SUBIECTUL al II-lea 

Comentează, în minim 50 de cuvinte, semnificațiile textului următor, evidențiind relația dintre

ideea poetică și mijloacele artistice.

Nu mai zăresc și-aș sta să mai ascult,

Poteca merge încă mult?- interogații retorice PRIN CARE ESTE SUBLINIATĂ ATITUDINEA
superioară e eului poetic în încercarea de a accede la semnificații ale lumii înconjurătoare

Și cine-ar fi croit-o prin mohor

Pentru un singur călător? Poteca= laitmotiv

Nici apele, nici vântul n-o-ntrerup.

E pas de sfânt, e pas de lup?- metafore care sugerează pendularea individului între sacru și
profan

Se duce, doar se duce și nu vine,

Cărare-aleasă numai pentru mine.- imagine dinamică, vizuală

De când o umblu, fără de răscruce,

Nu vreau să merg și ea mă duce.

M-aș odihni…Secundă cu secundă– repetiție

Poteca înapoi mi se scufundă. – imagine artistică vizuală, dinamică
Tudor Arghezi, Nu mai zăresc…

Lupul= animal PSIHOPOMP (duce sufletele morților pe lumea de dincolo)

 Notă
Pentru conținut, vei primi 6 puncte, iar pentru redactare, vei primi 4 puncte (utilizarea limbii
literare – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; punctuaţia – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 50
de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.

Barem: 
Comentarea textului dat, evidențiind relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice 6 puncte
- comentarea adecvată și nuanțată, prin evidențierea relației dintre ideea poetică și
mijloacele artistice – 6 puncte
- comentarea textului, prin evidențierea ezitantă a relației dintre ideea poetică și mijloacele
artistice – 3 puncte
- simpla precizare a ideii poetice/a mijloacelor artistice sau tendință de generalizare – 1
punct
– utilizarea limbii literare – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct (0–1
greşeli ortografice – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0 puncte); punctuaţia – 1 punct (0–1
greşeli
de punctuaţie – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0 puncte) 4
puncte

ÎNTREBĂRI ORIENTATIVE
1. Ce reprezintă ideea centrală a textului?
Ideea poetică este tema textului, semnificația mesajului. – timpul și scurgerea ireversibilă
a acestuia, destinul omului
2. Ce înțelegi prin mijloace artistice?
Mijloace artistice = figuri de stil și imagini artistice; limbaj artistic/figurat
3. Notează sentimentul dominant în text.
Sentiment de revoltă.
4. Care este modul de enunțare identificat la nivelul versurilor?
Monolog adresat și confesiv.
5. În ce ipostază apare vocea textuală?
Ipostaza eului reflexiv, gânditor, călător ”homo viator”
6. Precizează mărcile specifice acesteia.
Verbe și pron de pers I și a IIa
7. Care este rolul interogațiilor retorice?
Evidențiază conflictul interior al eului liric și susțin ipostaza de homo cogitans a
individului./ zbucium lăuntric/ tribulații interioare
8. Extrage două figuri de stil și interpretează-le valoarea stilistică.
9. Notează două imagini artistice și rolul lor stilistic.
10. Identifică elementele de simetrie textuală./ Rolul simetriei.
Simetria textului este furnizată de lexemul „poteca”, simbol al drumul vieții; prin simetrie
se asigură unitatea lirică a textului.
11. Care este modul/timpul verbal dominant și valoarea expresivă a acestuia?/ Recurența
unor verbe.
Timpul prezent – eternizarea trăirilor
12. Prezintă două particularități prozodice ale textului.
Textul este alcătuit din distihuri; ritm, rimă, măsura versurilor.
13. Notează secvențe lirice prin care se conturează cadrul spațial/ temporal în care se
configurează eul poetic.
Imaginarul poetic prezintă cadru temporal: ”secundă cu secundă”, spațial ”poteca,
cărarea, mohor”.
Ideea poetică reprezintă elementul-cheie în jurul căruia este realizată poezia/ strofa, la ce
anume se referă poetul în strofa respectivă. Concepție de bază care determină conținutul unei
opere literare, artistice sau științifice; deci ideea poetică înseamnă ce anume (o opinie, părere, un
gând, o convingere) transmite poetul prin acel text.
Ce înseamnă mijloace artistice? În momentul în care transmiți un mesaj ai nevoie de un mod
pentru a transmite mesajul, mijloacele artistice se referă la cum și prin ce anume transmite poetul
ideea. Mijloacele artistice cuprind totalitatea elementelor ce ar putea accentua starea, de
a înfrumuseța, de a da o notă aparte poeziei precum: figurile de stil și imaginile artistice.

