SEMINARUL TEOLOGIC LICEAL ORTODOX „SFÂNTUL GHEORGHE,,

BOTOȘANI

Sfântul Grigorie Teologul

LUCRARE DE ATESTAT PENTRU EXAMENUL DE CERTIFICARE A

COMPETENŢELOR PROFESIONALE LA DISCIPLINA TEOLOGIE
DOGMATICĂ ORTODOXĂ

Coordonator:

Candidat:

Sesiunea .... 2016

 Introducere

Nimic nu este mai dificil decât să spui Cine este Dumnezeu. Această dificultate
nu ţine neapărat numai de nivelul intelectual al credinciosului, deşi se observă, adesea,
la oamenii cu carte o tendinţă mai accentuată de a defini şi, ca atare, aceştia sunt
pândiţi de un risc mai mare de a greşi. Cine pare să se refere mai mult la fiinţa unui
subiect, or, după fiinţa Sa, Dumnezeu rămâne imposibil de cunoscut de către oameni.
Este această incognoscibilitate, printre altele, şi una dintre consecinţele logice ale
dumnezeirii Sale. ,,Orice lucru sau persoană care ar putea fi cuprinsă şi definită ar
înceta să mai poată fi supremă, superioară şi creatoare a tuturor celorlalte, deci să fie
cu adevărat Dumnezeu, în sensul cel mai propriu al cuvântului”1.
Pentru spiritualitatea răsăriteană, problema cunoaşterii lui Dumnezeu este una
presantă, existenţială, de gradul şi intensitatea ei depinzând, pe de o parte, amploarea
eforturilor ascetice ale credinciosului, iar pe de altă parte, dobândirea mântuirii, căci
înaintarea în cunoaşterea lui Dumnezeu, realizată printr-o lucrare ascetică tot mai
accentuată, este totodată un progres duhovnicesc. Starea lor culminantă este
cunoaşterea experimentală sau cunoaşterea-unire.
Cunoaşterea lui Dumnezeu sau teognosia constituie, pentru spiritualitatea
ortodoxă, scopul fundamental al vieţii. Însă, specific spiritualităţii răsăritene este
cadrul în care se vorbeşte despre această cunoaştere. ,,Pentru Răsăritul ortodox, ea nu
este un simplu act sau o lucrare obişnuită de cunoaştere, ca a oricărei realităţi, ci este
legată de efortul ascetic al credinciosului şi depinde direct de iubirea de Dumnezeu” 2.
Între iubirea lui Dumnezeu faţă de lume - opera iubirii Sale - manifestată în
afara Sfintei Treimi, iubirea credinciosului faţă de Părintele său ceresc şi cunoaşterea
lui Dumnezeu, există o strânsă legătură.
Între Dumnezeu şi om există un act de comuniune reciprocă, bazat pe o

1
Costion Nicolescu, Despre cunoaşterea lui Dumnezeu la ţăran, articol publicat pe sitte-
ul:http://spiritromanesc.go.ro/Costion.html
2
Pr. Prof. Dr. Ioan-Cristinel Teşu, Cunoaşterea lui Dumnezeu în învăţătura şi trăirea filocalică, articol publicat
pe sitte-ul: http://www.crestinortodox.ro/dogmatica/dogma/cunoasterea-dumnezeu-invatatura-trairea-
filocalica69006.html
compatibilitate şi complementaritate ontologică. ,,Dumnezeu-Iubire se descoperă pe
Sine, împărtăşind creaturilor Sale reflecţii ale iubirii Sale intratrinitare. La rândul său,
omul are nevoie de această iubire pentru a exista şi a-şi împlini vocaţia sa, de a se
odihni în oceanul sau abisul (adâncul) iubirii divine desăvârşite”.3
În calitate de creaturi şi chip al lui Dumnezeu, omul poartă în sine un dor divin,
este însufleţit de ,,pasiunea divinului”. Toate actele sale şi de fapt întreaga sa viaţă este
o încercare de a da ,,răspuns bun” la dialogul dragostei, iniţiat de Dumnezeu, spre
mântuirea noastră. Dar, întrucât Dumnezeu este desăvârşit, infinit, şi cunoaşterea Lui
este infinită. ,,Cunoaşterea lui Dumnezeu nu are limite, fiindcă El este existenţa
personală absolută şi de aceea drumul spre cunoaşterea lui Dumnezeu este infinit”.4

3
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1996, p. 337.
4
Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, cartea II, cap. II, trad. D. Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2005, p. 52.
 I. Sfânului Grigorie de Nazianz

1. Preliminarii (detalii bio-bibliografice)

A. Biografie

Sfintui Grigorie de Nazianz sau Teologul este cunoscut ca una dintre marile
personalităţi creştine, a cărui gîndire a ilustrat, în mod deosebit, sec. al IV-lea.
Viaţa sa, viaţa unui om mare, ca a oricărui sfânt, dublat de personalitatea
teologului profund şi a omului de larg orizont cultural, cu o operă bogaţă şi plină de
tâlcuiri dumnezeieşti, a constituit obiectul a numeroase cercetări din partea teologilor
şi nu mai puţin un izvor de învăţăminte pentru creştinii din toate timpurile. .
Mai bine de 15 veacuri ne despart de epoca în care a trăit el. Totuşi,
contemporan prin gîndirea sa înaintată, Sf. Grigorie ne este, mai mult chiar, un foarte
preţios si cald îndrumător nu numai în sens strict teolog, ci si în înfăptuirea celei mai
proprii năzuinți creştine: o viaţă curată, însufleţită de focul iubirii de Dumnezeu,
manifestată în iubirea faţă de aproapele.
În aceasta constă. de altfel, măreţia şi permanenta viabilitate a omului de geniu,
a geniului creştin, care, prin simţul şi puterea sa deosebită de a intui o realitate
eternă, slujeşte, prin opera şi gîndirea sa înaintată, atît contemporanilor cât şi
generaţiilor viitoare, şi rămâne, prin forţa împrejurărilor, totdeauna, în actualitate,
fără să poată fi dat uitării.5
In viaţa si cugetarea Sf. Grigorie de Nazianz distingem stări, atitudini şi sensuri
care ne ajută să înţelegem slava de care s-a învrednicit printr-o îndoită nemurire: o
dată, în sens spiritual creştin, ca purtător al nimbului sfinţeniei; ţi apoi prin
cugetarea-i profundă, oglindită in opera sa, care, fără să poată fi despărţită de viaţă,
ar fi putut şi singură să-i aducă glorie nemuritoare.
În viața și cugetarea Sf.Grigorie de Nazianz distingem stări atitudinei și sensuri
care ne ajută să înțelegem slava de care s-a învrednicit printr-u îndoită nemurire: o
5
Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Geniul Sf. Grigorie de Nazianz, Ed. Inst. Român de Bizantinologie, București,
1937, p. 6.
dată, în sens spiritual, ca purtător al nimbului sfințeniei; și apoi prin gugetarea-i
profundă, oglindită în opera sa, care, fără să poată fii despărțită de viașă, ar fii putut și
singură sa-i aducă glorie nemuritoare.
Sfântul Grigorie de Nazianz, supranumit Teologul, s-a născut în jurul anului
330, în Arianz, aproape de orăşelul Nazianz din sudul Capadociei. Tatăl său era păgân
şi făcea parte din secta iudaică a ipsistarienilor (adoratorii Celui Prea Înalt). Se numea
tot Grigorie şi s-a botezat, sub îndemnul pioasei sale soţii, Nonna, în 325.
În 329 a fost ales episcop de Nazianz. Cultura profană şi-a făcut-o în Cezareea
Capadociei, unde are de coleg pe Sf. Vasile cel Mare. A studiat apoi în Cezareea
Palestinei şi în Alexandria Egiptului. Formarea filosofică şi-a făcut-o îndeosebi în
Atena.

