Lucrare de seminar

la obiectul

Studii Biblice
pe tema

”Darurile Duhului Sfînt

în lumina Vechiului Testament”
 Persoana Duhului Sfînt
Dogma fundamentală a creştinismului este învăţătura despre Sfânta Treime , dogmă prin
care el se diferenţează de toate celelalte religii. Deşi dogma Sfintei Treimi este caracteristică
numai creştinismului, ea a fost preînchipuită şi în unele religii păgâne. Dar între această
preînchipuire şi Sfânta Treime este o mare deosebire. Dacă în creştinism avem o divinitate, o
fiinţă divină şi trei Persoane, în alte religii este vorba fie despre trei dumnezei care îşi are fiecare
fiinţa sa aparte, fie despre trei manifestări ale aceleiaşi puteri divine (hinduism, pasism, daoism,
la vechii egipteni, babiloneni).
Învăţătura despre Sfânta Treime a fost indicată în linii generale în Vechiul Testament, dar
descoperirea ei avea să fie realizată de Însuşi Fiul lui Dumnezeu. Având în vedere faptul că
Vechiul Testament este «călăuză spre Hristos» (Galateni 3, 24), umbră şi preînchipuire a Noului
Testament, această învăţătură nu este expusă în paginile acestuia într-un mod limpede. Acest
lucru are însă şi o explicaţie plauzibilă. Este cunoscut faptul că poporul ales era înconjurat de
numeroase popoare politeiste, iar înclinaţia acestuia de a cădea în politeism şi idolatrie era foarte
mare. Dacă li s-ar fi revelat că în Divinitate sunt trei persoane, israeliţii le-ar fi luat trei
dumnezei. Tocmai de aceea, Dumnezeu în înţelepciunea Sa nu a dorit ca poporul Său ales să
posede o cunoştiinţă cu totul lămurită despre Sfânta Treime pentru ca acesta să nu găsească un
pretext să se închine la mai multe zeităţi. Astfel dogma Sfintei Treimi este cunoscută doar în
parte în Vechiul Testament, iar misterul Sfintei Treimi este redat prin anumite expresii umbrite şi
enigmatice, pe care, fără lumina ce o aruncă asupra lor Noul Testament, nu le-am fi putut
înţelege ca referindu-se la Sfânta Treime. Sfinţii Părinţi văd în paginile Vechiului Testament
aluzii la dogma Sfintei Treimi.
Duhul Sfânt este a treia Persoană din Sfânta Treime, alături de Dumnezeu Tatăl şi de Iisus
Hristos (Dumnezeu Fiul). Sfantul Duh este intru totul egal cu Tatal si cu Fiul, fiind ca si Ei
vesnic, atotputernic, atotstiutor, pretutindeni de fata, cuvenindu-I-se asadar aceeaşi închinare şi
slavire ca şi Tatălui şi Fiului, dar nu numai atît. Duhului i se cuvine aceeaşi închinare şi cinste ca
Tatalui si Fiului, ci si ca atunci cand ne inchinam si dam slava Tatalui si Fiului trebuie sa ne
inchinam si sa dam slava si Sfantului Duh, caci e nedespartit de Aceia, fiind a treia persoana
dumnezeiasca a Sfintei Treimi. Aceasta inseamna ca Sfantul Duh este de o fiinta cu Tatal si cu
Fiul.
Sinodul II Ecumenic de la Constantinopol (381) a formulat învăţătura despre Duhul Sfânt
prin: "Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care de la Tatăl purcede, Cel ce
împreuna cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi mărit, Care a grăit prin prooroci" (articolul 8 din
Simbolul Credinţei).
 Sfantul Duh e numit de Sf. Apostol Petru, Dumnezeu, cand ii spune lui Anania: "Pentru ce
a umplut satana inima ta, ca sa minti tu Duhului Sfant... N-ai mintit oamenilor, ci lui
Dumnezeu" (Fapte 5, 3, 4). Iar Sf. Apostol Pavel spune ca Duhul Sfant e in Dumnezeu, adica in
Tatal si in Fiul, cum e duhul omului in om. De aceea, El e atotstiutor: "Iar noua ni le-a
descoperit Dumnezeu prin Duhul Sau, fiindca Duhul toate le cerceteaza, pana si adancurile lui
Dumnezeu. Caci cine dintre oameni stie cele ale omului, decat duhul omului, care este in el?
Asa si cele ale lui Dumnezeu nimeni nu le-a cunoscut decat Duhul lui Dumnezeu" (I Cor. 2, 10-
11). Dar ca Duhul Sfant e totusi o persoana deosebita de Tatal si de Fiul, insa de aceeasi cinste
cu Ei, vedem din porunca Mantuitorului, Care trimite pe Apostoli sa boteze pe oameni in numele
Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh (Matei 28, 19).
El este ,,alt Mângâietor" (alături de Mângâietorul Iisus), este ,,Duhul Adevărului", este ,,de
