Solomon

Solomon (Evreiască: ֹ‫מה‬ ֹ‫שלְׁ מ‬

‫ ש‬, Standard: Šəlomo ori Šlomo, Tiberiană: Šəlōmōh;
Arabă: ‫سليمان‬, Sulayman) a fost fiu al lui David și al Batșebei, așa-zis[1] rege al
Israelului timp de 40 de ani (971-931), a avut o domnie faimoasă, prosperă și
tihnită (unii afirmă că dimensiunile regatului său au fost mai reduse și că nu a
fost un rege, ci un mic lider tribal[1]); constructorul Templului din Ierusalim; a
rămas proverbială înțelepciunea sa.[2]

Solomon ca personaj istoric

Conform lui Finkelstein și Silberman, Solomon nu ar fi fost rege și nu ar fi avut un regat, descrierea din
Biblie a regatului său imaginar descriind de fapt domnia lui Manase ca vasal al Asiriei:

Pentru teza conform căreia Solomon ar fi avut un regat nu există dovezi arheologice[4][5]. Nu a fost găsită
nicio urmă a Templului lui Solomon.[5]

Perspectiva biblică
Pentru creștinătate este cel care, cerând de la Dumnezeu înțelepciune pentru a-și conduce poporul, primește
„o minte înțeleaptă și pricepută” cum n-a avut nimeni înainte de el, și cum nu va avea nimeni după el [18][2],
cunoștințe multe ca nisipul mării în domeniile zoologiei și botanicii[19][20] și care, pe deasupra, mai primește
bogații și slavă, așa încât în timpul vieții lui nu va mai fi niciun împărat ca el.[21][20]Isus face referire la
înțelepciunea[22] și slava [23] lui Solomon. Acesta a scris trei mii de pilde[24], din care o parte (cca
800[25])alcătuiesc cartea biblică „Proverbele lui Solomon” (în care Solomon este principalul autor[26], cu cca
90% din întreaga carte, lucru negat de majoritatea cercetătorilor critici ai Bibliei, în frunte cu James L.
Crenshaw, Roland E. Murphy și L. G. Perdue), o mie cinci cântări[24] (Biblia are doi psalmi care-i poartă
numele, psalmul 72 și 127). Cu toate acestea, Solomon, ,,târât de iubire’’, se ,,alipește’’ de unele din cele
șapte neamuri mai mari la număr și mai puternice decât cel israelit ,, neamuri interzise de Dumnezeu
împăraților Israelului (hitiți, ghirgasiți, amoriți, canaaniți, fereviți, heviți, iebusiți-[27]), iubind femei străine
moabite, amonite, edomite, sidoniene și hetite (afară de fata lui Faraon-probabil Siamon, dinastia a XXI-a-
[28]
). El are șapte sute de neveste și trei sute de amante.[29][24][20][2] El va fi pedepsit cu „ruperea împărăției” de
la el din mâna fiului său, Roboam, și oferirea a 10 seminții slujitorului său, Ieroboam, cu lăsarea unei
seminții fiului său.[30] Spre sfârșitul domniei Solomon va avea doi vrăjmași, Hadad, împăratul Edomului și
Rezon, împăratul Siriei.[31][24][20][2]

Sfaturile lui David

Cartea întâi a împăraților relatează cum David, care se apropia de clipa morții, a dat următoarele îndrumări
fiului său, Solomon:

1. Să păzească poruncile Domnului pentru a izbuti în tot ceea ce va face și pentru a nu fi lipsit niciodată
de un urmaș pe scaunul de domnie al lui Israel.
2. Să facă după înțelepciunea sa nelăsând că „perii albi” ai lui Ioab să „se pogoare în pace în locuința
morților”, pentru că el ,,a vărsat sânge de război în timp de pace”, ucigându-i pe Abner și pe Amasa,
două căpetenii ale oștirii lui Israel.
3. Să arate recunoștință față de Barzilai, Galaaditul, care-l ajutase pe David când acesta fugea de
Absalom.
 4. Să nu-l lase nepedepsit pe Șimei, care rostise mari blesteme împotriva sa, dar căruia îi promisese că
nu-l va omorî cu sabia. David îl sfătuiește ca, potrivit cu înțelepciunea sa, să-i „pogoare perii albi
însângerați în locuința morților”.