Deși încă nebotezat, Sf. Grigorie are conștiința că este deja creștin. Pentru sine, acest
este un simbol, un sinonim al virtuții, dar și motiv de mândrie. ,,Pe noi – va spune
marele ierarh – marele lucru și marele nume era de a fi și de a ne numi creștini. Pentru
acest nume noi eram mai mândri decât era Gyges de inelul său râvnitor care i-a adus
tronul Lydiei (dacă aceata nu este o poveste), eram mai mândri decât era Midas de
aurul său prin care și-a găsit pieirea...,,6
Spre anul 357 revine în patrie şi se botează, iar după un an se retrage în
singurătate, unde, alături de Sf. Vasile, studiază Scriptura şi Părinţii, se ocupă cu
grădinăritul şi alcătuiesc împreună un fel de antologie a operei lui Origen, cunoscută
sub numele de Filocalia.7
În 361, în ziua de Crăciun, este făcut preot, dar fuge la Vasile, cu care
împrejurare scrie minunatul tratat Despre fugă sau Despre preoţie. Ca preot, Sf.
Grigorie a fost model. Dragostea sa caldă pentru credincioșii săi, dezinteresul total
pentru cele materiale, ajutorarea săracilor, mila iertarea și mai ales acel dar unic de a
intra în inima fiilor săi duhovnicești, împărtășind tot aurul sufletului său și dându-se
lor cu cea mai mare desăvârșire și bogăție, îl pun alături de cei mai mari făuritori de

6
Sfântul Grigorie de Nazianz, Cuvântarea XLIII în lauda Sfântului Vasile cel Mare, 21, P. G. XXXVI, col. 524
B-C., apud, Magistrand Costantin I. Cornițescu, Sfântul Grigorie de Nazianz, despre familia sa, în rev. ,,S.T.,
XVI, nr. 5-6/1964, p. 364.
7
Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologia, manual pentru uzul studenţilor Institutelor Teologice, Ed. Sfânta
Mănăstire Dervent, Bucureşti, 1999, p. 93.
caractere ale antichității creștine.8 Principiile pedagogiei sale vor fi învățate nu atât în
Alexandria și Atena, cât mai ales în tinda biserici din Nazianz. Aici învașă milostenia
și toate virtuțile ce izvorăsc din prețuirea și iubirea aproapelui, aici învață smerenia și
tot aici dârzenia în credință atât de îndrăzneață uneori, încât ia atitudine împotriva
despotului apostat.
Revine însă pentru a aplana conflictul dintre tatăl său şi călugări, fiindcă aceştia
îl acuzau că semnase, sub ameninţarea arienilor, formula de la Rimini. Mai apoi este
aşezat de Sf. Vasile în fruntea Sazimei, ca episcop, dar nu ocupă scaunul efectiv, din
cauza lui Antim al Tianei, care ţine oraşul ocupat milităreşte.9
După împăcarea lui Vasile cu Antim, Sf. Grigorie rămâne fără jurisdicţie şi
revine lângă tatăl său, spre a-l ajuta în conducerea Bisericii din Nazianz. După aceea,
se retrage iarăşi în Seleucia, fiindcă vedea că nu se mai procedează la o nouă alegere
pentru el.
Totuşi o nouă alegere are loc. Astfel, în 379, episcopii ortodocşi din Tracia, îl
aduc ca episcop al Constantinopolului, împotriva episcopului eunomian Demofil, mai
ales că murise împăratul arian Valente. În Constantinopol toate Bisericile erau în mâna
arienilor. De aceea Sf. Grigorie se aşează în casa unei rude, unde era şi o capelă şi de
aici rosteşte Cele cinci cuvântări despre Dumnezeu, care aveau să-l facă celebru, atât
pe el, cât şi acest loc, care va fi mai apoi celebra Biserică Anastasia.10
Aceasta se întâmpla în 380. Dar de acum încep şi marile necazuri. Astfel, se
vede chemat în faţa tribunalului, ca instigator şi autor al tulburărilor sângeroase, care
au avut loc între ortodocşi şi arieni, cu prilejul rostirii acelor cuvântări. Atacul arienilor
este prevăzut de el, cum vedem din Cuvântarea întâia, cap. I.11
Un alt necaz îi vine de la prietenul său, Maxim, filosof cinic, venit din Egipt.
Acesta, asigurându-se de asentimentul lui Petru al Alexandriei, vrea să ia locul
Sfântului Grigorie, dar este surprins de ortodocşi chiar în noapte când era consacrat
episcop. Şi acum are loc un conflict. Pentru toate acestea, Sf. Grigorie se hotărăşte să

8
Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Geniul Sf. Grigorie de Nazianz...p. 20.
9
Prof. Univ. Dr. Remus Rus, Sfântul Grigorie Teologul - văzător al tainelor dumnezeieşti, articol publicat pe
sitte-ul:http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfantul-grigorie-teologul/sfantul-grigorie-teologul-
vazatortainelor-dumnezeiesti-73070.html
10
Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Sfinţii Părinţi şi spiritualitatea ortodoxă română, în rev. ,,Ortodoxia”, XXVII,
nr. 4/1957, p. 588.
11
Idem, Patrologia, p. 94.
părăsească oraşul, dar este împiedicat, poporul vociferând, cum ne înformează el în
Carmen de vita sua, vers. 1100: „Dacă pleci, tu iei cu tine Treimea”.12
Cu venirea lui Teodosie Împăratul, Bisericile trec în mâna ortodocşilor. Sf.
Grigorie conduce mai departe Biserica Constantinopolitană şi refuză să fie înscăunat,
mai înainte de a fi ales aici în mod canonic. Alegerea lui canonică are loc la Sinodul al
II-lea ecumenic, în 381, pe care îl prezidează după moartea lui Meletie al Antiohiei.13
Are însă neplăceri, din cauza punctului său de vedere asupra succesorului lui Meletie,
unii episcopi din Egipt şi Macedonia punând la îndoială alegerea canonică a lui
Grigorie. De aceea, în iulie 381, îşi dă demisia şi se retrage la Arianz, unde se ocupă
cu scrisul şi moare în 389.14
Conchizând, putem spune că Sfântul Grigorie a însemnat o culme de gândire și
de trăire duhovnicească, înzestrat fiind cu aptitudini geniale. Fără un mediu propice,
fără îndoială că nu putea să-și atingă talia. Or, familia bătrânului episcop se arată o
școală a virtuții și a pietății. Tatăl îi imprimă simțul probității, conștiința misiunii
preoțești și prețuirea ce o arată culturii; de la mamă moștenește sensibilitatea
sufletească, virtutea sub diverse aspecte și rugăciunea. Firea sa însă le armonizează
dându-le expresie într-o statură deosebită, în chipul aureolat al sfântului. Este plăcut de
observat că se vrea în slujba aproapelui, fiind un făclier de inimi, un poet, un artist ce a
știut să dăltuiască în semeni chipul lui Hristos, înscriind prin viața sa o pagină de
filocalie.

