Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
Simbolul credinţei-Invatatura despre Sfanta Treime
Lucrarea Sfintei Treimi = Tatal lucreaza prin Fiul (impreuna cu El) in Sfantul Duh (desavarsita).
Dumnezeu Fiul (Cuvantul lui Dumnezeu / Dumnezeu Cuvantul) (Mantuitorul, Judecatorul) (art. 2-7)
- a doua Persoana a Sfintei Treimi; - este nascut din Tatal;
- este singurul Fiu, dupa fire, al lui Dumnezeu; - este vesnic;
- egal cu Tatal; - este de o fiinta cu Tatal;
- are fire dumnezeiasca si fire omeneasca;
- Mantuitorul -a mantuit lumea din robia pacatului si a mortii; - Judecatorul -va judeca lumea la sfarsitul lumii;
2
Comuniunea oamenilor cu Dumnezeu in Biserica
Biserica=institutia sfanta, intemeiata de Domnul Hristos pentru mantuirea si sfintirea credinciosilor, adica a oamenilor care au aceeasi
credinta si se impartasesc cu aceleasi Sfinte Taine. (nevazut-Jertfa pe Cruce) (vazut-Cinzecime, Pogorarea Sf. Duh-Sf. Apostoli);
Membrii Bisericii=cler (diacon, preot, episcop-cei care au harul/savarsesc slujbele Bisericii);
(pamant) =credinciosii (laici, mireni) – crestinii botezati in numele Sf. Treimi ce marturisesc aceeasi credinta si se impartasesc cu
aceleasi Sf. Taine;
Întemeierea Bisericii: Mântuitorul a întemeiat Biserica prin jertfa Sa pe Cruce (F. Ap. 20, 23) şi a făcut-o văzută ca o comuniune şi
comunitate concretă a oamenilor cu Dumnezeu la Cincizecime (Pogorarea Sf. Duh, Rusaliile) - (nevazut-Jertfa pe Cruce)
(vazut-Cinzecime, Pogorarea Sf. Duh-Sf. Apostoli);
-prima Biserica-in Ierusalim, la Cinzecime, cand in urma cuvantarii Sf. Ap. Petru s-au botezat “ca la 3000 de suflete” (F.A.2,41);
Membrii Bisericii:
Biserica “luptătoare” – (Biserica de pe pamant ce luptă împotriva păcatului) credincioşii botezaţi în numele Sfintei Treimi, care
mărturisesc aceeaşi credinţă, care se împărtăşesc cu aceleaşi Sfinte Taine şi care stau sub conducerea văzută a aceleiaşi ierarhii bisericeşti.
Biserica “triumfătoare” – (Biserica din ceruri) au biruit pacatul – drepţi, ingeri, sfinti;
Însuşirile Bisericii (Crez-Art. 9 “Intr-una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica .”):
1. Biserica este una pentru că: 2. Biserica este sfântă pentru că:
- unul este Dumnezeu; - Sfânt este întemeietorul şi Capul ei, Hristos;
- unul este Iisus Hristos, Capul şi întemeietorul ei; - Sfânt este Duhul care sălăşluieşte în ea;
- unul este Duhul Sfânt sălăşluit în ea; - Sfânt este scopul urmărit de ea: sfinţirea şi mântuirea;
- una este credinţa şi învăţătura Bisericii;
3. Biserica este sobornicească pentru că: 4. Biserica este apostolică pentru că:
- ea cuprinde pe credincioşii din toate locurile, din toate - este întemeiată de Iisus Hristos pe temelia Sf.
timpurile; Apostoli;
- este unitară, vie, activă, pe întreg pământul; - a fost răspândită în lume şi organizată de Sf. Apostoli;
- modul de conducere a Bisericii stă pe temelia - păstrează neschimbată învăţătura dată de Mântuitorul
sinoadelor ecumenice; prin Sfinţii Apostoli, precum şi darurile Sf. Duh primite
- sinoadele ecumenice sau soboarele a toată lumea sunt de Sf. Apostoli.
autoritatea cea mai înaltă a obştii creştine.
