ACADEMIA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ DIN MOLDOVA

“SFINȚII TREI IERARHI”

Rezumat
Carte “Regi”
Studiul Vechiului Testament

Îndeplinit de studentul anului I Lector Alex. Vacula

Robert Chirita Hristos

Chișinău 2022
 Introducere
Această carte face parte din șirul cărților istorice. Continuă istoria poporului lui Israel sub
domnia lui Solomon (fiul lui David). Înfățișează dezbinarea țării în două regate
independente: Israel și Iuda, și prezintă domnia regilor care urmează după Solomon la
conducerea celor două regate. Cartea se termină cu domniile lui Iosafat – în regatul Iuda
și Ahazia – în regatul Israel.
Cartea a fost scrisă, probabil, în timpul robiei babiloniene, pentru că în ea nu este nici o
amintire de data eliberării, atât de importantă pentru popor.

Timpul aproximativ al scrierii cărții este înainte de anul 537 î. Hr. Presupusul autor
este proorocul Ieremia.
I. Solomon devine rege
Cap. 1 – 2
Solomon. Moartea lui David
David a ajuns la adânci bătrânețe, fiind bolnav și neputincios. Adonia, cel de-al patrulea
fiu al regelui, care după moartea lui Amnon și Abesalom era cel mai influent la curte, a râvnit la
tronul regal, fiind ajutat de Ioab, comandantul armatei și de preotul Abiatar. Ei au pus la cale un
complot, ca Adonia să fie uns rege peste Israel de către Abiatar.
Proorocul Natan a vorbit cu Batșeba, înștiințând-o despre planurile lui Adonia, care la
rândul ei îi spune lui David despre acest lucru. Ea îi amintește regelui că el deja îl desemnase pe
Solomon să fie rege după moartea lui.

Călare pe catârul regelui, Solomon a mers în Ghihon, unde preotul Țadoc, care îi rămase
fidel lui David, l-a uns rege pe Solomon chiar în ziua în care complotiștii sărbătoreau urcarea pe
tron a lui Adonia. Atunci, cei chemați cu Adonia s-au înspăimântat și au plecat pe la casele lor.
Solomon l-a iertat pe Adonia și i-a cruțat viața.

Apropiindu-se vremea lui David ca să moară, acesta i-a lăsat lui Solomon un testament:
să umble pe căile Domnului, să păzească poruncile și legile Lui. Să fie tare și să fie bărbat.

I-a mai spus că Ioab trebuie să fie pedepsit pentru sângele vărsat ale celor două căpetenii
ale armatelor lui Israel și Iuda – Abner și Amasa. Mai era o rugăminte, ca să nu uite
de Șemei din Bahurim, care îl blestemase și aruncase cu pietre în David.
David a murit după domnia sa de patruzeci de ani. A fost îngropat „în cetatea lui David” (III
Regi 2, 10).
Adonia cere de la Batșeba mijlocirea înaintea noului rege pentru a lua în căsătorie
pe Abișag Sunamiteanca (îngrijitoarea lui David). Astfel, Adonia putea avea pretenții la tron.
Solomon a descoperit vicleșugul și poruncește uciderea lui Adonia. Astfel în loc de soție, el
primește moartea.
Preotul Abiatar este demis din funcția sa de preot și trimis în exil la moșia sa, la Anatot. Acest
lucru s-a întâmplat din cauza că Abiatar l-a susținut pe Adonia când acesta se proclamase rege.

Ioab s-a înfricoșat și a fugit la cortul Domnului, apucând jertfelnicul. Dar și

aici, Benaia îl găsește și îl omoară. Benaia este pus în locul lui Ioab la cârma armatei. Șimei e
lăsat să trăiască în Ierusalim, dar cu interdicția de a părăsi cetatea. Șimei, însă, a plecat la Gat,
unde fugise doi robi de-ai săi, ca să-i întoarcă înapoi. Despre acest lucru a aflat Solomon și astfel
Șimei a fost ucis.
II. Solomon domnește cu înțelepciune
Cap. 3 – 4
Căsătoria lui Solomon. Înțelepciunea lui. Dregătorii lui Solomon. Slava lui
 
 Regatul se întărea sub cârmuirea lui Solomon. El o ia de soție pe fiica lui Faraon, regele
Egiptului (căsătorie strategică).