12
Ibidem
13
Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, Istoria Bisericească Universală, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2004, p. 86.
14
Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologia, p. 94.
 B. Repere bibliografice

,,Opera Sfântului Grigorie de Nazianz e întinsă, bogată şi variată. Cuprinde patru

volume din P.G.15 35-38. E scrisă în proză şi în versuri. Această operă se împarte în
Cuvântări, Poeme şi Scrisori."16
Cuvântările sunt în număr de 45 și au fost scrise între anii 362-383. Între ele, una
singură poate fi socotită exegetică, respectiv a 37-a la Matei, restul putând fi împărţite
în:

1. Cuvântări dogmatice: cele Cinci cuvântări teologice, rostite în anul 380 la

Constantinopol, 1 cuvântarea intitulată Despre moderaţia în discuţii şi că
despre Dumnezeu nu poate discuta oricine şi în orice moment, Cuvântări la
sărbători mari, Cuvântare la Naşterea Domnului, la Botezul, la învierea
Domnului, precum și la Rusalii.
2. Cuvântări panegirice în cinstea Sfinţilor: a 15-a în cinsteaMacabeilor, a 24-a în
cinstea lui Ciprian de Antiohia, a 21-a în cinstea Sfântului Atanasie.
3. Necrologuri, patru la număr: la moartea fratelui său Cezar, la moartea surorii
sale Gorgonia, la moartea tatălui său, și cea la moartea Sfântului Vasile, fiind
creatorul acestui gen literar în literatura patristică.17
4. Două cuvântări ,,invective" după cum le numește părintele Coman: Cuvinte de
înfierare, şi Contra lui Iulian Apostatul.
5. Cuvântări ocazionale, între care amintim, Cuvânt de apărare despre fuga sa în
Pont, care e una dintre cele mai reprezentative.

15
Este vorba de colecţ ia Patrologiae Graecae îngrijită de J. P. Migne ( n.n.).
16
Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologia, manual pentru uzul studenţilor Institutelor Teologice... , p. 121.
17
Ibidem.
 Opera poetică, scrisă în singurătatea de la Nazianz între anii 383, 389-390 e
întinsă Şi variată. Sfântul a scris 507 poezii însumând aproximativ 18000 de versuri.18
Ele au fost împărţite de maurini în două cărţi:
1) „ poeme istorice în 2 secţ ii:
a) dogmatice ( 38)
b) morale (40)
2) Poeme istorice în 2 secţ ii
a) despre sine (206)
b) despre alţ ii, cele mai multe scurte epigrame ( 94) ş i
epitafe (129)" 19
O altă parte importantă a operei sale o constituie scrisorile sale, în număr de
245, datând din aproape aceeași epocă cu poeziile, cu excepţia scrisorilor 52-54, scrise
în jurul anului 365. De asemenea, trebuie menţionat testamentul său, scris în 381 la
Constantinopol, prin care lasă toată averea sa Bisericii din Nazianz, spre a fi
întrebuinţată în folosul săracilor.

2. Sfântul Grigorie ca model de teolog

După cum se poate observa din evidenţierile anterioare a elementelor definitorii

ale sale de natură biografică, cea mai bună creionare a portretului unui teolog o face
Sfântul Grigorie prin însăși viaţa sa. O mărturie în acest sens este faptul că i se dă
numele de Teologul, el fiind după cum remarcă părintele Stăniloae:,, al doilea părinte
care se numeş te astfel după Sfântul Ioan Evanghelistul".20
Acesta este motivul pentru care am făcut iniţial o scurtă trecere în revistă a
vieţii și a operei sale, căci, am dorit să arăt faptul că tot ceea ce a scris el, reprezintă o
transpunere în scris a vieţii și experienţei sale, știut fiind faptul că un Sfânt părinte
întâi trăia și abia apoi transpunea în scris ceva. În acest sens, un teolog sibian renumit
18
Ibidem. p. 122.
19
Ibidem.
20
Pr. Dumitru Stăniloae, N-a fost cândva când să nu fie nimic —cuvânt despre Sfântul Grigorie de Nazianz-, în
revista ,, Lumea Monahilor", nr. 26, 2009, p. 50.
spunea: ,,Oricât de mult ne-ar încânta frumuseţea inspiraţiei sale profetice, prinsă în
cele 3000 de versuri religioase, oricât de profundă ar fi admiraţia noastră pentru
profunda lui ştiinţă teologică, semănată în strălucite cuvântări şi epistole, totuşi
nimic nu impresionează mai mult decât propria lui viaţă trăită pe de-antregul în
lumina evangheliei lui Hristos."21
Spre deosebire de alţi Sfinţi, el ,,se distinge, prin puritatea teologiei ş i prin
ascuţ imea minţ ii sale, pentru care motiv Biserica l-a cinstit cu numele pe care l-am
arătat mai sus.
„Nota esenţială a vieţii sale, este, pietatea. Ea înseamnă cunoaşterea deplină a
adevărului divin şi realizarea lui integrală în fiecare clipă a existenţei pământeşti.22
Fuga lui de preoţie pe care o argumentează prin cuvintele: „m-am spăimântat
de dregătoria la care nici nu mă gândeam", nu face decât să accentueze smerenia lui
și sfiala cu care întâmpină această mare taină și acest jug al lui Hristos, conștientizând
faptul că preotul ,,e întruparea văzută a credinţ ei ş i a aspiraţ iilor într-o lume mai
bună, pe care în zadar le căutăm aici".23 El rămâne astfel, alături de Sfântul Ioan Gură
de Aur un model al preotului Şi acest lucru, în primul rând pentru că a conștientizat
importanţa Tainei în raport cu nevrednicia lui, căci, după cum remarcă părintele
Coman, ,,numai în temple ş i sub vraja puterii nevăzute a supranaturalului coborâtă
în preot ş i administrată de el, încearcă muritorul acea transformare inefalbilă ş i se
scaldă în baia fericită al luminii lui Dumnezeu"
Acest lucru face din viaţa lui un element cât se poate de actual, în contextul în
care foarte mulţi tineri absolvenţi ai facultăţilor de teologie, fără a realiza în prealabil
o introspecţie în urma căreia să vadă dacă sunt sau nu vrednici și potriviţi pentru
preoţie, se înghesuie sub omoforurile arhierești spre a primi acest har. Urmările, din
nefericire sunt dezastroase: preoţi care smintesc lumea prin comportamente nepotrivite
( sunt beţivi curvari, pun taxe exagerate ) și care fac din măreaţa chemare sacerdotală
un simplu job prin care își câștigă existenţa.