viaţă-făcătorul". Duhul Sfânt s-a pogorât peste Iisus la botezul Său, este prezent în cadrul
tainei botezului, a grăit prin prooroci şi s-a pogorât peste apostoli la Cincizecime. Roadele sale
pentru toţi oamenii sunt viaţa, mângâierea, adevărul, râvna duhului, libertatea şi, în final,viaţa
veşnică iar roadele sale particulare sunt: dragostea de Dumnezeu şi oameni, credinţa, tăria
în nădejde, apoi înţelepciunea, priceperea, cunoştinţa, grăirea în limbi străine, tălmăcirea de
limbi străine, vederea cu duhul în alt loc, deosebirea duhurilor, darul vindecării, vestirea cu
îndrăzneală a cuvântului lui Dumnezeu, facerea de minuni, smerenia, blândeţea, bunăvoinţa,
stăpânirea de sine, tăria morală, dreptatea, bucuria, liniştea, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea,
facerea de bine. Prin roadele Duhului Sfânt noi ne curăţim de păcate, ne înnoim sufleteşte şi
dobândim libertatea (în raport cu robia păcatului) aşa cum spune apostolul Pavel:Domnul este
Duh, şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertate.(2Cor3.17). Iar ,,cel ce seamănă în
Duhul, din Duh va secera viaţă veşnică"(Gal6.8)
 Persoana Duhului Sfînt în cărţile Vechiului Testament
Duhul Sfânt activează pe deplin liber şi atotputernic şi într-un Testament şi într-altul,
atribuindu-I-se calităţi divine (înţelepciune, înţelegere, stăpânire, bunătate sfătuire, tărie,
cunoştinţă, bunăcredinţă), care culminează în sfinţenia absolut, atribut eminamente al Divinităţii.
Puterea şi-o arată Duhul Sfânt în Samson (Jud. 14, 6 ş.u.) şi Ghedeon (Jud. 6, 34); înţelepciunea
Sa o dovedeşte în întreaga Scriptură Veche şi Nouă, prin înrâurirea supranaturală asupra
aghiografilor; bunătatea Sa, prin mângâierea continuă a tuturor generaţiilor de creştini de după
moartea şi preamărirea Domnului. De-a lungul istoriei revelaţiei Persoana Duhului Sfânt va ieşi
din orbita lui Dumnezeu Tatăl şi a lui Dumnezeu Fiul şi va ajunge o persoană care va lucra
singură, va mângâia singură, va conduce singură spre tot adevărul, realizând toată mântuirea.
Existenţa vagă de până la Cincizecime va ieşi în evidenţă copleşitoare în importanţa Sa
iconomică prin revărsarea asupra persoanelor credincioase (în mântuirea subiectivă). Domnia
Duhului Sfânt începe victorioasă după preamărirea Fiului şi se continuă fără pată sau reproş, cu
toate încercările prin care trec Biserica şi credincioşii, spre eternitate. Vechiul Testament este
mai explicit în privinţa Persoanei Fiului decât celei a Sfântului Duh, drept pentru care teologii fie
au trecut sub tăcere, ca lipsite de autoritate, vechile mărturii, fie le-au dat o importanţă
secundară. O motivaţie ar putea fi aceea că Vechiul Testament a fost doar o pregătire şi o
prevestire a Fiului, iar Persoana Duhului, din contră, se arată mai puţin vizibilă, pentru că
misiunea Sa o presupune pe a Fiului şi atunci pare să fie logic ca ea să fie proclamată de Fiul lui
Dumnezeu întrupat. Rolul Duhului este clar în Vechiul Testament în ceea ce priveşte inspiraţia
profeţilor, în restul textelor biblice vetero-testametare orizontul de cercetare este restrâns. Prin
urmare, găsim şi în Vechiul Testament mărturii despre cunoaşterea Duhului Sfânt, dar ele rămân
imprecise şi chiar fără valoare atâta vreme cât nu le vedem prin prisma revelaţiei supreme. Toată
această aparentă obscuritate face parte din iconomia revelaţiei Treimii, după cum ne învaţă
Sfântul Grigorie de Nazianz.
În Vechiul Testament pentru cuvîntul Duh este folosit termenul “ruah” ce are valori de
bază "respiraţie, vânt, spirit"; în timp ce cuvântul în limba aramaică este exclusiv de gen feminin
în ebraică veche, el poate fi uneori masculin. Cu toate acestea, din cele 84 de cazuri de utilizarea
în Vechiul Testament a cuvântului "duh", în contextul înţeles în mod tradiţional ca referindu-se
la Duhul Sfânt, de 75 de ori este în mod clar de sex feminin, sau incert, neutru (din cauza lipsei
de un verb sau un adjectiv). Doar 9 ori cuvântul este folosit ca substantiv masculin. Scripturile
Vechiului Testament Duhul generează în general următoarele denumiri:

• Duhul lui Dumnezeu ruah Elohim (Gen 1: 3, Exod 31:3; Ps. 104:30; Iov 33:4; Gen. 6:3; Ps.
139:7-10; Ezec. 36:26, 27; Mica 3:8 etc.).
 • Duhul Domnului ruah Yahve (Regi 03:10, etc.).

• Duhul Sfânt ruah Kadosh (Ps. 50:13, Isaia 63:10,11 Intel. Sol. 1: 5, 3Ezd 14:22)

• Duhul bunătaţii tov ruah (Psalmul 142:10, Neem 09:20)

Denumirea de Duh Sfînt este cel mai important din punct de vedere dogmatic. Sfințenia în
Vechiul Testament este un atribut exclusiv al lui Dumnezeu: Nimeni nu este sfânt ca Domnul (1
Reg 2: 2); persoane sau obiecte sacre pot fi numit sfinţi numai în măsura relaţiilor lor, dedicării
lui Dumnezeu. Iniţial, cuvântul Kadosh (sfânt, sacru), însemnând "separat"; folosirea cuvântului
ca caracteristică lui Dumnezeu a fost acela de a evidenţia că nu este din lumea aceasta, este
transcendental. Aceeaşi proprietate se extinde peste la ideea de Duhul lui Dumnezeu, precum şi
alte atribute divine, cum ar fi omniprezenţa şi atotstiutor: Unde mă voi duce de la Duhul Tău, şi
de la faţa Ta departe fugi? (Psalmul 138: 7), de necuprins şi infinit Cine a căutat în adânc
Duhul Domnului şi cine L-a sfătuit pe El?(Isaia 40:13), Duhul lui Dumnezeu umple lumea, El
cuprinde toate şi ştie orice şoaptă. (Intel. Sol. 1: 7)
 Darurile Duhului Sfînt în lumina Vechiului Testament
Sintetizând vederile Părinţilor asupra Vechiului Testament putem spune astfel: în
Dumnezeu există o a treia Persoană divină, care Se manifestă în actul creaţiei şi al inspiraţiei
profetice şi are comuniune de atribute cu Dumnezeu: este veşnic, precedând creaţia; este
atotştiutor, sălăşluind în oameni şi revelându-le cele viitoare
În Vechiul Testament sunt două direcţii distincte de implicare a Duhului:
-Duhul Sfânt, ca membru al Dumnezeirii este implicat în Creaţia Naturală – (Geneza 1:2,etc)
-Duhul Sfânt este sursa tuturor puterilor şi activităţilor supranaturale pentru istoria lui Israel.
(Numeri 11:16-17, Numeri 27:18, etc.)
În Vechiul Testament Persoana Duhului Sfânt nu se confundă în unitatea monoteistă
iudaică, ci iese în evidenţă cu acţiuni divine distincte şi imense şi cu puteri harismatice
supranaturale. În Vechiul Testament nu era cunoscut că Duhul Sfânt este o Persoană divină, dar
s-a vorbit despre El şi au fost prezentate lucrările Lui într-o mulţime de locuri. Chiar în cel de al
doilea verset al Bibliei găsim scris: „Şi Duhul lui Dumnezeu Se mişca peste întinderea apelor”,
iar în Geneza 6:3 : „Duhul Meu nu va rămâne pururea în omenii aceştia…”. Vedem acolo pe
Duhul Sfânt ocupându-Se El însuşi cu un pământ care era fără formă şi gol şi apoi cu oamenii
care lepădaseră pe Dumnezeu, El având scopul de a împlini ceva despre care Dumnezeu să poată
spune: „este bun”.Lucrarea Lui era atât de bine cunoscută, încât se putea spune despre Iosua că
era „plin de duhul înţelepciunii” (Deuteronom 34:9 ) şi în Psalmul 51:11  David se ruga: „Nu lua
de la mine duhul Tău Cel sfânt”. El l-a umplut pe Beţaleel cu „înţelepciune, pricepere şi
cunoştinţă în tot felul de lucrări” (Exod 35:31 ). Prin David, El a prorocit despre Mesia şi despre
împărăţia viitoare a păcii (2. Samuel 23:1-7 ). Şi El a inspirat pe scriitorii sfinţi ai Vechiului
Testament, în aşa fel încât ei să poată spune: „Aşa zice Domnul” (Amos 1:3, etc. ).