Alte denumiri: “Casa lui Dumnezeu”, “fratietate”=marea familie crestina, “Aleasa Doamna”;
Temeiuri scripturistice
“Pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui.” (Matei 16,18)-intemeierea Bisericii;
Domnul Hristos este: “Piatra din capul unghiului.” (Efeseni 2,20);
Temeiuri patristice
„În afara Bisericii nu este mântuire” şi „cine n-are Biserica de mamă nu poate avea pe Dumnezeu de tată”. (Sf. Ciprian);
3
Credinta in inviere si viata vesnica
Mantuirea=se dobandeste prin colaborarea omului cu harul lui Dumnezeu, prin credinta si fapte bune; (scopul final al omului in viata);
(incepe cu Jertfa si Invierea Domnului);
Harul=puterea sfintitoare a lui Dumnezeu care se da tuturor crestinilor prin Sf. Taine;
Credinta=puterea sufletului omenesc de a crede in existenta, prezenta si lucrarea lui Dumnezeu in viata oamenilor;
Faptele bune=faptele care izvorasc din credinta in Hristos si din dragostea fata de Dumnezeu si fata de semenii nostri;
Judecata particulara
Biserica Ortodoxă învaţă că după moartea trupească, fiecare suflet se supune judecăţii particulare.
Învăţătura despre judecata particulară se întemeiază pe Revelaţia divină. Câteva mărturii despre existenţa judecăţii particulare sunt:
• Luca 16,19-31 (Parabola bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr)
• Evrei 9,27 • II Corinteni5,10
După cum reiese din cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos (Ioan 5,22,27), Judecătorul ne va fi însuşi Mântuitorul Iisus Hristos.
Această judecată este absolut dreaptă, deoarece Judecătorul cunoaşte nu numai faptele, ci şi gândurile cele mai ascunse pe care le-
au avut în viaţă cei ale căror suflete se înfăţişează la judecată.
Criteriul după care se face judecata este străduinţa sau dezinteresul pe care Ie-a manifestat în viaţă cel judecat, de a se apropia de
Hristos, urmărindu-i pilda şi de a intra în comuniune cu El.
La judecata particulară sufletul are martori, acuzatori şi apărători. Cel dintâi martor e propria conştiinţă a celui judecat. Omul drept
va avea conştiinţa liniştită, iar cel păcătos va fi mustrat continuu şi aspru de conştiinţa sa.
Demonii sunt acuzatorii care urmăresc să agraveze starea celui judecat, în timp ce îngerul păzitor, alţi îngeri şi sfinţi în frunte cu
Maica Domnului sunt apărătorii celui judecat.
Biserica de pe pământ prin rugăciunile ei, are un rol important la stabilirea soartei sufletului care se prezintă la judecată.
După judecata particulară, drepţii se bucură de comuniunea cu Hristos, iar păcătoşii sunt nefericiţi din cauza îndepărtării de
Dumnezeu în viaţă.
Judecata particulară nu este definitivă, ea are un caracter temporar, provizoriu, până la a doua venire a Domnului.
4
Toate aceste însuşiri le vor avea numai trupurile drepţilor, iar ale păcătoşilor vor avea numai însuşirea nestricăciunii şi a nemuririi. Cei care
vor fi în viaţă la a doua venire a Domnului, nu vor mai învia, deoarece ei nici nu vor muri, ci vor trece numai într-o clipă, din viaţa actuală
într-o stare asemănătoarea cu a celor înviaţi.
Judecata universală este propovăduită atât de Mântuitorul în parabole, ca de exemplu în parabola despre neghina semănată printre
grâu, parabola celor 10 fecioare, a talanţilor etc, cât şi de Sf. Apostoli (Faptele Apostolilor 17,31; Romani 14,10; I Petru 4, 5-6).
Această judecată va avea loc la a doua venire a Domnului care va judeca pe toţi oamenii care au trăit pe pământ, de la începutul
lumii şi până la sosirea Sa a doua. Momentul acestei judecăţi este cunoscut numai de Dumnezeu Tatăl (Matei 24,42).
Această judecată este necesară, deoarece la judecata particulară a fost judecat doar sufletul, nu şi trupul, pe de o parte, iar pe de altă
parte, la judecata particulară au fost judecate numai faptele bune/ rele din timpul vieţii pământeşti, nu şi urmările lor. La judecata universală
se vor supune şi duhurile necurate (II Petru 2,4). Sfinţii nu vor fi propriu-zis judecaţi (Ioan 5,24), prezenţa lor la judecată va fi formală, în
schimb ei vor osândi pe păcătoşi şi vor aprecia cu laudă pe cei ce au făcut binele.
Judecata universală va avea loc după o procedură cu totul specială: Domnul va veni pe norii cerului cu mărire, însoţit de îngeri. Cu
acest alai se va coborî pe pământ unde va fi aşezat scaunul de judecată (Matei 25,31). La porunca Lui, îngerii vor aduna în faţa judecăţii pe
toţi oamenii, vii şi adormiţi, dar şi pe îngerii răi. Dreptul Judecător, fiind atotştiutor, nu va avea nevoie să facă o cercetare amănunţită a
fiecăruia, dar va da fiecăruia putere să-şi vadă trecutul său şi pe al celorlalţi.
