Constiinta morala a omului

Constiinta morala este glasul lui Dumnezeu in sufletul

credinciosului, glas care-l indeamna la implinirea legii morale.
Glasul acesta il poate cunoaste fiecare, caci dupa credinta noastra
constiinta s-a nascut deodata cu omul. Ea este de obarsie
dumnezeiasca. Sfantul Ioan Gura de Aur spune: "Cand Dumnezeu
l-a facut pe om, a sadit in fiecare judecata nemincinoasa a binelui
si a raului, adica regula constiintei".
Avem datoria de a o pastra totdeauna curata si de a o tine in
stare treaza prin rugaciune, post, impartasirea cu Sfintele Taine si
prin cunoasterea tot mai temeinica a invataturii crestine. Caci
constiinta morala ne indeamna la faptuirea binelui, dreptatii si
dragostei crestine, adica la implinirea legii morale.
Sta In puterea credinciosului sa implineasca indemnurile
constiintei si se poate hotari, dupa cum voieste, sa savarseasca o
fapta buna sau una rea. Voia libera este puterea sufleteasca pe
care o are omul chiar de la creare si prin care el se poate hotari
fara nici o sila pentru o fapta sau pentru alta. In temeiul acestei
puteri, fiecare om este, el singur si nu altcineva, savarsitorul si
stapanul faptelor sale. Voia libera este singurul dar asupra caruia
omul are stapanire deplina. Dupa invatatura Sfintei noastre
Biserici, in starea originara voia omului era inclinata spre binele
moral; prin pacatul stramosesc ea s-a inclinat mai mult spre rau,
insa fara sa-si piarda cu totul inclinarea spre bine. Prin jertfa
Domnului nostru Iisus Hristos pe Cruce, i se da credinciosului un
ajutor suprafiresc, adica harul dumnezeiesc, pentru ca sa poata
invinge inclinarea spre rau si sa poata implini binele moral.
Ascultand permanent de glasul constiintei, ea devine o ancora
sfanta care nu ne lasa sa ne afundam desavarsit in adancul
pacatului (Sf. Ioan Gura de Aur).Constiinta numai pe aceia nu-i

judeca: pe cei care au ajuns la culmea virtutii sau pe cei care au

ajuns la culmea pacatului (Talasie Libianul).
In constiinta, Dumnezeu ne vorbeste despre ce trebuie sa fim si
ce suntem. Prin constiinta ne vedem adevarata fata a noastra,
pentru ca o vedem in lumina lui Dumnezeu. Cand abaterile
noastre de pe Cale nu sunt prea mari, ne vedem mustrati de
constiinta. Dar cand am inaintat mult in pacate, constiinta e
acoperita sau glasul ei e astupat pentru o vreme sau pentru
totdeauna. Si cu ea si glasul lui Dumnezeu. Dar rar poate fi
astupata definitiv; chiar daca ni se pare ca nu mai functioneaza,
nu e nimeni care sa nu o aiba. Glasul ei se aude adeseori pe
neasteptate de sub povara uriasa pusa asupra ei, datorita
inaintarii pacatului, uneori fara sa ne mai poata da puterea sa ne
indreptam. Ea graieste cum graieste un mort pe care l-am ucis si
mortul suntem chiar noi insine. Asa ne va vorbi, printr-o cumplita
si nepotolita mustrare in viata viitoare. E un mod al relatiei
noastre eterne cu Dumnezeu (Parintele Staniloaie). Deci, sa luam
aminte ca nu cumva constiinta sa inceteze sa ne mustre datorita
inrautatirii noastre si nu datorita curatiei (Sf. Ioan Scararul).
La Judecata particulara, primul martor este constiinta omului
judecat. Chiar daca omul, in timpul vietii, a redevenit virtuos,
iertandu-i-se pacatele, constiinta inmagazineaza stiinta despre
rautatea savarsita de om, iar la Judecata se va citi, fara putinta de
inselare, cartea constiintei (Sf. Maxim Marturisitorul).

Andreea

Nastasescu