DOGMA – ADEVĂRUL DE CREDINȚĂ MÂNTUITOR

De-a lungul vremii, Biserica lui Hristos s-a exprimat și se exprimă teologic
prin dogme.
Noțiunea de DOGMĂ este întâlnită în Sfânta Scriptură cu următoarele
înțelesuri:
1. de decret sau edict oficial: „În zilele acelea a ieșit poruncă (δόγμα) de la
Cezarul August să se înscrie toată lumea” (Luca 2, 1) sau „toți aceștia lucrează
împotriva poruncilor (δόγματα) Cezarului, zicând că este un alt împărat: Iisus”
(Fapte 17, 7).
2. de dispoziție (articol) a legii mozaice: „Desființând vrăjmășia în trupul Său,
legea poruncilor și învățăturile (δόγμασίν) ei” (Efeseni 2, 15).
3. de hotărâre fixată de către Sinodul Apostolic de la Ierusalim: „Și când treceau
prin cetăți, învățau să păzească învățăturile (δόγματα) rânduite de apostoli și de
preoții din Ierusalim” (Fapte 16, 4).
4. Dogma desemna, în opinia Sfântului Vasile cel Mare, chiar și un gest liturgic
elementar, simplu ca formă dar profund ca semnificație, precum: însemnarea
celor ce au primit credința în Iisus Hristos cu semnul Sfintei Cruci sau rostirea
rugăciunii cu fața spre Răsărit.

DEFINIȚIE: Dogma este un ADEVĂR de credință (neschimbabil)

mântuitor:

„Sfințește-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul” (Ioan 17, 13).
„Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Luca 7, 33);
„Că Eu sunt Domnul și nu M-am schimbat și voi n-ați încetat să fiți fiii lui
Iacov” (Maleahi 3, 6);
„Toată darea cea bună și tot darul desăvârșit de sus este, pogorându-se de la
Părintele luminilor, la Care nu este schimbare sau umbră de mutare” (Iacov 1,
17);
„Iisus Hristos, ieri și azi și în veci, este același” (Evrei 13, 8).

Dogmele s-au dezvoltat treptat, începând cu veacul apostolic și până la

sfârșitul perioadei patristice (anul 843). Cu alte cuvinte, ele au devenit
normative pentru Biserică la Sinoadele ecumenice, 7 la număr: Niceea (325),
Constantinopol (381), Efes (431), Calcedon (451), Constantinopol (553),
Constantinopol (681) și Niceea (787).

Exemple de dogme:
1. TRIADOLOGIA (dogma Sfintei Treimi sau învățătura despre Dumnezeu
– unul în ființă și întreit în persoane):
„Și a zis Dumnezeu: „Să facem om după chipul și după asemănarea
Noastră (pluralul ELOHIM)” (Facerea 1, 26);
 „Și a zis Domnul Dumnezeu: „Iată Adam s-a făcut ca unul dintre Noi,
cunoscând binele și răul” (Facerea 3, 22);
„Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul și Sfântul Duh, și
Acești trei Una sunt” (I Ioan 5, 7);

2. ANGHELOLOGIA (învățătura despre Sfinții Îngeri):

„Și a visat că era o scară, sprijinită pe pământ, iar cu vârful atingea cerul;
iar îngerii lui Dumnezeu se suiau și se pogorau pe ea” (Facerea 28, 12);
„Atunci L-a lăsat diavolul și iată îngerii, venind la El, Îi slujeau” (Matei 4,
11);

3. ANTROPOLOGIA (învățătura despre om: crearea lui și căderea în păcat):

„Atunci, luând Domnul Dumnezeu țărână din pământ, a făcut pe om și a
suflat în fața lui suflare de viață și s-a făcut omul ființă vie” (Facerea 2,
7); „Femeia, când e să nască, se întristează, fiindcă a sosit ceasul ei; dar
după ce a născut copilul, nu-și mai aduce aminte de durere, pentru bucuria
că s-a născut om în lume” (Ioan 16, 21);

