MISIOLOGIE ORTODOXĂ 
-rezumat al materiei pe sem. 1-

I.1 MISIOLOGIE ŞI ECUMENISM, DISCIPLINĂ TEOLOGICĂ 

Misiologia studiază de o manieră filosofică, empirică şi
teologică, fenomenul vast şi atotcuprinzător al misiunii
Bisericii care este prin excelenţă loc teologic, spaţiu al
experienţei comuniunii cu Dumnezeu. Teologia misionară s-
a structurat ca disciplină academic teologică în perioada
interbelică şi aceasta este o consecinţă a existenţei acestei
discipline în învăţământul teologic apusean (catholic,
protestant) unde au studiat teologii români în perioada
interbelică. 
Vasile Ispir a fost unul dintre cei care au structurat 
sistematic această disciplină: Îndrumarea misionară a
Bisericii Ortodoxe (1929). În perioada comunistă, această
disciplină a urmat  mai mult cursul sectologiei. Dintre
sectologii importanţi amintim: Grigorie Leu, Grigorie Camşa,
Pr. Al. Constantinescu, Pr. Petre Deheleanu, Diac. Prof. Petre
David şi Arhim. Ilie Cleopa.= acestia au sistematizat o

1
 

coerentă şi pertinentă sectologie românească cu

argumentare biblică şi patristică.
Comunitatea creştină ortodoxă este conştientă că a
mărturisit întotdeauna dreapta credinţă mântuitoare a
Bisericii lui Hristos. John Meyendorff spune: “credinţa
creştină este întemeiată pe mărturia unui grup de ucenici
aleşi de Iisus Însuşi. Această mărturie unică despre moartea
şi învierea lui Hristos a fost pecetluită prin darul Duhului la
Cincizecime: autenticitatea sa consta în evidenţa istorică,
 însă şi în comuniunea vie cu Tatăl în Hristos eficientă prin
lucrarea Duhului în interiorul comunităţii ecclesiale.” 
Etimologic, termenul de “misiune” vine de la lat. missio-
onis ce derivă de la vb. mitto= a trimite. Prin misiunea
Bisericii se înţelege astfel un aspect fundamental al lucrării
instituţiei teandrice a mântuirii întemeiate de Mântuitorul
Iisus Hristos, anume faptul că aceasta (Biserica) este trimisă
 în lume aşa cum Fiul a fost trimis de către Tatăl spre a aduce
prin Duhul Sfânt tuturor oamenilor Vestea cea Bună a
mântuirii, Evanghelia vieţii veşnice. 

2
 

Mântuitorul Iisus Hristos este Trimisul prin excelenţă al

Tatălui care la Cincizecime trimite lumii pe Duhul Sfânt spre
a continua taina mântuirii oamenilor: “Căci aşa de mult a
iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a
dat ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţă veşnică.”
(Ioan 3, 16). Duhul Sfânt este trimis să continue şi să facă
eficientă pentru orice om care crede jertfa mântuitoare a lui
Hristos: “Iar când va veni Mângâietorul pe care Eu Îl voi
trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, care de la Tatăl
purcede, Acela va mărturisi depre Mine.” (Ioan 15, 26). 
Apostolii sunt aleşi şi trimişi de către Hristos pentru ca
 împreună cu Duhul, de care se vor împărtăşi la Cincizecime,
să vestească cele învăţate şi încredinţate lor de către Hristos.
Necesitatea şi iminenţa imperativului misionar: “Mergeţi
către oile cele pierdute ale lui Israel. Şi mergând
propovăduiţi zicând: S-a apropiat Împărăţia
cerurilor.”(Matei 10, 6-7).
Condiţiile misiunii: “Iată Eu vă trimit pe voi ca pe nişt e
oi în mijlocul lupilor; fiţi dar înţelepţi ca şerpi şi blânzi ca
porumbeii.” (Matei 10, 16) şi (Matei 29, 18).

3
 

Sfântul Ev. Luca subliniază calitatea de martori a celor

trimişi la propovăduire: „Şi să se propovăduiască în numele
său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate popoarele
 începând de la Ierusalim. Voi sunteţi martorii
acestora.”(Luca 24, 47-48). Prin lucrarea lor misionară ei
vor da mărturie despre cele ce a făcut El însuşi în timpul şi în
locurile unde au fost împreună învăţând la şcoala
Învăţătorului dumnezeiesc. Martor este cel ce vede, astfel
etimologia cuv. martir denotă acest fapt. Mărturia despre
Hristos este vedere a lui Hristos: „Ce era de la început, ce am
auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile
noastre au pipăit  despre Cuvântul vieţii. Şi Viaţa s-a arătat şi
am văzut -o şi mărturisim şi vă vestim Viaţa de veci, care era
la Tatăl şi s-a arătat nouă. Ce am văzut şi am auzit, vă vestim
şi vouă, ca şi voi să aveţi împărtăşire cu noi. Iar împărtăşirea
noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Iisus Hristos” (I Ioan 1, 1-
3).
Mărturia implică, dealtfel şi auzire. Cuvântul se descoperă
pentru mântuirea oamenilor iar ascultarea şi împlinirea
cuvintelor lui Dumnezeu, a Evangheliei aduce mântuirea:

4
 

„Prin urmare, credinţa este din auzire, iar auzirea prin

cuvântul lui Hristos”(Romani 10, 17). Prin aceasta Biserica în
mărturia ei, propovăduieşte, mai presus de orice, cuvintele
lui Hristos, Capul ei, care este prezent prin Euharistie „până
la sfârşitul veacurilor” în comunitatea mărturisitoare.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Nu a spus că are să fie
numai cu ei, ci cu toţi credincioşii de mai târziu- că n-aveau
să trăiască apostolii până la sfârşitul veacului- ci le-a vorbit 
ca unora ce fac un singur trup cu toţi credincioşii.” Ast fel pe
altarul Bisericii se află permanent Evanghelia şi Potirul,
cuvintele lui Hristos şi El însuşi prezent euharistic cu Trupul
şi sângele Său care dau mărturie într-o Tradiţie continuă
despre prezenţa şi lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu
prin Hristos în Duhul Sfânt pentru înreaga umanitate
chemată la comuniunea cu Treimea de Persoane divine.
Viaţa de comuniune cu Dumnezeu este posibilă prin harul
Sfintelor Taine. Vladimir Lossky spune: „Duhul Sfânt 
 împărtăşeşte ipostasurilor omeneşti în Biserică plinăt atea
dumnezeirii într-un chip unic, personal, împropiată ca
fiecare om ca persoană creată după chipul lui Dumnezeu.” 

5
 

Mărturia creştină este, de fapt, consecinţa firească a

darului vieţii în Hristos, aunirii cu El prin iubire, ascultare,
 împlinirea poruncilor Sale. Ea este în cel mai înalt grad,
vedere dumnezeiască în energiile necreate, vederea slavei
lui Dumnezeu (Fapte 8, 55). Mărturia creştină, include
diversele aspecte ale vieţii creştine: împărtăşirea de harul
Sfintelor Taine, care culminează cu unirea euharistică cu
Hristos, viaţa morală, împlinirea poruncilor cu lucrarea
virtuţilor, rugăciunea şi asceza, contemplaţia tainelor lui
Dumnezeu, a istoriei mântuirii, comuniunea
 îndumnezeitoare.
Pentru ca toţi oamenii să cunoască adevărul mântuitor
este absolut necesar ca martorii slavei lui Dumneze să
 îndeplinească lucrarea de evanghelizare. Prin acest act,
oamenii sunt învăţaţi în cuvinte „învăţate de Duhul Sfânt” (I
Corinteni 2,13), descoperite de Dumnezeu Însuşi şi
transmise şi interpretate cu credincioşie de Biserică.
Cuvintele teologului în misiunea Bisericii sunt ecoul tainic şi
eficace al cuvintelor şi gesturilor Cuvântului lui Dumnezeu
Însuşi. Petre Ţuţea spunea: „Preotul creştin este o fiinţă

6
 

având chemarea să comunice mistere care îl cuprind

 împreună cu credincioşii. Mistică şi comunicare nu
hermineutică...Un teolog nu construieşte doctrinar sau
sistemic, ci expune adevăruri revelate. Nu este autor, ci
teolog. Când explică, rătăceşte, cum rătăcesc de obicei
hermeneuţii.” 
Un aspect important al misiunii Bisericii îl constituie
slujirea diaconia, filantropia. Biserica nu este doar spaţiul
spiritual al mântuirii sufletului , ci prin însăşi existenţa ei în
lume, ea este trimisă să continue lucrarea vindecătoare a
omului întreg suflet şi trup, după chipul Samarineanului
milostv, Mântuitorul Iisus Hristos. De asemenea, Hristos,
prin spălarea picioarelor ucenicilor Săi la Cina cea de Taină,
instituie aşa-numitul sacrament al fratelui. Iubirea
aproapelui este un criteriu esenţial pentru viaţa creştină.
Teologia misionară are în vedere Taina Bisericii lui Hristos
 într-o perspectivă dinamică şi esenţială spre extinderea
acesteia spre întreaga creaţie şi a face din toţi oamenii
mădulare, membre ale Trupului hristic în sens sacramental
şi spiritual. De aceea Biserica este misionară în fiinţa ei

7
 

pentru că ea este trimisă de către Hristos Dumnezeu în lume

spre a împlini prin Duhul unirea harică. 
Biserica a luat ființă în sens de comunitate umană
religioasă la Cincizecime, fiind constituită din elementul
divin şi uman. Prin Biserică oamenii se împărtăşesc de viaţa
dumnezeiască, făcându-se „părtaşi dumnezeieştii firi” (I
Petru 1, 4). Mântuitorul Hristos Care a reconciliat pe
Dumnezeu cu umanitatea căzută în păcat prin întruparea şi
 învierea Sa, dăruieşte viaţă veşnică celor care cred în El, sub
două aspecte fundamentale pe care celebrarea liturgică
ortodoxă le formulează doxologic astfel: „Plineşte cererile
cele de folos ale robilor Tăi dându-ne nouă în veacul de acum
cunoştinţa adevărului Tău, şi în cel ce va să fie, viaţă veşnică
dăruindu-ne.”(Rugăciunea de la Antifonul III).Prin Biserică,
Hristos Învăţătorul ne oferă un model de cunoaştere, o
cunoaştere personală. Fiul este trimis de către Tatăl pentru
mântuirea oamenilor, „la plinirea vremii”(Galateni 4,4),
Duhul Sfânt este trimis la Cincizecime pentru a continua
lucrarea Fiului, Apostolii care se află la temelia Bisericii şi
Biserica însăşi prin ei, este trimisă pentru mântuirea lumii

8
 

care înseamnă pentru toţi oamenii cunoaşterea lui

Dumnezeu şi viaţa veşnică. Prin misiunea Bisericii întreaga
lume devine templu al lui Dumnezeu pentru că în
conformitate cu voinţa şi lucrarea divină întreaga lume este
chemată să devină Biserică.
Biserica are o misiune universală catolică, ecumenică,
termen întâlnit pentru prima dată la Ignatie al Antiohiei.
Misiunea creştină pentru misionarul ortodox înseamnă
 în primul rând organizarea internă a Bisericii pentru
propovăduirea cuvântului divin, împărtăşirea Sfintelor Taine
credincioşilor, oficiul rugăciunii publice şi particulare,
activitatea filantropică la nivel de comunitate locală. De
asemenea, misiunea înseamnă şi apărarea tezaurului
ortodox de credinţă şi mărturisire în faţa prozelitismului
sectar, prin înţelegerea şi trăirea ei în cinci lucrări esenţiale
ale Bisericii:
1. Adorarea lui Dumnezeu;
2. Comuniunea cu Dumnezeu;
3. Învăţătura despre Dumnezeu; 
4. Slujirea, diaconia sau filantropia;

9
 

5. Mărturia creştină; 
Un termen sinonim pentru misiunea Bisericii este cel de
apostolat. Etimologic, cuv. apostolat provine de la verbul a
trimite.
O lucrare esentiala a Bisericii este evanghelizarea , adica
propovaduirea Evangheliei. Termenul de evanghelizare
provine de la cuv. Evanghelie- Vestea cea Bună. 
Astăzi Biserica evanghelizează permanent; 
Evanghelizarea este un act istoric bine conturat în
memoria popoarelor care a fost neîntrerupt ;
La noi există reticenţă pentru acest termen datorită ”
evanghelizării” ce a apărut după 1989 dinspre Occident şi
chiar America; chiar şi comunismul a adus răni adânci
Bisericii prin încercarea de stopare a Evanghelzării în
Biserica noastră; 
Pe lângă Evanghelie, Biserica propovăduieşte
adevărurile de credinţă, dogmele,formulate sinodal, simbolul
de credinţă niceo-constantinopolitan;
Liturghia este nu numai o formă de evanghelizare, ci şi o
formă de comuniune; 

10
 

Este absolut necesară mărturia în unitatea credinţei,

deoarece vederea lui Dumnezeu pentru creştini esteuna în
sens spiritual, o experienţă în credinţă, în harul divin. 
Preotul este chemat la lucrare misionară , căci el „vede”
şi „aude” spiritual pe Cel care l-a chemat la mărturia despre
El.
Mărturia creştină se referă la totalitatea vieţii creştine
:cult, spiritualitate, filantropie, slujire, toate aceste slujiri
având o valoare teofanică.(Matei 6, 6) 
Misiunea este o stare de jertfă. 
Misiunea Bisericii dintotdeauna înseamnă şi un act de
slujire a oamenilor, filantropie după modelul lui
Hristos;creştinismul înseamnă fapta concretă în sprijinul
apropelui.
Misiunea Bisericii se poate aborda în trei registre
principale:
1.  Evanghelizare
2.  Mărturie creştină 
3.  Filantropie

11
 

Misiologia  , ca ştiinţă teologică, studiază ştiinţific şi

sistematic misiunea Bisericii în lume, pentru ca lumea să
devină Biserică; acesta implică credinţa în Hristos- Alfa şi
Omega-un dialog cu Hristos întru cunoaşterea lui Dumnezeu,
pentru ca lumea să fie ceea ce doreşte Dumnezeu, un spaţiu
al iubirii şi al vieţii veşnice prin Înviere. 
Misiunea Bisericii înseamnă multe lucrări, care nu
depind întotdeauna de o metodologie bine stabilită , ci lasă
loc şi lucrării lui Dumnezeu. 
Misiunea Bisericii se desfăşoară între oamenii cu
păcatele lor iertate în Taina Pocăinţei şi încrederea în harul
lui Dumnezeu.
Credinţa misionarului creştin, a preotului este o
angajare pentru Dumnezeu, care implică risc . durere,
greutate, neputinţa de a face ceea ce şi-a dorit.
Biserica nu este Împărăţia lui Dumnezeu în totalitate,
dar fii ei au şansa să guste Împărăţia lui Dumnezeu- Deja şi
 încă nu(un paradox).

12
 

Misiunea ortodoxă este disciplina teologică care

exprimă dinamica realităţii şi lucrării Bisericii în lume,
plinirea „Celui ce plineşte toate în toţi”(Efes. 1, 23-24)
Misiologia este un dialog al Bisericii cu lumea(cultura,
ştiinţa, ideile timpului), în general sau de evanghelizare de la
persoană la persoană, în comunitatea eclesială locală, spre
deosebire de disciplina Teologie Pastorală, care este mai ales
un dialogal preotului cu credincioşii. 
Disciplina Misiologie şi Ecumenism, noua denumire
pentru Îndrumări misionare, implică o abordare mai amplă,
mai la obiect şi în concordanţă, păstrând specificul
Ortodoxiei.
Biserica este subiectul unei activităţi care este de fapt 
misunea ei.Misiunea este predicatul subiectului-Biserica-şi
desemnează gama de activităţi pe care aceasta o desfăşoară
 în lume:
Proclamarea permanentă a cuvântului lui Dumnezeu,
evanghelizarea scris şi rostit; un mod de viaţă, de
comportament , o existenţă creştină eclesială, întemeiată pe
principiile evanhelice- „viaţa în Hristos”. 

13
 

Misiunea Bisericii nu mai este doar apărare de

prozelistism sectar, ci şi reflecţie asupra misunii creştine ,
care este misiunea lui Dumnezeu, împărtăşirea vieţii veşnice. 
Misiunea Bisericii este astăzi o lucrarea a Bisericii
Ortodoxe , dar şi a celorlalte confesiuni
occidentale(???serios? Nota rezumatorului ).
De aceea misiunea Bisericii trebuie abordată de o
manieră: 
- exegetică  , analizând din perspectivă misonară textele
evanghelice, scrierile pauline şi a celorlalţi autori sacri ai NT,
- cronologic cu evocarea marilor perioade ale misunii
creştine şi 
-analitica prin identificarea, enunţarea problematicii
misionare actuale în contextul ecumenismului.
Ecumenismul este termenul tehnic prin care este
desemnată astăzi în creştinism dorinţa şi acţiunea de
refacere a unităţii vizibile a creştinilor pentru ca „toţi să fie
una” după voinţa expresă a Mântuitorului Iisus Hristos.
Etimologic, ecumenism provine din greacă oiekeo-ein- a
locui, mai exact de la oikumene-locuit. În antichitatea

14
 

greco-romană prin oikumene se înţelege lumea locuită,

lumea civilizată , distinctă de lumea din afara graniţelor. 

