O scrisoare pierduta

Ion Luca Caragiale

O scrisoare pierduta
Comedie

Ion Luca Caragiale

O scrisoare pierduta, de Ion Luca Caragiale este o capodopera a carei persistenta in timp se explica prin caracterul universal al situatiilor prezentate, prin tipicitatea personajelor si prin calitatea comicului. Opera intruneste toate trasaturile comediei realiste: reflecta in mod veridic realitatea, intriga este o falsa problema, conflictul este derizoriu, iar actiunea starneste rasul. Personajele sunt construite in registru comic, iar stilul este parodic, exagerand ridicolul. Din punct de vedere tematic, comedia urmareste alterarea vietii publice si de familie a inaltei societati romanesti de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Astfel, O scrisoare pierduta este o comedie de moravuri. Viziunea autorului este una realista, fiind surprinsa o realitate a carei prezentare este adevarata si exacta. In acest sens, Caragiale alege o seama de elemente tipice: o situatie tipica (alegerile pentru forul legislativ, in anul de gratie 1883), un esantion reprezentativ (lumea politica dintr-un oras de provincie), si niste motive literare tipice (triunghiul conjugal, prostia, orgoliul, betia de cuvinte). Compozitional, comedia lui Caragiale are o constructie clasica, incluzand 4 acte si 44 de scene. Formula dramatica se bazeaza pe structuri traditionale: succesiunea cronologica, tehnica bulgarelui de zapada si cea a inlantuirii evenimentelor, si pe structuri moderne precum: simetria situatiei scenice (pierderea scrisorii), instalarea ex-abrupto a conflictului, intriga care s-a consumat inainte de ridicarea cortinei. Incipitul prezinta o lume deja existenta inscrisa intr-un perpetuum al vietii (trasatura a realismului). Chiar in actul I, scena I, in timp ce Tipatescu, infuriat, citeste Racnetul Carpatilor (ziarul lui Catavencu), Pristanda il pune in garda asupra unei intamplari: in noaptea precedenta, in timp ce spiona la fereastra lui Catavencu, politaiul il auzise laudandu-se ca va fi ales, gratie unei scrisori pe care o avea. Finalul este inchis si previzibil (element al realismului). Chiar daca solutia Dandanache este o lovitura de teatru, actiunea trebuia sa aiba un asemenea final. Intriga este facila si se multiplica, fiind prezenta in titlu. Zoe Trahanache pierde o scrisoare de amor pe care i-o adresase prefectul Tipatescu. Aceasta este gasita de Cetateanul turmentat si furata apoi de Nae Catavencu, seful conducerii disidente, care vrea sa o foloseasca drept santaj politic. De la Centru, este trimis un alt candidat (Agamita Dandanache), cu indicatia de a fi ales. Senil si total imbecilizat, acesta povesteste ca alegerea sa se datoreaza tot unei scrisori de amor, pe care o doamna din lumea buna i-o adresase unui fruntas politic si pe care o folosise ca obiect de santaj. Conflictul este derizoriu si consta in lupta de interese ce se da intre doua grupari ale partidului de guvernamant, pentru locul de deputat. Aceasta polarizare a eroilor pe criteriul grupurilor de interese este evidenta inca din lista de personaje care nu este alcatuita, ca de obicei, in ordinea importantei rolului scenic. Spatiul actiunii este obiectiv si limitat (capitala unui judet de munte). Spatiul scenic este puternic simbolizat: primele doua acte au ca decor anticamera casei prefectului (deci, spatiu privat unde se iau, de fapt, deciziile politice); urmeaza sala mare a primariei in actul III(spatiu public, al aparentelor, dublat de un spatiu al culiselor) si, in ultimul act, gradina Zoei (spatiu privat care il continua pe cel public). Timpul real este limitat la trei zile (11-13 mai, anul de gratie 1883), dar precizarea ambigua in zilele noastre, ingaduie o surprinzatoare actualizare a acestui timp. 1

