UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

CATEDRA DE TEOLOGIE DOGMATICĂ ȘI
SIMBOLICĂ
Pr. lect. univ. dr. Adrian D. Covan

ÎNVĂȚĂTURA DESPRE SFÂNTA TREIME

TRIADOLOGIA (dogma Sfintei Treimi sau învățătura despre Dumnezeu

Cel unul în ființă și întreit în persoane) reprezintă coloana vertebrală a teologiei
creștine. Toate celelalte învățături emise de la amvonul dogmatic al Bisericii lui
Hristos derivă din doctrina trinitară.
Așadar, dogma Sfintei Treimi (de la grecescul τρῐᾰ́ς, respectiv latinescul
trinitas, is = treime) este învățătura fundamentală a religiei creștine, prin care se
afirmă că Dumnezeu este o comuniune de Persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.
Conform acestei învățături, cele trei Persoane divine posedă întreaga Ființă și
toate atributele (calitățile) dumnezeiești.
 Descoperirea (revelația) istorică a Sfintei Treimi:
a) În Vechiul Testament:

În primele cuvinte ale Sfintei Scripturi se găsește pluralul numelui lui

Dumnezeu (ELOHIM), care indică existența mai multor persoane în Dumnezeu:
„Și a zis Dumnezeu: „Să facem om după chipul și după asemănarea Noastră
(pluralul ELOHIM)” (Facerea 1, 26);
„Și a zis Domnul Dumnezeu: „Iată Adam s-a făcut ca unul dintre Noi,
cunoscând binele și răul” (Facerea 3, 22);

Există în literatura Vechiului Testament și alte forme de plural care arată

caracterul treimic al Dumnezeirii:
„Veniți să Ne pogorâm și să amestecăm limbile lor…” (Facerea 11, 7) sau:
„Doamne (deși în fața lui Avraam se aflau trei persoane, el se adresează acestora
la singular), de am aflat har înaintea Ta, nu ocoli pe robul Tău!” (Facerea 18, 3).
„În anul morții regelui Ozia, am văzut pe Domnul stând pe un scaun înalt
și măreț și poalele hainelor Lui umpleau templul. Serafimi stăteau înaintea Lui,
fiecare având câte șase aripi: cu două își acopereau fețele, cu două picioarele,
iar cu două zburau. Și strigau unul către altul, zicând: Sfânt, sfânt, sfânt este
Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui!” (Isaia 6, 1-3).

Cine este, totuși, Persoana dumnezeiască descrisă de profetul Isaia în

textul anterior? Tatăl? Fiul? Sfântul Duh? Sau întreaga Sfântă Treime?
Vezi Ioan 12, 41.

b) În Noul Testament adevărul despre Sfânta Treime se revelează

(descoperă) deplin, prin întruparea Persoanei a doua a Sfintei Treimi
(cf. Evrei 1, 1-3).
Textele neo-testamentare subliniază cu claritate că Dumnezeu este,
deodată, Unitate și Trinitate sau Unime și Treime. Astfel, la Botezul Domnului
se produce fenomenul teofanic (al arătării de sus): TATĂL grăiește din cer,
FIUL se află în apele Iordanului, iar SFÂNTUL DUH planează peste ape
(Matei 3, 16-17).
Același fenomen se repetă cu ocazia Schimbării la Față a Mântuitorului
lumii: Fiul Hristos se află pe munte, Sfântul Duh se descoperă sub chipul unui
nor luminos, iar Tatăl grăiește din cer, zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit,
în care am binevoit; pe Acesta să-L ascultați” (Matei 17, 1-9).
 De asemenea, la trimiterea Apostolilor în misiune, Mântuitorul Hristos le
precizează să boteze mulțimile: „în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului
Duh” (Matei 28, 19), iar binecuvântarea credincioșilor de către Apostoli se
făcea în numele Sfintei Treimi: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos și
dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu
toți !” (II Corinteni 13, 13).
„Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul și Sfântul Duh, și Acești
trei Una sunt” (I Ioan 5, 7).
„Și cele patru ființe, având fiecare din ele câte șase aripi, sunt pline de ochi, de
jur împrejur și pe dinăuntru, și odihnă nu au, ziua și noaptea, zicând: Sfânt,
Sfânt, Sfânt, Domnul Dumnezeu, Atotțiitorul, Cel ce era și Cel ce este și Cel ce
vine”. (Apocalipsa 4, 9).

Binitarism și trinitarism
Sfânta Scriptură a Noului Testament ne prezintă învățătura despre
Dumnezeu-Sfânta Treime fie sub forma relației comunionale dintre Tatăl-
Cuvântul (Fiul) și Sfântul Duh, fie sub forma relației paterno-filiale, adică dintre
Tatăl și Fiul. Acesta din urmă poate fi denumită, din punct de vedere teologic,
BINITARISM (între două persoane).
„Eu și Tatăl Meu una suntem” (Ioan 10, 30);
„Răspunzând Simon Petru a zis: Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu
Celui viu” (Matei 16, 16);
„Cred că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu” (Fapte 8, 37).
Totuși, acest tip de abordare binitar al lui Dumnezeu are următoarea cheie
de rezolvare:
„De aceea, vă fac cunoscut că …nimeni nu poate să zică: Domn este Iisus,
decât în Duhul Sfânt” (I Corinteni 12, 3).
Noul Testament folosește pentru prima persoană a Sfintei Treimi
următoarele denumiri: Dumnezeu, Tatăl și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos;
pentru persoana a II-a a Dumnezeirii: Fiul lui Dumnezeu, Fiul Omului, Fiul,
Domnul nostru Iisus Hristos și Domnul Iisus, iar pentru persoana a III-a: Duhul
Sfânt, Duhul, Duhul lui Dumnezeu, Duhul Tatălui, Duhul lui Hristos și
Mângâietorul.
Revelația (descoperirea) istorică de care vorbește Vechiul Testament nu
ne traduce ce înseamnă ființa lui Dumnezeu în plinătatea ei, în natura Sa
transcendentă (care trece dincolo de orice) și infinită. „Eu sunt cel ce este”
(Ieșirea 3, 14): acesta este numele prin excelență al lui Dumnezeu. Dumnezeu
există prin Sine și de la Sine, nu are alt principiu care să-i genereze existența Sa.
Tatăl este numit Dumnezeirea izvorâtoare. Din El, prin naștere mai presus
de minte și de cuvânt, Fiul cel fără de ani Își are existența din veci, iar Duhul,
prin purcederea din Tatăl, este și El veșnic, fiind Dumnezeu adevărat.