Nr.

COMPO ROMANTISMUL SIMBOLISMUL NEOMODERNISMUL

Crt. NENTA
1. Definiţia -curent literar apărut ca o reacţie
curentu împotriva rigidităţii, rigurozităţii
lui clasicismului;
literar/ -moment de cumpănă, al afirmării
Context naţiunilor;
istoric -1827, V. Hugo-prefaţa la drama
„Cromwell”; „Athäneum”; „Il
Risorgimento”;
-1840, ian. 30-Introducţie la „Dacia
literară”-M. Kogălniceanu
2. Trăsături/ -primatul sensibilităţii asupra raţiunii;
principii -evadarea din vis, mister+fantastic; în
estetice centru-eul individual;
-diversificarea; opoziţia faţă de
canoane; sursele de inspiraţie-nu mai
este imitată realitatea, ci se caută
originalitatea;
-eliberarea fanteziei, atracţia de spaţii
exotice;
-lumea există în funcţie de
sensibilitatea creatorului;
-solitudinea; imaginea geniului;
-frumuseţea este văzută la ambii poli;
-aprecierea valorilor naţionale sau
individuale.
3. Teme, -istoria, natura, folclorul, iubirea,
motive timpul, cosmosul;
-somnul, extazul, singurătatea, geniul,
inadaptatul, visul, ochiul, luna,
fereastra, melancolia, miraculosul,
lacul, teiul, codrul
4. Raportul -timp bivalent, în care se delimitează
cu timpul fizicul şi metafizicul;
-saltul în timp este realizat prin vis şi
-curent literar dezvoltat ca o reacţie împotriva
poeziei retorice a romanticilor şi ca o reacţie
împotriva parnasianismului ce deliricizează
poezia;
-Franţa-1886-Jean Moréas-„Le Figaro”-
scrisoarea Le Symbolisme;
-România-1880-Al. Macedonski-
„Literatorul”- articolul Poezia viitorului
-cultivarea simbolurilor, corespondenţelor,
sinesteziilor, sugestiei, primatul imaginaţiei;
corespondenţe între culori, miresme şi sunete
 menirea creatorului-de a inventa ceea ce
nu a văzut niciodată;
-renunţarea la retorism; „Poezia pură”;
-refrenul, repetarea unor sunete, asocierea
sunetelor cu instrumente muzicale;
-poetul simbolist-izolat, exclus, „blestemat”,
marcat de spleen, angoasă;
-cultivat versul liber;
-limbaj propriu poeziei (renunţarea la pasaje
descriptive);
-„muzica, imaginile, culoarea”-„singura
poezie adevărată” (Al. Macedonski);
-vid ontologic, reugiu în spaţii artificiale.
-nevroza, spleenul, angoasa, moartea,
izolarea, natura (pastel psihologic);
-singurătatea, oraşul, cimitirul, cavoul,
marea, cetatea, corabia
-timpul îngrădeşte fiinţa, îi produce anxietate, -timpul=ieşirea din somn, elanul
angoasă, teamă;
-noaptea nu potenţează meditaţia, evadarea
-curent literar apărut ca o reacţie împotriva
poeziei proletcultiste, cu aspect
rudimentar;
-context: realismul social comunist;
-poezia anilor ’40, suprarealismul,
generaţia războiului, Cercul literar de la
Sibiu, Generaţia ’60, Promoţia ‘70
-revenirea la poezia reflexivă, la discursul
subiectiv, cu limbaj metaforizat;
-reinstaurarea epicului, libertarea
limabjului  concretizarea abstractului;
-sensurile infinite;
-reinterpretarea miturilor;
-poetică a existenţei şi a cunoaşterii;
-lupta cu verbele  necuvintele;
-ironia, spiritul ludic, expresia ermetică,
filozofia, subtilitatea metaforică;
-arta=cale de cunoaştere;
-discurs dialogic.
-iubirea, adolescenţa, timpul, cosmosul,
ruptura existenţială/cuvintele+necuvintele,
moartea;
-motivul luminii, al mării, al răsăritului,
cuvântul, figuri geometrice.
adolescentin al visării;
- timpul=durată
 sub protecţia lunii („Scrisoarea I”,
„Memento mori”);
-reintegrarea în Absolut se face în
timpul primordial al iubirii („Floare
albastră”), ori într-o natură mitică
(„Dorinţa”);
-timpul-exclusiv noapte-potenţatoare a
meditaţiei („Sara pe deal”);
-timpul istoric devine timp mitic, în
măsura în care poetul se rupe de
cronologie şi se introduce la începuturi
prin invocarea cosmogoniei);
-timp sacru, de perpetuă reeditare a
genezei („Sara pe deal”, „Luceafărul”);
-timp astral, divinizat- echivalent cu
Veşnicia („Luceafărul”);
-timpul stă sub semnul meditaţiei, al
incursiunii într-un periplu absolut prin
epoci istorice („Memento mori”);
-superioritatea trecutului
5. Condiţia Poetul=fiinţă demiurgică ce deţine
creatoru capacitatea de a transcende;
lui -Poetul=pasăre („Numai poetul”);
(persona -valurile=lumea efemeră;
jul) -„nemărginirea timpului”=Eternul,
Absolutul;
-poezia=”cântare”;
-personaj excepţional în împrejurări
excepţionale.