Judecata de apoi (universală) va avea următoarele caracteristici:
1. va fi universală, pentru că se vor supune judecăţii toţi oamenii, din toate locurile şi toate timpurile;
2. va fi solemnă, deoarece Judecătorul, Domnul nostru lisus Hristos, se va înfăţişa în faţa tuturor;
3. va fi publică, adică se va face în faţa tuturor;
4. va fi definitivă si veşnică, pentru că împotriva ei cel judecat nu va putea face apel;
5. va fi supremă, pentru că ea va fi făcută de Judecătorul Suprem;
6. va fi dreaptă pentru că drept este Judecătorul;
7. va fi înfricoşătoare pentru toţi, deoarece îngerilor li se va face o descoperire a planului lui Dumnezeu la lume, aşteptată
de ei cu frică şi cu cutremur, pentru cei drepţi, va fi înfricoşătoare pentru că nimeni nu este sigur că va putea da un „răspuns
bun", iar pentru cei păcătoşi pentru că sunt deplin conştienţi de soarta ce-i aşteaptă.
Temeiuri scripturistice
Dupa invierea si judecata obsteasca a oamenilor va fi: “Cer nou si pamant nou.” (II Petru 3,13);
Viata vesnica va fi de neinchipuit: “Ceea ce ochiul n-a vazut si urechile nu au auzit si la inima omului nu s-a suit, acelea le-a gatit
Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El.” (I Corinteni 2,9);
“Fiecare va primi plata dupa lucrul sau.” (II Corinteni 5,10);
“In casa Tatalui Meu, multe locasuri sunt.” (Ioan 14,2);
Temeiuri patristice
“Caci invierea nu este altceva decat asezarea cu adevarat in starea de inceput.” (Sf. Grigorie de Nyssa);
“Dupa inviere, timpul nu se va mai numara in zile si nopti, ci va fi o singura zi vesnica, in care lumina lui Dumnezeu va straluci
peste cei drepti.” (Sf. Ioan Damaschin);
5
Pilda viţei si a mladiţei-viaţa în Hristos (Ioan 15, 1-6) = Biserica creştină
“De acum nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine.” (Galateni 2,20)
“Ce folos, fratii mei, daca zice cineva ca are credinta, iar fapte nu are.” (Iacov 2,14)
“Caci precum trupul fara suflet mort este, astfel si credinta fara de fapte, moarta este.” (Iacov 2,26)
“Orice pom care nu face roada buna, se taie si se arunca in foc.” (Matei 7, 16-18)
Pilda (parabola)=exemplu (comparaţie) prezentat sub formă de scurtă istorioară cu învăţături moral-religioase;
“Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul. Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; şi orice
mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă. Acum voi sunteţi curaţi, pentru cuvântul pe care vi l-am spus.
Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu
rămâneţi în Mine. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine
nu puteţi face nimic. Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard.” (Ioan 15,
1-6)
Simbolurile pildei:
Viţa=Domnul Iisus Hristos; Mladiţa bună=omul credincios, ascultător;
Lucrătorul=Dumnezeu Tatăl; Mladiţa rea=omul necredincios, neascultător;
Învăţături morale:
împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului (comuniunea euharistică);
să avem o credinţă vie, activă care să se arate prin fapte bune;
să avem iubire de Dumnezeu şi de aproapele;
să păzim poruncile Domnului (prin fapte bune);
6
Pilda semănătorului – primire şi împlinire a cuvântului lui Dumnezeu (Luca 8, 5-15)
“Tine cu tarie invatatura si nu o parasi, pazeste-o caci ea este viata ta!” (Pildele lui Solomon)
Pilda (parabola)=exemplu (comparaţie) prezentat sub formă de scurtă istorioară cu învăţături moral-religioase;
“Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului
au mâncat-o. Şi alta a căzut pe piatră, şi, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. Şi alta a căzut între spini şi spinii, crescând cu ea,
au înăbuşit-o. Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit. Acestea zicând, striga: Cine are urechi de auzit să
audă. Şi ucenicii Lui Îl întrebau: Ce înseamnă pilda aceasta? El a zis: Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu,
iar celorlalţi în pilde, ca, văzând, să nu vadă şi, auzind, să nu înţeleagă. Iar pilda aceasta înseamnă: Sămânţa este cuvântul lui
Dumnezeu. Iar cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se
mântuiască. Iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o
vreme, iar la vreme de încercare se leapădă. Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar umblând cu grijile şi cu bogăţia şi
cu plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc. Iar cea de pe pământ bun sunt cei ce, cu inimă curată şi bună, aud cuvântul, îl păstrează şi
rodesc întru răbdare.” (Luca 8, 5-15)
Simbolurile pildei:
7
- Semănătorul – Dumnezeu; - locul de lângă drum – oamenii (indiferenţi,
- Sămânţa – Cuvântul lui Dumnezeu; dezinteresaţi);
- Păsările (care au mâncat seminţele) – îngerii răi; - locul pietros – oamenii (superficiali);
- Locurile (în care au căzut seminţele) – oamenii. - locul dintre spini – oamenii (copleşiţi de griji);
- pământul bun – oamenii (buni).