Uzurpatorul Adonia recidivează și este pedepsit cu moartea

Cărțile istorice ale Vechiului Testament istorisesc cum fiul lui David pe care acesta „nu-l mustrase
niciodată”, Adonia, fiul Haghitei, „frumos la chip”, s-a semețit și s-a răzvrătit , împreună cu Ioab și cu
preotul Abiatar, împotriva propriului tată, făcându-se pe sine împărat. La sugestia proorocului Natan,
Batșeba îi amintește foarte bătrânului David că i-a jurat că Solomon va sta pe scaunul de domnie, îi spune că
Adonia s-a proclamat împărat și îi spune că după moartea sa ea și Solomon vor fi priviți ca vinovați.
Bătrânul David ordonă ca Solomon să fie uns împărat de preotul Țadoc și proorocul Natan la Ghihon.

Auzind de înscăunarea lui Solomon- continuă „Cartea întâi a împăraților”- toți cei poftiți la ospățul de
cinstire a „împăratului Adonia”, s-au umplut de spaimă, s-au sculat și au plecat care încotro. Adonia însuși,
temându-se de Solomon, fuge și se apucă de coarnele altarului, implorând ca împăratul să-i jure că îi va
cruța viața. Solomon îi mai dă o șansă (legea îi dădea dreptul să-l pedepsească cu moartea pentru uzurparea
tronului) și îi promite că, dacă va fi cinstit, „un fir de păr nu-i va cădea, dar dacă se va găsi răutate în el, va
muri”. Adonia se închina noului împărat și Solomon îi spune să meargă acasă. Totuși, Adonia o roagă pe
Batșeba, să ceară de la Solomon pe Abișag-Sunamita, fecioară tânără și frumoasă pusă să slujească și să-i
încălzească patul lui David, care nu se împreunase cu împăratul. Întrucât gestul era un prim pas spre o nouă
revendicare a tronului, o nouă tentativă de uzurpare a tronului, Solomon ordonă uciderea lui Adonia, după
promisiunea făcută. [2]

Abiatar este scos din slujbă și trimis la moșiile lui din Anatot și înlocuit cu preotul Țadoc.

Ucigașul Ioab este pedepsit cu moartea pentru două crime făcute în timp de pace

„Cartea întâi a împăraților” relatează cum Ioab fuge și el la coarnele altarului și Solomon ordonă uciderea lui
pentru ca astfel să fie luat de pe el și de pe casa tatălui lui „sângele pe care l-a vărsat Ioab fără temei”, pentru
că „a vărsat sânge de război în timp de pace”. Domnul face astfel ca „sângele lui să cadă asupra capului lui
pentru că a lovit doi bărbați mai buni și mai drepți decât el”, și i-a ucis cu sabia fără știrea împăratului
David: pe Abner, căpetenia oștirii lui Israel și pe Amasa, căpetenia oștirii lui Iuda. [24] Benaia este pus în
locul lui Ioab.

Blasfematorul împăratului David, Șimei, greșește din nou și este pedepsit cu moartea

„Cartea întâi a împăraților” continuă înfățișând cum împăratul Solomon îl cheamă pe Șimei, care aparținea
familiei și casei lui Saul, la el și îi spune să-și construiască o casă la Ierusalim, avertizându-l că, în situația în
care va trece pârâul Chedron, va muri. Porunca avea menirea de a testa temeinicia fidelității față de noul
împărat, Solomon.

Când David își recapătă tronul-continuă aceeași carte istorică- același Simei iese înaintea împăratului și îl
roagă să nu țină seama și să uite nelegiuirea făcută. Același Abișai îl întreabă pe David dacă acesta nu
trebuie pedepsit cu moartea pentru că a blestemat pe unsul Domnului (așa cum cerea legea). David îi
răspunde: „Ce am eu cu voi, fiii Țeruiei, și pentru ce vă arătați astăzi protivnicii mei? Astăzi să se omoare
oare vreun om în Israel? Nu știu eu că împărățesc azi peste Israel?” , spunând așadar că nu e momentul, și îi
jură lui Simei că nu-l va omorî. [33]

Darul primit de Solomon

„Cartea întâi a împăraților” relatează cum Dumnezeu îi apare în vis tânărului rege încuscrit cu Faraonul, la
Gabaon (cea mai însemnată înălțime), spunându-i să-i ceară ce vrea să-i dea. Solomon, „care iubea pe
Domnul și se ținea de obiceiurile tatălui său, David” îi răspunde că, fiind „tânăr și neîncercat”, și-ar dori „o
minte pricepută” pentru a putea împărați și judeca acest popor numeros(poporul evreu), deosebind binele de
rău.[2]. Lui Dumnezeu îi place că tânărul rege n-a cerut pentru el, așa cum ar fi făcut-o alții, nici viață lungă,
nici bogății, nici moartea vrăjmașilor, ci a cerut pricepere ca să facă dreptate, și îi dă „o minte înțeleaptă și
pricepută” cum n-a avut nimeni înainte de el, și cum nu va avea nimeni după el. [34]

