CUPRINS

Introducere...................................................................................................5
Capitolul I
Taina Sfântului Maslu............................................................................6
I.1 Ce este Sfântul Maslu..................................................................6
I. 2 Necesitatea Tainei Sfântului Maslu...........................................7

I. 3 Instituire....................................................................................7
I. 4 Temeiuri biblice ........................................................................8

I.5 Partea văzută..........................................................................10

I.6 Partea nevăzută ....................................................................10
I.7 Săvârşitorii şi primitorii. Materia. Efectele Tainei .........................12
I. 8 Deosebiri interconfesionale .......................................................15
Capitolul II
Taina Sfântului Maslu în iconografie...............................................25
II. 1 Taina Sfântului Maslu prefigurată în Vechiul Testament .....27
II. 2 Taina Sfântului Maslu în Noul Testament ………………....27
Concluzii.................................................................................................. 30
Bibliografie.............................................................................................. 31
Anexe........................................................................................................33

INTRODUCERE
 În Biserica Ortodoxă a existat permanent convingerea în
posibilitatea lucrării şi eficienţei harului divin al lui Hristos, Dumnezeu-
Omul, printr-un om asupra altui om, prin acte fizice, prin trupuri, prin
materie şi gesturi. Lucrarea lui Dumnezeu se manifestă totdeauna complet,
adică dublu: material şi spiritual în acelaşi timp. Hristos, izvorul şi
săvârşitorul Tainelor este şi rămâne în veac Dumnezeu şi om, spirit absolut
şi materie transfigurată. El lucrează şi se comunică totdeauna cu toată
persoana Sa, El nu se poate împărţi. Nici un act, nici o lucrare a Sa asupra
omului nu poate fi pur spirituală; această împărţire este o simplă teorie, o
abstracţiune care nu se întâmplă în realitate. Învăţătura ortodoxă
sacramentală se bazează deci pe concepţia despre unitatea, legătura,
comunicarea şi intimitatea creaţională a făpturii cu Creatorul.
Întemeiaţi pe tradiţia patristică, teologii ortodocşi cred că prima
Taină existentă în creaţie este însăşi unirea lui Dumnezeu cu lumea, prin
creaţie: cu alte cuvinte, infuzarea creaţională a energiilor divine în realitatea
creată, întrucât tocmai aceasta şi este creaţia. Această primă şi cuprinzătoare
Taină stă la baza posibilităţii ca Dumnezeul întrupat, Iisus Hristos, să poată
stabili o modalitate şi mai strânsă, mai organică şi mai intimă de împărtăşire
a harului divin. Persoana Sa divino-umană, fiind suprema unire între creat şi
necreat, spirit şi materie, har şi natură, este într-adevăr locul şi expresia
perfectă dar şi izvorul adevărat al harului pentru toată umanitatea cu care El
a devenit consubstanţial în veşnicie. În acest sens, se poate spune că Iisus
Hristos este a doua Taină manifestată în lume. Taina Hristos este taina
perfectei legături între Creator şi creatură.

CAPITOLUL I

4
 TAINA SFÂNTULUI MASLU

I.1 Ce este Sfântul Maslu?

Maslul este Taina în care cel bolnav fizic, prin ungerea cu untdelemn
sfinşit şi prin invocarea harului Sfântului Duh de către preoţi, recapătă
sănătatea şi întregirea firii sale odată cu tămăduirea trupului şi cu iertarea
păcatelor. O referinţă directă despre această Taină se găseşte în Epistola lui
Iacov(5, 14-15): ,,Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii
ca să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Şi
rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va
fi făcut păcate, se vor ierta lui” 1. Una din slujirile mesianice ale lui Hristos
este cea taumaturgică, aşa cum reiese, de altfel, din cele şapte pericope
evanghelice care se citesc la Taina Maslului(In. 5, 26-37; 19, 1-10; Mt. 10,
1, 5-6; 7, 14-23; 25, 1-13; 15, 21-28; 9, 9-13). Preoţii Bisericii, prin puterea
Duhului Sfânt, continuă în Biserică slujirea pe care Însuşi Iisus a
încredinţat-o Apostolilor Săi: ,,Şi mergând, ei (cei doisprezece)
propovăduiau pocăinţa. Şi scoteau mulţi demoni şi ungeau cu untdelemn pe
mulţi bolnavi şi îi vindecau”(Mc. 6, 12-13). Taina tămăduirii prin rugăciune
şi ungere nu trebuie confundată cu harisma vindecărilor(1 Cor. 12,
28).Tămăduirea trupului – însoţită de iertarea păcatelor- este unul din

1
H. Anduţos, Simbolica, trad. de Patriarhul Iustin Moisescu, Ed. Anastasia, Bucureşti, 2003, pp. 542-543.

5
semnele anticipate ale Împărăţiei lui Dumnezeu: ,,Puterea Domnului se
arată în tămăduiri”(Lc. 5, 17).

I. 2 Necesitatea Tainei Sfântului Maslu

Prin Tainele sale, Biserica oferă harul cel dumnezeiesc celor ce cu

credinţă curată doresc mântuirea şi cu atât mai mult, celor ce au căzut în
suferinţă din cauza păcatelor ştiute şi neştiute, care au rănit sufletul şi se
manifestă prin boli asupra trupului. Căci suferinţa trupească este şi
rezultatul nemijlocit al multor şi grele păcate. Şi dacă un mădular este
bolnav, toate mădularele sînt în suferinţă (Matei 6, 22—23 ; I Cor., 12, 26)2.
2
,,Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat.  Iar de va fi
ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul
cu cât mai mult! “(Matei 6, 22—23); ,,Şi dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună; şi
dacă un mădular este cinstit, toate mădularele se bucură împreună” (I Cor. 12, 26).

6
 I.3 Instituire
Taina pocăinţei este instituită de Mântuitorul pentru iertarea păcatelor
(Ioan 20, 23)3 şi curăţirea simţirilor de patimi, pentru a-L vedea pe
Dumnezeu. De aceea, înainte de Taina sfântului maslu se cere bolnavului
să-şi mărturisească păcatele pentru iertare în Taina spovedaniei ca să se
poată învrednici apoi şi de merindea vieţii veşnice: Sfânta împărtăşanie.
Sunt şi cazuri când şi cei din jurul bolnavului trebuie să-şi mărturisească
păcatele în Taina spovedaniei ca să fie împreună rugători cu cel în
suferinţă, pentru însănătoşire. Sfântul maslu este o taină a participă rii
comune la ridicarea din patul suferinţei, o comuniune de rugăciune pentru
sufletul celui chinuit. Pentru aceasta, se invocă ajutorul Preasfintei
Fecioare, al Sfintei Cruci, ajutorul sfinţilor şi îngerilor, al tuturor slu-
jitorilor trăitori în Hristos şi în comuniune cu sfinţii 4.