 figurile de stil – sunt procedee prin care se modifică înțelesul propriu al unui cuvânt sau
construcția gramaticală uzuală pentru a da mai multă forță unei imagini sau expuneri.
Sunt „mutarea iscusită a unui cuvânt sau a unei expresii din înțelesul său propriu într-un
alt înțeles.” (Quintilian); „Expresii într-un fel neconform cu natura.” (Teofrast).

 imaginea artistică este un mod de existenţă a operei literare, analizat din aspectul
expresivităţii, energiei şi semnificaţiei expresive (auditive, vizuale, olfactive, cromatice,
dinamice, chinestezice). Printre alte categorii estetice aceasta a apărut relativ mai tarziu,
cu toate că ea poate fi întâlnită în concepţiile lui Aristotel despre mimesis – despre
imitarea liberă de către artist a vieţii în posibilitatea ei de a crea obiecte cu un conţinut
interior şi despre plăcerea estetică (catharsis).

- Se identifică tema textului – sentimentul / emoţia / atitudinea / ideea filosofică; -

cuvintele care potențează emoția
 Timpul și scurgerea ireversibilă a acestuia, condiția umană/destinul individului,
ființă efemeră.

- Se identifică motivele poetice – elemente concrete sau abstracte care au "încărcătură"

simbolică, ele sprijină tema, de aceea sunt importante; de obicei, sunt cuvinte care se
repetă în poezie – devin astfel laitmotiv, un motiv "călăuzitor" – în operele acelui autor
sau în operele acelui curent./ Se extrag cuvinte din câmpul semantic dominant.
 „potecă”, „cărare”, „călător” – călătoria/ destinul individului, „secundă”, „pas”,
„răscruce”- timpul.

- Este precizat modul de enunțare identificat în text – monologul liric adresat sau confesiv,
descrierea.
 Monologul liric adresat, dublat de cel confesiv.

- Se precizează ipostaza eului liric (sub ce mască se află eul liric?) – copil, adolescent,
matur, îndrăgostit, contemplator, patriot, creator, revoltat, gânditor/filosof, cătătorul unui
ideal, călătorul și mărcile lexico-gramaticale prin care se validează deixisul personal –
forme verbal și pronominale de persoana I și a IIa, exclamații, interogații, interjecții,
construcții în vocativ, verbe la imperativ
  Eul poetic este în ipostaza călătorului, homo viator, cel care explorează realitatea
materială în dscoperirea sinelui. Universul eului este figurat lexico- gramatical prin
formele verbale și pronominale de pers I: „nu zăresc, aș sta, pentru mine, mă”, prin
interogatii retorice: „Poteca merge încă mult?”

- Se extrag si se comentează două figuri de stil / două imagini artistice

 Metaforele ”pas de sfânt” și „pas de lup” validează dualitatea/ antiteza sacru-profan; sfântul/
îngerul este mesagerul Divinității, are rol proteguitor, călăuzind viața și ocrotind-o
(omul însetat de spiritualitate); lupul este devoratorul timpului omenesc, cheamă spre
moarte prin natura sa psihopompă și aspectul htonian ( divinitate subpământeană)
(omul însetat de materialitate, de carnal). Pasul- simbol al urmei lăsate de OM, ființă
duală, fiu al sfântului (Iisus) și al muritorului ( Maria).

- Recurența verbului ” a duce”/ folosirea prezentului verbal

- Se identifică elemente ce definesc toposul/ cronosul subiectivității
 Cărarea, poteca (simbol al căutării, metaforă a vieții văzută ca o călătorie), mohorul
(spațiu asociat ruralului, creează iluzia seninătății contemplative); cronosul
subiectivității – secunda ( simbol al finitudinii, al efemerității umane) figurează
simbolul clepsidrei – „Secundă cu secundă/ Poteca înapoi mi se scufundă” –
alunecarea spre moarte, Marea Trecere.

- La nivel morfologic, utilizarea verbelor la prezent….în discursul liric creează un

perpetuum continuum al unei rostiri despre sine, al unui transfer ce se realizează dinspre
momentul începuturilor spre cel al unui prezent ce eternizează condiția călătorului.
- Zăresc și ascult – verbe ce activează simțurile ființei, se asociază ochiului și urechii,
mijloace de deschidere a eului către lume, dar și instrumente de cunoaștere și înțelegere a
acesteia.
- A zări – ZARE= ORIZONT=ABSOLUT – setea de cunoaștere
- Negarea „Nu mai zăresc” marchează scurgerea implacabilă/ inexorabilă a timpului (ideea
accentuate prin simbolul clepsidrei din final, subliniind închiderea cercului, sugestia
morții).
- A croi – CROITORUL/CREATORUL – Cel care a realizat/croit cărarea pentru călător –
PREDESTINAREA „pentru un singur om, pentru mine”/ stabilirea destinului