6. Particula -lirism obiectiv  lirica măştilor;
rităţi ale -confesiune;
lirismului -monolog (adresat – „Floare albastră”,
„Dorinţa”);
-lirism meditativ;
-lirism apodictic, gnomic („Dintre sute
de catarge”, „Glossă”, „Luceafărul”).
7. Elemente -strofe organizate clasic (ritm, rimă,
din timp, ci apropierea morţii;
-poetului i se refuză „dreptul la timp”;
-poezia e dominată de un „prea târziu”: Nu
mai veni, e prea târziu,/ Nu mai veni! („Ecou
de romanţă”-G. Bacovia), Mai citesc şi-mi
pare că sunt viu-/ Cine iar aprinde lampa/
Când e prea târziu? („Tăcere”- G. Bacovia);
-timpul=present continuu=sfârşit continuu
-Poetul=inadaptat;
-cavoul=spaţiul interior, durata subiectivă a
poetului;
-cimitiru-spaţiu al recluziunii, al tristeţii
solitare;
-întors=întoarcere spre apus=moarte;
-amorul=iubirea dispărută  vid ontologic;
-frigul=moarte, inadaptare;
-aripele de plumb=zbor în jos, eşec.
-lirism subiectiv, rar confesiune;
-pastel psihologic; subiectivitate-limitată;
-monolog;
-discurs liric sincopat  ambiguitate.
-cultivarea versului liber;
absolută=Creatorul=Poetul=desface şi
reface unitatea cosmosului;
-timpul nu este exprimat, ci este sugerat,
dedus;
-poetul deţine lumea, el este Absolut: Am
văzut cu ochii mei un poet intrând în
cetate./ El ţinea înmâna dreaptă, în pumnul
lui drept,/ un şoim sugrumat.
- pătrunderea în Timp=o nouă durată
existenţială: Mă ridicam din somn ca din
mare/ scuturându-mi şuviţele căzute pe
frunte, visele/ sprâncenele cristalizate de
sare,/ abisele;
-timpul=Universul sub semnul căruia are
loc stingerea poetică, prin viziune
descendentă- „Atunci”.
-Creaţia=copie de gradul al II-lea a
realităţii; supusă interpretărilor;
-referinţe mitice;
-sărutul=contactul cu lumea contingentă;
-cubul=simbol al Creaţiei, al perfecţiunii
 poezia;
-piatra=durabilitatea, eternitate  abstract
în concret.
-lirism subiectiv, lucid, vizionar, filozofic,
ermetic;
-sincopare  ambiguitate, pluralitatea
interpretărilor.
-organizare în secvenţe lirice;
 de măsura versurilor constante); -figuri de stil reduse; -vers alb; uneori-tehnica ingambamentului;
compozi -principiul antinomiilor; -principiul corespondenţelor; ideea este continuată în versul următor cu
ţie -predomină figurile de stil; -puncte de suspensie+linii de literă mică;
-titlul defineşte tema poeziei; pauză=sincopare; -predomină simbolurile;
-text organizat în secvenţe lirice. -prezenţa simbourilor, sinesteziei, sugestiei. -propoziţii coordonate jutapus.
8. Caracteri -predomină cuvintele din sfera -cuvintele marchează greutatea, apăsarea; -limbaj ermetic, esopic;
stici ale eternului; -predilecţia pentru sunetele b, m, n, p, t – -cuvintele nasc mai multe interpretării 
limbaju -cuvinte plastice  calofilie; descriu o muzicalitate mormântală, ambiguitate;
lui -ton şăgalnic, intim; exasperantă, a delirului; -abstractul concretizat prin cuvânt;
-interogaţii  retorism; -substantivele descriu monotonia, funebrul; -verbele sunt reduse, în favoarea
-verbele+substantivele întreţin poetica -verbele exprimă adeseori staticul, mersul pe substantivului  lupta cu verbele 
reveriei loc, închiderea în cerc barbar şi fără necuvintele;
sentiment -(auto)reflexivitate.