Domnul S-a arătat lui Solomon în vis și i-a propus să ceară ce dorește: „Cere ce vrei să-
ți dau!” (III Regi 3, 5).
Solomon, fiind tânăr și pus să domnească peste un popor mare și îndărătnic, cere
înțelepciune: „Dăruieşte-i dar robului Tău minte pricepută, ca să asculte şi să judece
poporul Tău şi să deosebească ce este bine şi ce este rău…” (III Regi 3, 9).
 Întrucât nu ceruse nici viață lungă, nici bogății, Dumnezeu a promis că îi va da nu numai o
minte înțeleaptă, ci și bogății și glorie, viață lungă și biruință asupra dușmanilor.

Solomon și-a arătat înțelepciunea încă de la începutul domniei sale, când în fața lui s-au
prezentat două femei care pretindeau că erau mama aceluiași copil. Solomon a poruncit
oamenilor săi „să taie copilul în două” și să-i dea fiecărei femei câte o jumătate (III Regi 3, 25).
 Atunci, mama adevărată a cerut să fie cruțată viața copilului, spunând să-i fie dat celeilalte
femei, care susținea că acel copil să fie tăiat.

Astfel, a găsit Solomon adevărata mamă și i-a dat ei copilul. Datorită înțelepciunii pe care
Dumnezeu i-a dat-o lui Solomon, regatul prospera, iar poporul era fericit și în siguranță.
Solomon a devenit rege peste tot Israelul.

Urmează numele căpeteniilor, pe care le avea Solomon la conducerea regatului, fiecare

cu funcția ce o ocupa.

Se descriu apoi hotarele regatului la acel timp, bogățiile deținute de rege. Tot aici, se
vorbește despre înțelepciunea regelui Solomon, cum nu a mai avut nimeni până la el și nu va
mai avea nimeni nici după el, așa cum îi făgăduise Dumnezeu. Solomon a spus trei mii de pilde
și o mie cinci cântări. A studiat și a vorbit despre flora și fauna ținutului. Veneau la el popoare și
soli de la regii altor popoare pentru ca să asculte vorbele înțelepte ale acestuia.
Pe lângă toate lucrurile frumoase din împărăția lui Solomon au existat și părți negative, spre
exemplu taxele și impozitele exagerate, care mai apoi au dus la divizarea regatului.

III. Templul lui Solomon

Cap. 5 – 11
Pregătiri pentru zidirea templului. Solomon zidește Templul Domnului. Facerea casei
regale și a vaselor sfinte. Sfințirea Templului lui Solomon. Dumnezeu se arată lui Solomon
a doua oară. Regina din Saba vine la Solomon. Moartea lui Solomon
 
Hiram, regele Tirului, un fost bun prieten al regelui David, trimite oamenii săi la
împăratul Solomon, după ce a aflat că Solomon a fost uns rege. Solomon, de asemenea, a trimis
oamenii săi la Hiram să-i transmită că tatăl său, David, nu a putut să construiască Casa
Domnului din cauza războaielor duse cu popoarele din împrejurimi.
L-a înștiințat, că deoarece situația în țară era prielnică și pașnică, va zidi el, regele
Solomon, Templul pe care l-a promis Domnului încă regele David.           Solomon îl roagă pe
Hiram să-i dea lemn de construcție (cedru și chiparos).     Acesta s-a învoit, cu condiția că va
primi în schimb pâine pentru a-și hrăni poporul. Schimbul s-a înfăptuit cu succes. Un număr
impunător de salahori (70.000) și tăietori de piatră (80.000) au fost pregătiți pentru a putea
începe construcția Templului.
Peste trei mii de supraveghetori urmăreau și monitorizau mersul construcției. Lemnul și
piatra necesară ridicării Templului au fost pregătite timp de trei ani.
 Munca fizică era executată de poporul Canaanului, iar israeliții erau cei care
supravegheau mersul și realizarea construcției.

„Iar în anul patru sute optzeci, după ieşirea fiilor lui Israel din Egipt, în al patrulea
an al domniei lui Solomon peste Israel, în luna Zif, care este a doua lună a anului, a început
el să zidească templul Domnului” (III Regi 6, 1).
Totodată,  s-a descris amănunțit dimensiunile construcției: lungimea – 60 de coți; lățimea – 20 de
coți; înălțimea – 30 de coți (1 cot = 0, 45 m).

Pe locul unde s-a construit Templul nu s-au folosit nici topoare, nici alte unelte din fier,
întrucât toate pietrele au fost cioplite și șlefuite mai înainte în carieră, apoi, au fost aduse doar ca
să fie asamblate.

Toți pereții interiori ai templului au fost acoperiți mai întâi cu lemn de cedru, iar
pardoseala cu lemn de chiparos, după care totul a fost acoperit cu un strat de aur.