1.2. MISIOLOGIE SI ECUMENISM. RAPORTUL

DISCIPLINEI CU CELELALTE DISCIPLINE TEOLOGICE SI
 ALTE STIINTE
Misiologia si ecumenismul, ca stiinta teologica, are
stranse relatii cu disciplinele biblice, istoria, exegeza si
hermeneutica biblica.
Vechiul Testament si Noul Testament  constituie de
fapt temeiul misiunii crestine.
Istoria Bisericeasca Universala si istoria bisericilor
locale sunt in stransa legatura cu istoria Bisericii. Ea este
istoria misiunii crestine in timp, este istoria crestinarii, a
propovaduirii Evangheliei la diferite popoare, in diferite
culturi.
Biserica ortodoxa trebuie sa manifeste in contextul
crestin actual , un discernamant deosebit, datorita
sincretismului religios propagat de anumite directii in
contextul globalizarii.

15
 

Istoria Bisericii contine perioada patristica, a

crestinismului nedivizat, un capitol extraordinar de teologie
si viata crestina, o baza ecumenica, o experienta spirituala
trinitara, prin vederea luminii dumnezeiesti necreate.
Patrologia este foarte importanta pentru misiunea
ortodoxa prin intelegerea sensurilor biblice printr-o
hermeneutica realista a Scripturii neseparata de Hristos ca
relatie in credinta, personal-comunitara si existentiala.
Teologia dogmatica este in stransa relatie cu misiunea
Bisericii. In perspectiva ortodoxiei misiunea nu se face doar
pe baza Sfintei Scripturi, ci a Sfintei Scripturi in Traditia
Bisericii, iar un capitol al Traditiei il reprezinta formulele
dogmatice , dogmele.
Morala si Spiritualitatea crestina au o deosebita
insemnatate, deoarece fara viata morala si spirituala nu
exista teolog.
Catehetica si omiletica au ca discipline teologice o
importanta deosebita pentru ca misiunea Bisericii se
realizeaza si prin cateheza si predica. ( Exemplu Sf. Pavel)

16
 

In Liturghie se realizeaza cel mai deplin misterul

Bisericii.
Dreptul canonic este important pentru misiunea
Bisericii pentru ca in perspectiva istorico-administrativa el
reflecta organizarea Bisericii, iar in perspectiva dogmatico-
spirituala el fixeaza granitele adevarului crestin.
Istoria, filozofia si teologia religiilor sunt in relatie
stransa cu Misiologia si Ecumenismul, ca disciplina teologica
pentru ca , de fapt, misiunea crestina este actul de botezare a
popoarelor cu filosofiile si religiile lor.
Misiologia si ecumenismul ca disciplina teologica are
stranse legaturi cu cultura timpului, cu celelalte stiinte :
filosofie, psihologie, sociologie, cu imaginea lumii structurata
de stiintele actuale.

1.3. IZVOARELE DISCIPLINEI MISIOLOGIE SI

ECUMENISM
1.Sfanta Scriptura
2.Traditia Bisericii: -statornica
-dinamica

17
 

3.Istoria Bisericii: ne ofera modele de misionari ,

modele de sfintenie crestina
4. Hotararile sinoadelor ecumenice si locale
5. Rapoartele conferintelor misionare si ecumenice
6. Rapoartele Conferintelor pan-ortodoxe ( Rhodos
1961,1963,1964, 1968), hotarari , decizii ale Sinodului
BOR

1.4.METODELE DISCIPLINEI MISIOLOGIE SI

ECUMENISM
Prin metoda se intelege, in general, abordarea unei
stiinte sub aspectul ei formal si structural. Teologia este
stiinta care studiaza metodic si sistematic adevarurile de
credinta revelate de catre Dumnezeu, formulate dogmatic de
catre Biserica si experiate, traite in viata morala, spirituala,
cultica a comunitatii crestine locale in unitatea intregii
Biserici.
Misiologia si ecumenismul foloseste urmatoare
metode:

18
 

1.  Metoda exegetico-hermeneutica prin care se

interpreteaza corect, hristologic, eclesial textul revelat 
si textele Sfintei Traditii
2.  Metoda teologico-speculativa prin care se
constituie , se structureaza sistemul teologiei misionare,
teologie prin care Biserica isi exprima adevarul sau in
orice context cultural, social, economic, politic
3.  Metoda ascetico-mistica se refera la
persoana misionarului. “Teolog este cel ce se roaga” 
4.  Metoda istorico-generala, cu cele 5 principii :
cunoasterea izvoarelor, clasificarea prin analiza critica,
cercetarea lor evolutiv generala etc.
5.  Metoda practica , misiunea crestina
propriu-zisa, slujirea crestina cu iubire pentru oameni
izvorata din iubirea lui Hristos ce inspira si calauzeste
in toate situatiile misionare.

1.5. NUMIRI SI IMPARTIREA DISCIPLINEI

MISIOLOGIE SI ECUMENISM
Exista denumiri minore si majore.

19
 

Cele minore au fost:

1. halieutica – de la halieuein ( a pescui)
2. keriktica, kerigmatica – de la keryssein ( a
anunta , a face cunoscut, a proclama)- intalnit de 61 de ori
in NT
3. mateutica – de la matheteuein ( a face ucenici)
intalnit ca verb de 4 ori si substantiv de 262 de ori in NT
4. auxanica – auxanein ( a face sa creasca , a
raspandi) , intalnit de 22 de ori
5. prosthetica- prosthenai ( a adauga, a incorpora
comunitatii), 18 ori in NT
6. propagandistica – propagare ( a propaga) ,
termen neintalnit in NT

Dupa tratatele clasice de Misiologie, materialul

este impartit astfel:
A.  Misiologia doctrinara
B.  Istoria misiunilor Bisericii sau istoria
misionara

20
 

C.  Misiografia, activitatea propriu-zisa a

misionarilor
D.  Misiologia practica
A.  Misiologie doctrinara sau teologia misiuni este
compusa din :
a) Misiologie fundamentala compusa din :

1.  Misiologia biblica , prin care Revelatia divina

este privita in perspectiva misionara cu subcapitolele:
2. Misiologia patristica – parintii Bisericii sunt 
interpretii autorizati ai Sfintei Scripturi
3. Misiologia sistematica – este o dogmatica si o morala
misionara
b) Misiologia normativa, care este , de fapt, un capitol
de drept canonic.
B. Istoria misionara
Istoria poate fi interpretata si ca o istorie a misiunilor
Bisericii. Ea cuprinde istoria crestinarii popoarelor, iar
crestinarea unor comunitati continua si azi ( doar 1/3 din
populatia Terrei e crestina). Prezenta crestina este o
realitate pretutindeni in lume, chiar daca nu compact 

21
 

peste tot, insa Europa cunoaste un nefiresc proces de

secularizare, de diminuare a trairii in Hristos, fenomen
neintalnit in celelalte religii si culturi.
C.  Misiografia reda activitatea propriu-zisa a
misionarului, statistici ale experientelor misionare,
numarul de persoane convertite sau botezate.
D.  Misiologia practica compusa din :
-Serviciul ( cultul ) divin extern : Laudele, Tainele ,
ierurgiile
-Misiologia spirituala: program de spiritualitate,
de rugaciune, prin care se formeaza teologi si
misionari.
Teologia biblica a misiunii analizeaza temeiurile
fundamentale biblice, revelationale ale misiunii crestine,
Biblia fiind o “carte misionara”. Misiunea crestina este o
realitate dinamica ce isi are temeiul in Dumnezeu ca
realitate dinamica absoluta si in Hristos, “Fiinta Noua”. Ea
are o valoare morala pentru ca avandu-si temei in
Dumnezeu ea creaza un orizont al credintei, sperantei si
iubirii, ea are si o valoare estetica, pentru ca in calitate de

22
 

trimis al lui Dumnezeu, misionarul anunta Evanghelia ca

frumusete, participand la lucrarea mantuitoare a lui
Hristos.
De asemenea, teologia misionara se poate imparti
astfel:
-teologie sistematica( adanc inradacinata in
spiritualitate, devotiune, meditatie)
-teologie practica ( cuprinde catehetica misionara,
liturgica, omiletica, pastorala)
Natura, fiinta Bisericii este una misionara in sensul ca
ea este inseparabila de planul lui Dumnezeu de mantuire a
lumii, Biserica fiind astfel o necesitate mantuitoare pentru
intreaga populatie a lumii. Misiunea este strans legata de
cult si liturghie, formand evenimente de marturie si
evanghelizare continua pentru poporul lui Dumnezeu.
Misiunea Bisericii are ca element fundamental
evanghelizarea prin care aceasta isi exprima invatatura Sa,
respectiv Evanghelia lui Hristos, si dogmele, dreapta
invatatura formulata de Biserica in timp prin intalnirea cu
culturile , ideologiile altor popoare.

23
 

Educatia misionara se face in biserici, in scoli, in

cercuri misionare si ea trebuie facuta in functie de varsta
celor instruiti.
Pastorala misionara se leaga de intreaga sfera a vietii
crestine, pentru ca implica intimitatea relatiei cu cei
carora se predica Evanghelia.

Apologetica misionara are o istorie veche si poate fi

periodicizata:
-impotriva vechiului paganism greco-roman
-anti-iudaica si anti-musulmana in Evul Mediu
-antiumanistica in perioada Reformei
-antideista in epoca Luminilor
-antinaturalista,antipanteista si antimaterialista in
societatea de azi
1.6 OBIECTUL MISIUNII CRESTINE. CUI SE
PROPOVADUIESTE EVANGHELIA
Evanghelia nu este o ideologie pe care trebuie s-o
impunem altora, ci un mesaj pe care Biserica lui Hristos il
ofera lumii, care are absoluta trebuinta de el, spre a fi ea
insasi in identitatea ei.

24
 

Ea trebuie adresata:

1.  Credinciosilor, membrii Bisericii, care

traiesc pe Hristos implinind poruncile Lui, participand
la viata liturgica a Bisericii. Ei sunt cele 99 de oi sau cele
9 drahme de argint care au nevoie permanent de a-si
aprofunda viata duhovniceasca si care dau marturie
pentru altii despre viata lor in Hristos. Sf. Ioan Gura de
Aur spunea :”Nu cred in mantuirea unuia care nu
incearca sa mantuiasca si pe altii” 
2.  Crestinii care frecventeaza Biserica din
obisnuinta, rutina, fara a constientiza sensul profund,
esential al vietii in Hristos, sau cei care nu-l traiesc pe
Hristos, nu participa la viata Bisericii, cautand sa-si
justifice pozitia lor in numele unei religii interioare , a
unei autonomii si a unei autenticitati spirituale
personale. Ei pot fi oameni simpli sau intelectuali care ,
desi poarta ontologic amprenta lui “homo religisus” prin
chipul divin si prin Taina Botezului, sunt inchisi ideilor
si experientelor religioase.

25
 

3.  Necredinciosii, ateii unei lumi cuprinse tot 

mai mult de secularizare, concept prin care trebuie sa
intelegem o viziune despre lume si viata potrivit careie
acestea se explica prin ele insele, fara a mai fi nevoie de
a se recurge la Dumnezeu, devenit astfel inutil.
4.  Necrestinii care traiesc si lucreaza in
vecinatatea noastra , in aria misionara a bisericii
locale, a parohiei, si care de multe ori sunt misionari ai
religiei pe care o marturisesc ( musulmani de exemplu)
sau reprezentanti ai religiilor asiatice.
5.  Celor de departe, celor care nu au auzit de
Evanghelia lui Hristos si nu-l cunosc pe El, oamenilor
altor religii, o misiune esentiala, autentica a Bisericii
astazi, cand aproape 2/3 din populatia Terrei este
necrestina, fapt datorat si exploziei demografice a Asiei
si Africii unde elementul necrestin este majoritar.

1.8 SUBIECTUL MISIUNII CRESTINE. CINE

PROPOVADUIESTE EVANGHELIA?

26
 

Biserica este subiectul evanghelizarii, al propovaduirii

lui Hristos prin toti cei care traiesc in sanul ei, prin toti
membrii ei.
Exista o anumita ordine a celor ce sunt datori sa faca
evanghelizare:
1.  Ierarhia, clerul Bisericii, episcopul preotul si
diaconul sunt “ maestrii credintei”, ai marturiei crestine
, ai propovaduirii Evangheliei. Preotia Bisericii este
semnul iubirii lui Hristos . ( Sf. Ioan Gura de Aur).
2.  Monahismul a detinut si detine un rol foarte
important in biserica, in misiunea ei in lume, deoarece
monahul , ca ascet, are o disponibilitate totala pentru
Hristos, prin viata virtuasa, prin sfintenie. El este un
invatator si propovaduitor al adevarului crestin in mod
deplin.
3.  Laicii. Ortodoxia a redescoperit teologia
laicatului, care se impartaseste de lucrarea Bisericii si
marturiseste prin cuvant, fapta, si viata, Evanghelia.
4.  Tineretul , cu entuziasmul sau, cu libertatea sa
, trebuie sa aleaga calea vietii, pe Hristos, intr-o lume in

27
 

care pericolul de a cadea prada ispitelor este foarte

mare. Ei, prin daruirea lor, se pot face apostoli fata de
alti tineri indiferenti religios.
5.  Familia este un factor de misiune crestina,
fiind o “biserica domestica, casnica”. Astazi, ea este
amenintata in structura ei, de unele tendinte
antifamiliale si antiumane, trebuie sa isi constientizeze
realitatea ei de marturie crestina, prin credinta,
educatie crestina a copiilor.
6.  Gruparile crestine, asociatiile crestine, care
apartin structurii eclesiale si care prin zelul lor , prin
iubirea lui Hristos, pot sa dinamizeze misiunea ei spre
a-I atrage pe toti crestinii in viata sacramentala,
liturgica si filantropica a parohiei. ( ASCOR, ATOR bla
bla).

1.8 LITERATURA MISIONARA

Literatura misionara este vasta , intinzandu-se pe 2
milenii de misiune crestina. Principalele izvoare sunt 
Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie. Totusi, primele cursuri

28
 

de misiologie in sens academic, apar in Apus, la protestanti.

In 1590, Adrian Saravia, editeaza un prim curs de
misiologie. Fr. Schleiermacher, teoretizeaza faptul ca la
originea religiei este sentimentul si introduce misiologia ca
disciplina teologica la 1830.
Un precursor in istoria Bisericii al misiologiei ca stiinta
poate fi considerat Eusebiu de Cezareea cu lucrarea Istoria
Bisericeasca. De asemenea , un alt reper poate fi si Toma
d’Aquino cu Summa contra Gentiles.
In BOR, cateva referinta misiologice din literatura
teologica sunt:
-Vasile Ispir, “Indrumarea misonara a Bisericii ortodoxe”  
-Pr.Prof. Dr. DUmitru Radu, “Indrumari misionare”  
-Pr.Prof. Ion Bria, “ Credinta pe care o marturisim”  
-Idem, Ortodoxia in Europa, Locul spiritualitatii romane
-I.P.S. Antonie Plamadeala, Ca toti sa fie Una
-Pr. Gh.Petraru, Ortodoxie si prozelitism
-P.S. Grigorie Comsa, In slujba misionarismul ortodox 
Manuale de sectologie si de filantropie crestina la noi:
Pr. Prof. Achimescu , Noi miscari religioase
- 

29
 

Episcop Grigore Leu Botosaneanul, Confesiuni

- 

si secte, Studiu Istoric-misionar 

Al. Constantinescu, Sectologie . Istoricul si
- 

combaterea sectelor din Romania

Diac. Prof . P.I.David, Manual de sectologie
- 

Arh. Cleopa Ilie, “Calauza spre cunoasterea si

- 

apararea credintei ortodoxe”  

Pr.
-  Vicovan, “Dati-le voi sa manance! 
Filantropia crestina – istorie si spiritualitate “  

Problematica misionara se regaseste intr-o literatura

vasta din care amintim:
Pr. Prof. Ioan G. Coman, “ Si Cuvantul Trup s-a
- 

 facut”  
Prof. Grigorie Marcu, Saul din Tars
- 

Dr. Petru Rezus, Curs de Teologie fundamentala

- 

Ioan Gh. Savin,  Apararea credintei. Tratat de

- 

apologetica
Pr. Sabin Verzan , Sf. Apostol Pavel 
- 

Studii misionare

30
 

Dr.
-  Petru Rezus , Teologia ortodoxa
contemporana
Pr.
-  Prof. Corneliu Sarbu, Teologia
Fundamentala
Dictionare:
- Dictionary of Mission, Theology, History,
Perspectives, by Karl Muller
-  A History of Ecumenical Movement , Ruth Rouse
, Stephen Charles Neill
- World Christian Encyclopedia, Oxford
- Martyria- Mission. The Witness of the Orthodox 
Church Today.
Carti, Studii straine
-Pr. Dr. Antonios Alevizopol, Ortodoxia in fata sectelor 
-Charles Andre Bernard, Traite de theologie spirituelle
-Boris Bobrinskoy, Le mystere de la Trinite
-Vladimir Lossky, Teologia mistica a Bisericii de rasarit 
-Idem, Introducere in teologia ortodoxa
-Andrew Louth, Deslusirea Tainei. Despre natura
Teologiei

31
 

-Alexander Schmemann, Din apa si din Duh

-Idem, Taina Imparatiei
-Idem, Introducere in teologia liturgica
-Tomas Spidlik, Spiritualitatea Rasaritului crestin
-Paul Evdokimov, Arta Icoanei. O teologie a frumusetii
-Ieromonah Alexander Golitzin, Mistagogia, experienta lui
Dumnezeu in Ortodo 

II MISIUNEA CREȘTINĂ ȘI EVANGHELIZAREA 

2.1. MISIUNEA EXTERNA SI INTERNA pp. 51-56
Misiunea crestina = proclamarea Ev. In lume;
Mantuitorul – Apostoli – Episcopi si preoti;
Biserica = misionara in fiinta sa, traieste sa se extinda in
timp si spatiu; + Mandat dumnezeiesc(Ma.28,19-20);
= prezenta si lucrarea lui Hristos in Duhul Sfant 
Boris Bobrinskoy: ”misiunea B poate fi inteleasa in functie de
Invierea lui Hristos...inainte de toate, o misiune a
comunitatii, de comuniune, deoarece comunitatea trebuie sa
reflecte dragostea”(Taina Bisericii, pp. 53-54)

32
 

Ioan 13,34; 15,12,17: ”Sa va iubiti unii pe altii...intru

aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei”. 
Modernismul, epoca ratiunii absolutizante, ideologia
atee, scientalismul tehnocrat = proces de decrestinare,
secularizare, refuz al lui Dumnezeu → de la o Europa cu
misiune externa la una cu necesitati de misiune interna.
Misiune exterioara = trimiterea misionarilor la
necrestini pentru a-i converti la Evanghelie (sens clasic);
Misiune interna = reevanghelizare, recrestinare, cu
marturie vizibila pentru Hristos si Biserica Sa.
-marturisire prin actul de credinta ca B e existat, exista si va
exista si nici portile iadului nu o vor birui.(Ma.18,18)
Primirea Evanghelieu:”cel ce va crede si se va boteza se
va mantui, iar cel ce nu va crede se va osandi”.(Mc.16.16) 
Misiunea externa – era o lucrare structurata in B Occ. si
Orient (Evanghelizarea Europei, Asiei si Africii);
confesiunile rupte din B. preiau constiinta misionara
dublata de practica misiunii;
Ruperea → Evanghelizarea a transmis si particularitati
dogmatice, culturale si spirituale specifice, asociata cu

33
 

colonozarea, fiind strans legata de institutiile politice, sociale

si culturale.
Identitatea ecclesiologica a B. Ortodoxe: model apostolic,
dreapa marturisire si doxologie
→ tezele misiologice sunt receptate deopotriva deschis si
critic;
Deschis – fundamentate biblic, refleca intensa si
profundareflectie teologica;
Critic – perspectiva transcedentala, teologica, soteriologica,
cu deschidere spre eshatologie, spre Imparatie, pentru
Biserica si misiunea ei. + dimensiunea Istorica =
Crucea si Invierea Domnului, Cinzecimea.
Relatia Imparatie Biserica = tensiunea creatoare si
plinitoare sintre deja si inca nu: ”Multumim pentru ca ne-ai
dat Imparatia Ta ce va sa vie”.(Liturghie)
Misiunea B. in istorie = nu doar extensiunea geografica
si cantitativă; 
= memoria vie a evenimentului mantuirii, prezenta insasi a
Domnului treimic experiat haric si sacramental ca lumina si
comuniune.