“una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o.”- “cea de lângă drum
sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască” –
sămânţa aruncată pe drum nearat, simbolizează inima “nearată”, adică oamenii uşuratici şi grăbiţi ce umblă mereu
după afacerile mărunte ale vieţii, nu se opresc să cugete la înţelesul învăţăturilor auzite în Biserică. Vorba le intră pe
o ureche, le iese pe alta, ei rămân cu sufletul gol ca înainte. E ca şi cum ai semăna grâu în mijlocul drumului . . .
“alta a căzut pe piatră, şi, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală” – “cea de pe piatră sunt aceia care,
auzind cuvântul îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de
încercare se leapădă.” – oamenii cu inima împietrită, cei care uită repede. Învăţătura auzită de ei se prinde o clipă,
iar la ispită, se leapădă de Cuvântul Evangheliei.
“alta a căzut între spini şi spinii, crescând cu ea, au înăbuşit-o.” –“ Cea căzută între spini sunt cei ce aud
cuvântul, dar umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc.” – sunt ca sfaturile
spuse unui om cu prea multe griji/plăceri/preocupări. Întâi le primeşte cu bucurie, dar goana după avere şi alte
ambiţii le înnăbuşă cu totul, după cum ghimpii nu lasă să crească pomul răsărit la umbra spinului.
“alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit” – “Iar cea de pe pământ bun sunt cei
ce, cu inimă curată şi bună, aud cuvântul, îl păstrează şi rodesc întru răbdare.” – cuvântul auzit de oameni
deştepţi şi cu inima bună. După cum sămânţa aceea dă rădăcini multe, care pătrund bine în pământ şi hrănesc bine
planta, făcând-o să rodească, tot aşa şi vorba auzită de un om cu minte, se înrădăcinează în sufletul lui şi-I arată calea
spre fapta bună.
Învăţături morale:
Învăţăturile lui Dumnezeu nu rodesc la fel în sufletele tuturor oamenilor!
Sa ascultam invatatura lui Dumnezeu!
Să păstrăm invatatura lui Dumnezeu!
Să aplicăm in viata noastră invatatura lui Dumnezeu!
Nu tot ce semeni, răsare!
Sămânţa bună face roade întru răbdare!
Să primim sămânţa/cuvântul, să îl ţinem minte, să ne gândim mereu la el şi cu răbdare să îl ducem la împlinire!
Pilda neghinei - Îndelunga răbdare şi dreptatea lui Dumnezeu (Matei 13, 24-30; 36-43 )
“Dupa roadele lor ii veti cunoaste.” (Matei 7, 16)
Pilda (parabola)=exemplu (comparaţie) prezentat sub formă de scurtă istorioară cu învăţături moral-religioase;
“Asemenea este împărăţia cerurilor omului care a semănat sămânţă bună în ţarina sa. Dar pe când oamenii dormeau, a venit
vrăjmaşul lui, a semănat neghină printre grâu şi s-a dus. Iar dacă a crescut paiul şi a făcut rod, atunci s-a arătat şi neghina. Venind slugile
stăpânului casei, i-au zis: Doamne, n-ai semănat tu, oare, sămânţă bună în ţarina ta? De unde dar are neghină? Iar el le-a răspuns: Un om
vrăjmaş a făcut aceasta. Slugile i-au zis: Voieşti deci să ne ducem şi s-o plivim? El însă a zis: Nu, ca nu cumva, plivind neghina, să
smulgeţi odată cu ea şi grâul. Lăsaţi să crească împreună şi grâul şi neghina, până la seceriş, şi la vremea secerişului voi zice secerătorilor:
Pliviţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul adunaţi-l în jitniţa mea… După aceea, lăsând mulţimile, a venit în casă, iar
ucenicii Lui s-au apropiat de El, zicând: Lămureşte-ne nouă pilda cu neghina din ţarină. El, răspunzând, le-a zis: Cel ce seamănă
sămânţa cea bună este Fiul Omului. Ţarina este lumea; sămânţa cea bună sunt fiii împărăţiei; iar neghina sunt fiii celui rău.