Au mai fost făcuți doi heruvimi din măslin sălbatic, de 10 coți înălțime (4,5 m), care au
fost așezați în Sfânta Sfintelor. Pe pereți au fost gravați heruvimi, dar și palmieri și flori.

  „Iar în anul al unsprezecelea, în luna Bul, care este luna a opta, a terminat el
templul… aşa că l-a zidit în şapte ani” (III Regi 6, 33).
Palatul regal a fost construit în treisprezece ani. Dimensiunile palatului le-au întrecut pe cele ale
Templului: lungimea – 100 de coți; lățimea – 50 de coți; înălțimea – 30 de coți. Materialele de
construcție au fost lemn de cedru și chiparos din Liban. Pentru Templu s-au mai făcut și coloane
din aramă.
Apoi, s-a mai făcut un atribut deosebit pentru Templu: marea de aramă (un bazin în
curtea templului), în formă de cupă (ca un nufăr în floare), care avea la bază 12 boi de aramă.
Această construcție avea destinația de scăldătoare pentru preoți.
Pentru curățirea jertfelor au fost făcute zece vase (spălătoare). Aceste vase și alte atribute pentru
Templu și Casa regală au fost făcute de către meșterul Hiram din Tir – arămar de profesie ca
și tatăl său. Toate lucrurile pe care le-a făcut Hiram pentru Templu erau de aramă șlefuită. Din
aur au fost făcute jertfelnicul și masa pâinilor punerii înainte. Au mai fost făcute sfeșnice din aur,
vase mari (ligheane), cuțite, cupe, linguri din aur curat, ș.a.
Solomon a dat la Templu tot aurul și argintul adunat de împăratul David în timpul domniei sale.

Solomon a adunat la Ierusalim pe bătrânii poporului, pe căpeteniile semințiilor și pe toți

capii de familii ai fiilor lui Israel, în luna Etanim (a șaptea a anului).
După ce s-au adunat toți, preoții au ridicat Chivotul Domnului și Cortul și împreună cu leviții
le-au adus la Templu. Chivotul a fost pus în Sfânta Sfintelor sub aripile heruvimilor.
„Când preoţii au ieşit din locaşul sfânt, un nor a umplut templul Domnului. Şi n-au putut
preoţii să stea la slujbă…” (III Regi 8, 10-11).
 Solomon binecuvintează adunarea fiilor lui Israel. Apoi binecuvintează, laudă și mulțumește lui
Dumnezeu.

Stând în genunchi, cu mâinile ridicate spre cer, el recunoaște în rugăciune că

cerurile cerurilor nu-L pot cuprinde pe Domnul, cu atât mai puțin Casa Pământească pe
care I-a contruit-o el.
Solomon Îl roagă pe Dumnezeu să-i asculte pe toți cei ce se tem de El, chiar și pe străini, când
aceștia se vor ruga cu fața spre acea Casă. Apoi, în ziua a opta, Solomon a slobozit poporul.
 În Chivotul Legii Domnului se mai păstrase doar Tablele Legii, Toiagul lui Aaron și
Mana au fost pierdute.
După ce Solomon a zidit Templul, Casa regală și toate celelalte, Domnul s-a arătat pentru a doua
oară lui Solomon.
În vedenia sa, Domnul îi spune că i-a ascultat rugăciunea și că a sfințit Templul, punându-
Și „acolo numele pe vecie”.
Dacă Solomon se va purta și va umbla în fața Domnului cu inimă curată și cu dreptate, tronul lui
va fi întărit peste Israel în veci.

Iar dacă Solomon și fiii săi se vor depărta de Dumnezeu, nu vor păzi poruncile și se vor
duce la alți dumnezei, avea să se întâmple cele ce le spuse Dumnezeu: „Eu voi stârpi pe Israel
de pe faţa pământului pe care i l-am dat, iar templul pe care l-am sfinţit în numele Meu îl
voi lepăda de la faţa Mea şi Israel va fi de pomină şi de râs între toate popoarele”  (III Regi
9, 7), iar Templul lui Solomon va ajunge în ruine.
Solomon a avut nevoie de douăzeci de ani pentru finisarea construcției Templului și a Casei
Regale. Apoi, a construit multe orașe în regatul său, precum și corăbii necesare pentru realizarea
comerțului cu alte țări îndepărtate.

Pe de altă parte, Solomon tot mai des încalcă poruncile lui Dumnezeu: cade în idolatrie,
închinându-se dumnezeilor soțiilor lui, duce o viață imorală ș.a.

