TEMPLUL LUI SOLOMON

Templul lui Solomon. Solomon a domnit în ceea ce se cheamă epoca de aur a

israeliților. El închide cercul celor trei împăraţi care au domnit în „împărăţia unită”. Domnia lui
Solomon e caracterizată prin pace şi prosperitate. Este fiul lui David şi Batshebei. El este cel mai
înţelept om care a trăit vreodată pe pământ (I Regi 3,1-15).

După moartea lui David, Solomon şi-a întărit dreptul la tron prin îndepărtarea oricărui
conspirator posibil. El însuşi constituia curtea supremă de apel ( I Regi 4,1 -6)

Construcţia Templului din Ierusalim a durat 7 ani. Aproximativ 50% din relatarea biblică
asupra domniei lui Solomon se ocupă de zidirea şi sfinţirea acestui centru religios al Israelului.

Templul Domnului, ale cărui materiale le pregătise tatăl său David cu ani înainte, a fost
una din primele minunăţii ale domniei împăratului Solomon. Frumuseţea şi costul lui ca edificiu
religios erau o minune a lumii. Apoi palatul împăratului şi coridorul, sau urcuşul care ducea de la
casa lui la Templu, erau minunate pentru timpul acela, şi de fapt pentru orice timp până la
minunile tehnicii şi arhitecturii aduse în timpul secolului trecut, care este marcat în Biblie ca
perioada lui Dumnezeu de pregătire pentru Împărăţia lui Mesia (Naum 2,3).

O altă realizare inginerească foarte cunoscută a împăratului Solomon au fost Fântânile lui
Solomon — sistemul de aprovizionare cu apă a capitalei lui, Ierusalimul. Aceste fântâni erau
legate prin apeducte acoperite, primele cunoscute în istorie. Pe lângă aceasta, el a construit cetăţi
întărite sau fortăreţe peste tot în împărăţia sa, pentru apărarea ei împotriva invadatorilor. Mai
mult, el a extins hotarele împărăţiei sale la limitele depline stabilite profetic de Domnul cu mult
înainte (Facere 15,18). Aceasta a dus împărăţia lui până la ţărmul mării. Lângă Iope (Iaffa) el
avea un port pentru nave, care acum este complet separat de mare, apele retrăgându-se treptat iar
locul rămas a fost amenajat şi a devenit o frumoasă plantaţie de portocali.

Solomon a făcut afaceri prin intermediul împăratului Tirului şi navele ambilor traversau
Marea Roşie, Mediterana etc., permiţând comerţul cu toate părţile lumii şi oferind bune facilităţi
pentru importul bunurilor care nu erau produse în Palestina. Prin aceste mijloace împăratul
Solomon a devenit atât de bogat, încât figurativ se spunea că în Ierusalim metalele preţioase au
devenit tot aşa de obişnuite ca pietrele1.

Urmând planul Cortului Sfânt, interiorul templului era alcătuit din două încăperi: Sfânta
şi Sfânta Sfintelor. Prima dintre acestea reprezenta două treimi din interiorul templului. Aici nu
se găsea nici un obiect din piatră. Pereţii, zidiţi din stâncă masivă, erau acoperiţi în întregime cu
lemn de cedru sau îmbrăcaţi în lemn placat cu aur şi sculpturi în lemn de măslin şi cedru. În
Sfânta – camera principală, se aflau jertfelnicul de aur pentru tămâieri, zece mese pentru pâinile
punerii înainte şi zece sfeşnice de aur. Fastuosul locaş a devenit, în scurt timp, locul principal de
pelerinaj al Israelului, deşi existau şi alte temple, cu dimensiuni mai mici. Tradiţia de a vizita
Cortul Sfânt de trei ori pe an s-a extins şi asupra Templului din lerusalim.

Deteriorarea climatului politic către sfârşitul domniei lui Solomon s-a reflectat şi asupra
templului. Pentru a submina statutul lerusalimului ca centru politic şi spiritual, în anul 930 î.Hr.
au fost reconstruite şi alte sanctuare, transformate ulterior in locaşuri de cult, similare templului
principal. Regele a amplasat in ambele temple câte un taur de aur. În acelaşi timp, Templul lui
Solomon a devenit primul ca loc de închinare la Dumnezeu cel Unic. Muntele Moria a început sa
fie considerat Muntele lui Dumnezeu, iar templul – sălaşul Lui.

1
Gill, N.S., The Meeting Between Solomon and Sheba, Learn Religions, Apr. 17, sursa:
learnreligions.com/solomon-and-sheba-117399.