1. Sublimitatea slujirii preoţeşti. Preoţia bisericească şi preoţia universală.

Apostolatul
preoţilor şi apostolatul mirenilor
Rezolvare subiect 1.
Preoţia este cel mai mare semn al dragostei lui Hristos, pentru că Hristos vorbind cu Petru,
verhovnicul apostolilor l-a întrebat: „Petre, Mă iubeşti?” Petru i-a mărturisit că da. Hristos a
adăugat: „Dacă Mă iubeşti, Păstoreşte oile Mele!”(Ioan 21,16). Învăţătorul îl întreabă pe ucenic dacă
Îl iubeşte. Nu-l întreabă ca să afle de este iubit Petru, ci ca să ne arate cât de mult îi este la inimă
purtarea de grijă de oile Sale cele cuvântătoare. Odată ce lucrul acesta este vădit, atunci vădit va fi şi
celălalt, anume că Hristos dă mare şi nespusă plată celui ce se osteneşte, cu păzirea oilor sale
cuvântătoare, preţuite atât de mult de El.
Slujirea preoţiei este mai mare decât celelalte slujiri Postul, culcatul pe pământ gol,
privegherile prelungite şi toate celelalte pot fi îndeplinite cu uşurinţă de mulţi credincioşi, nu numai
de bărbaţi, ci şi de femei. Dar când e vorba de stat în fruntea Bisericii, când e vorba de încredinţat
purtarea de grijă a atâtor suflete, femeile să se dea la o parte din faţa unei slujbe atât de înalte , şi
chiar cea mai mare parte din bărbaţi. Să fie puşi în această slujbă înaltă numai bărbaţii aceia care
întrec cu mult pe toţi ceilalţi oameni în virtutea sufletului.
Păstorul care pierde oile, sau pentru că i le-au răpit lupii, sau pentru că i le-au furat hoţii,
sau pentru că a dat boala în ele, sau pentru că a venit peste ele vreo altă nevoie, poate fi iertat de
stăpânul turmei, iar dacă îi cere socoteală, paguba se mărgineşte la bani. Dar omul căruia i s-a
încredinţat turma cea cuvântătoare a lui Hristos, suferă pagubă în propriul lui suflet.
"Dar voi sunteţi seminţie aleasă, preoţie împărătească
neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu ca să vestiţi
în lume bunătăţile Celui Ce v-a chemat din întuneric la
lumina Sa cea minunată" (1 Pt. 2,9)

Aceste cuvinte ale sfântului Apostol Petru arată cu oevidenţă incontestabilă vocaţia
misionară a tuturor membrilor Bisericii, clerici şi credincioşi. Această vocaţie va fi expusă în cele ce
urmează ca participare la întreita slujire a lui Hristos în Biserică.
Întreita slujire a lui Hristos în Biserică
Trimis în lume, Mântuitorul Iisus Hristos a îndeplinit o întreită slujire: de profet-învăţator,
arhiereu şi împărat. Ca profet învaţă aducând revelarea desăvârşită a lui Dumnezeu a voii şi lucrării lui
mântuitoare (In. 1,17-18; 5,20). Ca arhiereu, reface comuniunea omului cu Dumnezeu, împăcând prin
jertfa Sa supremă pe Dumnezeu cu omul (Evr. 10,12). Ca împărat, biruieşte puterile răului şi conduce pe
om spre ţinta sa finală şi adevărată, comuniunea vieţii veşnice cu Dumnezeu în Împărăţia Sa (Mt. 28,18;
In. 13,3; 17,2). Persoana Mântuitorului Iisus Hristos fiind nedreptăţită de lucrarea Lui mântuitoare, El îşi
continuă întreita Sa slujire în Biserică până la sfârşitul veacurilor (Mt. 28,20). Prin aceasta El conduce
lumea la învingerea morţii universale, ridicând creaţia din stricăciune şi din moartea pe care o produce
despărţirea ei de izvorul vieţii care este Dumnezeu, spre participarea ei la viaţa lui Dumnezeu, într-o
relaţie de iubire netrecătoare cu El. "Căci El trebuie să împărăţească până ce-Şi va pune pe toţi
vrăjmaşii sub picioarele Sale. Cel din urmă vrăjmaş care va fi nimicit este moartea. Iar când toate-I vor
fi supuse Lui, atunci şi Fiul I se va supune Celui Care I le-a supus Lui toate pentru ca Dumnezeu să fie
totul întru toate" (1 Cor. 15, 25-26, 28).