ROMANTISMUL

Romantismul este o mișcare artistică și filozofică apărută în

ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea în Europa, care a
durat mare parte din secolul XIX. A fost o mișcare contra
raționalismului, care marcase perioada neoclasică, ce se va
pierde la apariția spiritului romantic. Inițial, doar o atitudine,
o stare de spirit, romantismul va lua mai târziu forma unei
mișcări. Autorii romantici au scris din ce în ce mai mult
despre propriile sentimente, subliniind drama umană, iubirea
tragică, ideile utopice. Dacă secolul al XVIII-lea a fost marcat
de obiectivitate și rațiune, începutul secolului al XIX-lea va fi
marcat de subiectivitate, de emoție și de eul interior.
Anumiți autori neoclasici alimentaseră deja un sentiment așa-
zis romantic înainte de răspândirea sa efectivă, fiind numiți
pre-romantici. Printre aceștia se află Francisco Goya și
Bocage. Romantismul apare inițial în zona care va fi mai
târziu Germania (mișcarea a avut și ea o importanță
fundamentală în unificarea germană prin mișcarea Sturm und
Drang) și în Anglia.
Romantismul s-a manifestat în forme diferite în arte și a
marcat în special literatura și muzica (deși romantismul se
manifestă în aceste arte mai târziu decât în altele). Când
curentul a ajuns în școli, au apărut critici împotriva idealizării
 Victor Hugo Reprezentanţi:
În literatura universală:
 Victor Hugo, care publică Prefaţa la drama Cromwell
(1827), considerată ca un manifest al romantismului european;
•Franţa - Lamartine, Vigny, Musset, G. de Nérval
•Germania - Schiller, Heine, Grimm;
•Anglia - Byron, Schelley, Keats, Scott;
Ion Heliade Rădulescu
Portret de Mişu Popp •Italia - Manzoni, Leopardi,
•Rusia - Puskin, Lermontov
În literatura română romantismul cunoaște trei etape:
1)romantismul şi preromatismul scriitorilor de la 1848-1870 -
romantism vizionar, patriotic: I.H. Rădulescu, V. Cârlova, N.
Bălcescu, C. Negruzzi, M. Kogălniceanu, D. Bolintineanu, V.
Alecsandri, Al. Russo, Andrei Mureşanu, Al. Odobescu, B.P.
Hasdeu;
Vasile Alecsandri
2)romantismul eminescian - considerat şi ca ultima etapă a
romantismului universal;
3) romantismul posteminescian, identificabil în curentele
semănătorism, simbolism: Al. Macedonski, O. Goga, St. O.
Iosif, B. St. Delavrancea
 Trăsături/principii estetice
 Cultivarea sensibilității, a imaginaţiei şi a fanteziei
creatoare;
 Evadarea în trecut;
 Contemplarea naturii;
 Temele: istoria, natura, folclorul, tradiţia, condiția
geniului, cosmogonia etc.
 Categorii estetice: feericul, fantasticul, macabrul,
grotescul, sublimul;
 Ca figură de stil se foloseşte antiteza;
 Interesul pentru tradiţie, istorie şi folclor naţional;
 Prezentarea unor personaje excepţionale;
 Personaje: inadaptatul, pesimistul, nebunul, demonul,
geniul;
 Importanţa deosebită acordată sentimentelor omeneşti;
 Descoperirea infinitului spaţial şi temporal;
 Libertatea de creaţie;
 Ironia romantică
 Romantismul cultivă evadarea din lumea reală în cea mitică
întru-un spaţiu şi timp abstract, de aici rezultând specificul unor teme:

Tema istoriei

Se cultivă evadarea într-un timp istoric naţional sau universal care era de
foarte multe ori idealizat, întrucât din trecut se desprind modele comportamentale şi
idealuri: libertatea, sacrificiul de sine, puterea exemplului înaintaşilor faţă de
contemporani.
Starea dominantă este aceea a zădărniciei, inutilităţii, a trecerii universale,
a dezvoltării ciclice şi irepetabile.