I.4 Temeiuri biblice

Ca orice lucrare a lui Dumnezeu pentru mântuire, Taina

maslului a fost profeţită în Vechiul Testament ,în legătură cu persoana
lui Mesia. «El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat
asupra Sa» (Isaia 53, 4)5 ; «Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi ; spăla-
mă-vei şi mai vârtos decât zăpada şi mă voi albi» (Ps. 50, 70). In Vechiul
Testament de fapt, la porunca lui Dumnezeu se practică vindecarea bolilor
3
,, Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”.
4
Coord. Dumitru Radu, Îndrumări misionare, EIBMBOR, Bucureşti, 1986, pp. 600-606.
5
,,Dar El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat. Şi noi Îl socoteam
pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu”(Isaia 53, 4).

7
de tot felul. Terapia aceasta era însoţită de acţiuni menţionate în Lege
(mai ales în Deuteronom) şi de jertfe speciale de expiere (Ieş., 30, 20—
30)6.
Nu numai la poporul evreu grija pentru cei în suferinţă era în atenţie,
ci la toate popoarele, bolile fiind socotite şi ca o acţiune demonică asupra
omului. Astfel, Hipocrate, părintele medicinii, şi Galen — contemporan cu
sfinţii apostoli — arătau că suferinţele au cauze nu numai în bolile
trupeşti ci şi în cele sufleteşti.
În vremea Mântuitorului, bolnavii de toate categoriile alergau spre El:
orbi, şchiopi, surzi, chinuiţi de duhuri rele, leproşi şi suferinzi de tot felul.
Toţi aflaseră de lisus din Nazaret de care ascultă marea şi vânturile,
duhurile rele şi îngerii buni 7.
Desigur, medicul trebuie respectat şi ascultat (Matei, 9, 12 ,- Luca, 5, 31
- Înt. Sir., 38, l—15). Taina sfântului maslu nu se substituie tratamentului
medical. Prin maslu se iartă păcatele de tot felul. Fiindcă este uşor a zice :
ia-ţi patul tău şi umblă, dar este greu a ierta păcatele, care para lizează
voinţa omului, apasă inima şi tulbură mintea. Or, Fiul omului are puterea de
a lega şi dezlega păcatele (Matei 9, l—7) 8.
6
,,Când trebuie să intre ei în cortul mărturiei, să se spele cu apă de aceasta, ca să nu moară; şi când
trebuie să se apropie de jertfelnic, ca să slujească şi ca să aducă ardere de tot Domnului, să-şi spele
mâinile lor şi picioarele lor cu apă, ca să nu moară.  Şi va fi aceasta rânduială veşnică pentru el şi pentru
urmaşii lui, din neam în neam".  Apoi a grăit Domnul cu Moise şi a zis:  "Să iei din cele mai bune
mirodenii: cinci sute sicli de smirnă aleasă; jumătate din aceasta, adică două sute cincizeci sicli de
scorţişoară mirositoare; două sute cincizeci sicli trestie mirositoare;  Cinci sute sicli casie, după siclul
sfânt, şi untdelemn de măsline un hin. Şi să faci din acestea mir pentru ungerea sfântă, mir alcătuit după
meşteşugul făcătorilor de aromate; acesta va fi mirul pentru sfânta ungere.  Să ungi cu el cortul adunării,
chivotul legii şi toate lucrurile din cort,.Masa şi toate cele de pe ea, sfeşnicul şi toate lucrurile lui,
jertfelnicul tămâierii. Jertfelnicul arderii de tot şi toate lucrurile lui şi baia şi postamentul ei. Şi să le
sfinţeşti pe acestea şi va fi sfinţenie mare; tot ce se va atinge de ele se va sfinţi. Să ungi de asemenea şi pe
Aaron şi pe fiii lui şi să-i sfinţeşti, ca să-Mi fie preoţi”.
7
Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Tratat de teologie dogmatică şi ecumenică, Ed. România Creştină, Bucureşti, 1999,
pp. 189-190.
8
,, Intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa.  Şi iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat.
Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale!  Dar unii
dintre cărturari ziceau în sine: Acesta huleşte.  Şi Iisus, ştiind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetaţi
rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te şi

8
 I.5 Partea văzută

Taina maslului este lucrarea sfântă săvârşită în numele Sfintei Treimi, de

către preoţii Bisericii, prin care se împărtăşeşte credinciosului bolnav harul
nevăzut al tămăduirii sau uşurării suferinţelor trupeşti, întărirea sufletească,
recâştigarea nădejdii, iertarea păcatelor. Partea văzută constă din ungerea
cu untdelemn sfinţit, după ce s-a invocat prin rugăciuni speciale mila lui
Dumnezeu prin puterea Sfântului Duh asupra celui bolnav.
Taina maslului nu se poate confunda cu Taina sfântului mir (mirungerea)
şi nici cu miruirea. Taina sfântului mir împărtăşeşte credinciosului harul
pentru creşterea duhovniceasca. Taina maslului se săvârşeşte la cererea
bolnavului sau apropiaţilor săi — rude, prieteni — în vederea însănătoşirii
sau în perspectivă eshatologică : iertarea păcatelor care au dus la
suferinţă, la tulburarea sufletului, sau pentru răspuns bun la dreapta
judecată (judecata particulară şi apoi cea obştească).

I.6 Partea nevăzută

umblă?  Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-
te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta.  Şi, sculându-se, s-a dus la casa sa”.

9
 Deoarece boala a venit în lume şi în viaţa noastră prin căderea
omului în păcat, Dumnezeu are grijă de noi şi ne dă mila şi harul suferinţei
Fiului Său. In Sfintele Evanghelii şi în toate rugăciunile (şapte la număr)
din rânduiala Tainei maslului, Dumnezeu este invocat ca «doctorul
sufletelor şi trupurilor noastre, a Cărui milă este nemăsurată...», iar
după fiecare rugăciune şi invocare, credincioşii cântă : «Stăpîne, Hris-
toase, Milostive, miluieşte pe robul (robii) Tău», însăşi cântarea îl arată pe
Mântuitorul Hristos ca «Vindecătorul şi ajutătorul celor ce sînt în dureri».
De la Dumnezeu se cere : «tămăduire neputinciosului robului Său... cel ce
mult a greşit...»9.
Harul lui Dumnezeu, prin Taina maslului, lucrează asupra celui bolnav
în mai multe feluri, întărind nădejdea sufletului, tămăduind suferinţa,
redându-i încrederea şi liniştind pe cei ce i-au adus la slujbă. De fapt,
această Taină este considerată drept «tămăduitoare de trup», fiindcă
trupul este neputincios, chiar dacă sufletul este zelos (Marcu 9, 38) 10.
însănătoşirea bolnavului se cere prin rugăciune de la Dumnezeu, fiindcă
însuşi Fiul Său a luat trupul nostru, în calitatea sa de «templu al Sfântului
Duh» (I Cor. 6, 19) 11, trupul are capacitatea de a fi vindecat şi curăţit prin
materia văzută şi sfinţită, untdelemnul. Boala nu este numai a eredităţii.
Se ştie că din părinţi vicioşi se pot naşte copii cu malformaţii. «Până la al
şaptelea neam voi pedepsi fărădelegea» (Lev. 26, 31) ; «părinţii mănâncă
aguridă şi se strepezesc dinţii copiilor» (Ier. 31, 29).

