UNIVERITATEA

“ALEXANDRU IOAN CUZA”

IAŞI
INTRODUCERE. NOŢIUNEA DE PROFET

În dramatica istorie a fiilor lui Israel, de-a lungul multor secole,

şubrezirea monoteismului, contaminarea cu practicile idolatre, adoptarea
luxului, dezvoltarea corupţiei, încurajarea îmbogăţirilor nedrepte pe seama
sărmanilor, carenţele de autoritate ale castei preoţeşti (ea însăşi autoare a
relativismului religios şi abuzului social), toate acestea determină perioada
de criză în care Dumnezeu, de altfel pururea veghetor, Se simnte îndatorat să
intervină energic. Aşa se naşte instituţia profetismului. La urma urmelor,
viciile enumerate erau tot atâtea încălcări ale legământului dintre Dumnezeu
şi Israel; încălcarea se cerea sancţionată, dar nu înaintea unor mustrări şi
avertismente menite să trezească conştiinţele, să facă pocăinţă, posibilă cu
un ceas mai devreme şi să evite astfel dezastrele. Rolul acesta, pe cât de
măreţ pe atât de ingrat, şi-l asumă, prin voia şi chemarea lui Dumnezeu,
profeţii. Şirul lor, ca personaje ale profetismului instituţional, începe cu
Amos (cca 750) şi se încheie , după aproape opt secole, cu Ioan
Botezătorul.1
Desigur, profeţi existaseră şi înainte de Amos; cei mai de seamă
fuseseră Moise, David şi Ilie. Îndată după Amos, se ridică, în anul 740, Isaia,
personalitatea cea mai complexă a noului curent, dar şi cea mai definitorie
pentru însăşi noţiunea de profet.
Dacă, în general, dicţionarele îl definesc pe “profet” (sau în varianta
slavonă “prooroc”) drept persoană care reprezintă voinţa lui Dumnezeu şi
este înzestrată cu capacitatea de a prezice viitorul, e bine să se stie că, în
lumina Vechiului Testament, funcţia prevestitoare a profetului, deşi pare cea
mai uimitoare şi spectaculoasă, nu constituie însuşirea de prim-plan a
acestuia. În esenţă, profetul este conştiinţa lucidă şi responsabilă a poporului
său în momentele de criză religioasă şi morală. El e un om mai mult sau mai
puţin obişnuit până în clipa când intervine Chemarea. Aceasta se produce
direct, fără mijlocitori: Dumnezeu îi vorbeşte şi îi încredinţează misiunea, el
ascultă şi, de obicei, răspunde imediat sau după oarecare şovăială. Odată
angajat, el devine “robul Domnului” şi I se supune necondiţionat. Profetul
este, mai înainte de toate, purtătorul de cuvţnt al lui Dumnezeu printre
1
Bartolomeu Anania, ,Cartea Profetului Isaia, Ed Anastasia, Bucureşti 1999, pag 9

2
semenii săi , pe toată întinderea scării sociale, de la rege până la omul de
rând. Expresia: “Aşa grăieşte Domnul” e mai mult decât o sintagmă a
limbajului profetic: e un simbol al autorităşii divine care se rosteşte prin gura
profetului, o autoritate indiscutabilă, care nu poate fi pusă sub semnele
îndoielii. Profetul este perfect conştient de sine şi de misiunea lui.
Principalul său instrument de lucru e cuvântul viu, rostit direct, răspicat;
profetul este, prin excelenţă, un predicator. Deseori însă predicatorul este
dublat de scriitor; el e un poet care foloseşte cu mare îndemânare metafora,
comparaţia, parabola, hiperbola, stilul direct sau indirect, ironia, sarcasmul,
ameninţarea. El e conştiinţa critică a ceea ce ar trebui să fie societatea
contemporană, o conştiinţă aspră şi necruţătoare care se adresează în primul
rând clasei de la conducere. 2

