Sfinţii Medici în tradiţia Bisericii Ortodoxe

Taina Sfântului Maslu este cea care adună mulţime de credincioşi doritori de sănătate în
mai toate bisericile ortodoxe; slujbele Tainei Maslului fiind printre cele mai solicitate şi
frecventate slujbe săvârşite în Biserica Ortodoxă. Acest lucru ,,se datorează faptului că prin
această Sfânta Taină ne rugăm pentru tămăduirea de boală a tuturor celor care sunt în suferinţă
trupească şi sufletească”1. Este cunoscut că Taina Sfântului Maslu are ca fond de constituire şi
rânduială aceste cuvinte evanghelice rostite de Sf. Apostol Iacob: „Este cineva bolnav între voi?
Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului
şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi de va fi făcut păcate, se vor ierta lui” (Iacob 5,
14-15).
Sfântul Maslu este o Taină instituită de Însuşi Mântuitorul (Marcu 6, 12-13), cu rădăcini
apostolice, fiindcă Apostolii au învăţat despre ea şi au practicat-o în zilele vieţii lor (Iacov 5, 14-
15; Marcu 6, 12-13), este aşadar o Taină instituită încă din creştinismul primar. Din creştinismul
primar, după epoca apostolică şi până în zilele noastre, Maslul a fost mereu săvârşit, mai ales
dacă ţinem seama că îngrijirea bolnavilor în Biserică a fost o îndeletnicire prioritară.
Dintre cei care credeau în Hristos şi-L mărturiseau chiar şi cu preţul vieţii s-au ridicat
oameni sfinţi, care hrăniţi fiind cu buna învăţătură, şi trăind în credinţa creştinească şi cu
dulceaţa dumnezeieştii Scripturi povăţuindu-se, s-au remarcat prin grija ce au purtat-o faţă de cei
care erau în suferinţe. Acestea făcându-le, ei urmau exemplul Mântuitorului care a vindecat pe
bolnavi, şi ,,Care prin exemplul şi porunca Sa ne-a lăsat şi nouă datoria de a purta grijă de cei ce
au nevoie. Pentru aceasta au şi luat de la Dumnezeu darul tămăduirii, dând sănătate sufletelor şi
trupurilor, vindecând tot felul de boli, tămăduind toate neputinţele şi izgonind duhurile cele
viclene”2.
Aceştia sunt numiţi de Biserică - Sfinţii Doctori fără de arginţi, care după cum arată şi
titulatura lor, purtau de grijă de bolnavi fără a percepe ceva în schimb. Făceau aceste fapte
minunate nu pentru a se îmbogăţi cu aur şi cu argint, ci pentru Dumnezeu, ca să arate dragostea
cea nemărginită a Creatorului tuturor.
Sfinţii Doctori fără de arginţi vindecau neputinţele ca să se slăvească numele Domnului
nostru Iisus Hristos, vorbim de Cel Care le-a dăruit puterea de a tămădui. Ei erau şi vestiţi medici
de suflete, astfel că tămăduiau nu cu medicamente, ci cu numele Domnului izbăveau de boli, fără
plată şi fără să aştepte mulţumire, împlinind porunca Celui ce a zis: „în dar aţi luat, în dar să
daţi”(Matei 10,8).
Ca nişte creştini exemplari, medicii Bisericii Ortodoxe arătau bolnavilor că de multe ori
boala este pedeapsă de la Dumnezeu pentru păcatele săvârşite. Mulţi dintre cei tămăduiţi primeau
sfânta învăţătură a Mântuitorului Hristos, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, primeau să
devină creştini. Astfel Sfinţii Doctori fără de arginţi şi-au împlinit şi misiunea de apostoli.
Este foarte important ca exemplele Sfinţilor Doctori fără de arginţi să fie urmate şi astăzi
într-o societate care a devenit din ce în ce mai agitată. Într-o lume secularizată, este necesar să se
ofere mărturia cea bună indiferent de mediile în care activăm. Orice lucru săvârşim pe pământ,