Auzind despre înțelepciunea și slava lui Solomon, regina din Saba a venit să-i încerce
agerimea minții cu întrebări grele, dificil de înțeles. După ce a discutat cu el și Solomon i-a
clarificat toate ce le avea pe inimă, s-a convins că nu există vreo problemă pe care regele
Solomon să nu o poată rezolva.
Atunci, regina din Saba a recunoscut că ceea ce auzise ea despre Solomon în țara sa, nu cuprinde
nici pe jumătate realitatea (cele văzute în regatul lui Solomon).

În timp ce Dumnezeu a continuat să ocrotească Israelul, „Regele Solomon a întrecut pe

toţi regii pământului în bogăţie şi în înţelepciune” (III Regi 10, 23).
Ignorând porunca lui Dumnezeu prin care fiilor lui Israel li se interzicea să se căsătorească cu
femei din alte neamuri, pentru a-i feri de idolatrie, Solomon și-a luat multe soții și concubine:
moabite, amonite, idumene, sidoniene, ș.a.

Astfel, regele Solomon a avut șapte sute de soții și trei sute de concubine. De asemenea,
inima lui Solomon a fost atrasă spre alți „dumnezei”.

Din cauza neascultării sale, Dumnezeu i-a spus că regatul va fi luat de la el, dar nu în
zilele sale, ci în zilele fiului său. Totuși, o parte din regat, formată din seminția lui Iuda și a lui
Veniamin, avea să fie guvernată de fiii lui Solomon.

Ieroboam, fiul lui Hadab, din seminția lui Efraim, împreună cu națiunile vecine
israeliților, s-au ridicat împotriva regelui Solomon. Hadab era un idumeu, care se salvase de la
moarte în Egipt, atunci când David și Ioab au omorât bărbații din Idumeea. Pe atunci, Hadab era
copil.
Proorocul Ahia vestește lui Ieroboam că va deveni rege peste zece seminții ale lui Israel.
De aceea, Solomon a căutat să omoare pe Ieroboam, dar acesta a fugit în Egipt pentru a-și salva
viața.
Solomon a murit după o domnie de 40 de ani peste tot Israelul, iar fiul său, Roboam, a devenit
rege.
 

IV. Regatul Israel împărțit

Cap. 12 – 16
Dezbinarea regatului. Ieroboam pedepsit. Proorocii. Domnia și moartea lui Ieroboam.
Domnia lui Abia și a lui Asa în Iuda. Domnia lui Nadab și Baeșa în Israel. Iosafat. Patru
regi în Israel
 
Roboam a venit la Sichem, unde se adunaseră bătrânii lui Israel, ca să-l facă rege. A auzit
și Ieroboam despre acest lucru și vine din Egipt, unde se ascunse de Solomon. Ieroboam și
poporul adunat i-au cerut lui Roboam să slăbească asprimea jugului pusă peste popor de regele
Solomon (taxe și impozite exagerate).
Roboam s-a sfătuit cu bătrânii cum să procedeze și aceștia l-au povățuit să slăbească jugul. Apoi,
Roboam s-a sfătuit și cu cei tineri, care îl îndrumă să înăsprească jugul.

Astfel, tânărul rege a ascultat de cei tineri și a pus poveri și mai mari pe umerii poporului.
Israeliții s-au revoltat și l-au făcut rege pe Ieroboam peste zece seminții nordice.

În acest moment are loc despărțirea lui Israel de Iuda.

„Iar când toţi Israeliţii au văzut că regele n-a vrut să-i asculte, a răspuns şi poporul regelui
şi i-a zis: „Ce parte avem noi cu David? Nici o moştenire nu avem noi cu fiul lui Iesei.
Pleacă, dar, la corturile tale, Israele! Şi tu, Davide, cunoaşte-ţi acum casa ta! Şi s-a
împrăştiat Israel la corturile lui” (III Regi 12, 16).
Astfel, Roboam a rămas doar cu două seminții: Iuda și Veniamin.
El a adunat o armată ca să lupte cu rebelii, dar la porunca lui Dumnezeu s-a întors din drum.