Primul dintre darurile Duhului Sfînt ca membru al Dumnezeirii este implicarea în Creaţia
Naturală, crearea vieţii ”şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi
Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor.”(Gen 1:2) Prin implicarea sa in creaţie Duhul
Sfînt se ”delimitează” de tot ce este creat. Duhul se prezintă ca Cel ce exista anterior creaţiei,
activ şi în acţiune, Cocreator, ce I se rezervă un loc special. ”Cum El se purta deasupra apelor?
Nu vă spun părerea mea ci a unui sirian, el spunea că limba siriaca este mai explicativa si prin
inrudire cu ebraica mai aproape ajunge de intelesul Scripturii. Tîlcuirea acestor cuvinte este
următorea: cuvîntul se purta, dupa cum spune el, în traducere se foloseste in locul cuvintelor
încălzea şi însufleţea suprafaşa apei, asemeni unei păsări ce încălzeşte(cloceşte) oule şi
transmite celor incălzite o putere dătătoare de viaţă. Asemeni acestui gînd se tîlcuieste acest
cuvint în acest loc”(Sf.Vasile cel Mare ” Tâlcuirile la Facere”).
Duhul Sfînt ca dătător de viaţa, deasemenea vedem din versetele:
„Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare
de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie” (Fac.2:7), această ultimă acţiune a lui Dumnezeu de suflare
a Duhului peste figura materiala a omului a stat la începutul vieţii raţionale omeneşti. Astfel că
omenii au conştientizat acest lucru de creaţie a omului de Dumnezeu şi însufleţire prin persoana
Duhului Sfînt şi că el este necesar omului ca să fie viu, vedem prin:”Duhul lui Dumnezeu este
Cel ce m-a făcut şi suflarea Celui Atotputernic este dătătoarea vieţii mele.” (Iov 33:4). Totodata
omul fara duh este moarte trupeasca sau materiala, fiind înteles în vechiul testament că omul este
creat din trup si suflet, iar omul îsi continua viaţa în duh după moarte trupească ”Şi ca pulberea
să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat”
(Eclz.12:7). În mâinile Tale îmi voi da duhul meu; izbăvitu-m-ai, Doamne, Dumnezeul
adevărului (Psl 30:5)
Un alt aspect de activitate a Duhului Sfint este contribuţia majora pe care L-a avut in
istoria poporului lui Israel prin toate darurile Lui şi deoarece stim că ” pretutindeni este si toate le
implineste” şi avem chiar şi cel puţin două menţiuni de lucrare a Duhului Sfînt prin oameni
necredincioşi, ”Şi ridicându-şi Valaam ochii săi, a văzut pe Israel aşezat după seminţiile sale şi
a venit peste dânsul duhul lui Dumnezeu” (Num.24:2) Atunci va veni peste tine Duhul Domnului
şi vei prooroci şi tu cu ei şi te vei face alt om.(Saul, 1Regi10:6), astfel ca poporul ales din raţiune
Dumnezeasca să îi slujească Lui prin credinţa si dreptatea lui Avraam, şi să îşi continuie
misiunea de a vesti lumii cuvîntul mesianic, ca la ”plinirea vremii” să îl nască pe Dumnezeu
întrupat, Iisus Hristos, Mintuitorul lumii.
Duhul Sfînt în lucrarea sa a adus in particular unori oameni alesi de Dumnezeu daruri de:
- înţelepciune, pricepere, ştiinţă. Deoarece Israelul a fost sclav în Egipt peste 400 de ani, ei
nu aveau meşteri care să fie deprinşi cu diferite meşteşuguri. Vedem astfel ca lucrarea Duhului
Sfânt nu a fost rezervată, numai pentru activităţi religioase. ”Apoi a zis Moise către fiii lui Israel:
"Iată Domnul a chemat anume pe Beţaleel, fiul lui Uri al lui Or, din seminţia lui Iuda, Şi l-am