21
Prof. dr. I. Mateiu, Studenţii şi preoţia - pomenind pe Sfântul Grigore Teologul, în „Revista Teologică", (anul
XXII), nr. 1/ 1932, p. 1 .
22
Drd. Diac. Marin Sava, Profilul teologului după Sfântul Grigorie de Nazianz, în „Studii Teologice", seria a II-
a, (anul XXI), nr, 5-6/ 1969, p.387.
23
Ioan G. Coman, Sublimul preoţiei creştine, Tipografia cărţ ilor bisericeşti, Bucureşti, 1940, p. 3.
 Teologul din Nazianz este de asemenea și un geniu, după cum ne spune
părintele Coman: „Calitatea sa de Sfânt nu exclude întru nimic pe cea de geniu".
Datorită acestei calităţi, el , „se împărtăş eş te cu nesaţ u din cultura păgână, dar
soarbe cu ş i mai multă pasiune din izvorul cel nou al Sfintei Scripturi ş i al vieţ ii
creş tine. Observăm așadar, pe deo parte complexitatea personalităţii sale, iar pe de
altă parte echilibrul de care dă dovadă atât în ceea ce privește cunoașterea, cât și în
ceea ce privește viaţa propriu-zisă.
Demn de remarcat este și modul său de viaţă pe băncile școlii, când, după cum
însuși spune:
,,Doar două drumuri cunoşteam: unul, cel dintâi şi de foarte mare cinste,
celălalt, al doilea şi nu de aceeaşi preţuire: primul ducea la Sfintele noastre Bisericii
şi la dascălii care erau întrânsele; al doilea la profesorii noştri din afară (profesorii
păgâni de retorică)."24 Operele sale nu sunt așadar numai rezultatul geniului, ci acesta
este stimulat prin muncă, căci, „ cu tot prestigiul lui, geniul nu poate atinge piscurile
nobleţe ale muncii."
O altă calitate ce-i înfrumuseţează portretul de teolog este jertfa de sine, care
este un lucru benefic atât pentru cel ce-o face, cât și pentru beneficiarul ei, căci,
,,gândul muncii pentru fericirea altora e singurul care îndepărtează din preajma
noastră spectrul morţii şi a munci pentru a aduce soarele în inima altora şi zefirul
dulce în sufletul semenilor tăi trişti ca şi tine, este poate singurul sens al vieţii
noastre".
Toate aceste calităţi nu-l împiedică însă să fie un aprig învăţător al credinţe şi
un puternic combatant al celor ce o prigonesc. Aşa se face că deşi ,,a fost
contemporanul şi colegul de universitate al lui Iulian, om de aleasă cultură, 25 în
relatarea vieţii sale, ,,Sfântul toarnă în cele două discursuri ale sale toată vâlvătaia
unei trăiri viforioase a credinţei creştine şi tot uraganul stârnit de încercarea lui
Iulian de a se împotrivi mersului lucrurilor, prin suprimarea creştinismului." De
asemenea, în monumentala lucrare intitulată, ,,Cele cinci cuvântări teologice, el

24
Sfântul Grigorie de Nazianz, Despre viaţa sa, pp. 263-264, apud Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Geniul Sf.
Grigorie de Nazianz p. 16.
25
Idem, Sfântul Grigorie de Nazianz despre Împăratul Iulian, încercare asupra discursurilor IV Şi V, vol. 1,
Editura Institutului Român de Bizantinologie, Bucureşti, 1938, p. 5.
combate ereziiile de mare răsunet în secolul său: arianismul şi macedonianismul, dar
le atinge, cel puţin în treacăt și pe celelalte. Așa se face că prima cuvântare cuprinde
un Cuvânt introductiv contra eunomienilor.
În concluzie, putem spune, reluând afirmaţia din începutul capitolului că
Sfântul Grigorie a fost prin sine însuși un model, un portret etalon al felului cum ar
trebui un adevărat teolog. El s-a distins prin sfinţenia, smerenia, genialitatea sa, prin
ardoarea credinţei și prin multe alte calităţi.

3. Profilul teolgului după Sfântul Grigorie

În Biserică, rolul teologului este unul cât se poate de important și acest lucru
pentru că el, în condiţiile în care nu îndeplinește o funcţie sacerdotală, trebuie să fie un
apologet al credinţei, un exemplu pentru ceilalţi Şi un motiv al convertirii celor
necredincioși, după îndemnul Mântuitorului, care spune: Aş a să lumineze lumina
voastră înaintea oamenilor, încât, văzând faptele voastre cele bune să-L slăvească pe
Tatăl vostru cel din ceruri (Matei 5, 16 ). În condiţiile în care el are și rol sacramental,
importanţa acestor calităţi este cu atât mai importantă.
Teologul este, așadar, ,,în primul rând un om al Bisericii, legat de ea prin
ocupaţ ia ş i prin aspiraţ iile sale.26 În aceste condiţii, ,,formarea ş i cultura sa trebuie
să înceapă în Biserică să se dezvolte în concordanţ ă cu învăţ ăturile ei ş i să trăiască
potrivit normelor morale ale ei".27
După Sfântul Grigorie, există doi factori educativi care ajută la formarea unui
tânăr teolog, și anume:,,familia ş i ş coala,amândouă lăsându- ş i amprentele lor
pentru viaţ a sa din continuare".28
Familia are un rol primordial în formarea sa, întrucât aici învaţă pentru prima
dată cuvintele Scripturii și învaţă să iubească pe semenul său. Tot din familie pornesc
primele modele pe care tânărul și le alege, pentru ca ulterior, contactul cu oamenii

26
Drd. Diac. Marin Sava, op. cit., p. 391.
27
Ibidem.
28
Ibidem.
iluștri ai vremii să îi dea posibilitatea posibilitatea de a-și dori să îi imite, iar cultura să
îl ducă galopant pe drumul cunoașterii.29
În familie, tânărul ia contact pentru prima dată cu educaţia și cu știinţa, pe care,
mai apoi le va desăvârși la școală. Aceasta este foarte importantă pentru teolog,
întrucât acesta trebuie întâi să cunoască pentru sine și abia apoi să înveţe pe alţii, căci,
după cum spune Sfântul: ,,a-ţi propune să înveţi pe alţii câtă vreme nu eşti tu însuţi
destul de învăţat, sau, cum spune proverbul, să înveţi olăria începând tu însuţi a face
vase mari..., mie mi se pare că este un lucru nebunesc şi semeţ; nebunesc fiindcă nu-
ţi dai seama de neştiinţa ta şi semeţ, pentru că te apuci de un lucru pe care abia-
lpricepi".30
O altă calitate ,,sine qua non" a teologului este arta cuvântului, pe care acesta
trebuie să o posede. El trebuie ,, să înveţ e să-ş i strunească limba pentru a putea la
vreme să scoată ideile ce se zbat în duereile naş terii", 31 acest lucru modelând pe
teolog în frumuseţe ,,întocmai ca pe o statuie."32
Despre cum trebuie să fie pregătit teologul atunci când cuvântă Şi despre cum
trebuie să fi cuvântările lui, Sfântul ne spune:
„Pe cât este cu putinţă, teologul trebuie să fie curat ca lumina să fie cuprinsă
de lumină şi se cade să filosofeze celor mai osârduitori, ca nu cumva, căzând pe
pămând sterp, să fie fără de roadă cuvântarea... se cade să filosofăm despre
Dumnezeu atunci când avem linişte înlăuntrul nostru şi din partea zbuciumului din
afară, ca să nu ni se taie răsuflarea, ca celor care sughiţă; şi se cade să filosofăm
despre Dumnezeu în măsura în care am putut să-l înţelegem sau în măsura în care să
putem să fim înţeleşi de alţii., ca să nu semănăm pe mărăcini".33
Ulterior, ,,cu cât progresează mai mult în virtute, cu atât mai mult el îş i dă
seama de majestatea, splendoarea ş i înălţ imile lui Dumnezeu, de naturile cele curate
care abia pot cuprinde strălucirea lui Dumnezeu,"34 , pe care-L acoperă abisul ( Ps
17,13 ), care este lumina cea mai curată, dar pentru mulţi inaccesibilă. În Aceste

