Iubirea dumnezeiasca si judecata din urma

Iubirea si judecata dumnezeiasca sunt de obicei concepute intr-o relatie

antinomica. "Dumnezeul milei, al indurarilor si al iubirii de oameni" se gaseste fata in
fata cu "Dreptul si nemitarnicul Judecator". Ziua invierii universale, ziua in care
creatiunea se va impartasi de plenitudinea vietii si a bucuriei prin venirea din nou a lui
Hristos cel inviat, e totodata "ziua Domnului, ce vine ca un fur" (II Petru III, 10), "ziua
maniei", "ziua infricosatei judecati" (Ps. 49, 1-7; 71, 5-7; 96; 97; 98; II Petru 3).
Iconografia exprima si ea la randu-i acest caracter antinomic. In icoanele
infricosatei Judecati, la dreapta Fiului e reprezentata in pozitie de rugaciune, Prea Curata
Fecioara, care, ca "Maica lui Dumnezeu si Maica neamului omenesc", ii cere milostivire,
dar totodata pe temeiul textului din Daniil (VII, 9-10), un fioros rau de foc tasneste de la
picioarele Dreptului Judecator.

La Sf. Parinti inca intalnim aceasta opozitie. "Precum nu pot sta la un loc fanul si
focul, asa nici judecata cea dreapta si mila nu pot sta impreuna in suflet", zice Sf. Isaac
Sirul.

Si totuşi, judecata face parte din Evanghelie, iar Evanghelia e Vestea cea Buna. Mai mult,
judecata e chiar încununarea Evangheliei, culesul roadelor, "secerişul", adeverirea
nădejdilor noastre. E ziua intampinarii Domnului "care vine"; ziua marii bucurii, când
viata va fi biruit moartea definitiv - "moarte nu va mai fi" (I Cor. XV, 15). E ziua cand
Biserica se va intalni cu Domnul Vietii si pentru care intalnire ne rugam la fiecare Sf.
Liturghie: "Si ne da noua sa ne impartasim cu Tine mai cu adevarat in ziua cea neinserata
a imparatiei Tale".

Noi am subliniat prea mult caracterul de dreptate, de osandire, al judecatii, fata de mila
Domnului. Am facut uneori din Dumnezeu un autor si creator al suferintei, un tiran care
condamna fara mila la suplicii eterne, un nesfarsit sir de suflete. Am intunecat prin
aceasta fata plina de lumina si iubire a Domnului. Nu cumva am strecurat in invatatura
revelata si simtamintele noastre omenesti?

Cu o mie de ani inainte de intruparea Iubirii, psalmistul canta profetic: "Canta-voi mila si
dreptatea; pe Tine, Doamne, "te voi canta" (Ps. 100, 11). Iar Mantuitorul Hristos ne-a
lamurit El insusi ca: "Ceea ce la oameni e cu neputinta, la Dumnezeu e cu putinta" (Luca
XVIII, 27). In Dumnezeu se topesc toate antinomiile; sanul Lui e leaganul lor, e
"coincidentia opositorum", unitatea celor opuse, cum zicea Nicolae Cusanus.

Intr-insul, "mila si adevarul se vor intampina, dreptatea si pacea se vor saruta" (Ps. 84,
11). Asa precum cugetam in El unimea si treimea la un loc, tot astfel si iubirea si
dreptatea. Dar mai presus de toate Dumnezeu este si ramane iubire. "Dreptatea este si ea
doar una din razele iubirii Sale", cum a zis cineva.

"Precum un graunte de nisip nu trage cat o gramada de aur, tot asa dreapta judecata a lui
Dumnezeu nu trage in cumpana cat mila Sa" - zice si Sf. Isaac Sirul. Si in ziua judecatii
Dumnezeu ramane tot iubire, iar daca exista totusi suferinta - "nefericirea nu e decat
rodul vointei omului".

Din iubire a creat Dumnezeu lumea, din iubire s-a intrupat, s-o invete iubire a trait si a
propovaduit, cu iubire S-a jertfit ca s-o mantuie si daca am invatat taina iubirii, ne va
intreba la, judecata. In cele ce urmeaza ne propunem sa prezentam tema judecatii din
urma de pe pozitia ortodoxa a iubirii dumnezeiesti.1