umplut de duh dumnezeiesc, de înţelepciune, de pricepere, de ştiinţă şi de iscusinţă la tot
lucrul”( Exod 35:30,31).
-înţelepciune, pentru a conduce poporul lui Israel”Iar Iosua, fiul lui Navi, s-a umplut de
duhul înţelepciunii, pentru că îşi pusese Moise mâinile asupra lui, şi i s-au supus fiii lui Israel şi
au făcut aşa după cum le poruncise Domnul prin Moise.
In afară de mesteri însarcinaţi cu diferite lucrari peste care s-a pogorît Duhul Sfînt mai sunt
două categorii de oameni prin care Duhul Sfînt lucrează şi anume conducătorii (regii si
judecătorii) şi prorocii, deasemenea sunt diferenţe şi în durata aflarii Duhului Sfînt peste oameni,
astfel cunoastem o durată scurtă si la suprafaţă a Duhului peste judecători şi cu durată mai
prelungită şi adincă asupra prorocilor, dar nu putem vorbi despre o trăire in Duh, care se face
cunoscută în Noul Testament.
-unul din cel mai important dar al Duhului Sfînt şi mai vast întîlnit în Vechiul Testament
este darul proorocirii (Num11.26,29, 1 Regi 10.6. Ioel 2.28,etc.), o stiinţă a ceea ce se va
întîmpla cu poporul lui Israel, precum şi a viziunilor mesianice pentru că Hristos nu putea veni
pe ascuns, ca ”un fur”, ci trebuia ca poporul sa ia cunostinţă de acest fapt şi să fie asteptat,
întîmpinat şi primit ”Pentru că niciodată proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei
sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit, purtaţi fiind de Duhul Sfânt” (1Pet2.21)
-darul Duhului Sfînt de a vedea în alt loc cu duhul: Elisei, care vede ceea ce făcuse
Ghehazi în alt loc ”Iar Elisei i-a zis: "Au doar inima mea nu te-a întovărăşit când omul acela s-a
dat jos din căruţă şi a venit în întâmpinarea ta? Este timpul oare să iau argint şi haine, măslini
şi vii, vite mari sau mărunte, robi sau roabe?” (4 regi 5.26)
- bunăvoinţa lui Dumnezeu, o manifestare a prezenţei lui Dumnezeu către oameni ”Nu mă
lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine”(Ps 50:12) Proorocul şi împaratul
David cunoştea că prezenţă Duhului Sfînt nu numai că schimbă personalitatea omului, ci
acţionează asupra întregii fiinţe a omului, iar lipsa Lui se face simţită, fiind ca o pedeapsă pentru
călcarea poruncilor lui Dumezeu” Atunci Duhul lui Dumnezeu a cuprins pe Zaharia, fiul lui
Iehoiada preotul, care s-a suit pe amvon înaintea poporului şi le-a zis: "Aşa zice Domnul:
Pentru ce călcaţi poruncile Domnului? Nu veţi propăşi, fiindcă voi aţi părăsit pe Domnul şi El
vă va părăsi pe voi". (2Paralip 24:20)
-smerenie ” Că aşa zice Domnul, a Cărui locuinţă este veşnică şi al Cărui nume este
sfânt: Sălăşluiesc într-un loc înalt şi sfânt şi sunt cu cei smeriţi şi înfrânţi, ca să înviorez pe cei
cu duhul umilit şi să îmbărbătez pe cei cu inima frântă.”(Isaia 57:15)
-taria morală ” Şi Se va odihni peste El Duhul lui Dumnezeu, duhul înţelepciunii şi al
înţelegerii, duhul sfatului şi al tăriei, duhul cunoştinţei şi al bunei-credinţe. .”(Isaia 11:2)
 -dreptate pentru cei ce judecă”Duh de dreptate pentru cei ce stau la judecată cu dreptate
şi tărie pentru cei ce se luptă la porţi” (Isaia28.6)
-putere fizică  Atunci s-a coborât peste el Duhul Domnului şi el a sfâşiat leul ca pe un ied;
şi nu avea nimic în mână. şi n-a spus tatălui său şi mamei sale ce făcuse. (Samson Jud14.6)