34
 

- concretizare: crestinari de popoare, prezenta

marturisitoare, nostalgia unitatii, dorinta de cale dreapta,
sfintenie, explozie de bucurie pascala transmis din generatie
in generatie;
- intelegerea misiunii in perspectiva intensiva, interna, cu
libertatea plinatatii interioare sprin suferinta si
transfigurare ca sfintenie.
BOR – contextul otoman si comunist  – rol major in
pastrarea credintei (misiune externa = ajutor financiar si
material pt Athos, Ierusalim, crestini arabi, georgieni, etc.)
Structurarea etnica a Ortodoxiei → specificul misiunii
interne: transmiterea dreptei credinte de la o generatie la
alta; m.i.=intreaga lucrare sfanta a B in orizontul ariei ei
canonice/administrativ si sacramantrale/harismatic.
Mediile occidentale : s-au dezvoltat ideologiile atee;
s-au accentuat inegalitatile sociale; B. a dezvoltat 
programe sociale de tip orizontal:
s-au inasprit conditiile de viata; scoli, asistenta
sociala, programe sociale.
s-a extins saracia.

35
 

Sf. Grigorie de Nyssa: ”Cine priveste spre biserica,

priveste spre Hristos, care Se zideste si Se mareste (extinde)
pe Sine Insusi prin adaugirea celor ce se mantuiesc”. 
Mantuitorul a intemeiat o singura B.: ”Este un Domn, o
credinta, un botez, Un Dumnezeu si Tatal tuturor care este
peste toate si prin toate si in noi toti”(Ef.4,5-6). Domnul e
descoperit in B. obiectiv si subiectiv la superlativ.
Misiunea B. e una: a-si incorpora siesi pe oamenii din
totdeauna si de pretutundeni in acest cerc al iubirii trinitare
mantuitoare;
Temeiul Misiunii B. este in Tatal, lucrareaI in Fiul iar
plinirea in Duhul Sfant.
Prin misiune B. se extinde in spatiu si timp oamenilor
facand din acestia Trupul Tainic al lui Hristos.

2.2. TEMEIUL, MOTIVATIILE SI SCOPURILE MISIUNII

CRESTINE pp. 57-62

36
 

Temeiu, motivatia si scopul – natura teologica – 

comuniunea cu Dumnezeu-Treime revelat oamenilor.
Pacatul primordial = separarea omului de Creator;
Jertfa Mantuitorului si Trimiterea Mangaietorului =
inoirea umanitatii – timpul B.
Misiologia Ortodoxa – perspectiva trinitara = Dumnezeu
ne cheama la impartasire cu El.
Nikos Nissiotis avertizeaza asupra relativismului
eclesial prin accentuarea aspectului eshatologiei B. si a
unitatii ei:
”unitatea B. este o realitate absolut prestabilita de
Dumnezeu ... Unitatea intre oameni in B. este
consecinta/reflectarea evenimentului unitatii Tatalui cu Fiul
in Duhul Sfant, realizata in B. istorica. ... unitatea nu este doar
un atribut al B. ci insazi viata Sa, este intrepatrunderea
divino-umana vesnica.”
Misiunea B. = de a oferi harul cu frica si cutremur
tuturor cwlor ce-l primesc pe Hristos.
Temeiulo si scopul = unirea oamenilor in har cu
Dumnezeu.(Romani 16,25)

37
 

Sf.Maxim Marturisitorul: fiind creat dupa chipul lui

Dumnezeu,”omul este dupa chipul B. iar B. dupa chipul
omului”. 
I Motivatiile teologice ale misiunii:
1. ascultarea de mandatul evandhelizator al lui Hristos;
2. raspuns la iubirea dumnezeiasca crucificata in Hristos;
3. motivatia doxologica – Dumnezeu sa fie cunoscut si
adorat de cat mai multi oameni;
4. m. Eshatologica – misiunea contribuie la realizarea
Imparatiei si eliberarea din onditia umana pervertita de
pacat;
5. convertire=iubire, cale , viata, singurul adevar,
comunicare interpersonala intre Dumnezeu si om (I Ioan
4,8):
6. umanismul cr., filantropia, slujirea semenilor, mila fata de
cei suferinzi si marginalizati, aflati la un nivel rudimentar de
civilizatie. Teologul Y. Congar face o apreciere intre
evanghelizare si civilizatie.
II Motivatiile neteologice ale misiunii:

38
 

1. motivatia imperialista – cucerirea si exploatarea lumii

non-occidentale; actiuni politice si economice;
2. motivatia culturala – viziuni europocentriste de
superioritate a culturii occidentale fata de oricare alta;
3. motivatia comerciala –  exportarea celor ”3C”: credinta,
comert, civilizatie in spatiile neoccidentale.
Scopurile misiunii crestine:
1 .Teologic – mantuirea oamenilor prin incorporarea in
Trupul Tainic al lui Hristor + aspect soteriologic;
2. Eclesiocentric – inradacinarea B. peste tot in lume pentru
a incorpora intreaga umanitate (plantatio Eclesiae);
3. Crestinismul social – formarea societatii crestine (social
Gospel);
4. Imbunatatirea macrostructurilor – perspectiva seculara,
transferarea modelului civilizational occidental in lume prin
pace, prosperitate, afaceri economico-financiare;
5. Instaurarea in lume a Imparatiei lui Dumnezeu (Misio
Dei).
 Activitati caracteristice misiunii actuale:

39
 

trimiterea de misionari;
Sinteza acestei activitati (misiologul K. Muller):
activitatile acestora; a.
Propovaduirea credintei;
aria geografica misionata;
b. extinderea Imparatiei lui Dumnezeu;
societatea misionara ce-l trimite;
c. convertirea popoarelor;
lumea necrestina -”camp al misiunii”;
d. Intemeierea de noi B.
centrul de unde se extinde misiunea in apropiere;
comunitate locala ce depinde de sprijinul unei B. mai vechi;
servicii speciale pt aprofundarea si extinderea credintei.
Factorii ce determina criza de misiune a B. de astazi:
1. progresul stiintific si tehnologic dublat de fenomenul
secularizant  – pierderea credintei prin modul de viata
modern;
2. occidentul misionar=proces de decrestinare; anual 53000
pers. parasesc B. (neopaganism, ateism, superstitie);

40
 

3 .neputinta separarii spatiului crestin de cel necrestin – 

contextul pluralismului religios si cultural;
4 .misiunea occidentala=colonizare si exploatarea
populatiilor unde se facea misiune;
5. scindarea saraci-bogati: Bogatii=crestinii
occidentali→reticenta lumii a3-a de a se converit(Papa Paul
Ioan II in Peru);
6. aparitia teologiilor contextuale, ale lumii a 3-a: eliberarii,
asiatica, africana, feminista,... – schimbarea paradigmei.
Cele 4 motivatii misiologice
1. convertirea prin valorizarea deciziei si angajarii misionare
pt Hristos-risculspiritualitatii individualiste;
2. motivatia eshatologica-realitatea viitoare a Imparatiei
intr-o asteptare nerabdatoare;
3. plantatio Ecclesiae-extinderea si structurarea B in lume
→B.=Imparatia; 
4. motivatia umanitara: actiuni sociale si de justiti – 
dezvoltarea si optimizarea societatii;
Misiunea crestina – pune in lumina relatia dinamica dintre
Dumnezeu si lume in temeiul Revelatiei;

41
 

→nu ofera legi imuabile ale misiunii; Revelatia=schema

aplicabila in toate contextele;
Coordonata esentiale ale Misiunii = evanghelizarea.
B. este ”semn si sacrament” →semn=simbol;
sacrament=meriere, realizare si anticipare a Imaratiei lui
Dumnezeu.

III TEMEIURILE BIBLICE ALE MISIUNII CRESTINE

Misiunea B.se articuleaza la Revelatie; Sf.
Scriptura→finalitate antropologica, adresandu-se umanitatii
intregi;
Dumnezeu se descopera deplin oamenilor prin Hristos,
Revelatia si Revelatorul (Coloseni2,9; Evrei1,1-3);
Experienta interpelarii de catre Dumnezeu si transmiterea
mesajului divin prin persoana aleasa se produce in limbaj
uman, cu limitele inerente acestuia.
Misiunea in general trebuie inteleasa pe baza marturiei
V. si N.T. despre lucrarea mantuitoare a Domnului in lume.
”Fundamentarea biblica a misiunii se extinde la totalitatea
Cuvintelor lui Dumnezeu”(Donald Senior) 

42
 

3.1. IDEI MISIONARE DUPA V.T. pp. 63-73

Dumnezeu si-a ales un subiect in istorie prin care si-a
implinit voia Sa universala de mantire a umanitatii;
Coordonatele credintei lui Israel:
1 este revelata: are ca subiect si obiect pe Dumnezeu ce se
adreseaza prin prooroci poporului evreu;
2 revelatie – perspectiva ascultarii relatiei personale ca
ascultare si implinire a voii lui dumnezeu;
3 imaginea religiei adevarate, monoteiste, manifestata
gradual in funcitie de capacitatea omului in relatia cu
Dumnezeu;
Eliberarea din robie – calauzirea prin pustie – incheierea
legamantului
→ relatia cu Dumnezeu = singura ratiune de existenta a
poporului.
Idei misionare din v.t. in perspectiva crestina:
1 idei misionare fondate pe insusirile lui Dumnezeu de
Creator si Sustinatori al existentei spirituale si materiale;
2 perspectiva eshatologica – Yahve = Judecator drept al
oamenilor;

43
 

3 Dumnezeu e perceput in perspectiva mesianica – 

reconciliere cu omenirea spre a-i elibera de pacat.
Rolul misionar al poporului ales:
1 Inainte de captivitate: prin Israel trebuiau convertiti
paganii la monoteis – prozelitii dreptatii si portii;
2 In timpul si dupa captivitate babilonian- V.T poate fi
comentat integral in persp. Misionara:
instituirea sinagogii = semn al dreptei relatii cu
- 

Dumnezeu; kerigma vetero-testamentara(G.von

Rad)=unitatea B
ziua odihnei = comuniune cu Dumnezeu (homo
- 

festivus); V.T.=istorie profetica si profesiune

istorica;
traducerea scripturii = Septuaginta;
Alegerea pop.ev.= subiect al slujirii pt. toate pop.
monoteismul = Dumnezeu e unic, adevarat si transcendent;
Moise=prefigurare a intimitatii crest.cu Dumnezeu;
exercitiul moral = atragerea celor impresionati de
rigurozitate; Urcusul pe munte=unire mistica suflet  – 
Domnul.

44
 

speranta mesianica = a lui Dumnezeu Insusi;

Profetismul-mesaj valabil pt. conditia umana.
Puncte culminante ale mesajului misionar universal al
V.T.:
1. Isaia40,10-11; 41,1-4 prin Israel toate popoarele sunt 
asteptate la mantuire prin alesul lui Dumnezeu, Mesia;
personalitate colectiva – atat o
persoana singura(Mesia),cat si poporul ales(evreii);
2.modelul profetului Iona–tonalitate misionara
universala,impotriva exclusivismului nationalist si
religios(Johanes Blauw);
3. Ps. 28, 45, 94 starea de rugaciune – celebrare comuna,
pietate exprimate in cuvinte; diminuatre aproape totala a
distinctiei dintre pietatea formala liturgica si pietatea
populara, dintre deea ce este oficial si ceea ce este popular,
dintre regimul sacr si cel profan, templu si casa, religios si
secular (Donald Senior).
Proces de inculturatie a Scripturii – spiritul
contemplativ crestin = ”Dumnezeul meu” comuniune cu
Dumnezeu;

45
 

Sensul V.T. – al mesianismului, al asteptarii lui

Dumnezeu, a prezentei Sale mantuitoare intre oameni;
Dimnezeu e prezent dinamic, sacramental, in umanitatea
rascumparata in Hristos – in cei corporati in Trupui Sau.
Misionarul adevarat al V.T. este Dumnezeu care a salvat 
poporul evreu;
Istoria lui Israel = Istoria lui Dumnezeu cu poporul chemat 
la credinta.
Apocaliptica iudaica – astaptarea mesianica, speranta
eliberarii ce a deviat de la sensul spiritual;
= idee fantasmagorica de dominatie mondiala (comunitatile
eseniene).

3.2 NOUL TESTAMENT, care este defapt mesajul

Mântuitorului Hristos, constă esențial în anunțarea
Împărăției lui Dumnezeu și a relației cu noul popor ales, noul
Israel, după ce vechiul Israel a refuzat pe Hristos .Noul
Testament are un caracter misionar, iar inceputul teologiei
misiunii coincide cu inceputul teologiei crestine, misiunea
fiind „mama teologiei”. Temeiul misiunii este Revelatia si

46
 

autocomunicarea lui Dumnezeu in istorie. Imparatia lui

Dumnezeu este mesajul central al Mantuitorului Hristos si
inimia misiunii crestine. Aceasta Imparatie implica
dimensiunea mantuirii esentiala dar mantuirea, eliberarea
de rau de pacate include si vindecarea de boli fizice pentru a
instaura in lume dreptatea, bucuria si pacea. Astefel
misiunea semnifica propovaduirea si manifestarea
Imparatiei universale a lui Hristos dar in acelas timp un dar
al Duhului Sfant. Misiunea bisericii in lume incepe cu
pogorarea Duhului Sfant peste apostoli a Cincizecimii. A
intelege sensul misiunii dupa Noul Testament inseamna a
intelege persoana si opera Mantuitorului Hristos.
Prima Evanghelie, cea a lui Matei este in mod esential
un text misionar prin referinte dese la Imparatia lui
Dumnezeu exprimate in parabole. Expresia Eu sunt cu voi
pana la sfarsitul veacurilor evidentiaza faptul ca credinta,
asa cum arata si S.KIERKEGAARD opereaza
contemporaneitatea, adica un dute-vino neincetat.
Evanghelistul Matei ofera paradigma misiologica a
ucenicului in misiune care adora pe Domnul Hristos si

47
 

implineste legea evanghelica a iubirii in contextul imbinarii

ortodoxiei credintei, ortodoxia faptelor. Evanghelistul Matei
scrie despre Evanghelia Imparatiei (4,23;9,35;24,14),
Hristos care este punctul crucial al intregii istorii (Donald
Senior) fiind implinirea fagaduintelor facute de Dumnezeu
poporului ales. Sfantul Matei acorda lui Iisus titluri precum
Emmanuel, Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Fiul Omului, Domnul
sau slujitorul. In capitolul 10 Evanghelistul relateaza
trimiterea ucenicilor in misiune inainte de Invierea lui
Hristos, misiune limitata la oile cele pierdute ale Casei lui
Israel (10,6). Sfantul Ioan Gura de Aur interpretand acest 
capitol arata ca misiunea ucenicilor se savarseste prin
porunca si puterea lui Hristos(Omilii la Matei 32,2).
Cateva concluzii din perspectiva misiologica dupa
Evanghelia Matei pot fi formulate astfel: Iisus Hristos este
Domnul Inviat care trebuie sa fie adorat fiind cu noi pana la
sfarsitul veacurilor. In numele si cu puterea Lui, Biserica
boteaza si invata pe crestini ca trebuie sa implineasca vointa
Tatalui si sa se iubeasca intre ei. Evanghelia are un caracter

