Sunteți pe pagina 1din 3

Predică la duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.


Dreptmăritori creştini,
Sfânta Evanghelie citită astăzi ne aminteşte de acea preînchipuire a Crucii
şi a Jertfei Mântuitorului din Vechiul Testament: șarpele de aramă, înălţat de
Moise pe un stâlp, în pustie, care izbăvea de moarte pe cei muşcaţi de şerpi
veninoşi (Numeri 21, 8 – 9).
Minunea aceasta se repetă sub ochii noştri, a celor care, în pustia amară a
acestei vieţi, suntem mereu muşcaţi de ispitele şi asupririle diavolului.
Sfânta Biserică ridică în mijlocul poporului dreptcredincios Crucea lui
Hristos, pentru ca tot omul care priveşte cu credinţă acest semn minunat să se
vindece şi să trăiască (Ioan 3, 14 – 15). Într-adevăr, dacă privim cu evlavie la
Sfânta Cruce şi o cinstim după cuviinţă, vom fi izbăviţi de otrava patimilor şi de
rănile păcatelor, împodobindu-ne cu virtuţile creştine ale credinţei, nădejdii şi
dragostei, prin care putem obţine biruinţa mântuirii.
Prin Jertfa de pe cruce, vina păcatului a fost ştearsă, iar prin Înviere,
moartea a fost nimicită, deschizându-ni-se, astfel, porţile vieţii veşnice.
Împreună cu Hristos, omul cel vechi din noi s-a răstignit şi s-a îngropat şi tot
prin Hristos a înviat în noi omul cel nou, eliberat din lanţurile păcatului şi de
tirania morţii.
Prin răscumpărarea făcută de Mântuitorul nostru, noi am devenit fii ai lui
Dumnezeu după har, având dreptul şi putinţa ca prin faptele noastre izvorâte din
credinţă, să dobândim Împărăţia cerurilor.
Meditând la durerile răstignirii şi la moartea pe cruce a Domnului nostru
Iisus Hristos, putem să ne umplem sufletele de credinţă, nădejde şi dragoste.
Priveliştea Patimilor Domnului ne întăreşte, în primul rând, credinţa.
Acum ştim în Cine credem, cunoaştem pe Cel Ce-L adorăm. Este Domnul şi
Stăpânul lumii, Fiul cel de o fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul dumnezeiesc. Este
Biruitorul iadului şi al morţii, Care pentru noi şi pentru a noastră mântuire S-a
răstignit, în vremea lui Ponţiu Pilat şi a murit şi S-a îngropat, dar Care, cu
puterea ce sălăşluia în fiinţa Sa, a înviat şi S-a înălţat întru slavă, de unde va veni
iarăşi să judece toate seminţiile pământului.
Prin Cruce, păcatul este slăbit, oprit. Prin Cruce, se dă lovitura de moarte
morţii, egoismului. Prin Cruce, se arată victoria generozităţii, a iubirii, a vieţii
înduhovnicite. Prin Cruce, omul adevărat din noi învie întru viaţa fără de
moarte, în Dumnezeu.
Gândul la durerea răbdată pentru noi a Domnului Hristos ne întăreşte, în
al doilea rând, nădejdea că Dumnezeu nu îi părăseşte pe cei ce suferă pentru
Evanghelie. După întunericul încercării, răsare soarele bucuriei şi al dreptăţii. A
răsărit pentru Omul durerii, pentru Mântuitorul; se va arăta la fel pentru toţi cei
ce primesc necazurile cu încrederea că ele vin cu ştiinţa Tatălui ceresc şi le
poartă până la sfârşit cu răbdare şi cu bărbăţie.

