PROIECT LA: STUDIUL VECHIULUI TESTAMENT

REGELE SOLOMON

ELEV: Maxim Sergiu PROFESOR: Timariu Bogdan

ZALAU 2017
 REGELE SOLOMON

Solomon (Ebraică: ‫ ְׁשֹלמֹ ה‬,se citește Shlomó) a fost fiu al lui David și al Batșebei,
conducător evreu antic menționat în scrierile biblice rege al Israelului timp de circa 40 de ani
(971-931), a avut o domnie intrată în legendă, ca prosperă și tihnită (unii afirmă că dimensiunile
regatului său au fost reduse și că nu a fost un rege, ci un "mic" conducător regional; alți
cercetători, precum Eilat Mazar, și Yossef Garfinkel, Michael Hasel și Martin Kingbeil afirmă
ca domeniul tatălui său și al său era, totuși, un regat adevărat, mai larg decât se părea); după
tradiția biblică a fost ctitorul Templului din Ierusalim; a rămas proverbială înțelepciunea sa .În
rândurile locuitorilor evrei, musulmani și creștini ai Levantului, și apoi din întreaga lume. I s-au
atribuit cărțile Ecleziastului, Proverbelor și Cântarea Cântărilor din Vechiul Testament.
Pentru creștinătate este cel care, cerând de la Dumnezeu înțelepciune pentru a-și conduce
poporul, primește „o minte înțeleaptă și pricepută” cum n-a avut nimeni înainte de el, și cum nu
va avea nimeni după el, cunoștințe multe ca nisipul mării în domeniile zoologiei și botanicii și
care, pe deasupra, mai primește bogații și slavă, așa încât în timpul vieții lui nu va mai fi niciun
împărat ca el. Iisus face referire la înțelepciunea și slava lui Solomon. Acesta a scris trei mii de
pilde, din care o parte (cca 800 )alcătuiesc cartea biblică „Proverbele lui Solomon” (în care
Solomon este principalul autor, cu cca 90% din întreaga carte, lucru negat de majoritatea
cercetătorilor critici ai Bibliei, în frunte cu James L. Crenshaw, Roland E. Murphy și L. G.
Perdue), o mie cinci cântări (Biblia are doi psalmi care-i poartă numele, psalmul 72 și 127). Cu
toate acestea, Solomon, ,,târât de iubire’’, se ,,alipește’’ de unele din cele șapte neamuri mai mari
la număr și mai puternice decât cel israelit ,, neamuri interzise de Dumnezeu împăraților
Israelului (hitiți, ghirgasiți, amoriți, canaaniți, fereviți, heviți, iebusiți), iubind femei străine
moabite, amonite, edomite, sidoniene și hetite (afară de fata lui Faraon-probabil Siamon, dinastia
a XXI-a-). El are șapte sute de neveste și trei sute de amante. El va fi pedepsit cu „ruperea
împărăției” de la el din mâna fiului său, Roboam, și oferirea a 10 seminții slujitorului său,
Ieroboam, cu lăsarea unei seminții fiului său. Spre sfârșitul domniei Solomon va avea doi
vrăjmași, Hadad, împăratul Edomului și Rezon, împăratul Siriei.