Duşmanul care a semănat-o este diavolul; secerişul este sfârşitul lumii, iar secerătorii sunt îngerii. Şi, după cum se alege neghina şi
se arde în foc, aşa va fi la sfârşitul veacului. Trimite-va Fiul Omului pe îngerii Săi, vor culege din împărăţia Lui toate smintelile şi pe cei
ce fac fărădelegea, Şi-i vor arunca pe ei în cuptorul cu foc; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Atunci cei drepţi vor străluci ca
soarele în împărăţia Tatălui lor. Cel ce are urechi de auzit să audă. (Matei 13, 24-30; 36-43 )
Simbolurile pildei:
- Semănătorul - Fiul Omului; - Secerişul - sfârşitul lumii;
- Ţarina – lumea; - Secerătorii – îngerii;
- Sămânţa bună – fii împărăţiei, (Evanghelia); - Cuptorul de foc – iadul;
- Vrajmaşul - diavolul; - Hambarele - Împărăţia cerurilor;
- Neghina – fii celui rău;
- Ce seminţe aruncă “cel rău între oameni”? ...Ura, necredinţa, deznădejdea, minciuna.
- Când seamănă diavolul ? ...când dorm oamenii.
- Oare este vorba de somnul obişnuit ? ...despre neatenţia omului, dezinteresul faţă de suflet.
- Cum ajung oamenii în sufletul cărora prinde rădăcini sămânţa cea rea? ...Mincinoşi, beţivi, hoţi …
- “neghina” (planta) – este o sămânţă mică şi rotundă de culoare neagră, dacă după seceriş neghina nu este separată de grâu, pâinea va
avea un gust amar şi poate fi chiar otrăvitoare. De aceea, agricultorii plivesc neghina, dar şi pentru că planta dăunătoare se înmulţeşte mult
mai repede.
Învăţături morale:
Să ne pregătim pentru Judecata de Apoi!
Fiecare om va fi răsplătit în funcţie de faptele sale!
Dumnezeu este indelung-rabdator cu noi pacatosii, asteptand pocainta noastra;
La sfarsitul lumii Dumnezeu va judeca pe toti oamenii cu dreptate, rasplatindu-i sau pedepsindu-i, dupa faptele lor;
Datoria noastra - pregatirea sufletelor (si sa le aparam de ispitele si pacatele neghinei diavolului);
Domnul Hristos ne învaţă că nu trebuie să luăm seama numai la sămânţa curată, pentru că mai sunt şi alţii care seamănă răul;
Să nu ne grăbim cu judecata şi cu osânda;
Să nu ne temem că păcatul va rămâne nepedepsit;
“Biserica este cerul pe pământ, în care locuieşte şi se preumblă Dumnezeu Care este în Cer...” (Sf. Gherman, Patr. Constantinopolului)
În anul 313 Împăratul Constantin cel Mare a dat libertate creştinismului. Atunci creştinii au ieşit din catacombe, din
munţi, din peşteri şi din păduri şi şi-au zidit locaşuri de rugăciune (biserici).
Corabie/Arca-Noe(potop) (forma)=Biserica strabate marea vietii pentru a duce in Imparatia Cerurilor pe credinciosi.
Cruce (forma)=Domnul Hristos Si-a intemeiat Biserica prin jertfa Sa pe cruce.
Turla=”deget” ridicat catre cer-locasul este Casa Tatalui Ceresc.
Crucea (turla)=iubirea sfanta a lui Hristos care a impacat cerul cu pamantul.
Biserica/Sf.Altar/Rasarit=lumina adusa de Hristos in lume prin venirea Sa.
Pronaosul (lumea dinaintea Intruparii Domnului-Vechiul Testament)=prima incapere/se savarsesc unele slujbe/ pastreaza
cristelnita (vas botez).
Naosul=stau credinciosii la slujbe/in mijlocul lui-policandru mare (=lumina divina ce se pogoara din cer peste credinciosi).
Catapeteasma (iconostasul)=istoria mantuirii neamului omenesc.
Sf. Altar (imparatia lui Dumnezeu/ Biserica triumfatoare)=cea mai importanta parte din Biserica. Se săvârşeşte Sf. Liturghie
de preot în timpul căreia primim Sf. Împărtăşanie – Trupul şi Sângele Domnului Hristos.
Proscomidiarul (mormantul Domnului)=se află în Sf. Altar, în stânga, este locul in care sunt pregatite painea si vinul care
vor fi sfintite de preot in timpul Sf. Liturghii si transformate de Duhul Sfant in Trupul si Sangele Domnului Hristos.
la Proscomidiar se află: Sf. Potir, Sf. Disc, Steluţa şi Linguriţa.