1
Izvor de mare încredere şi de îmbărbătare este pentru noi Jertfa de pe
Cruce şi Învierea lui Hristos. Aceste daruri ale lui Dumnezeu ne dau puteri şi
curaj pentru a lupta contra păcatului şi pentru înfăptuirea binelui.
Forţă înnoitoare se naşte în sufletele noastre, ştiind că virtutea lucrată cu
credinţă şi în duhul dragostei creştine duce la o viaţă binecuvântată pe pământ şi
ne ajută să dobândim viaţa veşnică.
Priveliştea suferinţei şi a morţii Mântuitorului nostru are darul de a spori
în inimile noastre dragostea noastră pentru El. Dacă am lua aminte mai bine la
pricina care L-a pus pe Împăratul lumii pe lemnul crucii, vom cunoaşte că
adevăraţii vinovaţi n-au fost nici fariseii invidioşi, nici Iuda vânzătorul de sânge
nevinovat, nici laşitatea guvernatorului roman care, de frică, L-a dat pe Iisus mai
– marilor sinagogii să fie răstignit, ci am fost noi, păcătoşii, cu răutăţile noastre,
pentru că noi Îl răstignim zilnic pe Hristos prin neiubirea de semeni și atitudinea
rea pe care o avem.
În Hristos, păcatul se mistuie în flacăra iubirii Sale dumnezeieşti. „Acolo
unde este jertfă, acolo este nimicirea păcatelor, acolo este împăcarea cu
Stăpânul, acolo este sărbătoare şi bucurie”, ne învaţă Sfântul Ioan Gură de Aur.
Iar după Sfântul Chiril al Alexandriei, „la Tatăl nu se poate intra decât în
stare de sacrificiu”. Starea de sacrificiu e şi calea noastră, unii către alţii. „În
aceasta am cunoscut iubirea: că El Şi-a pus sufletul Său pentru noi; şi noi datori
suntem să ne punem sufletele pentru fraţi” (I Ioan. 3, 16).
Prin glasul Bisericii și al Sfinților, noi suntem chemați astăzi la înnoirea
vieţii noastre creştineşti prin pocăinţă şi prin fapte bune, prin vieţuire în
comuniune cu Hristos și cu semenii noștri, în Biserica Sa. Crucea Mântuitorului
a arătat lumii marea alternativă, și anume: crucea morţii, căreia îi urmează viaţa
veșnică în Împărăția lui Dumnezeu, sau egoismul, căruia îi urmează moartea
sufletească.
Credinţa în Cruce se verifică prin fapte de iubire faţă de semenii noştri
aflaţi în necazuri, lipsuri şi strâmtorări.
Mărturisind credinţa în Hristos, vom rămâne tari şi liniştiţi în necazurile
ce ni le va produce lumea, biruindu-le, iar siguranţa că le vom birui ne-o dă
pilda şi puterea Mântuitorului, căci El zice: „Acestea vi le-am grăit, ca întru
Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi: Eu am biruit
lumea!” (Ioan 16, 33).
Hristos Domnul a biruit lumea nu înlăturând necazurile sau făcând să nu
apară ispite, ci arătându-Se mai puternic decât ele. Mântuitorul a lăsat firea Lui
să sufere toate cele ce le suferă omul, pentru ca să o întărească. Iar această
putere izvorăşte din Crucea Sa pentru noi toţi, precum arată Sfântul Efrem Sirul
când spune: „Crucea este speranţa celor disperaţi, Crucea este limanul celor
înviforaţi, Crucea este mângâierea celor întristaţi”.
Dreptmăritori creștini,
Suntem încurajaţi să privim spre Cruce şi dincolo de Cruce, spre a vedea
slava strălucitoare a Învierii şi frumuseţea înmiresmată a vieţii veşnice.

2
De aceea, plini de recunoştinţă se cade să strigăm: „Bucură-te, Cruce,
purtătoare de viaţă, semnul cel nebiruit al creştinătăţii, prin care a încetat
blestemul, s-a înghiţit puterea morţii şi ne-am înălţat de pe pământ la cele
cereşti” (Stihiră – Vecernia Duminicii a 3 a din Postul Mare). Dumnezeu să vă
ajute și să fiți sănătoși! Amin.

S-ar putea să vă placă și