Iubirea de Dumnezeu inseamna luciditate, este traire fara nici o opreliste sau
granite, dar sifara nici o intrebare, pentru canici o intrebare nu-si are rosul acolo unde este
Dumnezeu e raspuns la toate gandurile noastre. Iubirea lucida este iubire prin fapte.2
Dragostea dumnezeiască e o nebunie care, odată ce-l stăpânește pe om, îi schimbă
sufletul și trupul. Am văzut asta la mine însumi. Fața și sufletul mi s-au transformat prin
iubirea lui Hristos. Într-o zi, pe când alergam cu ravnă dumnezeiască, la treburile la care
eram trimis, mi-am zărit chipul într-un geam și m-am minunat de felul cum viața întru
Hristos pe care o trăiam la Sfântul Munte mă influențase și în exterior, înfrumusetându-
mi chipul. Aceasta o spune și Scriptura: „Inima, bucurându-se, luminează și fața”. Așa
și tu, iubește-L pe Hristos, și vei simți toate acestea înlăuntrul tău. Dăruiește-ți inima lui
Hristos, iar de restul Se va îngriji chiar El.”.3

1
Constantin Galeriu “Iubirea dumnezeiască și judecata din urmă “- 1959
2
Gratia Lungu Constantinescu – Parintele Iustin Parvu “Viata si invatatura unui marturisitor”2008
3
"Ne vorbeste Parintele Porfirie" – Editura Egumenita
 Cap I .Viata divina a Prea Sfintei Treimi, ca model de realizat pentru
ziua judecatii

"Creştinismul este o imitare a naturii divine". S-ar putea spune ca asa precum la creatie
Dumnezeu in sfatul Treimii a zis: "Sa facem om dupa chipul si asemanarea Noastra"
(Gen. III, 16), tot astfel, cand a trimis pe Fiul Sau in lume sa mantuie firea noastra cea
cazuta, I-a zis: Coboara la fratii Tai si le descopera viata adevarata; invata-i cum sa
traiasca si ei dumnezeieste, ca Noi, "dupa asemanarea Noastra".

Si Domnul a coborat printre noi, "chip de rob luand, intru asemanare omeneasca facandu-
se" si ne-a vorbit asa: "Tatal M-a sfintit si M-a trimis in lume" (Ioan X, 36), "ca sa spun si
sa fac ce am vazut la El, la Tatal Meu" (Ioan VIII, 38). Si, "adevar zic voua: Eu si Tatal
una suntem" (Ioan X, 30). "Cine Ma vede pe Mine, vede pe Tatal... Tatal e in Mine si Eu
in El" (Ioan XIV, 9-10). "Tot ce e al Meu, e al Tatalui Meu" (Ioan XVII, 10). "Eu nu fac
voia Mea, ci voia Tatalui" (Ioan V, 30).

"Dar asa precum traim Noi, si voi, zidirea Noastra, trebuie sa traiti asemenea - precum in
cer si pe pamant. Precum Noi trei una suntem, asa si voi cei multi - in chip, desavarsit
una sa fiti" (Ioan XVII, 23), pentru ca Eu de aceea am si venit, "ca sa adun intr-un singur
trup pe fiii lui Dumnezeu cei risipiti" (Ioan XI, 52).

Aceasta e misiunea Fiului lui Dumnezeu printre noi, sa ne descopere viata Prea Sfintei
Treimi, dupa modelul Careia am fost ziditi. In icoana Prea Sfintei Treimi se cuprinde
taina existentei si a vietii. Marturisind cu simbolul credintei noastre Treimea persoanelor
divine, in unitatea nedespartita a fiintei, noi afirmam totodata si cei doi poli fundamentali
ai fapturii - fiinta noastra unica si multimea ipostaselor umane, Trupul lui Hristos -
Biserica, si madularele ei; noi putem dezlega prin aceasta, cea mai rascolitoare problema
a vietii: cum cei mai multi pot fi una. Teologul rus, Pavel Florenschi, a pus in lumina, cu
o vigoare deosebita, valoarea absoluta a termenului - omousios - deofiinta, cel aparat cu
atata jertfa de Sf. Atanasie si de Parintii de la Niceea.

Persoanele Sfintei Treimi: Tatal, Fiul, si Duhul Sfant, sunt Persoane reale si, ca atare,
deosebite una de alta, avand fiecare insusiri personale proprii prin care Se deosebesc ca
Persoane, Se disting, naputandu-Se confunda una de alta, desi fiecare Persoana
dumnezeiasca are intreaga Fiinta divina care nici nu Se imparte, nici nu Se desparte, fiind
vesnic una si aceeasi. Alfel spus, Persoanele Sfintei Treimi Se disting sau Se deosebesc
dupa chipul sau modul in care au sau poseda Fiinta divina intreaga, mod care duce la
distinctia dintre Ele, nota deosebitoare intre Persoane, sau proprietate personala interna,
proprie fiecarei Persoane in parte.