Pe de altă parte, Ieroboam a întărit Sichemul unde și-a stabilit capitala regatului Israel,

dar nu se simțea în siguranță.
El se temea că poporul va pleca la Ierusalim să se închine lui Dumnezeu la Templu și astfel i se
va supune din nou lui Roboam. Pentru a preîntâmpina acest lucru, el a construit doi viței din aur,
unul l-a pus în Betel, iar pe celălalt, în Dan. De asemenea, a pus preoți aleși din popor, nu din
leviți. Au stabilit și careva sărbători după placul lor (ziua a opta, a cincisprezecea a lunii etc) și
aduceau jertfe vițeilor.
În timp ce Ieroboam se afla în procesiunea de tâmâiere a jertfelnicului din Betel, pentru a
aduce jertfe vițelului, un om al lui Dumnezeu (profet) a venit acolo. Acesta fusese trimis de
Dumnezeu ca să-l avertizeze că va ridica un rege din casa lui David, și anume pe Iosia.
Acesta îl va jertfi pe Ieroboam și pe preoții lui pe însuși acest jertfelnic pe care ei acum îl
tămâiază. Ca semn că anume așa va fi și se va împlini proorocia, Dumnezeu a arătat un semn:
jertfelnicul s-a despicat în două chiar în clipa aceea.           Mai târziu, proorocul a fost ucis și el
de un leu, pentru că nu respectase porunca Domnului de a nu mânca și bea în timpul misiunii
sale.

După proorocia primită, asupra casei lui Ieroboam au început să vină necazurile. Copilul
său a murit.

Ahia, proorocul lui Dumnezeu, a proorocit că din cauza păcatului grav pe care îl
săvârșise Ieroboam, aducând „dumnezei” falși în Israel, casa acestuia avea să fie nimicită cu
desăvârșire.
 După o domnie de douăzeci și doi de ani, Ieroboam a murit, iar fiul său Nadab a moștenit
tronul.
Regatul Iuda, sub domnia lui Roboam, de asemenea a făcut lucruri rele. Au apărut idoli și
Astarte pe orice deal, sub orice copac umbros. În acel regat erau și sodomiți care făceau mari
ticăloșii.

În aceste condiții, regele Egiptului a venit cu război asupra Ierusalimului și au prădat

Templul și Casa regală. Roboam, când a devenit rege, avea patruzeci și unu de ani. El a domnit
șaptesprezece ani în Ierusalim.

Între Roboam și Ieroboam a fost război în toate zilele vieții lor. A murit Roboam și a fost
înmormântat la Ierusalim împreună cu părinții lui.                      
Abia a devenit rege peste Iuda după moartea tatălui său, Roboam. Acesta a continuat să
păcătuiască înaintea lui Dumnezeu, iar după trei ani de domnie, a murit. Apoi a domnit fiul
său Asa, care spre deosebire de tatăl său, i-a slujit Domnului cu devotament și râvnă.
Astfel, a făcut lucruri plăcute înaintea lui Dumnezeu, îndepărtând din țară idolii. Chiar pe mama
sa, Ana, a lipsit-o de titlul de regină, pentru că ea își turnase un idol. Asa a domnit patruzeci și
unu de ani.
În timpul domniei sale, Asa a luptat cu Baeșa, regele lui Israel. După moartea lui Asa, la
tron a urmat fiul său, Iosafat.
Pe de altă parte, Nadab a domnit peste Israel doi ani și a păcătuit la fel ca Ieroboam, tatăl său.
Împotriva lui Nadab, Baeșa urzește un complot, și în cele din urmă Nadab a fost omorât. După
aceasta, Baeșa stârpește toată casa lui Ieroboam din pricina păcatelor săvârșite de acesta, după
cuvântul lui Dumnezeu.
Baeșa a domnit douăzeci și patru de ani, timp în care săvârșește multe fapte rele, la fel ca și
Ieroboam.

Baeșa, la rândul său, a fost avertizat de Dumnezeu precum că casa lui și a urmașilor lui va
fi dărâmată, la fel cum procedase și el cu casa lui Ieroboam.

După moartea lui Baeșa, rege în Israel a devenit fiul său, Ela, care a domnit doi ani.
Împotriva lui Ela a uneltit Zimri, o căpetenie a armatei lui.
Zimri l-a omorât pe Ela și s-a proclamat rege în locul lui. Îndată ce s-a făcut rege, Zimri a stârpit
toată casa lui Baeșa, după cuvântul Domnului grăit acestuia prin Iehu proorocul.
Zimri a domnit doar șapte zile, căci când poporul a auzit de faptele lui, s-a ridicat împotriva
acestuia. A fost ales rege Omri, conducătorul armatei lui Israel.
Zimri, auzind că cetatea în care se afla, Tirța, a fost luată, s-a dus în casa domnească și a
incendiat-o, iar el a ars în flăcări.
Noul rege, Omri, a fost rău în fața Domnului, și mai nelegiuit decât toți predecesorii săi.
Omri zidește cetatea Samaria, care devine capitala regatului Israel, în care a fost înmormântat
după moartea sa.
După Omri, rege peste Israel  a fost Ahab și a domnit în Samaria douăzeci și doi de ani. Acesta,
de asemenea a făcut fapte rele înaintea Domnului, căci, cade nu numai în păcatele lui Ieroboam,
dar și-a mai luat de soție pe Izabela, fiica regelui Sidonului. Astfel, a început să se închine
lui Baal, căruia îi zidește un templu în Samaria.
 