4. HRISTOLOGIA (învățătura despre Domnul Iisus Hristos, Dumnezeu

adevărat și Om adevărat):
„Am privit în vedenia de noapte, și iată pe norii cerului venea cineva ca
Fiul Omului și El a înaintat până la Cel vechi de zile, și a fost dus în fața
Lui” (Daniel 7, 13);
„Și vă spun încă: De acum veți vedea pe Fiul Omului șezând de-a dreapta
puterii și venind pe norii cerului” (Matei 26, 64);
„Și, găsindu-l, i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?” (Ioan 9, 35);

5. PNEVMATOLOGIA (învățătura despre Sfântul Duh – Dumnezeu):

„Dar după aceea, vărsa-voi Duhul Meu peste tot trupul, și fiii și fiicele
voastre vor profeți, bătrânii voștri visuri vor visa iar tinerii voștri vedenii
vor vedea” (Ioil 1, 1);
„Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl,
Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre
Mine” (Ioan 15, 26);
„Și pe când slujeau Domnului și posteau, Duhul Sfânt a zis: Osebiți-mi pe
Barnaba și pe Saul, pentru lucrul la care i-am chemat” (Fapte 13, 3);

6. HARITOLOGIA (învățătura despre harul dumnezeiesc):

„Apoi a zis: "Doamne, de am aflat har înaintea Ta, nu ocoli pe robul
Tău!” (Facerea 18, 3);
„Mulțumesc totdeauna Dumnezeului meu pentru voi, pentru harul lui
Dumnezeu, dat vouă în Hristos Iisus” (I Corinteni 1, 4);
7. ECLEZIOLOGIA (învățătura despre Sfânta Biserică):
„Îmi vor fi Mie popor (laic provine din grecescul λαός του Θεού), iar Eu
le voi fi Dumnezeu, în credincioșie și în dreptate” (Zaharia 8, 8);
„Și Eu îți zic ție, că tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea
și porțile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18).

8. SOTERIOLOGIA (învățătura despre mântuire):

„Miluiește-mă (dăruiește-mi harul Tău), Doamne, că neputincios sunt;
vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele… Întoarce-Te,
Doamne; izbăvește sufletul meu, mântuiește-mă, pentru mila Ta”
(Psalmul 6, 2 și 4);
„Domnilor, ce trebuie să fac ca să mă mântuiesc? Iar ei au zis: Crede în
Domnul Iisus și te vei mântui tu și casa ta” (Fapte 16, 30-31).

9. TEOLOGIA SACRAMENTALĂ (învățătura despre Sfintele Taine: Taina

Botezului, Taina Ungerii cu Sfântul și Marele Mir, Taina Pocăinței
(Mărturisirea sau Spovedania), Taina Sfintei Euharistii (Împărtășania sau
Cina Domnului), Taina Sfântului Maslu și Taina Preoției (Hirotonia, cu
cele trei trepte ale sale: diacon, preot și episcop):
„Așa să ne socotească pe noi fiecare om: ca slujitori ai lui Hristos și ca
iconomi ai tainelor lui Dumnezeu” (I Corinteni 4, 1);
„Am văzut apoi, în mâna dreaptă a Celui ce ședea pe tron, o carte scrisă
înăuntru și pe dos, pecetluită cu șapte peceți... Vrednic ești (Mielul
înjunghiat) să iei cartea și să deschizi pecețile ei, fiindcă ai fost înjunghiat
și ai răscumpărat lui Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din toată
seminția și limba și poporul și neamul” (Apocalipsa 5, 1 și 9);

10. ICONOLOGIA (învățătura despre sfintele icoane și rolul acestora în

cultul Bisericii):
„Cortul însă să-l faci din zece covoare de în răsucit și de mătase violetă,
stacojie și vișinie; în țesătura lor să faci chipuri (Εἰκών) de heruvimi alese
cu iscusință” (Ieșirea 26, 1);
„Și a făcut în Sfânta Sfintelor doi heruvimi de lemn de măslin, înalți de
zece coți” (III Regi 6, 23).