Sfânta Masă = obiectul cel mai sfânt din biserică. În timpul Sf. Liturghii, pâinea şi vinul puse pe Sf. Masă se prefac, la
rugăciunea preotului şi a întregii biserici în Trupul şi Sângele Domnului;
Sf. Antimis=bucata de panza dreptunghiulara pe care e pictata Icoana Asezarii in mormant a Mantuitorului. In partea de sus-
particica din moastele unui sfant. Fara Sf. Antimis nu se poate savarsi Sf. Liturghie.
Sf. Evanghelie=carte de slujba, cuprinde fragmente din Biblie (4 Evanghelii: Matei, Marcu, Luca, Ioan)-viata si invatatura
Mantuitorului. La fiecare Sf. Liturghie se citeşte din această carte.
Sf. Cruce=infatiseaza Rastignirea Domnului, aminteste de Jertfa Sa mantuitoare.
Sf. Chivot=obiect in forma de bisericuta. Aici se pastreaza Sf. Impartasanie necesara pt copii/bolnavi/bătrâni.
Sfesnicele (cu lumanari)=lumina lui Hristos care lumineaza tuturor. (1,2,3,7 brate).
Crucea Rastignirii=cruce mare, din lemn, pe care e pictata Rastignirea Domnului. (Se scoate din Sf. Altar în Săptămâna
Patimilor)
Sf. Potir=Vasul din care se impartasesc credinciosii cu Trupul si Sangele Domnului.
Sf. Disc=se pregatesc pe el darurile de paine pentru Sf. Liturghie.
“Ceea ce cuvântul povestirii prezintă auzului, aceea şi picture, prin imitare, arată fără cuvinte.” (Sf. Vasile cel Mare)
Icoana (“icon”(greaca)=chip, infatisare) (“imago”(latina)=chip, reprezentare) este o reprezentare a lumii spirituale, nevazute, insa
existenta (lumea duhovniceasca) cu ajutorul elementelor materiale, lumesti. Icoana=un mijloc de intalnire a omului cu Dumnezeu;
Realitatea intruparii Mantuitorului in chip de om: “care pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire…s-a facut Om” (Crez);
Icoana=un loc in care Hristos (sfintii) se afla prezenti in chip tainic (ascuns/nevazut), cand se roaga crestinul icoanei, se inchina
lui Hristos Insusi; (mama privind fotografia fiului ei nu confunda fotografia cu fiul); - daca respectam poza unui cunoscut, cu atat mai
mult trebuie sa respectam Insusi Chipul Fiului lui Dumnezeu care a luat trup pt mantuirea noastra (Domnul a purtat trup cat a stat pe
pamant, S-a suit cu el la cer si o sa judece lumea tot cu El);
Icoana nu este un portret, pt ca portretul infatiseaza aspectul pamantesc al omului, pe cand icoana infatiseaza si starea lui
launtrica; - Icoana=obiect de veneratie (Dumnezeu adorare);
Cinstirea sfintilor prin sf. icoane se rasfrange in ultima instanta tot la cinstirea lui Dumnezeu intrupat;
Icoana = chipul (reprezentarea) pentru ochii nostri a unei fiinte existente in mod real (Sf. Treime, Domnul Hristos, Maica
Domnului, Sfintii);
Icoana = “treapta”/”scara” pe care ne ridicam cu intreaga fiinta spirituala, prin credinta catre Dumnezeu;
Nu talentul executantului, nici materia dau utilitatea icoanei, ci unirea rugaciunii celui cinstit in icoana cu evlavia rugaciunii celui
ce se roaga;
Icoanele ortodoxe nu sunt sfinte, ci sfintite, crestinul nu se inchina lemnului/materiei, ci lui Dumnezeu;
Icoanele se picteaza dupa un canon iconografic;
Cinstirea Sf. Icoane are putere de dogma, de adevar neschimbabil si obligatoriu. Ea a fost hotarata la Sinodul al VII-a ecumenic
(Niceea 787/842-843); cinstirea icoanei trece la original si cel ce se inchina icoanei, se inchina persoanei pictate;
“Icoana” si ”Evanghelia” sunt in stransa legatura, se sprijina si se clarifica in mod reciproc., colaborand la raspandirea
invataturii crestine. “Icoana”=”Evanghelie in culori”. “Evanghelia”=”Icoana verbala” a lui Hristos.
In VT erau interzise imaginile religioase – Porunca a II-a (Decalog) “Sa nu-ti faci chip cioplit si niciun fel de asemanare a
niciunui lucru, sa nu te inchini lor, nici sa le slujesti!” (Iesire 20,4-5) – pt ca Dumnezeu se revelase poporului evreu numai prin cuvinte si
sunete Fata Sa fiind nevazuta si evreii erau inconjurati de popoare idolatre. (dar Solomon impodobeste cu heruvimi templul din
Ierusalim).