Răspuns posibil:
Textul arghezian Nu mai zăresc… se dezvăluie cititorului ca o construcție în care
expresivitatea, reflexiile poetice și confesiunea directă conturează universul imaginarului liric.
Discursul poetic este focalizat pe tema destinului uman, a timpului ce se scurge în mod
ireversibil, individul trăind o permanentă căutare a sinelui. La nivelul enunțării se remarcă
lirismul subiectiv, textul căpătând caracter confesiv prin mărcile verbale și pronominale de
persoana I ” „nu zăresc, aș sta, pentru mine, mă” și prin interogațiile retorice: „Poteca merge încă
mult?”, dând impresia unui dialog imaginar cu Divinitatea, făcut la modul continuu, neîntrerupt,
curgător, sub forma unui monolog interior. Eul poetic este în ipostaza călătorului, homo viator,
cel care explorează realitatea materială în descoperirea sinelui. Motivele poetice sunt relevante
prin "încărcătura" simbolică, ele sprijinind tema: cărare, călător, potecă, figurează destinul
individului, călătoria spre Marea Trecere, iar ideea poetică a timpului generează constructe
motivice, precum: secundă, pas, răscruce.
Stilistic, poezia surprinde prin metafore generoase în proiectarea de imagini și emoții,
funcționând într-o poetică a sugestiei. Metaforele „pas de sfânt” și „pas de lup” validează
dualitatea/ antiteza sacru-profan; sfântul/ îngerul este mesagerul Divinității, are rol proteguitor,
călăuzind viața și ocrotind-o; lupul este devoratorul timpului omenesc, cheamă spre moarte prin
natura sa psihopompă și aspectul htonian ( divinitate subpământeană). Pasul- simbol al urmei
lăsate de OM – configurează statutul de ființă duală, fiu al sfântului (Iisus) și al muritorului
(Maria).
La nivel morfologic, utilizarea verbelor la prezent în discursul liric creează un
perpetuum continuum al unei rostiri despre sine, al unui transfer ce se realizează dinspre
momentul începuturilor spre cel al unui prezent ce eternizează condiția călătorului. Formele
negative ale verbelor „nu zăresc”, „nu vine”, „nu întrerup” marchează scurgerea implacabilă/
inexorabilă a timpului , idee accentuată prin simbolul clepsidrei din final, subliniind închiderea
cercului, sugestia morții: „Secundă cu secundă/ Poteca înapoi mi se scufundă”, supliciul morții
fiind inevitabil, căci existența umană integrează germenii thanaticului.

Psihoză – stare de spirit bolnăviciosă, caracterizată prin obsesie.

1. Ideea textului – tema/ semnificația mesajului – timpul, condiția nefericită, efemeră a
individului
2. Motive – clipe, viața, psihoze, cântec
3. Condiția/ ipostaza instanței poetice – contemplator și gânditor
4. Modul de expunere – monolog liric confesiv
5. Trăsături ale curentului – cultivarea sinesteziei: „povești ca visuri de roze”
- Folosirea simbolului cu putere sugestivă: „psihoze”, „clipa”
- Corespondența macro-microunivers: elementul realității,
timpul, care se scurge în mod ireversibil, generează trăiri puternice și declanșează psihoze
- Prozodie – simetrie compozițională incipit-final: rimă,
elemente paraverbale (….)
 Textul bacovian „În fericire” se dezvăluie cititorului ca o construcție în care
expresivitatea, reflecțiile poetice și confesiunea (directă) conturează universul imaginarului liric.
Discursul poetic este focalizat pe tema timpului și a condiției efemere a individului, susținute de
motivele clipei, al cântecului sau al psihozei. La nivelul enunțării se remarcă lirismul subiectiv,
eul liric contemplator și filosof se exprimă printr-o confesiune în legătură cu relația om-univers:
„sunt clipe….”. Estetica asociată poeziei bacoviene este cea simbolistă, prin cultivarea sugestiei,
tehnică ce validează dorința artiștilor de a proiecta iluzia unei lumi reale. De asemenea, simbolul
clipei/ al momentului accentuează efemeritatea și starea de depresie a artistului, subliniind prin
simetrie incheirea cercului, a vieții și conștientizarea ”sfârșitului continuu”. Spiritul
simbolismului explorează la nivel stilistic sensurile polisemantice ale cuvintelor, astfel prin
sinestezia„….”denotând trăirile obsesive ale individului.