Cărțile istorice ale Vechiului Testament arată că Dumnezeu a dat lui Solomon și foarte mare pricepere și
cunoștințe multe ca nisipul mării. Înțelepciunea sa întrecea înțelepciunea tuturor fiilor Răsăritului și toată
înțelepciunea egiptenilor. El era mai înțelept decât orice om, mai mult decât Etan, Ezrahitul, mai mult decât
Heman, Calcol și Darda, fiii lui Mahol[35]

„Cartea întâi a împăraților” arată că Solomon a rostit trei mii de pilde și a alcătuit o mie cinci cântări,[2] a
vorbit despre copaci, de la cedrul de Liban până la isopul ce crește pe zid, despre dobitoace, despre păsări,
despre târâtoare și despre pești[36][2] Cărțile istorice ale Vechiului Testament istorisesc că faima înțelepciunii
sale devenise așa de mare încât veneau oameni din toate colțurile lumii, inclusiv cei trimiși de împărații
pământului ca să audă înțelepciunea pe care o pusese Dumnezeu în mintea lui. Regina din Saba a venit să-l
încerce prin întrebări grele iar Solomon i-a răspuns la toate întrebările, așa încât împărăteasa exclamă că
„nici pe jumătate nu i s-a spus” și că are mai multă înțelepciune și propășire decât i se răspândise faima. [37][2]

Solomon rezolvă o problemă încurcată

„Cartea întâi a împăraților”, înfățișează cum, căpătând darul cerut de la Dumnezeu, înțelepciunea, Solomon
rezolvă magistral încurcată problemă a copilului revendicat de două prostituate. Una o acuză pe cealaltă că
și-a omorât copilul culcându-se din neglijența peste el, și că l-ar fi schimbat cu al ei, în condițiile în care ele
trăiau în aceeași casă, născuseră la trei zile distanță și nu era nimeni cu ele în casă. Solomon cere o sabie și
spune să fie tăiat copilul în două și să le fie dat fiecăreia jumătate. Mamei adevărate i se rupe inima pentru
copil, așa că îi spune lui Solomon să nu îl omoare, ci să-i dea mai bine celeilalte copilul, în timp ce cealaltă
este de acord cu intenția împăratului. Atunci Solomon își dă seama al cui este copilul și-l încredințează
acesteia. Tot Israelul a auzit de hotărârea pe care o rostise împăratul. Și s-au temut de împărat-continuă
relatarea- căci au văzut că înțelepciunea lui Dumnezeu era în el, povățuind -l în judecățile lui.[38][24][2]

Celelalte daruri: bogații și slavă

„Cartea întâi a împăraților” relatează că pe deasupra, Dumnezeu îi dă și ceea ce n-a cerut, adică îi dăruiește
bogății și slavă, așa încât în timpul vieții lui nu va mai fi niciun împărat ca el. Dumnezeu îi mai promite-
adaugă aceeași carte- că dacă va păzi poruncile Domnului, îi va lungi și zilele.[21]

În privința slavei, Solomon stăpânea peste Iuda și Israel, unde, arată „Cartea întâi a împăraților”, locuitorii,
care „mâncau, beau și se veseleau” ajunseseră ca „nisipul de pe țărmul mării”. El stăpânea și toate
împărățiile „de la Râu până în țara filistenilor și până la hotarul Egiptului”, „stăpânea peste toată țara de
dincoace de Râu, de la Tisah până la Gaza, peste toți împărații de dincoace de Râu” iar supușii săi „îi
aduceau daruri, fiindu-i supuși tot timpul vieții lui”.

Solomon avea pace pretutindeni de jur împrejur.[24]

În privința bogăției, împăratul Solomon a întrecut pe toți împărații pământului în bogații, istorisește „Cartea
întâi a împăraților”[39]

Dările

Greutatea aurului care venea pe an era uriașă, cca 30 000 kg aur, „afară de ce scotea de la negustorii cei mari
și din negoțul cu mărfuri, de la toți împărații Arabiei și de la dregătorii țării”, arată „Cartea întâi a
împăraților”.