48
 

misionar pentru ca Sfantul Matei vrea sa incurajeze pe

membrii comunitatii sa dea marturie despre Hristos.
Evanghelia dupa Marcu evidentiaza si accentueaza
dimensiunea vindecatoare si ecsorcista a lucrarii
Mantuitorului Hristos prin care se ilustreaza puterea Sa
Dumnezeiasca si Imparatia lui Dumnezeu. Dupa cum Hristos
face din cruce model pentru apostolat, tot asa biserica in
misiunea ei va cunoaste suferinta, jertfa, crucificarea
spirituala. Mesajul misionar al Safntului Marcu este unul
radical, sub semnul imperativului, al deciziei si convertirii
imediate pentru Hristos ca unica solutie pentru viata
spirituala pentru mantuire: Mergeti in toata lumea si
propovaduiti Evanghelia la toata faptura. Cel ce va crede si
se va boteza se va mantui iar cel ce nu va crede se va osandi
(16,15-16). Dumnezeirea Mantuitorului se evidentiaza mai
ales prin vindecari si alungarea demonilor, prin puterea
exercitata asupra naturii si prin manierea prin care
reactioneaza oamenii la cuvintele si minunile Sale si mai ales
fata de invierea Sa din morti. Toate aceste calitati prin care
se manifesta numinos-ul fac ca El sa fie inteles ca revelatia

49
 

lui Dumnezeu ca prezenta lui Dumnezeu Insusi in Iisus din

Nazaret. Evanghelia evidentiaza si aspectul autoritatii lui
Hristos prin tilturile de Fiul eshatologic al Omului sau de
Fiul transcendent al lui Dumnezeu, Domn al sambetei si
altele.
Sfantul Evanghelist Luca a introdus notiunea de
istorie a mantuirii ce cuprinde trei perioade(H.Conzelmann)
: a. Perioada lui Israel pana la Sfantul Ioan Botezatorul, b. Cea
a lucrarii mesianice a Mantuitorului si c. Epoca Bisericii
inaugurata in ziua Cincizecimii. Sfantul Evanghelist Luca face
trecerea de la intelegerea experientei mantuitoare cu
Hristos, a comuniunii cu El in perspectiva iminentei parosiei,
la o viziune istorica a Bisericii. Ea era alcatuita la vremea sa
ca o consecinta a activitatii misionare a Sfantului Pavel mai
ales din crestini proveniti dintre neevrei. In finalul
Evangheliei Mantuitorul se arata ucenicilor dupa inviere la
Ierusalim poruncindu-le sa propovaduiasca in numele Sau
pocainta la toate popoarele, incepand de la Ierusalim (24,47)
pentru ca El este centrul sacru al lumii. O tema importanta in
Evanghelia Sfantului Luca este aceea a penitentei, a pocaintei

50
 

pentru pacate (metanoia) ilustrata in parabola Fiului

Risipitor cat si in Faptele Apostolilor prima carte de misiune
si istorie crestina. Misiunea Bisericii are un caracter
universal, Evanghelia adresandu-se tuturor, bogati si saraci
deopotriva. Atitudinea lui Zaheu este luata ca exemplu de
comportament pe care evanghelistul il asteapta de la cei
bogati. Mesajul lui Hristos este si pentru Bogatul Nemilostiv
al carui refuz ii atrage osanda vesnica.
Sfantul Luca ne ofera o viziune integrala asupra misiunii
Bisericii, o misiune pentru mantuire, asa cum a fost 
misiunea lui Hristos Insusi in sensul vertical al iubirii de
Dumnezeu si in cel orizontal al iubirii de semeni (10,27).
Darul Duhului angajeaza in misiune Biserica, dezvaluind
acesteia imperativul ei misionar. Astfel, Duhul nedespartit de
Hristos inaugureaza misiunea si ghideaza pe misionari,
aratandu-le caile si metodele de misiune prin puterea
revarsata peste Apostoli si peste ucenici, peste preotia
Bisericii in general. Biserica este martora vietii, mortii si
invierii lui Hristos. Ea comunica lumii adevarul lui Hristos

51
 

pentru viata si mantuire, mesaj universal, pentru toti

oamenii.
Sfantul Ioan Teologul, are un mesaj misionar unic si de
o valoare deosebita. Evanghelia si celelalte scrieri ale sale
exprima situatia comunitatii crestine dupa ruptura de
templul ebraic, specificul hristologiei ioaneice, preexistenta
Logosului, coeternitatea acestuia cu Tatal. Evanghelia a patra
prezinta pe Iisus Hristos ca revelator unic al lui Dumnezeu
cel Viu. Centrul conceptual al Evangheliei este constituit din
imnul Logosului. Acest imn reda si statueaza originea, scopul
si dimensiunile cosmice ale misiunii lui Hristos (Donald
Senior). Hristos se prezinta pe Sine ca fiind lumina, calea,
adevarul, viata, painea. Misiunea lui Iisus este aceea de a face
cunoscut numele lui Dumnezeu. Hristos este Trimisul Tatalui
pentru a-L face pe acesta cunoscut oamenilor.
Textul misionar capital ioaneic este acesta: Caci
Dumnezeu asa a iubit lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul-
Nascut L-a dat, ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba
viata vesnica. Caci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Sau in lume
ca sa judece lumea, ci ca sa se mantuiasca prin El lumea

52
 

(3,16-17). Sensul misiunii este astfel unul cosmic. Sfantul

Chiril al Alexandriei, care face un indemn mereu actual
pentru misiunea Bisericii, acela de a lupta pentru dogmele
Bisericii (Comentariu la Evanghelia Sfantului Ioan, 2,3).
Pentru unii crestini, angajati in asa-zise misiuni de
evanghelizare, Hristos este doar om, - e drept, unul de o
moralitate deosebita peste care s-a revarsat cu prisosinta
binecuvantarea Tatalui. Diferentele doctrinare dintre
crestini sunt, de asemenea, un obstacol in articularea unei
marturii crestine unitare, vizibile, entuziaste, curajoase
pentru lumea secularizata de astazi.
Evanghelia a patra relateaza pe larg si despre rolul
Duhului Sfant in misiunea Bisericii. Capitolele 14-16
costituie o adevarata teologie a Duhului Sfant, numit 
Paracletul, Mangaietorul. Duhul este Cel care intareste,
reconforteaza, mangaie pe ucenicii care nu Il mai au fizic pe
Hristos langa ei. De altfel, Hristos Insusi fericeste pe toti
crestinii care in istoria Bisericii Il vor marturisi in taina
credintei prin Duhul Sau: Fericiti cei ce n-au vazut si au
crezut (20,29). Duhul sustine aceeasi relatie datatoare de

53
 

viata de care s-au bucurat ucenicii in timpul slujirii

pamantesti a lui Hristos. Astfel teognosia si marturia celor ce
cred, prin prezenta si lucrarea Duhului se constituie in
experienta misionara a comunitatii. Credinta, iubirea si
slujirea lui Dumnezeu si a semenilor sunt porunci,
imperative ale comunitatii rascumparate. Cu toate acestea
adevarul lui Dumnezeu este universal, se adreseaza tuturor
oamneilor de pretutindeni si dintotdeauna fiind singurul
adevar spiritual si mantuitor pentru acestia in existenta lor
mundana. De aceea, lumea trebuie evanghelizata, iar
comunitatea crestina, Biserica lui Hristos locala si in
universalitatea ei are o dimensiune si o vocatie misionare.
Sfantul Ioan este Teologul iubirii divine, cel care
numeste pe Dumnezeu Iubire (I Ioan, 4,8). De aceea, crestinii
au vocatia sa dea marturie despre iubirea de Dumnezeu,
deoarece ei sunt din Dumnezeu prin iubire. Doar o asemenea
unire adevarata si organica cu Dumnezeu, pe care o capatam
cand ne nastem prin iubire din Dumnezeu – doar aceasta
nastere ne poate aduce adevarata cunostinta de Dumnezeu.
Pentru ca Dumnezeu este iubire, iubirea ne leaga, ne apropie

54
 

duhovniceste si ne uneste cu toate fapturile lui Dumnezeu – 

si, mai inntai, cu oamenii. Cel ce isi iubeste fratele Il are pe
Dumnezeu. Il cunoaste pe Dumnezeu, caci se naste din
Dumnezeu. Dumnezeu trimite pe Fiul si pe Duhul Sau in
lume pentru a intemeia Biserica, comunitatea sfintilor,
pentru a da marturie despre El pentru ca toti oamenii in
libertate sa-L cunoasca si sa-L iubeasca.
Sfantul Pavel, considerat primul misionar si primul
teolog crestin (David Bosch), datoreaza opera sa teologica si
lucrarea misionara evenimentului intalnirii minunate cu
Hristos pe drumul Damascului. Sfantul Apostol Pavel are o
constiinta apostolica si misionara exemplare, invitand la
concordanta deplina intre viata morala proprie si exigentele
Evangheliei lui Hristos. Motivatia misionara in viziunea
paulina este iubirea lui Dumnezeu (II Corinteni, 5), iar
angajarea misionara are o dimensiune liturgica, sacerdotala
si sacrificiala.
Viata misionarului este o viata in Hristos prin purtarea
in trup a omorarii Lui ca si viata lui Iisus sa se arate in trupul
nostru (II Corinteni, 4,10). Capitolele din Epistola catre

55
 

Romani 9-11 exprima conceptia misionara a Sfantului

Apostol Pavel si relatia stransa cu teologia sa, fiind un
document al istoriei misiunilor, orientat catre viitor.
Elementele, ideile-forta ale teologiei misionare a
Sfantului Pavel pot fi clasificate dupa cum urmeaza:
-Biserica este comunitatea noua in care membrii ei sunt in
raporturi fratesti, iar legea comunitatii este iubirea si intr-
ajutorarea;
- Desi misiunea crestina se desfasoara in lipsuri si suferinta
ea este fortificata de Hristos care asigura triumful Bisericii
intru jertfa (II Corinteni, 12, 9-10);
- Scopul misiunii crestine consta in propoveduirea
Evangheliei, in impartasirea de harul mantuirii prin Duhul
lui Hristos spre reconcilierea cu Dumnezeu si cu semenii.
- Esentiala pentru misiune, in perspectiva subiectului
misiunii, este credinta personala in Iisus Hristos mort si
inviat pentru mantuirea lumii, o confesiune, o marturisire
facuta pe temeiul relatiei cu Hristos in iubire si experienta
spirituala.

56
 

Apostolul neamurilor a lasat Bisericii cele 14 epistole

care nu sunt texte misionare in sens strict, ci corespondenta
pastorala a autorului care raspundea la problemele
pastorale particulare ale unei comunitati crestine. Predica si
scrisul sau sunt conforme Traditiei (I Corinteni, 11,23; 15,3),
misiunea sa este autentica, avand acordul, aprobarea
autoritatii Bisericii, a Apostolilor. Academismul formatiei
sale rabinice a fost bulversat de inopinatul eveniment de pe
calea Damascului. Eruditia sa teologica a fost nevoita sa
insereze dupa extaz si reflectie anahoretica pe Hristos care a
devenit centrul de neclintit al credintei si propoveduirii sale.
Sfantul Pavel este si ramane fidel in mod absolut lui
Hristos care i-a aparut  –ophthe – (I Corinteni, 15,8) in
experienta de natura vizionara care sta la temelia vocatiei
sale si care a determinat o schimbare radicala in viata sa.
Experienta Damascului este o revelatie petrecuta in
interioritatea tainica, in sufletul ales de Dumnezeu direct, de
o maniera specifica profetismului ebraic.
Aceasta viziune este concentrata in textul din epistola
catre Romani (3,21-30). Iisus Hristos este Mesia cel asteptat,

57
 

Persoana istorica, prin care Dumnezeu a realizat planul Sau

din vesnicie de mantuire a lumii. Experienta Damascului a
facut din Sfantul Pavel un ambasador pentru Hristos si un
slujitor al reconcilierii.
Sfantul Pavel leaga misiunea sa pentru Hristos si
Biserica Sa, apostolatul sau, de chemarea profetica a lui Isaia
si Ieremiea (Romani, 1,1; Isaia, 49,1; Ieremia, 1,5; Galateni,
1,15). Datoria lui este aceea de raspandi, de a semana
cunostinta lui Dumnezeu, cuvantul Sau, ca de la Dumnezeu,
inaintea lui Dumnezeu, in Hristos (II Corinteni, 2,17).
Cuvantul, propoveduirea sa este insotita de darul vindecarii
si de alte semne si minuni, iar iubirea crestina nu consta
doar in experienta interioara a bucuriei intalnirii cu cel iubit,
ci se manifesta si concret, comunitar prin facere de bine,
ajutor pentru cei aflati in lipsuri si suferinta, ajutoarele
pentru sfinti (16,1).
Mesajul misionar paulin este mereu actual si in orice
situatie el poate fi interpretat spiritual, existential, reflectand
datoria personala de intoarcere iminenta la Dumnezeu, de a
avea mintea, gandul – nous – lui Hristos (2,16).

58
 

Omul din lume, tentat de atractiile exercitate de idolii

acesteia, adulter, desfranare, necuratie, destrabalare,
inchinare la idoli, fermecatorie, vrajbe, certuri, zavistii,
manii, galcevi, dezbinari, eresuri, pizmuiri, ucideri, betii,
chefuri si altele asemenea acestora (Galateni, 5,19-21), este
chemat la eliberare spirituala prin Hristos, acceptand si
intelegand suveranitatea Sa absoluta. Mantuirea lumii,
sensul ontologic si existential al omului este dat de Hristos,
care devine centrul vietii spirituale a omului: M-am rastignit 
impreuna cu Hristos si nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste
in mine (Galateni, 2,20).
Sensul vietii omului in plan spiritual, prin care de fapt 
acesta se defindeste in primul rand ca fiinta umana, este
acela de a cunoaste pe Dumnezeu si a fi cunoscut de
Dumnezeu. Dumnezeu poate fi cunoscut prin credinta in El si
cei pe care Acesta i-a trimis in lume prin credinta in Hristos,
Fiul Tatalui intru Care locuieste trupeste toata plinatatea
Dumnezeirii (Coloseni, 2,9). A fi cunoscut de Dumnezeu
inseamna a fi chemat, ales, glorificat de catre Dumnezeu, a fi

59
 

in comuniune cu El in experienta teognosica a iubirii, dar al

Duhului lui Hristos.
Pentru ca omul sa cunoasca si sa fie cunoscut de
Dumnezeu este necesara predica, anuntul kerigmatic
esential, evanghelizarea, anume ca Hristos a murit pentru
pacatele noastre dupa Scripturi; Si ca a fost ingropat si ca a
inviat a treia zi (I Corinteni, 15,3-4). Aceste cuvinte exprima
actele divine mantuitoare, sunt adresate omului, sunt 
compatibile si vin in intampinarea aspiratiilor sale spirituale,
ale dorintei sale dupa Dumnezeu. Cuvantul Evangheliei se
adreseaza tuturor, este pentru toti oamenii, are o destinatie
universala: Caci nu este deosebire intre iudeu si elin, pentru
ca Acelasi este Domnul tuturor, Care imbogateste pe toti cei
ce-L cheama. Caci oricine va chema numele Domnului se va
mantui (10,12-13). Pentru ca oamenii sa cunoasca pe
Dumnezeu este absolut necesara existenta si lucrarea
misionarilor, a trimisilor pentru a vesti Evanghelia, pentru ca
oamenii sa auda adevarul lui Dumnezeu, adevarul mantuirii
lor, a iubirii lor de catre Dumnezeu. Oamenii cred prin
ascultarea cuvintelor Evangheliei propoveduite de Apostoli

60
 

si, apoi, de urmasii lor, episcopii si preotii Bisericii, ierarhia

sacramentala a acesteia.
Epistolele Efeseni si Coloseni prezinta eclesiologia
paulina. In viziunea paulina, Biserica este calea si semnul
misiunii cosmice a lui Hristos de mantuire a lumii (Donald
Senior). Biserica este implinirea Celui ce plineste toate intru
toti (Efeseni, 1,23). Hristos este atat Capul Bisericii cat si
Domnul intregului univers. Strategia misionara a apostolului
consta in implantarea Bisericii in marile centre ale lumii
vremii sale ca de acolo Mireasa lui Hristos sa radieze
stralucirea si frumusetea sa in toate zarile, integrand cat mai
multi oameni pentru a face din ei, Trupul lui Hristos.
O exigenta esentiala pentru misiunea crestina este cea a
pastrarii unitatii Bisericii, pentru ca Hristos este unul si unul,
logic si ontologic, este si Trupul Sau alcatuit din toti cei care
cred si il marturisesc ca Dumnezeu.
Cunoscut ca misionar prin excelenta, un geniu misionar
al tuturor timpurilor, Sfantul Pavel, cel mai mare din cati s-
au pus vreodata in slujba Bisericii (Pr. Sabin Verzan),
sugereaza anumite principii misionare:

61
 

Dorinta Sfantului Pavel este de a fi in cat mai multe

locuri, de a intemeia cat mai multe comunitati, mai ales in
inima marilor metropole pentru ca Evanghelia sa fie auzita
de personalitati politice si culturale.
Sfantul Pavel, in lumea religioasa a vremii sale, desi
aducea un mesaj tulburator, inimaginabil pentru cei mai
multi, incredibil, avea capacitatea si inteligenta de a lega
noua invatatura de alte credinte religioase din terenul de
misiune. Credintele vechi nu erau negate frontal, ci li se
aratau limitele, neimplinirea. Relevant in acest sens este
dialogul cu filosofii greci din Areopagul Atenei care au inaltat 
o statuie si Dunezeului necunoscut pe care Sfantul Pavel il
identifica cu Hristos cel inviat.
Efortul si straduinta de a predica Evanghelia cu
sinceritate, cu devotament si disponibilitate integrale pentru
adevarul lui Hristos pentru ca oamenii sa fie eliberati de
pacat, de rau, carcterizeaza misionarismul paulin. Asa cum
subliniaza un exeget, sinceritatea a fost puntea de aur pe
care a intins-o Apostolul peste abisul neincrederii pe care l-
au deschis in suflete propoveduitorii atator doctrine false,