Astfel, Tatal este nenascut si nepurces, Fiul este nasut, Duhul sfant este purces, fara ca
prin aceasta precizare, sigura, fiindu-ne revelanta, sa putem cugeta si spune ca am fi
patruns taina treimica.4

4
Dogmatica Ortodoxa Manual pentru seminariile teologice Arhid. Prof. Dr. Ioan Zagrean ,Pr. Pof. Dr.
Isidor Todoran . Ed. “Renasterea” 2007
 Cap II Intre lege si judecata

Ziua judecăţii în Sf. Scriptură e numită “ziua mâniei şi a descoperirii dreptei judecăţi a lui
Dumnezeu” (Rom. 2, 5), ziua cea mare şi înfricoşată a Domnului (Fapte 2, 20; Iuda 6),
ziua lui Hristos (Filip. 1, 6, 10; 11 Tes. 2, 2-3), ziua cea de apoi (In. 6, 40; 11-24), etc.

Învăţătura despre judecata din urmă se cuprinde între dogmele Evangheliei (Mt. 7. 1-2;
12, 36; Mc. 6, 11) şi ale apostolilor (Evrei 6, 2; Fapte 10. 42; Iuda 6; I Petru 5, 4).
Biserica întreagă învaţă că după moarte urmează judecata (Evrei 9, 27), că Tatăl a dat
toată judecata Fiului (In. 5, 22) şi că Hristos este nu numai Mântuitorul ci şi Judecătorul
viilor şi morţilor (Fapte 10, 42; Rom. 14, 10; II Tim. 4, 1). Toţi creştinii credem,
mărturisim şi aşteptăm, că Iisus Hristos “iarăşi va să vie cu mărire să judece viii şi
morţii…”

Cine şi cum va fi judecat? După ce legi se va face judecata? La aceste întrebări mari
avem răspunsuri limpezi în Sf. Scriptură.

După cum toţi oamenii şi toate neamurile au câte un “talant” sau mai mulţi, un rost sau o
misiune de la Dumnezeu în lume, tot aşa va fi şi judecata: fiecare după misiunea, după
talantul şi după faptele sale. Se vor judeca toate popoarele (Ps. 95, 13; 97, 9; 109, 6; Ioil
4, 12; Mt. 25, 32), toţi oamenii (Rom. 14, 10-12), cei mari şi cei mici, împăraţii şi robii,
bogaţii şi săracii, profeţii şi sfinţii (Apoc. 6, 15; 11, 18; 20, 12), drepţii şi nedrepţii (II
Petru 2. 9; Ecl. 3, 17), viii şi morţii (Fapte 10, 42; II Tim. 4. 1; I Petru 4, 5). Lumea
întreagă va fi judecată (Fapte 17, 31; Ps. 9, 8). “Noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea
scaunului de judecată al lui Hristos, ca fiecare, după faptele sale cele săvârşite în trup, să
primească, ori bine, ori rău” (II Cor. 5, 10; Rom. 14. 10).

Legile după care se va face judecata sunt conştiinţa şi Sf. Scriptură. Păgânii se vor judeca
după legea conştiinţei scrisă de Dumnezeu în inimile lor (Rom. 2, 14-16); iudeii vor fi
judecaţi după legea lui Moise (Rom. 2, 12); creştinii se vor judeca dupălegea Evangheliei
(Rom. 2, 16) şi cu toţii după legea libertăţii (Iac. 2, 12). “De va auzi cineva cuvintele
Mele şi nu va crede, grăieşte Mântuitorul, Eu nu-l judec, că n-am venit să judec lumea, ci
să măntuiesc lumea. Pe cel ce se leapădă de Mine şi nu primeşte cuvintele Mele, este cine
să-l judece: Cuvântul pe care l-am spus, acela îl va judeca în ziua cea de apoi” (In. 12.
47-8). Cuvintele Evangheliei vor fi martorii care ne vor mijloci fericirea sau osânda
veşnică, iar apărătorii, faptele bune (Mt. 25, 34-40).