O scrisoare pierduta

Ion Luca Caragiale

Atunci cand incepe actiunea, intamplarea-intriga deja se consumase. Fisura intervenita in viata de familie a unui cuplu onorabil se propaga si in viata publica printr-o acumulare de intamplari: Catavencu ameninta cu publicarea scrisorii, cerand in schimb locul de deputat, politaiul Pristanda este trimis de prefect sa-l aresteze, iar Farafuridi si Branzovenescu reclama tradarea, de team ca primul si-ar pierde sansa de a fi ales. La adunarea electorala din actul III, tot Pristanda (confidentul coanei Joitica si al prefectului) initiaza o busculada, in timpul careia Catavencu isi pierde palaria, in captusala careia tinea scrisoarea. Obiectul buclucas este gasit tot de Cetateanul turmentat si restituit Zoei, inchizandu-se astfel cercul intrigii. Situatia se multiplica prin sosirea lui Agamita Dandanache, trimis de la Centru care a fost ales tot ca urmare a unui santaj cu o scrisoare pierduta. Astfel, tema comediei se universalizeaza, devenind valabila oriunde si oricand. Deznodamantul este vesel, scrisoarea fiind inapoiata Zoei. Piesa se incheie cu sarbatorirea victoriei lui Agamemon Dandanache. Personajele piesei apartin unei viziuni clasice pentru ca se incadreaza intr-o tipologie comica, avand o dominanta de caracter. Caragiale depaseste, insa, aceasta viziune si-si individualizeaza personajele prin comportament, particularitati de limbaj, nume, dar si prin combinarea elementelor de statut social si psihologic. Astfel, ZAHARIA TRAHANACHE este atat incornoratul si ticaitul, cat si politicianul abil care prin firea sa calma si ticul aveti putintica rabdare, castiga timp de reactie, intimidandu-si adversarii. Stalp al puterii locale, venerabilul presedinte al tuturor comitetelor si comitiilor are o pozitie sociala privilegiata, dublata de un statut politic pe masura. In lista cu personaje, comicul de intentie este evident in prezentarea acestuia. Prin enumerarea tuturor functiilor lui Trahanache, dar si prin desemnarea Zoei prin sintagma sotia celui de sus, se sanctioneaza abuzul de putere si de pozitie sociala in capitala judetului de munte. Personajul se contureaza pe doua coordonate aflate intr-un evident dezechilibru si chiar contradictie, de unde si marea parte a comicului: coordonata politica si cea familiala. Pentru a defini societatea vremii, Zaharia Trahanache repeta spusele fiului sau: unde nu e moral, acolo-i coruptie si o sotietate fara printipuri, va sa zica ca nu le are!. Dincolo de absurdul comunicarii (comicul de limbaj) este de constat ca personajul admite ca nu e moral si, deci, e coruptie, dar el insusi este implicat in fapte mai putin oneste. Realizandu-si ambitiile politice, personajul aspira doar la mentinerea unei stari de fapt. De aceea, Centrul este garantia linistii si prosperitatii: noi votam pentru candidatul pe care-l pune pe tapet partidul intreg... pentru ca de la partidul intreg atarna binele tarii.... De fapt, Zaharia Trahanache nu face decat sa se conformeze lumii in care traieste. Abilitatea sa politica, arsenalul de tertipuri ii ofera autoritate si ii consolideaza statutul de conducator. Aceasta pozitie il determina sa regizeze cu diplomatie intreaga farsa a alegerilor, mergand pana la falsificarea voturilor, astfel incat il poate asigura pe Dandanache ca nu majoritate, unanimitate o sa ai, stimabile!. Intr-o societate unde guverneaza enteresul si iar enteresul, prietenia cu Tipatescu, prefectul orasului, este exploatata, caci declara cu cinism Trahanache si mie, ca amic, mi-a facut si-mi face servicii. In privinta celei de-a doua coordonate, cea familiala, Trahanache ramane un personaj echivoc, interpretarile criticilor osciland intre a-l numi incornoratul simpatic sau sotul care, de fapt, tolereaza adulterul. Ilustrativa in acest sens, este scena IV din actul I, in care are loc dialogul dintre Tipatescu si Trahanache. Invitat de Catavencu, Trahanache aflase de la acesta despre scrisoarea de amor. El ii relateaza prefectului, gradat si detaliat, discutia pe care a avut-o cu Nae Catavencu. Evocarea atinge punctul culminant, cand sotul inselat ii spune amantului, pe dinafara, continutul scrisorii. Situatia data ar trebui sa genereze un conflict si sa modifice relatia dintre cei doi. Pus in fata faptului implinit, Tipatescu adopta un ton agresiv, osciland intre amenintari (o sa-i rup oasele mizerabilului... il 2