Sfaturile lui David[

Cartea a tria a Regilor relatează cum David, care se apropia de clipa morții, a dat
următoarele îndrumări fiului său, Solomon:
Să păzească poruncile Domnului pentru a izbuti în tot ceea ce va face și pentru a nu fi lipsit
niciodată de un urmaș pe scaunul de domnie al lui Israel.
Să facă după înțelepciunea sa nelăsând că „perii albi” ai lui Ioab să „se pogoare în pace în
locuința morților”, pentru că el ,,a vărsat sânge de război în timp de pace”, ucigându-i
pe Abner și pe Amasa, două căpetenii ale oștirii lui Israel.
Să arate recunoștință față de Barzilai, Galaaditul, care-l ajutase pe David când acesta fugea de
Absalom.
Să nu-l lase nepedepsit pe Șimei, care rostise mari blesteme împotriva sa, dar căruia îi promisese
că nu-l va omorî cu sabia. David îl sfătuiește ca, potrivit cu înțelepciuneasa, să-i „pogoare perii
albi însângerați în locuința morților”.
 Uzurpatorul Adonia recidivează și este pedepsit cu moartea
Cărțile istorice ale Vechiului Testament istorisesc cum fiul lui David pe care acesta „nu-l
mustrase niciodată”, Adonia, fiul Haghitei, „frumos la chip”, s-a semețit și s-a răzvrătit ,
împreună cu Ioab și cu preotul Abiatar, împotriva propriului tată, făcându-se pe sine împărat. La
sugestia proorocului Natan, Batșeba îi amintește foarte bătrânului David că i-a jurat că Solomon
va sta pe scaunul de domnie, îi spune că Adonia s-a proclamat împărat și îi spune că după
moartea sa ea și Solomon vor fi priviți ca vinovați. Bătrânul David ordonă ca Solomon să fie uns
împărat de preotul Țadoc și proorocul Natan la Ghihon.
Auzind de înscăunarea lui Solomon- continuă „Cartea întâi a împăraților”- toți cei poftiți la
ospățul de cinstire a „împăratului Adonia”, s-au umplut de spaimă, s-au sculat și au plecat care
încotro. Adonia însuși, temându-se de Solomon, fuge și se apucă de coarnele altarului, implorând
ca împăratul să-i jure că îi va cruța viața. Solomon îi mai dă o șansă (legea îi dădea dreptul să-l
pedepsească cu moartea pentru uzurparea tronului) și îi promite că, dacă va fi cinstit, „un fir de
păr nu-i va cădea, dar dacă se va găsi răutate în el, va muri”. Adonia se închina noului împărat și
Solomon îi spune să meargă acasă. Totuși, Adonia o roagă pe Batșeba, să ceară de la Solomon
pe Abișag-Sunamita, fecioară tânără și frumoasă pusă să slujească și să-i încălzească patul lui
David, care nu se împreunase cu împăratul. Întrucât gestul era un prim pas spre o nouă
revendicare a tronului, o nouă tentativă de uzurpare a tronului, Solomon ordonă uciderea lui
Adonia, după promisiunea făcută.
Abiatar este scos din slujbă și trimis la moșiile lui din Anatot și înlocuit cu preotul Țadoc.

Ucigașul Ioab este pedepsit cu moartea pentru două crime făcute în timp de pace
„Cartea a tria a Regilor” relatează cum Ioab fuge și el la coarnele altarului și Solomon ordonă
uciderea lui pentru ca astfel să fie luat de pe el și de pe casa tatălui lui „sângele pe care l-a vărsat
Ioab fără temei”, pentru că „a vărsat sânge de război în timp de pace”. Domnul face astfel ca
„sângele lui să cadă asupra capului lui pentru că a lovit doi bărbați mai buni și mai drepți decât
el”, și i-a ucis cu sabia fără știrea împăratului David: pe Abner, căpetenia oștirii lui Israel și
pe Amasa, căpetenia oștirii lui Iuda. Benaia este pus în locul lui Ioab.