PROFETUL ISAIA.VIAŢA ŞI ACTIVITATEA

Aşadar, profetul este, mai întâi de toate, un erou al timpului său,

menit să zguduie şi să trezească conştiinţele adormite. El este înzestrat nu
numai cu porunca de a vesti, dar şi cu darul de a prevesti, este un vizionar.
Toate aceste însuşiri ale profetului clasic alcătuiesc, în fapt,
portretul lui Isaia. Numele său înseamnă “Domnul este mântuire”.printr-o
rădăcină comună, el este înrudit cu Iosua, Elisei, Osea şi Iisus.
Isaia şi-a desfăşurat misiunea profetică la Ierusalim pe o durată de
40 de ani, adică din 740, când a fost chemat, până în 700 când a murit. Era
fiul lui Amos şi, potrivit tradiţiei făcea parte din nobilimea lui Iuda, din chiar
neamul regesc al acestuia, după cum ne-o dovedesc desăvârşita sa
cunoaştere a politicii regale, dreptul său de a se înfăţişa Regelui, precum şi
lipsa pedepsei atunci atunci când spunea vorbe de “scandal”, aparţinând cu
siguranţă elitei ierusalimitene. Opera sa îl prezintă, fără nici un dubiu, drept
un om foarte cultivat, a cărui pană e deprinsă cu literatura, în deosebi cu
poezia; paginile sale, cele mai multe sunt ale unui mare scriitor.

2
Bartolomeu Anania,, op.cit. pag 11

3
 Isaia a profeţit pe vremea regilor Ozia (790-740 î.Hr.), Iotam
(740-731 î.Hr., coregent din 750 î.Hr.) , Ahaz (731-715 î.Hr. coregent din
743 î.Hr.) , Iezechia (715-686 î.Hr.) : “Vedenia lui Isaia, fiul lui Amos, pe
care el a văzut-o despre Iuda şi Ierusalim sub regii Ozia, Iotam, Ahaz şi
Iezechia, care au domnit în Iudeea” (Is. 1;1).
Despre viaţa sa personală nu putem şti mai multe decât
mărturiseşte el însuşi despre sine, şi anume că era căsătoritşi avea copii. La
capitolul 8,3 din cartea sa, aminteşte de soţia sa numindu-o “proorociţă” ,
probabil pentru că era soţia profetului. Tot el aminteşte şi despre cei doi
copii ai săi, care poartă nume simbolice: “Şear-Iaşub” (un rest se va întoarce,
se va converti; Isaia 7,3 ; 10,21) şi “Maher-Şalai-Haş-Baz” (fuge prada,
grăbeşte răpirea, Isaia 8,1-3), pentru a indica invazia asiriană iminentă şi
supunerea regilor din Damasc şi Israel.3
Isaia povesteşte el însuşi cum a primit misiunea de prooroc (6,1-
13): într-o viziune avută la Templu, el îşi dă seama că se află în faţa lui
Dumnezeu cel de trei ori Sfânt (6,3) şi se oferă singur (6,8) spre a-i putea
duce Cuvântul dumnezeiesc poporului împietrit în orbirea sa. Scena aceasta
este plasată “în anul morţii Regelui Ozias” (6,1) data exactă fiind încă
discutabilă (739 î.C.?).4
După o veche tradiţie iudaică, ce este consemnată în Cartea
“Înălţarea lui Isaia” (apocrifă), profetul ar fi murit ca martir, la 126 de ani,
sub persecuţia regelui idolatru Manase, din ordinul căruia ar fi fost tăiat cu
fierăstrăul. Se pare că această tradiţie o are în vedere şi epistola către Evrei
11,37.5
După cum am arătat, Isaia a fost chemat la profeţie în vremuri
foarte tulburi. Marea putere asiriană era la apogeul expansiunii sale,
întinzându-şi dominaţia peste ţările occidentale vecine până la hotarele
Egiptului. În situaţia aceasta , regatele Damascului şi Israelului s-au coalizat
împotriva pericolului asirian, iar regele Ahaz a considerat că este mai
avantajos să caute sprijin în puterea asiriană, ceea ce a determinat pe cei dor
regi să organizeze o expediţie de pedepsire a lui Ahaz, voind în acelaşi timp
să-l oblige a se alătura coaliţiei lor. Acestei politici de coaliţie sau de bloc,
profetul îi opune credinţa în ajutorul lui Dumnezeu, care, în opinia sa, este
mai sigură decât orice legături politice. Încurajând pe rege şi pe popor, şi
îndemnând totodată la rezistenţă, Isaia rosteşte acele cuvinte care au fost şi
vor rămâne aproape specifice lui, “Dacă nu credeţi, veţi fi zdrobiţi” (Isaia

3
Petre Semen, Ilie Melniciuc-Puică, Aşteptând Mântuirea, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi
1999, pag 168
4
Dicţionar Enciclopedic al Bibliei, trad de Dan Sluşanschi, Ed Humanitas, Bucureşti 1998, pag 322
5
Petre Semen op.cit.