Sobieski şi românii,
Scrisoarea III,
Costache Negruzzi
Mihai Eminescu
 Tema naturii
Natura este un cadru propice de meditaţie, de melancolie, de interiorizare, de
trăire superlativă, unică şi de contemplaţie.
Romantismul manifestă preferinţă pentru un peisaj exotic, floral, viu, pitoresc.
Moment predilect al stării de vrajă în natură este acela al nopţii, astfel
romantismul conturează o multitudine de motive favorizante relaţiilor totale dintre eu şi
natură, de aici reiese motivul cadrului nocturn.
Scriitori preromantici sunt: în Anglia, Joung, în Franţa A. De Musset creatorul
ciclului liric „Noptile”, iar in Germania – Novalis, cel mai mare poet al nocturnului.
Sub semnul nocturnului se definesc şi alte motive, precum cele cosmice, motivul
luminii, motivul nocturn şi selenar, steaua şi luceafărul ca un punct de referinţă.
Mai apar şi motive vegetale: floarea albastră, florile de tei, florile de nufăr,
motive acvatice: izvorul, lacul, marea.
 Tema iubirii
Este profund asociată cu aceea a naturii întrucât împlinirea visului de iubire
este raportată la un peisaj natural, feeric, intim, uneori deschis spre misterul cosmic,
din natură; poetul îşi găseşte un punct de referinţă pentru interiorizarea trăirii sale
intime.
În lirica romantică sentimentul dominant este al iubirii pentru că aceasta era
privită ca o cale specific umană de implinire, deci de cunoaştere a misterului
existenţei.
Nostalgia spre absolut sau ideal era frecvent substituită de nostalgia spre o
iubire ideală sau pierdută, de aici şi natura speciilor: meditaţie, pastel.
Motivul dominant al visului, acestuia i se subordonează motivul dorului din
literatura română, norocului ce exprimă o fericire trecătoare, întrucât şi iubirea este
supusă trecerii timpului. De aici rezultă motivul trecerii în care femeia apare ca înger
cu ochi albaştri şi părul blond, în opoziţie cu bărbatul care apare ca un demon cu ochi
negri.
În literatura română se regăsesc teme şi motive ale literaturii populare:
relația om-natură, motivul zburătorului, mitul iubirii.
Specii ale literaturii populare realizează o spectaculoasă înnoire a literaturii
culte, prin transfer, prin redescoperirea miturilor care vor fi înzestrate cu sensuri
moderne.
 Tema filozofică

Un registru problematic deosebit de variat expimă însăşi complexitatea

universului: meditaţii asupra timpului care este suportul existenţei, finit şi infinit,
asupra spaţiului, vieţii, sensului ei, raportului dintre om si divinitate, problemele
fericirii, morţii, sensul şi scopul cunoaşterii.

TIMPUL= supratemă

Fugit irreparabile tempus

Vanitas vanitatum
Fortuna labilis
 Ce este poezia lirică?
Genul liric, a cărui denumire provine de la cuvântul liră - instrument muzical cu
care se acompania recitarea unor creaţii literare - cuprinde totalitatea creaţiilor lirice,
adică a acelor opere literare în care autorul îşi exprimă direct propriile gânduri, idei şi
emoții.

Caracteristici ale genului liric:

Prezenţa eului liric;

Exprimarea directă a gândurilor, sentimentelor, ideilor;
Folosirea unor moduri de expunere specifice (descrierea, monologul,
confesiunea lirică);
Limbajul expresiv, sugestiv;
Existenţa unor imagini artistice: imagini vizuale, auditive, de mişcare, olfactive;
Existenţa unor figuri de stil şi rolul lor în transmiterea sentimentelor eului liric
(epitete, comparaţii, personificări, metafore, hiperbole, antiteze, enumeraţii,
repetiţii, inversiuni etc);
Structurarea specifică a textului în versuri grupate pe strofe (ceea ce dă
acestuia muzicalitate şi expresivitate deosebită);
Elementele de prozodie (măsura versului, rimă, ritm)
 MOTIVUL LITERAR:

Motivul literar reprezintă modalitatea prin care se realizează tema unei opere
literare. El poate fi o situaţie cu caracter de generalitate (ex: încercările la care este supus
personajul din basm), o maximă sau o formulă care se repetă în momente variate ale
aceleiaşi operă sau in opere literare diferite
Fiecare temă îşi subsumează un anumit număr de motive; revenind în momente
diferite ale aceleiaşi opere, motivul se îmbogăţeşte de fiecare dată cu noi sensuri.