Se vor descoperi şi judeca, după dreptate (Fapte 17, 31) şi adevăr (Rom. 2. 2), toate
gândurile (I Cor. 4, 5), toate tainele inimii (Evrei 4, 12-13), toate cuvintele (Mt. 12, 36-7)
şi toate faptele oamenilor (Mt. 16. 27). Mai ales se vor cerceta faptele îndurării trupeşti:
săturarea flămânzilor, adăparea însetaţilor, primirea străinilor, îmbrăcarea săracilor,
cercetarea bolnavilor şi a întemniţaţilor (Mt. 25. 34-45). Faţă de cei ce nu au tăcut
milostenie, judecata va fi fără milă (Iac. 2, 13). Prin urmare şi la judecata din urmă, în cer
ca şi pe pământ, legea cea mai mare este dragostea. Toate faptele făcute din iubire pentru
fraţii cei mai mici ai Mântuitorului sunt făcute ca pentru El şi răsplătite.
Cum se vor putea descoperi şi arăta gândurile, cuvintele şi faptele noastre la judecata din
urmă, nu ştim. Cum se vor deschide cărţile (Apoc. 20, 12), ştie numai Dumnezeu. El are
atotştiinţa şi atotputernicia. În orice caz, dacă oamenii sunt în stare să-şi comunice sau să-
şi descopere gândurile, direct sau prin diferite aparate de telefon, telegraf şi radio, prin
locuri şi unde nevăzute (pe unde e cu putinţă să fie păstrate şi ale noastre), cu atât este
mai cu putinţă la Dumnezeu să ştie toate. (Unii bărbaţi de ştiinţă nu au pierdut speranţa să
afle undele aeriene care păstrează şi astăzi cuvintele Mântuitorului).

Lucrul cel mai cutremurător din procesul judecăţii din urmă este descoperirea gândurilor
inimii şi arătarea faptelor ascunse. Nimic nu va îngrozi şi ruşina mai mult decât acestea.
Atunci păcătoşii vor plânge şi vor striga munţilor şi stâncilor: cădeţi peste noi şi ne
acoperiţi… (Apoc. 6, 15-6). Vor plânge cei ce au iubit mai mult minciuna decât adevărul,
nedreptatea în locul dreptăţii, viciul în locul virtuţii; toţi cei ce au ales moartea în locul
vieţii şi blestemul în locul binecuvântării (Deuter. 30, 19); toţi cei vinovaţi faţă de Jertfa
iubirii, care este Trupul şi Sângele Domnului… – Focul judecăţii lui Dumnezeu va arăta
fiecăruia ce a zidit: aur, argint, pietre scumpe; lemne, fân sau trestie (I Cor. 3, 11-14).

Apoi se va rosti sentinţa; celor drepţi; “Veniţi, binecuvântaţii Părintelui meu”…;celor

păcătoşi: “Duceţi-vă de la mine, blestemaţilor… Şi vor merge aceştia în osânda veşnică şi
drepţii în viaţa veşnică “.

Doi oameni tăiau lemne în pădure. După ce au doborât un copac, unul, necredincios, zice:

- “Iată, aşa e şi cu viaţa noastră… Trăim, ne zbatem şi la urmă vine moartea şi ne doboară
ca pe buşteanul acesta, şi nimic nu s-alege de noi”…

Celălalt, care era un om credincios, îi răspunde: “Nu-i aşa prietene… Abia după ce am
doborât acest buştean, vom putea să vedem dacă e bun de clădit, sau e scorburos şi bun
numai de aruncat în foc… Aşa e şi cu noi… Abia după ce murim, vede bunul Dumnezeu
ce trebuie să facă cu noi: să ne aşeze de-a dreapta Lui, întru viaţa cea veşnică, sau să ne
arunce în focul cel nestins”…

Necredinciosul căzu pe gânduri şi peste puţină vreme se întoarse şi el la credinţa creştină.

Dacă cu un lemn se face o astfel de socoteală, cu atât mai mult cu omul, care preţuieşte
mai mult decât iarba câmpului sau lemnele pădurii.

De aceea, judecata lui Dumnezeu se cuvine să ţină în noi treaz gândul şi simţul
răspunderii, grija să fim totdeauna pregătiţi ca să dăm “răspuns bun la înfricoşata judecată
a lui Hristos “.

Cum despre ziua judecăţii nu ştie nimeni, când va veni, evanghelia Mântuitorului ne
îndeamnă stăruitor să priveghem şi să fim totdeauna gata, ca cele cinci fecioare înţelepte.

- “Privegheaţi”… (Lc. 21, 36; Mt. 25, 13). “Privegheaţi şi vă rugaţi că nu ştiţi când va fi
ziua aceea” (Mc. 13. 33)… “Cel nedrept să nedreptăţească înainte, cel spurcat să spurce
încă, cel drept să facă dreptate mai departe, cel sfânt să se sfinţească şi mai mult. Iată vin
curând şi plata mea este cu mine, ca să dau fiecăruia după cum este fapta sa ” (Apoc. 22,
11-12).