62
 

propoveduitori care urmareau adesea numai recoltarea de

aplauze ieftine si interese personale (Pr. Prof. Sofron Vlad).
Sfantul Pavel a fost un adevarat parinte, iubitor, plin de
grija, de solicitudine, al membrilor comunitatilor infiintate
prin misiunea sa si nascuti prin Evanghelie in Iisus Hristos (I
Corinteni, 4,15). Comportamentul sau fata de fiii sai
duhovnicesti tine perfect seama de diferentele de varsta,
sociale, ceea ce denota un profil psihologic deosebit al
apostolului. Apostolul compara in repetate randuri rolul sau
fata de cei pe care i-a convertit la Hristos, cu rolul unei mame
(I Tesaloniceni, 2,7) sau al unui tata (I Tesaloniceni, 2,11),
caci el i-a nascut prin Evanghelie in Iisus Hristos (Pr. Vasile
Mihoc, Epistola Sfantului Apostol Pavel catre Galateni. Studiu
introductiv, traducere si comentariu). O consecinta a acestei
relatii parintesti cu cei convertiti ai sai a fost corespondenta
sa trimisa acestora, comunitatilor infiintate de el, carti
canonice ale Noului Testament, normative pentru invatatura,
morala, disciplina Bisericii.
Aceasta adaptabilitate si disponibilitate a apostolului
pentru o larga diversitate de convertiti, fiecare cu

63
 

mentalitatea sa, ancorata in culturi si traditii dintre cele mai

diverse, este dovada, argumentul incontestabil si graitor de
la sine despre principiul universalitatii Evangheliei.
Evanghelia este pentru toate popoarele lumii.
Un alt principiu misionar paulin vizeaza moralitatea,
viata morala a crestinilor prin care ei dau marturie, in lumea
cazuta prada pacatului si prin aceasta diavolului, forta
personala activa si eficienta ce lupta evident impotriva lui
Dumnezeu si a omului, antrenandu-l in intuneric existential,
despre indreptarea in Hristos si locuirea Duhului Sfant in
fiinta lor reinnoita prin har. Cine savarseste pacatul
rastigneste a doua oara pe Hristos care a murit pentru
pacatele oamenilor. Insusi trupul omului este templu al
Sfantului Duh (I Corinteni, 6,19), iar pacatele care ofensau in
modul cel mai profund si sensibil rigorismul moral al
apostolului excludeau si lipseau pe om de vocatia sa
ontologica de fiu al lui Dumnezeu si mostenitor cu sfintii al
Imparatiei lui Dumnezeu.
Sfantul Pavel, din experienta sa misionara de o
avengura impresionata, in situatii dintre cele mai diverse,

64
 

favorabile uneori, dar de cele mai multe ori nefericite, judeca

actele umane prin ochii si cu inima lui Hristos insusi,
avertizand pe slujitorul lui Hristos, pe cel ce predica
Evanghelia, de refuzul categoric al unor structuri osificate,
incremenite in pacat, luptatoare impotriva Duhului Sfant,
prada inlantuirii duhurilor rautatii. Indemnul sau este
pentru lupta cea buna a credintei (I Timotei, 6,12) spre
cucerirea, dobandirea vietii vesnice. In toate suferintele,
umilintele, incercarile, primejdiile, chiar de moarte, omul lui
Hristos, misionar si pastor al Bisericii Sale, este indemnat la
statornicie si rabdare, la smerenie, cu ochii atintiti asupra lui
Iisus, incepatorul si plinitorul credintei, Care, pentru bucuria
pusa inainte-I, a suferit crucea (Evrei, 12,2). In ceea ce
priveste situatia materiala, existenta cotidiana cu exigentele
ei, apostolul propune ca aceia care propovaduiesc
Evanghelia sa traiasca din Evanghelie (I Corinteni, 9,14),
modest, smerit, cu buna cuviinta, pentru ca iubirea de argint 
este radacina tuturor relelor (I Timotei, 6,10).

65
 

V. MISIUNIEA BISERICII ORTODOXE IN CONTEXTUAL

MISIONAR CRESTIN MONDIAL
-misiune = lucrarea, activitatea bisericii;
Consta in: - propovaduirea permanenta a Cuv. lui Dumnezeu;
- un mod de viata, de comportament, o existenta
crestina, eclesiala, intemeiata pe principiile evanghelice,
omul are acces la acestea prin taina botezului, mirungerii si
euharistiei.
Misiunea Bis trebuie abordata :-execetic (analizand in
perspectiva misionara textele evanghelice), cronologic
(evocarea marilor perioade ale misiunii crestine) si analitic
(enuntarea problemelor actuale).
5.1. MODELE ISTORICE ALE MISIUNII CRESTINE
David Bosch identifica 6 perioade si utilizeaza
termenul de paradigma(=metoda):
1.paradigma apocaliptica a crestnismului prima
2. p elenistica a per. patristice;
3. p catolicismului roman medieval;
4. p protestanta a Reformei;
5. p epocii moderne, numita a Luminilor;

66
 

6. p ecumenica in curs de realizare.

5.2. MISIUNEA BIS PRIMARE
In Bis Cincizecimii exista virtual toate darurile ce se vor
manifesta in istoria Bisericii, este expresia plinatatii Bisericii
avad o structura teandrica, divino-umana.
- NT ilustreaza imaginea Bis in unitatea , sfintenia,
catolicitatea si apostolicitatea ei, a BISERICII una dupa cred
in Hr si a diversitatii eclesiale in ceea ce priveste numirile
Bisericii.
- intemeiata in si prin taina mantuitoare a lui Hristos,
implinita si insufletita prin Duhul Sfant la Cincizecime.
- Biserica este creatia cea noua, parabolele evanghelice (...)
au o seminificatie eclesiala, si vizeaza Biserica in
plenitudinea ei de har si de adevar, incluzand invatatura,
Taine, cult, morala si spiritualitate, ierarhie sacramentala si
poporul cel dreptcredincios.
- II Cor 13, 13 –  „Harul Domnului nostru Iisus Hristos,
dragostea lui Dumnezeu Tatal si impartasirea Duhului Sfant 
sa afie cu voi cu toti” – fundamentul trinitar al Bisericii,

67
 

integritatea sa ontologica si dinamica ca dialog, comuniune

si iubire intre Dumnezeu si oameni.
-crestinii „templu al Duhului Sfant” si-l zidesc(templul) prin
Sf Taine (Botez Mirungere si Euharistie)
Titluri in NT pentru Biserica:
1. Poporul lui Dumnezeu – laos tou Theou – prin herta Fiului
(tit 2.14, Efes. 2,10,14-15; I Pentru 2,9) prin botez – fii ai lui
Dumnezeu dupa har.
2. Trupul lui Hristos – soma Hristou – prin si impreuna cu
Hr.
3. Templu al Duhului Sfant desemneaza
- calitatea credintei si a vietii crestinului
- cumuniunea vizibila, marturisitoare a dreptei
credinte
4. Mireasa lui Hristos titlu eclesiologic
- relatia reala din Dumnezeu si oameni, una a iubirii
- relatia „conjugala”, relatia dintre Hristos si crestini, pe
incredere si iubire, jertfa si libertate responsabila
5. Biserica este mediul comuniunii reale, dintre D-zeu si
oameni, in rugaciune. (FA 2, 17-18; 20,28)

68
 

6. Biserica este orizontul comunicarii dintre oameni, al

filantropiei „strangere de ajutoare pentru sfinti” (I Cor. 16,1;
FA 4, 32-3; Matei 25, 34-36).
- istorico-criticismului - Bis structurarea asteptarilor, a
sperantelor apocaliptice ale poporului evreu,
- crestinii Bis primare – Iisus Hr regalitatea unica si vesnica
promisa de D-zeu
- Iisus din Nazaret – Iisus al istoriei;
- credintele si sperantele lor mesianice – Iisus al
credintei
- Biserica primara – secta = act de rea credinta – miopie
teologica.

5.3. MISIUNEA BISERICII PATRISTICE SI A CELEI

ORTODOXE

- J. Meyendorf „chiar daca nu a existat in teologia patristica si

bizantina un tratat clasic de eclesiologie, Scriptura, Traditia,

69
 

Tainele, cultul, canoanele ilustreaza si contureaza

dimensiunea eclesiala in complexitatea si inefabilul ei”. 
- Biserica este misionara in insasi fiinta ei - B. Bobrinskoy
- principiul misionar al Ortodoxiei – pacificarea poporului si
crestinarea lui
- parohia, manastirea in comuniune si sub autoritatea
episcopului – semn al prezentei lui Hristos si a unitatii Bis in
Hr
- Biserica – comuniune a oamenilor cu D-zeu, ca Trup al lui
Hristos si Templu al Duhului Sf – Bis este noua alianta a lui
D-zeu, Noul Israel ales de D-zeu prin Hr si sfintit de Duhul Sf 
pt a da marturie desre marirea lui D-zeu in lume
- Epistola catre Diognet – „ceea ce este sufletul pentru trup,
aceasta sunt crestinii pentru lume” 
- Pastorul lui Herma – „lumea a fost creata pentru Biserica” 
- Ignatie al Antiohiei –  „Biserica este comuniunea tuturor
celor botezati, a celor ce participa la Euharistie, avand in
centru pe ep, cu cele ceresti, cu D-zeu.
- Sin I Ec Niceea 325 – a formulat insusirile esentiale ale Bis:
unitate, sfintenie, catolicitate si apostolicitate

70
 

- Sf Chiril al Ier. – relatia dintre Bis si Duhul Sf  – prin

Mirungere tot sufletul cresint este sfintit prin Duhul Sf 
- Sf Vasile – relatia dintre Bis si Duhul Sf in perspectiva
moralei eclesiale „unirea Duhului cu sufletul nu prin atingere
(trupesc si netrupesc) ci prin abtinerea de la pacate
- Sf Atanasie si Chiril ai Alexandriei dezvolta o teologie a
incorporarii umanitatii in Trupul lui Hr
- Fer Augustin – Biserica ca un Hristos deplin „Christus totus,
caput et corpus” 
- experienta liturgica si sacramentala – lepadarea grijii
lumesti si intrarea anticipata, simbolica in Imp. lui D-zeu
- functia esentiala a Bis – de a manifesta si actualiza in
aceasta lumea eshatonul, realitatea ultima a salvarii si
mantuirii
- misiunea Bisericii consta in a realiza plinatatea
eshatologica in timp, in istorie prin comuniune cu Hr, mai
ales prin Euharistie si are ca finalitate sfintirea
- are ca obiect omul si lumea, care ofera acesteia iubirea
divina-agape

71
 

- confruntata cu gnosticismul Biserica a respins tendinta

„elenizarii crestinismului”, „semitizarii” acestuia – triumf a 3
adev crestine:
a. canonicitatea VT, unitatea revelatiei, continuitatea
dinamica dintre VT si NT
b. venirea lui Hr in istoria oamenilor, intruparea lui D-
zeu-Cuvantul
c. credinta in inviere
Repere paradigmatice ale misiunii bizantine si
ortodoxe:
Teologia ca disciplina intelectuala, dublata si nedespartita de
experienta spirituala
Centrarea eclesiologia a misiunii – nu doar o functie a Bis.
Bis este scopul misiunii
Liturghi si Euharistia – cultul divin
Misiunea si unitatea crestina sunt interconectate
Misiunea se intemeiaza in natura trinitara
Mantuirea si viata nu se reduc la dimensiunea antropologica
ci au o dimensiune cosmica

72
 

Ortodoxia este profund angajata misionar in societate -

„Liturghia dupa Liturghie” 

5.4.  PRINCIPII ALE MISIOLOGIEI ORTODOXE

Biserica Ortodoxă folosește cu precauție termenul de
misiune pentru a face distincție de prozelitismul catolic,
protestant și mai ales neoprotestant. O Biserică nu poate fi
un spațiu misionar pentru alți creștini.
Biserica ortodoxă a face în mod clar o distincție între
Misiune, în sensul de vocație a Bisericii de a proclama
Evanghelia, și misiuni, ca activități evanghelizatoare ale unei
confesiuni/denominațiuni într-un spațiu necreștin, legate de
multe ori de acțiunea de colonizare.
Pentru Ortodoxie, misiunea se identifică cu tradiția și
continuitatea Bisericii în timp, cu transmiterea credinței de
la o perioadă la alta și de la o generație la alta. Obiectivul
misiunii este de a păstra poporul în credință într-o

73
 

comunitate istorică permanentă, Evanghelia și Euharistia

fiind legate în permanență. 
Prin misiune, în sens ortodox, se înțelege mărturia
despre Dumnezeul cel viu- Treimea. Sensul misiunii este de a
transmite viața de comuniune care există în Dumnezeu, nu
doar transmitere de adevăruri morale, intelectuale, etc.
Modelul originar al misiunii este cel din viața intratrinitară.
Centralitatea lui Hristos. Versetul Filipeni 2,11: să
mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos întru
slava lui Dumnezeu este fundamentul și inima teologiei.
Logosul întrupat se află în centrul misiologiei creștine.
Misiunea ortodoxă se aseamănă cu misiunea lui Hristos, în
contextul luptei spirituale cu răul, cu păcatul. Misiunea este o
cale a jertfei, a Crucii și implică convertirea de la păcat la
virtute. Dumnezeu actualizează actul chenotic hristic prin
Biserica Sa. Scopul misiunii Bisericii este acela al
recapitulării umanității și universului în Hristos. 
Misunea ortodoxă are și o dimensiune pnevmatologică
și sacramentală întrucât e inseparabil legată de Duhul Sfânt.
Persoanele Sfintei Treimi nu sunt separate, Hristos și

74
 

Biserica Sa nu se separă de Duhul Sfânt. Prin Duhul Sfânt,

care lucrează mai ales în Biserică în Sfintele Taine și slujbe,
omul este incorporat deplin în Biserică, prin conlucrarea cu
harul și prin efortul lui personal (asceză). Accentuarea
aspectului mistagogic (de trăire în particular) al vieții
creștine trebuie să se facă în paralel cu mărturia vizibilă,
concretă, publică a calității, a vredniciei de creștin. 
Conceptul ortodox de misiune depinde de înțelegerea
naturii Bisericii. Lucrarea lui Hristos se continuă în Biserică.
Încă de la început misiunea este lucrarea (activitatea) Ei.
Proclamarea Evangheliei e inseparabil legată de Biserică, nu
este separație între misiune și Biserică. Biserica nu este doar
o uniune de oameni legați de anumite interese. Misiunea nu
 înseamnă proclamarea unor idei teoretice și principii de
comportament, ci implică formarea (nu informarea) de
creștini.  Apostolicitatea este de o mare importanță, pentru
că incorporarea în Biserică se face pe temelia Apostolilor și a
Proorocilor, într-o continuitate neîntreruptă. Fiecare
membru are responsabilitatea de a da mărturie prin viața sa. 

75
 

Proclamarea Evangheliei prin doxologie și Liturghie.

Rugăciunea și Evanghelia din Liturghie au un rol de prim
rang. Mărturisirea implică și cult (închinare). Liturghia
recapitulează și proclamă evenimentele importante din
istoria mântuirii, anticipează Împărăția ce va să vină și
actualizează prezența Euharistică a lui Hristos. Misiunea
ortodoxă este structurată pe Liturghie și pe Sf. Taine. După
Euharistie urmează trimiterea cu pace să ieșim, prin care
fiecare credincios devine un apostol. Prin dimensiunea
doxologică, liturgică, misiunea se diferențiază de
propagandă, de ideologie. Misiunea ortodoxă este
inseparabil legată de preoție. Libertatea religioasă înseamnă
libertate de cult. Liturghia apare ca un răspuns și o
necesitate la oferta lumii secularizate (sport, divertisment 
ief tin, etc.). În Biserică, arta liturgică (icoane, imne, etc) nu
are o valoare doar estetică, ci mai ales valoare teologică, de
deschidere spre Împărăța lui Dumnezeu.
În Ortodoxie, Evanghelia se propovăduiește în Liturghie,
 în Taine și în celelalte servicii divine, cele 7 Laude. În cultul

76
 

ortodox, Sf. Scriptură este izvorul și temelia vieții liturgice și

spirituale a Bisericii. Biblia este vie în Liturghie.