O scrisoare pierduta Ion Luca Caragiale impusc!... ii dau foc!) si injurii (infamul! Canalia! Mizerabilul!). Trahanache, insa, dezamorseaza conflictul in propriul sau stil: intr-o sotietate fara moral si fara printip... trebuie sa ai putintica diplomatie. Finalul discutiei dintre cei doi aduce in prim plan situatia comica si creeaza ambiguitate: Diseara eu ma duc la intalnire. Trebuie sa stai cu Joitica, ii e urat singura. Limbajul este principala modalitate de individualizare si accentueaza realismul operei. Formele gresite ale cuvintelor, repetarea unor fraze imprumutate de la fiul sau de la facultate, pe care le citeaza cu mandrie, erorile de exprimare (Unde nu e moral, acolo-i coruptie si o sotietate fara printipuri, va sa zica ca nu le are!) si ticul verbal (aveti putintica rabdare) sunt criterii care tradeaza incultura personajului si contrasteaza comicul cu pretentia sa de iluritie. Numele sau sugereaza zahariseala (Zaharia) si faptul ca poate fi modelat usor (trahana = coca moale) de catre superiorii de la Centru sau de enteres, dar mai ales de Zoe. Consider ca Zaharia Trahanache este un personaj reprezentativ pentru societatea lipsita de principii morale surprinsa de Ion Luca Caragiale in aceasta comedie. Faptul ca el este cel care evidentiaza acest lucru repetand spusele fiului sau, accentueaza ironia autorului la adresa vietii social-politice contemporane lui, la adresa sistemul curat constitutional.

O scrisoare pierduta

Ion Luca Caragiale

O scrisoare pierduta

Ion Luca Caragiale

Relatia dintre doua personaje

Personajele piesei apartin unei viziuni clasice pentru ca se incadreaza intr-o tipologie comica, avand o dominanta de caracter. Caragiale depaseste, insa, aceasta viziune si-si individualizeaza personajele prin comportament, particularitati de limbaj, nume, dar si prin combinarea elementelor de statut social si psihologic. Este cazul lui Zaharia si al Zoei Trahanache. Primul este atat incornoratul si ticaitul, cat si politicianul abil care prin firea sa calma si ticul aveti putintica rabdare, castiga timp de reactie, intimidandu-si adversarii. La fel, Zoe este nu numai cocheta adulterina, dar si femeia voluntara care conduce din culise intreaga viata politica a orasului, manipuland toti barbatii, fie prin specularea slabiciunilor afective, fie prin vointa ei de fier. In calitate de sot si sotie, Zaharia si Zoe Trahanache reprezinta ipostaza familiei care cultiva valori imorale precum: adulterul, minciuna, falsitatea, ipocrizia, tradarea. Cele doua personaje au o pozitie sociala privilegiata, dublata de un statut politic pe masura. In lista cu personaje, comicul de intentie este evident in prezentarea acestora. Prin enumerarea tuturor functiilor lui Trahanache, dar si prin desemnarea Zoei prin sintagma sotia celui de sus, se sanctioneaza abuzul de putere si de pozitie sociala in capitala judetului de munte. Diferenta de varsta dintre Zoe si Zaharia nu este singulara in comediile lui Caragiale. O situatie similara intalnim si in O noapte furtunoasa, intre Veta si Jupan Dumitrache. Trahanache ramane, insa, un personaj echivoc, interpretarile criticilor osciland intre a-l numi incornoratul simpatic sau sotul care de fapt tolereaza adulterul. Amenintarea lui Catavencu starneste in ambii soti nevoia de a impiedica publicarea scrisorii de amor. Nici Zoe si nici Trahanache nu-si pun deloc problema despartirii, ci doar pe aceea a pierderii capitalului de influenta, de putere politica, fapt ce evidentiaza vanitatea si setea de putere a celor doi. Voluntara, Zoe apeleaza la serviciile lui Pristanda pentru a-i intermedia o intalnire cu Catavencu, si negociaza in numele lui Trahanache si al partidului. Pe de alta parte, Trahanache abil politician, cauta o arma de contrasantaj, convins fiind ca nu exista politician necorupt. Desi caile de a salva reputatia familiei si a partidului sunt diferite, scopul este comun: salvarea aparentelor si a privilegiilor implicate de pozitia politica. Finalul este specific unei comedii: conflictul se rezolva printr-o solutie care duce la evitarea unei situatii compromitatoare. Consecinta nu este, in niciun caz, anularea adulterului. In opinia mea, Zoe si Zaharia Trahanache sunt personaje reprezentative pentru societatea lipsita de principii morale, surprinsa de Ion Luca Caragiale in aceasta comedie. Faptul ca ei sunt cei care evidentiaza aceasta realitate atat in plan social si politic, cat si familial, accentueaza ironia autorului la adresa societatii contemporane lui, la adresa sistemului curat constitutional.

