardă pe
Iosif...
Iosif este vândut de fraţii săi
Într-o zi, pe când fiii lui erau cu turmele la păşune, bătrânul Iacob îl trimise pe fiul lui
cel iubit să-i aducă veşti despre ce fac ei pe acolo. Iosif era acum de 17 ani. Fiind foarte
ascultător şi-a luat repede haina cea frumoasă şi a pornit spre câmp. Când aproape să ajungă
spre locul în care se aflau fraţii lui, aceştia au zis: „Veniţi, să-l omorâm şi să zicem că l-a
mâncat o fiară sălbatică. Tata ne va crede“. Unul dintre fraţi le spuse să nu-l omoare, căci
ucidera de frate este cel mai mare păcat. „Aruncaţi-l într-o groapă pustie şi-l lăsaţi acolo“,
spuse fratele acela, care îl iubea pe Iosif şi care voia să-l scape de la moarte.
Când a ajuns la fraţii săi, ei l-au prins, l-au dezbrăcat de haina cea frumoasă şi l-au
aruncat într-o fântână părăsită. Dar tocmai atunci treceau pe acolo nişte neguţători din Egipt,
care cumpărau şi oameni. Şi ce gândise unul dintre ei? Să-l dea pe fratele lor negustorilor,
căci dacă acesta va muri în groapă, tot păcatul lor va fi.
Fraţii s-au învoit şi l-au vândut pe Iosif cu 20 de arginţi.
Cum mai plângea bietul copil, dar numai unul dintre fraţi era înduioşat de lacrimile
acestuia.
Neguţătorii l-au aşezat sus pe o cămilă şi au pornit spre Egipt. Pentru a-şi acoperi
fapta, fraţii cei nemiloşi au tăiat un ied, au rupt haina cea frumoasă a lui Iosif şi au înmuiat-o
în sânge. Seara au dus haina şi i-au arătat-o lui Iacob, spunându-i că fiul lui cel iubit a fost
mâncat de o fiară sălbatică. Bătrânul plânse mult după fiul lui cel iubit.
Iosif în Egipt
În Egipt, Iosif a fost vândut unui slujbaş împărătesc. Fiindcă s-a purtat bine, Iosif a
ajuns mai mare peste toate slugile acestuia.
Soţia slujbaşului însă era o femeie foarte rea şi îl vorbea pe Iosif numai de rău. Astfel,
tânărul a ajuns în închisoare. Era rău după gratii, însă el avea nădejde în bunul Dumnezeu şi
nu se temea de nimic.
În închisoare, Iosif a tălmăcit visele paharnicului împăratului şi al pitarului
împăratului, care fuseseră închişi din ordinul lui Faraon. Peste trei zile, toate s-au împlinit
după cum tălmăcise Iosif. Pitarul a fost spânzurat, iar paharnicul a fost eliberat şi pus din nou
în slujba sa.
Paharnicul a ieşit vesel din închisoare. Iosif s-a apropiat de paharnic şi i-a zis să nu-l
uite şi să-l scoată din închisoare, căci este nevinovat.
Tălmăcirea viselor
După doi ani a avut şi faraonul un vis ciudat. Se făcea că, stând pe malul unui lac, au
ieşit din apă şapte vaci grase şi după ele au ieşit şapte vaci slabe. Vacile cele slabe le-au
mâncat pe cele grase, dar tot slabe au rămas. Apoi, dintr-un pai au crescut şapte spice pline,
apoi şapte spice goale. Spicele cele goale le-au înghiţit pe cele pline şi tot goale au rămas.
Faraon nu înţelegea visele şi era neliniştit. A chemat la curtea lui mulţi magi învăţaţi,
dar nici unul dintre ei nu ştia să interpreteze visele lui. Atunci paharnicul şi-a amintit de Iosif
şi i-a vorbit faraonului despre el. Trimiţând îndată după el, Iosif a venit în faţa Faraonului şi i-
a zis: „Prin vis, Dumnezeu îţi vesteşte că vor veni şapte ani roditori şi după ei vor urma şapte
ani neroditori. Atunci va fi lipsă şi foamete mare. Să pui, deci, om care să strângă bucate şi
pentru anii cei răi“. Lui Faraon i-au plăcut cuvintele spuse de tânărul Iosif şi pentru aceasta l-a
scos din închisoare şi l-a pus mai mare peste toţi oamenii din ţara sa.
Fraţii lui Iosif vin în Egipt
După şapte ani plini de rod, au urmat cei şapte ani neroditori, după cum tălmăcise
Iosif. Acum era foamete mare în Egipt şi în alte ţări. Foametea s-a extins şi peste Canaan,
unde locuia Iacob şi fraţii lui Iosif. Mulţi oameni cerşeau la curtea lui Faraon. Printre aceştia,
au sosit într-o zi şi fraţii lui Iosif. Iacob însă a trimis numai zece dintre copiii lui, pe Veniamin
(fratele lui Iosif, născut din aceeaşi mamă) oprindu-l acasă, pentru a nu-l pierde aşa cum îl
pierduse pe Iosif.