11. ESHATOLOGIA (învățătura despre moarte, judecata particulară, rai și

iad, a doua venire a Domnului Iisus Hristos, judecata universală, cer nou
și pământ nou și viața de veci). Termenul eshatologie provine din
substantivele grecești ἔσχατος = ultimul, cel din urmă (sens local sau
temporal) și τὸ ἔσχατον = sfârșitul, capătul sau marginea (pământului sau
lumii):
„Că aceasta este voia Tatălui Meu, ca oricine vede pe Fiul și crede în El să
aibă viață veșnică și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 39-40, 44
și 54);
„Și ca pulberea (trupul) să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să
se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat” (Ecclesiastul 12, 7);
„Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel
ce M-a trimis are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la
moarte la viață” (Ioan 5, 24);
„Și precum este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie
judecata” (Evrei 9, 27);
„Și vor merge aceștia la osândă veșnică, iar drepții la viață veșnică”
(Matei 25, 46);
„Și am văzut cer nou și pământ nou. Căci cerul cel dintâi și pământul cel
dintâi au trecut; și marea nu mai este” (Apocalipsa 21, 1).

Coloana vertebrală a teologiei ortodoxe, și nu numai, o reprezintă

învățătura despre Sfânta Treime – Dumnezeu, iar celelalte dogme,
amintite anterior, sunt consecințele imediate ale acesteia.
În concluzie, întreaga Teologie ortodoxă, expusă prin intermediul
aparatului dogmatic, poate fi restrânsă la formula: Sfânta Treime –
Dumnezeu și relațiile Sale iubitoare cu lumea.
 UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ
CATEDRA DE TEOLOGIE DOGMATICĂ ȘI
SIMBOLICĂ
Pr. lect. univ. dr. Adrian D. Covan

ÎNVĂȚĂTURA DESPRE SFÂNTA TREIME

TRIADOLOGIA (dogma Sfintei Treimi sau învățătura despre Dumnezeu

Cel unul în ființă și întreit în persoane) reprezintă coloana vertebrală a teologiei
creștine. Toate celelalte învățături emise de la amvonul dogmatic al Bisericii lui
Hristos derivă din doctrina trinitară.
Așadar, dogma Sfintei Treimi (de la grecescul τρῐᾰ́ς, respectiv latinescul
trinitas, is = treime) este învățătura fundamentală a religiei creștine, prin care se
afirmă că Dumnezeu este o comuniune de Persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.
Conform acestei învățături, cele trei Persoane divine posedă întreaga Ființă și
toate atributele (calitățile) dumnezeiești.
 Descoperirea (revelația) istorică a Sfintei Treimi:
a) În Vechiul Testament:

În primele cuvinte ale Sfintei Scripturi se găsește pluralul numelui lui

Dumnezeu (ELOHIM), care indică existența mai multor persoane în Dumnezeu:
„Și a zis Dumnezeu: „Să facem om după chipul și după asemănarea Noastră
(pluralul ELOHIM)” (Facerea 1, 26);
„Și a zis Domnul Dumnezeu: „Iată Adam s-a făcut ca unul dintre Noi,
cunoscând binele și răul” (Facerea 3, 22);

Există în literatura Vechiului Testament și alte forme de plural care arată

caracterul treimic al Dumnezeirii:
„Veniți să Ne pogorâm și să amestecăm limbile lor…” (Facerea 11, 7) sau:
„Doamne (deși în fața lui Avraam se aflau trei persoane, el se adresează acestora
la singular), de am aflat har înaintea Ta, nu ocoli pe robul Tău!” (Facerea 18, 3).
„În anul morții regelui Ozia, am văzut pe Domnul stând pe un scaun înalt
și măreț și poalele hainelor Lui umpleau templul. Serafimi stăteau înaintea Lui,
fiecare având câte șase aripi: cu două își acopereau fețele, cu două picioarele,
iar cu două zburau. Și strigau unul către altul, zicând: Sfânt, sfânt, sfânt este
Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui!” (Isaia 6, 1-3).