4
7,9). În viziunea sa, singură credinţa dădea fermitate în acţiuni, calm şi
încredere. Ahaz însă nu vrea să ia aminte la îndemnurile profetului şi recurge
la ajutorul Asiriei. Regele acesteia, Tiglat Pileazar (745-727), se foloseşte de
prilej şi intervine cu armata punând capăt regatului sirian din Damasc, iar
Israel îi devine stat vasal. În această situaţie Ahaz, a aflat un stăpân în locul
unui ocrotitor şi sprijin, căruia a trebuit să-i aducă omagii de supunere. Isaia
a condamnat politica regelui Ahaz care era total opusă principiilor sale, şi
care într-adevăr s-a dovedit a fi dezastruoasă pentru concetăţenii săi.
Succesorul lui Ahaz, Iezechia, s-a dovedit a fi credincios
Domnului Dumnezeu, întreprinzând chiar o reformă religioasă în regatul
său. Însă viziunile sale politice nu erau conform cu cele ale profetului, căci şi
acest rege s-a orientat spre ajutor străin. Spre deosebire însă de tatăl său, el a
căutat salvarea ţării în sprijinul Egiptului, spre dezaprobarea profetului. Cu
toate acestea Isaia a fost un bun sfătuitor pentru Iezechia în momentele grele
prin care trecea ţara, mai ales cu prilejul invaziei teritoriului iudaic de către
armatele lui Sanherib, regele Asiriei, la 701. În clipele cele mai grele prin
care trecea poporul şi conducătorul său politic, Isaia le ridică moralul vestind
cu încredere că armata asiriană şi Sanherib se vor întoarce pe aceeaşi cale pe
care au venit. Într-adevăr, prezicerea s-a adeverit în scurt timp. Retragerea
armatelor lui Sanherib din faţa Ierusalimului a marit mult prestigiul politic al
profetului, in ciuda tuturor divergenţelor pe care le avea cu conducătorii
politici ai poporului privind cauzele acestei invazii. În continuare , este
căutat pentru sfaturile sale preţioase şi urmat doar de o minoritate de
israeliţi, în timp ce reprezentanţii oficiali ai religiei, în frunte cu preoţii şi
chiar profeţii, nu l-au ascultat, copleşindu-l cu dezaprobări.6 În timpul
regelui Manase, profetul şi-a dat seama că-i era imposibil să apară în public,
datorită caracterului nelegiuit al acestui rege. Nelegiuirea lui a atins aşa o
culme, încât Isaia şi-a dat seama că Dumnezeu nu va mai tolera poporul şi pe
rege. De fapt, vremea judecăţii venise pentru regele Manase, aşa cum
anticipase Isaia, ea fiins întârziată de pocăinţa lui Manase.7
În toată regiunea se vor ţine lanţ , până la finele sec. VIII, o
seama de grave crize, mai cu seama la moartea fiecărui suveran al Asyriei.
De fiecare dată, Isaia intervine spre a îndruma către o politică deopotrivă
realistă şi potrivită cu credinţa în Iahve.
Isaia vede tot viitorul într-o unitate. Eliberarea din exil este
privită ca un nou început de mântuire, în care toate lucrurile vor fi înnoite la
vremea potrivită de Alesul Său, Care va izbăvi lumea de robia păcatelor.
6
Dicţionar Biblic, Editura “Cartea Creştină” Oradea, 1995 pag 616-617
7
Pr. Prof. Dumnitru Bondalici, Enciclopedia Marilor Personalităţi din Vechiul şi Noul Testament, Editura
Diecezana, Caransebeş, 2005, pag 174