Blasfematorul împăratului David, Șimei, greșește din nou și este pedepsit cu

moartea
„Cartea a tria a Regilor ” continuă înfățișând cum împăratul Solomon îl cheamă pe Șimei, care
aparținea familiei și casei lui Saul, la el și îi spune să-și construiască o casă la Ierusalim,
avertizându-l că, în situația în care va trece pârâul Chedron, va muri. Porunca avea menirea de a
testa temeinicia fidelității față de noul împărat, Solomon.
În „Cartea a doua a lui Samuel” vedem ca acesta se făcuse vinovat de aducerea de mari blesteme
împotriva împăratului David, infracțiune care se pedepsea cu moartea. Astfel, într-un moment în
care Absalom preluase puterea și David fugea de el, Șimei îl blestemase pe David și aruncase cu
pietre după el și după toți slujitorii împăratului. Șimei, om din familia și casa lui Saul, îi mai
spusese că este un om al sângelui și un om rău, adăugând că Dumnezeu face să cadă asupra lui
pedeapsa pentru tot sângele casei lui Saul, al cărui scaun de domnie l-ar fi luat (acesta era un
neadevăr) prin darea împărăției în mâna lui Absalom. Abișai, slujitorul lui David, îi cere atunci
permisiunea de a aplica legea, adică de a-i tăia capul, dar David refuză spunând.
„Ce aveți voi cu mine, fiii Țeruiei? Dacă bleastămă, înseamnă că Domnul i -a zis: „Bleastămă pe
David!” Cine -i... va zice dar: „Pentru ce faci așa?”
Și David a zis lui Abișai și tuturor slujitorilor săi: „Iată că fiul meu, care a ieșit din trupul meu,
vrea să-mi ia viața; cu cât mai mult Beniamitul acesta! Lăsați -l să blesteme, căci Domnul i -a
zis.Poate că Domnul se va uita la necazul meu, și-mi va face bine în locul blestemelor de azi.”
Când David își recapătă tronul-continuă aceeași carte istorică- același Simei iese înaintea
împăratului și îl roagă să nu țină seama și să uite nelegiuirea făcută. Același Abișai îl întreabă pe
David dacă acesta nu trebuie pedepsit cu moartea pentru că a blestemat pe unsul Domnului (așa
cum cerea legea). David îi răspunde: „Ce am eu cu voi, fiii Țeruiei, și pentru ce vă arătați astăzi
protivnicii mei? Astăzi să se omoare oare vreun om în Israel? Nu știu eu că împărățesc azi peste
Israel?” , spunând așadar că nu e momentul, și îi jură lui Simei că nu-l va omorî.
Șimei jură pe Domnul în fața lui Solomon că așa va face. După trei ani, doi slujitori de-ai săi au
fugit la Achiș, împăratul Gatului și Șimei s-a dus după ei și i-a adus înapoi. Pentru că a nesocotit
jurământul Domnului și porunca lui Solomon, Șimei este pedepsit cu moartea. Așa cum constată
însuși Solomon, Dumnezeu a întors tot răul pe care i-l făcuse acesta împăratului David asupra
capului său. Și astfel împărăția s-a întărit în mâinile lui Solomon.

Darul primit de Solomon

„Cartea a treia a regilor” relatează cum Dumnezeu îi apare în vis tânărului rege încuscrit
cu Faraonul, la Gabaon (cea mai însemnată înălțime), spunându-i să-i ceară ce vrea să-i dea.
Solomon, „care iubea pe Domnul și se ținea de obiceiurile tatălui său, David” îi răspunde că,
fiind „tânăr și neîncercat”, și-ar dori „o minte pricepută” pentru a putea împărați și judeca acest
popor numeros(poporul evreu), deosebind binele de rău. Lui Dumnezeu îi place că tânărul rege
n-a cerut pentru el, așa cum ar fi făcut-o alții, nici viață lungă, nici bogății, nici moartea
vrăjmașilor, ci a cerut pricepere ca să facă dreptate, și îi dă „o minte înțeleaptă și pricepută” cum
n-a avut nimeni înainte de el, și cum nu va avea nimeni după el.
Cărțile istorice ale Vechiului Testament arată că Dumnezeu a dat lui Solomon și foarte mare
pricepere și cunoștințe multe ca nisipul mării. Înțelepciunea sa întrecea înțelepciunea tuturor
fiilor Răsăritului și toată înțelepciunea egiptenilor. El era mai înțelept decât orice om, mai mult
decât Etan, Ezrahitul, mai mult decât Heman, Calcol și Darda, fiii lui Mahol
„Cartea întâi a împăraților” arată că Solomon a rostit trei mii de pilde și a alcătuit o mie
cinci cântări,[3] a vorbit despre copaci, de la cedrul de Liban până la isopul ce crește pe zid,
despre dobitoace, despre păsări, despre târâtoare și despre pești Cărțile istorice ale Vechiului
Testament istorisesc că faima înțelepciunii sale devenise așa de mare încât veneau oameni din
toate colțurile lumii, inclusiv cei trimiși de împărații pământului ca să audă înțelepciunea pe care
o pusese Dumnezeu în mintea lui. Regina din Saba a venit să-l încerce prin întrebări grele iar
Solomon i-a răspuns la toate întrebările, așa încât împărăteasa exclamă că „nici pe jumătate nu i
s-a spus” și că are mai multă înțelepciune și propășire decât i se răspândise faima.[3][39]