În opera epică sau dramatică motivele sunt reprezentate de situaţii, în timp ce

opera lirică apelează la obiecte, maxime sau numere simbolice (ex. de motiv literar în
lirica eminesciană timpul, cadrul natural, luna, stelele, lacul etc.)
 NATURA
•Floarea albastră
•Teiul
 Somnul / Visul •Salcâmul
 Dorul •Nuferii
 Dezamagirea •Codrul
 Incompatibilitat •Lacul
ea •Marea •Geneza
•Extincţia
 Cuplul •Plângerea
 Misoginismul cosmică
 Femeia înger – •Zborul

femeia demon intergalactic

•Haosul
 Extazul •Muzica sferelor
 Androginul •Steaua
•Luceferii
•Luna
 Meditaţia patriotică
 Societatea coruptă
 Inechitatea socială
 Panorama
deşertăciunilor
 Meditaţia (nocturnă)
 Solitudinea
 Melancolia
 Reveria
 Revolta împotriva condiţiei
umane
 Înţeleptul, magul, poetul,
dascălul, demiurgul
 Dublul / oglinda
 Lumea ca teatru
 Evadarea
 pronume personale la pers. I sg/pl
 verbe la pers. I sg/pl
 adjective pronominale posesive la pers. I sg/pl
 adresarea directă cu substantive/pronume în cazul
Vocativ
 verbe la imperativ
 interjecţii
 interogaţii
 exclamaţii
 adverbe deictice: aici, acum, azi, astăzi
 punctele de suspensie, linia de pauză (cezura) –
marchează o pauză afectivă
 FIGURILE DE STIL
procedeu stilistic care rezultă din organizarea cu intenţie artistică a cuvintelor în vers sau în frază.

Folosirea figurilor de stil contribuie la accentuarea dimensiunii estetice a limbajului şi sporeşte

expresivitatea limbii, dând concreteţe, forţă şi plasticitate imaginii poetice.