1
Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula, Tradiţie şi înnoire în slujirea liturgică, vol. II, Episcopia Dunării de Jos, Galaţi,
2001, p. 405
2
Preot Ioan Cristin Loghin, Sfinţii Doctori în Tradiţia Bisericii Ortodoxe. Cercetarea şi ingrijirea bolnavilor ca
datorie mântuitoare a fiecarui preot şi credincios, sursa: http://itrinesti.iasi.mmb.ro/cuvantul-preotului/3384-sfintii-
doctori-traditia-bisericii-ortodoxe-cercetarea-ingrijirea-bolnavilor
dacă suntem creştini adevăraţi, trebuie să arătăm că nu am pierdut legătura cu Dumnezeu.
Legătura cu Dumnezeu, este cea care a adus printre oameni bucuria mântuirii şi sănătatea, de
aceea Sfântul Ioan Damaschin spune: ,,Dar ce folos am fi avut din Întrupare, dacă cel care a fost
supus pentru prima data patimii n-a fost mântuit, nici nu a fost reînnoit şi nici întărit prin legătura
cu Dumnezeu? Căci ceea ce n-a fost luat, n-a fost vindecat”3
Sfântul Doctor Pantelimon a aflat că Hristos este singurul Doctor adevărat, aşa şi noi
trebuie să fim conştienţi că numai în legătură cu Mântuitorul, profesia noastră, oricare ar fi ea,
are un sens clar definit şi numai aşa ştim că nu ne aflăm în rătăcire, ci în căutarea Adevărului. Şi
în societatea contemporană avem nevoie de mărturii drepte, ce nu sunt afectate de duh lumesc
care de multe ori este otrăvit, şi urmăreşte interese personale. Profesia medicilor contemporani
trebuie făcută în folosul general al celorlalţi, în spiritul iubirii creştineşti, meseria nobilă de
vindecare a aproapelui nu trebuie să devină o afacere. Iar ca mari exemple în acest sens stau
Doctorii cei fără de arginţi: Sfântul Pantelimon, Sfinţii Chir şi Ioan, Sfântul Trifon, Sfântul
Iulian, Sfântul Mohie, Sfântul Talaleu, Sfântul Samson, Sfântul Ermolae, Sfinţii Anechit şi Fotie,
Sfinţii Cosma şi Damian din Arabia, Sfinţii Epictet şi Astion şi mulţi alţii.
Toţi aceştia au învăţat din pedagogia şi terapeutica propovăduită şi aplicată de Doctorul
sufletelor şi-al trupurilor noastre; El ne anunţă şi repetă ca să reţinem că Ei amândoi, adică
Logosul şi Duhul Sfânt sunt trimişi în lume de Tatăl, pentru vindecarea omului şi pentru
păstrarea vindecării în decursul lungii vieţuiri a neamului omenesc. Amândoi, şi Logosul şi
Duhul Sfânt, sunt vindecători: ,,Logosul readuce lumii, văduvite de sfinţenie, pe Duhul şi-L pune
ca o pecete pe sufletul şi trupul omenesc. Iar Duhul Sfânt Îl readuce pe Iisus Mântuitorul -
răstignit, Înviat si Înălţat - pe altarele Bisericii, pentru a vindeca rănile păcatelor cu trupul Său
euharistic. Iisus şi Mângâietorul readuc nădejdea mântuirii lumii care « bolea de nedumnezeire »
şi o scoate din umbra morţii”4.
În concluzie, am putea spune că dacă medicii care vindecă trupurile trebuie să lucreze în
acest mod, după modelului Doctorului suprem, cu atât mai mult noi cei care suntem tămăduitorii
sufletelor şi al trupurilor trebuie aşa să lucrăm în ogorul Domnului. Şi noi preoţii trebuie să
urmăm exemplul lor, anume să avem înţelepciunea de a vedea că adevărata vindecare vine numai
de la Mântuitorul Hristos Chiar şi după trecerea lor în veşnicie, Sfinţii Doctori ai Bisericii au
săvârşit şi săvârşesc minuni, vindecând pe cei care se roagă lor cu credinţă. De aceea, Sfânta
Biserică are rugăciuni şi acatiste închinate lor, pe care cei ce doresc să primească vindecare le
folosesc ori de câte ori este nevoie, fie în rugăciunea Bisericii, fie în cea personală.

3
Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, Editura Scripta, 1993, p.208
4
A. Manolache, Îndrumător pastoral-misionar şi patriotic, Arhiepiscopia Bucureştilor, 1985, p. 40-46.