Doamne Iisuse,… învredniceşte-ne pe noi păcătoşii, la a doua înfricoşată venirea Ta, să

stăm de-a dreapta măririi Tale, pentru rugăciunile Preacuratei Maicei Tale şi ale tuturor
sfinţilor Tăi.5

CA P III Hristos, plinirea legii

"Hristos e sfarsitul legii" (Rom. X, 4), zice Sf. Pavel. El e sfarsitul legii insa, nu in
intelesul de incetare, de desfiintare a legii, ci de realizare plenara a ei, de implinire
desavarsita, sau mai bine zis, cum observa Oskar Cullmann, 12 de "telos", - tinta, scop,
tel, In sensul ca toata legea Vechiului Testament tinde catre Hristos, se finalizeaza in El,
isi gaseste in El plinatatea, sensul, telul ei.

Hristos e, deci, plinirea legii, telul ei. In ce a constat insa aceasta plinire desavarsita a
legii? In Jertfa Sa - si iata de ce: noi stim ca in iubire se cuprind toata legea si proorocii,
iar jertfa este tocmai expresia suprema a iubirii. In acest sens legea isi afla plinirea in
Hristos, in reve¬latia celei mai sublime iubiri - Jertfa Sa mantuitoare.

Am putea spune, totodata, impreuna cu Sf. Maxim Marturisitorul, ca in Jertfa si Invierea

Domnului s-a savarsit judecata si osandirea pacatului nostru, s-a facut inceputul judecatii.
In Domnul a fost judecat si osandit mai intai pacatul, iar invierea a fost raspunsul Tatalui,
sentinta Lui la jertfa totala a Fiului pentru ascultarea Lui, pentru implinirea legii si a
dreptatii (Mat. III, 15), pentru dragostea Lui pana la capat.

E e legatura indisolubila intre jertfa si invierea Domnului. Dar e legatura totodata intre
jertfa Domnului si invierea si judecata noastra, Domnul fiind doar inceputul, "parga
invierii" si judecatii.

Daca in viata Domnului, invierea e fructul copt al jertfei, al iubirii, tot astfel si in ceea ce
ne priveste pe noi, invierea si petrecerea cu Domnul, acel "Veniti la Mine, binecuvantatii
Parintelui Meu" din ziua Judecatii, e rodul iubirii, al jertfei, al osandirii pacatului si in
fiecare din noi, ca sa putem ajunge si noi la inviere.

Cu o putere si profunzime deosebita, subliniaza acest adevar Sf. Maxim Marturisitorul,

cand zice: "Taina Intruparii Cuvantului cuprinde in sine intelesul ascuns al tuturor
fapturilor vazute si cugetate. Caci, Cel ce a cunoscut taina crucii si a mormantului, a
inteles si ratiunile esentiale ale tuturor acestor lucruri. Iar cel ce a patruns mai departe si a
cunoscut intelesul tainic al invierii, a cunoscut si scopul spre care Dumnezeu a creat toate
5
Duhul Adevarului – Par. Ilarion V. Felea, Ed. Arhiepiscopiei Alba Iulia
dintru inceput". In intampinarea judecatii, Biserica, Trupul lui Hristos, trebuie sa invete
taina crucii, a rastignirii, a osandirii pacatului ca drum spre inviere, spre viata deplina.

Am vazut ce inteles are crucea in viata Domnului: implinirea desavarsita a legii, adica a
iubirii. Putem spune, fara teama de a gresi, ca crucea, adica Jertfa, e numele autentic al
iubirii, dovada ei sigura. Starea de jertfa e adevarata legatura intre mine, aproapele meu si
Dumnezeu; in jertfa se naste aproapele si cu el o viata mai bogata.

Totodata trebuie sa accentuam ca prin jertfa, adica prin cruce, noi nu intelegem
proslavirea durerii. Nimic nu desfigureaza mai mult chipul crucii decat aceasta apoteoza
singulara a durerii. Crucea e treapta spre viata, spre inviere. Cand crucea se uneste cu
iubirea, ea se preface in bucurie, ca bucuria mamei care naste in dureri si aduce om nou
pe lume. Când un creştin traieste crucea, taina daruirii de sine, el gusta din acea bucurie si
bogatie a vieţii pe care o cunoaşte Dumnezeu când creează lumea si Fiul Lui când, prin
sângele Crucii, naşte lumea din nou, el gusta din dulceaţa raiului.

Cap IV Biserica - mediu de viata in care invatam iubirea