In NT Dumnezeu S-a facut vazut ochilor nostri “S-a aratat in Trup” (I Timotei 3,16), S-a descoperit in Persoana Fiului Sau: “Si
Cuvantul trup S-a facut si S-a salasluit intre noi” (Ioan 1,14), deci ce este vazut ochilor trupesti, poate fi reprezentat in icoane.
Insusi Dumnezeu doreste cinstirea Sf. Icoane, a inzestrat multe din ele cu darul facerii de minuni: “Gherontisa”=care “a
imbatranit pe loc”, “Prodromita”=care “s-a pictat singura”.
Prima icoana-Sf.Ev.Luca-Fecioara Maria. Prima icoana nefacuta de mana omeneasca-mahrama pe care s-a imprimat chipul Domnului
Hristos, stergarul cu care S-a sters in drumul Sau spre cruce, care a apartinut Sf. Veronica.
Temeiuri pentru temeiul existentei “chipului temeiul Intruparii Fiului lui temeiul eshatologic (faptul ca
cinstirea icoanelor divin” din om; Dumnezeu; icoana indica o transcendenta/
trecere dincolo);
Alte denumiri: ”Punct de intalnire intre istorie si eternitate”, “Teologie in imagini”, “Biblia nestiutotilor de carte”, “Fereastra spre
ceruri”, “Refugiu al privirii pentru orice inima indurerata” “Fereastra spre absolut””Punct de intalnire intre materie si spirit” ;
Temeiuri scripturistice
“Sa facem om dupa Chipul si Asemanarea Noastra” (Facere 1, 26-27)
“Intruparea Domnului nostru Iisus Hristos care S-a facut om si este intruparea Tatalui. (Evrei 1,2-3)
“Cel ce Ma vede pe Mine, vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine.” (Ioan 12,45)
Temeiuri patristice
“Eu nu ma inchin materiei ci ma inchin Creatorului materiei, care S-a facut pentru mine materie si a primit sa locuiasca in
materie, si a savarsit prin materie mantuirea mea.” (Sf. Ioan Damaschin)
“Daca nu te inchini icoanei, nu te inchini nici Fiului lui Dumnezeu care este icoana cea vie a nevazutului Dumnezeu.” (Sf. Ioan
Damaschin)
“Ceea ce cuvantul povestirii prezinta auzului, aceea si picture, prin imitare, arata fara cuvinte.” (Sf. Vasile cel Mare)
Simbolul este o punte ce leaga doua maluri, vizibilul si invizibilul, pamantescul cu cerescul, empiricul cu idealul, unindu-le pe
unul in altul.” (Paul Evdokimov)
“Cinstirea care se da chipului trece la prototip si cel ce se inchina icoanei, se inchina fiintei celei inchipuite pe ea.” (Hotarare
sinod VII ec.)
Învăţături morale:
Sa ne rugam cu credinta si evlavie Sf. Icoane (persoanelor sfinte reprezentate) pt ca ne vor ajuta pe drumul mantuirii;
Sa cinstim si sa respectam persoanele reprezentate in icoane;
Sa ne inchinam, sa sarutam, Sf. Icoane cu evlavie si credinta;
Sa impodobim Sf. Icoane cu flori;
Sa impodobim casele/locurile cu “chipuri dragi” Domnului/noua;
Asezam icoana pe pieptul celui adormit in Domnul-unirea aceluia cu Dumnezeu;
Încă din cele mai îndepărtate vremuri, oamenii au simţit nevoia să-şi exprime sentimentele adânci îndeosebi prin cântări:
1. Îngerii si sfintii din ceruri neîncetat slăvesc pe Dumnezeu prin cântări de laudă(Isaia 6,23; Apocalipsa 15, 1-3);
3. Abel, fiul lui Adam se spune că era păstor de oi şi cânta din fluier (Facere 4, 2);
4. Moise după ce a trecut Marea Roşie, despărţind apele cu toiagul, a înălţat imn de laudă lui Dumnezeu (Ieşire 15, 1-19);
5. Proorocul David a scris psalmii (se cântau la slujbele cortului sfânt şi din vremea lui Solomon (900 î.Hr), la templul
sfânt). De aceea, psalmii care au fost socotiţi inspiraţi de Dumnezeu şi aşezaţi într-un canon numit Cartea Psalmilor, în Sfânta
Scriptură. În zilele noastre mulţi psalmi ai lui David sunt întrebuinţaţi la aproape toate laudele bisericeşti şi la Sfintele Taine;
6. În acordurile armonioase ale harpei lui David, tristetea si melancolia lui Saul dispăreau si buna dispozitie înlocuia
duhul cel rău care-l mistuia (I Regi 16, 23);
1. Cântările îngerilor s-au auzit în noaptea Nasterii Mântuitorului (Luca 2,14);
2. Mântuitorul Hristos si Sf. Apostoli cântau psalmi (Matei 26,30; Marcu 14,26);
3. Sf. Ap. Pavel îndeamnă: ”…să vă umpleti de Duhul. Vorbiti între voi în psalmi si în laude si în cântări
duhovnicesti, lăudând şi cântând Domnului, în inimile voastre.” (Efeseni 5,19);
2. imne liturgice, întocmite be baza celor biblice, prin care mărturisim dreapta credinţă(doxologia mică, ,,Slavă Tatălui şi
Fiului şi Sfântului Duh ...”, la Sfânta Liturghie);
3. cântări de preamărire şi de mulţumire aduse lui Dumnezeu şi Maicii Domnului (doxologia mare, Slavă întru cei de
sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace ..., se cântă la sfârşitul Utreniei; sau (,,Născătoare de Dumnezeu ...”, la slujba Litiei, imn
întocmit de Sf. Chiril al Alexandriei în sec al VI-lea).