9
H. Andruţos, op. cit. , p. 562.
10
,, Şi I-a zis Ioan: Învăţătorule, am văzut pe cineva scoţând demoni în numele Tău, care nu merge după
noi, şi l-am oprit, pentru că nu merge după noi”.
11
,, Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la
Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?”.

10
 Taina maslului nu este izolată, ci precedată de slujbe speciale: la
Sfânta Liturghie se scot părticele pentru cei bolnavi, se săvârşesc acatiste
şi paraclise pentru iertarea păcatelor şi însănătoşirea celor aflaţi pe pa tul
suferinţei, pentru ca să fim ca samariteanul milostiv. Acesta a obloj i t
rănile şi a încurajat pe cel rănit, 1-a dus în casă luminoasă şi sănă toasă
(biserică sau spital) şi a rugat pe slujitori să-l îngrijească, suportâ nd el
toate cheltuielile. Pilda aceasta este şi ea o indicaţie a Tainei maslului
(Luca 10, 34—36)12.

I.7 Săvârşitorii şi primitorii. Materia. Efectele Tainei

Săvârşitorii maslului sunt numai preoţii. Despre aceştia spune cate-

goric Sfânta Scriptură : "De este cineva bolnav să cheme preoţii Bise-
ricii. ...” (Iacov 5, 14). Dar de aici nu înseamnă că episcopul n-ar fi în-
dreptăţit la săvârşirea Tainei, deoarece, având plenitudinea harului, epis-
copul poate săvârşi toate Tainele. Se face amintire numai de preoţi, întrucât
preoţii sunt mai aproape de credincioşi şi pot fi chemaţi mai repede în
ajutorul bolnavilor. Din expresia «să cheme preoţii Bisericii» s-a dedus ca
pentru săvârşirea maslului este nevoie de mai mulţi preoţi. Biserica a
rânduit numărul de şapte, dar pot fi mai puţini, în caz de nevoie,
maslul poate fi săvârşit şi de un singur preot, în Scriptura sunt şi alte
situaţii în care se întrebuinţează pluralul deşi este vorba de o singură
persoană: Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor" (Luca 17, 14)- Observăm că,
12
,, Şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a
dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el.  Iar a doua zi, scoţând doi dinari i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai
grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da.  Care din aceşti trei ţi se pare că a fost
aproapele celui căzut între tâlhari? ”.

11
după Legea mozaică, era suficientă arătarea numai către un singur preot
(Lev. 13, 2—3 ; 14, 2—5)13.
Şi Maslul este o lucrare a lui Hristos în biserică, adică o Taină, din cele
şapte Taine instituite de El, prin care ni se împărtăşeşte harul Duhului
Sfânt pentru vindecarea de boli trupeşti şi sufleteşti şi întărirea sufletului
în faţa încercărilor omului pe pământ.
Elementele constitutive şi concrete ale acestei Taine : preoţii săvârşitori
— ca cei ce poartă harul tămăduirii clin preoţia şi slujirea Mântuitorului
Hristos; primitorii ei, care sunt îndeosebi cei bolnavi trupeşte, clar şi cei
bolnavi sufleteşte, sînt primiţi cu bunăvoinţă şi trataţi ca nişte fraţi, fiindcă
poartă chipul lui Dumnezeu şi rănile suferinţei Mântuitorului. Materia
sfinţită este untdelemnul şi făina. Efectul imediat este întărirea credinţei
celui deznădăjduit, prin căinţa sinceră şi pocăinţa totală, primirea harului
întăritor şi al iertării, certitudinea îndurării Mântuitorului la Judecata
particulară şi obştească. De asemenea, mângâierea şi mulţumirea pentru
un rezultat al păcatelor personale nemărturisite, ci şi o urmare firească
cei sănătoşi că au făcut tot ceea ce creştineşte este posibil pentru salvarea
celui ce suferă pentru păcatele sale sau ale altora 14.
Taina este profeţită în Vechiul Testament, dar instituită de Mântuitorul,
Care vindecă orice boală (Marcu 3, 10) 15 şi este transmisă apostolilor, că-
13
,,De se va ivi la vreun om pe pielea trupului lui vreo umflătură, sau bubă, sau băşică, sau de se va face pe
pielea trupului o rană ca de lepră, să fie adus la Aaron preotul sau la un preot din fiii lui.   Preotul va
cerceta rana de pe pielea trupului lui şi de va vedea că perii de pe rană s-au făcut albi şi că rana s-a
adâncit în pielea trupului, aceea este rană de lepră, iar preotul după ce l-a cercetat, îl va declara necurat”
(Lev. 13, 2—3) ; ,,Iată rânduiala pentru cel lepros: Când el se va curăţi, se va duce la preot. Iar preotul va
ieşi afară din tabără şi de va vedea preotul că leprosul s-a vindecat de boala leprei. Va porunci preotul să
se ia pentru cel curăţit două păsări vii, curate, lemn de cedru, aţă roşie răsucită şi isop. După aceea
preotul va porunci să se junghie una din păsări deasupra unui vas de lut, la apă curgătoare ” (Lev. 14, 2—
5).
14
Pr. Prof. Dr. D. Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă,vol. III, Editura Institutului Biblic şi de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,Bucureşti,1993, p. 216.
15
,, Fiindcă vindecase pe mulţi, de aceea năvăleau asupra Lui, ca să se atingă de El toţi câţi erau
bolnavi”.