29
Ibidem.
30
Sfântul Grigorie de Nazianz, Cuvânt de apărare pentru fuga în Pont sau Despre preoţie, în vol. „Despre
preoţie", traducere pr. Dumitru Fecioru, Editura Sofia, București, 2004, p. 215.
31
Drd. Diac. Marin Sava, op. cit., p. 392.
32
Sfântul Grigore de Nazianz, Cuvântări Teologice, traducere N. Donos, Editura Herald, București, 1992, p. 74.
33
Ibidem, p. 79.
34
Drd. Diac. Marin Sava, op. cit., p. 393.
definiţii ale Lui, teologul are posibilitatea să descopere numai acţiunea lui în lume, nu
însă și natura lui, spune Sfântul.
În calitate de organ viu și mădular lucrător al acestui minunat organism care
este Biserica, teologul este dator să împărtăş ească realizările sale în domeniul
teologic credincioş iolr, ca aceş tia să păstreze nealterată învăţ ătura Bisericii ş i s-o
apere de erezii, sarcină care de altfel îi aparţine și teologului.35
El elogiază și cultura profană, care, trebuie să fie de mare preţ pentru un teolog
și nu numai, după cum însuși spune: „ Pentru mulţi oameni cu mintea sănătoasă,
cultura e unul din bunurile care trebuie aşezate în frunte. Nu e vroba de cultura
creştină care e accesibilă credinţei, ci e vorba de cultura din afara Bisericii, pe care
un număr de creştini o consideră păgubitoare, primejdioasă şi întristând pe
Dumnezeu.Noi am primit de la păgâni ştiinţe care se ocupă cu cercetarea şi analiza
lucrurilor...Prin puţinul acestor ştiinţe am ajuns la cunoaşterea mai binelui, iar prin
constatarea limitelor lor ne-am întărit şi mai mult în credinţa noastră. De aceea,
cultura nu trebuie dispreţuită; mai degrabă toţi aceai care o dispreţuiesc trebuie
trataţi drept nătărăi şi grosolani. "
Dacă ar fi să concluzionăm în doar câteva cuvinte cele spuse până aici despre
cum ar trebui să arate portretul unui teolog sau al unui preot în viziunea Sfântului
Grigorie de Nazianz, și, după el, în accepţiunea întregii Bisericii, ar trebui cu siguranţă
să accentuăm faptul că acesta „înainte de a fi un exponent al ş tiinţ ei, se cuvine să fie
un practicant al sfinţ eniei."36

35
Ibidem., p. 395.
36
Prof. dr. I. Mateiu, op. cit., p. 5.
 II. Teologia Sfântului Grigorie de Nazianz

Teologia este abordată şi de Sfântul Grigorie de Nazianz ca un înalt pisc al

cunoaşterii prin experienţă. ,,Nu oricine poate să facă teologie, ci doar cei care au o
anumită predispoziţie spre cugetare şi metafizică, deoarece teologia trebuie să se
înrădăcineze în cunoaşterea unirii cu Dumnezeu trăite actual şi în abordarea obiectivă
a tainei Treimii. De aceea teologia, nefiind un discurs logic, este un fel de ştiinţă a
probabilităţii şi pisc al poeziei: ştiinţă a probabilităţii pentru că nimic din ceea ce
afirmă nu poate fi empiric dovedit şi pisc al poeziei pentru că teologia în sensul ei
profund implică stări care nu se pot exprima decât în poezie”.37 Numai poezia este cea
care poate sintetiza şi pătrunde în esenţa lucrurilor, fără inflaţie de cuvinte. Vorbind
despre poezia teologică nu presupunem rima sau versificaţia, ci ,,focalizarea mesajului,
concentrarea ideii şi sugerarea acesteia cititorului, făcând abstracţie pe cât se poate de
inteligenţa discursivă”. 38
De aceea, Sfântul Grigorie de Nazianz consideră că teologie se poate face
numai după ani de reflexie şi meditaţie, lucru experimentat în propria lui viaţă. ,,După
ajungerea la o anumită stare de spiritualitate, aceasta trebuie înrădăcinată în Sf.
Scriptură ca sursă, autoritate şi garanţie a celor afirmate şi crezute” .39 Fără Scriptură
se poate afirma şi crede orice, dar este eliminată garanţia finalităţii credinţei.
„Teologul” crede, se roagă şi meditează, în timp ce ,,tehnologul” este doar învăţat sau
abil mânuitor al cuvintelor.
Pentru că ceea ce afirmă teologul, consideră Sf. Grigorie, să prezinte
veridicitate şi autoritate, el trebuie să îndeplinească anumite condiţii:40

1. Calificare, adică ceea ce afirmă ca să înveţe pe alţii trebuie să fie foarte clar
în propria viaţă.

37
Sfântul Grigorie de Nazianz, Cele 5 Cuvântări teologice, trad., introducere şi note de Pr. Prof. Dr. Dumitru
Stăniloae, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1993, p. 21.
38
Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Poezia Sf. Grigorie de Nazianz, în rev. ,,Studii Teologice”, nr. 1-2/1958, p. 766.
39
Ibidem.
40
Diac. drd. Marin Sava, op. cit., pp. 387-389.
 2. Purificarea sufletului şi a minţii, adică golirea acestora de orice altceva în
afară de Dumnezeu.

3. Ridicarea spre cele spirituale pentru a cunoaşte raţiunea existenţei şi

raţiunea iconomiei divine.

Când cineva are toate acestea, atunci poate într-adevăr ,,teologhisi”. Sf.
Grigorie foloseşte limbajul liturgico-poetic, prin care se poate trecere dincolo de
realitate, se poate intra în mister, în realitatea diferită.41
Teologia înseamnă adeseori tăcere; nu o tăcere totală, căci mărturia nu ar mai fi
deplină. Există riscul ca multele cuvinte pentru „teologhisire” să ducă la
,,tehnologhisire”. Taina lui Dumnezeu depăşeşte în mod infinit puterea de înţelegere.
,,Tăcerea înseamnă cinstirea misterului, păstrarea bogăţiei lăuntrice şi mijloc de
purificare personală. În tăcerea exterioară, inima contemplă mai adânc frumuseţea
dumnezeirii”.42
Pentru a ajuta pe om să teologhisească, Sfântul Grigorie vorbeşte despre
dragostea lui Dumnezeu manifestată prin ,,sărăcirea Logosului”, care trebuie înţeles ca
,,lipsirea” sau ,,golirea” lui Hristos de Sine (Filipeni 2, 6 ş.u.). Prin renuţare sau
smerire se uşurează cunoaşterea planului lui Dumnezeu cu lumea. Întruparea devine
singura condiţie şi cale de unire a creştinului cu Hristos, prin Duhul Sfânt care
lucrează în Taine. Consecvent învăţăturii Sf. Atanasie, Sf. Grigorie promovează fără
încetare ideea îndumnezeirii omului. ,,Aceasta stă potenţial în faptul că omul este
creat după chipul lui Dumnezeu şi tinde spre original. Lucrarea îndumnezeitoare nu
aparţine nici numai omului, nici numai lui Dumnezeu, ci este un act sinergic:
Dumnezeu este ,,filantrop” şi are iniţiativa de a-l atrage pe om, în lăuntrul căruia
lucrează, însă omul trebuie să urmeze chemarea prin efortul propriu de creatură care
să se îndrepte liber spre Creator”.43
Dacă teologhisirea înseamnă înălţare, Sf. Grigorie identifică anumite stări de
ascensiune, până la cerul al şaselea. Sfântul Pavel ajunsese în al treilea (II Corinteni