 
V. Activitatea de prooroc a lui Ilie în Israel
Cap. 17 – 22
Proorocul Ilie. Jertfa lui Ilie. Ilie hrănit de înger. Urmașul Său. Războiul lui Ahab cu
sirienii. Tirania lui Ahab și a Izabelei. Moartea lui Ahab. Domnia lui Iosofat
 
 În Israel a apărut pe neașteptate un prooroc a lui Dumnezeu. A fost Ilie din Tesba
Galaadului. El s-a adresat către regele Ahab, zicându-i: „Viu este Domnul Dumnezeul lui
Israel, înaintea Căruia slujesc eu; în aceşti ani nu va fi nici rouă, nici ploaie decât numai
când voi zice eu” ( III Regi 17, 1).
La porunca Domnului, Ilie se retrage la pârâul Cherit, aflat la est de Iordan. În Israel s-a
făcut secetă, foamete și sete. Lui Ilie îi aduceau corbii hrană, iar apă bea din pârâu. Când apa din
pârâu a secat, Dumnezeu l-a trimis pe proorocul Ilie să locuiască la Sarepta Sidonului.
O văduvă, pe care a întâlnit-o Ilie în timp ce ea strângea vreascuri, a dat dovadă de bunătate față
de Ilie și a împărțit cu el rămășița de făină și ulei care îi mai rămase.

Dumnezeu, printr-o minune, a făcut ca rezerva sa mică de făină și ulei să nu se termine,

astfel că nici ea, nici fiul ei, nu au murit de foame.

Mai târziu, fiul văduvei s-a îmbolnăvit și a murit, dar la rugăciunea lui Ilie, Dumnezeu l-a
înviat.

Atunci văduva a zis către Ilie: „Acum cunosc şi eu că tu eşti omul lui Dumnezeu şi cu
adevărat cuvântul lui Dumnezeu este în gura ta!” (III Regi 17, 24).
În al treilea an de secetă mare, Dumnezeu l-a trimis din nou pe Ilie la Ahab. Regele Agab l-a
acuzat pe Ilie că a adus nenorocirea asupra lui Israel, dar Ilie i-a răspuns cu îndrăzneală lui Ahab
cu următoarele cuvinte: „Nu eu sunt cel ce aduce nenorocire peste Israel; ci tu şi casa tatălui
tău, pentru că aţi părăsit poruncile Domnului şi mergeţi după baali” (III Regi 18, 18).
Ilie i-a cerut lui Ahab să-i adune pe toți proorocii lui Baal pe muntele lui Carmel, 450 ai lui Baal
și 400 ai Astartei.

Poporul nu mai trebuia să șchiopăteze între două păreri, cui să slujească: Dumnezeului

adevărat sau lui Baal idolul?
Ilie a propus ca cei 450 de prooroci a lui Baal împreună cu cei 400 ai Astartei să aducă
dumnezeului lor jertfă un vițel. La fel și Ilie, care era singurul care se mai închina Dumnezeului
adevărat, să aducă jertfă Domnului un vițel. Care jertfă avea să fie primită, însemna că acolo era
adevărul.

Preoții lui Baal și ai Asterei, de dimineață până la amiază, l-au chemat în continuu pe
Baal, în timp ce Ilie a râs de ei, zicând că poate dumnezeul lor doarme sau e la plimbare. Aceștia,
însă, strigau și se împungeau cu săbiile și lăncile, după cum le era obiceiul, dar nu s-a întâmplat
nimic.