12
rora «le-a dat putere sa scoată afară duhurile rele şi să tămăduiască orice fel
de boală şi orice neputinţă...» (Matei 10, l ; Marcu 6, 13). Această Taină
sfinţii apostoli o săvârşesc după învierea Domnului, îndată după
Cincizecime, ca Taină a Bisericii, potrivit cuvintelor Mântuitorului :
<<...în numele Meu veţi scoate demonii... pe bolnavi mâinile veţi pune şi
se vor însănătoşi...» (Marcu 16, 17—18).
Despre practicarea acestei sfinte Taine ne vorbeşte sfântul Iacov :
«Dacă este cineva bolnav, să cheme pe preoţii Bisericii şi să se roage
pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în numele Domnului. Rugăciunea
făcută cu credinţă va izbăvi pe cel bolnav şi Domnul îl va vindeca, iar dacă
a făcut păcate ii vor fi iertate... Mare putere are rugăciunea ce lui fără de
prihană...» (Iacov, 5, 14—16). Din cuvintele apostolului Iacov reiese că
maslul este o lucrare sfântă văzută, care era cunoscută şi practicată de
Biserică înainte de a scrie el epistola. Această lucrare se să vârşea «in
numele Domnului». Sfântul Iacov ne încredinţează că prin Taina maslului
se împărtăşeşte creştinului harul vindecător pentru bolile trupeşti şi
sufleteşti. Maslul este deci o lucrare văzută, săvârşită de preoţii Bisericii,
prin care se împărtăşeşte harul nevăzut.
Biserica romano-catolică a socotit Taina maslului o ceremonie ad-
ministrată celor aproape de moarte, numai pentru întărirea sufletului în
momentele agoniei. De aici şi denumirea de «extrema unctio», adică ungerea
cea mai de pe urmă, dată acestei Taine. Dar practica aceasta, privind Taina
sfântului maslu, este departe de practica apostolică, potrivit învăţăturii
Bisericii Ortodoxe. Sfântul Iacov vorbeşte despre bolnavi în general şi nu
numai despre cei grav bolnavi, arătând că maslul nu este săvârşit în vederea
sfârşitului apropiat, ci pentru vindecarea bolnavului : <<:Şi rugăciunea

13
credinţei va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va ridica» (Iacov, 5, 15), de
aceea este nevoie de spovedanie şi de Sfântă împărtăşanie .- «Cel ce
mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia
în ziua cea de apoi» (Ioan 6, 54 şi 58). Iar din punct de vedere psihologic,
Taina sfântului maslu, administrându-se numai celor greu-bolnavi şi
ştiindu-se că ea este o pregătire pentru moarte, în loc să liniştească şi să
întărească, mai mult îi tulbura pe cei bolnavi.
Şi în privinţa săvârşirii Tainei, Biserica Apuseană are altă practică, nu
cea din tradiţia apostolică. Astfel, untdelemnul, care se foloseşte ca materie
a Tainei, se sfinţeşte de episcop, iar preoţii numai ii adminis trează.
Practica contravine cuvintelor sfântului Iacov care spune că untdelemnul
trebuie sfinţit de preoţi, cu prilejul săvârşirii maslului, si nu mai înainte,
de către episcop ca la Confirmare. Invocarea harului Duhului Sfânt pentru
vindecarea celui bolnav este indicată de sfântul Iacov : preoţii trebuie să se
roage pentru acela şi să-l ungă cu untdelemn sfinţit (Iacov 5, 14 şi 15)16.

I. 8 Deosebiri interconfesionale

După învăţătura ortodoxă, prin Taina maslului se împărtăşeşte harul

care vindecă bolile trupeşti şi sufleteşti şi se iartă păcatele: «Rugăciunea
credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica şi de va fi făcut
păcate se vor ierta lui» (Iacov 5, 15).
Reformatorii, observând ceremonia apuseană, au considerat "Extrema
unctia» drept o Simplă practică medicală, sau o sugestie care ar im-
16
,, Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu
untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi
de va fi făcut păcate se vor ierta lui”.

14
presiona pe bolnavii incurabili şi au înlăturat maslul cu totul. Sectele
resping Taina maslului, invocă în ele unele texte biblice şi interpre tându-
le altfel decât învăţătura de veacuri a Bisericii celei una. Astfel :
1) In Biblie, zic unii, nu se găseşte instituirea maslului de către
Hristos. Deci nu poate fi nici admisă ca Taină, nici practicată de preoţi şi
nu are efecte asupra bolnavilor.
Această afirmaţie evită textele Vechiului Testament care o
preînchipuie în diferite situaţii. Aşa cum am văzut, instituirea a fost
făcută de către Mântuitorul (prin vindecări de tot felul), şi apoi Taina a
fost practicată de sfinţii apostoli după Pogorârea Sfântului Duh 17.
De asemenea, este ştiut că istoria biblică şi spusele Domnului, din
Evanghelie, au fost aşezate în scris mult mai târziu, ca o necesitate a în-
tăririi comunităţii şi ca un răspuns dat celor îndoielnici. Nici nu putea
Mântuitorul să «alcătuiască» slujba maslului, pentru că forţa vindecării şi
confirmarea Tainei au venit după înviere, prin mandatul : "Luaţi Duh
Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, iertate vor Fi şi cărora le veţi ţine, ţinute
vor fi...» (Ioan 20, 21—23), iar «...pe bolnavi mâinile veţi pune şi se vor
face sănătoşi» (Marcu 16, 18). Chiar înainte de Cincizecime, ucenicii,
propovăduind în cetăţi, «scoteau mulţi demoni, ungeau pe bolnavi cu
untdelemn si vindecau» (Marcu 6, 12—13). După pogorârea Sfântului
Duh practica era cunoscută ca Taină : <<...cei bolnavi să cheme preoţii
Bisericii...» (Iacov 5, 14—15). De asemenea, scrierile apostolice
indică nenumăratele vindecări şi ridicări de pe patul suferinţei, cu
ajutorul «ungerii minunate şi rugăciunii curate».

17
Pr. Prof. Dumitru Gh. Radu, Caracterul ecleziologic al Sfintelor Taine şi problema intercomuniunii, în
<<Ortodoxia>>, XXI (1979), nr. 3-4, pp. 123-129.