41
Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologia, p. 94.
42
Sfântul Grigorie Teologul, Cuvântarea a doua despre Dumnezeu, cap. XIV, trad. din lb. greacă de Pr. Dr. Gh.
Tilea şi Dr. Nicolae Barbu, , Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2008, pp. 19-20.
43
Sfântul Grigorie Teologul, Cuvântarea a doua despre Dumnezeu, cap. XIV, trad. din lb. greacă de Pr. Dr. Gh.
Tilea şi Dr. Nicolae Barbu, , Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2008, p. 42.
12, 2). Numai profetul Isaia (capitolul 6) descrie cum a avut o viziune deplină a
prezenţei lui Dumnezeu, unde a văzut puterile îngereşti care exclamă ,,Sfânt, Sfânt,
Sfânt....”. Moise, după Sfântul Grigorie, L-a văzut pe Dumnezeu întors, cu spatele, în
umbră. În cerul al şaselea, Sf. Grigorie vorbeşte despre Duhul şi calitatea Lui de
împreună fiinţă cu Tatăl, cu autoritatea cu care Sf. Pavel a vorbit despre experierea lui
Hristos în cerul al treilea.44
Sfântul Grigorie foloseşte trei modele ale viziunii extatice şi contemplaţiei:
Moise, Ilie şi Pavel. Cunoaşterea experienţială este sensul firesc, dar nu scop al
,,teologiei”, ca în experienţa lui Moise: ,,Iată, m-am despărţit de materie şi de tot ceea
ce este trupesc. M-am adunat în mine însumi, atât cât am putut şi am urcat în vârful
muntelui. Dar când am deschis ochii, abia am putut să-l văd din spate şi încă fiind
acoperit în piatră, adică în omenescul Cuvântului, întrupat pentru mântuirea noastră.
Nu am putut contempla firea cea dintâi şi preacurată, care nu poate fi cunoscută decât
de ea însăşi, adică de Treimea cea sfântă”.45 Contemplaţia este realizabilă numai
pentru cei maturi duhovniceşte. Sentimentul de ,,sălăşluire” în contemplare nu este
niciodată satisfăcut pentru că ascensiunea în iubire nu se sfârşeşte şi necesită un efort
ascetic susţinut, pentru a trece dincolo de voal, în experienţa îndumnezeirii. Viaţa
îmbunătăţită certifică autenticitatea vederii şi numai astfel gândurile umane se pot uni
cu Logosul divin. Itinerariul este dificil şi este asemănat ascensiunii muntelui: pe
măsură ce sufletul ascende, norul necunoaşterii este tot mai dens şi vederea lui
Dumnezeu mai dificilă.
Persistenţa în curăţie şi urmarea dorinţei duce la vederea şi contemplarea
imaginii lui Dumnezeu în oglinda propriului suflet. Acesta devine în fiecare zi ca o
oglindă imaculată a lui Dumnezeu şi a lucrurilor divine: lumina se adaugă luminii,
tenebrele noastre se deschid seninătăţii, aşteptând să ajungă la izvorul reflexiilor de
mai sus, ca să atingem fericirea, unde imaginile se desfăşoară în faţa adevărului.
Dumnezeu rămâne transcendent dar se poate revela sufletelor îndumnezeite.46
Măsura în care această revelaţie se realizează rămâne un mister pentru mintea

44
http://www.ziarullumina.ro/vietile-sfintilor/teologia-sfantului-grigorie-de-nazianz
45
Cuvântarea 28,1, în Cele 5 Cuvântări teologice, citat la Vladimir Lossky, Teologia mistică a Bisericii de
Răsărit, trad. de Pr. Prof. Vasile Raducă, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1995, p. 64.
46
Ibidem.
umană şi o decizie a lui Dumnezeu. Pentru Sfântul Grigorie de Nazianz, învăţătura sau
dogmele creştine sunt absolut necesare unui dialog autentic cu Dumnezeu: ,,Nimic nu
este mai măreţ în faţa lui Dumnezeu ca învăţătura adevărată şi sufletul desăvârşit în
învăţăturile adevărului”.47 Doctrina este cea care poate duce la sfinţire şi
îndumnezeire. Ea este cheia rugăciunii şi esenţa înnoirii baptismale, este certitudinea
adevărului. De aceea, abaterea de la învăţătură este abaterea de la adevăr: ,,Aceşti
oameni au case dar noi Îl avem pe Cel ce sălăşluieşte în casă; ei au temple, noi Îl
avem pe Dumnezeu. Pe lângă aceasta, noi trebuie să fim temple ale lui Dumnezeu
Celui viu, jertfe vii, ofrande ale arderii de tot, sacrificii depline - dumnezei prin
adorarea Treimii”48 - spune el referindu-se la arieni

Pentru Sfântul Grigorie, cunoaşterea se face prin doctrina despre Sfânta Treime,
care este absolut esenţială. ,,Învăţătura este descoperită tuturor, dar numai unii pot
ajunge la cunoaşterea experimentală a ei, căci această doctrină nu poate fi înţeleasă
discursiv”.49 Sfântul Grigorie ne arată că Atanasie a fost cel care a împăcat cele două
direcţii monastice, comunitarii şi solitarii, prin evidenţierea necesităţii unui ghid
spiritual în procesul contemplaţiei; tocmai de aceea, ,,contemplaţia este accesibilă
pustnicilor, în aceeaşi măsură ca şi preoţilor”.50
Sistemul este simplu şi se găseşte la toţi teologii creştini ai primelor secole:
păzirea poruncilor aduce purificarea trupului, care acoperă sufletul şi nu-i îngăduie să
vadă razele divine, iar acolo unde este curăţire este şi iluminare. Orice om este
nevrednic de a ajunge la purificarea sufletului în această lume, dar poate ajunge la
cunoaşterea divinităţii graţie iubirii dumnezeieşti. El nu trebuie decât să cureţe sufletul
de necurăţie şi să-l împodobească cu cercetarea de sine, deoarece ,,iluminarea fără
purificare devine periculoasă”51

47
Diac. Asist. Ioan I. Ică jr., op. cit., p. 45.
48
Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Sfinţii Părinţi şi spiritualitatea ortodoxă română, p. 590.
49
Pr. Lect. Dr. Sorin Marinescu, Teologia Sfântului Grigorie de Nazianz, medicament împotriva necredinţei,
articol publicat pe sitte-ul: http://www.calauza.edj.ro/?p=2631
50
Constantin Băjău, Patrologie, Ed. Universitaria, Craiova, 2007, p. 72.
51
Sfântul Grigorie Teologul, Cuvântarea a doua despre Dumnezeu, p. 118.
 III. Problema cunoaşterii la Sfântul Grigorie de Nazianz