-povăţuitor ”Duhul cel Sfânt, povăţuitorul oamenilor, fuge de vicleşug, Se depărtează de

minţile fără de pricepere şi Se dă în lături când se apropie fărădelegea”(Ințelep.Solom. 1:5)

Duhul Sfânt nu a fost implicat în viaţa poporului Israel doar prin faptul că a lucrat în viaţa
conducătorilor săi, ci şi prin faptul că Se împotriveşte oricărui alt duh potrivnic planurilor lui
Dumnezeu cu Israelul. în Zaharia 4:6,7, Domnul spune: ,,Lucrul acesta nu se  va face nici prin
putere, nici prin tărie, ci prin Duhul meu  — zice Domnul oştirilor. " Atunci când slujitorii lui
Dumnezeu sunt sub puterea Duhului, nici o putere nu poate împiedica planurile lui Dumnezeu cu
poporul său.
În perioada Vechiului Testament, darul Duhului lui Dumnezeu nu a fost acordat întregului
popor. Duhul a venit peste anumite persoane chemate la o slujbă specială. Nici chiar peste aceşti
conducători ai poporului Duhul nu „S-a odihnit" cu caracter permanent. El a fost perceput ca o
influenţă divină care se cobora peste o anumită persoană apoi se retrăgea.
Pe tot parcursul Vechiului Testament, dorinţa lui Moise ca tot poporul să primească Duhul lui
Dumnezeu a rămas neîmplinită. Ziua aceea aştepta de partea cealaltă a istoriei omenirii, în epoca
Bisericii.În Vechiul Testament, Duhul S-a coborât peste un număr limitat de oameni cu scopul de a-i
înzestra cu abilităţi pentru anumite slujbe speciale. Cei care au primit Duhul au fost de obicei lideri.
Israelitul de rând nu a beneficiat de prezenţa nemijlocită a Duhului în viaţa sa, sau de puterea Lui.
Prin Duhul Sfânt, proorocul Isaia (61:1-2) a anunţat faptul că, într-o zi, Duhul Domnului se
va odihni peste Mesia şi îl va unge să predice Evanghelia celor săraci, să vindece pe cei cu inima
zdrobită, să vestească robilor de război slobozenia şi să proclame anul de îndurare al Domnului.
Această profeţie s-a împlinit la botezul lui Isus, când Duhul S-a coborât peste El pentru a-L
împuternici pentru misiunea pe care o inaugura cu acea ocazie (Mat. 3:16 etc; cf. Luca 4:18, 19).
Ioel, pe de altă parte, prooroceşte că în zilele de pe urmă Domnul îşi va turna Duhul Său peste tot
poporul (Ioel 2:28), tineri şi bătrâni, bărbaţi şi femei, bogaţi si săraci. Proorocia s-a împlinit în Ziua
Cincizecimii, aşa cum a afirmat Petru în Fapte 2:17. Tot Petru spune că revărsarea Duhului va
continua dincolo de Ziua Cincizecimii (Fapte 2:39).

Bibliografie şi surse:

“Biblia” Editura institutului biblic si de misiune al BOR –Bucuresti 1982

“ТОЛКОВАЯ БИБЛИЯ ИЛИ КОММЕНТАРИЙ НА ВСЕ КНИГИ СВ. ПИСАНИЯ Ветхого

и Нового Завета”, Второе издание ИПБ- Stockholm 1987

Site:

http://bibliaortodoxa.ro/

http://www.pravoslavie.ru/