FIGURI DE SUNET
ALITERAŢIA : Repetarea în mod voit a unor consoane, cu efect muzical.
Ex: "Clopote de-alarma, clopote de arama!
Ce fantastice terori tulburarea lor proclama!
Şi-ntr-al nopţii aspru vânt
Cu ce spaimă ne-spăimânt". Edgar Allan Poe
ASONANŢA : Repetarea în mod voit a unor vocale.
Ex: “Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate”.
“Nunul mare, mândrul soare şi pe nună, mândra lună”.
FIGURI DE CONSTRUCŢIE
ENUMERAŢIA : Este figura de stil care constă în înşiruirea unor argumente, fapte, însuşiri
privitoare la aceeaşi împrejurare.
Ex: “Ce le pasă; lemne la trunchi sunt, slănină şi faină în pod, brânză în putină asemenea, curechi
în poloboc slavă domnului”.
REPETIŢIA : Este figura de stil care constă în folosirea de mai multe ori a aceluiaşi cuvânt sau a
mai multor cuvinte, pentru a sublinia sentimente, idei, impresii, însuşiri.
Ex: „Plouă, plouă, plouă/ Vreme de beţie.”- Bacovia
ANAFORA : Constă în repetarea unor termeni la începutul versurilor într-un mod succesiv.
Ex: „Ah! În curând satul în cale-amuţeşte
Ah! În curând pasu-mi spre tine grăbeşte.” (Eminescu)
EPIFORA : Repetarea unui cuvânt în finalul versurilor.
Ex: „Ajunge să-nţeleg.../ Plecată eşti pe veci!/ Şi dac-atât a fost.../ S-aştept în umbre reci/
Ajunge să-nţeleg.../ Plecată eşti pe veci.” (Bacovia)
REFRENU : Versul care se repetă pentru a sublinia o idee şi pentru a spori expresivitatea
unei opere.
Ex: „Copacii albi, copacii negri/ Stau goi în parcul solitar;/ Decor de doliu, funerar.../
Copacii albi, copacii negri.” (Bacovia)
INVERSIUNEA: Este figura de stil care constă în abaterea de la topica propoziţiei cu
scopul de a scoate în evidenţă profunzimea ideilor şi a sentimentelor sau de a sublinia
anumite însuşiri ale personajelor.
Ex: “Priveam fără de ţintă-n sus/ Într-o sălbatică splendoare”.
CHIASMUL: Figură de stil care constă în reluarea, în ordine inversă, a două cuvinte sau
expresii.
Ex: „Şi plouă şi ninge/ Şi ninge şi plouă.” (Bacovia)
TAUTOLOGIA: Repetarea unui cuvânt sau a unui grup de cuvinte cu funcţii gramaticale
diferite.
Ex: „Femeia tot femeie, zise Lăpuşneanul zâmbind; în loc să se bucure, ea se sparie.”
PARALELISM SINTACTIC: Repetarea unui cuvânt în aceeaşi poziţie în versuri/strofe
diferite.
Ex: „Dormeau adânc sicriele de plumb,
Şi flori de plumb şi funerar vestmânt –
Stam singur în cavou... şi era vânt...
Şi scârtâiau coroanele de plumb.”
 FIGURI SEMANTICE
EPITETUL: Figură de stil care arată însuşire estetice ale obiectelor sau acţiunilor, „acele însuşiri care pun în lumină
felul în care le vede sau le simte scriitorul şi care au un răsunet în fantezia şi sensibilitatea cititorului.” (T. Vianu)
Ex: „A nopţii gigantică umbră ... Se-covoaie tainic” (Eminescu)
COMPARAŢIA: Figură de stil cu ajutorul căreia se exprimă un raport de asemănare, între două obiecte, dintre care
unul serveşte să evoce pe celălalt.
Ex: „Căci te iubesc, copilă, ca zeul nemurirea,
Ca preotul altarul, ca spaima un azil;
Ca sceptrul mâna blândă, ca vulturul mărirea,
Ca visul pre-un copil.” (Eminescu)
•Structuralcomparaţia se compune din 3 termeni: comparatul (termenul care se compară), comparantul (termenul cu
care se compară) şi însuşirea care apropie cei doi termeni.
METAFORA: O comparaţie subînţeleasă şi prescurtată, din care lipseşte un termen.
Metaforă explicită (sunt prezenţi ambii termeni):
„Şi din neguri, dintre codri/ Tremurând s-arată luna/ Doamna mărilor ş-a nopţii / Varsă linişte şi somn.”
Metaforă implicită (e prezent doar termenul figurativ):
„Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă.
Prin care trece albă regina-nopţii moartă.”
PERSONIFICAREA: Procedeul stilistic prin care se atribuie unor obiecte neînsufleţite acţiuni sau însuşiri omeneşti
sau ale fiinţelor vii.
Ex: „Din caier încâlcit de nouri/ toarce vântul / fire lungi de ploaie.”
METONIMIA: Figura de stil care înlocuieşte un nume printr-un alt nume, cu care se găseşte într-o relaţie logică.
Ex: „Prim pomi e ciripit şi cânt.” (cauza prin efect)
„Va bea până-n fund cupa, pân’va vrea s-o zdrobească” (recipientul în locul conţinutului)
„Visam la ochi albaştri.” (semnul în locul obiectului/fiinţei semnificat(e))
Privea un Rubens. (autorul în locul operei)

OXIMORONUL: Figura de stil care combină doi termeni contradictorii.