Filosoful, adică iubitorul de înţelepciune, este un om care leagă într-un singur

elan căutarea unei vieţi morale desăvârşite de căutarea înţelepciunii divine.
Cunoaşterea realităţilor create şi a Creatorului lor este, de fapt, drumul către
îndumnezeire. Astfel, ,,finalitatea cunoaşterii nu are în vedere doar bogăţia
intelectuală, ci dobândirea harului care îl va lumina pe om o veşnicie”.52 Pentru Sfântul
Grigorie de Nazianz, această înţelegere a fost filosofie pentru propria viaţă, dar şi
pentru următorii săi întru Hristos.
Sfântul Grigorie de Nazianz, alături de el - marii corifei ai Şcolii din Capadocia,
Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Grigorie de Nyssa, face parte din şirul acelor
gânditori creştini care au construit, am putea spune, o tradiţie filosofică creştină greacă
de filiaţie platoniciană, în timp ce s-au menţinut în limitele Ortodoxiei. Desigur, ei nu
sunt singurii. Înaintea lor îi întâlnim pe reprezentanţii Şcolii alexandrine: Clement,
Origen, Sfântul Atanasie cel Mare, iar după ei, pe Sfântul Dionisie Pseudo-
Areopagitul, pe Ioan de Scythopolis şi în special pe Sfântul Maxim Mărturisitorul.
Tradiţia capadociană s-a conturat în funcţie de cea alexandrină, în cadrul unui
proces selectiv de acceptare sau respingere a unor elemente fundamentale de gândire.
Acelaşi proces selectiv a fost aplicat şi în cazul relaţiei cu filosofia platoniciană. S-a
pornit de la premisa că sistemele filosofice deţin anumite elemente de adevăr, în
special platonismul, pe când celelalte elemente, care nu corespundeau revelaţiei
creştine, au fost respinse. Principalele doctrine filosofice respinse de gânditorii creştini
au fost: veşnicia cosmosului, divinitatea sufletului uman individual şi credinţa că
sufletul este o substanţă diferită de trup, de care poate şi trebuie să se debaraseze ca de
ceva rău.53
Fiind străini noţiunii de creaţie, grecii au acceptat cu uşurinţă concepţia potrivit
căreia cosmosul este veşnic. Pentru ei, problema nu era a marii diviziuni între
Dumnezeu şi făpturile Sale, ci între lumea inteligibilă şi cea sensibilă. ,,Dumnezeu şi

52
Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, Iisus Hristos Pantocrator, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2005, p. 127.
53
Diogene Laertios, Despre vieţile şi doctrinele filosofilor, traducere de C.I. Balmuş, studiu introductiv şi note
de Aram M. Frenkian, Ed. Polirom, Iaşi, 1997, p. 188.
sufletul aparţin lumii inteligibile şi nu celei sensibile şi, ca atare, sunt specii ale
aceluiaşi gen. Dacă sufletul este prins în lumea sensibilă, căreia îi aparţine trupul, el a
căzut din starea sa pură şi trebuie să încerce să se elibereze, abandonând trupul, pentru
a reveni în sfera lui naturală” .54
Pentru creştinism acest lucru este inacceptabil, deoarece anulează semnificaţia
actului de mântuire. ,,Fiind prin natura sa divin, ţinta sufletului nu mai este doar
simpla strădanie de a se elibera de povara trupului, de a ajunge la libertatea
ontologică rezultată din înlăturarea poverii înrobitoa-re a trupului, ca în filosofia
greacă antică, ci de a se redefini în plan ontologic, noetic şi valoric în funcţie de
Dumnezeu, ca punct suprem de referinţă”. 55 În plus, pentru creştini, asocierea
sufletului cu trupul nu înseamnă că sufletul piere odată cu trupul, ci că trupul înviază
împreună cu sufletul.
Planul cunoaşterii la Sfântul Grigorie de Nazianz ţine cont de diviziunea
platoniciană a lumii în inteligibilă şi sensibilă. Întrucât lumea sensibilă este doar o
copie a celei inteligibile, ea proiectează doar umbre, în timp ce lumea inteligibilă
revelează chipuri, forme sau reprezentări ale singurei realităţi care este Dumnezeu.
Prin analogie, Vechiul Testament dezvăluie umbre, în timp ce Noul Testament
prezintă chipuri ale Adevărului ultim, care este Dumnezeu Cel incomprehensibil. 56
Filosofarea despre Dumnezeu, susţine Sfântul Grigorie, nu aparţine tuturor, ,,ci
celor ce s-au străduit şi au fost învăţaţi în contemplaţie şi, înainte de aceasta, celor ce
au fost curăţiţi în suflet şi în trup, sau cel puţin se curăţă într-o anumită măsură”
(Cuv. I, 3), iar ea se face între anumite limite, începând cu cele ce ne sunt apropiate şi
în măsura în care ascultătorul este deprins să le înţeleagă şi are puterea de a face
acestea. Pe Dumnezeu trebuie să-L pomenim mai des decât respirăm, potrivit
cuvântului: „să se cugete ziua şi noaptea” (Ps. 1, 2) şi „să se binecuvinteze Domnul în
toată vremea”, însă totuşi cu precauţie şi nu oriunde şi oricând, întrucât „orice lucru îşi
are vremea lui”.57

54
Prof. Dr. G. Papadopoulos Stylianos, Patrologie, vol. I, Ed. Bizantină, Bucureşti, 2004, p. 91.
55
Sfântul Grigorie Teologul, Cuvântarea a doua despre Dumnezeu, p. 126.
56
Prof. Univ. Dr. Remus Rus, Problema cunoaşterii, în teologia Sfântului Grigorie de Nazianz, articol publicat
pe sitte-ul: http://www.ziarullumina.ro/anul-sfintilor-capadocieni/problema-cunoasterii-teologia
sfantuluigrigorie-de-nazianz
57
Diac. Asist. Ioan I. Ică jr., op. cit., p. 50.
 Cunoaşterea în sine depinde de gradul de iluminare atins de cunoscător. De
aceea, înţelepciunea sau cunoaşterea îşi are izvorul la Dumnezeu, de unde curge spre
toate nivelele creaţiei. ,,Înţelepciunea sau iluminarea este vehiculul unui întreit ritm
universal: mone, proodos, epistrophe; rezidă în Dumnezeu, purcede din El şi se
reîntoarce la Dumnezeu”.58 Acest ritm este prezent atât în gândirea platoniciană, cât şi
în cea creştină. În purcederea ei, ea devine mai întâi înţelepciunea luminoasă şi
jubilantă a îngerilor şi a celor care se bucură de contemplaţie, înţelepciunea umană
fiind o reflectare a acesteia. ,,Dumnezeu este pentru lumea inteligibilă ceea ce soarele
este pentru cea sensibilă, iar îngerii sunt razele Sale pe care le reflectă sufletele
umane purificate”. 59 În acest context, Sfântul Grigorie de Nazianz dezvoltă o
anghelologie gnoseologică, ca instrument al întregii sale gnoseologii.
Urcuşul mistic este deopotrivă un urcuş al curăţirii şi purificării, dar şi al unei
ascensiuni noetice care culminează în visio beatifica, starea de supracunoaştere. În
panegiricul său dedicat Sfântului Atanasie, Sfântul Grigorie îi declară fericiţi pe cei
care prin exerciţiul raţiunii şi prin practicarea contemplaţiei s-au detaşat de vălul sau
norul trupului şi au devenit asemenea lui Dumnezeu şi s-au identificat cu cea mai
curată lumină în măsura în care acest lucru este posibil firii umane. Astfel de oameni
sunt fericiţi prin urcuşul din această lume şi prin îndumnezeire în lumea de dincolo,
care este dăruită de adevărata filosofie şi prin depăşirea dualităţii materiei prin unirea
cu ceea ce ei percep în Treime.