Pr. Stăniloae (după un model al lui Florovski) prezintă o

structură a rugăciunii:
a). Adresarea căt re Dumnezeu: -se exprimă prezența lui
Dumnezeu și trăirea omului a prezenței Lui 
b). Aducerea aminte (aspectul anamnetic) : -faptele
minunate ale lui Dumnezeu, încrederea omului in El și în
actualitatea lucrării Lui 
c) Cererea propriu-zisă 
d) Slăvirea lui Dumnezeu în Treime
e) cuvântul Amin- confirmare doxologică- fidelitatea lui
Dumnezeu
Dimensiunea duhovnicească personală ce o
completează pe cea cultică, publică. Idealul creștin este
sfințenia, prin împărtășire din sfințenia lui Dumnezeu, iar
Biserica are numeroase exemple în persoana martirilor,
sihaștrilor, cuvioșilor, etc. Sfințenia ca ideal creștin este
confruntată cu o nouă gnoză, cu ocultismul,cu dorința de a

77
 

crea o lume și o credință nouă. În Răsărit, spiritualitatea,

mistica iluminatoare de natura personală are puterea de a
salva de la asaltul modernității. Înțelegerea și propovăduirea
Scripturii e legată de trăirea ei pe calea sfințeniei.
Contextualizarea Evangheliei în cultura națională, a
universalului creștin în particularul local – principiu de bază
și înseamnă relația dintre cultura națională și credința
creștină. Inculturaț ie= 1.etimologic- inserția de valori noi în
moștenirea cultural-spirituală
2. În viziunea creștină de azi- mișcarea ce există în
culturile locale prin care creștinismul este prezentat și
formulat pentru a fi trăit de acea comunitate. Inculturația
dpdv misionar este procesul de evanghelizare prin care
creștinismul e asimilat de o cultură pentru a fi trăit și
exprimat într-un mod propriu și potrivit acelei culturi.
Integrarea creștinismului în cultura etnică=indigenizarea.
Istoria popoarelor ortodoxe s-a identificat cu Ortodoxia, care
i-a dat formă. Misiunea în slujba Bisericii, Biserica în slujba
națiunii=Biserica a apărat înteresele poporului chiar
 împotriva clasei conducătoare și a autorităților. Orice

78
 

Biserică locală este un prototip în sânul unei comunități

universale.
Dimensiunea ecumenică a Ortodoxiei. Ortodoxia se
numește pe sine în cadrul mișcării ecumenice forma actuală,
istorică, văzută a Bisericii Universale neîmpărțite din
primele veacuri. Ea păstrează fondul dogmatic, structura
liturgică și ordinea canonică pe care se reazămă unitatea
Bisericii Universale.
Ecumenism provine de la oikumene: oikeo,ein- a locui.
Oikumene înseamnă lumea locuită, casa oamenilor și implică
ideea de universalitate și unitate a omenirii. Ecumenism=
1.teologic-unitatea creației 2.creștin- universal, catolic,
valabil pt toți oamenii. Unitatea creștină a fost mărturisită
 încă de la început de părinții apostolici (Sf. Ignatie ) . 3.în
sens actual-acțiunile creștinilor ce au dus la creearea unor
foruri sau organisme ecumenice (de unire). Începutul
ecumenismului e considerat că a avut loc în 1910 la
Edibourgh, Scoția. Cel mai important for este Consiliul
Ecumenic al Bisericilor.

79
 

Prin participarea în CEB, Ortodoxia întreține un dialog

cu celelalte confesiuni și își face cunoscut tezaurul de valori,
deși în moment se află într-un impas întrucât valoarea
promovată acum este diversitate fără discernământ.
Biserica se caracterizează și astăzi în lucrarea misionară
prin CREDINȚA în Părinți, Apostoli și martiri, prin
SPERANȚA în prezența noastră în lume în cadrul providenței
divine și prin IUBIRE. 

5.5.  PARADIGMA MISIONARĂ A BISERICII ROMANO-

CATOLICE

În Evul Mediu, misiunea catolică a fost marcată

lingvistic de latina medievală între 600-1500 și de concepția
naturii umane căzute în păcat și moartea substitutivă a lui
Hristos de sorginte augustiniană . Această teologie creaază o
viziune dualistă: cetatea terestră (lumea) trebuie supusă
cetății cerești (Biserica Romei). Motto: Silește-i să intre

80
 

(Luca 14,23). ---pretenția Romei la autoritate supremă,

războaie religioase, convertiri forțate, etc.
Misiunea Occidentală coincide cu era colonizării, iar
civilizația superioară (Europeană dpdv tehnic, economic și
militar) impunea cultura ei, inclusiv religioasă. Iezuiții
utilizează pentru prima  dată noțiunea de misiune în sens
clasic=trimiterea de oameni ai Bisericii pentru a converti pe
necreștini. Această datoria a fost asumată de unii regi, apoi
de papă prin De propaganda fide. Până la conciliul II Vatican,
cei ce nu treceau sub autoritatea papei erau anatematizați,
excluși, având la bază concepția tomistă că fiecare are locul
său în univers pentru a ajunge la armonia celor două lumi-
terestră și cerească. Astăzi misiunea B.C. a luat o direcție
nouă datorită spiritului ecumenist, democratic. 
Mai există un model eclesiologic augustinian la bază
care spune că orice botez este valid pentru că Hristos este
Cel ce botează, dar este roditor doar prin aderarea la
Biserica Romei, singura biserică adevărata, al cărui cap este
urmașul Sf. Petru-papa fiind principiul unității. Această
pretenție de supremație a papei străbate istoria prin diferite

81
 

acte în care a fost afirmată: bula Unam Sancta-papa

Bonifaciu VIII 1302; decretul conciliar Unitatis
Redintegratio, enciclica Ut unam sint a lui Ioan Paul II din
1995.

5.6.  MISIUNEA IN PERSPECTIVA BISERICILOR

REFORMEI

Textul misionar care exprima esenta misiunilor

protestante este din Romani 1; 16-17: ,, Caci nu ma rusinez 
de Evanghelia lui Hristos, pentru ca este putere a lui
Dumnezeu spre mantuire a tot celui ce crede, iudeului intai si
elinului. Caci dreptatea lui Dumnezeu se descopera in ea din
credinta sis pre credinta, precum este scris: Iar dreptul din
credinta va fi viu” 
Misionarismul protestant are cinci caracteristici:
1 Justificarea prin credinta
2 Coruptia totala prin pacat a naturii umane

82
 

3 Dimensiunea subiectiva a mantuirii spre deosebire de

scolastica ce considera teologia mai mult ca o ,,scientia
argumentativa” 
4 Afirmarea rolului individului si a responsabilitatii
personale a acestuia prin sacerdotiul intregului popor a lui
Dumnezeu
5 Rolul central al Scripturii in viata Bisericii, cu consecinta
imediata ca predica, cuvantul este superior imaginii, ca
auzirea este mai importanta decat vederea, mergand pana la
a considera sacrament chiar cuvantul-,,verbum
visible”(Calvin), ,,sacralizandu-se Biblia insasi”
Suprimand ordinile monahale, protestantii s-au lipsit de
un instrument important pentru misiune
Pentru protestanti, in general, unitatea de credinta
inseamna pastrarea identitatii confesionale cat mai aproape
de originea, de forma ei apostolica.
Specific protestantismului (Luther, Calvin) este
conceptia eclesiologica despre Biserica eveniment, opus
institutiei , conceptie eclesiologica traditionala. Biserica este
evenimentul adunarii credinciosilor pentru celebrare, cand

83
 

se predica curat Evanghelia si se administreaza

sacramentele conform Scripturii.
Biserica Anglicana, membra a lumii protestante, este
adepta a conceptiei eclesiologice a “ramurilor Bisericii”.
Conform acestei conceptii, toate Bisericile, Ortodoxa,
Romano-Catolica sau protestante, reprezinta Biserica
Universala, sunt in fiinta lor adevarata Biserica.

5.7. MISIUNEA CRESTINA IN MODERNISM

1. Perioada iluminista a marcat in special lumea

protestanta dar si pe cea romano-catolica, avand efecte si
pentru popoarele ortodoxe.
2. filosofia luminilor functiona dupa schema subiect-
obiect, obiectul fiind rezervat unei cercetari stiintifice a
elementelor ce constituiau ansamblul realitatii care, de altfel
nu mai era perceputa in perspectiva unei unitati armonioase
si coerente. Noile descoperiri din stiintele naturii si, mai

84
 

ales, cele tehnice polarizau si mai mult un sistem dualist 

structurat cartezian in cele doua elemente separate res
cogitas si res extansa, respectiv omul si natura care nu mai
era inteleasa ca fiind creatia lui Dumnezeu.
3. Iluminismul respinge ideea de finalitate a lumii, de
sens divin al acesteia si plinirea ei in Dumnezeu (Efes 1,23)
inlocuind principiul finalist, teologic si metafizic.
4. Ideea de progress infinit devine standardul omului
illuminist, proiectul autodepasirii fiind unul ,,atragator si
provocator”, aducand permanent noi descoperiri. 
5. Religia este redusa la “un ansamblu de opinii private,
detasata de ansamblul faptelor public recunoscute” (David
Bosch), ceea ce explica rupture teologie-stiinta,
6. Modernitatea vine cu principiul optimist ca “toate
problemele sunt susceptibile de a fi rezolvate”, ca totul
poate fi explicat, ca nu poate exista la infant un domeniu al
necunoscutului, un mister inaccesibil.
7. Gandirea umana consider ape oameni ca indivizi
emancipati si autonomi, emancipate de autoritatea si
legislatia eclesiala, religioasa in primul rand, chiar daca de

85
 

exemplu, Luther, inspirit de Augustin, considera individual

mai intai in relatia sa cu Dumnezeu si Biserica. Nu credinta
in Dumnezeu, ci credinta in umanitate reprezinta aspectul
essential al crezului iluminist. Indivizii egali isi disputa
sansele la progress si fericire iar autarhia lor ii propulseaza
spre responsabilitatile sociale asumate intr-un regim al
libertatii subiective ce elimina orice absolut. O consecinta a
acestei viziuni si atitudini existentiale, este urmatorul
paradox: “pe de o parte fiintele umane dobandesc mai multa
importanta decat Dumnezeu, iar pe de alta parte ele nu se
mai disting fundamental de animale si de plante’” 
Modelul de gandire illuminist, modernist va avea impact 
asupra viziunii crestine in plan teologic si anthropologic.
Omul nu mai este pacatos, pacatul devine ,,o notiune pur
moralizanta”, iar natura umana este esential buna. Omul isi
este autosuficient, gandirea si fapta sa sunt normative, fara
raportarea la Dumnezeu si lucrarea Sa.
Kant, Marx, Durkheim, Freud vad in religie un ,,reziduu
preistoric”. 

86
 

Iluminismul a adus o modifiacare in relatia Bbiserica-

Stat. Daca de la Constantin cel Mare pana la epoca iluminista,
relatiile Biserica-Stat se caracterizau in general printr-un fel
de simbioza, iluminismul proclamasepararea Bisericii de
Stat.
In aceasta perioada se va evidentia misionarismul
protestant, amplificat de 3 factori, asa cum considera
D.Bosch: a) ,,Marea Trezire” in coloniile britanice din
America de Nord; b)aparitia metodismului in Anglia;
c)reinnoire evanghelica in Biserica Anglicana.
Misiunile crestine occidentale se pot caracteriza prin
3C: ,,crestinism-comert-civilizatie”. 
Dreptul de a avea o opinie personala in interpretarea
Scripturii, a dus la manifestarea unei noi orientari religioase,
aceea a denominatiunilor crestine, sectele in perspectiva
misiologiei ortodoxe, adevarate ,,organizatii paraeclesiale”. 
Dat fiin contextual socio-politic imprimat de iluminism,
misiunea Bisericii s-a desfasurat progresiv, misiologia s-a
structurat ca stiinta, iar motivatia misionara a fost inteleasa
in perspectiva iubirii si suveranitatii divine, a Revelatiei

87
 

scripturistice, inteleasa ca mesajul lui Dumnezeu pentru

intreaga umanitate chemata la impartasirea de darurile sale,
la comuniunea harica cu Sine. In teologie, K.Barth a creat 
prin ,,teologia crizei” o rupture majora de traditia teologica
libera.
Dupa ,, generatia eului” trebuie sa urmezeastazi
,,generatia lui noi” intr-un orizont al comunicarii si
comuniunii. Redescoperirea acestor premise inseamna, de
fapt, o redescoperire a unei identitati uitate, articulate la
marea traditie crestina a participarii la misterul finite, al
participarii la dumnezeiasca fire (II Petru; 1,4). In aceasta
atmosfera apare ideea ecumenismului, a dorintei de a
cunoaste si a participa la taina persoanei celuilat, cu
respectful libertatii lui, al modului in care percepe si isi
asuma responsabil realitatea.
Paradoxal, secolul al XIX-lea, cand principiile
iluminismului au fost la moda, a fost considerat si ,,secolul
misiunilor”, datorita zelului misionar al tuturor Bisericilor,
facilitate si de dezvoltarea tehnicii si comunicarii mai rapide
intre oameni si popoare,. Miscarile pietiste si fundamentalist,

88
 

evanghelismul American si-au facut simtite prezenta in

orizontul misiunii crestine, conturandu-se astfel noi modele
de perceptie a crestinismului.

5.7.  MISIUNEA BISERICII ÎN CONTEXTUAL

ECUMENIC. PERCEPŢII ECUMENICE ALE
MISIUNII BISERICII

În context ecumenic misiunea Bisericii lui Hristos poate

fi înţeleasă în funcţie de diversitatea teologică şi eclesiala
astfel:
Biserica împreună cu ceilalţi – are la bază o reînnoire a
eclesiologiei însăşi; Biserica universală este prezenta unde
lucrarea liturgică şi filantropica a Bisericilor locale
mărturisesc şi realizează comuniunea cu Hristos Domnul 
Misiunea Bisericii ca Missio Dei – promulgator, K. Barth
-  învăţătura despre Sf. Treime este temeiul misiunii creştine

89
 

excluzând eclesiologia sau soteriologia; ea duce la trimiterea

Bisericii în lume (o altă “mişcare”), asemenea Fiului de către
Tatăl şi Duhului de la Tatăl prin Fiul 
Misiunea ca slujire pentru mântuire – în centru având
mântuirea, ca obiectiv religios primordial (“teologia
misionară dependenta de teologia mântuirii”); mântuirea – 
eliberarea de superstiţia religioasă, asteptatea bunăstării şi
progresul umanităţii; aceasta viziune a influenţat teologia
tradiţională şi interpretarea soteriologică(totus Christus) 
Misiunea –  căutarea dreptăţii , forma misiologica care
exprimă exigenta evanghelică a setei şi dorinţei de dreptate,
ca factori ai organismului social; justiţia socială este esenţa
tradiţiei profetice a V.T. şi a Predicii de pe Munte; angajarea
socio-politica este datorie creştină 
Misiunea că evanghelizare – termen polisemantic, mai vechi
ca cel de misiune, el se găseşte în N.T.; din perspectiva
misiologilor Th. Ohm şi J. Verkuyl, misiunea este primară şi
evanghelizarea secundară iar după alţii, ele sunt sinonime cu
toate că nu ar trebui confundate, termenul de misiune fiind

90
 

mult mai cuprinzător semantic; term. evanghelizare – act 

liber care aşteaptă un răspuns liber- convertirea;
Misiune –contextualizare, term. contextualizare apare în
anii ’70, definind modul în care mesajul misionar al Bisericii
s-a incarnat în viaţa celor care, de alte culturi, l-au îmbrăţişat  
Misiunea că eliberare, se manifestă sub mai multe forme
 în teologia hispanica şi amerindiana din America de nord;
după G. Gutiez eliberarea se realizează prin trei nivele:
-eliberarea de situaţiile sociale, de opresiune şi
marginalizare
-elib. de orice servitute personală 
-elib. de păcat, care rupe prietenia cu Dumnezeu şi oamenii 
Misiune şi inculturatie –  termen introdus de catolici şi
preluat de protestanţi denumeşte noţiunea prin care se
exprima “traducerea” credinţei creştine într-o cultură;
relaţia Biserica –  cultura locală: niciodată credinţă şi
expresia culturală nu se acoperă complet, astfel din puntul
critic de vedere al incubaţiei, nici cultura locală nu trebuie
distrusă prin evanghelizare şi nici nu poate fi acceptată în
totalitate; ea trebuie să  fie creatoare şi dinamica prin

91
 

convergenta tuturor Bisericilor, spre

catolicitate(plenitudinea Bisericii), spre unitatea Bisericii,
Trup al lui Hristos
Misiunea –  mărturie comună, competiţia dintre
confesiuni şi dominaţiuni a contribuit la erodarea
credibilităţii evanghelice în spaţiile necreştine; certurile şi
disputele dintre misionari generau neîncredere, fiind
necesară la lucrarea misionară o mărturie comună despre
Hristos, această dorinţă fiind germenele ecuemnismului sec.
al XX- lea; unitatea în Biserica putea fi temeiul unei misiuni
creştine autentice “unitate în misiune şi misiune în unitate”;
esenţial pentru unitate este termenul mărturie, Bisericile
având posibilitatea de a mărturisi în unitatea credinţei pe
Hristos euharistic, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt;
unitatea în ecumenism este posibilă numai acolo unde
oamenii se acceptă unii pe alţii în ciuda diferenţelor dintre ei 
Misiunea – minister al ansamblului poporului lui
Dumnezeu, J. Moltman –  “teologia creştină nu va mai fi
numai o teologie pentru preoţi şi pastori ci, în aceeaşi
măsură, o teologie pentru laici în relaţie cu vocaţiile lor în

92
 

lume”; dacă în catolicism, exagerările au dus la clericalism în

ortodoxie, unitatea dintre ierarhie şi credincioşi arata
comunicarea şi impreuna-lucrarea pentru mărturia creştină
şi extensia Trupului tainic al lui Hristos în Biserica Sa;
apostolatul laicilor-crestinii sunt desemnaţi prin Botez şi
Mirungere, Celulă de bază a Bisericii, ei fiind parte integrantă
a misiunii Bisericii; ierarhia slujitoare în iubire, pentru
mântuire şi viaţa veşnică cu Hristos, este modelul şi
structura creştinismului primar 
Mărturia creştină printre adepţii altor religii – în sensul
clasic, misiunea a reprezentat convertirea la Hristos şi
Biserică, aceasta era considerată “cucerirea şi
substituirea”oricărei alte forme de religie şi înlocuirea cu
religia creştină a Revelaţiei; dorinţa unei singure şi unice
religii cât şi eliminarea rezboaielor religioase au antrenat 
spirite precum ale lui Raymond Lullus, Nicolae Casanus,
Bartolomeo de las Căsaş; excluderea religiei duce la
inventarea de false religii, ideologii pseudo – religioase
eshatologiste, orizontaliste; “natura umană are oroare de vid
iar dacă o religie dispare, alta îi va lua locul”(A. Toynbee); în

93
 

atitudinea creştinismului faţă de celelalte religii sunt 

identificate următoarele maniere de abordare:
-exclusivismul – refuzul oricărei valori ale altei religii;
-creştinismul constituie împlinirea tuturor religiilor, acestea
fiind o preparatio evanghelica
-relativismul – consideră din pc. de vd. iluminist şi deist că
religiile sunt condiţionate istoric iar realitatea ultimă este
numită diferit de celelalte religii; misiunea presupune dialog
cu celelalte religii
Misiune şi teologie  –   în ultimele decenii, reflecţia
misiologica a teoretizat dimensiunea misionară intrinsecă(în
esenţă) a Bisericii; misiunea Bisericii este aspectul
caracterului extravertit al iubirii lui Dumnezeu semnificând
slujire, vindecare şi reconcilierein umanitarea divizată şi
traumatizată; teologia încetează  să mai fie teologie fără
caracterul său misionat; misiologia are o dublafunctiune: 
-dimensională – priveşte relaţia teologiei cu lumea 
-intenţionala –  Biserica se confruntă şi răspunde
problemelor şi interpelărilor vremii 

94
 

Misiunea – lucrare în speranţa, religia are dimensional o

structură eshatologica, iar eshatologia elementul purtător de
speranţă în religie; J. Moltmann “acolo unde există speranţă,
există religie”; trăind între cele două veniri ale lui Hristos,
timpul actual este un timp al misiunii în Duhul Sfânt, fiind
caracteristica cea mai importantă a acestei perioade
intermediare; speranţa eshatologică afirma că Împărăţia lui
Dumnezeu a venit deja, vine şi va veni prin misiunea
Bisericii în lume;
Misiunea Bisericii în lume, pentru că aceasta să devină
Biserică, semnul şi sacramentul Împărăţiei lui Dumnezeu, se
derulează pe baza evenimentelor mântuirii, respective
 întruparea lui Hristos şi jertfă Sa pe Cruce. Învierea cea de a
treia zi, Înălţarea la cer, Pogorârea Sf. Duh la Cincizecime şi
Parusie şi  în lucrarea teandrica, în comuniunea iubitoare şi
mântuitoare sinter Dumnezeu şi lumea răscumpărată şi
sfintitaprin răspuns la chemarea divină.

