Cu bucurie am venit astăzi cu toții, să ne adăpăm iată din această oază duhovnicească rânduită de către Biserică în urcușul nostru spre înviere copleșit de arșița păcatelor. Evanghelia acestei Duminici a treia din Post ne aduce înainte, iubiți credincioși, un tratament pentru suflet. După cum se și numește, Duminica Crucii, ea prescrie crucea, acest mijloc amar de vindecare, oricui dorește să se vindece de moarte. Mântuitorul spune: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-mi urmeze Mie”. Nu-i trimite pe oameni s-o apuce înainte la cruce, ci îi cheamă să vină după El, pentru că El a dus mai întâi Crucea. Nu-i silește pe oameni, nu le strivește libertatea, ci îi învață și îi cheamă să le dea acest leac, a cărui amărăciune însă nu o ascunde Hristos, El Însuși fiind cel dintâi Care l-a luat, Care l-a băut. De bunăvoie s-a îmbolnăvit omul de păcat, de bunăvoie se vă și tămădui. Adam, primul om, s-a lepădat și el de sine când a căzut în păcat, dar s-a lepădat de sinele său adevărat. Cerând omului să se lepede de sine, Domnul nu caută decât ca omul să se lepede de sinele cel mincinos. Știm că Adam s-a lepădat de adevăr și s-a lipit de minciună, primind ispita șarpelui. Acum, ce ne cere Hristos nouă, urmașilor lui Adam? Să ne lepădăm de minciună și să ne lipim iarăși de adevărul de la care am căzut. A ne lepăda de noi înșine aceasta înseamnă, așadar: a ne lepăda de ființa înșelătoare care s-a așezat peste noi în locul ființei noastre dăruite de Dumnezeu. A ne lepăda de legătura cu pământul care a acoperit partea duhovnicească din noi, și de patimile care au luat locul faptelor bune. Cu câtă anevoie se leapădă omul de obiceiurile rele, de această „a doua natură” a sa care nu este cea zidită de Dumnezeu, ci o îngrămădire de iluzii și amăgiri împietrite înăuntrul nostru. „Ia-ți crucea”, ne spune apoi Mântuitorul. Dar ce înseamnă aceasta? Înseamnă, iubiți credincioși, așa cum ne învață un mare Sfânt al Serbiei, Sfântul Nicolae Velimirovici, să primești de bunăvoie, din mâna Proniei cerești, orice mijloc de lecuire care ți se întinde, oricât ar fi de amar. Se abat asupra ta nenorociri? Fii ascultător ca Noe. Ți se cere jertfă? Lasă-te în mâna lui Dumnezeu cu credința lui Avraam când mergea să își jertfească fiul. Ți-ai pierdut averea? Ți-au murit pe neașteptate copiii? Îndură acestea alipindu-te de Dumnezeu în inima ta, ca dreptul Iov. Prietenii îți întorc spatele, ești înconjurat de dușmani? Rabdă fără să cârtești, cu credința că ajutorul lui Dumnezeu este aproape, așa cum făceau Sfinții Apostoli. Ești osândit la moarte pentru Hristos? Mulțumește lui Dumnezeu pentru asemenea cinste, ca miile și miile de mucenici. Mântuitorul cere de la noi o răstignire, însă pe cea a omului vechi, a omului țesut din obiceiuri rele, a omului aflat în slujba păcatului. Și astfel, prin această răstignire, omul vechi, care e ca o fiară pătimașă în noi, este dus la moarte, iar omul nou, cel zidit după chipul lui Dumnezeu, cel nemuritor, este adus la viață. Grea este crucea pentru omul vechi, omul doar al simțurilor trupești, e grea pentru trupul robit de patimi și pofte, dar ușoară pentru omul duhovnicesc, care se laudă tocmai în crucea lui Hristos și în crucea personală pe care o duce de dragul Lui, de dragul Mântuitorului său. Mare este mângâierea noastră că Domnul ne cheamă să venim după El. „Să vină după Mine”, spune celui care s-a lepădat de sine și și-a luat crucea. Atât este de slab și neputincios neamul omenesc, încât nici cea mai ușoară cruce n-ar putea- o duce cel mai voinic om fără ajutorul cerului. Vedem cum se deznădăjduiesc necredincioșii la cea mai mică lovitură, cum ridică glasul și se plâng cerului și pământului chiar și pentru cel mai mic neajuns. De aceea ne cheamă Domnul, pentru că numai urmându-I pe El vom putea și noi să ne ducem crucea. La El vom afla putere, îndrăzneală și mângâiere. Hristos este sănătatea noastră în boală, tovarăș în singurătate, bucurie în suferință, bogăție în lipsă. Ne trebuie lumina lui Hristos în purtarea crucii noastre personale, atât pentru a ne alina durerea, cât și pentru a ne păstra nădejdea în zorii ce vor sa vină, așa cum ne îngrijim pentru cei bolnavi să ardă o lumânare, o candelă, la căpătâiul lor, tocmai pentru ca privind lumina, să păstreze în inimă gândul la Hristos, Lumina lumii. Duminica aceasta a 3-a din Sfântul și Marele Post, ne întinde oază de odihnă și răcoroasă umbră, iubiți credincioși, cu o întreită închinare în fața Crucii. Aceasta, prin frumoasa procesiune la care am luat cu toții parte, când de viață Făcătoarea Cruce a Domnului a fost scoasă din Altar, de pe Sfânta Masă, de către preot și așezată în mijlocul bisericii, înfățișând-o credincioșilor spre închinare și sărutare. De ce această rânduială a Bisericii? Poate că ne întrebăm. Tocmai pentru că ea, ca un minunat pedagog pentru sufletul nostru, ne vine în ajutor nouă tuturor, fiilor ei, care dorim și încercăm a străbate acest urcuș spre Înviere și care, luptându-ne cu mult pătimașul nostru trup și cu vrăjmașul diavol (care mai ales în vremea Postului ne trimite săgeți aprinse în trup), privind astfel la Cruce și închipuindu-ne viu pătimirile Domnului nostru Iisus Hristos, pe care le-a răbdat în Preacuratul Său Trup pentru a noastră mântuire, să ne întărim astfel în lupta cu propriul trup, cu patimile și cu poftele noastre, în această arenă a Postului. Și nu vom avea părere de rău că ne răstignim acest trup, ci vom lupta bărbătește cu potrivnicul care ne războiește. Să fie acest popas duhovnicesc al nostru în jurul Sfintei Cruci, iubiți credincioși, momentul făgăduinței noastre sau înnoirea acelei hotărâri pe care poate am luat-o cândva, la o răscruce din viață, aceea de a rămâne totdeauna alipiți de Crucea Mântuitorului, fără a ne mai rușina de vestirea numelui lui Iisus în mijlocul acestui veac păcătos. Și stând astfel lângă Crucea Lui, să purtăm necontenit în mintea și în inima noastră cutremurătoarele cuvinte ale Mântuitorului: „Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă dacă-și pierde sufletul?”. Amin!