TEXTUL LIRIC

DEF: Opera literară în care autorul îşi exprimă în mod direct gândurile, ideile şi sentimentele, prin
intermediul eului liric, al figurilor de stil şi al imaginilor artistice, se numeşte operă lirică.

- cuprinde totalitatea operelor în care predomină subiectivitatea, exprimarea directă a sinelui.

- autorul prezintă în mod direct propriile gânduri, idei si sentimente cu ajutorul eului liric, care poate să
apară în diferite ipostaze: îndrăgostitul, revoltatul, gânditorul, contemplatorul, căutătorul unui
ideal;

- vocea lirică este acea instanţă care comunică idei, gânduri şi sentimente făcându-şi  simţită prezenţa în text
prin mărcile sale lexico-gramaticale precum: pronumele şi adjectivele pronominale la persoana I şi a II-a,
verbele la pers. I şi a II-a şi a unor anumite elemente ce subiectivizează discursul liric: interjecţii, interogaţii
retorice, exclamaţii etc.
a.  dacă verbele şi pronumele sunt la pers. I, avem parte de un lirism confesiv (confesiune lirică)
b. dacă apar verbe, pronume şi adj. pron. la pers a II-a singular, verbe la imperativ, substantive în vocativ,
interjecţii exclamative avem parte de un lirism adresativ (discurs liric, de un monolog adresat).
Ex. Ce te legeni … de M. Eminescu, codrul – personaj liric
c. dacă apar verbe, pronume şi adj. pron. la pers a I-a plural, eul liric este un reprezentant al unei colectivităţi în
numele căreia vorbeşte. Apare o perspectivă subiectivă care implică însuşi eul liric. Putem vorbi de un discurs
liric  realizat între noi-voi.
d. dacă apar verbe şi pronumele sunt la pers. a III-a, singular şi plural, eul liric nu se mai resimte ca implicat
afectiv (adoptă masca unei „voci” impersonale, obiective, care emite idei sau descrie un cadru). Putem vorbi
despre un lirism obiectiv. Apare o perspectivă subiectivă implicită, mascată, ascunsă.

-  modul de expunere principal într-un text liric este monologul liric (adresat sau nu), dar poate apărea
şi descrierea.

- limbajul este sugestiv şi expresiv, folosindu-se imaginile artistice si figurile de stil precum şi cuvintele cu sens
figurat. Punctuaţia dobândeşte şi ea valenţe expresive.

- textul poeziei este structurat în strofe si versuri, valorificându-se astfel muzicalitatea limbajului realizată
prin elemente de prozodie (rima, ritma, măsura de vers), dar şi prin figuri sintactice (repetiţii, refrene), sau de
sunet (aliteraţii, asonante).

TEMĂ. MOTIV LITERAR

Tema este un subiect central al unei opere literare și unul dintre principalele aspecte ale
studiilor literare contemporane. Prin temă se poate înțelege un subiect principal al unei opere,
un caz preponderent în operele de non-ficțiune sau ce semnificație dă opera unui anumit
subiect. În ambele cazuri, teme multiple pot coexista în aceeași operă.

Tema este construita dintr-un domeniu, o idee, o atitudine, un sentiment etc. în jurul carora

se încheaga actiunea unei opere artistice.

Exemple: a iubirii, a naturii, a conditiei umane (viata, moartea, fericirea, suferinta, esecul
existential), a destinului omului superior, a aspiratiei spre ideal, a creatiei si creatorului, a
jertfei creatoare, tema timpului, a vârstelor (copilaria, adolescenta etc.), a raportului dintre
om si Dumnezeu, a istoriei, a eroismului, a luptei (pentru libertate, pentru dreptate).

1
Motivul literar este un element component (idee, simbol sau imaginea) al unei opere literare
care este accentuat prin repetiție (laitmotivul) sau subliniat în cadrul acțiunii și contribuie la
definirea și extinderea mesajului unei opere.

Identificarea cuvintelor-cheie este importantă pentru a ajunge la înțelegerea textului

poetic. Acestea reprezintă elemente care sunt repetate în text sau asupra cărora se
concentrează discursul liric.
Pentru a înțelege o poezie, un cititor poate pleca de la ceea ce vede și aude când citește
prima oară textul (de la sonoritate, de la așezarea textului în pagină și de la imaginile
artistice) sau de la ceea ce spune textul (de la cuvintele-cheie și de la ideile acestuia).
Orice detaliu și orice idee dintr-un text poetic pot avea mai multe înțelesuri, în funcție de ceea
ce reține fiecare cititor, de asocierile pe care le face cu propriile cunoștințe, experiențe,
lecturi.

Exemple:
-ploaia (în poeziile lui George Bacovia);
-călătoria (în povești și basme);
-visul (în „Scrisoarea III” de Mihai Eminescu);
-codrul (în „Ce te legeni”, „Revedere”, „La mijloc de codru” de Mihai Eminescu) etc.

Obiecte: motive acvatice (izvorul, lacul, marea, ploaia, lacrima; apa vie/apa moartaalbastra,

crinul, trandafirul.; arborele sacru: teiul, salc mul, bradul, gorunul.); motive terestre (codrul,
gradina, muntele, dealul), motive astrale (steaua, luceafarul, luna, soarele, norul); motivul
obiectelor fermecate (palosul fermecat, armura tatalui, oglinda, peria, basmaua.) obiecte
simbolice (cartea-simbol cultural, treapta-simbol ascensiv, oglinda-simbol al reflectarii n
constiinta, cheia-accesul, calea, solutia, lacatul-interdictia, masca-aparenta, jocul,
rolul, plugul-munca, ochiul-cunoasterea prin contemplare, buzele-rostirea, cunoastere prin
cuv nt, sarut, inima-iubirea).

Motive cromatice: verdele-viata, tinerete; albul-puritate, ideal; negrul-simbol al mortii.

Motivul literar central (care ordoneaza viziunea) - impus prin repetitie - laitmotiv.

Sentimente prezente în textele lirice: dorul, suferința, bucuria, comuniunea om-natura,
aspiratia spre ideal, solitudinea, uitarea prin somn/visare etc.

2
 POEZIA MODERNĂ
În poezia modernă, versificația este mult mai liberă de constrângeri față de poezia din
epocile anterioare. Această eliberare de formele tradiționale le permite poeților să-și exprime
gândurile sau trăirile într-un mod cât mai apropiat de ritmul propriei gândiri, al înregistrării
percepțiilor sau al trăirilor sufletești. Astfel, apar noi tipuri de versuri, a căror grupare în
strofe este opțională:
-versurile albe, care păstrează ritmul și măsura, dar nu au rimă;
-versurile libere, care renunță la ritm și rimă și au măsură variabilă.

Alte trăsături ale liricii moderne: scrierea cu minusculă a câtorva/ a tuturor versurilor,
renunțarea la normele de punctuație, utilizarea ingambamentului (constă în trecerea unei părți
de frază ori propoziție sau a unor cuvinte dintr-un vers în versul următor), predomină
metafora ca figură de stil, limbajul devine ambigu, iar cititorul apare în ipostaza unui căutător
de sensuri, limbajul este neologic și tehnic, apare tehnica verslibrismului (versuri lipsite de
rimă, măsuri inegale, ritm variat, unele versuri încep cu literă mică), apare tehnica
ingambamentului (ideea începută într-un vers se continuă în versul următor)