5
Profetul îşi foloseşte toată energia pentru a coninge că Dumnezeu şi Alesul
Său Îşi au propria măreţie în istorie şi în Univers. Încearcă în mod deliberat
să provoace popoarele păgâne şi pe zeii lor care nu sunt în stare de nimic în
comparaţie cu Dumnezeu, Cel adevărat, Care şi-a descoperit braţul Său cel
sfânt în ochii tuturor popoarelor.
Făgăduinţa de izbăvire şi întemeiere a Ierusalimului îşi are
perspectiva înobilării după patimile, moartea şi preaslăvirea lui Mesia.
Aceste evenimente cutremurătoare se vor împlini prin Mesia, Fiul lui
Dumnezeu. De remarcat este distanţa foarte mare în timp între profet şi
Iisus. Aproape şapte sute de ani. Cu toate acestea, profetul pare a fi martor
ocular al tragediei prin care Mântuitorul, prin chenoză, S-a înscris în destinul
dramatic al omului. De la o asemenea distanţă de timp, Isaia a fost capabil să
probeze asumarea de către Mesia a poverii tuturor slăbiciunilor omeneşti.8
Din cronicile existente, nu putem şti cu exactitate cât a trăit Isaia.
În afară de asocierea lui cu Ezechia în jurul anului 700 î.Hr., avem puţine
dovezi privind ultimii lui ani. Sunt de crezare supoziţiile care sugerează că
Isaia şi-a continuat lucrarea în timpul domniei lui Manase. Dacă data morţii
lui Sanherib este acceptată ca provenind de la Isaia, atunci profetul trebuie să
mai fi trăit încă în 680 î.Hr., ca să poată arăta ce s-a întâmplat până la urmă
cu regele asirian care a vorbit atât de dispreţuitor despre Dumnezeul în care
îşi pusese încrederea Ezechia. Tradiţia îi atribuie lui Manase martirizarea lui
Isaia- după ce a fost găsit ascuns în trunchiul scorburos al unui copac,
profetul a fost tăiat în două. Din punctul de vedere al longevităţii, este corect
să plasăm lucrarea lui Isaia până în vremea lui Manase. Este logic să se
presupună că Isaia avea în jur de douăzeci de ani când a primit chemarea
profetică, în 740î.Hr.9

8
Pr. Prof. Dumnitru Bondalici, op.cit.
9
Samuel J. Schultz, Călătorie prin Vechiul Testament, Editura Cartea Creştină Oradea, 2001, pag 373-375

6
OPERA LUI ISAIA

Opera sa este, de-o potrivă, teologică, istorică şi literară. Ca nimeni

altul -şi cu mult deasupra celorlalţi- Isaia îl prevesteşte pe Mesia ca
născându-Se din feciaoră, asumându-şi păcatele omenirii şi suferind pentru
mântuirea ei; viziunea sa este triumfalistă, asupra venirii unui Mântuitor, dar
în acord cu inspiraţia Duhului Sfânt, şi, prin aceasta, cu ceea ce avea să se
petreacă cu şapte secole mai târziu, fapt pentru care Sfinţii Părinţi l-au numit
“Evanghelistul Vechiului Testament”. În noul Testament există nu mai puţin
de 89 de citate isaiene, preluate aidoma, aluziv sau prin parafrazare, ceea ce
înseamnă că, după Psalmi, Cartea lui Isaia este cea mai puternică legătură
dintre cele două legi.10
Cartea lui Isaia este una dintre cele mai ample cărţi ale Vechiului
Testament.În textul ebraic, Isaia se clasează al cincilea ca lungime după
Ierenia, Psalmi, Geneza şi Iezechiel. În carte pot fi urmărite numeroase teme.
Atributele şi caracteristicile lui Dumnezeu, rămăşiţa lui Israel, Mesia,
împărăţia mesianică, speranţele de restaurare, folosirea de către Dumnezeu a
naţiunilor străine şi multe alte idei apar frecvent în mesajele profetului.
Deşi cartea Profetului Isaia cuprinde un şir de ameninţări, totuşi, în
general, scopul cărţii este consolator, de aceea Isaia se numeşte şi profetul
“îndurării divine”. Profetul anunţă judecata asupra fiilor lui Israel şi a
celorlalte popoare, dar însăşi judecata şi pedepsele vor urma, deşi au scopul
de a pierde pe cei fără de lege, totuşi ele vor avea menirea să mântuiască pe
aceia care, în urma căinţei avute, se vor întoarce la Domnul Dumnezeul lor.
În cuvântările sale, profetul a insistat mult asupra paternităţii lui Dumnezeu
faţă de poporul ales, şi chemat special, în vederea unei misiuni precise în
lume. El i-a învăţat, de asemenea, pe evrei care trebuie sa fie atitudinea lor
faţă de Dumnezeul descoperit Patriarhilor şi mai ales lui Moise.
Ca unul care a trăit experienţa personală a întâlnirii cu Dumnezeu
Cel Atotputernic şi Sfânt, în viziunea pe care a avut-o probabil în templul
din Ierusalim la anul 740, profetul Isaia se străduia să-i convingă pe
coreligionarii săi, că faţă de Dumnezeu –Care este Sfinţenia şi perfecţiunea
absolută –trebuie să aibă o atitudine de supunere şi de ascultare desăvârşită.
El nu îngăduie ca poporul ales de El să-I încalce poruncile şi să se facă astfel
nedemn de chemarea şi alegerea sa specială. Dumnezeu este Sfânt, Iahve
10
Bartolomeu Anania, ,Cartea Profetului Isaia, Ed Anastasia, Bucureşti 1999, pag 14