Ex: „Aşa-s de negri ochii tăi, lumina mea". Lucian Blaga
 FIGURI DE GÂNDIRE

HIPERBOLA : O varietate de metaforă care constă în exagerarea voită a realităţii în

scopul intensificării expresivităţii.
Ex: „Pisicuţa vorbea şi îşi umplea pieptul său puternic cu jumătate din atmosfera
pământeană.” (C.Hogaş)
LITOTA: Constă în atenuarea expresiei unei idei pentru a lăsa să se înţeleagă mai
mult decât se spune.
Ex: „Erai cât o fărâmă şi de nimic,/ O coajă de tărâţe, o ţandără, o pleavă.” (T. Arghezi)
ALEGORIA: O categorie formală a metaforei care exprimă o stare abstractă prin
concret.
•Unele specii ale genului epic (fabula, parabola, ghicitoarea, basmul) recurg în
exclusivitate la forma de expresie alegorică.
ANTITEZA: Contrapune doi termeni pentru a stabili un contrast puternic sau
pentru a pune în lumină pe unul prin celălalt.
Ex: „Lumea plânge de necazuri/ Tu-ţi pui gândul pe atlazuri.” (T. Arghezi)
ANTIFRAZA: Întrebuinţarea unui, a unei locuţiuni, a unui enunţ într-un sens
contrar adevăratei sale semnificaţii.
Ex: unui slăbănog: „Leule!”; unei frumoase: „Urâto!”
EUFEMISMUL: Conceptul operaţional care implică folosirea unei expresii sau al
unui cuvânt elegant pentru a desemna o realitate negativă.
Ex: A mers pe lumea cealaltă. (în loc de : a murit)
Atestatul vremii (în loc de: riduri)
 Elementele de prozodie (versificaţie)

Rima = potrivirea sunetelor la final de

vers, începând cu ultima vocală
accentuată.
Tipuri de rimă:
MONORIMA (aaaa):
„Măi bădiţă, buze moi,
Hai, tu, joi seara la noi
C-am un păr cu pere moi
Să le mâncăm amândoi.” (Lirica populară) Ce-şi mulge toate stele în strungă,
ÎMPERECHEATĂ (aabb):
„M-a făcut maica lunea,
Să-mi fie dragă lumea
Pe badea l-a făcut joi,
Să ne iubim amândoi.” (Lirica populară)
ÎNCRUCIŞATĂ (abab):
„Şi l-a pălit un gând în noaptea lungă:
E poate şi acolo un oier
De curge Calea Laptelui pe cer.” (Ion Pillat)

ÎMBRĂŢIŞATĂ (abba):
„De mult mă lupt cătând în vers măsura Ce plină e
ca toamna mierea-n faguri,
Ca s-o aştern frumos în lungi şiraguri,
Ce fără piedici trec sunând cezura.” (Mihai Eminescu)

*** În lirica modernă rima nu mai este o condiţie a poeziei, mulţi poeţi
folosind versul alb (fără rimă).
Rimă feminină ~ accent pe penultima silabă (luminozitate,
deschidere ):
“Peste vârf de rămurele
Trec în stoluri rândunele”.

Rimă masculină ~ accent pe ultima silabă (închidere,

întuneric ):
“La paşa vine un arab
Cu ochii stinşi, cu glasul slab”.
Tipuri de ritm:
 TROHAIC: ‫ ے‬ (prima silabă accentuată, a doua neaccentuată)
 IAMBIC:  ‫( ے‬prima silabă neaccentuată, a doua accentuată)
 AMFIBRAHIC: ‫ ے‬ ‫( ے‬accentuată, neaccentuată, accentuată)
 DACTILIC: ‫ ے‬  (accentuată, neaccentuată, neaccentuată)
 ANAPESTUL:   ‫( ے‬neaccentuată, neaccentuată, accentuată)

*** Fiecare ritm se potriveşte cu tonul şi natura sentimentelor exprimate.

Ritmul trohaic sugereaza entuziasm, optimism şi este potrivit pentru doine,
ode, satire.

Ritmul iambic, prin nota lui gravă, exprimă sentimentele tulburătoare şi

profunde din elegii şi meditaţii.

Ritmul amfibrahic este adecvat poemelor nerative, legendelor.

Ritmul dactilic sugerează o mişcare vie, sacadată.

Măsura = numărul de silabe dintr-un vers.

 vizuale
 auditive
 de mişcare
 olfactive
 tactile
 sinestezice (imagini complexe)
Bibliografie:

•http://www.ipedia.ro/romantism-361/
•http://www.didactic.ro/materiale-didactice/
•http://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Eminescu
•http://www.mihaieminescu.eu/