1.

Arhieria Mantuitorului in lumina Epistolei catre Evrei:

Epistola catre Evrei este o scriere care are impregnat in mod

plenar un continut hristologic si o insemnatate teologica aparte.
Sf.Ap.Pavel surprinde cu cuvinte alese in cadrul acestei Epistole,
calitatea de Arhiereu si Apostol a lui Hristos,Care este mai presus
decat toti ingerii si toata faptura(Evr. 1,4).

Preambulul Epistolei indica preexistenta Fiului nascut din veci din

Tatal,El fiind ratiunea lui Dumnezeu si chipul vazut al nevazutului
Dumnezeu(Col.1,15).

Revelatia supranaturala este confirmarea deplina a iubirii lui

Dumnezeu care prin Fiul Sau, recupereaza omenirea din
pacat,dupa cum odinioara in Vechiul Testament,Dumnezeu a grait
in diferite feluri prin prooroci. (Evr.1,1).

Oricat ar parea de interesant,pe parcursul Epistolei putem sesiza

un paralelism intre Vechiul si Noul testament,iar un exemplu
relevant este deosebire dintre profetul Moise care vorbea
israelitilor pe pamant,ceea ce simbolizeaza caracterul trecator al
acestuia,si Hristos vorbind credinciosilor Sai din ceruri aratand
imuabilitatea si transcendenta Domnului Hristos.

Totodata ne este oferita o paradigma adecvata “El S-a invrednicit

de mai multa slava decat Moise,asa cum ziditorul unei case are
mai multa cinste decat casa” (Evr.3,3),subliniind faptul ca este
Atottiitor (Evr.3,4).

Titlul de Arhiereu asaza in lumina tema centrala a intregii Epistole

fiindca intre Dumnezeu si oameni exista o relatie indisolubila la
baza careia se afla Soterul.Denumire aceasta denota in mod
transparent umanitatea Mantuitorului. Demnitatea arhiereasca
este strans legata de expresia Fiul lui Dumnezeu,care deriva din
titlul hristologic al Noului Testament.

Apostolul Pavel tine sa genereze o conexiune veterotestamentara

cand citeaza textul din (Ps. 8,5) si-l aplica la Hristos,accentuand
superioritatea pe care Fiul Omului o are inaintea puterilor trupesti
si netrupesti (Evr. 2,8).

Titlul de Dumnezeu-Om,contureaza o dubla semnificatie caci prin

kenoza,Hristos devine vremelnic mai prejos de ingeri,dar totodata
Stapan prin excelenta peste intreaga creatie.

Epistola este bogata in referinte veterotestamentare tocmai din

necesitatea de a sublinia caracterul unic si suprem,Hristos fiintand
ca Invatator si Prooroc prin Sine,ci nu printr-o harisma venita din
alta parte.

Etimologic termenul grecesc Kurios este calificativul care

caracterizeaza puterea si suveranitatea lui Hristos,rolul Sau la
creatie si implicarea in istoria mantuirii desavarsind opera prin
Inviere si Inaltare.Moartea pe cruce este actul suprem al iubirii
Sale a carei gravitate tine de puterea Lui imparateasca.

Profilul regelui-preot Melchisedec este aparte deoarece iudaismul

il asociaza cu alte figuri eshatologice. Atunci cand Apostolul Pavel
foloseste sintagma “Dupa randuiala lui Melchisedec” (Evr.7,11),
vrea sa exprime chemarea divina a lui Hristos,care se trage din
neamul lui Iuda,demonstrand ca prin intrarea Sa in lume preotia
lui Aaron isi pierde valabilitatea,deoarece Marele Arhiereu are o
preotie desavarsita si netrecatoare prin aceea ca El ramane in veac
(Evr.7,24).
Prin binecuvantarea oferita de Melchisedec lui Aaron se
prefigureaza imaginea unui principiu moral care consta in
transmiterea binecuvantarii ce se coboara de la rege la supus si
implicit de la preot la mirean,dupa ordinea naturala prin care cel
mic este binecuvantat de cel mare (Evr.7,7).

Arhiereul Noului Legamant realizeaza o jertfa unica care ramane

rodul pocaintei noastre prin care ii impaca pe oameni cu
Dumnezeu,ceea ce in preotia levitica nu s-a intamplat
niciodata.Insusi proorocul Ieremia vesteste intocmirea unui
legamant nou(Ier 31,31),prin care reflecta caracterul temporar al
testamentului vechi,deoarece din noul popor se va alcatui Biserica
Sa care,prin Jertfa rascumparatoare,are ca fundament un
testament vesnic (Evr.13,20).

Asadar,Iisus devine Marele Pastor “Cel ce sufletul Sau Si-l pune

pentru oi” (In.10,11).Diferenta hristologica consta in faptul ca Iisus
Hristos desi ispitit intru toate,El a biruit ispita neavand niciun
pacat (Evr.7,26).

Referitor la lupta cu ispita Sf.Grigorie Teologul ne impartaseste cel

mai relevant text patristic cu privire la cele doua naturi ale
Mantuitorului: Hristos desi a fost ispitit ca Om,El a biruit ca
Dumnezeu,desi a flamanzit,El a saturat multimrea de oameni si
ne-a dat spre hrana painea vietii pentru ca si noi sa avem viata
vesnica intru El.

De asemenea,nu trebuie omis legatura dintre notiunea de

Arhiereu si cea de Ebed Iahve(Is.53,11),fiindca evidentiaza
caracterul voluntar al jertfei aduse de Arhiereul Hristos.
Demnitatea de Arhiereu nu se rezuma doar la spatiul empiric,ci
transcende dimensiunea efemera a temporalitatii.

Textul din (Evr.13,8) infatiseaza fidelitatea lui Dumnezeu in planul

soteriologic: o jertfa mantuitoare(ieri),intrarea in ceruri zugraveste
efectul durabil si permanent al operei Sale(azi),cat si cea de-a
doua venire la Parusie(in veci).

In concluzie,Arhieria Mantuitorului este vesnica,superioara

preotiilor veterotestamentare,care se continua in preotia
crestina,netrecatoare si pururea vesnica(Evr.7,24).Jertfa unica de
pe Golgota suprima definitiv cultul mozaic caci prin moartea Sa,
catapeteasma templului s-a despicat,marcandu-se sfarsitul
templului,al cultului si preotiei levitice.