15
 2)Maslul ar fi o practică aliată in toate religiile, şi creştinii cu
preluat-o, dar nu poate fi o Taină.
Este adevărat, multe ceremonii se aseamănă, fiindcă toate au
folosit omului, dar Taina maslului, aşa cum am văzut, a fost
prefigurată în Vechiul Testament, iar Mântuitorul «doctorul
trupurilor si sufletelor noastre» a instituit-o ca un mijloc de
însănătoşire prin harul Sfântului Duh, prin darul vindecării» (I Cor.
12, 9).
3) Există vindecări prin cuvânt, spun alţii, prin rugăciune, fără,
untdelemn aşa cum arată chiar Domnul (Fapte 13, 10) 18, deci n-ar avea
rost ceremonia maslului 19 .
Într-adevăr Mântuitorul, ca Dumnezeu adevărat şi om desăvârşit,
putea săvârşi orice minune şi vindecare fără elementele folosite de
către Biserică, «fiindcă la Dumnezeu toate sunt cu putinţă» (Matei 19,
26). Însă şi Apostolii s-au folosit pentru a vindeca, de făină,
untdelemn, de obiecte 20 .
Untdelemnul ca şi făina sunt şi mijloace de săvârşire a Tainei
maslului, după cum la botez se foloseşte apa, la Euharistie pâinea şi
vinul etc., prin care lucrează harul Sfântului Duh, la rugăciunea
preotului şi credinţa celor bolnavi, sau a acelora care i-au adus la
maslu. Aşa cum slăbănogul a fost purtat de prietenii săi şi introdus
prin acoperişul casei în faţa Mântuitorului şi vindecat (Marcu 2, 2—
5) 21 , acelaşi lucru se întâmplă şi cu cei ce vin la slujba aceasta,
18
,, Şi a zis: O, tu cel plin de toată viclenia şi de toată înşelăciunea, fiule al diavolului, vrăjmaşule a toată
dreptatea, nu vei înceta de a strâmba căile Domnului cele drepte? ”
19
Coord. Dumitru Radu, op. cit., p. 607.
20
Diac. P. I. David, Hipocratism şi creştinism, în GB XLI (1982), nr. 4-6, pp. 154-157.
21
,,Şi îndată s-au adunat mulţi, încât nu mai era loc, nici înaintea uşii, şi le grăia lor cuvântul.  Şi au venit
la El, aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru inşi.  Şi neputând ei, din pricina mulţimii, să se apropie
de El, au desfăcut acoperişul casei unde era Iisus şi, prin spărtură, au lăsat în jos patul în care zăcea

16
primind vindecare sau mângâiere (Rom. 15, l—7) 22 . Uneori şi
Mântuitorul a folosit diferite materii în cazul vinde cărilor (Ioan 9, 6—
8) 23 şi chiar anumite locuri (Luca 10, 34; Ioan 5, 2—6 etc.) 24.
4)Nu toţi bolnavii se vindecă după slujba maslului, ceea ce ar
dovedi ca nu este o Taină. Unii chiar mor, deci nu ar avea loc
lucrarea Sf. Duh, ci în cel mai bun caz ar fi un simbol, sau o practică
a preoţilor 25 .
Dar nici la spital nu se vindecă toţi, deşi tuturor li se administrează
aceleaşi medicamente, poate aceeaşi operaţie, îngrijire şi
asistenţă. Iar slujba sfântului maslu este pentru toţi cei ce o
doresc, însă efectul depinde de credinţa bolnavului şi de iertarea
păcatelor lui de către Dumnezeu, şi într-o măsură şi de credinţa celor ce-l
însoţesc. În caz de necredinţă şi apostazie, nu se poate vorbi de mântuire:
nu a putut să facă nici o minune <<şi se miră de necredinţa lor...» (Marcu
6, 5—6)26.
Credinţa faţă de Hristos trebuie să fie curată, nefăţarnică, nu de formă
sau de ochii lumii, sau calculată, sau din interes, sau impusă de cineva.
Credinţa puternică «mută munţii» (Matei 17, 20) şi ajută la vindecare,

slăbănogul. Şi văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!”.
22
,, Datori suntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor neputincioşi şi să nu căutăm plăcerea
noastră. Ci fiecare dintre noi să caute să placă aproapelui său, la ce este bine, spre zidire.  Că şi Hristos n-
a căutat plăcerea Sa, ci, precum este scris: "Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine, au căzut asupra Mea".  
Căci toate câte s-au scris mai înainte, s-au scris spre învăţătura noastră, ca prin răbdarea şi mângâierea,
care vin din Scripturi, să avem nădejde.  Iar Dumnezeul răbdării şi al mângâierii să vă dea vouă a gândi la
fel unii pentru alţii, după Iisus Hristos. Pentru ca toţi laolaltă şi cu o singură gură să slăviţi pe Dumnezeu
şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos.  De aceea, primiţi-vă unii pe alţii, precum şi Hristos v-a primit pe
voi, spre slava lui Dumnezeu”.
23
,, Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat, şi a uns cu tină ochii orbului. Şi i-a zis: Mergi
de te spală în scăldătoarea Siloamului (care se tâlcuieşte: trimis). Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit
văzând. Iar vecinii şi cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce şedea şi
cerşea? ”.
24
,, Şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a
dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el”.
25
Pr. Prof. Dumitru Gh. Radu, Caracterul ecleziologic…, p. 132.
26
Arhim. Cleopa Ilie, Despre credinţa ortodoxă, Bucureşti, EIBMBOR,f. a., p. 98.

17
tămăduieşte persoana sau pe cel pentru care se intervine (Matei 9, 22 ; 8,
10 ; 15, 28 ş.a.)27.
Scopul imediat al Tainei este iertarea păcatelor şi alinarea suferinţelor
bolnavului, pricinuite de păcate. «Vezi de acum sa nu mai greşeşti, ca să nu
ţi se întâmple ceva şi mai rău» (Ioan 5, 14). Şi chiar dacă bolnavul
decedează, efectul Tainei va fi asupra sufletului, care n-a căzut in
deznădejde, şi aducând uşurare în clipa morţii; vor fi liniştiţi apropiaţii
bolnavului; iar la Judecata de apoi fiecare îşi va lua plata după faptele sale
(Matei 25, 37—40)28.
5) Se mai obiectează că săvârşirea maslului ocazionează, pentru
preot, strângerea de ofrande, untdelemn, făină, vin şi altele.
Dar nu se strâng ofrande de ordinul cantităţilor, nici la mânăstiri, şi
cu atât mai puţin la bisericile de mir. Iar din ofrandele aduse şi sfinţite,
credincioşii iau acasă pentru ei şi membrii familiilor lor, ca toţi să se
împărtăşească de binecuvântarea lui Dumnezeu, în mănăstiri, aceste ofrande
sunt întrebuinţate la agapele care au loc aici, pentru cei veniţi de departe,
pentru drumeţi, unii dintre ei fiind suferinzi şi bolnavi 29.
Taina sfântului maslu a fost administrată de sfinţii apostoli şi de
urmaşii acestora, pentru vindecarea bolilor trupeşti şi sufleteşti, iertarea
păcatelor şi întărirea în credinţă a creştinului. Prin venirea celor în
suferinţă la maslu se înţeleg nu numai cei bolnavi trupeşte, ci şi cei
27
,, Iar Iisus, întorcându-Se şi văzând-o, i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Şi s-a tămăduit
femeia din ceasul acela” (Matei 9, 22); ,, Auzind, Iisus S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El:
Adevărat grăiesc vouă: la nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credinţă ”(Mt. 8, 10); ,, Atunci, răspunzând,
Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti. Şi s-a tămăduit fiica ei în ceasul
acela”(Mt. 15, 28).
28
,, Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau
însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat?   Sau
când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine?  Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei:
Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut”.
29
Pr. Dr. Valer Bel, Dogmă şi propovăduire, Editura Dacia, Cluj, 1994, p. 102.