Biserica noastră NU foloseste instrumente muzicale în cult, deoarece, folosind doar vocea, omul poate participa în mod direct la
preaslăvirea lui Dumnezeu. La Sinodul al VII-a ecumenic s-au dat diferite indicatii despre cum trebuie să se practice cântarea religioasă:
cuviincioasă;
Cântările liturgice au fost întocmite de către Sfinţi Părinţi, de către cântăreţi şi melozi bisericeşti inspiraţi de Dumnezeu. Aşa au
fost:
Sfinţii Părinţi, Grigorie, Vasile şi Ioan Gură de Aur, din sec. al IV-lea care au întocmit Sfintele Liturghii ce le poartă şi
numele;
Sf. Roman Melodul (sec. al VI-lea) - a dobândit darul de la Dumnezeu de a scrie cântări de preamărire a Maicii Domnului;
Sf. Andrei Criteanul (sec. al VIII-lea) - Canonul Sfântului Andrei, se cântă în Postul Mare, la Pavecerniţa Mare;
Sf. Ioan Damaschinul (+749) – antifoanele;
Cântarea religioasă este:
1. formă de rugăciune;
2. formă de mărturisire a dreptei credinţe;
3. formă de preamărire a lui Dumnezeu;
4. poate fi liturgică: psalmi, tropare, condace, canoane, stihiri, antifoane, catavasii etc.;
5. poate fi extraliturgică: colinde, alte cântări religioase de inspiraţie populară.
Învătături morale:
Prin aceste cântări liturgice s-a menţinut şi se menţine nealterată, fără greşeli, credinţa noastră ortodoxă în Biserică.
Aşa cum sufletul ţine viu trupul, tot aşa şi imnele liturgice ţin vie Biserica, Trupul lui Hristos.
să participăm cu evlavie la Sfânta Liturghie în Duminici şi-n Sărbători ca să ne îmbogăţim sufleteşte şi să sporim duhovniceşte;
să ne spovedim şi să ne împărtăşim;
să ne bucurăm de Dumnezeu prin imne şi cântări liturgice şi să bucurăm şi pe semenii noştri prin colinde şi sprijinul nostru după
putere.
Secularizare=trecerea în patrimoniul statului a unui bun apartinând Bisericii sau mănăstirii; sens figurat-marginalizarea Bisericii în lumea contemporană;
Pelerinajul religios se face pentru/spre folosul duhovnicesc, fiind o punte spirituală între cer si pământ, între Biserica triumfătoare
(cer) si Biserica luptătoare (pământ).
Cuvântul „peregrinus”(lat.)=călător, străin (a fi pelerin=a merge în locuri străine cu un scop spiritual).
Se vizitează: Biserici, mănăstiri, locurile sfinte (locurile biblice), mormintele martirilor si ale sfinsilor cuviosi, moastele sfintilor,
icoanele făcătoare de minuni, locuri unde vietuiesc monahi înduhovniciti (vederea acestora poate aduce uneori transformarea vietii).
În țara noastră sunt mănăstiri care au intrat in patrimoniul UNESCO, fiind podoabe ale arhitecturii si picturii religioase.
Alte biserici si mănăstiri găzduiesc moastele unor sfinsi la care poporul român are multă evlavie:
Sf. Parascheva (14 octombrie) – Iasi;
Foarte multi pelerini merg si la mormintele celor care au fost marii duhovnici ai poporului nostru:
Părintele Arsenie Boca (+1975, M-rea Prislop);