95
 

5.8.  BISERICA, CONFESIUNE, DENOMINATIUNE – 

SECTA, CULT RELIGIOS, NOI MISCARI
RELIGIOASE.

Varietatea culturilor in care se manifesta azi una,

sfanta, soborniceasca si apostolica Biserica (formula
elaborata la Sin I si II Ec. in Simbolul de credinta niceo-
constaninopolitan) a lui Hristos sunt diferente legitime care
s-au manifestat in toata istoria crestina, fara ca prin aceasta
sa se rupa unitatea ecleziala.
In perspective ortodoxa, Biserica una si adevarata,
continuatoare a Bisericii Cincizecimii, exista in istorie pana
astazi si se actualizeaza deplin in Biserica Ortodoxa, Biserica
Apostolilor si a Parintilor, fidela acestora si modului de a
intelege si a trai pe Hristos si invatatura Sa. →refacerea
unitatii presupune revenirea la invatatura Bisericii celei una
a primului mileniu crestin prin :
-convertire, in logica acribiei canonice;

96
 

-iconomie.
Tragedia interna a Bisericii: separarea eretica sau
schismatica de Biserica cea una ( dupa Sin IV- Biserici
Orientale, 1054- confesiunea romano-catolica, 1517-
confesiunile protestante, 1534- confesiuni anglicane, ulterior
, in spatiul Reformei, multe denominatiuni)→tensiuni
intercrestine

Biserica = - instituitie divino-umana, comuniunea oamenilor

cu Dumnezeu;
-are ca fundament: lucrarea rascumparatoare a lui
Hristos;
-Trupul Tainic al lui Hristos;
-incepe istoric la Cincizecime prin pogorarea Sf.
Duh;
-are ca scop mantuirea oamenilor.
Sens laic: adunare politica a poporului;
Sens religios: comunitatea crestina locala/ Biserica
universala.
Etimologie; Ekklesia care traduce pe qahal (ebraica)

97
 

Qahal IHWH =eklesia tou Kiriou= Adunarea poporului lui

Dumnezeu
= lacas de cult, casa
imparateasca, casa Imparatului.→ =
Imparatia lui Dumnezeu inaugurata la Cincizecime→
Dumnezeu este Imparatul.
Confesiunea= comunitate crestina rupta de Biserica una.
-structurata intr-un organism propriu, in jurul
unei persoane sau in baza unei marturisiri.
D.p.v. orthodox A. romano catolicism;
B. Protestantism.
Biserica Romano-Catolica.
-Temelia Bisericii una din primul mileniu;
Elemente de separare:
-1054 factori ai schismei: teologici, politici, culturali, ambitii
personale→anatema cardinalului Humbert; 
-orientare scolastica: rationalism, argumentare silogistica,
sistematizarea doctinei dupa metoda filosofica;
-Mistica inspirata din Augustin si Plotin.

98
 

-Conciliul de Trident (1545-’49; ’51-’52; ’62-’63): formularea

teologiei scolastice, valabila pana la Concililu II Vatican,
impune autoritar primatul papal, dogmatizat la Conciliul I
Vatican.
-concilii “ecumenice” fara ceilalti crestini; 
-episcopil Romei se substituie lui Hristos (pot elabora
dogme).
Diferente principale:
1. Filioque;
2. Primatul si infailibilitatea papala; ( !!!)
3. Doctrina sacramentala, cu caracterul indelibil al
Hirotoniei si Mirungerii, natura Cununiei, Euharistia cu
azima si fara epicleza;
4. Dogmele mariale: Immaculata Conceptio, Assumptio,
Mater Ecclesiae;
5. Purgatoriul si Judecata particulara.
Confesiunile protestante.
-expresia Reformei, curent sructurat in urma protestului
unor principi germani fideli ideilor lui Martin Luther la Dieta
de la Speyer din 1529

99
 

-baza doctrinara si de organizare doctrinara: cartile

simbolice ale ortodoxiei protestante (Confessio Augustana,
Formula de Concordie)
Principii teologice (rigoarea protestanta):
1. Solus Christus: Iisus Hristos este unicul Domn si
Mantuitor, S-a jertfit odata pentru totdeauna, nu se mai
poate adauga alta jertfa, Liturghia nu reactualizeaza unica
Lui jertfa.
2.  Sola Scriptura. Scriptura este singura autoritate in
materie de credinta si viata crestina →resping Traditia si
autoritatea ierarhica a Bisericii, simbolurile de credinta au
valoare secundara pt. interpreatarea Bibliei.
3.  Sola Gratia. Mantuirea este exclusiv darul lui Dumnezeu,
fara a mai fi necesar efortul uman.
4.  Sola Fide. Credinta este singura mantuitoare. Ea este
relatia personala, increzatoare prin care omul accepta darul
iertarii lui Dumnezeu. Nu sunt necesare dreapta credinta si
faptele. Faptele sunt un rod al credintei, manifestarea ei
externa, de aceea constituie un tot (credinta+fapta).

100
 

5. Preotia obsteasca si egalitatea tuturor membrilor

Bisericii. Resping preotia sacramentala, faptul ca preotul sau
episcopul sunt organele vazute ale Preotului si Arhiereului
Hristos. Ortodoxia: fara preot nu exista Biserica si Tainele ei.
Cultul Religios
=termen prin care statul, secularizat, recunoaste pe baza
unei marturisiri de credinta functionarea Bisericii, a
diverselor confesiuni si denominatiuni crestine, a altor religii
(iudaism, islamism)
In Romania sunt recunoscute 14 culte (vezi pg. 217).
Denominatiunea Sau Secta
=structura religioasa de o mare diversitate crestina aparuta
in lumea moderna, mai ales anglo- saxona; “biserici noi”
initiate de un lider spiritual.
Caracteristici: libertate religioasa, toleranta, pluralism.

Secta
Sequor,-sequi, a urma (un lider); seco,-are, a taia. Grupul
care se rupe de Biserica prin falsificarea Bibliei, a invataturii
de credinta. Practica prozelitismul , se datoreaza in parte

101
 

ignorantei teologico-spirituale, are consecinte negative la

nivel social, familial, institutional.
Erezia
Haeresis=alegere, preferinta, opinie separate; refuz al
invataturii adevarate a Bisericii (ICor, 11,9), a practicii ei,
consecinta a mandriei (Gal 5,20). Este o intelegere gresita ce
duce la ruperea de Biserica. In Sf Scriptura erezia este secta
cu invatatura ei gresita si rupture acesteia de comunitatea
drept marturisitoare. In lb latina erezie= invatatura gresita,
secta = comunitatea eretica.
Noile Miscare Religioase
Sincretiste: amestec de elemente crestine, oculte, spiritiste,
religii orientale.
Categorii:
-Cu fundament crestin (sec XIX –XX): irvingienii, Adunarile
lui Dumnezeu, Adventistii, Iehovistii, Mormonii.
Caracteristici: milenarism apocaliptic, fundamentalism, fals
Mesia care pretinde supunere neconditionata de la mambrii
grupului;

102
 

-Cu fundament ocultist: teosofia, spiritismul, scientologia,

New-Age;
-Cu fundament religios oriental musulmn (Bahaismul), sau
budist, hinduist, taoist, zen (Meditatia transcedentala, Hare
Krishna, Bhagwan).
Misiunea Bisericii:
-a face cunoscut membrilor ei cine este Hristos, de a avea
viata in Hristos, inttrucat credinciosul este fiu al lui
Dumnezeu si frate al lui Hristos, de a-L marturisi prin fapta
si cuvant;
Centrul vietii misionare si spirituale: Sf. Euharistie.
-a preveni.
Rolul credinciosilor: -cunoasterea credintei (docrtina,
spiritualitate);
-participarea la cult;
-marturisirea credintei prin cuvant si
fapta;
-dechidere fata de preot;
Statul roman asigura libertate religioasa a tututror cultelor.
In multe alte state europene Biserica este despartita de

103
 

autoritatea statala. Caracterul privat al religiei este o idée de

sorginte kantiana, iluminista, neintemeiata biblic.

VII. ISTORIA MISIUNII CRESTINE

7.1. ISTORIA MISIUNII IN NOUL TESTAMENT

Trimiterea in misiune este o noutate absoluta a Noului

Testament. Evanghelia nu se adreseaza doar evreilor, ci si
neamurilor. Daca la inceputcomunitateadinIerusalim
formata dincrestinievrei nu avea un
caractermisionarpronuntat, totusi exista si aspecte
evidentealemisiunii la neamuri.
Sf. Petru boteaza pe sutasul Corneliu justificand
lucrarea misionara pe doua argumente:
Noi, Apostolii, care am mancat si am bautimpreuna cu El,
dupa ce a inviat din morti, suntem martori a tot ceea ce a
facut El in Tara iudeilor si in Ierusalim;

104
 

Iisus “ne-a poruncit noua sa propovaduimpoporului si sa

marturisim ca El a fostranduit de Dumnezeujudecator al
celor vii si al celormorti (F.A. 10, 41-42).
La Antiohia, al doileaoras ca importanta, ucenicii lui
Hristoss-aunumitpentru prima data crestini, un cuvant nou
dar si o idee noua, legata de numele lui HristosInsusi si de
opera Sa mantuitoare.
Damasceste un altloc de misiunecrestinaprimara. Dupa
istoriculbisericescEusebiu al Cezareii, dupa traditie, lui
Toma i s-a incredintatpentrumisiuneacrestina sa mearga in
Partia, lui Andrei in Scitia, lui Ioan in Asia. Petru a predicat in
Pont, Galatia , Bitinia, Capadocia si Asia Mica, Bartolomeu in
Arabia sudica, Matei la iudei si la alte neamuri, Simon Zelotul
in Persia si Babilon, Matia in Etiopia.
Cei 70 de ucenici ii insoteau pe Apostoli, sau lucrau
singuri, dar in colaborare cu Apostolii. Cei mai importanti
sunt Barnaba, Ioan, Marcu. Alti ucenici sunt : medicul Luca,
Sila, Timotei, Tit, Carpus precum si femei devotate care au
adus misiunii crestine primare servicii deosebite.

105
 

Cel care a contribuit cel mai mult la raspandirea

Evangheliei si a caruicontributie in domeniul practicii si
teologiei misionare este imensa, este Sf. Ap. Pavel. Prin cele
trei calatorii misionare, « Apostolul neamurilor » a
propovaduitcuvantul Evangheliei intemeind Biserici din
Orient si pana la Roma.[ I calatorie misionara (45-48), a II-a
calatorie misionara (51-54), a III-a calatorie misionara (54-
58)].
Dupa epoca apostolica, urmand exemplul Apostolilor
urmasii lor, episcopii si preotii Bisericii “au predicat 
cuvantuladevarului si au intemeiat Biserici”. 

7.2 ISTORIA MISIUNILOR CRESTINE

Istoria misiunii crestine poate fi impartita astfel :

Epoca Apostolica si in contextul lumii greco romane, cu
mentiune specifica asupra celor trei calatorii a Sf. Ap. Pavel.

106
 

Evul mediu european. « la barbari », si in Orient la mongoli si

musulmani.
Misiunile in America Latina si Extremul Orient incepand cu
sec. al XVI-lea.
Dupa criza misiunii in sec. al XVIII –lea, avantul misionar al
secolelor XIX si XX.

7.3 MISIUNEA CRESTINA IN PRIMUL MILENIU

Crestinismul s-a raspandit mai intai mai mult la orase,

orase care se aflau la intretaierea marilor drumuri
comerciale ale timpului.
Sec. IcunoastecrestinareaTransioardaniei, a Antiohiei,
Egiptului, Greciei, Romei, iar sec. al II lea a Persiei, Bazinul
Marii Mediteranei si a N Africii, provinciile Frigia, Pisidia,
Bitinia.
Sf. Iustin Martirul si Filosoful scrie ca nu exista popor la
care sa nu fie propovaduit Hristos. Crestinismul s-a
raspandit si la parti, mezi, elamiti, mesopotamieni, armeni,

107
 

frigieni, capadocieni, in Asia Mica, la mauri pana in Spania,

Galia si Britania, in partilesarmatiilor, dacilor, germanilor,
scitilor.
Din Siria, Evanghelia s-a raspandit in Mesopotamia cu
centru crestinEdesa, primul orascrestin din lume. Din Egipt 
samanta Evangheliei a ajuns in Etiopia. Crestinismul a ajuns
si in Peninsula Arabiei, dar si in Tracia, apoi in Macedonia,
Pen. Balcanica, Scitia Minor unde au existat si martiri.
Roma a reprezentat un centru de raspandire a
crestinismului in toata Italia, dar si in Africa de Nord.
In acea perioada se pot identifica mai multe aspecte ale
misiunii crestine. Astfel dupa Eusebiu al Cezareii, unii
misionari crestini « zideau biserici pe temeliile apostolilor »,
altiiimparteau « avutul in folosul celor lipsitidupa care
plecau departe de casa, savarsind lucrul de evanghelisti ».
In sec. III-IV, crestinisnmul se extinde catre Vest si Nord
pana la frontierele Rinului si Dunarii.
Un rol providential in istoria crestinismului la avut 
imparatul Constantin cel Mare care la anul 313 a dat 
libertate crestinismului prin edictul de la Milan. In

108
 

Rasaritdupa armeni sau crestinatgruziniii sau georgienii, in

Africa, etiopienii au fost crestinati oficial de Edesiu si
Frumentiu.
Popoarele germanice si celtice au primit si ele
crestinismul. Gotii au fost convertiti de ep. Wulfila ;
lombarzii sau crestinat gratie printeseiTheodelinda ; francii
condusi de Clovis ( au fost convertiti la anul 496 datorita si
sotiei sale cu nuumele Clotilda.
O glorie nepieritoare in misiunea crestina a mileniului
Ieste Bizantul. Activitatea misionara a Bizantului se poate
imparti in doua perioade deosebit de rodnice :
-una a sec. IV- VI, cu apogeu in epoca
imp. Justinian (construieste biserica Sf. Sofia)
-adoua in sec. IX-XI in perioada
dinastiilor macedonenilor.
Raspandireacrestinismului se datoreaza si
activitatiimisonare pline de zel a Parintilor Bisericii, a
monahilor : Sf. Ilarin, Simeon Stalpnicul, Sf. Sava etc.

109
 

Cea mai frumoasa pagina de misiune bizantina,

consemnata in istoria bisericesca universala este cea a
crestinarii slavilor prin Metodie si Chiril.
La Constantinopol s-a botezat la 864 si tarul bulagarilor
Boris. La 965 cneazul polon Mieczislaw al II- lea s-a casatorit 
cu ceha Dubrowka, crestina,imbratisind si el crestinismul
oriental. In convertirea rusilor primul pas l-a facut printul
Vladimir, care s-a botezat in 988.