Când au ajuns la curtea lui Faraon, Iosif i-a recunoscut, dar nu li s-a descoperit.
Întrebându-i despre ei, interesându-se de tatăl lor şi de fratele cel mai mic, aceştia i-au spus că
sunt unsprezece fraţi, dar cel mai mic a rămas acasă. Iosif le-a zis: „Sunteţi spioni!“ Şi i-a
aruncat în închisoare.
Apoi a poruncit să le umple sacii cu grâu şi să pună argintul pe care ei îl aduseseră ca
plată deasupra. Când au fost toate gata, i-a scos şi le-a zis: „Acum puteţi merge în ţara
voastră. Simeon rămâne aici, închis, până când îl aduceţi pe Veniamin. Numai aşa pot şti că
nu sunteţi spioni. Dacă vă întoarceţi fără fratele cel mai mic, nu mai primiţi bucatele“.
Când au ajuns acasă, fraţii au povestit tatălui lor ce li s-a întâmplat. Iar când au
dezlegat sacii au aflat argintul în sacii lor şi s-au înspăimântat. Iacob a început atunci să
plângă, spunând: „Iosif nu mai este, Simeon nu mai este şi acum este vorba să-l pierd şi pe
micul meu Veniamin. Toate au venit asupra mea! Voi îmi răpiţi copiii!“.
Bucatele s-au isprăvit repede. Nevoit fiind, Iacob i-a trimis din nou pe feciorii lui după
hrană, de data aceasta lăsându-l şi pe Veniamin cu ei.
Reîntâlnirea dintre tată şi fiu
Astfel, aceştia au luat daruri, bani şi saci şi au pornit spre Egipt. Iosif i-a primit bine, i-
a aşezat la o masă bogată şi i-a ospătat. Apoi a poruncit să li se umple sacii cu grâu şi, pe
ascuns, să pună paharul în sacul lui Veniamin.
Fraţii au plecat spre casă veseli. Deodată nişte ostaşi i-au oprit, strigându-le! „Staţi pe
loc! Voi v-aţi purtat ca nişte hoţi şi aţi plătit binele cu rău. Unul dintre voi a furat cupa de
argint al domnului nostru“.
Atunci, soldaţii au căutat şi au aflat paharul în sacul lui Veniamin. I-au întors în Egipt
şi i-au dus în faţa lui Iosif.
Stând în genunchi, cei unsprezece fraţi aşteptau pedeapsa domnului. „Cel ce a furat
paharul va rămâne rob, iar voi vă veţi întoarce la casa voastră“, spuse Iosif cu durere. Atunci,
unul dintre fraţi se oferise el să rămână, ca să nu-i rupă inima bătrânului Iacob.
Iosif nu s-a mai putut abţine şi printre lacrimi a strigat: „Eu sunt fratele vostru, Iosif!
Mai trăieşte oare tatăl meu?“. Mângâindu-şi fraţii înspăimântaţi, Iosif le-a zis: „Nu vă temeţi!
Dumnezeu mi-a purtat de grijă. Dacă nu mă vindeaţi, acum nu era cine să vă scape de sărăcie
şi de foamete. Mergeţi în Canaan şi-l aduceţi şi pe tatăl nostru aici“.
Atunci, Iosif şi-a sărutat fraţii în semn de iertare. Aceştia s-au întors acasă, povestind
cele întâmplate. Deşi era bătrân, Iacob a părăsit totuşi Canaanul şi a mers în Egipt, la fiul lui
cel iubit.
***
Feciorii lui Iacob au făcut un păcat mare faţă de fratele lor, dar şi faţă de Dumnezeu.
Chiar Domnul nostru Iisus Hristos spune: „Cel ce nu-şi iubeşte fratele, acela nu-l iubeşte nici
pe Dumnezeu“.
Dumnezeu a avut grijă de Iosif pentru că acesta era bun şi credincios. Tatăl ceresc
îngrijeşte de toţi tinerii care se aseamănă cu Iosif. Căci ochii Domnului privesc spre cei ce-L
iubesc pe El.
Câte rele i-au făcut lui Iosif fraţii lui! Dar el i-a iertat. Aşa se cade să faceţi şi voi, căci
Domnul Hristos ne îndeamnă să iertăm greşelile fraţilor noştri, ca să ne ierte şi El nouă. „De
veţi ierta oamenilor greşelile lor şi Tatăl vostru cel ceresc va ierta vouă greşelile voastre“.