O scrisoare pierduta Comicul

Ion Luca Caragiale

Valoarea artistica a acestei opere consta in concentrarea mai multor tipuri de comic: de moravuri, de intentie, de caracter, de situatie, de nume si de limbaj. Noutatea absoluta consta insa in calitatea comicului care se invecineaza cu tragicul, pentru ca autorul aplica in opera propria-i marturisire: vad enorm si simt monstruos. Comicul de moravuri vizeaza viata de familie si cea politica. La prima vedere, lumea infatisata este onorabila, apelative ca stimabile si onorabile, fiind folosite mereu. In realitate, este o societate bazata pe coruptie, santaj, dispretul legilor si al eticii, compromis si imoralitate. Comicul de caracter evidentiaza aceste moravuri pe care Caragiale le satirizeaza in tipologiile conturate. Incornoratul (Zaharia Trahanache), adulterina (Zoe Trahanache), demagogul (Nae Catavencu), imbecilul (Farfuridi) sau servilul (Pristanda) reprezinta tot atatea defecte ale unei lumi caricaturale, surprinse in comedie. Cel mai bogat este Agamita Dandanache, personaj care reuneste trei tipuri: idiotul, ramolitul si santajistul perpetuu. Nu intamplator, Caragiale il considera mai prost decat Farfuridi si mai canalie decat Catavencu. Fiecare personaj este definit printr-o trasatura fundamentala, caricaturizata si ingrosata, aflata in contrast puternic cu ceea ce vrea el sa para, de unde si efectul comic. Comicul de situatie se refera la evenimentele care provoaca rasul. Situatiile comice din piesa O scrisoare pierduta provin din intriga: folosirea scrisorii ca instrument al santajului politic este comica, provoaca o agitatie nejustificata si, in final, o impacare la fel de nejustificata. Comicul de situatie este bine reprezentat in triunghiul conjugal. Ilustrativa in acest sens, este scena IV din actul I, in care are loc dialogul dintre Tipatescu si Trahanache. Invitat de Catavencu, Trahanache aflase de la acesta despre scrisoarea de amor. El ii relateaza prefectului, gradat si detaliat, discutia pe care a avut-o cu Nae Catavencu. Evocarea atinge punctul culminant, cand sotul inselat ii spune amantului, pe dinafara, continutul scrisorii. Situatia data ar trebui sa genereze un conflict si sa modifice relatia dintre cei doi. Pus in fata faptului implinit, Tipatescu adopta un ton agresiv, osciland intre amenintari (o sa-i rup oasele mizerabilului... il impusc!... ii dau foc!) si injurii (infamul! Canalia! Mizerabilul!). Trahanache, insa, dezamorseaza conflictul in propriul sau stil: intr-o sotietate fara moral si fara printip... trebuie sa ai putintica diplomatie. Finalul discutiei dintre cei doi aduce in prim plan situatia comica si creaza ambiguitate: diseara eu ma duc la intalnire. Trebuie sa stai cu Joitica, ii e urat singura. O alta situatie comica este realizata prin intermediul celor doi amici politici Farfuridi-Branzovenescu. Comicul este generat de indignarea acestora cand afla ca Trahanache, Zoe si Ghita il frecventeaza pe Catavencu. Ei se tem ca sunt tradate interesele partidului. De aceasta data, situatia tinde sa modifice relatia dintre personaje. Nemultumiti de atitudinea evaziva a lui Tipatescu si Trahanache, ei trimit la Centru o telegrama nesemnata in care ii acuza pe cei doi de tradare. Indignarea lor dispare insa atunci cand li se da de inteles ca Farfuridi are sanse de a fi ales deputat. Aparitia lui Agamita Dandanache, candidatul propus de Centru, se inscrie si ea in comicul de situatie. Prezenta lui este aiuritoare. El povesteste cum a ajuns sa fie ales deputat, ca si Catavencu, prin acelasi tip de santaj. Dar adevaratul comic de situatie consta in faptul ca o atribuie pe Zoe cand lui Tipatescu, cand lui Trahanache. Comicul de limbaj este principala modalitate de individualizare a personajelor si accentueaza realismul operei. Formele gresite ale cuvintelor, erorile de exprimare, ticurile verbale sunt criterii dupa care se constituie o categorie de personaje parvenitii, care isi tradeaza incultura prin limbajul constituit ca sursa a comicului. Este cazul lui Catavencu, al carui limbaj contrasteaza comic cu pretentia sa de eruditie (scopul scuza mijloacele, a 6

O scrisoare pierduta Ion Luca Caragiale zis nemuritorul Gambetta), iar in privinta lui Farfuridi, prostia este evidentiata tocmai de pretinsa inteligenta pe care crede ca o probeaza prin afirmatii imbecile (iubesc tradarea, dar ii urasc pe tradatori). Cei doi se intrec, in actul III, in discursuri patriortarde, in care non-sensul si paradoxul le demonstreaza incultura si snobismul. Spre deosebire de celalalte comedii ale lui Caragiale, in O scrisoare pierduta exista si personaje cu carte (Tipatescu si Zoe), ironizate insa pentru legatura extraconjugala.