Participarea mirenilor la slujirea împărătească a lui Hristos

Mirenii sau credincioşii laici participă la slujirea împărătească a lui Hristos prin biruinţa lor
asupra ispitelor şi a păcatelor, prin organizarea comuniunii creştine şi prin diaconia creştină în societatea
seculară.
Evanghelia lui Hristos cheamă oamenii din robia păcatului şi a morţii şi prin naşterea la viaţa în
Hristos (Rom. 6,3-6; Gal. 3,27) îi aşează pe calea dreptătii, a libertăţii şi comuniunii vieţii veşnice. "Eu
sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine" (In. 14,6). "Eu sunt lumina
lumii; cel ce-Mi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina Vieţii (In. 8,12).
Dar pentru că această cale a creştinului nu este încă ţinta finală, ea trece prin ispite, contestaţii
şi suferinţe şi cere de aceea lupta spirituală: "Şi orice luptător, de la toate se'nfrânează. Ei însă, ca să ia
o cunună stricăcioasă; dar noi, una nestricăcioasă" (1 Cor. 9,25). Ţinta drumului luminează numai pe
parcursul lui. Mântuirea se dobândeşte în lupta cu ispitele şi contestaţiile acestei lumi: biruinţa vieţii în
lupta împotriva păcatului şi a morţii.
Prin dăruirea Sa lui Dumnezeu care a culminat cu biruirea păcatului şi a morţii prin cruce şi înviere,
Iisus Hristos a împărtăşit ucenicilor Săi darul libertăţii şi puterea ca prin lepădarea de sine şi printr-o
viaţă sfântă să poată birui ei înşişi ispitele şi stăpânirea păcatului, "pentru că Cel Care este în noi e mai
mare decât cel care este lume" (1 Ion. 4,4). Sfântul Apostol Pavel exprimă această putere a creştinului,
ce vine din puterea lui Hristos, de a birui ispitele şi păcatele prin îndemnurile de a "umbla întru înnoirea
vieţii". "Aşa şi voi, socotiţi-vă că morţi îi sunteţi păcatului, dar vii lui Dumnezeu întru Hristos Iisus,
Domnul nostru. Aşadar, să nu domnească păcatul în trupul vostru cel muritor, ca să vă supuneţi poftelor
lui: nici mădularele voastre să nu le puneţi în slujba păcatului ca arme ale nedreptătii, ci înfăţişaţi-vă
lui Dumnezeu ca viii dintre morţi, şi mădularele voastre ca arme ale dreptătii în slujba lui Dumnezeu.
Fiindcă păcatul nu va avea stăpânire asupra voastră, de vreme ce nu sunteti sub Lege, ci sub har".
(Rom. 6,11-14). "Cel care îşi supune trupul şi îşi cârmuieşte sufletul fără a se lăsa copleşit de patimi
este propriul său stăpân: poate fi numit împărat, pentru că este în stare să-şi conducă propria sa fiinţă;
este liber şi independent şi nu se lasă pradă unei robii vinovate. "
Pentru "că lupta noastră nu este împotriva cărnii şi a sângelui, ci împotriva duhurilor
răutăţii" (Ef. 6,12), biruinţa asupra păcatului trebuie să se manifeste şi în sfera socială. De aceea,
participarea la slujirea împărătească a lui Hristos se concretizează şi în îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă
din lume, a instituţiilor şi structurilor ei, ca acestea să nu genereze păcate sociale, ci să ofere condiţiile
optime pentru desăvârşirea omului.