58
Ibidem.
59
Sfântul Grigorie Teologul, Cuvântarea a doua despre Dumnezeu, pp. 128-129.
 Concluzii

Sfântul Grigorie de Nazianz este, aşadar, nu doar marele capadocian care a

teologhisit desăvârşit despre Sfânta Treime şi unirea firilor în Hristos, ci şi un mare
tămăduitor duhovnicesc al nostru, exprimând magistral reţeta vindecării – mântuirii în
Hristos, Doctorul sufletelor şi trupurilor: har, credinţă, nevoinţă ascetică şi fapte ale
iubirii de semeni. Sfântul Grigorie de Nazianz este unul dintre Părinţii Bisericii care,
cunoscându-L pe Dumnezeu prin experienţă nemijlocită, în lumina harului, a devenit
un tămăduitor al nostru de necredinţă, prin cunoaşterea teologică pe care ne-a
împărtăşit-o în scrierile sale (4 volume din P.G.). Această cunoaştere nu este un
exerciţiu de filosofie abstractă, ci o înnobilare prin înduhovnicire a celui mai elevat
limbaj al vremii sale, pe care l-a pus în slujba Cuvântului mântuitor, cu atât de multă
dăruire şi înţelepciune, încât Sinoadele al II-lea şi al III-lea ecumenice l-au numit „cel
Mare” şi „Teologul”.
Gândirea lui Grigorie de Nazianz nu poate fi evaluată în afara structurilor
filosofiei platoniciene. El a asimilat mult mai mult această filosofie, comparativ cu
ceilalţi doi mari capadocieni. Teologia lui este mai degrabă o filosofie. Însă este vorba
de o filosofie îmbibată de Întrupare: „Dumnezeu coborât a devenit om pentru ca eu să
pot deveni Dumnezeu în măsura în care El a devenit om”. Prin extensiune, cunoaşterea
divină a devenit cunoaştere umană pentru ca aceasta se redevină cunoaştere divină.
Acesta este pulsul unei gnoseologii pronunţat ancorată în structuri ontologice,
redimensionată după chipul cunoaşterii per se, care este Dumnezeu.
 Bibliografie

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Pre
Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura
IBMBOR, București, 2005.

Izvoare patristice:

2. Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, cartea II, cap. II, trad. D. Fecioru, Ed.
IBMBOR, Bucureşti, 2005.
3. Sfântul Grigorie de Nazianz, Cele 5 Cuvântări teologice, trad., introducere şi
note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1993.
4. Idem, Cuvântarea a doua despre Dumnezeu, cap. XIV, trad. din lb. greacă de
Pr. Dr. Gh. Tilea şi Dr. Nicolae Barbu, , Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2008.
5. Idem, Cuvânt de apărare pentru fuga în Pont sau Despre preoţie, în vol.
„Despre preoţie", traducere pr. Dumitru Fecioru, Editura Sofia, București,
2004.
6. Idem, Cuvântări Teologice, traducere N. Donos, Editura Herald, București,
1992.

Cărții:

7. Băjău, Constantin ,Patrologie, Ed. Universitaria, Craiova, 2007.

8. Coman, Pr. Prof. Dr. Ioan G., Geniul Sf. Grigorie de Nazianz, Ed. Inst. Român
de Bizantinologie, București, 1937.
9. Idem, Patrologia, manual pentru uzul studenţilor Institutelor Teologice, Ed.
Sfânta Mănăstire Dervent, Bucureşti, 1999.
10. Idem, Sublimul preoţiei creştine, Tipografia cărţilor bisericeşti, Bucureşti,
1940.
11. Idem, Sfântul Grigorie de Nazianz despre Împăratul Iulian, încercare asupra
discursurilor IV Şi V, vol. 1, Editura Institutului Român de Bizantinologie,
Bucureşti, 1938.
12. Laertios, Diogene, Despre vieţile şi doctrinele filosofilor, traducere de C.I.
Balmuş, studiu introductiv şi note de Aram M. Frenkian, Ed. Polirom, Iaşi,
1997.
13. Lossky, Vladimir, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit, trad. de Pr. Prof.
Vasile Raducă, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1995.
14. Popescu, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Iisus Hristos Pantocrator, Ed. IBMBOR,
Bucureşti, 2005.
15. Rămureanu, Pr. Prof. Dr. Ioan, Istoria Bisericească Universală, Ed. IBMBOR,
Bucureşti, 2004.
16. Stăniloae, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I, Ed.
IBMBOR, Bucureşti, 1996.
17. Stylianos, Prof. Dr. G. Papadopoulos, Patrologie, vol. I, Ed. Bizantină,
Bucureşti, 2004.

Studii și Articole:

18. Coman, Pr. Prof. Dr. Ioan G., Poezia Sf. Grigorie de Nazianz, în rev. ,,Studii
Teologice”, nr. 1-2/1958.
19. Idem, Sfinţii Părinţi şi spiritualitatea ortodoxă română, în rev. ,,Ortodoxia”,
XXVII, nr. 4/1957.
20. Cornițescu, Magistrand Costantin I., Sfântul Grigorie de Nazianz, despre
familia sa, în rev. ,,S.T., XVI, nr. 5-6/1964.
21. Mateiu, Prof. dr. I., Studenţii şi preoţia - pomenind pe Sfântul Grigore
Teologul, în „Revista Teologică", (anul XXII), nr. 1/ 1932.
22. Sava, Drd. Diac. Marin, Profilul teologului după Sfântul Grigorie de Nazianz,
în „Studii Teologice", seria a II- a, (anul XXI), nr, 5-6/ 1969.
23. Stăniloae, Pr. Dumitru, N-a fost cândva când să nu fie nimic —cuvânt despre
Sfântul Grigorie de Nazianz-, în revista ,, Lumea Monahilor", nr. 26, 2009.
 Internet:

24. http://www.ziarullumina.ro/vietile-sfintilor/teologia-sfantului-grigorie-de-
nazianz
25. Marinescu, Pr. Lect. Dr. Sorin, Teologia Sfântului Grigorie de Nazianz,
medicament împotriva necredinţei, articol publicat pe sitte-ul:
http://www.calauza.edj.ro/?p=2631
26. Nicolescu, Costion, Despre cunoaşterea lui Dumnezeu la ţăran, articol publicat
pe sitteul: http://spiritromanesc.go.ro/Costion.html
27. Rus, Prof. Univ. Dr. Remus, Sfântul Grigorie Teologul - văzător al tainelor
dumnezeieşti, articol publicat pe sitte-ul:
http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfantulgrigorie-teologul/sfantul-grigorie-
teologul-vazator-tainelor-dumnezeiesti-73070.html
28. Idem, Problema cunoaşterii, în teologia Sfântului Grigorie de Nazianz, articol
publicat pe sitte-ul: http://www.ziarullumina.ro/anul-sfintilor-
capadocieni/problema-cunoasterii- teologia-sfantului-grigorie-de-nazianz
29. Teşu, Pr. Prof. Dr. Ioan-Cristinel, Cunoaşterea lui Dumnezeu în învăţătura şi
trăirea filocalică, articol publicat pe sitte-ul:
http://www.crestinortodox.ro/dogmatica/dogma/cunoasterea-dumnezeu-
invatatura-traireafilocalica-69006.html