7.4.MISIUNI ORTODOXE

Misiunile au aparut in Rasaritul crestin, mai intai cu

predica Apostolilor, apoi cu crestinarea popoarelor, si se
intinde pe mai bine de 10 secole numai in Europa.
„Misiunea Bisericii este sa dea marturie in lume despre
Hristos, sa mentina un dialog neintrerupt intre Hristos si
lume”.Dupacrestinarea Europei, si mai ales,
dupacrestereainfluienteiturcesti in Orientul Apropiat si
Balcani, apoidupacaderea C-pol, popoarele ortodoxe au fost 

110
 

in imposibilitate de a dezvolta o lucrare misionara

organizata. Singura tara ortodoxa care a avut posibilitatea sa
faca misiune crestina a fost Rusia. Un rol misionar deosebit 
au avut Tarile Romane, care au ajutat pe crestinii din Balcani
si Orientul Mijlociu cu numeroase danii si carti de ritual.
Se pot distinge 4 perioade de misiune in istoria Bisericii
Ruse:
Prima perioada se intinde de la botezul locuitorilor Kievului
pana la cucerirea mongola.
A doua perioada misionara, se deschide prin invazia
mongolilor si se intinde pana in sec. XV. Calugarii au un rol
major in misiunea la necrestini prin
raspandireacuvantuluiEvangheliei si prin civilizarea celor
convertiti. In Nord, in sec. XIII, s-au convertit ciuzii si karelii.
La tatari, primii misionari crestini au fost prizonierii de
razboi, dintre care s-a distins Sf. Stefan de Perm. Activitatea
lui este un model de misiune crestina pentru ca se manifesta
prin 4 elemente misonare:

111
 

Insusirea limbii pentru comunicarea mesajului Evangheliei.

Sf. Stefan a compus un alfabet zyrian in care a tradus
Evanghelia si Liturghia.
A zidit o biserica magnifica pentru acele timpuri, aratand
astfel frumusetea religiei la care se converteau.
A intemeiat o scoala in care cei convertitiinvatau
scrierea si citirea, imbogatindu-sicunostiintele religioase si
alte cunostiinte.
S-a ocupat de asistenta sociala, organizand colecte in
Rusia printre cei convertiti.
Perioada a 3-a (sec. XVI-XVIII) este una in care Biserica a
trait sub tutela statului. Dupa victoria rusilor asupra tatarilor
din Kazan, este cunoscuta misiunea la tatari a episcopului
Gurie care a convertit mii de pagani, a intemeiat o manastire
si oscoala misionara. Secolul al XVII-lea este secolul
colonizarii Siberiei, dar si unul a marilor framantari interne
pentru Biserica Rusa (Rascolul). Rusia s-a apropiat de China,
care in urma pacii de la Kiachtapermite statului rus sa
trimita 4 preotiortodocsi la Pekin, o misiune ortodoxa fara o

112
 

reusita deosebita. In Siberia de Est activeazaincepand cu

anul 1682 un grup de 13 misionari.
Perioada a 4-a cuprinde sec. XIX si inceputul sec. XX, pana in
1917, si in aceasta perioada misiunea crestina rusa are un
caracter eclesiastic mai pronuntat ,distingandu-se si prin
rezultatele ei.
Macarie Glukharev a facut misiune la triburile din Altai.
Ioan Veniaminov, inainte de a fi mitropolit al Moscovei, a
facut misiune la aleutini, eschimosi si alte triburi din Alaska
si Estul Siberiei. In 1870 s-a intemeit la Moscova Societatea
Misionara Ortodoxa, de asemenea au luat fiintasocietatile
misionare Sf.Nunia si Societatea Palestina.
Misionarii rusi au activat si in China, Coreea sau Japonia.
Apostolul Japoniei este Nicolae Kasatkin, el invatand perfect 
limba japoneza si s-a adaptat caracterului poporului japonez
si a creat un cler activ, a intemeiat scoli, a facut opera sociala,
a tradus Biblia si alte lucrari teologice in japoneza.
Misiune ortodoxa in perioada dominatiei comuniste in
Europa de Est a facut Biserica Greciei, prin centrul ortodox
interconfesional Porefthendes.

113
 

7.5.CONFIGURATIA ACTUALA A ORTODOXIEI

I Biserici Ortodoxe autocefale.

Vechile Patriarhate.
Patriarhia C-pol ocupa rangul intai in randul Bisericilor
Ortodoxe, conform can. 28 de la Sinodului 4 Ec. Are
resedinta la Istambul, este organizata in 40 de dioceze.
Scurt Istoric
La 11 Mai 330 s-a inaugurat orasul C-pol, vechiul
Bizant pe malul Bosforului. In aprilie 553, ImpJustinian
acorda patriarhului Epifanie al C-pol titlul de „Patriarh
Ecumenic”, iar in anul 588, un sinod local hotaraste ca
totiintaistatatorii Bisericii din C-pol sa poarte numele de
„Patriarh Ecumenic”. La 29 Mai 1453, C-pol este desfiintat,
iar sediul Patriarhiei este restrans la cartierul Fanarului.
Patriarhia Alexandrieiocupa locul al doilea in randul Bis
Ortodoxe, conform aceluiasican. 28 de la Sin. 4 Ec. Este
organizat in 8 mitropolii, din care 4 in Egipt.
Scurt istoric

114
 

In sec. I, Sf. Ap. Marcu organizeaza prima comunitate

crestina in Egipt. In sec. II-V, la Alexandria functioneaza cea
mai celebra scoalacrestina.
Patriarhia Antiohiei si a intregului Orient ocupa locul 3
potrivitcan. 28, are resedinta la Damasc.
Scurt istoric
In anul 50 d Hr. este intemeiata prima Biserica la
Antiohia, unde pentru prima data cei care credeau in Hristos
au primit numele de crestini. Sec. III-IV, la Antiohia
functioneaza o scoala teologica de exegeze biblica.
Patriarhia Ierusalimului potrivit can. 28 de la Sin. 4 Ec. este
ridicata la rang de Patrarhie, a patra in ierarhia Bisericilor
vechi apostolice, avandresedinta la Ierusalim.

II Biserici nationale autocefale

Patriarhia Moscovei este autocefala din anul din 1448, fiind

patriarhie din 1589, avandresedinta la Moscova, Rusia si
peste 50 de dioceze.

115
 

De Patriarhia Moscovei depind ca Biserici autonome si

exarhate urm. Biserici Ortodoxe: - Biserica Ortodoxa din
Ucraina
B.O. a rutenilor albi, Bielorusia
B.O. din Estonia
B.O. din Lituania
De Patriarhia Moscovei depind canonic:
- Exarhatul Europei Apusene cu res. La Londra
- Exarhatul Europei Centralei cu res. La
Budapesta
- Exarhatul Americii de Nord cu res. La New York
Scurt istoric
In anul 988 are loc crestinarearusilor prin cneazul Vladimir
de Kiev, iar in anul 1448, prin alegerea primului mitropolit 
de neam rus, B.O.Rusa se considera autocefala. In anul 1593
Patriarhia Rusa primeste locul al 5 –lea in ordine onorifica,
dupa cele patru patriarhate de Rasarit.
Patriarhia Serbiei este autocefala din anul 1879, fiind cu
rang de patriarhie din anul 1920 si are resedinta la Belgrad.
Scurt istoric

116
 

In anul 732, activitatea primilor crestini misionari greci

in serbiamarcheazainceputurilecrestinismului. In 863 se
desfasoara misiunea fratilor Chiril si Metodiu, iar in 870-880
are loc crestinarea definitiva a sarbilor.
In 1219 Biserica Ortodoxa Sarbaobtine autocefalia si
ragul de Arhiepiscopie, iar in 1346 sinodul de la Skopje
ridica Biserica Sarba la rang de patriarhie.
In 1458 patriarhia este desfintata de turci, insa in 1879,
patriarhul ecumenic acorda Tomusul de autocefalie Bisericii
Sarbe, care in anul 1920 este ridicata la rang de patriarhie.
Patriarhia Romaniei este autocefala din 1885, ridicata la
rang de patriarhie in anul 1925, cu res. la Bucuresti.
Patriarhia Bulgara este autocefala din 1872, fiind
ridicata la rang de patriarhie din 1953, cu res. la Sofia.
Patriarhia Georgiei este autocefala din 556 si patriarhie din
1918, are res. la Tbilisi.
Arhiepiscopia Ciprului este autocefalabdin 431, de la Sin. 3
Ec., are res. la Nicosia.
Arhiepiscopia Ateneieste autocefala din 1850, cu res. la
Atena.

117
 

Mitropolia Varsovieieste autocefala din 1924, recunoscuta

de Patriarhia Ecumenica , iar din 1948 este recunoscuta de
Patriarhia Moscovei.
Arhiepiscopia Albaniei este autocefala din 1973, are res. la
Tirana.
Mitropolia Cehoslovacieieste autocefala din 1923 prin
recunoastere de catre Patriarhul Ecumenic si din 1951 de
catre Patriarhia Moscovei.
Mitropolia Ortodoxa din America este autocefala din 1970,
cu res. la New York.

III Bisericile Ortodoxe autonome:

Biserica Ortodoxa din Muntele Sinai se alfa la manastirea cu

acelasi nume, ridicata de imp. Justinian I in anul 528, este
autonoma din 1575.
Biserica Ortodoxa din Finlanda este autonoma din 1923, sub
jurisdictia Patriarhiei Ecumenice.
Biserica Ortodoxa din Japonia este autonoma din 1970, sub
jurisdictia Patriarhiei Moscovei.

118
 

Biserica Ortodoxa din China este autonoma din 1957, sub

jurisdictia Patriarhiei Moscovei.

IV Biserici Ortodoxe Canonice aflate sub jursdictia

Patriarhiei Ecumenice

Biserica Otodoxa Greaca Carpato-Rusa din America;

Arhiepiscopia Ortodoxa Rusa din Vestul Europei;
Biserica Ortodoxa Ucraineana din America;
Episcopia Ortodoxa Albaneza din America;
Sinodul Belarus al Bisericilor ortodoxe din America de Nord;
Biserica Ortodoxa Ucraineana din Canada;

V. Biserici Ortodoxe cu probleme canonice

Crestinii de rit vechi (Rusia);
Biserica Ortodoxa Rusa din afara Rusiei;
Biserica Autocefala a Ucrainei;
Biserica Ortodoxa Autocefala din Belarus;
Biserica Ortodoxa a Macedoniei;

119
 

Bisericile Ortodoxe cu vechiul calendar (stiliste) din Grecia si

Romania.

VI Bisericile Ortodoxe Orientale (precalcedoniene)

Biseriile Ortodoxe Orientale sunt comunitati cu tendinta
monofizita care s-au separat de Ortodoxie in urma Sinodului
de la Efes (431).
Biserica Copta cu sediul la Cairo, Egipt, isi are originea in
comunitatea condusa de Dioscur I, patrh. Alexandriei care a
sustinut monofizismul la Calcedon.
Biserica Siriana din India are o istorie comuna cu
Biserica Siro-Iacobita. Ea este autonoma si autocefala din
anul 1912.
Biserica Siro-Iacobitaprovine din vechea Patriarhie a
Antiohiei de care s-a separat dupa 451.
Biserica Armeana. Armenia s-a crestinat oficial la
inceputul sec. IV de catre Grigore Luminatorul, in anul 520,
Biserica Armeana accepta hristologia lui Sever al Antiohiei,
devenind autonoma fata de Biserica Antiohiei.

120
 

Biserica Etiopiana.Etiopia a fost increstinata de Edesiu

si Frumentiu in sec. IV, dar in sec. VIII se izoleaza de Imperiul
Bizantin, adoptandhristologiaprecalcedoniana.

7.6. MISIUNI ALE BISERICII ROMANO-CATOLICE

1.După 1054- se organizează cruciadele, pentru eliberarea

Locurilor sfinte,căzute în mâna musulmanilor:
-Se înfiinţează ordine monahale pt misiunea
catolică:ioaniţii,templierii,teutonii,franciscanii şi
dominicanii(sec XIII);
- după intrarea cruciaţilor se trimit misionari, 
- În Extremul Orient,celebrul călător veneţian Marco Polo a
avut oarecare succes crestin misionar in China;
- Fanatismul musulman,ciuma neagră,marile distanţe
geografice au făcut ca aceste misiuni să nu dea roade,să fie
sporadice
-Importante: misiunile catolice din N.Europei,unde s-a
botezat Olaf,regele Norvegiei,apoi au fost creştinaţi
finlandezii prin cruciadele suedeze din 1157,1191,1202;

121
 

2.A doua perioadă de crestinare,sec.XVI-XVII,când Roma

pierde arii extinse din cauza protestantismului şi merge
către teritoriile descoperite:America(Centrala si de Sud),dar
şi Asia Orientală. 
- Ajutaţi de ordinul nou infiinţat al iezuiţilor-Ignaţiu de
Loyola,care acum aveau un al 4-lea vot misionar- votum
missionis.
Descoperirea Americii-Cristofor Columb.Regii Spaniei si
Portugaliei au avut monopolul evanghelizării aici,pe care le-
au cucerit şi exploatat. 
cuceritorii creştini: cruzi şi avizi de bogăţie,împiedică
misiunea creştină. 
1494-tratatul de la Tordesillas- se impart zonele de influenţă
colonială între Spania(în Vestul continentului descoperit) şi
Portugalia(în Est)
Misionarii,pătrunşi de zel deosebit ,se considerau apostoli 
Urmează pagini negre in istoria cuceririi şi
evanghelizării:comerţ cu sclavi. 
Spaniolii ajung şi în insulele Canare,în Filipine; 
Portughezii- Africa de Sud si Sudul Asiei;

122
 

Francisc Xavier,iezuit,ajunge în China,Japonia,moare in

1552,numit şi „patron al misiunilor”; 
După aceste episoade misiunea romano –catolică se
centralizează sub patronatul pontifical. 
-1622-papa Grigorie XV înfiinţează „De propagandae
fide”,prin aceasta înţelegând să facă propagandă nu numai la
necreştini,ci şi la creştinii care s-au despărţit de ea,ortodocşi
sau protestanţi. 
- înfiinţează colegii:Collegium Germanicum,Collegium
graecorum,cu scop prozelitist;
-1658 la paris,Societatea misiunilor Străine de F .Pallu 
- femeile se angajează în misiuni creştine, ex.”Surorile Sf.Iosif 
la Cluny” sau „Congregaţia Notre Damme pt fete”; 
-1911 ia fiinţă Institutul Naţional pentru cercetări misionare
lângă Universitatea din Munster,din eforturile lui Josef 
Schmidlin şi Robert Streit; 
- se editează reviste misionare,papii dau enciclici misionare;
Astăzi- peste 1.000.000.000 de credincioşi romano-catolici
 în Europa(state cu creştini majoritari catolici-
Italia,Spania,Portugalia,Franţa,Polonia),America Centrală şi

123
 

de Sud,SUA şi Canada,Asia(Filipine).Romano-catolii
desfăsoară ample activităţi misionare în Africa şi
Asia,precum şi în Australia. 

7.7. MISIUNI PROTESTANTE ŞI NEO-PROTESTANTE

- până în sec XVIII-misiuni nu prea numeroase

- importantă e misiunea protestantă în India şi Indonezia şi
pt indienii din America
- pietismul e important în realizarea misiunii protestante,de
a redescoperi „prima iubire” experiată de creştinii din
 început 
-centrul deradiere a pietismului a fost Halle,unde s-a
 înfiinţat şi prima catedră de misiologie protestantă; 
-revoluţia industrială dă un suflu nou misiunilor,multe
societăşi misionare fiind finanţate de bancheri şi industriaşi; 
-misiunea merge mână în mână cu comerţul şi civilizaţia(cei
3 „C”) 
-misionarii:în Africa,India,Oceania.

124
 

-societăţi misionare:Misiunea Baptistă cu sediul la

Londra,Societatea olandeză a misiunilor,Consiliul american
al misiunilor
-în 1914- aprox.45000 misionari activau în lume şi peste 300
societăţi misionare. 
-  în sânul protestantismului de astăzi s-au manifestat şi
primele semne ale mişcării ecumenice.
Originile ei:-sec XIX,mişcările tineretului creştin protestant 
şi asocierile sale în scopul unei educaţii creştine prin studiul
Bibliei şi întalniri pt rugăciune comună.Organizatia e numită
Y.M.C.A-Asociaţia creştină a tinerilor,Londra 1844 de George 
Williams;scop-unirea eforturilor pt extinderea împărăţiei lui
Hristos printre tineri.
e preluată de Consiliul Ecumenic al Bisericilor. 

7.8. CONFERINŢE MISIONARE:

-sec XX,misiunea creştină devine prioritară,lumea

protestantă organizează conferinţe: 
1.Edinbourgh 1919

125
 

-1200 delegaţii din lumea protestantă 

-temă- „Evanghelizarea lumii în această generaţie” 
-conferinţa reprezintă începutul organizat al mişcării
ecumenice moderne
2.Ierusalim 1928.
-tema- „Mărturia noastră este Iisus Hristos” 
3.Tambaram(Madras –India)1938
-tema-„Misiunea mondială a Bisericii” 
4.Witby-Canada 1947
-tema:”o lume,un Hristos” 
5.Willingen-Germania 1952
-tema:”misiune sub Cruce” 
6.Achimota-1957-1958
-tema-„misunea creştină este a lui Hristos,nu a noastră” 
7.Mexico-City 1963
-tema- „misiune în 6 continente” 
8.Bangkok-Thailanda 1972-1973
-mântuirea lumii astăzi 
9.Melbourne-Australia 1980
-Vie împărăţia Ta 

126
 

Altele;Pattaya(Thailanda)1980,San –
Antonio(Texas)1989,Salvador de Bahia(1996)- „Chemaţi la o
singură speranţă.Evanghelizarea în diverse culturi” 
-multe grupări neoprotestante folosesc încă prozelitismul
pentru misiune,sunt bine organizaţi şi bine
finanţaţi,desconsiderând tezaurul dogmatic,liturgic şi
canonic al Bisericii ortodoxe.

127