18
apăsaţi sufleteşte, adică cei cu păcate grele. Se ştie că păcatele cau zează
frământări psihice care se răsfrâng şi asupra trupului, în cazul acesta nu
numai cei bolnavi grav trupeşte şi în pericol de moarte, ci şi cei sănătoşi
trupeşte, dar chinuiţi de păcate grele, au nevoie de harul vindecător care se
împărtăşeşte prin Taina Sfântului Maslu 30.
In locuinţa credincioşilor şi în biserică se săvârşeşte Taina sfântu lui
maslu pentru tămăduirea de boli, sănătatea şi liniştea sufletească a celor
din casă sau a celor care participă la această Taină în biserică (maslul de
obşte se face mai ales miercuri şi vineri)31.
Taina ştiutului maslu este însoţită mai totdeauna de Taina spovedaniei
şi de Sfânta împărtăşanie şi, dacă este posibil, bolnavul să participe şi la
Sfânta Liturghie. Se obişnuieşte ca Taina sfântului maslu să se
săvârşească atât pentru cei în suferinţă cit şi pentru cei sănătoşi, prezenţi
Ia slujbă, cu prilejul pelerinajelor ce se fac pe la mănăstiri 32.
Maslul este o lucrare sacramentală străină protestanţilor în primul
rând pentru că ei sunt total neîncrezători în instituirea ei de către Hristos şi în
al doilea rând pentru că fiinţa şi sensul Maslului contrazic elementele
principale ale teologiei şi spiritualităţii protestante. Faptul că nu găsim în
Evanghelii un text expres pentru instituirea lui nu înseamnă însă automat
excluderea instituirii divine. O exegeză nou-testamentară logică şi
consecventă este obligată să constate că Mântuitorul însuşi a vindecat
bolnavii într-o practică regulată şi consecventă, prin punerea mâinilor. El a
împărtăşit această puteree în mod expres Sfinţilor Apostoli, cărora “le-a dat
putere asupra duhurilor celor necurate ca să le scoată şi să tămăduiască orice

30
Pr. Dr. Ioan Mircea, Dicţionar al Noului Testament, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucureşti, 1995, p. 306.
31
Pr. Prof. D. Stăniloae, Creaţia ca dar şi Tainele Bisericii, în <<Ortodoxia>> XXVIII (1976), nr. 1, p. 21.
32
Idem, Din aspectul Sacramental al Bisericii, în <<Studii Teologice>>, XVIII (1966), nr. 9-10, p. 543.

19
boală şi orice neputinţă” (Matei 10,1), putere pe care ei au exersat-o prin
aceeaşi practică regulată şi consecventă “ungând cu untdelemn pe mulţi
bolnavi şi vindecându-i” (Marcu 6,13). Textul de la Iacob 5,15 (“de este
cineva bolnav între voi să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el,
ungându-l cu untdelemn în numele Domnului!…”) se dovedeşte, unei
exegeze consecvente şi fără prejudecăţi, perfect pe linia, în sensul şi în
practica celor de la Matei 10,1 şi Marcu 6,1333. Protestanţii cred că în textul
de la Iacob 5,15 am avea de-a face fie cu o vindecare miraculoasă, fie cu una
medicinală. Dar de vindecarea medicinală sau naturală nu poate fi vorba,
pentru că atunci nu s-ar face referire la chemarea preoţilor Bisericii şi la
iertarea de păcate. Nici de o vindecare miraculoasă nu e vorba acolo pentru
că atunci n-ar fi fost legată de prezenţa repetată a preoţilor, aşa cum se
înţelege din textul respectiv. Este nelogic şi ne-evlavios să credem că Sfinţii
Apostoli au fost infideli faţă de porunca Mântuitorului şi au practicat ceva ce
n-a instituit El, să vedem contradicţii între Mântuitorul şi Sfinţii Apostoli.
Logica, practica, istoria Bisericii şi autoritatea Sfintei Scripturi ne obligă să
recunoaştem o legătură şi o fidelitate între ceea ce a instituit şi practicat
Hristos şi ceea ce au executat după aceea Sfinţii Apostoli şi Biserica
primară. Primele secole creştine atestă şi ele cu consecvenţă realitatea şi
autoritatea sacramentală a acestei lucrări bisericeşti34. Origen a citat şi el
textul de la Iacob 5,15 menţionând Maslul, Eusebiu al Cezareii a vorbit de ea
în comentariul său la Isaia, Sfântul Efrem Sirul a menţionat-o, iar Sfântul
Ioan Hrisostom a citat şi el textul clasic de la Iacob 5,15, ceea ce dovedeşte
originea primar-creştină şi continuitatea acestei Sfinte Taine. În timpurile

33
,, Chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate,
ca să le scoată şi să tămăduiască orice boală şi orice neputinţă”(Matei 10,1); ,,Şi scoteau mulţi demoni şi
ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau”(Marcu 6,13).
34
Pr. Prof. Dr. Dumitru Radu, Mântuirea prin Hristos în Biserică, în ,,Îndrumări Misionare”, pp. 488-489.

20
următoare, anaforaua episcopului Serapion de Thmuis menţiona rugăciunea
de sfinţire a apei şi untdelemnul, prin care se cerea “o putere de vindecare,
ca orice fierbinţeală şi orice demon şi orice boală să dispară” iar Sfântul
Chiril al Alexandriei vorbea de ritualul Maslului din vremea lui35.
Al doilea motiv care înstrăinează pe protestanţi de Maslu este
contradicţia esenţială între sensul Maslului şi elementele fundamentale ale
teologiei protestante. Specificul teologiei protestante constă tocmai în
separarea între lumea materială şi spirituală, între divin şi uman, între
materie şi spirit şi neîncrederea în capacitatea materiei de a fi mediu real de
cuprindere şi transmitere a harului divin. Teologia ortodoxă, dimpotrivă, are
specifică nu numai credinţa că materia întreagă şi mai ales corporalitatea
umană sunt un mediu capabil şi necesar de primire şi transmitere a harului
divin (până la transfigurare şi îndumnezeire) ci mai ales credinţa că această
intimă interpretare între materie şi har este însăşi condiţia existenţială şi
menirea divină a lumii materiale în general şi a corporalităţii umane în
special. Separarea între materie şi har, neîncrederea în vreo posibilitate de
sacralizare a materiei este seculară în protestantism şi a ajuns deja literă de
lege, astfel încât putem înţelege neaderenţa lui la Maslu ca lucrare
“materială”36. Sfântul Maslu exprimă şi se referă precis tocmai la această
taină spiritual – materială a persoanei umane, la taina trupului vulnerabil în
faţa multor presiuni şi slăbiciuni demonice şi materiale dar menit unui destin
nemuritor. Aşa după cum este imposibil de separat între suflet şi trup în
persoana umană, tot aşa este imposibil să nu referim sănătatea, boala şi
vindecarea trupului la condiţia spiritual – materială a persoanei umane care
necesită o lucrare harică ajutătoare. Întrucât este incontestabilă influenţa