Apoi, proorocul Ilie a făcut un jertfelnic în numele Domnului, a pregătit lemnele și vițelul
pentru jertfă și l-a rugat pe Dumnezeu: „ … Auzi-mă Doamne, auzi-mă acum cu foc, ca să
cunoască astăzi poporul acesta că Tu singur eşti Dumnezeu în Israel şi că eu sunt slujitorul
Tău” (III Regi 18, 36).
Atunci s-a pogorât foc din cer și a mistuit jertfa. Văzând acest lucru, poporul a căzut cu
fața la pământ și a zis: „Domnul este Dumnezeu, Domnul este Dumnezeu!” (III Regi 18, 39)
După aceea, „Ilie le-a zis: Prindeţi pe proorocii lui Baal, ca să nu scape nici unul din ei! Şi i-
au prins, şi s-a dus Ilie la pârâul Chişonului şi i-a junghiat acolo” (III Regi 18, 40), iar
Dumnezeu a dat ploaie pe pământ, astfel încetând seceta în Israel.
Când vestea despre uciderea proorocilor lui Baal a ajuns la Izabela, ea a căutat să-l
omoare pe Ilie. Ca să scape de mânia Izabelei, Ilie fuge cu slujitorul său în pustiu, iar Dumnezeu
a trimis un înger care i-a adus hrană și apă.
 Apoi, Ilie a plecat la Horeb, muntele Domnului. Acolo i s-a arătat Dumnezeu, în adiere de
vânt subțire, și i-a vorbit lui Ilie ca să-l ungă pe Hazael rege al Siriei, Iehu rege peste Israel, iar
pe Elisei profet în locul său. De asemenea, El îi spune lui Ilie o veste bună, precum că șapte mii
de bărbați din Israel nu i se închinase lui Baal. Ilie l-a uns pe Elisei, aruncându-și peste el mantia
de prooroc.
Regele Siriei, Benhadab, a pornit război asupra lui Ahab și a asediat Samaria. A trimis la
Ahab soli cu niște condiții umilitoare, ca să i se dea tot ce au mai bun, chiar și femeile și fiii lui
Ahab ca robi. Ahab a chemat bătrânii poporului la sfat.    Aceștia îl sfătuie să nu-l asculte pe
sirian. Solii se întorc la Benhadab și îi transmit că Ahab a refuzat condițiile lui. Benhadab a
poruncit ca cetatea să fie împresurată.
Israeliții, însă, îi bat pe sirieni care fug în panică împreună cu regele Benhadab. Un
prooroc al lui Dumnezeu l-a anunțat pe Ahab să se pregătească de un nou război pentru că
sirienii aveau să-i atace din nou după un an de zile. Israeliții au obținut din nou victorie asupra
sirienilor.

Dumnezeu, prin proorocul său, îl mustră pe Ahab că în loc să-l omoare pe regele
Benhadab, el a încheiat legământ cu acesta. Și a plecat Ahab în Samaria, „trist și aprins de
mânie” (III Regi 20, 43).
Un oarecare om cu numele Nabot avea o vie care se învecina cu curtea lui Ahab. Regele
a vrut să cumpere via de la Nabot, dar acesta a refuzat, motivând că aceasta este moștenire de la
părinții săi. Ahab s-a mâhnit, iar Izabela a plănuit ca Nabot să fie învinuit pe nedrept prin martori
mincinoși că a hulit pe Dumnezeu și pe rege. Nabot a fost omorât cu pietre. Ahab a luat via lui
Nabot. A fost o crimă de neiertat.
Ilie s-a arătat lui Ahab și i-a proorocit că în locul unde fusese omorât Nabot, câinii vor
linge și sângele lui cum l-au lins și pe a lui Nabot, iar casa lui va fi nimicită cu desăvârșire,
precum au fost distruse și casele lui Ieroboam și Baeșa. Iar pe Izabela câinii o vor mânca pe zidul
Izreelului.

„Căci n-a fost încă nimeni ca Ahab, care să se încumete a săvârşi fapte urâte
înaintea ochilor Domnului, la care l-a împins Izabela soţia sa” (III Regi 21, 25).
Când a auzit Ahab cuvintele acestea, a plâns și s-a întristat. Apoi, a fost cuvântul Domnului către
Ilie Tesviteanul: „Vezi cum s-a smerit Ahab înaintea Mea? Fiindcă s-a smerit înaintea Mea,
de aceea nu voi aduce necazurile în zilele lui, ci în zilele fiului lui voi aduce necazurile peste
casa lui!” (III Regi 21, 29).
Ahab a făcut alianță cu Iosafat, regele lui Iuda, în lupta cu sirienii, pentru a reîntoarce
fiilor lui Israel o regiune numită Ramot-Galaad, cotropită mai de mult timp de sirieni.
Fără a asculta sfatul proorocului Miheia, care le-a spus să nu meargă la luptă, ei totuși au mers.
În această luptă, Ahab a fost grav rănit și a murit. Când au spălat de sânge carul său de război în
bazinul Samariei, câinii au venit și au lins sângele lui, așa cum a proorocit Ilie. Rege în Israel s-a
făcut Ohozia, fiul său.
Iosafat, regele lui Iuda, care îl însoțise pe Ahab în bătălia cu sirienii, I-a fost fidel lui
Dumnezeu, asemenea tatălui său Asa, dar nu a înlăturat complet locurile înalte unde se practica
închinarea la idoli.
  Iosafat a făcut pace cu regatul Israel și a stârpit rămășița desfrânaților, care au mai rămas
în țară din zilele tatălui său, Asa. Iosafat a domnit în Iuda douăzeci și cinci de ani, iar după
moartea sa a venit la domnie fiul său, Ioram.
În Israel, Ohozia a călcat pe urmele tatălui său, Ahab. El a mâniat pe Dumnezeu prin închinare la
idoli. Ohozia a domnit în Israel timp de doi ani.