(Text adaptat de Narcisa Balaban după pr. Dumitru Călugăr, „Şapte cărţi de religie“,
Episcopia Romanului şi Huşilor, 1990)
Regele David

Regele David este unul dintre cele mai cunoscute personaje biblice. Despre acesta
Sfanta Scriptura spune ca a fost un om "dupa inima lui Dumnezeu”. Este prezentat ca cel mai
mare dintre imparatii israeliti, iar intruparea Mantuitorului avea sa se realizeze pe calea liniei
sale genealogice. In pofida acestui rol fundamental pe care l-a avut pentru istoria Israelului,
pana recent, nu s-a cunoscut nicio dovada in afara Bibliei, care sa ateste existenta sa. Din
acest motiv multi cercetatori s-au indoit de existenta Regelui David.
Descrierea completă a vieții Regelui David se găsește cuprinsă în Vechiul Testament
începând în Cartea Întâi a Regilor (capitolul al 16-lea), continuând pe întreaga întindere a
Cărții a doua Regilor și încheindu-se în Cartea a treia a Regilor (capitolele 1-2). O versiune
puțin diferită a acestei narări, incluzând și aspecte specifice cu privire la conducerea regatului,
se regăsește în Cartea întâi a Cronicilor, în special la începutul capitolului al 11-lea.
David s-a născut în cetatea Betleem, fiind cel de-al optulea și totodată cel din urmă fiu
al lui Iesei. După ce regele Saul s-a îndepărtat de Dumnezeu (I Regi, 15), Domnul i-a poruncit
proorocului Samuel să meargă la Betleem, în casa lui Iesei, și să ungă drept rege al Israelului
pe fiul acestuia. Fiind cel mai mic și foarte tânăr, David n-a fost chemat de părintele său
atunci când Samuel i-a cerut să-i arate pe fiii săi, ci a fost lăsat să pască turmele de oi.
Dumnezeu însă i-a descoperit lui Samuel că nici unul din cei șapte fii prezentați de Iesei nu
este cel ales de El, astfel încât sfântul a cerut să afle dacă aceștia sunt toți fiii lui Iesei. Atunci
a fost chemat și David, iar Dumnezeu i-a descoperit lui Samuel ca pe acesta să-l ungă drept
rege al Israelului în locului lui Saul.
Așa că David a urcat în Hebron în Iudeea unde a fost uns ca rege. Totuși, încă nu era
conducătorul lui Israel, întrucât Abner, fiul lui Ner și comandantul armatei lui Saul, l-a pus pe
tron pe un alt fiu al lui Saul, divizând astfel Israelul. Dușmănia între casa lui Saul și casa lui
David a ținut șapte ani. În timp, casa David devenea din ce în ce mai puternică, pe când cea a
lui Saul slăbea. În cele din urmă, Abner a venit la David oferindu-i întregul regat al lui Israel,
iar David a fost de acord cu condiția ca prima lui soție, Michal, fiica lui Saul (care se
recăsătorise), să se întoarcă înapoi la el.
Regele David îl preînchipuie pe Domnul nostru Iisus Hristos în multiple feluri. A fost
Unsul Domnului sau Mesia, un titlu aplicat în exclusivitate lui Hristos. De asemenea, David a
fost păstor înainte de a fi chemat să fie rege; la fel, Hristos a folosit imaginea păstoritului
adeseori în activitatea lui pământească, ca în Parabola Bunului Păstor, a oii pierdute și a
separării oilor de capre la Judecata de pe Urmă. Când David fugea de Saul, preînchipuia Sluga
Suferindă excelent descrisa în Isaia 53; după aceea, a devenit regele victorios, stăpânind peste
întregul Israel și învingându-i pe dușmanii săi cu ușurință.
Pe lângă rolul său de harpist al lui Saul, David a compus un număr mare de Psalmi; nu
este sigur dacă toți au fost scriși de către rege. Majoritatea psalmilor sunt prefațați de câteva
cuvinte atât în textele din Septuaginta cât și-n cele Masoretice, iar 73 din cei 150 de psalmi
(sau 151, dacă se include singurul psalm deuterocanonic) îl indică în mod explicit pe David
drept autorul lor. Alte introduceri dau chiar mai multe detalii. Se spune, de exemplu, că
Psalmul 51 (50 în Septuaginta), cel mai cunoscut psalm al nostru de pocăință, a fost scris de
David după ce Natan l-a mustrat în privința aventurii lui cu Batsheba. În orice caz, contribuția
lui David la muzica bisericească și liturgică nu poate fi ignorată, întrucât Psalmii apar foarte
des în slujba ortodoxă.
Deși Domnul nu l-a lăsat pe David să-i construiască Primul Templu în Ierusalim,
acesta în schimb a pus deoparte mult aur și obiecte de podoabă din prăzile de război pentru a
fi folosite în construirea acestuia. A cumpărat aria viitorului templu, unde a construit numai
un altar; conform textului din 1 Cronici 28, David însuși a elaborat planurile pentru Templu
pe care i le-a dat lui Solomon și de asemenea a rânduit preoții care vor sluji acolo în cete
diferite, a desemnat sarcini și a luat măsuri cu privire la buna funcționare a Templului.