35
Pr. Prof. D. Stăniloae, Creaţia ca dar… , p. 28.
36
Pr. Prof. Dr. Dumitru Radu, op. cit. , p. 490.

21
forţelor rele asupra persoanei umane în totalitatea ei, era firesc ca
Mântuitorul Hristos (care a venit “ca lumea să aibă viaţă din belşug”, ca “să
vindece orice boală şi orice neputinţă”) să rânduiască şi o lucrare de ajutor în
aceste situaţii grave, de multe ori capitale, din viaţa omului. Taina Sfântului
Maslu exprimă faptul că ajutorul şi grija Mântuitorului au în vedere persoana
umană în totalitatea ei, în condiţia ei existenţială, că Dumnezeu este prezent
şi eficace foarte concret în viaţa omului în suferinţa lui. Eliberarea omului
dintr-o condiţie existenţială negativă, grevată de influenţe spirituale rele, se
face “şi prin întărirea simţurilor trupului cu harul Sfântului Duh, a cărui
introducere în ele se face prin ungerea lor cu untdelemnul sfinţit” 37. Harul
Sfântului Duh este capabil ca prin elementul material (ungerea cu
untdelemn) să facă reală o vindecare spiritual – corporală, să cureţe, să
fortifice şi să sfinţească persoana umană. Nimeni nu poate să nege că în
această condiţie istorică creştinul are parte de înălţări şi căderi în care
persoana lui are nevoie urgentă de un ajutor divin concret, haric. În aceasta
îşi găseşte necesitatea, fiinţa şi sensul, lucrarea Maslului ca Sfântă Taină
reală. Sfântul Maslu nu este un simplu auxiliar pe lângă celelalte Taine, nu
este o Taină minoră sau ne-deplină, pentru că el are lucrarea lui necesară şi
specifică. S-a observat astfel că Maslul este “prin excelenţă o Taină a
trupului”38, atât pentru că are în vedere mai ales sănătatea persoanei cât şi
pentru faptul că prin această Taină “se pune în relief valoarea pozitivă
acordată de Dumnezeu trupului omenesc, ca Unul care Însuşi a luat trup şi îl
ţine în veci, ne mântuieşte prin el, împărtăşindu-ne viaţa dumnezeiască”39.
S-a observat şi faptul că Maslul este o lucrare frecvent asociată cu
Pocăinţa. Din rugăciunile care compun slujba Maslului reiese într-adevăr
37
D. Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, p. 205 .
38
Ibidem, p. 203.
39
Ibidem.

22
conţinutul penitenţial al acestei Taine. El se datorează tocmai faptului că
Maslul, deşi o “Taină a trupului”, are în vedere persoana totală în condiţia
existenţială, în căderile ei spiritual – fizice. Dacă Spovedania are în vedere
mai ales vindecarea sufletească, iertarea păcatelor, Maslul are în vedere
vindecarea consecinţelor păcatelor. Dar şi pentru această vindecare este
necesară o pocăinţă. De aceea, solicitanţii Maslului se spovedesc şi se
împărtăşesc de obicei înainte de primirea Sfântului Maslu. În acest sens,
vindecarea şi însănătoşirea implorată în slujba Maslului este înţeleasă
totdeauna în totalitatea persoanei şi nu unilateral trupească. Nici o rugăciune
de la Maslu nu cere şi nu are în vedere numai vindecarea trupească. Peste
tot, atât boala cât şi vindecarea sunt văzute spiritual – trupeşte în acelaşi
timp. Omul e văzut numai în totalitatea lui, de aceea este firesc aspectul
penitenţial al Tainei Sfântului Maslu40.
În sfârşit, un alt specific al Tainei Maslului este şi acela că dacă
celelalte Taine sunt în general Taine ale comunităţii, Sfântul Maslu se
înfăţişează mai ales ca şi Taină a comuniunii41. Fără îndoială că şi celelalte
Taine sunt taine ale comuniunii: este destul să ne gândim la fiinţa şi sensul
Preoţiei sau ale Cununiei. Dar în taina Sfântului Maslu comuniunea
iubitoare a celor care se roagă şi imploră împreună cu cel bolnav este parcă
mai presantă, chiar constrângătoare. Sfântul Vasile cel Mare exprimă această
realitate arătând că rugăciunea puternică a unei comunităţi şi comuniuni
iubitoare este ca strigătul uriaş al unei armate care îl “obligă” pe Dumnezeu
să împlinească rugămintea. Desigur că prin aceasta Sfântul Vasile vrea
numai să arate că nimic nu este mai eficace, mai primit la Dumnezeu şi mai
irezistibil decât tocmai implorarea credincioasă a unei comunităţi iubitoare,

40
Idem , Iisus Hristos sau restaurarea omului, Sibiu, 1943, p. 241.
41
Ibidem, p. 243.

23
angajată la maxim în faţa lui Dumnezeu. Or, tocmai în aceasta constau fiinţa
şi sensul Maslului.

CAPITOLUL II
TAINA SFÂNTULUI MASLU ÎN
ICONOGRAFIE

II. 1 Taina Sfântului Maslu prefigurată în Vechiul Testament

Taina Maslului este profeţită şi în Vechiul Testament. Aici este

amintită sub formă de simboluri: untdelemn de ungere, ungere sfântă, mirul
pentru ungere, mireasmă pentru ungere, ungere de veselie. În iconografie,
Taina este prefigurată de ungerea lui David ca rege(II Regi 5, 3), dar şi de
minunea făcută de Ilie femeii din Sarepta Sidonului(III Regi 17, 12-17) etc.
,,Munţilor Ghelboa, să nu mai cadă pe voi nici rouă, nici ploaie; şi
să nu mai fie pe voi ţarini roditoare, căci acolo a fost doborât scutul celor
războinici, scutul lui Saul, ca şi cum n-ar fi fost uns cu untdelemn sfinţit”(II
Regi, 1, 21)
,,De curăţit însă să vă cureţe preotul care este uns ca să slujească în
locul tatălui său”(Levitic 16, 32)
,,Din uşa cortului adunării să nu ieşiţi, ca să nu muriţi, căci aveţi pe
voi mirul de ungere al Domnului!" Şi s-a făcut drept cuvântul lui
Moise”(Levitic 10, 7)
,,Apoi să aduci pe Aaron şi pe fiii lui la intrarea cortului adunării şi
să-i speli cu apă…Să iei din sângele de pe jertfelnic şi din untdelemnul de
ungere şi să stropeşti asupra lui Aaron şi asupra veşmintelor lui, asupra
fiilor lui şi asupra veşmintelor fiilor lui, şi se va sfinţi el şi veşmintele lui, fiii
lui şi veşmintele fiilor lui. Iar celălalt sânge al berbecului să-l torni lângă
altar împrejur.” (Ieşire 29, 4, 21)
,,Şi să faci din acestea mir pentru ungerea sfântă, mir alcătuit după
meşteşugul făcătorilor de aromate; acesta va fi mirul pentru sfânta ungere”
(Ieşire 30, 25)
,,Mirul pentru ungere şi aromatele mirositoare pentru locaşul cel
sfânt; toate le vor face ei aşa, cum ti-am poruncit Eu ţie”(Ieş 31, 11)