Cine este, totuși, Persoana dumnezeiască descrisă de profetul Isaia în

textul anterior? Tatăl? Fiul? Sfântul Duh? Sau întreaga Sfântă Treime?
Vezi Ioan 12, 41.

b) În Noul Testament adevărul despre Sfânta Treime se revelează

(descoperă) deplin, prin întruparea Persoanei a doua a Sfintei Treimi
(cf. Evrei 1, 1-3).
Textele neo-testamentare subliniază cu claritate că Dumnezeu este,
deodată, Unitate și Trinitate sau Unime și Treime. Astfel, la Botezul Domnului
se produce fenomenul teofanic (al arătării de sus): TATĂL grăiește din cer,
FIUL se află în apele Iordanului, iar SFÂNTUL DUH planează peste ape (Matei
3, 16-17).
Același fenomen se repetă cu ocazia Schimbării la Față a Mântuitorului
lumii: Fiul Hristos se află pe munte, Sfântul Duh se descoperă sub chipul unui
nor luminos, iar Tatăl grăiește din cer, zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit,
în care am binevoit; pe Acesta să-L ascultați” (Matei 17, 1-9).
 De asemenea, la trimiterea Apostolilor în misiune, Mântuitorul Hristos le
precizează să boteze mulțimile: „în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului
Duh” (Matei 28, 19), iar binecuvântarea credincioșilor de către Apostoli se
făcea în numele Sfintei Treimi: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos și
dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți
!” (II Corinteni 13, 13).
„Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul și Sfântul Duh, și Acești
trei Una sunt” (I Ioan 5, 7).
„Și cele patru ființe, având fiecare din ele câte șase aripi, sunt pline de ochi, de
jur împrejur și pe dinăuntru, și odihnă nu au, ziua și noaptea, zicând: Sfânt,
Sfânt, Sfânt, Domnul Dumnezeu, Atotțiitorul, Cel ce era și Cel ce este și Cel ce
vine”. (Apocalipsa 4, 9).

Binitarism și trinitarism
Sfânta Scriptură a Noului Testament ne prezintă învățătura despre
Dumnezeu-Sfânta Treime fie sub forma relației comunionale dintre Tatăl-
Cuvântul (Fiul) și Sfântul Duh, fie sub forma relației paterno-filiale, adică dintre
Tatăl și Fiul. Acesta din urmă poate fi denumită, din punct de vedere teologic,
BINITARISM (între două persoane).
„Eu și Tatăl Meu una suntem” (Ioan 10, 30);
„Răspunzând Simon Petru a zis: Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu
Celui viu” (Matei 16, 16);
„Cred că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu” (Fapte 8, 37).
Totuși, acest tip de abordare binitar al lui Dumnezeu are următoarea cheie
de rezolvare:
„De aceea, vă fac cunoscut că …nimeni nu poate să zică: Domn este Iisus,
decât în Duhul Sfânt” (I Corinteni 12, 3).
Noul Testament folosește pentru prima persoană a Sfintei Treimi
următoarele denumiri: Dumnezeu, Tatăl și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos;
pentru persoana a II-a a Dumnezeirii: Fiul lui Dumnezeu, Fiul Omului, Fiul,
Domnul nostru Iisus Hristos și Domnul Iisus, iar pentru persoana a III-a: Duhul
Sfânt, Duhul, Duhul lui Dumnezeu, Duhul Tatălui, Duhul lui Hristos și
Mângâietorul.
Revelația (descoperirea) istorică de care vorbește Vechiul Testament nu
ne traduce ce înseamnă ființa lui Dumnezeu în plinătatea ei, în natura Sa
transcendentă (care trece dincolo de orice) și infinită. „Eu sunt cel ce este”
(Ieșirea 3, 14): acesta este numele prin excelență al lui Dumnezeu. Dumnezeu
există prin Sine și de la Sine, nu are alt principiu care să-i genereze existența Sa.
Tatăl este numit Dumnezeirea izvorâtoare. Din El, prin naștere mai presus
de minte și de cuvânt, Fiul cel fără de ani Își are existența din veci, iar Duhul,
prin purcederea din Tatăl, este și El veșnic, fiind Dumnezeu adevărat.