7
este Sfântul lui Israel, exclamă Isaia în nenumărate rânduri în cuvântările
sale, pentru a exprima transcendenţa şi perfecţiunea lui Dumnezeu. În
centrul gândirii sale teologice se află deci cea mai înaltă concepţie despre
Dumnezeu, care se rezumă de fapt în repetarea cuvintelor “Sfânt”.
De remarcat însă că nu pentru înalta sa concepţie despre Dumnezeu
a rămas profetul Isaia cel mai mare dintre profeţii lui Israel, ci mai ales
pentru faptul că a prezis cu atâta claritate venirea lui Mesia şi instaurarea
împărăţiei Sale, încât citind cartea sa ai impresia că te afli în faţa unui martor
ocular al vieţii şi activităţii Domnului Hristos.11
În ceea ce priveşte cartea lui Isaia şi autenticitatea acesteia, critica
raţionalistă o contestă, emiţând toria că , de fapt, ar exista nu un singur autor,
ci doi (un Isaia propriu-zis şi un Deutero-Isaia) şi chiar trei. Adevărul este că
acest tip de critică porneşte la negarea caracterului revelat al Sfintei
Scripturi, reducându-o la dimensiunea ei pur omenească; or, din acest unghi
e imposibil de conceput că evenimente istorice majore, cum ar fi întoarcerea
Iudeilor din captivitatea babilonică, sau refacerea Ierusalimului şi restaurarea
templului, ar fi putut fi “văzute” (prezise, profeţite) de cineva (un om) cu
şase-şapte decenii înainte. Atât vechea tradiţie iudaică, cît şi cea creştină,
atestă autenticitatea deplină a operei lui Isaia, ca aparţinând aceluiaşi autor.
Pe de altă parte, există toate motivele să credem că Septuaginta este
versiunea care păstrează până astăzi, intactă, Cartea lui Isaia.
Acesta este cadrul activităţii profetului Isaia. Deşi majoritatea
cuvântărilor sale au fost rostite în timpul istoric în care a trăit, şi în primul
rând, pentru contemporanii săi, ele au un caracter şi o valoare mai înaltă,
căci exprimă adevăruri valabile şi pentru timpurile care vor urma. Principiile
enunţate de el au fost şi rămân mereu valabile, putând fi aplicate şi în situaţii
diferite, mai noi.12 Chiar dacă a fost un bărbat de stat remarcabil pentru
epoca în care a trăit, activitatea cea mai de seamă rămâne totuşi cea
desfăşurată pe planul religios-moral. El s-a impus ascultătorilor săi printr-o
credinţă fermă în ajutorul lui Dumnezeu, fiind aproape imposibil de
sintetizat bogăţia extraordinară a operei şi vieţii sale.

11
Petre Semen, Ilie Melniciuc-Puică, Aşteptând Mântuirea, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi
1999, pag. 192
12
Studiul Vechiului Testament pentru institutele teologice, Editura institutului biblic şi de misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti 1985, pag.225

8
1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune,
Bucureşti, 2002

2. Dicţionar Biblic, Editura “Cartea Creştină” Oradea, 1995

3. Dicţionar Enciclopedic al Bibliei, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998

4. Studiul Vechiului Testament pentru Institutele Teologice, Editura

Institutului Biblic şi de Misiune, Bucureşti,1985

5. Bondalici, Preot Iconom Stavrofor Dumitru, Enciclopedia Marilor

Personalităţi din Vechiul şi Noul Testament, Editura Diecezana, Caransebeş,
2005

6. Semen, Preot Profesor Petre, Melniciuc Ilie, Aşteptând mâtuirea,

Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 1999

7. Schultz, J. Samuel, Călătorie prin Vechiul Testament, Editura Cartea

Creştină, Oradea, 2001

8. Anania, Valeriu Bartolomeu, Cartea Profetului Isaia, Editura Anastasia,

Bucureşti, 1999