Sunteți pe pagina 1din 2

Sfânta Cruce este semnul prin care un creştin se distinge cu uşurinţă de ceilalţi oameni.

Şi de fapt de ce
avem noi creştinii o aşa de mare cinste pentru acest minunat semn? Ce însemnă crucea pentru noi?

Crucea este lucrul prin care Mântuitorul nostru Iisus Hristos a zdrobit moartea şi ne-a răscumpărat pe noi din
blestemul adamic. Prin cruce înţelegem jertfa; prin cruce înţelegem răscumpărare şi înviere. Crucea, în
înţeles material, este lemnul pe care Mântuitorul a fost răstignit în sens spiritual, crucea este suferinţa prin
care noi trecem în viaţă şi prin care ne dobândim mântuirea sufletului nostru. Acest semn şi-a dovedit
puterea prin multele minuni pe care le-a făcut în decursul istoriei şi prin faptul că ne este de un mare ajutor
nouă creştinilor.

Făcând săpături pe Golgota, Sfânta Elena, mama Sfântului Constantin cel Mare, a găsit, după osteneală, trei
cruci. Una dintre ele era cea pe care fusese răstignit Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Dar care dintre ele era?
Întâmplător pe acolo trecea un cortegiu cu un mort. Şi atingând prima cruce de mort, nu s-a întâmplat nimic.
Cu a doua cruce la fel s-a întâmplat. Dar când a atins a treia cruce de mort, acesta a înviat şi toţi au înţeles
că aceasta este o minune dumnezeiască şi că Aceea este crucea lui Hristos. Din această Sfântă Cruce se
păstrează şi astăzi părticele la Ierusalim, la Sfântul Munte al Maicii Domnului, la Sfânta Mânăstire Cozia şi
în multe alte locuri din lume.

Orice rugăciune, orice lucru, orice mişcare din viaţa noastră trebuie să se înceapă cu Sfânta Cruce. Suntem
însă datori ca să ştim cum corect să ne însemnăm pe noi cu Crucea Domnului. Aşadar, semnul Sfintei Cruci
îl facem în diferite momente, de pildă:

1) Ne trezim dimineaţa şi dorim să începem sfânta rugăciune;


2) Înainte şi după masă;
3) Înainte de a ieşi din casă;
4) La începerea şi la sfârşirea oricărui lucru;
5) Când trecem pe lângă o răstignire sau pe lângă o biserică;
6) Când ne simţim rău şi invocăm ajutorul lui Dumnezeu;
7) Când mărturisim, înaintea lui Dumnezeu;
8) Când intrăm în biserică şi când ieşim, în timpul slujbelor din biserică;
9) Seara înainte şi după rugăciunile de seară.

Un tânăr dornic de aleasă învăţătură s-a dus odată la o mănăstire, să-i ceară sfat unui
bătrân călugăr:
- Părinte, daţi-mi, vă rog, o carte din care să pot învăţa cel mai bine cum trebuie să fie un
creştin; cum trebuie să gândească, ce trebuie să facă; o carte care să-mi explice toate aceste
lucruri!
Călugărul i-a spus că are o asemenea carte în chilia sa şi s-a dus să o aducă, însă, după
câteva clipe, s-a întors ţinând în mână o cruce pe care i-a întins-o tânăru-lui. Văzându-1
mirat, i-a spus:
- Fiule, crucea este cea mai de seamă învăţătură pe care Dumnezeu i-a dat-o omului. Pentru
noi, Mântuitorul S-a jertfit pe cruce, arătându-ne astfel ce înseamnă să iubeşti, fiindcă a
făcut acest lucru din dragoste pentru oameni. Crucea înseamnă tocmai calea pe care omul
ajunge la iubire, adică la Dumnezeu. Cel ce ştie să-şi poarte crucea, poartă cu el, în acelaşi
timp, harul şi iubirea Domnului. De aceea, crucea nu este o povară, ci o bucurie; când te
dăruieşti celui drag, nu o faci cu tristeţe şi cu reţinere, ci cu bucurie şi entuziasm.- Crucea
înseamnă, deci, curaj, răbdare, dar, mai ales, dragoste.
Doreai o carte pe care să o citeşti cu ochii şi a cărei învăţătură să îţi lumineze mintea. Iată,
în schimb, crucea - o carte pe care o vei citi cu sufletul şi a cărei învăţătură îţi va lumina
întreaga viaţă.
Crucea, este izvor de tămăduire, uşa Tainelor, arma păcii, veselia sufletului meu.
(Acatistul Sfintei Cruci)
Fiecare creştin ortodox este dator să poarte Semnul Sfintei Cruci asupra sa. Troparul de la Taina Sfântului
Maslu spune: „Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta o ai dat-o nouă, că se scutură şi se cutremură,
nesuferind a căuta spre puterea ei, că morţii a sculat şi moartea a călcat...". Un creştin fără de Cruce la gât
este ca un soldat care a plecat la război fără de armă.

În încheierea acestei predici, vă rog să cinstiţi Sfînta Cruce cu mare evlavie şi să nu vă luaţi după oamenii
cei rătăciţi de la adevărata şi dreapta credinţă, care nu se închină Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci a
Domnului.

 DESPRE LUCRĂRI
 SAPTAMANA VIITOARE SAMBATA POMENIREA MORTILOR
ȘI SPOVEDANIE DUPĂ POMENIRE.
 FORMULARUL 230

S-ar putea să vă placă și