Scuturile
Cărțile istorice ale Vechiului Testament relatează cum împăratul Solomon a făcut două sute de scuturi mari
de aur bătut, și pentru fiecare din ele a întrebuințat șase sute de sicli de aur, adică 10 kg de aur (1 siclu de
aur=16,36 gr; 600 sicli=9816gr, aprox 10kg) și alte trei sute de scuturi mici de aur bătut, întrebuințând trei
mine de aur, adică 2,5 kg aur.(1mină aur=818 grame, 3 min=2,5kg aur); și împăratul le -a pus în casa numită
Pădurea Libanului.

Luxul curții

„Cartea întâi a împăraților” istorisește faptul că împăratul a făcut un mare scaun de domnie de fildeș, și l -a
acoperit cu aur curat. Scaunul acesta de domnie avea „șase trepte, și partea de sus era rotunjită pe dinapoi, de
fiecare parte a scaunului erau răzimători: lîngă răzimători stăteau doi lei, și pe cele șase trepte stăteau
doisprezece lei de o parte și de alta. Așa ceva nu s'a făcut pentru nici o împărăție”.[24]

La curtea sa-continuă aceeași carte- toate paharele erau de aur și toate vasele din casa pădurii Libanului erau
de aur curat, căci pe vremea lui Solomon „argintul nu avea nicio trecere” fiind „tot atât de obișnuit ca
pietrele, și cedrii tot așa de mulți ca smochinii din Egipt care cresc pe câmpie”. Corăbiile din Tars îi
aduceau, la fiecare trei ani, aur și argint, fildeș, maimuțe și păuni.

Caii

Cărțile istorice ale Vechiului Testament istorisesc că Solomon dispunea de 1400 de care și 12 000 de
călăreți, 40 000 de iesle, caii și carele fiind aduse din Egipt la un preț hotărât(1car=600 de sicli, 1 cal=150 de
sicli).[40]. Solomon aducea cai inclusiv pentru împărații Hitiților și pentru împărații Siriei.[24]

Slujbașii lui Solomon

Construirea Templului

„Cartea întâi a împăraților” relatează cum Solomon îi trimite vorbă lui Hiram, care „îl iubise totdeauna pe
David” și care-și trimisese slujitorii la el, spunându-i că tatăl său, David, n-a putut să zidească o casă
Domnului, Dumnezeului lui, din pricina războaielor cu care l-au înconjurat vrăjmașii lui, dar că, acum
Domnul i-a dat lui odihnă din toate părțile, el neavând nici potrivnic, nici nenorociri, așa că are de gând să
zidească o casă Numelui Domnului, precum l-a anunțat însuși Dumnezeu pe David [41]

Cărțile istorice ale Vechiului Testament istorisesc cum Solomon îi cere lui Hiram, împăratul Sidonului, să
aducă cedrii și chiparoși pentru construcția Templului, știut fiind faptul că „nimeni nu se pricepe să taie
lemne ca sidonienii” și îi promite simbria dorită de acesta. Hiram îi răspunde că cedrii vor fi trimiși pe mare
în plute până la locul dorit, iar Solomon îi trimite merinde, așa cum i se ceruse. Între Hiram și Solomon a
fost pace, și au făcut legământ împreună. Totuși, mai târziu, apar neînțelegeri, căci Hiram este nemulțumit de
cele 20 cetăți oferite de Solomon, (numind țara în care se aflau Cabul, nume rămas până în zilele noastre) în
schimbul lemnelor de cedru, chiparos și aurului(120 talanți) pe care le livrase împăratului Israelului.

Solomon - continuă relatarea- ia 30 000 de oameni de corvoadă din Israel, și-i trimite cu schimbul în Liban.
Acești oameni de corvoadă proveneau de la popoarele străine rămase în cetățile cucerite de Solomon.
(amoriți, hitiți, fereziți, heviți, iebusiți), nefăcând parte din copiii lui Israel.[42] Împaratul mai avea 70 000 de
purtători de poveri și 80 000 tăietori de pietre în munți, conduși de 3300 de căpetenii. Solomon a poruncit să
se scoată pietre „mari și mărețe”, cioplite pentru temeliile casei. Lucrătorii lui Solomon, ai lui Hiram, și
Ghibliții, le-au cioplit, și au pregătit lemnele și pietrele pentru zidirea casei.

Solomon a zidit casa Domnului, în al patru sute optzecilea an după ieșirea copiilor lui Israel din țara
Egiptului, în al patrulea an al domniei lui peste Israel, în luna Ziv, care este luna a doua. Templul a fost
construit în 7 ani, isprăvit în anul al 11-lea, în a opta lună.[38][24][2]. La cererea lui Solomon, Hiram a făcut și
doi stâlpi de aramă pe care i-a pus în curtea Templului.