Solomon rezolvă o problemă încurcată

„Cartea a treia a Regilor”, înfățișează cum, căpătând darul cerut de
la Dumnezeu, înțelepciunea, Solomon rezolvă magistral încurcată problemă a copilului
revendicat de două prostituate. Una o acuză pe cealaltă că și-a omorât copilul culcându-se din
neglijența peste el, și că l-ar fi schimbat cu al ei, în condițiile în care ele trăiau în aceeași casă,
născuseră la trei zile distanță și nu era nimeni cu ele în casă. Solomon cere o sabie și spune să fie
tăiat copilul în două și să le fie dat fiecăreia jumătate. Mamei adevărate i se rupe inima pentru
copil, așa că îi spune lui Solomon să nu îl omoare, ci să-i dea mai bine celeilalte copilul, în timp
ce cealaltă este de acord cu intenția împăratului. Atunci Solomon își dă seama al cui este copilul
și-l încredințează acesteia. Tot Israelul a auzit de hotărârea pe care o rostise împăratul. Și s-au
temut de împărat-continuă relatarea- căci au văzut că înțelepciunea lui Dumnezeu era în el,
povățuind -l în judecățile lui.

Celelalte daruri: bogații și slavă

„Cartea a tria a Regilor” relatează că pe deasupra, Dumnezeu îi dă și ceea ce n-a cerut,
adică îi dăruiește bogății și slavă, așa încât în timpul vieții lui nu va mai fi niciun împărat ca el.
Dumnezeu îi mai promite-adaugă aceeași carte- că dacă va păzi poruncile Domnului, îi va lungi
și zilele.
În privința slavei, Solomon stăpânea peste Iuda și Israel, unde, arată „Cartea întâi a împăraților”,
locuitorii, care „mâncau, beau și se veseleau” ajunseseră ca „nisipul de pe țărmul mării”. El
stăpânea și toate împărățiile „de la Râu până în țara filistenilor și până la hotarul Egiptului”,
„stăpânea peste toată țara de dincoace de Râu, de la Tisah până la Gaza, peste toți împărații de
dincoace de Râu” iar supușii săi „îi aduceau daruri, fiindu-i supuși tot timpul vieții lui”.
Solomon avea pace pretutindeni de jur împrejur.
În privința bogăției, împăratul Solomon a întrecut pe toți împărații pământului în bogații,
istorisește „Cartea întâi a împăraților” Greutatea aurului care venea pe an era uriașă, cca
30000 kg aur, „afară de ce scotea de la negustorii cei mari și din negoțul cu mărfuri, de la toți
împărații Arabiei și de la dregătorii țării”, arată „Cartea întâi a împăraților”.

Luxul curții
„Cartea a tria a Regilor ” istorisește faptul că împăratul a făcut un mare scaun de domnie
de fildeș, și l -a acoperit cu aur curat. Scaunul acesta de domnie avea „șase trepte, și partea de sus
era rotunjită pe dinapoi, de fiecare parte a scaunului erau răzimători: lîngă răzimători stăteau doi
lei, și pe cele șase trepte stăteau doisprezece lei de o parte și de alta. Așa ceva nu s'a făcut pentru
nici o împărăție”.
La curtea sa-continuă aceeași carte- toate paharele erau de aur și toate vasele din casa pădurii
Libanului erau de aur curat, căci pe vremea lui Solomon „argintul nu avea nicio trecere” fiind
„tot atât de obișnuit ca pietrele, și cedrii tot așa de mulți ca smochinii din Egipt care cresc pe
câmpie”. Corăbiile din Tars îi aduceau, la fiecare trei ani, aur și argint, fildeș, maimuțe și păuni.
 BIBLIOGRAFIE

https://ro.wikipedia.org/wiki/Solomon

http://ziarullumina.ro/solomon-sfant-sau-pacatos--7608.html

http://www.crestinortodox.ro/biblia/Cartea-Treia-Regilor/Femeile-lui-Solomon-si-inchinarea-la-
idolii-lor-Dusmanii-din-afara-ai-regelui-Rascoala-lui-Ieroboam-Moartea-lui-Solomon/

http://www.ipedia.ro/regele-solomon-1139/