Rezumat la Cartea A TREIA A REGILOR

 
 În această Carte se vorbește despre declinul spiritual al poporului și promovarea
idolatriei, din cauza multiplelor soții și concubine de alt neam și credință ale lui Solomon.

Cartea a III-a a Regilor pune accentul pe folosul rugăciunii, care ne este adusă deseori
în centrul atenției. Aflat în fața marii responsabilități de a domni peste Israel, Solomon s-a rugat
lui Dumnezeu cu umilință sinceră. El a cerut numai înțelepciune și o inimă ascultătoare, dar
Dumnezeu i-a dat nu numai înțelepciune, ci și bogății și slavă:  „…iată, Eu îţi dau minte
înţeleaptă şi pricepută, cum nici unul n-a fost ca tine înaintea ta… îţi voi da şi ceea ce tu n-ai
cerut: bogăţie şi slavă, aşa încât nici unul dintre regi nu va fi asemenea ţie” (III Regi 3, 12-13).
De asemenea, exemplele celor care nu s-au smerit în fața lui Dumnezeu, ar trebui să ne
servească drept avertisment: „Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă” (I Petru 5, 5). Printre
aceștia s-au numărat Adonia: „Atunci Adonia, fiul Haghitei, s-a fălit şi a zis: Eu am să fiu
rege” (III Regi 1, 5), Șimei: „Apoi a mai zis regele către Şimei: Tu ştii şi ştie şi inima ta tot
răul care l-ai făcut tatălui meu David…” (III Regi 3, 44) etc.
În această carte este menționată și Izabela, o femeie lacomă și rea, care îl dirija pe soțul
său, Ahab.
Cartea ne prezintă îndeplinirea cu exactitate a proorociilor lui Dumnezeu. Un exemplu
este proorocia făcută cu trei sute de ani mai înainte, potrivit căreia Iosia avea să dărâme altarul
lui Ieroboam din Betel. Lucru acesta s-a împlinit întocmai: „De asemenea şi jertfelnicul cel din
Betel şi înălţimea făcută de Ieroboam… le-a stricat regele Iosia şi a ars înălţimea aceasta şi
a făcut-o praf…” (IV Regi 23,15).
Remarcabile sunt proorociile referitoare la Templul Domnului, construit de Solomon.
Dacă israeliții vor sluji dumnezeilor falși, îi va nimici de pe fața pământului și va îndepărta de la
fața lui Casa  pe care o sfințise: „Atunci Eu voi stârpi pe Israel de pe faţa pământului pe care
i l-am dat, iar templul pe care l-am sfinţit în numele Meu îl voi lepăda de la faţa Mea şi
Israel va fi de pomină şi de râs între toate popoarele” (III Regi 9,7-8). Profeția s-a dovedit a fi
foarte exactă: „Apoi a dat foc templului lui Dumnezeu, a dărâmat zidul Ierusalimului, toate
cămările lui le-a ars cu foc…” (II Paralipomena 36, 19).
Domnul Iisus Hristos a arătat că din același motiv, Templul zidit mai târziu de Irod cel
Mare, urma să aibă aceeași soartă: „Vor veni zile când, din cele ce vedeţi, nu va rămâne
piatră peste piatră care să nu se risipească” (Luca 21, 6).
Aceste exemple ar trebui să ne amintească în permanență că trebuie să umblăm întotdeauna pe
Căile Adevăratului Dumnezeu.

Este deosebit de importantă mărturisirea făcută de Solomon lui Dumnezeu: „Cerul şi

cerul cerurilor nu Te încap, cu atât mai puţin acest templu pe care l-am zidit numelui
Tău” (III Regi 8, 27).
Cartea ne oferă o speranță anticipată a slavei Împărăției lui Dumnezeu, precum și a prosperității
și fericirii depline de care se vor bucura toți oamenii care vor trăi în „Regatul Domnului Iisus
Hristos” (Împărăția lui Dumnezeu).