24
 ,,Să mângâi pe cei întristaţi; celor ce jelesc Sionul, să le pun pe cap
cunună în loc de cenuşă, untdelemn de bucurie în loc de veşminte de doliu,
slavă în loc de deznădejde. Ei vor fi numiţi: stejari ai dreptăţii, sad al
Domnului spre slăvirea Lui”(Is. 61, 3)

II. 2 Taina Sfântului Maslu în Noul Testament

În Noul Testament această Taină a fost instituită de Mântuitorul

pentru iertarea păcatelor:,, Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora
le veţi ţine, vor fi ţinute”(Ioan 20, 23)şi curăţirea simţurilor de patimi pentru
a-L vedea pe Dumnezeu. Noi trebuie să urmăm pilda samariteanului milostiv
care a oblojit rănile şi a încurajat pe cel rănit, l-a dus în casă luminoasă şi
sănătoasă(Biserică sau spital)şi a rugat pe slujitori să-l îngrijească, suportând
el toate cheltuielile. Pilda aceasta este ea o indicaţie a Tainei Maslului(Luca
10, 34-36):,, Şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi
vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat
grijă de el. Iar a doua zi, scoţând doi dinari i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă
de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da. Care din
aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari?  ” în
iconografia ortodoxă. Un alt simbolism folosit în iconografia ortodoxă este
şi cel al vindecării orbului de către Mântuitorul, a leprosului şi
slăbănogului(Luca,5, 12-25,,Şi, întorcându-se, au pregătit miresme şi
miruri; iar sâmbătă s-au odihnit, după Lege”(Lc 23, 56)
,,Iar în prima zi după sâmbătă, foarte de dimineaţă, au venit ele la
mormânt, aducând miresmele pe care le pregătiseră”(Lc 24, 1)

25
 ,,Şi după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama
lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă”(Mc 16,
1)
,,Iar voi, ungere aveţi de la Cel Sfânt şi ştiţi toate…Cât despre voi,
ungerea pe care aţi luat-o de la El rămâne întru voi şi n-aveţi trebuinţă ca
să vă înveţe cineva, ci precum ungerea Lui vă învaţă despre toate, şi
adevărat este şi nu este minciună, rămâneţi întru El, aşa cum v-a învăţat “(I
Ioan 2, 20, 27)

26
 CONCLUZII

Biserica Ortodoxă socoteşte că mântuirea nu se finalizează în

moartea lui Hristos pe cruce, ci în unirea lui Hristos cel răstignit şi înviat cu
oamenii ce cred în El, pentru ca şi ei să poată muri păcatului şi învia.
Şi maslul este o lucrare a lui Hristos în Biserică, adică o Taină, din
cele şapte Taine instituite de El, prin care ni se împărtăşeşte harul Duhului
Sfânt pentru vindecarea de boli trupeşti şi sufleteşti şi întărirea sufletului în
faţa încercărilor omului pe pământ.
Scopul imediat al Tainei este iertarea păcatelor şi alinarea
suferinţelor bolnavului, pricinuite de păcate. ,,Vezi de acum să nu mai
greşeşti, ca să nu ţi se întâmple ceva şi mai rău”(Ioan 5, 14). Şi chiar dacă
bolnavul decedează, efectul Tainei va fi asupra sufletului, care n-a căzut în
deznădejde, şi aducând uşurare în clipa morţii; vor fi liniştiţi apropiaţii
bolnavului; iar la Judecata de Apoi fiecare îşi va lua plata după faptele
sale(Mt. 25, 37-40).

27
 BIBLIOGRAFIE

I.A. Izvoare-Dicţionare
1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române,Bucureşti,1992.
2. Braniste,Prof. Dr. Ene, Braniste, Prof. Ecaterina, Dicţionar
enciclopedic de cunoştinţe religioase, Editura Diecezană, Caransebeş,
2001.
3. Bria, Pr. Prof. Ioan, Dicţionar de teologie ortodoxă, Editura
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române,Bucureşti, 1981.
4. Mircea, Pr. Dr. Ioan, Dicţionar al Noului Testament, Editura
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti, 1995.

I.B. CĂRŢI , STUDII, ARTICOLE

1. Anduţos, H. , Simbolica, trad. de Patriarhul Iustin Moisescu, Ed.

Anastasia, Bucureşti, 2003.
2. Bel, Pr. Valer, Dogmă şi propovăduire, Editura Dacia, Cluj, 1994.
3. Bria, I. , Cuvânt despre rugăciune, în MA, an XXXI (1987), nr.5,
pp.142-157.
4. Idem, Tratat de teologie dogmatică şi ecumenică, Ed. România
Creştină, Bucureşti, 1999.
5. Cleopa, Arhim. Ilie, Despre credinţa ortodoxă, Bucureşti, EIBMBOR,
f. a. .
6. David, Diac. P. I., Hipocratism şi creştinism, în GB XLI (1982), nr.
4-6.
7. Galeriu, Pr. C. , Jertfă şi răscumpărare, în GB, nr. 1- 2, 1973 p. 145-
178.

28
8. Marion, Jean Luc, Crucea vizibilului, trad. de Mihail Neamţu, Ed.
Deisis, Sibiu, 2000.
9. Mircea, Pr. Dr. Ioan, Dicţionar al Noului Testament, Editura
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti, 1995.
10.Radu, Pr. Prof. Dumitru Gh. , Caracterul ecleziologic al Sfintelor
Taine şi problema intercomuniunii, în <<Ortodoxia>>, XXI (1979),
nr. 3-4.
11.Idem, Îndrumări misionare, EIBMBOR, Bucureşti, 1986.
12.Stăniloae, Pr. prof. D., Teologia Dogmatică Ortodoxă,vol. I, II, III,
Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 1993.
13.Idem, Iisus Hristos sau restaurarea omului, Sibiu, 1943.
14.Idem, Creaţia ca dar şi Tainele Bisericii, în <<Ortodoxia>> XXVIII
(1976), nr. 1, p. 21.
15.Idem, Din aspectul Sacramental al Bisericii, în <<Studii Teologice>>,
XVIII (1966), nr. 9-10.

29